Calendarul lunii martie

Calendaristic, primăvara începe la 1 martie; astronomic, începe la 20 martie în acest an, când are loc echinocțiul de primăvară (variază între 19-21 martie): soarele traversează ecuatorul ceresc trecând din emisfera australă a sferei cerești în cea boreală; în acel moment ziua este egală cu noaptea, apoi durata zilei (față de cea a nopții) e în continuă creștere din această zi, iar cea a nopții în descreștere, până în 21 iunie, la momentul solstițiului de vară. Descrierea este valabilă pentru latitudinile nordice ale Terrei; în emisfera sudică a Pământului fenomenul trebuie interpretat invers: în regiunile respective acest moment marchează începutul toamnei astronomice. (mai multe pe www.astro-urseanu.ro)

Martie e a treia luna în calendarul gregorian și are 31 de zile. Începe cu aceeași zi a săptămânii în Noiembrie (în fiecare an) și aceeași din februarie (excepție anii bisecți).

Unii sunt de părere că primăvară începe cu prima zi din luna martie; alții cred că începe primăvara când se sfârșesc zilele Babei Dochia (Babele), la Alexii (17 martie) și durează până în 12 iunie (de Sf. Onofrei); mai sunt cei care consideră că prima zi de primăvară este după ce trec treisprezece săptămâni numărate din ziua de Crăciun.

Din istoria calendarului

Așa cum îl știm azi, calendarul n-a fost mereu. Cu două mii și ceva de ani în urmă, pe vremea romanilor (în timpul lui Romulus), martie a fost prima lună a anului care, pe atunci, avea 10 luni: șase luni cu 30 de zile și patru cu 31 de zile, adică 304 zile. Lunile de iarnă nu erau luate în calcul deci nici denumite. Anul începea cu martie și se termina cu luna a zecea, decembrie, când era timpul recoltei în Roma. Acest calendar a fost modificat de al doilea rege roman, Numa Pompilius (în secolul al VII-lea i.Hr.) - au fost adăugate două luni: Ianuarie, după numele zeului Ianus (zeu al ușii, al sărbătorilor și riturilor de trecere și al fenomenelor de tranziție) și Februarie, de la un festival al purificării numit Februa, care avea loc în data de 15).

Pe măsura ce învățații acumulau noi cunoștințe și calendarul a tot fost modificat. În anul 45 i.Hr., Iulius Caesar a cerut o versiune revizuită de calendar și sarcina a revenit lui Sosigenes din Alexandria, matematician și astronom, care a propus un calendar cu 365 de zile pe an și cu un an bisect o dată la patru ani. Acest an începea la 1 ianuarie, dată la care își începeau consulii mandatul. Anul astronomic este mai lung cu 11 minute decât anul iulian mediu, ceea ce conduce la acumularea unei zile diferența în 128 de ani. În anul 1582 a fost introdus calendarul gregorian, care a mai „ajustat” diferențele. (mai multe pe National Geographic)

Biserica Ortodoxă folosește calendarul iulian pentru a stabili data Paștelui, cea Catolică folosește calendarul gregorian.

Denumirea lunii

Numele lunii martie provine din latinescul Martius, de la zeul Marte (Mars), zeu al războiului în mitologia romană; luna martie era considerată o lună favorabilă pentru începerea unui război.

În folclorul românesc luna martie e numită Mart, Mărțișor, Marțiu, iar aromânii îi spuneau Marțul. În unele regiuni era denumită Germinar, Germinariu, Germănar (Încolțitorul), Făurel.

Superstiții despre vreme in martie

Vremea în luna martie e capricioasă, dar se spune că „prezice” bine vremea pentru lunile următoare. Astfel, dacă bat vânturi, luna mai va fi frumoasă; dacă tună și fulgeră, anul va fi mănos; dacă plouă mult, toamna va fi ploioasă; dacă nu plouă va fi bogată recolta de grâu; dacă va cânta cucul, anul va fi bogat și rodnic.

Legendă. Se spune că Mart l-a poftit la el pe fratele mai mic, Prier (aprilie). Acesta, sfătuit de Florar (mai), și-a luat la drum și căruța, și sania, și luntrea, pentru că Mart e cam pus pe șotii. Astfel, Prier a putut călători, în ciuda vremii schimbătoare. Supărat că i-a stricat apele, Mart a jurat să se răzbune, și trimite bruma care să veștejească podoabele cu care se mândrește Florar.

Sărbători religioase în martie

În calendarul ortodox este marcată cu o cruce roșie numai Buna Vestire (Blagoveștenia), în 25 martie. Ziua cucului ține de tradiție.

26 martie. Soborul Arhanghelului Gavriil (Gabriel). Gavriil este unul dintre cei șapte îngeri care stau înaintea Tronului lui Dumnezeu, fiind cel care duce omului cele mai mari vești dumnezeiești. El l-ar fi însoțit pe Moise în pustie atunci când acesta a scris Cartea Facerii; ar fi dus vestea cea bună lui Ioachim și Ana, cum că vor avea o fată, pe Maica Domnului; s-a arătat lui Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul, înainte de a se arată Fecioarei Maria; este cel care a dus vestea cea bună Fecioarei Maria, a vestit „taina cea din veac ascunsă”, Întruparea Fiului lui Dumnezeu.

Arhanghelul Gavriil mai este pomenit pe 8 noiembrie, când se sărbătorește Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în 13 iulie, când se face pomenire de minunile săvârșite de Arhanghelul Gavriil.

Sărbători și tradiții în luna martie

1 martie: Mărțișorul. Sărbătoarea de Mărțișor s-ar fi numit cândva Dochia. Pe 1 martie e sărbătorită Sfânta Muceniță Evdochia, de la care și-ar fi luat numele Dochia.

1-9 martie. Primele 9 (sau 12) zile sunt dedicate babei Dochia și se numesc „Zilele babei” sau „Babele”. În popor, babele mai sunt considerate și vrăjitoare care au puterea de a influența vremea într-o anumită zi din această perioadă. Oamenii obișnuiesc să își aleagă o „babă” (o zi între 1-9 martie) și cum va fi vremea în acea zi așa le va merge tot anul.

În aceste zile, Baba Dochia își urcă oile la munte – e un urcuș dedicat morții și renașterii sezoniere. Moartea Babei Dochia la 9 martie simbolizează renașterea ei, care urmează să-și reia ciclul de 365 de zile. Despre Dochia se crede (între altele) că ar fi fost o zeiță agrară.

Prin zona Ardealului femeile nu lucrau cu fusul cât timp durau „Babele” pentru a nu-și atrage mânia și blestemele babei Dochia.

Credința populară spune că, după zilele capricioase ale Babei Dochia, ar urma alte 9 zile, mai blânde, numite zilele moșilor.

Babele și Moșii. Legenda spune că atunci când seva primăverii a început să tulbure liniștea firii, Soarele – sătul de atâta iernat, a încercat să fugă spre miază-zi, spre căldură. Și ca să poată evada pe poarta cerului, a pus câte o babă pe cei nouă cai ai caleștii sale, știind că acestea sunt ”mai rele decât diavolul” și o să gonească caii de o să scoată sufletele din ei. Trecură astfel ca vântul de poarta Raiului, unde păzitorul ei – Sân Toader, înghețat de frigul iernii, a băgat de seamă prea târziu ce s-a întâmplat. Speriat, el a fugit în grajdurile cerului, a luat nouă bidivii puternici, a pus nouă moși să-i încalece și a pornit în urmărirea Soarelui. Au căutat ei opt zile, dar i-au pierdut urma – căci babele afurisite mânau caii de se zdruncina cerul, lăsând să cadă pe Pământ ninsoare și viscol – prăpăd, nu alta, iar moșii, mai blânzi și mai domoli, nu se puteau pune cu ele… A noua zi însă, moșul Alexe i-a dat de urmă, și împreună cu ceilalți moși, au pornit să-l prindă pentru a-l obliga să meargă pe drumul lui ceresc, lăsat de Dumnezeu. Și-n ziua când au găsit Soarele, Pământul cu vietățile lui s-a trezit la viață. ”Și de aceea de la zilele Babei Dochia, cea mai strașnică babă, sunt nouă zile până la Sân Toader și de la Sân Toader – nouă zile până la Alexe – omul lui Dumnezeu și de la Alexe – nouă zile până la Buna-Vestire”. (Marcel Olinescu – ”Mitologia românească”).

9 martie: Sfinții Mucenici. Moșii de primăvară. Focul viu

Sfinții Mucenici sunt 40 de soldați care au recunoscut că sunt creștini și au refuzat să aducă jertfe idolilor. Au pătimit în localitatea Sevastia, în vremea împăratului Liciniu (307-323), la porunca guvernatorului Agricola. Timp de opt zile au fost supuși la chinuri și la final – pentru că nu s-au lepădat de credința în Hristos – au fost scufundați într-o apă aproape înghețată.

Sărbătoarea marchează începutul anului agrar; e hotar între iarnă și vară, între zilele reci al babei Dochia și vremea călduroasă din zilele Moșilor.

În această zi femeile pregătesc patruzeci de „mucenici”, în formă de opt, unși cu miere și presărați cu nucă măcinată, pe care îi împart pentru sufletul morților, iar bărbații... trebuie să bea 40 de pahare cu vin sau țuică, pentru a fi sănătoși și apți de muncă pentru tot restul anului.

Focul viu. Focurile simbolizează, de mucenici, arderea iernii și renașterea primăverii. Obiceiul focului se practica în Banat, Crișana, Dobrogea, sudul Moldovei și Oltenia. Avea rolul să sprijine Soarele pentru a depăși momentul critic al echilibrului dintre lumină și întuneric (la 9 martie este echinocțiul de primăvară pe stil vechi). În curți și grădini se adunau gunoaiele grajdurilor, uscăciunile grădinii și se aprindea focul. În Transilvania era obiceiul ca tinerii să sară peste foc pentru a li se îmbiba hainele cu fum, având rol de purificare. În alte zone erau trecute prin foc și vitele, pentru a fi apărate de boli.

11 martie: Caii lui Sân’ Toader. Vinerea Sântoaderului. (sărbătoarea nu are dată fixă pentru că depinde de cum „cade” Paștele într-un an sau altul – așa am dedus).

În calendarul pastoral, Filipii (lupii) și Sântoaderii (caii) au, fiecare, mai multe sărbători dedicate. Lupul este patron mitic al iernii și calul al verii.

Fiecare zi din prima săptămână a postului de Paște era dedicată unui Sântoader, motiv pentru care aceasta se numea Săptămâna Caii lui Sântoader. Cea mai importantă dintre aceste zile era Vinerea Sântoaderului, dedicată Sântoaderului cel Mare sau cel Șchiop, de care oamenii se temeau cel mai mult pentru că, în credința lor, așa cum oamenii „însemnați” erau considerați răi și periculoși, așa și divinitățile „însemnate”.

În Vinerea Sântoaderului, sătenii dau sare descântată animalelor, pentru a fi protejate de boli și alte rele. Tinerele fete aduc ofrandă popilnicului (Asarum europaeum), o plantă utilizată în mai multe ritualuri magice. Înainte de răsăritul soarelui ele merg în pădure cu pâine, sare și ouă, scot rădăcina plantei și lasă în locul ei darurile aduse, rostind un descântec.

25 martie: Ziua cucului. Se spune că în această zi cântă cucul pentru prima dată, vestind venirea primăverii.

Cucul, pasărea iubirii la români, dar și prevestitorul bolilor și chiar al morții, se crede că își strigă mereu partenerul - "Cucu, cucu" - pentru că l-a înșelat. Soția cucului, pedepsită de soț să-l caute, îl tot strigă, dar nu-l găsește, iar la Sfântul Petru și Pavel moare, fără să-l vadă. Acestea sunt pedeapsa și explicația pentru care cucul își depune ouăle în cuiburi străine și nu-și crește singur puii, "pentru că nu au mamă". (Doina Ișfănoni, cercetător etnolog la Muzeul Național al Satului "Dimitrie Gusti")

Zile dedicate internațional și național

8 martie: Ziua internațională a femeii, care nu e o sărbătoare specific românească și nici nu are legătură cu folclorul, ci mai mult cu voința femeilor de a fi egale în drepturi cu bărbații (să aibă dreptul la vot, condiții mai bune de muncă etc.).

În anul 2000, papa Ioan Paul al II-lea a fixat ziua de 8 martie ca zi de „mea culpa” publică (zi de pocăință).

1 martie: Ziua mondială a complimentelor; Ziua discriminării zero (oficială ONU); Ziua internațională a apărării civile (din 1972); 2 martie: Ziua lucrurilor vechi; 3 martie: Ziua mondială a faunei sălbatice (oficială ONU); Ziua internațională a scriitorului (din 1986); 4 martie: Ziua mondială a luptei împotriva exploatării sexuale; Ziua florii de colț; 8 martie: Ziua Națiunilor Unite pentru drepturile femeilor și pacea mondială (oficială ONU); 12 martie: Ziua Alfred Hitchcock; 13 martie: Ziua bijuteriilor; 14 martie: Ziua internațională de acțiune pentru protejarea apelor împotriva marilor baraje; Ziua constanței PI și... a mâncatului de plăcinte; 15 martie: Ziua mondială a drepturilor consumatorului (din 1961); Ziua „tot ce crezi este greșit”; 16 martie: Ziua „tot ce faci este corect”; 18 martie: Ziua momentelor penibile; 20 martie: Ziua internațională a spunerii de povești; Ziua internațională a fericirii (oficială ONU, din 2012); 21 martie: Ziua mondială a somnului; Ziua mondială a sindromului Down (oficială ONU, din 2011); Ziua mondială a poeziei (oficială ONU, din 2000); Ziua internațională a copiilor străzii; Ziua amabilității; Ziua internațională a pădurilor; Ziua mondială a eliminării discriminării rasiale (oficială ONU, din 1966); 21-27 martie: Săptămâna de solidaritate cu popoarele în lupta împotriva rasismului și discriminării rasiale; 22 martie: Ziua mondială a apei; 23 martie: Ziua naționala a cățelușilor (SUA, din 2006); Ziua cuvântului OK (din 2011); 24 martie: Ziua internațională pentru aflarea adevărului în ceea ce privește încălcarea drepturilor omului și pentru demnitatea victimelor (oficială ONU, din 2010); 25 martie: Ziua internațională a comemorării victimelor sclavagismului și a comerțului transatlantic cu sclavi (oficială ONU); 27 martie: Unirea Basarabiei cu România (1918); Ziua mondială a teatrului (oficială ONU, din 1962); 29 martie: Ziua veteranilor (SUA, din 1973); Ziua magiei din fum și oglinzi; 30 martie: Ziua plimbărilor prin parc; 31 martie: Ziua arzătorului Bunsen.

Eveniment din trecutul nu prea îndepărtat – în memoriam Liviu Cornel Babeș, care în 2 martie 1989 și-a dat foc pe pârtia de schi din Poiana Brașov, ca semn de protest împotriva regimului totalitar.

Urare de Mărţişor şi tradiţii legate de Babe

Sănătate vă doresc, bucurii şi veselie pentru voi şi cei dragi vouă!

La 1 martie, de Mărţişor, începe şirul de nouă zile al “Babelor” - in Ardeal se numesc Vântoase (fiinţe imaginare, având aspect de fete frumoase îmbrăcate în alb, ce apar numai noaptea şi fac rău, în special bărbaţilor). In Muntenia sunt 12 zile.

Legenda Babelor e legată de Baba Dochia, mama lui Dragobete (se zice) cea care aduce iarna şi care, in prima zi de martie, începe să îşi lepede cele 9/12 cojoace, semn că iarna a trecut şi vremea devine tot mai călduroasă. Babele reprezintă un nou început dar şi lupta dintre iarnă şi primăvară, când iarna nu se dă dusă - aşa explică tradiţia de ce vremea poate fi capricioasă la începutul lunii martie. Altă legendă spune că Dochia a fost fiica regelui Decebal, de care s-a îndrăgostit Traian, cuceritorul Daciei, şi pentru că ea nu voia să-i fie soţie a fugit in munţii Ceahlău cu oameni din poporul ei. Supărat, Traian ar fi cerut ajutorul zeului Zamolxis şi Dochia, şi cei care o însoţeau, au devenit stane de piatră. O altă versiune: Babele din folclorul românesc ar fi fost femei ştiutoare, iniţiate, specialiste in domeniul practicilor divinatorii. Mai sunt şi alte versiuni, dar nu le mai înşir.

Se spune că de e vreme frumoasă in Ziua Babei aleasă va fi un an bogat, in care totul va merge bine; dacă vremea e mai puţin frumoasă, cu ploaie, nori, vânt, cei care şi-au ales (au) acea zi vor fi mohorâţi, ca vremea din acea zi. Dacă in ziua aleasă ninge atunci anul va fi unul bogat, bun.

Ziua de 1 martie e numită şi “cap de primăvară” şi aşa cum va fi ziua vor fi primăvara şi vara; dacă e cald şi frumos, primăvara va fi frumoasă şi vara roditoare; dacă e vreme posomorâtă, primăvara nu va fi tocmai cald şi vara va fi schimbătoare.

Tradiţiile legate de babe diferă de la o regiune la alta. In Maramureş, de exemplu, Dochia se numeşte Odochia; se obişnuieşte ca in primele zile din luna martie să se bată uşile, pentru ca iarna să iasă din casă şi să lase loc unui anotimp cu temperaturi blânde. Un alt obicei este cel al “botezului” babei alese - sunt rebotezaţi copiii bolnavi cu alt nume pentru ca răul să nu-i mai găsească.

Alte tradiţii şi superstiţii legate de zilele Babelor:

Mamele de oieri trebuie să facă o turtă de porumb sau de grâu pentru ca turmele fiilor să fie protejate şi ferite de pericole.

Ouăle găinilor ar trebui lăsate in cuibare in aceste zile pentru ca găinile să aibă spor tot anul.

In 9 martie nu se aruncă gunoiul din casă pentru a nu se înmulţi bolile şi necazurile.

Se mai crede că vremea din ziua unei Babe anume arată caracterul, temperamentul, sufletul celei care a ales-o. In ultimul timp, unii au început să aleagă trei zile: una pentru trecut, una pentru prezent şi una pentru viitor (nu văd deloc sensul acestei “tradiţii” - trecutul e cunoscut, prezentul la fel; hm! poate vor să înţeleagă trecutul şi prezentul).

In trecut, ziua Babei Dochia se respecta la modul serios, pentru ca frigul să nu aducă pagube câmpului şi anul să fie unul bogat; se mai credea că Baba Dochia are puterea de a feri de înec şi de a îngrăşa vitele.

**

Se spune că după zilele schimbătoare ale Babei Dochia urmează nouă zile, mult mai blânde, numite “Zilele Moşilor”. Religios, ultima zi a babelor (9 martie) coincide cu prima zi a Moşilor, când creştinii ortodocşi îi sărbătoresc pe cei 40 de mucenici din Sevastia (cei 40 de Sfinţi Mucenici - Măcinicii). Exista credinţa că Baba Dochia şi-a luat numele de la Sfânta Muceniţă Evdochia, sărbătorită de Biserică pe 1 martie.

Dochia carpatică e o divinitate precreştină, agrară şi maternă, ajunsă la vârsta senectuţii - căreia românii îi spun babă cloanţă, urâtă şi rea - cu limbaj licenţios care-şi pune nora la grele încercări, se ceartă cu ciobanii. Moartea Dochiei în ziua echinocţiului de primăvară (9 Martie după calendarul iulian, 21 Martie după cel gregorian), simbolizează moartea anului vechi şi renaşterea anului nou agrar.

Alegerea Babei

Conform tradiţiei fiecare femeie îşi alege o “babă a ei” între 1 şi 9 martie (acum am aflat că numai femeile aleg o “babă”). Ziua poate fi aleasă după dorinţă sau conform zilei de naştere (cum se obişnuieşte/se obişnuia in unele zone din Moldova); pentru cele născute între 1 şi 9 a oricărei luni e clar; celelalte trebuie să facă suma celor două cifre ale zilei de naştere - de exemplu, cea născută într-o zi de 23 va alege ca “babă” ziua de 5 martie (2+3=5); cea născută in 29 va alege ziua de 2 martie: 2+9=11 şi mai departe 1+1=2 (dacă e in Muntenia alege ziua de 11).

1 Martie. Mărțișorul

La originile Mărțișorului a stat o monedă de aur sau de argint la care se atașa o sfoară făcută din două fire răsucite, una roșie și alta albă (sau alb și negru), ce semnificau lupta vieții asupra morții, a sănătății împotriva bolii și care era purtată în general de persoanele sensibile (copii și fetele tinere). Exista credința că această amuletă aducea noroc și fericire.

Alții au alte opinii:

- Șnurul era alcătuit din două fire de lână răsucite, colorate în alb și roșu sau în alb și negru. Culorile reprezintă unitatea contrastelor: vară-iarnă, caldură-frig, lumină-întuneric. Cu trecerea timpului, tradiția s-a schimbat și șnurului i-a fost adăugată o monedă de argint, asociată soarelui, un cerc protector care, în anumite epoci, se punea chiar la cornul vitelor sau la tâmpla porții.

- Cele două fire răsucite, alb și roșu, simbolizează iarna și vara și reprezintă funia anului, care împletea zilele celor două anotimpuri. Mărțișorul este o secvență a unui scenariu ritual de înnoire a timpului și anului primăvara, la nașterea și moartea simbolică a Dochiei. După unele tradiții, firul mărțișorului - funie de 365 sau 366 zile - ar fi fost tors de Baba Dochia în timp ce urca oile la munte.

O altă legendă a Mărțișorului spune că: Umblând cu oile prin pădure și torcând lâna din furcă, Baba Dochia a găsit o para, i-a făcut o "bortă" și a legat-o cu un fir de ață; asta se întâmpla într-o zi de 1 Martie și de atunci s-a extins obiceiul. Despre mărțișor a început să se vorbească mai târziu, primele informații fiind furnizate de folcloristul Simion Florea Mihai.

***

În vechimea nu prea îndepărtată, Mărțișorul era un ban de aur sau argint, ori un medalion, legat cu un șnur roșu-alb, pe care românii îl puneau copiilor la gât sau la mână. Mărțișorul se mai numește în unele ținuturi Mărțiguș sau Marț, și e purtat pentru noroc, în decursul anului, iar cei ce-l poartă cred că vor fi sănătoși și curați ca argintul și că peste vară nu-i vor mai apuca și scutura frigurile. Mărțișorul se punea în zorii zilei de 1 Martie, înainte de răsăritul Soarelui, iar când îl puneau, părinții se fereau să fie văzuți de vreo femeie însărcinată, crezând că își pătează copilul pe ochi. În Moldova, Muntenia și Dobrogea, unii copii purtau Mărțișorul 12 zile de gât, iar după aceea îl lăsau în crenguțele unui pom tânăr; și dacă pomișorului îi va merge bine în acel an însemna că și copilului îi va merge bine în viață. Alții îl păstrau până ce vedeau primul arbust înflorit, de obicei porumbar sau păducel, și îl puneau pe pomișor, sperând să fie albi ca florile acestuia. În unele zone, Mărțișorul se poartă până când începe cucul a cânta sau până când vin berzele.

Nu numai părinții le puneau Mărtișoare copiilor, ci și alți români le dăruiau unul altuia la 1 Martie. Azi îl poartă mai ales femeile și fetele și doar în sate mai izolate îl poartă bărbații și băieții. Rareori se mai face din bani de aur sau de argint și nu mai e ținut toată luna, ci numai câteva zile, la începutul lui Martie. În Muntenia se spune: Cine poartă Mărțișoare / Nu mai e pârlit de Soare.

Pe la sfârșitul lui martie, femeile și fetele iau șnurul Mărțișorului și îl pun pe trandafiri, iar moneda sau medalionul le dau pe vin, pâine albă și caș, crezând că aceea ce le-a purtat va avea fața albă cum e cașul și rumenă ca trandafirul și vinul.

Obiceiul Mărțișorului la români se spune că vine de la geto-daci. La Sarmisegetusa a fost descoperit un medalion de lut ars - zice-se că ar fi Mărțișor - cu chipul unuia dintre Zalmoxis. Asemenea amulete au mai fost descoperite și în alte cetăți dacice.

Geții, și după ei grecii, îi numeau pe cei doi Zalmoxis Apollon Albul si Artemis Rosia. Legendele sacre spuneau că mama lor era fecioara Divina Marian Magnifica, Floare de Măr, drept care copiii Cerești se mai numeau Marian-Dynes, Copiii din Flori de Măr. Mărul era socotit pom sfânt, iar nuanța florilor lui, Roz, compusă din Alb și Roșu, îmbina culorile simbolice ale celor doi Zalmoxis.

Inscripțiile tracice plasează locul nașterii și copilariei Gemenilor Cerești la Apus de Marea Neagră. Pe un altar de piatră descoperit aproape de Struga (Macedonia), sunt înscrise următoarele versuri (în traducere ar fi): Magii, când au auzit vestea despre cei doi născuți pe țărmul de Apus al Lacului Alb, au pornit îndată de la Marea Neagră, câteșitrei în goana cailor.

(Dacia secretă, Adrian Bucurescu, ed. Arhetip, București 1998)

Tradiția spune că persoana care poartă Mărțisorul se împrietenește cu Soarele care îi dă tot ce-i stă în putere: frumusețe, veselie, sănătate, iubire și puritate sufletească.

În Bulgaria, marțișoarele sunt oferite bărbaților, iar în anumite regiuni, ele sunt purtate în funcție de statut: fetele nemăritate în partea stângă a rochiei, femeile bătrâne la degetul mic al mâinii stângi iar bărbații căsătoriți la șoseta dreaptă.

1 Martie reprezintă începutul primăverii calendaristice, luna Mărţişorului avand şi semnificaţii mai profunde, legate de revenirea la viaţă a naturii şi reîntinerirea spiritului. Plantele specifice anotimpului sunt utile pentru cele mai puternice talismane şi descantece pentru noroc şi fericire.

1-8 Martie e o perioadă benefică pentru începerea lucrărilor de dragoste, fericire şi noroc. Se fac talismane din flori şi plante culese de Dragobete sau anul trecut, de Sanziene, acestea fiind extrem de utile la dezlegarea celor mai grele farmece, dar le pot purta şi persoanele care nu au făcături, pentru a le aduce noroc şi pentru a fi protejate impotriva răului.

Surse online: traditii.ro, romanianmonasteries.org

La Anastasia puteti citi despre Martisor.

Vezi si: 

Ghiocelul

Ghiocel si Martisor