De ce se tem bărbaţii cel mai mult?

Habar n-am de ce se tem bărbaţii cel mai mult aşa că îi cred pe cuvânt - sau poate nu - pe cei care afirmă ca au publicat studii îndelung… studiate. Părerea mea: a nu se citi ce scriu pisălogii psihologii prin reviste - ca indicaţii pentru cititori - pentru că generalizează nepermis de mult pentru un psiholog.

Cică, cel mai mult bărbaţii se tem de medic. La un congres european al medicilor a fost prezentat un studiu pe tema comportamentului bărbaţilor in sălile de aşteptare ale cabinetelor medicale. Ei sunt mai nervoşi decât femeile - nu-şi găsesc locul, se plimbă, tuşesc, îşi strâng degetele. Un medic francez, pe numele lui Pierre Joue, zice că bărbaţii au această stare pentru că nu îşi cunosc propriul corp.

Zic şi eu: cred că azi, după ore şi ore petrecute in saloane de înfrumuseţare, la solar, in sala de sport, la coafor (oh! Scuze: la hair stilist) au ajuns să-şi cunoască şi corpul, dar tot sunt agitaţi in sala de aşteptare şi nu neapărat pentru că le e teamă, ci pentru că răbdarea lor are limite mai mici decât a femeilor - nu?! De la Natură femeile sunt îndeluuuung răbdătoare! Sunt nişte bărbate! (hhhm… poate din acest motiv bărbaţii sunt tot mai efeminaţi: să echilibreze balanţa). Dar sunt mulţi care se tem când văd un ac de seringă… îi vezi cum devin brusc palizi.

Apoi, bărbaţii se tem de concurenţă. Automobilistul Ayrton Senna (21.03.1960-01.05.1994) a declarat după câştigarea unei curse: Mi-a fost teribil de frică de adversari, dar fără acest sentiment nu aş fi putut câştiga! Ei, zic eu (deşi n-am habar dacă pilotul meu favorit a zis ce se zice că a zis), dacă pe circuitul de Formula Unu e valabil, pentru bărbatul care vrea performanţe in pat e posibil ca filosofia aceasta să-l distrugă, pentru că - zic cercetătorii - duşmanul cel mai de temut al unui bărbat este fostul iubit al partenerei deoarece el îşi imaginează că trebuie să demonstreze că e mai bun decât predecesorul (poate de aceea visează destui bărbaţii la virgine). Ceea ce e o prostie, dar cum să le-o scoţi unora din cap? Un bărbat sigur de sexualitatea lui n-are asemenea complexe - dar unul sigur de el e bărbat 100% nu un efeminat cu muşchi la ceafă.

Se mai tem bărbaţii de eşec. Dar mulţi oameni se tem de eşec, deci nu-i apanajul bărbaţilor. Cei mai mulţi doresc să fie mai presus decât femeile, să câştige mai mult decât ele, să fie întreţinătorii familiei - de câştigat câştigă mai mult decât femeile care au exact acelaşi fel de post  job cu ei şi prestează acelaşi tip de activitate, acelaşi numâr de ore… In mintea lor (asta cu mintea e de la mine) ei trebuie să fie, in viaţa socială, un succes de răsunet.

Bărbaţii se tem de lacrimi! Ei plâng rar, convinşi că lacrimile le trădează slăbiciunea, suferinţa, neliniştea (când sunt beţi nu se mai tem de lacrimi!). Dacă se întâmplă să plângă devin nervoşi, convinşi că numai femeile, firi mai slabe, au permisiunea de a plânge (poate de aceea bat unii femeile: le vine să plângă de neputinţă şi devin nervoşi).

Când o femeie plânge şi-l imploră să mai stea când el tocmai a aflat că a fost înlocuit ocazional, el se înduplecă şi mai stă. Atât de tare se tem unii bărbaţi de lacrimi încât decât să vadă o femeie plângând că el n-o vrea de nevastă o duce la starea civilă.

Textele motivaţionale ne arată că bărbaţii puternici au curaj să plângă. Aşa ar trebui să fie doar că… durerile mari nu au lacrimi iar oamenilor puternici nu prea le vine să plângă. Da’ ce ştiu eu?!

Se tem şi de calviţie. Îşi consideră podoaba capilară un plus al bărbăţiei - de aceea pare că a dat calviţia in toţi şi se rad pe scăfârlie (poate imaginându-şi că fac parte din trupele SEAL). Sau îşi lasă barba să crească, in compensaţie. Zău! Nu cred că bărbaţii se tem ce calviţie - poate că nu le place, e firesc, dar să se teamă?!

Frica de apropiere. Bărbaţii ar fi cuprinşi de o timiditate inexplicabilă atunci când se apropie prea mult de o femeie, de parcă in calea lor ar apărea un zid invizibil. Psihologii explică această teamă prin relaţia prea puternică dintre mamă şi fiu. Adică… îşi iubesc / respectă mama atât de mult încât au sentimentul că sunt pe cale de a comite incest? Nefiind psiholog nu prea înţeleg ce vor să zică psihologii dar mă gândesc la acei bărbaţi care abordează femeia ca un urs… Acelora le-ar trebui un zid real între ei şi femei.

Frica de impotenţă. Abia aici încep să cred că tocilarii au ceva mai multă dreptate. Zic ei că bărbaţilor le place să-şi manifeste calităţile extraordinare in pat. Şi cam fiecare începe prin a face comparaţii între el şi fostul ei, între el şi vreun prieten care se laudă de zor (şi care, poate, e încă virgin); se demoralizează total dacă ratează la prima întâlnire pe orizontală c’nd dorinţa e prea mare - şi mai sunt tute care nu găsesc altceva de făcut decât să râdă. Dacă nu reuşeşte să-şi satisfacă partenera - de parcă şi-ar şi da seama dacă ea nu vrea ca el să-şi dea seama - se va simţi frustrat şi va dori să încerce din nou şi din nou, să fie bine să fie amândoi pe aceeaşi aripă de avion… Dar, vorba lui Pascal Bruckner: femeile sunt ca avioanele şi bărbaţii ca paraşutiştii; femeile continuă să zboare in timp ce paraşutiştii sunt in cădere liberă (citat aproximativ). Puţini sunt bărbaţii care pot diferenţia un orgasm mimat de unul real şi puţine sunt femeile care pot face acelaşi lucru in cazul bărbaţilor (dar şi mai puţini sunt bărbaţii care ştiu să mimeze un orgasm).

Impotenţa e dură şi se ştie azi despre aceasta mai mult ca la începutul secolului XX dar tot sunt multe necunoscute… Da, da… nu există bărbat impotent ci numai femei nepricepute (valabilă şi reciproca: nu există frigide ci numai bărbaţi nepricepuţi). Categoric astea-s legende urbane deoarece s-a dovedit că există o legătură între tulburările instinctului sexual şi hipertensiunea arterială, bolile de inimă, diabetul şi folosirea unor medicamente. Tutunul nu-i ajută şi nici alcoolul: alcoolul măreţte dorinţa şi scade potenţa (şi-i poate apuca plânsul şi dacă-i apucă plânsul devin nervoşi şi dacă devin nervoşi mai iau şi femeia la bătaie ‘că deh! ea e cu pricina).

Dacă vă uitaţi la unul care arată ca de pe planşa de la cursul de anatomie, capitolul muşchi, puteţi avea surpriza ca cel mai important muşchi să fie… cel mai puţin dezvoltat.

Impotenţa erectilă poate fi însoţită de tulburări de libido, de dereglări ale ejaculării sau de lipsa de orgasm - un necaz nu vine niciodată singur.

Se mai tem bărbaţii că le vor cădea dinţii, se tem că se îngraşă şi unii se tem de clovni... Sunt şi ei, bărbaţii, oameni, deci au temeri. Nimeni nu-i perfect.

(text preluat de pe un blog pe care îl voi şterge)