7 iun. 2016

Frica de clovni – clovnofobia (coulrofobia)

Clovnofobia este o afectiune care nu e trecuta, inca, in “registrul afectiunilor mintale” si care a inceput sa fie studiata mai serios abia in ultimii ani pentru ca nu exista un numar foarte mare de oameni care se tem de clovni – mai multi sunt cei carora nu le plac.

Te astepti ca unui copil sa-i fie teama de chipul oarecum ciudat al unui clovn, dar ramai uimit cand vezi un adult gata sa o ia la goana cand vede unul si te intrebi cum de un om in toata firea se poate speria atat de rău de un personaj care pe tine te distreaza. O singura data, la inceputul anilor 1990, am vazut un barbat adult ajuns aproape in faza lesinului la vederea unui clovn care s-a apropiat de noi intr-un parc de distractii. Am vazut in filme oameni care se tem de clovni si, poate, greu as fi crezut ca poate exista o teama atat de mare daca nu as fi vazut “cu ochii mei” ce reactie a putut avea acel om.
Sunt unele studii care arata ca nu la prea multi copii le plac clovnii si nu doar oamenii care lucreaza la circ au demarat programe prin care ii ajuta pe oameni (copii si adulti) sa-si invinga frica de acest personaj.

Ca si in cazul celorlalte fobii, punctul declansator al clovnofobiei poate fi conditionat de cativa factori, intre care: o experienta neplacuta, al carei context a fost mai apoi generalizat; copierea comportamentului unor persoane numite de referinta (parinti, bunici, prieteni etc.); un conflict psihic profund.
As zice ca ajung la fobie cei care traiesc conform zicalei: “cine s-a ars cu ciorbă suflă şi-n iaurt” – exacerbând reactiile.

Pe vremuri, bufonul de curte, nebunul, nu erau deloc de speriat, din contra. La circ, copii si adulti râdeau in hohote cand vedeau năstruşniciile clovnilor… Dar clovnul a ajuns, in timp, si pe marile ecrane: The Joker, inamicul lui Batman, nu e deloc un chip comic si faptele lui sunt violente; “clovnul ucigas”, care are la baza si o legenda urbana americana care – la randul ei - a luat nastere din cauza unuia care isi castiga existenta facand pe clovnul la petreceri si care a ucis tineri: John Wayne Gacy, un tip cu un chip comun, tata devotat, soţ iubitor care, intre altele, se imbraca in clovn si ii distra pe oameni la petreceri sub numele de Pogo si care, intre anii 1972-1978, a agresat sexual si a ucis mai mult de 35 de tineri din zona Chicago – a fost gasit vinovat pentru 33 de omoruri si executat in 1994; individul fusese condamnat in 1968 pentru agresarea unui adolescent si, totusi, i s-a permis sa lucreze in apropierea copiilor – intre timp lucrurile s-au schimbat mult in SUA. Acest individ, ascuns sub masca clovnului, a contribuit si mai mult le teama oamenilor de clovni, convinsi ca intotdeauna sub masca unui clovn se poate descoperi “partea lui intunecata”. Dupa povestea acestui ucigas s-au facut cateva filme.

Clovnul Bozo a fost un personaj de televiziune (creat in 1960 de Alan W. Livingston) foarte indragit de copii si adulţi in anii de inceput ai televiziunii, in SUA, si nu avea nimic de speriat. Totusi, avand in vedere ca toti clovnii au menirea de a face oamenii sa râda, dar ironizand persoane, comportamente, situaţii, se presupune ca au si o doză mare de răutate.

Ideea “laturii ascunse” a clovnilor pare a porni de la viata celui care e considerat “tatăl” clovnilor moderni: Joseph Grimaldi (celebru mai ales in Marea Britanie) si a carui viaţă numai frumoasa nu a fost, el neavand motiv de veselie si, cu toate acestea, seara de seara isi picta chipul si ii facea pe oameni sa râda; a crescut cu un tata tiran, sotia lui a murit dând nastere unui copil; baiatul lui a baut până a murit, la varsta de 31 de ani; de la salturile pe care le facea pentru a distra oamenii a rămas cu un handicap si avea dureri permanente.

In Franta, cam in aceeasi vreme cand Grimaldi era celebru in Marea Britanie, Jean-Gaspard Deburau (Pierrot) era pe Continent, dar in timp ce Grimaldi era tragic, Deburau era sinistru; in 1836 a ucis un tanar care râdea de el, alaturi de altii, lovindu-l cu bastonul, pe strada (a fost achitat pentru omor).

Doi dintre cei mai cunoscuti clovni din istorie erau oameni cu probleme in viata reala, deci oamenii au inceput sa se gandeasca la faptul ca toti clovnii au o “viata dubla”, o latura luminoasa si una intunecata. Andrew McConnell Stott (profesor la Universitatea din Buffalo, New York, care a scris biografia clovnului Grimaldi, considerat specialist in “cultura clovnilor”) sustine ca Charles Dickens este cel care a semanat in mintea oamenilor “semintele clovnului  inspaimantator” scriind Pickwick Papers (in 1836, cand inca mai semna unele articole din ziare cu pseudonimul Boz), care avea protagonist un clovn betiv, cu multe probleme, un clovn care se distrugea pe sine pentru a distra publicul si despre care se spune ca l-ar fi avut ca “model” pe fiul lui Grimaldi.
La moartea lui Grimaldi (1837), tanarul ziarist Dickens a fost insarcinat sa publice memoriile clovnului si a facut-o astfel incat oamenilor incepuse sa le fie dificil sa priveasca un clovn si sa nu se intrebe ce este, de fapt, sub machiaj, devenind dificil de facut o separare intre personaj si omul care il interpreteaza. Dickens, afirma Stott, este cel care a dus la formarea acestei perceptii ca sub masca vesela se ascunde ceva intunecat, tulburator. Tot Stott afirma ca Joey Grimaldi e exemplul elocvent al omului distrus ascuns sub masca veseliei.

Clovnii au inceput sa aiba succes in benzile desenate, in emisiuni TV, in filme, nu doar la teatru si la circ; uimeau si ţineau cu sufletul la gura spectatorii care le urmareau numerele de adevarata acrobatie, gesturile largi, dezordonate (pentru a atrage atentia si a starni râsul). In 1876, Edmond de Goncourt, critic literar, scria ca “arta de a fi clovn este acum destul de terifianta; prin acrobatiile aproape sinucigase, gesticularea aproape monstruoasa, pantomima frenetica amintesc de curtea unui azil de nebuni”.

Dupa ce un clovn a ucis in realitate, situatia clovnilor in SUA avea sa se schimbe si regizorii, scenaristii vor specula intens aceasta noua oportunitate de a crea suspans si de a castiga bani. Inainte veme un film precum The Greatest Show on Earth (al lui Cecil B. DeMille castigator al unui premiu Oscar in 1952) ar fi avut succes doar ca drama: un clovn care a ales sa nu-si dea masca jos niciodata si care s-a dovedit a fi un medic care si-a ucis sotia “din mila”, filme precum Poltergeist (1982) trec la un alt nivel: o papusa clovn prinde viata si incearca sa traga un baietel “in lumea lui bau-bau” de sub pat. In 1986 Stephen King scrie “It”, un roman de groaza despre şapte copii terorizati de o fiinta numita It care exploateaza temerile victimelor sale si care apare prima data sub forma unui clovn, figura amuzanta care-i atrage pe copii; in 1990 romanul a fost ecranizat intr-o miniserie de televiziune. In 1988 apare filmul Killer Klowns from Outer Space, in care clovni extraterestri cu dinti ascutiti si intentii criminale aterizeaza pe Terra. In 1989 apare Clownhouse, un film de groaza in care trei nebuni evadeaza din spital, ucid niste clovni si le fura identitatile si terorizeaza un sat din apropiere (ulterior filmul a fost intezis, apoi iar permis si iar interzis). Sunt zeci de filme avand ca protagonisti clovni ucigasi sau numai unele scene care implica astfel de personaje. Intre cele mai recent aparute amintesc: All Hallows’ Eve (2013), American Horror Story: Freakshow (TV Series, 2014) si The Legend of Wasco (2015).
De-a lungul timpului filmele cu clovni vicioşi si criminali au reuşit să-i facă pe Candyman, Boogeyman si pe Freddy Krueger sa pară nişte… clovni.

Astfel stând lucrurile cu filmele in care apar clovni ucigasi, cu legendele urbane care implica si clovni, aproape ca nu e de mirare ca unii oameni incep sa… copieze frica de clovni. Si, totusi, majoritatea celor care se tem de clovni - sustin specialistii - nu vizioneaza astfel de filme. Probabil ca fobia se insinueaza in mintea unora din frica de necunoscut.
♣  ♣  ♣  ♣  ♣  ♣
Sursa foto: http://screencrush.com/cary-fukunaga-it-very-scary/

10 comentarii:

  1. Din nou ma uimesti cu astfel de subiecte. Probabil sunt puzderii de fobii, nu neaparat declarate in vreo carte.
    Nu am fost de multe ori la circ, dar intotdeauna am simtit clovnii ca pe niste personaje triste, desi menirea lor era alta. Nu ma puteam impotrivi ideii ca indiferent cum se simt ei, trebuie sa-i faca sa rada pe spectatori, ceea ce mi se parea trist. Mai tarziu, cred ca am extrapolat un pic, gandindu-ma cati oameni poarta de fapt o masca in viata de zi cu zi, chiar daca nu este o masca in sensul fizic al cuvantului.

    O zi frumoasa iti doresc si sper sa nu intalnesti si alte fobii, ca ce e prea mult strica... :)
    Cu drag!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. In “registrul” maladiilor alcatuit de Organizatia Mondiala a Sanatatii apar unele.
      Dragostea apare acolo (nu ca fobie!), ca boala psihica si clasificata F63.9, din categoria F63 - Tulburarea obiceiurilor si atractiilor, nespecificata (pe la F65 – sau 66 - a fost, pana de curand, inscrisa homosexualitatea).
      Am scris un text pe tema: https://diana-kundalini.blogspot.ro/2015/02/bolnav-de-dragoste.html
      Lista fobiilor este si ea lunga, si (cred) se “descopera” cel putin anual cate o fobie (care se poate trata si cu medicamente, desigur).

      Mie mi-au placut (si imi plac) clovnii. Pana sa ii aud pe altii dezbatand chestiunea nu m-am gandit la tristetea omului din spatele mastii de clovn; apoi am vazut si filme… :)
      Cred ca fiecare afisam, la un moment dat, in anumite circumstante (situatii), o masca; ma intreb, totusi: chiar e o masca sau asa e omul in acel exact moment? Pe de alta parte, e aproape clar ca unii umbla mascati, pozand in exact ceea ce nu sunt dar ar vrea sa fie - e destul de greu (vorba nu-mai-stiu-cui) “sa fii ceea ce vrei sa pari”.
      Mi-ar placea – si mi-as dori - sa gasesc timp sa scriu tot ce am vazut de-a lungul timpului… Poate la pensie. :)

      Multumesc, Suzana. Iti doresc, cu drag, o minunata zi!

      Ștergere
  2. nu-i de ras, multi adulti au astfel de fobii inca!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nici nu râd... E groaznic pentru cei cu fobii (si pentru cei din imediata lor apropiere).

      Ștergere
  3. Sunt multe fobii pe care cei de langa nu le inteleg. Nu stiu daca orice teama careia nu ii gasesti explicatie se numeste fobie... insa am si eu cateva. De clovni nu mi-e teama.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu certitudine, un om sanatos nu va putea intelege o fobie decat daca se informeaza despre aceasta...
      Nu orice teama e fobie... Doar acele temeri... irationale, care produc reactii fizice si psihice deosebite, care schimba radical comportamentul unui om; intre reactiile fizice: transpiratii reci bruste, senzatie de lesin, tremuraturi, senzatie de... infarct (in cazuri mai grave)... si mai multe altele, atunci cand trebuie sa se confrunte cu o anumita situatie, cu anumite animale, spatii, oameni etc; chiar si despre spasmofilie spun unii ca apare ca simptom in anumite cazuri, dar nu s-a dovedit in mod absolut...
      Toate temerile au o explicatie, doar ca trebuie sa fie descoperita - "conexiunile" intre temere si cauza acesteia sunt, uneori, tare ciudate. :)
      In cazul fricii de inaltime, de exemplu, nu trebuie sa existe (neaparat) vreo trauma trecuta, pentru ca, prin definitie, omul nu e facut sa faca acrobatii la inaltime :) Cei care se tem de inaltimi, insa, pornesc in minte un anumit scenariu numai gandindu-se ce s-ar putea intampla daca... Si asa pot ajunge la o adevarata fobie. Cauza pentru aceasta fobie cu inaltimea poate fi si o chestiune fizica ce are ca simptom vertijul - o problema a urechii interne, de exemplu.
      Pentru a diagnostica pe cineva cu fobie trebuie investigatii serioase.

      Ștergere
  4. Citind articolul tau mi-am adus aminte de indragitul Cosmo Kramer (din serialul Seinfeld) care se temea de clovni :D
    Mie una nu-mi plac clovnii dar nu ma tem de ei:))
    O zi frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hahaha! Si mie imi place tare mult personajul Kramer! :) Uitasem ca se teme de clovni! :)))
      Mie imi plac clovnii, sunt hazlii, cei mai multi. :) Pana si Joker, din "Batman" are anumite ironii in cruzimea de care da dovada - asta nu inseamna ca apreciez ironia din cruzimi. :( Chiar si invingerea Joker-ul din film (The Dark Knight) are o oarecare doza de ironie.
      Multumesc, Luiza! Ziua minunata sa iti fie!

      Ștergere
  5. Nu am nicio treaba cu clovnii, nici nu mi-e frica de ei dar nici nu imi plac in mod special. De fapt, gandindu-ma mai bine, nu-mi prea plac.. nu imi place "fericirea" fortata, mai ales ca eu sunt destul de serioasa de obicei :))
    Ai adus muuulta informatie, pentru care iti multumesc, mai invatam lucruri noi; dar nici avand informatia asta nu inteleg de ce atata lume are clovnofobie. Deci unii da, se poate, dar toata lumea sa aiba traume? :)
    Imi plac clovnii in filme de groaza, ador filmele de groaza!! Deci vreau sa vad Clownhouse :D
    Te pup, o zi frumoasa!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Clovnii nu sunt fericiti fortat; asta e munca lor: sa-i distreze pe oameni, asa ca... isi pun pe chip "zambetul profesional". :)
      Cu placere.
      Oamenii ajung sa se teama de clovni si din cauza ca aud pe altii: "mi-e frica de clovni" - cand o aud suficient de des incep sa creada ca sunt "periculosi" clovnii. :) Asta ar fi o cauza, poate cea mai des intalnita, pentru ca altfel nu se prea poate explica cum de se teme de clovn cineva care n-a vazut unul in realitate, n-a intrat in contact cu un astfel de personaj si n-a vazut nici macar in filme clovni ucigasi, dar a auzit inclusiv in filme cum unii (in unele cazuri eroi de top) spun ca se tem de clovni... Cand, in copilarie, unii aud prea des "mi-e frica de clovni" ajung adulti care s-ar putea teme de clovni...
      Si mie imi plac filmele de groaza, dar nu chiar oricare.
      Multumesc, Evelyn! Ziua minunata sa iti fie! Pupici!

      Ștergere