2019-06-13

Cutiuţa cu puzzle. Provocări verzi in iunie (1)

A început ediţia de vară la Provocări verzi. Că e cald, e frig sau plouă, jocul continuă. Pentru seria începutului de vară - Provocările verii - iunie 2019 - Rux a ales trei teme: 1. jucării din carton; 2. mixed media cu cireşe; 3. desenăm pe…
imagine mini puzzle handmade, ciobanesc australian
Ideea mea pentru jucării a fost un puzzle, deşi nu prea se potriveşte să numesc puzzle-ul jucărie, dar altceva chiar nu ştiu să fac din carton - eventual nişte animăluţe desenate pe carton şi colorate sau decupaje lipite pe carton, dar şi puzzle-ul e tot ceva de genul. Uşor de gândit, mai greu de făcut.
Oh, desigur că nu e mare lucru să aleg o imagine (dintr-un calendar vechi, cu poze de câini), să o lipesc pe un carton (rămas după lipirea unui puzzle din comerţ) şi pe dosul cartonului să trasez pătrate cu latura de 5-6 cm (nu prea mi-au ieşit cine ştie ce pătrate, pentru că sunt şi dreptunghiuri), să desenez apoi “legăturile” şi să decupez cu un cuter. Hm. Data viitoare (care nu cred că va mai fi) mă voi gândi de două ori. Nu prea m-am descurcat să decupez cu un cuter, aşa că am folosit şi foarfeca, dar marginile nu sunt prea finisate. Şi-apoi… am greşit când am desenat “legăturile” dintre piese: am lăsat cu margini drepte şi piese care nu sunt “margini”, ceea ce complică inutil jocul (o greşeală pe care o pot remedia relativ uşor).
fila de calendar cu imaginea unui caine ciobanesc australian si pagina cu piese de puzzle desenate/trasate pentru a fi decupate ulterior
Puzzle-ul e de circa 33 pe 26 cm (aşa s-a nimerit), are 30 de piese şi o cutie de 12 pe 10 cm, de la o cutie de bomboane pe care am decorat-o cu bucăţi din calendar - pe capac e portretul ciobănescului australian care apare in puzzle - şi aici e greşit, dar altfel nu aveam cum să fac - pe capac ar fi trebuit să apară imaginea întreagă, pentru ca cel care montează piesele să aibă o idee cam care cum vin, dar nu-i complex jocul făcut de mine aşa că e destul de uşor şi fără imaginea de ansamblu (ce să mai zic acum?)
cutia pentru mini puzzle cu un caine - pe capac e imaginea capului cainelui
Aşa arată “jucăria” mea din carton (nu am avut răbdare sa montez toate piesele).
cutiuta cu piese de mini puzzle si mai multe piese montate

16 comentarii:

  1. Doamne, Diana, nici prin cap nu mi-ar fi trecut! Te felicit pentru idee, pentru răbdare, pentru tot. Te cred că nu-ţi mai vine să mai faci dar poate totuşi mai încerci. Dacă aşa a ieşit din prima, data viitoare va fi perfect. Cum eu stau prost tare cu răbdarea... admir şi atât :oops:

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru compliment, Potecuta! <3
      Oooo, nu cred ca ma mai incumet. :) Mi s-a parut usor, dar nu mi-am dat seama de greseli decat cand am inceput sa montez puzzle-ul. (si ma cred mare "consumatoare" de puzzle; clar: e mai usor de montat decat de facut - pentru mine) :))
      Zi minunata iti doresc!

      Ștergere
  2. Ce tot spui???? E GENIAL!!! E cea mai frumoasa jucarie serios <3. Dar numai uita-te la el cat e de draguuuuut! Si e facut de tine.
    In alta ordine de idei, stii de cand imi doresc eu sa fac puzzle-uri de genul? Deja ma simt mai fericita de parca as fi bifat de pe lista aia lunga de candva poate voi reusi sa fac si... inca ceva :D.
    (sa mai faci!!! :D)
    Pupici cu drag <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru compliment, Rux! <3
      Imi place tere mult, recunosc - dar nu stiu daca faptul ca e un puzzle "confectionat" de mine sau pentru ca imi place poza.
      La cat de atenta esti la detalii tie sigur ti-ar reusi super din prima. Eu... masor o data si tai de sapte ori! :))
      Fara provocarile verzi nu cred ca m-as fi incumetat sa materializez aceasta idee. :)
      Pupici cu drag! <3

      Ștergere
  3. Mie chiar mi-a placut și imaginea care ai ales-o dar și lucrarea finală, chiar dacă se vede doar un fragment..!
    Și să sti că pentru mine ăsta e farmecul, micile alea imperfectiuni, care imi dă senzația de lucru facut cu mâna, de lucrare pe care a pus omul mâna nu roboții, nu masinariile.. Apoi cand ști că acel puzzle a mai fost cândva un alt puzzle sau altceva, atunci jucăria sau obiectul capătă o si mai mare valoare, parerea mea..
    Foarte bună alegere !!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru compliment, Stef! :)
      Perfectionista nu sunt, dar unele imperfectiuni (ca cele mentionate) imi par "fuşereli". Mai multa rabdare am sa completez un puzzle din piese marunte si multe decat sa "confectionez" unul cu doar cateva piese (constatare recenta) :) Altfel, lucrurile confectionate manual imi plac si mie foarte mult, cu tot cu eventualele lor imperfectiuni.
      Si mie imi place poza - poate ca as fi ales alta poza, dar "coperta" calendarului era cu ciobanescul australian si pentru mai multa... veridicitate aveam nevoie de aceeasi imagine si pe capacul cutiei. :)
      Toate cele bune!

      Ștergere
  4. Ai taiat un caine...:)) Rabdare si imaginatie, nu cred ca am mai vazut puzzle cu caini, cred ca luam la copii daca vedeam.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce faaain! :))) E clar ca-s extrem de obosita! M-am gandit - o fractiune de secunda! Ce caine am taiat?! :))

      Am primit in dar unul - cu mai multi ani in urma - cu pui de catel asezati in rafturi. :) Are doar 500 de piese, dar e tare frumusel (prin puii de caine). :) Uitasem de el!

      Ștergere
  5. Frumos frumos puzzelul. Si ideea si stradania de-a nu renunta si participarea consecventa, toate merita o apreciere sincera. De oboseala sa mai zic?? Esti o castigatoare! :) Numai bine!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru complimente, Ina.
      Imi place acest joc pentru ca e un fel de odihna activa - chiar daca fac in cateva zile ceva ce s-ar putea face in cateva ore ("impart" timpul) :)
      Multumesc. Zile senine iti doresc!

      Ștergere
  6. Foarte faina ideea, nu m-as fi gândit sa fac ceva asa! Esti tu prea critica cu tine, dar faci lucruri tare faine!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru apreciere, Mona.
      Eee... Imi place puzzle-ul confectionat, dar greselile trebuie sa le recunosc, pentru ca sunt cauzate de graba ("graba strica treaba"). :)

      Ștergere
  7. Puzzle cu căței? Ce fain! Noi mai avem încă multe prin casă, de la Sara. Dar cred că urmează să le dăm, ca pe o leapșă, la alți copii doritori de asemenea jocuri frumoase.
    Numai bine, dragă Diana și zile frumoase! :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E super ca Sarei ii place sa monteze puzzle! :)
      Am primit si eu cateva, ca o leapsa, :) dar nu le-am dat mai departe, ci le-am lipit pe carton, transformandu-le in tablouri (un fel de a spune). :)
      Am vazut la cineva unul din 10 mii de piese!! Acoperea mai mult de jumatate din peretele cafenelei pe care o detinea cel care-l montase.
      Multumesc, Alex draga! Zile frumoase si numai bine iti doresc la randul meu! :)

      Ștergere
  8. mai ce idei ai tu, Diana draga, esti fantastica! da, mereu suntem mai isteti dupa ce creeam ceva nemaifacut, nemaiauzit 😇 e grozav puzzle ul tau. multumim pentru explucatii 🤗 pupici. un weekend minunat sa aveti. imbratisari de la trio pentru trio 😘

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru compliment, Carmen draga!
      Daaa, dupa ce terminam un lucru constatam, in general, ca putea fi mai bun, mai frumos, mai... corect. :))
      Saptamana minunata iti doresc! Imbratisari si pupici, cu drag, de la trio pentru trio! <3

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.