15 iun. 2016

“Atât de singur”

Mihai Eminescu a murit in data de 15 iunie 1889, la Bucuresti, si s-ar putea spune ca a murit dupa o lunga si grea suferinta. N-a avut lues, cum din rautate sau pura ignoranta lasa unii sa se inteleaga. Medicii de azi, studiind “simptomele” au constatat cu totul altceva: psihoza maniaco-depresiva (tulburare bipolara), e de parere doctorul Ion Nica, in cartea sa intitulata “Eminescu, structura somato-psihica” (1972); tulburare bipolara, e de parere si prof. Neghina Raul (Departamentul de Parazitologie, Universitatea de Medicina si Farmacie „Victor Babeş”, Timisoara), intr-un studiu publicat in 2011 si ar fi murit din cauza unui tratament inadecvat, in urma unui diagnostic gresit (tulburarea bipolara nu era cunoscuta in România la vremea aceea).


Mihai Eminescu a fost internat prima data (28.06.1883) in sanatoriul doctorului Şuţu, cu diagnosticul “manie acuta”. I se administreaza un tratament şoc pe baza de mercur (pentru boala ce ziceau c-o are: sifilis) , administrandu-i-se zilnic o doza mare; se stia inca de pe atunci efectul toxic al mercurului, intre acestea numarandu-se si starile delirante cu dureri in tot corpul, tremuraturile si incetinirea reflexelor pupilare. Chiar daca in timpul şederii sale la Viena, si apoi in Florenţa, n-a mai facut tratamentul cu mercur si s-a intors in ţară (aparent) sanatos, Mihai Eminescu a mai avut crize. De la acea prima internare va avea parte de mai multe internari si de acelasi tratament cu mercur… Toate acele rele tratamente il duc in pragul unei caderi nervoase si incepe sa sparga vitrine pentru a-si lua propriile-i carti.

Desi iesit din sanatoriul austriac aparent sanatos, afectiunea de care parea sa sufere nu este una vindecabila si omul poate trai confortabil numai sub tratament medical. In cazul acestei boli episoadele de manie si depresie se succed in timp, cu aparenta de normalitate intre ele.

In 3 februarie 1889 e internat la spitalul Mărcuţa din Bucuresti, apoi transportat la sanatoriul Caritas. Medicii Alexandru Şuţu si Zaharia Petrescu l-au consultat si au ajuns la concluzia ca “este atins de alienatie mintala in forma de demenţă, stare care reclama şederea sa intr-un institut”.

In data de 15 iunie 1889, in jurul orei 4 dimineata, Mihai Eminescu se va stinge din viata in casa de sanatate a doctorului Şuţu din strada Plantelor, Bucuresti.

Un text care mi se pare relevant – si multe altele despre Eminescu - sunt publicate la ”adresa”:

sursa foto: https://www.facebook.com/native.encyclopedia/timeline

10 comentarii:

  1. Bună Diana!
    Mulțumim pentru informații și aducere aminte de ”Luceafărul”poeziei românești!
    O zi frumoasă îți doresc,Diana!
    Pupici și îmbrățișări calde!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna, Elena draga!
      Cu multa placere. :)
      Multumesc. Zile fericite iti doresc, cu drag!
      Pupici si imbratisari.

      Ștergere
  2. La prima vedere, pare greu de crezut ca tocmai Eminescu, marele poet national, sa faca subiectul uneia dintre cele mai mari conspiratii nationale, ale carei interese si implicatii depaseau la acea vreme granitele tarii noastre. Nu exista nicio indoiala asupra valorii operei eminesciene, fie ca vorbim despre poezie, fie ca vorbim despre proza. Insa cat de multe lucruri stim noi, romanii, despre activitatea jurnalistica a lui Eminescu?

    Ce informatii au parvenit generatiilor urmatoare de elevi si de studenti despre cel mai mare poet al Romaniei? Stim ca Eminescu este poetul national, si in acelasi timp, grad de comparatie absolut (mai toti marii poeti romani sunt pe locul 2 dupa Eminescu. Locul 3 nu exista). Stim ca a innebunit brusc la varsta de 33 de ani, doar pentru a se stinge cativa ani mai tarziu intr-un ospiciu, si (cu perdea) ca suferea de sifilis. Insa stim prea putine despre activitatea lui jurnalistica (care are marele merit de a-l releva pe Omul Eminescu, fata de Visatorul Eminescu, asa cum ne parvine din poeziile sale), si stim si mai putine lucruri despre contextual politic din acea perioada, care a jucat un rol major nu numai in viata lui Eminescu, ci si in scenariul mortii lui. La 126 de ani de la moartea lui Eminescu, o multime de informatii surprinzatoare ies la suprafata, informatii de natura sa zugraveasca in alte culori epoca si situatia jurnalistului politic, care departe de a fi "bietul", reprezenta tinta unor puteri interne si internationale.

    Abia la reanalizarea in urma cu cativa ani a autopsiei de catre doctoral Vladimir Belis, specialist in medicina legala, si a doctorului Ovidu Vuia, neuropsihiatru, s-a dovedit ca bolile lui Eminescu nu erau decat simple fabulatii, o modalitate de a acoperi necesitatea suprimarii acestuia. Dupa un studiu care s-a intins pe parcursul catorva ani, dr. Ovidiu Vuia scrie: "Concluziile mele, ca medic neuropsihiatru, cercetator stiintific, autor a peste 100 de lucrari in domeniul patologiei creierului, sunt cat se poate de clare. Eminescu nu a suferit de lues si nu a avut dementa paralitica". Creierul sau, in greutate de 1490 de grame, "uitat" ulterior la soare avea sa fie dovada falsitatii diagnosticului de sifilis, intrucat aceasta boala consuma materia cerebrala.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. N-as zice ca e chiar surprinzator ca s-a nascut o adevarata poveste, avand in vedere ca tot felul de conspiratii iau nastere din informatii putine si, unele, chiar eronate.
      In mod sigur, jurnalistul Eminescu pare o persoana diferita de poetul (scriitorul) Eminescu.

      Ștergere
  3. Poate ca suna ciudat, dar noi suntem atat de singuri fara el!
    Nu am reusit niciodata sa cred in diagnosticele medicale. Era un mare patriot roman, care spunea lucrurilor pe nume. Si orice boala poate fi provocata de cine se pricepe. Asa ca voi spune ca este atat de bine ca s-a nascut aici! Si ca teii au inflorit si e si mai mult dor de el!

    Seara frumoasa, Diana draga! Si poate se vor intampla minuni si pe la noi!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. As zice ca nu suna deloc aiurea, ci in spiritul poeziei sale: suntem cam singuri fara el.
      In mod sigur sunt boli care pot fi induse, declansate de cei care stiu – poate s-a intamplat si in cazul lui Eminescu, mai ales avand in vedere ca problemele mintale par a fi fost o chestiune ereditara, dar depresiv (melancolic, as zice eu) e aproape cert ca a fost – si depresia netratata se agraveaza urat, in multe cazuri. A fost patriot, nimic de zis.
      Si eu asociez teii cu Eminescu :) Si avem unul chiar in dreptul ferestrei. :)

      Multumesc, Suzana draga! Trebuie sa avem si noi parte de minuni! :)
      Noapte buna, si o zi cat mai frumoasa iti doresc sa ai!

      Ștergere
  4. Da,cam putine "amintiri"prin volubila noastra mass media,despre poetul nepereche...
    Tot ce s-a scris pe acest blog este adevarat,Mihai Eminescu a fost un mare patriot,care a gandit si a scris despre o Constitutie cu adevarat democrata,
    apreciata mai mult de alte natii,decat romani,care i-au facut mult rau si fizic si psihic...
    Elocvente gandurile sale,postate la inceput...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multi oameni valorosi in ţărişoara noastra mica, dar repede anihilati - parca - de cei care-si urmau (urmeaza) planurile personale... Uneori am senzatia ca românii repeta la infinit istoria, cu aceleasi greseli...
      A inteles si ce se va intampla cu cei care, incurajati fiind, cedau si luau imprumuturi (pentru agricultura, mai ales), si cu multe altele... Citind si unele articole ale lui am tendinta de a crede ca a fost redus la tacere cu intentie, dar, poate, tot "lovind" in el (chiar si la propriu, in spital, zic unii), a cedat (si de mirare nu este) :(
      Mi-e atat de drag Eminescu... (uneori cred ca asta e cam ciudat, pentru ca mi-e drag ca si cum ar fi un om pe care l-am cunoscut in realitate, nu doar prin scrierile sale) :)

      Ștergere
  5. Am citit si eu toate aceste scrieri despre boala lui.Nu am intalnit un om caruia sa nu-i placa Eminescu.El face parte din viata noasta azi si mereu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E destul de greu sa nu placa poeziile lui. Desi nu am vreun merit ma simt tare mandra cand aud strainii discutand despre Mihai Eminescu.
      Ce frumos ai concluzionat: face parte din viata noastra, da. :)

      Ștergere