Evantaiul din carton. Activități de vară

A venit ziua cea mare: plecarea în călătoria surpriză. 

Era un grup mic și fiecare membru al grupului a fost luat de acasă cu un microbuz. La aeroport n-au fost probleme – semn că va fi o călătorie magică. 

Avea bagaj puțin, cu haine care se spală ușor, se usucă repede și nu trebuie călcate – nu prea-i păsa ei de haine șifonate dar, totuși, voia să facă impresie bună.

Avionul a aterizat la timp; au parcurs, tot cu un microbuz, o șosea șerpuită tăiată prin pădure și au ajuns la un hotel mic, vopsit în alb și roz: Hotel „Evantai”. Așa cum era construit chiar avea alură de evantai – pentru cei cu imaginație – intrarea se făcea printr-o „boltă” în formă de evantai.

Lulu și-a spus că aceasta nu e o călătorie prin lumea așa cum o cunoaște, ci pe un tărâm al fanteziei.

La „Recepție” li s-au repartizat camerele și alături de cartela de acces au primit câte un evantai.

Camera era mică, minimalist mobilată și – evident! - nu lipsea evantaiul.

De curiozitate, a căutat să afle cum se face un evantai și-a găsit videoclipuri cu instrucțiuni pentru evantaiul agățat pe peretele camerei:

https://www.youtube.com/watch?v=enh_Eh4hmy0

dar și pentru cel mic, primit la sosire:

https://www.youtube.com/watch?v=-wAGS5l40LY

Și-a amintit că pe blogul Explorator prin viață este o temă în Calendarul Recreativ – la provocarea Activități de vară (11-17 iulie) - fix despre evantai. Va avea și ea unul înscris în tabelul de acolo. 

Până atunci, însă, avea de explorat – cel puțin, așa își imagina.

S-a întins pe patul confortabil și s-a lăsat în voia somnului – aventura începea a doua zi.

Ce-o visa Lulu... ea știe; dacă aflu, zic mai departe.

Puterea, bogăția, cunoașterea

Mușchii, banii și mintea, le zice, între altele, Alvin Toffler în „Puterea în mișcare” publicată în anul 1990. Am citit-o în 1995, publicată la Editura Antet; din păcate, editorul a renunțat la notele bibliografice și la index „pentru a facilita cursivitatea lecturii” – ce l-o fi determinat să creadă că așa ceva doresc toți cititorii? În fine.

Cărțile din trilogia lui Alvin Toffler („Șocul viitorului” - 1970, „Al treilea val” - 1980) și „Puterea în mișcare” - 1990) au ca subiect central schimbarea – ceea ce li se întâmplă oamenilor când întreaga lor societate se transformă brusc în ceva nou și neașteptat. „Șocul viitorului” este despre procesul schimbării – felul în care schimbarea afectează oamenii și organizațiile. „Al treilea val” e despre direcțiile schimbării – încotro ne duc schimbările de azi. „Puterea în mișcare” este despre controlul schimbărilor care urmează – cine le va da formă, și cum.

Puterea răsare din țeava puștii, zicea Mao Tse-Tung.

Banul vorbește (zice un anonim)

Cunoașterea în sine înseamnă putere, ne învață Francis Bacon.

Banii, cultura și violența nu sunt singurele surse ale puterii din viața de zi cu zi - dar reies ca fiind cele mai importante - iar puterea nu e nici bună, nici rea. Este o dimensiune a virtualmente tuturor relațiilor umane. Este, de fapt, reciproca dorinței și de vreme ce dorințele omenești sunt infinit variate, orice lucru care poate îndeplini dorința altcuiva reprezintă o potențială sursă de putere. Traficantul de droguri care se poate abține de la „fixație” deține putere asupra consumatorului.

Violența, bogăția și cunoașterea iau, fiecare, diferite forme în jocul puterii. Violența, de exemplu, nu are nevoie să acționeze la modul propriu; amenințarea recurgerii la violență este adesea suficientă pentru a determina supunerea. Amenințarea cu violența se poate ascunde și îndărătul legii.

Violența, avuția și cunoașterea sunt sursele fundamentale ale puterii sociale. (...) Toate trei pot fi folosite la aproape toate nivelurile vieții sociale, din intimitatea locuinței și până la arena politică.

Indiferent ce alte instrumente ale puterii pot fi exploatate de către o elită conducătoare sau de către indivizi în relațiile lor particulare, forța, bogăția și cunoștințele sunt nivelurile de bază. (...)

Puterea funcționează în grade variate, iar unele puteri au, categoric, o cifră octanică mai joasă. În luptele crâncene care vor cuprinde curând școlile, spitalele, afacerile, sindicatele și guvernele, aceia care înțeleg „calitatea” (puterii) vor câștiga un însemnat avantaj strategic. (...) Violența, chiar și atunci când dă rezultate (orice guvern se bazează pe armată și pe poliție pentru menținerea sistemului în funcțiune) violența generează rezistență. Victimele sau supraviețuitorii ei așteaptă prima ocazie de a riposta. Principala slăbiciune a forței brute sau a violenței, însă, constă în absolută ei inflexibilitate. Nu poate fi folosită decât pentru a pedepsi. Pe scurt, violența este putere de calitate inferioară.

Bogăția, prin contrast, este un instrument mult mai bun al puterii. Un portofel gras e mult mai versatil. În loc să amenințe cu aplicarea unei pedepse, el poate oferi și recompense gradate fin – avansuri sau lichidări, în bani sau natură. Averea se poate folosi fie în mod pozitiv, fie negativ. Este, prin urmare, mult mai flexibilă decât forța. Bogăția deține o putere de calitate medie.

Puterea de cea mai înaltă calitate provine din aplicarea cunoașterii. (...) Puterea de înaltă calitate nu este simplă constrângere. Nu reprezintă doar capacitatea de a-ți atinge scopurile, de a-i determina pe alții să facă ceea ce vrei tu, deși s-ar putea ca ei să prefere contrariul. Înalta calitate implică eficiența – folosirea celor mai reduse resurse de putere pentru a atinge un țel. Cunoașterea poate fi adesea folosită spre a face ca celeilalte părți să-i „placă” agenda ta de acțiune. Ba chiar poate convinge partenerul că el însuși se află la originea ei.

Prin urmare, dintre cele trei surse fundamentale ale controlului social, cunoașterea, cea mai versatilă, poate servi și ca multiplicator al averii și forței.

Puterea maximă le stă la îndemână celor aflați în poziția de a folosi toate cele trei instrumente în conjuncție inteligentă unul cu altul, alternând amenințarea pedepsei și promisiunea recompensei, deopotrivă cu persuasiunea și inteligența. Pentru a-i calibra pe feluriții participanți într-un conflict de putere – fie negociere, fie război – ne este de folos să discernem cine comandă accesul și la care dintre instrumentele fundamentale ale puterii.

Postarea este pentru Citate favorite, joc preluat de Suzana de la Zina, pornit în colaborare cu Ella.

Cunoașterea și sistemele de comunicare nu sunt antiseptice sau neutre în relație cu puterea. Virtualmente fiecare „fapt” folosit în afaceri, viața politică și relațiile umane cotidiene derivă din alte „fapte” sau supoziții care au fost modelate, deliberat sau nu, de către structura de putere preexistentă. Astfel, fiecare „fapt” are o istorie-a-puterii și ceea ce s-ar putea numi un viitor-al-puterii – un impact, mare sau mic, asupra viitoarei distribuții a puterii.

Non-faptele și faptele disputate sunt în egală măsură produse și arme în conflictul de putere din societate. Faptele false și minciunile, precum și faptele „adevărate”, „legile” științifice și „adevărurile” religioase acceptate, reprezintă în totalitate muniția jocului-puterii în curs de desfășurare, fiind prin ele însele o formă a cunoașterii.

În carte, termenului „cunoștință” (de la cunoaștere) i s-a acordat un înțeles lărgit față de definiția din dicționar, și se referă la informații, date, imagini și imagerie, la atitudini, valori și alte produse simbolice ale societății, fie că sunt „adevărate”, „aproximative” sau chiar „false”. Toate acestea sunt folosite sau manipulate de căutătorii-de-putere, după cum au fost dintotdeauna. La fel se întâmplă și cu mijloacele de transmitere a cunoștințelor: căile de comunicație, care, la rândul lor, dau formă mesajelor ce se scurg prin ele.

O diferență crucială distanțează violența și averea de cunoaștere, pe când ne avântăm spre era denumită a informației: prin definiție, atât forța cât și avuția sunt proprietatea celor puternici și bogați. Caracteristica realmente revoluționară a cunoașterii este aceea că le poate fi accesibilă și celor slabi și săraci. (...) Indiferent de prăpastia care desparte bogații de săraci, un hău și mai mare îi separă pe cei înarmați de cei neînarmați, și pe neștiutori de cei cultivați.

Cunoașterea este cea mai democratică sursă de putere. Trăsătură care o face să reprezinte o continuă amenințare la adresa celor puternici, cu toate că o folosesc și ei pentru a-și întări propria putere. Mai explică și de ce fiecare deținător-de-putere – de la patriarhul unei familii pană la președintele unei companii sau prim-ministrul unei națiuni – vrea să controleze cantitatea, calitatea și distribuția cunoștințelor în domeniul său.

Dacă nu înțelegem cum și spre cine se scurg cunoștințele nu putem nici să ne protejăm contra abuzului de putere, nici să creăm societatea mai bună, democratică, pe care o făgăduiesc tehnologiile zilei de mâine.

Controlul cunoașterii este nodul gordian al luptei mondiale de mâine pentru putere, în toate instituțiile omenești.

O mică umbrelă de soare

Lulu abia s-a abținut să țopăie de bucurie până a ajuns acasă. Deși o copleșeau emoțiile, și-a sunat cea mai bună prietenă și-a invitat-o la o limonadă rece, să-i dea vestea cea mare.

S-a întins pe scaunul lung din grădină, răsfoind o revistă, dar nu reușea să se concentreze la imagini. 

Gândurile îi zburau la ce haine să-și ia cu ea; câte, ce fel? Cine erau cei cărora li se va alătura? O mie de întrebări care aveau și n-aveau sens în acel moment.

Privind spre umbrela de soare a zâmbit. Era cam strâmbă umbreluța, dar îi plăcea pentru că a făcut-o singură, urmărind instrucțiunile dintr-un video:

https://www.youtube.com/watch?v=CUVJyym8T5k

A lucrat umbreluța pentru jocul Activități de vară – tema doi (4 - 10 iulie) - găzduit pe un blog simpatic unde a descoperit o mulțime de provocări.

N-a fost prea complicat de făcut, chiar dacă a greșit când a calculat dimensiunile „brațelor” umbrelei în raport cu rotundul pe care urmau a fi prinse. Nici material n-a avut suficient, dar și-a spus că „din avion nu se vede”.

După ce a terminat de montat umbrela și-a dat seama că nu prea avea cum s-o fixeze în grădină așa că a încropit o masă din plastic din ce-a găsit prin beci: cădiță (un capac de la o sticlă de suc) pe care o avea când era mică-mică și mosorul de la un furtun de grădină care se stricase (mosor de la leucoplast). Umbreluța s-a potrivit perfect cu noua masă de grădină.

Acum avea unde să așeze și tava cu sucuri sau gustări, și fructe, și reviste și multe altele – până când va începe să plouă și va alerga în casă luând la repezeală obiectele care nu rezistau la apă.

Dar! Să stea acolo pe un scaun i s-a părut total incomod așa că și-a meșterit și un scaun lung, cu salteluță și spetează rabatabilă.

Clopoțelul de la poarta i-a alungat gândurile. S-a grăbit într-acolo, pentru că numai prietena putea fi.

Înghețată pe săturate

Alte texte aveam în minte să scriu, să public, dar mi-am amintit de zilele în care am mâncat înghețată pe nerăsuflate. Nu mă săturasem, efectiv, dar...

Pentru jocul Activități de vară am confecționat trei „cornete de înghețată” și mi-am amintit (sigur, îmi amintesc destul de des dacă-i în context) de două zile în care am mâncat înghețată până la punctul de îngheț.

Nu încercați așa ceva!

Când m-am angajat prima dată în „câmpul muncii” am avut, între altele, o colegă care părea să fie „copia mea” (sau eu a ei – tot aia); aveam cam aceleași idei, ne plăceau și ne displăceau cam aceleași lucruri, fapte, aceiași oameni și eram la fel de (i)mature.

Se spunea că primul salariu câștigat trebuie „spart” cu prietenii, colegii. Zis și făcut: în ziua în care am luat primul salariu am invitat-o pe M. în oraș, la cofetărie sau vedem noi unde. Era în luna septembrie, dar era cald ca vara. Mi-a venit ideea cu înghețata (ne plăcea la amândouă). Și-am hotărât să luăm la rând cofetăriile și să nu ocolim nici chioșcurile sau automatele (deservite de personal uman la acel moment) cu înghețată.

Atelierul era pe o stradă din apropierea cinematografului Patria (o zona centrală a orașului), unde se afla una dintre cele mai faine cofetării din oraș (nu la fel de faină ca atunci când eram copil dar încă faină). Am intrat acolo și am comandat câte o cupă de înghețată cu mai multe arome. Apoi alte cupe, cu înghețată de ciocolată și tot așa am mâncat vreo șase cupe. A fost punctul de plecare, cofetăria numita „Patria” pe atunci. Apoi am luat orașul la pas, spre Piața Sfatului (ca distanță nu cred că sunt mai mult de 2 km de la Patria), mâncând înghețată oriunde o găseam. Din Piață am revenit spre zona Patria prin altă parte a orașului, și-am mâncat înghețată. Erau o mulțime de cofetării în acele zone, și multe „chioșcuri”. Nu ne-am săturat de înghețată, dar am renunțat să mai mâncam pentru că nu mai puteam vorbi și abia înghițeam: gâturile noastre n-au reacționat prea plăcut la atâta „frig”.

Am ajuns acasă cu nasul roșu, curgând, și peste noapte am avut frisoane, am strănutat să-mi sară ochii din cap. Am refuzat să înghit pastile, pentru că – în mintea mea – nefiind, practic, „bolnavă de răceala” ci doar „înghețată pe interior” n-aveau sens pastilele.

A doua zi m-am prezentat la muncă răgușită, cu nasul curgând. M. era fix în aceeași stare, suferise aceleași simptome. Ne-a pufnit râsul pe amândouă și, la terminarea programului, ne-am gândit... s-o luăm de la capăt cu mâncatul de înghețată, pe „principiul” „cui pe cui se scoate”. Surpriză! Am băgat înghețată în noi până când am putut din nou să vorbim clar. N-am ajuns în Piața Sfatului când nici nasul nu ne mai curgea și ne simțeam amândouă ca și cum n-am fi mâncat decât o prăjiturică. Am dovedit, totuși, maturitate: am hotărât să nu mergem mai departe cu mâncatul de înghețată, să nu provocăm soarta. Eram mulțumite că ne-am „vindecat”.

Ne-am testat limitele, într-un fel, și-am verificat „principiul” „cui pe cui se scoate”. Poate că e valabil „principiul” sau doar am avut noroc. Nu știu.

După câteva luni am făcut același lucru cu dulciurile: am mâncat prăjituri și bomboane pe același traseu. Ne-a fost rău de-am crezut că ne întoarcem pe dos, dar a doua zi am luat-o de la capăt și ne-am revenit. N-am rămas cu sechele! 

Nu încercați așa ceva!

Cum ziceam: pagina aceasta nu era „programată”; e „rezultatul” confecționării celor trei cornete de înghețată.

Image by Jan Vašek from Pixabay

Înghețată pompon la cofraj

A venit vacanța (de ceva timp, deja) cu trenul din Franța! Din Franța pentru că rimează cu vacanța, bănuiesc – n-am știut niciodată de ce din Franța și, probabil, nici nu contează care-i ideea cât timp e vacanță. Nu e cazul meu, cu vacanța – „păcătoșii n-au odihnă” – dar între activitățile cotidiene are loc și confecționatul „jucăriilor” înghețată.

Azi v-o reamintesc (prezint – după caz) pe Lulu: păpușa care plecase de aiurită prin lume, să-i vadă lumea hainele, când cu Provocări verzi, Salvăm păpuși. Am adus-o-n peisaj pentru că mi s-au părut cam... terne înghețatele.

Lulu a tot mâncat înghețată și a câștigat – la nu știu ce promoție – un tichet (sunt la modă tichetele) de vacanță. Itinerariul e surpriză, spun organizatorii, dar Lulu nu se-ncurcă în amănunte și pleacă la drum. Organizatorii au fotografiat-o pe câștigătoarea marelui premiu lângă trei cornete „gigantice” de înghețată.

În Calendarul ReCreativ s-a dat startul la Activități de vară. Provocări diverse și simpatice. Postările pot fi înscrise în tabelul de aici. (AV1)

Una dintre activitățile mele preferate – nu doar vara dar în special vara – este mâncatul de înghețată, de care o fi, înghețată să fie. De confecționat, am confecționat trei înghețate la cornet: ciocolată cu cireșe, fistic și vanilie.

Am ales înghețată la cornet nu doar pentru că mi s-a părut că e cel mai simplu de lucrat dar și pentru că văzusem câteva astfel de obiecte și-mi doream să încerc – am prins ocazia. 

Am tăiat un cofraj de la ouă, și am făcut trei pompoane pe care le-am lipit de marginea interioară a cornetului. Simplu.

Cireșe din ață în ramă cu ață

Festivalul fructelor de vară se încheie mâine, dar Calendarul ReCreativ mai are pagini. Imediat începe sezonul Activităților de vară. Până atunci, însă, vin cu cireșele pompon (ață bumbac), mititele, încadrate într-o ramă confecționată din carton și înfășurată în ață (mohair vernil și verde).

Probabil că e impropriu spus „ramă” deoarece după ce am decupat un cerc în mijlocul aproape-pătratului (două laturi sunt de 10 cm, două de 9 cm) mi-am dat seama că e cam complicat să agăț cireșele așa că am învelit în ață verde (ușor lucioasă) „bulina” decupată din aproape-pătrat. Pentru că nu se mai potriveau a trebuit să-i fac, din ață aurie, o ramă în ramă, să nu se vadă lipiturile.

În cele patru colțuri ale ramei am pus adeziv, să se așeze ața mai bine și să nu alunece, dar tot a făcut ce-a vrut ea și pe ici-colo se vede cartonul.

În centrul bulinei am lipit un fir de mohair și cireșele.

Văzându-mi opera, o prietenă mi-a zis că i se face cald privind „tabloul” meu. Realitatea este că pare mai mult „tablou de iarnă” așa, înfofolit în mohair.

Cât de mare e importanța luminii și în fotografii!

Fotografiind rama în plină lumină a soarelui, pe fond galben așezată, apare ca fiind înfășurată în nuanțe de ață albastră; mutând-o mai la umbră, pe fond alb, și-a păstrat – mai mult sau mai puțin – culoarea reală.

Postarea participa la Provocarea din săptămâna a opta a Festivalului fructelor de vară, cu tema „fructe înrămate”.

Vor domina pisicile lumea?

Probabil că nu mai au mult și-o vor domina. 😉 Azi, 24 iunie, este Ziua Mondială a Dominației Pisicilor. E o zi dedicată amuzamentului, din 24 iunie 2012; inițiativa a pornit de aici:

https://www.sparklecat.com/diary/cat-world-domination-day-also-my-birthday

Azi este și ziua Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul (în calendarul religios ortodox), este Ziua Sânzienelor (în calendarul popular românesc) și este Ziua Iei. Aici, însă, scriu despre pisici.

De când am văzut filmul de animație Bolt, de câte ori scriu despre pisici îmi vine în minte pisica Mittens, abandonată de proprietarul care s-a mutat. Mittens s-a împrietenit cu micul Bolt, star de cinema în rol de „supercâine” și care credea că are cu adevărat superputeri. Mittens era acolo să-l ghideze, să-l educe pentru a supraviețui pe străzile din New York, dar și să-l ajute să-și găsească prietena cea mai bună de care se pierduse.

Pisicile sunt animale fascinante și amuzante, dar pot fi și foarte rele.

Pisica are personalitate puternică - o poți învăța să facă numai ce vrea ea. Chiar și de la cea mai blândă pisică te poți aștepta la surpriza să te zgârie din cine știe ce motiv – poate n-are chef să se lase mângâiată tocmai atunci când ai tu chef.

Cei care au pisici știu cât de imprevizibile pot fi aceste feline atât de drăgălașe. Sigur, toate animalele pot fi imprevizibile, fie că-s dresate/educate sau ba, dar pisicile un pic mai mult, în opinia mea.

Cât de minunată ar fi pisica, cei care le au știu că uneori le aruncă niște priviri „ucigătoare” sau par a urmări cu atenție mișcările umanilor ca și cum pun ceva la cale sau au făcut o boacănă.

Pisica e mereu cu ochii pe umanul ei (atunci când nu doarme). O fi dragoste, nevoie de atenție sau culege informații despre umani?

Le admirăm și ne amuzăm cum sar și aleargă și se rostogolesc când se joacă – de fapt, ele se antrenează pentru „ziua cea mare”. N-ați văzut ce scheme de kung-fu fac?

De ce pisica își găsește să doarmă dusă pe trepte sau pe te miri unde, în calea omului? Vrea să afle care-i cea mai bună metodă de a-l doborî.

Pisicile preferă înălțimile: o bibliotecă înaltă, un șifonier înalt etc. - te privește de sus, să înțelegi exact care-i ierarhia.

Stă alături de tine la computer? Crezi că de drag ce-i ești?! Nuuu. Caută să afle cum să cucerească lumea sau cum să-și comande mâncarea preferată folosind cardul tău.

Dacă pisicii îi place să se întindă în fața laptopului, pe ziar sau telefon înseamnă că vrea să-ți limiteze accesul la lumea exterioară.

Când pisica aruncă obiecte aflate pe mobile nu înseamnă că se plictisește sau vrea să-ți atragă atenția, verifică gradul tău de toleranță.

Pisicile sunt mai puțin – spre deloc – ascultătoare decât câinii. Pentru că vor să te controleze?

Un câine e „certat” dacă își face nevoile în casă, dacă strică mobila, dacă mușcă. Pisicii de ce i se acceptă un astfel de comportament? Poate că pisicile nu fac decât să elibereze feromoni care au rolul să facă umanul obedient față de ele.

De ce unele pisici pleacă noaptea din curtea unde stau de regulă? Se întâlnesc cu suratele și pun la cale dominarea umanilor?

Pisica nu este aproape deloc loială. Deși bine îngrijite, cele care au posibilitatea/ocazia caută hrană și în alte locuri și joacă așa de bine „teatru” încât cei la care ajung se simt obligați să le hrănească și răsfețe pe „sărmanele flămânde ale nimănui”. Când au zgardă sau cip de identificare le merge mai puțin cu „teatrul”.

Dacă observi semnele de mai sus la pisica ta ar trebui să iei măsuri. Având în vedere că pisicile se cred zei... le mulțumești cu ofrande: mâncare sănătoasă și delicioasă (mănâncă bine, dorm bine și ai liniște câteva ore), un mediu curat, cu locuri special amenajate pentru ele și multe cutii de carton – se vor distra așa de bine încât se vor mulțumi să rămână acasă, lângă sclavul lor personal.

De ce ar vrea pisicile să domine lumea când pot sta comod pe spate, lăsându-se răsfățate? De ce nu le-ar plăcea să stea toată ziua să privească pe fereastră, să doarmă, să se joace și să mănânce? Dar chiar vor să domine lumea?! Dacă ar avea degetele mari opozabile probabil că n-ar mai avea nevoie de oameni, dar le-ar plăcea să-i aibă ca sclavi. 😺

Mie îmi plac și pisicile. Unele dintre cele scrise mai sus le-am „cules” anul trecut de pe un site, dar nu am mai reușit să postez în timp util.

Mai am despre pisici:

Pisicile unor oameni celebri

Muzicieni care iubesc pisicile

Cântec despre pisici ș.a.

Fotografii: 1. Image by Alexas_Fotos from Pixabay 2. Image by rihaij from Pixabay