23 iun. 2014

Noaptea de Sânziene 23-24 iunie



După solstițiul de vară, în Noaptea Sânzienelor, este cumpăna între două mari intervale ale Timpului, dar este și o zi în care se sărbătorește Dragostea. În ajunul Sânzienelor, fetele și băieții care urmează a se căsători se adună spre seară în sat. E veselie, voie bună și toată lumea e cu sufletul deschis.

Sărbătoarea Sânzienelor reprezintă un fel de loc geometric al tuturor posibilităţilor, e ora la care cerurile se deschid, permiţând ieşirea din timp, accesul către un spaţiu paradisiac, marcat tocmai prin încheierea ciclului germinativ. Pot vedea Sânzienele numai cei cu inima curată, cei care mai reușesc să trăiască în ritmul Naturii; ceilalți doar manifestă ritualuri seci care nu le aduc vreun folos, nu le dezvăluie esențe.

Deschiderea cerurilor e un moment de conexiune între lumi, între lumea de sus și lumea de jos, când energiile circulă liber. În noaptea magică cei cu inima curată au acces la taine; noaptea este o poartă între două lumi, între sacru și profan. Lucruri tainice se pot întâmpla în acest interval și Mircea Eliade, în romanul său, Noaptea de Sânziene, s-a referit la unul. Personajul principal, Ștefan Viziru, în vârsta de 32 de ani, căsătorit cu Ioana, pe care o iubește, în după amiaza zilei de 23 iunie simte cum îi bate inima cu putere, fiind cuprins de dorul de a revedea locurile copilăriei din pădurea Băneasa. Aici o întâlnește pe Ileana, o tânără și frumoasă fată. Mai târziu îi va spune lui Petre Biriș: de-atunci viața mea și-a pierdut înțelesul. Deși își iubește în continuare soția, cum puțini bărbați și-au iubit soțiile, el îi ascunde lucruri esențiale pe care, însă, le destăinuie Ilenei. Ștefan e permanent obsedat de pasiunea vieții lui, o visează mereu, o caută fără odihnă, o găsește pentru numai câteva clipe, pentru a o pierde din nou. Aleargă după cea care i-a fost ursită fără să reușească s-o ajungă. E ca Ileana Cosânzeana - îi spune unui alt personaj. Când, după doisprezece ani, în noaptea de Sânziene, în pădurea Royoumont de lângă Paris, asemănătoare celei de la Băneasa, o regasește și vrea să o păstreze alături de el, vor pieri amândoi într-un accident. Cuplul ideal, fericirea supremă pot fi realizate numai în imaginație, în vis - pare să spună trecerea în neființă a celor doi: Ștefan și Ileana.

Într-o discuție cu Biriș, Ștefan își amintește că, în copilărie, într-o seară de vară, se întorcea acasă într-un car cu fân. Adormise și, trezindu-se deodată, a văzut deasupra lui numai stele și a avut senzația că timpul nu mai curgea, se oprise. Dorința lui de a ieși din timp era un efort de a regăsi beatitudinea copilăriei.

Anisie, omul care locuiește lângă Sighișoara, izolat ca un pustnic, în armonie cu ritmurile Naturii, în așteptarea unei reînnoiri a lumii în finalul distrugător al unui mare ciclu - un alt personaj al romanului lui Mircea Eliade - a simțit cum trece timpul, a reușit să se sustragă Timpului, nu numai celui istoric - căci oricine se izolează de lume și nu are legătură cu ziarele și radioul o face - ci și timpului fiziologic. El pare cu mult mai tânăr decât e în realitate.

Și eu visez să scap într‑o zi de timp, de istorie, spuse Ștefan. Dar nu cu prețul catastrofei pe care o vestești dumneata. Existența umană mi s‑ar părea searbădă dacă ar fi redusă numai la categoriile mitice. Chiar acel paradis anistoric de care vorbești mi s‑ar părea greu de suportat dacă n‑ar avea lângă el infernul istoriei…

Când un om poate rămâne singur înseamna că e un magician asemenea zeilor, spuneau indienii; înseamnă că a descoperit taina fericirii, spuneau contemporanii lui J.J. Rousseau…
Numai când observi cu ce pasiune aleargă oamenii după singuratici îți dai seama cât de însetată de fericire este lumea modernă. (Fragmentarium, Mircea Eliade)

Sânzienele, sau Drăgaica, este o sărbătoare păgână, de origine daco-tracică sau romană. Unele surse spun că numele vine de la Santa Diana, zeița romană a vânătorii și a pădurilor, altele că de la micile flori de câmp, galben-aurii cu parfum suav: sânzienele. Mai sunt numite Frumoasele, Zânele, iar în sudul țării oamenii le spun Drăgaicele. Spre deosebire de Iele, care sunt zânele rele ale pădurii, Sânzienele sunt zâne tinere și frumoase, au părul lung, blond și poartă rochii diafane ca de abur; sunt blânde și vesele și îi ajută pe oameni să se vindece, să-și găsească perechea sau să afle viitorul recoltelor; sunt preotese ale Soarelui, divinități nocturne ascunse prin pădurile întunecate, neumblate de om, dar și pe câmpii și dau puteri deosebite plantelor.

Se mai spune că în noaptea de 23 spre 24 iunie Sânzienele dansează, plutesc pe Pământ și îndeplinesc ritualuri benefice pentru pământeni.

Sărbătoarea de Sânziene ține o noapte și-o zi (este atât lunară cât și solară) și începe la asfințitul zilei de 23 când fetele și băieții culeg flori de sânziene și fac din ele coronițe înmiresmate; pentru femei coronița are formă rotundă, prefigurând Soarele. Pentru bărbați coronițele sunt în formă de cruce. Florile de sânziene nu trebuie să fie rupte sau smulse, ci culese la prima rouă prin tăierea dintr-o singură mișcare, cu un cuțit, rostindu-se o incantație magică.
După ce au cules florile oamenii revin în sat și încing horele, timp în care se împletesc și coronițele. Când împletirea a luat sfărșit începe Dansul Sânzienelor; sătenii împodobesc stâlpii porților, ferestrele caselor, chiar și cimitirele, pentru că se zice că Sânzienele apără oamenii și odihnesc morții. Mai apoi, urmează aruncatul coronițelor pe acoperișuri, nu înainte ca fiecare să-și pună câte o dorință - dacă rămâne coronița pe acoperiș dorința se consideră că urmează a fi îndeplinită.

Ritualuri au loc atât ziua cât și noaptea, când se aprind focuri pe dealuri, pe câmpuri, la liziera pădurilor, pe malul apelor - se aprind pe pământ și se aprind și în cer, se zice.
Focul este și simbol al Soarelui prielnic roadelor dar și instrument de alungare a duhurilor rele și este celebrat atât prin rugurile cât și prin făcliile de Sânziene. Tinerii bărbați poartă făclii aprinse pe care le rotesc, întrecându-se care scoate cele mai multe scântei și e mai priceput în rotirea torțelor, apoi aprind focurile și încep săriturile peste foc; se scaldă în râu perechi, pentru că e și o sărbătoare a dragostei.
Tinerele femei căsătorite se scaldă în roua dimineții pentru a rămâne gravide și pentru a naște copii frumoși și sănătoși.
Roua de pe sânziene culeasă în ziua de sănziene se întrebuintează în bolile ochilor, iar planta întreagă se pune în apa de baie a copiilor pentru a-i întări.

Alte plante considerate magice și utilizate în ritualuri în preajma sărbătorii de Sânziene sunt și cicoarea, urzica, feriga, mărăcinele, verbina - aceasta ultima se consideră că este sub influenţa planetei Venus, de aceea era folosită în ritualurile pentru dragoste.

În romanul lui Mihail Sadoveanu, Nopțile de sânziene (1934), autorul se referă la pădurea Borzei, considerată a fi un loc mitic, un adăpost pentru cei care o iubesc. Într-o poiană din codru, numită La Paraclis, se adună în noaptea de Sânziene soborul animalelor și stau la sfat, grăind întocmai cum grăiesc oamenii.

În noaptea aceea a Sfântului Ion de vară, se schimbă crângul cerului după porunca cea prea înaltă și soarele începe să deie îndărăt. De aceea în zodie e zugrăvit la vremea asta semnul racului. La miezul nopții a rânduit Dumnezeu un răstimp de liniște, când stau în cumpănă toate stihiile, și cerurile cu stele și vânturile, după care dintrodată toate purced în scădere. Iarna începe a-și pregăti harmăsarii în grajdurile ei din miazănoapte. În acel ceas al cumpenei, Dumnezeu a orânduit pace între toate animalele, jigăniile și paserile. Le dă și lumina înțelegerii pentru acel răstimp, ca să grăiască întocmai așa cum grăiesc oamenii. Oriunde s-ar afla, toate se strâng în sobor și stau la sfat.
Alte credințe populare spun că în această noapte răsare în mod magic floarea albă de ferigă, care aduce noroc celui care o culege, înfruntând curajos duhurile care o păzesc; acesta va putea citi gândurile oamenilor şi va descoperi comori ascunse. La solstiţiul de vară se atârnă crengi de arţar la uşi şi la ferestre, pentru că există credinţa fermă că în acest fel vor fi îndepărtate toate forţele malefice. Frunzele de arţar culese în această zi şi puse la uscat vindecă orice rană şi înlătură durerea de cap. Dacă hainele, covoarele şi aşternuturile sunt tinute la soare în 24 iunie nu vor fi mâncate de molii.
Se agață crenguţe de soc la ferestre şi la uşi, pentru a apăra în felul acesta casa de orice necazuri şi boli şi pentru a se asigura astfel bunăstarea în tot anul următor. Din cele mai vechi timpuri, socul este plantat lângă casele oamenilor deoarece se crede că în el sălăşluieşte un duh bun sau o zână bună care-i apără pe oameni de nenorociri. E considerat un sacrilegiu să tai un soc.

Noaptea de Sânziene este o noapte în care orice este posibil și de aceea oamenii se deschid, caută, speră, se integrează în ritmurile cosmice, așteaptă, iubesc.
Visul unei nopți de vară…

Vezi si  Noaptea de Sanziene, de Mircea Eliade

8 comentarii:

  1. Am citit de la un capat la celalalt articolul tau. Imi place. Mi-am adus aminte de Mircea Eliade și de literatura sa fantastica. Din cauza jobului meu m-am axat mereu pe partea istorica, uitând cât de bine a scris si alte genuri literare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mircea Eliade cred ca ar fi putut scrie despre orice si ar fi facut-o bine. :) Este unul dintre autorii mei preferati, desi "SF"-ul nu e tocmai o pasiune am citit si acele lucrari. :) Romanul "Noaptea de Sanziene" mi-a placut in mod deosebit.

      Ștergere
  2. Poza cu padurea o am si eu in postarea de azi. Uitasem de sanziene, de aceea ador eu blogaritul ca afli lucruri noi, iti reamintesti lucruri uitate. O saptamana cat mai frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E o padure, in postarea ta, dar nu aceeasi :) Sau poate aceeasi, dar in alt coltisor, la alta ora. :)
      Padurea o putem imagina fiind ca viata: lumini si umbre, pericole si bucurii, carari batute si carari pe care ne ratacim dar mereu ajungem la liman.
      Multumesc!
      Minunata saptamana sa iti fie!

      Ștergere
  3. Pe aici gasesc greu Sanziene... tare-mi place sa am un buchet in casa, la inceput de vara. In ultimii ani nu am ratat nicio zi de Sanziene fara sa-mi fac coronita si sa ma intind in iarba, intre florile de camp... se pare insa ca anul acesta trebuie sa accept situatia - am multi colegi de serviciu in concediu si trebuie sa fac ore suplimentare. Dar am sa ma bucur sa va vad pe voi la cules de Sanziene... Dianaaaa, unde e coronita ta?! :)
    Te pup draga mea. O saptamana minunata iti doresc! Pupici si fetelor de langa tine :-*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tata era cel care avea grija sa avem mereu flori de sanziene. :)
      Azi a fost, in sfarsit, cald si aici, mai toata ziua... Spre seara a tras o portie scurta de ploaie dar n-am avut prilejul sa ma bucur nici de camp, nici de ploaie.
      Coronita mea! :)) Nu-i! :)) Sunt, in august, 4 ani de cand n-am mai avut coronita. Acum astept sa se lase noaptea, sa ascult furtuna - an de an, in noaptea de sanziene, a fost furtuna... Sunt curioasa sa aflu daca isi pastreaza Natura naravul! :)) Tare-mi plac furtunile! A fost o incercare, acum vreo ora si-un pic, cand a plouat putin, dar s-a oprit scurt si din tunat si din plouat.
      Multumim!
      Imbratisari, de grup, cu drag! Pupici! Si de la fetele mele dragi! <3

      Ștergere
  4. si mie imi plac furtunile :)
    "Noaptea de Sanaziene" a lui Eliade mi-a lasat o senzatie bizara...e atat de fragila granita intre cele doua lumi care par atat de reale...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :) Cred ca a ajuns la Sanziene vestea ca m-am suparat pe ele si azi ( pe la ora 20 fara ceva) mi-au oferit o furtuna scurta si o ploaie sanatoasa! Am lasat totul balta si-am dat o fuga prin cartier, sa fac un dus natural. Ce bine a fost! :))

      Prima data cand am citit romanul lui Eliade nu stiam ce sa inteleg, nu stiam daca am inteles bine... :) Apoi l-am mai citit o data (dupa catva timp) si totul mi s-a parut clar! Dar nimic nu-i clar, as zice. Poate doar senzatia care a ramas dupa ce am terminat de citit. :)

      Ștergere