Azi este Ziua internațională a iubitorilor de cărți! Să nu existe neînțelegeri: este ziua pasionaților de lectură, a iubitorilor de cărți de citit! La mulți ani tuturor acestora! Și la cât mai multe cărți de citit, dar - mai ales! - cât mai mult timp pentru citit, pentru că sunt mulți cei care își doresc să citească și nu prea reușesc să „rupă” câteva ore pentru a se „pierde și regăsi” între filele unei cărți.
Personal, nu-mi plac cărțile în format electronic - am citit câteva pentru că nu le puteam avea altfel, dar... nu știu, nu-mi „cad” bine. Plus că luminozitatea ecranului îmi afectează vederea. Gata cu personalul; trec la accelerat - adică... folosesc cuvintele altora, pentru că eu cam bat apa-n piuă. Îi dau cuvântul lui Mircea Eliade:
Despre lectură s-a spus că este un viciu nepedepsit. Cuvântul acesta de spirit ni se pare puțin exagerat. Voluptatea lecturii antrenează câteodată stări sufletești primejdioase - dar asta nu e vina cărții - ci a cetitorului. Sunt climate primejdioase pentru anumiți oameni slabi. Nimeni nu va osândi Alpii sau Carpații pentru accidentele nefericite care au costat viața atâtor oameni slabi, nepregătiți, sau prea încrezători în propriile lor resurse. Este absurdă, așadar, critica globală împotriva lecturii și a cărților. Se pare că anumiți oameni, anumite creiere sau temperamente nu rezistă lecturii. Cultura, pentru aceste categorii umane, este o adevărată nenorocire; foarte curând, asemenea oameni devin abstracți, uscați, livrești. Își pierd frăgezimea sentimentelor și curajul inteligenței. În locul omului simplu, apare omul mediocru, omul abstract, semidoct. Dar aceste victime ale lecturii, justifică încă o dată puterea de selecție naturală a cărții. Într-adevăr, hrana spirituală acumulată în cărți nu e făcută pentru oricine. Anumiți oameni nu rezistă lecturii - după cum alții nu rezistă climei alpine sau alcoolului. [...]
[...] distracția și odihna omului modern, mai ales a aceluia care nu îndeplinește o muncă bine organizată, este mult mai dificilă ca în vechile societăți. Nevoia de fantastic, de feerie și aventură, nevoie specific și organic umană, este satisfăcută astăzi prin cinematograf, sport și romanul detectiv. Acei oameni care pot încă ceti basme și legende, sunt mai fericiți decât noi. Ei se pot odihni plutind în fantasticul pur, într-un fantastic sănătos, mai ales.
Hermosa entrada leer es abrir las puertas a muchos mundos te mando un beso
RăspundețiȘtergere¡Oh sí! ¡Los libros son puertas a otros mundos!
Ștergere¡Gracias!
¡Te mando un beso!
O postare pe sufletul meu! :)
RăspundețiȘtergereMa bucur ca e asa si iti multumesc ca mi-ai spus. 😊
ȘtergereO țin numai în petreceri. :) Și ieri a fost ziua mea. Și azi e ziua mea. :)
RăspundețiȘtergereNu-i fain?! 😊 Sa tot fie petreceri! Inseamna bucurie. Ma rasfat si eu azi si-mi cumpar o carte... maine, cand apare la chisocurile de ziare primul volum din seria de autor Horia Tecuceanu, autor de romane politiste (creatorul "capitanului Apostolescu). 😊
ȘtergereAaah, mie-mi spui de Horia Tecuceanu și căpitanul Apostolescu? Ce crezi că devoram eu pe vremuri? :) Firește, nu cred că am citit tot, dar știu de ei. Ce se întâmplă mai nou? Apare toată seria la o editură anume?
ȘtergereSi eu! 😊 In biblioteca am doar doua carti cu Apostolescu, dar am citit mult mai multe. Acum profit sa le cumpar, mai ales ca si pretul e super-convenabil. Va fi ca si cum le-as citi pentru prima data pentru ca au trecut multi ani de cand le-am citit.
ȘtergereBanuiesc ca toata seria cu Apostolescu - spre rusinea mea, habar n-am cate carti cu el (si fara) a scris (ar trebui sa ma informez, pentru ca acum e internetul) 😊 Da, la editura "publisol", unde au aparut, lunile trecute, si carti ale lui Haralamb Zinca.
Azi am aflat ca in 3 august ar fi aparut primul. :(( Nu-i bai! Sper doar "sa prind" cartea la chiosc (cica doar un exemplar sau doua dau la fiecare chiosc). Sunt si in librarii fizice si online, dar cea mai aproape librarie de mine este departe si comenzi online nu fac. 😊
Tot de la chiosc am cumparat, prin martie, carti de Agatha Christie (editura Litera) - nu mai aveam decat o carte de-a ei in biblioteca.
O să zici că sunt snoabă... și poate sunt :), dar am auzit că Agatha Christie nu-i tradusă foarte bine. Prefer s-o citesc în original... de altfel am citit mare parte cândva. Altfel, Haralamb Zincă e un alt preferat. Ce să spun? E clar! Imi place genul. :) Dar de Rodica Ojog Brașoveanu nu zici nimic? :)
ȘtergereNici vorba! 😊 Acesta nu-i snobism. Nu degeaba se spune ca traducatorul trebuie sa fie si un... scriitor foarte bun si sa stapaneasca "in amanunt" limba din care traduce, pentru ca exista expresii specifice, jocuri de cuvinte, nuante etc.
ȘtergereN-am idee ce si cum cu traducerea romanelor A.C., dar candva mi-am dorit si eu sa citesc unele carti in limba celor care le-au scris dar... si cu engleza, stiu doar ce-a uitat englezul si cand vorbesc in engleza ma dor mainile!
E clar! 😊 Iti place genul. Si mie. Nu s-a ivit ocazia sa o amintesc - cartile ei s-au reeditat cu ani in urma si nu le-am cumparat, in ideea "las' ca le gasesc si mai tarziu". Am citit multe romane ale ei si am recitit cateva in 2019: le-am gasit intr-un anticariat.
(am ratat cartea de la chiosc, azi) :(
:( Fii pe fază săptămâna următoare. La prima oră! ❤️
ȘtergereLa (aproape) prima ora a fost in plan sa merg, dar nu s-au potrivit socotelile. 😊
ȘtergereMulțumesc pentru urare și ”La mulți ani!” și ție, dragă Diana! ♥
RăspundețiȘtergereCu drag!
ȘtergereSi eu iti multumesc, Zina draga! ❤️
Iar aflu de la tine lucruri atât de interesante! La mulţi ani, Diana! Şi mulţumesc pentru tot ce ne înveţi!
RăspundețiȘtergereMultumesc pentru compliment si urare, Potecuta!
ȘtergereOh! Invat pe masura ce scotocesc, si dau mai departe. 😊
La multi ani! ❤️
Și mie îmi place să citesc numai de pe o carte tipărită. Am încercat -la fel ca tine- și pdf-uri, dar nu m-a prins lectura..., sau rareori, când subiectul era prea fascinant, ca să îl pot abandona. :) Însă, atunci când am de ales, nu mai stau pe gânduri.
RăspundețiȘtergereCe zi frumoasă e și azi! :) Îți mulțumesc, Diana! La mulți ani și ție!!❤️
Multumesc de urare, Cri! ❤️ Cu drag!
ȘtergereSper ca nu vor disparea cartile pe suport hartie - macar cat mai exist si mai pot citi. 😊 Ce egoista sunt! :))
Pentru ca nu am avut de ales am citit pdf. Prefer sa pot alege. 😊
Lecturile sunt foarte importante mai ales in scoala generala si liceu... Apoi timpul parca se micsoreaza treptat pentru carti din pacate. :)
RăspundețiȘtergereMaaare dreptate ai! "Mancam" carti, nu alta - acum gust. 😊
ȘtergereI would have never knew this if I haven't read your blog. :) Happy birthday! I also do not like reading online, mainly because I just don't feel as interested in the book. :)
RăspundețiȘtergereThank you, Aishu! ❤️
ȘtergereI found out this year, at the end of July. 😊
Yes, online is, somehow ... impersonal. The paper book seems to have a life of its own.
Yes, I very much agree. Have a great day! :)
ȘtergereThank you, Aishu! A great day to you too! 😊
ȘtergereGreat Post dear!
RăspundețiȘtergereBjxxx
Ontem é só Memória | Facebook | Instagram | Youtube
Thanks, Teresa!
ȘtergereGreat Post!
RăspundețiȘtergereBjxxx
Ontem é só Memória | Facebook | Instagram | Youtube
Thanks, again. 😊
ȘtergereFoarte interesante ideile lui M.Eliade!
RăspundețiȘtergereMultumesc!
M. Eliade a dat "glas" multor ganduri pe care nu le-am putut "prinde" in cuvinte. :)
ȘtergereCu placere. Si eu multumesc!
Îți scriu aici și îți doresc o relaxare plăcută și să e reîntorci cu forțe proaspete.
RăspundețiȘtergereConcediu plăcut îți doresc, Diana !
Iti multumesc, Stef!
ȘtergereArmonia de care am avut parte in vacanta s-a cam spulberat imediat ce-am revenit in oras. :) Acum s-au mai linistit lucrurile (si neuronul meu) 😊
Love it so much
RăspundețiȘtergereThank you!
ȘtergereHappy belated birthday to you dear friend! Very nice post.
RăspundețiȘtergereThank you, even if it's not my birthday. ❤️
ȘtergereI think my interpreter made a wrong and i thought that day was your birthday. Happy books readers day. Books are our best friends. Happy day.
RăspundețiȘtergereDo not worry! I know what it's like with the translation from G. Best wishes are always appropriate. ❤️
ȘtergereThank you for appreciation.
Am ajuns si eu cand ai plecat tu! Sper sa nu te superi pe mine, dar nu am rezistat si am introdus postarea la citate, ca nu stiam cand te vei intoarce. Imi place la nebunie sa citesc, insa o fac mult prea putin fata decat as vrea. Daca ai sti ce carti am luat de la Sinaia de aceasta zi. Iti spun, dar sa nu razi: un fel de poveste, dar cu idei interesante (Momo de Michael Ende) si o carte despre Shambhala (de Victoria LePage) cu multe date si o lunga bibliografie. Asa ca pot spune ca am sarbatorit ziua...
RăspundețiȘtergereOriunde esti sa-ti fie bine, Diana draga! Pupici!!😘❤️
Hop si eu dupa 3 luni! Pfuuu! Tastez de parca as avea "scurta la degete"! :))
ȘtergereMultumesc pentru inscriere, Suzana draga! Am "prins" in postare link-ul spre blogul tau.
Da! Se poate spune ca ai sarbatorit-o! Ups! Nu mi-a dat prin cap sa cumpar si eu o carte... 😊
"Shambhala" e mai... complicata 😊 dar "Momo" mi-ar placea sa citesc - am cautat pe net sa aflu ce-i cu Momo. 😊
Te imbratisez cu drag! ❤️ Pupici! 😘
Ziua bună, dragă Diana.
RăspundețiȘtergereUite că nu știam despre această zi a iubitorilor de cărți. Bine că ai precizat încă de la început despre care „cărți” vorbești, căci sigur sunt mulți care se gândesc imediat la... cărțile de joc. Sigur, nu e cazul cu cititorii tăi!
Mi-am amintit de o întâmplare tragi-comică. Mergeam cu trenul, acum mulți ani și un adolescent curios mă privea cu interes. M-a întrebat ce citesc, i-am arătat cartea, s-a uitat la ea, apoi m-a întrebat așa, brusc: „și la ce folosește omului să citească”? M-a surprins întrebarea lui. Era destul de mare că să fi înțeles până la acea vârstă, rostul cititului. I-am vorbit eu câteva minute despre rolul educativ și formator al lecturii. Se uita mirat la mine. Nu se gândise niciodată la asta și nici nu-i spusese nimeni, se pare...
L-am întrebat și eu: care este ultima carte pe care a răsfoit-o? Răspunsul m-a dat pe spate: „Alba ca zăpada”....carte de colorat!!!!!!! La grădiniță!
Multă vreme am râs cu lacrimi, de câte ori îmi aminteam întrebarea.
Așa că... aproape că îmi vine să îl contrazic pe marele Eliade: unii nu rezistă nici la coperta singurei cărți pe care pun mâna!!! Sau se gândesc la ea că e numai bună de făcut.... cornete pentru semințe! Sau de făcut focul în sobă! Sau.... și mai rău! la toaletă....
Am văzut de multe ori cărți aruncate la tomberon, după moartea unor bătrâni. Cărți care ar fi putut fi donate unei școli sau unei biblioteci publice... S-a pierdut mult interesul pentru lectură și asta se vede din vocabularul și modul de a face conversație, la cei foarte tineri. Lipsă de subiecte de discuție, exprimare încâlcită, discuții anoste... Ce să mai vorbim despre persoanele publice, care mai apar și pe la TV?
Sănătate și numai bine, dragă Diana! :-)
Ziua buna si tie, Alex draga!
ȘtergereTe rog sa ma ierti pentru intarzierea raspunsului - e, oarecum, motivata aceasta intarziere. 😊
Faza cu Alba ca zapada e tare de tot!! E de râs si de plans in acelasi timp (poate ca nu degeaba râdeai cu lacrimi!) 😊 Acel adolescent si-a amintit de carticica - si tot e ceva! Sunt incredibil de multi oameni care nu citesc - nu li se pare important... Am avut o colega de munca de acest gen. M-a intrebat la ce-i foloseste sa citeasca... Ea e foarte bogata azi - bogata in bunuri materiale, dar altceva nici nu-i trebuie. 😊
Cu ani in urma, cand am terminat liceul, am renuntat sa mai citesc: munceam, mergeam la cursuri si tot timpul ce-mi ramanea il "consumam" aiurea prin oras. La un moment dat, pe una dintre amice o intreaba un tip - pe care il tot intalneam pe unde umblam si noi: "Care e ultima carte citita?" Fata da marunt din buze si nu zice nimic. Tipul imi adreseaza si mie intrebarea... Pentru ca am avut cateva secunde sa ma gandesc am zis "Tunurile din Navarone", carte pe care, cred, o citisem in scoala generala (a fost singurul titlu care mi-a venit in minte!) 😊 Acea intrebare a fost ca un dus rece! Am reinceput sa citesc, chiar daca nu cu cu foarte mult spor. 😊
La inceputul anilor 1990, mai multi oameni, am adunat carti pentru o scoala dintr-o comuna apropiata; voiau si pentru copiii de prin zona, nu doar pentru biblioteca scolii. Am adunat (cumparate, primite ca donatii etc.) o multime de carti. Mare bucurie mare! Pentru ca mai apoi sa ne spuna un adolescent din zona ca foarte multe carti sunt aruncate la gunoi... S-a dus cineva acolo si a cam luat la rand pe cei care primisera carti. Doar trei copii (parca) mai aveau cartile! In celelalte cazuri au fost vandute de parinti, aruncate sau rupte pur si simplu.
Am vazut si eu carti la gunoi... E asa de trist.
Ce bine ai descris "vorbitori" care nu citesc si carti... Si un papagal vorbitor e mai coerent decat unii. 😊
Iti multumesc, Alex draga! Sanatate si numai de bine si pentru voi! 😊
Precioso post ^^
RăspundețiȘtergereThank you for appreciation. 😊
ȘtergereAdor să răsfoiesc o carte. Cartea este viață!
RăspundețiȘtergereSi eu! Se poate spune!
ȘtergereThis look so beautiful.
RăspundețiȘtergerewww.exclusivebeautydiary.com
Thank you!
ȘtergereAm mai trecut pe aici! Sper ca esti bine acolo unde esti!
RăspundețiȘtergerePupici si zile frumoase de septembrie, ca tot a inceput!❤️
Iti multumesc pentru gand, Suzana draga!
ȘtergereExceptand incurcaturile, sunt bine. Primele vreo 10 zile au fost super. 😊
Zile frumoase iti doresc sa ai si tu! Pupici! ❤️
You've been gone for a very long time. Just checking in. I hope all is well. ♥
RăspundețiȘtergereThank you for your thought, dear Sandee. ❤️
ȘtergereI happened to be "isolated" - so to speak. 😊
I wish you wonderful days!
Trecu mai bine de o lună. Este totul în regulă? ❤️
RăspundețiȘtergereIti multumesc pentru gand, Jo! ❤️
ȘtergereAu fost o multime de incurcaturi... dar ceva grav nu, din fericire. 😊
Am revenit sa-ti spun ca am presarat cateva seminte de regina noptii luate de la o floare din Sinaia care-si scutura semintele si am trei plantute fragile tare. Nu stiu cum evolueaza, dar nu credeam ca sunt asa de firave in acest stadiu.
RăspundețiȘtergereSper ca esti bine pe unde esti, draga Diana! Pupici si un final de saptamana pe placul tau!
Mama a adus plantele deja crescute, dar cred ca sunt fragile la inceput (daca-mi amintesc bine trecutul). Nicio floare n-a facut seminte, dar am destule si pentru anul care vine. Inteleg ca le-as putea planta si acum... 😊 Ar fi o idee.
ȘtergereLipsa indelungata de acasa a dus la zapacirea plantelor. Am rugat pe cineva sa aiba grija de ele dar deh! fiecare are timpul dramuit. Au supravietuit, totusi - si regina noptii (nu mai are flori) si busuiocul se prezinta bine. 😊
Nu stiu pe unde sunt gugustiucii... :( Sper sa revina.
Cand ma gandesc ca am plecat in "vacanta" sa-mi revin...! Ma simt epuizata acum, dupa "o mie" de incurcaturi. :))
Iti multumesc, Suzana draga! Saptamana minunata iti doresc! Pupici! ❤️
Dupa o vacanta armonioasa (ceva mai lunga decat o gandisem) am revenit acasa fix sub o avalansa de pietre (la figurat, desigur). 😊
RăspundețiȘtergereIti multumesc de gand, Luiza draga, si pentru vizita.