Metapsihica și parapsihologie

Metapsihica

Metapsihica încearcă să explice lumea paranormalului.

Termenul a fost creat de Charles Richet: Metapsihica este știința care studiază toate fenomenele ce par a se datora unor forțe inteligente necunoscute, înțelegând prin aceste inteligențe fenomenele intelectuale uluitoare ale inconștientului nostru.

Sinonime ale metapsihicii: „psihotronică” (F. Clarc), „transfizică” (J. André), „epsionică” (J.W. Campbell) și în sfârșit parapsihologia.

Fenomenele metapsihice ar putea fi explicate prin: Dumnezeu sau diavol; printr-un energetism – ar exista o „forță psihică” gata să acționeze în cuprinsul materiei (W. Crookes); prin spiritism (adică prin prezența morților); prin superstiție, eroare sau înșelătorie (teze ale Uniunii raționaliste); prin fizica modernă (O. Costa de Beauregard).

Metapsihica începe cu Mesmer (1779) și cu „magnetismul animal” al acestuia. Ea înglobează spiritismul și, prin W. Crookes, se străduiește să devină „experimentală”, „științifică”. Perioada sa „obiectivă” datează din 1934, de când Rhine a introdus statistica printre metodele de cercetare. De atunci metapsihica poate deveni într-adevăr parapsihologie.

Domeniile metapsihicii sunt următoarele: metapsihologia (telepatie, clarviziune, dedublare, hipnotism, mese care se învârtesc etc.); metapsihofizica (ectoplasmă; telekinezie – adică acțiunea de la distanță asupra unui obiect etc.).

Metapsihica se situează deci în punctul unde spiritismul, cu alte cuvinte comunicarea cu supranaturalul și chiar cu lumea de dincolo, cedează locul parapsihologiei, adică ascezei științifice. Demersul este de înțeles: fenomenele necontrolate n-au constituit niciodată un criteriu al adevărului. Fraudele, lipsa măsurătorilor și a aparaturii experimentale, imposibilitatea de a repeta experiențele sunt cel puțin jenante.

Totuși, metapsihica evită ciudățeniile parapsihologiei, care, în fond, reprezintă pierderea contactului cu obiectul său – prin definiție, imposibil de măsurat. (...)

Metapsihica se vrea pur și simplu fenomenologică și dorește să efectueze clasificări.

Metapsihica nu face parte din hermetism. Unii ezoteriști au furnizat, fără îndoială, grile de lectură privind fenomenele paranormale; iar metapsihica a confirmat realitatea invizibilului (inițiere, magie etc.). Dar realitățile vizate de aceste două discipline rămân ireductibile.

*

Ipotezele metapsihice (...) nu sunt generatoare de tratamente (în opoziție cu ipotezele freudiene, de pildă), deci nici rodnice, nici verificabile în privința efectelor lor (...). Din care cauză își pierd valoarea de exactitate și intră în concurență cu ipoteza, mai comodă, a spiritismului. (Yvonne Catellan, în „Spiritismul”).

Parapsihologia

Parapsihologia nu trebuie confundată cu metafizica. Cea de-a doua este de tip fenomenologic; prima, de tip statistic. Presupunerile celei dintâi sunt îngust „materialiste” și chiar scientiste; ale celeilalte, „spiritualiste” – dar obiectul studiului rămâne același.

Procedeele experimentale ale parapsihologiei (născută o dată cu lucrările lui Rhine, în 1927) le imită pe cele ale științei materiei: laboratoare, instrumentație, repetări ale experiențelor.

Experiențele cele mai simple se fac cu jocurile de cărți ale lui Zenner (jocuri cuprinzând figuri geometrice simple). Aceste cărți sunt amestecate în mod sistematic, cu ajutorul aparatelor. Un experimentator trage o serie și încearcă să ghicească figurile. Experiența dovedește că experimentatorul ghicește mai des decât ar lăsa să prevadă legile hazardului. Ceea ce „dovedește” îndeajuns existența fenomenelor imaginate. Dar este oare nevoie să „dovedim” existența lor? Premonițiile sunt o realitate, și devine absurdă dorința de a le demonstra – cu atât mai mult cu cât experimentarea le restrânge câmpul de acțiune, fiindcă acestea nu se efectuează in vitro. Mai interesante ar fi experiențele de telekinezie; dacă s-ar verifica, ele ar arăta acțiunea spiritului asupra materiei.

*

Ideea de la care a pornit Rhine, când și-a întreprins experiențele, a fost de a încerca pur și simplu să afle dacă există o posibilitate, inexplicabilă până atunci prin dispozitive științifice, de a cunoaște evenimentele altfel decât cu ajutorul celor cinci simțuri ale noastre. Această atitudine, pentru spiritualiști mărginită și pentru raționaliști nebunească, a condus la rezultate care n-au încetat nici azi să intrige. El a numit posibilitatea aceasta Extra-Sensory Perception (prescurtat E.S.P.): percepție exstrasenzorială, termenul cel mai general ce se poate da. (Pierre Vigne, Lumières sur l’après-vie).

Fragmente pentru Citate favorite, joc preluat de Suzana de la Zina, pornit în colaborare cu Ella.

Textul l-am copiat din cartea „Maeștrii ocultismului”, de André Nataf, Editura Enciclopedică, București, 1995; traducători: George Anania și Matilda Banu.