14 nov. 2015

O lacrimă…

şi o altă lacrimă, şi multe lacrimi… care nu reuşesc să ducă tristeţea cu ele.
Pentru Bucureşti, Cairo, Beirut, Paris, Londra, Madrid, New York, pentru…

Lacrimile sunt cuvintele pe care inima nu le poate rosti…

În ziua când cineva moare inima celor care l-au iubit se fărâmă, într-o clipă, în mii de bucăţele, bucăţele pentru care e nevoie de ani să fie adunate, şi nu întotdeauna le mai găsim pe toate… Uneori nu avem nici timpul necesar adunării bucăţelelor, pentru că iar se întâmplă ceva şi rănile se deschid înainte de a avea timp cicatricile să se vindece. O altă bucăţică de inima se pierde…

Viaţa i-a lovit crunt, (şi) în ultimele săptămâni, pe mulţi dintre semeni… Pe mulţi ne-au speriat aceste lovituri dar suferinţa celor direct implicaţi n-o vom putea înţelege, nu putem şti ce simt ei, cei care au pierdut fiinţe dragi sau au în suferinţă fiinţe dragi; nu putem şti ce simt ei, dar atât cei răniţi, cât şi oamenii care au pierdut pe cineva drag, nu ar trebui numiţi supravieţuitori, ci războinici, pentru că ei luptă acum cu durerea şi, poate, cu furia neputincioasă… Şi le doresc din tot sufletul să fie învingători.

Mă voi retrage într-un colţ şi voi plânge până nu mai pot plânge. M-a obosit durerea pe care o simt în suflet şi m-au obosit toate lacrimile care-mi înroşesc ochii… Mă doare sufletul pentru toţi cei care au fost loviţi în plin, poate în clipa când totul era frumos în viaţa lor…

Fie ca sufletele celor în suferinţă să îşi găsească alinarea şi puterea de a se regenera. Ştiu ce înseamnă durerea, dar nu-mi pot imagina durerea lor… Cu sufletul sunt alături de ei.

Restul e tăcere…