Aproape Pluto si aproape copacei

E tare greu să scriu o introducere după o absență prea mare... Așa că nu o scriu. Nu scriu nici că am revenit pe termen lung – am crezut asta și cu altă ocazie și nu mi-a ieșit - nimic rău, doar mult de lucru și program aiuristic. Scriu – mno, tot e un fel de introducere – că particip la prima tema de la Transformări creative – iunie 2023: borcan (adică, transformarea unui borcan într-un obiect decorativ). Temele pentru celelalte trei săptămâni din iunie: 2. sticlă; 3. pahar/cană/farfurie; 4. la alegere.

Cândva – în negura istoriei personale – am decorat un borcan în Pluto (capul lui Pluto, unul dintre personajele lui Walt Disney) – suport pentru creioane, pixuri, alte cele. Atunci am realizat tot capul câinelui, dar semăna mult mai bine cu Pluto pentru că am folosit un botic lung. În fine...

Borcanul ales l-am învelit în piele bej. Urechile, mustățile, sprâncenele și limba sunt tot din piele. Ochii i-am desenat pe carton și i-am decupat. Boticul e din plastic negru, de la un cățel de pluș pe care nu-l mai am.

Gura e conturată cu marker negru (pe pufii de piele nu s-a colorat prea frumos - nu am avut la îndemână vopsea neagră).

Fiind restantă și la Salvăm păpuși – pe Provocări verzi – am lucrat trei pomișori despre care-mi imaginez că seamănă cu acei copăcei ai lui Lorax. Mi-a plăcut animația, mi-au plăcut copăceii aceia ciudați și mi-a plăcut Lorax (v. link mai jos). Am combinat două provocări, altfel spus.

Am folosit material plușat, maro cu picățele negre (material rămas de la niște foste huse pentru scaune). Am rătăcit, cumva, poza cu bucata de material folosită și bețișoarele pentru frigărui introduse în doi dintre cilindrii catifelați. În al treilea cilindru am introdus un pix – ideea mi-a venit pentru că un pix prezentat de Suzana la un moment dat mi-a plăcut atât de mult încât îmi tot revine-n memorie.

Sigur că pixul meu nu-i la fel de simpatic, da-mi place, mai ales că se aud ochii cum joacă-n orbite atunci când folosesc pixul – e amuzant.

Coroana copăceilor e din fir de lână – am înfășurat ca pentru pompon dar nu am tăiat firele, ci le-am prins la mijloc și apoi le-am cusut pe trunchiul plușat. Bețișoarele de frigărui (respectiv pixul) susțin copăceii pe verticală.

E provocarea pierdută: Copacii fermecați ai lui Lorax...

Din păcate, am uitat de Vivi, mesagera. Hm. Nu știu pe unde este, dar o găsesc – sper!

Mini sac din piele Transformari creative

Parcă e un făcut! Când nu e una, e alta! Miercuri, pentru că parte din planuri s-au dus pe apa Sâmbetei, m-am avântat spre laptop, să public postarea despre mini sacul din piele maro pe care l-am lucrat pentru Transformări creative – februarie 2023. Ha-ha-haaaa! Conexiunea la Internet a fost de altă părere și s-a cuplat cu intermitențe. Așa de multe încât m-am săturat după vreo două ore și-am renunțat. Am avut ce face, nu zic ba, dar dădeam mărunt din buze pentru că a fost cea mai bună șansă de a recupera restanțele pe blogurile prietene.

În luna februarie este despre recuperarea unor diverse textile, fire și altele de gen. Am ales resturi de piele după ce am încercat mai multe variante de materiale din care se poate face o gentuță. Eram așa de vitează zilele trecute încât am început să lucrez chiar și o geantă din resturi de blugi pe o căptușeală de la o geantă care s-a stricat. În ritmul în care reușesc să lucrez pentru propria-mi plăcere aș fi terminat acea geantă cândva în vară, așa că am ales un mini sac potrivit pentru păpușă.

Sigur că am greșit! Mă descurc la calcule de mă ia cu amețeală. Fundul sacului, bulina, are diametrul de circa 5 cm... Corpul sacului l-am „măsurat” așezând bucata de piele în jurul bulinei, lăsând rezervă pentru lipit. Ha-ha-haaaa! La asamblare s-a dovedit că bulina e mult prea mare pentru cilindrul obținut așa că am forțat lipirea și fundul sacului e ușor împins spre interior. Înalțimea mini sacului este de 10 cm.

La gură, mini sacul e strâns cu un șnur vișiniu, și i-am lipit o fâșie de piele ca toartă, să stea pe umărul păpușii.

Păpușa aleasă pentru postare (sau pentru că i se potrivește mini sacul?!) este cea care a jucat rolul Nausicaa, în cadrul Provocărilor verzi, dar și în rolul Gi, în cadrul aceluiași joc Salvăm păpuși. Aici e, încă, în costum de Gi, personajul care deține un inel cu puterea apei.

Brățară cu cireșe. Festivalul fructelor de vară

Pentru că-mi plac (nu doar) brățările foarte mult am ales să confecționez o brățară cu cireșe pentru tema din această săptămână a Festivalului fructelor de vară.

Inspirația a venit aproape instantaneu în timp ce priveam modelele sugerate de Niko, pe al cărei blog este tabelul pentru înscrierea titlurilor postărilor celor care se joacă.

Materiale folosite (ce-am avut prin casă): o fâșie dintr-un „pet” de apă minerală la juma' de litru, piele, sârmă moale, ață și bile din ceramică (dintr-un șirag pe care nu l-am mai purtat în ultimul timp).

Plasticul l-am învelit (prin lipire cu adeziv) în piele vernil (păcat că nu se vede bine culoarea pe care o consider super) și am adăugat o „crenguță” decupată din piele maro pentru a nu fi prea monotonă brățara.

Cireșele sunt agățate pe „codițe” din sârmă înfășurată în ață cu ceva sclipiri argintii, legate mănunchi. Frunzele sunt o bucată de piele înnodată și crestată pe margini (înainte de-a o înnoda). Cireșele sunt lipite de brățară cu silicon (la cald).

Brățara nu e tocmai frumos finisată dar fiind prima dată când lucrez o brățară în acest „stil” zic că-i prototip care poate fi îmbunătățit. Are „avantajul” că e flexibilă, brățara, și se potrivește mai multor dimensiuni de încheieturi.

Foarte scurtă istorie a brățărilor

Brățările par a se purta din cele mai vechi timpuri (anul 5000 i.Hr., în Egipt). De-a lungul istoriei au avut importanță atât în cercurile laice cât și în cele religioase; au fost purtate ca protecția împotriva spiritelor rele, ca semn al stării civile, iar în unele culturi erau purtate pentru ca iarna să se transforme în primăvară mai devreme decât mai târziu.

Cele mai vechi brățări erau făcute adesea din materiale naturale: iarbă, flori etc., dar și din crenguțe sau scoici și chiar din oase de animale sau pietre. Mai apoi, brățările au fost confecționate din cupru sau bronz și, pe măsură ce omenirea evolua, din aur și argint; azi, argintul este cel mai comun material pentru brățări, și li se adaugă pietre prețioase sau semiprețioase (evident, sunt și din aur).

Cercetătorii par a fi de acord că în Egiptul antic brățara avea doar rol decorativ, „la modă”. În alte culturi, brățările au avut (mai au) un rol important în ceremoniile de nuntă.

Unele sunt menite să protejeze încheieturile – cum erau brățările din piele ale soldaților greci, de exemplu, care au devenit în timp parte tradițională a uniformei lor militare. Dar tot brățări erau și cele purtate de sclavi pentru a li se cunoaște proprietarul.

Brățările erau purtate atât de femei cât și de bărbați cam până în evul mediu, când au devenit un accesoriu purtat în special de femei. În secolul XX bărbații au început să poarte din nou brățări; sunt confecționate din diverse materiale (au chiar forme diverse), cu diferite semnificații / scopuri sau doar ca accesoriu fără altă semnificație decât... modă, și sunt purtate de femei, copii, bărbați.

Chiar și în secolul XXI, oamenii poartă brățări cu diverse talismane, simboluri ale zodiei sau „piatra natală” (piatra zilei de naștere la încheietura mâinii dăinuie din timpuri străvechi). Există brățări despre care se crede că ajută la vindecare și prosperitate, și brățări care protejează împotriva deochiului etc..

La un moment dat, brățările au fost modul prin care clasa bogaților își afișa bunăstarea și locul în societate. 

Azi, mulți poartă brățări care arată apartenența la un grup sau care arată o cauză pe care o susțin (de exemplu, benzile de cauciuc imprimate cu simboluri sau cuvinte care se poartă la încheietura mâinii).

Prietenii pot schimba între ei brățări asortate confecționate din șnur și legându-și unii altora brățara la încheietura mâinii simbolizează legătura dintre ei. În China se obișnuia ca părinții să ofere copiilor brățări de jad pentru a-i asigura de dragostea și protecția lor.

Cu sau fără simbolistică, mie-mi plac brățările! Știu, mă repet. În mod cert voi purta și brățara pe care am confecționat-o cu această ocazie, dar nu știu încă la ce s-o asortez.

Pistolul meu din piele. Fleur and Color on Wednesday

Aveam vreo 30 de ani când colegii hotărâseră un bal mascat la care eram hotărâtă să nu merg – mai fusesem şi cei mai mulţi erau costumaţi in… ei. In ultima clipă, văzând cum se agită toţi pentru costume, m-a prins fiorul şi mi-am zis să merg. Costume nu aveam, la singurul atelier unde se închiriau costume (şi pe care-l ştiam in BV) era închis. Şi-mi dă prin minte: Dirty Harry! Adică, inspectorul Harry, interpretat de Clint Eastwood. Era cel mai uşor de imitat când timpul era atât de scurt.

Mi-a rămas pe retină o scena (m-a amuzat teribil) in care inspectorul Harry purta cămaşă albă, cravată neagră, vestă roşie tricotată, peste cămaşă, sacou şi pantaloni din stofă neagră (aşa reţineam eu, şi nu conta dacă nu era aşa). De haine am facut rost de la tata şi de la un prieten. Hamul pentru pistol l-am încropit dintr-o borsetă mică pe care am prins-o de două centuri montate astfel încât să pară ham pentru pistol dar… de unde un Magnum?! De unde orice pistol de jucărie la acel moment?! Scurt, mi-a venit ideea! Am luat câteva bucăţi de piele neagră, vată, sârmă, un inel de la un cercel (pentru gaura ţevii) şi-ntr-o jumătate de oră am avut şi pistol (nu seamănă a Magnum 44, dar cui îi pasă?!)

Părul l-am prins într-o coadă pe care am ascuns-o sub părul dat din belşug cu gel, să pară cât mai scurt – eram un Dirty Harry cam pletos, dar mergea. Cu pantofii a fost mai greu: eu port 37 şi între bărbaţii pe care-i ştiam unul singur avea… 41 – un Dirty Harry cu pantofi de damă ar fi fost prea nu-ştiu-cum! Am pus mai multe şosete, dar tot mă cam împleticeam la mers.

Şi-am plecat la bal mascat, cu ochelari mari de soare pe nas! Câţiva au recunoscut personajul! Şi… culmea! Nu m-au recunoscut din prima!

Pentru Fleur and Color on Wednesday