Auguste Dupin - precursorul detectivilor particulari

Cavalerul C. Auguste Dupin este un detectiv fictiv care apare prima data in povestirea Crimele din Strada Morgii (1841), de Edgar Allan Poe, este povestirea considerata a fi prima de literatura politista. Mai apoi, detectivul reapare in Misterul Mariei Roget (1842) si Scrisoarea furata (1844)

Termenul “detectiv” nu aparuse la momentul cand Poe isi scria povestirea. Folosind ceea ce Poe a numit “rationament”, Dupin combina intelectul sau considerabil cu imaginatia creatoare, punandu-se chiar in mintea criminalului.

Dupin provine dintr-o familie care a fost odata bogata, dar a saracit "in urma unui sir de evenimente nedorite" si a devenit mai umil, multumindu-se doar cu satisfacerea necesitatilor de baza ale vietii. Locuieste la Paris, cu prietenul sau apropiat, naratorul anonim al povestirilor. Cei doi s-au intalnit din intamplare in timp ce cautau amandoi "aceeasi carte foarte pretioasa si rara", intr-o biblioteca obscura.

Dupin este descris ca o masina de gandire dezumanizata, un om al carui unic interes este logica pura. Acest punct de vedere al lui Dupin serveste ca un contrapunct la conceptul lui Poe de perversitate, introdus in The Imp of the Perverse. Acest impuls nu poate insemna “a rationa” si, de fapt, ii determina pe oameni sa actioneze intr-un mod opus acelui sugerat de logica.

Poe ar fi luat numele "Dupin" de la un personaj dintr-o serie de povestiri publicate pentru prima data in Burton’s Gentleman’s Magazine (1828) si denumita "Unpublished passages in the Life of Vidocq, the French Minister of Police". Cel mai apropiat exemplu de detectiv din fictiune este Zadig (1748), de Voltaire, in care personajul principal realizeaza fapte de analiza similare.

In scrierea seriei de povestiri cu Dupin, Poe a capitalizat interesul popular contemporan. A folosit un urangutan in "Crimele din Strada Morgii" inspirat de reactia populara starnita de un urangutan care a fost vazut la Masonic Hall din Philadelphia, in iulie 1839. In "Misterul Mariei Rogêt", s-a inspirat dintr-o poveste adevarata care a devenit de interes national: o tanara fata, Mary Cecilia Rogers, a fost ucisa in apropiere de New York si, cu toate ca moartea ei a starnit vreme indelungata interesul, misterul ce o invaluia nu fusese dezlegat in timpul cand a fost scrisa si publicata nuvela. Poe a plasat actiunea in Paris, dar foloseste detalii publicate despre crima din New York.

Un critic a scris despre aceasta nuvela ca este mai mult un eseu decat o povestire.

C. Auguste Dupin este recunoscut, in general, ca primul detectiv din literatura. Personajul a servit ca prototip pentru mai multi detectivi care au fost creati mai tarziu, inclusiv pentru Sherlock Holmes al lui Arthur Conan Doyle si Hercule Poirot al Agathei Christie. Doyle a spus odata: "Fiecare [dintre povestirile politiste ale lui Poe] este o radacina din care s-a dezvoltat o intreaga literatura... Unde era povestirea politista pana ce Poe i-a suflat viata in ea?"

Fiodor Dostoievski l-a numit "un scriitor extrem de talentat" si a realizat recenzii favorabile pentru povestirile politiste ale acestuia. Personajul Porfiri Petrovici din romanul “Crima si pedeapsa” a fost influentat de Dupin.

Nota: tema nu e epuizata :)

Edgar Allan Poe - poetul neogotic

(n. 19 Ianuarie 1809 - d. 07 Octombrie 1849)

Din biografia lui Poe

Edgar Allan Poe s-a nascut la Boston, in 19 Ianuarie 1809, intr-o familie de actori. Tatal lui, David Poe, fiul unui patriot care a luptat alaturi de La Fayette in Razboiul de Independenta, alcoolic si somer, isi paraseste familia, disparand fara urma. Mama, Elizabeth Arnold Hopkins Poe, foarte tanara, insarcinata cu sora lui Edgar (Rosalie se va naste in imprejurari deloc favorabile), isi ingrijeste fiul cum poate, interesandu-se si de William (in 2 August 1831 va muri de tuberculoza), fratele mai mare al viitorului poet, care locuia cu bunicii din partea tatalui. Zbatandu-se in saracie moare la 8 Decembrie 1811. Toti cei trei copii vor fi infiati de familii diferite.

In anul 1811 Edgar e infiat (formal) de John Allan, un negustor scotian de marfuri exotice (si chiar sclavi, zic unii) care avea afaceri in Richmond, Virginia, si care i-a oferit multe avantaje in copilarie. In 1826 s-a inscris la Universitatea din Virginia dar dupa numai cateva luni renunta si se alatura armatei SUA, ca simplu soldat, cu numele de Edgar A. Perry.

Imbolnavirea si moartea sotiei sale, Virginia Clemm (verisoara care avea varsta de 13 ani cand s-au casatorit in secret, in 1836), in 30 Ianuarie 1847, ii accentueaza abuzul de bauturi alcoolice si droguri, de care oricum era dependent. Duce o existenta tot mai dezorganizata, care ii precipită ruina fizica si spirituala. La sfarsitul lunii Septembrie 1849, imbibat cu opium si alcool, calatoreste spre Baltimore, probabil cu intentia de a o aduce pe doamna Clemm de la New York, dar n-a mai ajuns la destinatie (informatiile difera, cam de la o sursa la alta: unii afirma ca pleca sa se insoare – cu Elmira Royster Shelton, care-i fusese logodnica in tinerete si acum era vaduva; se logodisera si urma nunta, 17 Octombrie) Dupa o disparitie de cateva zile, in 3 Octombrie 1849, este gasit cazut (delirand intr-o rigola, unele surse amintesc o sectie de votare langa care e gasit) pe un trotuar in orasul Baltimore, in stare de confuzie mintala. Moare patru zile mai tarziu. Despre cauza mortii se speculeaza, deoarece rapoartele medicale nu s-au pastrat si nici certificatul de deces: infarct, comotie cerebrala, epilepsie, tuberculoza, sinucidere, turbare…

Dintre toti scriitorii americani clasici ai secolului XIX-lea, Poe a avut cea mai nefericita existenta. Edgar Allan Poe a fost cel mai sarac dintre ei, viata sa a fost precara, spune Stephen Rachman, presedintele “Poe Studies Association”.

Unele lucrari ale lui Poe

Scriitor american, poet, romancier, nuvelist si critic literar, e considerat a fi unul dintre cei mai provocatori scriitori ai secolului XIX, cu o influenta considerabila in literatura americana si europeana, parinte al prozei politiste si precursor al romanului SF si horror, si-a inceput cariera literara ca poet (Tamerlane and Other Poems, 1827; Poems, 1831). Singurul sau roman finalizat, The Narrative of  Arthur Gordon Pym (Povestea lui Arthur Gordon Pym), este publicat in 1838, iar primul volum de povestiri, Tales of the Grotesque and Arabesque, apare in 1840. Cartea care il va impune definitiv in atentia publicului este The Raven and Other Poems (1845). Poemul “Corbul” a avut succes instantaneu. Prin intermediul traducerilor lui Baudelaire, care il descria ca pe “cel mai important scriitor al epocii“, reputatia sa europeana incepe sa capete un contur bine definit. Edgar Poe e subjugat, asemenea cuceritorilor si filosofilor, de dorinta unitatii; la el spiritualul se combina cu fizicul. S-ar putea spune ca Poe cauta sa aplice literaturii procesele filosofiei, iar filosofiei metodele algebrei. In aceasta constanta ascensiune catre infinit, uneori iti poti pierde respiratia. In acest gen de literatura aerul e la fel de rarefiat ca intr-un laborator. Aici vei vedea mereu glorificarea vointei care se apleaca asupra inductiei si analizei. S-ar parea ca Poe vrea sa uzurpe rolul profetilor si sa-si adjudece monopolul explicatiei rationale. Astfel, peisajele servind ca fundal febrilelor lui compozitii capata paloarea unor fantome. Poe, care arareori pare sa fi impartasit pasiunile altor oameni, schiteaza arbori si nori care sunt aidoma arborilor si norilor dintr-un vis, sau, si mai bine, care se aseamana cu personajele lui stranii, la fel de adanc patrunse de un tremur supranatural si convuisiv - scria Charles Baudelaire la un moment dat.

Un al doilea eu intunecat bantuie in adancul fiintei si acesta trebuie mai degraba integrat, asimilat, imblanzit decat negat. Aratandu-ne intunericul din fiinta umana, Poe atrage atentia asupra unui adevar: suntem si Cain si Abel, si inger si demon. 

Creatorul primului detectiv din literatura

Edgar Allan Poe este creatorul primului detectiv din istoria literaturii universale, Auguste Dupin, eroul unui ciclu de povestiri printre care Crimele din strada Morgii si Scrisoarea pierduta. Scriitorul reuseste sa-si exploateze pasiunea pentru criptografie tocmai pentru a da iluzia unui labirint cu solutii aparent complicate. Povestirea Crimele din strada Morgii prezinta un exemplu de crima rezolvata pe principiul deductiei ingenioase si a evidentei. Sherlock Holmes (detectivul creat de Sir Arthur Conan Doyle) si Hercule Poirot (detectivul imaginat de Agatha Christie) ii seamana lui Dupin.

Diverse

O scrisoare pe care Poe a trimis-o editorului sef al publicatiei pentru femei “Godey’s Lady’s Book” – una dintre cele mai populare la acea vreme – a fost vanduta la licitatie, in anul 2012, pentru suma de 164 mii de dolari. Edgar Poe a trimis editoarei Sarah Josepha Hale (cunoscuta in literatura americana, autoarea poeziei pentru copii “Mary Had a Little Lamb”) o scrisoare in care refuza invitatia ei de a publica un articol in revista pe care o edita – era cu opt luni inainte de publicarea poemului “Corbul” si ii explica editoarei ca este prea ocupat cu proiectele sale literare si ca fusese bolnav in ultimul timp.

Sarah Josepha Hale a ramas in istorie si pentru faptul ca s-a aflat printre persoanele care au contribuit la instaurarea Sarbatorii Recunostintei in Statele Unite.

Un document care continea primele opt strofe din poezia For Annie, de Allan Edgar Poe, scrise de mana, s-a vandut cu 690 mii de dolari in anul 2009.

De 60 de ani, in fiecare an, cu ocazia aniversarii nasterii scriitorului, un anonim lasa trei trandafiri si o sticla de coniac pe jumatate plina pe mormantul lui Poe. In anul 2010 misteriosul vizitator nu s-a aratat, dezamagindu-i pe fanii lui Poe, care se adunasera inca din timpul noptii, infruntand frigul, pentru a-l zari.

In general, el venea intre miezul noptii si ora cinci dimineata, in micul cimitir din orasul Baltimore din Maryland, pe 19 ianuarie, inca din 1949, a explicat Jeffrey Savoye (secretarul si trezorierul asociatiei Poe Society, care cuprinde 380 de membri si admiratori ai scriitorului, raspanditi pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, dar si in alte tari), subliniind ca atunci cand a inceput acest ritual se implineau 100 de ani de la moartea lui Edgar Allan Poe. In urma cu cativa ani, un bilet lasat pe mormantul poetului indica faptul ca persoana care a initiat aceasta traditie a decedat, dar ca ritualul anual va continua.

Presupunem ca in anii de dupa acel mesaj, descendentii vizitatorului misterios au continuat traditia. Insa nu am reusit sa aflam cine sunt, a adaugat secretarul Poe Society.

Surse: Poe: Journalist and Critic (1969), Robert D. Jacobs; wikipedia; qmagazine.ro; Reuters;

Altele:
Annabel Lee, de Edgar Allan Poe
Corbul, de Edgar Allan Poe
Auguste Dupin - precursorul detectivilor particulari

Corbul, de Edgar Allan Poe

Mi-am pierdut mintile; am, insa, lungi si ingrozitoare episoade de sanatate mintala (Edgar Allan Poe)

In 29 Ianuarie 1845, Edgar Allan Poe (n. 19 Ian 1809 – d. 7 Oct 1849) publica pentru prima data, in New York Evening Mirror, poemul Corbul (The Raven, in engleza)

Cu unele exceptii, creatia lirica a lui Edgar Allan Poe este umbrita de maiestria povestirilor sale, care l-au consacrat in literatura universala, dar poeme ca Annabel Lee sau Corbul il impun si ca unul din marile voci lirice ale lumii, fiind cunoscut publicului european in special prin traducerile in franceza ale poetilor simbolisti Baudelaire si Mallarme.

Stând, cândva, la miez de noapte, istovit, furat de şoapte
Din oracole ceţoase, cărţi cu tâlc tulburător,
Piroteam, uitând de toate, când deodată-aud cum bate,
Cineva părea că bate - bate-n uşa mea uşor.
E vreun trecător - gândit-am - şi-a bătut întâmplător.
Doar atât, un trecător.

O, mai pot uita vreodată? Vânt, decembrie cu zloată,
Jaru-agoniza, c-un straniu dans de umbre pe covor,
Beznele-mi dădeau târcoale - şi niciunde-n cărţi vreo cale
Să-mi aline greaua jale - jalea grea pentru Lenore -
Fata fără-asemuire - îngerii îi spun Lenore -
Nume-n lume trecător.

În perdele învinse roşul veşted de mătase
Cu-o foşnire de nelinişti, ca-ntr-un spasm chinuitor;
Şi-mi spuneam, să nu mai geamă inima zvâcnind de teamă:
E vreun om care mă cheamă, vrând să afle-un ajutor -
Rătăcit prin frig şi noapte vrea să ceară-un ajutor -
Nu-i decât un trecător.

Astfel liniştindu-mi gândul şi de spaime dezlegându-l
Domnule - am spus - sau doamnă, cer iertare, vă implor;
Podidit de oboseală eu dormeam, fără-ndoială,
Şi-aţi bătut prea cu sfială, prea sfios, prea temător;
Am crezut că-i doar părere! Şi-am deschis, netemător,
Beznă, niciun trecător.

Şi-am rămas în prag o vreme, inima simţind cum geme,
Năluciri vedeam, cum nimeni n-a avut, vreun muritor;
Noapte numai, nesfârşită, bezna-n sinea-i adâncită,
Şi o vorbă, doar şoptită, ce-am şoptit-o eu: Lenore!
Doar ecou-adânc al beznei mi-a răspuns şoptit: Lenore!
Doar ecoul trecător.

Întorcându-mă-n odaie, tâmplele-mi ardeau văpaie,
Şi-auzii din nou bătaia, parcă mai stăruitor.
La fereastră este, poate, vreun drumeţ strein ce bate...
Nu ştiu, semnele-s ciudate, vreau să aflu tâlcul lor.
Vreau, de sunt în beznă taine, să descopăr tâlcul lor!
Vânt şi niciun trecător.

Geamul l-am deschis o clipă şi, c-un foşnet grav de-aripă,
a intrat un Corb, străvechiul timpului stăpânitor.
N-a-ncercat vreo plecăciune de salut sau sfiiciune,
Ci făptura-i de tăciune şi-a oprit, solemn, din zbor,
Chiar pe bustul albei Palas - ca un Domn stăpânitor,
Sus, pe bust, se-opri din zbor.

Printre negurile-mi dese, parcă-un zâmbet mi-adusese,
Cum privea, umflat în pene, ţanţoş şi încrezător.
Şi-am vorbit: Ţi-e creasta cheală, totuşi intri cu-ndrăzneală,
Corb bătrân, strigoi de smoală dintr-al nopţii-adânc sobor!
Care ţi-e regalul nume dat de-al Iadului sobor?
Spuse Corbul: Nevermore!

Mult m-am minunat, fireşte, auzindu-l cum rosteşte
Chiar şi-o vorbă fără noimă, croncănită-ntâmplător;
Însă nu ştiu om pe lume să primească-n casă-anume
Pasăre ce-şi spune-un nume - sus, pe bust, oprită-n zbor -
Pasăre, de nu stafie, stând pe-un bust strălucitor -
Corb ce-şi spune: Nevermore.

Dar, în neagra-i sihăstrie, alta nu părea că ştie,
Sufletul şi-l îmbrăcase c-un cuvânt sfâşietor.
Mult rămase, ca o stană n-a mişcat nici fulg, nici pană,
Până-am spus: S-au dus, în goană, mulţi prieteni, mulţi, ca-n zbor –
Va pleca şi el, ca mâine, cum s-a dus Nădejdea-n zbor.
Spuse Corbul: Nevermore.

Uluit s-aud că-ncearcă vorbă cugetată parcă,
M-am gândit: E-o vorbă numai, de-altele-i neştiutor.
L-a-nvăţat vreun om, pe care Marile Dezastre-amare
L-au purtat fără-ncetare cu-ăst refren chinuitor –
Bocetul Nădejdii-nfrânte i-a ritmat, chinuitor,
Doar cuvântul: "Nevermore".

Corbul răscolindu-mi, însă, desnădejdea-n suflet strânsă,
Jilţul mi l-am tras alături, lângă bustul sclipitor;
Gânduri rânduiam, şi vise, doruri, şi nădejdi ucise,
Lângă vorba ce-o rostise Corbul nopţii, cobitor -
Cioclu chel, spectral, sinistru, bădăran şi cobitor -
Vorba Never - Nevermore.

Nemişcat, învins de frică, însă negrăind nimică,
Îl priveam cum mă fixează, până-n gând străbătător,
Şi simţeam iar îndoiala, mângâiat de căptuşeala
Jilţului, pe care pala rază-l lumina uşor -
Dar pe care niciodată nu-l va mângâia, uşor,
Ea, pierduta mea Lenore.

Şi-am simţit deodată-o boare, din căţui aromitoare,
Nevăzuţi pluteau, c-un clinchet, paşi de înger pe covor;
Ţie, ca să nu mai sângeri, îţi trimite Domnul îngeri -
Eu mi-am spus – să uiţi de plângeri, şi de dusa ta Lenore.
Bea licoarea de uitare, uită gândul la Lenore!
Spuse Corbul: Nevermore.

Tu, profet cu neagră pană, vraci, oracol, sau satană,
Sol al Beznei sau Gheenei, dacă eşti iscoditor,
În noroasa mea ruină, lângă-un ţărm fără lumină,
Unde spaima e regină – spune-mi, spune-mi te implor,
Este-n Galaad – găsi-voi un balsam alinător?
Spuse Corbul: Nevermore.

Tu, profet cu neagră pană, vraci, oracol, sau satană,
Spune-mi, pe tăria bolţii şi pe Domnul iertător,
Sufletu-ntâlni-va oare, în Edenul plin de floare,
Cea mai pură-ntre fecioare - îngerii îi spun Lenore -
Fata căreia şi-n ceruri îngerii îi spun Lenore?
Spuse Corbul: Nevermore.

Fie-ţi blestemat cuvântul! Piei, cu beznele şi vântul,
Piei în beznă şi furtună, sau pe ţărmul Nopţii-n zbor!
Nu-mi lăsa nici fulg în casă din minciuna-ţi veninoasă!
Singur pentru veci mă lasă! Pleacă de pe bust în zbor!
Scoate-ţi pliscu-nfipt în mine, pleacă la Satan, în zbor!
Spuse Corbul: Nevermore.

Şi de-atunci, pe todeauna, Corbul stă, şi stă întruna,
Sus, pe albul bust, deasupra uşii mele, pânditor,
Ochii veşnic stau de pază, ochi de demon ce visează,
Lampa îşi prelinge-o rază de pe pana-i pe covor;
Ştiu, eu n-am să scap din umbra-i nemişcată pe covor.
Niciodată - Nevermore.

(din Poezii si poeme, 1963, traducere Mihu Dragomir)

ANNABEL LEE - de Edgar Allan Poe

De mult s-a-ntamplat, de demult... Era

Langa-o mare cu ape argintii

O fecioara traia si poate c-o stiti,
O fecioara, Annabel Lee;
Si traia doar c-un gand - s-o iubesc mereu
Si traia sa ma poata iubi.

Eu - un copil - si ea un copil,
Langa-o mare cu ape argintii,
Ne iubeam ca un cantec mai presus de iubire.
Ca un cantec - Annabel Lee;
Si priveau, pizmuind, preacurata iubire,
Chiar serafii de sus, din tarii.

Si-asa s-a-ntamplat ca-ntr-o zi, demult,
Langa marea cu ape-argintii
Un vant de pustiu s-a iscat dintr-un nor,
Inghetand-o pe Annabel Lee;
Maritele-i neamuri au dus-o departe,
Departe de mine, spre miazazi,
Si-au inchis-o in mormantul de piatra,
Lang-o mare cu ape argintii.

Chiar serafii, nicicand fericiti ca noi,
Pizmuindu-ne priveau din tarii -
Da, asa s-a-ntamplat (si cu totii o stiu
Langa marea cu ape-argintii)
Ca-ntr-o noapte un vant se-abatu, geros,
Inghetand, ucigand pe Annabel Lee.

Dar iubirea ne-a fost mai presus de iubirea
Celor mai batrani decat noi, doi copii.
Celor mai intelepti decat noi, doi copii -
Si nici ingerii de sus, din tarii,
Nici demonii din funduri de-ocean
N-au sa poata vreodata visul meu desparti
De-al frumoasei Annabel Lee.

Si prin noapte, urcand, luna-mi pare un gand
Al fecioarei Annabel Lee,
Si din ochii stelari eu vad ochii ei mari
Ai frumoasei Annabel Lee;
Si in fluxul-nnoptat langa ea stau culcat,
Langa draga, iubita, logodnica mea,
In mormantul din tarmuri pustii,
Langa tarmuri cu valuri pustii.