Trandafirul alb rochie pentru papusa

Motivul pentru care m-am oprit la trandafirul alb: am considerat că-mi e cel mai ușor să-l confecționez ca rochie la o păpușă. Că nu a fost așa e altceva.

Am decupat materialul după tiparul obținut din dezmembrarea unui trandafir confecționat din ceva material care imită catifeaua. 

Cum am asamblat petalele... Eh, aici a ieșit ce-a ieșit - cei câțiva oameni care au văzut păpușa îmbrăcată au numit, fiecare, altă floare – între care: trandafir și anemonă.

Zic aici despre săptămâna cinci a jocului Salvăm păpuși: Lidie, copilul florilor. E un serial de animație pe care nu îl cunosc. Am reținut – mai mult sau mai puțin – ceea ce a scris Rux despre această animație și despre florile care apar.

Aveam de ales dintr-o listă de flori, și-am ales trandafirul alb. Mda. Materialul e satin alb – era la îndemână (am și roșu, dar e mai greu accesibil deocamdată). Doar că satinul – când e în discuție priceperea mea - nu e tocmai potrivit pentru a confecționa trandafiri. M-aș descurca totuși dar apelând la ceva operațiuni gen apretare pentru a da formă clară petalelor.

Rochița ar putea fi și... anemonă albă. Hm. Nu m-aș fi gândit să confecționez anemonă din satin pentru că nu (mai)știam la acel moment cum arată anemonele. Sigur, știu că există o astfel de floare dar... Greu la mine cu plantele (abia am reținut numele câtorva dintre plantele pe care le avem prin casă, în ghivece). Căutatul pozelor pe net pare simplu, dar nu și când ești presat de timp și nu știi ce să faci mai întâi.

În lista lungă cu denumiri de flori unele nu le-am „recunoscut” (= nu știu cum arată) iar altele nu le-aș fi putut confecționa.

Despre trandafirul alb se spune că simbolizează bunătatea - am citit la drăgălașa Rux pe blog, pe pagina unde este tabelul. Și tot acolo am citit că anemona albă simbolizează sinceritatea – s-a străduit Rux să ofere cât mai multe indicații pentru ca cei ca mine (care nu au văzut animația) să poată participa la joc fără a rătăci pe net după informații.

Oamenii care au privit păpușa mică (7 cm înălțime) au fost nedumeriți în ceea ce privește floarea reprezentată... La fel de nedumerită privește Vivi, mesagera.

N-are idee cam despre ce ar fi vorba. Poate o zână a florilor, poate un spiriduș, poate o păpușică îmbrăcâtă pentru „prezentarea în societate”... Nedumerită sau ba, cred că-i place cum arată micuța cu părul roz, rochie albă și capă verde (capa in foto de mai jos).

Ce-ar gândi Vivi de-ar vedea-o în capsula din plastic transparent sub formă de ou tot nu mi-ar spune, dar mai bine nu i-o arăt, să nu creadă că și "Lidie" a fost teleportată.

În capsulă erau câteva bombonele dulci despre care n-aș vrea să știu din ce sunt făcute (le-am ronțăit, oricum).

Un nou personaj si recuzita. Salvam papusi

Cei doi melci, Kiyi și Yogo, sunt din alt timp, din altă lume – a aflat Vivi, mirată, însoțindu-i în drumul lor. Ea crezuse că povestea s-a transformat în realitate.

Cumva, trecutul s-a întrepătruns cu viitorul când ea era aici – poate așa trebuia să se întâmple? Îi era total neclară posibilitatea universurilor paralele, posibilitatea lumilor paralele... Dar trăia această posibilitate și se străduia să o înțeleagă – poate nu trebuia să înțeleagă, ci doar să accepte posibilitatea.

Frații melci erau pe drum pentru că Yogo a răcit rău când a căzut într-o băltoacă cu apă foarte rece...

Pentru a-l ajuta pe Yogo, la început Kiyi l-a acoperit cu o frunză, să-l ferească de răcoare, dar frunza a fost luată de vânt. 

Mai apoi, Kiyi a căutat un adăpost mai sigur și a găsit niște găuri într-un zid – în una din ele și-au și găsit adăpost frații melci; Kiyi a adunat frunze uscate făcând un culcuș călduros. Când Yogo s-a vindecat au ieșit la plimbare, pentru că era soare, era cald dar – vai! - soarele s-a ascuns și din cer a început să toarne cu găleata, iar Yogo a răcit din nou, pentru că n-a ajuns la timp în adăpost. Și atunci au plecat să-l caute pe vraciul Bufniță.

La un moment dat, după ce frații melci au vorbit cu vraciul Bufniță, și acesta nu prea i-a putut ajuta, Vivi a hotărât că e mai bine să îi lase pe cei doi frați singuri, dar să stea pe aproape, știind că o vor căuta pe doamna Broască țestoasă.

Ce-au vorbit cu doamna Broască țestoasă Vivi știa deja, din cartea de povești, dar se temea ca prezența ei să nu sperie țestoasa și, astfel, să schimbe trecutul, dând viitorul peste cap - mai ales viitorul lui Yogo.

De ce nu apare Vivi

Lucrând pe repede înainte am uitat sa fac o poza în care să apară, pe undeva, și păpușa-mesager Vivi... Așa că am inventat un motiv pentru ca ea să stea deoparte în acest episod.

Cum am confecționat broasca țestoasă și frunza

O frunză căzută trandafirului japonez am vopsit-o cu galben apoi am presat-o pe o bucată de mătase verde și am decupat pe contur frunza – după ce s-a uscat vopseaua.

Carapacea pentru broasca țestoasă e dintr-o cutie de cremă învelită într-o bucată de material rămasă de la covorașul împletit.

Capul, picioarele și coada - din materialul amintit mai sus - sunt umplute cu melană. Sunt croite separat și toate sunt lipite între cutia învelită și un carton verde. Ochii sunt albaștri – m-a amuzat să fac o broscuță cu ochi albaștri.

Broasca țestoasă e un nou personaj în serialul Salvăm păpuși, iar frunza e recuzita – recuzita fiind tema cu numărul trei din jocul găzduit pe blogul Provocări verzi. 

Broscuța cu ochi albaștri apare aici pentru că ideea unui alt personaj - alături de cel principal - nu e respinsă.

Fratii melci. Salvam papusi

Lumea – sau vremea – în care a fost teleportată era foarte diferită de a ei. Sesizase o diferență esențială, considera ea: femeile păreau a nu trăi în umbra bărbaților.

Copiii și jucăriile, deși altfel, erau copii și faptul o bucura, chiar dacă păpușile pe care le-a întâlnit erau elegante și mult mai frumoase decât cele considerate foarte frumoase în timpul ei. Ea, fiind una dintre acelea dorite de mai toate fetițele, se simțea puțin tristă pentru că aici era privită ca o ciudățenie. Cum ar fi privit copiii din timpul ei jucăriile de aici! Oh! Cât de mult i-ar plăcea să le vadă uimirea din ochii lor strălucitori. Era sigură că în foarte scurt timp și copiii aceia ar fi început să desfacă aceste jucării ciudate pentru a vedea ce au înăuntru. Da: copiii vor fi copii în orice timp, în orice lume – cu unele excepții, poate.

Cu o mie de întrebări în căpșorul ei, Vivi nu mai era sigură dacă a venit aici pentru a aduce un mesaj sau pentru a prelua unul. Oricum ar fi, când va fi timpul să plece, va avea ce povesti. Într-un fel, abia aștepta.

Descoperise o carte a cărei copertă i-a atras atenția. O carte de dimensiuni mari și prin comparație cu ea dar și prin comparație cu alte cărți: Trei povești minunate, de Regina Fabiola (copertă și ilustrații: Coca Crețoiu-Șeinescu)

Destul de greu, luptându-se cu paginile, a reușit să citească cele trei povești. Aproape epuizată de la întorsul paginilor s-a așezat pe un pled, să savureze cele citite, când – ce să vezi?! - de locul unde ședea se apropiau doi melci care păreau că se plimbă ținându-se de mână (dacă melcii ar avea mâini).

Una dintre poveștile din carte era despre doi melci frați! Și iată, doi melci în apropiere, iviți de nicăieri! Nu-i mai părea ciudat pentru că totul în această lume era altfel decât în lumea de unde venea. A privit spre melci zâmbind, curioasă unde s-or duce și ce și-or zice... Dacă sunt cei din poveste știe, deja, despre ce e vorba.

Poate doar i s-a părut, dar unul dintre melci – cel mărișor – a privit spre ea cu ochișorii lui bulbucați și i-a transmis că sunt frați și că merg în căutarea cuiva care i-ar putea ajuta să rezolve o problemă pe care o are frățiorul lui cel mic, Yogo.

Vivi și-a dorit, în gând, să-i poată ajuta, iar melcul Kiyi – așa se prezentase – a răspuns, înainte că ea să-și termine gândul, că nu îi poate ajuta, dar i-ar plăcea să-i însoțească, să mai schimbe o „vorbă” și, dacă va fi cazul, să-i protejeze după puterile ei.

Frații melci – Kiyi și Yogo – și-au văzut de drum însoțiți de Vivi.

Vivi cunoștea ce urma – îi era clar că frații melci sunt cei din povestea pe care o citise în cartea editată în anul 1976 și aleasă – de cine știe cine – să fie trezită la viață pentru etapa se conturează un personaj, din programul Salvăm păpuși desfășurat în țara Provocări verzi. Cum de știa ea despre program... Asta nu-i era prea clar, dar nici nu-și obosea mintea – ce trebuie să afle va afla, la un moment dat.

Cum am confecționat frații melci

Din resturile de material rămase de la covorașul împletit am decupat forma melcului, după desenul copiat din carte cu foaie de calc.

Am pus materialul în două și am tăiat; am cusut pe margine, am întors materialul pe față și am umplut forma cu melană. Ochii sunt lipiți pe bucățele de sârmă – la fel și antenele, care au la vârf mărgeluțe de nisip maro. Sârma am introdus-o la un capăt în material și am lipit-o, sa aibă rezistență. Am folosit marker permanent negru pentru linia de demarcație a pieptului și pentru gură.

Pălărie din dantelă pentru păpușă

Aranjând lucrurile prin „camera de lucru” am dat de două bucățele de dantelă - așa de mititele încât mă gândeam că nu prea mai am ce face cu ele; le-am pus, totuși, lângă alte bucățele de material și după ceva timp mi-am amintit că la Provocări verzi - Save the dolls reborn una dintre temele anului 2013 (martie) este despre dantelă - și e ok să participăm cu câte teme vrem (din cele 11 prezentate acolo). Și atunci... pălărie de soare din dantelă să fie, pentru păpușa căreia îi lucrasem o umbrelă de soare.

N-am lucrat pălăria „ca la carte”, materialul fiind prea puțin. Am tăiat două dreptunghiuri: unul mai lat, pentru „calotă” și unul mai îngust pentru bor - am încrețit materialul pentru bor și l-am cusut de „calotă”, acoperind cu un paspoal roșu lucios cusătura (sclipiciul nu se vede in foto)..

Se potrivește și nu prea pălăria din dantelă la costumația păpușii, dar cred că ei, păpușii, i-a plăcut mult pentru că imediat ce i-am dat-o a plecat la Roma. Cică avea întâlnire în Piața Spaniei.

Habar n-am dacă s-a întâlnit cu cine voia să se întâlnească dar mi-a trimis o fotografie. I-am spus că ar fi fost mai interesant să se fi fotografiat pe „Treptele spaniole” dar - zice ea, păpușa - fotografului i-a fost mai comod acolo decât să-și care după el ditamai aparatul cu trepied. În fond - vorba ei, a păpușii - importantă e amintirea, mai puțin locul în care e făcută o poză.

Am liliacul meu

Făcând slalom în cotidian am reușit să meșteresc un liliac (nu copacul, animalul). Nu e un liliac dedicat sărbătorii Halloween, e un liliac dedicat liliecilor, de Ziua lor. Unul viu în casă e total contraindicat.

Cu idei pentru tipar și liliac m-au ajutat Suzana și Ella. Cu această ocazie am văzut o jucărie liliac atât de drăgălașă încât ieri am fost la singurele două magazine din zonă (vorba vine) să caut materialul potrivit (flaușat). Mi-am forțat plămânii degeaba: n-am găsit. La idee nu renunț.

Nu voia să se lase fotografiat...

Tiparul pe care l-am găsit nu l-am mai mărit, așa că liliacul e mititel: anvergura aripilor este de 28 cm iar corpul (cu cap cu tot) de 16 cm.

Liliacul meu are ochi albaștri – e o „specie nouă” (și nu doar pentru că are ochi albaștri).

Se odihnea agățat de lustră când l-am fotografiat prima dată.

E gata să plece la vânătoare.

👻 Happy Halloween! 👻

🎃 🎃 🎃

🐱 🐱

În așteptarea inspirației. Salvăm păpuși

Păpușa mea (15 cm înălțime), pictoriță aspirantă, s-a echipat de lucru, și-a procurat cele necesare și s-a pus pe muncă; de fapt, s-a așezat în fotoliu, pentru că inspirația nu era pe aproape.

La tema 7 Salvăm Păpuși am putut alege între trei variante; am ales atelierul de creație - și mi-a ieșit o “cameră de creație”. Cert este că mi-a plăcut mult de tot să mă joc de-a meșteritul mobilierului, deși nu s-ar prea putea spune că am lucrat mobilier care se ȋntȃlnește, de regulă, ȋntr-un atelier de creație; cum aceasta e o cameră de creație… am mobilat-o ca atare.

Echipamentul de lucru al păpușii e din pânză în culoarea oului de rață. Am gândit “tunica” să lase un umăr gol, dar am uitat să aranjez poza de așa natură și pare doar neglijentă artista mea.

Păpușa stă comod într-un fotoliu confecționat din fundul unui pet de o jumătate de litru. Tapițeria e mătase verde - același tip de material ca fusta șcheiencei îmbrăcată în costum tradițional de sărbătoare - umplutura e vată. Pet-ul e colorat în dungi albastre și roz.

Patul e dintr-o cutie de la bomboane, învelită cu folie autocolantă vernil “în ape”, cu saltea și perne umplute cu vată.

Cearceaful e din mătase verde, pernele sunt învelite in material cu flori și pledul e din tricoul verde folosit și la broasca țestoasă. Pernița decorativă cap de pisică e mărțișor, pisica în coșuleț e ascuțitoare.

La șevalet mi-a plăcut cel mai mult să lucrez. E confecționat din niște piese din plastic recuperate de la o jaluzea verticală avută cândva în balcon. Are înălțimea de 12 cm și lățimea (suportul pȃnzei) de 7 cm. Rama pe care am lipit pânza pentru pictat e din scobitori (5/4,5 cm). Șevaletul acesta nu poate fi reglat pentru că nu aveam în casă ustensilele necesare pentru găurit și n-am avut timp să merg să le iau din atelier.

În camera de creație mai este un dulăpior - dintr-un pachet de țigări învelit în același tip de folie autocolantă ca și patul, o măsuță rotundă pe care e vasul cu pensule și “borcănașele” cu vopsea. Vasul este o miniatură dintr-un serviciu de cafea (sau ceai) decorativ.

Borcănașele sunt bucățele tăiate din paie colorate; pensulele le-am făcut din câteva fire de păr tăiate dintr-un pămătuf pentru pudră, lipite pe bețișoare din scobitori. Se mai văd pe acolo un cățeluș (fost breloc), câteva “picturi” terminate (desene pe bucățele de carton), scoici decorate și… sâmburele de migdală pe care l-am imaginat că fiind un taburet pentru sprijinit picioarele (pentru că nu are articulații, păpușa ar fi arătat hilar așezată în fotoliu (pe verticală nu am știut cum să o fixez), așa că i-am sprijinit picioarele pe “taburet”).

Fotografia pentru joc poate fi văzută în galeria de creații de pe site-ul Provocări verzi.

Păpușa in uniformă. Salvăm păpuși

Provocarea cu numărul șase m-a supus unei încercări în plus, pentru că uniformele nu mi-au plăcut niciodată; de fapt, cred că nu uniformele în sine mi-au displăcut, cât ideea de uniformă. Toată viață am fugit de uniformă - cred că în mintea mea, uniformă egal uniformitate. Încă de la grădiniță am fugit de uniformă. Am fost foarte încântată de uniforma de grădiniță (rochiță bleu, fundiță roșie, ștrampi albi) și am îmbrăcat-o cu plăcere în prima zi, se pare. Mi-a povestit mama că prima mea reacție când am ajuns în sala cu ceilalți pici a fost să mă mir că toți suntem îmbrăcați aproape la fel - și m-am întristat. Nu-mi aduc aminte scena. Azi sunt la fel: nu-mi place când mai mulți oameni, pe o arie restrânsă, sunt îmbrăcăți la fel, dar nu mă mai întristez. ☺

Din punct de vedere social se presupune că uniformele de școală ar fi un lucru bun pentru că egalizează într-o anumită măsură - și se bate multă monedă pe tema egalității de șanse. Totuși, vestimentația nu ajută la egalizarea șanselor într-o măsură semnificativă pentru că elevii cu părinți bogați se vor distinge oricum de ceilalți, chiar dacă poartă aceeași uniformă - accesoriile fac diferența: rechizite, ghiozdane, încălțăminte, hainele care nu fac parte din uniformă ș.a.m.d..

Revin la tema jocului Salvăm păpuși: Ținuta reciclată: uniforma.

Uniforma pentru scoala

Am ales ca model o uniformă din Madhya Pradesh, un stat din centrul Indiei, cu capitala la Bhopal. Nu știam de existența statului dar căutând pe net fotografii cu uniforme (am dedus că cea pe care am ales-o e pentru liceu) am dat de unele care mi-au plăcut, și așa am aflat despre stat. Am ales acest model de uniformă pentru că îmi place stilul. Evident, alb și bleu sunt culori foarte pretențioase când e vorba despre curățenie, dar culorile pot fi și altele.

Păpușa pe care am ales-o are înălțimea de 30 de cm. După ce am spălat-o, am îmbrăcat-o în uniforma aleasă și am trimis-o la ora de anatomie.

Poza pentru joc e în galeria de creații de pe site-ul Provocări verzi.

Tunica este din căptușeala uneia dintre salopetele de fȃș folosită la costumul făcut pentru Nausicaā; pantalonii și eșarfa sunt din satin alb.

Sandalele sunt din piele maro - se leagă în jurul gleznei.

Cerceii sunt ace cu gămălie colorată.

Aterizează Nausicaā. Salvăm păpuși

Lucrând costumația păpușii m-am distrat - “problemele” au început când să construiesc avionul! Eu și “ingineria” nu suntem nici măcar paralele așa că… avionul imaginat de mine e ceva ce nu pot descrie prea bine, dar vă spun că e făcut din bucăți de zăpadă artificială legate între ele cu bandă adezivă și acoperite cu folie alimentară din aluminiu.

Tema cu numărul 5 la Salvăm păpuși a fost despre Nausicaā Văii Vântului. Am văzut numai câteva secvențe din film și mai multe fotografii, pe net, să-mi dau seama cam cum trebuie să arate costumul pe care-l poartă pilotȃnd avionul. M-am lămurit și i-am dat drumu’! 

Păpușa (25 cm ȋnălțime) pe care am ales-o e una primită de sora mea (ea avea cele mai multe păpuși - eu nu prea mă jucăm cu ele):

Am spălat-o, am pieptănat-o și am echipat-o.

Casca este confecționată dintr-un pet, masca din hârtie colorată și gentuța din materialul rămas de la tricoul verde care, în cea mai mare parte, a devenit față de pernă decorativă (un fel de a spune) - se prinde de centura făcută din același material și care are cataramă din carton colorat cu portocaliu (centura se ȋncheie cu “moș și babă”).

Jambierele sunt din fȃș, pantalonii din materialul unei bluze transformată tot în față de pernă decorativă; pantofii sunt din piele maro deschis. Rochia e făcută din materialul unei foste salopete de schi, jambierele, mănușile (au formă de săculeți - nu m-am priceput altfel) și “învelitoarea” căștii sunt din materialul altei salopete de schi; ambele salopete și-au trăit traiul, devenind întâi scurte de fȃș, mai apoi veste și acum… materiale de reciclat. Lentilele (ochelarii) de pe cască sunt din folie maro din plastic. Așa arată acum păpușa:

Dacă vreți să o vedeți cu planorul - arată de parcă ar face flotări ☺ - trebuie să vizitați galeria de pe site-ul Provocări verzi. Și dacă vreți să știți cam cum ar fi trebuit să arate trebuie să mergeți pe același site, dar la adresa “Salvăm păpuși”, de mai sus (poza doi).

Broasca ţestoasă mascotă. Provocări verzi

Îmi plac tare mult broaştele ţestoase dar nu mă încumet să cumpăr nici măcar una pentru că… şi să ud un cactus uit (mi se pare destul de complicată îngrijirea lor). In copilărie, la “lucru manual” din programa şcolară, cel mai mult îmi plăcea să confecţionez broscuţe ţestoase din coji de nuci. Am doar trei broscuţe, cu cea confecţionată pentru Provocările verii - august 2019 (tema 3).

In poză sunt: o jucărie dintr-un ou Kinder şi un bibelou primit in dar de ziua mea, in adolescenţă, şi care anul trecut, in ziua de Sânziene, a suferit un accident (alături de mai multe alte miniaturi din porţelan) şi şi-a rupt un picioruş - abia zilele trecute m-am învrednicit să îl repar.

Am ales broscuţa ca mascotă (şi) pentru că aveam tiparul gata făcut (dupa indicaţiile dintr-o carte) - cu vreo 20 de ani in urmă am confecţionat prima pernă decorativă broscuţă, cu o carapace având diametrul de 60 de centimetri - aceasta are diametrul de numai 30 (capul şi lăbuţele nu le-am micşorat proporţional). ☺

Cu speranţa că veţi înţelege ceva din broscuţa mea am postat trei fotografii (mă pricep la fotografiat cum se pricepe albina să ţeasă).

Verdele lăbuţelor, codiţei şi capului este mult mai deschis decât arată in poze; sunt făcute din ce-a rămas după ce am confecţionat o faţă de pernă dintr-un tricou - sunt umplute cu vată. Carapacea e din resturile rămase din materialele folosite pentru o rochie, şi două fuste şi am înghesuit acolo o perniţă din fulgi. Ochii şi gura sunt dintr-un material “spumă” (mereu uit denumirea). Nu-i perfectă broscuţa, da-mi place!

In realitate e tare drăgălaşă. ☺

Ultima foto este modificată de Rux in Photoshop (verdele e mai aproape de culoarea reală). Mulţumesc, Rux! ♥

Pernă decorativă. Provocări verzi

E impropriu spus pernă, pentru că este o perniţă - un pătrat cu latura de 20 cm (s-a strâns destul de mult in faţa de pernă). Mi-ar fi plăcut să fac una mai mare dar bluza la care am avut acces şi al cărei material se potriveşte pentru modelul de faţă de pernă ales era prea mică pentru o pernă mai mare.

Este proiectul numărul doi propus la Provocări verzi - noiembrie 2018: Perna. Şi pentru această provocare Rux a pregătit un video, pentru inspiraţie.

Ca umplutură am folosit o parte din melana scoasă dintr-o pernă pe care am spălat-o şi s-a făcut câlţi (fig. 1). Am scărmănat melana până a devenit pufoasă (fig. 2) - mi-a rămas pentru încă o pernă, când o fi. Dintr-o bluză albă din material sintetic (fig.3), care a fost cândva parte dintr-un costum de “bal mascat”, am croit un pătrat cu latura de 25 cm (fig. 4); am cusut materialul pe dos (lăsând necusută o porţiune de circa 5 cm, pe unde am introdus melana), l-am intors, l-am umplut cu melană şi am cusut cu mâna porţiunea rămasă necusută (fig. 5).

Faţa de pernă am făcut-o dintr-o bluză din vâscoză (fig.1) - bej cu maro şi ceva scris imprimat - care zăcea prin dulap. I-am tăiat cusăturile (fig. 2) şi am decupat un pătrat cu latura de 30 cm (fig. 3); am insăilat cele două bucăţi pentru că am franjurat materialul (fig. 4) pe toate laturile şi voiam să fie cât mai egale franjurile - sunt de circa 5 cm. Apoi a început distracţia: am aşezat perna între cele două bucăţi franjurate şi am început să fac noduri (fig. 5) - cu cât sunt mai subţiri franjurile cu atât mai mult înnod! Nefiind legate foarte strâns nodurile pot fi desfăcute pe o latură şi pot spăla faţa de pernă de câte ori e necesar.

Şi gata perniţa!

In ultima foto e perniţa cea nouă lângă două dintre suratele ei mai vechi.

Ideea modelului de faţa de pernă cu franjuri înnodate nu-mi aparţine - am vazut pe net un tutorial, cu aproape un an in urmă, şi de atunci… ☺

Şorţuleţ pentru Papa Smurf. Provocări verzi

Pentru un şort “adevărat” de bucătărie chiar nu am avut timp, şi-mi pare rău, dar am confecţionat unul pentru Papa Smurf, conducătorul ştrumfilor din desenele animate, fiinţe de culoarea cerului senin care locuiesc într-un sat ascuns in adâncul unei păduri.

Este răspunsul meu la tema cu numărul trei la Provocări verzi - octombrie 2018: şorţuleţ.

E la propriu un şorşuleţ - cei doi ştrumfi au vreo 20 de centimetri înălţime. Am primit jucăriile de la una dintre prietenele dragi, Luiz T., într-un moment in care mă plângeam că mi s-au aliniat piticii.

Şorţuleţul e confecţionat din mătase albastră cu imprimeuri, manşeta de la mâneca unui bolero; pieptarul (se leagă la ceafă} şi cordonul sunt tăiate din ce a mai rămas dintr-o rochie cândva foarte sclipicioasă. Am cusut cu mâna pentru că mi-ar fi luat prea mult timp să îl cos la maşina de cusut.

Smurfette şade pe o canapea improvizată dintr-o cutie de pantofi şi Papa Smurf, cu şorţuleţul, îi serveşte cafeaua. Papa Smurf e într-o situaţie care nu-i prea convine pentru că el e cel care conduce clanul, dar e şi specialistul in poţiuni magice. Acum, Smurfette, l-a provocat să-i pregătească o poţiune extra-magică: cafeaua perfectă.

N-am idee dacă Papa Smurf a reuşit pentru că niciunul nu vrea să-mi spună.

*

Nu cred că, de data aceasta, aş putea aminti despre reciclare, dar dacă aveţi indulgenţă... ziceţi că e şi despre reciclare. ☺

Gentuţă din blug. Provocări verzi

Pentru ca e tarziu, las numai cateva poze, inscriu postarea si revin cu detalii. S-ar putea spune ca trisez, dar nu trisez, doar ma grabesc. ☺
Provocari verzi, tema numarul trei din septembrie 2018

Actualizare

      Aveam in plan de mult timp să fac o gentuţă din blug, dar am tot amânat, din cauză de timp prea scurt pentru toate câte aş vrea să le fac. Am două genţi din blugi - una bleu deschis, făcuta dintr-un parpalac şi una albastră, făcută dintr-o pereche de pantaloni (şi pe care am căutat-o de mi-au ieşit ochii, şi n-am găsit-o), dar nu le-am mai purtat de ani şi sunt prea mari să le port când ies s-o plimb pe Miki, căţeluşa care e in “custodie comună”: noi, şi familia unei prietene.  

Am croit gentuţa (un fel de a spune) din mâneca unei jachete din blug (pe care am transformat-o in vestă cu ceva ani in urmă) - am tăiat partea umărului jachetei. Pe ambele feţe ale genţii am cusut o broderie portocalie, recuperată de la o bluză care a fost iniţial albă, apoi am vopsit-o in portocaliu, degrade - şi a rămas doar broderia (nici nu-mi amintesc unde am vrut s-o cos la acel moment).

Cele trei “ghemotoace” sunt făşii din blug - trei in fiecare legătură - pe care le-am cusut una de cealaltă şi apoi le-am împletit. Şi aşa a ieşit toarta genţii. 

Căptuşeala pentru gentuţă este din materialul rămas când am transformat o rochie lungă, din panză topită, in cămaşă.

Gentuţa se închide cu fermoar şi are un buzunărel, acoperit de “clapetă”. 

Ca de obicei, pozele... lasa mult de dorit. :( 

In realitate, gentuţa arată muuult mai bine. ☺