vineri, 27 septembrie 2013

Ce nu te poate învăța cineva



Într-un mare oraș trăiau cândva un bătrân tată cu fiul său, un tânăr foarte chipeș și inteligent, mândru de frumusețea și istețimea lui. Bătrânul își iubea foarte mult copilul și toți banii i-a investit în educația acestuia, trimițându-l la cele mai bune școli și la cea mai bună universitate, unde profesori i-au fost cei mai cunoscuți savanți din vremea aceea. Când fiul a terminat studiul a revenit acasă și bătrânul tată, privindu-și copilul în ochi, a simțit o mare dezămagire. Ce ai învățat, fiul meu? l-a întebat. Am învățat tot ceea ce s-a predat, tată - i-a răspuns fiul, mândru. Dar ai învățat ceea ce nu poate fi predat? a întrebat tatăl. Du-te, fiule, și învață ceea ce nu poate fi predat.
Tânărul s-a întors la maestrul său și i-a cerut să îl învețe ceea ce nu poate fi predat.
- Pleacă în munți cu aceste 400 de oi și întoarce-te când vor fi o mie - i-a spus înțeleptul.
Băiatul a plecat în munți și a devenit păstor. Pentru prima dată, în pustietatea munților, nu avea cu cine să vorbească și nu avea cine să îi laude frumusețea. Tăcerea îl impresura și nu avea cui să arate cât de isteț este. A încercat să vorbească oilor, dar acestea îl priveau de parcă-i spuneau: ce prost ești! Încet, în singurătatea munților tăcuți, tânărul a uitat toată învățătura lumească acumulată și simțea cum o mare liniște și seninătate se dezvoltă în sufletul lui. Mândria s-a topit toată în fața măreției Naturii care era atât de frumoasă dar deloc nu se mândrea. Adevărata înțelepciune abia acum își făcea loc în mintea lui. Smerenia a devenit a doua sa natură.
La sfârșitul a doi ani, când turma număra o mie de capete, a revenit la maestru și a căzut la picioarele acestuia.
- Acum ai învățat și ceea ce nu poate fi predat - i-a spus acesta.
(dupa o poveste din Africa de Sud)

Mi-am amintit povestea după ce am vizionat la Ciprian Enciu un videoclip despre aroganța omului, între altele.

Reflexii în oglindă





Oglindă, oglinjoară, care-i cea mai mărgelată din țară?








Dacă doresti sa participi, publică într-un articol pe blogul tău, o imagine sau un clip, pe care tocmai le-ai "vazut in oglinda ta", (poate fi si cea retrovizoare) si inscrie articolul la
"Reflexii in oglinda", la SoriN

Idei crețe în capete pătrate



Proprietarii de câini trebuie să adune - de pe asfalt, alei pietruite etc. - dejecțiile patrupedelor. Perfect de acord, pentru că suntem civilizați - foarte-foarte puțini câini cu stăpân iși fac nevoile pe asfalt (preferă iarba).
Ideile crețe: cetățenii (și unii edili) cu mintea pe bigudiuri gândesc ondulat: trebuie adunate și din zona verde dintre blocuri sau zona verde aflată pe marginea trotuarelor, zone pe unde calcă uneori doar cei care cosesc iarba, iar ei calcă în urma mașinăriei. A se reține: ploaia și soarele rezolvă chestiunea în mod natural.
Dejecțiile adunate trebuie aruncate în primul coș de gunoi - dar nu un coș de gunoi dintre cele unde se adună gunoiul reciclabil. Ideea creață constă în aceea că în România nu există altfel de coșuri de gunoi pe stradă - ne bucurăm când găsim și din cele obișnuite.

marți, 24 septembrie 2013

Căluțul cabrat - Parfum de nou


Photo: Norbert Aepli

Ferrari este una dintre cele mai iubite și mai puternice mașini din toate vremurile. Căluțul cabrat, pe fond galben, e recunoscut oriunde, oricând de cunoscători dar și de mulți profani. Să ai un automobil nou e interesant dar când ai un Ferrari nou intri în legendă. Automobilul e unul cu o mare forță dar de-ar putea caii putere să se cabreze precum mustangul puțini ar fi cei care conduc un Ferrari. Banchetele sunt astfel concepute încât par să completeze corpul celor care le ocupă și atât de comod șezând nici nu-și dau seama când ajung de la 0 la 100 de kilometri pe oră în câteva secunde. Cu forma sa aerodinamică și motorul puternic este o mașină dinamică ce poate învinge rezistența aerului fără mare efort.

luni, 23 septembrie 2013

Pink Mondays



Semințe bune pentru o toamnă frumoasă!


Pentru jocul Pink Mondays (karmapolice)
 

Universul cântă. Bună dimineața Soare!



Secretul inițiatic al pitagoricienilor constă în aceea că universul cântă - ei evocă muzica sferelor și se știe că au transmis această concepție tinerei, pe atunci, astronomii - și că omul cântă și el, că este ca o notă în imensa simfonie cosmică. Numai că omul nu știe asta, deoarece e raza de lumină căzută în materie. A descoperi această vibrație muzicală pe care o purtăm în noi ca pe o rană înseamnă a ne realiza. Putem explicita cântecul Universului altfel decât cântând și noi?
(Andre Nataf)
Armonioasă să vă fie și această săptămână!

Pentru jocul Buna dimineata Soare! (la Iulisa, unde sunt si instructiuni pentru participare)

duminică, 22 septembrie 2013

FFFB - Puzzle! Întotdeauna puzzle!


Săptămâna care s-a încheiat a dus cu ea și aniversarea onomastică a mamei. Habar nu aveam că există în calendar o sfântă muceniță Sofia. O prietenă bună a mamei a venit cu un buchet de flori frumoase (prima foto - e făcută de mine și se vede că nu mă pricep) și un cadou minunat. Apoi a mai adus cineva flori, fără ocazie specială și așa s-au adunat mai multe ore frumoase în companii plăcute.
Am reușit - între altele - să termin un nou puzzle. Când vreau să adun gândurile în țarcul lor montez puzzle (la fotografii nu mă pricep). 


Să aveți o săptămână minunată!

Pentru FFFB (la anastasia), unde este și tabelul pentru înscriere.

sâmbătă, 21 septembrie 2013

Curuculum Vitea neieuropean



Prenume: FătFrumos
Nume: DinZmeuraCoaptă
Părintii: o Fecioara și un Taur
Vârsta: 30 de ani de când mama m-a făcut
Stare civilă: fără stare
Domiciliu: pe unde apuc
Telefon: 89.89.9899 - apăsați tasta 1
E-mail: venit_luat@...

vineri, 20 septembrie 2013

Reflexii în oglindă - “Fantome”

Foto de L.T.











Și rămân fară reflexii…  :)






Dacă doresti sa participi, publică într-un articol pe blogul tău, o imagine sau un clip, pe care tocmai le-ai "vazut in oglinda ta", (poate fi si cea retrovizoare) si inscrie articolul la
"Reflexii in oglinda".

marți, 17 septembrie 2013

Povestea vulpii prinsă în scorbură



A fost, cândva, o vulpe ca toate vulpile dar aceasta murea de foame și căuta, cu disperare, ceva de mâncare. A tot căutat și a căutat dar de găsit n-a găsit. Îi țiuiau urechile de foame! În cele din urmă s-a hotărât să pornească spre marginea pădurii, sperând că pe acolo va găsi ceva de mâncare. Tot privind în jur a văzut un copac înalt și gros cu o scorbură strâmtă. Vulpea caută și acolo - găsește un pachet. Sperând că e ceva de-ale gurii sare în scorbură și desface pachetul. Nu mai putea de fericire! Erau acolo de toate: carne, pâine, fructe.
Pachetul era așezat acolo de unul dintre tăietorii de lemne care lucrau în pădure; era prânzul lui.
Fericită, vulpea a început să mănânce cu lăcomie. Și a tot mâncat și a mâncat până a simțit că se satură. Acum îi era sete, și s-a decis că e cazul să plece și să se adape din apa rece și cristalină a izvorului din apropiere. Hopa! S-a străduit din răsputeri dar nu reușea să iasă din scorbură! Mâncase atât de mult încât acum era mult prea mare pentru a se putea strecura afară din scorbură și nu mai era mult până când tăietorul de lemne ar fi făcut pauză și ar fi gasit-o în scorbura unde și-a pus la păstrare alimentele...
Foarte tristă, și-a spus: “Ar fi trebuit să mă gândesc puțin înainte de a sări în scorbură”.
Morala: Acesta e rezultatul când faci ceva fără să gândești înainte.

(Povești nemuritoare, Ed Ion Creangă, București, 1977)

Uite maidanezul, nu e maidanezul!



Ionuţ Anghel, în vârstă de patru ani, a murit pe 2 septembrie, după ce a fost atacat de câini maidanezi, în apropierea Parcului Tei, iar fratele acestuia, de şase ani, a fost muşcat de un picior, dar a reuşit să fugă şi să-şi anunţe bunica.

Acum, după ultimele investigații, rezultatul cercetărilor a fost dat publicității, și se pare că nu câinii maidanezi au ucis băiețelul în 2 septembrie, ci un câine de luptă. Probele prelevate de pe corpul micuţului indică faptul că nu există nicio urmă de ADN ale celor şase câini vagabonzi, ceea ce întăreşte ipoteza conform căreia copilul ar fi fost ucis de un câine de luptă.
Sursa: adevarul.ro

luni, 16 septembrie 2013

Buna dimineata, Soare!



La români, se zice că soarele, în mersul lui, e tras până la prânz de doi bivoli; până la amiază, de un bou; până de amiază îndeseară de o căprioară, iar până la asfinţit de un iepure şchiop, apoi trece pe lumea cealaltă.

Urarea bună dimineața înseamnă spor, reuşită în toate, sănătate şi fericire în cursul zilei ivite.
În popor se crede că, dacă dimineaţa începi cu bine, apoi peste toată ziua are să‑ţi meargă bine, căci ziua bună se cunoaşte de dimineaţă.
Se dă bună dimineaţa toată ziua, ba chiar şi noaptea, la nuntă, ceea ce însemnează o neîntreruptă urare de belşug, de sănătate şi de fericire tinerilor soţi. La Moş Ajun se zice toată ziua şi toată noaptea bună dimineaţa, în scopul de neîntreruptă urare de belşug, de sănătate şi de fericire pentru anul viitor.
Când te trezeşti dimineaţa cu faţa în sus eşti norocos.
Când cântă cocoşii dimineaţa, din noapte şi până se luminează de ziuă bine, va fi ziua bună.
Când se culcă găinile devreme şi se scoală târziu, e belşug, iar de se scoală dimineaţă şi se culcă târziu, tot umblând după mâncare, îi a foamete.
Să nu dai dimineaţa foc din casă, că toată săptămâna o să ai pagubă.
Copiii să se scalde numai dimineaţa, după răsăritul soarelui, şi seara mai înainte de a apune, ca să nu‑și piardă vederile când se vor face în vârstă.
Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român, Ed. Paideia, Bucureşti, 2001

Undeva, o fi vreo nuntă, așadar: Bună dimineața!

Pentru rubrica Buna dimineata Soare! la Iulisa

Pink Mondays cu roz din august

Pentru rubica Pink Mondays (karmapolice)

duminică, 15 septembrie 2013

Înainte de plimbare - FFFB




Mi-am spus că nu prea am cu ce să mă laud la FFFB, pentru că fiecare zi seamănă - în cea mai mare parte - cu cealaltă. Citind, însă, rândurile Anastasiei mi-am dat seama că deși seamănă zilele între ele motanii noștri și cățeii pe care îi avem uneori în custodie ne amuză mereu cu ceva nou.
O prezint pe Miki, care adoptă poziția din foto aproape de fiecare dată când simte că ne pregătim pentru plimbare. Și, da, în plimbările noastre, mereu e ceva nou de văzut. Iată cum îmi dau seama că zilele nu sunt deloc la fel!
Plimbând câinele avem - vrem nu vrem - timp liber! Fie că plouă, fie că e vânt sau ger sau caniculă!
Săptămâna minunată să vă fie!

Pentru rubrica FFFB, la Anastasia
 

Între cer și nisip



Întinsă pe o dună, în deșert, cu privirea pierdută în albastrul infinit, se lăsa acoperită de vălul tremurător al aerului fierbinte. Gândurile se alungau sub fruntea ei, nereușind să se contureze vreunul. Nici nu putea! Mintea îi era cuprinsă de acel albstru azuriu, fară vreo pată pufoasă de care să se agațe. Sub soarele ca un punct de aur pe întinderea albastrului infinit aproape nimic nu mișca. Alizeele se aleargau încetișor și abia ridicau granulele perfect rotunde de nisip auriu-roșcat în aerul pe care l-au secat de umiditate. Sahara tace, dar tăcerea ei îți spune povestea întregii omeniri dacă știi să o asculți. Îți dezvăluie secretele unul după celălalt și știe că nu le poți transmite mai departe, pentru că nu poți transmite o stare pe care altul nu o trăiește - iar dacă o trăiește o simte altfel. Toate forțele Naturii au afectat acest peisaj arid, modelându-l cu forța lor. E ținutul în care linia dintre viață și moarte e mai fragilă decât oriunde în altă parte. E o întindere pustie de nisipuri mișcătoare și roșcate în strălucirea soarelui, un pustiu sumbru, un teren sterp unde vântul își face de cap modelând nisipul în forme fantastice înalte de până la 180 de metri pentru ca mai apoi să le distrugă și să le mute în altă parte, și e o întindere pustie și pietroasă pe care nimic nu crește. Și deasupra albastru, mult albastru. Cerul pare o mare îmbietoare dar la care nu poți ajunge să te răcorești de arșița care-ți usucă buzele și ochii. Scrutezi cu privirea întinderea albastră sperând la un norișor cât de mic care să îți promită un strop de ploaie, un norișor care să îți fie călauză pe întinderea fierbinte și portocalie pe care pășești tot mai anevoios dacă te încumeți la drum, simțind firișoarele fine și rotunde de nisip pătrunzându-ți până în adâncul ființei…

sâmbătă, 14 septembrie 2013

Iubirea nu are limite - Happy Weekend!



Un tanar in varsta de 18 ani din Insula Bali s-a casatorit cu o vaca. Tanarul a descoperit intr-o buna zi ca nu poate trai fara aleasa inimii lui, cu toate ca, in prima faza, localnicii s-au opus unui asemenea mariaj. Pana la urma, tanarului i s-a permis sa se casatoreasca cu animalul.

Un tanar sudanez s-a casatorit cu o capra. Tanarul a fost nevoit, insa, sa plateasca o compensatie serioasa stapanului caprei, inainte de a se casatori cu ea. Din pacate, "familia" nu a rezistat prea mult. "Mireasa", intr-o zi, a inghitit o cana de plastic, murind asfixiata.

Un tanar din Australia s-a casatorit cu labradorul sau, insa a declarat ca aceasta casatorie nu se va consuma, ea fiind facuta doar pentru a arata lumii cat de atasat este de animalul sau de companie.


Eija-Riitta Berliner-Mauer (ultimele doua cuvinte inseamna "Zidul Berlinului") este primul om care a vorbit public despre atractia sa pentru un obiect. Ea s-a indragostit de Zidul Berlinului inca din copilarie, iar la sfarsitul anului 1979 a insistat sa se casatoreasca cu el.
Din pacate, "mariajul" lor sfarseste tragic in anul 1989, Zidul fiind pus la pamant, iar femeia ramanand distrusa. Niciodata aceasta nu a mers sa vada ramasitele "sotului" sau, insa are acasa o miniatura a constructiei originale, in semn de respect si credinta.

Erika Eiffel este, poate, cea mai cunoscuta persoana din lume care s-a casatorit cu un obiect. Frantuzoaica a decis sa ia numele celebrului turn Eiffel, dupa ce i-a facut curte trei luni. Tanara declara ca e fericita cu "sotul" ei. In plus, a creat si o pagina web, prin care transmite si altor oameni cu pasiuni ciudate asemanatoare sa i se alature.

Maria Griffin din San Bernadino, California, s-a temut ani la rand ca ar fi asexuala, deoarece nu simtea nimic pentru ceilalti oameni. A recunoscut ca primul orgasm l-a avut in timp ce se gandea la cladirea Chrysler din Manhattan. Cu timpul a dezvoltat pasiuni ciudate pentru diverse vehicule, fiind atrasa, in special, de camioanele Ford.
Nu mai voia sa mimeze ca ii plac barbatii. Si-a cumparat un camion si s-a casatorit cu el. Conform femeii, viata lor sexuala este excelenta si foarte activa.

Sursa: ziare.com


Postarea participa la jocul HAPPY WEEKEND! - Editia 36 - initiat de Elly, la care gasesti informatiile pentru participare.
HAPPY WEEKEND!

vineri, 13 septembrie 2013

Vineri 13




Mulți cred că cifra 13 e cu ghinion. La fel se crede și despre ziua de vineri. Așadar, când e vineri și e 13 e de două ori cu ghinion! Vorbește lumea! Și, pentru a “dovedi”, oferă unii fel și fel de exemple despre tragediile care s-au petrecut în zile de vineri, în zile de 13 dar mai ales în zile de vineri 13. Tragedii, însă, au loc în orice zi! Doar că n-a stat nimeni să le adune. Poate or fi mai multe în zilele de vineri, să zicem, dar numai din “era modernă” când sfârșitul de săptămână - zilele libere - încep vineri și cei mai mulți, obosiți de muncă, cu gândul la relaxare, devin mai neatenți. În zi de 13, sub influența superstiției, pot deveni la fel de neatenți - ceva de genul: “de ce ți-e frică, de aia nu scapi”! Tot o superstiție!
Vineri 13, este percepută drept cea mai ghinionistă zi dintre toate fiindcă uneşte două dintre cele mai puternice superstiţii: numărul 13 şi ziua de vineri.

Reflexii în oglindă - Văzută-n brad



Pentru a participa, publică într-un articol pe blogul tău, o imagine sau un clip, pe care tocmai le-ai "vazut in oglinda ta", (poate fi si cea retrovizoare) si inscrie articolul la "Reflexii in oglinda".
Ziua minunată să vă fie!

luni, 9 septembrie 2013

Pink Mondays - Colecție de toamnă?

Foto de I.R.




                Vă doresc ca totul să vă reușească din plin!
 

Buna dimineata Soare! - Oda Soarelui



Te naşti din plasma zării cu limpezimi de-albuş,
Ne dai în semicicluri lumina ta prin rază -
Mă entuziasmează sublimul tău urcuş,
Căderea ta în hăuri adânc mă întristează.

Când urci, adapi pământul cu sângele-ţi ceresc,
Ucizi fără de milă bacterii ucigaşe.

Dar când cobori sub zare, piticii se fălesc
Cu umbre pieritoare, dar mari, dar uriaşe.


Oda Soarelui, de Nicolae Labis (02.12.1935 - 22.12.1956)

Pentru "Buna dimineata Soare" tabelul de inscriere este la Iulisa, in fiecare zi de luni!

duminică, 8 septembrie 2013

Oktoberfest Brașov



06 - 15 septembrie 2013
Oktoberfest de la poalele Tâmpei e la a cincea ediție - fratele mai mare, festivalul de la Munchen, ajunge în acest an la ediția 203.
Programul îl puteți afla AICI

Festivalul a debutat vineri, 06 septembrie, cu o paradă prin centrul orașului, pornind de la Prefectură până la Arena “Ion Țiriac” a Liceului Sportiv Brașov (Prefectură - Primarie - Str. Mureșenilor - Poarta Ecaterinei - Arenele “Ion Țiriac” și Fanfara Țara Bârsei). Ultima zi de festival va fi 15 septembrie.
Manifestarea este organizată dupa modelul Oktoberfest de la Munchen, de Clubul Economic German, al cărui președinte este dl. Werner Braun. Festivalul de la Brașov a devenit cunoscut în Germania dar și în alte state.

Întâmplări cu vagabonzi - câini vagabonzi

Lovit pe trecere de pietoni
În zona sanatoriului din Timișul de Sus, și a hotelului Gaiser, prin anul 1990 erau mulți câini, între care și o cățelușă cu puiul ei, fătat de vreo două luni. Într-o zi, trecând strada, puiul a fost lovit de o mașină, ziua, pe trecere de pietoni. Șoferul care l-a lovit, dacă ar fi respectat legea ar fi încetinit la apropierea trecerii semnalizate și ar fi avut timp să oprească, dar pentru că n-a văzut oameni și-a zis că nu mai trebuie să fie preventiv. Degeaba a mai regretat, sau doar s-a prefăcut - s-a urcat în mașină și a plecat; altceva nici nu ar fi putut face atunci.
A urlat cățelușa două zile și o noapte după ce am luat-o din mijlocul șoselei. Greu am reușit să o luăm din mijlocul drumului, de lângă puiutul mort pe care îl păzea de noi, și lătra și încerca să ne muște. Am mângâiat-o și, în final, a înțeles că nu îi vrem răul și ne-a lăsat să ducem puiul pe marginea drumului, în iarbă, departe de oameni. Îl lingea, îl împingea cu lăbuțele și cu botul - cum fac toate animalele cu puii abia veniți în lume -  lătra la el, dar puiul nu mai mișca. A stat lângă el și a urlat. Poate că animalele nu au drepturi, dar au suflet.
Când a plecat, în sfârșit, am rugat un îngrijitor de la sanatoriul din apropiere să îmi dea un hârleț, ceva, să îngrop puiul în pădure. Mi-a zis să-l arunc în container, că-l vor lua gunoierii. Numai gândul că angrenajul mașinii de gunoi va împrăștia resturile trupușorului firav m-a înfiorat și am insistat pentru hârleț. Mi-a dat, uitându-se la mine ca la o casă arsă. Am înfășurat puiul într-o bluză - puricii și alte alea nu mai erau pe el din chiar momentul morții dar începeau să apară muștele - și l-am dus la marginea pădurii, unde am început să sap. Mă chinuiam îngrozitor - era prima groapă pe care o săpam și nu știam cum se face - văzându-i pe alții, mereu mi s-a părut ușor dar nu-i. Îngrijitorului i s-o fi făcut milă de mine și a venit să mă ajute. A săpat repede groapa și am îngropat puiul. El a fost cel care a pus un semn acolo și mi-a zis să vin să-mi dea un brăduț, să-l plantez. Și am plantat un brăduț, a doua zi, deși aveam bășici în palmă, de la hârleț.
Între timp, pe locul acela au fost defrișați arbori și cineva și-a construit o vilă.
Câine rău
Eram cazata la Gaiser cand s-a derulat și întâmplarea amintită mai sus. La câteva sute de metri de hotel era (este) un sanatoriu și acolo un parculeț neîngrijit dar cu bănci în stare destul de bună. Îmi plăcea să stau acolo și să citesc. Acolo se aduna și haita din zonă - erau unsprezece câini (știu pentru că i-am numărat). Într-o zi, un câine roșcat (numărul 12), cu pete sure, cu alură de lup (nu câine lup) s-a tolănit lângă o bancă, la soare. N-a trecut mult și au venit cei 11 câini și l-au luat la bătaie pe cel care ședea linisit - și care încercase să fugă, dar n-a mai apucat. Se băteau în fața mea, la nici doi metri. L-ar fi umplut de sânge pe sărmanul căine roșcat. Privesc in jur: nimeni - tocmai de aceea alesesem locul, pentru că era lipsit de prezența umană. Am lasat cartea pe bancă și m-am ridicat. Mi-e imposibil să asist la așa ceva. M-am apropiat de haita care mă ignora. Unul dintre câini mă vede și mă latră. Apoi altul. Le strig: Sssst! și ei se reîntorc la câinele roșcat. Era acolo și un căine mare-mare - maro închis. Am înțeles că acela e șeful haitei și pe acela trebuie să îl potolesc. Tot cu ssst! m-am apropiat. Băteam puternic din palme și începusem să-i iau cu “hei, tâmpițeilor!” S-au oprit din cafteală și mă priveau - unii încercau să mă impresioneze mârâind. Lătrau din ce în ce mai neconvingator. Nu prea știau ce-i cu mine, dar eu știam bine, așa că am început să mângâi unul, apoi altul - având grijă să nu fac gesturi largi, să nu creadă că vreau să-i lovesc - și care mai de care se înghesuia la mângâiat. Au uitat ce aveau de împărțit. Eu m-am așezat pe bancă și mi-am văzut de citit. Câinele roșcat s-a așezat în stânga băncii, haita în dreapta. Totul a durat ceva timp, dar am povestit pe scurt.
A venit portarul de la sanatoriu și mi-a zis că nu sunt sănatoasa. Deh! O fi crezut că sunt la tratament! Din acea zi - cel puțin cât am fost în zonă - câinii aceia nu s-au mai încaierat. Le aduceam mâncare (resturi de la bucătăria hotelului) și le-o dădeam pe porții, având grijă ca cel care termina primul să nu se dea la mâncarea celor mai înceți. Câinele roșcat mă însoțea pretutindeni și oamenii care erau “de-ai zonei” îmi spuneau să am grijă că acela e un câine rău și încercau să îl alunge, împotriva protestelor mele, dar revenea mereu la mine. Nu era rău, era doar speriat. În primele zile nu mi-a permis să îl mângâi, dar apoi i-am câștigat încrederea. Le-am spus tuturor să nu-l mai alunge aruncând cu pietre după el și le arătam că mă lasă să îl mângâi. Nu l-au mai alungat, dar nu știu ce s-a întâmplat după ce am plecat. Sper că nu i-am făcut mai mult rău decât bine.
Johnny și haita
Într-o însorită zi de octombrie, 18.10.2010, hărmălaie mare în fața blocului. Câteva femei țipau, multe lătrături cu voci groase se auzeau. Mama aruncă o privire pe fereastră și o văd cum o tulește din casă. Ajunge afară extrem de repede, având în vedere vârsta, și o văd că apucă un ciot gros și dă-i după cinci dulăi care înconjuraseră o mașină parcată, lătrând de zor, zgâriind tabla. Se apropie, strigă și alungă câinii, care pleacă alergând în șir și duși rămân. Apoi, femeile care țipau, se apropie și ele. Cu greu, mama scoate de pe roata mașinii, unde era ascuns bine (credea el), un pui de pisică, mic cât să încapă într-o palmă. Și vine cu el acasă, îl hrănește cu seringa, pentru că altfel nu mânca și îl pune într-o cutie, în ideea că îl ținem până își revine și apoi îi căutăm o căsuță. După ce alergase vitejește și reușise să scape de haită era păcat să-l dăm înapoi în stradă. În cutie, mama i-a pus mâncare pentru pisici - de la Pufitică, motanul pe care îl aveam - sperând că va învăța să mănânce singur. O! Și cum mânca el singur! Știa să mănânce singur, doar că făcea “pe mortul”, de frică. Așa a făcut și Pufitică o dată, când l-am dus în altă casă, pentru că trebuia să plecăm. Era țeapăn când l-am scos din cutia de transport și sora mea a crezut că a murit - avea consistența unei ființe fără viață, rigor mortis! Atunci am aflat că e unul dintre modurile în care încearcă unele animale - inclusiv pisicile - să se protejeze când se simt amenințate.
L-am lăsat pe Johnny – așa i-am spus - liber, dar departe de Pufitică și de câinele boxer (care acum nu mai trăiește). Și Johnny, fricos, a profitat și s-a ascuns! Nu l-am găsit și începusem să ne îngrijorăm după vreo jumătate de oră. Atunci am închis câinele și l-am scos pe Pufitică din camera lui. Imediat ce a ieșit a început să adulmece, cu boticul ridicat, și în două minute l-a găsit pe Johnny, ascuns între niște haine de curând aduse din uscătorie. Când l-a văzut pe Pufi a ieșit miorlăind luuung și s-a lipit de el, miorlăind, ca și cum ar fi spus: “casa cu piiiiisiiiiici”. Și au rămas prieteni buni, în general. Se înțelege că ne-am pricopsit cu un nou motan.
Deși tata abia murise, în 29 august acel an, noi râdeam la giumbușlucurile pe care le făceau cei doi motani! Și râdeam, zicând c-or fi zis vecinii că pe mama a înnebunit-o durerea la moartea soțului, când au văzut-o cum se repede în mijlocul haitei să salveze ghemotocul acela de blană.

(text preluat de pe un blog pe care îl voi şterge)

Statuia lui David



Sculptura a reprezentat totdeauna marea pasiune a lui Michelangelo. În anul 1504, grație grupurilor statuare Pietà și David, dobândise deja renumele de sculptor atât la Roma cât și la Florența.

La 8 septembrie 1504 a fost dezvelită statuia lui David, plasată în fața clădirii Palazzo Vecchio, în Piazza della Signoria. A fost nevoie de trei zile pentru a transporta statuia în piața Signoria din centrul Florenței. Originalul se află, din 1873, expus la Galleria dell'Accademia din Florența, pentru a fi ferit de intemperii, iar în piață e plasată o copie.

sâmbătă, 7 septembrie 2013

Bărbatul e un vânător și femeia e prada lui



HAPPY WEEKEND!
Bărbatul vânator, ca în primele timpuri ale omenirii, încă există. În ciuda tuturor discursurilor feministe și a marilor progrese ale femeii, când e vorba despre relația amoroasă, e preferabil să fie  lăsat bărbatul să vâneze. Asta îi dă impresia că stăpânește situația și că nu e prins în capcană. Femeia, fiind pradă, își poate alege întotdeauna vânătorul.

vineri, 6 septembrie 2013

De ce ne facem semenii să plângă?



Întrebarea are multiple răspunsuri posibile și nu doresc, aici, să le aflu pe toate.
Unii, involuntar, îi fac pe cei dragi să plângă. Apoi regretă amarnic; își cer scuze, sunt iertați și mai tărziu fac la fel și iar își cer scuze. Ca și în cazul copiilor: nu e important ce l-a facut pe copil să tacă, important e ce l-a făcut să plângă!

Reflexii in oglinda - Doi in unu


~~~~~~~~~~
Dacă doresti sa participi, publică într-un articol pe blogul tău, o imagine sau un clip, pe care tocmai le-ai "vazut in oglinda ta", (poate fi si cea retrovizoare) si inscrie articolul la
~~~~~~~~~~