Ziua dormitului in public

Ziua naţională a dormitului in public nu trebuie confundată cu Ziua Internaţionala a Somnului care, in anul 2019, este in 15 martie.

Cine are o zi naţională a dormitului in public?! Cum, cine?! Americanul (poate şi alţii, nu ştiu). Americanii sărbătoresc această zi in fiecare an, in 28 februarie (nu ştiu dacă in toate statele, nu ştiu dacă la modul serios). Cine e iniţiatorul ideii nu se ştie, dar pare că se aniversează de prin 2011.

Pentru că specialiştii in domeniu au ajuns la concluzia că lipsa de somn dăunează grav sănătăţii unii şi-au zis că e bine să profităm de somn cât de des putem - într-o zi ca aceasta nu se mai uită nimeni ciudat dacă iei somn de voie la birou (pe riscul tău), in parc, in autobuz, la cinematograf, in parlament şi cine mai ştie pe unde; dar nu e indicat să aţipeşti când eşti la volan.

De ce a fost aleasă tocmai ziua de 28 februarie?! Îmi dau cu presupusul: poate pentru că e ultima zi de iarnă calendaristică.

Mi se pare hazlie o astfel de sărbătoare. Ce urări se fac? Somn uşor! ☺

Mărţişorul din plasă. Provocări verzi

M-am grăbit să realizez mărţişorul pentru prima temă a jocului iniţiat de Rux: mărţişor din sac. Mărţişorul realizat de mine pentru tema a doua este aici.

Cine citeşte despre temă la Provocări verzi - februarie 2019 află că mărţişorul ar putea fi făcut şi din plasa in care se vând unele fructe şi/sau legume. N-am găsit un sac din cânepă din care să tai o bucăţică dar o plasă de la fructe am avut.

Am decupat o fâşie, pe care apoi am adunat-o ca într-un buchet (arată ca un burete de vase), am capsat-o, să-şi păstreze forma, apoi am ataşat cinci fire de flori de la un mărţişor vechi. In centru am lipit un oval verde din plastic şi de oval am legat şnurul mărţişorului. I-am ataşat un ac de siguranţă.

A ieşit ceea ce se vede mai sus.

Mărţişor ghiocel. Provocări verzi

Rux s-a gândit, pentru luna februarie, la motive de primăvară: mărţişoare. Prima temă aleasă pentru Provocările iernii - februarie 2019 este mărţişor din sac; a doua temă este mărţişor quilling. Am început cu a doua. Dacă vreţi să vă jucaţi, vă rog să accesaţi blogul Provocări verzi, pentru amănunte. 

In primul rând a trebuit să aflu ce este, exact, quilling. Am aflat, am tăiat făşii de hârtie late de 5 milimetri şi am început să le răsucesc, dar îmi tot fugea capătul de început aşa că am căutat pe net “instrumente pentru quilling” şi-am descoperit multe (cu unele nici n-aş şti ce să fac) dar am descoperit şi un ac pentru quilling. Un magazin de profil in apropiere nu e, aşa că am improvizat: am tăiat urechea unui ac de cusut mare şi capătul ascuţit l-am înfipt într-un dop de plută - m-am descurcat perfect cu el şi am înfăşurat hârtia foarte uşor.

Am ales cam cât vreau să fie frunza-tulpină şi petalele ghiocelului, am lipit capătul final şi am modelat forma dorită - a ieşit o formă, nu chiar cea dorită, dar seamănă a ghiocel.

Am lipit “părţile componente cu aracet, apoi am legat un şnur de mărţişor - nici funde pentru mărţişoare nu prea ştiu să fac. 

Am decupat un carton galben, pe care voi prinde mărţişorul, şi mai am nevoie de o punguţă din celofan. Şi atât. 

Nu vreau să ştiu de câte ori am scris “am”. ☺

Relaxare la munte şi la mare. Miercurea fără cuvinte

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  Un joc iniţiat de Carmen; găzduit şi de Călin Hera doi ani. Sursa foto: Adventure Travel Romania.

HAPPY WW!

Ziua Internaţională a Spunerii de Basme

Pentru că am la îndemână un calendar gen “ce sărbătorim azi” am descoperit (încă de anul trecut) şi această zi a spunerii de basme. Atunci am repovestit un basm şi pentru că atunci nu am reuşit să-l postez, o fac acum. Repovestesc - cât mai pe scurt - un basm citit in “De la lume adunate şi tot la lume date”, Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, Bucureşti 1958: Povestea lui Pahon, un basm cules de nu ştiu cine in Sîncel - comună in judeţul Alba.

A fost odată un moşneag, bătrân ca vremea, alb ca zapăda şi bun ca pâinea caldă. Avea el un băiat, frumuşel, sprintenel, dar cam obrăznicel. Moşneagul nu avea avere - doar o vacă slabă pentru lapte şi-un bordei ce sta să cadă. Simţind că puterile îl lasă, într-o zi i-a spus băiatului:

- Mă Pahoane - că Pahon îi era numele - tu vezi bine că avere nu avem; eu sunt slab, nu mai pot munci - du-te şi te bagă undeva slugă, să câştigi măcar pentru tine, că eu voi face ce mi-o ajuta Dumnezeu; iată, îţi dau trei bănuţi să ai de cale, tu încearcă-ţi norocul in lumea asta mare.

Băiatul a luat bănuţii şi-a plecat. N-a mers mult, şi a dat peste nişte copii care chinuiau un pui de câine. I s-a făcut lui Parhon milă de căţeluş şi le-a propus copiilor să-i dea lui căţelul, in schimbul unui bănuţ. Copiii au acceptat. Acum, Parhon era voios că avea şi el ceva al lui. Curând, in cale dă peste alţi copii, care chinuiau un pisic. Le oferă un bănuţ pentru animal şi se alege şi cu un pisoi. Când să iasă din sat, alţi copii, care chinuiau un pui de şarpe. Parhon ia şi puiul de şarpe, in schimbul ultimului bănuţ. Acum avea trei vietăţi şi niciun ban. Mai departe nu merg - îşi zise el. Am scăpat trei vietăţi de la moarte şi mi-am adunat trei prieteni. Acum merg acasă. Şi s-a întors la tatăl său. I-a spus tatălui că asta e, va rămâne acolo şi vor munci împreună pentru a se îngriji pe ei şi vietăţile. Moşneagul ce să mai zică? Şi-au muncit. Pahon câştiga cât pentru el şi pentru prietenii lui salvaţi de la moarte, bătrânul n-avea nevoie de prea mult şi toţi erau îndestulaţi şi fericiţi. Trecu vremea; căţelul se făcu dulău, pisoiul motan mare şi frumos iar şarpele era cât o talpă de casă de mare şi de gros. Parhon era holtei iar moşneagul numai umbră şi vis; aşa e in lume: cei mici cresc, iar cei mari scad.

Într-o zi, când moşneagul stătea pe prispă, cu capul in mâini şi motanul se freca de umărul lui torcând, Pahon se juca cu dulăul şi şarpele şedea tolănit la soare, numai ce se aude şarpele vorbind! Bătrânul îşi ridică fruntea şi zise: - E năzdrăvan, dragul tatei!

Şarpele l-a chemat in ţara şerpilor, unde tatăl lui era rege şi i-a spus că acesta îi va oferi multe bogăţii, dar să nu le ia, ci să-i ceară doar mărgica de sub limbă - i-a spus şarpele un secret, pentru că ani in urmă băiatul i-a salvat viaţa. Pahon s-a învoit şi când să plece la drum i-a auzit vorbind pe câine şi pe motan: mergeau şi ei, să-l apere de primejdii. In drumul lor spre ţara şerpilor au intrat in ţara şoarecilor - şi erau mulţi şi Pahon se temea să nu-l apuce şi să-l mănânce, dar motanul numai ce dădea câte o labă şi împrăştia cu sutele. Au ieşit cu bine de acolo şi au ajuns curând in ţara cârtiţelor - şi erau aşa de multe că pământul era negru şi Pahon se temea să nu-l agaţe şi să-l tragă in jos cu ele. Dar numai ce mârâia câinele că se şi făcea loc in calea lor. In ţara şerpilor când au ajuns erau acolo sute de şerpi şi şopârle şi balauri, de era greu pământul de atâtea jivine. Pahon tremura ca frunza pe spinarea şarpelui, câinele avea coada între picioare şi motanul era zburilt şi tremura. Şarpele i-a liniştit, că nu vor păţi vreun rău. Ce s-a mai bucurat regele când şi-a văzut copilul aşa mare şi frumos. A ascultat povestea şi a oferit lui Pahon cirezi de vite, nestemate, bani şi multe altele, dar Pahon, învăţat de şarpe, a cerut mărgica. Ce nu face un părinte pentru copilul lui?! I-a dat mărgica, dacă altceva nu putea să-l convingă să accepte. Şi-a ajuns Pahon repede la bordeiul tatălui, pentru că mărgica era fermecată şi dacă o învârtea in mâna stângă şi rostea o dorinţă aceasta se îndeplinea pe loc. De atunci, viaţa lor s-a schimbat: in locul bordeiului aveau curte împărătească, aveau tot ce le trebuie, moşneagul nu mai trebuia să muncească şi toţi erau fericiţi. Băiatul a vrut să se însoare, dar nu cu oricine, ci chiar cu fata împăratului. Şi l-a trimis pe tată să-i ceară mireasa.  Moşneagul s-a codit cât s-a codit, a încercat să-l facă să se razgândească, dar s-a dus. Împăratul a râs când l-a auzit şi i-a zis că-şi dă fata după fiul lui dacă acesta construieşte, până dimineaţă, un pod de aramă de la casa lor la curţile lui. Pahon a făcut podul, dar împăratul i-a mai dat o sarcină: să facă o apă de argint, de la ei până la curţile împăratului. Pahon a făcut şi asta, şi împăratul i-a dat-o pe fiică-sa de nevastă. Dar fata împăratului avea un iubit, o slugă, şi şi-a luat si sluga cu ea in palatul soţului; împreună unelteau să afle cum face Pahon de poate toate cele. Şi femeia l-a tras de limba, linguşindu-se, şi Pahon, încrezător, i-a spus povestea şi i-a arătat mărgica. A trecut ceva timp şi când, într-o zi, Pahon pleca la vânătoare cu motanul şi câinele, femeia l-a îmbrobodit şi l-a convins să-i lase ei margică până se întoarce; el scoate mărgica de la brâu şi i-o dă. Nici bine nu s-a depărtat soţul că femeia s-a şi dus la iubit, au spus cuvintele şi toată avuţia lui Pahon s-a mutat peste o apă mare. 

Când a revenit acasă a văzut numai bordeiul in ruină şi pe moşneag in el, plângând de se scutura haina pe el. – Nu ţi-am zis să nu te ridici până la fata împăratului, că-ţi va lua minţile? Ea s-a dus, şi a luat totul cu ea. Tânărul a suspinat a pagubă şi a privit spre câine şi motan, ca şi cum aştepta de la ei ceva idei. Câinele l-a liniştit şi a plecat adulmecând. Au ajuns la o apă mare şi dincolo de apă se vedeau nişte curţi mari, cum fuseseră ale lui Pahon. Câinele i-a zis motanului să urce pe spinarea lui, să-l treacă apa şi apoi să mearga să vadă ce şi cum, aşa cum merg mâţele când vor, neauzite şi nevăzute. Pahon a rămas pe malul apei, in aşteptarea prietenilor. Motanul a reuşit să se strecoare in odaia amorezilor şi s-a ascuns sub pat. Când cei doi au scos mărgica, să se joace, aceasta a alunecat şi s-a rostogolit direct sub pat, unde motanul a înhăţat-o in gură şi dus a fost, nevăzut, neauzit. Pe spinarea câineleui au trecut apa şi-au ajuns la Pahon, care tare bucuros a fost. Imediat au ajuns acasa şi acolo Pahon a învârtit mărgica şi toate bogăţiile lui au revenit in locul unde fuseseră. In odaie, cei doi mai căutau margica pe sub pat. Pahon nu le-a făcut rău, ci doar i-a trimis de unde i-a adus, dar numai in cămăşi de noapte. Unde au ajuns, ce au mai facut, e treaba lor. Pahon nu s-a mai însurat in veci.

Omul cu zada. Citate favorite

Omul cu zada sau despre lăcomie, m-am gândit citind scurta povestire scrisă de Jos Vandeloo.

Dacă ţii să-ţi procuri un copăcel pentru grădina - presupunând, bineînţeles, că ai o gradină - există trei metode ca să ajungi in posesia lui: să-l primeşti in dar, să-l cumperi sau să-l furi.

Domnul Dubois, care de fapt nu era domn, cu toate că ţinea de sexul masculin, a ales a treia metodă, deoarece era cam cărpănos. S-a dus in pădure, şi-a rotit privirea, fricos şi precaut, ca să vadă dacă nu-l pândeşte nici o primejdie, şi apoi a smuls din pământ, cu ochii aproape închişi, o plantă tânără şi gingaşă. Ulterior a constatat că smulsese o biată zadă, care era pe punctul de a-şi pierde acele, deoarece venise toamna, iar zadele au urâta însuşire de a cheli când se apropie iarna. […]

Domnul Dubois s-a dus numaidecât in garaj şi şi-a luat o lopată ca să sape o groapă pentru copac. Dar, aşa cum se aşteptase, doamna Dubois a fost de părere că locul ales de el nu e bun, […] şi a fost ales alt loc. […] Un timp, doamna Dubois a privit cu ochi critic munca de săpător a soţului ei, dar s-a plictisit repede şi s-a dus înapoi in bucătărie şi la revista ei pentru femei. […]

Domnul Dubois a dat cu lopata de ceva tare, de ceva ce avea un sunet metalic. S-a oprit o clipă ca să mediteze, şi atunci l-a străfulgerat un gând: o lădiţă. O casetă cu o comoară. S-a uitat ceva mai atent, a îndepărtat pământul cu mâinile şi, într-adevăr, a văzut colţul castaniu închis, ruginit, a ceea ce nu putea fi decât o lădiţă de fier foarte veche, cu o comoară. Şi-a anunţat nevasta, care era la fel de lacomă de bani şi amândoi şi-au dat seama că agitaţia lor ar putea atrage atenţia vecinilor, aşa că au rămas calmi şi cu sânge rece. Poate că banii proveneau dintr-un furt, poate că fostul proprietar al casei ar fi venit să-şi ceară totul înapoi, şi aşa mai departe. Dacă se făcea publicitate, dificultăţile ar fi fost incalculabile. […] Doamna Dubois nu s-a putut abţine, bineînţeles, să precizeze că ea indicase locul. Totul i se datora ei, ca de obicei. Domnul Dubois a început să facă planuri îndrăzneţe: un automobil nou, mobilă nouă […] Doamna Dubois era încarnarea bunului simţ, care in majoritatea cazurilor îşi căuta sălaş in inima sau in mintea acestui tip de femei, in măsura in care ele posedă măcar una din două. Aşa încât nu i-a fost greu să-şi convingă soţul să lucreze cu cea mai mare băgare de seamă şi să administreze cu grijă comoara. […] Au întins in curte frânghii pentru rufe şi au agăţat acolo pături şi cearceafuri, să ascundă groapa de eventualii ochi de Argus ai vecinilor invidioşi. Se lăsase seara şi munca era mai dificilă acum […] Lada părea să fie mai mare decât bănuise el. Stătea bine înfiptă in pământ, încât domnul Dubois a fost nevoit să o lovească tare cu lopata. Banii rezistă in orice caz, iar lada de obicei şi ea. Deodată s-a dezlănţuit iadul, cu flăcări, foc, fum, fier, putoare şi o detunătură îngrozitoare. Întregul cartier a fost iluminat, in pofida păturilor şi a cearceafurilor. Vecinii speriaţi au ieşit din case, in panică, ţipând. Peste tot moloz şi cioburi de sticlă dar bani ioc.

Doamna Dubois zăcea la vreo douăzeci de metri mai încolo, făcută ghem ca o cârpă. Din Domnul Dubois nu s-a mai găsit decât puţin sau chiar nimic, afară de o gheată şi dantura, amândouă stricate şi ne mai putând fi utilizate. A, da: mai zăceau ici şi colo şi câteva schije ale unei bombe rătăcite, rămasă din timpul războiului.

Numai plăpânda zadă era nevătămată, dar nimeni nu i-a dat nici o atenţie.

(Omul cu zada, din volumul Casa cu străini, de Jos Vandeloo, Editura Univers, Bucureşti, 1986)

=====================================================================

Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.

=====================================================================

Josephus Albertus "Jos" Vandeloo, prozator şi poet belgian (flamand), s-a născut la 5 septembrie 1925 in mica localitate Zonhoven, situată in inima zonei miniere carbonifere din provincia belgiană Limburg, in apropiere de frontiera germană şi de cea olandeză. In orăşelul minier şi-a petrecut copilăria şi a urmat şcoala primară. A fost şi a rămas extrem de ataşat de locurie natale. M-am născut într-un sat belgian […] scria el - unde oameni de optsprezece naţionalitîţi trăiesc in bună pace unii cu alţii. […] Poate că acestui mediu îi sunt îndatorat pentru două lucruri net diferite: pe de o parte, un ciudat neastâmpăr, iar pe de alta, capacitatea de a mă simţi acasă oriunde.

O temă frecventă in scrierile lui Vandeloo este tragismul relaţiilor interumane (înstrăinarea, izolarea, însingurarea omului) şi tragedia condiţiei umane in general, inclusiv binomul viaţă-moarte. Scrierile lui sunt punctate pe alocuri de încântătoare accente de ironie şi de umor. In proza, este considerat un maestru al genului scurt - majoritatea scrierilor sale in proză sunt schiţe, povestiri scurte, mici nuvele.

Jos Vandeloo a decedat la 5 octombrie 2015 in Mortsel.

Parfumul unui nou început. Poveste parfumată

Se spune că fiecare sfârşit este un nou început. In teorie sună bine, şi poate chiar aşa este, doar că nu toţi cei care ajung la un sfârşit au această senzaţie a unui nou început - abia mai apoi îşi spun că acel sfârşit s-a dovedit a fi un nou început. Aşa stând lucrurile, ar trebui să nu se mai îndoiască cineva că un sfârşit este un nou început dacă, in timp, s-a întâmplat să ajungă la această concluzie macar o dată.

Martin e un bărbat prezentabil, dar nu atrage privirile in mod deosebit. Farmecul lui se manifestă şi cucereşte numai atunci când ajungi să discuţi cu el. E foarte convingător şi hotărât - când vrea să obţină ceva, obţine, in orice domeniu, oricât ar dura. Nu-i place să fie singur, dar nu ştie să fie cu cineva. Femeilor are obiceiul să le spună exact ceea ce vor să audă şi ele cad ca muştele in borcanul cu miere - sunt prinse bine, şi suferă când nu mai sunt in centrul de interes al bărbatului de care s-au îndrăgostit aproape instantaneu când el a început “dansul ritualic al împerecherii”. E sincer in tot ceea ce le spune - îşi caută perechea, dar fiind cam prea pretenţios nu-şi găseşte locul pentru prea mult timp. Deşi i-a mers vestea de fustangiu, fiecare femeie de care a fost interesat la un moment dat a crezut va fi ultima, dar afla curând că e doar o alta într-un şir. Numai el ştie cum face că femeile pe care le părăseşte nu-l urăsc, ci din contră, încearcă să-i atragă din nou atenţia, gravitând in jurul lui ca planetele in jurul Soarelui; nu reuşesc să înţeleagă - sau nu vor - că pentru ele mai e in inima lui numai respect şi o sinceră prietenie. Martin este acel gen de om care nu ştie să spună nu când cineva îl roagă ceva, e acel gen de om care încearcă să ajute şi pe cei care nu îi cer ajutorul, când simte el ca aceia au nevoie de ajutor. E omul acela care pare că-şi risipeşte energia pentru toţi ceilalţi doar pentru a nu se concentra pe sine.

Până la vârsta de optsprezece ani crescuse la orfelinat - nu i-a fost uşor, dar a fost nevoit să înveţe să se descurce singur. Când a trebuit să plece din câmin l-a primit, de milă, o matuşă vârstnică; in niciun an, mătuşa a ajuns să-l iubească - l-a ajutat in anii cât a studiat la facultate, deşi el se angajase imediat ca încărcător-descărcător la un magazin mare, şi apoi l-a susţinut in mica afacere care, repede, a devenit o afacere profitabilă. Are in jurul lui multe persoane care-l numesc “prietenul meu” dar el ştie că nu toate sunt sincere - nu-l deranjează, pentru că îi place să fie înconjurat de oameni. Energic şi entuziast, mereu optimist, îşi trăieşte fiecare zi ca şi cum ar fi ultima. Cei din anturaj profită de darnicia lui şi îl tapează de bani ori cerând cu împrumut ori acceptând - sau provocând - invitaţii prin restaurante şi cluburi.

Criza economică care a afectat aproape întreaga lume l-a atins şi pe el. Lucrând in pierdere, a considerat că e mai corect să lichideze afacerea, deşi nu se simţea bine pentru că trebuia să concedieze angajaţii, dar nu avea de ales. Alături de foştii lui colegi-angajaţi s-a înscris la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă şi a trăit un timp, alături de mătuşa lui, din mult prea puţni bani. Mătuşa era bolnavă, avea nevoie de îngrijiri medicale destul de scumpe, pe care nu şi le puteau permite doar ei doi. A încercat Martin să găsească un loc de munca pe la “prietenii” lui, dar aceştia părea că au dispărut. S-a angajat ca tocilar, într-un atelier mic, şi ascuţea cuţite, foarfeci şi alte unelte tăietoare cât e ziua de lungă - o făcea cu pricepere, deşi era pentru prima dată. In mai puţin de un an, proprietarul atelierului, un domn in vârstă, care nu mai putea lucra din cauza cataractei, i-a predat aproape in întregime conducerea atelierului. Tânărul se simţea in acel atelier ca şi cum acolo ar fi fost locul lui, ca şi cum asta îi fusese destinat să facă. Nu doar ascuţea unelte, dar şi meşterea câte ceva, modifica şi sau repara unele maşini-unelte şi extinsese obiectul de activitate şi la altele, produsele finite fiind vândute azi in magazinele de profil din toată ţara.

- Martin?!

Vocea caldă care îi rostea numele l-a făcut să tresară şi a ridicat ochii de pe foarfeca pe care tocmai o demonta. O tânără femeie, blondă, elegant îmbrăcată,  intrase pe o uşa secundară şi el n-o auzise pentru că numai uşa pe unde intrau clienţii era prevazută cu un clopoţel de avertizare. Femeie era in dreptul bancului de lucru, cu spatele spre fereastra prin care razele soarelui formau un con de lumină. Nu-i vedea bine chipul şi a înclinat din cap că “da”, e Martin.

- Iris sunt - râde glasul cristalin.

Bărbatul se ridică, uşor încurcat - nu pentru că o fostă iubită îl vedea acolo, ci pentru că emoţia simţită la auzul acelui glas i-a fost necunoscută până atunci.

- Mă bucur să te revăd, Iris.

Îşi şterge palmele de halat, trece in faţa bancului de lucru şi are tendinţa de a o îmbrăţişa, dar se abţine, pentru că halatul e murdar de pilitură de fier şi pete de ulei. Femeia îl îmbrăţişează strâns, ignorând halatul murdar. Îmbrăţişând-o, Martin s-a gândit că Iris miroase ca o prăjitură cu zmeură.  A inspirat adânc parfumul, zâmbind gândului că ar putea să mănânce pe nerăsuflate prăjitura cu zmeură din braţele lui.

- De când lucrezi aici? se interesează ea.

- Luna viitoare se împlineşte un an.

Ochii ei mari şi căprui s-au rotunjit de mirare iar buzele s-au arcuit într-un zâmbet larg.

- Tatăl meu e şeful tău - îi spune. Mi-a vorbit despre “omul lui de încredre”, i-a spus şi numele dar n-am făcut legătura cu tine; nici nu aveam cum. Mă bucur să aflu că eşti tu. Ce mai faci, altfel?

A deschis gura să vorbească, dar chiar atunci a intrat o clientă. Tocmai in acel moment! Sunt zile in care nimeni nu calcă pragul atelierului şi azi, in chiar acel moment, intră prima clientă a zilei.

- Ai de lucru, te las. Te aştept la sfârşitul programului, să mai discutăm.

El a reuşit doar să încline din cap că e de acord. Iris a ieşit, lăsând in urmă un suav parfum de citrice şi o puternică emoţie in pieptul bărbatului care se fâstâcea in faţa clientei vârstnice care scotea din sacoşă mai multe cuţite de bucătărie. Vorbea cu femeia, nota in carneţel fiecare cuţit, dar gândul lui era la Iris. Şi-o amintea bine - aşa cum îşi amintea fiecare femeie pe care a ţinut-o in braţe - dar nu-şi imaginase vreodată că reîntâlnirea îi va provoca o astfel de emoţie. De când se despărţiseră, cu mulţi ani in urmă, n-o reîntâlnise; era singura care plecase definitiv din viaţa lui - nu-l sunase de sărbători, nici de ziua lui, nu îl inivitase nicăieri, ca “prieten şi atât”. Când s-au despărţit, ea i-a oferit o sticluţă  de “Optimistic”, apă de toaletă care nu era tocmai pe gustul lui, pentru că mirosea a fructe, dar îl folosise până la ultima picătură, in semn de apreciere, deşi ea n-ar fi avut cum să ştie, şi îşi amintea bine parfumul - poate pentru că azi Iris avea acel parfum de fructe care-i amintea zilele in care nu-şi găsea locul in lume. Acum nu-şi găsea locul in atelier, era vesel fără motiv bine determinat, se simţea energic, gata să mute munţii, dar nerăbdarea de a o întâlni pe Iris făcea ca timpul să pară că stă. Piesele îi cădeau din mână, se împiedica in picioarele stativului pe care e montat polizorul, a luat prea mult din lama unui cuţit pe care îl ascuţea… S-a hotărât să se aşeze şi să aştepte curgerea timpului. Zâmbea la pereţi, bucurându-şi simţul olfactiv cu parfumul de citrice care persista in atelier - aşa credea el. Livezi de mandarini in floare erau in mintea lui, grapefruit acrişor savura cu plăcere, florile de merişor îşi scuturau petalele fine şi se imagina gustând o delicioasă prăjitură cu zmeură. Simţea că ziua era prima din noul lui început.

=======================================================================

Poveste scrisă pentru Clubul condeilor parfumate, iniţiat şi găzduit de Mirela pe blogul ei, unde sunt înscrise poveşti parfumate despre un nou început. Tema pentru această poveste a fost aleasă de Dana.

Se implinesc opt ani de existenţă a Clubului!

La mulţi ani, Club!

La mulţi ani, condeieri şi cititori!

=======================================================================

Parfumul amintit in poveste este “Optimistic”, floral-fructat - pentru el şi pentru ea, separat şi împreună - prezentat de designerul Paul Smith in primăvara anului 2011. Nu cunosc parfumul, l-am ales pentru că îmi place denumirea dar îmi plac şi descrierile pe care le-am citit şi care se referă, desigur, la optimism. Creatorul parfumului este Francoise Caron. Notele de vârf ale parfumului de damă sunt piper roz, grapefruit, fructe roşii; notele de mijloc: merişor, sângele voinicului şi lici (fructul bucuriei) şi notele de baza sunt pricomigdale, zmeură şi iris. Pentru apa de toaletă destinată bărbaţilor ingredientele sunt: citrice, coriandru, cardamon, garoafă, esenţă de salvie, vetiver, ambră, lemn de cedru uscat. 

Pe fir. Jocul cuvintelor (204)

Detectivul Bagdeseamă căuta un fir in mult mediatizatul caz al furtului de la muzeu.

Era un orăşel mic, in care erau mulţi turişti - perechi-perechi sau in grup - veniţi să admire nu doar construcţiile vechi şi vestigiile antice, ci şi cireşii japonezi plantaţi pe marginea drumului principal, arbori care îşi scuturau florile cu petale roz formând in aer un zbor ca de fluturi.

Întrebare după intrebare se forma in mintea detectivului - găsea răspuns la una, excludea alta, ordonându-şi in minte ideile ca pe nişte obiecte într-o cutie. Crea in gând un puzzle şi apoi căuta piesele potrivite. Mai devreme vorbise cu unii dintre clienţii cafenelei de peste drum. Unii ziceau că au auzit sunet de vioară cu puţin timp înainte de a auzi sirenele maşinilor de poliţie. Piesa aceasta - sunetul - nu ştia unde s-o aşeze in puzzle-ul din mintea sa, nu-şi imagina ce legătură ar putea avea, dacă avea. Alţii i-au vorbit despre un tânăr cu ochelari negri care stătea la masa de lângă poarta clădirii unde era terasa cafenelei şi care n-a părut deloc curios de ceea ce se întamplase peste drum. Acest tânăr ar putea fi un exemplu de om cu sânge rece, dar ar putea avea şi o legătură cu furtul picturii din muzeu. Avea destulă simţire de sine (aşa zicea bunica lui) pentru a nu acuza de complicitate custodele muzeului fără a avea probe suficiente - cum încercau colegii lui să facă in chiar acel moment când el se plimba, aparent fără ţintă,  prin împrejurimi ca un simplu turist, căutând umbra clădirilor. O emoţie puternică l-a cuprins când, pe sub arcada singurului hotel din zonă, a văzut ieşind un tânăr cu ochelari negri. Dacă un minut înainte se gândise să facă o pauză, acum s-a hotărât să-l urmărească pe tânărul care mergea agale, cu o mapă mare ţinută sub braţ. Instinctul îi spunea că e pe calea cea bună, bărbatul acela fiind - într-un fel imposibil de definit - nepotrivit in peisaj.

Exerciţiu de imaginaţie - Jocul celor 12 cuvinte, găzduit de Eddi.

Cele 12 cuvinte: umbra, petale, intrebare, cutie, poarta, devreme, vioara, exemplu, pauza, zbor, crea, emotie, simtire. Da, azi sunt 13 cuvinte - aşa s-a întâmplat. ☺

Ziua Internaţională a Limbii Materne

Ziua Internaţională a Limbii Materne este aniversată anual in 21 februarie, începând cu anul 2000, cu scopul de a promova diversitatea lingvistică şi culturală, dar şi multilingvismul. UNESCO a avut initiaţiva, in anul 1999, aniversarea fiind recunoscută de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite printr-o rezoluţie. Anul 2008 a fost declarat Anul Internaţional al Limbilor, pentru a promova unitatea in diversitate şi înţelegerea internaţională prin multilingvism şi multiculturalism, urmărindu-se promovarea conservării şi protecţiei tuturor limbilor utilizate de popoarele lumii.

S-a estimat că din cele 6000 de limbi vorbite in lume cel puţin 43% dintre acestea sunt pe cale de dispariţie (afirmă cercetătorii că la fiecare două săptămâni o limbă dispare luând cu ea întreg patrimoniul cultural şi intelectual). Numai câteva sute de limbi sunt permise in sistemele educaţionale şi in domeniul administraţiei publice şi mai puţin de o sută de limbi sunt utilizate in lumea digitală.

Data de 21 februarie semnifică ziua in care (in 1952) studenţii care demonstrau pentru recunoaşterea limbii lor materne - bangla - ca limbă naţională a Pakistanului, au fost ucişi de poliţişti la Dhaka (capitala Bangladesh-ului azi). Bengaleza, o limbă indo-europeană, are azi statut de limbă oficială in Bangladesh şi in statul indian Bengalul de Vest, fiind una dintre primele zece limbi din lume după numărul de vorbitori (Rabindranath Tagore, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, a scris in limba bengaleză).

Limbile au implicaţii complexe, pentru identitate, comunicare, integrare socială, educaţie şi dezvoltare, având o importanţă strategică atât pentru oameni cât şi pentru planetă, in general. Din cauza proceselor de globalizare limbile sunt ameninţate cu dispariţia (unele fiind deja dispărute), ceea ce duce la diminuarea mondială a diversităţii culturale, tradiţiile, memoria colectivă a unui popor, modurile unice de gândire şi exprimare pierzându-se odată cu limba, limba maternă fiind cel mai puternic instrument de conservare şi dezvoltare a patrimoniului tangibil şi intangibil. Diseminarea limbilor materne serveşte nu doar la încurajarea diversităţii lingvistice şi culturale, ci şi pentru o mai bună cunoaştere a tradiţiilor lingvistice şi culturale din toată lumea, ceea ce poate conduce la o reală solidaritate bazată pe înţelegere, toleranţă şi dialog.

La nivel global (anunţă Naţiunile Unite), circa 40% din populaţie nu are acces la educaţie într-o limbă pe care o vorbeşte sau o înţelege, dar se înregistrează progrese in schimbarea acestei stări de fapt, prin educaţia multilingvă bazată pe limba maternă, mai ales in şcolarizarea timpurie, dar şi pe un angajament sporit - la nivel internaţional - pentru dezvoltarea multilignvismului şi in viaţa publică. Companiile multinaţionale şi multiculturale au un rol important in transmiterea şi păstrarea cunoaşterii şi culturilor tradiţionale într-un mod durabil.

In această zi, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) şi agenţiile O.N.U. (dar nu numai) participă la evenimente prin care se promovează diversitatea lingvistică şi culturală. Oamenii sunt încurajaţi să îşi păstreze tradiţiile, să îşi conserve limba maternă in timp ce învaţă şi utilizează alte limbi. Guvernele şi organizaţiile neguvernamentale ar putea anunţa in această zi politici prin care să fie încurajată învăţatrea limbilor străine, prin sprijinirea celor care doresc să înveţe o limbă străină, mai ales una care nu este între cele numite “de circulaţie internaţională”.

**

Limba Română se sărbătoreşte in fiecare an la data de 31 august.

Ziua Internaţională a Justiţiei Sociale

Trecând peste zâmbetul trist care s-ar contura punând in aceeaşi frază “justiţie socială” şi “România”, vă anunţ că azi e Ziua Internaţională a Justiţiei Sociale. Aniversarea a fost hotărâtă in 26 noiembrie 2007 de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite şi aniversată prima dată in anul 2009, 20 februarie.

Pentru obiectivitate: cred că majoritatea oamenilor din lume zâmbesc trist când se gândesc la “justiţie socială”. Se tinde spre aşa ceva, dar e un ideal imposibil de atins. E părerea mea, şi încerc să argumentez.

Justiţia socială este un principiu fundamental pentru o coexistenţă paşnică şi prosperă între naţiuni şi in cadrul fiecărei naţiuni. Această justiţie socială trebuie asigurată de stat, statul având rolul esenţial in asigurarea bunăstării şi respectării drepturilor cetăţenilor săi, indiferent de clasa socială din care fac aceştia parte, indiferent de sex, orientare religioasă sau sexuală etc - pe scurt: fără discriminări. Susţin principiile justiţiei sociale numai aceia care promovează egalitatea între sexe, nediscriminarea, drepturile popoarelor şi ale migranţilor, eliminând barielele de vârstă, etnie, religie, cultură, dizabilităţi, sex ş.a.m.d..

Nu se poate vorbi despre o societate justă atunci când poziţiile sociale sunt moştenite de la părinţi şi/sau depind de anumite atribute: clasă, sex, vârstă, culoarea pielii etc.. Astfel, societatea justă e aceea in care poziţiile sociale şi recompensele sunt (pot fi) dobândite de orice individ in parte (independent de categoria lui socială, de grup, sex, vârstă, rezidenţă etc.); e o societate justă aceea in care indivizii îşi pot depăşi condiţia, in sensul de a trece de la un statut social la altul, de la un statut ocupaţional la altul pe baza meritelor personale.

Justiţia socială este analizată din mai multe perspective (să le numesc astfel): ideologică, legislativă etc., dar nu vreau s-o lungesc prea mult, ci doar să argumentez - într-un mod sumar şi general - de ce cred că justiţia socială este doar un vis pentru cele mai multe naţiuni. Sărăcia extremă din multe state, discriminarea, negarea sau încălcarea drepturilor omului, foametea, vor continua să afecteze întregul mapamond, mai mult sau mai puţin. Pentru o adevărată justiţie socială trebuie să militeze, cred, fiecare individ in parte. Stabilitatea globală (şi zonală), prosperitatea, depind de garantarea unor niveluri mai înalte de trai şi de egalitate de şanse.

Acestea fiind spuse, întreb şi mă întreb: cum se poate ajunge, cu adevărat, la o societate justă?

O excelentă pildă despre “nimeni sărac, nimeni bogat, toţi egali” poate fi citită pe blogul lui @daurel.

Prieteni cu blană şi patru picioare. Miercurea fără cuvinte

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  Un joc iniţiat de Carmen; găzduit şi de Călin Hera doi ani. Sursa foto  pixabay. 

HAPPY WW! 

Ziua ciocolatei cu mentă

Am fost plăcut surprinsă să aflu că există o zi (19 februarie) dedicată exclusiv ciocolatei cu mentă - e sărbătorită ciocolata cu mentă mai mult in Statele Unite ale Americii (cred, deşi in “calendarul” pe care îl consult din când in când, e dată ca zi internaţională). Pentru că îmi place foarte mult ciocolata cu mentă şi aproape că nu am limită când am astfel de ciocolată, o amintesc aici.

Îmi place ciocolata in general, dar am unele preferinţe: ciocolata cu mentă şi cea mentolată ar fi pe primul loc, urmate de ciocolata cu portocale (sau coajă de portocală), pentru celelalte feluri de ciocolată nu mai contează ordinea.

Ciocolata are o istorie veche, cercetătorii plasând-o in vremea mayaşilor şi aztecilor, in vremea când era simplă, fără zahăr şi alte ingrediente şi folosită in scop medicinal. In Europa era consumată la început ca băutură caldă, in care se amestecau diferite mirodenii (mentă, scorţişoară) pentru a-i da un gust mai plăcut; mai apoi a fost adăugat şi zahar şi ciocolata cu mentă a ajuns să fie preferată. Pe la mijlocul anilor 1800 s-a început producţia de ciocolată la scară mare, dar ciocolata mentolată era vândută in magazine numai pentru clienţi locali, reclama pentru acest tip de ciocolată ajungând in ziare şi reviste abia pe la începutul secolului următor. Pe atunci, ciocolata mentolată era mai rară, dar azi o găsim combinată cu şi in multe produse, de la îngheţată la brânzeturi, biscuiţi, bomboane, lichioruri şi sosuri.

Ciocolata poate fi potrivită cu aproape orice ingrediente, dar combinaţia ciocolată-mentă este una clasică, foarte populară nu doar in Statele Unite ale Americii. Gustul diferă in funcţie de celellate ingrediente folosite, de procesul de fabricaţie, dar menta dă fiecărei ciocolate un gust distinctiv, fie că e amestecată in ciocolată cu lapte, in ciocolată dulce, in ciocolată albă sau neagră, obţinându-se astfel un gust unic pentru fiecare combinaţie in parte (ciocolata albă cu mentă are un cu totul alt gust decât ciocolata neagră cu mentă, de exemplu).

Ciocolata mentolată şi ciocolata cu mentă sunt delicioase! O astfel de ciocolată e dulce şi răcoritoare. Prefer combinaţia ciocolată neagră-mentă; e o combinaţie specială, menta îmbogăţind gustul ciocolatei cum nu prea reuşesc alte ingrediente. Gustul e ceva de genul cald-rece/răcoritor; menta diminuează puterea dulcelui din orice ciocolată, echilibrând aromele.

Există o diferenţa între ciocolata de mentă (ciocolata mentolată) şi ciocolata cu mentă; in prima, extractul de mentă sau crema de mentă se adaugă in ciocolata brută, in a doua, extractul sau crema de mentă sunt adăugate in produsul finit, ca umplutură.

Diverse

- Ciocolata de mentă (Mentha x piperita f. Citrata “Chocolate”) este numită o plantă cu frunze comestibile, frunze care au gust si parfum asemănător cu ale ciocolatei mentolate şi care sunt folosite in unele băuturi, in deserturi, garnituri sau alte preparate, conferind un plus de savoare.

- Combinaţia ciocolată-mentă este utilizată şi unele produse cosmetice, pentru obţinerea unui ten hidratat, curat, catifelat. Săpunul cu unt de cacao şi mentă e util într-o baie reconfortantă pentru picioarele obosite.

Spusele unora. Citate favorite

De-a lungul timpului am colecţionat diferite citate, scrise pe foi avute la îndemână, şi le-am adunat in plicuri. Mi-ar plăcea să pun in ordine citatele, să caut autorii, dar ia prea mult timp - timp pe care nu îl am. Profit de jocul Citate favorite şi scriu aici, din când in când.

Pentru următoarele nu cunosc autorii:

Iubeşte-i pe toţi, ai încredere in puţini şi nu greşi nimănui.

*

Nu trebuie să înţelegi prezentul pentru a fi prezent. Ziua de mâine nu e promisă nimănui.

*

Să scăpăm de viaţa pe care ne-am plănuit-o pentru a o avea pe cea care ne aşteaptă.

*

Dacă te gândeşti prea mult la următorul pas rişti să rămâi într-un picior.

*

Optimistul crede că trăim in cea mai bună lume cu putinţă. Pesimistul se teme că aşa este.

*

Pot folosi limbajul de lemn dar prefer să mă adresez oamenilor astfel încât ei să înţeleagă ce le spun, nu să înţeleagă câte ştiu.

*

Fiecare om are supărările sale secrete şi noi îl numim rece când el e doar trist.

=======================================================================

Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.

=======================================================================

Visele nu te vor duce nicăieri, dar un şut zdravăn in fund te va duce departe (Baltasar Gracian, scriitor baroc, călugăr iezuit).

*

In lupta dintre tine şi lume pariază pe lume (Kafka).

Ziua iubitorilor de biblioteci

Dacă ai o grădină şi o bibliotecă ai tot ceea ce îţi trebuie. 

(Marcus Tullius Cicero)

In 14 februarie se sărbătoreşte Ziua internaţională a iubitorilor de biblioteci (cititori, bibliotecari şi şoareci) aşa este notată in “calendarul evenimentelor” de aici: http://calendar.city-star.org/ro

E o zi in care se presupune că trebuie să ne arătăm dragostea pentru toţi cei care iubesc bibliotecile. Având in vedere că tot mai multe cărţi apar in format electronic şi tinerii - in special - calcă destul de rar pragul bibliotecilor - când nu au de studiat “pentru şcoală” şi cărţile de care au nevoie ori nu se găsesc in librării ori sunt foarte scumpe.

De ce iubesc unii oameni bibliotecile? Au un farmec special. Azi putem găsi o carte căutând in baza de date computerizată după titlu, după autor etc. şi să mergem direct la raft, să luăm cartea, să o înregistrăm in fişa de cititor şi să plecăm. Să ne plimbăm printre rafturi are mai mult farmec atunci când nu ştim exact ce vrem să citim. Şi sala de lectură are farmecul ei. E linişte; doar din când in când se aude foşnetul uşor al paginilor întoarse. Uneori, cineva scapă pe jos un obiect mai greu şi toţi cei prezenţi tresar, smulşi ca din visare, dar nimeni nu comentează.

Cum îşi arată dragostea pentru biblioteci cei care le iubesc?! Depinde in ce oraş suntem, in ce ţară. Cei care au tradiţii vechi in a dona bani sau cărţi (şi altele) diferitelor instituţii de cultură donează bani bibliotecilor locale sau doneaza cărţi. Alţii merg la bibliotecă in această zi (deşi nu e in obiceiul lor) şi împrumută cărţi la sala de lectură sau vizionează filme, ascultă muzică ş.a. - e un mod prin care, mărind numărul “vizitatorilor” se justifică existenţa bibliotecilor in comunitatea respectivă şi, in acest mod, autorităţile care susţin financiar aceste instituţii (de stat, cele mai multe) nu diminuează fondurile.

Deşi se spune că trăim in “era Internetului” nu tot ce este stocat digital poate fi accesat in reţeaua publică - bibliotecile deţin o mare cantitate de date “digitalizate”, informaţii pe care nu le găsim online oriunde. Bibliotecile care se respectă oferă asistenţă cititorilor in a găsi informaţii din cele mai diverse şi rare in orice domeniu, informaţii care s-ar putea să nu fie găsite într-o carte cumpărată sau online. Bibliotecile deţin colecţii de ziare - de la cele mai vechi la cele mai noi - şi au (ar trebui să aibă) fişe (pe film sau altfel) pentru fiecare ziar; multe altele pot fi aflate într-o bibliotecă.

Această zi este şi una potrivită pentru a-i încuraja să treacă pragul unei biblioteci pe cei care nu sunt obişnuiţi să o facă - unii nici nu ştiu că este (sau unde este) o bibliotecă in localitatea lor de reşedinţă.

O bibliotecă e mai mult decât un spaţiu unde găseşti informaţii. Biblioteca este un univers care conţine mii de universuri. Bibliotecile sunt ca un sanctuar, o oază de linişte, departe de agitaţia vieţii cotidiene, oferind un loc in care pot fi acumulate noi cunoştinţe despre lume şi viaţă, unde sunt oameni care se aseamănă. Biblioteca este un loc unde se întâlnesc membrii unei comunităţi, un loc unde pot împărtăşi gânduri şi idei, unde pot afla lucruri noi.

Pentru acestea şi multe altele unii oameni iubesc bibliotecile.

Ah, da! Azi este şi Ziua îndrăgostiţilor! De ce să nu arătăm puţină dragoste şi bibliotecilor, in această zi a Iubirii? De ce n-ar petrece şi îndrăgostiţii o oră-două ore într-o bibliotecă locală, consultând măcar titlurile romanelor in care sunt descrise mari iubiri?!

La mulţi ani tuturor celor care iubesc bibliotecile! Mai puţin şoriceilor! ☺

Happy Valentine's Day!

Persoanele cu dizabilităţi la mila primarilor

S-a aprobat, cică, bugetul pe anul 2019: pentru persoanele cu dizabilităţi şi însoţitorii acestora nu se mai alocă 90% din fondurile necesare pentru ca primăriile să poată plăti aceste indemnizaţii - se aloca zero, altfel spus, pentru că 10 procente erau oricum asigurate de primării. Dacă in oraşele mari primarii ar putea reuşi să se descurce nu ştiu cum se vor descurca primarii din sate, comune sau alte localităţi unde veniturile primăriilor sunt mici şi foarte mici, pentru că unii primari nici nu reuşesc să citească in româneşte corect, dar să înţeleagă ce şi cum trebuie să facă pentru a avea fonduri suficiente.

Dacă guvernanţii nu vor să mai trimită bani primăriilor să nici nu mai încaseze din teritoriu sume din taxe şi impozite - să rămână la primăriile locale toţi banii încasaţi.

Vâlcov, unul dintre artizanii bugetului, condamnat penal într-o instanţă penală (încă fără sentinţă definitivă, cercetat şi in alte dosare penale), consilier de stat in aparatul prim-ministrului, zice că s-a procedat aşa pentru că prea mulţi cetăţeni începuseră, brusc, să devină orbi sau şchiopi şi etc. şi să ceară însoţitori. Dacă-i aşa, caută şi-i prinde pe cei care fraudează sistemul, dar nu-i pedepsi pe cei cinstiţi doar pentru că n-ai funcţionari capabili să cerceteze. Dar aşa fac ăştia mereu: pentru a prinde câţiva infractori  pedepsesc pe toată lumea! Ceva la modul: decât să scape un vinovat mai bine pedepsesc zece nevinovaţi - ei habar nu au că e invers: decât să pedepsesc un nevinovat mai bine las să scape zece vinovaţi.

Despre un caz halucinant puteţi citi pe site-ul recorder. O să citiţi şi-o să ziceţi că-i pamflet! Dar e realitatea din România mileniului trei, un stat in care guvernanţii se laudă cu creşteri economice şi alte bla-bla-uri sforăitoare! 
Parlamentarii au aprobat aşa ceva!!

Încă nu am înţeles foarte bine cum stă treaba, dar ceea ce am înţeles mă sperie! 

Împreună. Jocul cuvintelor (tema)

Împreună, ei doi, la bine şi rău, la uşor şi la greu, prin oraş colindând, prin zăpadă şi ploaie, sub soare torid, pe sub poduri dormind, cu casa in spate umblând, nedespărţiţi de ani buni, ocoliţi de om rău, îndrăgiţi de om bun, niciodată sătui, când veseli când trişti, apăsaţi de nevoi, dar liberi ei doi, împreună mereu, un om şi câinele lui spre apus, zi de zi, avansând.

Exerciţiu de imaginaţie - Jocul celor 12 cuvinte (203), găzduit de Eddi.

La muzeu. Jocul cuvintelor (203)

Într-o cafenea sub cerul liber, albastru ca de peruzea, într-o piaţă mică dintr-un orăşel cu istorie milenară, cineva citea o carte la o masă rotundă pe care se afla o cană din care se ridica un abur fin, ca o părere. Omul şedea cu spatele spre zidul unei case, scrutând discret împrejurimile prin lentilele oglindă ale ochelarilor de soare. Nimeni nu observa că butonează la tastatura in miniatură prinsă de încheietura mâinii.

Peste drum, prin alipire, cu mulţi ani in urmă, din doua clădiri istorice edilii oraşului au făcut un muzeu.

Alarma stridentă care s-a declanşat la un moment dat a atras atenţia tuturor celor aflaţi in zonă. Numai omul de la masă a rămas indiferent, sorbind uşor din lichidul care aburea. Două maşini de poliţie, cu sirenele urlând, au parcat brusc in dreptul muzeului, Soldăţei in albastru alergau spre intrare, împingând in stânga şi-n dreapta pe oricine le stătea in cale. Un puştan ciufulit, cu un rucsac pe spinare, a înjurat poliţaiul care l-a împins şi-apoi a rupt-o la fugă spre cafenea. A trecut iute ca vântul pe lângă masa domnului cu ochelari oglindă, s-a împiedicat de un scaun şi cărţile s-au împrăştiat din bagaj. Le-a adunat repede şi şi-a continuat fuga deşi nimeni nu-l urmărea. Domnul de la masă s-a aplecat şi a ridicat un manual de istoria artei, cu coperţi mari, cartonate. L-a deschis cu grijă şi a zâmbit, şi pentru simţul umorului dovedit de puştan şi pentru pictura pe care o dorea şi care, cu numai câteva minute in urmă, se afla pe un perete al muzeului.

Exerciţiu de imaginaţie - Jocul celor 12 cuvinte, găzduit de Eddi.

Cele 12 cuvinte: cana, abur, manual, pictura, alipire, tastatura, alarma, cafenea, liber, iute, albastru, cineva.

Prin oraş. Miercurea fară cuvinte

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  (fără Carmen, deocamdată) ☺

Sursa foto Adventure Travel Romania.

HAPPY WW!

E deschis tabelul de săptămâna trecută:

http://vis-si-realitate-2.blogspot.com/2019/02/sezonul-alb-miercurea-fara-cuvinte-62019.html

Ce este zis este făcut

Se spune că puterea cuvântului este foarte mare şi unele cuvinte pot face, uneori, mai mult rău decât bătaia…

Un proverb arab spune: ce este zis este făcut.

Mi-am amintit acest proverb deoarece zilele trecute am primit vizita unei amice (M) pe care nu am mai întâlnit-o de câţiva ani altfel decât in trecere, pe stradă. E disperată la acest moment deoarece cu ani in urmă - mai mulţi de zece - i-a spus unuia: “să suferi ca Iov pentru că nu ai respectat ultima dorinţă a unui muribund”. Azi, acest om suferă şi M e disperată că e vina ei pentru asta, pentru că a blestemat, pentru că… şi pentru că… Deşi nu e o persoană superstiţioasă - să zic aşa - se teme că gândul ei rău, că vorbele ei au schimbat destinul acelui om… Cei care au fost mai mult timp in apropierea ei au văzut-o cum alunecă pe panta depresiei şi nu au cea mai vagă idee cum ar putea s-o ajute, cum ar putea s-o convingă că nu e vina ei…

Chiar de-am presupune că cineva acolo sus ne vede şi ne pedepseşte tot n-ar fi vina ei, ar fi exclusiv vina lui, pentru că el este cel care a nesocotit dorinţa unui muribund. Mergând pe ideea "pedepselor", regretul profund pe care îl simte azi ar trebui s-o determine să se ierte, să-şi asume "păcatul" şi "pedeapsa", să caute să-i ajute pe alţii - ca un fel de "răscumpărare a păcatului", dacă simte nevoia - şi să trăiască. Sau să meargă să vorbească acelui om despre ceea ce simte... să afle părerea lui... 

De ce scriu aici aceste rânduri? Poate pentru a mă convinge tocmai pe mine că… filosofiile cedează in faţa încercărilor la care suntem - uneori - supuşi in viaţă. Pot cunoaşte zeci de “cuvinte înţelepte” dar dacă acestea nu au un efect benefic asupra unei persoane ce sens mai are să le cunosc şi să le spun celor care ar avea nevoie de îmbărbătare, de susţinere? Fiecare simţim altfel chiar dacă ni se întâmplă aceleaşi lucruri şi ne manifestăm altfel durerea (sau bucuria) in circumstanţe identice.

Sentimentul de vinovăţie pe care îl încearcă M şi care, pare, începe a-i distruge prezentul mie mi se pare fară sens însă nu ştiu cum să o conving şi pe ea că n-are vină in această suferinţă a unui om care s-a comportat urât într-o situaţie dată, nu ştiu cum să o conving că suferinţa lui nu are legătură cu ceea ce a zis ea la supărare, cu mulţi ani in urmă… 

Părinţi buni

- Eu aş vrea ca fiica mea să mă ducă la azil, dacă n-o să mă mai pot descurca singură - zice o doamnă in vârstă de 88 de ani a cărei fiică trăieşte in altă ţară de mulţi ani.

- Nu cred ca v-ar duce; cred că ar plăti pe cineva să stea cu dumneavoastră, acasă - zice interlocutoarea.

- Aşa zice şi ea, că la azil ajung cei care nu mai au pe nimeni sau cei de care vor să scape copiii.

- Sunt acolo şi părinţi de care au vrut să scape copiii, dar nu e o regulă generală.

- Ba da, să ştii… Bătrânii îi încurcă pe tineri, mai ales când locuiesc in acelaşi spaţiu.

- Depinde şi de bătrâni - zâmbeşte cealaltă. Unii sunt cicălitori, dar cei mai mulţi sunt părinţi buni, chiar dacă au impresia că le ştiu pe toate, şi nu cicălesc cu rea intenţie. Nu toţi, cel puţin.

- Contează foarte mult să fii parinte bun, să îţi dai copiii la şcoli bune, să le plăteşti meditaţii, să îi obligi să înveţe bine pentru a intra la o facultate bună…

- Să înţeleg că părinţii săraci nu sunt părinţi buni dacă nu au posibilitatea să plătească să îşi trimită copiii la facultate?

- Nu prea sunt. Ce viitor le oferă ei copiilor?

- Îi pot învăţa să se descurce singuri, le asigură strictul necesar, le oferă dragoste… Facultatea nu reprezintă tocmai un scop in viaţă. Sunt destui oameni care n-au studii superioare şi se descurcă foarte bine, au familii armonioase. Dacă nu au bani nu înseamnă că nu sunt părinţi buni. Dacă îi bat sau îi înfometează intenţionat, dacă îi trimit la cerşit da, sunt răi, dar sărăcia nu îi face pe părinţi să fie răi cu copiii lor; şi oamenii săraci îşi iubesc copiii la fel de mult ca şi cei bogaţi, şi şi-ar da viaţa pentru ei.

- Sigur că şi aceia care nu îi bat sunt buni, dar buni cu adevărat sunt părinţii care au bani şi le fac copiilor o casă, le plătesc facultatea… Copiii trebuie să se realizeze in viaţă.

- Ce înţelegeţi prin “realizare in viaţă”?

- O şcoală bună, facultate, un loc de muncă unde se câştigă bine, o casă, maşină, posibilitatea de a merge in excursii, cunoştinţe care te pot ajuta când ai nevoie… Uite, cutărică a cumpărat pentru amândoi copiii săi câte o maşină, după ce au terminat facultatea; cutărică a construit o casă cu două etaje: ei să stea la parter şi copiii la etaj, dar copiii au plecat in străinătate şi ei sunt bătrâni acum şi nu mai pot avea grijă de o casă aşa de mare…

- Vedeţi? Au fost părinţi… buni, dar la bătrâneţe tot singuri sunt.

- Nu sunt singuri, pentru că au o femeie care le face curăţenie şi le găteşte. Plătesc copiii.

Cealaltă n-a mai zis nimic. Părinţii buni sunt cei care au bani, părinţii buni ajunşi la bătrâneţe rămân in grija unor străini pe care îi plătesc copiii - nu poţi contrazice cu vehemenţă (argumentat) un om ajuns la o vârstă atât de înaintată şi ale cărui subiecte preferate sunt despre ce şi cât au unii şi alţii. 

Privind cerul cu Tycho Brahe. Citate favorite

Orice om cu o minte fermă şi clară trebuie să ţină cont că, in orice condiţii, pământul este jos şi cerul este sus, iar omul se găseşte in patria sa in orice loc.

*

Nu numai Biserica a rezistat heliocentrismului lui Copernic.

*

Când, conform obiceiului, contemplam stelele pe un cer senin, am observat o stea nouă şi neobişnuită, depăşind in strălucire toate celelalte stele. Niciodată nu mai fusese o astfel de stea în acel loc pe cer.

*

Acum este destul de clar pentru mine că nu există sfere solide în ceruri, iar cele care au fost concepute astfel de autori pentru a salva aparenţele, există doar în imaginaţia lor, în scopul de a permite minţii să conceapă mişcarea pe care corpurile cereşti o urmează in cursurile lor, şi,  cu ajutorul geometriei, să determine evoluţia numerică prin utilizarea aritmeticii.

(in De Mundi aetherei recentioribus Phaenomenis Liber secundus, 1588, lucrare a lui Tycho Brahe)

**

Atribuite lui Tycho Brahe:

Un astronom trebuie să fie cosmopolit, căci nu se poate aştepta ca oamenii de stat ignoranţi să-l preţuiască.

*

Cei care neagă influenţa planetelor încalcă evidenţa clară, pe care niciun om educat şi cu judecata sănătoasă nu ar trebui să o contrazică.

=======================================================================

Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.

=======================================================================

Tycho Brahe (Tyge Ottesen Brahe), astronom şi matematician danez (cu preocupări şi in alchimie), s-a născut in 14 decembrie 1546 la Knudstrup, lângă Helsingborg (azi in Suedia) într-o familie de nobili danezi.  A fost cel mai mare astronom observator de după Hipparchos (cca. 190-120 î.H,), datele adunate de el depăşind în exactitate măsurătorile astronomice anterioare inventării telescopului la începutul secolului al XVII-lea. A determinat pentru prima dată poziţia unei comete faţă de stelele fixe, precum şi faţă de Pământ, dovedind că acestea nu sunt formaţiuni meteorologice (contrazicând astfel observaţiile făcute de Aristotel şi Ptolemeu), ci fenomene astronomice, care, la fel ca planetele, se mişcă în jurul Soarelui (a scris despre aceasta - şi altele - in lucrarea sa De nova stella, apărută in anul 1573). Observaţiile efectuate de Tycho asupra planetei Marte vor fi folosite de Kepler (care i-a fost elev şi îi devine asistent in anul 1600) pentru deducerea legilor sale.

Regele danez Frederick al II-lea îi apreciază munca şi, in 11 februarie 1575, îi dăruieşte insula Hven (azi Ven), unde, in 1576, va fi construit (cu ajutor financiar de la rege) observatorul Uraniborg (Castelul cerului), primul observator modern din Europa. După moartea regelui Frederick al II-lea, sub domnia fiului acestuia, Tycho Brahe, din cauza dificultăţilor financiare şi a opoziţiei întâmpinate din partea nobilimii, e nevoit să părăsească Danemarca şi, in primăvara anului 1597, se stabileşte (cu familia) undeva lângă Hamburg. După plecarea sa observatorul Uraniborg va fi distrus complet. In 1598 publică lucrarea Astronomiae instauritae mechanica, considerată a fi capodopera sa. Câteva exemplare sunt de lux şi le trimite principalelor curţi regale din Europa. Împăratul Sfântului Imperiu Roman, Rudolf al II-lea, îl invită la curtea sa din Praga pentru a-şi continua cercetările, devenind matematicianul curţii regale.

Sora sa, Sophie Brahe, a avut preocupări în diverse domenii ştiinţifice şi l-a asistat în multe din observaţiile sale astronomice.

La Praga, in 24 octombrie 1601, după 11 zile de agonie, Tyho Brahe moare. Se spune că pe patul morţii ar fi repetat cuvintele “Non frusta vixisse videor.” (Sper că nu am trăit degeaba). Şi n-a trăit degeaba, el furnizând uriaşe cantităţi de observaţii corecte pe care alţi astronomi le-au folosit in cercetările lor. Toate lucrările sale au intrat in posesia lui Johannes Kepler, care a devenit matematicianul curţii după moartea lui Tycho Brahe şi care, datorită studiilor făcute de predecesorul său a pus la punct bazele viitoarelor sale legi şi a finalizat Tabelele Rudolfine (1627), in care era precizată poziţia a 777 de stele şi planete.

În memoria lui Tycho Brahe, craterul cu cel mai mare diametru din emisfera sudică a Lunii îi poartă numele.

Tycho Brahe este primul care a văzut supernova  din 1572. Supernova e o stea care explodează şi devine foarte strălucitoare înainte de a dispărea din vedere, un fenomen astronomic cu o frecvenţă a apariţiilor într-o galaxie de două-trei ori pe mileniu. El a ajuns la concluzia că supernovele (cum sunt numite azi) nu sunt fenomene atmosferice sau comete fără coadă: Prin urmare, concluzionez că această stea nu este un fel de cometă sau un meteorit ... ci este o stea strălucitoare, una care nu a fost văzută niciodată înainte de vremea noastră, în nicio epocă de la începutul lumii.

***

Pentru mai multe informaţii:

- http://www.paperbackswap.com/Tycho-Brahe/author/

- https://www.scientia.ro/biografii/112-biografii-astronomie/3908-mari-astronomi-tycho-brahe-1546-1601.html

- http://www.astronomy.ro/nasul-lui-tycho-brahe_909.html

- Universul, de Vasile Ureche, editura Dacia, 1982

O dilemă morală. Jocul cuvintelor (tema Dilema)

Apelul primit de la viitorul soţ al celei mai bune prietene n-a mirat-o foarte mult pentru că ea era una dintre domnişoarele de onoare. O ruga să îl întâlnească azi, la un restaurant din centrul oraşului. Îi plăcea prietenul bunei sale prietene - şi la bărbaţi aveau aceleaşi gusturi dar niciodată nu s-a întâmplat să fie geloase una pe cealaltă pentru vreun bărbat.

Nu s-a pregătit in mod deosebit pentru întâlnire, dar simţea oarecare emoţie, deşi nu ar fi fost prima dată când ar fi fost numai cu el. Acum avea sentimentul că îşi înşală prietena! A alungat gândul şi-a plecat la întâlnire. El o aştepta in uşa restaurantului; a condus-o înăuntru, unde au ocupat o masă lângă fereastră. Ospătarul a venit imediat şi a luat comanda. Până când au sosit gustările au discutat fleacuri, deşi ea ardea de nerăbdare să afle ce doreşte el, pentru că voia să plece cât mai repede. Când acel gând al plecării se derula sub fruntea ei, bărbatul i-a luat palma dreaptă între ale lui. Ea a tresărit puternic şi l-a ţintuit cu privirea.

- Eşti sigură că nu vrei să fii iubita mea?!

Tânăra a rămas mută; simţea cum îi transpiră palma între ale lui şi a încercat să o retragă. Dacă l-ar fi cunoscut înaintea prietenei sale da, i-ar fi plăcut foarte mult să fie iubita lui. Fragmente de amintiri îi zburau acum prin minte şi realiza că el pusese şi înainte astfel de întrebări, prin gesturi, cuvinte, priviri. Inima bătea să-i spargă pieptul şi el îi reţinea mâna.

- De ce faci asta?! a reuşit să întrebe. Vrei să alungi prietenii din jurul viitoarei tale soţiii?

- Nu - spuse hotărât. Vreau doar să ştiu, cât se poate de clar, că nu există cea mai mică şansă să fim împreună. Îmi place Ina, mi-e dragă, dar după ce am început să te cunosc mai bine pe tine…

- Aşa ceva nu se poate. Dacă nu-mi eliberezi mâna iese urât.

El i-a eliberat mâna.

- Te rog să nu-i spui Inei. Chiar vreau să mă căsătoresc cu ea.

Femeia s-a ridicat şi a ieşit din restaurant ca vântul. Picioarele îi tremurau, obrajii îi ardeau, tâmplele îi zvâcneau şi buzele îi erau uscate. Nu putea gândi raţional. Mergea pe străzi aiurea, cu gândul numai la prietena ei. Cum putea să-i spună aşa ceva cu o săptămână înainte de nuntă?! Nu se gândea să fie iubita acelui om, dar va crede asta prietena ei? Cum putea să mai dea ochii cu ea şi soţul ei după această întâmplare?! Ar trebui să-i spună? Spunându-i, exista riscul ca prietenia să se sfârşească. Acelaşi risc exista şi dacă nu-i spunea, plus riscul nefericirii prietenei sale într-o astfel de uniune matrimonială. Zeci de întrebări se alergau in mintea ei ca frunzele uscate într-un vârtej de vânt. Avea o săptămână pentru a hotărî ce să facă. Spera să intervină ceva şi situaţia să dispară. Se simţea ruptă in două!  

Exerciţiu de imaginaţie - Jocul celor 12 cuvinte (202), găzduit de Eddi.

Tema săptămânii: Dilema.

Pe urmele tatălui. Jocul cuvintelor (202)

Aerul tropical se strecura printre jaluzelele lăsate, încingând atmosfera pe care ventilatorul nu reuşea s-o răcorească. La fereastră, o pasăre colibri îşi savura hrana de fiecare zi din cupa unei flori de iasomie, umbra ei conturându-se pe jaluzeaua uscată de soare.

Misiva cu multe file primită in urmă cu zece zile, şi datorită căreia era acolo, conţinea o poveste despre unde se presupune că s-ar afla tatăl lui dat dispărut cu mulţi ani in urmă, şi pe care venise să-l caute la mijloc de lume, încercând să umple acel gol pe care îl simţea in suflet. Parcurgea filă cu filă, revenind la cele deja citite, rândurile scrise cu litere mărunte fiind o adevarată provocare pentru ochi. Era acolo şi o fotografie decolorată de timp: un bărbat îmbrăcat cu haine europene, care era tatăl său aşa cum arăta când a plecat in expediţia visurilor lui, şi o femeie care părea băştinaşă. Fotograful îi imortalizase umăr lângă umăr şi ideea care îi trecea acum prin minte era că cei doi formau un cuplu. Poate că tatăl nu era dispărut, ci doar nu voia să fie găsit.

O pală de vânt pornită din senin a mişcat puternic jaluzelele. Concomitent cu zgomotul paielor legate între ele s-a auzit soneria stridentă a telefonului, ceea ce i-a făcut inima să tresară, nu pentru că s-ar fi speriat, ci pentru că i-a trecut prin gând că la celălalt capăt al firului ar putea fi tatăl pe care nu îl cunoscuse, dar era administratorul parcului de căsuţe care îl anunţa că ghidul tocmit pentru noua expediţie de căutare îl aşteaptă la recepţie.

Exerciţiu de imaginaţie - Jocul celor 12 cuvinte, găzduit de Eddi.

Cele 12 cuvinte: zi, fotografie, idee, fereastra, fila, concomitent, misiva, provocare, poveste, colibri, tropical, iasomie.

Iubirea mea. Provocare muzicală

Până să văd serialul Crossing Lines (2013-2015), habar nu aveam că există Marc Lavoine; in serial joacă rolul şefului unei echipe de anchetatori internaţionali. Apoi am aflat că e şi cântăreţ. Mare filosofie; nu?!

Îmi place cum cântă (nu mă atrag toate melodiile pe care le interpretează, şi pe care le-am ascultat) şi mi-a plăcut in rolul şefului anchetatorilor internaţionali, de aceea am căutat informaţii despre el. Serialul e interesant - că tot am adus vorba - deşi unitatea de poliţie e ficţiune.

Marc Lavoine - Toi mon amour (vizionare pe YT):

https://www.youtube.com/watch?v=U02LXUNcdTo

Friendship Friday! 

Provocarea muzicală lansată de Carmen pe blogul ei, Între vis şi realitate.

Marc Lavoine s-a născut in 6 august 1962, in Longjumeau, en Seine-et-Oise (azi Essonne), o suburbie a Parisului. La vârsta de 16 ani a renunţat la studii şi s-a mutat la Paris, unde a urmat cursuri de actorie, fiind independent financiar. A apărut in mai multe seriale TV, ca actor de comedie, dar primul rol important l-a avut in 1981, in serialul Pause-café. In cinematografie s-a implicat serios începand cu anii 1990. Începe să cânte in anul 1983 dar devine cunoscut publicului in 1985, cu melodia Elle a Les Yeux Revolver.

Amândoi părinţii săi au fost activişti pentru drepturile lucratorilor, şi el este implicat in mai multe proiecte sociale, între care cel privind lupta împotriva analfabetismului in Franţa.

La începutul anului 1980 se căsătoreşte cu manechinul american Denise Pascale şi au împreună un băiat; la sfârşitul aceluiaşi an relaţia i-a sfârşit. In 1995 se căsătoreşte cu Sarah Poniatowski (o prinţesă de origine poloneză) şi au împreună trei copii; la începutul anului 2018 cuplul se desparte.