Extratereștrii propun noua Constituție - Happy Weekend! 34

- participarea la vot este obligatorie, potrivit legii;

- cetățenilor României le este garantat dreptul la sănătate fizică și mentală, precum și la hrană sănătoasă, care să nu conțină substanțe toxice și otrăvitoare;

- statul român este obligat să recupereze şi să treacă în proprietate publică toate proprietăţile restituite şi retrocedate prin încălcarea legii şi a intereselor poporului român;

- statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică și de protecție socială, de natură să asigure cetățenilor un nivel de trai decent. Neîndeplinirea acestei obligații dă dreptul cetățenilor să ceară dizolvarea Parlamentului și demisia Președintelui României

- nivelul de trai decent este stabilit prin lege pe baza unui sistem de criterii elaborate științific;

- înființarea unui Serviciu Național al Informației Publice (autoritate publică autonomă sub controlul poporului, care va reglementa serviciile media), dar și a unui Serviciu Național Public de Presă, Radio și Televiziune, care se va afla tot sub controlul poporului și va avea obligația să asigure informarea corectă a opiniei publice;

- statul să colecteze cel puțin o cincime din PIB, care să fie utilizat pentru împroprietărirea cetățenilor țării cu capital productiv: terenuri, construcții, mașini, utilaje, echipamente, brevete, licențe etc., pentru crearea de locuri de muncă;

- pensia publică să reprezinte cel puțin trei pătrimi din salariul mediu realizat de fiecare participant în perioada minimă de contribuție;

- contribuțiile pentru șomaj să fie stabilite și administrate astfel încât să se asigure fiecărui șomer o indemnizație de șomaj de 6 luni, egală cu cel puțin trei pătrimi din salariul mediu realizat de el în ultimii 3 ani de angajare;

- contribuțiile la sănătate să fie stabilite și administrate astfel încât fiecare contributor să beneficieze de servicii medicale gratuite, pe tot parcursul vieții;

- Banca Națională a României este obligată să folosească toate cantitățile de numerar rezultate din emisiunile monetare pentru cumpărarea de aur, cu prioritate din producția internă, în vederea sporirii tezaurului țării.
(și multe altele sunt propunerile unora pentru noua Constituție)

Happy Weekend! Editia 34

Ce mare lucru dacă sunt urmărit pretutindeni?!

Pornind de la un text scris de lili3d, am citit despre distrugerea mentală a românilor:

https://ceicunoi.wordpress.com/2013/08/14/exemple-de-comportamente-care-denota-distrugerea-mentala-a-romanilor-reactia-gresita-a-oamenilor-in-diferite-situatii-societatea-romaneasca-distrusa-la-cap-edu75/

Între altele, scrie despre cum unii români spun că ce mare lucru că sunt filmați pe stradă, în magazine și pe mai știu eu unde cât timp nu au nimic de ascuns, cât timp nu fac nimic ilegal. Astfel de afirmații fac oameni de la care, personal, aveam unele așteptări, în sensul că mă așteptam să fie apărătorii unor principii - pentru că, altfel, se bat cu pumnul în piept că sunt apărători ai drepturilor omului, că sunt împotriva cenzurării Internetului. Or, între aceste “drepturi ale omului” e inclus și dreptul la intimitate. Faptul că “nu fac nimic ilegal” nu înseamnă că nu am nimic împotrivă dacă sunt urmărit pretutindeni! Am!! Nu vreau să fiu urmărit oriunde, oricând!

Pe motiv că se luptă împotriva terorismului s-a ajuns până la scanarea corpului uman în aeroporturi! E atât de absurdă o astfel de măsură încât nu pot să cred că așa mulți oameni o iau de bună! E ca și faza cu interzicerea vălulului islamic pe motiv că sub acest văl se poate ascunde un terorist! Ca și cum teroriștii nu ar putea găsi alte metode de a plasa bombe în puncte pe care le consideră strategice! O teroristă nu trebuie să se ascundă sub văl dacă vrea să arunce în aer un autobuz plin cu oameni, ca exemplu. E suficient să se costumeze în femeie gravidă și să urce în autobuz! Se vor găsi mulți cetățeni care, politicoși, îi vor oferi un loc pe scaun. Faptul că mii de camere video urmăresc cetățenii pas cu pas nu ne vor salva de la un eventual atac terorist! E o copilărie să creadă cineva așa ceva! Camerele video nu sunt montate împotriva teroriștilor, cum încearcă unii să le inoculeze idei naivilor! Pentru ce sunt, totuși, montate? Pentru a prinde “găinari”: hoți mărunți, șoferi care încalcă reguli de circulație și alte chestiuni de gen. Și mai sunt montate în ideea că se pot afla unele informații despre anumite persoane de interes: unde sunt la un anumit moment, cu cine sunt și ce fac. Iar cel mai absurd motiv este acela că se dorește a da bani - mulți bani! - unor societăți care produc astfel de echipamente (a se înțelege clientelă politică) - și e cel mai tragic motiv! Părerea mea.

Cei care cred că supravegherea gen “big brother” e pentru siguranța cetățenilor obișnuiți e naiv cu diplomă! Și, să-mi fie iertată observația: de la o anumită vârstă naivitatea se numește altfel!

Cel mai lung poem de dragoste

În anul 2009, World Records Academy, a omologat poemul Luceafărul, scris de Mihai Eminescu (15.01.1850, Botoșani - 15.06.1889, București), ca fiind cel mai lung poem de dragoste din lume. Toate cele 98 de strofe ale creaţiei eminesciene sunt traduse în limba engleză.

Pe pagina oficială a Academiei Recordurilor Mondiale (World Records Academy) se precizează că poezia lui Eminescu poate fi descrisă simplu (ca pentru generaţia YouTube de astăzi) ca o combinaţie între “Pe aripile vântului”  -  datorită caracterului romantic - “Star Trek” - pentru elementele de science fiction - şi “Love Story”. În baza acestor argumente, cei de la  WRA spun despre Luceafărul că poate fi considerat atât un poem romantic, cât şi unul modern, al mileniului trei.

Poemul Luceafărul are ca sursă principală de inspirație basmul popular românesc "Fata din grădina de aur", cules de germanul Richard Kunisch într-o peregrinare a sa prin Oltenia. Eminescu ia cunostință de acest basm din cartea de călătorie a folcloristului german, încă din timpul studenției sale la Berlin; îl versifică între anii 1870-1872, păstrându-l în manuscris. Mai târziu, poetul creează cinci variante succesive ale basmului - între 1880 și 1883 - mai întâi versificându-l și schimbându-i finalul, apoi îmbogățindu-l cu idei filozofice reflectând condiția geniului în lumea superficială și meschină, transformându-l într-un poem filozofic de unică valoare ideatică și artistică.

Atras de concepția filosofică a lui Arthur Schopenhauer (1788-1860), Mihai Eminescu preia din lucrarea intitulată "Lumea ca voință și reprezentare" viziunea antitetică dintre omul obișnuit și omul de geniu, fiecare dintre cei doi fiind particularizat prin trăsături definitorii:
- omul obișnuit, muritorul de rând care se caracterizează prin mediocritate, atitudine subiectivă în perceperea realității, neputința de a-și depăși sfera limitată de acțiune, dorința oarbă de a trăi și a fi fericit în sensul pragmatic, imediat, al îndeplinirii scopurilor omenești și excesul de socializare;
- geniul se particularizează prin inteligența profundă și meditativă, prin sete de cunoaștere cu aspirație spre absolut, atitudine obiectivă asupra realității, prin puterea de sacrificiu de sine pentru împlinirea idealurilor, prin solitudine și capacitatea de a-și depăși limitele condiției umane prin cugetare asupra gravelor probleme și legi care guvernează universul.
Motivele mitologice sunt preluate din sistemul de gândire al filozofilor greci Platon și Aristotel, din "Poemele Vedelor" aparținând filozofiei indiene și din mitologia creștină - mai ales noțiunea de "păcat originar" și viziunea cosmogoniei creștine și a apocalipsei.

Luceafărul este una dintre cele mai celebre poezii ale lui Mihai Eminescu, începută încă în 1873, dar scrisă și finisată de-a lungul multor ani până la publicarea sa în aprilie 1883 în almanahul societății studențești România Jună din Viena. După publicarea la Viena, poemul a fost reluat apoi în același an în revista Convorbiri literare și în final în volumul princeps intitulat ”Poesii”, sub îngrijirea lui Titu Maiorescu.

*

Un copac bătrân (teiul) de peste 100 de ani din Parcul Copou din Iaşi este cunoscut drept “Copacul îndrăgostiţilor”. Se spune că acolo venea poetul pentru a-şi găsi inspiraţia. Din acest motiv, copacul a devenit destinaţia turistică a romanticilor din lumea întreagă.

Turişti din toată lumea, ­ inclusiv din ţări îndepărtate precum Brazilia sau Japonia, ­ vin special la “Teiul lui Eminescu” pentru a se săruta într-un loc care le va aduce noroc îndrăgostiţilor, a declarat Mandache Leocov, fost director al Grădinii Botanice din Iaşi.

Reputaţia poetului român a depăşit chiar şi limitele Terrei, NASA punând numele “Eminescu” unuia dintre craterele identificate pe planeta Mercur.

Bârfe:

Se zice că, la început, poemul avea 99 de strofe, dar Eminescu a mai scris trei, după ce s-a declanșat boala, aşa că au fost 102 strofe. Strofele suplimentare erau obscene şi Maiorescu le-ar fi scos din ediţiile următoare. A 99-a conţinea cuvântul "fund" și de aceea, după moartea poetului, Maiorescu a scos-o şi pe aceasta, în ciuda protestelor familiei Eminovici.

Prin iunie 2013 primarul din Iași a hotărât să fie tăiați teii din zona străzii Lascăr Catargi, pe motiv că erau uscați (i-au și tăiat, spre nemulțumirea cetățenilor); cetățenii ziceau că se dorește plantarea unor… palmieri (sintetici). Teiul lui Eminescu, oare, ar trebui tăiat? O fi uscat și acesta?

Resurse (între altele): Literatura romana, jurnalul.ro

Vezi si:

"Ne e silă...", scrieri politice, Mihai Eminescu

Ceasul de aur al lui Mihai Eminescu

Fuga este sănătoasă

Născut pe la mijlocul primului mare război, Angel a învățat să folosească praștia, făcută pe măsura lui, încă de la vârsta de patru ani. Pe la vârsta de șase ani își confecționa singur arma și își exersa tirul pe vrăbii, ulii, șoareci dar nici pisicile nu scăpau; ochea și fructele din copaci sau acoperișurile caselor. Buzunarele pantalonilor îi erau mereu pline cu pietre de diverse mărimi și praștia o purta la brâu, să o aibă mereu la îndemână.

- De ce omori tu, Angel, vrăbiile? Sunt și ele suflețele - încerca mamă-sa să-l domolească.

- Învăț să ochesc pentru că merg la război - era răspunsul lui unic.

Pierduse în război un bunic, trei unchi și alte câteva rude. Știa el, din discuțiile surprinse între adulți, că la război știi că pleci dar nu știi dacă te mai întorci acasă și trebuie să știi supraviețui: să poți ținti cu precizie dușmanul, să-l dobori; trebuie să știi să vânezi și să pregătești vânatul, că poate n-ai mâncare sau poate ți-e frig…

N-a mai plecat Angel la război, dar a crescut devenind maestru în mânuirea praștiei. Nimeni nu ochea mai bine ca el și de la mai mare distanță.

Într-o dimineață, tată-său l-a trimis la Dunăre, unde un consătean aduna scoici de pe canale și le vindea amatorilor. I-a zis să-l înhame pe Roib la căruța mică și să plece să aducă vreo doi saci cu scoici din cele mari, verzui și netede.

Angel abia aștepta, că-i plăcea să mâne calul și se ridica praful de pe ulițe în urma lui. Roib era un cal scund și solid, maroniu-roșcat și la glezne avea părul mai lung, de parcă era încălțat cu botoși. Era calul cel mai puternic din sat și cel mai frumos, așa se lăuda băiatul. L-a înhămat repede și s-a întins la drum. Drumul lung, afară cald, nu alerga calul dar căsca gura în toate direcțiile, după vrăbii, să dea după ele cu piatra. Legase frâiele și calul mergea alene, singur, către Dunăre. Totul părea amorțit, doar scârțâitul osiilor se auzea și niciun fir de iarbă nu se mișca, doar firele de praf se ridicau alene și apoi se așezau tăcute. A luat sacii cu scoici și, hai, înapoi - se ridicase Soarele și era chiar deasupra creștetului. Grăbi puțin pasul calului și când să pună praștia la brâu, hop! O ciudățenie mică și brun-roșcată se ițește din mărăcinișul aflat pe marginea drumului prăfos și pare că-l scrutează cu ochii ei strălucitori. Recunoaște imediat nevăstuica - mică, subțirică - și înainte ca aceasta să-și retragă capul și să-și vadă de-ale ei, poc! cu piatra după ea, și-o atinge, probabil, că imediat sare nevăstuica și se dă la cal. Angel, îngrozit - știa de la bătrâne ce rea e nevăstuica și cât e de fioroasă cu animalele - aruncă praștia în car și dă bici calului care, neașteptându-se la așa tratament, se cabrează scurt apoi o ia din loc smucind căruța și aproape răsturnând băiatul peste scoici. Angel îndemna la fugă animalul care nu era obișnuit să alerge în așa hal și tot privea peste umăr: nevăstuica nu se lăsa, alerga după el - în stilu-i caracteristic: ondulatoriu și rapid - prin colbul ridicat nori; un animal de pradă, carnivor, mic și feroce, despre care unii oameni cred că ucide și fără motiv, nu doar pentru a se hrăni.

Începuse un ocol Angel, de teamă că va duce nevăstuica la cotețele din ograda părinților, la animalele din bătătură! Și nu-i iese din minte povestea cu nevăstuica ce împletește cozile vitelor și le lasă fără lapte, și trebuia chemată dada Ioana, să le descânte și dada era destul de bătrână și dacă vitele mureau de la mușcătură vai de el va fi atunci! Și fugeau Angel și calul de speriaseră tot satul! Asudat și plin de praf a ajuns acasă, a coborât pripit, și-a sucit o gleznă dar a reușit să închidă poarta și încerca să astupe crăpătura dintre porți. Tată-său l-a calmat și Angel abia putea explica, gâfâind - aruncând priviri printre uluci - ce a pătimit cu fiara. Tare a mai râs tata și tare au mai râs ceilalți bărbați de superstiția lui și roșu ca racul fiert devenea fața lui Angel, și se rușina băiatul, însă tare bucuros era că a scăpat cu chipul întreg din confruntarea cu nevăstuica și n-a adus-o la gospodărie. În acea seară a pus praștia în cui și nici că a mai dat-o jos de-acolo!

Ușile oportunităților nu trebuie deschise cu piciorul

Un crainic și moderator TV, Hug Downs, povestește:

Am întâlnit un individ care a lucrat în televiziune - un om agresiv și extrem de ambițios, aflat la începutul carierei. Agresivitatea lui era aproape patologică. Încerca să urce în ierarhie profitând de ceilalți și prin ceea ce numesc “a deschide ușa cu piciorul”. Inițial, acest individ a avansat în carieră, dar oamenii pe care îi înlăturase, oamenii de care profitase, oamenii pe care îi jignise pe parcursul urcușului său egoist - toți aceștia nu l-au uitat. Ei îl respingeau în unanimitate. Atunci când s-a impiedicat, așa cum ni se întâmplă tuturor uneori, acești oameni pur și simplu s-au dat la o parte și l-au lăsat să cadă.

Dacă deschizi o ușă lovind-o cu piciorul e foarte posibil ca aceasta să se trântească înapoi și să te lovească în față.

(de la Dale Carnegie citire)

Evoluționism: cercul s-a închis?

(pamflet)

Teoria lui Darwin se bazează pe transformarea treptată a omului primitiv - omul de Neanderthal într-o fiinţă mai dezvoltată - în Cro-Magnon (un reprezentant timpuriu al Omului contemporan din Europa) şi, apoi, în omul modern, care socializează, în principal, prin intermedul diverselor aparate. Azi nu se mai spune că a evoluat cel care are cont pe Facebook, ci acela care are cont pe Wikipedia.

În ideea evoluționismului lupta violentă e cea care face să rămână numai cel mai puternic, cel mai adaptat; adică: scapă cine poate. Totodată, evoluționism înseamnă “cel puternic îl stăpânește pe cel slab”.

Bărbatul - se zvonește - este programat genetic (prin procesul evolutiv, adică) să adopte comportamente promiscue. De ce susținătorii teoriei evoluționiste își spun bărbați și femei și nu simplu, masculi și femele? Sigur, sunt unii care spun despre ei - și chiar cred, dar numai ei - că ar fi masculi alfa și femele alfa. Dar aceștia se înmulțesc ca șoarecii, în alte specii, pe când specia umană stagnează, pentru că nici masculii alfa umani nici femelele alfa nu se mai reproduc cu spor - se concentrează pe “profesie” (sau pe parteneri de același sex) și polenizează la-ntâmplare folosind metode contraceptive.

Citeam de curând un text care ar putea dezamăgi masculii și femelele alfa, dar mai ales pe femele, pentru că se referă la avantajele masculilor, în principal:

[…] avantajele evoluţioniste ale masculilor monogami sunt atât de evidente, încât două studii au ajuns la concluzii asemănătoare în privinţa beneficiilor acestora. Potrivit unui studiu publicat în "Proceedings of the Naţional Academy of Sciences", posibilitatea de a asigura protecţia urmaşilor reprezintă beneficiul suprem al monogamiei. Potrivit unui alt studiu, publicat în revista Science, eforturile depuse pentru menţinerea fidelităţii partenerului de cuplu asigură cel mai mare avantaj evoluţionist. Ambele studii au vizat următorul corolar: întrucât masculii de mamifere pot avea mult mai mulţi urmaşi în fiecare sezon de împerechere decât femelele, s-ar putea crede că împerecherea cu o singură femelă ar reprezenta o tehnică mai puţin adaptivă pentru mascul decât împerecherea cu cât mai multe femele. Studiul publicat în PNAS, realizat pe 230 de specii de primate, a ajuns la concluzia potrivit căreia posibilitatea de a asigura protecţia urmaşilor reprezintă cel mai mare beneficiu pentru masculii monogami. Rămânând aproape de femelă sa, masculul reduce considerabil riscul de infanticid. Deşi studiul a fost realizat doar pe primate non-umane, concluziile sale par a se aplica şi speciei umane, întrucât copiii care cresc fără un tată în familiile lor prezintă un risc mai mare de a muri în copilărie, potrivit unor statistici guvernamentale. [...] Despre statisticile căror guverne e vorba pot doar deduce.

N-aș zice că studiile sunt valabile și pentru specia umană, însă nu-mi pun mintea cu primatele umane de știință care par a urmări o populație de primate umane cât mai redusă. Dar nu va crește - sau va rămâne constant scăzut - numărul primatelor umane în statele așa-zis civilizate, unde exemplarele știu să citească articole precum cel amintit.

[…] Ajutându-şi partenerele de viaţă să aibă grijă de urmaşii lor, femelele devin mai sănătoase, au şansa de a aduce pe lume mai mulţi urmaşi sănătoşi, iar şansele de reproducere a masculilor sunt astfel considerabil sporite. […] Tot niște primate evoluate, de știință, afirmau cândva că de la al cincilea pui deja există riscul - pentru pui - să ajungă, mai târziu, schizofreni sau să aibă alte tare, pentru că organismul celor mai multe femele umane nu poate produce tot ceea ce are nevoie un produs  pentru a se dezvolta și a ajunge un exemplar sănătos.

Femelele care nasc - sau fată? (zic despre evoluționism, adică suntem o specie evoluată de primate, numită oameni sau primate umane) - mai mulți pui chiar devin mai sănătoase? Adică, dacă sunt bolnave devin mai sănătoase?! O fi traducerea aiurea? Câți pui ar trebui să aducă pe lume o femelă de om pentru a se spune despre aceasta că devine mai sănătoasă? După fiecare împerechere din nouă în nouă luni?

Un fel de concluzie: poate nu trebuie să-mi mai chinui neuronul cu astfel de chestiuni. După cum se știe, o fotografie face mai mult decât o mie de cuvinte:

sursa foto

Reflexii în oglindă - Picături de xenon

detaliu foto

Pentru a participa, publică într-un articol pe blogul tău, o imagine sau un clip, pe care tocmai le-ai "vazut in oglinda ta", (poate fi si cea retrovizoare) si inscrie articolul la "Reflexii in oglinda".

Pachet de draci! Sau de diavoli tasmanieni?

Habar n-am cum arată un pachet de draci! Habar n-am cum arată un drac, și nici n-o sa am! Dar așa simt ca ar trebui să fie un pachet de draci: ca mine. Sau pachet cu draci? Sau cu diavoli? Nunu! Sper că nu cu diavoli tasmanieni! Oare de ce le-o zice diavoli acestor animaluțe? Ce-am citit despre ei, diavolii - de văzut n-am văzut (la TV) decât până la un punct, când operatorii încep să filmeze prada în care-și înfig diavolii colții lor mulți! - nu mi s-a părut că ar avea comportament drăcesc (dar nu știu să definesc drăcesc). Aha! Poate le-o zice diavoli din cauza țipetelor pe care le emit și care - se zice - i-au speriat pe primii europeni ajunși în Australia / Tasmania?! Așaaa... da... De-aș da drumul țipetelor din mintea mea cam așa, cred, s-ar auzi! Dar nu-s neagră ca ei și nici temperament rău - ca ei - n-am. Sau poate am, și nu-mi dau seama?! S-ar putea să am! De-aș fi avut laptop care să funcționeze (vorbă să fie!) precum computerul (a se citi cum se scrie) acum... nu l-aș mai fi avut decât ca piese de schimb, într-o cutie... de gunoi!

Poate acestor mici și drăgălași marsupiali carnivori - de mărimea unui câine mic dar îndesat și foarte musculos - le-o zice diavoli pentru că devorează carcasele de mortăciuni în timp record și împiedică, astfel, răspândirea bolilor... Aș devora și eu o carcasă - e drept! Pe cea a computerului (a se citi cum se scrie, și de data aceasta). Cu labele și dinții lui puternici diavolul tasmanian poate devora întreaga pradă, putând să rupă oase și piele! Ehe-heee! Și eu pot, după această zi minunată în care, de la pe la ora 13 și până la 16:30 abia am reușit sa scriu câteva rânduri!

Greu v-ați putea imagina cum am ajuns pachet de draci încercând să accesez blogurile din lista preferatelor! E ca și cum pentru a schimba posturile TV de la telecomandă trebuie să așteptați vreo 45 de minute! Că așa-i modelul, la mine! Uneori îmi ia vreo 3 minute din viață să ajung la blogul ales, alte câteva minute să citesc, alte câteva minute să deschid formularul pentru comentarii, câteva minute să scriu, câteva minute să trimit ce-am scris, alte câteva minute să ajung din nou pe blogul meu și alte câteva minute să trec la alt blog și... s-o iau de la capăt!!! Pur și simplu am renunțat să mai aflu ce are computerul! I-am acceptat toanele și când îl apucă fac o pauză. Vorba bancului: azi au oprit curentul și pentru că n-a mai funcționat computerul am petrecut câteva ore cu familia. Sunt niște oameni tare cumsecade.

Am încercat tot ce se putea face - ce-au zis ”doctorii” care l-au consultat! E, practic, nou, nu are programe incompatibile, nu are ”purici”. Ceva de genul: operația a reușit, pacientul a murit.

M-a sunat, într-o zi, cândva, o amică și mi-a spus că a calculat ea nu știu ce și reincarnarea (?!?) la care sunt acum este pentru a învăța... răbdarea! Noooo! No-no-nooo! Am lipsit când s-a-mpărțit!

Eh, acum că am reușit să o fac și p-asta - să pârăsc computerul - poate pleacă și tasmanienii la ei în habitat. Mie-mi plac diavolii aceștia, dar nu să-mi tropăie pe nervi! Dar cine mă pune să-mi țin nervii la picioarele lor?! Mi se par tare drăgălași! (poate pentru că-mi plac nu se duc la ei in habitat, să-mi lase nervii-n pace?!) Iar puii lor sunt... cât cei de hamster, când se nasc (asta de ce-am mai scris-o?).

Miercurea fără cuvinte - Supărat pe lene

Postarea participă la Wordless Wednesday! (35)

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Cine dorește să participe postează pe blogul său o fotografie (sau o serie de fotografii) care să vorbească fără cuvinte apoi scrie linkul în tabel, la Carmen, Intre vis si realitate.

Happy WW!

Krakatau

Pe Terra exista aproximativ 1300 de vulcani activi, între care circa 500 sunt vizibili, ceilalți fiind submarini. Vulcanul care nu a erupt în ultimii zece mii de ani e clasificat ca vulcan adormit; vulcanul care nu a erupt în ultimii 25 de mii de ani e clasificat ca fiind vulcan stins.

Krakatau este un vulcan activ din Indonezia, situat în arhipelagul Malay în strâmtoarea Sunda între insulele Java şi Sumatra. Suprafaţa insulei se extinde la 10,5 kmp. Înălţimea vulcanului este acum de 813 m, dar înainte de erupţia din anul 1883 a fost semnificativ mai înalt – erupția a distrus și insula și vulcanul, dar s-a format un altul, în anul 1928.

La 26 august 1883 (data locala 27 august, ora locală 10 a.m.), când Krakatau a erupt prima dată violent, jetul de cenușă avea o lungime de 27 de km. A doua zi, dimineața, au urmat alte trei explozii. Ultima a fost cea care a aruncat în aer două treimi din nordul insulei Rakata. Jetul de cenușă a ajuns la o altitudine de 37 de km, iar zgomotul a fost auzit la 4600 de km distanță, în insula Rodriguez. Acest zgomot a fost înregistrat ca fiind cel mai mare zgomot auzit pe Pământ. În seara zilei de 27 august s-a mai înregistrat o explozie puternică, care a dus la surparea completă a părții nordice a insulei Rakata.

Erupția e considerată a fi cea mai puternică din istorie. Coloana de cenușă vulcanică a atins altitudinea de 80 km, a întunecat cerul de la ora 10 a.m. până a doua zi și a fost văzută atât la Singapore (680 km de Krakatau) cât și de pe navele comerciale ce navigau pe ocean la o distanță de 6000 de km. Viteza jetului a fost de 650 m/s, micșorându-se odată cu sporul altitudini. 75 km cubi de magmă au interacționat cu apa, vaporizând 75 km cubi de apă. Gazul emanat a fost în mare parte dioxid de carbon și vapori de apă.

După erupție, două treimi din insulă au explodat, insulele Lang și Polish Hat au dispărut. A rămas doar o treime din insula inițială. Aproximativ 23 km pătrați din insulă s-au scufundat. Au mai rămas câteva insulițe care arată forma inițială a insulei.

Mai distrugator a fost, însa, valul tsunami provocat de erupție. Valul ajungea până la peste 40 de metri înălțime și se deplasa cu viteză foarte mare, măturând coasta de vest a insulei Java și coasta de sud-est a Sumatrei. Și-au pierdut viața 36.000 de oameni și au fost distruse 165 de sate. Valul tsunami a atins, după 12 ore, portul Aden, de pe coasta de est a Africii, aflat la o distanță de peste 6000 de kilometri. Praful vulcanic trimis în atmosfera a filtrat radiațiile solare, scăzând anul următor (1884) temperatura medie a globului cu 1,2°C. Trei luni după erupție, fumul pătruns în atmosfera a provocat în America efecte optice stranii la apusul soarelui, de mai multe ori oamenii crezând că aveau loc incendii de proporții. La trei ani după erupție, fumul mai era perceptibil în atmosferă.

În anul 1928 s-a format vulcanul Anak Krakatau (fiul lui Krakatau), care crește în mărime (are 200 m), este foarte activ și imprevizibil. În dimineaţa de 7 aprilie 2012 în Indonezia a inceput să fumege în partea de sud a craterului vulcanului Anak Krakatau. Norul ajunsese la o înălţime de 100-150 m, şi conţinea doar cantităţi mici de cenuşă. Craterul produce încontinuu fum, aburi şi gaze ce se ridică la mari înălţimi.

Super-vulcanii se află, in prezent, în faza inertă. Pe lângă super-vulcanul din Parcul National Yellowstone (S.U.A.), Europa are super-vulcanii ei, cei mai susceptibili să erupă fiind cei de la Campi Flegrei, din Italia, Santorini si insulele adiacente, precum si cel aflat in inima Europei, sub lacul vulcanic de la Laacher See, în munții Eifel, la numai 24 de kilometri distanță de Koblenz și 48 de Bonn. Acesta din urmă n-a mai erupt de peste 12 000 de ani. Erupția celui din insula Santorini, de acum 3600 de ani, a fost numită erupția minoică, pentru ca s-a produs la momentul de apogeu al civilizației minoice din Creta, provocându-i pieirea.

Dacă vulcanul din Germania va erupe s-ar putea produce o răcire globală, afirmă specialiștii, pentru că miliardele de tone de cenușă eliberate în atmosferă ar bloca luni întregi lumina Soarelui. Din acest motiv vulcanul e monitorizat zilnic. Vulcanul se afla sub lacul Laacher, din sud-vestul Germaniei. Este doar vârful retezat al unui vulcan, iar sub apele sale molcome, fierbe un foc titanic. Cutremurele mici, dar tot mai dese, și apa care a început să bolborosească, sunt semne că lava își croiește drum spre suprafață. Geologii susțin că în trecut, giganticul vulcan a erupt o dată la 10 - 12.000 de ani, iar ultima erupție a fost acum aproape 13.000 de ani. Experții consideră că după 13 milenii de somnolență, erupția vulcanului ar modifica radical peisajul, iar dacă oamenii de pe versanți n-ar fi evacuați la timp, ar fi sute de mii de morți. Agricultura n-ar mai exista în centrul Europei, iar transporturile și aprovizionarea cu alimente ar intra în haos. Norul uriaș de cenușă care va acoperi soarele va produce o răcire globală - așa cum s-a întamplat și în anul 1991, când vulcanul Pinatubo din Filipine a aruncat 20 de miliarde de tone de cenușă în aer, iar temperatura globală a coborat cu 0,6 grade Celsius.

Surse: wikipedia, descopera.ro s.a.

Bună dimineața Soare!

- Și seara bună, Soare! Dar unde e penelul meu?

În ochii pisicilor, toate lucrurile sunt proprietatea lor. (proverb englez)

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Dacă doresti să participi, in fiecare luni, publică pe blogul tău, un articol (video, text, imagini) cu aceasta tema si daca vrei să-l impartasesti cu noi  inscrie articolul la "Buna dimineata soare!"

 

Scurtătura prin pădure

Munciseră la porumb până spre seară. Acum s-au retras la umbrar să ciocnească un pahar cu vin negru, puterea ursului. Gazda își cinstea atât ajutoarele cât și oaspeții veniți de departe. Noaptea se instala pe negândite, cu cântec de greieri. Din vorbă în vorbă, mai plesnind câte-un țânțar, mai alungând un fluture de noapte ce se încumeta în lumina lămpii ce atârna în umbrar, se făcu de miezul nopții și a doua zi aveau de mers iar la porumb, tocmai în linia pădurii, la capătul satului. Oamenii s-au ridicat să plece. Exceptând un văr ceilalți stăteau aproape. Vărul, doar, trebuia să străbată mult din sat până acasă, trebuind să ocolească o pădurice din care, uneori, sătenii își mai luau lemne de foc, pentru iarnă.

- Vere, io zic să nu te duci prin pădure - îl sfătuiește gazda, ființă mai temătoare de felul său. Prea a fost cald atâta vreme…

- Da’ ce-are, mă? îi taie vorba. Că doară nu dă ursul peste mine și nici mistreți nu sunt pe-acolo.

- Nu-s! Dar sunt bursucii în căutare de femele.

Vărul râde cu poftă și ceilalti îi țin isonul.

- Și crezi c-o să mă confunde cu una de-a lor?! Râdeau de le săltau cămășile. La câți viezuri am vânat io, nu mi-e frică de ei! Cel puțin zece din neamul lui au pierit de pușca mea!

O fi vânat el, dar avea câinii cu el și mai erau și alți vânători, care mai nepriceput decât celălalt. Gazda a-ncercat să-i zică de bursuc, că iese numai noaptea departe de vizuină și dacă îi pare că e în pericol face urât, că-i un vânător redutabil - mai bun decât omul, hainul, care îl vânează pentru perii lungi, pielea groasă, bună pentru geamantane scumpe, și pentru grăsime, folosită la săpun, invocând ca motiv că distruge recolta de porumb - delicatesă pentru bursuci - sau strugurii dulci care la fel de tare-i plac; ‘că lupi nu mai sunt acolo și lupii îi consumau cu multă plăcere pe dungații în alb-negru pe frunte și ochi. Îi place bursucului și mierea și nu se sinchisește de înțepăturile albinelor sau ale viespilor, pentru că are piele groasă și un strat bun de grăsime.

- Nu zic că ți-e frică, dar nu știi ce-i în mintea bursucului…

- Lasă, vere, că n-o să am nimic! Nu-mi iese el în cale, bursucul. Și-apoi, chiar de-mi iese! Îl ard ușor, că ăsta n-are chef de fugă decât dacă-i silit! Și-o să-l silesc să fugă dacă face pe nebunu’.

“Dar poate ieși tu în calea lui” - gândește gazda, convinsă că de caninii puternici ai bursucului - mai ceva ca ai rottweilerului - nu scapă prada. A încercat să-l rețină pe văr, să doarmă acolo, pe lavița din bucătăria de vară, dar cu cine să te înțelegi după atâtea pahare de puterea ursului?

Și a plecat vărul prin pădure. Nu era la prima lui trecere pe acolo în miez de noapte dar de data aceasta n-a fost cu noroc. Cum-necum, a intrat în conflict cu bursucul. Auzise foșnăind în tufiș și-a dat cu piciorul în beznă și de-acolo a sărit bursucul fix pe pieptul lui, zgâriindu-i fața cu ghearele lăbuțelor din față și aproape sfâșiindu-i pântecele cu ghearele lăbuțelor din spate, mai lungi decât primele, și care-l ajută să scoată din vizuină pământul pe care-l scârmă cu picioarele din față. Norocul lui că a fost inspirat - instinct de vânător, probabil - și a prins bursucul de gât c-o mână și cu cealaltă de coada lungă de vreo 15 centimetri și l-a smuls cât colo. A-nceput să țipe bursucul - un țipăt chinuit, de-a speriat pădurea și pe gospodari, că începuseră să se aprindă luminile în odăi, dar numai vărul a înțeles că ruda lui e în pericol. Și a fugit către pădure, înarmat cu furca. Și-a întâlnit ruda cam pe la jumătatea drumului, plină de sânge. Au oblojit-o cum s-au priceput, până a venit ambulanța. Medicul venit i-a dezinfectat rănile înainte de a-l urca în dubă, și mare noroc a zis c-a avut, dar semne pe viață îi vor rămâne. Bine că i-a rămas viața, pe care să mai adune niște semne, dacă n-ascultă de sfat.

Bursucul nu caută înfruntări, se ferește; fuge de om, dar nu și atunci când se simte atacat. Nu-i mai mare de 80 de centimetri și e tare curat, dar solitar - doar când trebuie să se-nmulțească suportă femela în vizuina lui; puii sunt îngrijiți de mamă, până ajung să se descurce singuri și se împrăștie care încotro, singuri-singurei, săpând vizuine pe care le păstrează curate; pentru necesitățile fiziologice au locuri separate.

Oaspeții veniți de departe nu s-au mai încumetat de atunci să se plimbe în pădure nici ziua - mai bine rămâneau în umbrar, pe ulițele satului sau pe alte căi bătătorite pe care puteau întâlni cel mult capre, găini sau rațe și mai rar câte o pisică, sau vreun câine fugit de prin ogradă.

Când Natura se joacă

Țestoasa cu aspect de pui jumulit

E o țestoasă foarte rară, din familia Pelodiscus sinensis, cu carapace moale. Acestea pot fi întalnite în Asia, mai ales în China, unde fac parte din meniul oamenilor bogați. În general nu au pielea albă dar pot suferi de albinism, motiv pentru care unele exemplare sunt depigmentate. O altă particularitatea a acestor țestoase este faptul că au o brahnie specială in zona buco-faringiană, pe unde elimină urina.

Maimuța Macaca nigra

Maimuțele din specia Macaca nigra au posterioare imense, roșii și lucioase care, în contrast cu părul negru, ies extrem de tare în evidență. Nu au o perioadă specifică de împerechere și au nevoie de fundurile lor impresionante pentru a atrage un număr cât mai mare de parteneri. Primatele din specia Macaca nigra au parteneri sexuali multipli iar contactul sexual se produce doar atunci când femela își etalează organul sexual impresionat prin fața masculului. Sunt pe cale de disparție.

Viermele-phallus

Viermele marin din specia Urechis unicinctus (cunoscut și ca peștele-penis-coreean) e considerat o delicatesă în China, Japonia dar mai ales in Coreea de Sud; viermii sunt consumaţi cruzi.

Exista și Priapulida (Priapulus caudatus), tot un vierme marin, care a fost descoperit și ca fosilă și ar data din Cambrianul Mijlociu (a început cu 513 milioane de ani în urma și s-a sfârșit cu 499 de milioane de ani în urmă).

Șarpele-phallus

Amfibianul este atât de puțin dezvoltat pe scara evolutivă încat nu are plămâni, artere, vene sau ochi. Şase exemplare ale acestei specii au fost descoperite pe fundul râului Madeira din Rondonia, în nordul Braziliei, în noiembrie 2011. Biologii nu știu cum respiră. Unii speculează că ar respira prin pielea extrem de subțire și fină; se hrăneşte cu peşti mici şi viermi, dar nimic nu este încă dovedit.

E o specie de şarpe fără ochi denumită Atretochoana eiselti. Nu sunt reptile şi sunt înrudite cu salamandrele şi broaştele.

Amazonul este o cutie cu surprize când vine vorba de reptile şi amfibieni. Mai sunt multe de descoperit, a spus biologul Julian Tupan, de la San Antonio Energy.

Alte surse susțin că a fost descoperită specia în anul 1968.

Sursa fotografii: https://www.roportal.ro/articole/despre/cinci_animale_care_dovedesc_ca_si_natura_are_simtul_umorului_6607/

HAPPY WEEKEND! Editia 33 

Reflexii în oglindă - La dublu

Pentru a participa, publică într-un articol pe blogul tău, o imagine sau un clip, pe care tocmai le-ai "vazut in oglinda ta", (poate fi si cea retrovizoare) si inscrie articolul la "Reflexii in oglinda", la SoriN

Superstiție, de Marin Sorescu

Pisica mea se spală

Cu laba stângă,
Iar o să avem un război.

Fiindcă, am observat,
De câte ori se spală
Cu laba stângă,
Creşte considerabil încordarea
Internaţională.

Cum vede ea
Cele cinci continente?
S-a mutat cumva
În pupilele sale
Pitia, cea care ştie să-ţi spună dinainte
Toată istoria
Fără punctuaţie?

Îmi vine să plâng
Când mă gândesc că eu
Şi cerul cu suflete pe care mi l-am legat
În spate
Depind, în ultimă instanţă,
De toanele unei pisici!

Fugi de prinde şoareci,
Nu mai dezlănţui
Războaie mondiale,
Fire-ai a dracului
De putoare!

Marin Sorescu (n. 29.02.1936, Bulzești, județul Dolj - d. 08.12.1996, București) - poet, dramaturg, prozator, eseist și traducător. Operele lui au fost traduse în mai mult de 20 de țări, totalizând peste 60 de cărți apărute în străinătate. S-a făcut remarcat și prin preocuparea pentru pictură, deschizând numeroase expoziții în țară și în străinătate.

A fost membru al Academiei Române, al Academiei Mallarmé din Paris, al Academiei Europene de Ştiinţă şi Artă din Veneţia, al Academiei de Arte, Ştiinţă şi Profesii din Florenţa. A condus revista literară "Ramuri" şi a fost preşedintele Uniunii Scriitorilor din Craiova.

Între premiile internaţionale primite sunt: Premiul Herder, Viena, 1991; Medalia de Aur pentru poezie "Ospiti Napoli", 1970; Premiul "Fernando Riello", Madrid 1983; Premiul "Felix Romuliana", Belgrad 1994.

Deduc că scrierile lui au valoare. Înțeleg ironia dar tot nu înțeleg de ce “drăcuie” pisica doar pentru că unii sunt superstițioși (n-a găsit altă rimă?). Ce probleme am și eu! Mi-am și găsit cui să caut nod în papură, dar îmi plac pisicile, deh!

Bunul-simț, o colecție de prejudecăți?

Albert Einstein (1) a afirmat că bunul-simț este o colecție de prejudecăți dobândite până la vârsta de 18 ani.

Înainte de a acuza pe cineva că nu are bun-simț ar trebui să definim noțiunea. Greu (spre deloc) putem (pot) defini această noțiune deoarece este mai mult un concept filosofic complex și mai puțin o noțiune concretă, clar definibilă. Mai apoi, ar trebui să definim “prejudecată”.

Dante (2) se referea la bun-simț ca fiind viziune practică și realistă asupra lucrurilor.

În istorie, conceptul a fost definit ca sumă de valori umane, treapta cea mai înaltă şi mai sensibilă de manifestare a eului spiritual. Bunul simţ este o stare de spirit şi o condiţie subiectivă a cunoaşterii care asigură împlinirea moral-spirituală a persoanei umane. Este condiţionat social şi cultural, abordabil din perspective multiple, dependent de fiecare epocă şi influenţat de diferitele doctrine filozofice şi morale. Înseamnă gust estetic şi probitate morală, dar şi simţ practic, valori concrete. În limbaj uzual, a te purta cu bun simţ corespunde la a fi rezonabil sau a fi conservator, dar şi a fi voluntar sau nonconvenţional, a avea demnitate.

Am aflat ce credea Einstein despre bunul-simț…

Kant (3) a definit prejudecata ca fiind tendința raţiunii spre pasivitate şi în consecinţă spre heteronomie (4). Tot el a relevat natura prejudecăţilor și a subliniat necesitatea combaterii acestora din două motive:

1. în numele adevărului - dacă raţiunea se comportă pasiv este pasibilă în demersul ei de eroare şi iluzie;

2. în numele libertăţii - dacă raţiunea este pasivă subiectul nu gândeşte prin el însuşi ci priveşte legea din exterior. A gândi liber, înseamnă a fi autonom.

În numele adevarului ar trebui să ne lepădăm (și) de prejudecați cum ar fi: țiganii sunt hoți, profitori, înșelători; în Ardeal ți se vorbește numai în maghiară; femeile sunt șoferi catastrofali; cei mai buni bucătari sunt bărbații; politiștii sunt proști; toți bogații sunt necinstiți; oamenii tatuați, plini de piercing-uri sunt neserioși; etc.Sau nu?

În numele libertății ar trebui să lăsăm pe fiecare să se manifeste cum crede de cuviință?

În unele dicționare bun-simț apare definit ca simțire și se menționează că este învechit, un termen popular (arhaism?) iar ca sinonim descoperim buna-cuviință, definită astfel: decenţă, jenă, maniere (pl.), pudoare, ruşine, sfială […] Dacă bunul-simț e învechit, cu buna-cuviință cum este? A! Se referă doar la termenii în sine, nu la sensul lor. Dada. Mă speriasem! Dar acum mi-a trecut.

La Aristotel (5) bunul simţ este un exerciţiu al virtuţii, iar vechii greci au întocmit o tablă a virtuţilor şi una a viciilor, cosiderând bunul simţ ca numitorul comun al părerilor individuale privitoare la virtuţi şi la vicii. Descartes (6), în Discurs asupra Metodei, a apelat sintagma latină “bona mens“ care semnifică înţelepciunea şi e opozabilă în filozofie termenului ”mala mens“ adica lipsa înţelepciunii sau nebunia. Kant ajunge la concluzia că bunul-simţ nu este doar cheia certitudinii, ci şi a fericirii, iar Wittegstein (7) afirmă că bunul-simţ este principiul după care se poate construi orice model al lumii - inclusiv al persoanei umane - el funcţionând ca o limită a diverselor tipuri de raţionament.

La unii filosofi am aflat cum e cu bunul-simț dar cum o fi cu bunul-simț la oamenii care ne înconjoară?

Etica este una din principalele ramuri ale filosofiei și poate fi numită știința realității morale; se ocupă cu cercetarea problemelor de ordin moral, încercând să găsească răspunsuri la întrebări precum: ce este binele / răul? cum trebuie să ne comportăm?

Kant în Întemeierea metafizicii moravurilor susține că etica se fondează în jurul răspunsului la întrebarea Ce trebuie să fac? Când afirmă aceasta pleacă de la premisa că există o etică veritabilă, universal acceptată. Întrebarea eticii nu a fost prea corect formulată de Kant, aceasta fiind mai mult Ce pot sa stiu despre ce trebuie sa fac? și mai puțin Ce trebuie să fac? (wikipedia)

Norma juridică (legea) poate fi definită ca o regulă de conduită generală și impersonală, instituită de puterea publică sau recunoscută de aceasta, a cărei respectare este asigurată, la nevoie, de forța coercitivă a statului.

Norma morală (de etica) poate fi definită ca model sau recomandare privind înfăptuirea principiilor, îndeplinirea datoriilor și regulilor morale, și a căror respectare este impusă individului de opinia publică sau de conștiința morală proprie.

Respectarea legilor statului este obligatorie, a legilor bunei-cuviințe este voluntară, dar ceea ce nu oprește legea oprește buna-cuviință - Seneca (8)

Uneori, bunul-simț și buna-cuviință sunt definite separat. Astfel:

- bunul-simț presupune respectarea personalității și muncii altuia, respectul pentru om și omenia lui, respectul pentru adevar (dar adevărul cui? mă întreb); presupune modestie, discreție, corectitudine și ingaduință; disciplină liber consimțită.

- buna-cuviința are o semnificație apropiată de politețe; o politețe spontană, nedeliberată, ce decurge din înțelepciunea poporului, din omenie și reprezintă elementul de bază în comportament, fiind un reflex al fondului moral-uman.

A avea bun-simț sau a fi de bun-simț este un defect sau o calitate? Ce să zic? Depinde pe cine întreb?

Și iată cum ajung la teoria relativității, cea  relativității restrânse și cea a relativității generalizate.

Ideea de bază a acestor două teorii este că timpul și distanțele unui eveniment măsurate de doi observatori au, în general, valori diferite, dar se supun totdeauna acelorași legi fizice. Când doi observatori examinează configurații diferite, și anume deplasările lor, una în raport cu cealaltă, aplicând regulile logice, se constată că legile fizice au în mod necesar o anumită formă.

M-am învârtit în cerc, pornind de la Einstein și ajungând tot la el. Totul este relativ (?!) Am reinventat roata dar încă nu m-am lămurit.

Note:

(1) Albert Einstein (14.03.1879, Ulm - 18.04.1955, Princeton) - fizician teoretician de etnie evreiască, născut în Germania, apatrid din 1896, elvețian din 1899, emigrat în 1933 în SUA, naturalizat american în 1940, profesor universitar la Berlin și Princeton. Autorul teoriei relativității. În 1921 i s-a decernat Premiul Nobel pentru Fizică.

(2) Dante Alighieri (29.05.1265, Florența - 14.09.1321, Ravenna) - poet și filozof italian, om politic florentin, considerat a fi cel mai mare scriitor european din Evul Mediu. Autor al „Divinei Comedii”, capodoperă a literaturii universale, Dante este primul mare poet de limbă italiană, Sommo Poeta (“poet în cel mai înalt grad”).

(3) Kant Immanuel (22.04.1724, Königsberg/Prusia Orientală - 12.02.1804, Königsberg) - filozof german, unul din cei mai mari gânditori din perioada iluminismului în Germania; este socotit unul din cei mai mari filozofi din istoria culturii apusene.

(4) Heteronomie - s. f. (fil.) principiu potrivit căruia voința subiectului nu are în sine rațiunea propriei acțiuni, ci o derivă din rațiuni externe. ◊ situație, acțiune caracterizată prin faptul că este guvernată nu de legi proprii, ci de legi situate sau impuse din afară. ◊ caracterul a ceea ce este heteronom. (< fr. hétéronomie) - DEX

 (5) Aristotel (384 î.Hr., Stagira - 07.03.322 î.Hr.) - unul din cei mai importanți filosofi ai Greciei Antice, clasic al filosofiei universale, spirit enciclopedic, fondator al școlii peripatetice. Deși bazele filosofiei au fost puse de Platon, Aristotel este cel care a tras concluziile necesare din filosofia acestuia și a dezvoltat-o, putându-se cu siguranță afirma că Aristotel este întemeietorul științei politice ca știință de sine stătătoare. A întemeiat și sistematizat domenii filosofice ca Metafizica, Logica formală, Retorica, Etica. De asemenea, forma aristotelică a științelor naturale a rămas paradigmatică mai mult de un mileniu în Europa.

(6) Descartes René (31.03.1596 - 11.02.1650), cunoscut de asemenea cu numele latin Cartesius, a fost filozof și matematician francez.

(7) Wittegstein Ludwig Josef Johann (26.04.1889, Viena - 29.04.1951, Cambridge/Anglia) - filozof austriac, autorul unor contribuții fundamentale în dezvoltarea logicii moderne și a filosofiei limbajului, deși în cursul vieții a publicat o singură carte: Tractatus Logico-Philosophicus (1921). Culegerea de prelegeri și notițe, în care mai târziu se distanțează de unele poziții inițial susținute în Tractatus, a fost publicată postum.

(8) Seneca Lucius Annaeus (Seneca cel Tânăr, n. cca. 4 î.Hr. – d. 65) - filosof stoic roman, preceptor al împăratului Nero. A ocupat și funcții în administrația Imperiului. A fost fiul lui Seneca cel Bătrân (55 î.Hr.- 41d.Hr.). Originalitatea lui Seneca stă în pătrunderea cu care a surprins viciile și relele contemporanilor săi, stă în locul acordat milei și omeniei față de sclavi, de gladiatori. Ideile sale au făcut ca el să fie consultat nu numai de filosofi, ci și de Părinții Bisericii și de moraliștii creștini. Sinuciderea către care a fost împins a oferit un model celebru de stoicism în acțiune.

Miercurea fără cuvinte – Zgomotoasă

Postarea participă la Wordless Wednesday! (34)

Cine dorește să participe postează pe blogul său o fotografie (sau o serie de fotografii) care să vorbească fără cuvinte apoi scrie linkul în tabel, la Carmen, Între vis și realitate.

 

În căutarea puiului de pisică

Într-o seară, spre noapte, pe la ora 23 auzeam un tânguit de pisoiaș. Era deja a treia sau a patra seară de când se auzea - mi-au zis ceilalți. Bătea vântul și norii scuturau câteva picături răzlețe de ploaie. Mi-era tare greu să merg la culcare știind că un suflețel captiv în blaniță se tânguie de foame sau de frică. Sunt tare neajutorați când sunt mici! Și când devin adulți, dar mai ales când sunt mici. Au ca dușmani naturali nu doar câinii, păsările de noapte, șobolanii, ci și oamenii cu suflet hain. În zonă nu erau decât câini și oameni - după știința mea.

M-am hotărât să ies în bezna nopții cu o porție de mâncare specială pentru pisici - din porția motanilor noștri grăsuni. Categoric nu s-ar fi supărat să își împartă mâncarea cu străinii și de aceea nu i-am întrebat.

Am pus mâncarea într-un recipient din plastic și dă-i cu spor în căutarea pisoiului. Bineînțeles că nu mai mieuna când am ajuns în zona unde mi se părea că s-ar putea afla. Noaptea, sunetele sunt înșelătoare; puțini pot localiza, exact, locul sursei de zgomot. Am trecut pe pilot automat și îmi concentram auzul. Degeaba! Sunetul părea că vine ba din beciul blocului din dreapta mea, ba din tufele aflate pe marginea căii de acces spre garajul subteran al blocului din cealaltă parte, ba din pom și iar din beci și tot așa. Cert e că am localizat o anumită arie și, după vreo douăzeci de minute, m-am hotărât să las vasul cu mâncare pe o bordură, în parcare - poate simte pisoiul mirosul și găsește păpica. Dacă nu, o mânca-o altă pisică.

Cu sufletul mai împăcat și conștiința mai liniștită am revenit în casă. Pisoiul nu se oprea din tânguit! Dar nu știam cum să-l găsesc și am trecut la somn. Ziua l-am căutat, dar nu se vedea pe nicăieri vreun pui de pisică și nu se auzea mieunatul acela ce părea că vrea să sfâșie inima celor mai slabi de înger. Dar cum s-a lăsat noaptea, cum a început să se tânguie. Și iar i-am dus mâncare și am lăsat-o între tufe, de data aceasta. Ziua iar liniște. Și povesteam tuturor despre puiul de pisică tânguitor, rugându-i să mă anunțe în caz că-l zăresc în plimbările lor sau când stau pe bancă, la umbră. A treia zi, rugându-mă de cineva să mă anunțe dacă-l vede, îmi spune: “Vezi că-i pui de cucuvea!” Cum să fie cucuvea? holbez ochii. Cucuvele între blocuri?! Și-mi explică omul că noaptea își hrănesc cucuvelele puii și, da, au ajuns și printre blocuri. No, asta-i bună! Umblam cu mâncare pentru pisici să hranesc cucuveaua! Dar n-am fost convinsă, așa că am căutat pe net, să mă asigur că despre pui de cucuvea e vorba. Și mare mi-a fost mirarea când am găsit nu doar sunetul ci și încă cel puțin unul care voia să hrănească un pui de cucuvea crezând că e pui de pisoi.

Am căutat să hrănesc puiul de pisică! Acum știu de ce nu l-am găsit. Am hrănit vreo pisică - să-i fie de bine, că nu i-a stricat. Și am mai aflat ceva: cum face cucuveaua! Până atunci nu mai auzisem sau dacă oi fi auzit am uitat sau n-am băgat de seamă. Acum nu mai uit!

Bună dimineața Soare

Lasă grijile, începe să trăiești

Oricare zi e bună pentru a începe și cu atât mai mult o zi de luni!

*

A ajunge să realizezi o împărțire echitabilă între muncă și distracție reprezintă “cea mai mare încercare”, spune Ray Stata de la Analog Devices.

Pe termen lung importantă este familia; nu salariul, nu pachetele de acțiuni, nu o casă de vacanță ci o viață de familie fericită; timpul liber este esențial. Cei mai mulți oameni ar răspunde la fel. Și, totuși, majoritatea oamenilor nu pun în aplicare aceste concepte, nu privesc echilibrul ca pe o prioritate și devin victimele obiceiului de a se concentra asupra carierei, din cauza presiunii imediate pe care aceasta o exercită, și pierd din vedere satisfacția imediată sau pe termen lung care decurge dintr-o viață personală împlinită.

Încercați să nu faceți nimic măcar o oră pe zi! “Irosiți-vă” astfel timpul. Apreciați-vă familia, prietenii, mediul în care trăiți, pe dumneavoastra înșivă, orice vă face să nu vă mai gândiți la carieră.

Munca fizică e o metodă terapeutică: să greblezi frunzele căzute, să tunzi pomii, să plantezi flori. Unii meditează dimineața, când e liniște și se pot destinde; se pot gândi la ziua ce tocmai începe.

Cum puteti începe să vă echilibrați viața? Primul pas este să vă schimbați atitudinea. Trebuie să încetați să mai considerați timpul dedicat familiei, sportului sau distracției ca fiind un timp pierdut. “Relaxare” nu e un cuvânt obscen.

Trebuie să vă faceți timp pentru activități recreative.

Și cel mai important: să puneți aceste lucruri în practică.

Lasă grijile, începe să trăiești, Dale Carnegie, Editura Curtea Veche, 2008, traducător Adriana Ciorbaru

În grădină, de Samuel Mützner (13.12.1884, Bucuresti – 02.10.1959, Bucuresti)

Dacă doresti să participi, în fiecare luni, publică pe blogul tău, un articol (video, text, imagini) cu această temă și dacă vrei să-l împărtășești cu noi  înscrie articolul la "Bună dimineața Soare!" pe blogul Iulisei.

Cei dragi sau Parfumul sentimentului de siguranță

S-a născut “la casă” dar părinții au ales - când ea avea vârsta de patru ani - să se mute la bloc. Și-au imaginat că acolo vor fi mai în siguranță copiii lor. Au plătit avansul pentru un apartament cu trei camere și după doi ani s-au mutat. Vecinii erau tineri toți și aveau unul sau doi copii. Cum apărea o nouă familie pe scară, cum toți săreau să ajute la cărat de mobilă - pentru ca nu toate obiectele încăpeau în liftul destul de spațios. Seara udau, cu rândul, zona verde din spatele blocului și curățau terenul de joacă pentru copii. Unul dintre părinți a reușit să aducă două mese de ping-pong, cu picioare din oțel, înfipte în pământ și cu blatul din beton - să nu poată fi mișcată și să nu se deterioreze în timp. Erau montate trei leagăne, doi stâlpi între care copiii legau fileul pentru volei. Pentru porțile de fotbal erau nevoiți să improvizeze și foloseau pietroaie. Un alt părinte a copiat modelul de scrabble dintr-o revistă Pif și l-a realizat din carton, inclusiv piesele cu litere, și copiii îl întindeau pe masa de ping-pong, organizând campionate. Își exersau abilitatea de a învăța cât mai multe cuvinte și erau obligați să știe să calculeze punctajul. Când nu jucau scrabble sau jocuri cu mingea, jucau cărți sau șah - ori pe pături întinse în iarbă, ori pe masa de ping-pong dacă nu juca nimeni. Iarna, părinții udau o parte din teren și făceau patinoar iar copiii, înarmați cu lopeți, curățau gheața în timpul zilei pentru a putea juca hochei, “coada de șarpe”, prinselea sau fotbal pe gheață. În fiecare seară un părinte uda patinoarul pentru ca a doua zi să fie neted, numai bun pentru patinat. Se adunau acolo, iarna, copiii din trei cartiere.

Aerul proaspăt te ucide

Smogul, care era odată atracția inedită a Los Angeles-ului, se întinde acum în toată țara […] iar oamenii s-au obișnuit atât de tare cu aerul poluat încât le vine foarte greu să respire altceva.

Flagstaff - Arizona

Recent am ținut o serie de conferințe prin țară și una din opriri a fost la Flagstaff, Arizona, la 7000 mile deasupra nivelului mării.

De îndată ce am ieșit din avion, am simțit ceva ciudat.

- A ce miroase? L-am întrebat pe domnul care m-a întâmpinat la aeroport.

- Nu simt nimic, răspunse el.

- E un parfum foarte specific cu care nu sunt familiarizat.

- A, trebuie că vă referiți la aerul proaspăt! Cei care vin aici n-au mai mirosit niciodată așa ceva.

- Și ce efecte are? L-am întrebat bănuitor.

- Se spune că face bine la plămâni. Respirați-l ca pe orice aer. Nimic special.

- Am mai auzit povestea asta. Dar cum explicați, dacă-i aer, că nu-mi lăcrimează ochii?

- Ochii nu lacrimează la aer curat. Ăsta-i avantajul. Economisiți batistele de hârtie.

Am privit în jur și totul era limpede ca cristalul. Aveam o senzație ciudată și nu mă simțeam în largul meu. Gazda mea, sesizând acest lucru, încerca să mă liniștească.

- Vă rog, nu vă îngrijorați. Experiențele au dovedit că puteți respira aer curat zi și noapte, fără ca organismul să sufere.

- Spuneți asta pentru că nu vreți să plec. Niciun om care a trăit într-o metropolă nu poate suporta aerul curat un timp îndelungat. Nu e călit pentru așa ceva.

- Ei bine, dacă aerul proaspăt vă face rău, acoperiți-vă nasul cu o batistă și respirați pe gură.

- Perfect; o să-ncerc. Dacă știam însă că vin într-un oraș unde nu există altceva decât aer curat, m-aș fi înarmat cu o mască de gaze.

Un timp am mers în tăcere. După un sfert de oră m-a întrebat:

- Cum vă simțiți acum?

- Mai bine cred, dar mi-e dor de strănut.

- Noi nu prea strănutăm aici, admise interlocutorul. Se strănută la dv?

- Tot timpul. Sunt zile când numai asta facem.

- Și vă place?

- Nu neapărat. Dar dacă nu strănuți, mori. Să vă mai întreb ceva. Cum se-ntâmplă că aici nu-i aer poluat?

- Flagstaff nu-i prielinic pentru industrie. Cred că am rămas în afara timpului. Singurul fum pe care îl avem îl fac indienii când semnalizează. Dar vântul îl spulberă repede.

Aerul proaspăt mă făcea să amețesc.

- Nu există pe aici vreun autobuz Diesel, să respir puțin gaz, câteva ore?

- Nu în momentul acesta. Dar aș putea să vă găsesc un camion.

Am găsit un camionagiu, i-am strecurat o hârtie de 5 dolari și m-a lăsat timp de o jumătate de oră să-mi țin nasul în țeava de eșapament. Mi-am revenit imediat și-am putut să țin conferința.

Los Angeles - 26.07.1943 - nor de smog

Nimeni n-a părăsit Flagstaff atât de fericit ca mine. Nu m-am mai oprit decât în Los Angeles. Când am coborât din avion am luat o gură zdravănă de smog, ochii au pornit să lăcrimeze, am început să strănut și m-am simțit ca un nou născut.

Art Buchwald (20.10.1925 – 17.01.2007), umorist, publicist american, primește premiul Pulitzer pentru publicistică în anul 1982.

din Cărămida cu mâner - proză satirică. Selecția și notele: Viorica Mircea. Ed. Astra 1986

Surse foto, link-uri invalide in febr 2021: Flagstaff: http://asso.intersejours.free.fr/volusa.htm  

camion (in febr 2021 p. nu mai exista), 

Los Angeles: http://www.aqmd.gov/news1/archives/history/marchcov.html

Happy Weekend! Editia 32