Albert Einstein (1) a afirmat că bunul-simț este o colecție de prejudecăți dobândite până la vârsta de
18 ani.
Înainte de a acuza pe cineva că nu are bun-simț ar trebui să
definim noțiunea. Greu (spre deloc) putem (pot) defini această noțiune deoarece este mai mult un
concept filosofic complex și mai puțin o noțiune concretă, clar definibilă. Mai
apoi, ar trebui să definim “prejudecată”.
Dante (2) se referea la bun-simț ca fiind v
În istorie, conceptul
a fost definit ca sumă de valori umane, treapta cea mai înaltă şi mai sensibilă
de manifestare a eului spiritual. Bunul simţ este o stare de spirit şi o
condiţie subiectivă a cunoaşterii care asigură împlinirea moral-spirituală a
persoanei umane. Este condiţionat social şi cultural, abordabil din perspective
multiple, dependent de fiecare epocă şi influenţat de diferitele doctrine
filozofice şi morale. Înseamnă gust estetic şi probitate morală, dar şi simţ
practic, valori concrete. În limbaj uzual, a te purta cu bun simţ corespunde la
a fi rezonabil sau a fi conservator, dar şi a fi voluntar sau nonconvenţional,
a avea demnitate.
Am aflat ce credea Einstein despre bunul-simț…
Kant (3) a definit prejudecata ca fiind tendința raţiunii spre pasivitate şi în consecinţă spre heteronomie
(4). Tot el a relevat natura prejudecăţilor și a subliniat necesitatea
combaterii acestora din două motive:
1. în numele adevărului - dacă raţiunea se comportă pasiv
este pasibilă în demersul ei de eroare şi iluzie;
2. în numele libertăţii - dacă raţiunea este pasivă
subiectul nu gândeşte prin el însuşi ci priveşte legea din exterior. A gândi liber, înseamnă a fi autonom.
În numele adevarului ar trebui să ne lepădăm (și) de prejudecați
cum ar fi: țiganii sunt hoți, profitori, înșelători; în Ardeal ți se vorbește numai în maghiară; femeile sunt șoferi catastrofali; cei mai buni bucătari sunt bărbații; politiștii sunt proști; toți bogații sunt necinstiți; oamenii tatuați, plini de piercing-uri sunt neserioși;
etc.. Sau nu?
În numele libertății ar trebui să lăsăm pe fiecare să se
manifeste cum crede de cuviință?
În unele dicționare bun-simț
apare definit ca simțire și se menționează
că este învechit, un termen popular (arhaism?)
iar ca sinonim descoperim buna-cuviință, definită astfel: decenţă,
jenă, maniere (pl.), pudoare, ruşine, sfială […] Dacă bunul-simț e învechit, cu
buna-cuviință cum este? A! Se referă doar la termenii în sine, nu la sensul
lor. Dada. Mă speriasem! Dar acum mi-a trecut.
La Aristotel (5) bunul simţ este un exerciţiu al virtuţii,
iar vechii greci au întocmit o tablă a virtuţilor şi una a viciilor, cosiderând
bunul simţ ca numitorul comun al părerilor individuale privitoare la virtuţi şi
la vicii. Descartes (6), în Discurs
asupra Metodei, a apelat sintagma latină “bona mens“ care semnifică
înţelepciunea şi e opozabilă în filozofie termenului ”mala mens“ adica lipsa
înţelepciunii sau nebunia. Kant ajunge la concluzia că bunul-simţ nu este doar
cheia certitudinii, ci şi a fericirii, iar Wittegstein (7) afirmă că bunul-simţ
este principiul după care se poate construi orice model al lumii - inclusiv al
persoanei umane - el funcţionând ca o limită a diverselor tipuri de raţionament.
La unii filosofi am aflat cum e cu bunul-simț dar cum o fi
cu bunul-simț la oamenii care ne înconjoară?
Etica este una din principalele ramuri ale filosofiei și
poate fi numită știința realității morale; se ocupă cu cercetarea
problemelor de ordin moral, încercând să găsească răspunsuri la întrebări
precum: ce este binele / răul? cum trebuie să ne comportăm?
Kant în Întemeierea
metafizicii moravurilor susține că etica se fondează în jurul răspunsului
la întrebarea Ce trebuie să fac? Când
afirmă aceasta pleacă de la premisa că există o etică veritabilă, universal
acceptată. Întrebarea eticii nu a fost prea corect formulată de Kant, aceasta
fiind mai mult Ce pot sa stiu despre ce
trebuie sa fac? și mai puțin Ce
trebuie să fac? (wikipedia)
Norma juridică (legea)
poate fi definită ca o regulă de conduită generală și impersonală, instituită
de puterea publică sau recunoscută de aceasta, a cărei respectare este asigurată,
la nevoie, de forța coercitivă a statului.
Norma morală (de
etica) poate fi definită ca model sau recomandare privind înfăptuirea
principiilor, îndeplinirea datoriilor și regulilor morale, și a căror
respectare este impusă individului de opinia publică sau de conștiința morală
proprie.
Respectarea legilor statului este obligatorie, a legilor
bunei-cuviințe este voluntară, dar ceea
ce nu oprește legea oprește buna-cuviință - Seneca (8)
Uneori, bunul-simț și buna-cuviință sunt definite separat.
Astfel:
- bunul-simț
presupune respectarea personalității și muncii altuia, respectul pentru om și
omenia lui, respectul pentru adevar (dar adevărul cui? mă întreb); presupune
modestie, discreție, corectitudine și ingaduință; disciplină liber consimțită.
- buna-cuviința
are o semnificație apropiată de politețe; o politețe spontană, nedeliberată, ce
decurge din înțelepciunea poporului, din omenie și reprezintă elementul de bază
în comportament, fiind un reflex al fondului moral-uman.
A avea bun-simț sau a fi de bun-simț este un defect sau o
calitate? Ce să zic? Depinde pe cine întreb?
Și iată cum ajung la teoria relativității, cea relativității restrânse și cea a relativității
generalizate.
Ideea de bază a acestor două teorii este că timpul și
distanțele unui eveniment măsurate de doi observatori au, în general, valori diferite, dar se supun totdeauna
acelorași legi fizice. Când doi observatori examinează configurații diferite,
și anume deplasările lor, una în raport cu cealaltă, aplicând regulile logice,
se constată că legile fizice au în mod necesar o anumită formă.
M-am învârtit în cerc, pornind de la Einstein și ajungând
tot la el. Totul este relativ (?!) Am reinventat roata dar încă nu m-am
lămurit.
Note:
(1) Albert Einstein (14.03.1879, Ulm - 18.04.1955, Princeton)
- fizician teoretician de etnie evreiască, născut în Germania, apatrid din
1896, elvețian din 1899, emigrat în 1933 în SUA, naturalizat american în 1940,
profesor universitar la Berlin și Princeton. Autorul teoriei relativității. În 1921
i s-a decernat Premiul Nobel pentru Fizică.
(2) Dante Alighieri (29.05.1265, Florența - 14.09.1321, Ravenna) - poet și filozof
italian, om politic florentin, considerat a fi cel mai mare scriitor european
din Evul Mediu. Autor al „Divinei Comedii”, capodoperă a literaturii
universale, Dante este primul mare poet de limbă italiană, Sommo Poeta (“poet în cel mai înalt grad”).
(3) Kant Immanuel
(22.04.1724, Königsberg/Prusia Orientală - 12.02.1804, Königsberg) - filozof
german, unul din cei mai mari gânditori din perioada iluminismului în Germania; este socotit unul din cei mai mari filozofi din
istoria culturii apusene.
(4) Heteronomie - s. f. (fil.) principiu potrivit căruia
voința subiectului nu are în sine rațiunea propriei acțiuni, ci o derivă din
rațiuni externe. ◊ situație, acțiune caracterizată prin faptul că este
guvernată nu de legi proprii, ci de legi situate sau impuse din afară. ◊
caracterul a ceea ce este heteronom. (< fr. hétéronomie) - DEX
(5) Aristotel (384
î.Hr., Stagira
- 07.03.322 î.Hr.) - unul din cei mai importanți filosofi ai Greciei Antice,
clasic al filosofiei universale, spirit enciclopedic, fondator al școlii peripatetice.
Deși bazele filosofiei au fost puse de Platon, Aristotel este cel care a tras
concluziile necesare din filosofia acestuia și a dezvoltat-o, putându-se cu
siguranță afirma că Aristotel este întemeietorul științei politice ca știință
de sine stătătoare. A întemeiat și sistematizat domenii filosofice ca
Metafizica, Logica formală, Retorica, Etica. De asemenea, forma aristotelică a
științelor naturale a rămas paradigmatică mai mult de un mileniu în Europa.
(6) Descartes René (31.03.1596 - 11.02.1650), cunoscut de
asemenea cu numele latin Cartesius, a fost filozof și matematician francez.
(7) Wittegstein Ludwig
Josef Johann (26.04.1889, Viena - 29.04.1951, Cambridge/Anglia) - filozof
austriac, autorul unor contribuții fundamentale în dezvoltarea logicii moderne
și a filosofiei limbajului, deși în cursul vieții a publicat o singură carte: Tractatus
Logico-Philosophicus (1921). Culegerea de prelegeri și notițe, în care mai
târziu se distanțează de unele poziții inițial susținute în Tractatus, a
fost publicată postum.
(8) Seneca Lucius
Annaeus (Seneca cel Tânăr,
n. cca. 4 î.Hr. – d. 65) - filosof stoic roman, preceptor al împăratului Nero.
A ocupat și funcții în administrația Imperiului. A fost fiul lui Seneca cel
Bătrân (55 î.Hr.- 41d.Hr.). Originalitatea lui Seneca stă în pătrunderea cu
care a surprins viciile și relele contemporanilor săi, stă în locul acordat
milei și omeniei față de sclavi, de gladiatori. Ideile sale au făcut ca el să
fie consultat nu numai de filosofi, ci și de Părinții Bisericii și de moraliștii
creștini. Sinuciderea către care a fost împins a oferit un model celebru de
stoicism în acțiune.