sâmbătă, 31 octombrie 2020

Am liliacul meu

Făcând slalom în cotidian am reușit să meșteresc un liliac (nu copacul, animalul). Nu e un liliac dedicat sărbătorii Halloween, e un liliac dedicat liliecilor, de Ziua lor. Unul viu în casă e total contraindicat.
Cu idei pentru tipar și liliac m-au ajutat Suzana și Ella. Cu această ocazie am văzut o jucărie liliac atât de drăgălașă încât ieri am fost la singurele două magazine din zonă (vorba vine) să caut materialul potrivit (flaușat). Mi-am forțat plămânii degeaba: n-am găsit. La idee nu renunț.
Nu voia să se lase fotografiat...
Tiparul pe care l-am găsit nu l-am mai mărit, așa că liliacul e mititel: anvergura aripilor este de 28 cm iar corpul (cu cap cu tot) de 16 cm.
Liliacul meu are ochi albaștri – e o „specie nouă” (și nu doar pentru că are ochi albaștri).
Se odihnea agățat de lustră când l-am fotografiat prima dată.
E gata să plece la vânătoare.

👻 Happy Halloween! 👻
🎃 🎃 🎃
🐱 🐱

vineri, 30 octombrie 2020

Legenda primului liliac

Cu mult, mult timp în urmă, într-o dimineață, în timp ce răsărea, Soarele s-a apropiat prea tare de Pământ și s-a încurcat în ramurile dese ale unui copac foarte înalt. Cu cât se zbătea mai tare să scape, cu atât se încurca mai mult, așa că n-a mai ajuns sus pe cer și zorile n-au mai venit. La început, păsările și celelalte vietăți n-au observat. S-au trezit, la un moment dat, dar pentru că era încă întuneric au crezut că s-au înșelat și s-au întors în culcușurile lor. Vietățile nocturne s-au bucurat, și au continuat să vâneze. Dar timpul trecea și zorile nu mai veneau; animalele au înțeles că ceva nu e în regulă, au ținut un consiliu și au hotărât să plece în căutarea Soarelui. Mica veveriță, căreia îi plăcea să sară printre crengile copacilor, a descoperit Soarele încurcat între crengile copacului, și părea foarte palid. Când a văzut-o, Soarele a rugat-o să-l ajute, să-l elibereze dintre ramuri. Veverița n-a stat pe gânduri și a început să sară din creangă in creangă, tot mai aproape de Soare, dar căldura acestuia a determinat-o să alerge din nou pe pământ.
- Surioară – se tânguia Soarele, eliberează-mă..
- Oh, Soare, ești prea fierbinte. Mi-ai ars deja blana de pe coadă.
Veverița era tare mândră de coada ei stufoasă și acum era gata să plece, să aducă ajutoare.
- Te rog, încearcă din nou! strigă Soarele după veveriță. Sunt atât de obosit încât lumina mea se va stinge curând.
Micuța veveriță, având o inima foarte mare, a alergat din nou în sus pe trunchiul copacului, spre crengile între care era prins Soarele, dar căldura puternică a alungat-o.
- Nu mă lăsa! a strigat Soarele văzând-o cum coboară în viteză.
- Dragă Soare, nu mai pot! I-a strigat veverița. Căldura ta mi-a ars toată blana; sunt neagră ca o bucată de cărbune și nu mai pot vedea. Lumina ta m-a orbit.
- Te rog, veveriță mică, mai încearcă... - se tânguia Soarele cu glas din ce în ce mai stins. Lumina mea va dispărea curând.
Veverița și-a adunat toate forțele și a alergat din nou spre locul unde era prins Soarele; de data aceasta alergând cât de repede putea a ajuns la Soare și l-a împins afară dintre crengi cu ultimele puteri. Eliberat, Soarele a zburat spre cer. Veverița se mai ținea de ramura cea mai înaltă a copacului. Căldura teribilă a făcut ca lăbuțele ei să se lungească și pielea să se întindă și micuța făptură simțea că va rămâne prinsă pentru totdeauna, cu capul în jos, în vârful copacului. Blănița îi era pârlită și nu mai vedea, iar în apropiere nu era nimeni care să o salveze.
Privind în urma lui, Soarele a văzut-o pe micuța veveriță chinuită și l-a tulburat imaginea, știind că el a rănit-o atât de rău și numai el o putea ajuta.
- Micuță veveriță, te-ai rănit salvându-mă pe mine. Vreau să îți răsplătesc bunătatea. Care este cea mai mare dorință a ta?
- Întotdeauna mi-am dorit să zbor – a răspuns imediat veverița.
Atunci, Soarele a atins-o cu o rază mică-mică de lumină și durerea veveriței a dispărut, dar era tot oarbă, iar pielea și lăbuțele încă erau lungite.
- De acum înainte – i-a spus Soarele – vei putea zbura spre cer și oriunde dorești, dar pentru că lumina mea ți-a provocat atâta rău vei zbura în timpul nopții, în întuneric, dar urechile tale vor auzi tot ce mișcă și vei simți tot ce nu mișcă. Atunci când vei avea nevoie de ajutor și vei striga îți vor răspunde copacii, stâncile, fiecare animal și plantă trimițând un ecou în urechile tale. Vei putea astfel să zbori și să eviți orice obstacol. Ne vom întâlni în zori și în amurg, să mai povestim. Acum suntem prieteni pentru totdeauna. Zboară, acum, micuța mea prietenă – a îndemnat-o Soarele.
Neîncrezătoare, veverița s-a desprins totuși de pe creangă și, spre marea surprindere – și bucurie – a reușit să zboare. A devenit, astfel, nu prima veveriță care poate să zboare, ci primul Liliac. Din acea zi, liliacul stă mereu cu capul în jos, atârnând de crengi sau în peșteri, doarme în timpul zilei și zboară toată noaptea.
Toată suflarea știe că el a fost cel care a eliberat Soarele și a salvat lumea dăruindu-i căldura și lumina și nimeni nu îndrăznește să-i derajeze somnul.
(repovestire după o legendă a indienilor Ojibwe, America de Nord)

Image by Franck Barske from Pixabay

joi, 29 octombrie 2020

Despre lilieci, în linii generale

Liliecii nu sunt printre cele mai populare și drăgălașe ființe din lume, din contră, mulți oameni se tem de aceste mamifere, ba că ar putea fi atacați, ba că ar putea fi îmbolnăviți. Liliecii sunt singurele mamifere care pot zbura. Liliecii nu sunt orbi, dar nu au o vedere foarte bună; își găsesc drumul folosind atât ochii cât și ecolocația. Ei folosesc ecolocația și pentru a comunica, nu doar pentru orientare și găsirea hranei. Pe lilieci nu-i auzim – emit ultrasunete la diferite frecvențe de peste 20 kHz, pe care omul nu le poate detecta; liliecii de amurg mai emit și sub 20 kHz. În funcție de specie, ultrasunetele sunt emise pe gură sau pe nas, în orice direcție.
Peste 80% dintre speciile de lilieci din lume sunt de mici dimensiuni (câteva zeci de grame) și cele mai multe specii sunt consumatoare de insecte. Fiecare liliac poate consuma circa o mie de insecte pe noapte, echivalentul în insecte a două treimi din greutatea lor corporală.
Liliecii sunt fel de fel
, și unii sunt chiar hazlii: liliacul urecheat brun, care are urechi extrem de lungi, cam cât lungimea corpului (trăiește și în România) sau liliecii cu potcoavă care au formațiuni nazale haioase; există lilieci albi (liliecii albi de Honduras), care sunt chiar frumoși; există lilieci colorați (liliacul pictat) – nu în roz! - sau liliacul cu creastă. Există lilieci mici-mici (liliacul bondar) și lilieci de dimensiunea unei pisici (liliacul regal din Filipine) - o specie rară (mulți îl numesc „vulpe cu aripi” pentru că are ceva din alura unei vulpi). În categoria liliecilor nectarivori există o specie de liliac cu bot lung care are cea mai lungă limbă din lumea mamiferelor – acesta trăiește în America de Sud, are dimensiunea unui șoarece și limba lui măsoară de 1,5 ori mărimea corpului.
Realitatea contrazice credințele populare. Liliecii sunt mamifere înzestrate cu supersimțuri (pot detecta și cele mai ușoare mișcări ale aerului), sunt capabile de altruism – liliecii îi ajută pe membrii coloniei care nu pot vâna – și prin sensibilitatea lor la poluare și prin nutriția diversificată sunt considerați indicatori ecologici - altfel spus, sunt de real folos oamenilor și mediului în care trăiesc nu doar oameni.
Reputația lor rea e născută din ignoranța oamenilor care au învățat că liliacul se încurcă în păr, e mesager al răului, o creatură murdară prin natura sa; au mai învățat unii oameni că noaptea se întâmplă cele mai multe rele și tot noaptea umblă... vampirii. Există doar trei specii (din peste 1200) de lilieci vampiri. Liliacul este singurul mamifer care poate zbura, iar liliacul vampir e „dublu unic”: e singurul mamifer care se hrănește numai cu sânge, și nu-și „atacă” victimele din zbor. Animalele lor preferate sunt vitele și caii care dorm – cazurile în care sângele uman le este hrană există, dar sunt foarte rare. Își mușcă victima și ling sângele care se prelinge. Pierderea de sânge nu e fatală pentru animal, dar există pericolul infectării sau transmiterii unei boli. Au dinți puțini, dar extrem de ascuțiți, pentru a putea penetra pielea animalelor. Pe botic au un senzor de căldură care îi îndreaptă direct spre sursa de hrană. Ei pornesc la vânătoare numai noaptea. Puii, timp de trei luni după naștere, se hrănesc numai cu laptele matern. În timpul zilei dorm, cu capul în jos, agățați de plafoanele peșterilor întunecoase, unde se adună în colonii circa 100 de indivizi (există și coloni de 1000 de indivizi). Într-un an, o colonie de 100 de lilieci poate bea sângele a 25 de vaci. Una dintre speciile de lilieci vampiri este cel „comun”, descris mai sus, și trăiește în Mexic, America Centrală și de Sud.
Despre procesul de evoluție al liliecilor nu se știu prea multe. Au fost găsite unele rămășițe fosilizate (descoperite în 2003, în Wyoming, SUA), care ar fi de circa 52 de milioane de ani. Zborul, consideră cercetătorii, a fost o capacitate a liliecilor de când sunt ei, dar – datorită fosilei – au putut observa unele semne de evoluție.
Se estimează că în lume există între 900 și 1200 de specii (unele surse dau cifra 1400). În Europa sunt 45 de specii și în România 32. La nivel național sunt cunoscute circa 100-120 de colonii mari, unele fiind dintre cele mai mari din Europa, și sunt localizate în peșteri, clădiri, poduri dar și în scorburile naturale ale arborilor bătrâni. Liliecii nu rod – nici crengi, nici căpriori de pod, nici fire! - și nici nu sapă. Urina lor poate corodă metalul, iar praful de la excrementele uscate poate fi dăunător - dacă omul îl adună fără a folosi o mască. Cele mai multe specii sunt în Indonezia: 175 de specii. La nivel mondial reprezintă o cincime din speciile de mamifere. Din păcate, multe specii de lilieci sunt pe cale de dispariție și unele au și dispărut, în unele țări.
Liliecii migrează, și nu doar în altă pădure, pe alt câmp sau adăpost, ci chiar la mii de kilometri distanță, în alte zone europene – e motivul pentru care fiecare stat trebuie să se preocupe de sănătatea populațiilor de lilieci.
În orașele din România ajung să conviețuiască alături de oameni, în diverse clădiri, doar două specii de lilieci: liliacul pitic și liliacul de amurg.
În România, perioada de împerechere este între lunile august și octombrie, cu posibile diferențe locale sau regionale, când liliecii sunt în căutarea locurilor de reproducere (mai ales peșteri), unde vin în contact cu indivizi din colonii separate. Pe durata unei zile un mascul se împerechează cu 5-10 femele, urmând ca în noaptea următoare să fie altele femelele. Fertilizarea are loc abia după trezirea din hibernare, când începe dezvoltarea embrionului. Când se apropie momentul nașterii femelele formează așa-numite camere de naștere, împreună formând colonii de naștere. În această perioada masculii trăiesc departe de locul coloniei de naștere. Femelele liliac au o singură naștere pe an, câte 1-2 pui, în funcție de specie (doi în cazuri rare), și sunt alăptați, fiind agățați de mama lor inclusiv la vânătoare, abia după câteva săptămâni putând să atârne singuri și sunt lăsăți la adăpost. În 6-8 săptămâni sunt capabili să zboare singuri.
Prădătorii liliecilor
Între prădătorii liliecilor sunt mamifere precum: jderul de piatră (vizitator obișnuit al peșterilor, în Ro e cel mai frecvent consumator, dar apare, totuși, ocazional liliacul în dieta acestuia), vulpea, șobolanul, pisica, hermelina, ratonul, oposumul sau alți lilieci, carnivori (în zonele tropicale, unde există speciile Vampyrum spectrum - liliac spectral, fals liliac vampir, cu anvergura aripilor de aproape un metru, Chrotopterus auritus - liliac de lână cu urechi mari, a două specie de mari dimensiuni - și Phyllostomus hastatus - liliac cu nas ascuțit). Se hrănesc cu lilieci și unele păsări: răpitoare de zi (mai ales șoimul rândunelelor și șoimul călător, dar proporția de lilieci consumați e mică) și răpitoare de noapte (în special huhurezul mic și striga). Șerpii sunt altă categorie de prădători pentru lilieci, mai ales în zonele tropicale: șarpele nordic de pin, șarpele boa și boa constrictor.
Liliecii și parcurile eoliene
În România, circa 50 de mii de lilieci din diferite specii mor în fiecare an din cauza eolienelor din Dobrogea, zona în care migrează liliecii pentru vreme mai caldă. Stâlpii cu elice le înșală și privirea și sistemul de ecolocație – liliecii nu au timp să facă o manevră rapidă pentru a evita palele care se învârt și cu 80 de km/oră și care au 40 de tone. Problema nu este doar în România, dar în Dobrogea parcurile sunt construite fix pe un coridor important de migrație; liliecilor de la noi li se adaugă zeci de mii de indivizi care vin din Rusia, Ucraina și Belarus. Un studiu internațional, publicat în 2016, arată că turbinele sunt principala cauza de deces în masă a liliecilor, în toată lumea, iar numărul de victime continuă să crească, pe măsură ce tot mai multe țări se angajează să treacă de la cărbune la energia verde. Țări precum Germania încearcă să rezolve problema uciderii liliecilor.
Bolile liliecilor
Toate mamiferele sunt afectate de numeroase boli, deci liliacul nu face excepție, dar numai puține dintre aceste boli se pot transmite și la om. Speciile cele mai expuse la boli sunt cele care formează colonii mari, de sute de mii de indivizi. În România, toate speciile fiind insectivore, este exclusă incidența bolilor specifice liliecilor cu alte regimuri alimentare.
Bolile infecțioase se transmit de la un organism la altul prin intermediul microorganismelor patogene de tipul virusurilor, bacteriilor și rickettsiilor (microbi care fac trecerea de la bacterii la virsuri). Bolile virale la liliac sunt: rabia (în Ro nu se cunosc cazuri de transmitere de la lilieci la om), febra galbenă, encefalomielită ecvină, febra hemoragică. Mai puțin de 1% dintre lilieci au rabie, astfel că e mică probabilitatea de a se infecta cineva de la liliac. Mușcă omul doar pentru a se apară, dar cine este în situația de-a atinge un liliac ar trebui să poarte mănuși de protecție. Tot ceea ce-i interesează pe lilieci este să evite obstacolele și prădătorii, să mănânce bine și să doarmă mult.
Boli bacteriene, mai puțin grave decât cele virale, afectează în special liliecii din zonele tropicale și subtropicale: bruceloză, leptospiroză, febra recurentă, pesta bubonică, febra tifoidă, dizenteria. Rickettsiozele sunt boli infecțioase produse de rickettsii (microorganisme situate la granița dintre bacterii și virusuri); la lilieci provoacă boli febrile: febra pătată din Munții Stâncoși, febra Q, bartoneloza. Bolile micotice sunt produse de ciuperci parazitare: histoplasmoza, candidoza sau monilioza, candidoza dată de candida chiropterorum (în special la liliecii din Columbia), candidoza dată de candida parapsilosis, micoza dată de torulopsis glabrata, blastomicoza sud-americană. Bolile parazitare sunt cauzate de protozoare, diverse grupe de viermi, acarieni (căpușe) sau insecte (purici, ploșnițe etc.) dar, deși au o mare incidență, nu determină o mortalitate ridicată. Paraziții liliecilor sunt extrem de numeroși și, adesea, sunt atât de strict specializați încât nu pot supraviețui în absența gazdelor. Cea mai gravă boală care afectează liliecii este sindromul nasului alb ( White Nose Syndrome-WNS), o afecțiune descoperită în februarie 2006 în nord-estul SUA. Din datele cunoscute până acum afectează liliecii aflați în hibernare și are o mortalitate neobișnuită. Pare că WNS apare în regiunile reci și vulnerabilitatea liliecilor variază în funcție de specie și adăpost. Această afecțiune, a cărei cauză nu se știe exact, este una dintre cele mai serioase amenințări pentru populațiile de lilieci, din istoria omenirii.
Liliecii sunt purtători potențiali ai numeroși agenți patogeni – dar nu toți sunt mortali și nu toți se transmit la om, plus că mulți agenți patogeni sunt prezenți în funcție de zonă și de specia de liliac – o atitudine preventivă față de ei și respectarea unor reguli elementare poate face neglijabil sau poate elimina riscul de contaminare al oamenilor. Trebuie evitat: pătrunderea în adăposturile liliecilor în perioadele în care formează colonii, deranjarea liliecilor în micile lor ascunzișuri (chiar dacă acestea se află în podul caselor, bisericilor, școlilor etc.), orice contact direct cu lilieci (reflexul lor natural e de a mușca).
Despre măsurile de prevenție (pag. 134) dar și multe alte informații:
Alte surse info
Feluri de liliac
Liliacul de amurg:
Specii de lilieci protejate – fotografii și informații

Image by VIT DUCKEN from Pixabay

miercuri, 28 octombrie 2020

Cinci lilieci în pom. Miercurea fără cuvinte

Fotografie pentru Miercurea fără cuvinte, joc preluat de
Zina de la Carmen.
Sursa foto: Extreme Travel and Adventure (februarie 2018)
Săptămâna 24 - 31 octombrie este Săptămâna Liliecilor.
Liliecii din fotografie sunt din Botswana – arată de parcă și-au pus aripa la ochi pentru a vedea mai bine cine-i deranjează.
HAPPY WW!
Poza este și în tabelul MFC/WW (Miercurea fără Cuvinte/Wordless Wednesday) de aici:
*

marți, 27 octombrie 2020

Liliecii, la fel de utili ca albinele și păsările

Anul acesta s-au folosit enorm de multe dezinfectante – în unele zone au fost spălate străzile cu substanțe pe bază de clor și stropite zonele verzi cu alte substanțe care... cică! nu afectează omul – dar sigur afectează celelalte viețuitoare care împart Terra cu cel mai teribil mamifer: omul. Încă nu se vede rezultatul acestor „măsuri de protecție”. Ați fost curioși să vedeți dacă (sau câte) mai sunt furnicile pe unde știați că sunt multe? Anul acesta nu am văzut omizi verzi (în teiul de lângă fereastră mereu erau – nu foarte multe - și câte una mai ajungea și printre florile mamei). Anul acesta nu am văzut una! În alți ani – fără excepție – noaptea se auzeau greieri; unul n-am auzit... Distrugerea tuturor acestor vietăți pe care le ignorăm, în general, pot conduce la diminuarea numărului de păsări dar și de lilieci insectivori. Liliecii care se hrănesc cu polen – dar și albinele – pot fi în pericol de la substanțele toxice care „ucid” virusuri și / sau insecte. Nu mai sunt insecte nu mai sunt păsări și lilieci; florile sunt stropite cu dezinfectanți și insecticide, nu mai sunt nici albinele...
Peste 300 de specii de plante
(între care multe au valoare economică majoră) sunt polenizate de lilieci (unele specii de liliac intră aproape cu totul în anumite plante, de unde ies acoperiți de polen). Între plantele a căror existență depinde de lilieci sunt: banane, avocado, mango (și alte fructe exotice), agave tequiliana (plantă din care se prepară tequila), cactusul saguaro. Liliecii ajută la răspândirea semințelor pentru smochini, cacao (principalul ingredient al ciocolatei) dar și a altor plante.
Cactus Saguaro
Liliecii din zonele tropicale zboară ziua și se hrănesc cu fructe bine coapte, răspândind astfel semințele acestora pe suprafețe întinse (cam așa cum fac unele păsări), contribuind în acest mod la regenerarea pădurilor tropicale. Cercetătorii afirmă că un liliac frugivor diseminează până la 60 de mii de semințe mature pe noapte care, trecute prin tubul digestiv și eliminate odată cu fecalele, au rată crescută de germinare. Excrementele liliecilor (guano – a fost considerat „petrolul secolului XIX”) sunt considerate cel mai bun fertilizator organic – la începutul secolului XX s-au extras tone de guano din peșterile din România pentru a fi valorificat și exportat.
Contribuie la menținerea unui echilibru al populațiilor de insecte. Acolo unde există lilieci nopțile sub clar de Lună sunt mult mai frumoase pentru că nici fluturii de noapte nu dau năvală, dar mai ales țânțarii sunt hăpăiți cu poftă, iar țânțarii sunt (destul de) periculoși pentru sănătate. Liliecii insectivori nu consumă doar molii, țânțari, muște, ci și insecte dăunătoare agriculturii: gândaci de mai, de Colorado etc., fiind adevărate insecticide naturale (United States Geological Survey estimează că liliecii, contribuind la managementul pesticidelor au determinat scăderea bugetului Statelor Unite cu 3,7 miliarde de dolari pe an în acest domeniu). Fără insecticidele chimice hrana ar fi mai sănătoasă și prețul alimentelor ar fi mai mic.
Liliecii sunt considerați bioindicatori ai încălzirii globale și ai poluării. Cu excepția polilor și deșerturilor extreme trăiesc pe tot Pământul. Preferă cam aceleași adăposturi și zone de vânătoare. Liliecii adaptați la climă mai rece vor fi afectați de încălzirea globală și dacă nu vor putea să se adapteze vor ajunge pe cale de dispariție (dacă liliecii dispar dintr-o anumită zonă unde obișnuiau să trăiască e clar că ceva nu e în regulă acolo cu clima). Sunt verigi importante în rețeaua trofică aeriană și răspunsurile lor la degradarea habitatului pot fi corelate cu răspunsul altor taxoni (insectele, de exemplu). Dacă, din cine știe ce motiv, liliecii vor dispărea dintr-o zonă se va înmulți numărul de insecte; dacă dispar insectele, din cine știe ce motiv, vor pleca/dispăreași liliecii din zona respectivă. Altfel spus, un semn de acest gen dă de înțeles cercetătorilor că ceva nu e în regulă în aerul, solul zonei respective.
Activitatea liliecilor este influențată de schimbările climatice, mortalitatea putând fi cauzată de secetă, frig, ploi, căldură extremă, de cicloane, de creșterea nivelului mării (în cazul peșterilor de coastă își pot pierde adăposturile)
În lipsa liliecilor ar putea dispărea câteva sute de plante chiropterofile (plante polenizate doar de lilieci – v. mai sus).
Populațiile de lilieci sunt unul dintre cei mai buni indicatori naturali ai sănătății mediului. Liliecii se înmulțesc acolo unde un ecosistem este sănătos și stabil.
Între cauzele cele mai importante ale dispariției liliecilor sunt: distrugerea habitatelor, a zonelor de hrănire – utilizarea pe scară largă a pesticidelor lasă liliecii fără hrană; utilizarea pesticidelor în construcții: liliecii care trăiesc în clădirile tratate mor otrăviți. Prejudecata oamenilor este o cauză la fel de importantă, iar această prejudecată se naște – ca în cazul tuturor prejudecăților – din ignoranță.


foto liliac
Image by Cindy Parks from Pixabay
foto cactus
Image by Frauke Feind from Pixabay

Liliecii nu sunt vinovați pentru nebunia de azi. Uciderea lor nu va stopa pandalia.


luni, 26 octombrie 2020

Cum să-ți distrugi pisicile

Vineri, în jurul orei 19, mă sună o prietenă și mă roagă să vorbesc cu fiica unei prietene de-a ei ale cărei pisici au făcut spume la gură. Nu sunt medic veterinar, așa că i-am spus că îi dau câteva numere de telefon unde să sune și să ducă pisoii. A insistat să merg să le văd – am dedus că știa de la prietena mea că mai știu una-alta (n-am avut de ales și am învățat multe pentru că mereu am avut animăluțe). Ezita să meargă la veterinar pentru că salariul i se înjumătățise de când lucra o săptămâna da și una ba și nici pensia de boală a mamei ei nu e prea mare. Oricât de mult aș fi vrut să merg nu am putut, dar i-am dat numărul de telefon al veterinarului despre care știu că acceptă și plata după și/sau în rate (a plătit pe loc, totuși).
Ce s-a întâmplat am aflat de la prietena mea. Fata (are 21 de ani) voia să-și protejeze mama de pandalie (deși aceasta nu agrea metoda – a și plecat „la țară” imediat ce s-a ridicat arestul la domiciliu) și spăla casa cu hipoclor diluat în apă, dar pe preșuri special dedicate stropea cu hipoclor nediluat de musteau preșurile! Mama ei a plecat pentru că nu mai suporta mirosul de clor dar ea a continuat să toarne clor prin casă. Pisicile, lingându-și blănița și lăbuțele – ‘că mult se mai spală pisicile! - și-au introdus în stomac ce luau de prin casă, plus că și inhalau la greu. Au scăpat cu bine, pentru că sunt tinere și erau sănătoase! Ea a observat că cel puțin una dintre ele a vomitat – galben – dar a crezut că... e ghem de blană! Deși le are de trei ani, am înțeles, nu știe mai nimic despre pisici. Lichidul galben poate fi pentru că au stomacul gol, dar și din cauza unei afecțiuni a stomacului sau bilei (nu e, deci, un simptom care poate fi ignorat mai ales dacă se repetă). „Ghemul” e, de fapt, un cilindru cam cleios, cu miros urât dar suportabil, și se văd fire de păr (seamănă cu un ghem în cazurile în care rămâne în stomacul pisicii).
Veterinarul i-a spus să spele bine casa (fără substanțe pe bază de clor!) și să aerisească, ceea ce au făcut ea și prietena mea aproape toată noaptea de vineri spre sâmbătă.
Azi, pisicuțele se simt mai bine: mănâncă și se țin pe picioare fără să se clatine dar din jucăușe cum mi s-a spus că erau sunt, încă, pasive.

Image by Gundula Vogel from Pixabay

Lilieci. Citate favorite

Pentru că suntem în Săptămâna Liliecilor (24-31 octombrie) am ales câteva citate care fac referire la aceste mamifere zburătoare fascinante.
*
Ador liliecii! Femeile se sperie de ei. Ele cred că liliecii li se pot prinde în păr; nu-i așa? Dar liliecii sunt printre cele mai frumoase animale, extraordinar de delicate. Le-ați observat ochișorii strălucitori, strălucitori de inteligență, și pielea lor mătăsoasă, ca de catifea? Priviți-le oasele mici și delicate. (Pablo Picasso)
*
Deși e adevărat că suntem cele mai sus și mai inteligente animale, vulturii pescari au ochi pe care i-am cercetat și știm că sunt de șaizeci de ori mai puternici și mai sofisticați decât ai noștri și orbirea, adesea cauzată de paraziți microscopici – care sunt și ei minuni ale ingeniozității – este una dintre cele mai vechi și tragice tulburări cunoscute de om. De ce are ochiul superior (urechea superioară în cazul pisicii și liliacului) specia inferioară?
(Christopher Hitchens – n.13.04.1949 – d. 15.12.2011 – intelectual englez lăudat dar și controversat, autor, orator, eseist, jurnalist, editorialist)
*
Undele sonore produse de liliac se deplasează în direcția în care sunt emise până când, la întâlnirea unui obstacol, sunt reflectate, revenind la sursă, creierul liliacului procesând informația la modul: „Atenție, la zece metri în această direcție există ceva”. Informația este și mai precisă, deoarece fiecare obiect, datorită caracteristicilor sale fizice, reflectă sunetul în mod diferit și liliacul, „ascultând” revenirea undei sonore, va ști dacă e necesar să ocolească, pentru a nu se lovi de-o piatră, sau să se repeadă după o insectă savuroasă pe care s-o ciugulească la cină.
(Silvia Benvenuti, profesoară de matematică la Universitatea din Bologna)
*
Ghicește dacă poți:
balena nu este un pește,
liliacul nu este o pasăre,
și unii oameni, cine știe de ce,
par umani și nu sunt.
(Gianni Rodari – n.23.10.1920 – d.14.04.1980 – scriitor și jurnalist italian, cunoscut în special pentru cărțile sale destinate copiilor)
*
Acum pleacă, altfel îi voi chema pe prietenii mei, liliecii, să te muște. 😊
(David Clement-Davies – n.6 ianuarie 1964 – scriitor englez de romane gen fantezie, jurnalist de călătorii)
Image by Alexey Hulsov from Pixabay

Suzana a preluat de la Zina ștafeta jocului Citate favorite pornit in colaborare cu Ella. In fiecare zi de luni din săptămâna in care incepe luna calendaristică.

duminică, 25 octombrie 2020

Întâlniri cu lilieci

Nu știu ce părere au alții despre lilieci dar mie-mi plac de numa’! Sunt drăgălași foc, cu ochișorii lor mici și rotunzi, cu boticuțul de șoricel, cu urechile atât de diferite: de la mici-mici la uriașe (în raport cu trupușoarele). Sunt fascinanți! I-am văzut în „detaliu” numai în filme artistice și documentare, în emisiuni despre salvarea vietăților sălbatice și în fotografii.
Pentru ca suntem în Săptămâna Internațională a Liliacului se potrivește povestea... Am „dat” de unii, prima dată, într-o „peșteră” de pe Tâmpa, când, adolescenți fiind, am fost să „explorăm” „tunelurile” din oraș, nu neapărat să descoperim lilieci, dar sperând. Știu că era cald afară, dar nu știu dacă era vară sau primăvară. Avansam șontâc-șontâc printre pietroaie; doar trei din șapte aveam lanterne dar nu avansasem prea mult în grotă și mai răzbătea ceva lumină de afară. La un moment dat s-a auzit... ceva... ce nu pot defini – nu era curent de aer sau bătăi de aripi; sunete... un fel de vuiet „fin”. Habar n-am cum să descriu! Acel moment e mai mult un fel de „ecou de amintire”. Băiatul care conducea grupul a strigat „Stingeți lanternele! Toată lumea jos!” N-am așteptat să aflu de ce (dacă era vreun pericol ar fi strigat „fugiți!” - am gândit atunci); am stins lanterna și m-am lăsat pe pietrele jilave, nemișcată. Uau! Atunci s-a auzit (un fel de) fâlfâit! Două fete și un băiat au început să țipe! Frate, cum țipau și dădeau din mâini! Culmea! (am gândit atunci) nimeni n-a fost atins, dar ne-am bulucit afară din grotă de parcă aveam și noi aripi! Acum mă mir că nu s-a lăsat cu vreun accident pentru că „datul” acela din mâini ca disperații ar fi putut fi înțeles de lilieci ca un atac și s-ar fi apărat. Cred că liliecii au fost mai deștepți decât noi.
Mai apoi am mai avut întâlniri cu lilieci, doar de câteva ori; de două ori în oraș, exact aceeași zonă din apropierea locuinței - sunt câteva case vechi în zonă și câteva blocuri vechi cu pod și beciuri. Îmi place noaptea! Când vine stolul pare că sunt frunze duse de vânt! Sunt mititei (sau așa par). Știu că nu se reped la mine așa că privesc zborul liliecilor. A „privi zborul liliecilor” e impropriu spus pentru că acum sunt acum nu mai sunt! Zboară extraordinar de rapid și în calea lor – e cert! - nu rămâne nicio gâză. Apar brusc și dispar la fel de brusc!
O singură dată am văzut un liliac dormind (hibernând), într-un colț de pod, undeva – 😃 să-mi smulgeți unghiile și n-aș putea să localizez imobilul în cauză (dar aș inventa ceva, să nu-mi smulgeți unghiile). Am scotocit prin multe poduri de-a lungul timpului dar numai o dată am văzut un liliac – poate că au fost și în alte poduri, dar nu i-am observat (numai după ce l-am văzut pe primul am început să mă gândesc că ar putea fi și în alte poduri – mă uitam după ei, dar nu i-am zărit).

Image by seagul from Pixabay

sâmbătă, 24 octombrie 2020

Săptămâna liliecilor

Săptămâna 24-31 octombrie este declarată Săptămâna Internațională a Liliacului. Este o celebrare anuală (în ultima săptămâna a lunii octombrie) menită să atragă atenția asupra nevoii de a conserva această specie de mamifer extraordinar de utilă pentru natură dar și pentru economie – „pofta de mâncare” a liliecilor are efecte pozitive în domenii precum cultivarea porumbului sau industria viticola (dar nu numai) deoarece combat daunatorii (cultivatorii, deci, au costuri mai mici, pentru ca liliecii lucrează gratis)
Vedem lilieci destul de rar, dar ei „muncesc” toată noaptea (sau toată ziua, după caz) pentru a ține sub control numărul de insecte – mănâncă enorm de multe insecte (unul singur consuma câteva mii într-o singură noapte). Îi putem întâlni în aproape toate zonele lumii – mai puțin în deșerturile extreme și în zonele polare.
Cu capul în jos, liliecii nu atârnă în jurul nostru doar de Halloween, ci în fiecare zi a anului – există peste 1400 de specii diferite de lilieci și nu toate hibernează – speciile care nu hibernează migrează în zone mai calde, in căutarea hranei. Rolul lor e important în mediul înconjurător nu doar pentru că
ei controlează foarte eficient populațiile de insecte (mănâncă țânțari, muște, molii, gândaci ș.a.), dar și pentru că – unele specii - ajută la polenizarea unor plante, la împrăștierea semințelor altora și astfel unele plante și unii arbori nu dispar.
Pe scurt: sunt vitali pentru ecosisteme și economia lumii.
Dacă v-ați întâlnit cu liliecii sau dacă știți pe cineva care are povești cu lilieci, poate veți scrie despre, să învețe și alții că liliecii nu sunt dăunători – din contră! - și nu atacă omul, dacă nu sunt deranjați.


Image by Dimitri Houtteman from Pixabay

vineri, 23 octombrie 2020

Parabola orbului înfumurat

Cu prostul care n-are școală te lupți un pic și ai scăpat, dar duci o luptă colosală cu prostul care are școală – nu știu cui aparține „zisa”, dar mă gândesc că prin „a avea școală” se referă la cei care au pe perete sau în sertar o mulțime de diplome. Nu-i rău să ai multe diplome, mai ales dacă acestea atestă că e posibil (nu probabil, pentru că diplomele nu dovedesc mare lucru, ci doar că cineva a terminat o școală, un curs, cu un calificativ/o notă anume, dar nu și ce știe respectivul) să fii o persoană de încredere într-un domeniu sau altul. Ce se întâmplă, uneori, cu acești oameni „foarte specializați” într-un domeniu sau altul? Ajung să nu mai vadă pădurea din cauza copacilor. Sunt atât de siguri de ceea ce știu încât orice opinie nouă care nu se potrivește în „tiparele” recunoscute general în domeniul lor este respinsă „din reflex”. Puțini se hotărăsc să cerceteze o altă cale, mai ales dacă e deschisă de cineva cu mai puține diplome... mai ales în domeniul sensibil al medicinei. Un exemplu în acest sens este „Uleiul lui Lorenzo”, descoperit (un fel de a spune, dar foarte pe aproape) de părinții unui copil diagnosticat cu adrenoleucodistrofie în 1984 (la vârsta de 6 ani) urmând să moară în doi ani – a murit la 30 de ani, dar a fost imobilizat în pat. Uleiul nu vindecă boala dar poate încetini evoluția mai ales dacă aceasta e depistată înainte de a se declanșa.

Cunoașterea nu are nimic definitiv; acest calificativ este numai expresia aprecierii omului. Ceea ce poate fi într-un fel pentru unii ar putea să fie cu totul altfel pentru alții. Cunoașterea (în general) evoluează, e în continuă mișcare, schimbare, și e important ca toți să înțeleagă acest aspect nu doar pentru a elimina câteva dintre suferințele pe care ni le provoacă eroarea, ci pentru a evita înfumurarea celor care cred că le știu pe toate, că știu totul – indiferent de domeniu – și pentru a evita intoleranța nefastă pe care o aduce această înfumurare în raporturile sociale.

În „Lotusul Adevăratei Legi” (care face parte dintr-o colecție de nouă lucrări venerate de budiștii Mahāyāna) figurează o parabolă ce ilustrează simplu absurditatea omului care se laudă că a ajuns la Cunoașterea definitivă, absolută. Parabola am citit-o în cartea „Tainele învățăturilor tibetane”, Ed. Nemira, București, 1995, scrisă de Alexandra David-Néel).
Parabola încearcă să demonstreze natura relativă a cunoștințelor noastre.

Parabola omului înfumurat

Un orb din naștere locuia într-o cameră. Infirmitatea îl împiedica să vadă obiectele din jurul lui și el le nega existența de câte ori i se vorbea despre ele. La un moment dat, unui medic i s-a făcut milă de el, s-a dus în Himalaya și a cules mai multe plante, pe care le-a preparat cum știa el și apoi a uns ochii orbului. Acesta a început să vadă și a zărit cu mare uimire în jurul lui obiecte cărora nu le bănuise existența. Și l-a cuprins o mare mândrie: „Acum văd, cunosc toate lucrurile” – s-a înfumurat el. Cineva i-a atras atenția: „Prietene, vezi doar câteva obiecte care se află în camera ta – asta nu e mare lucru. Din afara ei se mai pot vedea soarele, luna, constelațiile. De afară se pot vedea numeroase forme, unele frumoase, altele urâte”. Fostul orb a refuzat să creadă. „Nu există nimic din toate acestea. Tot ce e de văzut, văd”. A fost condus afară din cameră și a văzut strălucirea soarelui, luna, constelațiile și numeroase fenomene. Mândria i-a devenit și mai mare. „Nu credeam când mi se spunea despre acestea, acum le văd. Nimc nu-mi mai e necunoscut. Nimeni nu e mai presus de mine”. Un înțelept îl mustră: „Prietene, abia ți-ai căpătat lumina ochilor; încă nu cunoști nimic. De unde atâta vanitate? Când erai închis în camera ta nu puteai să vezi obiectele care se aflau afară; acum, din lipsa unor facultăți superioare celor pe care le ai, nu poți discerne ființele animate de sentimente binevoitoare de cele care nutresc sentimente ostile, nu poți auzi vocea umană sau sunetul unei tobe sau oricare alt sunet decât de la o distanță foarte mică. Îți amintești șederea în pântecele mamei tale și de cauzele care te-au făcut să te naști din ea? Omule, în afară de ceea ce vezi există nenumărate alte lumi mai numeroase decât firele de nisip din Gange. Cum te poți lăuda spunând: văd totul, știu totul? Ești încă orb, iei întunericul drept lumină și lumina drept întuneric”.

Image by Gordon Johnson from Pixabay

miercuri, 21 octombrie 2020

Munți, oraș și capre. Miercurea fără cuvinte

Muntele T
âmpa din mijlocul orașului
O parte din orasul vechi. In prima fotografie "Biserica Neagră" (vedere de pe Tâmpa).
Cateva cartiere din orasul nou (vedere de pe Tâmpa).
Masivul "Post
avaru" vazut din Poiana Brașov.
Sursa foto Tâmpa și Postăvaru: Brașov, orașul sufletului meu
***
Capra neagră
în masivul Piatra Craiului.
Sursa foto Piatra Craiului 2017: Mountain Travel
Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte, joc preluat de Zina de la Carmen.
HAPPY WW!


luni, 19 octombrie 2020

Mega baza de date ADN, Europa

Între iulie și octombrie 2017, la nivelul Uniunii Europene au avut loc consultări cu privire la o piață unică digitală în privința sănătății și îngrijirii populației. Această „piață digitală” va permite accesul fiecărui cetățean la „dosarul medical” personal de oriunde, pe teritoriul Uniunii Europene. Cetățenii, desigur, își vor putea gestiona propriile date.
O atare transformare – digitală – a asistenței medicale va fi benefică, susțin inițiatorii, oamenilor, sistemelor de sănătate și economei. Prin tehnologiile digitale precum comunicarea mobilă 4G / 5G, inteligența artificială sau supercomputerele sunt oferite noi oportunități de a transforma modul în care cetățenii vor primi și vor oferi servicii de sănătate și de îngrijire, deoarece sunt posibile (prin aceste tehnologii) abordări inovatoare în domeniul asistenței medicale și sociale integrate. Datele privind sănătatea populației și analiza avansată a datelor pot ajuta la accelerarea cercetării științifice, a medicinei personalizate, la diagnosticarea precoce a bolilor și la tratamente mai eficiente.
După consultările publice din 2017 s-a trecut la implementarea inițiativei „1+ milion de genomuri, care devine un instrument real de colaborare. Declarația pentru cooperarea genomică a fost semnată, în septembrie 2018, la Bruxelles, de 22 de state membre U.E.: Austria, Belgia, Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Estonia, Finlanda, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Letonia, Lituania, Luxembourg, Malta, Olanda, Portugalia, Slovenia, Spania, Suedia și Regatul Unit, iar în iunie 2019 declarația a fost semnată și de Norvegia.
Declarația de cooperare genomică „Pentru accesul la cel puțin un milion de genomuri secvențiați în U.E.până în 2022” instituie un mecanism de colaborare cu potențial în îmbunătățirea prevenrii bolilor, permite tratamente mai personalizate și oferă o arie largă pentru cercetări de impact. În februarie 2020, semnatarii inițiativei "1+ Milion de Genomuri" au adoptat „1+MG Roadmap 2020-2022”, care să ofere o perspectivă clară în privința rezultatelor tangibile în următorii trei ani. Proiectul Orizont 2020 „Peste un milion de genomuri” va sprijini și va implementa „roadmap 2020-2022” în următorii ani în vederea unui acord privind infrastructura, îndrumarea juridică și cele mai bune practici pentru permiterea accesului la baza de date. Baza de date trebuie să ofere mijloacele necesare clinicienilor pentru ca aceștia să poată oferi pacienților medicamente personalizate, cercetătorii să înțeleagă mai bine bolile, iar inovatorii să contribuie și ei la o lume mai sănătoasă.
Atingerea a cel puțin un milion de genomuri secvențiați (segmentați) în UE până în 2022 e o sarcină de colaborare care implică o varietate de părți interesate: profesioniști din domeniul sănătății, specialiști în diferite domenii, cercetători, factori de decizie, organizații de pacienți și altele. Cetățenii trebuie să fie clar informați și să dorească să colaboreze pentru că baza de date este, desigur, în primul rând în beneficiul lor. Colaborarea și cercetarea genomică a UE trebuie să fie orientate către cetățeni și prietenoase pacientului, asigurându-se că se aplică cele mai înalte standarde pentru utilizarea, accesul și stocarea datelor genomice.
Statele semnatare se întâlnesc regulat și colaborează împreună, și în grupuri de lucru specializate, pentru a se asigura că până în 2022 va exista baza de cercetare accesibilă în UE, de cel puțin un milion de genomuri secvențiați.
Beneficiile pe care o astfel de bază de date le aduce cetățenilor UE se referă la faptul că genomica are potențialul de a revoluționa asistența medicală, poate conduce la dezvoltarea unor medicamente, terapii și intervenții personalizate mai bine direcționate, ar putea permite o diagnosticare mai bună, ar stimula prevenirea și utilizarea mai eficientă a resurselor rare. De la cancer până la dureri de spate, boli legate de creier sau doar prevenirea acestora, genomica poate îmbunătăți foarte mult condițiile de sănătate ale cetățenilor UE. De asemenea, genomica are și potențialul de a îmbunătăți eficacitatea, accesabilitatea și durabilitatea sistemelor de sănătate din U.E.
**
Proiectul „Genomul uman” (PGU) a fost finalizat în anul 2003; a durat 13 ani și a absorbit fonduri de cca. 3 miliarde de dolari. Cele mai importante obiective declarate ale proiectului au fost: să identifice toate genele ADN-ului uman; să determine secvențele celor 3 miliarde de perechi de molecule chimice care formează structura ADN-ului; să depoziteze toate aceste rezultate ale cercetătorilor în baze de date și să îmbunătățească metodele și instrumentele de analiză a acestor date. În anul 2015 părerile oamenilor de știință din domeniu erau încă împărțite și controversa era în toi. După încheierea proiectului a urmat dezvoltarea testelor genetice (există peste 2000 de teste genetice): prenatale, neonatale, farmacogenomice, pentru cancer, de nutriție s.a. Testele genetice dezvoltate trebuie să indice riscul fiecărui om de a se îmbolnăvi de cancer, boli de inimă și alte maladii comune și apoi, pentru fiecare om vor fi identificate măsuri individualizate de prevenire sau tratament. În ciuda creșterii semnificative a numărului testelor genetice, multe dintre ele sunt neinformative pentru că relația dintre gene și boli este foarte complicată, cele mai multe boli având cauze complexe. Și chiar și cele mai informative teste genetice – cele pentru bolile care par a fi legate de o singură genă – nu pot prognoza momentul apariției bolii sau severitatea ei. Mulți cercetători pledează pentru o atenție mai mare acordată îmbunătățirii structurilor sociale de suport, a stilului de viață și a factorilor de mediu extern (precum poluarea), acestea cauzând vasta majoritate a îmbolnăvirilor, nu factorii genetici.
Foarte pe scurt
Prin genom se înțelege masa totală de gene și alte informații ereditare ale unei unități structurale cu capacități potențiale, de autonomie în exercitarea funcțiilor legate de ereditate, diversitate și determinarea caracterelor. Genomul uman reprezintă practic totalitatea informației genetice stocată în ADN, care este situat pe genele cromozomilor condensați în nucleul celular eucariot, la care se adaugă și informația genetică mitocondrială.
Genomica este ştiinţa care se ocupă cu interpretarea clinică a datelor obţinute prin secvenţierea întregului genom; oferă un diagnostic precis al bolilor cauzate de mutaţii genetice şi un tratament personalizat pentru acestea, activitate ce se află la frontiera medicinei personalizate.
A secvenţia (segmenta) genomul
înseamnă a „tăia” genomul în bucăți mici și apoi a le reasambla în ordinea corectă pentru a ajunge la secvența întregului genom – un gigantic joc de puzzle biologic.
Secvenţierea ADN-ului e o metodă ce permite determinarea secvenței nucleotidice a unei molocule de ADN. Secvenţierea e folosită în biologia moleculară pentru a studia genomurile și proteinele codate de acestea. Informațiile obținute în urma secvenţierii ajută cercetătorii să descopere schimbări în gene, asocieri cu boli sau fenotipuri și să identifice ținte pentru noi medicamente.
Diverse
În ianuarie 2020 ministrul Fondurilor Europene anunța că România va avea un Institut Național de Genomică. Se are în vedere participarea la Declaraţia de Cooperare pentru accesul la cel puţin un milion de genomuri secvenţiate în Uniunea Europeană până în 2022 dar și participarea la Programul Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord - Ştiinţă pentru Pace şi Prosperitate în domeniul genomicii şi implementarea Rezoluţiei Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii prin asigurarea contribuţiei necesare de către guvernele membre şi a comunităţii ştiinţifice la progresul genomicii.
China lucrează la o super mega bază de date ADN, prelevând ADN în special de la bărbați (tineri sau mai puțin tineri), extinzând astfel aria de control total al populației (NYTimes).
Inteligență Artificială este inclusă într-o serie de edicte naționale și legi care au ca obiectiv final controlul tuturor informațiilor generate în China și monitorizarea datelor rezidenților și a cetățenilor unor țări care sunt parteneri strategici ai Chinei. (afirmă Amy Webb, fondatoarea institutului Future Today, autoarea cărții Cei Nouă Giganți – Cum titanii tehnologiei și mașinile lor inteligente ar putea perverti umanitatea).

Resurse online pentru info pe larg:

https://ec.europa.eu/digital-single-market/en/european-1-million-genomes-initiative

*
https://www.geneticsandsociety.org/biopolitical-times/genetics-and-privacy-part-2
*
https://www.nytimes.com/2020/06/17/world/asia/China-DNA-surveillance.html
*
http://www.genomenewsnetwork.org/resources/whats_a_genome/Chp2_1.shtml
*
https://www.genome.gov/about-genomics/fact-sheets/A-Brief-Guide-to-Genomics
*
https://www.revistagalenus.ro/practica-medicala/testarea-genetica-avantaje-si-limitari/
*
https://www.easistent.ro/?p=3342
*
https://www.revistagalenus.ro/farmacoterapie/cele-mai-recente-terapii-anticancer-aprobate-in-europa/
*
https://mindcraftstories.ro/cultura/adn-ul-uman-este-in-adn-ul-sistemelor-noastre-de-inteligenta-artificiala-amy-webb-future-today-institute/

Image by Ewa Urban from Pixabay 
Image by Arek Socha from Pixabay

De luni până vineri se trage

Nu se trage mâța de coadă, și nici oamenii pe sfoară; sau... oamenii sunt trași pe sfoară?! Nu contează, acum. De luni până vineri se trage cu muniție reală, în poligonul Grohotiș (muntele Zănoagei – muntele Urlățelului – vârful Roșca – muntele Bobul Mic – vârful Grohotiș – muntele Șețului – Poiana Bălan). (scrie și pe mytex.ro) No! Cu această ocazie am mai aflat despre câțiva munți din zonă.
Militarii dintr-o unitate militară din Ghimbav își vor exersa talentul la tras cu pușca. De fapt, habar n-am cu ce trag, dar or trage și cu pușca. Cu praștia sigur nu trag. Cu coada ochiului, poate. La ce să tragă cu coada ochiului? Hm. De unde să știu?
În fiecare zi, între 19 și 23 octombrie, între orele 6-20 e interzis accesul oamenilor, animalelor, căruțelor, atelajelor și autovehiculelor în zona delimitată și păzită de militari.
Mi se pare „interesantă” enumerarea celor care n-au voie să circule pe acolo: căruțe, atelaje, autovehicule – ca și cum acestea ar putea umbla pe acolo de capul lor... Era mai simplu – și mai corect, cred – să spună: „accesul interzis în zonă”. Oricum, dacă trece ursul pe acolo... E animal, nu cred că știe să citească. Cine nu respectă consemnul și va fi accidentat... e pe persoană fizică, singura vinovată. Și ursul? Nu, ursul e nevinovat, ursul devine trofeu.

Fapt divers
Pandalie, pandalie, dar nu se glumește cu sănătatea cetățeanului siguranța națională! România va achiziționa de la americani doua sisteme de rachete antinavă cu baza la sol, la un preț estimat de 300 de milioane dolari (scrie și pe monitorulapararii.ro, în 17 oct. 2020)

duminică, 18 octombrie 2020

Crâmpeie dintr-o săptămână

Marți am reușit să fotografiez o vrabie! Mare lucru... ce să spun! Este, pentru mine! E ceva timp de când mă străduiesc să fotografiez o vrabie în teiul de lângă fereastră. 
Acum urmăresc
coțofenele – la un moment dat, un pui de coțofană s-a așezat pe marginea de jos a unui oberliht și tot dădea din aripi, pentru că marginea e foarte îngustă și nu-și găsea echilibrul, dar până să iau telefonul a plecat in treaba lui. Se tot învârt prin zonă coțofenele, dar n-am reușit să le fotografiez.
Postez trei poze cu vrabia (e o bulină albă în zona ei, să știți unde este) pentru că... îmi place de ea, de vrabie, și e surprinsă în poziții diferite în timp ce urmărea un moment în care să se repeadă pe pervaz, printre porumbei și guguștiuci, să ia și ea un bob de grâu. 
Din păcate, telefonul nu e bun la „zoom”, ‘că nu se mai vede nimic clar.

Luni noaptea am surprins un fluture pe capacul aragazului – unul mititel, cam cât o monedă de 10 bani.
Sâmbăta seară am dat de unul pe draperie – mai mare (cam de 2 cm lungime).
Probabil că sunt ceva specii de molie (sunt atâtea feluri de molii!) pentru că ele cam bântuie noaptea – cel puțin în România. Poate că primul n-o fi molie, pentru că are aripile desfăcute, în repaus, dar al doilea cred că e molie. Nu contează, sunt frumos desenate lepidopterele acestea – și cât de fragile, ușor de deteriorat sunt toate! După ce am fotografiat fluturii i-am prins în borcan și i-am dat afară, să-și vadă de viață în natură.
Surpriza săptămânii a fost floarea roz! 
Iar am uitat cum se numește planta (are o formă de „țepi” pe conturul frunzelor, dar nu așa ascuțiți precum un cactus). Cine știe de când e înflorită,dar abia joi (cred) am observat-o (nu eu ud florile, în general). Am crezut că e fundă roz legată acolo, și mă întrebam cui i-o fi venit ideea „accentului” roz în balcon.
Vineri m-am prostit (de tot). La sfârșitul lunii septembrie mama a făcut dulceață de smochine (de data aceasta au rămas întregi smochinele, în dulceață). Pentru că veneau câțiva prieteni la noi m-am gândit să mă joc de-a servitul dulceții cum se făcea cândva.
M-am și îmbrăcat relativ ca „pe vremuri”. Am fotografiat doar o porție de dulceață – și mi-a venit ideea după ce am gustat din ea. Bineînțeles, înainte de sosirea musafirilor. Când au sosit ei totul era aranjat (un fel de a spune, pentru că talentul meu la decorarea meselor se reduce la a pune o față de masă și tot ce trebuie pentru ca invitații să poată mânca și bea; și șervețele). La întrebarea „Ce te-a apucat?” am răspuns, tot râzând, că am revenit de la „pensionul de domnișoare” și vreau să vadă și ei ce-am învățat acolo. La care un prieten, adoptând o mină foarte serioasă, zice: „Ești profesoară la pension?” 😁
Sâmbătă, între altele, mi-am bătut capul – și i-am bătut și pe alții la cap – cu o problemă de logică postată de Potecuță! Primele două probleme au fost cum au fost, dar a treia doar că nu mi-a scos fire albe! Ne-am distrat excelent încercând să deducem pe cine a sunat femeia! Potecuță, mulțumesc pentru distracție! 😂 Mi-a prins bine să-mi pun neuronul la lucru! Îl auzeam cum cască de plictiseală!