Cel mai frumos dar

Leacul pentru durere este langa noi; trebuie doar sa intindem mana si sa-l luam.

De ce sa plangi cand poti sa razi? De ce sa simti ca… te dizolvi cand poti creste?

Numai durerea o simti? Cauti durerea pentru a sti ca mai poti simti? De ce iti chinui sufletul pentru a afla ca durerea este reala? Doar stii ca este! Dar daca chiar vrei sa simti durere pune palma pe plita incinsa a unui cuptor! Sa vezi atunci durere! Si daca nu doare suficient pune si sare, sau zeama de ardei iute… Cam asa ceva fac unii sufletului lor! Sufletul vrea sa simta bucuria, fericirea! Nu zeama de ardei iute!

Nu e bine sa fii precaut cand iti deschizi sufletul! Dragostea e vie, evolueaza continuu; nu te ascunde in spatele nesigurantei, a fricii (ca nu va dura). Cand dragostea iti iese in cale cuprinde-o cu amandoua mainile, primeste-o in sufletul tau. Dar nu te juca niciodata cu dragostea – te poate mistui…

Despre iubire, de Kahlil Gibran (din Profetul)

Almitra apoi a spus: Vorbeste-ne despre dragoste.

El isi inalta capul, invaluind cu privirea multimea, si o tacere adanca se lasa. Si cu glasul lui formidabil a spus: 

Cand dragostea va cheama, urmati-o,

Desi caile ei sunt abrupte si sinuoase.

Si cand aripile ei va invaluie, supuneti-va,

Chiar daca sabia-i ascunsa intre pene v-ar putea rani.

Atunci cand va vorbeste dati-i crezare,

Chiar daca vocea-i v-ar spulbera himerele,

Asemenea vantului de miazanoapte care pustieste gradinile.

Calea desavarsirii, de Rabindranath Tagore

Desavarsirea in iubire

[…]

Sufletul omenesc e in pelerinaj de la lege la iubire, de la disciplina la libertate, de pe taramul moral pe cel spiritual. Sclavia legii nu poate fi scopul suprem; prin faptul ca implinim legea, castigam posibilitatea sa iesim din ea. Cine doreste sa ajunga pe treapta netarmuritei iubiri trebuie (dupa Buddha) sa nu insele pe nimeni, sa nu hraneasca ura impotriva nimanui si niciodata sa nu faca rau cuiva din manie. Iubirea nemarginita sa hraneasca toate fapturile, ca o mama care-si hraneste copilul pe care il apara cu pretul vietii. Sa-si imparta in toate partile iubirea pentru ca ea nu cunoaste granite si piedici si e libera de orice cruzime si vrasmasie. Unde merge si unde sta, unde se aseaza si zace, pana cand adoarme, spiritul lui trebuie sa fie activ in aceasta exercitare a iubirii fata de toate vietatile. Lipsa de iubire e o infirmitate, pentru ca iubirea e desavarsirea constiintei. Nu iubim, fiindca nu intelegem sau, mult mai rau, nu intelegem pentru ca nu iubim.

Cine ar putea sa respire si sa traiasca daca spatiul n-ar fi plin de bucurie, de iubire? Ridicand constiinta pana la iubire si intinzand-o peste lumea intreaga, putem sa ajungem la comuniunea cu bucuria infinita.

Printul intunericului

Veghea-nchisa de sub frunte,

Descantate-n timp poteci,

Cearcanele ce-ngusteaza

Vagauni de gand batute…

Prin ecouri repezi,

Singur

Cautand drumul spre munte.

(C.R.)

Cei sortiti ranii prevestesc trezirea printre zei atavici ce-si molipsesc supusii sa isi poarte crucea. Valul isi va dezveli umbra ca un zvon la marginea parerii, dar prea tarziu… ca la rascruce, in vartej, un suflet moare.

Risipiti in nesfarsit ingerii intunericului prevestesc slobozirea temerilor in repaos amenintand ca peste minte sa sufle, curand, haos. Urma vremii se distinge printre randurile scrise de o mana acum uscata. Raza soarelui ascuns si-a ars slova prea adanc si-a ramas doar o dara solitara abia vazuta de sub geana. Crusta luminii e secata la izvor…

Sa dam vietii forma

Pe frontispiciul templului lui Apollo din Delphi este scris: Cunoaste-te pe tine insuti si vei cunoaste intregul Univers si zeii.

Alte surse afirma ca pe frontispiciu a fost scris numai Gnothi Seauton (Cunoaste-te pe tine insuti) (1)

Pentru a atinge un nivel inalt de dezvoltare si realizare personala unii psihologi, filosofi si altii, afirma ca trebuie sa raspundem la unele intrebari, sa ne analizam viata, sincer. Si de ce n-am fi sinceri cand suntem numai in compania… propriei persoane? Cred ca nu exista oameni care sa se minta singuri intr-un grad atat de mare.

1. Ce ma face sa fiu ceea ce sunt?

2. De analizat trecutul, pentru eliberarea energiilor blocate.

3. Accepta ceea ce este pentru a vedea ce trebuie, poate, sa schimbi.

4. Retraieste sentimentele si emotiile reprimate in trecut pentru a elibera energiile.

Intrebari cheie:

1. Ce doresti in viata?

2. Pana in prezent ai obtinut tot ce ai dorit?

3. Cum te apreciaza cei din jurul tau?

4. Ce se va intampla daca cineva/ceva se va interpune in calea succesului tau?

5. Ce ai de pierdut sau cat te va costa daca nu obtii ceea ce ti-ai propus?

Fericirea?!

Cine imi poate spune ce este fericirea?!

Astept un raspuns dar nu se aude decat vantul…

- Tu, floare, ce-mi poti spune?

- Fericirea mea este soarele de primavara, lumina si apa binefacatoare a ploii.

Ma uit la Soare; mi-e cald si fug la umbra unui nuc batran.

Alerg prin ploaie… Ce rece este! Mi-e frica sa nu racesc!

Nu, aceasta nu este fericirea mea…

- Tu, pasare, spune-mi: ce este fericirea?

- Soapta vantului pe struna viorilor de tei, parfumul florilor, culoarea naturii, zumzetul gazelor, glasul privighetorilor – pe care il invidiez dar il ascult cu drag.

Sunt in mijlocul naturii. Simt cum se revarsa in sufletul meu linistea padurii… Iubesc natura dar nu sunt fericit.

- Tu, omule, te ascult… Vorbeste!

- Apropierea sufleteasca de un semen al tau. Sa aduni pentru el toata dragostea de care esti in stare; sa culegi roua de pe flori si sa-i speli obrazul. Din cer si mare sa-i faci viitorul senin. Sa-nveti cantecul naturii in fiecare anotimp (si sa i-l soptesti noaptea, alungandu-i visele urate si gandurile negre). Te imbraci in flori si raze de soare sa ii aduci linistea in suflet si incredrea intr-o dragoste curata.

Acum plec, pentru ca ma asteapta fericirea!

Daca ai incredere in ce ti-am spus, mediteaza.

Imi tin capul intre palme si meditez, meditez, medi…

S-a "inventat" "sindromul Don Juan"

Cum gandeste cel cu acest sindrom.

O persoana cu acest sindrom are o imagine foarte buna despre sine – ceea ce nu e rau, doar ca aceasta persoana se crede superioara tuturor. Cauta prin toate mijloacele sa profite: manipuleaza, minte, inseala. Nu-i pasa de raul pe care comportamentul sau il poate produce altora. Don Juan doreste sa aiba controlul absolut asupra evenimentelor – de aceea nu se poate implica afectiv in relatia cu ceilalti; i se pare ca orice apropiere inseamna controlul celuilalt asupra lui si a situatiei. Ii vede pe oameni ca pe niste instrumente de care se poate servi pentru a-si atinge obiectivele. Stie sa fie singur, nu si impreuna. E lipsit de afectivitate si de aceea e un personaj destul de trist.

Cum actioneaza.

Frumoasa Otikubo

Sec. IX, epoca Heian (literatura japoneza)

De va zbura departe,

In voia vantului

Floarea gingasa de prun

Inima singuratica

Va pieri de tristete.

Fie imaginea restransa

Insotitor credincios

Dar prea schimbatoare-i oglinda:

Multe chipuri pot sa apara –

In luciul dur al apelor ei.

“Iubitul nestatornic”

E malul ce ameninta sa se surpe

Deasupra pantei in abis.

Imi spui “te iubesc, te iubesc”

Iar inimii ii e frica sa te creada.

Carte despre doctrina unica pe care trebuie sa o urmareasca un rege fericit, de Ibn Talka

In 1283, dupa Hegira*, a scris “Carte despre doctrina unica pe care trebuie sa o urmareasca un rege fericit” (Kitab al-aqd al-farid li-lamalik as-sa’id)

Regele care domneste cu dreptate si adevar domneste peste inimi supuse; dar cine stapaneste cu amenintare si asuprire nu stapaneste decat prefecatoria acestor inimi. “Moartea inteleptilor si a oamenilor cu minte, chiar daca e mareata e mai de neiertat si aducatoare de rusine (pentru cei care au provocat-o) decat punerea celor josnici in fruntea celor liberi”.

“Pata de sange intelectual” era deplansa de vechii intelepti arabi, intr-o epoca a schimbarilor sangeroase, cand un calif era inlocuit cu un alt calif cu nimic mai bun decat cei dinaintea lui si decat cel de dupa el.

* data la care incepe calendarul musulman, comemorand fuga lui Mahomed de la Mecca la Medina (16 Iulie 622) si inceputul erei musulmane.

Religie si toleranta

Ce stim despre religie? De ce mai mult dezbina decat uneste? Oare nu religia este izvorul… intolerantei de care multi oameni dau dovada uneori? Cand putem considera ca am ajuns la "limita tolerantei" si cand putem considera ca putem marginaliza toti membrii unei religii anume – incluzand aici si sectele?

Despre religie stim multe si… mai nimic. Am invatat, totusi, ca nu trebuie sa identificam religia cu credinta intr-o divinitate.

Nu scriu ceea ce au scris "inaintasii", ci scriu ceea ce cred, ceea ce am reusit sa inteleg din tot ceea ce inseamna religie… Asadar daca doriti sa ma ajutati pentru o mai buna intelegere e in regula, daca nu, va rog sa… nu aruncati cu pietre.

Religia poate fi definita ca un sistem bazat pe incercarile oamenilor de a explica universul si fenomenele lui naturale, adesea implicand una sau mai multe zeitati sau alte forte supranaturale, sau ca un sistem de cautare a scopului sau intelesului vietii.

Secta = termenul "secta" se refera la un grup disident in cadrul unei comunitati religioase sau la un grup care se desprinde dintr-o religie oficiala pentru a crea una noua.

Fundamentalism = o miscare in sanul protestantismului american (se afirma in The World Book Encyclopedia)

Picaturi...

Vrei sa intelegi cat de frumos si de desavarsit e un lucru iesit din mainile lui Dumnezeu? Vino in pustiu si priveste cerul cu luna si stelele.

(fragment din vechi cantec popular arab) 


**
Nu deschide gura daca vorbele tale nu sunt mai frumoase decat linistea.
(proverb arab)

Poveste despre un caine si stapanul lui

(pe scurt)

Intr-o seara de toamna, cand deja se intunecase, mergeam cu pasi grabiti spre casa – eram, deja, in intarziere si stiam ca mama imi va face observatie.

La parterul unui bloc pe langa care trebuia sa trec functiona o sala de biliard. Usa era deschisa, se auzeau glasuri de barbati al caror ficat parea imbibat in alcool si fumul gros al tigarilor pe care le fumau iesea in valuri in strada, ca o ceata toxica. Am vrut sa ocoloesc – desi pierdeam si mai mult timp – dar am vazut un individ care lovea un caine – un caine lup superb – cu tacul de biliard. Oricine putea observa ca barbatul e beat… L-a lovit de cateva ori si apoi a intrat in sala… Cainele a ramas afara, cu coada stransa intre picioare, cu fatza indreptata spre usa spatiului in care intrase cel care l-a batut. M-am apropiat de caine… M-a privit cu ochi mici, cu urechile lasate si capul l-a plecat imediat. Am intins mana, sa ii mangai crestetul… M-a marait usor, dar nu s-a miscat. Mi-am continuat gestul si tremurul cainelui a incetat – se lasa mangaiat; s-a asezat pe asfaltul rece si umed. Cand sa plec – cu inima stransa – am vazut in apropiere niste ochelari pentru vedere – de calitate, categoric, si in mod sigur necesari celui care i-a pierdut si care nu puteau fi decat ai celui care a batut cainele. Primul impuls a fost sa zdrobesc ramele sub talpa groasa a ghetei, dar m-am razgandit. Am luat ochelarii si am intrat in sala plina de fum si de indivizi care mai mult se certau decat jucau biliard. O clipa au amutit, vazandu-ma, dar si eu am intepenit, in prag.

Privirea unui inger

Ziua mistuie noaptea.        

Mistuie marginea sufletului meu. 

Si noaptea o incep cu picaturi de versuri. 

Si ma transform in flacari si in cenusa de oase.

Noapte de noapte, respiratia mea se innabusa in limba. 

Se intoarce, contrar, merge inapoi… 

In noapte vad adevarata lumina a zilei ascunsa… 

Ochii inchisi, zambetul dintilor albi… 

Somnul merge si vorbeste si se hraneste, marcand timpul… 

(Ezra Pound, Intoarcerea)

**

Se spune ca timpul vindeca toate ranile, dar ce se intampla daca boala e chiar timpul? Ranita de timp se simtea de cand el a parasit-o. Cine – sau ce - o poate vindeca de boala numita timp, boala de care sufera de cand el nu mai este? Prea mult timp! Isi tot spune ca are prea mult timp pentru viata… Dar nu traieste, exista doar, ca o planta in ghiveci, uitata de proprietar in spatele unui geam, in razele arzatoare ale soarelui. Parca ar trebui sa se aplece intr-o parte pentru a putea trai… Pentru a trai… o privire e de ajuns. Ca si cum durerea nu are trecut.

Desertul care sunt (fragment)

(adaptarea versurilor scrise de un prieten)

Ca un pendul, sub nelinistea care-l aduce din totdeauna inapoi. Ar fi fost doar o parte din mine, ce-a crescut in umbra morilor de vant. Sa te poti regasi cand ratacirea iti ingaduie sa te cauti numai prin singuratate. Depasind starea de nimic ce doare deodata cu trecutul poticnit anormalitatii, la capatul insomniilor fluturandu-si netraitele vise. Legatura cu neantul, fara vreo delimitare existentei.

Ratacind se pleaca voia uneori, atunci cand se desprinde fara zbor, intorcandu-se continuu la-ntaiul cauzei. 

Desertaciuni intredeschise printre ganduri.

O lume de hartie, de Luigi Pirandello (fragment)

Valeriano Balicci era un om care toata viata lui n-a facut decat sa citeasca. A trait si a vazut numai ceea ce altii au descris in cartile lor. Cand medicul a dat verdictul: “Vei orbi daca vei continua sa citesti” Valeriano nu l-a ascultat si a continuat sa citeasca, spunandu-si ca mai bine moare decat sa nu citeasca.

Viata nu si-o traise; putea spune ca nu vazuse bine niciodata, nimic: la masa, in pat, pe strada, pe bancile din gradinile publice, intotdeauna si pretutindeni, nu facuse altceva decat sa citeasca, sa citeasca, sa citeasca. Acum era orb pentru realitatea vie pe care nu o traise niciodata; orb si pentru cea infatisata in cartile pe care nu le mai putea citi.

Cartile lui erau lasate in mare dezordine, raspandite ici si colo, pe scaune, pe jos, pe masute, in dulapuri si aceasta dezordine ii producea acum o adevarata disperare. De atatea ori isi propusese sa puna putina ordine in haosul acela, sa aseze cartile dupa materii, dar nu o facuse niciodata, ca sa nu piarda timp. Daca ar fi facut-o s-ar fi simtit mai putin ratacit, cu mintea mai putin confuza, mai putin zapacita, apropiindu-se acum de una sau alta dintre etajere.

Dadu un anunt la ziar, ca sa gaseasca un bibliotecar experimentat, care sa accepte munca aceasta de randuire a cartilor. S-a prezentat un tanar, care s-a mirat ca un orb vrea sa-si puna ordine intre carti. Tanarul s-a gandit ca omul acela isi pierduse mintile, deoarece la fiecare titlu de carte pe care i-l citea sarea in sus de bucurie, plangea, cerea cartea si urmau atunci mangaieri nesfarsite pentru fiecare pagina, si imbratisari, ca si cum ar fi fost vorba de un prieten regasit.

Giordano Bruno

…sau filosoful uitat…

n. ~ 1548, Nola / Campania - d.17 Februarie 1600, Roma

Condamnat si ars pe rug de Inchizitie pentru conceptia sa panteista si pentru convingerea asupra infinitatii lumii, considerate eretice, numele lui a devenit sinonim cu cel de victima a obscurantismului.

Filozof, cosmolog, matematician, teolog italian care a sustinut heliocentrismul lui Copernic, dar a mers mai departe, afirmand ca universul este infinit si populat cu multe ”lumi“ asemanatoare sistemului solar. Este arestat (fiind denuntat de chiar cel care-l invitase si il gazduia), si judecat la Venetia cu destula blandete, apoi trimis la Roma si inchis in palatul Sant' Ufizzio, unde va fi anchetat fara ragaz in urmatorii sapte ani. Refuza sa abjure si este ars pe rug in februarie 1600.

Condamnarea lui Giordano Bruno constituie unul din momentele cele mai intunecate ale Contrareformei catolice. La locul martiriului sau, in piata Campo dei Fiori, administratia orașului Roma i-a ridicat la sfarsitul secolului al XIX-lea o statuie, dedicata libertatii de gandire. Patru sute de ani dupa executarea sa, Biserica Catolica, prin glasul papei Ioan-Paul II, si-a exprimat "profunda durere", regretand eroarea comisa prin condamnarea la moarte a lui Giordano Bruno. Gandirea sa a influentat filosofia din timpurile ce i-au urmat, in special pe filosoful olandez B. Spinoza, care in secolul al XVII-lea a anticipat dezvoltarea monismului, ca mod de reprezentare a lumii.

Opera:

Calatorie spre dragoste (de Ion Jurca Rovina)

de Ion Jurca Rovina

Fac o pauza. Prea mare. Aproape ca nu mai pot nota. Am reintrat in stare, in stari, in criza lor… Aprind iarasi o tigara. Si rememorez. Ce sa rememorez? Vorbe, gesturi, intrebari, pe care le vad, le aud. Ce sa rememorez? Prima intalnire, regasirea, promisiunea, marea apropiere, contopirea, sangele, gandul, imposibilitatea; ieri, azi, ceva despre iubire. Cum? Hotararea, nehotararea, adevarul, minciuna, toate acestea, in “ceva despre iubire”, si inca altele, sinceritatea, da, sinceritatea fara de care iubirea nu e adevarata, credinta fara de care iubirea nu e divinitate, iarasi durerea, iarasi speranta, sa nu tradezi nici intr-o secunda cu gandul, nu fura, te furi pe tine insuti. Auzi, Iubire? Stii? Sigur ca stii; toti te proslavesc asa, nu toti, cei multi, pana la un loc, locul blestemat; rapa, smarcul, frica de preacurat, natura… Slabiciunea stancii din suflet? Strigatul, Iubire, Strigatul este al tau. Cum sa rezist la Strigatul tau? Rezist! Vreau sa rezist. Cine spune asta? Eu care trebuie sa scriu.

Bâlciul deșertăciunilor - în original Vanity Fair

de William Makepeace Thackeray (n. 18 Iulie 1811 - d. 24 Decembrie 1863)

Ce tânăr nebun de îndrăgostit n-a luat uneori nepăsarea drept modestie, neghiobia drept feciorelnică sfială, găunoșenia drept adorabilă timiditate; a luat, într-un cuvânt, gâsca drept lebădă. Și cărei femei îndrăgostite nu i s-a întâmplat uneori să împodobească cine știe ce măgar cu splendoarea scănteietoarei ei imaginații; nu i-a divinizat egoismul ca pe un drept al superiorității lui virile; nu i-a luat stupiditatea drept gravitate majestuoasă și nu s-a purtat cu el după chipul și asemenărea strălucitoarei Zâne Titania cu acel țesător din Atena.