joi, 30 iunie 2016

Perfidul lapte

Acum si laptele predispune la boli cardiace, diabet si cancer… Laptele poate contine chiar si puroi, pentru ca vacile sunt mulse cu aparate metalice ce le pot rani, ranile se infecteaza si puroiul ajunge in laptele pe care-l bem.. Daca-i asa, sa revenim la mulgerea traditionala, sa nu mai urmam, ca turma, indicatiile pretioase ale celor din parlamentul UE, sa nu mai urmarim, cu orice pret, cantitatea si nu calitatea… Avand in vedere ca laptele din magazine e pasteurizat (si numai lapte nu-i) ce treaba mai are felul cum e muls animalul, cum e hranit si cu ce e injectat?!

Cum era cu… fiţi vegani?! Ah, nu vreti sa fiţi de buna voie? Atunci luati din lapte una-alta si ramaneti fara calciu-n oase, faceti acnee, diabet, boli de inima si cate si mai cate! Exista inlocuitori de lapte! Cautati care sunt si consumati! In mod cert, inlocuitorii nu dau aciditate si veti trai frumosi până la adanci batraneti, ceea ce nu s-ar intampla daca veti continua sa consumati lapte! V-o zic cercetatorii, nu eu, in urma recentelor descoperiri!
De-ar fi stiut bunica mea paterna (si altii ca ea) ca laptele e atat de daunator n-ar mai fi consumat cu atata placere si ar fi trait mai mult de 94 de ani, mai in putere si mai frumoasa decat a fost.

miercuri, 29 iunie 2016

Politica nu mă interesează

Omenirea e facuta din trei tipuri de oameni: cei neinfluentabili, cei influentabili si cei care influenteaza – spunea Benjamin Franklin.
**
Cei mai multi politicieni par a fi monumente de dorinte neimplinite la timpul potrivit; odata ajunsi in fotolii de politician incep sa-si indeplineasca dorintele, incep sa faca exces de putere.

Politica nu ma intereseaza, spun cei mai multi cetateni. E gresit – si din aceasta cauza s-a ajuns unde s-a ajuns la nivel mondial. Ma numar intre cei pe care politica nu i-a interesat. Sau… poate ca am inceput sa ma interesez de politica inca din clasa a doua si am continuat, intr-un fel sau altul până azi… la nivel de observator si implicat direct numai prin vot, prin participarea la diverse sedinte la nivel local si / sau prin proteste.

Daca inainte vreme schimbarea era aproape imposibila, acum pare la fel dar, din alte cauze. Atunci, oamenilor le era frica nebuna de inchisorile securitatii, de modul in care “interogau” – gradul 3 de ancheta = bataie. I-am inteles. Acum, oamenii par mai mult indiferenti decat speriati – fiecare urmareste prosperitatea de moment. De fapt, unii se si tem; se tem ca ar putea ramane fara loc de munca daca isi revendica drepturi conferite prin lege; se tem ca nu-si vor rezolva problemele daca nu dau spaga unor functionari publici; se tem ca le mor cu zile cei dragi, prin spitale, daca nu dau spaga – si din aceleasi motive se tem sa reclame orice nereguli…
Poate n-ar fi acest haos daca cei ajunsi sa conduca natiunile n-ar fi dintre cei hrapareti si oameni de paie… multi dintre ei alegand sa se implice in politica pentru a se imbogati cu orice pret (mai ales in România si alte ţări unde saracia e accentuata).

“Nomenclaturistii” de ieri au azi urmasii / ucenicii in functii politice inalte. Cei de azi au invatat de la cei de ieri: ii cauta pe cei nu foarte isteti si le ofera avantaje in schimbul servitutii. Cum altfel ar putea ajunge in functii politice de raspundere (unde iau hotarari in numele cetatenilor) indivizi precum cel care propunea o lege pentru a fi taiate corzile vocale ale cainilor care latra prea mult si deranjeaza vecinii (un consilier local din Medias, Ioan Ciulea)? Cum altfel pot ajunge in Parlament oameni care ajunsi la putere le spun adeversarilor: Ciocu’ mic, acum noi suntem la putere!? (prin aceasta expresie s-a facut cunoscuta deputata Anca Constantinescu). Sau cum ajunge senatoare o femeie care exceleaza in a jigni protestatari, in a veni cu pretentii de tupeist [intre alte (si) decontarea deplasarilor cu taxiul pentru parlamentari] – Cristiana Anghel. Cine face greva foamei nu se califica, neaparat pentru a fi membru in Parlament – e nevoie macar de bun simt. Ieri, minstrul comunicatiilor (nici macar al invatamantului!), Marius Bostan, zicea ca vrea sa nu mai fie invatamantul gratuit si parintii sa simta ca nu e gratis si sa se implice! Il citez: Eu vad parintii la scoala. Eu sunt parinte. Jumatate dintre ei nu se intereseaza, nu cer calitate profesorului. Profesorii au salarii mici. Nici in partea cealalta nu se cere calitate. […] Daca fiecare parinte ar plati 100 de lei pe luna, nu mult, ceva simbolic, dar sa simta ca nu e gratis...
Perla perlelor: Omenirea se afla in plin cutremur cosmogonic, zicea Sorin Paler (Brasov), candva candidat pentru un loc de europarlamentar. Domnul Paler incearca sa detalieze razboiul cosmogonic: Cutremurul cosmogonic care este un concept filozofic si reprezinta comuniunea dintre univers si fiinta umana in devenirea ei prin asimilarea de mituri religioase sau de alta natura si contopirea dintre om si mediul in care s-a format respectiv, in cazul României: de munte, codrul, animalele care populau codrul.

S-ar lungi si mai mult textul daca insir aici toate dovezile de nesimtire, tupeu, prostie, incultura etc. dovedite de o multime de politicieni, dar fiecare votant ar trebui sa reţina aceste derapaje si sa nu mai voteze pentru indivizii respectivi.
Nu degeaba se spune: da-i omului puterea si vezi ce face cu ea; atunci vei vedea ce fel de om este. Ar trebui sa recunoastem semnele si sa nu mai dam puterea oricui.

Ipocrizia caracterizeaza clasa politica din România. Sunt si oameni de buna credinta printre politicieni, dar n-au loc de intors, nu sunt lasati sa isi indeplineasca promisiunile electorale daca acestea nu coincid cu cele ale grupului care i-a sustinut sa ajunga in functii.

România are o societate democratica dar nu si un guvern si un parlament democratic; nu are politicieni care inteleg principiile democratiei iar cei mai multi dintre cei care le inteleg nu sunt interesati sa le aplice pentru ca nu le sunt utile in atingerea scopurilor urmarite, scopuri care nu par a fi si cele ale cetateanului. Exemplu: pensiile speciale pentru parlamentari. Acest tip de pensie dezechilibreaza si mai rău sistemul de pensii pentru ca are un regim non-contributiv (cetatenii cotizeaza pentru acestea), deci nu exista resursa bugetara suficienta cel puţin la acest moment (ceea ce, practic, e interzis prin Constitutie - art. 138 pct 5: Nicio cheltuiala bugetara nu poate fi aprobata fara stabilirea sursei de finantare). Ce fac unii inseamna multe pensii de platit si sume prea mici adunate de la cei care cotizeaza. Cum vor gasi resurse? Ii vor obliga pe cei fara venituri sa plateasca si contributia pentru pensie, asa cum sunt obligati sa o plateasca pe cea pentru sanatate?
In caz de un eventual colaps al sistemului de pensii ghiciti cine vor fi cei care risca sa ramana fara bani? 

Credeti ca salariul minim pe economie creste pentru a-i fi mai bine salariatului? Creste pentru a fi adunate sume mai mari la buget, fara a se lua in calcul ca multi intreprinzatori vor ajunge sa sa inscrie pe listele de someri cativa angajati... si cresc preturile pentru a putea acoperi plafonul de salarii. Cum creste salariul cum cresc si preturile (sau invers, dar cu ceva intarziere). Dreptul la munca exista mai mult in teorie.

Cand politicienii iau hotarari care sunt in detrimentul majoritatii poate ca ar trebui sa ne intereseze mai mult politica; daca nu, sa nu ne miram cum taxele si impozitele, contributiile de toate felurile etc. cresc peste noapte si sa nu ne miram cum scad ajutoarele de orice fel menite cetatenilor aflati in dificultate, pentru a fi gasite resursele financiare necesare sustinerii materiale unei gaşti de indivizi care nici nu se deranjeaza sa se prezinte la “locul de munca”. 

“Pentru a avea o viaţă fericită trebuie să ai o minte liniştită”. MFC

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte! Jocul pornit de Carmen şi continuat de Călin.
Photo: Scott Sorenson (sursa)
(sursa)
Ferrari F 60 America (captura YT – sursa)
HAPPY WW!

marți, 28 iunie 2016

Oamenii străzii, oameni trişti

O multime de oameni – copii si adulti - traiesc pe strazi, prin guri de canale, prin pesteri sau tunele dezafectate, sub poduri, in parcuri, in zonele verzi dintre blocuri sau in cladiri aflate in ruina. Ziua aduna de prin gunoaie si / sau cersesc. Sunt murdari si plini de paduchi, cei mai multi; miros ingrozitor si trebuie sa te feresti de ei atunci cand ii intalnesti, pentru ca nu vrei paduchi, nu vrei TBC si alte d’astea. Unii au feţele tumefiate de la alcool, de la boli sau de la pumnii altor oameni fara adapost. Sunt tristi si rai, cei mai multi. Alcoolul le-a distrus creierul, loviturile la fel… Au afectiuni la rinichi, la ficat, la plamani, la inima si stomac… Probabil ca niciun organ intern nu mai functioneaza la capacitate normala – unii au ajuns in strada gata bolnavi… Unii sunt violenti, altii sunt apatici… dar toti sunt oameni tristi si singuri.

Cineva i-a numit “rebuturile societatii”. M-am suparat foarte tare, pentru ca inainte de a ajunge unde au ajuns si acesti oameni au fost bebelusi care au zambit adultilor din preajma lor; au fost copii care si-au gasit de joaca in praful odailor, curtilor, strazilor… Au fost copii care au avut vise, dar n-a fost langa ei cineva care sa le ofere, daca nu dragoste, macar indrumare, o sansa de a avea alt destin decat cel al parintilor… Au crescut marginalizati si s-au inrait, pentru a se apara, pentru a razbate; si-au gasit refugiu in alcool, in droguri, in violenta, spunandu-si: “Ma eviti? Atunci sa-ti fie si frica de mine!”

Inca din chiar primele zile de viata au fost tratati cu indiferenta, cu raceala, de cei care ar fi trebuit sa ii iubeasca sau doar sa aiba grija de ei - aici ma refer inclusiv la cei care au ajutat la venirea lor pe lume si care au neglijat micutii pentru ca parintii erau din “patura foarte saraca” a societatii.
Au fost copii care au vazut ce au altii si si-au dorit si ei, dar neavand capacitatea de a obtine altfel decat ilegal au ales calea raului. Nu i-a ajutat cineva sa mearga la scoala, ci i-au trimis la munca. Sa zicem ca parintii, inculti, rai sau in nevoie, ar face asta (desi e interzis prin lege ca cei mici si foarte mici sa fie pusi la munca). Ma intreb de ce accepta “angajatorul” sa exploateze copii?! Pentru profit, desigur. Si atunci, nu cumva cei care vad ce se intampla si-si baga capul in nisip au si ei o vina pentru numarul mare de oameni fara adapost? Crescand inculti si in nevoi, vor incepe sa bea si “angajatorii” le dau liber… Cei mai multi nu au unde sa se duca si iau drumul pribegiei. Batuti de parinti, abuzati in fel si chip, cei mai multi copii iau cale apribegiei. Si cum sa ramana intr-o cumunitate rurala in care o fetita de 11 ani e inchiriata cu ora de mama ei si barbati in toata firea platesc pentru ea, ba mai zic unii ca i-a sedus copila! Si asta dureaza ani, toata lumea stie si nu face ceva pentru copila aceea.

Ajung adesea in strada oameni care au muncit intreaga lor viata, au sustinut o gospodarie, si-au tinut copiii la scoala dar copii, rudele, cei care i-au “luat in grija”, reprezentantii bancilor, ii lasa in drum ca pe niste caini… Sunt batrani, bolnavi, fara bani si nu stiu ca se pot judeca, nu au energie si nu au bani; nu stiu nici unde sa se adreseze pentru a fi ajutati gratis sau le este prea rusine sa o faca – uneori pentru a nu-si face copiii de rusine alteori pentru ca le este rusine sa ceara “de pomana”…

Nu-mi place sa ii vad pe strada pentru ca mi-e mila de ei, dar nu stiu cum sa ii ajut – toti au nevoie de ajutor specializat. Uneori ma tem de ei, atunci cand ii vad agitati – inclusiv de copii ma tem. Sa nu vedeti vreodata cum se manifesta un copil sub influenta alcoolului, dar mai ales sub influenta “aurolacului”. Sunt intoxicati de la varste fragede si nesansa de a le fi creierul afectat e foarte-foarte mare si pentru acestia nici nu prea sunt multe de facut – poate doar internarea intr-o institutie specializata (dar stim cam cum se comporta cu bolnavii unii dintre angajati si, evident: nu sunt bani!).
Se mai organizeaza, ocazional, cate “o masa calda pentru fiecare” – e mai mult decat nimic, dar nu e suficient. Ma intreb daca – asa cum e prin alte state – reprezentantii bisericilor pregatesc zilnic cate o masa pentru acesti oameni, sau daca aduna bunuri pentru ei, daca le ofera adapost macar pe timp de iarna… Eu stiu ca nu… Stiu ca exista, in Brasov, un “centru de noapte” (a fost si de zi si urmeaza, din nou, dupa reorganizare) pentru acesti oameni. Mai stiu ca exista si o cantina sociala privata unde cei fara adapost primesc o masa calda atunci cand vin.
Actualizare. A doua zi dupa ce am postat mi-am amintit si am cautat sa aflu daca mai exista si cantina sociala de la biserica Sfintii Apostoli Petru si Pavel din Brasov – exista, si se ofera mese calde oamenilor saraci.

Cei mai multi nu au loc in adaposturile de noapte (sau de zi) pentru ca sunt sub influenta alcoolului (si sunt dependenti), dar intre cei care isi gasesc adapost acolo sunt si oameni care au un loc de munca (cu jumatate de norma cel mai adesea) – doar ca ei trebuie sa umble hai-hui de la 7 dimineata (cand trebuie sa plece din centrul de noapte) si pana la inceperea programului de munca si apoi până la ora 19, cand se deschide centrul – fiecare, dimineata la plecare, primeste un pachetel cu mancare rece, din ce in ce mai mic – in Brasov, nu stiu si prin alte parti; nu au nici posibilitatea sa-si spele lucrurile si nici sa le lase acolo – umbla cu rucsacul dupa ei. La ora 22 centrul se inchide, nu se mai fac “primiri” decat in caz de urgenta. Cei care nu muncesc bantuie pe strazi de la 7 la 19…

Dincolo de teama si de neplaceri, ma doare sufletul pentru acesti oameni… Ma gandesc ca au fost si ei copii, au vazut cum alti copii sunt rasfatati de parintii lor, cum au tot ce le trebuie, iar ei… au privit de pe margine bucuria celorlalti. Poate si-au dorit si ei mangaierea mamei, jocul de fotbal cu tata, o plimbare cu masina, o vacanta la mare… Dar nu a avut cine sa le ofere… Nu aflam intotdeauna cum / de ce au ajuns acesti oameni… sub cerul liber.

Nu-i iubesc, asa cum ii iubesc pe cei foarte apropiati, si nu-mi sunt dragi (mai ales dependentii de fel si fel de substante), asa cum imi sunt mai multi oameni; sa nu fiu inteleasa gresit: nu imi poate fi drag orice om -  dar nu pot sa nu ma gandesc la copiii care au fost – si pe acei copii i-as fi putut indragi. Nu pot sa nu ma gandesc la oamenii care au fost candva si care au muncit până… n-au mai putut… si au mâini muncite si ochii tristi… si vor sa-ti sarute mâna doar pentru ca stai si schimbi o vorba cu ei… si, intr-un fel, te simti vinovat ca nu ai puterea de a-i ajuta altfel decat temporar…

Sunt si oameni care au ales sa apartina strazii, deci nu sunt tristi; si pe unii nu prea poti sa nu-i admiri: Dobri Dobrev.

luni, 27 iunie 2016

Obligativitatea prezenţei la vot. Votare obligatorie

Anul acesta vom fi chemaţi să votăm... din nou...

Sunt unii care vor “vot obligatoriu”, şi scriu că vor asta “din cauza argumentelor…”!

Sunt unii care-şi imaginează că votarea, obligatorie, ar elimina smiorcăielile cu privire la reprezentanţii aiurea pe care-i avem! Oare cum gândesc oamenii care vin cu astfel de argument?! Dacă votez X - pentru că sunt fan - iar majoritatea votează Y, voi fi mulţumită?! NU! Şi atunci voi avea dreptul să mă smiorcăi?! Bănuiesc că da! “Votarea obligatorie” nu elimină nemulţumirile împotriva clasei politice. Şi chiar de-aş vota ca majoritatea, poate că politicienii aleşi îşi vor schimba nu doar atitudinea, ci şi gaşca politică. Am avea dreptul să ne smiorcăim, dar o facem tot degeaba! Sau, poate că majoritatea greşeşte…

Obligandu-ne sa ne prezentam la vot politicienii vor, de fapt, sa simta ca sunt “legitimati”, ca au dreptul sa fie unde sunt, ca au fost alesi prin vointa populara – nu vor accepta ideea unui vot de blam! Neprezentarea e "vot de blam".

Alt argument pro obligativitate: ţările cu o democrație solidă (vorbă să fie!) au vot obligatoriu… Da: Grecia (republică aproape în faliment), Belgia (monarhie), Liechtenstein (monarhie constituţională, 32.840 de locuitori în anul 2002), Luxemburg (monarhie; stat condus de un Mare Duce), Australia (monarhie constituţională, colonie britanică)… Acolo, cetăţenii se înscriu pe listele de vot, dacă se înscriu… Nu-i amendează nimeni dacă nu merg să voteze… Unii afirmă că da…
Prea mulţi români îşi imaginează că de vom fi obligaţi să mergem la vot le va fi mai bine! Sau… îmi va fi mie mai bine?! Poate că nu votez ca majoritatea, deci nu-mi va fi mai bine (pentru că nu vor câştiga cei pe care-i vreau eu), dar… mă sacrific pentru… binele comun?! Haida-de! Ceea ce unul vede “bine comun” altul poate vedea un rău insuportabil… Am trăit destui ani un mare bine comun, mi-ajunge!

Cât de mult contează votul meu obligatoriu când politicienii sunt traseişti de cursă lungă şi aleargă ca gândacii spre partidul cu mai multe fărâmături?! Cum contează votul meu obligatoriu când, prin redistribuire, candidatul pe care l-am votat poate ajunge pe locul doi sau trei?

Apoi… cu cine naiba votez (obligatoriu)? Sunt mereu aceleaşi feţe, aceleaşi caractere! Le ştiu, nu mi-au adus nimic bun! Alegem în continuare dintre ei?! Şi ce rezolvăm?! Ştampilăm rubrica “niciunul” - care va fi tipărită pe buletinul de vot în caz că vor înnebuni total unii şi-o să avem votare obligatorie? În semn de protest, cică, aplicăm ştampila în pătrăţica niciunul! De parcă le-ar păsa politicienilor de protestul meu în cabina de vot! Cât de naiv e acela care crede că politrucianului îi pasă de votul lui?

Alt argument pro obligativitate: nu s-ar mai frauda, pentru că nu se mai pot pune în urne buletine de vot în numele (la număr) celor care au absentat! Haida-de! De parcă ar fi mare greu să palmezi un snop de buletine şi să le înlocuieşti cu cele ştampilate “cum trebuie”. Sigur! Nu se procedează astfel, ci mult mai complicat şi mai cu perdea - dacă vor să fraudeze… Nu pun botul nici la astfel de argumente!
Prezenţa obligatorie la vot pare o chestiune în interesul cetăţenilor (cred că e vorba despre interesul cetăţenilor politicieni)… Gândit… cu spectru larg. Cei interesaţi de puterea politică sunt în avantaj, pentru că la urne se prezintă o mulţime de oameni grăbiţi, o mulţime de oameni ignoranţi sau indiferenţi… care ştampileaza hârtia să scape şi să-şi vadă de ale lor. Se vehiculează ideea că vor fi mai greu de cumpărat voturile! Serios!? Va fi la fel de uşor (sau de greu) doar că vor putea cumpăra mai multe voturi cu 50 de lei (sau mai puțin) bucata pentru că omu’ e obligat să meargă la votare, deci nu mai trebuie să-l şi convingă să se deplaseze şi să-l transporte cu autobuzele pentru a fi sigur că ajunge la secţia de votare. Se economisesc ceva bani la transport şi pot fi distribuiţi pentru voturi… O eventuală fraudare ar deveni legitimă! Aşa că moduri de fraudare sunt - argumentul că se va frauda mai puţin este cel mai slab, în opinia mea, dar dă bine pentru public. În plus, sunt şocante afirmaţii de genul: “se vor cumpăra mai puţine voturi” şi “se va frauda mai puţin” - indirect, au recunoscut ce se poate face.

Şi mai viseaza unii “vot de blam”,  ca sancţiune pentru politicieni… O… mamă! Politicienii români chiar ar fi sensibilizaţi de aşa ceva?! De-ar fi genul am fi avut o clasă politică de calitate.
Dau un vot nul - şi ca mine încă vreo câteva milioane… ŞI?! Se anulează votarea?! Deloc! Câştiga cel care are cele mai multe voturi de la acei puţini care au ştampilat numele unui candidat! Degeaba ne-am prezentat la vot toţi cei cu drept de vot - iese tot cine… trebuie. Pentru că are majoritate? Da! Nu?! Are majoritate, dar ce majoritate jalnică! Şi nu contează că-i jalnică majoritatea lui, ci contează că va declanşa un… cutremur cosmogonic! Şi va putea spune: prezenţa la vot a fost de sută la sută şi am câştigat, deci am susţinere… Pentru că în discursuri nu se vor aminti voturile “de blam”.
Neprezentându-mă la secţia de votare nu-i tot aia?! Oh, nu! :)))

Ce fac dacă e luuungă coada la secţia de votare?! Nu mai votez şi mă amendează?! Şi, apoi, ştiţi cu ce limite de amenzi vin ăştia! Cei care ziceau că se vor sustrage de la recensământul populaţiei sau că nu-şi vor dezvălui CNP unui anonim care le bate la uşă să le ceară date personale erau ameninţaţi cu amenzi de până la 5000 de lei! Duşi cu pluta legiuitorii aştia! Prin amenzi - prin frică de amendă - vor să supună populaţia pentru a-şi realiza interesele! Cuantumul unei amenzi trebuie să fie proporţional cu gravitatea faptei care se sancţionează contravenţional. Nu subminez economia naţională şi nu pun în pericol siguranţa statului dacă nu mă prezint la secţia de votare pentru a ştampila o hârtie… Când politicienii sunt oameni de caracter nu contează câţi cetăţeni merg să voteze.
Nu voi sta vreodată la coadă pentru a vota! N-am stat pentru alimente, n-o să stau pentru a vota!

Alt argument pentru prezenta obligatorie la vot: strămoşii noştri au murit şi pentru dreptul la vot. Unii nu înţeleg deloc - sau mai deloc - anumite noţiuni - şi manipulatorii se bazează pe asta. Da, au murit pentru dreptul la vot, şi nu pentru obligarea mea de a mă prezenta la vot! Sigur, fiecărui drept îi corespunde o obligaţie, dar în acest caz nu e obligaţia de a vota (exercitarea dreptului la vot e obligaţie civică, sigur, dar a cărei neîndeplinire nu poate fi sancţionată deoarece ţine de libertatea mea de a alege dacă mă implic sau nu politic)! Având un drept am şi posibilitatea (libertatea) de a renunţa la acel drept! Am dreptul la vot! Trebuie să rămână perfect legal să pot renunţa la exercitarea acestui drept!
Am un drept, dar am şi libertatea să renunţ la acest drept!
Nimeni nu mă poate obliga să-mi pese ce politicieni reprezintă cetăţenii români… Nimeni nu-mi poate pretinde să fiu interesată cine sunt politicienii din guvern! Chiar dacă ar câştiga alegerile cine vreau eu se poate întâmpla să nu mă mai simt reprezentată şi… am dreptul să mă plâng de prestaţia lor. Aşa că n-am făcut nimic votând! Sau m-am ales cu ce m-aş fi ales dacă nu votam…

Nu mă interesează să fiu obligată la ceva ce consider că am dreptul să refuz! Ştiţi ce zic unii dintre cei care vor vot obligatoriu? “Măcar acum merg toţi la vot. Cel care nu merge la vot nu are voie să se plângă de situaţie daca nu-i convine". Oare care-i logica?

Dacă tot vor să-i credem sinceri şi interesaţi de bunăstarea noastră ar trebui să creeze un mecanism de demitere a alesului care nu mai reprezintă cetăţenii care i-au acordat încrederea. Ar trebui să adopte reglementarea împotriva traseismului politic şi altele de gen… Ar fi şi mai ieftin şi mai cinstit. E enervant să ştiu că am votat pentru X, de la partidul Z şi să mă trezesc că traseistul e acum într-un partid pentru care aş vota doar cu un pistol la tâmplă. Să se interzică participarea (candidatura) celor condamnaţi - cu sau fără suspendare - chiar şi atunci când nu li s-a interzis dreptul de a alege şi de a fi ales – s-ar renunţa şi la argumentul a furat, dar a şi făcut ceva pentru oameni, deci il votez
Se cer rezolvări serioase, şi obligarea cetăţeanului să voteze nu se numără între ele. 
Trei milioane de cetăţeni de ce nu vor să se mobilizeze şi pentru astfel de modificări legislative?

Un fel de concluzie: sa votăm e necesar, deşi nu prea mai avem cu cine; mersul în turmă nu e deloc benefic unei societăţi care nu-i convinsă de necesitatea / utilitatea votării. A ştampila, obligatoriu, un buletin de vot nu-i tocmai democratic - părerea mea.
♫ ♫ ♫ ♫ ♫ ♫ ♫ ♫ ♫
Sursa foto: https://sites.google.com/site/crowdsourcewiki/home/forms-of-cs/crowd-voting

sâmbătă, 25 iunie 2016

Pisici şi glume

În amintirea jocului Happy Weekend! pe care obişnuia să îl găzduiască Elly (Blind love)

O doamnă cu două pisici intră în cabinetul veterinarului pentru controlul anual. O pisică era mică, subţirică, tigrată, cu păr scurt şi cealaltă neagră, mare, cu părul lung, mătăsos. Veterinarul le cântăreşte şi zice:
- Cântăresc cam la fel.
- Iată dovada! exclamă femeia. Negru nu te face să arăţi mai subţire şi nici dungile nu te fac să arăţi mai grasă!
Pun pariu că pisicile au un site secret pe care postează fotografii cu oameni hazlii care încearcă să desfacă amabalajul la DVD şi să parcheze maşina.
Dacă cineva din anii 1950 ar ajunge brusc în lumea noastră cel mai dificil ar fi să îi explicăm că avem un dispozitiv de buzunar care e capabil să acceseze toate informaţiile deţinute de om, dar pe care îl folosim pentru a privi poze cu pisici şi pentru a intra in dispute cu străinii.

vineri, 24 iunie 2016

Ploaie de mai. Reflexii in oglinda

Foto preluata de la Braşov, orasul sufletului meu.
Postare pentru Reflexii in oglindă.

Unul dintre cele peste 40 de giratorii şi giraţii din Braşov (Livada Poştei) – cele mai multe din ţară, şi mai urmează vreo şase…!! Decât să devasteze o stâncă împădurită pentru a fluidiza circulaţia în Centrul Vechi, mai bine giratoriile acestea deloc prietenoase cu pietonii.

Vă doresc un minunat sfârşit de săptămână!

Ce să faci, sau nu, când e caniculă

Mie-mi place caldura, o suport perfect, dar ţin cont (din cand in cand) despre ce e bine si ce nu e bine sa fac, tocmai pentru a ma putea bucura mult timp de caldura. Organismul, practic, ne spune ce doreste, doar ca nu toti ne deranjam sa-l intelegem.

Cateva sfaturi despre cum sa faci faţa caniculei (cand esti pe strada):
- a nu se consuma lichide reci si foarte reci – organismul va lupta si mai mult sa echilibreze temperatura corpului cu cea a mediului; lichidele caldute sau calde sunt mai indicate; oamenii din “ţările calde” prefera bauturile calde; alcoolul – rece sau cald – e contraindicat, dar cine vrea sa bea o bere doua, sa nu stea prea mult in soare;

- inghetata e buna, e tentanta, dar racoreste numai cat timp o savuram; ca si in cazul bauturilor reci sau a dusurilor reci: corpul va simti nevoia sa se incalzeasca, pentru a “echilibra” temepratura si efortul va deveni prea mare, la un moment dat. Cu fructele inghetate altfel sta treaba: sunt alternativa la inghetata sau bauturi reci - capsuni, pepeni, pere, struguri; rosiile sunt ideale, de mâncat vara ca pe mere;

- daca vrei sa te racoresti serios uda coatele cu apa rece, doar coatele; ori le asezi sub jetul de apa, ori le scufunzi usor in apa – racorirea e garantata;

- o batista udata cu apa rece si asezata pe gât, in spate, te va racori instant – a nu se aseza pe cap, doar pe gât! La fel se procedeaza si cu animalele de companie – in special caini; apa rece e bine sa fie aplicata si pe incheieturi si sub brate, in acele locuri unde sangele e aproape de piele si poate fi scazuta repede temperatura corpului;

- servetelele umede sunt si ele un mod de a te racori, mai ales daca sunt… mentolate;

- daca nu vrei un ten lucios de transpiratie racoreste faţa, dimineata, cu un cub de gheata; poti repeta figura si mai tarziu, daca ai posibilitatea; apa rece hidrateaza, tonifica;

- poarta cu tine un evantai, o revista pentru a-ti racori faţa si gâtul oriunde ai fi si ti-e cald; exista si mini ventilatoare cu acumulatori;

- nu-ti expune o zona prea mare de piele la soare; direct pe piele razele soarelui te afecteaza mai mult decat daca ai o haina subtire care sa te acopere – fie aceasta din matase subtire sau voal; cu cat e mai multa piele expusa la soare cu atat mai cald iti este; cu cat sunt mai largi hainele, cu atat se “ventileaza” mai bine corpul; materialele ar trebui sa fie deschise la culoare; bumbacul e cel mai indicat, pentru ca lasa pielea sa respire; poliesterul e de evitat, pentru ca poti transpira ca un taietor de lemne;

- e bine sa fie acoperit capul – eu n-am purta niciodata ceva pe cap pentru a ma proteja de canicula, n-am cautat sa merg numai pe la umbra, dar mie imi place canicula, o suport, pentru ca soarele mi-e prieten. Imi las, in schimb, parul despletit – mergand, parul flutura si racoreste scalpul; parul lung protejeaza si umerii si spatele de atingerea directa a soarelui;

- daca ai drum pe langa vreo fântână arteziană stai puţin pe langa ea, daca ai timp;

Cele de mai sus le execut, deci le stiu efectele. Altfel, nu renunt la cafea, ciocolata, condimente, tigari… dar suport caldura perfect (cel putin deocamdata) – o fi vreo chestie genetica. Acestea nu sunt "sfaturi medicale". Fiecare stie ce este bine pentru el.

Atunci cand organismul nu reuseste sa regleze temperatura apar crize cauzate de caldura: greaţă, varsaturi, dureri de cap, ameteli, crampe musculare si oboseala severa – acestea sunt manifestarile hipertermiei. Lipsa de sare din organism poate fi risc de hipertermie.

                                             Succes în a înfrunta betoanele încinse! ♥ 

Sub semnul lui Venus

La baza denumirilor zilelor saptamanii se afla denumirea celor sapte planete cunoscute in antichitate, nume date dupa anumiti zei la care se inchinau anticii si astrologii au ajuns la concluzia ca fiecare zi este guvernata de o anumita planeta dominanta.

In acest context, vineri se afla sub influenta frumusetii si a iubirii, adica a zeitei Venus. Pentru cei mai multi oameni este ultima zi de munca a spatamanii, asa ca se pot relaxa si pot manifesta frumusetea si iubirea pentru cei dragi, pentru Natura, pentru oameni. E chiar recomandat – zic astrologii :) – ca indragostitii (cuplurile, in general) sa planuiasca intalniri romantice, plimbari in natura. Dar cei mai multi profita sa se odihneasca, sau recupereaza chestiunile “administrative” neglijate in timpul saptamanii, asa ca spala, calca sau fac curatenie… In ziua aflata sub semnul zeitei Iubirii. :)

Se zice ca persoanele nascute intr-o zi de vineri sunt intuitive, iubitoare, extrovertite, intelegatoare, dotate cu simt artistic deosebit, fiind persoane care vad frumosul si binele in orice, in oricine. Pe de alta parte, trebuie sa fie atente si sa evite seductia dusa la extrem, indolenta, indulgenta exagerata si sacrificarea sinelui in favoarea celorlalti.

Fiecare zi a saptamanii nu doar ca este si sub semnul unor ingeri, dar chiar si fiecare ora ar avea un inger destinat. Ingerii zilei de Vineri sunt Anael, Rachiel si Sachiel.
Primul inger al zilei lui Venus este Haniel (Anael); el ar fi inteligenta planetara a lui Venus. In ebraica, numele lui inseamna Bucuria lui Dumnezeu. Anael este stapanul bucuriei personale, al implinirilor sufletesti si al satisfactiei. De la el vin atat bucuria egoista (nevoia de a fi iubit, admirat, pretuit, dorit) cat si bucuria altruista (nevoia de a-i iubi pe ceilalti, de a le dori binele). Bucuria altruista nu e iubire neconditionata pentru toti oamenii sau pentru divinitate, ci e acea iubire care il pune pe celalalt deasupra propriei persoane, e o iubire lipsita de patima.
Rachiel inseamna Firmamentul lui Dumnezeu si este intinderea de ape din Geneza dar si unul dintre cele sapte ceruri. El guverneaza greselile, pedepsele, anomaliile (al doilea cer, Raquia, este cel in care sunt inchisi ingerii cazuti). Este ingerul iubirilor interzise si flacarilor pasionale.
Sachiel inseamna Zapada lui Dumnezeu si este ingerul iubirii curate, inocente, ingerul sacrificiului prin iubire.

Eu nu stiu cum este cu ingerii, cu planetele si cu influenta lor, dar ştiu că:
Vă doresc să aveţi o zi excelentă! 
Să nu uitaţi de Sânziene!

joi, 23 iunie 2016

Fapte in timp - 23 iunie

Multe s-au intamplat, de-a lungul timpului, si in ziua de 23 iunie, dar am ales sa notez aici, dintre cele pe care le-am gasit, evenimentele care mi s-au parut mai interesante si care ma intereseaza mai mult la acest moment.

  79 – moare imparatul roman Vespasian, urmas al lui Nero. Cand a ajuns la putere visteria era goala, asa ca a facut ce fac si azi politicienii: a inventat taxe, intre care si taxa asupra toaletelor publice. Comentariile nefavorabile facute în public la adresa acestei masuri l-au facut pe fiul sau, viitorul împarat Titus, sa-l avertizeze ca poporul bârfeste. Se zice ca Vespasian a replicat, aratând o moneda: Uite, banul n-are miros. De aici, se presupune, ar fi ramas expresia “banii n-au miros”, expresie prin care sunt ridiculizati cei care folosesc mijloace necinstite pentru a castiga bani sau pentru a parveni.
 
Cladirea Parlamentului islandez; foto wars
 930 - e infiintat Parlamentul islandez, Alþingi (Althing /Althingi), cel mai vechi continuu functional parlament din lume

1700 - Rusia a renuntat la flota din Marea Neagră, ca parte a unui armistitiu cu Imperiul Otoman.

1923 - a luat fiinta, la Bucuresti, Societatea Nationala de Credit Industrial, al carei scop era stimularea dezvoltarii industriale a tarii. 

1942 – in cel de-al II-lea razboi mondial, are loc prima selectie pentru camera de gazare din Auschwitz intr-un tren plin cu evrei din Paris. In aceeasi zi, un model al celui mai nou avion de lupta din Germania - Focke-Wulf Fw 190 – e capturat intact cand aterizeaza din greseala pe aeroportul Fortelor Armate Regale aflat in Pembrey, Tara Galilor.

miercuri, 22 iunie 2016

luni, 20 iunie 2016

Cetăţile cavalerilor teutoni in Ţara Bârsei

Mai corect ar fi: presupusele fortificatii ridicate de cavalerii teutoni in Ţara Bârsei.

Ţara Bârsei (Depresiunea Curburii Carpatice sau Depresiunea Brasovului) e situata in sud-estul Transilvaniei, Braşov fiind cea mai importanta localitate. Geografic, e o depresiune dispusa in interiorul arcului Carpatic, delimitata de localitatile Apaţa (nord), Bran (sud), Vladeni (vest) si Prejmer (est); pe o buna portiune e delimitata de râul Olt.

Locuita din vechi timpuri, in anul 1211, regiunea a fost donata Cavalerilor Teutoni de regele ungar Andrei al II-lea, pentru pazirea granitei din sud-est a Regatului Ungariei, impotriva cumanilor. Teutonii au ridicat numeroase castele in zona si au adus colonisti din Sfantul Imperiu Roman pentru a popula teritoriul. In 1224 cavalerii au incercat sa iasa din alianta cu ungurii si sa formeze un stat propriu, subordonat papalitatii, iar regele ungar i-a alungat. Desi teutonii au parasit zona, spre Prusia (unde au infiintat mai apoi Statul Teuton), colonistii germani au ramas aici, intemeind unul dintre cele mai puternice districte, atat din punct de vedere militar, cât si economic.
In Braşov, pe Tâmpa, mai pot fi intalnite ruine ale Cetatii Braşovia (Brassovia). Constructia se presupune ca a fost ridicata de cavalerii teutoni, intre vârful si şaua Tâmpei, intre 1212-1218 (sau a fost intarita in vremea şederii lor in Ţara Bârsei, intre 1211-1225). In 1241 e atestat documentar ca unele familii de brasoveni s-au adapostit in ea din calea navalirii tatarilor; in 1395, inaintea inceperii razboiului cu turcii si Mircea cel Batran si-a adapostit familia in cetatea de pe Tâmpa; din 1421 cetatea devine loc de refugiu pentru populatia Brasovului amenintata de sultanul Murad al II-lea. In acelasi an, cetatea e data zalog sultanului, turcii dominand astfel tot orasul; fortificatia devine periculoasa pentru brasoveni si intreaga zona; se reuseste rascumpararea, cu ajutorul lui Iancu de Hunedoara, si orasenii hotarasc sa o darame; pietrele vor fi folosite la intarirea cetatii din vale, care tocmai se construia (Cetatea Brasov – atestata documentar in 1234; descoperiri relativ recente par a plasa data mai in urma).

Practic, cetatea n-a fost cucerita vreodata, ci “trecea” de la unii la altii prin tratate. De-a lungul zidurilor se aflau mici turnuri de aparare, iar in interiorul zidului de sud s-a descoperit urma unor mici incaperi despre care unii cercetatori sunt de parere ca ar fi din epoca preromanica. Fortificatia era inconjurata din trei parti de prapastii, iar a patra partea era bine aparata. A fost una dintre cetatile inexpugnabile din Transilvania si Europa.

In Brasov, cavalerii teutoni se zice ca ar fi pus piatra de temelie a Bisericii Bartolomeu (aproximativ anul 1223-1225 sau chiar mai tarziu, dupa unele surse), cel mai vechi edificiu din oras.

Localitatea Măieruş (Nussbach) e considerata de unii scriitori germani ca fiind prima comunitate intemeiata de teutoni, fiind situata intr-o pozitie strategica, dar prima mentiune documentara despre localitate dateaza din 1377 (Villa Nucum).

Localitatea Prejmer e atestata din 1211, printr-un document adresat de Andrei al II-lea catre cavalerii teutoni, prin care le acorda acestora drepturi asupra râului Tărlung (Tartlau), râu in imprejurimile caruia se va inchega comunitatea. Biserica fortificata de aici e ctitorita de cavalerii teutoni (ei au ridicat-o până la un anumit nivel).

Cetatea Râşnov ar fi fost ridicata de cavalerii teutoni pe o culme calcaroasa inalta de 150 de metri, la sud-est de târgul Râşnov; cetatea a fost extinsa ulterior cu ajutorul comunitatilor săseşti din Râşnov, Cristian si Vulcan. Totusi, Cetatea Taraneasca a Râşnovului este atestata documentar pentru prima oara in anul 1335.

Cetatea Codlea a existat initial pe un deal la poalele muntelui Măgura; se numea Schwarzburg (Cetatea Neagra). Legenda spune ca ar fi fost una dintre cele cinci cetăţi ridicate de teutoni in Ţara Bârsei. Un document din 1265 o atesta sub numele de Castro Feketewholum; in 1377 apare cu numele de Zeiden. De fapt, Cetatea Neagra a fost distrusa in 1345, noua asezare fiind intemeiata in zona de şes de la poalele Măgurii si a devenit in timp un târg important. Numele sau latinesc era Cidinis si comunitatea avea statutul unui târg cu drept de judecata, ca si satele Prejmer, Feldioara si Râşnov. Satul a devenit in timp un târg important datorita situarii pe drumul care lega Brasovul de Sibiu.
**
Sunt cercetatori care sustin ca nu exista o mostenire teutonica in Ţara Bârsei, pentru ca teutonii au stat prea putin in zona. Se vorbeste de unele urme de fortificatii si prin Teliu, Feldioara, Rupea, dar istoricii nu se pot pune de acord in privinta originii acestora. Un cercetaor, intre alte argumente, il invoca si pe acela al intelegerii intre regele ungar si teutoni: sa construiasca orase si cetati numai din lemn. Acest argument nu imi pare a fi valabil deoarece daca teutonii au incalcat intelegerea in alte privinte ar fi putut sa o incalce foarte simplu (si cu atat mai mult) in privinta ridicarii cetatilor. Totusi, cei 14 ani in care au ramas in zona nu e un timp suficient pentru a ridica cetati (sau biserici fortificate) de anvergura, dar ar fi putut lucra sa le intareasca pe cele existente.

Arhitectura specific teutona nu a existat niciodata si, pe cale de succesiune, ea nici nu va putea fi vreodata identificata in Ţara Bârsei […]
(Castelarea carpatica. Fortificatii si cetati din Transilvania si teritoriile invecinate (sec. XIII-XIV), de Adrian Andrei Rusu, Cluj-Napoca, Ed. Mega, 2005)

Este sigur ca teutonii au inceput constructia a mai mult de cinci cetăţi, dar, avand in vedere scurta lor sedere in Ţara Bârsei sau chiar dincolo de aceasta, abia daca au putut termina macar una dintre ele. Th. Nägler, Aşezarea saşilor, p. 192.

Pe de alta parte, Papa Grigore IX se adreseaza regelui Andrei si fiului sau si le cere sa restituie teutonilor teritoriul pe care se asezasera, si unde ridicasera fortificatii impotriva cumanilor.

Astfel stand lucrurile cu informatiile nu sunt sigura daca si care cetati sunt ridicate de cavalerii teutoni.
∩∩∩∩∩∩∩
Surse info:
http://www.cetati.medievistica.ro/pagini/Castelani/texte/1211_teutoni/1211.htm
http://secretele-mele.board-idea.com/t102-ordinul-cavalerilor-teutoni
Sursa foto: http://www.brasovultau.ro/articol/stiri/brasovul-disparut-cetatea-brasovia-de-pe-tampa.html; wikipedia (Cetatea Brasovia); romania-redescoperita.ro
₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪
Tot despre cavalerii teutoni:

Cavalerii Teutoni in Ţara Bârsei

Cavalerii teutoni s-au stabilit in Estul Europei pentru prima data in 1211 dupa ce Regele Andrei al II-lea al Ungariei i-a invitat sa isi stabileasca un avanpost la granitele Transilvaniei, care nu era organizata de statul ungar la acea vreme, pentru a se proteja de cumani. Scopul Ordinului nu era numai de a apara Transilvania de cumani, ci si de a ajuta expansiunea regalitatii si nobilimii maghiare si de a converti la catolicism populatia din aceste regiuni.

In 1217 Papa Honorius al III-lea a proclamat o cruciada impotriva prusacilor pagani. A fost cerut si ajutorul teutonilor dupa ce ducele Conrad de Massovia a fost atacat de prusaci. 
Cavalerii teutoni au acceptat sa intervina dupa ce li s-a promis ca isi vor putea insusi teritoriile cucerite de la prusaci.

Ca rasplata pentru indeplinirea dezideratelor pentru care au fost chemati, Cavalerilor Teutoni le-au fost acordate diverse privilegii economice, politice si bisericesti: scutire de dari si vami, scoaterea de sub jurisdictia voievodului Transilvaniei, dreptul de a-si alege dintre ei judecatorii, dreptul de a ridica cetăţi si orase din lemn si altele. Teutonii au adus cu ei colonisti germani, agricultori in mare parte, dar si mestesugari si negustori, oameni care au contribuit la dezvoltarea zonei.

Din istoria Ordinului Cavalerilor Teutoni

(foarte pe scurt)
Denumirea propriu-zisa este Ordinul Cavalerilor Sfintei Marii din Ierusalim.
Fecioara Maria este considerata principala protectoare a teutonilor, secondata de Sfanta Elisabeta a Ungariei, dupa canonizarea acesteia in 1235. Este venerat si Sfantul Gheorghe deoarece acesta este protectorul ordinelor cavaleresti si al cruciadelor. Cavalerii teutoni imbracau mantii albastre cu o cruce neagra purtata peste o tunica alba. Aceste semne distinctive au fost confirmate de Papa in 1211.

Ordinul Cavalerilor Teutoni (Ordo Teutonicus, acronim OT) este un ordin religios catolic german (in evul mediu fiind religios-militar cruciat), infiintat ca ordin militar-monastic in anul 1198 in Acra (Akko), in Palestina. Altfel, a fost infiintat in 1190 de catre ducele Frederick de Swabia in timpul asediului orasului Acra, in timpul celei de a treia Cruciade, cand o fratie spitaliceasca formata din germani a fost creata pentru a ingriji cruciatii germani.

O bulă papala emisa de Inocentiu al III-lea (1198 – 1216), datata 19 februarie 1199, a confirmat evenimentul din 5 martie 1198, cand Ordinul a fost recunoscut ca militar-monastic, si a mai specificat ca noul ordin va avea grija de bolnavi ghidandu-se dupa regulile Cavalerilor Ospitalieri, in schimb celalalte activitati vor avea drept model organizarea Cavalerilor Templieri

Cuprindea numai germani dar in lupte, adeseori, se alaturau oameni din mai multe state. Ordinul teutonilor a contribuit la expansiunea crestina si germana in jurul Mării Baltice si, in 1226, a obtinut de la imparatul Frederic al II-lea suveranitate asupra teritoriilor cucerite.
Intre 1217-1221 Ordinul a participat si la Cruciada a V-a din Egipt. Ordinul e asemanat cu cel al Templierilor si Ospitalierilor, fiind si la fel de puternic.

Pe la inceputul secolului al XIV-lea, cavalerii teutoni au devenit o putere militara si financiara de prim rang, ajungand la apogeu sub marele maestru Winrich von Kniprode (1351-1382). Au avut foarte multe victorii, dar nici infrangerile nu le-au fost straine.

Ultimul mare maestru al teutonilor, Albert de Brandenburg, a aderat la reforma protestanta si a secularizat posesiunile Ordinului Teutonilor, intemeind ducatul ereditar al Prusiei, in 1525.
Partea catolica a ordinului a supravietuit in Germania până in 1809, cand a fost desfiintata de Napoleon, si a renascut in 1839 la Viena, avand rolul asistential originar.
Dupa persecutiile suferite sub regimul nazist (intre 1933 si 1945) ordinul a fost reinfiintat imediat dupa terminarea celui de-al doilea razboi mondial.

In timpul primului razboi mondial cavalerii teutoni au atras 1.500 de sponsori din randul nobilimii austriece pentru sustinerea efortului financiar de ingrijire a ranitilor. Ordinul a ingrijit in institutiile proprii aproximativ 3.000 de soldati. Odata cu terminarea Primului Razboi Mondial si cu sfarsitul monarhiei Habsburgilor, Ordinul si-a pierdut si ultimele posesiuni. In 1923 arhiducele Eugen a demisionat din functia de Mare Maestru. In 1929 Papa a reorganizat ordinul sub forma unuia pur religios format din preoti. Nu au mai fost numiti cavaleri propriuzisi in adevaratul sens al cuvantului, ultimul fiind Friedrich Graf Belrupt-Tissac, care a murit in 1970.

Sediul Ordinului este azi la Viena, unde locuieste si Marele Maestru iar majoritatea membrilor sunt calugarite. Aceasta organizatie este unica in cadrul ordinelor religioase catolice prin faptul ca toate calugaritele membre se afla sub autoritatea unui barbat.
<><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><> 
Surse info: wikipedia si http://secretele-mele.board-idea.com/t102-ordinul-cavalerilor-teutoni
Foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Ordinul_Cavalerilor_Teutoni

Tot despre cavalerii teutoni:

duminică, 19 iunie 2016

Junii Braşoveni. Reflexii in oglindă

Junii-1928 (sursa: http://imagoromaniae.ro/)
Cel mai vechi document de atestare a obiceiului junilor este “Protocolul Junilor Braşovecheni”, din 17 noiembrie 1851, dar obiceiul este amintit în publicaţii şi documente cu mult înainte. În 26 martie 1839, in ziarul său, George Bariţiu, fără a semna articolul, prezintă obiceiul junilor, asemuindu-l căluşarilor. Apoi, cu excepţia unui articol dintr-un album maghiar din Ardeal, care  consemnează la 1841 obiceiul şi populara legendă a lui Solomon, până la 1848 nu sunt alte informaţii, dar obiceiul trebuie să se fi desfăşurat deoarece într-un document din arhiva muzeului din şchei scrie că la 26 martie 1728, Tănase Vasile “împreună cu familia şi cu toţi copiii… lasă cu sufletul său” ca pentru “acest obicei de la toţi cei bătrâni”, care “au ţinut” grădina sa din Şchei, ca junii la Paşti să treacă prin această gradină, pentru că “totdeauna au trecut prin această grădină” […]
(Junii braşoveni şi troiţele lor din Şcheii Braşovului, de Vasile Oltean, ed. Semne, Bucuresti 2000)

În fiecare an, în prima duminică după Paşti (Duminica Tomii) e “Ziua de călări” sau “Coborârea în Cetate”, sărbătoarea din această zi fiind unică în spaţiul romanităţii, o manifestare cu elemente de mit, ritualuri pre-creştine, dar şi ceremonii creştine.

Foto preluata de la Braşov, orasul sufletului meu.
Postare pentru Reflexii in oglindă.

vineri, 17 iunie 2016

Libertatea de a muri?

In ianuarie 2012, Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei (PACE) a aprobat o rezolutie impotriva eutanasiei, dar aceasta rezolutie nu are un caracter obligatoriu si statele nu pot fi determinate sa isi schimbe legislatiile. Cele mai multe state (europene sau nu) incrimineaza explicit eutanasia; altele acorda circumstante atenuante celor care ucid din mila o persoana si cateva au legalizat eutanasia.

Prin eutanasie se intelege uciderea savarsita sub impulsul unui sentiment de mila, pentru a curma chinurile fizice ale unei persoane care sufera de o boala incurabila si a carei moarte este, din aceasta cauza, inevitabila. Chiar si in statele unde nu este permisa se mai practica, in anumite cazuri, dar cel care e prins ca face asta va fi cercetat pentru omor, avandu-se, totusi, in atentie, circumstantele in care s-a savarsit fapta si pedeapsa va fi individualizata in consecinta (in Norvegia, de exemplu).

Eutanasia este actiunea prin care, intr-un mod nedureros, se suprima viata unei persoane a carei suferinta grea si prelungita, este considerata iremediabila. Puterea de decizie trebuie sa apartina bolnavului, rudelor sau medicului. Acest cuvant, “euthanasia”, provine din limba greaca si face referire la o moarte usoara, frumoasa. “eu” - bine, “thanatos” – moarte.

miercuri, 15 iunie 2016

“Atât de singur”

Mihai Eminescu a murit in data de 15 iunie 1889, la Bucuresti, si s-ar putea spune ca a murit dupa o lunga si grea suferinta. N-a avut lues, cum din rautate sau pura ignoranta lasa unii sa se inteleaga. Medicii de azi, studiind “simptomele” au constatat cu totul altceva: psihoza maniaco-depresiva (tulburare bipolara), e de parere doctorul Ion Nica, in cartea sa intitulata “Eminescu, structura somato-psihica” (1972); tulburare bipolara, e de parere si prof. Neghina Raul (Departamentul de Parazitologie, Universitatea de Medicina si Farmacie „Victor Babeş”, Timisoara), intr-un studiu publicat in 2011 si ar fi murit din cauza unui tratament inadecvat, in urma unui diagnostic gresit (tulburarea bipolara nu era cunoscuta in România la vremea aceea).
Mihai Eminescu a fost internat prima data (28.06.1883) in sanatoriul doctorului Şuţu, cu diagnosticul “manie acuta”. I se administreaza un tratament şoc pe baza de mercur (pentru boala ce ziceau c-o are: sifilis) , administrandu-i-se zilnic o doza mare; se stia inca de pe atunci efectul toxic al mercurului, intre acestea numarandu-se si starile delirante cu dureri in tot corpul, tremuraturile si incetinirea reflexelor pupilare. Chiar daca in timpul şederii sale la Viena, si apoi in Florenţa, n-a mai facut tratamentul cu mercur si s-a intors in ţară (aparent) sanatos, Mihai Eminescu a mai avut crize. De la acea prima internare va avea parte de mai multe internari si de acelasi tratament cu mercur… Toate acele rele tratamente il duc in pragul unei caderi nervoase si incepe sa sparga vitrine pentru a-si lua propriile-i carti.

Desi iesit din sanatoriul austriac aparent sanatos, afectiunea de care parea sa sufere nu este una vindecabila si omul poate trai confortabil numai sub tratament medical. In cazul acestei boli episoadele de manie si depresie se succed in timp, cu aparenta de normalitate intre ele.

In 3 februarie 1889 e internat la spitalul Mărcuţa din Bucuresti, apoi transportat la sanatoriul Caritas. Medicii Alexandru Şuţu si Zaharia Petrescu l-au consultat si au ajuns la concluzia ca “este atins de alienatie mintala in forma de demenţă, stare care reclama şederea sa intr-un institut”.

In data de 15 iunie 1889, in jurul orei 4 dimineata, Mihai Eminescu se va stinge din viata in casa de sanatate a doctorului Şuţu din strada Plantelor, Bucuresti.

Un text care mi se pare relevant – si multe altele despre Eminescu - sunt publicate la ”adresa”:

sursa foto: https://www.facebook.com/native.encyclopedia/timeline

Dor de simplitate. Miercurea fără cuvinte

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte! Jocul pornit de Carmen şi continuat de Călin.
Fotografiile sunt de la Braşov, oraşul sufletului meu (pe pagina de FB apare sursa fiecarei foto)
HAPPY WW!

marți, 14 iunie 2016

Pescăruşii din Braşov

(Legenda. l.g. = legatura externă)
Fotografiile sunt facute de autoarea paginii de FB Brasov, orasul sufletului meu.
Când am auzit prima data glas de pescăruşi am crezut ca am halucinaţii. Apoi mi-am zis c-or fi ciori, si au un ton deosebit din cine stie ce motiv. M-am gandit chiar si la cucuvea, pentru ca tot umblasem bezmetică, intr-o noapte ploioasa, sa gasesc un pui de pisica ce mieuna tânguitor… Dar am aflat ca erau chiar pescăruşi! La malul Tâmpei! Sunt legende in care se spune ca România a fost candva “fund de mare” – marea (oceanul mezozoic) Tethys; si legende in care se spune ca in muntele Tâmpa e apa, dar de aici până la pescarusi… e cale lunga. Sau nu?! :)

luni, 13 iunie 2016

Ţara lui Papură Vodă

Ţara lui Papură Vodă este:
ţara in care o femeie (nu-i zic medic sau personal sanitar) conditioneaza sangele pentru transfuzii in functie de etnie si cere bani;

ţara in care oamenii care au depus un juramant de a-i ajuta pe cei bolnavi dar conditioneaza actul medical de darurile in bani;

ţara in care oamenii mor pe capete in spitale atat din neglijenta sau nepregatirea medicilor cat si din lipsa de aparatura, medicamente, dezinfectante etc.;

ţara in care personalul medical dedicat trup si suflet moare de epuizare incercand sa salveze vieti, pentru ca nu exista suficient personal calificat, iar cand exista e prost platit si alege o viata mai buna; 

ţara in care cand suni la numarul de urgenta nu esti chestionat numai despre ce-ai mancat inainte de a suna si ajutorul vine cand ramane doar sa se constate infractiunea sau omul pentru care chemi ambulanta e deja dus;

ţara in care tineri care n-au promovat examenul de bacalaureat se pot inscrie la facultate iar asistentii medicali cu scoala postliceala vor echivalarea studiilor ca fiind superioare;

duminică, 12 iunie 2016

Un modest tribut adus câinilor

Am citit rândurile scrise de Alex (Lumea lui Alexandru) despre Lulu, minunea blănoasă care i-a fost prieten, apoi despre Ţuchi, şi inima s-a întristat din nou, şi mi-am amintit de toţi acei câini care au adus veselie în vieţile oamenilor, in viaţa mea… Lulu e al treilea căţeluş despre a cărui moarte aflu în ultimele două săptămâni. A fost Terra, o căţeluşă care a murit la vârsta de 16 ani, şi pe care o întâlneam zilnic alături de prietenul ei uman; a fost Codruţ (pe care îl ştiu numai din ”auzite”), un căţeluş care a adus zâmbet în sufletul unor oameni, şi acum aflu despre Lulu…
Actualizând textul, îl amintesc pe Leuţu, un alt suflet mare in trupuşor de blană... şi îi amintesc pe alţii care au existat cândva.
Numai cei care au avut un câine ştiu ce înseamnă să-l piardă prin moarte.

Câinele îţi oferă dragostea lui şi nu vrea nimic în schimb. Câinele te iubeşte şi rămâne alături de tine fie că eşti prost sau deştept, sănătos sau bolnav, curat sau murdar, cinstit sau necinstit, bogat sau sărac. Bine, poate i-ar plăcea să îl iubeşti la fel de mult cum te iubeşte el, cum îţi iubeşte familia, dar, oricum, îţi oferă necondiţionat dragostea lui. :) 
Câinele nu vrea ceva în schimbul devotamentului său, dar trebuie să îi oferi ceva esenţial: timp. Câinele îţi schimbă viaţa şi obiceiurile.
Câinele îţi oferă momente de bună dispoziţie, nu te lasă să te plictiseşti. Nu ai voie să fii bolnav când ai un câine – trebuie să îl plimbi (mişcarea e esenţială pentru sănătatea ta), trebuie să îi acorzi atenţie; dacă nu poţi, vine el lângă tine, se înghesuie în tine parcă dorind să-ţi intre în suflet, la propriu. Dacă plângi, unii câini insistă să-ţi ştergă lacrimile la propriu. Cât de trist eşti, câinele reuşeşte să îţi smulgă un zâmbet. Căt de trist eşti, câinele reuşeste să te scoată din borcanul cu melancolie, nu-ţi permite să cazi pentru că… trebuie să-l hrăneşti, trebuie să-l plimbi. Când vrei să jeleşti prea mult sare pe tine, năvăleşte chiar şi în pat şi trage de mâneca pijamalei sau de pătura, de mâini; îl împingi şi vine înapoi, ţipi la el să te lase în jalea ta şi el insistă să te dea jos din pat…

sâmbătă, 11 iunie 2016

Coincidenţe la nivel inalt

Coincidenţa este potrivirea (întâmplătoare) a unor evenimente, fapte, lucruri – asa scrie-n dictionarul explicativ.
Sincronicitatea este prezentata, de Carl Jung si Wolfgang Pauli, ca fiind inlantuirea a-cauzala a doua sau mai multe fenomene psihofizice, o coincidenţă semnificativa de fenomene fizice si psihice care se înlănţuie a-cauzal (intre ele neexsistand un raport de cauzalitate). Altfel spus: coincidenţele semnificative prezinta o legatura prin sens, dar făra a avea o cauză unică. Sincronicitatea reprezinta, in opinia celor doi, mai mult decat o coincidenţă întâmplătoare.

Cu greu as numi coincidenţă întâmplătoare (sau sincronicitate) potrivirea faptelor de mai jos.
In 17 decembrie 1997 e lansat pe piata filmul Wag the Dog, o comedie neagra avand ca regizor pe Barry Levinson si in distributie pe Robert de Niro, Dustin Hoffman, Anne Heche, Denis Leary, Willie Nelson, Woody Harrleson, Kirsten Dunst si altii.
Filmul ilustreaza, intre altele, relatiile complexe dintre politica, mass-media si industria show-biz-ului.
Un producator de la Hollywood (Dustin Hoffman) si un doctor in imagine (Robert de Niro) sunt chemati sa “acopere” un scandal izbucnit cu doar doua saptamani inainte de alegerile prezidentiale, scandal pe tema relatiei presedintelui SUA cu o tanara. Ce se gandesc cei doi? Inventeza un razboi in… Albania si trec la filmari, in studio, folosind din plin tehnica ecranului verde.
In curand, toate posturile de stiri vorbesc despre razboiul din Albania. Se intreaba cetatenii de ce a fost declansat? Pentru ca s-ar fi constatat ca fabrica ceva materiale nocive si ascund teroristi Al Qaeda. Nu se mai discuta despre infidelitatea presedintelui, toata atentia e indreptata spre razboi. Au inventat pana si un sopldat erou, salvat din tabara inamicilor care-l torturau (era, de fapt, un nebun ucigas eliberat din ospiciu in grija producatorului si echipei lui). Filmul e interesant. Echipa va reusi sa deturneze apetenta publicului pentru urmarile harjonelii prezidentiale in Biroul Oval spre amenintarea unei conflagratii care ar putea afecta interesele SUA

La o luna de la lansarea filmului, in ianuarie 1998, izbucneste in presa scandalul provocat de relatia dintre presedintele Bill Clinton si stagiara in varsta de 22 de ani, Monica Lewinsky – toti ochii erau indreptati spre Bill Clinton si scandal.
In iunie 1995 stagiara ajunge ca intern la Casa Alba in echipa sefului de Stat Major, Leon Panetta.
Relatia lor incepe in noiembrie 1995. In aprilie 1996, adjuncta sefului de stat major o transfera pe M.L. ca asistenta a purtatorului de cuvant de la Pentagon, declarand presei ca a ales sa faca asta deoarece fata da dovada de “comportament inadecvat si imatur”. Prin vara 1996, fata incepe sa-i povesteaca una-alta colegei sale de acolo, Linda Tripp, despre relatia ei cu presedintele. Linda Trip e cea care a facut public acest subiect. Aceeasi femeie, in august 1997, o vede pe Kathleen Willey iesind tulburata din biroul oval, cu rujul intins etc. Si incepe scandalul, nu-l mai expun pas cu pas (vedeti link 1 la finalul textului).
Şirul de coincidenţe incepe cam pe la inceputul anului 1996; Clinton isi anuntase candidatura pentru un nou mandat. A fost un scandal care ameninta sa-l dea jos pe presedinte din fotoliul sau – dar n-a fost sa fie, au intervenit chestiuni mai importante.

Un alt motiv pentru care unii afirma ca filmul Wag the Dog a fost un fel de premonitie (as zice, mai repede, ca ceva zvonuri erau libere deja): Bill Clinton, al patruzeci si doilea presedinte al SUA a avut primul mandat intre 1993- 1997, al doilea intre 1997-2001 si a fost marcat de scandalul cu stagiara, dar si de scandalul privind bombardarea unei fabrici de medicamente din Khartoum, Sudan, fabrica ridicata prin eforturile si cu materiale celor din SUA, Suedia, Elvetia, Germania, Italia, India si Thailanda si inaugurata in iulie 1997. In august 1998 a fost distrusa cu o racheta lansata asupra ei de fortele armate pe motiv ca acolo s-ar fi fabricat un nu-stiu ce agent neurotoxic pe care l-ar fi putut folosi teroristii Al Qaeda. A izbucnit, deci, un nou scandal, mult mai serios, pentru ca s-a dovedit ca informatiile nu erau tocmai corecte. Atentia cetatenilor isi schimba radical directia: tot mai putini sunt interesati de scandalul cu femei.

Şirul coincidenţelor continua.
Ani de zile de la acel scandal legat de Bill Clinton, fosta stagiara a pastrat discretia, mai mult sau mai putin, afirmand ca nu are nimic cu familia Clinton, ba chiar a refuzat la acea vreme oferte care i-ar fi adus zeci de milioane de dolari. Cu toata discretia de pâna acum, apare in forţă pe firmament: in 2014 publica un eseu in revista Vanity Fair (despre acel scandal sexual), acorda un interviu pentru National Geographic (pe aceeasi tema), merge la petrecerea Vanity Fair de dupa Premiile Oscar, anunta ca isi scrie biografia deoarece a primit o oferta de 12 milioane de dolari pentru a o face. In octombrie 2014, intr-un discurs tinut in Philadelphia, fosta stagiara aminteste despre relatia ei cu fostul presedinte. Alegerile, se spune, sunt despre viitor. Doamna Clinton nu doreste sa i se aminteasca aceasta parte dureroasa a trecutului ei, declara fosta stagiara.

E pură coincidenţă apariţia acesteia in public acum. O tema majora a campaniei prezidenţiale sustinuta deHillary Clinton este familia si valorile acesteia, iar fosta stagiara ii aminteste problemele pe care le-a avut la acea vreme si de ce, crede ea, le-ar fi avut. Donald Trump, unul dintre candidatii la fotoliul de presedinte, in stilul caracteristic, o “loveşte” si el pe Hillary Clinton cu “afacerea” soţului ei.

Tot ca o coincidenta, in iulie 2015, (re)apare si Linda Tripp, declarand ca a expus relatia stagiarei cu presedintele deoarece era satula de atata coruptie. Ea declara ca n-a fost vorba despre stagiara, ci despre sperjur si obstructionarea justitiei si despre… putere. Si despre Hillary. In opinia ei, Hillary a fost cea care a manipulat toata povestea, ea si-a iertat sotul, a fost alaturi de el in timpul scandalului etc. Ea ar fi orchestrat totul, ar fi musamalizat relatia adevarata dintre sotul ei si stagiara si Bill Clinton a fost iertat, pentru ca nimeni nu avea curaj sa-i stea in cale.

Coincidenţă sau nu, in politica pare ca nu se economiseşte niciun sac cu gunoi când cineva işi doreste cu ardoare sa câştige o funcţie. Mie-mi vine a crede ca Hillary e la un pas de a deveni prima femeie preşedintă a S.U.A.
→→→→→→→→→→→→→→→→→→→→→→→→→→→→→→→→→→→→→→→→
Surse info
Cronologia aventurii presedinte-stagiara
http://edition.cnn.com/ALLPOLITICS/1998/resources/lewinsky/timeline/
Distrugerea fabricii din Sudan
https://en.wikipedia.org/wiki/Al-Shifa_pharmaceutical_factory
Despre cartea scrisa de H.C. si altele
http://blogs.wsj.com/washwire/2014/10/22/how-monica-lewinsky-could-complicate-hillary-clintons-likely-2016-bid/
sursa foto “captura” YT: https://www.youtube.com/watch?v=Ki_I5Rm_SuA