miercuri, 21 decembrie 2016

Decembrie 1989 - Decembrie 2016

Crăciunul românilor a fost înroşit de sânge in Decembrie 1989…
De luni (19 decembrie), din pacate, germanii au si ei parte de amintiri insangerate in pragul sarbatorilor de iarna. Viata isi va continua cursul dar amintirile triste vor plana an de an asupra Sărbătorii Crăciunului…
sursa foto: Brasov, orasul sufletului meu

Trei pentru 353. Miercurea fără cuvinte

Miki
Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte! Jocul pornit de Carmen şi continuat de Călin. Sunt invitaţi în joc toţi cei care doresc. Regulamentul e scris pe blogul lui Călin.
(am cules trei poze).
HAPPY WW!

marți, 20 decembrie 2016

Magii de la Răsărit

Craii (magii, regii – cum mai sunt numiti) de la Rasarit, care au urmat Steaua ce i-a condus la Prunc sunt considerate unele dintre cele mai misterioase personaje care apar in Biblie.

In Biblie (Evanghelia dupa Matei, capitolul 2), acestor personaje nu li se pomeneste numele si nici nu scrie cati barbati au fost, dar cercetatorii au emis diferite ipoteze, cei mai multi afirmand ca au fost trei, poate dupa numarul darurilor oferite Pruncului: aur – simbol al regalitatii, smirna – simbol al sacrificiului si tamaie – simbol al spiritualitatii.

sâmbătă, 17 decembrie 2016

Departe. Reflexii in oglindă

Sursa foto: Turism de aventura.

Dacă doreşti să participi, publică într-un articol pe blogul tău o imagine sau un clip pe care tocmai le-ai "văzut in oglinda ta“ (poate fi si cea retrovizoare) şi inscrie articolul la Reflexii in oglindă.

miercuri, 14 decembrie 2016

Ultima frunză. Urma scapă turma. Miercurea fără cuvinte


Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte! Jocul pornit de Carmen şi continuat de Călin. Sunt invitaţi în joc toţi cei care doresc. “Regulamentul” e scris pe blogul lui Călin.
HAPPY WW!

marți, 13 decembrie 2016

Mai avem mult până la democraţie

In România orice pare a fi posibil – daca e si penibil.

La loc comanda! S-au promis fel si fel de reduceri si eliminari de taxe, de anul viitor, 2017. Neeee! Nunu! Promisiunile electorale vor fi respectate din 2018, sa nu avem derapaje economice. Cum?! Si v-au votat oamenii pentru 2018? Desigur, mai bine mai tarziu decat niciodata. Cine stie ce se mai intampla pana la anu’ si… se mai poate amana, omul mai uita, ocupat cu saracia si ajutorul social… sau intelege ca trebuie sa stranga cureaua pentru… plata datoriei externe. Puşchea pe limbă! Totusi, mai verificam, poate scadem si crestem din anul ce vine.
Oooo! Cârcotaşă ce sunt! Se va mari salariul minim! Serios?! S-ar fi marit oricum, indiferent cine castiga alegerile.

N-am scaun

In dorinta de a imbunatati imaginea României peste hotare, in 1968, comunistii au lansat Festivalul International “Cerbul de Aur”, festival care n-a avut o viata lunga, Ceausescu desfiintandu-l in anul 1972. Festivalul s-a reluat in anul 1992 pentru a fi intrerupt in 2009. Anul acesta s-a discutat despre reluarea festivalului, din 2017, un spectacol concurs, care a reunit nume celebre. Sa fie!

In anul 1969 a participat Julio Iglesias, din partea Spaniei – si nu a luat vreun premiu. In acel an, la a doua editie, Luminita Dobrescu a fost prima românca ce a castigat trofeul “Cerbul de Aur”, cu “Of, inimioara”. In 1971, Kiki Dee a reprezentat Marea Britanie; 5 ani mai tarziu, in 1976 lansa Don’t Go Breaking My Heart in duet cu  Elton John, piesa care a ajuns numarul 1 atat in UK Singles Chart cat si in topul U.S. Billboard Hot 100, aducandu-i celebritatea la nivel mondial. In 1997, Christina Aguilera (avea 17 ani) a concurat din partea S.U.A. Despre cei care au sustinut recitaluri sa nu mai zic!

luni, 12 decembrie 2016

Promisiuni electorale

Pe scurt, din patru in patru ani, politicienii români promit o ţară in care vor curge râuri de lapte si miere si câinii vor avea covrigi in coadă.

Pe larg, se promit cresteri salariale, cresterea ajutoarelor sociale, cresterea indemnizatiilor fel de fel. Hm. Indemnizatia de somaj a tot scazut in ultimul timp, de exemplu. Salariul minim pe economie a mai crescut puţin (salariu mai mare, taxe mai mari pentru stat) dar alta serie de oameni a ajuns la “biroul fortelor de munca” – indemnizatia pentru ei o fi suportata din taxele incasate de la cei care (inca) mai au o afacere si/sau care (inca) mai au un loc de munca.

Hm. A crescut alocatia pentru copii?! Nu prea – au crescut preturile la gaz, apa, electricitate – de fapt, nu pretul acestora a crescut, ci al accizelor (bani care ajung in visteria statului), al distribuirii / transportului… Alte sume care sunt purtatoare de taxe pentru stat (si, mai mult sau mai puţin, de la caz la caz, venituri pentru actionari, intre altii).

Sa n-o lungesc prea mult: cine promite cresterea veniturilor cetatenilor cand starea economiei e aproape de jale… minte pentru a obtine capital electoral sau… mai rau! Va face imprumuturi la banci pentru a-si indeplini promisiunile nesustenabile financiar. Cine va rambursa aceste imprumuturi?! Cetatenii; in special cei care nu-si permit conturi off-shore.

Cei care urmeaza la putere dupa patru ani de la promisunile acestea sociale au, de regula, de facut un singur lucru: sa ia masuri logice (care dor) pentru a relansa economia – cand economia are un nivel ceva mai ridicat au trecut iar patru ani si cei cu cresterile artificiale ale salariilor se pot infiinta din nou sa promita si timp de patru ani sa sece iar visteria, lasand in sapa de lemn multe sectoare importante doar pentru a-si asigura kilogramele de buletine de vot numarate in favoarea lor. Si tot asa, din patru-n patru ani, suntem la sapa de lemn. E improbabil ca o economie nationala sa se poata redresa, vreodata, pe termen lung, daca se tot procedeaza astfel.

Randurile de mai sus nu se doresc o “analiza economico-financiara”. Intrebarile, insa, ar trebui sa se nasca in mintea oricui vede mai departe de ziua de azi. Când e vorba despre viitorul unei naţiuni nu e permis “sloganul” “trăieşte clipa”.

De unde vor fi luati banii pentru toate maririle anuntate? Cu ce vor fi inlocuite sumele care se “pierd” prin reducerile anuntate in cazul taxelor si impozitelor? Un salariu mai mare pentru angajatul privat poate insemna (si) o crestere a preţului produselor / serviciilor - pentru a asigura acest salariu mărit. Si altele de gen. (sa nu se inteleaga ca salariile nu sunt, in prea multe cazuri, mizerabile, ci doar faptul ca o crestere artificiala nu e benefica unei economii).

Din pacate, statului român (politicianului român) ii lipseste capacitatea de a mobiliza resurse si capacitatea de a administra corect si eficient resursele. De fapt, nu stiu daca îi lipseste capacitatea cât ii lipseste vointa.

sâmbătă, 10 decembrie 2016

N-ai zece clase, nu pupi permis de conducere

Parlamentarii români au mai venit c-o… Nici nu ştiu cum să-i spun! Cică nu se mai pot înscrie pentru obţinerea permisului de conducere persoanele care nu au terminat zece clase! Frate! În sărăcia lucie din unele zone ale acestei ţări sunt copii care abia termină opt clase! 
În mintea capul politicienilor români, vinovaţi de cele mai multe accidente rutiere sunt cei care scriu “mi-au” cum zice pisica: miau! Sper că au şi o statistică pe temă! Semnele de circulaţie sunt desene! Le poate înţelege şi cel care ştie să citească doar silabisind cu voce tare!

Măsura aceasta îngrădeşte dreptul la muncă pentru mulţi oameni – eu aşa cred. Poate că mulţi nu au terminat zece clase dar au nevoie de permis pentru a conduce un tractor sau o basculantă, de exemplu, să-şi câştige pâinea!

Felinare, străzi, parcuri, pieţe şi oameni

Ideea felinarelor am preluat-o de la pandhora, si cand am gasit fotografiile nu m-am multumit doar sa le postez pentru ca prea se impleteau multe in mintea mea.

In 1804, prima solutie de iluminat public pentru Brasov a fost utilizarea felinarelor cu ulei.
Descoperirile care permiteau iluminatul public cu gaz de huila se datoreaza lui Philippe Lebon (1791) si lui William Murdoch (1792). Prima strada din lume iluminata cu gaz a fost Pall Mall din Londra, in 1807. Nu stiu cand a fost introdus iluminatul public cu gaz in Brasov, dar pe una dintre laturile Pietii Prundului din Brasov se afla un stalp din fier, ca dovada a iluminatului public cu gaz aerian; inscrisul de pe stalp informeaza curiosii ca a fost lucrat in atelierele fratilor Schiel in Kronstadt.
In octombrie 2015, Brasov devenea primul oras din sud-estul Europei acoperit integral de un sistem de iluminat public coordonat prin telegestiune*. Se pregateste pentru iluminatul cu LED.

Restaurantul Gaura Dulce e situat pe strada Piata Sfatului 12-14, in spatele restaurantului “Cerbul Carpatin”. Birtul, pe vremuri, era deschis dis-de-dimineata, pentru negustori, in special. Specialitatea brasoveana care se servea acolo: flechii. Carnea proaspata era fripta pe gratar, taiata in forma de taietei, peste care se presarau sare si piper, apoi se stropeau cu vin si borviz (in maghiara; pe româneşte: apa minerala). Gratarele sfaraiau non-stop la Gaura Dulce. Cine intreba pe atunci unde este Gaura Dulce i se spunea s-o caute in fundul Cerbului – dar nu pentru ca era in spatele acestui restaurant se numea asa, ci pentru ca acolo puteau fi intalnite “fetiţe” ieftine (până la venirea comunistilor prostitutia era legala si in Brasov) – pe langa multe restaurante functionau pe atunci case de toleranţă.

Strada Apollonia Hirscher se deschide dinspre Piata Sfatului – si pe aici se poate ajunge la restaurantul Gaura Dulce. Dinspre Piata, pe stanga, se afla Cerbul Carpatin (cladire din secolul al XVI-lea), iar in dreapta e Muzeul Civilizatiei Urbane a Brasovului (Casele Closius-Hiemesch-Giesel, 1566).
Apollonia Hirscher, cea care da numele strazii, a fost una dintre cele mai interesante figuri din istoria Brasovului. A trait in secolul al XVI-lea si a fost cea mai bogata femeie din Cetate, fapt remarcat mai ales dupa moartea sotului, Lucas Hirscher (1482-1541), negustor si jude al Brasovului, castelan al cetatii Branului. A facut parte din Patricianatul Sasesc al vremii – ceea ce nu era tocmai obisnuit pentru o femeie, asa cum nu era obisnuit nici faptul ca o femeie sa se ocupe cu negustoria, dar dovedindu-se comerciant abil si negociator desavarsit a reusit sa se impuna. Afacerile derulate de ea se intindeau pana in Austria si Turcia. A intemeiat multe fundatii si a donat o mare parte din averea ei brasovenilor – mai ales dupa moartea fiicei. Printre donatii se numara si “Casa Negustorilor” (numita si “Casa Hirscher”), actualul restaurant “Cerbul Carpatin” - partea dinspre actuala str. Apollonia Hirscher se numea “Podul Bătuşilor” (bătuş avea sens de cizma – prin extindere pantofar); podurile denumeau centrele de vanzare a produselor, deci Podul Bătuşilor era locul unde se comercializa incaltamintea mesterilor brasoveni (la etajul “Casei Negustorilor”, cea mai mare cladire din oras la acea vreme).
Pe aceasta strada este si Centrul Cultural “Reduta”.

Strada Sfântul Ioan, din str. Republicii (dinspre Modarom) e prima spre dreapta; s-a numit candva Johannis Gasse si Maiakovski. Pe aceasta strada, la nr. 7, se afla Biserica Franciscana, cu hramul Sf. Ioan Botezatorul, alaturi de manastirea pe care o deserveste. Monument din secolul al XVI-lea (stil gotic), refacut in secolul al XVIII-lea cu elemente in stil baroc – loc de inchinaciune si pentru ortodocsi, de Sf. Anton, considerat “mare facator de minuni”.
Manastirea franciscana a fost fondata in jurul anului 1507. In anul 1530 calugarii franciscani au fost alungati din Brasov, fiind suspectati de simpatii prohasburgice (ca o consecinta a Bataliei de la Feldioara). Biserica a fost secularizata de orasul Brasov, care a adoptat reforma luterana. Marele incendiu din 1689 a produs importante stricaciuni si acestui lacas. In anul 1724 franciscanii au revenit la Brasov.

Peste drum de biserica, la nr. 16, a locuit candva colonelul scriitor Mircea Petala, nascut la Galati in 1899, intr-o familie cu radacini istorice. Venit la Brasov, e numit seful militar al Regionalei CFR Brasov ce cuprindea zona Fagaras, Tarnava Mare, Trei Scaune si Harghita.. Dupa 1944, cu mari sacrificii, punandu-si viata in pericol, a sustinut miscarea de rezistenta din muntii Fagaras. Mircea Petala a semnat lucrarea “Frica in razboi” (1937), cu un cuvant introductiv de N. Iorga. A murit in 1945 si e inmormantat la Cimitirul Bellu din Bucuresti. (Strazi, case, oameni din Brasov, de Steluţa Pestrea Suciu, Ed. Foton, Brasov, 2011).

La nr. 10 a locuit dr. Ioan Vintilă (1889-1973), care a fost medic intr-o circumscriptie care includea si Scheiul, iar scheienii – carora nu le intra usor cineva in gratii – aveau despre el numai cuvinte de lauda.
S-a nascut la Rasnov; tatal lui era oier. Invatatorul sau, intuindu-i calitatile intelectuale a sfatuit familia sa il trimita sa invete carte la Gimnaziul Romanesc din Brasov (a luat fiinta la 1 noiembrie 1850). In 1908 termina studiile liceale si se inscrie la Facultatea de Medicina din Cluj, unde face anul I, apoi continua la Budapesta, Viena si Innsbruck. In primul razboi mondial e mobilizat ca medic si merge in linia intai, ajungand pe frontul din Italia. E obligat de imprejurari sa faca chirurigie. Dupa 1918 ajunge medic la Sfantu Gheorghe, apoi la Codlea si la Brasov, unde cumpara cu bani partial imprumutati de la rude casa de pe str. Sf. Ioan, unde deschide si cabinetul. Usa lui era deschisa zi si noapte, la propriu si la figurat. Pe unde a trecut a lasat ceva din sufletul sau. In 1944 i se confera Ordinul Steaua României in grad de Ofiter. Desi era prieten cu Iuliu Maniu a stat departe de politica. (din Strazi, case, oameni din Brasov).

Pe locul unde azi e parcarea din spatele hotelului “Aro Palace” se intindea un sir de case, majoritatea cu parter si etaj, dar au fost demolate pentru sistematizarea zonei.  

Parcul “Nicolae Titulescu, numit dupa marele diplomat român inmormantat in curtea bisericii Sfântul Nicolae din Şchei (biserica din anul 1292). Parcul dateaza de prin anul 1885; a fost loc viran candva, in apropierea Porţii Vămii (unde azi incepe str. Mureşenilor, dinspre Livada Poştei). Era locul unde opreau carele sătenilor care veneau cu marfa la târgul din cetate. In zona era candva si un lac, numit Lacul vrajitoarelor.

Parcul e situat intre Bd. Eroilor (hotel “Aro Palace”, hotel “Capitol”) si str. Nicolae Iorga (strada pe care se afla Biserica Buna Vestire, 1936); in apropiere sunt Cercul Militar (Casa Armatei), Rectoratul (in Livada Postei), Biblioteca Judeteana “George Baritiu”, primaria, Piata Tricolorului s.a.
Sunt in parc locuri special amenajate pentru copii, un spatiu special amenajat pentru jucatorii de sah, fantana arteziana cu bazin mare, statuia politicianului Nicolae Titulescu (ce si-a dorit sa fie inmormantat la Brasov), poetului Stefan Octavian Iosif (originar din Brasov), epigramistului, poetului s.a. Cincinat Pavelescu (a locuit, spre finalul vietii, in apropierea Bisericii Negre).
 
Parcul porumbeilor
Parcul Eroilor (unde sunt inmormantati cei ucisi in Decembrie 1989) sau Parcul porumbeilor, in apropierea primariei; si azi se aduna aici multi porumbei, dar parca nu asa de multi ca atunci cand eram copii si hraneam porumbeii, apoi ii alergam.

Piaţa Unirii din Şcheii Brasovului. Până la 1944 s-a numit Piata Prundului, nume dat de la prundisul adus de apele care curgeau de la Pietrele lui Solomon si formau prundis in piata, sediul central al fostului sat Şchei.
In Piaţa Unirii nr. 2-3 e situata “Prima Şcoală Românească”, intr-o cladire ridicata in anul 1495 si recladita in 1760. Inceputurile scolii ar putea fi undeva prin secolele XI-XII. O dovada este un manual, de 700 de pagini, numit ”Omiliar”, o carte despre virtuti, semn ca, inainte de toate, scoala te invata sa fii om. Cu siguranta, scoala exista la 1399, pentru ca in acel an, Papa Bonifaciu vorbeste “despre ciracii (elevii) din Şcheii Braşovului, care invatau scoala de la pseudodascali”. (Pr. Prof. Dr. Vasile Oltean).
Intre altele, aici se află o troiţă** ridicata (in 1738) de capitanul Ilie Birt, un personaj controversat al Brasovului, care a trait pe la 1700. A fost si contrabandist de alcool, avea si o carciuma, dar refuza sa plateasca taxe sasilor, tratandu-i cu bataie pe functionarii care-i bateau la usa sa-i ceara impozite. Românii l-au poreclit “Birt”. Pentru ca avea grad de capitan in armata austriaca sasilor nu le prea dadea mâna sa-l inchida la inchisoarea care era atunci la Casa Sfatului (unde se afla si o camera de tortura).
Cum castigau o victorie impotriva turcilor, cum ridica Ilie Birt o troiţă, pe care oamenii Magistratului veneau si-o daramau – asa ca a construit una in faţa casei sale.
Ilie Birt a luptat contra turcilor, dar si pentru drepturile şcheienilor, ale bisericii ortodoxe, a aparat scoala româneasca si a ridicat troiţe. In secolul XVIII s-a dus până la Imparat, la Viena, sa-i ceara separarea administrativa si juridica a Şcheiului de Cetatea Brasov – visa la Republica Şchei.
In Piata Unirii (Prundului) se mai afla si statuia soldatului român, in memoria eroilor din primul razboi mondial, monument ridicat in anul 1939 la initiativa “Reuniunii femeilor române”.
₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪
* Telegestiunea – telemanagementul - defineste un concept ce grupeaza functiuni de monitorizare, comanda si transmisie de date, prin adaptarea iluminatului in functie de nevoile specifice ale beneficiarilor: reducere nivel de iluminare pe paliere orare functie de anotimp, de gradul de ocupare a zonei, trafic - pe diverse tipuri de zone urbane- nevoile mai mari de securitate duc la un necesar de iluminare mai mare etc.
** Troiţă - cruce mare de lemn sau de piatra (impodobita cu picturi, sculpturi, inscriptii si uneori incadrata de o constructie mica), asezata la raspântii, pe langa fantani sau in locuri legate de un eveniment.
₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪
Sursa fotografii: Brasov, orasul sufletului meu.
(clic pe foto pentru marire)

vineri, 9 decembrie 2016

Culori strălucitoare in deşert. Reflexii in oglindă

Depresiunea Afar (Depresiunea Danakil sau Triunghiul Afar) este o depresiune geologică ce include, între altele, Deşertul Danakil şi cel mai jos punct din Africa, Lacul Assal (în partea centrală a statului Djibouti, 155 de metri sub nivelul mării). Numai râul Awash se varsă în depresiune, unde se termină într-un lanţ de lacuri care au salinitatea crescută.
Depresiunea Danakil (din deşertul cu acelaşi nume) cuprinde teritoriul Dallol, un sit de minerit izolat accesibil doar călare pe cămilă. În Danakil lumina zilei e orbitoare.
Regiunea Dallol este una din cele mai îndepartate şi slab populate locuri de pe Pământ.

joi, 8 decembrie 2016

Testul de omenie lipseşte

Lângă poliţia naţionala a fost infiintata politia locala, in 2011 (cred), cu atributii in ordinea şi liniştea publică, precum şi paza bunurilor; circulaţia pe drumurile publice; disciplina în construcţii şi afişajul stradal; protecţia mediului; activitatea comercială; evidenţa persoanelor; alte domenii stabilite prin lege.

Cica, pentru a deveni politist local se dau fel si fel de teste. Pacat ca nu se da si “testul de omenie”. Desigur, nu prea-ţi da mâna sa fii omenos cu violentii – si nimeni nu le cere – dar sunt cazuri in care violentii sunt asa de la boala, nu de la alcool sau de la “ce jmecheri sunt ei”. Inainte de a fi politist este – sau ar trebui sa fie – om; inainte de orice suntem, in primul rand, oameni – sau ar trebui sa fim.

Cine poate deveni politist local? Din pacate, oricine indeplineste niste criterii minime: ceva gramatica, ceva sport (da, da si ceva legislatie – cel puţin, asa cred!) si un interviu – probabil sunt intrebati de ce vor sa devina politisti locali si ei raspund ceva de genul ”sa protejez”. Or proteja primari sau alti indivizi de genul si se comporta la modul ”era să aveţi o scamă”, dar la cetateni multi dintre ei se dau de parca sunt buricul pământului. E notorie individa din Bucuresti (politista locala), care se credea, probabil, in serialul Chicago P.D. la crime majore” si tragea de-o pustoaica ce-si plimba câinele fara botniţă, câinele nefiind ”rasă periculoasă” conform legii, dar de unde sa stie politista? Ea smucea de fata, ca si cum si-ar fi dorit s-o muşte acel câine. Doar prin faptul ca nu a muşcat-o, in timp ce-i brutaliza stapana, orice individ inteligent ar fi inteles ca acel câine nu-i periculos.

Oare nu-i testeaza si psihologic? Nu le da macar o problema de logica? Pot fi... orice, daca trec probele e o.k. Cica-s riguroase criteriile de selectie! Se vede: exemplul politistei din Bucuresti si luni, exemplul unui politai din Brasov.

Intru in piaţa agroalimentara – ceea ce nu-mi sta in obicei, dar m-a rugat cineva sa-i cumpar pere din piaţă, daca tot am ajuns in zona respectiva. Intre 16-17 era; vanzatorii isi acopereau marfa, se pregateau sa inchida. Pe un culoar, doi barbati vizibil băuţi, mânaţi de la spate de un politai local, mare cât uşa (nu-l vad eu sa scoata la proba de rezistenta – 1000 de metri – minim 4 minute si 30 de secunde si nici la poba de viteza – 50 de metri – 6 secunde si 8 sutimi, dar treaca de la mine, pentru ca aparentele pot insela).

Am prins din zbor cuvintele politaiului "Fumezi in piaţă; nu? Dă-i drumu’ afara!” (la momentul acela nu era vreo tigara aprinsa). Barbatul beat, inalt, vizibil avand probleme cu echilibrul, se straduia sa ajunga la poarta, tinandu-se de tarabe, fara scandal, fara sa se impotriveasca, dar incet, pentru ca nu-l ţineau picioarele. Cel scund – companionul primului – avea viteza si se departase, lasandu-si amicul de pahar la cheremul politaiului gigant. Politaiul dupa cel inalt: "Hai, mişcă!” si-l impinge de umăr! Omul beat cade cât era de lung la picioarele mele. Mi-au sărit toate balamalele si inima-n gât. "Băi, omule!’ ţip la politai. "N-ai minte? Cum naiba să împingi un om beat?” Amarâtul cazut s-a rasucit de pe burta si s-a asezat in fund, privind de acolo când la mine când la politai. Politaiul ii zicea sa se ridice. Băi, frate! răcnesc in gând si cu voce tare-i zic: "Ia-l de aripa, sa-l ridicam”. Politaiul i se adreseaza celui scund, chemandu-l sa-si ajute amicul. Eu iau omul de un brat si-i zic gigantului sa-l ia de celalalt – îl ia, şi-l ridicam. "Nu-l mai împinge, ca poate-l ai pe constiinta” – mai spun, inainte de a-mi vedea de ale mele..

In tot acest timp politaiul nu mi-a adresat niciun cuvinţel, dar macar nu l-a mai imbrancit pe ametitul cu mintile baute. Era un tip curatel, cu haine bune pe el – se vedea ca nu locuieste singur sau, daca locuieste singur, e un tip care (inca) se ingrijeste.

Cât de puţină minte trebuie sa aiba cineva incat sa imbranceasca un om care are probleme cu echilibrul (chiar daca din cauza alcoolului)? Putea sa dea cu nasul in asflat si sa ramana acolo – sper ca n-a dat... N-ar fi primul om mort din cauza unei lovituri in nas (cade-n piaţă si moare acasa)...

Ma deranjeaza profund toti acestia care-si dau aere de super potenti doar pentru ca poarta uniforma statului. Cred c-o sa car cu mine un telefon mobil pentru a filma astfel de scene.

Domnule politai local, ai imbrancit un om si l-ai dat de asfalt. Daca asta inseamna sa protejezi, te rog sa n-o faci si cu altii! 

miercuri, 7 decembrie 2016

Din istoria cinematografelor Brasovului

Cinematograful dezvăluie privirii o lume in mai multă armonie cu dorinţele nostre. (André Bazin)

In Brasov au fost candva mai multe cinematografe. Incepand cu anul 2000 au fost inchise rand pe rand.
In vechi documente scrie ca prima proiectie de film la Brasov a avut loc la 5 decembrie 1896 (ar fi prima din Transilvania), la Vila Kertsch, unde aveau loc evenimentele culturale ale vremii si unde azi e construit “Modarom” (vila a fost grav avariata in 1944, in bombardamentele americanilor din ziua de Pasti; in 1970 a fost demolata total).
La scurt timp de la prima proiectie cinematografica mondiala din 1895, de la Paris, brasovenii au avut privilegiul de a vedea peliculele lui Lumiere. In 1898 apare cinematograful “Apollo-Bioscop”, iar in anul 1901 a fost construita o hala de lemn pe Promenada de jos a Brasovului (zona parcului "Nicolae Titulescu" de azi). In acest an, 1901, brasoveanul Emil Toth colinda din sat in sat cu un aparat de proiectie. Avea primul cinematograf ambulant din tara si le arata orasenilor si satenilor din Transilvania filme mute. In 28 noiembrie 1908, a fost infiintat un cinematograf permanent, in sediul fostului (deocamdata) cinematograf Astra (Transilvania Expres nr. 4087, 23 ian 2007).
(In Bucuresti, primele proiectii s-au facut in anul 1890, pe Calea Victoriei, la cinema Lumiere).

In 1893 a fost inaugurată cladirea in care functioneaza azi Centru Cultural Reduta (str. Apollonia Hirscher) care a preluat numele celei vechi. Aici a functionat una din primele sali de cinematograf din oras.

In Brasov mai sunt astazi noua sali de cinematograf, intre care opt in unul.
1. Cinema One, Str. Zaharia Stancu nr. 1, in incinta Coresi Shopping Resort.
Are opt sali (4 dotate cu tehnologie 3D), 1470 de locuri; cea mai mare sala are 333 de locuri, cea mai mica 92; se desfasoara si transmisii live.

2. Cinemateca “Patria”. Fostul cinematograf “Patria” a fost dedicat Filarmonicii Brasov (Sala Patria), dar la etajul unu e Cinemateca unde pot fi vizionate filme de arta, premiate care - zic ei - nu pot fi vazute in alta parte. Capacitate sala: 72 locuri. Bd. 15 Noiembrie 50A.
Din vara acestui an (nu se stie cât îi va ţine) intrarea la Cinemateca e gratis – se vor plati bilete doar la proiectiile speciale, cum ar fi cele din cadrul festivalurilor sau filmele noi româneşti.
A mai fost unul: Cityplex (in incinta Eliana Mall, unde inainte, prin 2004, a fost Go Multiplex, cu 3 sali), dar a fost sistata functionarea la 1 februarie 2016, la scurt timp dupa deschiderea Cinema One.

Va reintra in functiune unul inchis in urma cu şase ani: cinematograful “Modern” (ultimul inchis), de pe Bd. Grivitei – in vara acestui an cei de la primarie au obtinut autorizatia de construire pentru doua sali si un club. Ce mi se pare cam stupid este faptul ca e situat la parterul unui bloc de 10 etaje. Club la parter de bloc? Galagie direct sub apartamentele celor de la etajul unu? Naşpa!

In zilele de 11 si 12 august a.c., pe aleea de sub Tâmpa s-a desfasurat un eveniment aflat la a III-a editie: cinematograf in aer liber, unde au putut fi vizionate cele mai noi si premiate scurtmetraje de la Festivalul International de Film NexT – dar doua zile nu se pun, ca doar nu-i cinematograf in aer liber permanent.

Dupa disparitia cinematografelor (dar si in timpul existentei acestora) au fost mai multe initiative – in general particulare sau in colaborare cu municipalitatea – de difuzare a filmelor, sub denumirea generica “seri de film”: in aer liber (in Piata Sfatului), altele organizate de Alianta Franceza Brasov, Centrul Cultural German Brasov, Universitatea Transilvania, in colaborare cu Institutul Cultural Polonez; festivaluri: Films tres courts, Animest, 48 Hour Film Project, Dracula Film si cinemateca la Reduta.

Cinematografele anilor trecuti

Imobilele unde au functionat cinematografele au fost inchiriate si mai tarziu, unele, achizitionate, de “jmecheri” care le-au folosit cat le-au folosit, au scos bani, mai multi sau mai puţini, apoi le-au lasat in paragina.
Popular – deschis in anul 1925 si inchis in 2002, situat pe str. Muresenilor nr. 7, in Centrul vechi, aproape de Piata Sfatului; se ajungea la sala, din strada, printr-un gang si o curticica interioara unde, in anumite zile, ne inghesuiam ca sardinele. Dupa 1990, rulau cateva filme pe zi, iar seara se organiza Bingo.
Cladirea unde a functionat acest cinematograf este intr-o stare avansata de degradare, din cauza infiltratiilor. In timpul lui Sextil Puscariu s-a numit Corso, la infiintare numindu-se Capitol.
Imobilul unde a functionat cinematograful este intr-un fost Zwinger (spatiu liber intre incintele de ziduri, necesar miscarii libere a oamenilor aflati in aparare in cazul unui atac – in acest scop, exista o legislatie care interzicea construirea pe aceasta suprafata) de pe latura nordica a fortificatiilor orasului Corona, construite din sec. al XIV-lea până in prima jumatate a sec. al XVII-lea. Lantul de ziduri cu turnuri dateaza, conform unei diplome de la 1432, din etapa timpurie de construire a fortificatiei. Din sec. al XVIII-lea, functiunea militara nu mai predomina, astfel ca tarcurile (Zwinger) sunt ocupate de gradini, interdictia construirii ramanand valabila. Cu timpul, unele devin locuri de loisir (de petrecere a timpului liber) in randul breslelor, iar gradina de vara din spatele Hotelului Europa de pe Klostergasse ajunge sa necesite in 1888 un nou acces/evacuare dupa ziduri. Astfel se creeaza o bresa in zidul de fortificatie, unde va fi construita o sala de spectacole, care devine ulterior cinematograf. (Revista Arhitectura nr. 6, 2015)

In anul 2012, in ideea infiintarii unei sectii de masterat de film documentar, filiala a UNTAC Bucuresti, la Brasov, regizorii Adi Voicu si Cristi Puiu, in colaborare cu UNTAC, au propus administratiei locale un proiect de reabilitare si extindere a fostului cinematograf Popular. Autorizatie de construire a fost obtinuta, din cate am inteles, pentru fostul cinematograf Modern, iar la Astra va fi reparat acoperisul… Hm, poate ca nu am suficiente informatii.
Astra – situat pe str. Lunga nr. 5, inchis in 2004, situat in Livada Postei, peste drum de Centrul Militar (Casa Armatei) si la cateva minute distanta de Biblioteca Judeteana “George Baritiu”, aproape de Sirul Livezii – drumul spre Poiana Brasov. Prima data, cinematograful s-a numit “Apollo-Bioscop”, apoi “Maxim Gorki”, mai apoi “Bârsa”, pentru ca azi sa fie “fostul Astra”.
Astra, a fost ridicat pe temelia cinematografului Apollo-Bioscop si a fost inaugurat cu fast pe 1 decembrie 1927, scrie presa vremii. Aici se jucau si piese de teatru, nu rulau doar filme (era Teatrul National-Cinema “Apollo” si gazduia inclusiv spectacole de cabaret, de opera si de opereta, concerte ale unor artisti sau trupe din tara si din strainatate, spectacole scolare, conferinte ). Doua decenii a functionat sub egida Asociaţiunii pentru literatura română si cultura poporului român din Brasov, veniturile teatrului-cinema sustinans activitatile culturale ale ASTREI; unele spatii ale imobilului au gazduit sectii ale Despărţământului ASTRA – Sectia de Educatie fizica si Conservatorul de muzica.

Printre filmele care au rulat la Astra se numara si filmul Metropolis, care a fost prezentat brasovenilor intre 8-14 aprilie 1927. Despre acest film de cinema, primul care a fost inclus in patrimoniul mondial de documente (programul ”Memory of the World” al organizaţiei UNESCO se stia ca a fost accesibil, in versiunea originala, unui public restrans, dupa care a fost scurtat substantial. Este posibil ca România sa se afle, gratie cinematografului “Astrei”, printre puţinele ţări care au rulat filmul in versiunea initiala, la scurt timp dupa premiera mondiala (tara-barsei.ro)
(v. si http://ro.wikipedia.org/wiki/Metropolis)

De cand a fost inchis, aici au functionat mai multe cluburi, de-a lungul timpului, dar au avut existente scurte.
Despre Astra si Popular s-a discutat in primavara acestui an ca ar putea fi reabilitate de municipalitate. Acestea doua erau, cu 50 de ani in urma, cele mai cunoscute din oras.
Patria  - situat pe Bd. 15 Noiembrie 50A, care era cel mai mare si aici erau prezentate “premierele”, devenit - din 2013, parca - sediul Filarmonicii, si din 2014 functioneaza Cinemateca).
A fost inaugurat in anul 1962, cu denumirea “Partizanul rosu”, dupa numele fabricii din apropiere (fabrica de textile, din care azi a mai ramas o hala, in rest, spatiile sunt ocupate de diferite societati comerciale). Sala avea o capacitate de 600 de locuri, in premiere, ecran si sistem de proiectie panoramic, sonorizire stereo; era dotat cu minibar in foaier. Sef de proiect a fost arhitectul brasovean Ara Ereţian (stabilit ulterior in Germania).
La Patria, cand rulau filme “de top”, coada se intindea pana pe trotuarul celalalt, oamenii traversand carosabilul cand se facea loc pe trotuarul de unde se ajungea la cinematograf (o coada de circa 100 de metri). Noi n-am stat nicodata la coada la bilete, si aveam locurile cele mai bune, pentru ca unul dintre unchi lucra la Intreprinderea cinematografica din Brasov [ceva de comentat? :)]. Acolo am vazut filmul “Superman” (I) de opt ori intr-o saptamana – stiam replicile; am revazut filmul peste ani si iar mi-a placut (am uitat replicile).
Filmele bune, premierele, rulau mai intai aici, apoi rulau in unul dintre celelalte cinematografe.
Modern, la parter de bloc – a fost ultimul deschis in oras (spre sfarsitul anilor 1970) si inchis in 2010; avea doua sali: Bulevard si Modern, dar nu-mi placea zona. Initial au fost trei sali, in una ruland numai filme de animatie. Dupa 1990, in sala Bulevard a functionat un club.

Cosmos - in cartierul Astra de azi, str. Uranus nr. 9, construit prin anii 1970.. Imobilul avea 400 de metri patrati si a fost cumparat, in 2005, la pret de garsoniera (preturile de atunci). De pe la mijlocul anilor 1990 a functionat acolo “Disco No Problem”, una dintre cele mai cautate din Brasov – era dichisita, dar ringul de dans era minuscul, pentru capacitatea salii careia i-a fost pastrata “panta”. Si mai era ceva nasol: luminatul era difuz, iar cei care nu vedeau bine, din motive diverse, riscau sa-si rupa picioarele impiedicandu-se de treptele joase pe care erau amplasate mesele, in sistem amfiteatru. “No Problem” a fost rebotezata “Blue Sensation” (club) si a mai functionat doi ani; acum, acolo e un magazin BILLA, din 2011.

Arta – pe str. Gradinarilor nr. 13, care face legatura intre Bd. 15 Noiembrie si str. Iuliu Maniu; acum e acolo (era, eventual, ‘ca prea apar si dispar peste noapte – in 2015 era) Clubul Arta (infiintat in 1998) unde se joaca biliard, ping-pong, darts, sah si altele de gen.

Tineretului - undeva in zona strazii Rosiorilor, in apropiere de, acum, fosta uzina Hidromecanica, in Centrul Civic; a fost dat in functiune la sfarsitul anilor 1930 si s-a numit “Modern”, apoi “Pacea” si a fost demolat cu denumirea “Tineretului”, in anul 1987, in “febra demolarilor”, fiind programat sa fie reconstruit nu departe de locul initial, oarecum “peste drum”, in spatele unde acum e blocul unde-si are sediul Camera de Comert (Bd. Mihail Kogălniceanu nr.18-20) – info de la dl. Gruia Hilohi, arhitect, via orasulmemorabil.ro.
Aici rulau, uneori, cate doua filme pe zi, la ore diferite. Intr-o zi am vrut sa vedem “Masina timpului” si n-am fost atenti la ora asa ca am intrat si-am vazut “Intoarcerea lui Hordubal” – un film slav, sau ceva, infiorator de plictisitor – dar am stat pana la final, tot sperand ca “incepe vreo actiune”. Nicidecum!

Inainte de 1990, la Muzeul de Etnografie, era organizata o cinemateca.

Ce-a fost si ce-a ajuns Brasovul in materie de cinematografe (si nu numai!)
₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪
Surse info: presa vremurilor, trecute si prezente (online si tiparita), Brasovul de altadata, de Sextil Puscariu, wikipedia.
Surse foto:
Billa 2013: http://www.salvatimareleecran.ro/cinema/cosmos; Billa 2011: http://dinbrasov.blogspot.ro
Popular: http://www.monitorulexpres.ro; Astra 2013: newsbv.ro; Astra 1920: salvatimareleecran.ro
Modern: bizbrasov.ro; Modern (anii 2000): urbo.ro; Cityplex: http://www.bizbrasov.ro; Patria: mytex.ro

Cinematografe rămase. Miercurea fără cuvinte


Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte! Jocul pornit de Carmen şi continuat de Călin. Sunt invitaţi în joc toţi cei care doresc. “Regulamentul” e scris pe blogul lui Călin.
HAPPY WW!
Surse foto
Cinemateca: http://www.bizbrasov.ro
Sala Patria: http://old.mytex.ro
One: cinemaone.ro

marți, 6 decembrie 2016

De Moş Nicolae, La mulţi ani!

Sănătate, armonie şi belşug tuturor celor cu numele Nicolae şi Nicoleta şi toată seria!
Sănătate, armonie şi belşug tuturor celor care sărbătoresc (sa nu) ziua lui Moş Nicolae şi aşteaptă (sau nu) daruri!
Numai bine, tuturor!
♥ ♥ ♥
Sfântul Nicolae din Myra reprezintă sursa primară de inspiraţie pentru Moş Crăciun. El a trăit in secolul al patrulea şi a fost un episcop creştin al provinciei Licia din Anatolia bizantină, fiind renumit pentru faptul că împărţea cadouri oamenilor săraci. Se mai spune că Sfântul Nicolae este Sfântul protector al copiilor si obişnuia să cutreiere la jumătatea lunii decembrie prin aşezările oamenilor şi să se oprească la casele cu copii, unde lăsa daruri "dulci"; era acoperit de roba episcopală, cu roşu şi alb (culorile veşmântului lui Moş Crăciun), şi călărea un măgar. In timpul evului mediu multe biserici au fost construite in onoarea lui prin toată Europa. 

luni, 5 decembrie 2016

A venit iarna

- Te-ai pregătit pentru iarnă, Mitică?
- Da, omule. Chiar ieri am făcut un împrumut la bancă!
○ ○ ○ ○ ○ ○ ○
 - Spune, mă, tot adevărul, că te-au turnat vecinii! De unde ai bani să plăteşti întreţinerea pe lunile de iarnă?
○ ○ ○ ○ ○ ○ ○
 - Bulă, ai citit “Iarna pe uliţă”?
- Doamna profesoară, eu nu citesc nici vara pe terasă şi vreţi să citesc iarna pe uliţă?
○ ○ ○ ○ ○ ○ ○
 - Ce învaţă elfii lui Moş Crăciun la şcoală? 
- Elfabetul.
○ ○ ○ ○ ○ ○ ○ ○

Săptămâna minunată să fie!

Sursa foto: https://mathieumth.wordpress.com/

duminică, 4 decembrie 2016

Gabarit depăşit. Reflexii in oglindă

Foto: L.K.

Dacă doreşti să participi, publică într-un articol pe blogul tău o imagine sau un clip pe care tocmai le-ai "văzut in oglinda ta“ (poate fi si cea retrovizoare) şi inscrie articolul la Reflexii in oglindă.

Categorii de cetăţeni: fraieri şi “jmecheri”

Angajatii acestia ai statului nu stiu ce legi sa mai inventeze pentru ca ei sa nu munceasca; ma refer aici atat la politicieni (peştele de la cap se împute – şi se curăţă de la coadă) căt si la slujbasii obisnuiti, cu atributii de control, autorizari si altele de gen.
S-au gandit ei si s-au sfatuit, sa scuteasca de pârnaie pe aceia care-s prinsi cu mâţa-n sac – adica nu-si platesc birurile – daca achita datoria si penalizarile. Sa zicem ca e bine… Dar s-au mai sfatuit, in toamna asta, sa bage la plata pe toti aceia care nu-si platesc intretinerea timp de 45 de zile. Gata cu chematul in judecata! Direct executare silita. Adica, furnizorul de apa, gaz, gunoi etc. s.a.m.d. merge hopa-hopa la un executor judecatoresc si da “cererea” – nu mai fac asta reprezentantii asociatiilor de proprietari. Executorul, hopa-hopa, scrie ce-are de scris si trimite fraierului hartia. Omu’ o primeste si, poate, face infarct cand afla ca in 15 zile tre’ sa-si achite datoria la intretinere. Da, e lege din data in 26 noiembrie a.c.

La ce ma gandesc: sunt multi executori judecatoresti si multi sunt muritori de foame, asa ca guvernantii s-au gandit sa le mai dea o ţâţă de supt si s-au orientat spre acei multi care, unii, nu au nici dupa ce bea apa. Ca doar nu-s miliardari cei care nu platesc, intre altele, diferitele pierderi la apa, de exemplu, avand in vedere ca-s multe imobile vechi si foarte vechi care necesita reparatii si… ghici! Nu sunt bani pentru reparatii.
Ma mai gandesc: furnizorii de electricitate, in special, sunt mai multi azi, deci exista concurenta; in plus, multi politicieni (si nu numai) detin actiuni pe ici-colo – fara incasari dividendele n-ar mai fi mari, asa ca era necesara o lege care sa le asigure veniturile (da, stiu ca exagerez).

Au pocnit cu legea in aceia saraci care mai au inca un acoperis deasupra capului. As zice ca cel care nu plateste pentru caldura si blocul nu e deconectat de la retea e nedreptatit – el, probabil, ar renunta la apa calda si caldura, sau ar folosi cat isi permite sa plateasca, dar nu poate. In blocurile “necontorizate” separat, pe fiecare apartament, as zice ca nu e drept sa se aplice aceasta executare.

Pentru a pretinde plata intretinerii – mai ales in anotimpul rece – salariile ar trebui sa fie decente si facturile mai puţin umflate cu accize, taxe verzi si alte răhăţişuri pe care, in principal, le suporta micii consumatori.

Intre cei cu restante la plata intretinerii sunt foarte multi care traiesc din ajutor social, sunt foarte multi batrani singuri – adica fara copii, fara rude care sa-i ajute - cum debita un politician acum cativa ani. Da! Vor zice multi: “nene, consumi, platesti”. E corect, dar stai o clipa! Câţi or fi, in fiecare bloc, cei care nu pot plati (nu e ca nu vor, ci nu pot!). Cât de mare e suma pe care trebuie sa o plateasca? Oare chiar nu e posibil ca fiecare sa dea de la el vreo 5 lei (mai ales in blocurile mari) pentru a-i ajuta sa treaca iarna pe cei care dovedesc ca nu au venituri suficiente sau nu au deloc? In imobilele unde locuiesc, in principal, oameni saraci ce se va intampla?

Bun. Ajungem la executare. In 15 zile datornicul e obligat sa plateasca, dar are posibilitatea sa faca o contestatie la executare. Legea asta stramba e data, chipurile, sa vina (si) in ajutorul reprezentantilor asociatiilor de blocatari, pentru ca procesele dureaza mult si bla-bla… Omu’ datornic face contestatie si are mari sanse sa obtina acelasi lucru ca si până acum: esalonare sau amanare si, uneori, anulare – mai ales pentru sumele mai vechi de trei ani si neachitate – ăsta-i termenul general de prescriptie: 3 ani. Dar câţi dintre datornici stiu asta? Le spune cineva? Nu. Li se cer banii si ei se vor da de ceasul mortii sa achite datorii vechi si de cinci ani – le aduc datornicilor si mediatori, sa se inteleaga amiabil. Daca vor fi platite datoriile mai vechi de trei ani sunt bune platite. Daca nu vor fi platite… asociatia ramane cu paguba. In plus, daca mai multi se pot lupta cu asociatia, prea puţini fac faţă giganţilor.

Executarea. Sa zicem ca se ajunge la punctul in care executorul intra-n casa si incepe sa evalueze obiecte (asta in cazul celor care nu au conturi, pentru a le popri, sau salarii sau… ceva venituri). Ce valori pot avea in casa acei oameni care nu-si pot plati intretinerea? Anumite bunuri nu pot fi executate silit, dar uneori se intampla sa fie executate si omu’ nu se opune, pentru ca nu stie: cele de uz personal sau casnic strict necesare datornicului si familiei sale (aragaz, frigider, ca exemple); obiectele de cult religios, daca nu sunt mai multe de acelasi fel; alimentele necesare datornicului si familiei sale pe timp de doua luni daca datornicul se ocupa exclusiv cu agricultura, animalele destinate obtinerii mijloacelor de existenta si furajele necesare pentru aceste animale pana la noua recolta; combustibilul necesar datornicului si familiei sale calculat pentru 3 luni de iarna; alocatiile de stat si indemnizatiile pentru copii, ajutoarele pentru ingrijirea copilului bolnav, ajutoarele de maternitate, cele acordate in caz de deces, bursele de studii acordate de stat, diurnele si orice alte asemenea indemnizatii cu destinatie speciala, stabilite prin diverse legi; bunurile declarate neurmaribile prin alte dispozitii legale. Daca datornicul are un câine (de rasa sau nu), îi vor vinde câinele la licitatie? Dar daca are pisica de rasa (sau nu) sau hamster, sau papagali sau canari…?
Ce ar ramane de executat? Telefoane mobile, televizoare, casetofoane, aparate de radio, vase, vesela, pături, covoare, bibeloruir, bijuterii, tablouri, mobila, carti etc. Dar, pentru ca furnizorul sa-si acopere “paguba” trebuie ca aceste obiecte sa fie vandute – intr-o zi cu soare si cu cer senin si pasari cântătoare. Dupa ce sunt vândute (sau inainte) executorul isi ia partea. Daca vor fi vandute la licitatie exista niste costuri, care vor fi acoperite… In final, furnizorii care emit facturi umflate lasa in saracie lucie un om, dar ce recupereaza s-ar putea sa nu acopere (in unele cazuri) “paguba”. Executorii judecatoresti nu se vând ieftin.
Am auzit texte de genul: nu poti plati intretinerea la bloc, muta-te la ţară. Sunt convinsa ca multi ar alege aceasta varianta daca ar avea unde sa se mute… la ţară, dar n-au aceasta posibilitate. Ce le-ar ramane?! Cerul liber? Canalele?

Sunt curioasa cum se va proceda, pentru ca fiecare trebuie executat pentru “cota” ce datoreaza. Furnizorii vor cere de la asociatii lista datornicilor?

Oare chiar merita sa fie data pe piaţă o astfel de lege? Motivul acestei legi? Cârcotaşă cum sunt, as zice ca scopul este de a asmuţi, din nou, cetăţenii unii impotriva altora.

Ghiciţi cine-s jmecherii?
₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪
Prin Legea nr. 225/2016 pentru modificarea şi completarea Legii serviciilor comunitare de utilitati publice nr. 51/2006, factura emisa pentru serviciile de utilitati publice constituie titlu executoriu. La utilitati publice sunt incadrate: alimentarea cu apa si canalizarea; alimentarea cu energie termica in sistem centralizat; salubrizarea localitatilor; iluminatul public; transportul public de calatori.

sâmbătă, 3 decembrie 2016

Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi

Azi, 3 decembrie, este Ziua Internationala a Persoanelor cu Dizabilitati… Cati oameni stiu acest fapt? Am aflat abia anul trecut, desi e declarata astfel din anul 1992. Poate ca am mai auzit, dar mi-a intrat pe o ureche si mi-a iesit pe cealalta… spre rusinea mea, dar ma consolez cu gândul ca n-oi fi stiind când este “ziua lor”, dar stiu destule persoane in aceasta situatie pentru a intelege cu ce se confrunta – una dintre prietenele mele era oarba, din cauza diabetului; copilul unor amici s-a nascut cu hidrocefalie; nepotul unei vecine e in caruciorul cu rotile in urma unui accident rutier pentru care nu a fost vinovat; un amic, in tinerete, a vrut sa se sinucida aruncandu-se in faţa trenului si s-a ales cu paralizie de la mijloc in jos (acum “promoveaza” viata mai ceva ca un om sanatos). Prin toti acestia – dar si prin altii – de-a lungul timpului am intrat in contact direct cu mai multi oameni aflati in dificultate si cunosc relativ bine problemele pe care le au. Azi nu mai sunt la fel de implicata dar problemele nu s-au schimbat si nici rezolvat. Am facut impreuna tot ce am putut, dar o mâna de oameni nu poate face cât ar putea face o masă de oameni.

Conform ONU, 15% din populatia lumii sufera de o forma de handicap, iar in jur de 190 de milioane de persoane intampina serioase dificultati in lupta cu dizabilitatile. Persoanele cu dizabilitati se confrunta cu multe dezavantaje in societate si sunt, adesea, supuse stigmatizarii si discriminarii.

ONU a adoptat aceasta zi pentru a motiva populatia sa inteleaga efectele dizabilitatilor si pentru a combate discriminarea. O zi pe an, insa, nu e suficienta… Se vede cu ochiul liber, cam la fiecare colt de strada:
- trotuarele sunt inalte – fara macar o portinue mai joasa pe unde pot cobori / urca cei imobilizati in carucioare sau cei care pot umbla numai cu ajutorul unui baston sau al unui cadru;
 - nu exista pante speciale amenajate pentru cei care se deplaseaza in carucior - acolo unde exista cele mai multe sunt atat de abrupte si de inguste incat nu le poate cobori nici individul sanatos (exemple destule doar in Brasov, in pasajele subterane care fac legatura intre diferite bulevarde;
- nu exista aceste pante nici la toate institutiile publice sau la magazine si cu atat mai putin exista in imobilele cu destinatie de locuinta – desigur, acesti oameni nu sunt intalniti in chiar toate blocurile, dar acolo unde sunt s-ar putea amenaja aceste pante (intr-un caz s-a dorit dar s-au opus… locatarii – de cand se pot opune locatarii unei legi nu stiu,dar putine ma mai mira); exista un caz, notoriu, cu un tanar pentru care a fost construita o panta la intrarea in bloc si vecinii au stricat-o, insistand sa o reconstruiasca la intrarea din spate;
- in spitale nu prea exista pante si, in multe, nici lifturi care sa functioneze; s.a.
- nu exista (zic politicienii) bani pentru a putea fi ajutati sa aiba o viata decenta si cei care nu au sansa unei familii care sa le poata oferi ceea ce au nevoie in situatia lor diferita.

Am vazut un copil, de mâna cu o doamna in varsta, care râdea de un cersetor schiop ce-si expunea ciotul. Striga, râzând: “schiopule!” Femeia nu zicea nimic, il tragea dupa ea si atat. 

In autobuz prevazut cu treapta speciala pentru astfel de cazuri incearca sa urce un barbat in carucior, impins de o femeie. Se aude o voce, nemultumita – dând glas oftaturilor de neplacere scoase si de altii: “De ce nu alegeti o ora mai puţin aglomerata?” Nimeni nu zice nimic – mi-e rusine ca am tacut (atunci eram prea departe de uşa si as fi fost penibila sa strig peste capetele nemultumitilor ca omul acela s-ar putea sa aiba programare la medic la o ora anume). Mai apoi mi-a parut rău ca nu mi-am asumat “penibilitatea”.

Pe scurt: toti stim ca exista acesti oameni, toti stim cam ce nevoi ar avea dar cati ne deranjam sa pretindem autoritatilor sa respecte legea macar in ceea ce priveste pantele pentru cei care se deplaseaza in carucioare? Câţi, atunci cand aflam ca persoanele cu dizabilitati se mobilizeaza pentru un protest in strada, ne alaturam lor? Nu suntem in situatie, unii nu cunosc pe cineva cu astfel de probleme… dar nicodata nu stim daca noi – sau apropiatii nostri – nu vom ajunge in aceasta situatie. Si chiar daca nu gandim asa, macar sa ne gandim la ei, cei in nevoie, si sa le fim alaturi – sa fim solidari.

Nu in ultimul rând: cand ajung in astfel de situatii diferite personalitati multa cerneala mai curge! Cum am scris mai sus: sunt sute de mii de oameni in aceeasi situatie grava si stiu de ei numai cei apropiati. Cand e vorba despre o celebritate, insa… vuieşte presa, cetatenii compatimesc celebritatea si revarsa fluvii de cuvinte de simpatie si de sustinere… 

vineri, 2 decembrie 2016

Împlinire personală

Nu ceea ce nu stii te face sa ai probleme, ci ceea ce stii sigur. (Mark Twain)

- Oare de ce x nu lupta pentru implinirea personala? Un curs de dezvoltare personala nu i-ar strica.
Fac ochii mari la persoana care ma bruiaza. In gând, imi scutur capul ca un personaj din desene animate, mirat la culme.
- Ti-a zis ca nu se simte implinit personal?
- Nu, dar imi dau seama… Nu s-a casatorit până acum, nu are un copil, nu are o cariera de succes…
- Ii place ceea ce face. Sunt profesii care nu intra in categoria “cariera de succes” in sensul dat de media, dar cand iti place munca pe care o prestezi nu stiu de ce sa vrei altceva. Cand faci ceea ce-ti place si castigi frumos as zice ca e o cariera de succes. Nu multi se pot lauda ca au reusit sa isi satisfaca pasiunea la locul de munca.
- Ar putea fi sef! A fost propus sa conduca echipa si-a refuzat! Asta, in mod sigur, ar contribui mult la implinirea profesionala.

miercuri, 30 noiembrie 2016

Prin parbriz. Miercurea fără cuvinte

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte! Jocul pornit de Carmen şi continuat de Călin. Sunt invitaţi în joc toţi cei care doresc. “Regulamentul” e scris pe blogul lui Călin.

Foto: L.K.
HAPPY WW!

Lupul in mitologia românilor

Se spune că in această noapte lupii se adună şi pot să vorbească, iar cel care îi aude va muri. Ajunul de Sfantul Andrei este considerat unul dintre acele momente in care bariera dintre văzut şi nevăzut se ridică, aceasta fiind clipa prielnică pentru a obţine informaţii despre anul care vine.

În oricare colţişor de lume unde există lupi există şi legende despre aceştia. In România, pe vremuri, haitele de lupi erau mari – acum, ca şi in alte zone din lume, lupul a intrat in categoria animalelor protejate prin lege deoarece pare a fi pe cale de dispariţie.

Lupul este un animal simbol in multe mitologii. Peste an, românii au mai mult de 30 de sărbători – mai mici sau mai mari – dedicate lupilor, ceea ce înseamnă că pe teritoriul actualei Românii lupul a fost considerat un animal important, mistic. Calendarul păgân ascuns în spatele celui creştin consemneazã multe zile ale lupilor între care cea mai importantă rămâne ziua Sfântului Andrei – legendele spun că in misiunea sa pe tărâmul lupilor apostolul a fost călăuzit de Marele Lup Alb.
Conform unor ritualuri străvechi, de ziua Sfântului Andrei era celebrat Anul Nou al dacilor, ziua fiind numită si “Ziua lupului” (după simbolul dacic al lupului). In unele regiuni ale ţării sărbătoarea se numeşte “Luparia”. Tradiţia spune că in nopţile de 16 februarie şi 30 noiembrie lupii se adună pentru a primi hrana de la patronii lor (ai căror câini sunt): Sf. Petru, Sf. Andrei şi Sf. Trifon (zis Nebunul).
Se mai spune că lupul a fost creat de diavol şi insufleţit de Dumnezeu şi, in momentul însufleţirii, lupul l-a urmărit pe diavol şi l-a muşcat de călcâi – această urmărire se repetă anual, între 1-6 ianuarie.

Sântandrei este o mare divinitate geto-dacă peste care creştinii au suprapus pe Sfântul Apostol Andrei cel Întăi chemat, ocrotitorul României, data celebrării lui fiind 30 noiembrie; in calendar inlocuieşte o divinitate precreştină, personificare a lupului (numele acestei divinităţi s-a pierdut). Noaptea de Sântandrei (29 - 30 noiembrie) şi ciclul de înnoire a timpului, care se suprapun peste perioada calendaristică a Dionisiacelor Câmpeneşti şi cu fermentarea vinului in butoaie la popoarele tracice, păstrează numeroase urme precreştine.
In calendarul popular, noaptea dintre 29 şi 30 noiembrie se mai numeşte Noaptea Strigoilor, când spiritele morţilor ies din morminte şi fac numai rele.
₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪
Numele lupului nu e atestat in dacă şi tracã, dar a fost dedus. In trecutul tracilor de la nordul Dunării (dacilor sau geţilor), lupul a ocupat un loc important. Orice istorie a românilor descrie steagul dacic care avea cap de lup si coadă de balaur. Stindardul dacic avea o semnificaţie spirituală. Pentru Mircea Eliade dacii sunt o confrerie războinică al cărei simbol a fost lupul. Dificultatea ar fi aceea a deosebirii de nume: dacii (lupii, de la “daoi”, cum ii numea Strabon) sunt tracii nord dunăreni din vest, pe când cei din răsărit se numesc geţi. Sunt şi aceştia tot lupi? (in “De la Zalmoxis la Gengis-Han”).
Daos inseamna lup in traco-frigiana. Dacii aveau ca totem lupul şi ei se considerau lupi din vechime. Legenda Marelui Lup Alb, animalul preferat al zeului Zamolxes (Zamolxis s.a.) si protectorul Daciei a fost asimilat, împreună cu vechile obiceiuri, de creştinism şi in special de Sf. Andrei, pastorul lupilor. In satele de munte au mai rămas vechi datini care sunt încă respectate.
₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪
O tradiţie a oamenilor lupi este atestată de Herodot şi pentru neuri, locuitori străvechi ai actualului pământ românesc : „Aceşti oameni au reputaţia de a fi vrăjitori, căci atât sciţii, cât şi elinii stabiliţi in Sciţia spun că o dată pe an fiecare dintre neuri se preschimbă în lup, pentru puţine zile, şi că pe urmă îşi recapătă îndată forma". Practicile şi superstiţiile licantropice au dăinuit din cele mai vechi timpuri până astăzi în România. Obiceiuri care se mai văd şi astăzi prezintă oameni care poartă mască de lup.

Licantropia nu este o invenţie medievala. Vergiliu menţioneaza spiritele pădurii sub formă de vârcolaci, credinţa care face parte dintr-un fond european comun. În general, vârcolacul reprezintã răul care perturbă ordinea firească a lucrurilor şi este generat la rândul sau de o abatere de la reguli. În mitologia româneascã, vârcolacul (licantropul), cel care mănâncă Soarele şi Luna, poate proveni (ca şi moroiul sau strigoiul) din copiii născuţi morţi, nebotezaţi, din fratricizi, din cei care nu respectă tradiţiile, ca exemple. Se spune ca sufletul se poate pierde pe vecie dacă în momentul transformării se întrerupe legătura cu trupul. Lycaon din mitologia greacă este transformat de Zeus în lup pentru că a îndrăznit să practice jertfirea umanã. Licantropia, conform unor cercetări recente ale modului de raportare a doctorilor bizantini la boală, se pare că ar fi de fapt un tip de labilitate psihică.

După Vasile Alecsandri, credinţa în vârcolaci datează la noi de pe timpul dacilor, căci Ovidiu o menţionează, adăugând că vârcolacul este numit în latină vermicolacius.

Vârcolacul se încadreaza în simbolismul devoratorului, al gurii de fiară, o imagine iniţiatică ce duce cu gândul la alternanţa zilei şi a nopţii, la ciclul viaţă-moarte. Gura lupului este grota, întunericul, infernul.
Pe de alta parte, şi in mitologia românească, lupul este o călăuză spre regatul morţilor – in unele bocete se vorbeşte despre întâlnirea cu acest animal iniţiatic care va conduce sufletul omului spre rai.
Indienii americani priveau transformarea în lup şi calitatea de lup singuratic drept o onoare.

In mitologia românească exista şi pricolicii, “oameni-lup”, fiinţe cu trup de lup şi cap de om, sau fiinţe cu trup de om şi cap de lup sau oameni “cu coadă”. Pricolicii – oameni slab dezvoltaţi, stăpâniţi de o agitaţie nenaturală şi foarte agili – sunt in slujba diavolului şi acţionează numai noaptea, in locuri pustii, păduri neumblate sau răscruci de drumuri; pot străbate orice obstacol şi, de regulă, se aşază pe pieptul oamenilor adormiţi. Pricoliciul poate fi înnăscut – al nouălea frate din noua fraţi, zămislit din incest – sau poate deveni pricolici – dacă e blestemat, de exemplu, dacă îşi bea urina sau dacă bea urină de lup.
Artur Gorovei (in “Descântecele românilor”, 1931), scrie că pricoliciul nu trebuie confundat cu vârcolacul, care este o fiinţă jumătate om, jumătate lup şi care e influenţat de fazele Lunii (transformându-se la Lună plină in lup).
(exista si alte variante despre pricolici: de exemplu, ei umblă pe pământ, vărcolacii prin aer; pricolicii pot lua şi forma altor animale etc. şi, precum vârcolacii, pot fi recunoscuţi dacă sunt dintre cei care s-au transformat peste noapte).

O variantă mai salbatică şi mai violentă a pricoliciului, in miturile româneşti, este tricoliciul (om cu păr de lup pe el), pe care Dimitire Cantemir (Descriptio Moldaviae, 1761) îl asimilează francezului loup-garou; scrie cărturarul că această fiinţă ia naştere prin vrăji diavoleşti care transformă oamenii in fiare, luând şi firea acestora. Tudor Pamfile menţionează că denumirea de tricolici este de origine greacă şi că monstrul provine dintr-un lunatic. În credinţa populară tricolicii mai pot fi progeniturile unor lupi infernali care se împreunează cu femei bântuite de coşmaruri senzuale, în păduri, sau lupoaice care se împreunează cu bărbaţi în condiţii stranii şi păcătoase. Uneori se hrănesc cu mânji din hergheliile rătăcite, şi atunci se transformă în mânji-lupi, întorcându-se pentru a decima herghelia din care fac parte.
De Sfântul Andrei, doresc tuturor celor cu nume din seria Andrei, sănătate, armonie, belşug şi viaţă frumoasă! Şi celorlalţi le doresc la fel! 

₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪
surse online:
http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/lupul-demon-infernal-i-c-l-uz-divin
https://ro.wikipedia.org/wiki/V%C3%A2rcolac
http://suspans.ro/literatura/opinii/despre-pricolici-si-varcolaci
http://www.crestinortodox.ro/datini-obiceiuri-superstitii/sfantul-andrei-traditii-obiceiuri-superstitii-68771.html