2017-11-29

2017-11-28

Fata cu părul roşu, de Theun de Vries. Citate favorite

  Pentru prima dată mi l-am închipuit pe Hugo mort. […] Încet, încet, încet, începeam să-mi dau seama de realitate. […] Mi se lămureau, atunci, pentru prima dată, tot felul de lucruri.
 Le priveam aşa cum trebuie să le privească in faţă un om in toată firea. Şi pricepeam că vremea de până ieri, când eram o fată tânără, trecuse. De aci înainte, de la moartea lui Hugo, aveam să înfrunt viaţa ca o femeie încercată.
Îngrozitoarele hotare al existenţei fiecăruia!
Nesfârşitul, închis in noi toţi, ca o scurtă licărire; fiecare om, o clipită in veşnicie.
Şi acest punct de foc, această fiinţă care pâlpâie şi se mistuie cu atâta repeziciune, este in acelaşi timp stăpânul vieţii şi făuritorul ei.
Nu poţi face decât un singur lucru: să dai un conţinut vieţii. Poate că, in sine, asta n-are absolut nici o noimă. Nu puteam gândi in miriade de ani lumină, in sisteme solare. De îndată ce încercam, pierea orice sens, orice conţinut. Dar simţeam că devin iarăşi om, când mă gândeam la pământ, când mă gândeam că are un rost să lupţi pentru ca acest mic pământ să fie bun de locuit pentru tine însuţi şi pentru semenii tăi.
Pământul este teatrul faptelor şi acţiunilor noastre. Este acea bucăţică din univers dată nouă pentru ca la plecare, s-o lasam altfel, mai plină de sens, mai umană.
Acesta este elementul deosebit şi de neînlocuit al faptelor pe care trebuie să le împlinim aici. Oamenii care săvârşesc fapte fără să ţină seama de întreg, care aduc atingere întregului şi i se împotrivesc nu merită să trăiască. Viaţa se cere slujită numai de viaţă. Numai cine arde ca o văpaie pentru întreg poate sparge hotarele îngrozitoare ale eului, ale micimii înnăscute.
“Iar cel care , la moartea lui, n-a spart aceste hotare” – aşa gândeam – “rămâne o scânteie pierdută”.
Hugo spărsese hotarele. Trăise ca puţini alţii; văpaia lui se mistuie pentru a întreţine şi a întări flacară vieţii pe pământ. Mi-am dat seama că învinsesem gândul obsedant al morţii, chiar şi cel al morţii cumplite a lui Hugo, căci nu uitasem nici o clipă că nu moartea, ci viaţa lui contează.
(din Fata cu părul roşu, Theun de Vries, Editura pentru Literatură Universală, Bucureşti, 1962, traducere: Sergiu Dan şi H.R.Radian).
₪₪₪
Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.
₪₪₪
Despre roman
In anul 1956, chiar înainte de criza din Ungaria, romanul a fost criticat de anti-comunişti, in timp ce comuniştii l-au primit ca pe un manifest. Mai mult decât pe convingerea politică a scriitorului, romanul e axat pe luptătorii din rezistenţă şi acţiunile lor împotriva naziştilor.

Am citit cartea in adolescenţă, într-o vreme când mi-am propus să citesc toate cărtţle pe care le aveau părinţii in bibliotecă. Greu m-am hotărât să o încep pentru că preamărea comunismul – un regim politic sub care se chinuiau milioane de oameni din lume. Încet, pagină cu pagină, romanul m-a cucerit. Nu mă mai gândeam că Hannie e comunistă, ci mă gândeam numai la eroismul ei – şi al altor tineri – la rezistenţa lor împotriva naziştilor. Luptau (şi) pentru ca membrii comunişti să cucerească puterea politică şi încrederea populaţiei - o cauză dreaptă in viziunea lor (credeau in “dreptatea socială”) - chiar dacă mie mi-e greu să înţeleg cum poate crede cineva că doctrina utopică a comunismului poate fi aplicată social fără grave derapaje spre dictatură. Ei nu ştiau atunci, cauza lor era nobilă. Deşi am detestat - şi detest - comunismul nu pot - şi nu vreau - să neg curajul celor care s-au împotrivit naziştilor. Ce-au făcut alţii (sau aceiaşi), mai târziu, e altă poveste.
Fata cu părul roşu este Jannetje Johanna (Jo) Schaft, nascuta in 16.09.1920, o tânără olandeză din Haarlem, luptătoare comunistă arestată de nazişti in 21 martie 1945 şi executată in 17 aprilie acelaşi an. Avea părul roşcat, pe care l-a vopsit pentru a nu fi recunoscută de autorităţile care o cautau dar după ce a fost arestată, in timpul interogatoriului dur, de la transpiraţie şi apă vopseaua de pe păr a început să se cureţe şi astfel şi-au dat seama călăii că au prins unul dintre cei mai căutaţi oameni din rezistenţă.
Ca studentă, la fel ca mulţi alţi studenţi, a refuzat să semneze declaraţia de loialitate (1943), a renunţat la studii şi s-a întors in oraşul natal, Haarlem.
Luptaseră 422 de oameni in “rezistenţă” - unul era femeie: Hannie Schaft. Regina Wilhelmina a numit-o “simbol al Rezistenţei” şi un timp a fost comemorată in Olanda, până când comuniştii au cazut in dizgraţie şi comemorarea a fost interzisă deşi a fost, totuşi, o luptătoare antinazistă înainte de a fi comunistă - aşa văd eu lucrurile după ce am citit romanul a doua oara, mulţi ani de la prima citire.
Despre autor
Theun de Vries, romancier, poet, eseist, jurnalist olandez, s-a născut in Veenwouden, la 26.04.1907 şi a murit la Amsterdam, in 21.01.2005. In 1936 se înscrie in Partidul Comunist Olandez. In timpul ocupaţiei naziste a fost arestat şi închis pentru acţiunile sale in rezistenţa antifascistă. După război devine, pentru nu prea mult timp, membru in consiliul municipal.
In timpul războiului rece apartenenţa sa la partidul comunist i-a nemulţumit extrem pe colegii săi scriitori. El a găsit justificate lovitura de la Praga (1948) şi intervenţia rusă in Ungaria (1956); in 1953 a scris un imn dedicat lui Stalin. A fost exclus dintr-o organizaţie internaţională a scriitorilor, nu a mai fost invitat la zilele de naştere ale colegilor şi, in timp, a fost izolat, dar a rămas membru de partid.
In ciuda convingerilor sale comuniste, in 1963 a tradus romanul “O zi din viaţa lui Ivan Denisovici” scris de Aleksandr Soljenitsyn, un roman bazat pe experienţele lui in lagărele de detenţie din Siberia. Comuniştii au distrus întreaga ediţie. Până in 1971 de Vries a rupt legăturile cu partidul. La vârsta de 88 de ani a declarat că nu mai scrie dar tot a mai scris două cărţi – ultima in anul 2004.
A debutat la vârsta de 20 de ani, cu un volum de poezii, şi a scris mai mult de 100 de cărţi, o monografie, un scenariu de film şi piese de teatru radiofonic.
A primit mai multe premii şi titluri de onoare.

2017-11-24

Visul american la Braşov

      Nuuu! Nu “acel” vis american! Doar un (alt) dezvoltator imobiliar cu denumire popoasă: “American Dream”, care vrea patru ansambluri rezidenţiale (cca. 1500 de apartamente) pe un deal (zona Coasta Vacii) din Şcheii Braşovului, unul dintre cele mai vechi cartiere ale oraşului, “zona românească” aflată in afara zidurilor Cetăţii in evul mediu. E (era) o zonă verde între Şchei şi Calea Poienii - acum e o zonă decopertată parţial.
      In Şchei sunt dealuri, şi sunt multe construcţii vechi şi foarte vechi; străduţele sunt, in mare parte, înguste şi întortocheate – pe unele străzi abia urci cu maşini 4x4 chiar şi într-o senină zi de vară.
      Insul s-a apucat să care materiale in camioane cu permise de liberă trecere eliberate pentru zone de şantier din apropiere (şoferii s-au rătăcit – că-s întortocheate străzile, am zis), pe drumuri bătătorite in terenuri a caror proprietate visătorul n-o poate dovedi. Când visezi, orice e posibil! Omul îşi urmează visul! Mai contează că nu are autorizaţii?! Nu stă o autorizaţie in calea unui om cu visuri măreţe! Autorizaţiile stau in calea fraierilor care au visuri mărunte şi n-au curaj să acţioneze ca haiducii nici chiar pentru a-şi construi un gard nou.
      Şi visează omul la minunatele apartamente care-l vor îmbogăţi, şi-şi imaginează cum de pe un deal din lut viitorii mândri proprietari s-ar putea apropia de şcheieni alunecând pe deal. Camioanele grele afectează zona, săpăturile nu se lasă mai prejos şi pe canalizarea care - de s-o realiza - se vor scurge bloculeţele unul câte unul. Pentru canalizare ar trebui străpuns dealul până in, aproape, cealaltă parte a oraşului, susţin reprezentanţii companiei de resort.
      La 1 octombrie 2017 consilierii locali au votat respingerea prelungirii Planului Urbanistic Zonal, spulberând fără milă visul american. Cel puţin deocamdată. Gurile rele zic că s-a întâmplat aşa pentru că nu s-au uns rotiţele potrivite, dar prefer să cred că au spulberat acest coşmar oamenii care n-au vrut să vadă cum vine dealul peste ei.
₪₪₪
Sursa foto: http://www.skyscrapercity.com/showthread.php?p=140879306
(amănunte pe mytex.ro, bizbrasov.ro şi bzb.ro)

2017-11-22

Economisirea energiei electrice

Protejarea mediului este o chestiune serioasă, nimic de comentat, dar! Am zis că nu comentez? Cum să n-o fac?
Ştiaţi că, dacă am economisi 20% din consumul individual de energie, până în anul 2020, Europa ar putea economisi circa 60 miliarde de Euro, echivalentul a circa 210 mii de miliarde de lei? N-am habar dacă e adevărat, am citit undeva.

Suntem bătuţi la cap să folosim becuri chioare - mă rog, economice - care luminează puternic. Unii ne spun de becurile fluorescente - să stea ei cu astea!  Să folosim pentru iluminat holurile blocurilor (scările de bloc) sistem de iluminat cu senzori de mişcare – când ai neşansa să fii aşteptat “după colţ” de vreun cap sec nici nu ştii ce te-a lovit (in beznă te poate aştepta oricine, pentru că becul nu se aprinde când nimic nu mişcă acolo). In timp, ochiul va fi afectat de la atâta clipăit de lumină, pentru că pupila oboseşte să se tot adapteze. Unii zic să stăm la tv cu lumina stinsă - s-o facă ei: contrastul dintre luminile, cu intensităţi diferite, de pe ecran afectează ochiul mai puternic atunci când in camera nu e şi o alta sursă de lumină.

Ni se spune să nu folosim prea multe aparate electronice şi electrocasnice, să scoatem din priză încărcătoarele telefoanelor după ce bateria s-a încărcat, să scoatem aparatele din priză deoarece consumă şi in stand by. Nu neg, se consuma ceva energie. Ni se dau şi alte sfaturi: să cumpărăm electrocasnice din clasa A (economie de energie), să nu exageram cu încălzirea locuinţelor şi să ne căptuşim casele cu polistiren (dacă nu avem bani pentru ceva nedăunător), să reglăm la temperatură mai mică apa pentru baie şi pentru spălat! Totul pentru a economisi energie electrică.

Se mai “cer” troleibuze in loc de autobuze – poluează mai puţin, e adevărat, dar consumă energie electrică – o fi cea pe care suntem sfătuiţi s-o economisim.

Un sfat care mi se pare foaaarte tare: cumpără-ţi maşină electrică! Adică… stau pe întuneric, mă spăl şi spăl cu apă rece şi conduc o maşină electrică! Toţi vom înlocui autoturismele “clasice” cu unele electrice! Nu-i tare?! Lumea va fi împânzită cu prize pentru încărcarea bateriilor maşinilor electrice! Hm. Unde e “economia de resurse”?

Acceptăm eolienele in detrimentul câmpurilor cultivate, păşunilor şi păsărilor (şi refuzăm organismele modificate genetic până când nu vom mai avea de ales deoarece câmpurile vor fi semănate cu eoliene sau cu panouri solare), acceptâm să sortăm gunoiul pentru ca ecologiştii să-l ia la grămadă şi să-l arunce, amestecat, pe acelaşi munte de gunoi… E ca un fel de frecţie la picior de lemn.

Populaţia se înghesuie să economisească – şi se ceartă care mai de care – pentru ca toţi coloşii care fabrică arme, care au centrale nucleare, care încearcă armament in cer, pe pământ şi sub pământ să nu rămână fără resursele naturale atât de necesare pentru a rămâne foarte bogaţi. Excelent! 
Abia aştept (vorba vine, ‘că n-aştept) să văd prima maşină de război electrică! Baterie autonomă… şase ore in condiţii de drum drept… Următoarea priză la cactusul din dreapta. 

Fiecare cu ce are. Miercurea fără cuvinte!

sursa: Turism de Aventura.
Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  Jocul pornit de Carmen şi continuat de Călin. Sunt invitaţi în joc toţi cei care doresc.
Provocarea pentru azi: Masina Timpului. Timpul masinii.
sursa: Brasov, orasul sufletului meu.
Happy WW!

2017-11-20

Prietenie. Citate favorite

Prietenia constă in a uita ceea ce oferi şi a păstra in memorie ceea ce ai primit.
*
Această ultimă dovadă, fără de care prietenia nu există: încrederea neţărmuită.

Prietenia este o stea, pe când dragostea... dragostea nu este decât o lumânare. O să-mi spui că există mai multe tipuri de lumânări, şi că printre ele sunt unele mai bune; cea trandafirie e cea mai bună, dar oricât de trandafirie ar fi lumânarea, tot se topeşte, pe când steaua străluceşte mereu.
Alexandre Dumas (în Regina Margot, Ed. Eminescu, Bucureşti, 1970, traducere: Mircea Alexandrescu şi Costache Popa)
Fie vorba între noi: acum ştim că şi stelele mor.
₪₪₪
Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.
₪₪₪
Oamenilor mari le plac numerele. Când le vorbiţi de un nou prieten, nu vă întreabă niciodată ceea ce este cu adevărat important. Nu vă întreabă niciodată: "Cum sună vocea lui? Ce jocuri îi plac? Colecţionează fluturi?" Ei vă întreabă: "Câţi ani are? Câţi fraţi are? Cât cântăreşte? Cât câştigă tatăl său?" Numai atunci ei vor crede că l-au cunoscut.
(Antoine de Saint-Exupery în Micul prinţ)

2017-11-14

Seriozitate de român

Generalizarea nu e bună aşa că nu generalizez: seriozitatea unor români.

Punctualitatea este un fel de a ne arăta respectul 
pentru acei cu care treburile vieţii ne pun în legătură.
(Vauvenargues)

    Afiş la intrarea in bloc: “Vineri, 10.11., intre 9 şi 14 va fi închisă apa, pentru reparaţii”. Afişul e lipit joi, cândva după ora 19, când majoritatea locatarilor sunt acasă şi nu prea mai ies. Vineri a curs apa fără probleme, toată ziua. Dar n-a mai curs marţi – din cauză de reparaţii. Ce mai conteaza trei zile?
     Esti invitat undeva la ora X. Esti punctual, te duci. Stai cu gazdele vreo jumătate de oră până vine următorul invitat. Într-o oră, o oră şi ceva, ajung toţi. Probabil că fiecare vrea să fie ultimul, să “ia faţa” celorlalţi, să rămâna in memoria tuturor? Da, rămân, ca fiind nepunctuali.
Mai contează că gazda e într-un du-te-vino aiuristic şi obositor?
    Chemi meşterul. El zice că vine la ora X din ziua Y. Îl aştepţi până ţi se lungesc urechile. Îl suni seara şi el îţi spune senin: “A intervenit o urgenţă. Vin mâine, la aceeaşi oră”. Mâine nu prea poţi tu să stai pe-acasă, dar zici “bine”. A doua zi vine meşterul, dupa vreo oră de la momentul stabilit.
    “Ne întâlnim la ora X, in faţa teatrului”. La ora X şi 20 încă te holbezi singur la faţada clădirii. Telefonul mobil e in buzunar, dar nu sună. Suni tu, poate s-a intamplat ceva. “O, acum am urcat in autobuz, ‘că m-am întalnit cu icsulică, pe care nu l-am văzut de mult”. Zici “bine” şi te înarmezi cu răbdare pentru încă vreo 15 minute.
    “Ne intalnim la miting, la ora X. S-au anunţat vreo sută de oameni”. La ora X abia sunt o mână de oameni – mai vine câte unul, ca din întâmplare, dar “suta anunţată” rămâne doar in teorie.
    “Sună-mă înainte să vii la mine”. Sigur că da!
Năvalasc unii peste tine de zici că le arde coama! Deschizi in ţinută de “scandal”, pentru că tocmai făceai curăţenie şi casa e cu fundul in sus. “De ce n-ai sunat? Fac curăţenie” “Eram pe-aproape şi-am zis să trec pe aici. Nu mă deranjează că e dezordine”. Dar pe tine te deranjează să fii întrerupt chiar şi numai pentru o oră. Ştii că omul are telefon mobil, ştii că-ţi ştie numărul de telefon fix pe de rost dar… ce să-i mai zici? Îi zici: “Te rog, sună-mă data viitoare când treci pe aici”. Şi ştii că nu va suna.
    Te sună cineva şi te întreabă dacă ai chef de musafiri. Îi zici da, stabiliţi ziua şi ora. In ziua respectivă stai şi-astepti. Şi aştepţi… După două ore suni să afli ce s-a întâmplat. “Oh, nu pot veni, am stat mai mult la muncă”. “Şi nu puteai suna, să-mi spui?” “M-am gândit că înţelegi, dacă vezi că nu apar”. Să-i mai spui că ţi-ai făcut griji să nu fi păţit ceva? A doua zi te poţi trezi cu omul la uşă, venit in vizita programată ieri!
    Înţeleg că pe mine m-ar putea lăsa să aştept la o întâlnire stabilită in oraş, pentru că nu am telefon mobil, dar cei care au, toţi, telefoane mobile ce scuză mai au când nu anunţă eventuale întârzieri? Sau eventuale vizite pe sistemul “eram in zonă”… Altfel, toată ziua stau cu nasul in ecranul telefonului dar când e să anunţe ceva… uită.
    Lista e deschisă.

    Am destule bube şi eu! Între altele… Nu accesez căsuţa de e-mail, nu prea stau pe FB şi când ajung acolo nu prea am timp să citesc nici toate mesajele, dar postări! Altfel… n-o să vă treziţi cu mine la uşa fără să mă fi invitat şi nici n-o să mă aşteptaţi in stradă un sfert de oră. Dar… se întâmplă să anulez întâlniri, uneori in “ultima clipă” – numai pentru că se iveşte ceva ce nu suferă amânare.
Şi ezit să-mi iau telefon mobil! Sunt câteva persoane care-mi sunt dragi, şi aş sta la discuţii cu ele mult şi bine, doar că, având telefon, aş minţi să le spun altora: “nu am telefon mobil”.
    Un fel de concluzie, pentru că viaţa e scurtă: subscriu la cele spuse de Omar Khayyam şi “las să treacă de la mine”:
Fiindcă nu ştii ce te-aşteaptă mâine, luptă să fii fericit astăzi. Ia o cană cu vin şi, sub lumina lunii, bea, zicandu-ţi că luna te va căuta poate zadarnic, mâine. 

2017-11-13

Cine este Mihail Vîlsan? Citate favorite

Citind câteva articole ale lui Eugen Ionescu am dat de numele lui Mihail Vîlsan, un poet despre a cărui poezie criticul scria:
Poezia lui Mihail Vîlsan e o poezie de o adîncă umanitate; o umanitate care trece dincolo de umanitate şi umanizează, spiritualizează tot ceea ce este. Cred că valoarea mare a acestor poeme constă in dragostea, mila universală pentru tot ceea ce este, pentru că tot ceea ce există suferă şi are de răscumpărat păcatul originar. Solidaritatea cu cosmosul, solidaritatea in mîntuire (Va mai trebui spus un cuvînt bun pentru fidelitatea copacului / Şi, poate, o mîngîiere pentru opiniile colective ale ierburilor). Solidaritatea in moartea care va răscumpăra “acest mare păcat” constituie supremul semn de înălţime spirituală. Cred că ceea ce caracterizează pe omul esenţial conştient spiritualiceşte este mila, adîncă, tristă, gravă ca o remuşcare, pentru tot ceea ce este, “flori, degete şi mîini”. Trebuie să comuniem in această veghe, in aşteptare:
Daca s-ar găsi totdeauna cine să iubească pe alţii
Şi, plîngînd, să privească in ochii înlăcrimaţi ai cîinilor.
(Din poemul Rugăminte)
Dar această poezie largă, generoasă, apolitică se opune fundamental lumii sociale, lumii politice, lumii fără sensul milei, lumii care a uitat “cele cîteva lucruri simple”.
Eugen Ionescu trece peste câteva “stridenţe şi stângăcii de expresie” şi se opreşte asupra unor versuri ca cele din Exod:
Voi pleca spre pământul rodului simplu,
Ţara noastră pe care am uitat-o.
Acolo unde vânturile dorm lângă ape
Şi unde îngerii cad dărîmaţi de umbrele florilor.
Voi răsădi oameni trişti, să privească cerul
Şi voi îngropa cîte un cuvînt la toate răscrucile.
Şi, in sfîrşit, aceste două versuri care cuprind toată atitudinea spirituală a lui Vîlsan:
Dragostea mea va fi o pîine pedepsită
Pe care o voi rupe şi pentru oameni şi pentru cîini.
(articolul a fost publicat in Păreri libere, anul III, nr.5, 5 aprilie 1936, p.2)
Din “Război cu toată lumea, vol. I, Eugen Ionescu, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1992.

Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte, la un moment dat. 

De ce am ales titlul “Cine este Mihail Vilsan?” Imediat ce am citit cele câteva versuri am vrut să citesc poemele întregi, dar nu le-am găsit publicate pe undeva online. Eugen Ionescu scrie in articolul său că au fost publicate in revista “Ideea românească”, afirmând: “aceste poeme, in finalitatea lor metafizică, contrazic ideologia de primat al luptei, al politicului, al naţionalului pentru care acea revistă doctrinează”.
Am căutat numele revistei in biblioteca online a Academiei Române şi nu am găsit-o. Cu grafia “Ideia românească” am găsit-o între publicaţiile legionare – in Biblioteca Centrală Universitară din Cluj apare cu grafia “Ideea româneasca”; deşi nu pot accesa online conţinutul sunt sigură că e vorba despre aceeaşi revistă.
Am căutat atunci numele poetului: Mihail Vîlsan. Apare in grafia “Mihai / Mihail Vâlsan / Michel Valsan” dar nimic despre poemele pe care le-a scris şi cititnd “datele biografice” mă întreb dacă este acelaşi. Înclin să cred că da, pentru că in diferitele articole am găsit numele lui alături de cel al lui Mircea Eliade, care şi el a publicat in “Ideia românească”, dar şi alături de al lui Vasile Lovinescu, un alt reprezentant român al gândirii lui Rene Guénon, in cartea profesorului italian Claudio Mutti, apărută şi in România: Succesul lui Guénon printre români (Editura Vremea, Bucureşti, 2003), in care Mihail Vâlsan are un capitol dedicat: De la Maglavit la Mecca).
Mihai Vâlsan pe care l-am descoperit s-a născut la Brăila, in data de 1 februarie 1907 şi a murit in Franţa, lângă Paris, in 25/26 noiembrie 1974. Pe wikipedia.or.ro scrie, între puţine altele: Pasionat de filozofia esoterică musulmană, s-a instalat după război laTunis unde a devenit cetăţean francez, a trecut la islam sub numele de Shaykh Mustafa 'Abd al-'Aziz, apoi s-a instalat la Paris unde a devenit un reputat savant musulman.

Pe siteul editurii Herald (https://www.edituraherald.ro/autori/michel-valsan) am găsit:
"Mihail Vâlsan este, in mod cert, una din personalităţile cele mai importante ale secolului XX, care i-au scris istoria "discretă", fundamentală şi exemplară din punct de vedere tradiţional, alături de marele său mentor Rene Guenon şi de ilustrul său prieten Vasile Lovinescu. M. Vâlsan a înscris definitiv contribuţia românească in domeniul exegezei spirituale de natura esoterică islamică, in plan european - şi nu numai - prin excelenta şi incontestabila autoritate. Recunoscut ca o voce de primă mărime, atât de mediile sufite europene cât şi de cele islamice de pretutindeni, s-a remarcat, înainte de toate, ca iniţiatorul studiilor akbariene moderne. […]
Urmând in tinereţe cursurile de logică şi metafizică ale lui Nae Ionescu, interesat de "fenomenul Maglavit" (1935) şi informându-l pe R. Guenon in legătură cu acesta, ajunge la Paris in 1936 unde intră in contact cu spiritualitatea sufită, apoi, in 1938, ocupă funcţia de consilier financiar al Consulatului României; foarte curând va părăsi orice preocupare legată de viaţa publică, precum şi România. Legăturile sale cu Elveţia erau deja strânse, prin primirea iniţierii in ramura alawită din partea lui Fr. Schuon, de care se desparte definitiv, devenind "independent" la finele anului 1950".

Acestea fiind scrise, sunt aproape sigură că Mihail Vîlsan, poetul despre care a scris Eugen Ionescu este Mihai Vâlsan / Michel Valsan despre care am citit pe la alţii. Pot, oare, avea certitudinea?! Mi se pare interesant cum a ajuns “savant musulman” şi mi-ar plăcea să citesc poemele scrise de el. Unele lucrări ale lui (nu poeme) sunt publicate şi in România. 

2017-11-08

Oraşul e viu. Miercurea fără cuvinte!

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  Jocul pornit de Carmen şi continuat de Călin. Sunt invitaţi în joc toţi cei care doresc.
Provocarea pentru azi: Oraşul viu.
Sursa fotografiilor: Braşov, oraşul sufletului meu.
HAPPY WW!

2017-11-07

In baschet şi-n viaţă. Citate favorite

Zice James Naismith, inventatorul baschetului:
Baschetul nu construiește caracterul, îl dezvăluie.

Să aveţi trup puternic, minte clară şi idealuri măreţe.

Jocurile au fost numite laboratoare pentru dezvoltarea atributelor morale, dar ele nu vor îndeplini, prin ele însele, acest scop. Acestea trebuie dirijate în mod corespunzător de persoane competente.

În caz de dispută, arbitrul o rezolvă direct in teren.
James Naismith (n. 06.11.1861- d. 28.11.1939), pedagog, medic, preot prezbiterian, antrenor, inventatorul jocului de baschet (1891, Springfield College, YMCA), primul care a format şi condus o echipă de baschet formată din cinci jucători; primul care a introdus casca de protecţie in fotbalul american. A scris cele 13 reguli originale ale acestui sport (spre deosebire de regulamentul NBA care are 66 de pagini).
Înainte de a se muta in S.U.A. a studiat educaţia fizică la Montreal şi a lucrat la YMCA (Young Men's Christian Association, organizaţie social-religioasă, fondată la Londra in 1844). A fondat echipa de baschet a Universităţii din Kansas (1898) şi a scris primul regulament al jocului.
S-a nascut in Ramsay, in apropiere de Almonte, Ontario, Canada, într-o familie de imigranţi scoţieni sosită in zonă in 1851 pentru a lucra in industria minieră – a rămas orfan de mic şi a fost crescut de un unchi şi o mătuşă.
₪₪₪₪₪₪₪
Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.
₪₪₪₪₪₪₪
Jucătorii zic
LeBron James (echipa Cleveland Cavaliers, Ohio, din Liga Nord-Americană de Baschet - NBA):
Trebuie să accepţi eşecul pentru a deveni mai bun.
Uneori antrenorii îmi spun să fiu egoist, dar jocul nu-mi permite să fiu egoist.

Kevin Durant: (echipa Golden State Warriors - NBA - Oklahoma City, Oklahoma):
Am simţit cum e să pierzi dar cred că, in final, înfrângerea nu face decât să fie victoria mai dulce.
Chimia e importantă. Dacă îţi plac coechipierii devine foarte uşor să joci cu ei in teren.

Blake Griffin (echipa Los Angeles Clippers, California - NBA)
Oamenii pe care îi am lângă mine vor numai sâ-mi fie bine.
După un joc bun nu poţi spune, sub nicio formă: “Asta e, am reuşit!” Întotdeauna îmi doresc să fiu mai bun. Orice ar fi, întotdeauna vrei să fii mai bun decât eşti. Cred că asta e important.

Michael Jordan (a jucat 15 sezoane in NBA pentru Chicago Bulls şi Washington Wizards):
Înainte de a putea realiza ceva trebuie să ai dorinţa de a realiza.
Eroii mei sunt şi vor fi părinţii. Nu pot vedea pe altcineva ca fiind eroii mei.

Antrenorul Mike Krzyzewski (Universitatea Duke, unde a condus echipa Blue Devils in cinci campionate NCAA - National Collegiate Athletic Association) zice:
Adevărul este că mulţi inventează reguli pentru a se feri de decizii.
Am o regulă pentru echipa mea. Când discutăm ne privim in ochi; cred că astfel e greu să minţi pe cineva şi, privindu-l in ochi, îi arăţi respect.
₪₪₪₪₪₪₪
Portret
https://www.kshs.org/kansapedia/james-naismith/12154
Sculptura din Almonte, Ontario, Canada
Autor foto: D. Gordon E. Robertson
Sculptor: Elden Tefft, Lawrence, Kansas, 23 July 2011
https://en.wikipedia.org/wiki/James_Naismith