vineri, 31 martie 2017

Spialul Militar “Regina Maria” Brasov – scurt istoric

In urmă cu şapte sute şi ceva de ani se înfiinţa primul spital de pe teritoriul actual al României: la Sibiu, administrat de Ordinul Sfântului Spirit (unul dintre ordinele hospitaliere).
***
spitalul militar Brasov
Actul de naştere al Spitalului Militar de Urgenţă Regina Maria din Braşov (str. Pieţii nr. 9 - zona magazinului Star) datează din 10 iulie 1773 când un chirurg militar cantonat in Braşov a cerut Magistratului Braşovului să dispună modificarea cazărmii astfel încât să poată fi instalat un spital militar. La 14 iulie 1773, Johann Bruss, inspectorul in construcţii, înaintează un raport in acest sens. Spitalul nu va fi, de la început, ridicat in locul actual.

La sfârşitul secolului XIX încep lucrările la construcţia existentă azi. Prefectura Braşov hotărăşte să mute spitalul aflat ultima dată, pentru mai bine de o jumătate de secol, pe Strada Neagră (str. N. Bălcescu azi) şi la 1885 încep lucrările unei construcţii noi pe locul unei grădini publice din apropierea Tâmpei. In anul 1887 este pus in funcţiune, personalul medical şi pacienţii având acum la dispoziţe un spaţiu mai mare. Deşi a fost spital de armată Prefectura a finanţat şi a sprijinit funcţionarea şi dezvoltarea acestuia.

La sfârşit de secol XIX, in Braşov mai erau trei spitale: Orăşenesc, de Oftalmologie şi de Boli Contagioase, dar nu mai au amplasamentul in acelaşi loc de atunci, Spitalul Militar fiind cel mai vechi situat pe amplasamentul de atunci.

La data de 1 februarie 1919 Spitalul Militar va trece sub administraţie românească, in calitate de spital al Diviziei 18, iar in 25 martie 1922, regele Ferdinand I emite un decret prin care unitatea spitalicească urma să se numească “Spitalul militar Regina Maria”.

In primul război mondial, Spitalul Militar din Braşov ar fi avut cea mai mare capacitate de internare: 500 de locuri pentru bolnavi. In al doilea război mondial şi-a extins capacitatea in doua secţii exterioare: Codlea şi Râşnov.

Azi, spitalul are un portofoliu de peste 20 de specialităţi medicale, unele dintre ele recunoscute ca centre de excelenţă, dotarea tehnică fiind la nivelul secolului XXI. Deşi principala sa misiune este aceea de a fi alături luptătorilor din armata română şi armatelor aliate este deschis tuturor pacienţilor din patru judeţe: Braşov, Mureş, Covasna, Harghita, colectivul de aici oferind servicii de calitate nu doar asiguraţilor din sistemul de apărare, de ordine publică, siguranţă naţională şi autoritate judecătorească.
Secţia de Anestezie şi Terapie Intensiva (ATI) este inclusă in programul naţional pentru cazurile foarte grave, care necesită resurse ample şi timp îndelungat de spitaliazare.

Spitalul este primul din România care a participat la operaţiunile militare NATO (mai 2015, specialiştii braşoveni au participat la Cincu, la SARMIS 2015).

In acest spital au fost încă de la început cele mai bune condiţii de tratament şi cam cei mai buni medici. Nu ştiu cum era in epoca de atunci, dar ştiu că, azi, despre acest spital (şi despre oamenii care lucrează acolo) am auzit – şi aud – numai de bine, atât cu privire la dotările spitalului cât şi la “umanismul” personalului medical, nu doar la pricepere. In Braşov, majoritatea dintre cei care se gândesc la Spitalul Militar se gândesc: “speranţa de reuşită de 90%).

Fapt divers:
In zona Spitalului Militar de Urgenţă Regina Maria, din 14 decembrie 2015 e in funcţiune o parcare cu 306 locuri, pe 7 niveluri: subsol (4 niveluri), parter, etaj şi etaj tehnic. N-am intrat niciodată, deci n-am idee cum e, dar din ce-am înţeles de la unii-alţii modul in care se tarifează (se tarifa, cel puţin) nu e convenabil fiindcă se plăteşte la fel fie că parchezi pentru o oră, fie că doar pentru… 15 minute. Altfel, locurile pot fi închiriate şi se pot face abonamente. Riveranii pot avea abonament la preţ de 50 lei / lună, celelalte persoane cu 70 lei / lună, persoanele juridice cu 100 lei / lună. Costul parcării este 1,5 lei între orele 8:00-18:00 şi 1 leu in intervalul 18:00-8:00. Ca să ştiţi, in caz că aveţi drum prin Braşov.
₪ ₪ ₪
Mi-a plăcut fotografia cu “reflexia in oglindă”, de pe pagina Brasov, oraşul sufletului meu, şi m-am gândit că nu strică să-mi aduc aici informaţiile despre acest spital.

Postare înscrisă la Reflexii in oglindă.
Dacă doreşti să participi, publică într-un articol pe blogul tău o imagine sau un clip pe care tocmai le-ai "văzut in oglinda ta“ (poate fi si cea retrovizoare) şi inscrie articolul la Reflexii in oglindă.

Surse info: tribuna.ro; smbv.ro; brasovultau.ro (de unde e si foto cu parcarea)

joi, 30 martie 2017

Surprize cu blană

In curtea unei casei şi-a facut apariţia un pisoi tigrat. Barbatul care locuia la etajul doi şi care trebăluia prin curte la acel moment i-a adus ceva de mâncare şi a încercat să îl mângaie dar tigrişorul n-a stat la mângâiat: a mâncat şi a plecat. A revenit şi in alte zile. Intr-o zi l-a găsit pe balcon, dormind pe niste preşuri. N-a alungat pisoiul, pentru că prea dormea liniştit.

Într-o seară, când se pregătea de culcare, a auzit gălăgie in sufragerie. Nu-şi imagina că ar fi intrat hoţii, dar inima a tresărit, totuşi, de spaimă. A intrat încet şi a aprins lumina. Pisoiul a ţâşnit de pe sofa şi-a dispărut pe balcon, apoi in noapte. Bărbatul a zâmbit şi a închis uşa de la balcon.

marți, 28 martie 2017

Bancuri cu pisici

In încercarea de-a sta mai departe de “realitatea înconjurătoare” fac slalom printre bancuri.
©©©
- Ce are motanul tău, dragă? Toată după-masa a alergat de pe un acoperiş pe altul. A înnebunit?!
- Nu, draga mea! Azi dimineaţă l-am castrat şi acum umblă să-şi contramandeze întâlnirile.


Ce e mic, negru, stă-n pom şi zice miau?
- Pisica.
Ce e mic, negru, stă la baza pomului şi zice ham?

luni, 27 martie 2017

Secol gălăgios. Citate favorite

Nu tăria sentimentului înalt, ci trăinicia lui îl face pe om superior.

“Dar ce ţi s-a întâmplat?” – “Nu ştiu, spuse el şovăind; poate că nişte harpii au trecut peste masa mea in zbor” – Se întâmplă câteodată in zilele noastre ca un om blând, cumpătat, discret e cuprins deodată de furie, sparge farfuria, răstoarnă masa, zbiară, tună şi fulgeră, insultă pe toată lumea – şi in cele din urmă se îndepărtează ruşinat, mâniat pe sine – încotro? la ce bun? Pentru a sta deoparte şi a muri de foame? Pentru a se înăbuşi cu propriile-i amintiri? – Cel care posedă un suflet elevat, exigent şi care arareori îşi găseşte masa pusă şi mâncarea gătită, acela a fost dintotdeauna ameninţat de mari primejdii: astăzi această primejdie e însă uriaşă. Aruncat într-un secol gălăgios şi plebeian cu care nu vrea să mănânce din aceeaşi strachină, el poate pieri lesne de foame şi de sete sau, in caz că se va hotărî in cele din urmă să “întindă mâna” – de pe urma unui acces de dezgust. – Fără îndoială că fiecăruia dintre noi i s-a întâmplat să şadă la mese la care nu avea ce căuta; iar spiritele cele mai rafinate şi năzuroase in privinţa hranei cunosc acea primejdioasă dyspepsia care te apucă atunci când îţi cade vălul de pe ochi şi îţi dai seama cu dezamăgire ce ai in farfurie şi cine îţi sunt comesenii – greaţa desertului.

(Ce este aristocraţia? Din Dincolo de bine şi de rău, Friedrich Nietzsche, Ed. Humanitas, Bucureşti 1992; traducere din germană: Francisc Grünberg)
()()()()()()()()()()()() 
Postare înscrisă in jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte, la un moment dat.
Click&Comment Monday!

duminică, 26 martie 2017

In braţele tale. Parfumul unui dans

Dans tes Bras, de Maurice Roucel pentru Frédéric Malle, e parfumul care izbeşte mai întâi ca fulgerul sau ca dragostea la prima vedere: scurt şi puternic, devenind ca o atingere, o îmbrăţişare care produce in trup o explozie de căldură. Parfumul e povestea de dragoste perfectă între violeta catifelată şi fumul de tămâie puternic. Notele aromatice de răşini se evaporă repede, lăsând locul aromelor de santal şi mosc drapate in note catifelate de iasomie. Ca toate plăcerile, însă, durează cam prea puţin. Parfumul o învăluia plăcut, aşa că a mai pulverizat câţiva stropi.

În desişul negru a zărit clipind o luminiţă care părea să provină de la jarul unei ţigări. Se află la mai mult de cinci sute metri de casă. Nu îşi încetineşte ritmul paşilor, ci se îndreaptă spre pâlcul de arbuşti care formează un pavilion natural.
− Cine eşti, străine? se adresează beznei, în direcţia băncii.
− Un profesor universitar rătăcit la petrecerea unor studenţi tomnatici şi plini de bani.
Vocea are timbru plăcut şi merge direct în inima tinerei. Se apropie şi distinge o umbră pe banca de piatră. Absenţa Lunii şi a stelelor îi împiedică să se vadă şi abia îşi disting siluetele deoarece amândoi poartă îmbrăcăminte închisă la culoare. Bărbatul mai trage un fum din ţigară şi o stinge. Sprijinită de trunchiul fragil al unei sălcii ea aşteaptă ca bărbatul să îşi decline identitatea.
− Tu, cine eşti? îl aude.
− Am mai mult drept decât tine să primesc răspuns la întrebarea aceasta, dar îmi imaginez că nu poţi fi decât unul dintre invitaţi, chiar dacă eşti aşa departe…

vineri, 24 martie 2017

Obiective culturale in Piaţa Sfatului Braşov (III)

Piaţa Sfatului s-a numit Târgul Grâului cândva şi era plină de tonete cu zarzavat şi alte produse la care vindeau in special ţărănci. Pavajul era din pietre de râu. Pe Şirul Grâului (latura dintre actualele strazi Muresenilor si Republicii), era Corso, unul dintre locurile preferate de plimbare.

Piata Sfatului

In Piaţa Sfatului sunt concentrate multe obiective culturale, clădiri de patrimoniu cu istorie interesantă. Dintre obiectivele pe care le consider de interes si care se afla in zonă amintesc:

Biserica Neagră, Curtea Honterus nr. 2, punct de atracţie al Braşovului, unul dintre cele mai importante monumente in stil gotic din Transilvania.

Casa Negustorilor construită de Apollonia Hirscher (azi restaurantul “Cerbul Carpatin”), Piaţa Sfatului nr. 14-15. Casa Negustorilor a fost ridicată între anii 1541-1547. Clădirea are stâlpi de piatră, amintind stilul Renaşterii, şi arcade la parter şi etaj. In urma incendiilor din 1689 şi 1699, clădirea este avariată şi reconstruită. De-a lungul timpului, deoarece aici a fost un mare centru de vânzare a produselor, mai ales a celor realizate de pantofari (numiti “bătuşi”) şi cojocari, clădirea a fost denumită şi "Podul Bătuşilor". 

Biserica “Adormirea Maicii Domnului”, Piaţa Sfatului nr. 3.
Iniţiativa înfiinţării acestei Biserici în Cetatea Braşovului se naşte în condiţiile conflictului dintre greci şi români pentru Biserica Sf. Treime de pe actuala str. Bariţiu, pe care grecii, prin intervenţiile la autorităţile din Braşov şi Viena o obţin, alungând din biserică pe preotul român Gheorghe Haines şi interzicând  românilor să  participe la slujba religioasă, mai ales după hotărârea impusă de magistratul braşovean, emisă în 30 septembrie 1791, care certifica Biserica Sf. Teime ca "biserică grecească naţională" şi ca urmare averile ei intră în administraţia companiei greceşti.

In 1833, negustorii braşoveni cumpără o casă in mijlocul Cetăţii, unde se va deschide atât capela, cât şi o şcoală al cărei scop era ca elevii să înveţe “limba nemţească, grecească şi românească, scrisoarea (scrierea) şi socoteala”. Pentru a da prestigiu şcolii apelează la tânărul profesor de la Blaj, George Bariţiu, care semnează, in 1836, un contract pentru 3 ani. In 9 iulie 1895, in urma efortului depus de protopopul-cărturar Bartolomeu Baiulescu (1831-1909), se pune piatra fundamentală a bisericii, sfinţită de mitropolitul Ion Meţianu in iunie 1899. 

Casa Sfatului, Piaţa Sfatului nr. 30 - o veche clădire a breslei cojocarilor care, in 1420, a fost înălţată cu un etaj pentru şedinţe şi procese. Clădirea găzduieste astăzi Muzeul de Istorie. In perioada medievală a fost Primăria oraşului. Aici se dădeau toate sentinţele capitale, dar acestea se duceau la îndeplinire în Piaţa Sfatului în locul unde acum este fântâna arteziană. 
In Casa Sfatului s-au luat, veacuri de-a rândul, hotărâri legate de evenimente importante pentru Braşov, Ţara Bârsei, sau chiar pentru întreaga Transilvanie. Aici se decide opoziţia impotriva predării oraşului Habsburgilor. Aici ţine Mihai Viteazul una din dietele Transilvaniei. 

Casa Sfatului adăpostea odinioară, în pivniţă, o vinotecă extrem de apreciată. Modelul a fost preluat din Austria, unde erau vestite aceste Rathauskeller.

Casa Mureşenilor s-a deschis în Piaţa Sfatului nr. 25, în anul 1968, ca urmare a donaţiei făcute de urmaşii familiei Mureşianu. Ei puneau astfel în operă testamentul cultural al lui Iacob Mureşianu, oferind statului român, în vederea organizării unui muzeu, spaţiul necesar, o foarte valoroasă colecţie de mobilier, pictură, sculptură şi mai ales o arhivă de o inestimabilă valoare culturală, numărând peste 25.000 de documente. Muzeul este consacrat memoriei mai multor membri ai acestei familii cu mari merite în viaţa culturală şi politică a vremii lor.
Până in 31 martie 2017 mai e deschisă expoziţia ”Patrimoniul tehnic. Măiestrie. Creativitate. Diversitate” - conţine 178 bunuri culturale de patrimoniu aparţinând Muzeului Ştiinţei şi Tehnicii „Ştefan Procopiu”, şi contribuie la o mai bună cunoaştere a moştenirii naţionale cu privire la apariţia şi evoluţia meteorologiei, telefoniei, radiocomunicaţiei, aviaţiei, înregistrarea şi redarea sunetului, fotografie, mineralogie. La acestea se adaugă valoroase mărturii memoriale despre savanţii Petru Poni, Radu Cernătescu şi Ştefan Procopiu. Dintre numeroasele obiecte prezente în cadrul expoziţiei atrage atenţia o vioară electromagnetică fără cutie de rezonanţă, inventată de Gabriel Dimitriu.
Program: Luni – Sâmbătă, 9.00-17.00.

Banca Naţionala a României, Piaţa Sfatului nr. 26, îşi are sediul in unul dintre cele trei palate construite de fraţii Frederich şi Wilhelm Czell (industriaşi saşi, cei care au înfiinţat fabrica de bere din Braşov, in 1892). Palatul e cel de-al doilea, construit în 1903 de Frederich Czell, pe locul unde industriaşul avea deja trei case. Le-a demolat şi a ridicat un palat impresionant, cu balconaşe sculptate şi basoreliefuri cu figuri umane.

Palatul Safrano poate fi văzut in Piaţa Sfatului la nr. 23, construit la sfîrşitul secolului XIX de familia de comercianţi greci Safrano. De acest nume e legată o frumoasă poveste de dragoste între politicianul transilvănean Alexandru Vaida Voevod şi braşoveanca Elena Safrano, fiica omului de afaceri Anastasie Safrano.

Piata Sfatului
Prima farmacie. În clădirea din Piaţa Sfatului nr.16 a funcţionat prima farmacie a oraşului (a doua din România, după Sibiu).  Prima menţiune documentară a imobilului aflat in Piaţa Sfatului colţ cu str. Apollonia Hirscher datează din anul 1511 (unii zic 1512 sau 1514), dovada existenţei farmaciei fiind şi o chitanţă prin care se plătea onorariul farmacistului. Oficina era organizată după modelul celor care existau, in evul mediu, pe lângă mănăstiri şi curţi nobiliare unde, cu instrumentar rudimentar se preparau diferite medicamente, uleiuri, esenţe parfumate, elixire ş.a.
In spatele clădirii se afla o curte interioară, cu grădină. unde se cultivau plantele medicinale pentru farmacie.

Piata Sfatului
Muzeul Civilizaţiei Urbane, in Piaţa Sfatului nr. 15, un muzeu care ilustrează modul de viaţă al locuitorilor într-un spaţiu urban şi relaţiile comerciale ale Braşovului cu Orientul şi Occidentul, între sec. al XVII-lea şi al XIX-lea.
Clădirea, atestată arheologic din sec. XIII-XIV, are ferestre şi uşi cu ancadramente de piatră şi bolţi cu penetraţii specifice Renaşterii, fiind refăcută in anul 1566, cum s-a constatat cu ocazia recentelor cercetări. A suferit multe modificări de-a lungul timpului.
Faţada spre piaţă avea arcade sprijinite pe stâlpi de piatră, pentru spaţiile de vânzare ale negustorilor şi meşteşugarilor; pe la 1800 a fost înlocuit porticul şi azi, la parter, una dintre camere (lungă şi îngustă) e fostul gang.

Restaurantul Luther. In clădirea (foarte frumoasă) din Piaţa Sfatului nr. 10 a fost cândva un restaurant de lux, Luther, al comerciantului bucureştean Ion Moşoiu, considerat “fiu al Brasovului” si pentru donatiile pe care le facea pentru oras si, in special, pentru liceul Andrei Saguna. Restaurantul era frecventat in special de intelectuali: medici, profesori dar mai ales avocaţi.
In februarie 2016 s-a deschis acolo…Braseria Luther.


Sursa foto “Turnul cu ceas”: Brasov, orasul sufletului meu.
₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪
Bibliografie:
http://www.protopopiatul-brasov.ro/index.php?p=cat&cat=CAT0000281;
http://muzeulmuresenilor.ro/about/; casasfatului.ro; http://monitorulexpres.ro; mcubrasov.ro (Muzeul Civilizatiei Urbane); http://www.brasovturism.ro;
“Străzi, case, oameni din Braşov”, de Steluţa Pestrea Suciu
“Braşovul de altădată”, Sextil Puşcariu; 

joi, 23 martie 2017

Când dormi pe tine

Când dormi pe tine - adică mai dormi după ce te dai jos din pat, dar nu eşti somnambul - faci gesturi mecanice, intrate in obişnuinţă. Rutina e bună, dar numai până la un punct - trebuie să fii conştient chiar şi in rutina zilnică.

Vienela, cu articolul Câinele îşi dă seama, omul nu, mi-a amintit întâmplarea.

Pe la sfârşitul anilor 1980 un prieten mi-a adus in dar un pui de câine: mic-mic, pufos, negru tuci. Eram la muncă şi m-a chemat la poarta uzinei. Când l-am văzut am cerut “bilet de voie” şi-am plecat acasă. L-am numit Marco. După mărimea lăbuţelor mi-am dat seama că va fi un câine mare şi dacă la tata am găsit imediat înţelegere, să îl ţinem in apartament, cu mama a trebuit să duc muncă de lămurire, ea gândindu-se că va trebui să aibă grijă de el, eu, la acea vreme, venind acasă ca la hotel. A ajuns un câine imens - poate nu cât un Newfoundland, dar cât un ciobanesc mioritic clar! - cu blana deasă dar nu cu fir prea lung.

Eu eram cea care avea grijă de Marco: hrană, igienă, plimbări şi tot ce mai era necesar. Doar la muncă nu îl luam cu mine. In timpul zilei era simplu, dar dimineaţa… Oh, dimineaţa! Nu-s deloc un om matinal - unii zic că încep să funcţionez la parametri normali abia când se lasă seara - dar când mergeam la muncă, zi de zi, la şapte fiind obligatoriu să fiu acolo, eram ca roboţelul: mă trezeam (dar fără să mă trezesc efectiv) şi făceam tot ce trebuia să fac - pe pilot automat. Din acest motiv mâncam supe, ciorbe şi dimineaţa - din comoditate, in special.

miercuri, 22 martie 2017

Copacul cu lalele. Miercurea fără cuvinte

Copacul cu lalele
Copacul cu lalele
Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  in casă nouă. Jocul pornit de Carmen şi continuat de Călin. Sunt invitaţi în joc toţi cei care doresc. Regulamentul e scris pe blogul lui Călin.
Provocarea pentru azi: Flori prospete.
HAPPY WW!
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Editare ulterioara:
Am gasit pe net: Arborele este Liriodendron Tulipifera (tulipan, copacul de lalele), originar din estul SUA (e intalnit si in Orient), unde ajunge si la 50 m inaltime; trunchiul poate atinge 3 m diametru. Din Familia Magnoliaceae. In Europa sunt numai cateva zeci de exemplare si am inteles ca a fost declarat monument al naturii.
Frunzele sunt in forma de lira, de un verde intens (toamna se coloreaza in galben-portocaliu); florile arata ca lalelele si sunt foarte slab parfumate (spre deloc), au pana la 10 cm lungime Infloreste in aprilie-iunie si florile dureaza si 6 saptamani. Poate ajunge la varsta de 200-300 de ani, suporta caldura (dar nu mai mult de 30 de grade) si frigul excesiv.
In Ro sunt puţini: Resita, Aninoasa, pe langa Tg. Jiu, Paclisa (sat in Hunedoara), in Arges, prin gradini botanice si sere de profil. In Brasov poate fi vazut in parcul “Nicolae Titulescu” si in curtea Facultatii de Silvicultura.

marți, 21 martie 2017

Respiraţia lui Encelade, ameninţările lui Tyfon

Una dintre legende spune că cel mai vestit dintre Titanii care s-au răzvrătit împotriva lui Zeus ar fi Encelade (Encelados), unul dintre copiii zeiţei Geea / Gaia (personificarea Pământului) cu zeul cerului, Uranus. 

Geea, in mitologia greacă, e cea mai veche divinitate, mamă a tuturor celor însufleţiţi; a apărut din haos şi a conceput cerul, mările şi munţii; a dat naştere întregii vieţi şi totul se întoarce după moarte in sânul ei, spune legenda.

Uranus este fiul zeiţei Geea şi, mai apoi, soţ; este părintele titanilor, ciclopilor şi hecatonhirilor (hecatonhirii aveau 100 de braţe şi 50 de capete, fiind mai înspăimântători decât ciclopii si Uranus era dezgustat de ei).

luni, 20 martie 2017

Citate favorite. De când e lumea şi Pământul

De când e lumea şi Pământul vanitatea-i vanitate, dreptatea-i relativă şi speranţa n-are limite.


Postare înscrisă in jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte, la un moment dat.
Click&Comment Monday!

vineri, 17 martie 2017

Întrebări despre reîncarnare

Unii afirmă că e util să cunoşti… ce vieţi ai trăit înainte de cea actuală deoarece poţi afla cauza unor probleme pe care nu le ştii rezolva. Dar ce folos să cunoşti cauza dacă nu o poţi elimina? Accepţi mai uşor ce ţi se întâmplă?

O prietenă m-a întrebat cândva: “Oare trebuie să sufăr atâta pentru că într-o altă viaţă am fost vrăjitoare?” Vorbise cu un astrolog care i-a spus - citind o diagramă pe care o alcătuise făcând ea ştie ce calcule - că într-o viaţă anterioară a fost vrăjitoare şi din acest motiv acum trebuie să plătească acele “păcate” pentru a nu se mai reîncarna.

N-am nicio părere clară privind reîncarnarea (nu aveam nici atunci, dar m-am decis să aflu mai multe la acel moment). Ideea e interesantă.

joi, 16 martie 2017

Piaţa Sfatului, loc de execuţie (II)


În turnul Casei Sfatului, la primul etaj, se afla camera de tortură şi închisoarea oraşului. Prima menţiune a închisorii din Casa Sfatului datează din anul 1521, temniţa oraşului Braşov rămânând în acest loc până la sfârşitul secolului al XVIII lea.

Registrele de plată ale oraşului atestă în anul 1547 o pedeapsă cu biciuirea în praetorio - Piaţa Sfatului. Aici a fost ridicat, în anul 1595, un stâlp al infamiei inaugurat de îndată, după cum relatează cronicarul Simon Czack, prin decapitarea unui valon care îşi înjunghiase un camarad.

stalpul infamieiStâlpul infamiei avea diferite forme; de acesta erau legaţi delincvenţii şi expuşi oprobiului public. In Evul Mediu, mai ales, acest stâlp reprezenta şi un drept seniorial - seniorul unei feude monta un stâlp în piaţa satului spre a înştiinţa prin aceasta populaţia că avea drept de judecată asupra localităţii.
Stâlpul din Piaţa Sfatului ar fi fost un stâlp gros de piatră “care însă nu urmărea scopuri artistice, ci avea menirea să-i pedepsească în văzul tuturor pe cei vinovaţi de fapte infame“ - scrie Sextil Puşcariu. Stâlpul Infamiei era situat între Podul Bătuşilor şi Casa Sfatului.
(poate ca cel din foto arata - aflat in faţa catedralei din Bonn din secolul XIII)

La stâlpul infamiei erau pedepsite şi femeile care se culcau cu soţii altor femei, prostituatele şi… vrăjitoarele, dar şi cele… care erau foarte frumoase şi erau considerate un pericol de către soţiile negustorilor. Femeile care erau puse la stâlpul infamiliei erau umilite, li se tăia părul, erau bătute, iar uneori chiar lovite cu pietre. Se spune că dacă o femeie ajungea la stâlpul infamiei era mare ruşine şi niciun bărbat nu o va mai dori vreodată de soţie.
Ucenicii neascultători din bresle, hoţii aflaţi la prima faptă, beţivanii şi alţi mici păcătoşi erau expuşi oprobriului public la stâlpul infamiei.
Tot aici erau executate femeile acuzate de pruncucidere şi erau pedepsiţi cei acuzaţi de adulter.

La 10 august 1718, vechiul stâlp al infamiei a fost înlocuit cu unul nou, acesta din urmă fiind mutat în zilele de 28 şi 29 martie 1792 din Piaţa Sfatului în afara zidurilor cetăţii, în faţa Bastionului Aurarilor, între porţile Porzenthor şi Closterthor, cam pe unde este astăzi clădirea unde a funcţionat Palatul Telefoanelor*

La stâlpul infamiei mai erau arse cu ceremonial şi aşa numitele pasquille – scurte pamflete anonime, de obicei în versuri, în care erau criticaţi conducătorii oraşului, lipite pe zidurile Casei Sfatului în timpul nopţii, precauţie de înţeles din moment ce orice fel de critică publică la adresa Senatului braşovean era pedepsită cu moartea, de aici şi denumirea de ”moarte prin pălăvrăgeală".

fantana arteziana, Piata Sfatului Brasov

Condamnaţii erau executaţi prin diferite metode în funcţie de statutul social: cei cu stare erau decapitaţi, hoţii de rând erau spânzuraţi, iar vrăjitoarele erau arse pe rug.
Tot în Piaţa Sfatului, în 1689, a fost decapitat Stefan Stenner, şeful breslei cizmarilor, unul dintre cei patru conducători ai răscoalei împotriva stăpânirii austriecilor. A fost dat ca exemplu pentru ca nimeni să nu mai aibă curajul să se răscoale  “In Casa Sfatului se împărţea dreptatea, aici se luau toate deciziile importante. Aici au judecaţi capii răscoalei împotriva austriecilor în 1689. Locul execuţiilor nu era în Casa Sfatului, ci unde este acum fântâna arteziană din Piaţa Sfatului“, spunea Stelian Coşuleţ, şeful secţiei de Istorie de la Muzeul de Istorie din Braşov

În vechime condamnaţii executaţi în Piaţa Sfatului erau înmormântaţi chiar pe locul execuţiei, in aşa numita ”grădiniţă a căpăţânilor", însă odată cu dezvoltarea oraşului cimitirul condamnaţilor a fost mutat pe Dealul Furcilor (deal aflat peste drum de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă de azi), unde s-au desfăşurat execuţiile serioase.

În 1754, cu prilejul decapitării unui bărbat care îşi ucisese nevasta, rolul educativ al eşafodului din Piaţa Sfatului este menţionat explicit: toţi bărbaţii din oraş au fost siliţi din ordinul Senatului braşovean să privească execuţia. In anul 1746 prostituatele aflate la închisoare au fost înhămate la o căruţă şi puse să care gunoaiele din piaţa oraşului.

Între anii 1520-1550 au fost duse la îndeplinire de către călăii oraşului 120 de sentinţe: torturi, spanzurări, decapitări, arderi pe rug, tăieri de urechi, bătăi şi alungări din oraş. 

Legenda urbana (sau nu)
Legenda spune că la stâlpul infamiei din Piaţa Sfatului a fost adusă şi Katharina, tânăra de care Vlad Ţepeş era îndrăgostit. Femeile vremii nu au văzut cu ochi buni relaţia dintre domnitor şi Katharina. Nevestele negustorilor din cetate au atacat casa în care se afla fata, au bătut-o, i-au tăiat părul şi au dus-o la stâlpul infamiei din Piaţa Sfatului. Când a auzit de grozăvie Vlad Ţepeş a ameninţat că va da foc Braşovului. Până la urmă a reuşit să o elibereze prin negociere. I-a cruţat pe negustorii saşi pe care urma să îi execute în Bartolomeu.

₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪
fostul palat al Telefoanelor BrasovFapt divers: Palatul Telefoanelor, o clădire ridicată (se zice că de americani) pe la sfârşitul anilor 1930, azi stă să cadă dar in 2018 va fi acolo un hotel de patru stele (cu locuri de parcare închiriate de la primărie - sunt curioasă cum le-or împărţi, având in vedere că mai sunt două hoteluri in zonă plus riveranii şi cei care lucrează pe-aproape), sub marca Radisson Blu a Grupului Razidor, Grup care se extinde in general in sistem franciză sau contract de management - ceea ce inseamnă că va trebui să găsească un investitor dispus să cheltuiasca vreo câteva milioane de euro (Compania Tresor Com - controlată de familia Neamţu din Braşov - se pare că a primit certificatul de urbanism pentru acest spaţiu pe data de 9 martie 2016).

₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪
Bibliografie
Braşov: scurtă istorie ilustrată a evoluţiei urbane, Dana Jenei, Anca Maria Zamfir, Gruia Hilohi, Gernot Nusbaecher;
Album monografic. Judeţul Braşov,
Braşovul de altădată, Sextil Puşcariu;
Străzi, case, oameni din Braşov, de Steluţa Pestrea Suciu
Online: casasfatului.ro; http://www.summitbucharest.ro/ro/40.html; http://www.economiczoom.ro/life-style-hobby/palatele-din-brasov.html; adevarul.ro; http://monitorulexpres.ro;
sursa foto stalpul infamiei
https://oneflaneuse.wordpress.com/
sursa foto fantana arteziana: Brasov, orasul sufletului meu.

marți, 14 martie 2017

Zece paşi pentru a evita depresia

E bine să ţii cont de ceea ce simt cei din jurul tău, dar nu opri maşina de teamă că au ameţit roţile. (Steven Wright)*

Zâmbiţi, că nu doare!
Lista de activităţi anti-depresie:
1. Plimbaţi-vă cu maşina. Parcaţi la marginea drumului, puneţi-vă ochelarii de soare şi scoateţi pe geam uscatorul de păr. Îndreptaţi-l către maşinile care vin din faţă. Număraţi câţi şoferi frânează brusc in faţa voastră!
2. Reîncărcaţi automatul de cafea din biroul vostru cu cafea decofeinizată timp de trei săptămâni. Când toată lumea va fi depăşit dependenţa de cafea schimbaţi-le cafeaua cu ESPRESSO.
3. Dacă scoateţi bani la ghişeul băncii la rubrica scopul folosirii banilor scrieţi pentru marijuana
4. Când sunteţi pe un coridor săriţi in loc să mergeţi. Apoi încercaţi să număraţi persoanele care se uită la voi cruciş.

luni, 13 martie 2017

Cel care are urechi de auzit să audă. Citate favorite

Poţi să strigi in gura mare pe toate drumurile învăţăturile considerate secrete, ele tot “secrete” vor rămâne pentru indivizii cu intelect obtuz, care vor auzi vorbele care le sunt adresate, dar nu le vor percepe decât sunetul. Nu de maestru depinde “secretul”, ci de cel care ascultă. Maestrul nu poate decât să deschidă o uşă, dar discipolul trebuie să fie capabil să vadă ce se află dincolo de ea.

Buddha, înainte de a începe să predice, a avut ezitări, spunându-şi că ce folos ar fi să le spună oamenilor cele ce a descoperit, pentru că oamenii nu vor fi in stare să înţeleagă iar el doar se va obosi şi se va necăji. Îndemnat de o zeitate, a aruncat asupra lumii o privire de o clarviziune desăvârşită. A văzut fiinţe cărora numai un colb uşor le întuneca ochii minţii şi altele care aveau ochii acoperiţi de un colb gros. A văzut fiinţe cu mintea vioaie şi altele cu mintea îngustă. […] A zărit fiinţe cu un caracter nobil şi altele cu un caracter josnic, auditori buni şi auditori răi. Şi după ce a văzut toate acestea, el i s-a adresat lui Brahma Sahampati:
Fie-le poarta Domnului deschisă tuturora. Cel care are urechi de auzit să audă!          
[…]

duminică, 12 martie 2017

Piaţa Sfatului din Braşov (I)

Cel mai vizitat loc din municipiul Braşov este, probabil, Piaţa Sfatului.
Numită cândva Târgul Grâului (denumire atestată din 1520 - numită în documente Markplatz), Piaţa Libertăţii (in primele decenii ale secolului XX), Piaţa Sfatului din 1922, Piaţa “23 August” (din 1981) şi din nou Piaţa Sfatului a rămas “punctul zero” al oraşului.

Zonă comercială

In Evul Mediu Braşovul a fost un oraş comercial renumit, in care se adunau negustorii români, greci, armeni, turci, italieni, polonezi şi nemţi. Este momentul in care încep să se dezvolte hanurile, a căror construcţie o imită pe cea a unei fortificaţii: ziduri inalte, curte interioară şi o singură poartă de acces. 

Marele incendiu din 21 aprilie 1689 aproape că a distrus oraşul - a fost momentul in care, un timp, negoţul a mers mai greu. Din cauza vântului puternic, in câteva ore, arde aproape tot oraşul. Pe lângă locuinţe (care in cea mai mare parte erau dn lemn), limbile de foc mistuie magazinele  şi atelierele breslelor, Turnul Casei Sfatului se năruie, fiind afectate chiar şi clădiri izolate precum Turnul Alb şi Turnul Negru (numit astfel după acest incendiu). Biserica evanghelică Sfânta Maria a suferit pierderi imense; a ars întâi acoperişul, care din cauza greutăţii s-a prăbuşit, focul s-a extins apoi în interiorul bisericii, unde au ars mobilierul şi toate materialele perisabile - dupa acest incendiu a fost numită “Biserica Neagra”.
Oraşul, însă, renaşte din cenuşă, de data aceasta clădirile fiind ridicate numai din piatră sau alte materiale rezistente la foc.
Din 1364 era organizat târgul anual cu participare largă; aici erau organizate şi târguri periodice sau săptămânale (vineri) unde veneau negustori din toată ţara şi chiar de peste graniţe, Piaţa Sfatului fiind arondată mai multor străzi amenajate special pentru negoţ. Mărfurile erau vămuite lângă poarta care se afla in capătul străzii Vămii (str. Mureşenilor astăzi), pe unde se ajungea direct in piaţă. In 1550 era deja atestată existenţa unui jude al pieţii care, împreună cu subalternii săi, veghea la bunul mers al activităţii. Magistratul şi funcţionarii oraşului vegheau la respectarea ordinii din piaţă, in sensul că fiecare comerciant trebuia să-şi aşeze marfa in locul stabilit de Consiliul Orăşenesc.
Existau mai multe târguri (şiruri) in piaţă şi in vecinătatea acesteia: Târgul Boilor (str. Diaconu Coresi), Târgul Cailor, Târgul de Peşte, Târgul Florilor (pe latura unde este azi “Cerbul Carpatin”) continuat, până la Biserica Neagră, cu Târgul Fructelor; Târgul Putinarilor, Târgul Grâului (în faţa Bisericii Adormirea Maicii Domnului) şi Sirul Inului (în faţa sediului Băncii Naţionale de azi, care funcţionează in unul dintre cele trei palate Czell). Pe partea unde era Banca Albina, paralel cu Casa Sfatului, spre Poarta Schei, era Şirul Botelor. Şirul Inului se afla în prelungirea Târgului Cailor (str.George Bariţiu de azi) şi se continua cu Zollstrasse, numită apoi Strada Vămii, apoi Voievodul Mihai, apoi 7 Noiembrie, azi Mureşenilor.

In cartea sa, Braşovul de altădată, Sextil Puşcariu ne spune că negustorii aveau şi melci, pentru amatori – îi vindeau “Sub Bucium”, o piaţă mică, accesibilă şi din Piaţa Sfatului, numită mai apoi “Prundul Rozelor” (după nemţescul Rosenanger) şi azi numită Piaţa “George Enescu”. Numele nemţesc e vechi şi s-a dat când aici era într-adevăr un prund pe care creşteau tufe de trandafiri sãlbatici. Din Şchei venea valea în dreptul Sfatului, unde era “Podul Minciunilor”, se despărţea in două braţe, unul curgând pe Strada Vãmii, spre Braşovul vechi, iar al doilea spre Blumăna, având albia prin locul Uliţei Căldărarilor. Între cele două ape era un prundiş cu tufişuri de mărăcini, greu de străbătut. Pe când eram in clasele din urmă ale liceului, săpându-se temeliile bisericii din Târgul Grâului şi ale casei din colţul Străzii Căldărarilor cu Strada Coresi, oamenii au dat de piatră de râu din prundişul ce era pe aici.
Nota: Uliţa (strada) Căldărarilor se numea astfel de la breasla care-şi avea aici atelierele; a fost numita şi str. Porţii cândva, Carol II pentru o scurtă perioada şi acum e str. Republicii, poarta fiind la capătul unde se află azi “Modarom” (locul unde era fosta poartă a oraşului e marcat azi cu piatră albă).

Azi, in Piaţa Sfatului se mai organizează târguri, cu diferite ocazii, şi majoritatea clădirilor au (cel puţin) la parter, spaţii comerciale sau birouri.

Loc de recreere

Piaţa Sfatului este locul unde se organizează diferite târguri, spectacole, diferite activităţi culturale - locul unde s-a desfăşurat Festivalul “Cerbul de Aur” când a fost reluat, in 1992 (întrerupt in 1997 şi reluat in 2001; ultima ediţie, după reluare, a fost in anul 2009).

Piaţa Sfatului nu a fost întodeauna pietonală. In 1892 a apărut tramvaiul (mai mult tren decât tramvai), care trecea şi prin Piaţa Sfatului şi pentru care a fost dărmată Poarta Vămii.

In faţa Casei Sfatului era o staţie pentru autobuzele care veneau din Piaţa Prundului (Şchei), până prin anii 1980. Şi era loc de parcare – un mare loc de parcare, unde mereu găseai loc (dar nici maşinile nu erau in număr aşa de mare ca azi).
Şi, cândva, până prin anii 1970, in Piaţa Sfatului erau pomi: castani, in principal, dar şi salcâmi - unii îşi amintesc că ar fi fost şi tei – cică într-o noapte ar fi tăiat toţi pomii, ca hoţii de lemn de azi. Gura târgului vorbeşte că se are in vedere plantarea de arbori - ceea ce mi se pare destul de firesc, mai ales că sunt multe bănci şi vara mai e nevoie şi de puţină umbră - nu doar sub umbrelele de pe terasele localurilor.

Fântâna arteziană a fost construită in anul 1987, anul din care Piaţa Sfatului este pietonală. Între timp s-a scos piatra cubică şi s-a înlocuit cu nişte… dale (piatra cubică, vorbeşte lumea) ar fi fost vândută străinilor care ştiu că oraşele cu istorie medievală ar trebui să păstreze pavajul cât mai aproape de cel original. Prea multe străzi istorice au fost asfaltate in Braşov… De fapt… nu ştiu care mai are piatră cubică.
Pe la începutul anilor 1990, pentru un timp, maşinile (cele de marfă, in special) au mai avut acces in zonă.
                                                                                                                    
Băncile din lemn oferă un loc pentru odihnă sau pentru a pierde vremea într-un cadru frumos, înconjurat de oameni şi de istorie. Porumbeii încă mai apar şi in Piaţa Sfatului deşi cele mai multe locuri unde se adăposteau au fost blocate.

In Piaţa Sfatului e o forfotă zilnică (noaptea e linişte, e pustie Piaţa - câţiva întârziaţi mai întâlneşti). Ziua, vara, sunt ocupate terasele, băncile şi marginile fântânii arteziene. Porumbeii aproape că ţi se strecoară printre picioare şi zboară, uneori, razant deasupra capetelor.

Sunt aici (şi azi) o mulţime de magazine, restaurante şi cafenele - pentru toate gusturile. Copii au, şi ei, un loc al lor unde, uneori, se pot juca cu fel şi fel de maşinuţe; câţiva meşteri îi învaţă să confecţioneze diferite figurine din baloane.

Locul unde se află acum Restaurantul Chinezesc, era pe vremuri un loc select de întâlnire pentru elita Braşovului, restaurantul Luther. Era localul pe care-l frecventau intelectualii - medici, profesori şi, în special, avocaţi. Patronul restaurantului era renumitul comerciant Ioan Moşoiu, care era considerat un adevărat fiu al Braşovului, datorită donaţiilor pe care le făcea, în special pentru liceul Şaguna.

Legende urbane (sau nu)

Una dintre legende spune că sub caldarâmul Pieţei Sfatului ar fi fost îngropate cereale. In anii ’950, apoi în 1967 şi 1987, trei camioane s-au prăbuşit în Piaţa Sfatului, sub pavajul surpat. Atunci au ieşit la iveală gropi de alimente datând din Evul Mediu, de pe vremea când vechii braşoveni ascundeau provizii pentru vremuri de asediu. Locul exact al fiecărei gropi era cunoscut doar de trei oameni din oraş care identificau gropile cu nişte frânghii speciale. Întinzându-le perfect între colţurile pieţei, în dreptul nodului făcut de către cei ce ascunseseră alimentele trebuia să se afle o groapă. 

Tuneluri secrete. Se spune ca Piaţa Sfatului ar fi brâzdată de mai multe tuneluri. Trei dintre ele ar duce la Biserică, iar unul ar ajunge chiar până sub Tâmpa. Cercetările istorice nu pot confirma exact harta tunelurilor, dar se pare că au existat. Există in centru mai multe guri de tunel, care au fost astupate in timp, dar arhitectura de acum a zonei nu permite efectuarea de cercetări. Se spune că aceste tuneluri erau folosite ca refugiu împotriva atacatorilor, pentru ascuns provizii, dar şi o parte din bogăţiile oraşului.
₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪
Sursa fotografii:
clic pe foto pentru mărire
Brasov, oraşul sufletului meu - cele vechi via:
http://www.landesarchiv-bw.de/; www.delcampe.net/; http://volganeagra.blogspot.ro/;
Mai multe fotografii cu Brasovul in alte timpuri aici:

Bibliografie
Braşov: scurtă istorie ilustrată a evoluţiei urbane, Dana Jenei, Anca Maria Zamfir, Gruia Hilohi, Gernot Nusbaecher;
Album monografic. Judetul Brasov, XXX;
Braşovul de altădată, Sextil Puşcariu;
Străzi, case, oameni din Braşov, de Steluţa Pestrea Suciu
Online: casasfatului.ro; http://www.summitbucharest.ro/ro/40.html; http://www.economiczoom.ro/life-style-hobby/palatele-din-brasov.html; adevarul.ro; http://monitorulexpres.ro/mobil/?stiri&p=mozaic&sID=132897; 

marți, 7 martie 2017

Microcipul obligatoriu sau nebunia cotidiană

O doamnă de o vârsta venerabilă mi-a spus într-o zi că in Olanda au inceput să implanteze microcipuri oamenilor. I-am spus că nu e adevărat; nu se implantează oamenilor, in general, ci numai celor care vor să aibă sub piele toate datele despre ei: “dosarul de sănătate, donator de organe sau nu, datele de identificare, telecomanda pentru a deschide uşa garajului, datele de pe contul bancar, folosind microcipul implantat pe post de card, la cumparaturi etc”. Ceva de genul acesta s-a anunţat şi in Suedia, acum câţiva ani şi clipul publicitar ne arăta cum o angajată deschide toate uşile din clădirea unde lucra fără a fi nevoita să folosească o cartelă (care ar putea fi furată de persoane interesate sau pierdută). Ca şi cum dacă cineva ar vrea să intre într-o clădire protejată – sau să afle datele cuiva – nu ar putea folosi un scanner pentru a detecta “bobul de orez” şi a-l scoate sau nu ar reuşi să ajungă altfel la “bazele de date”.

Pe tema aceasta doamna mi-a spus ca noi, românii, suntem înapoiaţi şi nu înţelegem tehnologia viitorului, binefacerile acesteia. M-am abţinut greu să mă răstesc şi i-am spus, cât de politicos am putut, că, eventual, cei care vor fi obligaţi (de şefi) să-şi implanteze o vor face (pe lângă cei care vor).
Joker recomanda implantarea de microcip :))
Joker vă recomandă implantarea unui microcip! 
Apoi aflu – cu stupoare! – că in Italia, din anul 2016, se implantează – obligatoriu! – microcipuri tuturor nou-născuţilor… Italia fiind al treilea stat care adoptă implantarea obligatorie de microcip.
Am aflat din ziare online, deci n-ar trebui să fiu aşa de stupefiată. Ziarele (cele online mai ales) scriu multe prostii, uneori. Am intrebat două amice şi mi-au zis că n-au auzit de aşa ceva deşi ar fi spus Renzi (premierul italian), in 2015, că din anul 2016 va fi obligatorie microciparea bebeluşilor, dar nu l-au auzit personal rostind cuvintele. De-ar fi aşa probabil că ar fi scris şi “presa românească” despre faptul că deja a început implantarea.

Primul stat care a început această implantare de microcipuri – ca cele utilizate pentru animale – ar fi fost S.U.A. – cică, din 2013 toţi cetăţenii americani vor fi obligaţi să îşi implanteze un astfel de microcip. Suntem in 2017 şi nu am auzit despre vreo astfel de “campanie” – dar ce n-am auzit nu înseamnă că nu există.
Ar fi vorba despre VeriChip, utilizat medical pentru a înregistrata anumite stări ale bolnavului (pe scurt), dar ar putea fi utilizat şi pe scară largă.
Ar fi fost aprobat in Mexic, unde deja ar fi fost implantat la mii de pacienţi. Acum, microcipul e in drum spre Europa.

Al doilea stat ar fi fost Suedia. Nici de aici nu mi s-a confirmat această obligativitate. Doamna amintită la început mi-a spus despre Olanda… Pfuuu….!

Oare chiar a început implantarea obligatorie a microcipurilor şi sunt singura care nu are informaţii clare?! Of-of-of!

E cert: se doreşte implantarea de microcipuri oamenilor dar nu cred că s-a ajuns la obligativitate. Tot ceea ce scrie acum pe te miri unde este, cred, manipulare, un mod de a obişnui oamenii cu ideea. Practic, un astfel de microcip ar putea fi „cutia neagra” a individului – şi nu ştiu cât e de necesară o astfel de măsura pe care o consider extremă deşi mulţi o dau ca fiind un mod de a fi in siguranţă, de a-ţi asigura un alibi in caz de cine ştie ce, de a nu mai pierde cardurile şi / sau cheile, actele de identitate etc. ş.a.m.d..
>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>
(foto prelucrata pe http://funphotobox.com)

luni, 6 martie 2017

Cugetări. Citate favorite

Veacuri de-a rândul filosofii au sperat că vor putea odată să pătrundă secretele lumii. Astăzi filosofii n-o mai cred – şi ei se plâng de neputinţa lor. Eu însă mă bucur, că nu ştiu şi nu pot să ştiu, ce sunt eu şi lucrurile din jurul meu, căci numai aşa pot să proiectez in misterul lumii un înţeles, un rost, şi valori, cari izvorăsc din cele mai intime necesităţi ale vieţii şi ale duhului meu. Omul trebuie să fie creator – de aceea să renunţe cu bucurie la cunoaşterea absolutului.
Mă plimb in vârf de munţi. E noapte, dar cum ochii mi s-au obişnuit cu întunericul, văd la depărtari mari, vag – ce-i drept – dar totuşi văd. Aprind un muc de lumânare, deodată văd limpede la doi paşi, mai departe nimic. Mintea noastră sănătoasă, cu presimţirile ei instinctive, obişnuită cu întunericul realităţii, vede – tulbure, ce-i drept – la depărtări şi-n adâncimi foarte mari. Ştiinţa îşi aprinde însă mucul de lumânare; dintr-odată vedem totul la doi paşi, dar mai departe deloc.
(Pietre pentru templul meu, Cugetări, 1919)
Zări şi etape, Lucian Blaga, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1968.

Volumul Zări şi etape cuprinde o selecţie din eseurile, aforismele, articolele de filosofie a culturii şi artei scrise de Lucian Blaga între 1919 şi 1930 şi publicate in presa vremii, articole pe care autorul le-a revăzut şi le-a grupat într-o succesiune logică, in capitole şi subcapitole. Pregatită pentru tipar încă din anul 1945, cartea oglindeşte orientarea scriitorului din acea perioadă.

Postare înscrisă in jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte, la un moment dat.