Un con din coji fistic pe cleste de rufe AEC23

Cojile de fistic îmi plac la joaca – anul trecut am învățat să mă joc cu ele. În cuibul 23 din bradul-calendar pentru Adventul Exploratorului Creativ am descoperit o punguță cu coji de fistic. Alegerea (aproape) fireasca a fost de a construi un con de brad. Simplu de zis, mai greu de făcut, pentru ca nu aveam prea multe idei despre cum se face, dar...

Am tăiat o felie dintr-un dop de pluta, am înfipt în ea o crenguța (rămasă de la omul de zăpada) – am fixat-o la baza cu silicon – și-am lipit (cu silicon auriu cu sclipici) cojile de fistic în relativa forma a unui con de brad.

Alunecau cojile, nu am reușit sa le lipsesc în acea aparenta forma de spirala și a rezultat un con cam sifonat, înalt de 8 cm, pe care l-am lipit pe unul dintre cleștii de rufe descoperiți în cuibul 3 din bradul-calendar amintit mai sus.

Și gata! Mai am o provocare: cea a dopurilor de pluta. Și sunt cu pluta, dar găsesc ceva pe net (Suzana a scris, la alta postare, ca sunt mai multe filmulețe).

Soricelul Bo la 1 Decembrie. Tricolorul. Advent fotografic

Mare agitație, mare! Oamenii doar că nu se calcă în picioare – se înghesuie pe-o margine de drum să vadă soldații trecând. Șoricelul Bo, cu pași mărunței se strecura printre ei - a pornit voios pe vreme ploioasă să-și ia ceva pentru acasă. Abia aștepta fistic să găsească. Știa foarte bine că în țara lui nu crește Pistacia vera și mai știa că arbustul de fistic e o specie aproape amenințată, fiind în descreștere, dar era adus de mult, pentru consum.

El, micuț și negru, se ascundea ușor în cam orice peisaj iar acuma, că ploua, oamenii n-aveau ochi pentru el și pisicilor nu le prea place să vâneze-n ploaie.

Curios din fire, ce și-a zis micuțul?! Ia să mai întârzie, trăgând cu urechea. Asculta atent ce oamenii vorbeau, preocupați, desigur, de Ziua României.

Unul către altul:

- Vrem o țară ca afară sau o țară ca la țară?

- Nu vorbi prostii! spune celălalt. Când zici „ca afară” la ce te gândești?

- La Canada sau la SUA, chiar la Franța sau Suedia.

- Oh, nătăfleț ce ești! Nu doar țările acestea intră la „ca afară”. Mai sunt Siria, Iran, ba chiar și Afganistan...

- Nu așa gândesc! se revoltă primul.

- Dar și așa se poate înțelege când rostești! Ai grijă ce-ți dorești, căci s-ar putea să primești.

- Și-atunci, ce să-mi doresc de Ziua României?!

- O țară mai mult a noastră?! zâmbește mânzește celălalt.

Cei doi s-au îndepărtat și șoricelul Bo s-a retras sub o bancă dintr-un foișor unde doi bătrânei s-au așezat să-și odihnească picioarele obosite.

- Să trăiești, române!

- Să trăim cu toții, în pace, armonie, bunăstare!

- Mai puțin politrucii care administrează azi țara! se încruntă primul. Să aibă ani de viață câți or vrea, dar să plece-acasă, că nu dau randament!

- Prea frumos ar fi! Dar... cu cine îi înlocuim?

Total neinteresat, șoricelul a plecat. Se amuza, în sinea lui, ascultând oamenii vorbind. Dădeau din gură toată ziua, visau cu ochii deschiși, își doreau fel de fel dar – concluzionase șoricelul – numai gura era de ei; altfel, ca și tagma lui de șoricel, oamenii doar la papa bun se gândeau și la adăpost.

Și-a văzut de ale lui, căutând fistic. Știa el un loc, unde unii spărgeau fistic în loc de semințe. Pășea mărunțel, pe un fel de covor colorat în roșu, galben și albastru. Măi, dar ce vedetă e! De n-o fi vreo capcană! S-a cam speriat un pic, s-a oprit și-a cercetat: nicio mișcare suspectă, așa că a înaintat.

A văzut fisticul, agățat într-un copac! Asta mai lipsea: să se cațăre în pom! Ce să facă? Îl voia! Ups! Stop! Efortul n-are rost ‘că fisticu-i colorat în roșu, galben și albastru!

Șoricelul Bo și-a adus contribuția la prima pagină din calendarul Adventul fotografic. Acum se poate retrage în adăpostul lui, departe de ploaie, de oameni și pisici, consumând și azi din proviziile pentru iarnă. Înainte de-a intra, a strigat pe limba sa: 

                         La mulți ani, România!

Coji de nuca în misiune. Materiale din Natura - fructe cu coaja tare

Vin două țestoase pe cărare și-ntâlnesc o alta-n cale – e mai mare și mai tare în picioare; e mai vârstnică și mult mai înțeleaptă. Nu e ninja nici cea mare deci motiv de ceartă n-au. Se unesc pentru o plimbare spre copacul aurit. 

Auzit-au undeva că acolo, printre crengi, e o cheie fermecată ce deschide inimile. Voiau cheia foarte mult, dar nu pentru ele, ci pentru oamenii ale căror inimi le-a închis un zeu supărat pe lume.

Cum mergeau ele agale discutau pe limba lor și erau tare îngrijorate că nu s-au gândit cum vor face să urce în pom – că doar cheia n-o fi fost lăsată la îndemână tuturor.

Nici bine nu s-au gândit când din tufe au ieșit doi păianjeni negri, uriași. Pentru o clipă au înghețat – așa ceva nu mai văzuseră – dar pentru că păianjenii păreau că le ignoră și-au făcut curaj, îndemnându-se-n ascuns, și i-au oprit pe păianjeni, povestindu-le ce aveau de gând, explicându-le că le-ar prinde bine ajutorul lor, cei care puteau urca-n copac și apoi puteau prinde cheia de carapacea uneia dintre ele folosindu-se de firele lor lipicioase.

Păianjenii n-au stat pe gânduri, sperând și ei – la rândul lor – că de-ar avea oamenii inimile libere nu i-ar mai vâna până la exterminare nici pe ei și nici alte viețuitoare.

Au plecat toți cinci la drum, spre copacul aurit. Speranța parcă le dădea aripi, așa de repede-au ajuns!

Un păianjen a urcat și cheia a aruncat; celălalt a lucrat și a prins cheia de carapacea țestoasei cea mai mare, apoi s-au despărțit, păianjenii spunându-le țestoaselor că așteaptă cu nerăbdare o schimbare în comportamentul oamenilor. Țestoasele i-au asigurat de reușită dar – vai! - ele nu prea-i cunoșteau pe oameni.

Fericite foarte, țestoasele au pornit înapoi, spre cufărul fermecat unde inimile zăceau închise.

Mai apoi și-au consemnat în scripte, în tabelul de la Niko, reușita lor cea mare, mândre tare că ele cinci viețuitoare, plămădite din fructe cu coajă tare, vor salva oamenii de la împietrire.

Prezentarea personajelor

Personajele sunt confecționate din coji de nucă și de fistic.

Primele au fost broscuțele A și B, din coaja unei nuci mai mici.

Acest model de țestoasă am învățat să-l fac cândva în primii ani de școală. Diferența între atunci și acum: acum am lipit mărgeluțe ca ochi și am lăcuit carapacele.

Țestoasa C e din coaja unei nuci mai mari – din cealaltă jumătate a răsărit capul de ren.

Picioarele, capul și coada sunt din coji de fistic.

Păianjenii D și E sunt părți dintr-o nucă. 

Picioarele sunt din sârmă, ochii desenați cu vopsea și marker, corpul colorat cu vopsea acrilică peste care am aplicat lac. Pentru ei m-am inspirat din poze de pe Internet.

N-au mai primit rol castanele și sfertul de coajă de la castană. 

Până să mă hotărăsc ce să fac din ele s-au veștejit. Din coajă mi-am imaginat un șoricel arici – mi se părea super potrivit (aveam și mărgelele pentru botic și ochi) dar când am văzut cum s-a uscat coaja... am renunțat (doar nu era să fac un șoricel arici întors pe dos!)

Aici s-a încheiat sezonul opt – Materiale din Natură – din serialul Calendar ReCreativ.

Începe „Adventul fotografic”, cu prima temă: Tricolorul. Pe blogul Explorator prin viață sunt îndrumările despre ce și cum cu jocul.

Ornamente cu sfoară și coji fistic

Atunci când îmi place ceva făcut de mâna cuiva încerc să fac și eu. Sigur, nu chiar orice! Îmi cunosc limitele și n-am de gând să le forțez în anumite domenii – poate aș forța dacă aș vrea să dovedesc ceva cuiva, dar cum nu mă interesează să dovedesc ceva cuiva prefer doar să mă joc. Și m-am jucat cu sfoară, coji de fistic și carton, de când am văzut ornamentul făcut de Niko. După ce am lucrat „ovalul mijlociu” am mai lucrat trei, în timp, la solicitarea „publicului”: două mari (cca 19 cm) 

și unul mititel (7 cm).

Cineva a vrut rotund (10 cm diametru cerc verde), cu ață colorată, și am executat "ordinul", respectând alegerile făcute de persoana respectivă în privința materialelor. 

Nu-s prea încântată de cercurile „concentrice”, dar nu mie trebuie să-mi placă; m-am străduit, și ce-am reușit a fost pe placul persoanei care m-a rugat.

Putea să spună că nu-i place?!

Felicitare cu ață. Ornament cu sfoară

Îmi place să meșteresc diverse obiecte, în general; cu obiectele de artă mă descurc mai greu și despre unele stiluri/tehnici de lucru nici n-am auzit până în acest an, când am întâlnit-o pe Niko și minunile ei. De la Rux, cu Provocările verzi, am aflat o mulțime și, cumva, jucându-mă cu Rux m-am pregătit pentru o nouă rundă de jocuri.

Una dintre provocările pentru Calendarele ReCreative de la Niko a fost pe tema felicitărilor și mărtișoarelor „spirelli” – atunci am aflat despre ce e vorba și m-a cucerit tehnica de lucru dar mi-au dat bătaie de cap șabloanele. Cea mai recentă felicitare făcută folosind tehnica spirelli:

Cu poza m-am jucat în programul tuxpi.com

Există șabloane gata făcute, dar nu aveam acces la acestea, magazinul „tematic” pe care-l cunosc fiind destul de departe de locuință și deloc în drumurile mele cotidiene. Niko a postat un articol în care explică pe îndelete cum se fac aceste șabloane pentru spirelli card. Am citit cu atenție și... cu atenție am reușesc să greșesc, dar, în final, m-am descurcat onorabil - zic eu.

Nici cu frunzele spirreli nu m-am descurcat extraordinar (mie mi-au ieșit ca niște rămurele de brad)

deși am citit și instrucțiuni despre cu se realizează frunzele în tehnica spirelli.

Zilele trecute, tot la Niko, am văzut o decorațiune cu sfoară și coji de fistic. A fost musai să încerc și eu, pentru că materiale aveam!

și am reușit ce se vede mai jos:

Și cu poza aceasta m-am jucat în programul amintit mai sus

Ornamentul meu are doar opt cm înălțime și seamănă cu al ei mai mult ca idee. E prima dată când montez o floare din coji de fistic – ați ghicit, probabil: nu mi-a dat prin minte până acum.

Să confecționez obiecte sau să înfășor obiecte cu ață sau sfoară am mai lucrat de-a lungul timpului, deci nu-mi e chiar străină tehnica. Pe blog am scris doar despre un brad din ață (pentru Provocări verzi) – prima dată când am lucrat un brad în stilul respectiv, un suport pentru stilouri și o roabă – aceasta e prima făcută și mi-a pus răbdarea la-ncercare (am zis că nu mă mai încumet, dar m-am mai încumetat de două ori de atunci).

Și cojile de fistic le-am mai folosit la una-alta – relativ recent le-am montat pe cutia în care am pus doi pui de cactus (crescuseră în „capul” unui cactus mai mare).

Din nou, cu poza m-am jucat în același program de editare.

Interesant că, deși aveau aproape aceeași înălțime când i-am desprins ce cactusul "gazdă", unul s-a lungit urgent, celălalt a rămas pitic – e verde-n creștet, deci crește, dar leeeent.

Cu introducerea m-am descurcat cumva, dar n-am idei pentru încheiere...