Fața și reversul. Citate favorite

Am ales un fragment dintr-un eseu al lui Albert Camus: “Fața și reversul”.

Singura neliniște care mă mai stăpânește e aceea de a simți această clipă impalpabilă fugindu-mi printre degete ca picăturile de mercur. Lăsați-i pe cei care vor să întoarcă spatele lumii. Nu mă plâng, pentru că privesc cum mă nasc. În clipa asta singura mea împărăție e această lume. Soarele și umbrele, căldura și frigul care vin din adâncul văzduhului; de ce să mă întreb dacă chiar acum nu moare ceva și dacă oamenii nu suferă, de vreme ce totul este înscris în această fereastră prin care cerul își revarsă preaplinul venind întru întâmpinarea milei mele? Pot doar să spun, și voi spune chiar acum, că important e să fii uman și simplu. Ba nu, important e să fii adevărat, acest cuvânt cuprinzând totul, omenie și simplitate. Și când sunt oare mai adevărat decât atunci când eu sunt lumea? Sunt copleșit de daruri înainte chiar de a le fi dorit. Veșnicia e aici și eu nădăjduiam în ea! Acum nu mai vreau să fiu fericit, ci doar să fiu conștient.

Un om contemplă lumea și celălalt își sapă groapa; cum să-i separi? Oamenii și absurditatea lor? Dar iată surâsul cerului. Lumina crește și în curând va fi vară. Și iată ochii și glasul celor pe care trebuie să îi iubim. Sunt legat de lume prin toate gesturile mele, de oameni prin toată mila și recunoștința mea. Între această față și acest revers al lumii nu vreau să aleg, nu-mi place să aleg. Oamenii nu te vor lucid și ironic. Spun: “Înseamnă că nu ești bun”. Nu văd legătura. Desigur, dacă-l aud pe unul spunând că e imoralist, înțeleg că simte nevoia să-și făurească propria lui morală; dacă un altul afirmă că disprețuiește inteligența, ghicesc că nu-și poate suporta îndoielile. Dar asta pentru că nu-mi place când se trișează. Curajul cel mare rămâne acela de a privi cu ochii larg deschiși atât lumina cât și moartea. Cum să arăt drumul care leagă această mistuitoare dragoste de viață de această tainică disperare? Dacă ascult glasul ironiei (această garanție a libertății de care vorbește Barrés), cuibărită în adâncul lucrurilor, ea mi se dezvăluie treptat. Clipind din ochii mici și limpezi îmi spune: “Trăiește că și cum…” Căci, în ciuda multor căutări, asta-i toată știința mea.

La urma urmei, nu sunt sigur că am dreptate.

₪

Autorul, despre volumul "Fața și reversul": Eseurile reunite în acest volum au fost scrise în 1935 și 1936 (aveam atunci douăzeci și doi de ani) și publicate un an mai târziu, în Algeria, în foarte puține exemplare. […] Nu mă lepăd de nimic din ce-am exprimat în aceste scrieri, dar forma lor mi s-a părut întotdeauna stângace.

Sunt un om mediu plus o existență. Valorile pe care aș simți nevoia să le apăr sunt valori medii. (Albert Camus)

₪₪₪

Citate favorite e ȋntȃlnirea săptămȃnală găzduită de Zina, gȃndită ȋmpreună cu Ella, la care poate participa oricine scrie o postare cu citate care i-au atras atenția ȋntr-o carte sau în altă parte și pe care o ȋnscrie în tabelul ȋntȃlnirii de luni.

₪₪₪

Acest reprezentant al existențialismului, Albert Camus, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (17 octombrie 1957), s-a născut la 7 noiembrie 1913, într-un sătuc sărac din Algeria Franceză, unde, în 1871, s-au stabilit părinții lui (tatăl, francez, mama de origine spaniolă). Familia Camus era originară din Bordeaux, primul Camus care a părăsit Franța pentru Algeria a fost străbunicul autorului, care la începutul secolului al XIX-lea a devenit parte a valului de coloniști europeni din nordul Africii.

Albert a fost cel de-al doilea copil al familiei, după fratele sau Lucien. Tatăl moare în primele lupte ale primului război mondial și cei doi rămân în grija mamei, împreună cu care se mută în Alger, unde mama a lucrat mai întâi la o fabrică de cartușe, apoi a spălat rufe pe la familiile înstărite. Albert a trăit lângă mama sa aproape surdă și care vorbea foarte puțin, un unchi infirm, dogar de meserie, și fratele său. Lipsurile elementare îi marchează profund personalitatea. A fost jurnalist, romancier, eseist, dramaturg și filosof.

Termină cursurile școlii comunale, ca bursier face studii liceale și continuă cu studii universitare, luându-și licența în filosofie cu teza “Metafizica creștină și neoplatonismul”, care are ca obiect raportul dintre elenism și creștinism la Plotin și Sfântul Augustin. La vârsta de 17 ani apar primele semne ale tuberculozei.

Din primele momente ale venirii lui Hitler la putere, în 1933, a participat activ în mișcarea de rezistență antifascistă. În 1934 se căsătorește (căsătoria durează doar un an) și se înscrie în partidul comunist, la îndemnul unui prieten, primind sarcina de partid de a face propagandă în mediile musulmane. A părăsit repede partidul comunist (unele surse spun 1935, altele 1937) dar motivele nu sunt prea clare. E refuzat la înrolare la începerea celui de-al doilea război mondial; în 1940 se căsătorește cu Francine Faure (au împreună doi copii: Catherine și Jean). În 1943 începe să lucreze pentru ziarul clandestin “Combat”, vocea mișcării de rezistență franceză.

Moare într-un accident de mașină, la 4 ianuarie 1960, când se întorcea la Paris după o vacanță la schi cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

Fatalitatea. Citate favorite

Tot ceea ce ramâne este soarta al cărei rezultat este fatal. În afara acestei singure fatalităţi a morţii, totul, fericire sau bucurie, este libertate. Rămâne o lume în care omul este ingurul stapân. Ceea ce îl lega era iluzia unei alte lumi.

(Albert Camus, “Mitul lui Sisif”, Ed. pentru Literatura Universală, Bucureşti, 1969, traducere de Irina Mavrodin)

*

Geniul are fatalitatea sa. Nu trebuie să vedem în operele sale o manifestare a voinţei Providenţei?

[Arsène Houssaye, pseudonimul lui Arsène Housset (n. 28.03.1815 - d. 26.02.1896), romancier, poet şi om de litere francez; cunoscut şi sub pseudonimul Alfred Mousse]

*

Obscuritatea există doar pentru că poate înceta să existe. În ea stă oportunitatea oricărei victorii şi a tuturor progreselor. Fie că se numeşte fatalitate, moarte, noapte sau materie, este piedestalul vieţii, al luminii, al libertăţii şi al spiritului. Căci reprezintă rezistenţa - adică punctul de sprijin al întregii activităţi, prilejul dezvoltării şi triumfului ei.

[Henri Frédéric Amiel (n. 27.09.1821 - d. 11.05.1881), filosof moral, poet şi critic elveţian]

*

Câteodată, împotriva educaţiei sale, părintele Desmoulins înclina să creadă in predestinare, care nu era însă voinţa lui Dumnezeu, ci natura omului. Avea impresia că viaţa fiecărui om era determinată de ceva din firea lui. Acordul dintre firea interioară şi împrejurările exterioare constituia fatalitatea, iar bătrânul preot ştia că acesta este un adevăr mai vechi decât însăşi biserica.

(Louis Bromfield, “Delta salbatică”, Ed. Vivaldi, Bucureşti, 1993, traducere de Petronela Negoşanu)

*

Îi era dor de ea. Spusese odată in felul ei incoerent că viaţa era guvernată de nişte forţe invzibile, tainice şi subtile, pe care mintea omenească nu le poate cuprinde. La gândul acesta, un fatalism straniu, nou apărut, aprinse in el o rază slabă de speranţă. In tot cuprinsul vieţii se obişnuise să se bazeze pe faptul cert şi incisiv. Acum însă avea impresia vagă că există o altă forţă, mai înaltă, mai profundă decât raţiunea…

(A.J.Cronin, “Gran Canaria”, Ed. Tribuna, Craiova, 1991)

Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.

Fatalitatea nu se referă la ceva rău, neapărat, ci este acel ceva care nu poate fi evitat: moartea, de exemplu, sau o întâlnire karmică.