În vremea când se povestește sultanul numise un alt mare
vizir. Dorind să atragă asupra lor razele binevoitoare ale acestui nou soare
toți demnitarii statului se străduiau să mulțumească pe acest deținător al sigiliului imperiului.
Astfel, un pașă al Egiptului a ales dintre toate frumusețile
bazarului din Cairo
o sclavă tânără cu ten trandafiriu, cu șolduri rotunde, cu talia mlădie și
mersul legănat. Ochii negri reflectau cea mai voluptoasă înflăcărare. A
împodobit-o cu splendori, a urcat-o în litiera purtată de o camilă și a dat-o
în grija celui mai credincios aga, s-o ducă în dar la marele vizir; i-a mai dat
și o scrisoare de felicitare pentru acesta.
Aga a pornit la drum, sigur pe el, păzind cu strășnicie
sclava: ziua stătea alături de cămila care purta litiera iar noaptea, la fiecare
popas, se închidea cu ea într-o cameră. Pentru mai multă siguranță se culca în
fața ușii, îi pregătea un pat lângă al lui și își înnoda cămașa de a ei.
Dar… dușmanul din casă e de o mie de ori mai de temut decât cel
care rătăcește pe afară! Cum să poată asista nesimțitor, în fiecare seară și în
fiecare dimineață la toaleta tinerei și frumoasei femei? De la o zi la alta, tentația
păcatului îl chinuia din ce în ce mai tare, uitând de pază pe măsură ce se
depărta de Egipt… și nici aproape de marele vizir nu erau… Chiar în acea
noapte, sclava s-a plâns de frison cu febră.
- I-a o bucată de stofa de lână – i-a zis ea, și freacă-mă
bine, ca să mă încălzesc.
Aga, de teamă să nu o piardă, s-a așezat lângă ea și a
fricționat-o conștiincios pe tot corpul. Copila s-a agățat de el, să se
încălzească, ceea ce era deja prea mult și pentru un aga credincios: teaca se
afla chiar în fața pumnalului… Prima dată a fost mai greu, dar apoi, la fiecare
popas (și de la Damasc la Constantinopol e drum lung) frumoasa sclavă nu s-a
mai plâns de frig.
A ajuns, în sfârșit, în capitală, s-a prezentat la
marele vizir, i-a înmânat scrisoarea și darul. Sclava a fost condusă în harem
și aga, ca recompensă pentru strădania sa, a primit bacșis o pungă cu bani de
aur.
Seara, frumoasa sclavă plină de grația tinereții și purtând cele
mai frumoase podoabe, a fost adusă în fața marelui vizir. Mare a fost surpriza
acestuia – și mânia – când și-a dat seama cum stau lucrurile!
- Ce mai e și asta?! a strigat el. Pașa din Egipt mă ia drept
servitor și-mi face cadou un covor peste care a trecut o întreagă caravană?
A chemat gărzile și a dat poruncă să fie scotocite hanurile,
aga să fie prins și adus în fața lui. Aga a fost repede găsit și adus la
marele vizir.
- Nemernicule! îl întâmpină păcălitul. A cui e vina pentru ceea
ce bănuiești? A ta sau a stăpânului tău?
Speriat, aga nu știa ce să răspundă și dădea din buze ca un pește.
- Înfățișează-mi tot adevărul! insistă marele vizir, căruia îi
venea să râdă de mutra pe care o făcea nefericitul – altfel ți-a sosit ceasul
cel de pe urmă!
- Îndurare, luminăția ta – se roagă aga, profitând de moment.
Spuneți-mi: e posibil ca, atunci când un astfel de vânat îi e mereu la îndemână,
un arc să poată sta încordat, cu săgeata pregătită, de la Damasc până la
Constantinopol?
(Cartea voluptatii, de Ahmad Ibn Souleiman, traducerea N. Constantinescu – Pro Editura si
Tipografie, 2002)