Discursul lui V (for Vendetta)

V for Vendetta este un film din 2006, bazat pe o serie de cărți de benzi desenate realizate în anii 1980 de Alan Moore și David Lloyd. Acțiunea este plasată în viitor (undeva în jurul anului 2015), într-o societate distopică, în Londra dintr-o Mare Britanie totalitară.

Un politician ambițios și foarte religios s-a gândit să preia puterea politică. A reușit să-i supună pe cetățeni cu un virus eliberat în trei puncte distincte, virus care a ucis zeci de mii de oameni. Apoi, după ce a fost ales – miracol! - s-a descoperit remediul, iar el și mai mulți acoliți au devenit obscen de bogați. Anii au trecut. Teama pe care o sădise în mintea oamenilor avea acum rădăcini adânci. Cine îndrăznea să miște-n front ajungea repede „la anchetă”, apoi era încarcerat sau executat. Alții – homosexuali, lesbiene, imigranți, cei de altă religie etc. - dispăreau fără urmă. Muzica, obiectele de artă ("decadentă") și o mulțime de cărți erau interzise (cine era descoperit că deține un exemplar din Coran, de exemplu, era executat fără măcar un simulacru de proces), telefoanele erau ascultate s.a.m.d.. Stingerea se dădea la ora 23 și cine era prins afară după acea oră „merita” tot ceea ce-i făceau „Trădătorii” – golani colaboratori ai Poliției Secrete.

V, care umblă îmbrăcat în negru, cu pelerină, pălărie și o mască „Guy Fawkes” e dedicat eliberării concetățenilor de cei care i-au supus prin teroare. Vrea să le reamintească noaptea de 5 noiembrie 1605, când Guy Fawkes a vrut să arunce în aer Parlamentul. V este un personaj complex: intelectual, tandru, puternic, strălucitor, dar și singuratic, violent, răzbunător – condus de o vendetă personală.

La un moment dat pătrunde în sediul televiziunii naționale și accesează canalul de urgență, adresându-se telespectatorilor:

Ca mulți dintre voi, apreciez confortul rutinei zilnice, siguranța lucrurilor familiare, liniștea repetiției. Îmi plac ca oricui altcuiva. Dar, în spiritul comemorării evenimentelor importante din trecut, asociate de obicei cu moartea cuiva sau cu finalul unei lupte oribile (...) m-am gândit să marcăm acest 5 noiembrie, o zi care nu mai e rememorată, din păcate, făcându-ne timp pentru o discuție. Sunt oameni care nu vor să vorbim, desigur. Chiar acum se dau ordine prin telefon și oameni înarmați vin încoace. De ce? Pentru că, deși bastonul poate fi folosit în locul conversației, cuvintele rămân mai puternice. Cuvintele oferă mijloacele spre sens și, pentru cei care le ascultă, enunțarea adevărului. Adevărul e că în țara asta se întâmplă ceva teribil de în neregulă, nu? Cruzime și nedreptate, intoleranță și oprimare. Și acolo unde înainte aveați libertatea de-a obiecta, de a spune ce credeți, acum sunt cenzori și sisteme de supraveghere, care vă includ în conformitate și vă supun. Cum s-a ajuns aici? Cine e de vină? Unii sunt mai responsabili decât alții și vor fi trași la răspundere, dar adevărul e că, dacă îi căutați pe vinovați, trebuie să vă priviți în oglindă. Știu de ce ați tăcut... Știu că vă temeți. Cine nu s-ar teme? Război, teroare, boli. Multe probleme v-au corupt rațiunea și v-au răpit bunul simț. Teama v-a învins și, speriați, ați apelat la înaltul cancelar, Adam Sutler. El v-a promis ordine, pace. A cerut ca în schimb să vă supuneți în tăcere. Aseară, am vrut să pun capăt acestei tăceri. Am distrus Old Bailey pentru a aminti acestei țări ce uitase. Acum peste 400 de ani, un mare cetățean a dorit ca 5 noiembrie să ne rămână veșnic în memorie. Spera să amintească lumii că dreptatea, justiția și libertatea nu sunt doar cuvinte, ci perspective. Dacă n-ați văzut nimic, dacă crimele acestui guvern vă sunt necunoscute, vă sugerez să lăsați ca 5 noiembrie să treacă neobservat. Dar dacă vedeți ce văd și eu, dacă simțiți ce simt și eu, dacă vreți ce vreau și eu, stați alături de mine, peste exact un an, la porțile Parlamentului. Împreună, le vom oferi un 5 noiembrie ce nu va fi uitat niciodată.

V își încheie transmisia și reușește să scape, dar toate canalele de știri vorbesc despre „mesaje ale urii” și despre faptul că „teroristul” care a folosit arme împotriva civililor neînarmați (erau înarmați și nu erau civili) a fost ucis. Populația n-a crezut că V a fost ucis.

Mi-a plăcut mult remarca lui V, spre finalul filmului:

Behind this mask there is more than just flesh. Beneath this mask there is an idea… and ideas are bulletproof - Sub această mască, se află ceva mai mult decât carne. Sub această mască se află o idee… iar ideile sunt antiglonț...

Postare pentru Citate favorite, joc găzduit de Suzana.

Imagine de OpenClipart-Vectors de la Pixabay

Divergent. Film

Divergent este un film american științifico-fantastic și de acțiune regizat de Neil Burger în 2014, scenariul fiind bazat pe romanul omonim scris de Veronica Roth în 2011. Actorii din rolurile importante sunt Shailene Woodley, Theo James, Ashley Judd, Maggi Q, Kate Winslet, Ray Stevenson, Zoe Kravitz, Miles Teller, Tony Goldwyn, Ansel Elgort, Jai Courtney.

Povestea se desfășoară în orașul Chicago, într-o versiune distopică postapocaliptică, unde oamenii sunt împărțiți în facțiuni („grupuri” sau „categorii”, cred ca ar fi termeni mai corecți în context) care reprezintă trăsături ale naturii umane: Altruiști, Pacifiști, Cinstiți, Neînfricați și Erudiți. Societatea e condusă de Altruiști și armonia este perfectă, mai ales că cei care nu se potrivesc în nicio facțiune sunt izolați de ceilalți și sunt considerați „divergenți”, în sensul că nu se potrivesc în nicio facțiune sau se potrivesc în toate, dar ideea e că aceștia nu pot fi controlați, deci sunt un pericol pentru armonia societății în care fiecare „știe unde îi este locul” și în care numai facțiunea/grupul contează, individul deloc. Cei care nu fac parte dintr-o facțiune – divergenți sau nu - nu au niciun rol în societate, niciun privilegiu, niciun drept – sunt lăsați să se descurce singuri într-un oraș aproape distrus, dincolo de gardurile orașului unde trăiesc oamenii organizați în facțiuni. Neînfricații sunt cei care mențin ordinea în societatea distopică și îi apară pe ceilalți de orice eventual atac venit de oriunde.

Când copiii ajung la vârsta de 16 ani sunt supuși unui test de aptitudine psihologică – un fel de „îndrumare profesională”, dar folosind-se un ser care indică facțiunea cea mai potrivită. Totuși, tinerilor li se permite să aleagă orice facțiune din care vor să facă parte permanent - la „ceremonia de alegere”. O dată aleasă facțiunea nu mai e loc de răzgândire.

Beatrice Prior, eroina, s-a născut în facțiunea Altruiștilor; tatăl ei face parte din consiliul de guvernământ. Testul tinerei arată atribute pentru trei facțiuni: Altruiștii, Erudiții și Neînfricații, ceea ce înseamnă că este divergentă, dar cea care se ocupă de testul ei o include la Altruiști și o avertizează să păstreze secretul pentru că divergenții pot gândi independent și sunt conștienți indiferent ce ser ar fi injectat în ei – adică, gândirea lor nu poate fi manipulată nici chimic, ceea ce se consideră a fi o amenințare pentru ordinea socială. La ceremonia de alegere Beatrice se îndreaptă către Neînfricați. Unul dintre cei care conduc facțiunea Neînfricaților îi informează că cine nu reușește să treacă toate probele dificile va ajunge între cei fără facțiune. Ultima probă constă în introducerea unui ser care să provoace halucinații și la acest test nimeni nu poate rezista dacă ascunde ceva. Totuși, Tris (numele ales de Beatrice) trece testul. A doua zi li se spune Neînfricaților că vor avea de făcut un exercițiu de luptă și pentru asta vor fi injectați cu un ser care va permite urmărirea lor clipă de clipă în timpul exercițiului. În fapt, serul pregătit de Erudiți este unul pentru controlul minții (ser care la divergenți nu funcționează) și le este injectat pentru a nu opune rezistență când vor primi ordinul să asasineze toți Altruiștii pentru că Erudiții vor să preia controlul societății pe motiv că Altruiștii se gândesc prea mult la oameni (inclusiv la cei fără facțiune) și insistă ca trăsăturile psihologice umane să fie păstrate și dezvoltate, deci trebuie reduși la tăcere. Erudiții doresc să înfrângă natura umană pentru că, afirmă ei, natura umană e cauza minciunilor, hoțiilor, revoltelor etc. - cauza dezordinii sociale, pe scurt.

Ce se întâmplă în continuare nu povestesc, în caz că e cineva care ar vrea să vadă filmul. Ideea filmului e interesantă, filmul e acțiune și cam atât. Nu e un film prost, dar nici unul foarte bun (deși l-am văzut de curând, pentru a doua oară).

După „Divergent’ (2014) urmează „Insurgent” (2015), „Allegiant” (2016). Am văzut doar „Divergent”.

Amatorii genului, dar și unii critici, afirmă că „Jocurile foamei” (The Hunger Games) e mai tare ca „Divergent”. Nu știu ce să zic... Poate că „The Hunger games” generează emoții mai puternice și multe controverse și de aceea seria e considerată „mai bună”. În fond, „Divergent” și „The Hunger Games” pot fi considerate că ilustrează o realitate posibilă la un moment dat în viitor (unii spun probabilă).

Seria „Jocurile Foamei”: Jocurile foamei (2012), Sfidarea (2013), Revolta, partea 1 (2014), Revolta, partea 2 (2015) este ecranizată după romanele Suzannei Collins (patru romane - trilogie și încă unul).

Filmul „Jocurile foamei” este despre foame în cel mai strict sens al termenului, nu despre foamea metaforică de libertate politică, ascensiune socială, împlinire personală și altele de gen. Singurul scop al eroinei este să-și hrănească familia. Poate cu intenție, poate fără intenție, Katniss, eroina, ajunge să pornească o rebeliune împotriva districtului unde trăiesc bogătașii care controlează toate celelalte districte și-i supun pe oamenii care trăiesc în sărăcie și care pot mânca pe săturate dacă au șansa să fie învingător copilul care e „tras la sorți” (televizat) să lupte până la moarte împotriva altor copii (din celelalte districte).

Foto: wikipedia. Faire use.

Marșul Milioanelor de Măști. 5 noiembrie 2020

Activiști din întreaga lume intenționează să participe la Marșul Milioanelor de Măști prin care, în acest an, vor să evidențieze încălcările drepturilor omului, creșterea gradului de supraveghere a populației, pericolul pierderii unui internet relativ liber și pierderea dreptului la libera exprimare și informare care e în continuă scădere.

În 5 noiembrie 2013, a fost „ziua nesupunerii civile”, prima zi când Anonymous „au pășit de pe magistralele internetului pe străzi”. Ca în fiecare an de atunci, Anonymous a organizat și în 2020 un marș de protest de Ziua Guy Fawkes (Noaptea Focurilor de Tabără / Noaptea Guy Fawkes / Noaptea Artificiilor).

Ziua de 5 noiembrie este marcată anual în Regatul Unit (și în unele state care au făcut parte cândva din Imperiul Britanic) cu focuri de artificii, parade, focuri de tabără, mâncare pentru a-și aminti toată lumea de acel complot. Artificiile simbolizează explozibilii pe care complotiștii n-au avut ocazia să-i folosească. O păpușă din paie, imaginându-l pe Guy Fawkes, e aruncată în foc cu această ocazie, dar în ultimii ani s-au bucurat de asemenea „cinste” și păpușile din paie reprezentând politicieni contemporani.

*

Kalle Lasn, editor, și fondator al publicației canadiene Adbusters în care se „militează” împotriva consumerismului încă din 1989, este, practic, inițiatorul mișcării Occupy Wall Street. Prima propunere de protest a fost publicată pe site-ul revistei în 2 februarie 2011, cu titlul „A Million Man March on Wall Street”. Mai apoi, într-o postare din 13 iulie 2011, cei de la Adbusters au propus ocuparea pașnică a Wall Street pentru a protesta împotriva influenței corporațiilor asupra democrației, a lipsei consecințelor juridice pentru cei care au provocat criza economică globală și altele pe temă care au dus la o și mai mare inechitate socială.

În 2011, Anonymous au creat un videoclip pentru a-i încuraja pe susținătorii lor să ia parte la protestele declanșate, efectiv, în Manhattan la data de 17 septembrie: Occupy Wall Street (dar și în alte orașe din SUA și în Europa mai apoi). În „Ziua furiei” din SUA, „grupul” s-a alăturat celor care protestau împotriva influenței corporațiilor asupra deciziilor politice, alegerilor electorale și instituțiilor guvernamentale.

*

Guy Fawkes (n. 13.04.1570, York, Anglia – d. 31.01.1606, Londra) era membru al unei proeminente familii din Yorkshire și convertit la romano-catolicism. Avea un spirit aventuros și era un om religios zelos. În 1593 a părăsit Anglia, înrolându-se în armata spaniolă din Olanda, unde și-a câștigat reputația de om curajos și hotărât. Robert Catesby, unul dintre organizatorii complotului, și acoliții lui au înțeles că au nevoie de un militar care să știe ce face și să nu poată fi ușor recunoscut. Au trimis sol în Olanda în aprilie 1604, pentru a-l înrola pe Guy. Fără a ști toate detaliile, acesta s-a întors în Anglia și li s-a alăturat în „Complotul Prafului de Pușcă”. În noiembrie 1605 el trebuia să pună în practică planul, „minând” subsolul Parlamentului (Palatul Westminster) cu explozibil și să aprindă fitilul în timp ce înăuntru erau regele James I și întreaga nobilime protestantă, dar și o parte semnificativă din cea catolică. Motivul înlăturării regelui era refuzul acestuia de a acceptă o toleranță mai mare religiei catolice (ceea ce azi numim discriminare). Planul nu a reușit – Parlamentul a fost avertizat anonim și au fost cercetate subsolurile, în noaptea de 4 spre 5 noiembrie; Guy Fawkes a fost descoperit acolo, arestat, torturat (să spună numele complicilor) și condamnat la moarte. Toți ceilalți complotiști au murit opunându-se arestării sau executați.

Guy Fawkes a ajuns să fie considerat un rebel.

Se presupune că azi nimeni n-ar mai putea monta explozibil în subsolurile Parlamentului dar a devenit o tradiție ca înainte de prima ședință din an să se facă verificarea acestora.

*

Marșul Milioanelor de Măști (The Milion Mask March), cunoscut și ca „Operațiunea Vendetta” este un protest care acoperă mai multe teme: corupția politicienilor, abuzurile celor care fac parte din forțele de opresiune ale statului (mai ales polițiștii), demilitarizarea dar și autoguvernarea – dar acestea nu sunt singurele.

Anonymous dorește să mobilizeze cetățenii să colaboreze pentru ca toți, împreună, să producem schimbări sociale în bine. Hackerii activiști își promovează ideile și îndemnurile mai ales în mediul online ajungând astfel ușor la mulți oameni, în multe state din lume.

La aceste proteste se poartă masca „Guy Fawkes” nu doar pentru ascunderea identității ci pentru a arată că toți cei care s-au întâlnit într-o zonă anume au o cauză comună. Anonymous a început să popularizeze masca în anul 2008, când au lansat „proiectul Chanology” - un „război” între Anonymous și Biserica Scientologică.

Originea măștii este banda desenată „V for Vendetta” (V de la Vendetta) scrisă de Alan Moore și ilustrată de David Lloyd, în 1982. Este povestea unui oraș din Regatul Unit, în 1997, care se află sub o dictatură neo-fascistă, având o populație tristă și dezamăgită. Personajele principale sunt Evey, o orfană și V, un anarhist care perturbă orânduirea cu diverse manifestări de rezistență violente, ale cărui ambiții sunt mai revoluționare decât ale omului din spatele Complotului Prafului de Pușcă din 1605. Masca pe care o purta V pentru a nu fi recunoscut, și pe care nu o scotea niciodată, a devenit un simbol în lupta pentru libertate – chipul stilizat al lui Guy Fawkes: tenul alb, obraji îmbujorați, mustață și cioc, ochi semideschiși deasupra unui zâmbet enigmatic. În 2005 banda desenată a fost adaptată ca film și de atunci Anonymous a început să o utilizeze pentru protejarea identității dar și ca simbol al angajamentului față de o cauza comună. În ultima scenă a filmului o mulțime de cetățeni – care se ridică împotriva statului autoritar neo-fascist distopic – urmăresc explozia camerelor parlamentului britanic purtând masca „Guy Fawkes”.

Susținătorii Anonymous văd în neascultarea civică un catalizator al schimbărilor sociale, marșul fiind oportunitatea de a răspândi conștientizarea diferitelor probleme sociale (și de altă natură) și a cauzelor susținute de diferite grupuri/asociații organizate sau nu în diferite forme, și de a îndemna și alți oameni să ia poziție când ceva nu funcționează cum ar trebui. Detractorii Anonymous critică marșul pentru lipsa de coerență și acuză participanții că doar profită să dea frâu liber unui comportament violent. Pentru cei mai mulți oameni Marșul e un mod prin care poate fi atrasă atenția asupra nedreptăților de toate felurile.

Marșurile Anonymous sunt organizate pe diferite platforme așa numite sociale, dar nu numai. Deseori se ajunge la violență între manifestanți și forțele de ordine...

Când e în discuție o cauză dreaptă „Anons” sunt solidari, chiar dacă nu-și fac, întotdeauna, publice acțiunile.

Anonymous: „Suntem anonimi. Suntem Legiune. Nu iertăm. Nu uităm. Așteptați-ne.”

sursa foto: wikipedia (domeniu public)

Clubul cinefililor: They Live

sursa 

They Live (1988) e un film S.F. de serie B care se vrea o metafora a capitalismului in care unii (saracii si cei din clasa de mijloc) sunt sclavii celor bogati, ai guvernului. Un stat politienesc in care oamenii sunt urmariti cu drone.

Acest film al lui John Carpenter e un fel de 1984, dupa romanul omonim al lui G. Orwell, dar pe repede inainte. John Nada (Roddy Piper) traieste intr-o lume in care regula de aur este “cine are aurul face regulile”; e un om aproape fara casa, apoape fara ocupatie...

Filmul ilustreaza – nu tocmai exceptional – o lume in care cei defavorizati sunt tot mai multi, saracii devin tot mai saraci, drepturile omului sunt vorbe in vant, politicienii isi folosesc limba numai pentru a minti… Oamenii stau in faţa televizoarelor privind reclame stralucitoare, muncesc daca au unde, beau, fura, viseaza, spera… in timp ce salariile celor care duc greul economiei scad iar cele ale “gulerelor albe” cresc, in timp ce unii sunt concediati fara preaviz si altii, pentru obedienta, sunt avansati in posturi tot mai inalte.

Nada gaseste intr-o ascunzatoare niste ochelari de soare. Oriunde privea, in loc de reclame vedea mesaje subliminale menite sa mentina oamenii in stare vegetativa. Mesaje precum consumati, uitati-va la TV, cedeaza, supune-te, cumpara, nu contesta autoritatea, conformeaza-te il bombardau din orice colt de strada, din orice revista pe care o deschidea, de pe ecranul oricarui televizor. Ochelarii il mai ajuta sa vada ceva: adevaratul chip al celor care conduc societatea, si care sunt… extraterestri, desigur. Si extraterestrilor acestia exploatatori, pentru care Pamantul e “lumea a treia”, li se adauga pamanteni lacomi.

Alaturandu-se unui grup de rezistenta care incerca sa indrepte starea de fapt incepe lupta impotriva extraterestrilor care au luat infatisare umana facand din oameni scalvi, si incearca sa preia controlul satelitului prin care se transmiteau semnalele subliminale. Vor reusi?!

E un film pe care vi-l recomand? Nu tocmai – mai bine vizionati 1984. They Live este – afirma unii critici – o metafora a “epocii Regan”, o perioada caracterizata prin violenta, inegalitate, plutocratie, mass-media corporatista, rasism si lacomie. E o metafora a oranduirii neoliberale caracterizata printr-o combinatie de supraveghere si control in masa, forta bruta a autoritatilor, a tehnologiilor pentru placere si pentru distragerea atentiei: divertisment in masa, consumerism – toate menite sa limiteze posibilitatile mentinerii democratiei adevarate, care e subminata de grupuri organizate pe interese de cei bogati si de corporatiile care urmaresc, in economie si politica, interese perfect contrare celor ale majoritatii cetatenilor. Filmul aminteste oamenilor ca exista fiinte umane fara pic de compasiune si pentru care ceilalti oameni sunt doar producatori de beneficii si care fac numai calcule crude care duc la biopolitici distorsionate, care utilizeaza cuvantul “piaţa” pentru a decide valoarea unui om (piata fortei de munca, de exemplu).

“Rowdy” Roddy Piper a fost wrestler la viata lui – unul celebru din cate am inteles si care a murit anul acesta, la numai 61 de ani, in 31 iulie, in urma unui atac de cord. In film e “omul cu muschi”, alaturi de amicul sau Frank (Keith David).

Daca vreti sa vedeti filmul incercati sa priviti dincolo de scenariu, dincolo de micile “gafe”…

*

Invitatie la film, de la Carmen, in Clubul cinefililor – Impresii de sfarsit de saptamana - unde sunt invitati sa participe toti cei care au placerea de a scrie despre un film sau un serial vazut recent.