joi, 31 ianuarie 2019

Cum te lasă unii mască

In urmă cu vreo câţiva ani se anunţă in vizită nişte rude (de vârsta părinţilor) pe care până in anul 1989 le întâlneam an de an. Au venit într-o vineri dimineaţa şi urmau să plece duminică seara. Am anulat tot ce aveam de făcut in acele zile (şi putea fi anulat), bucuroasă că voi petrece un timp in compania unor oameni care îmi sunt dragi. Erau un el şi o ea. Ziua de vineri a trecut ca vântul, depănând amintiri despre cei vii şi despre cei morţi, despre vremurile de altă dată când ne prindea dimineaţa in curte, la adăpostul viţei de vie…
Pentru sâmbăta mă gândisem să urcăm in Poiană, să ne plimbăm cu sania trasă de cai, între altele - era iarnă şi era zăpadă. Ideea a fost acceptată cu entuziasm. Spre seară, când încă eram in Poiană, ce mă întreabă femeia?! “Tu nu ai prieteni, să ieşi cu ei sâmbăta şi duminica?” Doar că nu m-am înecat cu fum de ţigară când am auzit-o. Ce puteam să-i spun?! Adevărul: “Orice om care n-a-mplinit vârsta de 100 de ani are prieteni de vârsta lui! Am vrut să petrec cu voi aceste zile”. “Ei - zice ea - noi suntem bătrâni, tu trebuie să ai prieteni de vârsta ta şi să ieşi cu ei”. Am lăsat-o baltă - şi cred că n-a înţeles ce-am vrut să zic cu suta de ani - dar a reuşit să mă lase mască şi să-mi diminueze plăcerea revederii.
Când a urcat in maşină, duminică seara, mi-a zis, aproape ţipând: “Să-ţi faci prieteni de vârsta ta!” Şi i-am zis, la fel de tare: “Categoric! Acum dau o fugă şi adun lut din Răcadău, şi-mi fac nişte prieteni”. (in cartierul Răcădau, aflat la margine de deal, pământul e, in parte, lutos dar ea habar n-avea şi nici nu aveam de gând s-o lămuresc; şi-o fi zis că-s razna, dar mie puţin îmi păsa.

Ce viaţă săracă! Hărţuitorii

Ce viaţă săracă trebuie să aibă cineva care-şi aduce in centrul atenţiei o persoană pe care n-o cunoaşte! In limbaj suburban despre aceşti oameni se spune ca “li s-a pus pata”.

Ce viaţă săracă trebuie să aibă cineva care îşi face o pasiune din a hărţui pe alţii! A hărţui, conform dicţionarului, înseamnă (între altele) a necăji (a încerca a necăji - asta-i completarea mea) pe cineva cu tot felul de şicane, probleme, întrebări etc., a nu lăsa in pace pe cineva; a cicăli, a sâcâi, a pisa.
Cred ca hărţuitorii sunt psihopaţi care caută să fie in centrul atenţiei unei persoane sau unui grup de persoane. Hărţuirea este un comportament intenţionat, care ameninţă sau deranjează insistent.

Victima şi hărţuitorul sunt pe canale diferite de comunicare. O persoană politicoasă, care-şi respectă semenii, răspunde cu politeţe - chiar cu căldură - unor adresări, dar hărţuitorul interpretează eronat politeţea celuilalt, bunul simţ, considerând că a primit, de fapt, o încurajare într-o direcţie care există doar in mintea lui.

Codul penal al României, intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014, defineşte hărţuirea, in art. 208, ca fiind: (al.1) fapta celui care, în mod repetat, urmăreşte, fără drept sau fără un interes legitim, o persoană ori îi supraveghează locuinţa, locul de muncă sau alte locuri frecventate de către aceasta, cauzându-i astfel o stare de temere; (al.2) efectuarea de apeluri telefonice sau comunicări prin mijloace de transmitere la distanţă, care, prin frecvenţă sau conţinut, îi cauzează o temere unei persoane.
Fapta va fi cercetată penal numai dacă persoana hărţuită va depune o plângere prealabilă la organele de anchetă penală (poliţişiti, procurori, pe scurt). Pedeapsa pentru astfel de faptă (in funcţie de gravitate) poate fi închisoarea sau amenda.

Hărţuitorul îşi poate alege orice persoană pentru a încerca dominarea, dar aceasta nu înseamnă că orice persoană aleasă de hărţuitor - pe criterii numai de el ştiute - devine victimă. Mai sunt şi cazurile in care victima poate deveni agresor.

Hărţuirea s-a “extins” şi in mediul online, mediu in care hărţuitorii se bucură de oarecare anonimat, şi se concretizează, in general, sub formă de mesaje răutăcioase, denigratoare dar pot fi şi mult mai grave formele de manifestare. Hărţuitorii - au constatat cercetătorii americani - suferă de narcisism, psihopatii şi înclinaţii sadice. Psihopatia nu este o boală mintală, ci o tulburare de personalitate care se caracterizeaza printr-un comportament deviat faţă de ceea ce o societate consideră a fi normal. Una dintre caracteristicile principale este instabilitatea emoţională: acum te laudă, acum te face troacă de porci; acum te iubeşte, acum te urăşte, şi tot aşa.

Hărţuitorii online alimentează “trolli”, acei provocatori pe care-i întâlneşti aproape la tot pasul - in RO, am constatat, in special in timpul campaniilor electorale. Aceşti comentatori agresivi in limbaj distrug orice discuţie care ar putea fi constructivă şi creează o atmosferă ostilă. “Trollingul”, afirmă specialiştii, e in mare măsură şi o consecinţă a anxietăţii şi frustrării.
Agresorii din online pot crea daune serioase unor persoane prea sensibile - din aceasta cauză mulţi administratori de siteuri se văd nevoiţi să cenzureze mesajele şi comentariile.

Să nu uitaţi nicio clipă că psihopaţii ştiu să poarte “masca sănătăţii”. Psihopaţii, in comparaţie cu alte tipuri de stări patologice, nu au deliruri sau alte manifestări ale gândirii ilogice, ba chiar par inteligenţi, ştiu să se integreze in societate, sunt simpatici in unele cazuri şi par credibili, ceea ce-i face pe cei care au neşansa să-i întâlnească să îi considere “perfect sănătoşi” (la început). Psihopaţii ştiu exact ce fac, dar se consideră mai presus de normele sociale. Psihopaţii nu au sentimente pentru ceilalţi - să nu vă lăsaţi păcăliţi de unele “efuziuni emoţionale” menite, de regulă, să câştige atenţia, simpatia. Sunt mincinoşi patologici, au o judecată precară şi trăiesc exclusiv pentru plăcerea proprie; plăcere găsesc hărţuitorii (şi) in a face rău altora. Viaţa lor sexuală - afirmă psihologii - este impersonală, trivială şi slab integrată - de-ar fi altfel, hărţuitorii,  n-ar avea atâta timp şi determinare să se ocupe de necunoscuţi, să se certe cu necunoscuţii, să-i agaseze, să-i plictisească chiar şi atunci când sunt ignoraţi (sau cu atât mai mult atunci).

Ce înseamnă, de fapt, “viaţă săracă”? Înseamnă multe, dar sunt atât de puţine in astfel de viaţă. O viaţă săracă poate însemna lipsa dragostei, săracie de prieteni, sărăcie de idei, sărăcie de relaţii armonioase… în general fel şi fel de lipsuri, inclusiv materiale in multe cazuri. Cercetătorii au constatat că sărăcia - inclusiv sau mai ales cea materială - poate “degrada” creierul.

Ce legătură este între “viaţa săracă” şi hărţuitor? Lipsit de dragoste - sau incapabil să o simtă - individul se poate transforma inclusiv intr-un narcisist, (tulburare de personalitate) iar narcisistul se numără in categoria psihopaţilor grandomani. Hărţuitorilor - chiar şi celor anonimi - le place atenţia, le place să ştie că cineva se gândeşte la ei doar şi numai pentru că s-a plictisit să tot dea de mesajele lor pe undeva.

Nu le daţi apă la moară hărţuitorilor, ci ignoraţi-i, atunci când e posibil. Dacă insistă cu hărţuirea faceţi-le  o plângere la poliţie  sau - in cazul hărţurii online - raportaţi mesajele / comentariile lor etc. administratorilor de siteuri, de reţele de socializare, administratorilor platformelor unde sunt găzduite siturile şi / sau reţelele de socializare - chiar dacă hărţuitorul e într-un alt stat. E posibil să aveţi parte de unul care ştie să-şi ascundă urmele online, dar cel mai adesea hărţuitorii online sunt postaci care s-au plictisit in propria viaţa şi nu ştiu cum să-i plictisească pe ceilalţi, dar nu au cine ştie ce cunoştinţe in materie de informatică. 

miercuri, 30 ianuarie 2019

Excluderea unui stat din Uniunea Europeană

Excluderea unui stat din Uniunea Europeană nu este posibilă deoarece tratatele constitutive ale Uniunii, legislaţia primară, legislaţia secundară (regulamente, directive, decizii, recomandări, avize etc.) nu cuprind prevederi concrete cu privire la excluderea unui stat membru din Uniunea Europeană sau din Uniunea Economică și Monetară.
Excluderea ar fi o sancţiune care ar atinge grav drepturile şi libertăţile cetăţenilor din statul membru exclus şi ar fi o măsură nedreaptă deoarece ar însemna ca cetăţenii să suporte consecinţele eşecului unor autorităţi naţionale reprezentate de oameni incompetenţi sau animaţi de interese proprii sau de grup.
Scenariul excluderii unor state despre care se consideră că nu au reuşit să ţină pasul cu obligaţiile ce le revin in calitate de membri ai Uniunii este avansat tot mai frecvent, dar o soluţie acceptabilă de soluţionare e greu de găsit.
Chiar dacă excluderea nu este o sancţiune, există măsuri care pot fi aplicate. Una dintre aceste sancţiuni, precizată in Tratatul Uniunii Europene, se referă la suspendarea unor drepturi ale statului care încalcă grav şi repetat valorile prevăzute in Tratat: Uniunea se întemeiază pe valorile respectării demnităţii umane, libertăţii, democraţiei, egalităţii,  statului de drept, precum şi pe respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparţin minorităţilor. Aceste valori sunt comune statelor membre într-o societate caracterizată prin pluralism, nediscriminare, toleranţă, justiţie, solidaritate şi egalitate între femei şi bărbaţi.
Poate fi suspendat inclusiv dreptul la vot in Consiliul European (acest organism reuneşte şefii de stat sau de guvern din ţările membre in Uniunea Europeană). Măsura aplicată statelor care refuză să îşi îndeplinească obligaţiile se referă la procedura de infringement care poate conduce la sancţiuni financiare - sumele de bani care ar urma să fie plătite zilnic sunt din banii adunaţi la bugetul de stat, nu din banii personali ai politicienilor care iau hotărâri greşite.
In cazul unui stat membru care îşi încalcă in mod continuu şi voit obligaţiile şi nici una dintre sancţiunile posibile azi nu are efectul scontat - de a obliga statul in cauză să îşi respecte obligaţiile – pare că singura opţiune legală (conform Tratatelor Uniunii) este negocierea cu statul recalcitrant, negociere in urma căreia să se decidă retragerea voluntară. Îmi e destul de greu să nu mă gândesc că politicienii care conduc azi România fac tot ce pot pentru a ajunge la o astfel de negociere nedorită de majoritatea cetăţenilor români.

Informaţii pe larg in articolul semnat de av. Andreea Miheş:
https://www.juridice.ro/201796/retragerea-voluntara-si-excluderea-din-uniunea-europeana-si-din-uniunea-economica-si-monetara.html

La un ceai in deşert. Miercurea făra cuvinte

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  Un joc iniţiat de Carmen; găzduit şi de Călin Hera doi ani. Sursa foto Adventure Travel Romania (Maroc).
HAPPY WW!

marți, 29 ianuarie 2019

Ce este procedura de infringement

In traducere liberă "infringement" înseamnă “încălcare de jurământ”. Statele considerate eligibile pentru a intra in aşa-numita Uniune Europeană semnează unele tratate prin care îşi iau angajamentul (jură) să respecte obligaţiile pe care şi le asumă semnând. Între aceste obligaţii se numără conformarea legislaţiei naţionale la cerinţele normelor comunitare (legislaţia internă trebuie să fie in concordanţă cu cerinţele Uniunii) şi aplicarea corespunzătoare a actelor normative comunitare (statele membre au obligaţia să asigure aplicarea dispoziţiilor comunitare).

Comisia Europeană are in atribuţii să asigure aplicarea obligaţiilor de statele care au semnat Tratatul privind Uniunea Europeană, să asigure măsurile adoptate de instituţii in acest scop şi să supravegheze aplicarea dreptului Uniunii Europene, să se asigure că statele nu încalcă legislaţia europeană (sub controlul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene - C.J.U.E.).
Atunci când un stat nu îşi îndeplineşte obligaţiile comunitare Comisia declanşează procedura de infringement împotriva acestuia.

Procedura de infringement are mai multe etape. In prima etapă Comisia trimite statului in cauză o “scrisoare de punere in întârziere” (îi atrage atenţia că a întârziat cu implementarea unei dispoziţii, de exemplu); in etapa a doua (“observaţiile statului membru”) statul respectiv are dreptul de a se apară, in sensul că poate face unele observaţii care au ca scop protecţia intereselor sale, dar nu poate invoca vreo prevedere, practică sau circumstanţă existentă in dreptul intern pentru a-şi justifica neconformarea cu legislaţia comunitară; etapa a treia constă in ultima avertizare a Comisiei (“avizul motivat”) înainte de sesizarea C.J.U.E.  (dacă statul in cauză nu trimite observaţii sau acestea sunt nesatisfăcătoare); statul urmează să răspundă la avizul motivat (etapa a patra) - să se conformeze cu avizul Comisiei într-un termen stabilit de Comisie; dacă statul nu face modificările necesare Comisia sesizează Curtea pentru a se începe procedura contencioasă.

Practic, procedura de infringement este un proces care e demarat (urmând etapele amintite mai sus) atunci când juriştii Comisiei Europene constată că un stat membru a încălcat dreptul comunitar, de exemplu - se deschide un proces la CJUE, altfel spus. In cazul in care Curtea soluţionează cauza in favoarea Comisiei statul membru e obligat să se conformeze; dacă nu se conformează Curtea impune statului in cauză plata unei sume forfetare ori a unor penalităţi cu titlu cominatoriu (sume de bani pe care statul e obligat să le plătească, pentru fiecare zi de întârziere) până se conformează hotărârii Curţii.

Procedura de infringement poate fi oprită oricând, dacă va constata Comisia Europeană că la nivel naţional au fost puse in mişcare mecanismele pentru rezolvarea problemei semnalate de autorităţile Uniunii Europene.

Dacă o procedură de infringement este dusă pâna la capăt (procesul la C.J.U.E. durează puţin, procedura durează mult), statul membru in cauză poate primi amenzi de ordinul milioanelor de euro, dar poate şi pierde fonduri europene. Curtea, însă, nu poate exclude un stat din Uniune; deocamdată nu există in normele comunitare in vigoare dispoziţii de această natură.
Altă repercursiune poate fi devalorizarea monedei naţionale când e pornită o procedură de infringement, deoarece pieţele financiare sunt atente la parcursul unui stat membru şi orice abatere de la predictibilitate va fi simţită (in facturi / preţuri) de cetăţenii statului care nu vrea să se conformeze normelor europene. Altfel spus, deciziile politice proaste pot afecta foarte mult cetăţenii.

In momentul in care un stat semnează un tratat de aderare la Uniunea Europeană acesta trebuie să fie conştient că renunţă la suveranitate in domeniile ce cad sub incidenţa tratatelor comunităţii internaţionale. Abandon de suveranitate, altfel spus - o delegare (transfer) de suveranitate de la naţional la comunitar, conform Tratatului de la Maastricht, care se referă la: uniunea monetară şi economică, politica externă şi de securitate comună, cetăţenia europeană, procesul de democratizare, colaborarea în domeniul politicii interne şi juridice. Acest tratat de aderare a fost semnat de România in aprilie 2005. 

Fără deosebire. Citate favorite

Doi bărbaţi şedeau într-un bar. Primul îl întreabă pe cel de-al doilea:
- Îţi plac americanii?
Cel întrebat răspunse cu hotărâre:
- Nu.
- Francezii îţi plac? întreabă iar cel dintâi.
- Nu, răsună răspunsul cu aceeaşi hotărâre.
- Dar englezii?
- Nu.
- Ruşii?
- Nu.
- Germanii?
- Nu.
Urmă o scurtă pauză după care, cel dintâi, ridicând paharul, întreabă din nou:
- Mă rog, dar cine îţi place?
La care, cel de-al doilea, fără nici un pic de şovăială, răspunse:
- Îmi plac prietenii mei.
=======================================================================
Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul jocului.
=======================================================================
Istorioara de mai sus e povestită de Erich Maria Remarque (n. 22.06.1898 - d. 25.09.2970) prietenului său Louis Bromfield (n. 27.12.1896 - d. 18.03.1956)
***
Miss MacDaid era una dintre acele fiinţe binecuvântate de Dumnezeu, pentru care orice individ este o creatură umană fără deosebire de naţionalitate sau credinţă, culoare sau rasă. Astfel viaţa îi oferise o bogăţie sufletească necunoscută altor oameni.
(din Vin ploile, de Louis Bromfield).

sâmbătă, 26 ianuarie 2019

Strategia din spatele Brexit

Brexit: The Uncivil War e un film britanic difuzat de Channel 4 in anul 2019, in regia lui Toby Haynes, cu un scenariu scris de James Graham. Filmul descrie procesul de realizare a referendumului din 2016, prin activităţile strategilor din spatele campaniei “Vote Leave” şi care s-a sfârşit prin determinarea Marii Britanii să părăsească Uniunea Europeană.
Dominic Cummings (consultant şi strateg politic) e directorul de campanie al grupului oficial Brexit, “Vote Leave”, cel care a condus (începând cu anul 2015) campania populară, dar controversată, şi a convins votanţii să aleagă ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.
Citind la Carmen Nominalizări la Oscar 2019 mi-am amintit că am văzut filmul şi am început să scriu despre el, dar am tot amânat. Şi dacă tot mi-a făcut chef de filme şi de scris...
Întregul film este despre separarea Marii Britanii de Uniunea Europeană şi mi s-a părut a fi o adevărată lecţie de manipulare a maselor de cetăţeni cu drept de vot. Pur şi simplu, mi se pare şocant cât de uşor pot fi manevraţi unii oameni să aleagă ceva ce nu doresc in mod deosebit.
In rolul arhitectului Brexit este Benedict Cumberbatch, şi joacă magistral, din punctul meu de vedere, rolul unui tip genial in materie de… mesaje care trebuie “livrate” populaţiei pentru a o convinge să joace cum i se cântă.
Echipa lui Cummings angajează şi o firma IT care foloseşte algoritmi specifici (online) pentru a redirecţiona populaţia in campanii politice.
Toată lumea ştie că s-a votat Brexit dar un acord între Marea Britanie şi Uniunea Europeană întârzie să fie semnat.
Un film foarte interesant, din punctul meu de vedere. Nu intru in amănunte pentru că nu vreau să stric plăcerea celor care vor dori să-l vadă.

Sursa foto: https://en.wikipedia.org/wiki/Brexit:_The_Uncivil_War

Ninge. Provocare muzicală

Nu, nu nige! A nins ieri seara, cred! Cântă Adamo.
Aveam vreo 16 ani când l-am descoperit pe Adamo. Eram in vacanţă, in comuna unde s-a născut mama, la o mătuşă a ei. Verişorul mamei avea pickup şi multe discuri - cele mai multe cu muzică populară, muzică de petrecere şi romanţe. Într-o zi, scotocind printre discuri, am dat de unul pe care scria Adamo. L-am pus să cânte. Toate ca toate, dar când a ajuns la melodia Tombe la neige… Maaamă! A fost vai de capul celor prezenţi! Am ascultat piesa până s-au plictisit toţi. Eu nu!
Tombe la neige - Salvatore Adamo (vizualizare pe YT):
Friendship Friday! Provocarea muzicală lansată de Carmen pe blogul ei, Între vis şi realitate.
Tata avea magnetofon, dar preferinţele lui erau spre artiştii britanici şi italieni (Salvatore Adamo e sicilian de origine, dar când el avea vârsta de 4 ani părinţii lui s-au mutat in Belgia). Îi cunoşteam pe “clasicii” muzicii rock, dar de francezi mai nimic nu ştiam, de la tata (de belgieni nici atât!)
Salvatore Adamo (n. 01.11.1943) cântă în nouă limbi diferite, cântecele lui au fost vândute într-un număr ce depăşeşte cifra de 100 milioane discuri. Din 1993 este ambasador al UNICEF Belgique.

Omletă la pungă

Nu-mi prea place să merg sâmbăta şi duminica la cumpărături dar dacă-i musai, cu plăcere. Merg la alimentara din apropiere. In faţa mea, la rând, o doamnă in vârstă, îmbrăcată elegant, cu geanta ţinută in diagonală pe piept, într-o mână cu o sacoşă nu foarte încărcată şi in cealaltă un baston. Îi cere vânzătoarei pulpe de pui… Scoate din sacoşă o pungă cu ouă. “Să nu sparg ouăle” - se adresează vânzătoarei care aştepta banii. Ia punga cu pulpe şi când să o pună in sacoşă… pac, cade punga cu ouă. Râde: “Fac omletă, dar îmi trebuie pentru prăjitură”. Zâmbim toţi cei prezenţi. Ridic punga cu ouă - doar două am văzut că s-au spart. Vreau să i-o aşez in sacoşă, peste punga cu pulpe, dar îmi zice să i-o dau ei.  Ea dă banii vânzătoarei şi… pac! Punga cu ouă cade iar. Femeia râde! Râd şi eu, ridic punga - se mai spărseseră câteva. Doamna oftează şi zice zâmbind că nu mai pune ouăle in sacoşă, să nu cumva să se murdărească celelalte produse cumpărate. Se îndreaptă spre ieşire - cineva îi ţine uşa să poată ieşi - şi când ajunge afară… pac! Punga cu ouă cade iar! O ridică o puştoaică. Doamna ridică din umeri, râzând, şi merge mai departe, şchiopătând, sprijinită in baston, cu punga de ouă atârnând pe lângă sacoşă… Părea atât de neajutorată, dar buna ei dispoziţie era contagioasă!

vineri, 25 ianuarie 2019

Anonimi. Jocul cuvintelor (200)

Era o zi de luni. Şedeam in parcul pustiu, pe o bancă ascunsă privirilor, şi citeam, aleatoriu, mesaje adunate “de ziua mea”.
Un anonim, pe o alee acoperită de-un galben-auriu covor din frunzele arborelui de lalea, păşi încet pe lângă banca mea, o anonimă avară cu spaţiul intim. Avea la încheietura mâinii, ivită de sub manşeta trenciului, o brăţară lucrată in filigran, de care atârna o cheie mică, argintie. N-am ridicat privirea, şi l-am simţit plecând, dar mă gândeam la el, derulând in minte un film pe care nu ştiam dacă-l văzusem. Apoi, cu o nelămurită acceptare, am privit in urma lui, cât să mai vâd cum dispare in zare, cu o ciudată fluturare a trenciului lung. Atunci, nori albi, pufoşi, de amintiri, s-au scuturat in mintea mea: nu era un anonim, era un actor dintr-un film in care jucasem cândva. Am zâmbit salciei pletoase din faţa mea: ce-am avut şi ce-am pierdut!
Exerciţiu de imaginaţie - Jocul celor 12 cuvinte, găzduit de Eddi.
Cele 12 cuvinte: alee, anonim, luni, mesaje, cheie, aleatoriu, filigran, pasi, acceptare, nori, avara, fluturare.

Coşuleţul cu dantelă. Provocări verzi

Ce aş fi putut face cu o bucăţică de dantelă? O broşă? Nu ştiu să fac. O brăţară? Ştiu să fac dar… nu m-am gândit la timp. Aş fi lucrat tot atâta ca şi la coşuleţul pe care l-am imaginat pentru a doua - şi ultima - Provocări verzi - ianuarie 2019: dantela. Dar mai bine coşulet! Pun in el inelele “de jucărie” - cele fantezie, altfel spus.
L-am făcut din capacul unei sticle de suc - diametru capac 5,5 cm, înălţimea 3 cm. Un coşuleţ mititel, pentru că numai pentru atâta am avut o bucăţică de dantelă (desfăcută de la cine mai ştie ce?).
Cum la noi e foarte mult praf - din cauză de… nu ştiu ce, pentru că sunt destui pomi in zonă, dar e şi trafic destul de intens având in vedere minimarket-ul de la parter - am ales
să-i pun coşuleţului un clop, că doar n-o să şterg de praf inelele, zi de zi!
Asta-i tot ce am reuşit. Nu arată spectaculos, dar e drăgălaş coşuleţul garnisit cu mărgeluţe care imită perlele şi satin alb in interior. 
Temele lunii ianuarie 2019 Rux le prezintă pe canalul YT al Provocărilor verzi.

joi, 24 ianuarie 2019

Plafonarea preţului la gaze

Mai nou, guvernanţii aceştia s-au pus pe plafonat preţuri. Ce altceva ar putea face nişte plafonaţi? Aproape că au golit puşcăriile (or fi plafnat şi numărul deţinuţilor) şi acum vor să golească şi visteria statului… S-o golească? Nuuu! Visteria e goală! Vor să îndatoreze statul, probabil - să-l îndatoreze şi mai mult, ‘că lor ce le pasă? Nu răspund pentru decizii politice luate in timpul exercitării mandatelor.
Pana acum vreo patru ani, piaţa de gaze naturale (şi altele) era reglemantată total; acum e parţial liberă, tinzând spre liberalizare totală, conform angajamentelor luate de România in faţa U.E.. Angajamente in sens de contract, adică, nu-ţi respecţi obligaţiile asumate prin contract plăteşti. România ar putea ajunge să plătească mii de euro pe zi, amendă, dacă plafonează preţul la gaze. Dar ideea şefului de la Finanţe - Teodorovici Orlando; cine altul?! (nici nu cred că e ideea lui - după cum se bălbâia citind de pe foaie se înţelege că nu ştie despre ce vorbeşte) este că populaţia va plăti mai puţin pentru gaze (timp de trei ani)! Haida-de!  Nici nu trebuie să ai noţiuni generale despre cum funcţionează treaba că-ţi dai seama că e o inginerie care satisface dorinţele cuiva in ani electorali. Cică ei vor să facă “protecţie socială” plafonând preţul la gaze şi energie (se gândesc să plafoneze şi la carburanţi). Dacă asta-i protecţie socială mai bine lipsă! Măsura poate încuraja exportul masiv - la prima vedere nu e un lucru rău, dar… dacă tot se laudă autorităţile de la Bucureşti că România e al patrulea cel mai mare producător de gaze naturale de pe continentul european de ce se mai importă gaze? In ordonanţă scrie, între altele: “producătorii, inclusiv filialele acestora şi/sau afiliaţii aparţinând aceluiaşi grup de interes economic care desfăşoară atât activităţi de extracţie cât şi activităţi de vânzare a gazelor naturale extrase de pe teritoriul României nu vor mai încheia contracte de vânzare cu livrare pe teritoriul României, la preţuri mai mari de 68 lei/MWh”. Oare cine câştigă din această afacere? (gurile rele zic de grupul InterAgro).
Va deveni România, anul acesta, independentă energetic datorită acestei măsuri, când intră in producţie - cum se vorbea in 2014 - zăcămintele din Marea Neagră dezvoltate de Exxon şi Petrom?
Măsura plafonării preţului la gaze este o măsură anticoncurenţială - ceea ce nu e corect. Introducerea acestei măsuri, din aprilie 2019, poate conduce la declanşarea unui infringement din partea Comisiei Europene - de fapt, un dosar există deja, doar că a fost suspendat. A fost deschis când, prin 2014, cand interziceau exportul de gaze naturale. După toate aparenţele, guvernanţii vor să instituie (între altele) un monopol.
Plafonând preţul există riscul să apară probleme, pentru că infrastructura in domeniu nu e cine ştie ce şi producătorii au investiţii mari - îşi vor mai putea ei onora contractele dacă li se taie banii pe care calculaseră că i-ar obţine?
Conform legislaţiei româneşti, Guvernul poate emite legi (ordonanţe de urgenţă) numai când există o urgenţă şi Parlamentul nu se poate reuni. Ori, care-i urgenţa plafonării preţului la gazele româneşti începand cu luna aprilie? Vine primăvara şi până vine iar frigul (care ne usucă la buzunare) Parlamentul are tot timpul să se reunească, să discute, să hotărască. Dar, până in aprilie, mai e… Poate că au aruncat doar o piatră in lac, să vadă care cercuri - cum - se propagă…
Cine e curios să afle ce mai conţine minunata şi controversata OUG 114 din decembrie 2018 poate citi o sinteză la adresa de mai jos:
https://www.mediafax.ro/economic/oug-nr-114-2018-pe-intelesul-tuturor-un-consultant-fiscal-prezinta-cele-mai-importante-modificari-introduse-17799734

miercuri, 23 ianuarie 2019

Romantic de unul singur

Când vrei să fii romantic şi ea nu colaborează...
El: Ghici ce am la spate?
Ea: Fundul!
*
(imaginea şi gluma sunt preluate de pe pagina de FB Positive vibration)

Ce oră e? Miercurea fără cuvinte

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  Un jocul iniţiat de Carmen; găzduit şi de Călin Hera doi ani. Sursa foto Adventure Travel Romania.
HAPPY WW!

marți, 22 ianuarie 2019

Cu mâinile murdare

Nu sunt obsedată de microbi, dar nu ştiu cum se face că sunt martoră la fel şi fel de scene. E drept, şi bântui mult prin oras; cândva bântuiam prin oraşele ţării, prin casele oamenilor şi am văzut multe, mult prea multe, atât necazuri cât şi murdărie la propriu. Un timp am fost convinsă că sărăcia şi murdăria nu trebuie să meargă mână in mână - apoi mi-am schimbat părerea, pentru că am întâlnit oameni şi mai săraci (şi mai neputincioşi) decât cei care mi-au format convingerea iniţială. In aceste rânduri, însă, n-o să mă refer la oamenii săraci, ci la aceia care nu au scuze pentru murdărie - mai ales, nu au scuza că nu îşi spală mâinile după ce merg la budă, la aceia care-şi bagă degetele in nas sau se scârmă in ureche (unii barbati au unghia lungă la degetele mici ale mâinilor, pentru a se scărpina in urechi!) şi apoi iau o prăjitură şi-o bagă-n gură.
Câteva dintre cele văzute de-a lungul timpului:
O vânzătoare de la raionul branză îşi curăţa dinţii cu aţa pe care o folosea să taie brânza! Când vindea branză punea manuşi din nailon! (cu ani in urma am mai văzut o astfel de scenă, in aceeaşi piaţă, dar la altă tarabă de brânza).
Un vânzător de cartofi şi-a suflat mucii între degete şi s-a şters pe sorţ. Cartofii se curăţă de coajă, drept e, dar totuşi!
O dentistă care folosea mănuşi chirurgicale cotrobăia prin dulapuri, scria reţete, deschidea uşi şi apoi, cu aceleaşi mânuşi, voia să bage mâna in gura pacientului - pacientul (eu) s-a ridicat de pe scaun, a plătit şi dus a fost! Femeia se proteja pe sine şi-o durea in bască de pacienţi. In alt cabinet stomatologic una dintre titularele cabinetului fuma lângă pacientul (nefumător!) întins pe scaun cu gura căscată (nu eram eu pacient, ci o amică - fata s-a ridicat şi a plecat, cu prima ocazie cand a avut voie să închidă gura - ea a refuzat să plătească). Alt cabinet stomatologic, un tehnician dentar: vine tipul cu maşina, parchează sub fereastra cabinetului, intră, se repede la pacientul întins acolo şi începe să-i probeze proteza confecţionată! Nu tu spălat pe mâini, nu nimic!
Sunt oameni care imediat ce vin de afară încep să-şi pregătească ceva de mâncare, dar nu se spală pe mâini deşi au atins barele din autobuze, clanţele uşilor magazinelor, banii - şi apoi se miră că le ies bube la ochi sau la gură!
Vorbeşte lumea că aşa se fac anticorpii. E un adevăr… parţial, dar prefer să-mi spăl mâinile înainte de a mă aşeza la masă să mănânc.

luni, 21 ianuarie 2019

Imaturitate politică sau doar ilogică?

Partidul de guvernământ din România a organizat un miting la Bucureşti, într-o sâmbătă spre seară, in iunie 2018. Ne întoarcem la “trăiască partidul”? Au adus oamenii ca-n excursie, cu autobuzele şi cu trenul (nicio problemă cu trenuri blocate, deraiate, poduri căzute, defecţiuni electrice etc.), şi le-au cerut să vină in uniformă: in alb, de la brâu in sus - să se recunoască între ei? Nuuuu! Să se vadă şi din satelit că sunt mulţi.
N-am înţeles de ce s-a organizat această adunare, dar mi-am cam dat seama, dar nu citind cartoanele ţinute de unii şi alţii… Pe unul dintre aceste cartoane scria: Prosperitate nu securitate. Adică ei, votanţii partidului aflat la guvernare, cu majoritate in parlament, se adresau… cui solicitând “prosperitate”? Opoziţiei?! De regulă, cei care sunt nemulţumiţi de guvernanţi apar cu lozinci fel de fel şi cer “puterii” să-şi schimbe atitudinea. Să înţeleg că votanţii aceştia nu sunt multumiţi de cei pe care i-au votat? Politicienii care au majoritate parlamentară au toate şansele să elaboreze o legislaţie benefică populaţiei - şi ar trebui să o facă fără bâlbâieli, cu un prealabil studiu de impact…  Insecuritate am primit cu toţii - dacă aceia au dorit cu pasiune au primit… legi care au dus la eliberarea din puşcărie a multor infractori violenţi. Să mai zică cineva că partidul nu îndeplineşte voinţa susţinătorilor săi. Cu prosperitatea e mai greu.
Când au scris “fără securitate” la ce s-or fi gândit? Nu vor să le fie bunurile in siguranţă, nu vor să meargă liniştiti pe stradă seară…?
Susţinătorii partidului aflat la guvernare s-au adunat la Bucureşti pentru a milita pentru prosperitate - între altele. Fain! De atunci nu mai putem de atâta prosperitate! Să dăm şi la alţii: zahăr (fabrici de zahăr dai cu tunul să mai găseşti in Ro), copaci (Tâmpa e aproape cheală pe o parte - se face loc pentru construcţii dedicate celor ca mine, ca tine… desigur), materii prime ş.a.m.d. - pe scurt: bogăţiile solului şi subsolului le dăm (de atâta prosperitate) şi nu vrem ceva in schimb - nu vrem pentru noi, ca cetăţeni (românul e om darnic), dar vrem pentru cei care guvernează statul, pentru cei care îşi mişcă fizicurile prin ministere, guvern, parlament, prin birouri de şefi in instituţii de stat, să-şi poată lua, sărmanii, alte câteva ceasuri de 3000 de euro bucata, o felie de plajă, o staţiune, o pădure, ceva case, un hotel, un iaht, acolo, pentru când or mere-n vacanţă.
Vorba altora: noi muncim, nu gândim!

Versiuni ale realităţii. Citate favorite

Nu era normal să cred că toţi ceilalţi aveau mai multă putere de a fi. Păi bine, dacă e pe aşa, era clar ca bună ziua că nu era aşa, ci doar o închipuire, o exagerare a modului in care erai privit, o interpretare greşită a faptului că erai plăcut pentru ceva ce nu erai sau erai antipatizat pentru ceva ce nu erai, atât din greşeală, cât şi din lene. […] oricum nimeni nu poate să arate ce reprezintă fără să aibă o senzaţie de dezgolire şi ruşine, şi nu îi poate păsa in timp ce îl preocupă asta, ci trebuie să se arate mai bun şi mai puternic decât toţi ceilalţi, nebunule! Şi între timp nu simte nici un fel de putere in fiinţa sa, ci îi înşală pe alţii şi e înşelat, se bazează pe înşelătorie şi crede nefiresc de mult in puterea celor puternici. Şi in tot timpul ăsta nici un lucru autentic nu e lăsat să răsară şi nimeni nu ştie ce e real. Şi asta este desfigurata, degenerata, întunecata omenire - simplă umanitate.[…]
Nu, trebuie să unelteşti in adâncul inimii tale să pari diferit. […] produci şi tu o fiinţă care poate să existe dinaintea ei. Inventezi un om care poate să se înfăţişeze dinaintea unor aparenţe cumplite. […] Şi asta e ce face biata umanitate încontinuu. Ea e compusă din aceşti inventatori sau artişti, milioane de astfel de fiinţe, fiecare încercând in felul său să recruteze alţi oameni care să joace un rol secundar şi să îl susţină in plăsmuirile sale. Marii şefi şi lideri recrutează cel mai mare număr şi in asta stă puterea lor. Există o singură imagine care iese in evidenţă, îi conduce pe restul şi îşi poate impune pretenţia că este autentică şi că are mai multă forţă decât altele, sau o singură voce intensificată la rang de tunet ce se aude peste celelalte. Apoi o invenţie uriaşă, care este poate chiar invenţia lumii înseşi şi a naturii, devine lumea reală - cu oraşe, fabrici, clădiri publice, drumuri, oştiri, diguri, închisori şi filme - devine realitatea. Acesta este scopul luptei umanităţii, de a recruta pe alţii in versiunea realităţii tale. Şi atunci şi florile şi muşchiul de pe pietre devin muşchiul şi florile unei versiuni.
(din romanul Aventurile lui Augie March, de Saul Bellow, Editura Litera, Bucuresti, 2018, tradus din engleză de Nadia Vişan, publicat prima dată in 1953)
=======================================================================
Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.
=======================================================================
E incredibil cât de greu am reuşit să citesc acest roman care are 913 pagini, fără paginile de “Cronologie” a vieţii autorului.
Augie Murch e un tânăr din Chicago in vârstă de vreo 14 ani când începe romanul scris la persoana întâia. Augie creşte dorindu-şi să fie exact ceea ce este, dar nu ştie ce este şi caută să afle.
O mulţime de personaje sunt conturate, şi nu reuşeam să le memorez - cum mă obişnuiam cu unele, cum apăreau altele (oameni care au influenţat cursul vieţii acestiu tânâr). Am vrut de zeci de ori s-o las, dar mai dădeam de un fragment care-mi plăcea şi continuam. Mi-a luat circa o lună de zile să o termin (ceea ce nu mi s-a mai întâmplat, oricâte pagini ar fi avut o carte), dar nu-mi pare rău că am citit-o. Romanul ne spune că pentru fiecare fiinţă umană există nenumărate existenţe, că existenţa unică este in parte iluzie, că multele existenţe înseamnă ceva, tind spre ceva, întregesc ceva (Saul Bellow).
Câteva date despre autor.
Solomon Bellows,viitorul scriitor Saul Bellow, s-a născut la 10 iunie 1915 in Lachine, Quebec, Canada, la doi ani după ce părinţii săi, evrei lituanieni, emigraseră din Petersburg, Rusia. In 1924 familia se mută in Chicago, ca imigranţi ilegali in Statele Unite. Saul, in 1933, se înscrie la University of Chicago şi se transferă in 1935 la Northwestern University (Evanston, Illinois), unde studiază literatura engleză şi antropologia (in copilărie vorbea idiş acasă şi franceză in public). In 1937 devine asociat la revista The Beacon. In 1940 călătoreşte in Mexic pentru un interviu cu Troţki, dar ajunge in ziua când acesta e asasinat. In 1941, in Partisan Review, i se publică prima povestire. Obţine multe premii, multe distincţii, iar in anul 1976 i se decernează Premiul Nobel pentru Literatură, “pentru înţelegerea umană şi analiza subtilă a culturii contemporane care sunt îmbinate in opera sa”. Saul Bellow moare la 5 aprilie 2005 in locuinţa sa din Brookline, Massachusetts.
Fapt divers: a patra lui soţie (dar nu ultima; a mai avut una) a fost matematiciana Alexandra Ionescu Tulcea (născuta Bagdasar), alături de care călătoreşte in România in anul 1978, pentru ca soţia să îşi vadă mama aflată pe moarte.

sâmbătă, 19 ianuarie 2019

Politica social-democraţilor in România

Cu social-democraţii care conduc statul român (şi au dreptul să elaboreze legi, intre altele) pare că ducem un război de gherilă. Oamenii aceştia spun şi fac prostii (nu chiar de fiecare dată), fac multe promisiuni care nu pot fi susţinute in fapt (de regulă), iar alţii lasă tot ce au de făcut şi aleargă să dezmintă aberaţiile, să explice de ce nu e (nu poate fi) cum zic trompetiştii de serviciu… Social-democraţii aprind un foc aici, alergăm să-l stingem şi ei aprind imediat unul dincolo; aici plasează o capcană, dincolo aruncă o fumigenă…
Ei nu fac (aproape) nimic util pentru cetăţeni, dar nici pe alţii nu-i lasă să-şi vadă de ceea ce au de făcut, de ceea ce vor să facă.
Politica social-democraţilor din România pare a fi de genul “na-ţi-o frântă că ţi-am dres-o!”

Ştiu că sunt lup. Provocare muzicală

Young Heretics este un duet format in anul 2009 de Katie Renee Hart şi fratele ei vitreg, Matthew Peter Wright (membru in trupa rock The Getaway Plan), in Melbourne, Victoria, Australia. Cântecul I know I'm a Wolf apare pe albumul We Are The Lost Loves lansat in anul 2010. (vizualizare pe YT):
Friendship Friday! Provocarea muzicală lansată de Carmen pe blogul ei, Între vis şi realitate.

vineri, 18 ianuarie 2019

Şarpele şnur. Provocări verzi

Ştiu că cei mai mulţi sunt scurturaţi de fiorii neplăcerii când aud de şarpe, nu doar când îl văd. Mie îmi plac şerpii - au ceva fascinant.
Şarpele, se spune, este simbolul forţei universale şi, ca orice forţă, poate distruge la fel de repede cum a construit, deci şarpele ar fi emblematic atât pentru bine cât şi pentru rău. În tradiţia românilor există aşa-numitul “şarpe al casei” (alb, pentru că trăieşte in beznă) şi care nu trebuie omorât pentru că el păzeşte casa şi pe ocupanţii ei de rele.
Şarpele meu e verde, drăgălaş, moale şi pufos. Nu ştiu cât se vede in poze dar are o mutrişoară simpatică (mie aşa mi se pare). L-am tricotat din ghemul ce a rămas după ce am lucrat, cu ani in urmă, un fular lung. Înăuntru am pus o sârma aurie înfăşurată in fir de lână subţire, pentru a putea aşeza şarpele in ce poziţie vreau şi să nu iasa sârma prin ochiurile tricotate.
Am confecţionat acest şarpe cu ocazia Provocărilor verzi-ianuarie 2019 la care prima temă este şnurul. L-am numit şarpe şnur pentru că e subţirel şi arată ca un şnur mai gros. 
Ochii sunt năsturei negri cu model auriu - modelul auriu seamănă un pic cu pupila şarpelui. Gura se deschide, fiind sârmă şi acolo, dar nu se deschide atât de mult încât să îl pot transforma in uroboros - mi-a venit ideea prea târziu. De-aş fi avut o morişcă tricotin aş fi realizat, in mod sigur, alt fel de şnur.
Sper să vă placă şerpisorul meu şnur. 

Exerciţii pentru ochi

In cartea “Yoga - izvor de sănătate”, Editura Junimea, Iaşi, 1992, autorul, N.C. Tufoi, descrie şi unele exerciţii care pot fi executate de aproape oricine. Între acestea, şi exerciţiile pentru ochi pe care le descriu, pe scurt, mai jos (făra denumirile uzuale in yoga). Sunt exerciţii uşoare şi trebuie executate cu răbdare, fără a forţa ochii. Exerciţiul 1 îl practic de ani buni, dar nu spun că e o regulă (unele le practică şi câţiva dintre cunoscuţi). Nu sunt adepta vreunei doctrine - de orice fel ar fi aceasta, dar îmi place să ştiu una-alta şi aleg ceea ce simt că mi se potriveşte pentru că nu îmi plac produsele medicale şi nici produsele cosmetice din comerţ (le folosesc, desigur, dar nu am un geamantan cu alifii, loţiuni şi alte alea - dar am prin cămară şi bucătărie fructe, legume, ierburi (nici din acestea in mod exagerat pentru că sunt prea leneşă să prepar regulat fel şi fel de ceaiuri, alifii, loţiuni etc., deci nu se poate spune nici că aş fi adepta “curentului naturist”). Sunt, însă, şi lucruri care pot fi realizate uşor - chiar şi de leneşii ca mine - şi nu ezit. Aşa sunt şi exerciţiile despre care scriu mai jos.
Mişcarea inegală a muşchilor oculari in dinamica lor cotidiană şi slăbirea reţelei nervoase duc, treptat, la oboseala ochilor, la scăderea capacităţii vizuale. N.C. Tufoi recomandă unele exerciţii.
Exercititul 1
Aşezat pe scaun, la circa 1,5 m de un perete al camerei, cu mâinile pe genunchi; coloana vertebrală perfect dreaptă - capul pe aceeaşi linie verticală. Privirea drept înainte; respiraţia normală.
a) Ridică privirea până la linia unde peretele se uneşte cu tavanul (dacă linia e prea sus privirea e ridicată până la punctul. unde nu se simte jenă în ochi). Apoi laşi privirea la duşumea (sau până unde nu simţi jenă). Mişcarea se repetă de 3 ori.
b) Se mişcă ochii de la stânga la dreapta, spre pereţii laterali - dacă aceşti pereţi sunt prea depărtaţi, ridică ambele mâini, cu degetele arătătoare la nivelul ochilor, şi priveşte-le pe rând (sau privesti in lateral cât să nu simţi jenă in ochi). Se execută de 3 ori, după care se face o pauză de 2-3 minute.
c) Priveşte drept în faţă, ridică privirea, apoi priveşte spre dreapta, apoi în jos, apoi la stânga şi iar sus, în punctul de plecare. Se fac 3 rotaţii spre dreapta - o pauză scurtă -  apoi 3 spre stânga. Fiecare se repetă de 3 ori. Rotirea se face lent, fără sforţări.
Exerciţiile se fac dimineaţa, după ce ţi-ai spălat faţa, dar pot fi făcute oricând - sau când simţi ochii obosiţi. Mişcările se fac încetişor, fără a forţa ochii. Exerciţiul descris la punctul c) m-a ajutat să scap de picăturile pentru ochi recomandate de medic pentru că - prin natura activităţii - stau prea mult cu ochii in monitor. Este exerciţiul care-mi place cel mai mult pentru că nu trebuie să stau in picioare. ☺
Beneficii: refacerea şi consolidarea vederii, decongestionarea ochilor obosiţi.
Exerciţiul 2
În picioare, tălpile alăturate, spatele drept.
a) Duci capul pe spate atât cât permite coloana (nu forţa!), apoi priveşti între sprâncene (cruciş) - când simţi că ochii lăcrimează te opreşti şi reiei după o scurtă pauză, fără să depăşeşti 5 minute la început - cu toate reluările.
b) Capul drept, ochii privesc spre vârful nasului, apoi spre rădăcina nasului, apoi între sprâncene (cruciş)
Corpul să fie relaxat, respiraţia normală.
Beneficii: vindecă toate bolile de ochi şi previne degenerarea lor; întreaga reţea neuro-musculară a ochilor e întărită şi reactivată; vindecă defectele de vedere; combinat cu celălalt exerciţiu vindecă bolile de ochi; după 40 zile de practică, fără întrerupere, ochelarii devini inutili, vederea normală revenind. (nu am ajuns să aflu pentru că folosesc ochelari de vedere numai când trebuie să citesc litere foarte mărunte - notele din subsolul unor pagini, de exemplu, dar am de gând să practic acest exerciţiu timp de 40 de zile, să ştiu exact despre ce citesc, şi scriu).
Exerciţiul 3
a) Priveşte la distanţă căutând să desluşeşti obiecte îndepărtate; priveşte linia orizontului. Exerciţiul are eficacitate când e făcut în afara oraşului, pentru baia de culoare. Durata: 10-20 minute. (şi acest exerciţiu îmi place şi îl execut de câte ori am ocazia - nu prea des).
b) Privirea la soare - dimineaţa între orele 7-8 sau după amiaza când strălucirea soarelui scade, priveşte discul solar 1-2 minute, la început, mărind durata la 5-10 minute. Persoanele cu afecţiuni de ochi nu vor privi discul direct ci numai în direcţia lui, până vor putea să-l privească direct. Ochii trebuie să fie larg deschişi şi relaxaţi, niciodată crispaţi. Nu se priveşte soarele la amiază, când strălucirea e puternică. (in copilărie obişnuiam să fac asta, fără a şti că este un “exerciţiu” - mi s-a spus să nu mai fac, pentru că îmi stric ochii, deşi mă jucam numai dimineaţa şi când soarele se pregătea să apună; am ales dimineaţa şi amurgul pentru că voiam să văd soarele şi dacă ochii lăcrimau nu aveam cum să-l vad - soarele privit când e in plină strălucire e doar o pată alb-galben pal şi, când iei ochii de la el, câteva secunde, un minut - sau mai mult - vezi doar alb şi apoi “cu pete albe”, şi îţi curg lacrimile, ochii te ustură).
c) Privirea lunii şi stelelor - să nu fie frig, ochii să nu fie crispaţi (unghiul de înclinare al privirii la 45 grade înlătură crisparea).
Beneficii: vitalizarea şi stimularea circulaţiei sanguine şi a reţelei nervoase; sunt distruşi unii microbi de pe pleoape; exerciţiul bine executat, câte 1/2 oră zilnic, oferă capacitatea de a distinge structuri materiale mai fine.
Masajul ochilor: pe scaun, relaxat, cu coloana dreaptă, respiraţie liniştită, normală. Palmele curate sunt frecate una de cealaltă până le simţi uşor încălzite apoi le aşezi pe ochii închişi. După câteva secunde, apăsând uşor globii oculari mişti palmele câte puţin spre nas şi spre coada ochilor, masând uşor întreaga lor suprafaţă (ca şi cum te-ai freca la ochi cu partea dinspre încheieturi a palmelor.
Beneficii: tonifică circulaţia sângelui şi terminaţiile nervoase.
Masajul se execută după oricare exerciţiu al ochilor, dar şi fără a executa vreunul dintre exerciţii poate fi făcut. Persoanele care îşi machează ochii trebuie să evite masajul pentru că riscă să-si bage-n ochi fardurile sau să le întindă (am scris aceasta deoarece nu este evident pentru toată lumea!).
Baia oculară: la 1-2 minute după exerciţiu, arunci cu mâinile apă rece (nu de la gheaţă!) pe ochii mari deschişi, de câteva ori.
Beneficii: înviorarea ochilor şi o bună dispoziţie sufletească. Se face după fiecare exerciţiu, dar şi dacă nu faci aceste exerciţii.

Cine alege să practice aceste exerciţii trebuie să se concentreze total la ceea ce face, să nu respire sacadat, să nu forţeze ochii, să se gândească exact la ceea ce face, să îşi spună in gând (sau să vizualizeze) aceste mişcâri. La orice disconfort trebuie oprit exerciţiul - înseamnă că ceva e forţat; se poate relua după o pauză de câteva minute. 

miercuri, 16 ianuarie 2019

Plafonarea preţului la pâine

Vine Daea, de la Ministerul Agriculturii şi a nu mai ştiu ce, şi zice, prin decembrie, că vrea să plafoneze preţul la pâine şi alte produse pe bază de cereale. Cică - zice el - preţul la grâu, de exemplu, a crescut cu nici unu la sută, pe când preţul pâinii a crescut cu 15-20% iar lui - şi acoliţilor săi din guvern - li se pare că nu e firesc. Culmea este că mulţi consumatori de pâine se bucură de această idee stupidă. De ce e stupidă ideea? Din cauza altor idei stupide, între care mărirea salariului minim pe economie. Mărirea salariului minim pe economie este un lucru bun, in principiu, doar că… nu toţi cei care au angajaţi îşi permit să plătească - unii o fac, acceptând micşorarea profitului (pe care, probabil, l-au estimat la început de an) pentru a putea plăti salariile mărite, alţii încheie contractele de muncă şi trimit angajaţii in şomaj.
Revenind. E mai mult decât logic să crească preţul la produsele de panificaţie pentru că mai toate s-au scumpit: accize la combustibil, unele taxe şi impozite, preţul la utilităţi etc. - ceea ce înseamnă că au crescut costurile de producţie; crescând costurile de producţie (şi cele cu salariile) e firesc să crească şi preţul produselor, dacă nu se doreşte falimentarea fabricilor de pâine in câţiva ani, de exemplu. Oare cum e mai bine? Să crească preţul pâinii cu un leu sau să ajungă in şomaj zeci de oameni, oameni care nu sunt întotdeauna tineri când ajung să primească indemnizaţie de şomaj? Unii angajatori doresc să-şi păstreze un profit mare şi nu le pasă că unii angajaţi ajung “in şomaj”. Indemnizaţia de şomaj nu e pe viaţă, persoanele care au depăşit vârsta de 50 de ani nu îşi găsesc uşor locuri de muncă ş.a.m.d.. Apoi, indemnizaţiile de şomaj sunt suportate de toţi cei care câştigă (banii adunaţi din contribuţia personală a fiecărui fost angajat nu ajunge pentru toată perioada de şomaj).
De ce nu poate fi spart acest cerc vicios al creşterii salariilor şi, automat, al creşterii preţurilor la toate cele? Deoarece (între altele!) cresc, implicit, cheltuielile prestatorilor de servicii, a producătorilor etc. - ei trebuie să îşi acopere aceste cheltuieli şi la sfârşitul lunii să aibă profit - altfel s-ar numi “muncă voluntară” ceea ce fac ei, iar fiecare munceşte pentru a se întreţine pe sine şi familia şi să aibă şi ceva in plus. Desigur, mulţi vor spune ca sunt firme mari care işi pot permite să plătească un salariu minim mai mare fără a scumpi ceea ce vând. Pentru un timp; poate, dacă nu ar mai creşte alte taxe şi impozite, dacă nu s-ar inventa altele care să ducă la diminuare profitului marilor întreprinderi. Totuşi, despre fabricile de pâine nu se poate spune că sunt multinaţionale care nu sunt taxate pe teritoriul României. Există multe firme mici, in general, cu unul-doi angajaţi - administratorii acestora nu pot susţine prea mult timp măririle pentru că au şi chirii de plătit, cei mai mulţi, pentru că toate se scumpesc in jurul lor. 

Cu doi lei. Miercurea fără cuvinte

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  Un jocul iniţiat de Carmen; găzduit şi de Călin Hera doi ani. Sursa foto Adventure Travel Romania.
HAPPY WW!

marți, 15 ianuarie 2019

Preşedinţia Consiliului Europei asigurată de România

Ce cred unii…
Unii cetăţeni români sunt convinşi că datorită meritului deosebit al membrilor marcanţi din partidul social democrat România are acum, pentru şase luni, preşedinţia Consiliului European (1 ian -30 iunie 2019). Cum să faci aceşti oameni să înţeleagă că nu e vorba despre aşa ceva?! Să le dai să citească ce şi cum cu aceasta Uniune Europeană? Le povesteşti, argumentezi, iar ei îţi spun că eşti doar împotriva social democraţilor şi nimic mai mult.
Preşedinţia Consiliului se asigură prin rotaţie la fiecare 6 luni între statele membre ale Uniunii Europene. Altfel spus: dacă la cârma României ar fi fost azi… cimpanzei, guvernul format de aceştia ar fi fost la preşedinţie, pentru că aşa este regula jocului şi niciun politican nu are meritul de a fi adus România in această poziţie de preşedinte al C.U.E..
Statele membre care deţin Preşedinţia lucrează împreună îndeaproape în grupuri de trei, denumite “triouri”. Trioul actual este alcătuit din preşedinţiile României, Finlandei şi Croaţiei. Trioul stabileşte obiective pe termen lung şi pregăteşte o agendă comună, determinând subiectele şi aspectele majore care vor fi abordate de Consiliu pe o perioadă de 18 luni. Pe baza acestui program, fiecare dintre cele trei ţări îşi pregăteşte propriul său program, mai detaliat, pentru 6 luni.
Spre liniştea tuturor, românii prin care se exercită preşedinţia Consiliului nu sunt de capul lor.
Actualizare 29 iunie 2019
La final de mandat, unii lideri europeni au felicitat reprezentanţii României. 

luni, 14 ianuarie 2019

Câteva citate despre yoga. Citate favorite

Yoga nu e o modă şi nu e panaceu; nu are nimic comun cu practici mistice sau religioase şi nu este un simplu exerciţiu fizic. Yoga include şi unele legi morale - hoţia, violenţa, minciuna, crima, sunt repudiate. Principiile de bază ale yoga cuprind reguli de cumpătare şi de convieţuire - zice profesor doctor docent P.Groza in “Cuvânt înainte” la cartea lui Nicolae C. Tufoi, “Yoga - izvor de sănătate”, Editura Junimea, Iaşi, 1992. Practica yoga educă controlul conştient şi deplin al unor funcţiuni, cum este capacitatea respiratorie a plămânilor, valorificând posibilităţile metabolice.
Yoga e in acord cu filosofia hindusă, după care nu există miracol, ci totul rezultă din legile firii.
**
Termenul yoga, având in sanskrită două rădăcini recunoscute, are două sensuri posibile. Unul vrea să însemne “a medita” sau “a intra in transă” (ca in Samādhi yoga). Celălalt vrea să însemne “a uni”. Acest sens dat cuvântului yoga pare mai general acceptat de yogini (sau yogi). Sensul cuvântului implică o reunire, o unire a naturii umane întunecate cu natura divină iluminată, in aşa fel încât cea mai înaltă să poată ghida şi transforma natura inferioară. Autoritatea cea mai importantă, Patañjali, in “Aforisme yoga” care datează, se crede, din al doilea sau al treilea secol înaintea erai noastre, şi pe care se întemeiază toate tratatele de yoga in sanskrită, scrie: “Yoga este infrânarea fluctuaţiei materiei mentale”. El a adăugat: “Atunci, “Cel-Care-Vede (ceea ce vrea să însemne “eul”) rămâne in el însuşi. In alte momente (adică într-o cu totul altă condiţie) “eul” ia aceeaşi formă ca şi fluctuaţiile (mentale)”. Cu ale cuvinte, când controlul şi disciplina yogăi lipsesc “eul” se identifică cu interminabilul curent de modificări ale spiritului, in aşa fel că in locul viziunii interioare spirituale a adevăratei naturi a existenţei, care este rodul yogăi, ajunge la o condiţie de obscuritate mentală numită Ignoranţă (sanskrită: avidyā). Intreg ţelul yogăi este de a împrăştia această Ignoranţă şi de a călăuzi pe yogin către ceea ce buddhiştii numesc Cunoaşterea Corectă; pentru a atinge această Cunoaştere Corectă, după cum o învaţă Patañjali, este esenţială o practică neîncetată a yogăi “pentru ca spiritul să obţină starea de control permanent”. Mai ales datorită pasiunilor, definite de el drept “ceea ce sălăşluieşte in plăcere (senzuală)”, omul este, prin karma sa, ţinut in sclavie in roata neîncetata a morţilor şi naşterilor.
Yoga este considerată in mod obişnuit de aceia care o practică drept calea cea mai scurtă către o evoluţie mai înaltă a omului.
(cartea “Yoga tibetană şi doctrinele secrete” vol. 1 - Editura Sophia, Arad, 1993 - tradusă de Mircea Iacobini după traducerea in engleză a lui Lāma Kasî Dawa Samdup ed. a II-a, Osford University Press, 1958).
=======================================================================
Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.
=======================================================================
Tot aşa după cum există o varietate infinită de experienţe personale, sau senzoriale, pe care o singură persoană nu le poate cunoaşte in întregime, există o varietate infinită de experienţe spirituale sau supra-senzoriale, pe care nicio entitate micro-cosmică nu le poate experimenta in totalitatea lor. Cunoaşterea completă implică unirea părţilor şi doar atunci când Multiplul devine Unitate, fiecare poate cunoaşte Totul şi Totul pe fiecare. Prin urmare, Calea Yogăi nu este unică, ci mai multe căi conducând către acelaşi ţel.
Principalele yoga care compun părţile sau căile ce ţin de sistemul unic al yogăi, foarte pe scurt:
1 Hatha Yoga - conferă stăpânirea asupra respiraţiei şi conducând la controlul asupra trupului fizic şi vitalităţii.
2 Laya Yoga - conferă stăpânire asupra voinţei şi conduce la controlul asupra puterilor spiritului. In Laya Yoga sunt clasificate alte patru yoga care depind esenţial tot de exerciţiul conştient al puterii spiritului controlat de către yoga:
a) Bhakti Yoga - stăpânire asupra iubirii, controlul Yogăi asupra puterilor iubirii divine;
b) Śakti Yoga - conferă stăpânire asupra energiei, conducând la controlul Yogăi asupra forţelor energetice ale Naturii;
c) Mantra Yoga - stăpânire asupra sunetului, control asupra puterilor de vibraţie a sunetelor;
d) Yantra Yoga - stăpânire asupra formei, conducând la control asupra formelor geometrice;
4 Dhyāna Yoga (partea yogăi bazată pe meditaţie care conduce la controlul spiritului - conferind stăpânirea asupra gândirii şi conducând la controlul Yogăi asupra puterilor proceselor gândurilor. Această parte - ca şi Hatha Yoga - nu e legată exclusiv de una dintre celelalte yoga.
5 Rāja Yoga este cea mai înaltă yoga deoarece, cu ajutorul ei, yoginul atinge realizarea personală a cunoaşterii Realităţii, in sensul implicat de aforismul Greciei antice: “cunoaşte-te pe tine însuţi!” Rāja Yoga conferă stăpânirea asupra metodei, conducând la controlul Yogăi asupra puterilor de discriminare. Are patru diviziuni:
a) Jnāna Yoga - conferă stăpânirea asupra cunoaşterii, conducând la controlul asupra puterilor inteligenţei;
b) Karma Yoga - conferă stăpânirea asupra activităţii, conducând la controlul asupra puterilor acţiunii;
c) Kundalini Yoga - conferă stăpânirea asupra lui Kundalini, conducând la controlul asupra forţelor nervilor psihici (chakrele);
d) Samādhi (Stare de Liniste) Yoga - yoginul îşi depăşeşte personalitatea şi conştiinţa microcosmică, îşi rupe legăturile şi se reuneşte cu Conştiinţa Universală Macrocosmică. Samādhi Yoga conferă stăpânirea asupra sinelui, conducând la controlul Yogăi asupra puterilor de extaz.
(Yoga tibetană şi doctrinele secrete)

sâmbătă, 12 ianuarie 2019

Marginea nopţii. Provocare muzicală

Iggy Pop (James Newell Osterberg, Jr.) s-a născut la 21 aprilie 1947 in Michigan; trăieşte in Miami şi are un fiu, Eric Benson.
Iggy Pop - Living on the edge of the night (vizualizare pe YT):
[…] So I take a little bad with the good / It ain't just black and white / (It still ain't black and white) / You've got to deal with the real / Woo, living on the edge of the night […]
Friendship Friday! Provocarea muzicală lansată de Carmen pe blogul ei, Între vis şi realitate.
Iggy Pop a fost vocalistul trupei The Stooges, fiind un nume sonor in industria muzicală încă de la sfârşitul anilor 1960. Anul acesta, in aprilie, se împlinesc 50 de ani de carieră muzicală a celui numit The Godfather of Punk. A ţinut adesea prima pagină a ziarelor datorită concertelor sale spectaculoase (între altele, a fost printre primii artişti care au plonjat de pe scenă, sărind pe spectatorii din public - stage-dive - cu ocazia unui concert pe care l-a susţinut în Detroit), stilului de viaţă petrecăreţ şi consumului de droguri (David Bowie s-a numărat printre cei mai buni şi vechi prieteni ai săi, ajutându-l in perioadele dificile, cei doi colaborând adesea in muzică). Artistul a adoptat mai multe stiluri de muzică in timpul carierei sale: punk, new wave, hard rock, jazz, blues etc., dar are o părere extrem de proastă despre muzica electronică şi critică impactul acesteia asupra muzicii rock. (info wikipedia)
In anul 2007 trupa The Stooges s-a reunit, dar numai până in anul 2016 au rămas împreună, când au anunţat desfiinţarea. În 2010, The Stooges au fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame. Împreuna cu The Stooges, in anul 2012, a concertat şi in România, in cadrul festivalului Tuborg Green Fest Peninsula

vineri, 11 ianuarie 2019

Motanul gardian a demisionat

Din când in când v-am mai spus despre Pufitică unele lucruri, dar nu le-am accentuat pentru că n-aş fi ştiut ce să scriu mai întâi. A fost un motan serios, dar avea şi simţul umorului. Cum să aibă un motan simţul umorului? se întreabă lumea. Simplu! Doar că, probabil, in lumea pisicească s-o numi altfel. Pufitică făcea boroboaţe şi când îl admmonestai ridica boticul şi adulmeca ce-i ieşea in cale, intr-o atitudine de genul: “la, la, la, la” sau cum mirosea tăuraşul Ferdinand floricele. Pufitică ne privea in ochi şi împingea gradat (centimetru cu centimetru) un obiect pe care voia să-l dea jos dacă nu ne deranjam să îi dăm atenţie lui, motanul gardian. Şi când făcea asta părea că mustăceşte (zâmbea pe sub mustaţă, adică). Trebuia să ne trezim când voia el; dacă nu, dărâma sticla cu apă pentru flori sau se lua de cablurile avute la îndelăbuţe, lovind in ele ca-n coardele de chitară! Degeaba i s-a explicat că acolo nu e o chitară!
Pufitică era jucăuş. Ne-am jucat de-a v-aţi ascunselea, de-a prinselea… Mă ascundeam şi el mă căuta - când mă găsea sărea in sus cu toate lăbuţele deodată, o lua la fugă şi se ascundea; când îl descopeream sărea la fel, dar aştepta să plec să mă ascund. Chiar aştepta; nu alerga după mine imediat! Doar la prinselea alergam unul după celălalt ca zăbăucii. Se juca şi cu ghemotoace de hârtie şi făcea aport: le aducea in guriţă pentru a-i fi aruncate din nou, şi din nou. Alerga prin casă cu ghemotocul de hârtie jucându-l între lăbuţe, ca un fotbalist care traversează terenul lovind mingea când cu un picior când cu celălalt. O arunca in sus şi sărea după ea! Într-o zi şi-a apucat coada, a tras cu putere de ea şi s-a dat peste cap! Nu doar copiii care veneau la noi, ci şi adulţii, râdeau cu lacrimi văzându-l pe tânărul Pufi manifestându-se la joacă. Şi cu cât râdeam mai tare parcă tot cu atât el făcea alte comicării.
Mai mult decât orice, însă, Pufitică era un adevărat gardian, doar că nu-l înţelegeam noi. Miorlăia într-un anumit fel înainte de a se întâmpla ceva neplăcut: cutremur, de exemplu, dar noi nu ştiam ce voia decât după (dacă) simţeam cutremurul - cutremure sunt aproape zilnic, dar nu toţi oamenii le simt (percep) pe toate. Când blocul a luat foc (un fel de a spune, dar a fost un incendiu cu mult fum) el a fost cel care ne-a trezit (fumul intra in casă pe lângă plinte). Miorlăia de ceva timp, trăgea de uşa camerei, urca şi cobora pe-de pe mobilier, dar l-am lăsat in plata lui pentru că nimic nu părea să-l mulţumească atunci. Apoi, când am simţit fumul, i-am înţeles agitaţia. Cred că in acea zi Pufitică ne-a salvat sănătatea, dacă nu chiar viaţa.
Era paznic al casei, Pufitică. Nu-i plăceau deloc străinii şi mârâia aproape ca un câine când suna soneria - in timp, la cei care erau cunoscuţi, n-a mai mârâit (cu o singură excepţie). Nu-i plăcea să fie mângâiat şi drăgălit. Nouă ne mai permitea, câteva minute, dar când îşi ascuţea boticul adunându-şi mustăţile in faţă ştiam că trebuie să îl lăsăm. Când avea chef de drăgălit venea el. Putea să fie foarte agresiv dacă nu-i convenea ceva in atitudinea oamenilor. Avea camera lui, de câţiva ani, pentru că nu-i plăceau chiar toţi cei care veneau la noi şi nu voiam să riscăm să-i atace. Unii musafiri insistau să-l mângâie - că era tare frumos şi pufos - şi, cu toate că le spuneam să nu o facă, explicându-le de ce, şi nu le permiteam, insistau să-l vadă, să-l mângâie - ca să nu creadă ca suntem ciudaţi… le permiteam accesul in cameră la Pufi şi ei, văzându-l ghem pufos pe perna lui, întindeau mâna… şi se alegeau cu pişcâturi de gheruţe (îşi doza forţa, in funcţie de neplăcerea simţită şi oamenii se alegeau mai mult cu teama). Poate că nu i-am fi oferit o cameră a lui dacă s-ar fi împăcat cu Boby, câinele boxer pe care l-am găsit in 2004. Boby l-a acceptat repede, dar Pufitică se comporta agresiv cu cel care - in viziunea lui - îi încălcase teritoriul.
Pufitică a fost un motan inteligent, precaut, vorbăreţ. Da, era vorbăreţ! Când vorbeai cu el răspundea - pe limba lui; tăceai, tăcea şi el; i te adresai, răspundea (uneori iniţia el discuţii). Când vorbeam la telefon era ca o meliţă stricată - interlocutorii se obişnuisera să discute “in trei”. Trebuia să vorbim in absenţa lui, altfel se băga in vorbă şi voia să ajungă la telefon. Când convorbirea se termina se potolea şi el.
Îi plăcea să citească, şi-i plăceau aceleaşi cărţi care-mi plac şi mie - exagerez, desigur, dar dintre toate cărţile din bibliotecă alegea mereu cărţile mele preferate şi se străduia să le arunce din raft - multe cotoare de cărţi au ajuns zdrenţuite până să mutăm biblioteca. Atunci când cartea ajungea pe parchet cobora şi se instala pe ea, să traga un pui de somn sau să contemple pereţii. Când era tânâr îi plăcea să joace “Solitaire” - stătea pe monitor şi dădea cu lăbuţa după desenele care zburau pe ecran!
Pufitica a fost şi un motan foarte curat. Atât de curat încât după ce-şi făcea nevoile la “oliţă” “acoperea” dând cu lăbuţa pe orice altceva, dar nu cumva să-şi atingă lăbuţele de nisip. Era o mare distracţie cum proceda şi Johnny (motanul cel mic), când a ajuns la noi, era pe cale să înveţe să facă la fel. Chiar şi in ultimele lui zile, Pufitică voia la latrină, deşi nu mai avea forţă să stea singur pe labuţe, ci doar susţinut.  
A fost un motan cu o mutrişoară tare drăgălaşa şi cu o fire tare nărăvaşă. In luna aprilie ar fi împlinit 17 ani de viaţă (şi in luna mai, 17 ani de când era la noi). In 3 ianuarie, însă, a ales să demisioneze, cu preaviz dat in 31 decembrie seara.
L-am îngropat oficial vineri, 4 ianuarie 2019, la o margine de cimitir. Angajaţii de acolo au săpat groapa şi tot ei au acoperit-o, aşezând uşor pământul îngheţat peste trupuşorul care nu mai simţea nimic. Le mulţumesc pentru gestul lor. Unul dintre ei a spus “Dumnezeul să-l odihnească”. L-am dus la groapă cu alai: noi in faţă, urmaţi de câţiva angajaţi de la cimitir. Un băiat a glumit, aducându-ne zâmbetul pe buze, fiind, cumva, in spiritul lui Pufi care, mereu, ne făcea să râdem cu boroboaţele lui - a zis băiatul: “stai să aduc chingile”.
A avut viaţă frumoasă Pufitică, făcând numai ce-a vrut el, dar demisia lui a lăsat un mare gol in sufletele noastre şi cam pustiu in casă.