Gȃndurile unui pesimist. Urare de An Nou!

La acest final de an mă simt pesimistă.☺Rețineți, vă rog: un pesimist este un optimist informat. Pesimistul spune: mai rău nu se poate! Optimistul zice: ba se poate! Pesimistul spune că viața e grea (și, uneori, chiar e grea), dar nu se resemnează, ci rezolvă/depășește problemele pe măsură ce apar - nu-i chiar așa de rău să fii pesimist o zi pe an. ☺

Un Nou An, un nou început. Ce-a fost mai puțin bine, să dispară în trecut. Oh! Stop! De trecut scăpăm luându-l cu noi în viitor - zice un proverb. Atunci, să-l luăm, dar să nu-i permitem să ne tulbure prezentul. Să nu pornim la drum nou cu gândul că ceva, la un moment dat, nu va fi bine. Se va întâmpla așa? Poate; dar să nu ne gândim chiar de la primul pas pe noul drum - ne gândim la ce e de făcut atunci când e cazul. Multe dintre cele trăite în anul care tocmai se încheie vor continua în noul an, dar de multe noutăți vom avea parte și, probabil, alte visuri vor vibra in gândurile noastre - pe ele, cred, trebuie să ne concentrăm. Ce-ar fi ca toți oamenii să dorească bine pentru ceilalți, să își dorească să protejeze cu adevărat Natura și mai puțin să-și dorească “mașini străine” și gresie nouă în baie? Da, utopie - pentru că, înainte de orice, suntem oameni și e în natura noastră (a majorității covârșitoare) să ne gândim întâi la noi și la cei care ne sunt dragi. E atât de firesc încât aș zice că nu putem fi “acuzați” de egoism. Sau da?!

Ce-mi doresc: Să ne bucurăm de fiecare zi, să zȃmbim cât mai mult, să rȃdem… din orice! Să colecționăm amintiri frumoase! Să găsim empatie pentru semenii noștri mai puțin norocoși. Ah, da! Și-mi doresc să realizez măcar un sfert din ceea ce mă gândesc că ar trebui să împlinesc! Vă doresc și vouă să realizați tot ceea ce v-ați propus! Și să ne fie bine!

Anul care vine va semăna, în multe puncte, cu cel care tocmai se încheie (și cu alții care au trecut) dar vom fi măcar un bob mai înțelepți, asta-i sigur! Vom avea parte de stres, de zile mai puțin bune, de gânduri pesimiste, dar toate acestea să fie cât mai puține - și asta-mi doresc și vă doresc!

Sunt un șoricel; îmi doresc să nu mă dea gata pisica nici anul acesta! ☺

Să aveți un an minunat! Să scrieți in romanul vieții un capitol extraordinar!

Visurile să devină realitate!

LA MULȚI ANI! 

Anecdote. Ion Vodă. Ludovic al XIV-lea.

Portretul lui Ion Vodă

Ion Vodă cel Viteaz, pregătind încă de la înscăunarea sa ca domn al Moldovei lupta pentru independența țării, a procedat nu numai la organizarea unei oști puternice, ci și la asigurarea unei economii cât mai trainice. Una dintre măsurile luate în acest scop a fost și aceea de a bate o monedă proprie a Moldovei.

Banii cu efigia domnitorului moldovean, emiși de o monetărie moldoveană, nu numai că au exprimat tendința spre o economie mai prosperă, ci au constituit totodată un act de afirmare a independenței față de Imperiul Otoman.

Se spune că, într-o zi, Ion Vodă a fost solicitat de o domniță să-i dea un portret ca amintire. El i-a întins pe loc o monedă, zicând:

- Iată chipul meu. Se zice că are multă trecere…

 ₪₪

Regele și buzunarele supușilor

Se spune că regele Ludovic al XIV-lea al Franței nu purta niciodată mănuși când pleca la vânătoare, oricât ar fi fost de aspru frigul.

Într-o zi, doi țărani, siliți să participe la vȃnătoare ca gonaci, l-au văzut pe rege ținând pușca cu mâinile goale. Unul dintre ei își exprimă mirarea că regele nu-și apară mâinile de intemperii, dar celălalt îl lămuri pe loc:

- Regelui nu-i e frig, fiindcă-și ține tot timpul mâinile în buzunarele noastre…

₪ 

Elogiu

Curtenii regelui francez Ludovic al XIV-lea îl lingușeau și regele îi încuraja în această direcție.

Astfel, el a fost declarat nu numai inegalabil conducător de stat și comandant militar, dar și… poet fără seamăn.

Într-o zi, stȃnd de vorbă cu poetul Boileau, regele îi arătă niște versuri pe care tocmai le compusese și îi ceru părerea. Boileau le citi și răspunse:

- Sire, nimic nu e cu neputință majestății voastre. Ați voit să faceți versuri proaste și ați reușit.

Auzind aceste vorbe, generalii lui Ludovic s-au gândit că și ei ar fi putut spune regelui ceva asemănător. Dar se pare că nici unul n-a avut curajul s-o facă.

(din “Vorbe de duh, anecdote și întâmplări ostășești”, adunate și transcrise de Mircea Cȃrloanță, Editura Militară, București, 1965).

Fetița cu spirit civic

În toamnă, printre altele, am fost în vizită la niște amici. Când am ieșit din bloc, la plecare, o fetiță nu mai înaltă de vreun metru și un pic, mătura în fața scării; din zona adunase hȃrtii, capace de la sticle și chiștoace de țigări (chiștoace aruncate pe fereastră de un locatar). Am făcut ochii mari! Fetița i-a salutat pe cei care mă însoțeau și am aflat că sunt vecini, ea e în clasa a treia și au un cățel și o pisică. Exprimându-mi mirarea, amica la care fusesem zice:

- Mereu face curat în zonă. Ea și sora ei mai mică hrănesc vietățile de pe stradă. Când am văzut-o prima dată am lăudat-o, dar am și întrebat-o de ce face. Pentru că aici vin pisici și păsări și poate se îmbolnăvesc de la gunoaie, mi-a zis.  

Am înțeles că nu părinții i-au spus să adune gunoaiele celorlalți, ci a făcut-o din proprie inițiativă după ce li s-a povestit la școală despre faptul că animalele și păsările pot suferi din cauza gunoaielor pe care oamenii le aruncă la întâmplare. M-am bucurat să aflu că tot mai puține resturi sunt aruncate în zonă de când fetița aceasta curăță.

În titlu am scris “spirit civic”, dar sunt sigură că motivația acestui copil e mult mai profundă. 

Cum vor unii să devină vizibili

Unii vor cu orice preț să iasă în evidență - probabil, pe principii de genul “mai bine să se vorbească de rău de mine, decât să nu se vorbească; publicitatea negativă tot publicitate este”.

Așa și cu vicepreședintele partidului U.S.R., Iulian Bulai, deputat, care se autodeclară ulterior ca fiind creștin catolic practicant. De Crăciun dă cu mucii în fasole, pe FB, descriind familia lui Isus, făcând o (stupidă) analogie (existentă doar în mintea lui) cu situația minorilor care sunt traficați în Ro și cu a celor care sunt în grija statului. (nu copiez aici textul scris de tip)

Pe FB se prezintă: “Deputatul tău. Iubitor de oameni decenți”. Mă bucur să aflu că iubește oamenii decenți - poate învață ceva de la ei.

Am înțeles că, de câțiva ani, ateismul e la modă. Știu că există dreptul la liberă exprimare. Unii nu înțeleg mare lucru nici din ateism și nici din libertatea de exprimare. Dacă unul are voie să jignească milioane de oameni exercitandu-și dreptul la libera exprimare de ce ne mai luptăm să eliminăm din școli (mai ales) “bullyingul”? Copil fiind nu am voie să-mi câștig autoritatea și puterea punându-i pe alții într-o lumină proastă dar ca adult am dreptul să mă exprim liber și să îmi bat joc de milioane de oameni, punându-i într-o lumină proastă?! Nu înțeleg așa ceva, dar înțeleg că nu e cazul să mă gândesc să votez pentru un partid care are în rândurile lui astfel de oameni. Un ateu care se respectă n-ar vota așa ceva. Niciun om care se respectă n-ar vota așa ceva!

Câțiva colegi de partid l-au apărat (între ei, desigur, Caramitru jr., un alt exemplu “așa nu”), dar mulți au cerut să fie sancționat. Un politician trebuie să fie diplomat, indiferent ce-i bântuie prin carcasă, dacă vrea puterea politică. Într-un fel, e bine că fac de-astea acum, când nu e prea târziu să-i marginalizăm.

Tipul și-a cerut scuze mai apoi, tot pe FB (sursa: digi24). Sunt aproape sigură că acest omuleț a încercat să câștige simpatia unei anumite găști, dar cine nu e răutăcios din fire reușește doar să se facă de rȃs imitând un comportament care nu-l caracterizează.

E nevoie de oameni cinstiți și inteligenți în Parlament, dar nu și de cei autosuficienți.

Un colind inedit

În seara zilei de 24 decembrie, pe la ora 10, mă pregăteam să ies la plimbare cu Miki. Glasurile colindătorilor nu se mai auzeau în holul blocului - Miki i-ar fi acompaniat cu lătrături și ar fi stricat totul; afară nu se mai auzea gălăgia făcută de oamenii care vorbeau tare, trȃnteau portiere (rȃdeau și se veseleau - pe scurt).

În liniștea acelui început de noapte am auzit glasuri cristaline de copii - ei știu ce ziceau, pentru că sunau din zurgălăi. M-am gândit, amuzată: “Câțiva colindători întârziați”. Apoi, cuvintele lor păreau să înceapă a avea un sens - cântau ceva; melodia era “Jingle bells”, dar nu spuneau cuvintele cunoscute. Am ciulit urechea deși nu mai era cazul pentru că, deja, cântau în gura mare, cu talent, repetând, pe ritm de jingle bells, acompaniindu-se cu zurgălăii: S-a dilit, s-a dilit, Lumea s-a dilit! Am rȃs cu poftă! Dacă și copiii au conștientizat asta,  adulții ce mai pot zice? 

Un pitic cu luminițe. Miercurea fără cuvinte

Fotografii pentru jocul Miercurea fără cuvinte, inițiat și găzduit de Carmen, și pe care Călin Hera l-a susținut doi ani.

Happy WW!

Crăciun fericit!

Un fragment dintr-un colind

Clopoței, clopoței

Vesel să sunați,

Glas de argint, glas luminos

Să sune pe cer frumos. 

Vine Moș Crăciun

Pe-o sanie acum,

Alunecă ușor peste un alb covor.

 (colindul e mai lung, dar atȃta eu mai știu)☺

Crăciun cu bucurie!

Computere. Citate favorite

Fără îndoială, introducerea oricărei inovații tehnice din istoria omenirii a fost însoțită de stres. […] Inventarea automobilului. Oamenii tocmai se obișnuiseră cu trăsurile trase de cai, cu viteza lor uluitoare, când a trebuit să le înlocuiască cu niște cutii de tablă puturoase, care pȃrȃiau și mergeau mai repede decât era voie de la poliție, iar iarna - spre deosebire de trăsuri - refuzau să pornească. O impertinență! Dar asemenea situații delicate nu reprezintă nimic in comparație cu stresul care a însoțit pătrunderea computerului în fiecare casă […] Înspăimântător, dar computerul este mȃnat înainte printr-o conspirație mondială a puștilor de 12 ani, cărora nevoile celor mari le sunt profund indiferente, pentru că lor nu le trebuie nimic în afară de jocurile cool pe computer. În acest scop, micuții discută între ei într-un jargon de specialitate, care pentru cineva din afara cercului nu sună cu mult mai straniu decât acadiana veche, atunci când e vorbită cu accent aramaic.

Mai devreme a fost vorba în treacăt despre inventarea automobilului. Asta ne aduce aminte de Bill Gates, stăpân pe majoritatea programelor de soft de pe această planetă, care a declarat public: “Dacă General Motors ar fi ținut pasul cu dezvoltarea tehnică la fel de bine ca industria computerelor, astăzi am merge cu toții în mașini de douăzeci și cinci de dolari, care să consume doar un litru de benzină la mia de kilometri.” General Motors nu a suportat ca o asemenea nedreptate să planeze asupra sa și a răspuns printr-o declarație de presă pe care nu ne rămâne decât să o cităm aici:

“Dacă General Motors ar fi dezvoltat tehnologia sa după modelul Microsoft, am conduce cu toții automobile care s-ar distinge prin următoarele caracteristici:

1. Fără absolut nici un motiv, mașina dv ar suferi de două ori pe zi câte o avarie totală.

2. De fiecare dată după ce se trasează marcajul pe stradă ar trebui să cumpărați o mașină nouă.

3. Uneori, mașina dv ar rămâne în pană pe autostradă fără motiv. Atunci ar trebui să trageți pe dreapta, să închideți toate geamurile, să opriți motorul, apoi să acționați din nou demarorul și să redeschideți geamurile, înainte de a porni din nou la drum. Dinr-un motiv nelămurit veți accepta toate acestea fără să crȃcniți.

4. Uneori, la executarea unei manevre obișnuite - de exemplu o tentativă de a coti la stânga - mașina dv s-ar opri, iar motorul ar refuza să mai pornească. În acest caz, motorul ar trebui reinstalat.

5. Macintosh ar construi o mașină cu funcționare sigură, pe baza energiei solare, de cinci ori mai rapidă și de două ori mai ușor de condus - dar toate astea numai pe cinci la sută din drumuri.

6. Luminile de averitzare pentru ulei, temperatura apei și încărcarea bateriei ar fi înlocuite printr-un mesaj unic: Acest automobil a efectuat o operațiune nepermisă.

7. Sistemul de siguranță cu airbaguri ar pune întrebarea: Sunteți sigur? înainte că pernele de aer să se umfle.

8. Uneori, automobilul dv v-ar lăsa pe-afară, fără motiv, și s-ar împotrivi să vă permită să intrați dacă nu executați simultan ridicarea mânerului de la portieră și sucirea cheii în broască, ținându-vă bine în acest timp de antena radioului.

9. De fiecare dată când pe piață se lansează un model nou de autoturism, șoferii ar trebui să învețe din nou să conducă, deoarece nici un accesoriu nu ar funcționa ca la vechea mașină.

10. Ar trebui să apăsăm pe butonul de start ca să oprim motorul."

(din Enciclopedia lucrurilor care mă sâcâie zilnic. Mic tratat pentru intelectuali agasați, de Hannes Stein, Editura Nemira, București, 2007, traducător: Mihai Moroiu).  

₪₪₪

Citate favorite ȋntȃlnirea săptămȃnală găzduită de Zina, gȃndită ȋmpreună cu Ella, la care poate participa oricine scrie o postare cu citate care i-au atras atenția ȋntr-o carte sau în altă parte și pe care o ȋnscrie în tabelul ȋntȃlnirii de luni.

Azi nu este tabel, dar pentru că textul l-am scris “din timp”, ȋl public. ☺

₪₪₪

Hannes Stein, jurnalist și autor german, s-a născut în 15 februarie 1965 la Munchen; a crescut și a studiat la Salzburg, Austria. În 1984 s-a mutat la Hamburg; după încheiera studiilor de limbă și literatură engleză și americană, dar și de filosofie (1989) a stat o perioada  în Scoția (unde a fost profesor de limba germană) și o perioadă mai lungă în Israel. În 2007 a emigrat în S.U.A.. Locuiește în New York City, de unde continuă să scrie pentru “Die Welt” and “Die Welt am Sonntag”.

Ce înseamnă chinuit? Jocul cuvintelor(235)

Era într-o zi când aveam senzația că sunt într-un carusel defect care ba se oprea brusc, ba nu pornea, ba mă zgȃlțȃia. Mă întorceam acasă de la plimbarea cu Miki (cățelușa). Aerul ieșea aburind când expiram.  Era frig, și așteptam o schimbare: să ningă. Din sensul opus, pe trotuarul îngust, veneau o femeie și un copil nu mai mare de cinci ani. Femeia mergea concentrată la telefonul mobil și micuțul ținea pasul cu ea aproape alergând.

- Ce înseamnă chinuit? ȋși exprimă dorința de a ști micuțul cu chip senin și zâmbet larg.

Femeia îi răspunde scurt, butonȃnd telefonul:

- Ce ne faci tu nouă.

- Ce vă fac? insită micuțul.  (Deh, copii! m-am gândit).

În loc să răspundă blând (și, probabil, altceva), femeia se răstește:

- Ne stresezi, nu ne lași în pace, ne sâcâi…

- Ce înseamnă stresezi? îl mai aud pe copil, deloc perturbat de tonul femeii.

Am zâmbit, uitând de caruselul stricat în care aveam impresia că sunt, înfățișarea, glasul și atitudinea copilului fiind balsam pentru suflet. Apoi n-am mai auzit, pentru că s-au îndepărtat. N-a fost tocmai o alegere ascultarea conversației, dar Miki se oprise să adulmece ceva ce-o interesa. Sunt sigură că femeia ar fi ascuns de alții răspunsul și tonul folosit, dar pe stradă nu știi cine te aude și poți ajunge de poveste. Un răspuns dat întrebării unui copil ar trebui să fie un fel de cadou pe care adultul îl poate oferi în fiecare zi fără să cheltuiască vreun ban. Ȋntrebările  copiilor care vor să știe ar trebui să fie pentru adulți “un cȃnt frumos și dulce”.  

₪₪₪

Exercițiu de imaginație: Jocul celor 12 cuvinte găzduit de Eddy pe blogul său, Cartim.

Cele 12 cuvinte: carusel, cadou, bland, aburind, cânt, alegere, suflet, schimbare, dorinta, copii, poveste, ascuns.

Timp pentru schimbare. Provocare muzicală

Un cȃntec de pe albumul The Christmas Present (2019).

La Provocarea muzicală poate participa oricine, pe blog la Carmen, Ȋntre vis si realitate. Friendship Friday!

Robbie Williams - Time For Change (vizualizare pe YT)

https://www.youtube.com/watch?v=vqbbQvfooLM

Salvăm păpuși - ultimele patru teme ale jocului. Provocări verzi

S-a încheiat jocul cu păpușile, la sfârșitul lunii noiembrie.

Când am intrat în jocul cu păpușile știam că voi întârzia cu unele probe, dar nu mă așteptam să fiu chiar atât de întârziată! Pentru că am vrut, totuși, să termin ce am început - chiar dacă mai târziu - am salvat și păpușile pentru temele la care am lipsit cu desăvârșire.

Așadar, restanțele!

Tema nr. 10: PăpușaToamnei.

Imaginasem un altfel de decor dar n-a mai fost timp.

În galeria de creații puteți vedea și celelalte păpuși ale Toamnei.

Tema nr. 11: Păpușa din Tablou.

Pentru care a fost permis, am ales două păpuși care seamănă (sunt aproape identice): “Zȃna Verde Fluturaș” e cea din tablou și cealaltă își admiră portretul. Păpușa cu rochiță înflorată e așa de ciufulită pentru că mi-am imaginat ceva de genul: “a doua zi după sărbătoare”.

Alte păpuși sunt prezentate în galeria de creații.

Tema nr. 12: Preagătiri de iarnă.

Păpușa aleasă a fost cea care a jucat rolul "Păpușa Toamnei" pentru că hainele originale erau de toamnă-iarnă, așa că am avut de lucru numai cu fularul; cizmele sunt cele pe care le-am făcut pentru rolul Păpușa Toamnei. Păpușa mea face repetiții pentru colindat. Omul de zăpadă e nou făcut: dintr-un butoi din plastic în care mama n-a pus niciodată murături - decât să stea pitit în cămară mai bine e decor în balcon, deocamdată.

În galeria de creații sunt și celelalte păpuși care s-au pregătit de iarnă.

Tema nr. 13: Colțul verde.

Eeee, aici a fost complicat! O păpușă trebuia să fie în centrul atenției și toate celelalte  în jurul ei, cu hainele lor cu tot! Deși am avut o altă păpușă pentru cele mai multe teme, tot a trebuit să schimb câteva, iar hainele - cerința jocului - era necesar să apară în fotografia “de grup”. Complicat rău pentru mine deoarece am avut păpuși mici, mijlocii și mari. A ieșit o… aglomerație. Hainele pe care nu le au pe ele abia sunt vizibile pentru că nu mai aveau loc în cadru dacă le așezam pe umerașe (sau ceva de genul) așa că pe ale lui Gi le-am pus într-o cutie - doar casca am lăsat-o la vedere, și gentuța. Se mai văd rochița pictoriței amatoare și cea purtată de Păpușa Toamnei.

Sus, într-o cutie, este “păpușa centrală”, care le-a invitat la reuniune pe toate celelalte. Am fotografiat-o și separat pentru a se înțelege ceva din ea.

Evident: in galeria de creații sunt și păpușile celorlalți.

Gata! Jocul s-a încheiat, participanții știu ce locuri au ocupat! Am premiul trei. A fost frumos! Mulțumesc, Rux!

La Carmen, patru păpușele drăgălașe foc, pregătite pentru iarnă! ♥

Rudolf și Moș Crăciun. Provocări verzi

Continui să mă joc. 
Abia am terminat jocul cu păpușile și am început să mă joc cu podoabele de Crăciun.

Tema cu numărul 61 de la Provocări verzi: Transformăm decorațiuni și podoabe de Crăciun. Mi-a plăcut ideea de a transforma decorațiuni stricate sau “demodate”. Câteva decorațiuni vechi, pentru bradul de Crăciun, le-am păstrat ca amintire.

Săniuța (L= 8 cm, h= 2 cm), pe care am transformat-o (un fel de a spune) în sania lui Moș Crăciun trasă de renul cu nasul roșu, când era mititel, am cumpărat-o când eram în clasa a V-a, din banii obținuți în urma vânzării unor borcane. Am mai cumpărat atunci și altele, dar numai săniuța a necesitat reparații - s-a rupt partea din spate, dar acum am lipit-o. Câteva biluțe își pierduseră luciul și am rezolvat cu ojă sidefată.

Oricum, nu se vede reparația pentru că am lipit micul Moș Crăciun rămas de la un ghiveci cu o “Crăciuniță” primită de mama cu nu mai știu câți ani în urmă.

Pe Rudolf l-am copiat dintr-o poză de pe net și l-am desenat apoi pe o “foaie de spumă” (iar am uitat cum se numește materialul!) Nasul lui e rotund! În poză se vede cilindric! (poate pentru că l-am “decorat” pe ambele părți).

₪₪₪

Următoarele două decorațiuni nu sunt recondiționate pentru această temă, dar dacă tot eram la acest capitol... Le am de la primul brad de Crăciun, pe care l-am avut - mi-au zis părinții - la vârsta de două luni.

Bicicleta (L=10 cm, h=7 cm, la ghidon) îmi place foarte mult, dar n-am prea reușit să o recondiționez.

În realitate arată, însă, mai bine decât în poză (roțile sunt mov).

A doua decorațiune nu prea știu ce reprezintă, dar mă gândesc la conuri (h= 7 cm, L funda = 7 cm).

Am reușit să o recondiționez, oarecum, dar nu sunt mulțumită de cum au ieșit biluțele care formează funda - unele s-au colorat frumos, altele ba.

Aș mai fi recondiționat câteva dar am fost dezamăgită de ceea ce am reușit cu ultimele două. Poate anul viitor. 

O bucată din Crișul Repede. Miercurea fără cuvinte

Fotografie pentru jocul Miercurea fără cuvinte, inițiat și găzduit de Carmen, și pe care Călin Hera l-a susținut doi ani.

HAPPY WW!

Treizeci de ani. Cum ar fi fost dacă…

Se împlinesc anul acesta 30 de ani de când ne imaginăm că am scăpat de comunism. Teoretic, am scăpat, practic… mulți au rămas cu acea mentalitate și i-au învățat și pe alții.

Florin a lansat o leapșă pe tema "Cum ar fi fost dacă acum 30 de ani nu ne-am fi luat rația de libertate, pentru care unii au dat TOT?" Ina a preluat-o, și am preluat-o de la ea. Nu o preiau că pe o provocare, ci ca pe o pagină care-mi păstrează vie în memorie vremea de atunci. Cel care zice: “pe atunci toți aveau loc de muncă” minte parțial (existau oameni care nu lucrau), și nu știe că greu îți puteai permite să nu ai un loc de muncă sau să ai unul pe cont propriu, să nu fii înregimentat. Și pictorii - ca exemplu - erau obligați să fie angajați undeva cu carte de muncă. După ce terminai oricare ciclu de învățământ trebuia să te angajezi - se făceau repartiții aproape la întâmplare, mai ales pentru absolvenții de facultate, mulți ajungând să trăiască în orașe departe de casă și nu neapărat în condiții mai bune. Erai legitimat pe stradă și dacă nu aveai o legitimație de muncă pe care să o arăți milițienilor erai condus la “Miliție” și luat la întrebări.

Cum ar fi fost dacă acum 30 de ani nu ne-am fi luat rația de libertate, pentru care unii au dat TOT?

Păi, cum să fie? Superb!

România ar fi fost, probabil, singurul stat din lume fără datorii externe. Pentru a plăti datoria externă am fost ținuți în frig, pe întuneric, fără acces la alimentele de baza și la medicamente și la orice altceva era strict necesar. Uau! S-ar entuziasma mulți! Se terminase cu datoria externă, urma bunăstarea tuturor! Stop! Regimul auster ar fi continuat, pentru a nu se face alte datorii externe. Exporturile excesive, la preț de dumping, ar fi continuat. În multe fabrici se produceau stocuri… Și chiar de nu s-ar fi produs aceste stocuri, rămâne întrebarea: cui ar mai fi exportat România la un moment dat? Dacă nu vinzi, nu ai din ce plăti salarii, dacă nu plătești salarii oamenii încep să se agite… pentru că prețul principalelor produse de consum ar fi din ce în ce mai mari în raport cu salariul. Oh, da! Am fi avut cu o sută de lei în plus la salariu!

Am fi avut acces la internet dar ar fi fost cenzurat și, probabil, am fi putut accesa până la ora 22. Asta în cazul în care am fi avut acces să cumpărăm computere.

La radio, probabil că ar fi fost și muzică străină - cântece patriotice din alte state comuniste (din cele care mai sunt azi comuniste, ceilalți s-ar fi trezit oricum și nu ar mai fi rămas “state vecine și pretine”).

Puțini ar mai fi scăpat fără “carnet de partid”. Să fii membru în PCR trebuia să fie o mândrie! Nu mergea prea mult timp faza cu “încă nu sunt pregătit, vreau să mai studiez”.

Pâinea și alte elemente de baza ar fi putut fi cumpărate tot pe bază de cartelă. Atunci, pe la sfârșitul anilor 1980, mulți oameni de la sate ne rugau să le dăm (vindem) și lor câte o pâine sau un kil de făină, ceva ulei…

Populația s-ar fi înmulțit extraordinar de mult și mult mai multe familii ar fi ajuns să stea câte 20 într-o cameră de șase metri pătrați, în sărăcie lucie. Mulți își imaginează că în era comunistă toți primeau locuința “de la întreprindere” sau de “la stat”. Primeau… un acoperiș deasupra capului, unde erau obligați să se înghesuiască. Mulți își imaginează că pe atunci nu existau “oamenii străzii”. Greșit! Așa cum existau cerșetori (nu la fel ca azi, când mulți sunt organizați) existau și oameni care dormeau în canale (erau unii chiar în canalele unde erau conductele de apă caldă - reci, de la un moment dat - ale blocului unde locuim). Existau chiar și copii care trăgeau pe nas prenadez, din pungă, doar că nu o făceau ca azi, la vedere.

Toți copiii ar fi avut acces la învățătură. Și atunci existau destui care nu mergeau la școală - unii ajungeau la maturitate și nu aveau nici certificat de naștere… Nici atunci șansele nu erau egale. Mulți se calificau la locul de muncă, producând stocuri (la un moment dat).

Ar fi urmat un “blocaj financiar” de toată frumusețea, care unora le-ar fi amintit de crahul bursei din 1929 (care a avut efecte și în Ro) sau de timpul din cel de-al doilea război mondial. Libertatea de exprimare n-ar mai fi fost cunoscută de unii nici ca idee. Rolul conducător al partidului ar fi crescut și mai mult, în toate domeniile.

O pot ține așa, punctual, până se termină paginile blogului, dar trec la Cum ar fi fost dacă Dragnea și gașca lui (nu-i enumăr, îi cunoașteți) ar fi reușit să-și generalizeze controlul așa cum își doreau?

Cum să fie?! Libertatea de exprimare nu ar fi fost îngrădită! Ar fi existat o lege prin care se pedepsea “delictul de opinie” (mai ales în cazul jurnaliștilor). Funcționarii publici și-ar fi exercitat la greu abuzurile, pentru că abuzul în serviciu nu s-ar mai fi pedepsit. Populația s-ar fi înmulțit la greu, și n-ar mai fi putut sta 20 într-o cameră de șase pe șase metri, ci sub cerul liber, toți primind - în ani electorali - vreo sticlă cu ulei sau vreo pungă cu făină și, lunar, o sumă de bani care i-ar fi ajutat să-și cumpere chibrituri pentru un an. Toate conversațiile particulare de pe rețelele de socializare ar fi fost - pe față - “deschise paznicilor bunului simț”. Cei care lucrează în străinătate ar fi fost obligați să revină în țară după cinci ani de bunăstare peste hotare.

În nu foarte mulți ani am fi trăit din nou cu frică, în frig, foame, neputință, umilință… Am fi privit, tot prin gard, cum trăiesc alții. Nu vă culcați pe-o ureche; partidul acesta - urmaș al celui comunist - e ca un balaur cu șapte capete: ȋi tai unul și-i cresc două in loc și, ȋncă, nu avem un Făt Frumos care să-l poată ȋnvinge definitiv.

Contează doar banii? Citate favorite

Un om al străzii - care a cerut să i se spună “domnul” - intră în sediul unei mari firme de avocați și îi ține ostatici pe câțiva dintre aceștia, amenințând că se aruncă în aer dacă vreunul încearcă vreo manevră să scape. Are cu el un pistol și, amenințându-i cu arma, le cere să declare (cu declarațiile de impozit în față) cât au câștigat intr-un an și cât au dat pentru săraci.

- Cât ai dat celor flămȃnzi? îl întreabă pe tânărul avocat Michael Brock.

- Am plătit impozite în valoare de 53 de mii de dolari, iar o parte frumușică din banii ăștia s-au dus spre asistență socială, asigurările de sănătate, ajutorarea copiilor dependenți de droguri și altele de genul ăsta.

- Și ai făcut toate astea de bunăvoie, din generozitate?

- N-am avut nimic împotrivă, am spus, mințind, asemenea celor mai mulți dintre concetățenii mei.

[…]

Se aștepta de la mine să aduc firmei 2500 de ore plătite pe an. Asta însemna cincizeci de ore pe săptămână timp de cincizeci de săptămâni pe an. Valoarea medie a onorariului meu era de trei sute de dolari pe oră, așa că aportul meu brut pentru draga mea firmă era un total de 750 de mii de dolari. Din asta, eu primeam 120 de mii, plus alte 30 de mii de beneficii și se păstrau 200 de mii pentru cheltuieli generale. Partenerii firmei luau restul, care se împărțea anual printr-o formulă groaznic de complicată și, de obicei, dădea naștere unor lupte serioase.

Rareori se întâmpla că unul dintre partenerii noștri să câștige mai puțîn de un milion pe an, iar alții câștigau chiar mai mult de două milioane. O dată ce aș fi ajuns și eu partener, aveam să rămân în acea poziție pentru tot restul vieții. Așa că, dacă reușeam acest lucru la treizeci și cinci de ani - și mă îndreptam cu pași mari spre acest țel - atunci mă puteam aștepta la treizeci de ani de câștiguri glorioase și o bogăție imensă. […]

Am privit mȃzgălelile pe care le făcusem pe blocnotes - câștiguri și număr de ani și calea spre bogăție - și m-am întristat. Atâta lăcomie evidentă și nerușinată. […]

*

În "Avocatul străzii", Grisham îi apară încă o dată pe cei lipsiți de putere, a căror voce nu e auzită. După cum se exprimă Mordecai Green (un alt avocat al străzii): Asta e dreptatea, Michael, asta e menirea avocaților străzii. Să apere demnitatea oamenilor. […]

- Gândește-te, un om trăiește pe stradă, ajunge, din când în când, în adăposturi, lucrează pe undeva, pe un salariu minim și încearcă tot ce poate să se ridice pe scara socială și să câștige suficient pentru o viață decentă. Într-o zi, e arestat pentru că doarme sub un pod. El nu vrea să doarmă acolo, dar orice om trebuie să doarmă undeva. E vinovat, pentru că, în înțelepciunea lui, Consiliul orășenesc a făcut din lipsa de locuințe un delict. Trebuie să plătească 30 de dolari, numai că să iasă din închisoare, plus alți 60 pentru amendă. Șaizeci de dolari dintr-un buzunar și-așa gol. Așa că omul mai alunecă puțin în jos. E arestat, umilit, amendat, pedepsit și pus să-și recunoscă greșeala și să-și caute locuința. Cară-te de pe străzile alea nenorocite! Asta se întâmplă în majoritatea orașelor noastre.

(din “Avocatul străzii”, de John Grisham, roman publicat in 1998; Editura RAO, București, 2014; traducător: Carmen Ardelean).

₪₪₪

Citate favorite e ȋntȃlnirea săptămȃnală găzduită de Zina, gȃndită ȋmpreună cu Ella, la care poate participa oricine scrie o postare cu citate care i-au atras atenția ȋntr-o carte sau în altă parte și pe care o ȋnscrie în tabelul ȋntȃlnirii de luni.

₪₪₪

John Ray Grisham Jr. s-a născut la 8 februarie 1955 in Jonesboro, Arkansas, ȋntr-o familie modestă și numeroasă. La vȃrsta de 4 ani familia s-a mutat in Southaven, Mississippi. In 1977 s-a licențiat in știința contabilității la Universitatea de Stat Mississippi și in anul 1981 și-a obținut licența in drept. A profesat atȃt in domeniul legii penale cȃt și civile. Ȋnainte ca numele său să devină sinonim cu genul “thriller juridic modern” Grisham a lucrat 60-70 de ore ȋntr-un mic birou de avocatură din Southaven, Mississippi. Primul său roman (“…Și vreme e ca să ucizi”, publicat in 1988) e inspirat dintr-un caz la care a asistat și, ascultȃnd mărturia unei victime in vȃrstă de 12 ani care a fost răpită, și-a imaginat cum ar fi putut fi dacă tatăl victimei i-ar fi ucis pe atacatorii acesteia. In 1983 a fost ales, ca democrat, in Camera Reprezentanților, unde a rămas pȃnă in 1990. Ȋntre altele, este și activist, donȃnd și adunȃnd bani pentru diferite cauze. Visul său de a fi jucător profesionist de baseball nu s-a ȋmplinit, dar azi e comisar al Ligii Mici și peste 350 de copii au jucat pe cele șase terenuri construite pe proprietatea sa. Este cunoscut in comunitatea literară pentru eforturile sale de a susține tradiția literară continuă in sudul nativ. A lăsat ca moștenire burse școlare și reședințe pentru scriitori în Departamentul pentru Engleză al Universității din Mississippi și Programul de scriere și creativitate progresivă. A fost editor fondator al revistei Oxford American, devotată scrierilor literare, faimoasă și pentru subiectele despre muzică.

Primul film văzut la cinematograf

Bȃntuind pe bloguri, cu mintea alergând aiurea - când la centrala termică ce face figuri tocmai sâmbătă seara, când la tata, care nu mai este din august 2010 - am dat, la Stefrof, de o leapșă la care mi-a atras atenția întrebarea numărul 2: Care a fost primul film pe care l-ai văzut la cinematograf?!

N-o să uit niciodată primul film văzut la cinematograf! M-a dus tata într-o zi, pe la prânz. Îmi amintesc senzația ciudată când am intrat în sala de cinema numită “Tineretului”, care azi nu mai există! De fapt, dintre cinematografele din Brașov mai există numai “Patria”, care-i cinematecă. Desigur, există la mall câteva săli, dar n-am fost niciodată. Din iarna anului 1989 nu am mai călcat într-o sală de cinema. Am avut casete video, apoi DVD… acum online-ul.

Mi s-a părut ciudat să fiu în sala aceea nu foarte mare, între atâția oameni, și am căscat ochii la ecranul acela imens și alb. Abia intrasem în clasa a treia dar eram moartă după filme - împreună cu sora mea (care nu știa să citească la acea vreme) ne furișam din dormitor să urmărim la TV filmele cu cowboy care erau difuzate în special sâmbătă seara, de pe la ora 22 (era cu mult înainte ca programul la TV să se încheie la ora 22, după două ore! în 1988 s-a mai adăugat o a treia oră; TVR2 își încetase emisia în 1985). Când eram mici, la ora 22 noi aveam stingerea! Între dormitorul nostru și sufragerie era un hol mic și dacă țineam ușa între-deschisă mama nu ne vedea - tata, însă, ne vedea, pentru că fotoliul în care ședea el era altfel plasat decât canapeaua pe care ședea mama. Dacă mama se mișca și ar fi putut să ne vadă acolo tata îi distrăgea atenția și noi o tuleam în paturile noastre. Când s-a prins și mama ce facem ne-a lăsat să vizionam filmele de la ora 22.

Pasiunea mea pentru filme - și pentru actori, probabil, deși nu rețin numele prea multor actori sau titlurile tuturor filmelor (dar îmi amintesc orice film văzut dacă cineva îmi dă câteva “puncte de reper”) a început, probabil, de când m-am putut deplasa singură. Tata avea abonament la revista “Cinema” și colecția o păstra într-o cameră  unde nu prea se intra, dar mie-mi plăcea (până la vârsta de patru ani am locuit în casa bunicilor). Când dispăream știau unde să mă găsească (în acea cameră; sau la poartă, privind trecătorii). Plăcerea era să răsfoiesc revistele “Cinema” și să… rup paginile! Au vrut să-mi facă și poze cu activitatea mea preferată (nu prea se vede bine pentru că am fotografiat fotografia - scanerul nu e compatibil cu noul PC) dar în acea zi, mi-au spus părinții, n-am vrut să rup nimic deși m-au urmărit până am adormit.

Errol Flynn (cca.1940)

Aoleu! M-a luat valul amintirilor și-am uitat de unde am pornit! Primul film văzut în cinematograf a fost “Aventurile lui Robin Hood” (1938), cu Errol Flynn (n. 20.06.1909, Tasmania, Australia - d. 14.10.1959, Vancouver, Canada) și Olivia de Havilland (n. 01.07.1916, la Tokio, din părinți britanici). Din acea zi am tot fost cu tata la cinematograf și apoi, din clasa a V-a am mers împreună cu o prietenă. Pȃnă in 1989 am ajuns să vedem toate filmele care rulau în oraș. Un frate al mamei lucra la Întreprinderea Cinematografică și ne procura bilete la filmele pentru care cozile pentru bilete erau și de câteva sute de metri  - la “Superman”, de exemplu, coada formată de oameni la cinematograful “Patria” (unde rulau prima dată filmele considerate de top) era groasă și traversa bulevardul numit azi 15 Noiembrie, ajungând până în strada Castanilor (amănunte pentru cei care cunosc zona). În ultimii vreo doi ani înainte de 1989 nu prea mai erau multe filme pe care consideram că merită să le vedem. Apoi… aproape totul a luat-o la vale in Ro. Au rămas amintirile.

₪₪₪

karmapolice, amintiri despre copilărie și primul film văzut la cinematograf.

Vis in vis. Jocul cuvintelor (232)

Am apăsat pe buton și am auzit un clopoțel sunȃnd. Atunci am crezut că m-am trezit, dar era un vis reactivat in alt vis. Sunt conștient că visez și, totuși, simt moliciunea acelui cojoc ce-mi atȃrnă pe umeri, și in aer se simte un parfum dulce. In semiobscuritatea camerei necunoscute, pe o măsuță acoperită cu un șal de catifea ce-mi pare roșie ca focul, văd o cutie metalică pentru biscuiți - ȋntind mȃna să iau unul și ajung să duc la buze o bezea. Ciudate mai sunt visele! Cine să le ȋnțeleagă? De ce ar vrea cineva să le tălmăcească? Și cum ar putea fi sigur că tălmăcește corect? Exclus! Da, cȃnd visezi urȃt poate că ai mȃncat prea tȃrziu seara și digestia ȋntȃrziată provoacă un coșmar… Așa cum pisica ce doarme lȃngă umăr poate crea in vis senzația de cojoc. Dar cum știi că una sau alta ȋnseamnă aia sau cealaltă?! Nu știi! Un vis e ca un spectacol sau… e un fel de ghioc imaterial in care unii ȋncearcă să ghicească? Poate, o fi ceva și cu visele astea! Dar de ce să zgȃndări un dragon adormit?

₪₪₪

Exercițiu de imaginație: Jocul celor 12 cuvinte găzduit de Eddy pe blogul său, Cartim.

Cele 12 cuvinte: buton, clopotel, biscuiti, reactivat, spectacol, exclus, dulce, cojoc, trezit, bezea, dragon, ghioc.

₪₪₪

Tabelul este inchis, si nu conteaza. Citind cele 12 cuvinte de mai sus, pe blogul lui Eddy, acestea au pornit sa se invarta si sa se aseze in propozitii si fraze. Le-am lasat sa-si faca de cap si le-am asternut pe hartie, apoi le-am transcris aici.

Hello World. Provocare muzicală

Lady Antebellum e un grup de country music format in 2006, in Nashville, Tennessee, S.U.A.. Membrii sunt: Hillary Scott, Charles Kelley si Dave Haywood. I-am ascultat ȋntȃmplător - și am ȋntrebat cine cȃntă această melodie. Nu știam grupul (poate am auzit despre el, dar n-oi fi reținut).

Lady Antebellum - Hello World (vizualizare pe YT)

https://www.youtube.com/watch?v=al2DFQEZl4M

La Provocarea muzicală poate participa oricine inscrie o postare pe blog la Carmen, Ȋntre vis si realitate. 

Friendship Friday!

Versurile care-mi plac cel mai mult:

[…] Well hello world
How you been
Good to see you, my old friend
Sometimes I feel as cold as steel
And broken like I'm never going to heal
I see a light
Little grace, little faith for the world
Hello world

Sometimes I forget what living's for
And I hear my life through my front door

And I'll breathe it in
Oh I'm home again […]

Turturelele din tei. Miercurea fără cuvinte

Fotografii pentru jocul Miercurea fără cuvinte, inițiat și găzduit de Carmen, și pe care Călin Hera l-a susținut doi ani.

HAPPY WW!

Ultima postare programată pȃnă in luna decembrie. Comentariile sunt deschise numai azi (așa sper! pentru că așa am configurat). Vă rog să mă iertați că nu pot răspunde și nu pot ȋntoarce vizitele. Mulțumesc pentru ȋnțelegere. ♥

O pauză din online

De azi și până prin data de 15 decembrie nu voi avea posibilitatea să accesez vreun cont online pentru că sunt în deplasare, în Oradea. Acesta e planul, cel puțin, dar cum, făcându-ne planuri îl facem pe Dumnezeu să rȃdă, nu știu cum va fi, de fapt.

După vreo douăzeci de ani ajung, din nou, în Oradea. Când am fost prima dată am stat două zile, de fapt, una, pentru că ziua a doua am fost la Băile Felix. N-am apucat să văd ceva pentru că eram în “interes de serviciu”. De data aceasta sper că altfel vor sta lucrurile.

Nu-mi place ideea că merg zece ore cu trenul (dacă rămâne în grafic!) dar asta este! Dacă nu s-au învrednicit să facă un aeroport și în Brașov… De ani de zile scuipă promisiuni și abia se mișcă lucrurile cu aeroportul…

Cam asta am avut de scris. Zile senine vă doresc!

Ne revedem cu bine in luna care vine!

Ah! Mai e ceva.

Comentariile, fiind “moderate” (din cauză de troll care scrie prostii, și unele spam) sunt deschise numai azi (am aflat și eu că Blogger permite astfel de setări); nu voi putea răspunde. Telefonul mobil pe care îl am este unul care nu se potrivește cu multe aplicații; îl am abia de anul acesta - sau anul trecut?! Habar nu am! Vă dați seama cât de mult îl folosesc, dar am acceptat să am, din nou, telefon mobil la “cererea asistenței”. Până acum câteva luni, când mi s-a stricat monitorul, nici nu știam că pot accesa internetul! Nu știu să configurez accesul la conturi astfel încât să nu îmi blocheze, mai apoi, accesul de pe computer, și nici nu m-am învrednicit să rog pe cineva.

Puterea vorbelor. Citate favorite

Asigura-te că îți guști cuvintele înainte de a le rosti.

Un cuvânt aruncat la întâmplare poate fi picătura ce poate face paharul cuiva să se reverse…

Cuvintele sunt gratis. Modul în care le folosești s-ar putea să te coste. (rev. James J. Martin, în cartea “Puterea cuvintelor”).

Cuvintelor, pur și simplu, nu le dăm valoare, oricine le poate rosti; nu costă niciun ban, sunt gratuite, și e motivul pentru care nu sunt apreciate.

Cuvintele, însă, sunt motivul pentru care o persoană trăiește în belșug și alta în sărăcie. Cuvintele pot deschide uși pe care mâinile nu le pot deschide. Ele pot descompune limitele invizibile. Câteva cuvinte pot distruge o viață sau pot inspira o viață bună. Cuvintele pot aduce fericire unei persoane sau o pot duce la disperare. Cuvintele pot spori încrederea în sine a unei persoane sau o pot prăbuși.

Citate favorite e ȋntȃlnirea săptămȃnală găzduită de Zina, gȃndită ȋmpreună cu Ella, la care poate participa oricine scrie o postare cu citate care i-au atras atenția ȋntr-o carte sau în altă parte și pe care o ȋnscrie în tabelul ȋntȃlnirii de luni.

₪₪₪

James J. Martin  (n. la 29 decembrie 1960) este preot iezuit, scriitor și editor american. Unele dintre opiniile sale - în special despre homosexualitate - au născut controverse în rândul catolicilor, el fiind autorul cărții “Building a Bridge: How the Catholic Church and the LGBT Community Can Enter into a Relationship of Respect, Compassion, and Sensitivity”.

Provocarea muzicală

Formația Green Day a fost ȋnființată in anul 1986, in Berkeley, East Bay, California, S.U.A.. Azi, in componență sunt: Billie Joe Armstrong (chitară/voce), Mike Dirnt (acompaniament vocal, bas) și Tré Cool (tobe). Genul muzical abordat in general: punk rock, pop punk, rock alternativ.

Green Day - Revolution Radio (vizionare pe YT)

https://www.youtube.com/watch?v=LHPKOy3dtqQ

La Provocarea muzicală poate participa oricine inscrie o postare pe blog la Carmen, Ȋntre vis si realitate. Friendship Friday!

Green Day este una din formațiile cu cele mai mari vânzări din istorie, având peste 75 de milioane de înregistrări vândute în lumea întreagă. Trupa a câștigat cinci premii Grammy (zice wikipedia).

Am ales acest cȃntec pentru că ȋmi place un vers: Legalize Truth. Bine, ȋmi place și cum sună. ☺

Scrisoare din viitor. Jocul cuvintelor(tema, 231)

Dragă eu,

Știu că vei fi uimit primind această scrisoare, și vei crede că cineva face glume când nici 1 aprilie nu-i, dar te asigur că această scrisoare este de le mine, adică, de la tu din viitor.

Nu m-aș fi amestecat în viața ta, însă am sentimentul că ai cotit greșit la intersecția de acum doi ani și e posibil ca prezentul meu (viitorul tău, adică) să se schimbe. Acum e bine, și aș vrea să rămână bine. Și tu ai vrea să rămână bine. Poate vei zice: ce e bine pentru mine nu e musai să fie bine și pentru tine. Te asigur că de data această e bine pentru amândoi. Tot scriu “amândoi”, “eu și tu” deși suntem unul, chiar dacă, poate, nu și același. Poate vei zice că te-ai răzgândit, și de aceea ai cotit cum ai cotit la intersecția amintită. Poate, dar nu cred… Încă e timp să te răzgândesti, să rămâi pe calea de până atunci, așa cum am ales, și s-a dovedit a fi bine. Crede-mă, ai numai de câștigat. Nu insist să faci cum zic, te rog doar să mai analizezi. În fond, alegi pentru viața ta. Consider că am făcut ceea ce trebuia să fac și închei această scurtă scrisoare cu rugămintea de a te gândi serios la ceea ce ți-am scris. N-a fost ușor să găsesc pe cei care pot transmite astfel de scrisori, m-a costat mult dar știu că a meritat efortul. Rămâne totul la aprecierea ta. Eu doar ți-am zis.

Să ne reunim cu bine.

Am împăturit hârtia și am zâmbit, gândindu-mă cine are acest gen de simț al umorului și mi-a trimis această scrisoare pe hȃrtie ȋngălbenită, cu literele aproape șterse, într-un plic din hârtie fină ce pare că se sfărâmă între degete, fără timbru, nesemnată. Nu-mi venea în minte nimeni, așa că mi-am văzut de treburi. Dar orice aș fi făcut mă gȃndeam la răscrucea unde m-am aflat în urmă cu doi ani. Cineva știa - nu-i de mirare, pentru că nu a fost secret - dar de ce acel cineva - oricine ar fi - crede că nu sunt pe drumul cel bun? De ce a ales așa metodă pentru a-mi spune ce are de spus? Pentru că mi-am exprimat credința in existența lumilor paralele? Și apoi, cum să-mi dau seama că sunt pe drumul bun? De ce să mă macine o glumă? Am abandonat întrebările și mi-am văzut de ale mele. Dacă nu sunt pe drumul bun ceva se va întâmpla și voi fi îndrumat în direcția corectă. De ce nu-mi iese din minte ideea că scrisoare ar putea fi reală? 

₪₪₪

Exercițiu de imaginație: Jocul celor 12 cuvinte găzduit de Eddy pe blogul său, Cartim.

Tema:  Scrisoare din viitor.

Nunta de perlă. Jocul cuvintelor(231)

- E vineri; nu? întreabă el parcă mirat, mai mult să zică ceva.

- Nu poți fi niciodată sigur! răspunde soția, din vârful buzelor.

- Mă calci pe bombeu! îi zice el, țȃfnos, lovind cu vârful alpenștocului în covorul de frunze uscate.

- De ce-ți ții bombeul sub tălpile mele? întreabă ea, fără să-și întoarcă spre el capul, urcând vitejește panta.

Cabana e de la Eddy (Cartim) ☺

Mergeau unul în spatele celuilalt, pe poteca îngustă din pădure, spre cabana pe care o primiseră ca dar de nuntă în urmă cu treizeci de ani și unde nu mai intraseră cam tot de atunci, dar pe la care mai trecea pădurarul din când în când. Toată viața numai crescut copii, munca și cam atât; rar ieșiseră la o cană cu vin alături de prieteni, ‘că rude nu prea aveau, amândoi fiind singuri la părinți, descoperire care-i bucurase în tinerețe, când s-au întâlnit. Acum, tineri pensionari, s-au hotărât să facă ce-au tot amânat: o excursie prin pădure, doar ei doi, ca în primul an, până când primul copil a venit pe lume. Ocazia era, de fapt, sărbătorirea “nunții de perlă”. Și-au fost credincioși unul celuilalt dar, mai ales, își ajungeau unul celuilalt - ceea ce, pentru cei mai mulți din jurul lor, era o ciudățenie. Când ea l-a prezentat prima dată amicilor, o prietenă a exclamat, imediat ce el a ieșit din raza lor vizuală: “- Original tip!” “- Asta-nseamnă nostim?” “- Asta-nseamnă Doamne, ajută”. El a rămas de poveste de când ea le-a povestit cum s-au apropiat, la un seminar pe teme financiare. El, înalt și slab, îmbrăcat cu o jachetă plină de pazvanterii, i-a oferit un pliant pe marginea căruia scria ceva cu pixul și imediat s-a îndepărtat, păstrând-o în raza vizuală. Ea a citit: “N-am bani, n-am adresă, n-am telefon, n-am nume. Dacă vrei să afli ceva despre mine citește pe verso”. Ea a întors pliantul și a citit: “Dacă vrei să facem dragoste, zâmbește”. Și ea a zâmbit larg, și au făcut, dar nu atunci.

- Dă-mi o bucată de plăcintă - îi spune, pe ton imperativ.

- Nu-ți dau nimic! Nu știu ce găsim la cabană, și n-am chef să dorm cu stomacul gol.

- Îmi dai partea mea de plăcintă! insistă el.

- Nu! Trebuie să încetezi!

- Măcar un măr…

- Nici măcar! Păstrează-ți suflul!

- Bine, ciupercuța mea dragă și zglobie, cum zici tu! Până ajungem la cabană faci din merele alea cidru.

Cabana se zărea deja. Pe coș ieșea fum, semn că pădurarul a făcut foc în șemineu - știa că vor veni și le-a pregătit locul, așa cum s-a priceput, agățȃnd și câteva ornamente specifice toamnei, ca și cum proprietarii cabanei ar fi fost oaspeți la el acasă.

Nici bine n-a plecat pădurarul, după ce-au mâncat ceva împreună, că soțul s-a și așezat într-un balansoar, acoperindu-și picioarele cu o pătură, legănȃndu-se încetișor cu privirea spre fereastra fără perdele, prin care se zăreau brazii din apropierea cabanei.

- Ce faci acolo?! pare ea mirată, în timp ce adună vasele de pe masă.

- Mă tolănesc în propria-mi existența - îi zâmbește. Haide, vino lângă mine.

Ea n-a așteptat o altă invitație și s-a cuibărit lângă el. Se legănau împreună tăcȃnd. Se ironizau de când se știau. Despre dragoste nu vorbiseră aproape niciodată, dar toate gesturile lor o dovedeau. 

₪₪₪

Exercițiu de imaginație: Jocul celor 12 cuvinte găzduit de Eddy pe blogul său, Cartim.

Cele 12 cuvinte: descoperire, bombeu, pazvanterii, ornamente, cana, cidru, placinta, oaspeti, poveste, semineu, balansoar, patura.