miercuri, 13 noiembrie 2019

Turturelele din tei. Miercurea fără cuvinte

Fotografii pentru jocul Miercurea fără cuvinte, inițiat și găzduit de Carmen, și pe care Călin Hera l-a susținut doi ani.
HAPPY WW!
Ultima postare programată pȃnă in luna decembrie. Comentariile sunt deschise numai azi (așa sper! pentru că așa am configurat). Vă rog să mă iertați că nu pot răspunde și nu pot ȋntoarce vizitele. Mulțumesc pentru ȋnțelegere.

marți, 12 noiembrie 2019

O pauză din online

De azi și până prin data de 15 decembrie nu voi avea posibilitatea să accesez vreun cont online pentru că sunt în deplasare, în Oradea. Acesta e planul, cel puțin, dar cum, făcându-ne planuri îl facem pe Dumnezeu să rȃdă, nu știu cum va fi, de fapt.
După vreo douăzeci de ani ajung, din nou, în Oradea. Când am fost prima dată am stat două zile, de fapt, una, pentru că ziua a doua am fost la Băile Felix. N-am apucat să văd ceva pentru că eram în “interes de serviciu”. De data aceasta sper că altfel vor sta lucrurile.
Nu-mi place ideea că merg zece ore cu trenul (dacă rămâne în grafic!) dar asta este! Dacă nu s-au învrednicit să facă un aeroport și în Brașov… De ani de zile scuipă promisiuni și abia se mișcă lucrurile cu aeroportul…
Cam asta am avut de scris. Zile senine vă doresc!
Ne revedem cu bine in luna care vine!

Ah! Mai e ceva.
Comentariile, fiind “moderate” (din cauză de troll care scrie prostii, și unele spam) sunt deschise numai azi (am aflat și eu că Blogger permite astfel de setări); nu voi putea răspunde. Telefonul mobil pe care îl am este unul care nu se potrivește cu multe aplicații; îl am abia de anul acesta - sau anul trecut?! Habar nu am! Vă dați seama cât de mult îl folosesc, dar am acceptat să am, din nou, telefon mobil la “cererea asistenței”. Până acum câteva luni, când mi s-a stricat monitorul, nici nu știam că pot accesa internetul! Nu știu să configurez accesul la conturi astfel încât să nu îmi blocheze, mai apoi, accesul de pe computer, și nici nu m-am învrednicit să rog pe cineva.

luni, 11 noiembrie 2019

Puterea vorbelor. Citate favorite

Asigura-te că îți guști cuvintele înainte de a le rosti.
Un cuvânt aruncat la întâmplare poate fi picătura ce poate face paharul cuiva să se reverse…
Cuvintele sunt gratis. Modul în care le folosești s-ar putea să te coste. (rev. James J. Martin, în cartea “Puterea cuvintelor”).
Cuvintelor, pur și simplu, nu le dăm valoare, oricine le poate rosti; nu costă niciun ban, sunt gratuite, și e motivul pentru care nu sunt apreciate.
Cuvintele, însă, sunt motivul pentru care o persoană trăiește în belșug și alta în sărăcie. Cuvintele pot deschide uși pe care mâinile nu le pot deschide. Ele pot descompune limitele invizibile. Câteva cuvinte pot distruge o viață sau pot inspira o viață bună. Cuvintele pot aduce fericire unei persoane sau o pot duce la disperare. Cuvintele pot spori încrederea în sine a unei persoane sau o pot prăbuși.
Citate favorite e ȋntȃlnirea săptămȃnală găzduită de Zina, gȃndită ȋmpreună cu Ella, la care poate participa oricine scrie o postare cu citate care i-au atras atenția ȋntr-o carte sau în altă parte și pe care o ȋnscrie în tabelul ȋntȃlnirii de luni.
₪₪₪
James J. Martin  (n. la 29 decembrie 1960) este preot iezuit, scriitor și editor american. Unele dintre opiniile sale - în special despre homosexualitate - au născut controverse în rândul catolicilor, el fiind autorul cărții “Building a Bridge: How the Catholic Church and the LGBT Community Can Enter into a Relationship of Respect, Compassion, and Sensitivity”.

sâmbătă, 9 noiembrie 2019

Provocarea muzicală

Formația Green Day a fost ȋnființată in anul 1986, in Berkeley, East Bay, California, S.U.A.. Azi, in componență sunt: Billie Joe Armstrong (chitară/voce), Mike Dirnt (acompaniament vocal, bas) și Tré Cool (tobe). Genul muzical abordat in general: punk rock, pop punk, rock alternativ.
Green Day - Revolution Radio
La Provocarea muzicală poate participa oricine inscrie o postare pe blog la Carmen, Ȋntre vis si realitate. Friendship Friday!
Green Day este una din formațiile cu cele mai mari vânzări din istorie, având peste 75 de milioane de înregistrări vândute în lumea întreagă. Trupa a câștigat cinci premii Grammy (zice wikipedia).
Am ales acest cȃntec pentru că ȋmi place un vers: Legalize Truth. Bine, ȋmi place și cum sună.

joi, 7 noiembrie 2019

Scrisoare din viitor. Jocul cuvintelor(tema, 231)

Dragă eu,
Știu că vei fi uimit primind această scrisoare, și vei crede că cineva face glume când nici 1 aprilie nu-i, dar te asigur că această scrisoare este de le mine, adică, de la tu din viitor.
Nu m-aș fi amestecat în viața ta, însă am sentimentul că ai cotit greșit la intersecția de acum doi ani și e posibil ca prezentul meu (viitorul tău, adică) să se schimbe. Acum e bine, și aș vrea să rămână bine. Și tu ai vrea să rămână bine. Poate vei zice: ce e bine pentru mine nu e musai să fie bine și pentru tine. Te asigur că de data această e bine pentru amândoi. Tot scriu “amândoi”, “eu și tu” deși suntem unul, chiar dacă, poate, nu și același. Poate vei zice că te-ai răzgândit, și de aceea ai cotit cum ai cotit la intersecția amintită. Poate, dar nu cred… Încă e timp să te răzgândesti, să rămâi pe calea de până atunci, așa cum am ales, și s-a dovedit a fi bine. Crede-mă, ai numai de câștigat. Nu insist să faci cum zic, te rog doar să mai analizezi. În fond, alegi pentru viața ta. Consider că am făcut ceea ce trebuia să fac și închei această scurtă scrisoare cu rugămintea de a te gândi serios la ceea ce ți-am scris. N-a fost ușor să găsesc pe cei care pot transmite astfel de scrisori, m-a costat mult dar știu că a meritat efortul. Rămâne totul la aprecierea ta. Eu doar ți-am zis.
Să ne reunim cu bine.
Am împăturit hârtia și am zâmbit, gândindu-mă cine are acest gen de simț al umorului și mi-a trimis această scrisoare pe hȃrtie ȋngălbenită, cu literele aproape șterse, într-un plic din hârtie fină ce pare că se sfărâmă între degete, fără timbru, nesemnată. Nu-mi venea în minte nimeni, așa că mi-am văzut de treburi. Dar orice aș fi făcut mă gȃndeam la răscrucea unde m-am aflat în urmă cu doi ani. Cineva știa - nu-i de mirare, pentru că nu a fost secret - dar de ce acel cineva - oricine ar fi - crede că nu sunt pe drumul cel bun? De ce a ales așa metodă pentru a-mi spune ce are de spus? Pentru că mi-am exprimat credința in existența lumilor paralele? Și apoi, cum să-mi dau seama că sunt pe drumul bun? De ce să mă macine o glumă? Am abandonat întrebările și mi-am văzut de ale mele. Dacă nu sunt pe drumul bun ceva se va întâmpla și voi fi îndrumat în direcția corectă. De ce nu-mi iese din minte ideea că scrisoare ar putea fi reală? 
₪₪₪
Exercițiu de imaginație: Jocul celor 12 cuvinte găzduit de Eddy pe blogul său, Cartim.
Tema:  Scrisoare din viitor.

Nunta de perlă. Jocul cuvintelor(231)

- E vineri; nu? întreabă el parcă mirat, mai mult să zică ceva.
- Nu poți fi niciodată sigur! răspunde soția, din vârful buzelor.
- Mă calci pe bombeu! îi zice el, țȃfnos, lovind cu vârful alpenștocului în covorul de frunze uscate.
- De ce-ți ții bombeul sub tălpile mele? întreabă ea, fără să-și întoarcă spre el capul, urcând vitejește panta.
Cabana e de la Eddy (Cartim)
Mergeau unul în spatele celuilalt, pe poteca îngustă din pădure, spre cabana pe care o primiseră ca dar de nuntă în urmă cu treizeci de ani și unde nu mai intraseră cam tot de atunci, dar pe la care mai trecea pădurarul din când în când. Toată viața numai crescut copii, munca și cam atât; rar ieșiseră la o cană cu vin alături de prieteni, ‘că rude nu prea aveau, amândoi fiind singuri la părinți, descoperire care-i bucurase în tinerețe, când s-au întâlnit. Acum, tineri pensionari, s-au hotărât să facă ce-au tot amânat: o excursie prin pădure, doar ei doi, ca în primul an, până când primul copil a venit pe lume. Ocazia era, de fapt, sărbătorirea “nunții de perlă”. Și-au fost credincioși unul celuilalt dar, mai ales, își ajungeau unul celuilalt - ceea ce, pentru cei mai mulți din jurul lor, era o ciudățenie. Când ea l-a prezentat prima dată amicilor, o prietenă a exclamat, imediat ce el a ieșit din raza lor vizuală: “- Original tip!” “- Asta-nseamnă nostim?” “- Asta-nseamnă Doamne, ajută”. El a rămas de poveste de când ea le-a povestit cum s-au apropiat, la un seminar pe teme financiare. El, înalt și slab, îmbrăcat cu o jachetă plină de pazvanterii, i-a oferit un pliant pe marginea căruia scria ceva cu pixul și imediat s-a îndepărtat, păstrând-o în raza vizuală. Ea a citit: “N-am bani, n-am adresă, n-am telefon, n-am nume. Dacă vrei să afli ceva despre mine citește pe verso”. Ea a întors pliantul și a citit: “Dacă vrei să facem dragoste, zâmbește”. Și ea a zâmbit larg, și au făcut, dar nu atunci.
- Dă-mi o bucată de plăcintă - îi spune, pe ton imperativ.
- Nu-ți dau nimic! Nu știu ce găsim la cabană, și n-am chef să dorm cu stomacul gol.
- Îmi dai partea mea de plăcintă! insistă el.
- Nu! Trebuie să încetezi!
- Măcar un măr…
- Nici măcar! Păstrează-ți suflul!
- Bine, ciupercuța mea dragă și zglobie, cum zici tu! Până ajungem la cabană faci din merele alea cidru.
Cabana se zărea deja. Pe coș ieșea fum, semn că pădurarul a făcut foc în șemineu - știa că vor veni și le-a pregătit locul, așa cum s-a priceput, agățȃnd și câteva ornamente specifice toamnei, ca și cum proprietarii cabanei ar fi fost oaspeți la el acasă.
Nici bine n-a plecat pădurarul, după ce-au mâncat ceva împreună, că soțul s-a și așezat într-un balansoar, acoperindu-și picioarele cu o pătură, legănȃndu-se încetișor cu privirea spre fereastra fără perdele, prin care se zăreau brazii din apropierea cabanei.
- Ce faci acolo?! pare ea mirată, în timp ce adună vasele de pe masă.
- Mă tolănesc în propria-mi existența - îi zâmbește. Haide, vino lângă mine.
Ea n-a așteptat o altă invitație și s-a cuibărit lângă el. Se legănau împreună tăcȃnd. Se ironizau de când se știau. Despre dragoste nu vorbiseră aproape niciodată, dar toate gesturile lor o dovedeau. 
₪₪₪
Exercițiu de imaginație: Jocul celor 12 cuvinte găzduit de Eddy pe blogul său, Cartim.
Cele 12 cuvinte: descoperire, bombeu, pazvanterii, ornamente, cana, cidru, placinta, oaspeti, poveste, semineu, balansoar, patura.

marți, 5 noiembrie 2019

A venit Gi, cu Puterea Apei! Salvăm păpuși

Gi a venit, cu Puterea Apei; rechinul și delfinul se plimbă fluierȃnd! Cu Gi aici nu se mai tem de cei care pescuiesc cu grenada!
Tema numărul 9 la Salvăm Păpuși a fost, la alegere, un personaj din animația “Captain Planet and The Planeteers”. Am ales-o pe Gi pentru că… nu sunt sigură. Cred că și pentru faptul că am o păpușă cu trăsături asiatice (ati văzut-o și in rolul Nausicaā) și care nu-i nici prea mică, nici prea mare, deci nu e foarte migălos cȃnd ȋi lucrez costumația și nici nu-mi trebuie bucăți prea mari de material (pentru că mai am doar bucățele din diferite materiale). Instinctul mi-a zis să aleg “Vȃnt”, dar mi s-a părut cam complicat de realizat. Apa, pe cȃt de complexă e de felul ei, pe atȃt de simplă mi s-a părut pentru a o stiliza. Dar! Să zicem că am ales Apa pentru că fără apă nimic nu rezistă.
Au fost două elemente obligatorii la această temă: globul pămȃntesc (de pe bluza păpușii) și inelul (in culoarea puterii - am ales albastru pentru că apa, uneori, pare a avea diferite nuanțe de albastru și fiind ȋmpletit ȋmi imaginez că “onduleurile” sunt valuri). Tema trebuie să fie legată de mesajul din tema precedentă.
Nu am avut timp să fac fotografii in diferitele faze de lucru, dar nu-s prea multe diferite față de celelalte teme. Cu pantofii sport m-am cam chinuit, dar in final am reușit ceva din material alb, aproape plasticat, și care s-a lucrat destul de bine.
Am ȋncercat să imit costumația din poza de mai jos
și iată ce a ieșit:
Inelul e ȋmpletit din sȃrmă aurie pe care am ȋnșirat cȃte nouă mărgelușe cilindrice, albastru sidefat; la capete sunt doua mărgele din lapis lazuli - de ce să se vadă ambele mărgele?! ☺ (inelul e reglabil - pentru că nu am reușit să ȋl fac fix)
Pentru fotografia ȋnscrisă in joc ar trebui să accesați galeria de creații de pe site-ul Provocări verzi, dacă vreți să vedeți și decorul; tot acolo veți vedea alte jucării.

luni, 4 noiembrie 2019

In Brașov pute! Nu vă planificați vacanțele aici!

Să nu va planificați vacanțele aici și cu atât mai puțin să alegeți să vă mutați în unul dintre primele trei cele mai poluate orașe din România (poluare medie, desigur, dar bolile sunt sută la sută) pȃnă nu se rezolvă problema. Se construiește la greu în oraș, și cele mai multe cartiere rezidențiale sunt spre marginile orașului unde și duhoarea se simte mai intens. În zona mall-ului Coresi (în cartierul Tractorul) duhoarea e la ea acasă. Hărțile “de poluare” arată cote ridicate de poluare în multe puncte din oraș (la modul: “dacă poți, stai în casă”). Poate, dacă vor scădea veniturile din turism, încasările din vânzarea de locuințe noi și altele de gen vor înțelege și vor rezolva problema. In Brașov pute!
Dacă doar ar puți, ar fi una, dar te ustură ochii și gâtul uneori. Cei cu astm și cei cu alergii suferă cel mai mult. Noi, ceilalți, vom dezvolta alergii la un moment dat și, cu toții (cu mic, cu mare), inspirăm cancer. Și, vai! Autoritățile sunt îngrijorate - la nivel național - că numărul cazurilor de îmbolnăviri de cancer e în creștere, la fel și în cazul bolilor pulmonare, alergiilor etc. Ca să vezi! Cine s-ar fi gândit că inhalȃnd particule toxice se îmbolnăvește? Bine că au tăiat plopii, pe motiv că “fac musculițe” și bine că se luptă cu ambrozia, pe motiv că dă alergii!
Unde pute în Brașov? Hȋm! În Triaj (unde e și un ansamblu nou de locuințe tip duplex: Liziera), în Bartolomeu (acestea două sunt cartiere diametral opuse: fiecare la altă margine de oraș), în cartierul Florilor, în Gemenii, în Astra, în cartierul Gării, în centrul istoric… În Răcădau (Valea Cetății) se simte mai puțin și mai rar (cei de acolo inspiră fără să știe); situația e mai bună în zona Noua-Dȃrste și în Poiana Brașov, și în alte zone cu mai multă pădure sau aflate la distanță de “orașul industrial” (dar s-a simțit și pe Colina Universității).
Cu ceva timp în urmă duhoarea începea să se simtă ori noaptea târziu (când cei mai mulți dorm, vara având și ferestrele deschise) sau dimineața devreme (când cei mai mulți încă dorm). De vreun an, se simte la diverse ore; pe copii nu-i indicat să-i lași pe afară în astfel de momente. Interesant este că in timpul edițiilor festivalului Cerbul de Aur nu s-a simțit deloc.
A ce pute? Depinde. Uneori pute a păcură, alteori a praf de lemn, alteori a lemn ars, alteori a gaz, alteori a gunoi ars, a găinaț dar și a rahat… Culmea! Sunt oameni care zic că ei nu simt! Oameni care, în unele cazuri, locuiesc în acealși bloc de locuințe!
De la ce pute?! Să ne dăm seama nu reușim, dar aș zice că avem de ales: fabrică de anvelope (într-o comună limitrofă), fabrică unde se produce asfalt (în Bartolomeu), fabricile unde se produce mobilă, fabrica pentru plăcile de PAL (din cauza emisiilor de substanțe periculoase care se folosesc în procesul de producție sau care rezultă din acesta: formaldehidă și poluantul PM10 praf fin de lemn, ambele cancerigene), fermele de păsări din jurul orașului, abatorul, rampa “ecologică” de gunoi, gropi de gunoi ilegale. Toți acești potențiali poluatori susțin că respectă limitele precizate în autorizația de mediu. Dacă poluarea e în limita legii ar trebui să ne usture ochii și gâtul? În acest caz, limitele ar trebui scăzute! Altfel, e mișto: ne ȋmbolnăvim în “limitele legii” și crăpăm tot în aceste limite.
Știți care-i culmea? Cei care sunt plătiți să rezolve cu poluarea și n-o fac locuiesc tot în acest oraș! Copiii lor tot în acest oraș merg la școală și se joacă pe afară. Voi începe să rȃd când cineva îmi va mai spune că țigara poluează și poate conduce la boli grave! Mă las de fumat pentru a inhala doar formaldehidă sau hidrogen sulfurat? Să nu mâncăm alimente cu chimicale, “să tragem pe nas” chimicale!
În unele zone pute și din gurile de canal (din canalizarea orașului, altfel spus). Unii dezvoltatori ard ilegal deșeurile rezultate…
Toate sursele de poluare de mai sus se întâlnesc pe calea aerului (și nu numai) cu alte surse: gaze de eșapament, praful de la construcții și drumuri săpate aproape zilnic, gazele centralelor termice de apartament, substanțele folosite pentru stârpirea insectelor (vara) ș.a.m.d.. Un vis, nu alta!
Nu afirm că cele de mai sus sunt cauza - autoritățile zic că nu! - dar, atunci, care e cauza duhorilor fel de fel, cauza aerului încărcat?! Că, doar, n-om avea așa de mulți halucinații olfactive!
*
Harta care arată indexul de poluare a aerului la diferite ore, în diferite zone:
Senzor agenți poluatori zona Teatrul Dramatic - măsurători în timp real (clic pe “Detailed View”, în stânga diagramei și vedeți diagrame pentru diverși agenți poluatori):
Foto de L.C., din grupul FB “Stop poluării din Brașov! Vrem aer curat!” Zori de zi în Bartolomeu; foto postată în 26 octombrie 2019.
*
Actualizare 6.11.2019, ora 22:30. Am scris in comentarii că de vreo trei zile n-a mai puțit in cartier. Azi, la ora 22 si ceva duhoarea a parfumat apartamentul. Pute a ceva gazos, inecăcios, aproximativ miros de păcură.

Fața și reversul. Citate favorite

Am ales un fragment dintr-un eseu al lui Albert Camus: “Fața și reversul”.
Singura neliniște care mă mai stăpânește e aceea de a simți această clipă impalpabilă fugindu-mi printre degete ca picăturile de mercur. Lăsați-i pe cei care vor să întoarcă spatele lumii. Nu mă plâng, pentru că privesc cum mă nasc. În clipa asta singura mea împărăție e această lume. Soarele și umbrele, căldura și frigul care vin din adâncul văzduhului; de ce să mă întreb dacă chiar acum nu moare ceva și dacă oamenii nu suferă, de vreme ce totul este înscris în această fereastră prin care cerul își revarsă preaplinul venind întru întâmpinarea milei mele? Pot doar să spun, și voi spune chiar acum, că important e să fii uman și simplu. Ba nu, important e să fii adevărat, acest cuvânt cuprinzând totul, omenie și simplitate. Și când sunt oare mai adevărat decât atunci când eu sunt lumea? Sunt copleșit de daruri înainte chiar de a le fi dorit. Veșnicia e aici și eu nădăjduiam în ea! Acum nu mai vreau să fiu fericit, ci doar să fiu conștient.
Un om contemplă lumea și celălalt își sapă groapa; cum să-i separi? Oamenii și absurditatea lor? Dar iată surâsul cerului. Lumina crește și în curând va fi vară. Și iată ochii și glasul celor pe care trebuie să îi iubim. Sunt legat de lume prin toate gesturile mele, de oameni prin toată mila și recunoștința mea. Între această față și acest revers al lumii nu vreau să aleg, nu-mi place să aleg. Oamenii nu te vor lucid și ironic. Spun: “Înseamnă că nu ești bun”. Nu văd legătura. Desigur, dacă-l aud pe unul spunând că e imoralist, înțeleg că simte nevoia să-și făurească propria lui morală; dacă un altul afirmă că disprețuiește inteligența, ghicesc că nu-și poate suporta îndoielile. Dar asta pentru că nu-mi place când se trișează. Curajul cel mare rămâne acela de a privi cu ochii larg deschiși atât lumina cât și moartea. Cum să arăt drumul care leagă această mistuitoare dragoste de viață de această tainică disperare? Dacă ascult glasul ironiei (această garanție a libertății de care vorbește Barrés), cuibărită în adâncul lucrurilor, ea mi se dezvăluie treptat. Clipind din ochii mici și limpezi îmi spune: “Trăiește că și cum…” Căci, în ciuda multor căutări, asta-i toată știința mea.
La urma urmei, nu sunt sigur că am dreptate.
Autorul, despre volumul "Fața și reversul": Eseurile reunite în acest volum au fost scrise în 1935 și 1936 (aveam atunci douăzeci și doi de ani) și publicate un an mai târziu, în Algeria, în foarte puține exemplare. […] Nu mă lepăd de nimic din ce-am exprimat în aceste scrieri, dar forma lor mi s-a părut întotdeauna stângace.
Sunt un om mediu plus o existență. Valorile pe care aș simți nevoia să le apăr sunt valori medii. (Albert Camus)
₪₪₪
Citate favorite e ȋntȃlnirea săptămȃnală găzduită de Zina, gȃndită ȋmpreună cu Ella, la care poate participa oricine scrie o postare cu citate care i-au atras atenția ȋntr-o carte sau în altă parte și pe care o ȋnscrie în tabelul ȋntȃlnirii de luni.
₪₪₪
Acest reprezentant al existențialismului, Albert Camus, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (17 octombrie 1957), s-a născut la 7 noiembrie 1913, într-un sătuc sărac din Algeria Franceză, unde, în 1871, s-au stabilit părinții lui (tatăl, francez, mama de origine spaniolă). Familia Camus era originară din Bordeaux, primul Camus care a părăsit Franța pentru Algeria a fost străbunicul autorului, care la începutul secolului al XIX-lea a devenit parte a valului de coloniști europeni din nordul Africii.
Albert a fost cel de-al doilea copil al familiei, după fratele sau Lucien. Tatăl moare în primele lupte ale primului război mondial și cei doi rămân în grija mamei, împreună cu care se mută în Alger, unde mama a lucrat mai întâi la o fabrică de cartușe, apoi a spălat rufe pe la familiile înstărite. Albert a trăit lângă mama sa aproape surdă și care vorbea foarte puțin, un unchi infirm, dogar de meserie, și fratele său. Lipsurile elementare îi marchează profund personalitatea. A fost jurnalist, romancier, eseist, dramaturg și filosof.
Termină cursurile școlii comunale, ca bursier face studii liceale și continuă cu studii universitare, luându-și licența în filosofie cu teza “Metafizica creștină și neoplatonismul”, care are ca obiect raportul dintre elenism și creștinism la Plotin și Sfântul Augustin. La vârsta de 17 ani apar primele semne ale tuberculozei.
Din primele momente ale venirii lui Hitler la putere, în 1933, a participat activ în mișcarea de rezistență antifascistă. În 1934 se căsătorește (căsătoria durează doar un an) și se înscrie în partidul comunist, la îndemnul unui prieten, primind sarcina de partid de a face propagandă în mediile musulmane. A părăsit repede partidul comunist (unele surse spun 1935, altele 1937) dar motivele nu sunt prea clare. E refuzat la înrolare la începerea celui de-al doilea război mondial; în 1940 se căsătorește cu Francine Faure (au împreună doi copii: Catherine și Jean). În 1943 începe să lucreze pentru ziarul clandestin “Combat”, vocea mișcării de rezistență franceză.
Moare într-un accident de mașină, la 4 ianuarie 1960, când se întorcea la Paris după o vacanță la schi cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

vineri, 1 noiembrie 2019

Dovleacul s-a mutat. Jocul cuvintelor (230)


gutuie rebegită, desprinsă de pe ram, a aterizat fix pe un dovleac. Marele portocaliu, ajuns acolo cu o zi în urmă cărat de o fetiță acoperită c-un șal albastru din fir gros, s-a trezit cam brusc din somn în bezna dimineții de noiembrie, și s-a răstit la micul galben fruct care nu se putea rostogoli pe frunzele acoperite de rugina toamnei. “Acum, acum mă duc încolo”, zice gutuia, cam stresată. “Eu nu am vrut să te lovesc, dar vântul mi-a învins voința și m-a aruncat din copac”. Dovleacul, acoperit, și el, de-un strat de brumă ce părea spumă înghețată, a mormăit ceva doar pentru el gândindu-se că-n fond gutuia nu l-a lovit intenționat, dar ȋi era cam ciudă că somnul i-a fost tulburat. Nici bine n-a gândit dovleacul când, hop, pe creștet a simțit căzând ceva că o mărgea. “Asta ce-o mai fi?” se miră cu voce tare. “E ploaia rece”, îl lămurește gutuia. “Dacă stăm aici e vai de noi”, se îngrijorează ea. “Nici cremă, din noi, fetița nu va face”. “Atunci, haide, ne urnim, colo lângă butoiul de must”. Două fructe, rostogol, s-au pitit lângă butoi. Tremurau de frig și-acolo, dar erau ferite de ploaia rece care la fiecare picătură făcea o bulă lângă ele. Și au stat așa, tăcute, până când s-a luminat. Atunci, din casă a ieșit o femeie care ținea de mână o fetiță acoperită cu pelerină verde, din cauciuc. Micuța fată căra după ea o jucărie mare din pluș și râdea în ploaia rece. “Mami, mami!” strigă ea cu glas cristalin.
“Dovleacul s-a mutat!” Mama, ușor îngrijorată, pune palma pe fruntea copilei, aruncând o privire și spre dovleac, nefiind sigură unde, c-o zi în urmă, micuța l-a lăsat. “Nuuu!” își zice ea, zâmbind. De gutuie nu-și amintea, dar vântul ce răvășea grădina ar fi putut s-o smulgă de pe ram. Pentru orice eventualitate, a scotocit în geantă și i-a dat copilei o pastilă - toamna bântuie gripa, și febra e periculoasă mai ales pentru cei mici. Fetița a luat pastila acrișoară și a zâmbit către dovleac, făcându-i semn cu mâna înainte de a ieși din curte. Dovleacul și-a mișcat codița ca să-i răspundă la salut și imediat bruma ca spuma s-a dizolvat.
₪₪₪
Exercițiu de imaginație: Jocul celor 12 cuvinte găzduit de Eddy pe blogul său, Cartim.
Cele 12 cuvinte: jucarie, margea, gutuie, dovleac, sal, spuma, must, pastila, bula, bezna, rugina, crema.

Mituri și fapte despre Halloween (II)

Printre miturile care circulă in legătură cu Halloween mai sunt:
Lame de ras în merele glazurate, puse de oameni răi. E cel mai asociat mit cu sărbătoarea: teama că unii introduc ace sau lame în produsele pe care le oferă copiilor. Centrele medicale și secțiile de poliție au ajuns să ofere radiografii gratuite pentru produsele oferite/primite de Halloween. Folcloristul Rick Santino, de la Universitatea Bowling Green State, a scris pe larg despre Halloween și a căutat să afle de unde spaima cu lamelele de ras în mere. A constatat că în New Jersey, pe la sfârșitul anilor 1960, ar fi fost mai multe astfel de cazuri, ceea ce a condus la o lege (în 1968) care prevedea pedeapsa cu închisoarea pentru cei care erau prinși că pun lame de ras în mere. Câțiva ani mai târziu, jurnaliștii au mers “pe fir” și au constat că toate rapoartele despre lame și ace in mere erau farse făcute de “victime” sau de prietenii lor.
Droguri în dulciuri - e un alt mit legat de Halloween. Pe la începutul anilor 1980 au început să circule rapoarte privind unii indivizi care distribuiau copiilor autocolante îmbibate cu LSD (un drog halucinogen). Într-o scrisoare deschisă adresată către “The New York Times” de un folclorist (Jan Harold Brunvand) de la Universitatea din Utah acesta a arătat confuzia pe care au făcut-o polițiștii în anii 1980 în legătură cu “autocolantele”, acestea fiind, de fapt, niște coli din hârtie absorbantă/ sugative (de regulă decorate și perforate) care conțin pătrățele numite file, fiecare pătrat (blotter) conținând între 30-100 µg de LSD; de regulă, pătrățelul absorbant se mestecă și se înghite. Cu toate acestea, departamentele de poliție și comitetele de părinți au continuat să emită avertismente cu privire la presupusele autocolante LSD care ar viza copiii, mai ales că unele au imagini din desene animate care ar fi tentante pentru copii.
Cea mai recentă versiune a mitului bomboanelor care conțin droguri sunt rapoartele poliției și avertismentele părinților care cred că micuții ar putea mânca fără să știe bomboane de Halloween infuzate cu THC, ingredientul activ din marijuana, având în vedere că în mai multe state consumul a devenit legal și produsele comestibile din această plantă arată și ca ursuleții gumați, maronii, dar și ca batoanele de ciocolată. Au existat câteva cazuri de ingestie accidentală de astfel de bomboane, dar nu există rapoarte despre persoane care oferă cu intenție astfel de bomboane; câțiva copii din Arizona au luat gume dintr-un bol pregătit pentru Halloween (în casa unui prieten) și au sfârșit simțindu-se super-veseli la ora de matematică.
Otrăvirea bomboanelor este un alt mit țesut în jurul acestei sărbători. Lame de ras, ace, droguri, toate au fost introduse în bomboanele oferite copiilor de oameni răi. În ultimii ani au apărut pe rețelele de socializare imagini cu unghii și alte cele găsite, chipurile, în bomboane cu această ocazie, dar toate sunt doar legende urbane. Joel Best, profesor de sociologie și drept penal la Universitatea din Delaware, a studiat toate rapoartele privind “sadismul de Halloween”, începând cu anul 1958 (și până în 1983), și susține că nu a găsit vreunul care să fi arătat că un copil a fost ucis sau rănit grav din cauza vreunei bomboane sau prăjituri contaminate intenționat. A existat un singur caz de copil în vârstă de 8 ani ucis cu intenție de un baton otrăvit cu cianură, în anul 1974. Ronald Clark O’Bryan, cel care a făcut asta,  nu era un străin, ci era tatăl copilului ucis pentru că dorea să-i încaseze asigurarea de viață și a arată cu degetul spre un vecin care ar fi oferit bastoanele din zahăr copiilor. Individul a fost numit Candyman sau “Omul care a ucis Halloween-ul” (a fost executat pentru omor în anul 1984). În general, incidentele semnalate sunt provocate de copii, mai afirmă afirmă Joel Best - “azi e ușor să introduci ceva în batonul tău de ciocolată, să faci o poză și să o postezi pe rețelele de socializare”. Desigur, verificarea bomboanelor nu este un lucru greșit, fiind și un motiv perfect pentru a testa mărfurile. Multor americani le este mai greu să creadă că străinii nu otrăvesc copiii la întâmplare decât poveștile care se țes pe această temă.
Aceste povești repetă două teme care sunt comune în legendele urbane: pericolul pentru copii și contaminarea alimentelor. În unele cazuri adulții au susținut otrăvirea copiilor cu dulciuri primite pentru a acoperi o crimă sau o otrăvire accidentală, iar în alte cazuri au fost copii care au suferit de indigestie pentru că au mâncat prea multe dulciuri sau produse alterate, dar nu s-a putut dovedi că vreun străin ar fi otrăvit la întâmplare copii.
Acest mit al otrăvirii dulciurilor de Halloween are și unele cauze sociale și s-a constatat că au prevalat în anii 1960 și 1970, când, într-o perioadă de mari tulburări și transformări sociale, o mai mare integrare rasială și un statut îmbunătățit pentru femei, s-au născut întrebări cu privire la în cine mai poți avea încredere în noile cartiere unde vecinii nu se cunoșteau între ei și erau din mai multe categorii sociale, unde femeile nu mai voiau să fie casnice s.a.m.d.. Poveștile despre vecinii necunoscuți care ar putea face rău copiilor în cadrul unei astfel de sărbători, fie intenționat, fie că sunt negijenți cu substanțele toxice, fie că sunt abuzatori erau des întâlnite. Se lansau multe zvonuri care produceau panică. Halloween s-a dezvoltat în aceste cartiere ca o sărbătoare populară de tip carnaval, menită să elibereze unele tensiuni sociale, și care și-a pierdut din funcționalitate pe măsură ce cartierele respective se descompuneau (din motive diverse). Din cauza temerilor, părinții și comunitățile au restricționat “colindarea” și au inventat evenimente mai “sigure”, care se desfășurau în bisericile creștine. Această teamă colectivă a fost utilă și centrelor comerciale locale, prin vânzarea de bomboane ambalate individual, marcate, fiind oferite (în timpul revoluției sociale) în toate magazinele, de toți producătorii de dulciuri și nu se mai știa ce ingrediente sunt folosite și cum sunt procesate aceste produse. Au fost medici care afirmau public că tratau în fiecare zi copii otrăviți cu bomboane - cum se îmbolnăvea un copil care a mâncat bomboane, cum devenea o regulă că bomboanele erau cauza (și nici un caz de boală gravă sau deces nu a avut loc). În anii 1890 și 1900 multe agenții de stat au testat sute de feluri de bomboane și nu s-au descoperit produse otrăvite sau alterate - s-a descoperit glucoză (din siropul de proumb folosit pentru bomboanele ieftine), urme de cupru din vasele in care se produceau și coloranți, dar nu otravă, deșeuri industriale și altele de gen. S-a dedus că acei copii care s-au îmbolnăvit au suferit de indigestie pentru că au mâncat prea multe bomboane sau au suferit intoxicații alimentare din cauza fabricării necorespunzătoare, a igienei sau din cauza păstrării necorespunzătoare a alimentelor.
Un alt mit legat de această sărbătoare - poate cel mai vehiculat - este că ar fi o sărbătoare satanistă. Fals. E (aproape) cert că sărbătoarea își are originea în unele ritualuri păgâne ale celților, la sfârșitul sezonului de recoltare, în sărbătoarea Samhain, care s-ar traduce “Sfârșitul verii”. Festivalul dura câteva zile și oamenii aprindeau focuri mari pentru a curăța terenurile și pentru a-și lua rămas bun de la recolta anului, în timp ce se pregăteau pentru lunile reci de iarnă.
Când Biserica Catolică a încercat să înlocuiască Samhain și alte sărbători autohtone, practicienii religiilor rivale au fost calificați ca închinători ai diavolului. Credințele în morții rătăcitori au persistat, dar ființele supranaturale onorate de celți au devenit asociate cu răul, iar lumea spirituală celtică a fost asociată cu iadul creștin.
Vina pentru această faimă proastă, în zilele noastre, pare să o poarte Pat Robertson, gazdă unei emisiuni TV, care a făcut carieră demonizand (literalmente) Halloween, descriind noaptea de 31 octormbrie că fiind “noaptea în care diavolul se bucură” și avertizând părinții să nu-și crească copiii că “ȋnchinători la demoni”. În anul 2015 (sau 2016) acesta explică la TV că Halloween e “ziua în care milioane de copii și adulți se vor costuma în diavoli, vrăjitoare și goblini pentru a-l sărbători pe satan. Nu își dau seama ce fac”. Uită că mulți se îmbracă în prințese și pirați și își consumă greutatea în dulciuri!
Hulirea sărbătorii își are rădăcinile în biserica catolică timpurie, care a încercat să stopeze practicile păgâne - precum Halloween - etichetȃndu-le drept satanice. Creștinii fundamentaliști au început să atace cu adevărat sărbătoarea abia în anii 1980, probabil ca reacție la popularitatea din ce în ce mai mare a unor sărbători creștine, cum ar fi Crăciunul (dar și despre Crăciun se spun multe - inclusiv că pe vremea romanilor în aceeași perioadă erau Saturnaliile).
Pe site-ul bisericii satanice scrie că sataniștii sunt atei, că ei nu cred în diavol ca ființă sau persoană. Halloween este una dintre cele mai mari trei sărbători din calendarul satanist, dar se spune despre aceasta: “poate fi sărbătorită ca un moment în care sinele poate fi explorat prin folosirea unui costum sau care poate aminti ceva important din viața cuiva care a murit - cum se întâmplă în noaptea din tradiția europeană” (Ziua Tuturor Sfinților).
Diavolii rămân un simbol al Halloween-ului și este posibil să vedeți câțiva dintre ei care merg din ușă în ușă. Halloween-ul este însă un moment în care oamenii își proiectează temerile într-un mod sigur și distractiv.
Istoricul Beth Allison Barr susține că există, de fapt, foarte puține dovezi cu privire la modul în care s-au desfășurat sărbătorile celtice și este probabil ca cele mai vechi practici de Halloween să fie înrădăcinate în cultura medievală creștină, mai degrabă decât în ​​păgânism. Nicholas Rogers, autorul cărții “Halloween: From Pagan Ritual to Party Night” este de aceeași părere. Henry Kelly, profesor de engleză la UCLA și autor al cărții “Satan: A Biography”, afirmă că sărbătoarea Halloween este cel mai bine înțeleasă ca un produs al tradițiilor folclorice din secolul al XVIII-lea din Scoția și Irlanda. “Eforturile de a o conecta cu ceva mai vechi sunt greșite”, a spus Kelly. Cele mai puternice rădăcini ale sărbătorii izvorăsc din tradițiile catolice. Numele provine de la All Hallow's Eve, cu o seară înainte de Ziua tuturor sfinților, cu două nopți înainte de All Souls Day. Așa că, în loc să se îngrijoreze de diavol, Kelly îi sfătuiește pe evanghelici ca Robertson să se “relaxeze și să se distreze”.
S-ar putea spune că Halloween este o sărbătoare hibrid cu origini celtice şi influenţe creştine, care a evoluat până astăzi în ceea ce am putea numi una dintre manifestările sacrului în profan și care caracterizează contemporaneitatea.

Bibliografia la finalul primei părți.

Mituri și fapte privind Halloween (I)

Despre Halloween s-au spus și se vor mai spune multe, dar oamenii continuă să se distreze. S-a afirmat și că are o influență nefastă asupra unora, asupra spiritului lor, în special.
Această sărbătoare are rădăcinile adânc înfipte în trecut - în principal în istoria de acum mii de ani a celților - și în jurul ei s-au țesut mai multe mituri.
Halloween e de origine americană. E mai mult decât fals, dar toată lumea asociază sărbătoarea și americanii, deși originea sărbătorii e la celți: Samhain - un festival al recoltelor și sărbătoarea “anului nou”, care era la ei în data de 1 noiembrie. După ce recoltele erau strânse urma un sezon al “morții” (iarna), și celții credeau că strămoșii lor morți vor reveni pe 1 noiembrie să sărbătorească alături de cei vii. Iarna se apropia, recoltele erau pe moarte, zilele erau tot mai scurte, iar spectrul morții atârna greu în aer. Vitele au fost sacrificate și sărate pentru a hrăni oamenii pe timp de iarnă. Recoltele au fost adunate și depozitate ca nu cumva Pooka care-și schimbă forma, un hobgoblin nocturn care se bucură de chinurile muritorilor, să distrugă roadele câmpului și să aducă un anotimp de foamete. Cu depozitele pline, celții au marcat perioada de lună plină de 3 zile cu petrecere și ritual înainte de a face față necunoscutului. Consumați de teamă că ar putea fi transportați în țara morților, irlandezii au aprins focuri uriașe pentru a îndepărta forțele malefice. În timpul sărbătorii oamenii erau costumați - de obicei purtau capete şi piei de animale. Focurile sacre rămâneau aprinse până în zori când fiecare membru al comunităţii lua din focul sacru şi îşi aprindea focul din vatră.
Când Irlanda a fost convertită la catolicism unele tradiții din Samhain au fost încorporate în sărbătorea tuturor sfinților (All Hallow's Day) din 1 noiembrie; în 31 octombrie este ajunul sărbătorii (All Hallow's Eve sau Halloween). Sărbătoarea creștinată implică aprinderea focurilor pentru morți și oferirea așa-numitelor “prăjituri pentru suflet” celor săraci și înfometați care ajungeau la ușa cuiva. Folcloristul Santino afirmă că imigranții irlandezi au adus tradiția în S.U.A. în secolul al XIX-lea. Farsa și oferirea de dulciuri (trick or treat) pare a fi mai mult o invenție americană. Obiceiul copiilor care merg din ușă în ușă și solicită bomboane a început, se pare, prin anii 1930-1940, când în orașele americane se căutau soluții pentru a ține tinerii departe de farsele proaste pe care le făceau de Halloween, și au devenit regulă după cel de-al doilea război mondial, în timpul unei suburbanizări pe scară largă.
Odată cu popularitatea au apărut şi problemele. Fiind o sărbătoare a paradelor, a petrecerilor şi a festivalelor opulente, sărbătoarea de Halloween a ajuns să fie afectată de violenţe şi acte de vandalism. Acest lucru a determinat autorităţile locale să limiteze mult amploarea petrecerilor de Halloween, interdicţii care au fost păstrate timp de 20 de ani. Limitând amploarea festivităţilor publice, autorităţile americane au deschis porţile unei alte vechi tradiţii de Halloween: colindatul din casă în casă. Potrivit tradiţiei, copiii merg în noaptea de Halloween pe la uşile vecinilor cu intenţia de “a le juca acestora feste”. Dacă proprietarii le oferă copiilor cadouri (dulciuri), colindătorii pleacă mulţumiţi iar proprietarul casei este protejat de spiritele rele.


S-a mai spus că Halloween a început că un concurs de costume. Realitatea e alta. Pe vremuri, oamenii credeau că în această perioadă de trecere de la toamnă la iarnă, vălul dintre lumea noastră și lumea spirituală devenea mai subțire și cei vii se temeau că răul ar putea să-i viziteze. Pentru a se proteja împotriva spiritelor se deghizau, pe ideea că un spirit rău nu putea recunoaște un om care era deghizat în… spirit rău și îl lăsau în pace.

Sărbătoarea ar fi doar pentru a speria. Creștinii numesc “All Hallow's Eve” această zi de 31 ocrombrie, adică “Ajunul Zilei Tuturor Sfinților” (1 noiembrie), zi în care se aduce laudă tuturor sfinților sărbătoriți în credința creștină. Unii spun că bisericile au introdus All Hallow's Eve” pentru a se suprapune sărbătorii păgâne, înlocuind festivalul așa cum era cu propriile variațiuni - de exemplu, oamenii merg la cimitir și lasă lumânări aprinse la mormintele celor plecați de curând pentru ca aceștia să-și găsească mai ușor drumul.
Sărbătoarea este despre dovleci. La început erau napi ciopliți, cu o lumânare aprinsă care reprezenta un suflet captiv în purgatoriu (potrivit lui Nicholas Rogers). Legenda lanternei din nap (mai târziu dovleac) e legată de Jack Fierarul (dintr-un mit irlandez), despre care se spune că l-a păcălit pe Sf. Petru și a făcut o tranzacție cu diavolul și l-a înșelat pe acesta că să nu-și ofere la schimb sufletul, când va muri. Când a venit vremea, Dumnezeu i-a respins sufletul, dar și iadul și-a închis porțile pentru el; diavolul l-a alungat pe Jack; Jack a luat un cărbune din iad, l-a pus într-un nap cioplit pentru a-și lumina calea și de atunci rătăcește între două lumi. Jack simbolizează o creatură marginalizată, un păcălitor, periculos dar fascinant, ca orice altceva în această tradiție antică și modernă de Halloween.
Când irlandezii au ajuns pe coastele americane (prima oară prin anii 1800) ei nu au găsit napi pentru a-și ține sărbătoarea așa că au folosit dovleci, ceea ce a devenit un obicei de atunci și până azi. Copiii au transformat această tradiție într-o farsă. Se zice că ei rătăceau prin cartiere cu propriile versiuni ale felinarului lui Jack și încercau să sperie oamenii să creadă că ei chiar sunt Jack. Când au început să folosească dovleci numele s-a schimbat în “jack-o’-lantern”. Până la sfârșitul anilor 1800 tradiția a fost preluată în înalta societate, familiile bogate care găzduiau petrecerile au început să folosească “lanternele” ca decorațiuni.
Se consideră că acești dovleci, plasați în față casei, ajută sufletele pierdute să își găsească drumul spre casă de Halloween.
Un alt mit se refra la ideea că sărbătoarea a început pentru a da copiilor dulciuri. În realitate, trick or treat era obiceiul cerșetorilor care mergeau din poartă în poartă și spuneau rugăciuni pentru morți în schimbul mâncării; pe măsură ce timpul a trecut nu s-au mai spus rugăciuni, ci poeme sau cântece. În momentul în care traversau irlandezii marea, obiceiul era de a da de ales celorlalți: farsă sau ospătare. Mai apoi, copiii au pornit să bată pe la uși, costumați cât mai ciudat, cât mai “de speriat” “amenințând” cu farse pe cei care nu le ofereau nimic. Copiii nu se mascau pentru a nu-i recunoaște spiritele rele, ci mai mult pentru a nu fi recunoscuți de cei cărora le jucau vreo farsă.
Tot legat de sărbătoare există și alt gen de mituri, cele care se referă la fapte periculoase. Între acestea, cel mai des sunt vehiculate următoarele:
Pisicile negre sunt sacrificate cu această ocazie. Zvonurile potrivit cărora sataniștii și vrăjitoarele autoproclamate fac coadă la adăposturile de animale pentru a adopta pisici negre sunt atât de persuasive încât multe adăposturi ascundeau pisicile negre (și iepurii negri) în octombrie. Un fost reprezentant al unui adăpost recunoaște că animalele devin adesea victimele oamenilor dar nu există motive să creadă că sunt implicate vrăjitoarele sau că adăposturile sunt o sursă pentru cei care sunt superstițioși cu privire la pisicile negre. Procedurile de adopție permit celor care au de oferit animale să înțeleagă intenția celor care vor să adopte. Aparent, acest zvon are ca origine un caz de la începutul anilor 1980 când o femeie a luat o pisică neagră dintr-un adăpost pentru a-i fi accesoriu la un costum de Halloween și, după câteva zile, o pisica neagră corespunzând descrierii celei adoptate a fost găsită moartă, dar niciodată nu a existat vreo dovadă a sacrificiilor rituale care implică pisici negre. Animalele de pe lângă casele oamenilor sunt adeseori torturate și ucise de indivizi furioși, plictisiți, de copii sau de adolescenți cu probleme, iar dacă un astfel de caz apare în luna octombrie este adăugat imediat mitului de Halloween. Un director executiv la un adăpost de animale afirmă că într-un an, chiar a două zi după Halloween, o pisică neagră a fost adusă la clinică având litere arse în carne…
Îngrijorările cu privire la tortura ritualică a animalelor în jurul Halloweenului au fost mai răspândite în anii 1980 și 1990, când tema unora de cultele satanice secrete era la apogeu. De atunci, multe adăposturi au abandonat politica de a ascunde pisicile negre, iar un reprezentant al Societății Americane pentru Prevenirea Cruzimii față de Animale spune: “Nu există niciun motiv să credem că aceste pisici sunt expuse riscului”.
The Legend of Sleepy Hollow” (Legenda călărețului fără cap) este o poveste gotică a autorului american Washington Irving, conținută în seria sa de 34 de eseuri și nuvele intitulate “The Sketch Book of Geoffrey Crayon, Gent.”. Scrisă în timp ce Irving locuia în străinătate, la Birmingham, Anglia, povestirea a fost publicată pentru prima dată în 1820 și se numără printre primele exemple de ficțiune americană cu popularitate de durată, mai ales în timpul Halloween-ului. Povestea lui Washington Irving a fost numită “una dintre cele mai cunoscute povești de Halloween”, “Ultima poveste de Halloween din New York” și “Colindul de Halloween al Americii”. Singura problemă: “The Legend of Sleepy Hollow” nu are nicio legătură cu Halloween-ul”, potrivit lui Kelly, profesor la UCLA. Povestea nu menționează niciodată Halloweenul, care nu a fost cunoscut sau sărbătorit pe scară largă în America când Irving și-a scris povestea. Brian Jay Jones, autorul lucrării “Washington Irving: Un american original”, spune că este o poveste de Halloween fără chintesență. “Dacă Irving nu a inventat Halloween, atunci ar fi trebuit”, a spus Jones. Irving a combinat folclorul german și olandez pentru a crea “prima poveste de groază reală americană”, a spus el.
Bibliografie:
https://www.msn.com/en-us/lifestyle/did-you-know/halloween-myths-and-facts/ar-BBOX7GO
https://people.howstuffworks.com/culture-traditions/holidays-halloween/5-halloween-myths-that-will-not-die.htm
https://eu.usatoday.com/story/news/nation/2017/10/18/there-no-razors-your-kids-candy-debunking-halloween-myths/738082001/
https://en.wikipedia.org/wiki/The_Legend_of_Sleepy_Hollow
https://en.wikipedia.org/wiki/Poisoned_candy_myths
https://www.washingtonpost.com/opinions/five-myths-about-halloween/2014/10/24/b9b60800-5939-11e4-8264-deed989ae9a2_story.html
https://www.irishcentral.com/roots/history/irish-myths-halloween-samhain
https://www.irishcentral.com/roots/history/feile-na-marbh-became-halloween

Scris in stele. Provocare muzicală

Rapperul britanic Patrick Chukwuemeka Okogwu (de origine nigeriană), cunoscut ca Tinie Tempah, s-a născut la Londra in data de 7.11.1988. In anul 2007 a fondat casa de discuri “Disturbing London” și in anul 2010 și-a lansat primul album, “Disc-Overy”, debutȃnd pe primul loc în clasamentul albumelor din Marea Britanie.
Tinie Tempah - Written In The Stars ft. Eric Turner
La Provocarea muzicală poate participa oricine inscrie o postare pe blog la Carmen, Ȋntre vis si realitate
Friendship Friday!
Eric Turner s-a născut in Boston, Massachusetts, S.U.A., la data de 1.11.1977 (trăiește in Suedia); e cȃntăreț și compozitor; a colaborat cu mai mulți artiști. Interpretează și singur cȃntecul “Written In The Stars” (pe el l-am ascultat mai ȋntȃi, apoi am dat și de Tinie Tempah).
Eric Turner - Written In The Stars 2.0
In acest moment creierului meu i se potrivește mai bine prima variantă prezentată, pentru că ritmul e mai alert.
*
Refrenul și cȃteva versuri:
Oh written in the stars
A million miles away
A message to the mane
Oh
Seasons come and go
But I will never change
And I'm on my way
[…]
People work hard just to get all their salary taxed
[…]
Yeah, I needed a change
When we ate we never took because we needed a change
I needed a break
[…]
They say the money is the root to the evilest ways
But have you ever been so hungry that it keeps you awake?
[…]
Everyone's a kid that no-one cares about
You just have to keep screaming 'til they hear you out.

Felicitare virtuală

Ella dragă, ȋți doresc multă sănătate, viață lungă și frumoasă alături de toți cei dragi!
♥♥♥♥♥♥♥
La mulți ani!

joi, 31 octombrie 2019

Ați văzut o vrăjitoare?

https://coltisorderai.blogspot.com/

Cine a văzut-o pe vrăjitoarea mea?!
O rog să mă ierte ‘că am greșit vraja și n-am idee unde am trimis-o.
Promit că nu mai vrăjesc pe nimeni.

HAPPY HALLOWEEN!

miercuri, 30 octombrie 2019

Iubiți și cȃinii vagabonzi

Mihai Constantinescu s-a născut la București, in 4 ianuarie 1946 și a murit ieri, 29 noiembrie 2019, fiind internat in spital din luna mai, cȃnd a suferit un atac cardio-respirator.
Mihai Constantinescu - Iubiți și cȃinii vagabonzi
Mihai Constantinescu a fost unul dintre cei mai cunoscuți interpreți și compozitori de muzică ușoară tradițională românească, fiind autor a zeci de șlagăre care au rămas în memoria mai multor generații. A fost unul dintre puținii cȃntăreți romȃni care mi-au plăcut. In primii mei patru ani de muncă ȋl auzeam zilnic la aparatul de radio care era mereu deschis. După 1989 l-am auzit din ce in ce mai rar, pȃnă nu l-am mai auzit deloc. Din repertoriul lui imi place cel mai mult cȃntecul ”Iubiți și cȃinii vagabonzi” (1994).
Am avut mereu animale de companie. De curȃnd, mi-am pierdut ultima pisicuță pe care o aveam. Deocamdată nu, dar in primăvară vreau să ȋmi iau o pisicuță, pentru că fără ele nu se poate. Mi-ar plăcea să am și un cățeluș, dar nu am spațiu, a declarat artistul pentru wowbiz.ro la ȋnceputul anului 2018.
Ultima strofă și refrenul din ”Iubiți și cȃinii vagabonzi”:
Povestea-aceasta are şi final:
Un câine e un prieten ideal
Te-ascultă, te aşteaptă generos
şi-atunci când nu-i poţi oferi un os
Să nu-i loviţi în suflete ca noi
Nu-i tăvăliţi cu vorbe prin noroi
Oamenii te părăsesc
dar câinii şi la greu te însoţesc
R:
Iubiţi şi câinii vagabonzi
Sunt mai cinstiţi şi uneori mai lorzi
*
Imi place si cantecul “Pisi pis” (2009).

In pericol de dispariție sau vulnerabile. Miercurea fără cuvinte

Tigru siberian
Leopardul zapezilor
Leopard de Amur. autor foto: William Warby
Elefant asiatic
Diavolul tasmanian
Gorila de munte
Balena albastra. sursa foto.
Fotografii pentru jocul Miercurea fără cuvinte, inițiat și găzduit de Carmen, și pe care Călin Hera l-a susținut doi ani.
Happy WW!

marți, 29 octombrie 2019

Efect de Lună nouă


Voi, când vreți să deschideți un document pe computer ce faceți?
Eu, azi, m-am dus fuga la bucătărie!
Computerul se mișcă precum ochii mortului în cea mai mare parte din timp - m-am obișnuit deja - dar azi aveam ceva urgent de scris și mă cam grăbeam să termin. Am avut nevoie de unele informații adunate într-un alt document așa că am accesat fișierul unde era și până să se încarce pagina… am pornit în pas alert spre… Habar nu am spre ce, dar m-am oprit în bucătărie (mai departe de mergeam ieșeam din casă) și mă întrebam ce caut acolo. Și-apoi mi-am dat seama c-am scăpat pe arătură! Documentul dorit era în alt fișier, nu în altă cameră! Râzând că toanta, de una singură, am revenit la computer și-am concluzionat că Luna are simțul umorului! Încă mai rȃd când îmi amintesc! 

Dioramă și mesaj verde. Salvăm păpuși

La această temă și timpul m-a cam alergat și inspirația m-a cam lăsat. Trebuia să potrivim un mesaj într-un decor mai mult sau mai puțin nou, unde puteam folosi mobilier creat pentru una dintre temele trecute sau să folosim ceva ce aveam prin casă, iar păpușa putea fi îmbrăcată oricum, dar să se potrivească mesajului. Aveam eu o idee conturată pentru tema 8 (dioramă “Fă mesajele Verzi cunoscute”) de la Salvăm păpuși, dar n-am avut timp să-i fac păpușii costum de zeiță a vânătorii, așa că - părăsită de inspirație și timp - am făcut de capul meu. Am îmbrăcat păpușa într-o rochie neagră cu imprimeu stilizat reprezentând Cosmosul (nu se vede în poză, dar materialul arată fain - din acest material mi-am făcut cândva lenjerie de pat, căci pentru așa ceva era). I-am pus o brățară din sârmă aurie, i-am fixat pensula de mână și mi-am zis că și o silfidă poate scrie un afiș și poate milita pentru protecția mediului (inclusiv pentru protejarea animalelor, mai ales că începe - o fi și început? - sezonul de vânătoare la urși, capre negre și curând la iepuri și potȃrnichi). De ciocârlii știți?! Vor să vâneze vreo 400 de mii. Ursul brun vor să-l scoată de sub protecția legii pentru cinci ani, timp în care va fi vânat la liber.
Revin la diorama mea nu prea reușită. De fereastră (unul dintre elementele obligatorii) sunt tare mândră! :))
E un dreptunghi din sticlă (cca. 10/7 cm), are ramă din bandă adezivă de hârtie și e fixat dreptunghiul într-un perete din zăpadă artificială. Perdeaua e mătase cu satin, dintr-o rochie care a fost foarte frumoasă cândva. Celelalte elemente pot fi recunoscute de la tema “atelier de creație”. Hârtia pe care e scris mesajul e o fâșie tăiată din hârtie albă de împachetat, și făcută sul. Am ales să scriu mesajul cu un program de editare fotografii - din păcate, programul nu mi-a permis să încadrez scrisul astfel încât să urmeze “linia” afișului, așa cum a fost poziționat in dioramă (era prea târziu să repoziționez hârtia, să fac altă poză, să scriu mesajul).
Cine e curios să știe la ce mesaj m-am gândit poate vedea în fotografia postată în galeria de creații de pe site-ul Provocări verzi, unde sunt și fotografii de la alți jucăuși.