vineri, 19 aprilie 2019

Le-au spus copiii


Despre logica copiilor se spune că e super-tare! De pe o “poză” descoperită întâmplător pe net, am ales următoarele:

Educatoarea: - Câţi ani are tatăl tău?
Copilul: - Şase ani!
Educatoarea: - Cum se poate să aibă şase ani?
Copilul: - A devenit tată numai când m-am născut eu.
Învăţătoarea: - Maria, vino la hartă şi caută America de Nord.
Maria: - Aici este!
Învăţătoarea: - Corect! Copii, cine a descoperit America?
Copiii: - Maria!
Învăţătoarea: George, compunerea ta “Câinele meu” este la fel cu cea a fratelui tău. Ai copiat-o pe a lui?
George: - Nu, doamnă, este acelaşi câine.
Profesoara: - Ionuţ, cum numeşti un om care continuă să vorbească atunci când oamenii şi-au pierdut interesul?
Ionuţ: - Profesor.

joi, 18 aprilie 2019

Medic in timpuri grele: James McCune Smith

Inscriptia: "First regularly-educated Colored Physician in the United States."
James McCune Smith este unul dintre oamenii care au depăşit limite ce păreau a fi imposibil de depăşit. Este primul afro-american care a obţinut o diplomă de doctor şi primul afro-american care a avut un cabinet medical şi o farmacie in Statele Unite ale Americii, unde trata pacienţii fără discriminare.
S-a născut in 18 aprilie 1813, in New York City. Mama lui a fost o sclavă din Carolina de Sud, Lavinia, iar tatăl lui a fost Samule Smith, un comerciant. James a fost crescut de mama lui. In primii ani a învăţat la o şcoală din Manhattan, unde erau acceptaţi şi copii care nu aveau pielea albă, fiind un elev emintent care şi-a dorit să devina medic. Nicio universitate din America nu i-a permis accesul la studii. Reverendul Peter Williams, un aboliţionist de culoare, a recunoscut extraordinarul potenţial al tânărului James şi l-a încurajat să se înscrie la Universitatea din Glasgow, Scoţia, unde a fost primit. Reverendul a fost cel care a adunat banii necesari drumului până acolo, educaţiei şi cazării - James a fost un student strălucit. In anul 1837 şi-a obţinut titlul de doctor. Vorbea fluent limbile latină, greacă şi franceză şi se descurca in ebraică, italiană, spaniolă şi germană. Era considerat unul dintre cei mai bine educaţi americani ai timpului său.
Când a revenit in Statele Unite ale Americii rasismul îl aştepta.

Scrierile sale, inclusiv discursurile, au contribuit la încetarea sclaviei şi la câştigarea drepturilor civile pentru cetăţenii de culoare. James McCune Smith a fost un intelectual care nu poate fi definit numai de rasa sa pentru că a militat împotriva discriminării şi pentru alte categorii rasiale.
A scris lucrări de medicina, ştiinţă, farmacie, geografie, dar şi literatură. Educaţia lui, şi propriile interese, l-au determinat să depăşească graniţa profesiei şi să scrie despre oamenii şi lumea din jurul lui; a făcut şi unele portrete ale muncitorilor afro-americani din New York.

In anii 1840 s-a căsătorit cu Malvina Barnet şi au avut împreună 11 copii, dar numai cinci au trăit până la vârsta adultă. James McCune Smith a supravieţuit şi soţiei şi acestor cinci copii; a murit in urma unei boli de inimă la 17 noiembrie 1865, cu nouăzeci de zile înainte de ratificarea celui de Al Tresiprezecelea Amendament la Constituţia S.U.A. prin care sclavia era abolită in toată ţara.

Resurse online:
https://www.universitystory.gla.ac.uk/biography/?id=WH24115&type=P
https://en.wikipedia.org/wiki/James_McCune_Smith

miercuri, 17 aprilie 2019

Violenţa domestică poate conduce la omor

Atunci când o femeie este abuzată ani la rând poate exista un moment in care să nu mai suporte şi să lovească mortal. Uneori o face cu ce are la îndemână, fără a intenţiona sa-şi ucidă abuzatorul, alteori îl îmbrânceşte, apărându-se, şi e posibil ca el să cadă şi să nu se mai ridice, dar sunt şi cazuri in care pare că a făcut-o ştiind exact ce face.
Foarte multe dintre femeile care ajung să fie condamnate pentru omor sunt cele care şi-au ucis partenerii abuzatori. La momentul judecăţii nu pare că procurorii şi judecatorii iau in seamă, ca circumstanţe atenuante, anii de abuz suportaţi de o femeie sau alta şi cu atât mai puţin par a lua in calcul că ar fi putut fi legitimă apărare. O femeie, in timp ce soţul o bătea de-i sărea sângele pe pereţi dă cu ochii de toporul pe care-l avusese el ridicat cu ceva timp înainte, când alerga după ea prin curte- Ia toporul şi i-l înfige in ţeastă. Omul moare, ea ajunge la închisoare. Scurt. Poliţaii au scăpat de griji - nu trebuie să se mai prezinte la toate scandalurile unde sunt chemaţi pentru că unul dintre soţi îl bate pe celălalt până îl lasă lat, uneori de faţă cu copiii minori (asta când nu-i bate şi pe copii). Femeia e vinovată, desigur, pentru că ar fi putut să plece. Unde, de exemplu, ar putea pleca una care are nouă copii?! De ce a făcut atâţia cu un abuzator?! Pentru că… in satul lor nu există un cabinet de “planificare familiala”, şi chiar de-ar exista…. Ar afla tot satul că a fost acolo şi ar afla şi bărbatul, care bărbat vrea copii cîţi îi dă Dumnezeu pentru a fi sigur că “femeia lui” nu-şi ia lumea in cap. Nici măcar un medic de familie nu e in fiecare sat! Nici in comune, in anumite zone!
Când se ajunge la omor, specialiştii - psihologi, politişti, judecători, asistenţi sociali şi mai ştiu eu cine - trebuie să înţeleagă cauzele care au dus la curmarea vieţii unui om şi să facă astfel încât cazurile de acest gen să fie cât mai rare (pentru că deloc e himeră). Aceşti specialişti trebuie să înţeleagă ce s-a întâmplat in fiecare caz in parte, pentru că fiecare caz are particularitîţile sale. Poate că ar trebui să existe politişti care să fie pregătiţi special ca să intervină in cazurile de violenţă domestică
Cine are cunoştinţă despre cazuri de violenţă domestică ar trebui să vorbească… Să spună rudelor acelor oameni, prietenilor acelora, chiar şi angajatorilor abuzatului şi abuzatorului… Pentru asta, însă, ar trebui să îşi educe mentalitatea şi rudele, prietenii, angajatorii… Da, ar putea părea “amestec in viaţa altuia”… dar s-ar putea evita o tragedie.
Autoritîţile cu atribuţii in materie - sau asociaţiile şi fundaţiile din domeniu - ar putea tipări broşuri cu sfaturi pentru cazuri de acest gen, broşuri care să fie împărţite oamenilor, in general. Aşa cum găsim in cutiile poştale fel şi fel de broşuri care ne spun - in prag de alegeri electorale - despre activitatea celor care ne cerşesc voturile am putea găsi broşuri care să explice cum poate fi combătută violenţa domestică şi ce trebuie să facem într-o astfel de situaţie (cui ne putem adresa de urgenţă) şi ce trebuie să facem când cunoaştem astfel de situaţii. C-o floare nu se face primăvară, dar… dă semne că vine primăvara.
Autorităţile (Ministerul Muncii, la noi) trebuie să aloce fonduri pentru adăposturi necesare femeilor care vor să scape de o viaţă de abuzuri; trebuie să aloce fonduri pentru psihologi care să ajute persoanele abuzate să reînceapă să aibă încredere in sine şi să nu se mai teamă că fiecare mână ridicată înseamnă un pumn abătut asupra lor ş.a.m.d.. Trebuie dezvoltate planuri de intervenţie imediată, pentru protejarea celor afalţi in pericol, şi mai apoi planurile pe termen lung Nu in ultimul rând, este nevoie de jurişti care să ajute victimele să scape din plasa unei vieţi de abuzuri. Politiştii trebuie să intervină fără comentarii când femeia le prezintă un ordin de protecţie împotriva unui partener violent şi să n-o mai ardă aiurea cu texte de genu’ că, vezi… abuzatorul are şi el drepturile lui…, există prezumţia de nevinovăţie şi alte bazaconii. Care prezumţie de nevinovăţie când femeia respectivă are un ordin semnat de un judecător?! Ce a hotărât un judecător se execută, nu se discută; dacă se discută, legea e degeaba.
Persoanele supuse violenţei domestice - dar şi abuzatorii - suportă un mare risc: fiecare oră ar putea fi ultima din viaţa lor. E nevoie de specialişti care să ştie să discute cu toate părţile implicate, până nu e prea târziu. 

Salcia in iarnă şi in primăvară. Miercurea fără cuvinte

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  Un joc iniţiat de Carmen; găzduit şi de Călin Hera doi ani. Sursa foto: Braşov, oraşul sufletului meu.     
HAPPY WW!                            

marți, 16 aprilie 2019

Pisica neagră şi omul…

Înainte vreme, prin evul mediu, pisica neagră era considerată de rău augur pentru cei care o vedeau. Cel mai adesea, pisica neagră e considerată şi azi o fiinţă care “aduce ghinion”. Hm. S-ar putea să aducă neplăceri, dar nu cum cred unii… 

Una dintre vecine avea cândva o pisică neagră. Abia se mutase in bloc şi se plimba prin zonă cu pisica după ea. Mi se părea un lucru drăguţ, până am înţeles că femeia, de fapt, urmărea să afle cine, ce, unde, când, cu cine… Modul cum pisica o urmărea ca un câine rămâne la fel de fain. “Doamna” aceasta e, de fapt, o cutră - păcat de pisică. O paranteză: femeia mi-a spus într-o zi, privindu-mă cu subînţeles, că… vrăjitoarele au pisici negre. Mi-am înghiţit cuvintele care se înghesuiau pe limbă, am zâmbit şi-am tăiat-o de acolo, evitând orice dialog cu ea. Bună ziua şi hai pa! doar atâta! Din alte motive, şi alţi vecini au început să o ocolească.
*
Altă vecină, in etate, tipă faină, calmă, ajută pe cei care au nevoie de ajutor dar, am constatat, e şi superstiţioasă (nu zic că e ceva rău, până la un punct). Într-o zi, coboram pe scări - n-am răbdare să aştept liftul - şi in holul de la parter tocmai ce-o văd pe femeie încercând să lovească pisica neagră cu piciorul - era pisica vecinei amintite mai sus. “Marş d’aici!” am auzit-o. Pisica a zbughit-o şi doamna, ridicând piciorul să lovească s-a dezechilibrat şi s-a lovit de zid - se poate spune că pisica neagră i-a adus neplăceri? Oarecum. J Când m-a văzut nu ştia ce să facă. Nu degeaba există vorba: comportă-te când eşti singur ca şi cum ai fi in public. M-am făcut că plouă, am salutat-o şi-am luat viteză. Abia acum îmi trece prin minte: o fi vrut să lovească pisoiul pentru că era al acelei vecine sau pentru că e superstiţioasă? Oricum ar fi, animăluţul nu are vină.
*
Cu ceva timp in urmă, in zonă a fost adus (între alţii) şi un pui negru de pisică. Miorlăia cu disperare, mai ales noaptea. Am încercat să-l prind, au încercat şi alţii - unii fiind doar în trecere prin zonă - dar nu sta să fie atins de mâna omului. Şi bine făcea!
Într-o dimineaţă, când abia se luminase, doua tipe şi-un tip stăteau sprijiniţi în mături şi fumau. Pisicul, în zona verde de lângă ei, miorlăia. “Iete, jivina naibii!” zice tipul şi dă cu mătura după pisoi. Pisoiul ţuşti sub o maşină, trecând “prin faţa” lor. “Bestie drăcească!” strigă una dintre tipe şi tipul începe să lovească în cauciucul maşinii, să alunge “bestia”. Eram cu Miki afară, şi grăbeam pasul spre aceia. La acel moment proprietarul maşinii se ia de ei, de la fereastră, pentru că loveau în roţi. Una dintre tipe îi explică de ce şi proprietarul le zice: “Mă, voi gândiţi cu capul de pod?” Omu’ coboară, bagă mâna sub aripa din spate a maşinii (unde miorlăia pisoiul) şi scoate puiul negru. Acesta se agită puţin apoi se calmează. Omul îl bagă în haină şi porneşte cu el spre scara blocului. Pisoiul e în siguranţă, la el acasă.
***
Pe cei care-s capabili să ocolească un cartier doar pentru că o pisica neagră (sau tărcată) le-a tăiat calea îi amintesc doar aşa, în treacăt, şi mă minunez că mai există oameni - unii foarte tineri - care cred că pisica neagră aduce ghinion.

luni, 15 aprilie 2019

Arde catedrala Notre-Dame din Paris

Când am văzut ştirea pe TV5 am crezut că-i vreun scenariu de film - cum am crezut când s-au prăbuşit “turnurile gemene” din New York City! Nu-mi vine să cred că au putut fi atât de neglijenţi încât să dea foc edificiului!
O mulţime de pompieri se luptă să salveze ce se mai poate salva (multe artefacte au fost distruse), să scoată din incintă obiectele de inestimabilă valoare care sunt acolo! Înca nu-mi vine a crede! Fleşa (turnul piramidal), cea mai înaltă porţiune a edificiului, s-a prăbuşit, acoperişul a fost distrus in întregime şi un şuvoi gros de fum se împrăştie deasupra Parisului, cenuşa aşezandu-se pe o mare porţiune din oraş. Se presupune a fi un accident - edificiul fiind in renovare.
A rezistat atâtea secole! Trebuie să reziste in continuare!
Martorii la dezastru au ramas fără cuvinte! Privesc neputincioşi flăcările care muşcă din edificiu. Unii se întreabă - pe bună dreptate, aş zice - de ce nu au fost aduse elicoptere pregătite pentru stingerea incendiilor…
M-a afectat tare mult acest incident, mai ales că a apărut pe ecran când nu mă aşteptam, nereuşind să înţeleg imediat ce văd! E o minune de catedrală! Întunecată foarte, e drept, dar asta face parte din farmecul ei!
Culmea e că, de regulă, nu stau la TV, dar m-a rugat cineva să aflu dacă la noi mai e canalul Discovery funcţional şi, butonând, am dat de TV5, unde am şi rămas câteva minute. Si-am scris aici pentru... a-mi descărca memoria de imagini! 

Calea desăvârşirii. Citate favorite

Omul se desăvârşeşte, îşi ajunge expresia supremă când sufletul lui se recunoaşte in infinit, a cărui proprie fiinţă este Avih, adică descoperire.
Adevărata restrişte a omului stă in faptul că nu izbuteşte deplin să-şi aducă la expresie propria fiinţă, că e tulburat de eul său şi se pierde in propriile-i dorinţe şi pofte. Amorul lui propriu nu trece peste hotarele-i personale, ceea ce e mai preţios in el se întunecă şi adevărata lui fiinţă nu iese la iveală. De aceea se ridică din adâncimile sufletului său rugăciunea: “Tu, care eşti spiritul descoperirii, descoperă-te in mine!” Această aspiraţie după tiparul desăvârşit al fiinţei se înrădăcinează in om mai profund ca foamea şi ca setea după mâncare şi băutură şi ca patima după avuţie şi distincţie. Şi această aspiraţie nu e numai in el, ea e in adâncul întregii făpturi, e necontenitul impuls al lui Avih, spiritul veşnicei descoperiri in el. Descoperirea infinitului in finit, care e forţa dinamică a întregii creaţiuni, nu se arată in toată plinătatea ei nici in cerul înstelat, nici in frumusţea florilor. Numai in sufletul omului. Căci acolo libertatea îşi caută răsplata supremă in jertfa lui liberă.
De aceea sufletul omului singur e acela pe care regele universului nu-l umbreşte cu tronul lui, acela pe care el l-a lăsat liber. In organismul fizic şi spiritual, prin care atârnă de natură, omul trebuie să recunoască domnia regelui său, dar in sufletul lui are libertatea de a-l tăgădui. Aici Dumnezeul nostru trebuie să-şi câştige intrarea. Aici vine el ca oaspete, nu ca rege, şi de aceea trebuie să aştepte până ce este îmbiat. Asupra sufletului omului Dumnezeu şi-a încetat stăpânirea, fiindcă vrea să îi câştige iubirea. Puterile lui înarmate, legile naturii, rămân afară la poartă şi numai frumuseţea, solul iubirii divine intră in cuprinsul sufletului.
Numai in imperiul voinţei e îngăduită anarhia; numai in eul omului poate să guverneze minciuna şi necredinţa şi să tulbure armonia întregului; numai aici se poate ajunge până acolo încât să strigăm: “N-ar putea să bântuie asemenea dezordine externă dacă Dumnezeu ar exista!” Da, Dumnezeu stă in afară de eul nostru şi aşteaptă cu nepregetată răbdare până să-i deschidem de bună voie uşa ferecată. Căci acest eu al nostru nu poate să-şi găsească sensul suprem, sufletul, şi să se unească liber cu Dumnezeu decât prin iubire, iar nu constrâns de puterea dumnezeiască. […]
Când viaţa omului iese teafară din toate rătăcirile şi-şi găseşte unitatea in suflet, atunci conştiinţa infinitului e pentru ea tot aşa de imediată şi naturală ca lumina pentru flacără. Toate conflictele vieţii se dezleagă, toate contradicţiile se împacă, ştiinţă, iubire şi acţiune se armonizează; bucuria şi durerea se contopesc in frumuseţe; plăcerea şi renunţarea se egalează in puritate, prăpastia dintre finit şi infinit se umple de iubire exuberantă, fiecare clipă vesteşte pe Cel veşnic. Cel fără formă ne apare in forma florii şi a fructulu. Cel fără margini ne îmbrăţişează cu braţe de tată şi merge alături de noi ca un prieten. Numai sufletul, singurul lucru indivizibil din om, poate să frângă orice graniţe şi să-şi cunoască înrudirea cu Cel prea înalt. Câtă vreme nu ajungem la armonia lăuntrică şi la întregul fiinţei noastre, viaţa rămâne înăbuşită sub lucruri de nimic. Câtă vreme lumea ne apare ca o maşină pe care trebuie s-o stăpânim, când ne foloseşte, şi să ne ferim de ea când e primejdioasă - nu vom afla niciodată cât de intim se înrudeşte cu noi şi prin natura ei fizică şi prin frumuseţea vieţii lăuntrice.
(din “Calea desăvârşirii - Sādhanā”, de Rabindranath Tagore; fragment din disertaţia “Conştiinţa sufletului”, Editura Stress, Bucureşti, 1990; traducere de Nichifor Crainic)
=======================================================================
Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.
=======================================================================
Calea desăvârşirii este o compilaţie a unor prelegeri pe care autorul le-a susţinut in limba bengali la şcoala pe care a înfiinţat-o in Bolpur, Bengalul de Vest, şi pe care le-a adunat şi publicat sub forma unor eseuri.

duminică, 14 aprilie 2019

Zori de zi in aprilie. Poveste parfumată

- Cine s-a mutat in ruina de pe Deal? îşi întreabă Lucia mama, in timp ce ciugulea ceva de mâncare înainte să plece spre şcoală, cu noaptea in cap.
- O familie ciudată, după cum spune Mălina… Dacă e să te iei după bârfitoarea asistentă de la dispensar toată comunitatea e formată din ciudaţi!
- Şi crezi că nu e aşa? întreabă fata, o blonduţă ştearsă şi cam nebăgată in seamă de oameni.
Mama nu zice nimic, îşi vede de ale ei - mereu are altele de făcut, de când erau mici ea şi fratele ei, o puşlama isteaţă cu succes la fete, datorită căruia, din când in când, era şi ea invitată la vreo petrecere. Cu tatăl ei putea discuta orice, dar el era mai mult plecat, pentru că era paznic forestier şi in ultimul timp venea acasă numai la sfârşit de săptămână. Îşi agaţă rucsacul pe un umăr şi iese din casă. Fratele ei încă dormea - nu se grăbea niciodată să ajungă la şcoală. Ea îşi dorea calificative bune pentru că spera să părăsească orăşelul când va termina liceul. Ştia c-o să simtă lipsa pădurilor, cu parfumul lor de sălbăticie: pământ reavăn, muşchi, conifere, câteva flori necunoscute dar foarte parfumate. Parfumul drumurilor desfundate, străjuite de tufe care, primăvara, încântă simţurile cu florile lor roşii îi va lipsi; va duce dorul parfumului de verde proaspăt primăvară, frunzelor moarte toamna, nămeţilor care acoperă oraşelul iarna, când totul pare că miroase a lemn ars, ca şi cum fumul care şerpuieşte prin hornuri spre cer se combină cu frigul şi parfumul combinaţiei se revarsă apoi peste oraş şi păduri prins in fulgii mari de nea. Îi vor lipsi şi florile minunate care acoperă vara dealul, dar simţea că se sufocă aici, in “orăşelul parfumat”, cum îi plăcea să-l numească in gândurile ei. Poate de la prea mult parfum simţea că se sufocă.
Afară nu se luminase şi, pe măsură ce se depărta de casă, întunericul părea mai dens - drumul sinuos fiind tăiat prin pădure pe mai mulţi kilometri. Un val de ceaţă părea că se ridică din pământul încă rece, dar ceva era altfel decât in alte dimineţi. Aerul se simţea parfumat, ca şi cum înfloriseră lăcrămioarele, şi vântul care adia împrăştia parfumul lor peste sălbăticia pe care trebuia s-o traverseze in drumul ei spre şcoală. Orăşelul izolat in munţi are numai câteva sute de locuitori şi toată lumea cunoştea pe toată lumea, dar numai ei au rămas să locuiască sus, pe deal, la câţiva kilometri de restul comunităţii, in apropierea ruinei pe care străbunica o numea “conacul blestemat”. La ferestrele ruinei se vedea lumină, de câteva zile. Curiozitatea îi dădea ghes să bată la poartă, dar teama de necunoscut o tempera. Mereu îşi spusese că de-ar avea bani ar cumpăra locul şi ar face o minunăţie de locuinţă. Îi plăcea izolarea conacului, fiind şi mai departe de ochii şi urechile curioşilor cu care, oricum, nu prea se înţelege. Fratele ei râdea când o mai auzea, uneori, împărtăşindu-i astfel de idei, aşa că nu mai discuta nici cu el ce planuri de viitor are sau ce visează cu ochii deschişi când priveşte în zare de la fereastra dormitorului ei orientat spre Deal, spre răsărit. Tot de la străbunica ştia că zona a fost, cândva, populată de lupi; oamenii au tăiat copacii, au împuşcat animalele şi şi-au ridicat casele, dar lupii au rezistat mult timp pe acolo, între ei şi oameni fiind pe atunci un adevărat război, război care s-a întors şi împotriva proprietarilor conacului de pe deal, care au fost acolo primii - din ceea ce se ştia - şi care nu doar că ofereau adăpost lupilor, desfiinţau capcanele împrăştiate prin pădure, oblojeau animalele rănite, dar chiar ţineau pe lângă ei un lup negru imens, despre care se spunea că poate lua forma oricărui om. Ba unii chiar se jurau ca au văzut proprietarii conacului transformându-se in lupi negri.
Fiind abia începutul luniii aprilie întunericul se ridică mai târziu şi coboară mult prea devreme in orăşelul de munte izolat in alt timp şi faptul constituie un alt inconvenient, în ceea ce o priveşte. Îi place lumina, îi plac culorile vii, aprinse. Din fire e veselă, dar nu are alături de cine să îşi manifeste veselia şi bucuria de a trăi. Pentru că nu se poate manifesta alături de ceilalţi o face numai când e singură, şi cântă în şoaptă, dansează în intimitatea dormitorului, admiră natura şi cercetează cerul, imaginând în nori forme fantastice; urmăreşte insectele în iarba din dreptul ferestrei sau, pur şi simplu, inspiră aerul curat de munte şi se lasă vrăjită de parfumul acestuia. In societate e taciturnă, stângace şi nu o dată colegii i-au şoptit “ciudato!” I-ar fi spus-o cu voce tare, dar se temeau de fratele ei, băieţii, iar fetele îi doreau compania.
Copacii şi tufele care străjuiesc drumul bătătorit, clisos acum, abia au câţiva muguri - mai puţin brazii înalţi aflaţi la o distanţă apreciabilă de marginea drumului şi de care nu s-a mai apropiat de cel puţin trei ani. In lumina palidă a zorilor crengile abia înfrunzite par braţe descărnate sau gheare lungi şi ascuţite gata să o înhaţe. Încearcă să inhibe imaginaţia, dar antrenamentul de atâţia ani nu prea îi permite aceasta cu uşurinţă şi vede în orice umbră, în orice creangă sau copac o fiinţă vie. Pe acolo hălăduiesc şi lupi, dar mai în adâncul pădurii - rareori vin aproape de drum pentru că pădurarii aruncă hrană şi pentru ei, nu doar pentru cerbi şi capre sălbatice.
Parfumul de lăcrămioare devenea tot mai puternic, dar distingea şi un altul, pe care nu îl putea identifica. Poate era crin, poate iasomie?! Şi-a ridicat nasul, adulmecând aerul ca un copoi urma vânatului. Sunetul de crenguţe uscate călcate au încremenit-o în mijlocul noroiului de pe drum. Inima bate să îi spargă pieptul şi o simte undeva în gât. Fornăitul auzit imediat după aceea a făcut ca tot sângele să i se scurgă din cap; simte că leşină şi nu mai poate înainta. Lumina ceţoasă care s-a instalat nu îi e utilă: totul devine fantastic şi, parcă, mii de ochi roşii o pândesc de pretutindeni. Încearcă zadarnic să îşi recapete suflul, numără în gând, face exerciţii de respiraţie. Tufişurile trosnesc puternic şi dintre crengile fară frunze se iveşte o siluetă înaltă, învăluită în negru. Primul şi singurul ei gând este: "Lupul negru!" Şi atunci se linişteşte ca prin farmec: lupul negru - conform legendei povestite de strabunică - apare numai când trebuie să fie cineva pedepsit sau atunci când cineva are nevoie de ajutor. Lupului negru nu i se poate împotrivi nimeni. Acum simte clar parfum de iasomie - şi zâmbetul se întipăreşte pe chipul ei: lupul negru miroase a iasomie. Aproape că-i vine să râdă!
- Bună - aude un glas angelic şi are senzaţia că deja a trecut pragul dintre viaţă şi moarte şi a întâlnit îngerul călăuzitor, pentru că acel chip palid, perfect oval, încadrat de plete întunecate ca nopţile pe care nu le iubeşte foarte mult poate aparţine numai unui înger.
Privirea i se opreşte la două animale uriaşe care seamănă cu lupii, dar nu sunt tocmai lupi. Raţiunea începe din nou să acţioneze, dar mai lent.
- Cu ce parfum te-ai dat? se aude întrebând, ca şi cum ar fi cunoscătoare in materie de parfumuri, şi imediat îşi spune-n gând: ”Cât de idioată poţi fi! Şi te miri că ceilalţi te ignoră!”
- Mon Jasmin Noir - răspunde apariţia, după o scurtă ezitare, şi buzele palide zâmbesc.
- Ce se întâmplă? reuşeşte să întrebe, cu privirea fixată în cea a unuia dintre animale şi, mecanic, întinde mâna spre acesta - pentru că îi plac animalele şi visează că ele o înţeleg. Patrupedul, fără a mârâi, se retrage imperceptibil şi stăpâna lui priveşte lung, pe furiş, spre tânăra blondă care mima curajul in mijlocul drumului.
- Inspir aerul zorilor. Locuiesc casa de pe Deal… - rosteşte vocea, sunând acum mult mai pământean in urechile Luciei.
- O, Doamne! răsuflă uşurată. M-am speriat îngrozitor - o priveşte în ochii albaştri ca cerul unei senine zile de vară. Eşti toată in negru! Am crezut că eşti lupul negru! Aoleu, ce toantă sunt! N-am vrut să sune aşa… - se scuză, observând uşoara încruntare a celeilalte. Apoi am crezut că eşti îngerul călăuzitor în lumea de dincolo… - continuă cu sinceritatea care o caracterizează şi care pe mulţi i-a lăsat fără replică şi - poate - de aceea puţini o suportă în imediata apropiere.
Tânăra îmbrăcată in negru râde. Animalele de lângă ea se relaxează şi îşi văd de ale lor, marcând tufele de lângă drum. Aşa cum a apărut a şi dispărut între tufişuri şi ramurile acestora au acoperit-o vederii - cu patrupedele ei cu tot. Se mai simţea doar parfumul de iasomie, amestecat cu parfum de crini şi mosc.
Lucia îşi urmează drumul cu paşi grăbiţi, aproape năucă, nefiind sigură că s-a întâlnit cu fata aceea sau e doar o viziune născută din temerile sau speranţele ei. La ora aceea de crepuscul imaginaţia îi mai joacă feste, uneori. Cu vreo trei ani în urmă a întâlnit în pădurea de brazi - dar la ceas de seară - un tânăr la fel de palid şi cu părul la fel de negru. Atunci l-a văzut prima şi ultima dată. Se priviseră - ei îi tremurau genunchii - dar nu şi-au vorbit. După aproape un minut silueta silfidă s-a pierdut în desiş. Pentru că nimeni nu îl mai văzuse a renunţat să mai întrebe despre el, spunându-şi că ar putea fi vreun rătăcit prin zonă, dar evita să se mai plimbe printre acei brazi.
Până să ajungă la şcoală s-a luminat. Parfumul de iasomie îi persista in nări şi imaginea fetei pe retină - enigmatica fată! Visa, din nou, cu ochii deschişi, sperând că fata e de vârsta ei şi când va veni la şcoală vor fi apropiate şi, in sfârşit, va avea şi ea o prietenă căreia să-i povestească tot ce-i trece prin minte, tot ce simte şi alături de care să bântuie prin pădure. Când va merge spre casă va urca la conac şi va bate la poartă.
=======================================================================
Poveste scrisa pentru Clubul condeielor parfumate găzduit de Mirela. In tabelul deschis acolo descoperişi alte poveşti parfumate.
=====================
Mon Jasmin Noir, de la Bvlgari, este o nouă versiune a parfumului Jasmin Noir. Versiune nouă sau veche, cunosc parfumul numai din poze şi descrieri. A fost lansat in anul 2011 şi prezintă o combinaţie de iasomie şi crini, învăluită într-un amestec proaspăt de citrice cu accente de mosc şi lemn de cedru. Notele de vârf sunt: lăcrămioare şi lămâie; note de mijloc: iasomie şi iasomie Sambac; note de bază: mosc, patchouli, cedru de Virginia şi nugat. Iasomia de Sambac este subliniată de laptele de migdale şi patchouli.

sâmbătă, 13 aprilie 2019

Ziua jocului scrabble

Azi, 13 aprilie, este Ziua jocului scrabble, in Statele Unite ale Americii. Cine este iniţiatorul nu se ştie, dar ziua a fost aleasă pentru că 13 aprilie e ziua naşterii creatorului jocului.
E un joc care-mi place foarte mult! Mi-a plăcut de când l-am jucat prima dată, la începutul anilor 1980. Tatăl unui prieten de joacă a făcut unul pe un carton cât o jumătate de masă de ping-pong (pe masa de ping-pong jucam), cu litere scrise pe bucăţi de carton. Până atunci jucam “Fazan”, cărti, şah, moară şi altele asemenea - in holul blocului - când ploua afară sau când nu aveam chef de altele. N-a prea avut succes jocul de scrabble, pentru că gaşca era preocupată de alte jocuri - mai mult fizice - dar eu şi acest prieten jucam pe rupte. Mai apoi, am văzut in magazin şi am vrut şi eu! L-am avut, dar…! Cu cine să joc atâta cât mi-aş fi dorit?! Prietenii de joacă nu aveau chef intotdeauna, nici colegii de şcoală nu prea se înghesuiau des. L-am aşezat într-un raft şi m-am întors la revista “Rebus” - rar am jucat la vremea aceea. Cândva după 1990 a început “moda” acestui joc! Şi pentru că eu îl aveam deja, ne adunam la mine, unde făceam adevărate campionate! (am mai primit un joc, între timp). La finalul unui joc, cel cu punctajul cel mai mic ieşea, şi intra altul - ceilalţi dansau, discutau sau chibiţau, pâna venea rândul altuia care voia să joace. Cu două jocuri a fost mai uşor pentru amatorii de “cuvinte încrucişate”.
Aveam un prieten (nu cel din copilărie, care a plecat din oraş), o adevărată enciclopedie ambulantă! Ne bătea de ne săreau capacele, dar nu ne lăsam! Stăteam cu dicţionarul lângă noi - nu să căutăm cuvinte, ci să fim siguri că băiatul acela nu inventează unele dintre cuvintele pe care le scrie pe tablă! Dar avea şi noroc de litere, de cuvinte deja plasate şi de care se “lipea” şi obţinea punctaj mare. In acea perioadă am auzit prima dată cuvântul “alpenştoc”! Şi a fost o vreme când obişnuiam să urc pe munţi, dar nu auzisem cuvântul. Nu l-am mai uitat, deşi mi se cam limbă plimba-n gură când trebuie să-l rostesc.
Aproape că devenisem dependenţi de joc şi de câte ori ne adunam pierdeam noţiunea timpului. Au fost zile faine cât au fost, pentru că mai apoi care mai de care a plecat din ţară şi gaşca s-a spart.
***
Jocul de scrabble a fost inventat prin 1938, de un arhitect american, Alfred Mosher Butts; in România a fost adaptat in anul 1982 - pe wikipedia pot fi găsite informaţii.

vineri, 12 aprilie 2019

Brutta. Provocare muzicală

Zilele trecute, stergând praful in bibliotecă, am dat de romanul “Bruta”, scris de Guy des Cars, şi mi-am amintit o veche melodie: “Brutta” (cu sensul de “urâtă” aici, in limba italiană), care nu are nicio legătură cu tema romanului, dar mi-a rămas in cap melodia şi, se zice, dacă vrei să scapi de aceste “melodii din cap” trebuie să asculţi piesele respective. Am căutat-o, am ascultat-o şi azi o postez aici.
Brutta - Alessandro Canino 
======================================================================
Friendship Friday! 
Provocarea muzicală lansată de Carmen pe blogul ei, Între vis şi realitate.
======================================================================
Alessandro Canino este un cântăreţ italian, născut la Florenţa in 14 septembrie 1973. Cântecul este compus de Bruno Zucchetti şi Giuseppe "Beppe" Dati, fiind interpretat prima dată de Alessandro Canino in 1992, la ediţia 42 a Festivalului Sanremo.
In cântec este vorba despre o adolescentă care-şi caută mereu defecte şi se crede urâtă, ascunzându-se in baie chiar şi la petrecerea de ziua ei şi niciun invitat nu se întreabă unde este… Dar există un adolescent care o vede frumoasă, şi-i cântă că “afară o aşteaptă viaţa şi el”.

joi, 11 aprilie 2019

Visul. Jocul cuvintelor (210)

Au înflorit copacii, dar tot cu capsa pusă mă simt, şi fără energie. Parcă aş fi urmărit, absolut in fiecare zi, de o fiinţă ciudată. Teama se simte ca o gheară in pieptul meu, şi ştiu că ceva e greşit pe harta creierului. Parcă aş juca şotron şi numerele sunt scrise acolo până la infinit, sau simt că alunec uşor, ca printr-un tunel alb-argintiu şi n-am habar încotro mă îndrept. Mapa îmi aluncă de sub braţ şi in aer se simte parfumul florilor de cireş. La capătul aleii pe care nu ştiu cum am ajuns se zăreşte poarta unui templu. Pe măsură ce mă apropii simt cum gheara din suflet slăbeşte, cum totul se ordonează pe harta creierului şi răsuflu uşurat, pentru că am ajuns la liman.
Ştiu că e un vis, dar, oare, visele nu sunt răspunsuri la întrebări pe care nu ştim să le punem?
======================================================================
Exerciţiu de imaginaţie - Jocul celor 12 cuvinte, găzduit de Edi.
Cele 12 cuvinte: inflorit, capsa, urmarit, energie, gheara, absolut, harta, mapa, tunel, cires, templu, sotron.

Puşculiţa. Provocări verzi

De data aceasta m-am grăbit sa termin proba numărul unu la Provocări verzi: puşculiţa.
Am ales să îmbrac cutia de carton (8 cm înălţime, 6 cm lăţime) a unui borcănaş cu cremă in bandă adezivă de hârtie şi să o colorez cu negru, mov şi argintiu, să se potrivească “setului” pe care l-am făcut cândva pentru hol, setul fiind prima mea încercare de a folosi ceva asemănător “tehnicii şerveţelului”. Trifoiul şi potcoava au fost mărţişoare.
Am întărit cu banda adezivă cutia, i-am lipit capacul, i-am tăiat o fantă şi… a ieşit o puşculiţă-aragaz! Sau maşină de spălat! Astfel şi-au dat cu părerea unii şi alţii - fiecare cu ce-l doare!
Pentru Provocările primăverii - aprilie 2019 am făcut ce se vede mai jos:
puşculiţă
Monedele le adunam într-un portofel care nu se mai închide bine - sunt monede pe care le-am găsit pe stradă începând cu anul 2005. Deh! Colecţionez monede găsite. Bancnotele nu le-aş colecţiona (şi din mărunţiş am luat destul), dar sunt mulţi ani de când n-am mai găsit bancnote! Când îl aveam pe Boby am găsit destul de mulţi bani: bancnote de diverse valori, monede lei, monede eurocenţi… Faza cu eurocenţii e de comentat! Îl plimbam prin zona verde de lânga nişte blocuri pe unde nu obişnuiam să mă plimb, dar nu aveam de ales in acea perioadă, şi pentru că trebuia să fiu atentă ca Boby să nu ia masa in oraş (a.k.a. să mănânce de pe jos) priveam mai mult in jos - o monedă ici, una colo… A doua zi la fel! A treia zi la fel! Am adunat aproape trei euro (dacă nu mă înşeală memoria) in monede mici (le am şi azi, dar e mai complicat să ajung la ele chiar acum) - erau prin iarbă, pe o arie mare, ca şi cum cineva împrăştiase monede pe toată acea zonă verde! Prietenii se amuzau pe fazele acestea cu banii găsiţi in timpul plimbărilor cu Boby; ziceau că el îşi plăteşte cazarea şi masa, fiind căţel găsit

marți, 9 aprilie 2019

Coşulet cu flori. Provocări verzi

A început ediţia din aprilie a jocului organizat de Rux pe blogul Provocări verzi, unde sunt toate detaliile despre joc.
Sunt trei teme la Provocările primăverii - aprilie 2019: 1. puşculiţă; 2. coşuleţ cu flori; 3. ouă vopsite/decorate manual (la tema aceasta sunt in mare încurcătură, Rux!)
Am ales să încep cu tema doi pentru că am păstrat, special, de săptămâna trecută o sticlă de suc “inelata” (diametru 27 cm). Am spălat-o, i-am dezlipit eticheta şi i-am tăiat fundul la înălţimea coşuleţului din mintea mea (vreo 4 cm; cu toartă cu tot cca. 8 cm).
Dintr-un inel de sticlă am confecţionat toarta, pe care am lipit-o cu brenadez. Fundul sticlei şi toarta sunt învelite in bandă adezivă de hârtie. Interiorul coşuleţului e colorat cu galben, exteriorul cu roşu şi roz (şi puţin auriu-bronz); floricelele desenate pe coş sunt galbene şi albastre.
In coşulet e un fel de iarbă de mare, o floare confecţionată din sârmă şi scufundată in vopsea albastră (are şi sclipici auriu, dar nu se vede in poză). Pe o farfurie din plastic (decupată dintr-o fostă minge de plajă) sunt trei ouă roşii confecţionate dintr-un material care prin coacere are aspect de porţean (nu am copt ouăle! doar le-am vopsit cu roşu). De ce o farfurie in coşuleţ? Pentru că se pierdeau ouăle prin iarbă! (ar fi trebuit să le fac mai mari, dar ideea mi-a venit, ca de obicei, mai târziu). Puişorul a fost cândva lipit pe o ascuţitoare. In două ore n-aş fi avut ce face (pentru că nu e deloc complicat) dar am lucrat la coşuleţ vreo trei zile, neconsecutive - câte un pic in fiecare zi - şi abia după alte două zile am reuşit să găsesc tihna de a scrie textul acesta.
coşuleţ cu flori
Cum arată in poza de pe blog nu prea ştiu (altfel apare pe ecranul telefonului folosit), dar in realitate e dragălaş. 

luni, 8 aprilie 2019

De ziua ţiganilor. Citate favorite

Lipsa de informare in ceea ce priveşte viaţa ţiganilor a dus, in timp, la crearea, păstrarea şi accentuarea unor prejudecăţi. Acestea se rezumă in esenţă la convingerea celor care nu sunt ţigani că ţiganii au un fel de viaţă şi un mod de a gândi care îi împiedică să se adapteze la cerinţele societăţii civilizate şi la credinţa ţiganilor că cei din jur îi privesc cu ostilitate şi lipsă de înţelegere. Consecinţele acestui mod de a gândi sunt, fără îndoială, izolarea, suspiciunea şi de cele mai multe ori ostilitatea reciprocă.
(Istoria ţiganilor, de Lucian Cherata, Ed. Z, Bucureşti, 1995, in Cuvânt înainte al autorului.
B.P. Haşdeu îi numea pe ţigani “poporul enigmatic”, iar noi putem considera această denumire pe deplin justificată, dacă ne gândim că puţine sunt popoarele a căror istorie este înconjurată de atâta mister, precum aceea a ţiganilor.
La această situaţie au concurat deopotrivă originea, statutul de nomazi, precum şi foarte ciudata filosofie de viaţă a acestora. Generate de misterul ce înconjura comunităţile lor, legendele nu au întârziat să apară. Putem vedea in această stare de lucruri expresia unei izolări, a unei incompatibilităţi între lumea ţiganilor şi cei din jurul lor, dar nu aceasta e esenţa unei posibile înţelegeri a întrebărilor legate de existenţa şi modul lor de viaţă. Barierele ce ne despart de această lume vor putea să dispară abia atunci când vom încerca s-o înţelegem cu obiectivitate.
Originea ţiganilor a fost una dintre cele mai controversate probleme de istorie a popoarelor. In preocupările de lămurire a istoriei lor s-au conturat de la început două mari orientări: ideea originii egiptene şi ideea originii indiene (in ultimul timp, cercetătorii par a fi de acord cu ideea originii indiene, bazându-şi afirmaţiile şi pe unele studii lingvistice care arată că “ţiganii au venit din India sau dintr-o altă ţară in care se vorbeşte limba hindusă”, consideră I.H. Schwicker).
(din Istoria ţiganilor - v.mai sus)
=======================================================================
Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.
=======================================================================
Toată lumea caută un loc pe care să-l numească “acasă”, dar având unul poate ajunge in încurcătura de a rămâne pe veci blocat.  (Karishma Magvani)
*
Este imposibil să ne imaginăm o uniune mai completă cu natura decât aceea a ţiganilor. (Franz Liszt)
*
Dansul ţiganilor nu înseamnă niciodată “să dansăm”. Se pare că face parte dintr-un imens şi semnificativ vocabular non-verbal al comunicării şi comportamnetului ţiganilor; se află in centrul unei transformări esenţiale, unei stări transcendente, unei evadări din cotidianul vieţii într-o stare de spirit mai bună. (Kate Magowan)
*
Ţiganilor nu le place să rămână / Ei vin doar să plece (Ludwig Bemelmans)
₪₪₪
Să nu râdeţi foarte tare: ştiu cum arată fotografia numai pe ecranul telefonului utilizat, pe monitorul meu cu tub pe ducă nu se vede clar. Vă rog să-mi spuneţi dacă e foarte nasoală, pentru că de acest ajutor voi avea nevoie şi cu ocazia postării altor fotografii făcute de mine. Mulţumesc.  

duminică, 7 aprilie 2019

Lupul. Provocare muzicală

Siamés sunt doi artişti argentinieni: Stöltz - cântăreţ, chitarist, scriitor, artist grafic şi Blakk -compozitor, producător, pianist, al căror album de debut, in 2016, este “Bounce Into the Music”.
Siamés - "The Wolf"
======================================================================
Friendship Friday! 
Provocarea muzicală lansată de Carmen pe blogul ei, Între vis şi realitate.
======================================================================



Cântecul “The Wolf” a fost lansat ca primul single de pe albumul de debut. A devenit viral în comunitatea iubitorilor de anime şi animaţie in 2017, după ce Rudo Company (studio independent din Buenos Aires) a publicat pe YT un videoclip animat 2D pentru piesă.

vineri, 5 aprilie 2019

Inginerii. Jocul cuvintelor (209)

Informaţiile veneau cu pipeta. Agenda de lucru îi era prea încărcată pentru a avea răbdare să aştepte săptămânal revista in care era publicat reportajul urmărit, despre legume modificate genetic astfel încât să ajungă singure la un sistem de autocorectare a rezistenţei la dăunători şi la capriciile naturii. Se lăudau geneticienii cu noua cucerire a ştiinţei deşi exista cel puţin un sondaj care arăta că populaţia nu agrează culturile de acest gen. Cultivatorii care au acceptat să experimenteze sperau ca gestul lor să fie monedă de schimb pentru combustibilul de care aveau atâta nevoie nu doar ei, ci toţi cetăţeni oraşului care - scriau ziarele - au acceptat să fie cobaii cercetătorilor.
Un ghem de minciuni, se gândea ecologistul; ar fi trebuit să le creasca nasul cât o trompa de elefant celor care ridicau in slăvi beneficiile alimentelor modificate genetic. Să se aşeze ei la masă, cu un şervet lucrat din paie de grâu modificat genetic şi să mănânce o plăcintă cu morcovi modificaţi genetic; şi să facă asta zilnic. Poate le-ar fi fost de ajuns doar o plăcintă pe zi, morcovii fiind atât de hrănitori încât le-ar suprima senzaţia de foame pentru toată ziua? Poate toată săptămâna sau o luna, un an? Nu credea asta: foamea trebuia să rămână, altfel nu s-ar mai vinde produsele. A închis revista şi-a aruncat-o într-un sertar al biroului. Trebuia să îl caute pe reporter, să afle de unde îşi ia informaţiile sau să-l convingă să accepte un ajutor in plus deoarece ştia că nu e uşor şi lipsit de risc să te împotriveşti unui astfel de curent, şi mai ştia că doar scriind nu se rezolvă mare lucru.
Exerciţiu de imaginaţie - Jocul celor 12 cuvinte, găzduit de Edi.
Cele 12 cuvinte: agenda, revista, autocorectare, sondaj, ghem, trompa, cucerire, legume, moneda, servet , placinta, pipeta.

luni, 1 aprilie 2019

Crăciun fericit! Citate favorite

Ştiu, Crăciunul a trecut, şi va fi iar, dar! Nu se spune “Crăciunul e in fiecare zi”? Aşadar, e şi azi.
Azi e 1 Aprilie, Ziua păcălelilor!
**
Apoi, Grinch s-a gândit la ceva ce nu avusese niciodată până atunci! Crăciunul - s-a gândit el - ce-ar fi dacă nu ar veni dintr-un magazin. Crăciunul… poate... înseamnă mai mult de atât!
(Dr. Seuss in Cum a furat Grinch Crăciunul)
Voi onora Crăciunul în inima mea şi voi încerca să-l păstrez tot anul.
(Charles Dickens)
Acela care nu are Crăciunul in inimă nu-l va găsi niciodată sub brad.
(Roy L. Smith)
Vreţi să păstraţi pe Christos in Crăciun? Hrăniţi flămânzii, îmbrăcaţi pe cei goi, iertaţi pe cei vinovaţi, primiţi ce nu doriţi, îngrijiţi bolnavii, iubiţi-vă duşmanii şi faceţi celorlalţi ce doriţi să vi se facă.
(Steve Marabola, Reflecţii asupra vieţii şi omului)
Inimile noastre cresc delicate cu amintirile copilăriei şi dragostea sinceră, şi suntem mai buni pe tot parcursul anului pentru a putea, in spirit, să devenim din nou copii de Crăciun.
(Laura Ingalls Wilder)
=======================================================================
Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.
=======================================================================
Ideea mea de Crăciun, fie că-i de modă veche sau modern, este foarte simplă: iubindu-i pe ceilalţi. Gândiţi-vă; de ce trebuie să aşteptăm Crăciunul pentru a face asta?  (Bob Hope)

duminică, 31 martie 2019

Hotărârea. Jocul cuvintelor (Tema 208)

A terminat de legat cravata, şi-a luat cheile şi-a coborât in fugă treptele din faţa casei; a urcat in maşină şi-a demarat in trombă. Erau gesturi care nu-l caracterizau, dar in această seară se grăbea ca şi cum n-ar fi vrut să se răzgândească din hotărârea pe care a crezut c-a luat-o: să facă primul pas spre colega care-i bântuia gândurile de ceva timp. Nehotărâreade care dădea dovada când era vorba să se apropie de oameni îl determina să simtă că pierde timp preţios din viaţă, dar nu prea ştia cum să se apropie.
Se grăbea - deşi nu era deloc in întârziere - la petrecerea pe care firma unde lucra o organiza la fiecare final de an, între Crăciun şi Revelion, şi unde erau invitaţi toţi cei douăzeci de angajaţi cu tot cu directori, şi partenerii lor de viaţă.
DJ-ul angajat îşi amenajase pupitrul lângă uşa salii unde urma să se distreze cu toţii; muzica îi întâmpina imediat ce intrau. Stăpâna gândurilor lui era acolo, îmbrăcată in stilul obişnuit: blugi şi o cămaşă lungă şi largă. Contrar obiceiului. părul lung, negru, cădea in valuri, aproape acoperind-o până la talie. L-a vazut intrând - era sigur - dar imediat şi-a reluat discuţia cu cea de lângă ea. A ignorat-o şi el, aşezându-se lângă un coleg venit cu soţia; privea la cuplurile care deja dansau in spaţiul liber amenajat ca ring de dans. Timpul trecea ca fugărit de cine ştie cine sau ce, ea se mişca uşor in ritmul melodiilor, aşezata într-un fotoliu. O privea pe furiş şi simţea cum toată hotărârea lui se evapora - era mai usor să-şi imagineze şi mult mai greu să acţioneze.
Spre spartul târgului, DJ-ul i-a invitat la dans pe toţi. Aplauze, râsete, urări de bine; colegii se îmbrăţişau şi se formau cupluri, gata de dans. Doar patru erau singuri: trei colege şi el.
Hmm, yeah / Do, do, do, do, do, do, do, do, do… / Tonight I want to give it all to you / In the darknessKiss era una dintre trupele lui de suflet şi tocmai in acest moment DJ-ul a ales melodia “I was made for lovi’n you”. Şi o vede pe ea! Se îndreapta spre el surâzând. Nu ştia dacă in ochii ei străluceşte dorinţa sau iubirea, dar in punctul in care se afla puţin îi păsa. Dacă iubirea va dura o noapte sau o viaţă iar nu era important in acel moment. Era hotărât să se avânte şi să nu se gândească la ce ar putea urma. Trupurile lor s-au înlănţuit, mişcându-se in ritmul muzicii despre care unii ar crede că nu permite prea mult alăturarea dansatorilor. I was made for lovin' you baby / You were made for lovin' me / And I can give it all to you baby / Can you give it all to me…
Exerciţiu de imaginaţie - Jocul celor 12 cuvinte, găzduit de Edi.
Tema: citat din Nichita Stanescu, aniversat pe 31 martie: “Muzica este un răspuns căruia nu i s-a pus nicio întrebare”.

Nehotărâre. Jocul cuvintelor (208)

Absent, se ancora de un gând ambiguu, acelaşi care-i venea in minte de câtva timp. Era ahtiat după clarităţi: totul trebuia să aibă sens, să fie fără echivoc. Era un adevăr despre el şi nu se putea afilia grupurilor de oameni care aveau un aer de indiferenţă faţă de viaţă.
Femeia care îi plăcea - o colegă - era aidoma primăverii: frumoasă şi capricioasă. Spiritul lui ager sesiza fără efort toate calităţile femeii dar şi ceea ce pentru el erau defecte şi acest fapt nu îl ajuta să ia o hotărâre privind o eventuală apropiere de această fată care îi dovedise de atâtea ori că nu îi este indiferent, dar se temea că e posibil să înţeleagă el greşit.
Îşi lega alene cravata pe care o considera potrivită costumului spunându-şi in oglindă că aceasta e ziua in care va lua o hotărâre.
Exerciţiu de imaginaţie - Jocul celor 12 cuvinte, găzduit de Edi.
Cele 12 cuvinte: absent, acelasi, adevar, aer, afilia, ager, ahtiat, aidoma, ajuta, alene, ambigu, ancora.

vineri, 29 martie 2019

Mănâncă. Provocare muzicală

Cântecul Eat it (1984) e o parodie după Beat it, al lui Michael Jackson (1982).
Când Yankovic i-a arătat starului versurile nu ştia la ce să se aştepte, dar Michael s-a amuzat şi i-a acordat dreptul de a interpreta parodia. In videoclip apar unii dintre dansatorii care au apărut şi alături de Michal Jackson, decorul e acelaşi şi sunt parodiate aproape toate secvenţele din videoclipul original (info wikipedia). Al doilea cântec al lui M.J. pe care l-a parodiat este “Bad” (1987) - a ieşit “Fat” (1988). 
"Weird Al" Yankovic - Eat it
======================================================================
Friendship Friday! Provocarea muzicală lansată de Carmen pe blogul ei, 
======================================================================
In anul 1989, Recording Industry Association of America (RIAA) a certificat Eat it ca fiind “aur” - adică a prins bine la public şi s-au vândut multe discuri. A ocupat locuri fruntaşe in diverse topuri. Yankovic are in palmares multe premii, inclusiv discuri de aur şi de platină. In cazul unor cântece, americanii fredonează parodia, unii nu ştiu care e cântecul original şi alţii ignoră originalul pentru că parodia le place mai mult.
Fair use
Alfred Matthew “Weird Al” Yankovic s-a născut la 23 octombrie 1959 şi este cunoscut pentru parodiile pe care le compune şi le interpretează după diverse melodii - in unele cazuri parodiind  “scenă cu scenă” - dar are şi multe cântece originale. Este unul dintre artiştii foarte premiaţi. Are acceptul tuturor interpreţilor ale căror melodii le parodiază.
Câteva versuri ale parodiei Eat it:
If you don't like it, you can't send it back / Just eat it, eat it, eat it, eat it
Get yourself an egg and beat it / Have some more chicken, have some more pie
It doesn't matter if it's broiled or fried / Just eat it, eat it, eat it, eat it
Don't you make me repeat it.
Have a banana, have a whole bunch / It doesn't matter what you had for lunch.
Originalul:
Michael Jackson - Beat It (originalul pe YT)

luni, 25 martie 2019

Ziua Cucului. Buna Vestire. Blagoveştenia

Azi să nu munceşti prin casă pentru că e ziua cucului! mă întâmpină o vecină de dimineaţă, când plimbam câinele. Şi-apoi îmi spune “Bună dimineaţa!” M-a amuzat instantaneu şi, de curiozitate, am căutat (pe repede-înainte) să aflu ce-i cu ziua cucului. Ştiam - in adolescenţă - că atunci când cântă cucul află fetele şi băieţii când se vor căsători. Azi am aflat că trebuie să reciţi: “Cucule, voinicule, / câţi ani imi vei da / până mă voi mărita / însura?” N-a fost “nevoie” să recit pentru că nu-mi amintesc să fi auzit vreodată cucul cântând. Azi aflu că “zicerea” e valabilă numai in ziua de 25 martie. Deci: dacă pasărea va cânta după rostirea versurilor fata sau băiatul mai are un an până la căsătorie; dacă pasărea tace, căsătoria poate avea loc într-un timp mai scurt - şi dacă fata şi /sau băiatul nu au vârsta legală pentru căsătorie? Fetele vor tăia creanga pe care cucul a cântat şi o vor pune in scăldătoare, sperând ca băieţii să nu le ocolească - cam greu să afli craca pe care stătea cucul!
Nu ştiam că e Buna Vestire azi, dar ştiu că există această sărbătoare şi se referă la vestea dată de Arhanghelul Gavriil (Gabriel) Fecioarei Maria despre faptul că va naşte pe Fiul lui Dumnezeu. Pornind de la Ziua cucului am aflat că azi e sărbătoare mare. Dintre sărbătorile dedicate Maicii Domnului, Buna Vestire este prima confirmată in documente; la început nu avea o dată fixă.
Prin urmare, dacă tot am făcut o cercetare, am adunat aici unele obiceiuri, superstiţii legate de această zi.
Cucul este unul dintre vestitorii primăverii şi, prin cântatul lui la date fixe marchează succesiunea echinocţiului de primăvară şi solstiţiului de vară. In preajma echinocţiului de primăvară sosesc rândunelele şi cucul începe a cânta. Prin cântecul lui, cucul mascul îşi marchează teritoriul.
Se spune că in Ziua cucului, la primul cântat al cocoşului trebuie să avem un ban in buzunar - se va înmulţi. In cazul in care cântecul cucului ne surprinde posomorâţi şi / sau cu stomacul gol atunci lucrurile nu ne vor merge tocmai bine in anul respectiv - in astfel de cazuri se zice “te-a spurcat cucul”. Nu e bine să avem astfel de gânduri - pasărea e lăsată de Dumnezeu, nu face rău omului; sunt convinsă că-s mulţi oameni care au auzit, in copilărie, cucul cântând (sau nu l-au auzit) şi-au ajuns la bătrâneţe, şi-au avut parte de împliniri, de căsătorie şi de ce-or mai fi vrut ei.
Strămoşii erau de părere că de existenţa acestui vestitor al primăverii, cucul, sunt legate viaţa şi sporul de muncă al oamenilor, şi mai credeau că prevestea şi moartea; dacă era auzit pe neaşteptate cântecul său, in spatele unui om - acest om trebuia să cânte: "Cucu-n spate mi-a cântat/ şi moartea m-a săgetat!" Un alt obicei vechi spune că trebuie numărat de câte ori îşi cântă cucul numele, să află curioşii câţi ani mai au de trăit.
De Buna Vestire oamenii nu au voie să se certe. Cearta se consideră a fi un păcat, iar cine-l săvârşeşte in această zi va avea necazuri tot anul. Cel care gustă peştele in această zi de sărbătoare se va simţi tot anul ca peştele in apă. Unii pescari consideră ca de aruncă mămăligă in apa, in Ziua cucului, vor muri peştii.
In Transilvania şi Banat, la Blagoveştenie (termenul slav pentru Buna Vestire), se obişnuia purificarea spaţiilor, se efectuau acte de alungare a şerpilor de pe lângă casă, a insectelor şi a omizilor din livezi, prin afumarea cu tămâie şi cârpe arse a cladirilor, curţilor, oamenilor şi vitelor. Pentru alungarea spiritelor rele se produceau zgomote - in Transilvania se lega un clopoţel la picior, in Banat se loveau fiare. Se aprindeau focuri in grădini şi livezi, se scoteau din lăzi straiele şi ţesăturile pentru a fi aerisite. Pentru fertilitate, se stropeau rădăcinile prunilor cu ţuică, alţi pomi fructiferi erau “ameninţaţi” cu securea sau toporul că vor fi tăiaţi dacă nu dau rod bogat. In Maramureş, gospodarii adună de prin curte lucrurile care nu mai sunt de folos şi le dau foc - ritualul e numit “Noaptea Focurilor”, şi durează până la miezul nopţii şi chiar mai mult. In Moldova, Bucovina, ziua de Blagoveştenie era considerată neprielnică pentru rodul păsărilor, animalelor şi plantelor - nu se puneau cloştile, se credea că din ouăle ouate in această zi nu ies pui sau ar putea ieşi cu două capete sau cu patru picioare; nu se semăna porumb ş.a.. In vest, însă, pomii erau altoiţi.
Am descoperit şi o legendă (pe romaniaregional.ro). Cucul mascul, se zice, a descoperit ce ştia tot satul: că-i e necredincioasă perechea. Supărat, o părăseşte şi-i spune să-l caute, să-l strige, între Blagoveştenie şi Sânziene - şi ei-i nu-i mai tace gura de la echinocţiul de primăvară până la solstiţiul de vară.
In cântecele de dor şi jale cucul simbolizează nefericirea, despărţirea, singurătatea.

Din înţelepciunea lui Aristotel. Citate favorite

E hazliu - un zâmbet trist, totuşi - când spui “Aristotel” şi cineva te priveşte ciudat, pentru că n-a auzit in viaţa lui numele respectiv. Îi spui că a fost un filosof din Grecia antică, care a trăit cu muuult timp înaintea erei noastre, şi care a dezvoltat filosofia lui Platon punând, practic, bazele ştiinţei politice şi care a întemeiat şi sistematizat domenii filosofice precum metafizica, etica, retorica, logica formală; cât despre faptul că forma aristotelică a ştiinţelor naturale a rămas paradigmatică mai mult de un mileniu în Europa ce să mai zici?! Şi eşti întrebat cine este Platon! Ridici din umeri şi, eventual, spui pe scurt: Platon, Socrate, Aristotel şi alţii ca ei sunt unii dintre cei mai înţelepţi oameni care au trăit pe Terra. Lecţiile de viaţă ale celor mentionaţi nu au vârstă!
Unele dintre ideile lui Aristotel le scriu mai jos. Sigur, de-a lungul timpului mulţi au scris, cu alte cuvinte, aceleaşi lucruri - unii chiar s-au îmbogăţit scriind fel şi fel de cărţi pentru “dezvoltare personală” in care au dezvoltat ideile celor care au trăit cu mii de ani in urmă. Bravo lor, au fost inspiraţi şi, in plus, au împărtăşit lumii din învăţăturile anticilor.
=======================================================================
Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.
======================================================================= Devenim corecţi prin acţiuni juste, moderaţi prin acţiuni temperate, curajoşi prin acţiuni curajoase.
*
Este semnul unei minţi educate să poată nutri un gând fără să îl accepte.
*
Să te cunoşti pe tine este începutul înţelepciunii.
*
Excelenţa nu este niciodată întâmplătoare, ci este întotdeauna rezultatul unei dorinţe intense, al unui efort susţinut şi al unei realizări inteligente; reprezintă alegerea înţeleaptă din mai multe posibilităţi - alegerea, nu şansa, determină destinul tău.
*
Omul înţelept nu se expune în mod inutil pericolului deoarece există puţine lucruri de care îi pasă cu adevărat; dar este dispus, în situaţii de criză, să-şi dea chiar şi viaţa - ştiind că, în anumite condiţii, nu merită să trăiască.
*
A fugi de necazuri e o formă de laşitate şi, cu toate că este adevărat că sinuciderea înfruntă moartea, sinucigaşul nu o face pentru un scop nobil, ci pentru a scăpa de necazuri.
*
Fără curaj niciodată nu vei realiza ceva in această lume. Curajul e cea mai mare calitate a minţii, după onoare.
*
Ceea ce stă in puterea noastră să facem stă in puterea noastră să nu facem.
*
Oricine iubeşte solitudinea este fie o fiară sălbatică, fie un zeu.
*
Nu trebuie să ne mai întrebăm dacă sufletul şi trupul sunt una pentru că e ca şi cum ne-am întreba dacă ceara şi imaginea imprimată in ea sunt una.
***
***
Un fel de “notă”. S-ar putea să dispar din peisaj din cauza monitorului; in urmă cu câteva luni am scris că e cam obosit; l-am aranjat cât m-am priceput dar dă semne de oboseală cronică; până găsesc să cumpăr altul, compatibil cu computerul, îl duc pe acesta cât pot.