Se împlinesc anul acesta 30 de ani de când ne imaginăm că
am scăpat de comunism. Teoretic, am scăpat, practic… mulți au rămas cu acea
mentalitate și i-au învățat și pe alții.
Florin a lansat o leapșă pe tema "Cum ar fi fost dacă acum
30 de ani nu ne-am fi luat rația de libertate, pentru care unii au dat
TOT?"
Ina a preluat-o, și am preluat-o de la ea. Nu o preiau că pe o
provocare, ci ca pe o pagină care-mi păstrează vie în memorie vremea de atunci.
Cel care zice: “pe atunci toți aveau loc de muncă” minte parțial (existau
oameni care nu lucrau), și nu știe că greu îți puteai permite să nu ai un loc
de muncă sau să ai unul pe cont propriu, să nu fii înregimentat. Și pictorii -
ca exemplu - erau obligați să fie angajați undeva cu carte de muncă. După ce
terminai oricare ciclu de învățământ trebuia să te angajezi - se făceau
repartiții aproape la întâmplare, mai ales pentru absolvenții de facultate,
mulți ajungând să trăiască în orașe departe de casă și nu neapărat în condiții
mai bune. Erai legitimat pe stradă și dacă nu aveai o legitimație de muncă pe
care să o arăți milițienilor erai condus la “Miliție” și luat la întrebări.
Cum ar fi fost dacă acum 30 de ani nu ne-am fi
luat rația de libertate, pentru
care unii au dat TOT?
Păi, cum să fie? Superb!
România ar fi fost, probabil, singurul stat din
lume fără datorii externe. Pentru a plăti datoria externă am fost
ținuți în frig, pe întuneric, fără acces la alimentele de baza și la
medicamente și la orice altceva era strict necesar. Uau! S-ar entuziasma mulți!
Se terminase cu datoria externă, urma bunăstarea tuturor! Stop! Regimul auster
ar fi continuat, pentru a nu se face alte datorii externe. Exporturile excesive,
la preț de dumping, ar fi continuat. În multe fabrici se produceau stocuri… Și
chiar de nu s-ar fi produs aceste stocuri, rămâne întrebarea: cui ar mai fi
exportat România la un moment dat? Dacă nu vinzi, nu ai din ce plăti salarii,
dacă nu plătești salarii oamenii încep să se agite… pentru că prețul
principalelor produse de consum ar fi din ce în ce mai mari în raport cu
salariul. Oh, da! Am fi avut cu o sută de lei în plus la salariu!
Am fi avut acces la internet dar ar fi fost
cenzurat și, probabil, am fi putut accesa până la ora 22. Asta în cazul în care
am fi avut acces să cumpărăm computere.
La radio, probabil că ar fi fost și muzică străină -
cântece patriotice din alte state comuniste (din cele care mai sunt azi
comuniste, ceilalți s-ar fi trezit oricum și nu ar mai fi rămas “state vecine
și pretine”).
Puțini ar mai fi scăpat fără “carnet de partid”.
Să fii membru în PCR trebuia să fie o mândrie! Nu mergea prea mult timp faza cu
“încă nu sunt pregătit, vreau să mai studiez”.
Pâinea și alte elemente de baza ar fi putut fi
cumpărate tot pe bază de cartelă. Atunci, pe la sfârșitul anilor 1980,
mulți oameni de la sate ne rugau să le dăm (vindem) și lor câte o pâine sau un
kil de făină, ceva ulei…
Populația s-ar fi înmulțit extraordinar de mult și
mult mai multe familii ar fi ajuns să stea câte 20 într-o cameră de șase metri
pătrați, în sărăcie lucie. Mulți își imaginează că în era comunistă toți
primeau locuința “de la întreprindere” sau de “la stat”. Primeau… un acoperiș
deasupra capului, unde erau obligați să se înghesuiască. Mulți își imaginează
că pe atunci nu existau “oamenii străzii”. Greșit! Așa cum existau cerșetori
(nu la fel ca azi, când mulți sunt organizați) existau și oameni care dormeau
în canale (erau unii chiar în canalele unde erau conductele de apă caldă -
reci, de la un moment dat - ale blocului unde locuim). Existau chiar și copii
care trăgeau pe nas prenadez, din pungă, doar că nu o făceau ca azi, la vedere.
Toți copiii ar fi avut acces la învățătură. Și
atunci existau destui care nu mergeau la școală - unii ajungeau la maturitate
și nu aveau nici certificat de naștere… Nici atunci șansele nu erau egale.
Mulți se calificau la locul de muncă, producând stocuri (la un moment dat).
Ar fi urmat un “blocaj financiar” de toată frumusețea,
care unora le-ar fi amintit de crahul bursei din 1929 (care a avut efecte și în
Ro) sau de timpul din cel de-al doilea război mondial. Libertatea de
exprimare n-ar mai fi fost cunoscută de unii nici ca idee. Rolul
conducător al partidului ar fi crescut și mai mult, în toate domeniile.
O pot ține așa, punctual, până se termină paginile
blogului, dar trec la Cum ar fi fost dacă Dragnea și gașca
lui (nu-i enumăr, îi cunoașteți) ar fi reușit să-și generalizeze
controlul așa cum își doreau?
Cum să fie?!
Libertatea de exprimare nu
ar fi fost îngrădită! Ar fi existat o lege prin care se pedepsea “delictul de
opinie” (mai ales în cazul jurnaliștilor). Funcționarii publici și-ar fi
exercitat la greu abuzurile, pentru că
abuzul în serviciu nu
s-ar mai fi pedepsit. Populația s-ar fi înmulțit la greu, și n-ar mai fi putut
sta 20 într-o cameră de șase pe șase metri, ci sub cerul liber, toți primind -
în ani electorali - vreo sticlă cu ulei sau vreo pungă cu făină și, lunar, o
sumă de bani care i-ar fi ajutat să-și cumpere chibrituri pentru un an.
Toate
conversațiile particulare de pe rețelele de socializare
ar fi fost - pe față - “deschise paznicilor bunului simț”. Cei care lucrează în străinătate
ar fi fost obligați să revină în țară după cinci ani de bunăstare peste hotare.
În nu foarte mulți ani am fi trăit din nou cu frică, în
frig, foame, neputință, umilință… Am fi privit, tot prin gard, cum trăiesc
alții. Nu vă culcați pe-o ureche; partidul acesta - urmaș al celui comunist - e
ca un balaur cu șapte capete: ȋi tai unul și-i cresc două in loc și, ȋncă, nu
avem un Făt Frumos care să-l poată ȋnvinge definitiv.