Brad din hârtie pentru briose. TC

Ultima tema din jocul Transformări creative (TC) – decembrie 2023 este Fii creativ!

M-am străduit sa fiu creativa și am ales sa confecționez un brad din hârtiile pentru brioșe descoperite în cuibul 21 din bradul-calendar pentru Adventul Exploratorului creativ.

Cu aceasta ocazie am schimbat destinația unui suport pentru lumânare în suport pentru brad.

Pe blog la Mihaela am urmărit link spre instrucțiunile pentru un astfel de brad – link propus de Monica. Am urmat acele instrucțiuni – mai mult sau mai puțin, dar nu am făcut un brad exact ca acolo pentru ca...

Bradul meu are și o hârtie colorata (decorata) pentru brioșe, are beteala din hârtie maro de la bomboane și o stea roșie în opt colturi pe care am lipit paiete aurii descoperite în cuibul 10 din bradul-calendar amintit mai sus.

Tulpina este din trei bețișoare pentru frigărui, lipite laolaltă cu banda izolatoare și lipite cu silicon în vârful bradului.

Bradul este înfipt în ceara unei lumânări montata într-un suport din ghips (suportul nu e făcut de mine).

Îngerașul din hârtie. AEC 21

Îngerașul pe care îl prezint mai jos este realizat după instrucțiunile dintr-un filmuleț pe care îl recomanda Monica pe blog la ucenica ei, Mihaela, 😊 cu ocazia zilei de 21 decembrie când în cuibul bradului-calendar pentru Adventul Exploratorului Creativ am descoperit forme din hârtie pentru brioșe. Trec peste partea cu mi s-a făcut pofta de brioșe și ajung la îngeraș.

Îmi place cum a ieșit deși nu sunt sigură ca am respectat întocmai instrucțiunile – filmulețul l-am văzut în data de 21, dar îngerașul l-am confecționat ceva mai târziu, fără sa reiau filmulețul.

Mai am câteva teme de prezentat și am gătat.

Suport pentru umbrele din tuburi hartie

Prima săptămână din luna octombrie s-a încheiat acum 3 zile și am depășit termenul pentru prima temă din jocul Transformări creative – octombrie 2023.

Termenele pentru teme nu sunt obligatorii, dar mi-ar plăcea să mă pot încadra. În octombrie este despre refolosirea tuburilor din hârtie, astfel: 1. obiect decorativ/util din unul sau mai multe tuburi; 2. obiect decorativ/util din inele din tuburi; 3. decorațiuni pentru Halloween; 4. Fii creativ! Pentru fiecare tema e dedicată o săptămână din luna octombrie.

Obiectul meu util este un suport pentru umbrele realizat din tuburile de la role de șervețele.

Am mai folosit hârtie de ambalaj de la flori – pentru a înveli tuburile. Pentru că nu am avut suficientă hârtie pentru a avea toate tuburile aceeași culoare am ales vișiniu (bate spre magenta), mov deschis, cu dungi subțiri mov și mai deschis și pentru unul dintre tuburi am fost nevoită să folosesc altă hârtie, mov închis (mai mult celofan). În total sunt 15 tuburi, de diferite înălțimi și diametre.

După ce-am învelit toate tuburile în hârtie le-am lipit între ele și pe toate pe un rotund din carton învelit în hârtie de la buchet de flori (pe ici-colo se cam vede lipiciul). În mijloc e un cilindru confecționat dintr-o fâșie de carton – pentru a avea suportul echilibru dar și rezistență mai mare. Tuburile le-am legat și cu un fir de lână galben-auriu răsucit, tot pentru mai multă rezistență.

Capetele tuburilor lungi și vișinii le-am astupat cu nasturi (negri, vișinii, și unul mov pentru un cilindru scurt cu diametru mic plasat frontal); capetele celorlalte tuburi sunt astupate cu rotunduri din carton negru lucios.

În suport încap cel mult patru umbrele.

Din istoria umbrelei

Nimeni nu știe cine a inventat umbrela, dar există diferite dovezi că este cunoscută de vreo 4000 de ani, folosită fiind de civilizațiile antice din Egipt, Mesopotamia, China, India, Grecia și Roma.

Inițial au fost folosite că protecție împotriva soarelui. În China antică a apărut prima umbrelă de soare (din hârtie) ceruita/lăcuită pentru a fi impermeabilă și folosită pentru protecția împotriva ploii (cele mai multe umbrele de azi sunt fabricate în China; americanii au, și ei, mai multe fabrici de umbrele).

Oamenii au început să folosească umbrelele pentru a se feri de ploaie în secolul I d.Hr. Femeile din Roma își impregnau umbrelele cu ulei, dar apa se scurgea pe ele.

În Europa, umbrela a devenit accesoriu feminin începând cu secolul al XVI-lea. Primul bărbat care a purtat o umbrelă în Londra se spune că a fost filantropul englez, scriitor și călător, Jonas Hanway (12.08.1712 – 05.09.1786). Mai este amintit și scoțianul John MacDonald. Curând și alți bărbați au început să folosească umbrela.

Primele umbrele erau simple frunze de palmier (sau altele asemănătoare) și erau sinonime cu bogăția. Sinonime cu bogăția au fost mult timp mai apoi, fiind considerate un semn de distincție. Azi, umbrelă nu are cine nu vrea, și sunt fel și fel de modele, culori, forme, din diferite materiale – sunt și unele la care poți asculta muzica preferată, unele care te informează dacă va ploua și tot așa (umbrelele au intrat, și ele, în era înaltei tehnologii).

Frunzele se usucă și cad – plutind ușor spre pământ, foșnind în adieri de vânt - aerul e umed și răcoros, soarele încălzește domol, iar ploaia se poate declanșa din senin - dacă nu-ți place ploaia nu uita umbrela.

Citate despre ploaie si umbrelă

de la Mehmet Murat ildan citire:

• Dragul meu prieten, știi, nu există zece moduri diferite sau o sută de moduri de a iubi ploaia, există o singură cale: când plouă, fii cu aceasta, fără umbrelă.
• Umbrela este confort, ploaia este viață! De multe ori trebuie să lași confortul pentru a atinge viața.
• Nu cel care nu are umbrelă se udă cel mai mult sub ploaie, ci acela căruia nu-i place ploaia.
• Una dintre cele mai mari magii ale ploii este că face să apară de nicăieri mii de umbrele.

Caseta din carte si semne de carte

În luna mai am ratat jocurile care se desfășoară în blogosferă, și la care obișnuiam să particip...

În cazul jocului Transformări creative – mai 2023 a fost despre a modela cărți, ziare, reviste. Patru teme: trei impuse, una la liber – am început ca la examen, cu subiectul pe care-l știu cel mai bine: tema doi – o carte, o revista, un caiet de folosit aproape în întregime. Dar am ratat predarea. 😊

Primul gând mi-a fost: n-aș putea tăia o carte. Ha! Mi-am amintit de cartea pe care efectiv, mai apoi, am ciopârțit-o cu pasiune! Consider că am citit multe cărți, în timp, dar până la această carte n-am dat de una care să mă enerveze prin modul în care e scrisă... 

Cică, e thriller fantastic (polițist + SF!) Uau! „Pendulează cu delicatețe între realitate și imaginar (declară cineva, pe coperta ultimă a cărțuliei tipărită cu litere minuscule și care are 214 pagini!!!) Am primit-o când am cumpărat nu știu ce ziar, și era sigilată în folie de nailon.

E! Și din această carte am făcut o casetă.

Aveam ideea aceasta de mulți ani – tot văzusem prin filme și-mi plăcea.

Am decupat-o cu un cuțit pentru hârtie, după ce am conturat un dreptunghi folosind un ac pentru trasat pe metal (să se vadă semnul pe cât mai multe pagini) și am tăiat circa 20 de pagini deodată. După ce am nivelat, cu șmirghel, decupajul, am lipit (superficial) paginile între ele apoi am lipit bandă adezivă din hârtie, să definesc caseta din carte.

Fâșiile colorate sunt bandă adezivă din hârtie colorată cu acuarele, după o tehnică văzută pe blogul Suzanei, Universe of my heart. Acuarelele sunt două nuanțe de albastru (am făcut și câteva dungi cu ojă argintie).

Pe fundul casetei am lipit staniol auriu – n-aș fi făcut-o, dar ar fi însemnat să dau de acel text de fiecare dată (și n-am de gând să mă enervez de câte ori deschid caseta făcută din această carte).

Am în bibliotecă vreo câteva cărți care nu mi-au plăcut (unele le-am citit, altele doar le-am răsfoit) – nici la anticariat nu le-au primit! Cele mai multe dintre aceste cărți neplăcute sunt ediții vechi (multe au autori români), dar sunt și câteva mai noi, moderne. Între acestea, una m-a enervat de-a dreptu’ nu doar că nu mi-a plăcut: Hoții de timp, de I. B.- cartea pe care am transformat-o în casetă.

Am încercat să citesc această carte dar... uau! E atât de bine scrisă... că n-am înțeles nimic – e peste nivelul meu de înțelegere, deh. Am recunoscut ceva din stilul Agathei Christie, din stilul lui Raymond Chandler (partea cu ceea ce autoarea își imaginează că-i umor). Unele dintre personaje sunt făcute cunoscute prin porecle: Diva, Mustăcioasa, Casnica... Asta-i și-n stilul lui San Antonio (Frédéric Dard, pe numele lui).

Sigur că e greu să fii original după sute de ani în care scriitorii și-au așternut pe hârtie gândurile, au dat frâu liber imaginației și și-au dovedit talentul, dar aici prea sare în ochi un melanj de stiluri și expresii (multe îmi sunt cunoscute dar nu pot identifica autorii).

Exemple din câteva fraze care m-au enervat:

1. M-a umplut profesional – e povestit la persoana întâia și naratoarea e ceva jurnalistă (așa am dedus dar, poate, o avea altă profesie și cum n-am citit cartea integral...)

2. Diva, de frică, s-a scăpat pe ea, că tot avea diaree – și chestiile astea sunt cam la ordinea textului (zic că tot de pe la San Antonio s-a inspirat – amintesc numai acest autor pentru că numai in cazul lui am mai insistat să citesc răsfoiesc două cărți în acest stil scabros).  

3. Femeile frumoase pun lumea în mișcare. (...) Bărbații vor femei frumoase. De ce ar vrea femei urâte, care să le facă doar copii urâți?” (am citat din memorie). Stupiditatea afirmației (dincolo de nevoia autoarei de-a fi interesantă cu orice preț) sare în ochi: un bărbat urât, cu o femeie frumoasă, ar putea avea copii urâți.

Înainte de a nu vă mai plictisi las două imagini cu text din cartea transformată în casetă... Prima pagina și altele trei, la întâmplare.

(Nu merită să descărcați foto pentru a citi textul, dar... Poate sunt doar piticii mei aliniați)

Acum, ce să zic... Nu zic că-i proastă cartea, 😉 zic că pe mine m-a enervat de-a dreptul! De-aș fi citit-o integral s-ar fi putut spune că mi-a fost furat timpul. Unul dintre personaje zice (între alte banalități): nu fiți proprii voștri hoți de timp.

Am scris despre carte pentru a motiva de ce nu m-a durut sufletul s-o ciopârțesc.

Semne de carte din agrafe de birou, carton și hârtie

Având o casetă din carte mă gândeam ce-o să pun în ea... Și mi-a venit ideea de a pune în ea semne de carte.

Cu mai mult timp în urmă am confecționat opt semne de carte, după indicațiile găsite într-un videoclip postat tot de Suzana, folosind hârtie decorativă și inimioare adezive primite (între altele) de la MNiko (Explorator prin viață) dar mi-au rămas doar două.

Am adăugat aici și semnele de carte pentru că tot erau făcute.

Specialistul în kitsch. Suport pentru servetele

Specialistul în kitsch se întoarce! Ce-ar fi viața fără kitsch-uri?! Crede cineva că fără obiecte nereușite, obiecte de prost-gust ar fi mai multă armonie, mai multă frumusețe?! Nu răspundeți imediat. Și-apoi, amintiți-vă vorba ‘ceea: nu-i frumos ce e frumos, e frumos ce-mi place mie – nu afirm că suportul îmi place, zic în general despre frumos și mai puțin frumos.

Sigur: dacă tot știu că sunt așa de multe kitsch-uri în lume de ce mai eliberez și eu unul? Nu mi-am dorit să fie kitsch, evident!

Până la momentul în care am început să învelesc în hârtie tubul din carton de la prosoape din hârtie știam ce fac – doar bănuiam (s-a dovedit ulterior) că știam ce fac.

Am pornit cu entuziasm să lucrez un suport pentru șervețele, dar:

- am tăiat tubul prea scurt; de-ar fi fost mai lung ar fi cuprins diagonala șervețelelor;

- am aplatizat o parte a cilindrului dar cartonul lipit pentru stabilitatea suportului s-a dovedit insuficient de gros/greu și suportul are echilibru precar – pentru a scoate un șervețel trebuie ținut suportul;

- învelitul în hârtie a fost dificil pentru că hârtia – lucioasă fiind – nu se lipește bine/durabil (cu adezivul pe care l-am avut în acel moment) și am folosit capse;

- capsele arătau urât așa că a fost necesar să le ‘maschez’ – am făcut-o cu hârtie roz;

- lipind hârtia roz nu mi-a plăcut că se vede marginea (care nu se lipise perfect) și „lipitura” am acoperit-o cu panglică lucioasă...

Și, uite așa, din eșec în eșec, am terminat un suport de șervețele. Îmi plac culorile, dar nu-mi place suportul.

Acest suport pentru șervețele este tema la alegere pentru luna ianuarie:

Transformări creative 2023 – un obiect din hârtie sau pungă pentru ambalat cadouri.

Regulamentul jocului este pe blogul inițiatoarei și gazdei jocului: Explorator prin viață.

Intenția a fost bună... M-am străduit să iasă cât mai frumușel dacă util nu prea este – sper că ați observat: lateralele nu sunt suficient de înalte și suportul poate susține numai servețele în mai multe straturi și care sunt, oarecum, rigide.

Să nu vă las numai cu acest minunat kitsch vă plictisesc cu informații despre apariția servețelelor, suportului, dozatorului pentru acestea dar și cu altele – inclusiv... protejarea mediului.

Din istoria șervețelelor, a suportului și dozatorului pentru șervețele

Șervețelele

Până când s-a inventat furculița oamenii foloseau degetele pentru a mânca anumite preparate, așa că aveau nevoie de ceva pe care să-și șteargă mâinile și gura sau să-și protejeze hainele de eventuale „accidente”.

Cu altă denumire, șervețelele există încă de pe vremea grecilor antici – inițial era aluat tăiat în bucăți mici și rulat, care se frământa la masă (miez de pâine pentru șters mâinile, cum ar veni – foloseau spartanii); au fost cunoscute și de romani (secolelele I-V), din pânză – de regulă, în vizite, la ospețe, romanii mergeau cu propriile șervețele (pe care le luau cu ei când plecau, umplute cu ce mai rămânea nemâncat). Alții foloseau diverse frunze (cum ar fi cele de smochin).

Referirea la cuvântul șervețel: datează din 1384 d.Hr., cu sensul unei bucăți de pânză sau de hârtie folosită la masă pentru a șterge buzele și/sau mâinile și/sau pentru a proteja îmbrăcămintea, cuvânt diferit de cel care definea fața de masă.

Utilizarea șervețelelor de hârtie este documentată în China antică, unde a fost inventată hârtia (în secolul al II-lea i.Hr) – erau împăturite în pătrate și folosite pentru servirea ceaiului.

Cercetătorii au constatat că în Evul Mediu șervețelul a dispărut de pe masă/de la masă, iar mâinile și gura erau șterse cu orice era disponibil: dosul palmei, îmbrăcăminte sau cu miez de pâine.

În S.U.A., șervețelele de hârtie au fost importate pentru prima dată la sfârșitul anilor 1800, dar nu s-au bucurat de interes pe scară largă până în 1948, când Emily Post, întrebată dacă e mai bună refolosirea unui șervețel din pânză sau unul nou, din hârtie, a afirmat: E mult mai bine să folosiți șervețelele de hârtie decât șervețelele de in care au fost folosite la micul dejun. (Emily Post a fost romancieră, autoare, cunoscută pentru scrierile sale privind „eticheta în societate”).

Existau și unele șervețele – din pânză – prevăzute cu o butonieră care se prindea de un nasture de la cămașă/rochie sau cu o clemă/cârlig care se se prindea în partea de sus a nodului de la cravată.

Dacă înainte de inventarea furculiței șervețelele erau mari, după inventarea acesteia dimensiunea șervețelelor s-a redus.

După apariția șervețelelor de hârtie suporturile pentru acestea au devenit o necesitate.

Suportul pentru șervețele

Se susține că suporturile pentru șervețele au apărut în jurul anului 1930 (promovate de o firmă). Există brevete obținute la începutul anilor 1900.

Inelul pentru șervețele

Inelul pentru șervețele își are originea în Franța – în jurul anului 1800 – când a fost ales ca dispozitiv menit să individualizeze șervețelele până la momentul spălării, pentru ca fiecare să folosească același șervețel, nu pe al altuia.

Curând, ideea inelelor pentru șervețele a devenit un nou mod al celor înstăriți de a-și etala bogăția și cu aceste obiecte. În anii de început, inelele erau confecționate dintr-o varietate de materiale: argint, lemn, porțelan, os - pe la începutul secolului al XX-lea erau din bachelită. Unele erau simple, altele aveau forme și decorațiuni complicate. Au fost popularizate și, în timp destul de scurt, inelele pentru șervețele au devenit ornament în decorarea unei mese.

Dozatorul pentru șervețele

Dozatorul pentru șervețele se spune că a fost inventat de Charles H. Coons, în 1928, și a fost popularizat, din 1930 începând, de firma care a popularizat și suporturile obișnuite.

Varia

Șervețelele umede

Șervețelul umed a fost inventat, în anul 1958, de un american care lucra în industria cosmetică: Arthur Julius. Inițial, șervețele umede erau impregnate cu un anumit tip de săpun. Producția de serie a început în anul 1963, pentru un mare lanț de fast-food din S.U.A..

Batistele de hârtie

Batistele de hârtie au fost inventate (și brevetate) în anul 1894, la Berlin, de chimistul și producătorul de hârtie Gustav Krumm care, într-o oarecare măsură, urmarea să ajute împotriva bolilor transmise pe calea aerului (cum ar fi tuberculoza), dar invenția sa – foile fine de celuloză, de unică folosință, înmuiate în glicerină - nu s-a bucurat de succes.

Imediat după primul război mondial, în anul 1924, batistele de hârtie au devenit populare.

Hârtia igienică

în perioada dinastiei Tang (618-907), un călător arab care vizitase China, a notat despre obiceiul chinezilor de a nu se spăla cu apă după momentul defecării, ci de a folosi hârtie specială în acest scop.

Hârtia igienică sul – așa cum o știm azi - a fost inventată de americanul Joseph Gayetty, în 1880. Acest inventator și întreprinzător nu s-a sfiit să vândă sulurile de hârtie igienică pe care era imprimat chipul său, alături de sloganul Cel mai necesar produs al secolului! Hârtia medicală a lui Gayetty pentru WC-ul cu apă.

Până la inventarea hârtiei igienice oamenii foloseau te miri ce: frunze, iarbă, coceni, chiar și zăpadă, iarna; romanii aveau un burete pe care-l spălau la ieșirea de la WC-ul public, și care mai apoi era folosit de alții. (descopera.ro)

Protejarea mediului

Se fabrică, se vând, se consumă sute de tone, anual, din produsele amintite mai sus (și altele, din aceeași serie). Și toate sunt fabricate din fibră de celuloză! Fibrele de celuloză sunt extrase din copaci! Într-un fel, ne aruncăm pădurile în WC sau la gunoi!

În fabricarea hârtiei albe (pentru igienă, de scris, ambalat etc.) se folosește clorul... Pe unele produse a început să scrie fără clor și pe unele total fără clor – ghiciți care au clor spre deloc.

E de preferat să cumpărăm hârtia pentru igienă (hârtie igienică, rolă de prosoape de hârtie etc.) fabricată din hârtie sută la sută reciclată. Nu se reciclează hârtia igienică folosită!!! Aceasta ajunge în canalizare – unde n-ar trebui să ajungă șervețelele umede! Folosite în exces, șervețelele umede dăunează sănătății, mediului înconjurător și... sistemului de canalizare.

Suntem încurajați să folosim alternativele fără hârtie: batiste din pânză, prosoape și șervețele din pânză etc.. Sună a întoarcere în timp, nu? Poate pentru unii, pentru că alții nu au renunțat niciodată la... batista cu monogramă.

Hârtia folosită pentru igienă e de unică folosință – se pierde prin sistemul de canalizare, prin eliminare într-un fel sau altul. Din acest motiv, acest tip de hârtie ar trebui să fie fabricat exclusiv din fibre secundare, din deșeuri de calitate medie și inferioară care au fost deja reciclate de mai multe ori.

Gata! V-am plictisit suficient!

Mini agenda roz. Transformari creative

Provocările recreative continuă cu tema trei, în a treia săptămână din ianuarie. (deja a treia săptămână din anul 2023?!)

Cine dorește să se alăture jocului Transformări creative – Ianuarie 2023 trebuie să știe că obiectele pot fi făcute și în altă ordine decât cea dată la început. Regulamentul este scris pe blogul Explorator prin viață.

Această temă este despre coperți pentru un caiet sau o carte, realizate din hârtie sau pungă pentru ambalat cadouri. Din lipsă de material (suficient) pentru copertă am ales să confecționez o mini agendă cu coperta roz.

Cu ceva timp în urmă am confecționat plicuri albe (din hârtie „de scris”) și mi-au rămas mai multe dreptunghiuri din hârtia folosită. Am tăiat aceste resturi (să le zic așa) în dreptunghiuri înalte de 8 cm și late de 6,5 cm. Neavând ghilotină pentru hârtie nu sunt chiar perfect tăiate, dar nu arată nici ca și cum le-aș fi tăiat cu ochii închiși. Coperta e cu vreo trei milimetri mai înaltă decât paginile agendei, dar lățimea e de 6,5 cm.

Cele 50 de mini pagini pe care le-am obținut (a fost întâmplare; nu m-am gândit la câte pagini să aibă agenda – câte ieșeau din hârtia rămasă de la plicuri erau bune) le-am lipit cu adeziv, pe-o laterală, apoi am lipit o fâșie de hârtie, să dea rezistență lipiturii și mai apoi am găurit hârtiile (paginile) și le-am cusut cu ață aurie.

Prima și ultima pagină din mini agendă sunt lipite de coperta realizată dintr-un rest de la o pungă de cadouri – nu se vede nici ața și e mai rezistentă și agenda.

Am ales să confecționez o mini agendă și nu doar coperți pentru că pagini goale nu mai am în mini agende, dar și pentru că neavând suficientă hârtie de ambalat cadouri aș fi putut face numai o învelitoare pentru o mini agendă – și ar fi fost prea de tot!

Chiar dacă ceea ce am făcut (și de această dată) se numește cu indulgență "transformare creativă", îmi place atât de mult această mini agendă încât sunt nerăbdătoare să am ce nota în ea!

Tablou cu decupaje din hartie de ambalaj

Din nou, „penuria” de hârtie de ambalat cadouri m-a adus în situația de a monta un tablou mic cu doar câteva decupaje dintr-o hârtie în care au fost ambalate niște ouă din ciocolată, de Paște.

Pentru jocul Transformări creative – Ianuarie 2023, la tema doi – tablou din pungă sau hârtie de împachetat cadouri – am decupat, din bucățelele de hârtie pe care le mai am, o fetiță, un băiat, floricelele și inimioara aurie.

E un tablou mic, de circa 10/10 cm, cu ramă din carton roșu (de la o cutie de bomboane) și cu „fundal” din hârtie colorată.

Regulamentul e disponibil pe blogul Explorator prin viață.

Jocul este deschis tuturor celor care simt nevoia să se joace meșterind câte ceva.

Știți cine a inventat hârtia colorată? 😉 Nici eu, dar am găsit câte ceva despre cum se obține. 

Hârtia colorata – istorie pe scurt

Chinezii aveau hârtie de mătase încă dinainte de anul unu era noastră.

Un demnitar chinez a inventat hârtia (prin anul 98, dar procesul de fabricare a fost ținut secret), folosind ca materiale de bază cânepa, țesăturile și bumbacul amestecate cu apă până la transformarea în pastă și apoi întinsă.

Hârtia (aproape cum o știm azi) există de prin anul 105, și ar fi fost inventată (tot) de un chinez, care a amestecat coajă de dud, resturi textile (bumbac, in, cânepă, năvoade) și lemn de bambus – a presat toate ingredientele, după ce le-a măcinat, și a obținut un material foarte subțire pe care se putea scrie cu ușurință.

Hârtia a ajuns la Bagdad, în 793, în Siria și Egipt aproximativ în anul 900 și puțin mai târziu în Africa de Nord. În Europa ar fi fost introdusă în Spania, de invadatorii arabi, prin anul 1100.

Hârtia colorată există de secole. Cea albastră, de exemplu, există de prin Evul Mediu în Orientul Apropiat și Asia.

Hârtia colorată își are rădăcinile la sfârșitul secolului al XIX-lea, când celuloza și coloranții organici s-au întâlnit în cuvă.

La începuturile sale, hârtia colorată era disponibilă doar într-o gamă limitată de culori primare și pastelate, dar astăzi, spectrul este aproape infinit, oferind variații subtile de nuanțe.

Înainte de apariția coloranților sintetici hârtia era colorată cu pigmenți vegetali.

În Anglia, în 1796, Thomas Cobb a brevetat o metodă de vopsire a pastei bazată pe principiul vopsirii textilelor, dar obținea numai hârtie în culori monotone: tonuri închise de maro și măsliniu.

Descoperirea coloranțiilor din anilină au condus la scăderea costului de producție la hârtia colorată, la o mai mare rezistență a culorii și o mai mare varietate de culori. Din anilină se fabrică circa 40 de coloranți, la care se adaugă numeroși produși fabricați din diverși derivați de anilină.

Anilina e o substanță chimică ce se prezintă ca un lichid uleios, obținută prin distilarea indigoului sau, industrial, prin reducerea nitrobenzenului; se folosește și în industria medicamentelor nu doar în industria coloranților (definiție din dicționarul explicativ)

Primul colorant din anilină a fost mov, și a fost descoperit de Sir Henry Perkin întâmplător, în 1856, pe când încerca să producă chinină sintetică prin oxidarea uleiului de anilină.

Coloranții cu anilină au fost folosiți pe scară largă în industria textilă după 1856, dar destul de puțin în industria hârtiei până în jurul anului 1890.

Industria coloranților cu anilină a înflorit în Europa – în special în Germania – între 1890 și 1914.

Azi, hârtia poate fi colorată și prin amestecarea celulozei cu pigmenții dar și prin acoperire/vopsire sau alte metode. Pentru a obține nuanțe deschise, vibrante, hârtia trebuie decolorată mai întâi, pentru a elimina pigmenții naturali din materia primă.

Punga pentru cadouri transformata

Ceea ce am făcut nu aș numi tocmai „transformare”, deoarece am decupat dintr-o pungă de cadouri potrivită pentru sticle de băuturi. Dintr-o pungă lungă am realizat o felicitare... scurtă: 11/8 cm. Am decorat-o cu decupaj de pe o felicitare veche, sclipicioasă.

De ce am făcut asta? Particip la jocul Transformări creative inițiat de MNiko pe blogul ei. Regulamentul de participare este pe blogul Explorator prin viață. Jocul e deschis tuturor celor care vor să se joace.

Pentru luna ianuarie sunt patru teme, între care „Felicitare”.

La un moment dat mi-am dat seama că am adunat hârtii de ambalat și pungi de cadouri cu modele foarte frumoase, deși multe „le dădeam mai departe” (pungile, în special). Parcă nu-mi venea să le arunc – erau noi, practic – așa că le-am găsit utilitate: „recipiente” de depozitare, în special, dar și în hârtie și în pungi am „ambalat” ghivece de flori. Mai apoi, am început să spun – cui voia să mă asculte și cui nu (în context, evident!) – că prefer să nu primesc daruri în pungi de cadouri... Nu pentru că-s vreo mare ecologistă ce crede că Terra moare din cauza pungilor de cadouri, ci pentru că nu prea mai aveam ce face cu ele. Într-un an, cineva mi-a adus de ziua mea o carte învelită într-o pagină de ziar cu informații din sport – știind că ar fi ultimul ziar pe care aș alege să-l citesc. Am râs cu poftă, mai ales că era dichisit pachetul cu sforicică și fundițe aurii! (faza asta o uitasem și, probabil, o voi uita din nou, până când altceva, eventual, va „reactiva” amintirea).

Noh! Revenind la tema Transformărilor creative din ianuarie 2023, mi-am dat seama că nu prea mai am nici hârtie de ambalat și nici pungi de cadouri. Anul acesta am primit un dar într-o pungă care-mi place foarte mult și pe care nu am vrut s-o stric (mă gândesc ce aș putea păstra în aceasta).

Am ales o pungă pentru ambalat sticle de băutura (nu e tocmai festivă, dar e „pentru cadouri”).

După ce am terminat felicitarea m-am întrebat de ce nu am făcut-o mai lungă, ci am ales să fac o „miniatură”. N-am un răspuns logic, dar să zicem că e graba.

Ambalarea cadourilor – istorie pe scurt

Obiceiul oferirii de daruri s-ar putea spune că e ancestral – de când e omul pe Terra. Ambalarea cadourilor, artistic, e de dată relativ recentă.

Compania americană privată, Hallmark e creditată cu înființarea industriei moderne a ambalajelor pentru cadouri. În timpul sezonului de Crăciun din 1917 magazinul Hall Brothers din Kansas City a rămas fără șervețele roșii, verzi și albe pe care oamenii le foloseau să împacheteze cadourile. Au comandat din Franța hârtie decorativă folosită pentru căptușirea plicurilor și au oferit-o spre vânzare clienților la prețul de 10 cenți (s-a vândut urgent). În anul următor au folosit aceeași hârtie, dar vânzând-o cu 25 de cenți (s-a vândut urgent). Mai apoi, primul produs realizat de Hallmark pe lângă felicitările care-i făcuseră deja celebri pe proprietari, a fost hârtia de împachetat cadouri.

Pungile pentru cadouri au fost introduse în anul 1987 și conform cercetărilor efectuate de cei de la Hallmark acestea sunt în topul preferințelor consumatorilor când e vorba despre oferirea de cadouri.

Pungile pentru cadouri sunt personalizate pentru diferite ocazii: nuntă, botez, zile de naștere, nu doar pentru sărbători precum Crăciunul sau Paștele.

Pungile de hârtie sunt folosite de mult timp și prima referire la acestea apare la Bristol, în 1844.

Francis Wolle, un american, în 1851 a inventat mașina de produs pungi din hârtie (patentată în 1852). Pungile lui, însă, arătau ca plicurile: nu aveau fund plat și nu stăteau „în picioare”, iar pentru a le umple trebuiau ținute.

În 1871, inventatoarea Margareth E. Knight a brevetat o mașină pentru fabricarea pungilor de hârtie cu fund plat. Avea vârsta de 33 de ani când a inventat dispozitivul care tăia, plia și lipea pungi de hârtie. Ideea îi venise încă din 1867. Până la inventarea mașinii, pungile din hârtie cu fund plat erau confecționate manual și erau scumpe.

Înainte de-a începe formalitățile de depunere a solicitării brevetului de invenție un anume Charles Annan încearcă să-și însușească invenția, obținând un brevet (furase designul când a vizitat atelierul unde Knight își construia invenția). M. E. Knight cheltuiește o avere în justiție și, în final, instanța a decis în favoarea ei. Annan susținea faptul că fiind femeie, Knight nu putea înțelege cu adevărat complexitățile mecanice ale mașinii, și că era imposibil ca ea să fi inventat mașina.

Pentru această invenție a fost decoarată, în 1871, de regina Victoria a Angliei.

Pungile cu fund plat nu aveau lateralele pliate – cum sunt cele de azi. Luther Childs Crowell este cel care a patentat, în 1872, punga cu laterale pliabile, mai ușor de depozitat, și având colțuri mai bine definite.

Pungile din hârtie au înlocuit sacii din pânză, lăzile și cutiile pentru cumpărături timp de aproape un secol înainte de a fi înlocuite cu pungile din plastic de unică folosință pentru care a fost dezvoltat un proces de fabricație ieftin în anii 1970 și 1980. (pentru ca azi să revenim la hârtie sau la pungile „bio”).

Ornamente de brad 19-24 decembrie

Mai sunt câteva zile din acest an 2022 și se încheie – odată cu anul – și jocul-concurs Ornamente de brad. Ornamentele ar trebui să fie cele corespunzătoare temelor de la Adventul fotografic din zilele 19-24 decembrie (grupa 4, altfel spus):

1. fulg/fulgi de nea; 2. glob; 3. bomboană; 4. roșu/verde; 5. sclipici argintiu/auriu; 6. scena Nașterii.

Am ornament pentru ziua de 19 decembrie: fulgi de nea

Sunt decupați din staniol, după indicațiile din video:

https://www.youtube.com/watch?v=9ua_tS8Zmv8

Pentru a nu rămâne fără sclipici pe „verso” i-am colorat cu roșu și am lipit sclipici (apoi am dat cu lac, să nu zboare sclipiciul).

De ce i-oi fi vopsit cu roșu când ar fi arătat fain albi pe „verso”? Zău că nu înțeleg acel „impuls”! Când i-am făcut nu mi-a trecut prin minte că alb ar fi fost mai potrivit!

Și am ornament pentru ziua de 22 decembrie: roșu/verde:

un fes pe care mi l-am imaginat a fi un „fes de spiriduș”.

E făcut din două triunghiuri de fetru pe care le-am lipit – să nu se vadă lipitura am presărat sclipici (roșu și verde) și am lăcuit. În vârf este o mărgică aurie, iar marginea fesului e „tivită” cu o împletitură din fire subțiri, sclipicioase: roșu, verde, auriu, argintiu, albastru (nu e făcută de mine – câteva împletituri erau „ornamente” la niște șlapi, dar le-am tăiat de la aceștia chiar în ziua când i-am cumpărat).

Casete din carton și tuburi de hârtie

Casetele sunt fără legătură cu Adventul fotografic și Ornamente de brad, și nu le-am făcut zilele acestea. Le-am lucrat în timp, după ce am văzut la MNiko un coșuleț lucrat din tuburi de hârtie.

Prima casetă:

Caseta a doua e înaltă de 6 cm, lungă de 5,5 cm și lată de 4,5 cm. Tuburile de hârtie de pe capac au 3 cm.

După cum am mai spus: când se aliniază piticii nu mă pot opune! Se potolesc numai după ce execut ce vor ei! Tre’ să-i pun la punct într-o zi, dar deocamdată mă distrez.

Ornament de perete

Cum să-i zic altfel? Tablou nu e, medalion nu e...

Oricum, ornamentul nu are legătură cu ornamentele de brad. Am „remediat” ceea ce am lucrat pentru prima dată în tehnica iris folding

Nu mi-a plăcut ce mi-a reușit atunci așa că m-am străduit să fac obiectul mai frumușel.

„Rama” este din ață aurie, lucioasă, răsucită; conturul florii e făcut cu lipici cu sclipici.

Tablouri cu ramă neagră din plastic

Am montat aceste „tablouri” cândva în primăvară. Pentru că am doar rame negre am lipit pe ele romburi colorate (tot din plastic). Latura lungă a ramei are 28 cm, latura scurta 20 cm.

Imaginile sunt decupate din calendare.

Se cam „pierde” imaginea între romburi dar nu mi s-a părut potrivită nici doar rama neagră – pentru alt gen de imagini poate că s-ar potrivi mai bine ramă neagră și îngustă, dar asta voi afla cu altă ocazie.