miercuri, 5 mai 2021

Medalion. Miercurea fără cuvinte

Fotografi
e pentru Miercurea fără cuvinte, joc preluat de Zina de la Carmen.

Fotografia e înscrisă și aici:
https://comedy-plus.com/wordless-wednesday-198/
&
&
&
&

Țânțari modificați genetic

La sfârșitul lunii aprilie o companie americană cu sediul în Marea Britanie a început eliberarea în natură a unor țânțari modificați genetic. Scopul ingineriei genetice este de a limita cazurile de îmbolnăvire cu boli transmise de țânțari, în special febra galbenă, denga sau virusul Zika. Inginerii au modificat genetic țânțarii din specia Aedes aegypti, implementând o genă care face femelele dependente de tetraciclină (dacă n-o obțin, mor și, în timp, cercetătorii speră să fie diminuată populația de țânțari). Ouăle de țânțari sunt în cutii plasate în anumite locuri. În aceste cutii va fi adăugată apă (care nu conține tetraciclină) și când vor ieși din ou femelele vor muri în stadiul de larvă (speră cercetătorii) iar dacă masculii vor supraviețui se vor împerechea cu femelele autohtone (cărora le vor transmite „dependența” de tetraciclină, populația locală de țânțari-femelă se va diminua și, implicit, cea a masculilor). Sunt concentrați pe femele deoarece numai acestea mușcă (masculii se hrănesc, în general, cu nectar și altele asemenea și nu prea sunt întâlniți în comunitățile de oameni - mai mult în zone cu apă și vegetație deasă - deci nu sunt purtători de boli).
Autoritățile din Florida susțin că sume foarte mari de bani sunt cheltuite anual cu insecticidele (țânțarii devenind rezistenți la acestea) și țânțarii modificați genetic ar putea fi o măsură mai bună. Cât de ieftină nu se știe - am dedus că nu a fost făcut public costul acestei inginerii genetice.
Experimentul se desfășoară în câteva zone mici din Florida, cu toată opoziția unor localnici, cu toată îngrijorarea și cu tot scepticismul altor cercetători care susțin că experimentul similar care a avut loc în Brazilia (în 2011 - nu a fusese obținută aprobarea pentru Florida) nu a avut concluzii certe, deși există rapoarte care arată că într-o zonă din Brazilia populația de țânțari din specia Aedes aegypti s-a redus cu 95% (astfel de experimente au avut loc și în Insulele Cayman și Panama).
Cercetătorii care azi au rețineri în ceea ce privește metoda afirmă că nu se știe clar dacă o astfel de metodă are efecte nedorite asupra sănătății populației umane și care ar putea fi acestea.
Sursa
https://edition.cnn.com/2021/04/30/health/genetically-modified-mosquitoes-us-scn-wellness/index.html
Pare că nu se ține prea mult cont de voința populației din respectivele zone (de parcă ar exista zone unde să fie luată în seamă - în mod real - voința populației), deși cei care implementează proiectul afirmă că au lansat o dezbatere publică. Hm. Acum, pe bune: câți români știu, de exemplu, că pe site-ul Camerei Deputaților (și nu numai) sunt publicate inițiative legislative, proiecte de legi care pot fi dezbătute public? - adică orice cetățean interesat își poate exprima un punct de vedere, prin e-mail (și nu numai).

Image by PixEasy from Pixabay

marți, 4 mai 2021

Zile din aprilie

Tradiția spune că Iepurașul aduce ouă colorate de Paști sau le ascunde - sau aduce daruri? Oricum, Iepurașul ceva nu canarul.
Cu această ocazie am constatat că nu am un iepuraș de pluș. Am pisică, broccoli, cățeluși, hipopotami, chipmunk, șoricel, urs, gărgăriță, miel, ștrumfi; am și un liliac (se pune, chiar dacă l-am făcut eu) - chiar și un clovn - dar nu și iepuraș. Hm. Ok, nu contează pentru că aici e vorba despre un ou gigant de ciocolată și șapte ouă de găin
ă.
Oul gigant nu e făcut de ciocolată, e făcut de cineva, din ciocolată (nu cineva e din ciocolată, ci „materialul” pentru ou).
Cineva acesta a turnat mai multe ouă din ciocolată, dar numai unul a ajuns la mine - și, ca de obicei, a avut și surpriză: o mașinuță „hopa-mitică”; adică... nu pică-n fund și se ridică, ci se dă peste cap atunci când întâlnește un obstacol. 
Șapte cm lungime are mașinuțși aproape șapte lățime. E demențială! Am râs cu atâta poftă încât mi-au dat lacrimile, și nu mă mai săturam s-o lovesc de obstacole. Cu cât are viteză mai mare cu atât se rotește mai mult (am un filmuleț cu mașinuța dându-se peste cap dar nu mă pricep să-l transfer pe blog pentru că nu știu ce program trebuie să folosesc pentru a fi acceptat fișierul pe blog). N-aș fi știut care-i treaba cu mașinuța dacă, împingând-o pe parchet, cineva nu i-ar fi pus „stop” cu piciorul și lovind pantoful mașinuța a început să se dea peste cap. Atâta mi-a trebuit! Vreo 20 de minute nici n-am mai făcut altceva.
Păsările sunt fotografiate în 23 aprilie. Era o înghesuială foarte veselă în teiul fără frunze (acum are frunzulițe). 
Doi
guguștiuci și-o trupă de porumbei așteptau, pe crengi, să le dau grăunțe. Abia am reușit să „prind” doar patru dintre păsări (celelalte „ieșeau” din raza obiectivului sau zburau spre pervaz, unde dădeau de mine la fereastră și zburau care-ncotro. E o „bătaie” teribilă între guguștiuci și porumbei! Porumbeii sunt tupeiști; unul dintre guguștiuci e tare timid iar cel care are curaj și „se dă” la porumbei nu le poate face față la toți - îl ajut cât pot, dar în final renunță și el. Abia mai apucă guguștiucii să ciugulească.
M-am străduit, din nou, să fotografiez Luna. Avea halou și îi lipsea un „arc de cerc” până să devină Lună plină, în 27 aprilie.
În seara zilei de 19 aprilie, pe la ora 19:30 îmi savuram țigara în balcon când am dat cu ochii de cer.
Am lăsat pipa și-am luat telefonul. Am fotografiat cam „în orb” pentru că lumina soarelui era încă puternică peste marginea norilor.
În 16 aprilie de dimineață plimbam cățelul și într-o zonă unde, de regulă, unii aruncă ce nu le mai trebuie prin casă și unde, de ceva timp, abia mai crește iarba (și câte păpădii erau cândva în zonă! Până să înceapă bipezii să-și arunce resturile acolo), am descoperit floricelele din imaginea de mai jos. 
M-am gândit că-s panseluțe, dar nu-s, deși seamănă (sau poate sunt un soi de panseluțe, nu știu). Erau singurele de pe acolo și era prima dată când le vedeam (și nu e că nu le-am observat în anii din urmă). După câteva zile am observat că era plin de ele la vreo trei-patru metri distanță, pe o pantă (Desigur! De ce să le fi fotografiat?! Am o scuză: erau în pantă, aveam cățelul, era mai dificil. Adevărul e că nu m-am gândit să le fotografiez, mulțumită că le-am văzut).
Am „cules” și câteva imagini cu zăpada din 7 aprilie, în jurul teiului (la baza lui, printre ramuri și cu păsări pe ramuri, mai spre seară):
Aici închei ceea ce imaginez a fi o scurtă retrospectivă a lunii aprilie.
(punctele portocalii din imagini sunt acolo pentru a „marca” locul unde sunt porumbei și guguștiuci). 😊

luni, 3 mai 2021

Săptămâna Luminată

Interesul în ceea ce privește perioada de dinainte de și de după Sărbătoarea de Paște s-a „declanșat” în anul 2019. Pregătisem postările privind Săptămâna Mare pentru anul 2020, dar anul trecut n-am avut dispoziția necesară pentru că sărbătoarea pascală a fost una... A fost sau am visat? (anul 2020 e o nebuloasă în mintea mea). Le-am mai completat, le-am mai scurtat și le-am "trecut pe curat".
Sunt unele chestiuni pe care le-am cunoscut superficial și unele pe care nu le-am cunoscut deloc. Mă repet: n-o să țin minte tot ce-am scris pe aici dar acum am un „rezumat” care mă ajută să-mi amintesc în caz că voi avea nevoie sau voi dori.
După Săptămâna Mare - și Duminica Învierii - urmează Săptămâna Luminată (între Înviere și Duminica Tomii), în care fiecare zi are o denumire precisă și semnificații speciale: Lunea Albă, Marțea Albă, Sfânta Miercuri, Joia Verde, Vinerea Scumpă (Fântânița), Sâmbăta Luminată, Duminica Tomii. E prima dată când aflu despre Săptămâna Luminată - poate că am mai auzit cândva, dar n-am băgat de seamă, n-am reținut. Încă ceva ce nu am știut: în această săptămână credincioșii se salută cu „Hristos a înviat!” și răspund „Adevărat a înviat!” (de fapt, 40 de zile, până la Înălțare). Știam că acest salut e caracteristic (să zic așa) zilelor de Paști, începând de la miezul nopții din Sâmbăta Mare.
Înainte vreme, Botezul se făcea în noaptea de Paști (scrie pe site-ul crestinortodox.ro) și cei botezați erau numiți „luminați” - toată săptămâna care urma după Paști aceștia purtau haine albe. Se spune că de la hainele albe s-a numit astfel săptămâna următoare Paștelui. În altă opinie, Săptămâna Albă își are originea denumirii în faptul că preotul cheamă oamenii (toți oamenii): „Veniți să primiți lumina!” Îi cheamă pe oameni să facă trecerea de la întunericul morții la lumina vieții veșnice. Această trecere de la întuneric la lumină e simbolizată prin aprinderea tuturor lumânărilor de la o singură lumânare. Apoi, preotul vestește: Acum toate s-au umplut de lumină: cerul și pământul și cele de sub pământ.
Prin învierea Domnului Isus Hristos din morți se crede că Raiul se deschide tuturor sufletelor reținute în prinsoarea iadului începând de la Adam și până la venirea Mântuitorului și rămâne deschis de la Înviere până la Duminica Tomii. Se spune că cei care mor în Săptămâna Luminată ajung direct în Rai, indiferent de păcatele pe care le-au săvârșit. Slujba înmormântării e înlocuită de slujba Învierii - am aflat cu ocazia slujbei de înmormântare pentru al treilea frate al mamei, Anghel, care a murit în Joia Verde din 2018); a fost ca un al treilea tată pentru mine; între altele, el m-a învățat să conduc motocicleta.
Lunea Albă
. În această zi de luni se deschid porțile Raiului și ale iertării. Se obișnuiește ca finii să meargă în vizită la nași (cu pască, ouă roșii și colaci), iar copiii merg la părinți. Se spune că trebuie stropită casa cu agheasmă și trebuie dat de băut rudelor.
Marțea Albă. Această zi de marți e impusă ca nelucrătoare (nu se face curat, nu se spală rufe, nu se calcă). În unele zone rurale femeile dau de pomană pasca rămasă de la Paști și vin roșu.
În a doua și a treia zi de Paști (în Lunea Albă și Marțea Albă) avea loc stropitul ritual cu apă, în amintirea readucerii la viață a fetei care a leșinat la aflarea învierii lui Isus prin stropirea ei cu apă de tinerii care treceau întâmplător pe stradă. Lunea, feciorii stropeau cu apă fetele din sat; marțea îi udau fetele pe feciori.
Sfânta Miercuri (Sfânta Mercurie și Sfânta Mercure apare în unele surse). În această zi de miercuri bărbații pot merge să lucreze la câmp, dar nu și femeile. Tradiția spune că nu e bine a munci de „nunta șoarecilor” pentru că aduci rozătoarele în casă și tot anul îți vor lipsi bucatele de pe masă.
Joia Verde. În ziua de joi din Săptămâna Luminată se cinstesc holdele, grădinile și grânele. Nu e bine să se muncească - cine muncește în această zi atrage asupra casei nenorocul, seceta și dăunătorii în livezi. Ziua mai e numită Joia Rea, și e necesar un ritual al morților: 44 de găleți cu apă sunt cărate de o persoană, se aprind două lumânări la cele patru capete și apa astfel „sfințită” se varsă înapoi în fântâna din curte.
Vinerea Scumpă (Fântânița). În această vineri este sărbătoarea Izvorului Tămăduirii. Vinerea Scumpă e în contrast direct cu Vinerea Neagră. Legendele spun că Maica Domnului a construit o fântână care avea apă doar în Vinerea Scumpă, pentru că era apă dătătoare de viață.
Sâmbăta Luminată. Credincioșii merg la biserică având cu ei un ou roșu, și se împărtășesc. În această zi de sâmbătă din Săptămâna Luminată nu se îngenunchează, nu se fac mătănii; oamenii doar se închină. Isus Hristos nu îi vrea pe oameni în umilință, nu vrea prosternare, ci îi vrea îndreptați spre căință și biruință asupra propriilor păcate. Se spune că toți cei care se nasc în Sâmbăta Luminată vor fi norocoși toată viața, dar și cei care se nasc în oricare zi din Săptămâna Luminată, mai ales când se trage clopotul la biserică. În această zi nu se spală, nu se calcă, nu se fac alte treburi casnice. Este singura sâmbătă în care nu se face parastas - morții vor fi pomeniți luni (Paștele Blajinilor), după Duminica Tomii.
Duminica Luminată (Duminica lui Toma Necredinciosul). În această duminică Apostolului Toma i se năruie îndoielile cu privire la Învierea Mântuitorului Isus Hristos. Toma nu a fost prezent când Hristos a venit în mijlocul Apostolilor și întâmpinase cu scepticism cele ce i-au spus ei. Când, în prima duminică după Paști Isus a venit din nou în mijlocul lor era prezent și Toma. Venise din nou pentru a spulbera orice îndoială ce apăruse chiar și în inima celor care crezuseră în El. Mântuitorul îl îndeamnă pe Toma: Adu-ți degetul tău încoace, Și adu mâna ta, și nu fi necredincios ci credincios. Toma roșește covârșit de puterea dumnezeiască: Domnul meu și Dumnezeul meu! Isus i-a răspuns: Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut! Din acest motiv, duminica aceasta din Săptămâna Luminată se numește și Duminica Tomii/Tomei.
E o sărbătoare a morților; sunt pomeniți cei are au murit înecați.


Image by Marion Wellmann from Pixabay

duminică, 2 mai 2021

Duminica Invierii

Sărbătoarea Învierii Domnului să reverse asupra tuturor sănătate, liniște și bucurii, iar Lumina din Noaptea Sfântă să ne înalţe sufletele spre noi trepte spirituale și să ne călăuzească pașii pe drumul vieții. "Bucuria vine din lucruri mărunte. Liniştea vine din suflet. Lumina vine din inima fiecăruia".
Piatra mormântului lui Isus a fost dată de-o parte, iar Hristos a înviat din morți.
Foarte devreme, duminică dimineaţă, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, şi alte femei aduc mirodenii la mormânt pentru a unge trupul lui Isus. Ele zic una către alta: Cine ne va rostogoli piatra de la intrarea în mormântul de amintire? (Marcu 16:3). Dar a avut loc un cutremur. Îngerul lui Dumnezeu a rostogolit piatra, gărzile nu mai sunt acolo, iar mormântul pare gol.
Când s-a produs cutremurul şi au apărut îngerii, soldaţii care păzeau mormântul „au tremurat de frică şi au rămas ca morţi”. După ce şi-au revenit, ei s-au dus în oraş şi „le-au povestit preoţilor principali tot ce se întâmplase”. Apoi preoţii s-au consultat cu bătrânii iudeilor. S-a luat decizia ca soldaţii să fie mituiţi ca să ascundă adevărul şi să susţină următoarele: Discipolii lui au venit noaptea şi l-au furat în timp ce dormeam (Matei 28:4,11,13).
În această zi, dis-de-dimineață ca într-un nou început, Domnul se arată mai întâi Maicii Sale, după aceea Mariei Magdalena, femeilor mironosițe, lui Simon Petru. Îi însoțește apoi pe Luca și Cleopa la Emaus unde le "frânge și împărtășește pâinea", săvârșind astfel Dumnezeiasca Euharistie - în această zi a învierii. În aceeași zi se arată și ucenicilor, fără Toma, împărtășindu-le Duhul Sfânt, arvuna botezului cu Duhul Sfânt, Harul iertării păcatelor, Harul apostoliei și al preoției: Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit și Eu pe voi. Se înfățișează mai apoi celor unsprezece ucenici, când era și Toma de față (în duminica următoare, când Toma era pregătit să-L vadă). În Noul Testament sunt amintite unsprezece apariții ale lui Isus (zece între Înviere și Înălțare și una după Cincizecime) dar nu toate sunt descrise/amintite în aceeași Evanghelie - o parte sunt amintite de unii evangheliști, altă parte de alții.
Isus a spus: Eu sunt învierea şi viaţa; cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi (Ioan 11:25).
*
Faptul că femeile mironosițe au fost primele care L-au văzut pe Hristos înviat din morți are o semnificație deosebită. Înspăimântați de ceea ce se petrecuse, Apostolii s-au ascuns într-o casă, în vreme ce femeile, pline de dragoste, de căldură sufletească și de bărbăție, s-au dus la mormânt încă dinainte de a se ivi zorile pentru ca să ungă Trupul lui Hristos cu miresme. Nu le-a fost frică nici de întuneric, nici de singurătate și nici de soldați. Aceasta înseamnă că, pentru a se învrednici să-L vadă pe Hristos înviat, omul are nevoie de dragoste și de bărbăție.
Mironosiţele au devenit evangheliste ale Evangheliștilor și apostoli ai Apostolilor. Eva a fost aceea care a adus lui Adam vestea căderii, iar acum, tot femeia este cea care aduce Apostolilor vestea Învierii. În acest fel s-a făcut reașezarea firii femeiești pe locul avut înainte de păcat. Nimeni nu o mai poate învinui acum pe femeie de încălcarea poruncii și de cădere. (crestinortodox.ro)
*
Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le.
Hristos a înviat!
Image by Jeff Jacobs from Pixabay

sâmbătă, 1 mai 2021

Sâmbăta Paștelui

În Săptămâna Mare e bine ca oamenii să se împace, dacă s-au certat, să ierte, dacă li s-a greșit.
În această zi de sâmbătă Isus s-a odihnit în mormânt. În Marea Sâmbătă e prăznuită îngroparea lui Hristos cu trupul și pogorârea în iad cu sufletul, pentru a ridica din stricăciune pe cei din veac adormiți.
În noaptea de
sâmbătă spre duminică este Învierea. La miezul nopții, credincioșii cântă împreună cu preoții Hristos a Înviat! Slujba de înviere se încheie duminică dimineața, dar nu mulți rămân în biserică până atunci. Cei mai mulți pleacă după ce au luat Lumina. Lumânarea trebuie să rămână aprinsă până acasă unde, după ce fac semnul crucii o sting de pragul de sus al ușii de la intrarea în casă, gest care simbolizează Lumina care luminează pe credincios și casa în care trăiește. Lumânarea de la Înviere trebuie păstrată și se aprinde la nevoie - pentru o rugăciune specială, pentru diferite trebuințe (boală, de exemplu). (crestinortodox.ro)
Murind, Hristos a pus capăt morții. Prin moartea de care a murit, El a murit pentru păcat, odată pentru totdeauna (Romani 6:10) - a îndepărtat păcatele de la om. Hristos a folosit moartea pentru a-i elibera pe oameni de moarte; a murit pentru ca oamenii să trăiască. Isus a îndepărtat groaza morţii. De aceea, pentru cei care sunt „în Hristos" moartea a fost transformată astfel încât ea nu este mai mult decât un somn.
Umblarea după lucrurile firii pământeşti este moarte, scrie Pavel (Români 8:6) - nu afirmă că firea pământească va cauza moartea, ci spune că aceasta este moarte. Cine nu iubeşte pe fratele său rămâne în moarte. (1 Ioan 3:14) Pentru a fi mântuit, un om trebuie să treacă de la moarte la viaţă (Ioan 5:24).
Isus a spus: Dacă păzeşte cineva cuvântul Meu, în veac nu va vedea moartea (Ioan 8:51) - un astfel de om nu va fi despărțit de Dumnezeu prin moarte. Prin aceste cuvinte nu e negată moartea biologică - omul va trece prin poarta pe care o numim moarte, dar moartea a fost înfrântă; moartea lui Isus înseamnă că cel care-L urmează a ieșit deja din starea de moarte, e adus într-o stare nouă, caracterizată ca viață.
(http://dictionarbiblic.blogspot.com)


Image by S. Hermann & F. Richter from Pixabay

vineri, 30 aprilie 2021

Vinerea Mare sau Vinerea Neagră

Moartea lui Isus a avut un rol determinant în realizarea scopului lui Dumnezeu. Isus a fost conceput prin spiritul sfânt al lui Dumnezeu și s-a născut perfect, n-a moștenit moartea, și și-a dat viața pentru ca oamenii să aibă șansa de a trăi veșnic și de a se bucura de viața de care i-a privat Adam prin neascultarea sa.
În Vinerea Mare este rememorată aducerea la judecată, batjocorirea, schingiuirea, răstignirea, moartea și îngroparea lui Isus. Este ziua în care Hristos a fost răstignit, pe muntele Golgota. Se ruga în grădina Ghetsimani când a fost prins și dus la o așa-zisă judecată. Și-a purtat crucea pe umeri până în vârful muntelui, unde a fost răstignit între doi tâlhari.
Vinerea Mare este ziua poticnirilor. Poporul cel ales își pierde dreptul de întâi-născut prin nelucrare și necredință față de Dumnezeu; Iuda, din ucenic și hărăzit împărăției, moștenește iadul pentru iubirea de arginți; Petru, ucenicul, se leapădă de Învățătorul dintr-o nesocotită încredere în sine și numai cu amare lacrimi își va putea spăla greșeala; păcătoasa cea desfrânată devine mironosiță și toată lumea va vorbi de umilința și căința ei, iar tâlharul intră primul în Rai, prin smerenie și credință.
Cu excepția crucificării a 800 de locuitori ai Ierusalimului din ordinul regelui hasmoneu Alexandru Ianei în 87 î.Hr., în Palestina răstignirea nu era practicată de evrei, era aplicată doar de autoritatea romană. Cel care primea condamnarea la moartea pe cruce era dezbrăcat de haine, biciuit și obligat să parcurgă drumul până la locul execuției, cu bârna orizontală a crucii în spate, legată de mâinile întinse. Sentința era pronunțată de către conducătorul provinciei într-un loc public. După ce Hristos a fost biciuit, Pilat, spălându-se pe mâini, rostește sentința. Mântuitorul Hristos este trimis spre locul răstignirii, purtându-Și crucea.
Ziua de vineri este numită Pregătirea deoarece oamenii pregătesc mâncare şi încheie orice altă activitate care nu poate fi amânată până după sabat. La apusul soarelui în ziua de vineri, 14 nisan, va începe ziua de 15 nisan, care este sabat - un sabat dublu în acea zi sau un sabat mare, pentru că 15 nisan va fi prima zi dintre cele şapte zile ale Sărbătorii Turtelor Nedospite, aceasta fiind întotdeauna un sabat.
Pentru a nu rămâne trupurile pe cruce până a doua zi, când era sabat, iudeii cer lui Pilat permisiunea de a grăbi moartea osândiților (prin zdrobirea fluierelor picioarelor) și apoi să fie coborâți și înmormântați - cei doi tâlhari erau încă vii, așa că le-au fost strivite oasele, dar Hristos nu mai trăia - pentru a se convinge că e mort un soldat roman l-a împuns cu sulița în coastă și imediat au țâșnit sânge și apă.
Trupul mort, coborât de pe cruce, putea fi aruncat într-o groapă comună, împreună cu instrumentele execuției sau putea fi încredințat oricui s-ar fi milostivit să-l îngroape.
Iosif din oraşul Arimateea, „un om bogat” şi un membru respectat al Sanhedrinului*, este şi el prezent la execuţie. Despre el se spune că este „un om bun şi drept” care aşteaptă Împărăția lui Dumnezeu. De fapt, el era discipol al lui Isus, dar pe ascuns, de teama iudeilor. Iosif nu a fost de acord cu decizia Curţii privitoare la Isus.
Iosif cu Nicodim iau trupul lui Hristos, îl ung cu aromate, îl înfășoară într-un giulgiu și pe cap îi pun o mahramă, împlinind astfel datina iudaică a înmormântării. Îl pun într-un mormânt nou dintr-o grădină din apropiere, despre care se spune că ar fi fost al lui Iosif. Iudeii vor pecetlui piatra mormântului și vor pune paznici pentru ca adepții Lui să nu meargă noaptea să ia trupul și apoi să spună că acesta a înviat, așa cum a prezis. Dar mormântul va rămâne gol.

Notă: *Sanhedrin (din ebraică) sau Sinedriu (din greacă: synedrion = tribunal, adunare) a fost un tribunal la vechii evrei, activând ca un corp legislativ religios, curte de judecată și administrator de ritualuri și era condus de un Mare preot. Membrii acestui tribunal se întâlneau doar în anumite situații în Templul din Ierusalim. Acest tribunal (sau consiliu suprem) judeca pricinile importante, interpreta legea și delibera asupra chestiunilor publice. Sanhedrinul a funcționat în Palestina Romană, din timpul Macabeilor (cca. 165 î.Hr.) până la sfârșitul patriarhatului (425 d.Hr.). (wikipedia)

Image by Dorothée QUENNESSON from Pixabay

joi, 29 aprilie 2021

Simbolul mielului de Paște

Atunci când se apropie Paștele îmi vine în minte titlul romanului „Tăcerea mieilor”. Nu e la fel de cumplit cum era în copilărie când pe la unele dintre blocurile și casele din zonă se tăiau porcii și aveam sentimentul că-mi sunt smulse bucăți din inimă auzind țipetele de agonie ale animalelor sacrificate. Nu sunt "carnivor", în adevăratul sens al termenului (dacă e carne, mănânc, dacă nu-i, nu simt nevoia) dar nici "erbivor" nu-s - nu cred că mi-ar fi bine hrănindu-mă doar cu plante și, eventual, produse lactate (și nici nu vreau să aflu dacă mi-ar fi bine sau ba), așa că mă declar "omnivor". 😏
Carnea de miel nu este singura pe care o refuz - nu pentru că nu mi-ar plăcea gustul (am mâncat în copilărie, până când am văzut un miel viu și m-am jucat cu el). Nici carne de iepure nu mai pot mânca - nu pot înseamnă că numai la gândul să iau o bucățică simt cum se strânge stomacul. Și tot așa, cu multe animale, inclusiv cu văcuțele (dar mai puțin).
Revenind la mieii despre care unii afirmă că trebuie tăiați și mâncați de Paști. Din ce-am înțeles, nu trebuie! Această tradiție datează din secolul VII, obiceiul fiind condamnat de Sinodul Trulan. În lucrarea sa, „Vârstele timpului”, Ion Ghinoiu scrie: Tăierea mielului la Paște nu e altceva decât jertfa anuală a zeului din religiile precreștine. Altfel spus, obiceiul tăierii (jertfirii) mieilor are rădăcini păgâne, în creștinism dându-i-se o semnificație nouă: trupul Mântuitorului Isus Hristos care a murit pe cruce ca un miel nevinovat, jertfindu-se pentru oameni, pentru iertarea păcatelor acestora. Mielul e simbol al blândeții, al simplității, al inocenței și purității, unul dintre simbolurile lui Hristos.
Exista un obicei pastoral străvechi de a sacrifica un miel când turmele erau duse în transhumanță.
Unii spun că tradiția de a consuma carne de miel e de pe vremea dacilor. Dacii, însă, nu asociau consumul cărnii de miel cu Paștele; fiind și crescători de oi e aproape logic să fi consumat și carne de miel. Totuși, e posibil ca practicanți ai cultului mozaic - ajunși în zonă datorită negustoriei - și care au trăit pe teritoriul Daciei, între daco-romani, din cele mai vechi timpuri, să fi împrumutat băștinașilor unele dintre obiceiurile lor.
După eliberarea evreilor din robia egiptenilor (care e data Paștelui evreiesc) și conducerea lor, de Moise, prin Marea Roșie, la fiecare Pesah evreii mâncau carne de miel așa cum le-a spus Dumnezeu, dar mielul sacrificat prefigura atunci pe Mesia. Azi, pentru că Templul nu mai există nu se mai face acest sacrificiu și carnea din seara de Seder poate fi nu doar miel ci și pui sau capră - fiecare ce are, ce-i place, cât timp e kosher. La creștini, sărbătoarea pascală are altă semnificație: trecerea lui Isus de la moarte la viață, și nu e condiționată de jertfirea mielului și consumarea cărnii acestuia. Având în vedere că primii creștini proveneau în special din societatea iudaică e posibil să fi rămas fideli unor practici care erau, încă, foarte vii în mintea lor și astfel obiceiul cu sacrificarea mielului pascal să se fi transmis peste timp. La acea vreme, Apostolul Pavel observând această cutumă i-a sfătuit pe creștini: (...) iată Hristos, Paștile nostru, S-a jertfit pentru noi; să prăznuim, deci, nu cu aluatul cel vechi, nici cu aluatul răutății și al vicleșugului, ci cu azimele curăției și ale adevărului (I Corinteni 5, 7-8). Apostolul insistă pe dorința dezrobirii de patimi și nu pe ritualuri pentru că scopul este de a învia din moartea păcatului la o existență plăcută Mântuitorului.
De regulăîn Sâmbăta Mare avea loc sacrificarea mieilor.
Nu este voința Bisericii jertfirea și consumarea mielului de Paști. La sfârșitul Liturghierului, în noaptea de Înviere, printr-un ritual desfășurat de obicei afară sau în pridvorul locașului de cult, slujitorul Domnului binecuvântează coșurile cu merinde aduse de credincioșii care orice vor să guste de Paști să fie luminat de prezența Duhului Sfânt. Sunt rostite două rugăciuni și coșurile cu merinde sunt stropite cu aghiazmă. Printr-o primă rugăciune se binecuvântează brânza și ouăle și prin a două mâncărurile cu carne: „Caută, Doamne, Iisuse Hristoase, spre mâncărurile acestea de carne şi le sfințește precum ai sfințit berbecul pe care Ţi l-a adus credinciosul Avraam, mielul pe care Ți l-a adus jertfă Abel şi vițelul cel gras care ai poruncit să fie junghiat pentru fiul cel rătăcit şi apoi întors către Tine. Şi, precum acela s-a învrednicit a se îndulci de harul Tău, aşa şi pe noi ne învredniceşte să luăm cele sfinţite şi binecuvântate de Tine, spre hrana noastră a tuturor…”. Se poate spune că e limpede: carnea nu trebuie să fie numai de miel, ci orice fel de carne: miel, vițel, pește, porc, curcan, pui etc. (scrie Arhimandritul Mihail Daniliuc pe site-ul crestinortodox).
Mai mult. În seara zilei de joi, la Cina cea de taină, când Isus mânca pentru ultima dată cu apostolii, El a luat o pâine, a mulțumit lui Dumnezeu, a frânt pâinea și a împărțit-o ucenicilor, s-o mănânce, spunând: Acesta este trupul meu, care urmează să fie dat pentru voi. Continuați să faceți lucrul acesta spre pomenirea mea (Luca 22:19). Apoi Isus a luat un pahar cu vin, a mulțumit lui Dumnezeu, și le dă ucenicilor, și ei beau din el. Isus zice: Acest pahar este legământul cel nou, făcut în sângele meu, care se varsă pentru voi (Luca 22:20).
Pe scurt: obiceiul de a sacrifica și consuma miel de Paști nu e unul cerut de rânduielile bisericești și nici Biblia nu îl amintește în Noul Testament.
Îmi doresc să nu înțeleagă cineva că îi critic pe cei care consumă carne de miel de Paști. Nu-s vegetarian, vegan nici atât (n-am de gând să devin, dar cine știe ce se poate întâmpla), dar mi-ar plăcea să nu mai încerce unii să mă convingă că așa cere datina creștină și greșesc mâncând carne de porc (sau altceva) în loc de miel cu ocazia sărbătorii pascale.

Image by StockSnap from Pixabay

Ouăle roșii de Paști

Oul se numără printre cele mai vechi simboluri ale omenirii. În esența sa, oul conține toată diversitatea ființelor și este întâlnit în aproape toate culturile ca simbol al vieții, fecundității, perfecțiunii, prosperității, renașterii - un simbol universal, altfel spus, și nu apare doar în mitologia popoarelor ci și în alchimie. Oul este și cel mai cunoscut simbol al Paștelui.
Între altele, oul ascunde una dintre enigmele existenței: Cine a fost primul: Oul sau Găina?
Profesorul universitar Dominuț Pădurean (n.11.07.1947 - d. 07.04.2021) spunea că, în creștinism, ouăle simbolizează stânca ce închidea mormântul lui Isus, dar și învierea și reînnoirea vieții. Culoarea roșie semnifică sângele vărsat de Hristos. Oul e nelipsit de pe masa de Paște. La creștini simbolizează recrearea Luminii, începută prin jertfa supremă a lui Isus pe Golgota și de sângele scurs, în urma răstignirii, peste ouăle de lângă cruce. La evrei, oul simbolizează ofranda făcută în zilele Templului.
În cultura populară, Joia Mare este ziua în care se înroșesc ouăle. Se crede că ouăle înroșite sau încondeiate în această zi nu se strică tot anul și cele înroșite care sunt îngropate „la moșie” o feresc de piatră.
Legende despre ouăle roșii. Există mai multe legende (sau variante a unei legende) despre ouăle înroșite. În una se spune că, întâlnindu-se cu fariseii, Maria Magdalena le-a spus că Hristos a înviat. Ei au zis că atunci când va învia Hristos se vor înroși ouăle din coșul ei - și imediat ouăle s-au făcut roșii. O altă variantă vorbește despre cum, după Înviere, fariseii aruncau cu pietre în Maria Magdalena și pietrele se prefăceau în ouă roșii. Legenda pe care o cunoșteam este despre cum Maria Magdalena a pus un coș cu ouă sub crucea pe care a fost răstignit Hristos și acestea s-au înroșit de la sângele care curgea din rănile Lui (în altă variantă Maica Domnului așezase acolo coșul cu ouă).
În altă legendă se spune că în noaptea de sâmbătă spre duminică, după Vinerea Patimilor, Pilat din Pont a organizat un ospăț la care au participat înalți demnitari romani și mai marii Sinedriului. La un moment dat, un centurion speriat intră în sală și strigă că Hristos a înviat. Pilat, ținând în mână un ou, a zis: „Va învia Hristos când se va înroși oul acesta”. Oul s-a înroșit pe loc, spre mirarea și spaima tuturor celor prezenți.
Culoarea ouălor.
Ouăle se vopsesc azi și în alte culori (albastru, verde, galben, combinații etc. folosind diverse tehnici) și simbolizează bucuria revenirii naturii la viață (bucuria primăverii). Culoarea albastră a ouălor simbolizează cerul infinit, universul, viața veșnică; verde simbolizează revenirea naturii la viața; galben e culoarea belșugului, a recoltei, a grâului copt, a pâinii euharistice. Unii vopsesc și în negru ouăle - simbol al chinurilor și durerea suferite de Hristos pe cruce.
Ouăle încondeiate (închistrite) sunt simbolul Mântuitorului și se mai numesc „ouă muncite” (sau „ouă necăjite”) - dedicând patimilor lui Hristos efortul depus pentru a le face atât de frumoase.
Cine nu reușește să înroșească ouăle în Joia Mare (și nu face pasca și cozonacii tot atunci) ar trebui să o facă în Sâmbăta Mare, dimineața, nicidecum în Vinerea Mare, deși sunt zone în care se înroșesc vinerea - vopsitul (numai în roșu) simbolizează jertfa de pe cruce a Mântuitorului (alții spun să fie vopsite cel mai târziu în Vinerea Mare). Unii folcloriști spun ca în Vinerea Mare trebuie să fie făcute numai pasca și cozonacii, nimic altceva. Preoții ortodocși spun ca ouăle pot fi înroșite în oricare dintre aceste zile - important este să fie vopsite. În timp ce se vopsesc ouăle trebuie spusă o rugăciune - de regulă „Tatăl nostru”.
În noaptea de Înviere (Sâmbăta Mare) se duce la biserică un coș cu ouă roșii, pască și cozonac pentru a fi sfințite. După slujbă, dar și în zilele următoare, obiceiul este să se ciocnească ouăle; în general, cel mai vârstnic bărbat de la masă e primul care ciocnește capul oului de capul oului ținut în mână de un comesean și se rostește „Hristos a Înviat!”, la care se răspunde „Adevărat a Înviat”. Oul a cărui coajă crapă e oferit celui care l-a spart. În unele zone exista credința că cei care ciocnesc ouă se vor vedea unii cu alții și în viața de dincolo. Ciocnitul ouălor simbolizează jertfa lui Hristos și e permis numai după noaptea de Înviere și până la Înălțare. Se spune că e bine să fie aruncate cojile ouălor pe pământ (pentru fertilizarea holdelor) sau pe ape curgătoare, pentru a da de veste Blajinilor că a sosit Paștele.
La Înălțare se repetă înroșirea ouălor ca readucere aminte ca Hristos, Cel ce Se înalță la cer, va reveni pe pământ la Judecata de apoi.


Image by Sofie Zbořilová from Pixabay