Iubirea
şi inima aleasă acelaşi lucru sunt. In inima aleasă îşi face loc dragostea ca in
frunzişul pădurii; Natura n-a făurit dragostea înaintea inimii alese şi nici
inima aleasă înainte de a făuri dragostea. Abia fu soarele creat, şi pe dată se
văzu strălucirea cerului, ce fără de el nu s-ar fi văzut; dragostea-şi află
locul in inima aleasă in mod firesc, aşa precum căldura-n văpaia focului.
Focul
dragostei se-aprinde in inima aleasă ca licărirea stelei in piatra nestemată, căci
nu coboară-n piatră al stelei dar, atâta timp cât soarele n-a făcut-o nestemată.
Dragostea
îşi face in inima aleasă lăcaş asemeni ei ca magnetul in fierul din mină.
(Guido Guinicelli din
Bologna; Istoria literaturii italiene-Toscanii,
de Francesco de Sanctis, Editura pentru Literatură Universală, Bucureşti, 1965,
traducere de Nina Façon).
Guido di Guinizello di Magnano (c. 1230-1276; cunoscut sub numele de Guido
Guinizelli sau Guinicelli şi citat de unii Guinizzelli) a fost considerat de
Dante părintele poeziei italiene (scrie el, in Purgatoriul, XXVI: când
spusele-i de “tată”-mi pomeniră, / de-al meu şi-al celor mult mai buni ca mine,
/ ce-au plâns iubirea-n dulce vers pe liră). E cel dintâi dintre poeţii Dulcelui stil nou (Dolce Stil Novo –
curent literar italian din secolul al XIII-lea). A fost numit Înţeleptul.
In
scrierile sale a exprimat o concepţie platonică, umanistă, cu implicaţii
spirituale despre iubire. A scris balade, sonete şi canţonete – cea mai
cunoscută canţonetă este In inima aleasă
dragostea sălăşluieşte întotdeauna.
Guido nu simte iubirea, nu trăieşte şi
nu exprimă impresii de dragoste, ci contemplă iubirea şi frumuseţea cu o
privire filosofică; ceea ce i se înfăţişează nu e o fiinţă omenească idealizată,
ci o idee pură, de care e îndrăgostit cu aceeaşi iubire pe care filosoful o
poartă adevărului intuit şi contemplat de mintea lui, ca şi cum ar fi o fiinţă
vie (Francesco de Sanctis).
Guido
Guinicelli a fost şi judecător, om politic şi ghibelin; exilat din oraşul său o
dată cu înfrângerea ghibelinilor, a murit, probabil, la Monselice (Padova), înainte
de noiembrie 1276). A fost căsătorit şi a avut un băiat. (Datele biografice
sunt aproape inexistente).
Guinizelli
aparţine, prin cultură, tradiţiei filosofice a Universităţii din Bologna şi
lirica sa e pătrunsă de ideile tomiste (Toma d’Aquino).
**
Între
anii 1280-1300 îşi scriu sonetele şi canţonetele Guido Cavalcanti şi Cino da Pistoia
₪₪
Francesco de Sanctis (n. 28.03.1817-d. 29.12.1883) a fost scriitor,
filosof, critic (întemeietorul criticii moderne italiene) şi istoric literar
italian, ministru al “Educaţiei”. Se numără intre cei mai mari critici şi
istorici literari italieni din secolul al XIX-lea.
Istoria literaturii italiene este capodopera lui Francesco De Sanctis, publicată
in două volume: primul in 1870 şi al doilea in 1871. Autorul reconstituie într-un
mod armonios timpul istoric in care s-au născut capodoperele literaturii
italiene. In această operă apare expresia “scopul scuză mijloacele”, Francesco
De Sanctis folosind-o pentru a rezuma eroarea filosofiei lui Niccolò
Machiavelli, expresie care ulterior a fost atribuită (total eronat) gânditorului
florentin.
₪₪
Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina
şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc
să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte, la un moment dat.