Într-o noapte, pe aici, pe la Cişmele,
Unde sunt casele mai rărişoare, din cauza stafiilor,
Care se zice că s-ar fi arătând pe-acolo,
Şi oamenii s-au sfiit să pună case, ca să aibă stafiile loc,
Lărgime, să treacă-n deal, în vale, libere,
Se întâlneşte Grigore al lui Tăgărâlă cu unul care cam
sclipea de departe,
Aşa ca putregaiul.
Bună seara. Ăla
nu-i răspunde. N-o fi auzit, se
gândeşte Grigore,
Bună seara, zice
iar.
Bună seara, îngână
celălalt, parcă ar fi avut ţărână-n gură
şi-i stă drept în cale,
Nu-l mai lasă să treacă.
Mă, tu ştii cine sunt
eu?
Se uită Grigore... şi odată simte cum i se scoală căciula
Singură din cap: hoop! şi cade jos... pleoţ! Ăsta semăna cu
unul de
Murise... să tot fie luna...
Păi, eu ştiu...
încearcă el să-şi facă... ce să-şi facă?... curaj...
Te cunosc, dar nu ştiu
de unde să te iau...
Păi, ia-mă şi dumneata de guler... rânjeşte străinul.
Când să-l ia de guler... nimic... Ăla era moroi...
Dar mâna îi rămăsese ţeapănă în aer...
După aia i s-a făcut moale şi aşa a rămas.
Bine că nu i-a zis moroiul să-l mai ia şi de altceva
Că paraliza tot.
Aşa a fost de părere şi Coza, că s-a dus repede la el.
Zice: ai scăpat ieftin, neică, moroii din Bulzeşti sunt
Arţăgoşi.
Când le străşunează din ceva pe câte unul... îl fac
Cârpă, treanţă, poţi să ştergi lampa cu el.
Aşa e de
Moale şi afânat.
– Dar mi-a zis dumneata...
îşi aduce aminte Grigore.
– Nu, că de purtat ştiu să se poarte... nu sunt bădărani,
ţopârlani, modârlani, capsomani.
Nu că le iau partea, dar
Trebuie să te gândeşti şi la ei; până mai ieri erau aci cu
noi,
Într-o lume va să zică; odată mor şi se pomenesc pe altă
lume,
Bunăoară pe lumea ailaltă, care nu-i primeşte, nu ştiu
Din ce cauză, şi-i trimite înapoi pe lumea cealaltă,
Bunăoară asta a noastră... care se sperie şi-i alungă.
Uite-aşa mi ţi-i plimbă, cine mi ţi i-o plimba,
De-aia sunt şi moroii ăştia arţăgoşi... şi se mai iau de
câte unul
Ca dumneata...
– Nu mai îmi zice dumneata... ca ăla... îl trecu un fior pe
Grigore.
Dar matale, Nea Cozo, cum,
De ce nu ţi-e frică de ei? Mergi, îi dezgropi, îi înţepi, îi
beleşti,
Faci atâta bine... comunei... nu ţi-e frică singur în
cimitir?...
Coza tace şi-l priveşte cu nişte ochi... cu nişte ochi...
– Mie mi-au luat frica... de pe vremea
când... trăiam.
– Cum vine asta...? Şi Grigore simte cum i se înmoaie
şi
Mâna ailaltă. I s-a strâmbat şi gura, în partea
dreaptă,
Vorbea aşa... strâmb, în dreapta, dar nu mai ştia ce
spunea...
Dar tot ceva pe ideea Cum
vine asta?
– Am glumit, mă nene, spune Coza, când îl vede aşa galben,
Glumii o ţâră şi eu... ce eşti aşa de... şi-ncepe să-i dea
peste fălci,
să-i îndrepte
Gura. Glumesc, ţine-mă
de guler... să te-ndrept bine,
Acum cât e caldă
poceala... Ia-mă de guler... mă!
– Cu se? zice Grigore, pronunţând strâmb un ce.
Că ioche mânile...
Mâinile îi fluturau fără viaţă, ca nişte mâneci.
În locul lor, la numele Grigore s-a adăugat porecla ăl Moale.
***
Marin Sorescu (n. 19 februarie 1936, Bulzești, județul
Dolj - d. 8
decembrie 1996, București)
a fost
poet, dramaturg, prozator, eseist şi traducător, din 1992
membru titular al Academiei Române. Operele sale au fost traduse în mai
mult de 20 de țări, totalizând peste 60
de cărți apărute în străinătate. S-a
făcut remarcat și prin preocuparea
pentru pictură, deschizând numeroase expoziții
în țară și
în străinătate. Fără a se înscrie într-un partid politic, după anul 1989,
a ocupat funcția de Ministru al
Culturii în cadrul cabinetului Nicolae Văcăroiu (25 noiembrie 1993 -
5 mai 1995).
În satul Gura Racului, din Dolj, toată lumea vorbeşte în
şoaptă despre arătăniile din deal.
Bătrânii povestesc cum aşezarea a fost strămutată acum mai bine de 200 de ani
din cauza strigoilor şi cum, chiar şi acum, moroii se mai arată la ceas de
seară – istoricii afirmă că satul a fost strămutat din cauza ciumei.
Poetul Marin Sorescu, născut în comuna doljeană Bulzeşti, de
care aparţine acum satul Gura Racului, a cuprins legenda strigoilor în volumul
de poezii La lilieci, aşa cum este
cunoscută zona Bulzeştilor şi este un ciclu de poeme care a apărut in şase
volume.
Titlul numeşte locul în care e situat cimitirul din satul natal al poetului. Intr-un
interviu din 1983, Marin Sorescu mărturiseşte: Am vrut să scriu o carte mai
mult pentru mine. Spre a încerca să mă definesc şi în functie de rădăcinile, de obârşia
mea.
Specialiştii, pe de altă parte, susţin că poezia lui Sorescu nu are nicio legătură cu legenda din Gura Racului.
Specialiştii, pe de altă parte, susţin că poezia lui Sorescu nu are nicio legătură cu legenda din Gura Racului.