31 iul. 2018

Fata in casă

Anişoara era primul născut al unei familii in care erau şase copii. Părinţii au vrut neapărat şi un băiat - şi l-au avut, cu preţul morţii mamei. Avea doar şasesprezece ani când a rămas fără mamă şi nu ştia cum să-şi îngrijească surorile mai mici şi fratele. Supărat, tatăl apucase pe calea alcoolului şi era mai mult absent, dar in zilele când nu bea stătea cu ei, se interesa de problemele lor şi făceau planuri împreună. O mătuşă, sora a tatei, i-a ajutat să depăşească dificultăţile financiare şi psihologice de după moartea mamei. Mătuşa s-a îngrijit ca Anişoara să urmeze cursurile unei facultăţi şi după ce a devenit inginer a fost repartizată într-o localitate aflată la mare distanţă de locul naşterii dar trimitea regulat bani familiei, pentru ca cei mici să-şi termine studiile şi să-şi găsească un rost. Mătuşa a aranjat şi, după câţiva ani, Anişoara era transferată la o uzină dintr-un oraş apropiat de satul unde se născuse şi, cu toate că făcea zilnic naveta, era fericită pentru că era din nou acasă, lângă cei dragi.
Curând după anul 1989, tăvălugul a intrat in viaţa lor. Cei mici s-au împrăştiat in lume şi şi-au făcut un rost in final, dar ea a rămas să aibă grijă de tatăl bătrân şi bolnav. Intreprinderea unde lucra a fost închisă şi Anisoara s-a trezit că trebuie să trăiasca din ajutorul de şomaj. Cei mici mai trimiteau bani dar nu voia să-i incarce pe ei cu grijile personale şi ale gospodăriei; folosea banii pentru tratamentul tatălui care, după mai mult de 40 de ani de muncă, avea o pensie de mizerie.
Nu mai avea vârsta la care să se poată angaja uşor. S-a dus să se angajeze ca vânzătoare la un chioşc deschis non-stop dar patroana îi pretindea să ţină o evidenţă dubla la marfă, să nu înregistreze toate intrările şi ea s-a temut că la un eventual control ar fi singura care ar plăti, aşa că a renunţat.
A făcut un curs de bucătar şi s-a dus să lucreze la o pensiune, la mulţi kilometri de satul ei. Naveta n-ar fi fost o problemă, era obişnuită, dar nu i se deconta transportul şi nu era o linie directă de tren sau autobuz până acolo aşa că schimba două mijloace de transport in comun şi mergea mai apoi câţiva kilometri pe jos, fie ploaie, caniculă sau ger. Pe lângă aceste neplăceri, proprietarii pensiunii pretindeau ca personalul de la bucătărie să îndeplinească şi rolul cameristelor: să spele WC-urile şi să deretice camerele, să schimbe aşternuturile. Poate că ar fi rezistat, dar a cerut să aibă o altă uniformă pentru a spăla WC-urile din camere, pentru că nu e sănătos să folosească halatul in care e îmbrăcată când găteşte pentru clienţi. Patroana s-a simţit jignită pentru asta, dar cel mai mult s-a simţit jignită când a refuzat să participe, după orele de program, la curăţenia casei angajatorilor, şi cu prima ocazie a concediat-o, motivând că desfiinţează postul. A urmat o nouă perioadă de şomaj, timp in care a mai căutat şi alte locuri de muncă, singură, cei de la agenţie neoferindu-i vreun post.
La o lună de la terminarea indemnizaţiei de şomaj şi-a întâlnit colega de bancă din liceu. S-au bucurat amândouă de revedere pentru că la vremea adolescenţei au fost prietene apropiate. Au mers la o cafea şi, din vorbă in vorbă, colega, aflând că nu-şi găseşte de lucru a întrebat-o dacă n-ar vrea să vină să o ajute cu treburile gospodăriei, de două ori pe săptămână, cu o retribuţie care Anişoarei i s-a părut enormă pentru ceea ce ar fi urmat să facă. A acceptat imediat, pentru că nu-i era ruşine să lucreze pentru o prietenă.
Aproape un an a lucrat Anişoara la colega ei căsătorită şi cu copil in clasa a noua. Când termina ce era de făcut prin casă, când era acolo, colega o invita să bea un suc împreună, o cafea, şi stăteau la taclale in camera de zi. În una dintre zile a sunat telefonul in timp ce beau cafeaua. La un moment dat, colega spune interlocutoarei a cărei voce se auzea din aparat: Nu mă deranjezi! Sunt la o cafea, cu fata in casă!
Anişoara s-a albit, nu pentru că se simţea umilită, ci pentru că se înşelase atât de mult in privinţa fostei colege. A înghiţit in sec şi a aşteptat ca cealaltă să termine de vorbit şi i-a spus, cât de politicos a putut, că nu mai poate veni. Colega a insistat să-şi facă timp să mai vină măcar o dată pe săptămână dar pentru că cealaltă nu accepta i-a plătit munca şi a invitat-o să mai vină când are timp, să bea o cafea, să mai discute, să păstreze prietenia. Anişoara a ieşit şi dusă a fost! S-a angajat mai apoi la un nou înfiinţat cămin pentru vârstnici şi acolo a rămas, îngrijind cu drag acei oameni care nu mai aveau pe nimeni apropiat.  

30 iul. 2018

Adio, arme. Citate favorite

Refuz să accept părerea conform căreia omenirea este legată atât de tragic de noaptea fără stele a rasismului și a războiului, încât zorile luminoase ale păcii și fraternității nu pot deveni niciodată realitate ... Cred că adevărul neînarmat și iubirea necondiționată vor avea ultimul cuvânt. (Martin Luther King, Jr.)
₪₪
Prin legea naturii, nu ştim dacă pentru noi toţi există mâine, dar in război, mai ales pentru soldaţi, probabilitatea ca nu pentru toţi să exite mâine este infinit mai mare.
In Adio, arme se vorbeşte mult despre moarte, chiar şi când nu se vorbeşte, dar romanul este in primul rând un admirabil poem de dragoste, care capată valenţe dramatice reale, deoarece destinul celor doi - Catherine Barkley şi Frederic Henry - este considerat in perspectiva ororilor războiului, la care, voit sau nevoit, iau parte amândoi. E un roman despre dragoste si moarte. (Radu Lupan).
Frederic Henry, personajul central al romanului, povestitorul, participă la război fără sentimentul de reală implicare într-o luptă hotărâtoare pentru destinul uman: Ştiam că n-am să mor. Nu in războiul acesta. N-avea nimic de-a face cu mine…[…] Şi cei care nu vor razboi? Pot să-l oprească?
Frederic Henry îşi propune să domine dezordinea haotică a forţelor distrugătoare din jurul lui, dar nu prin supunerea lor, ci prin… evitarea lor. Şi găseşte şi procedeul potrivit: “pacea separată”.
In seara aceea, la popotă, am stat lângă preot, care fu dezamăgit şi chiar jignit când află că nu am fost la Abruzzi. Îi scrisese tatălui său că vin şi ai lui se pregătiseră să mă primească. Îmi părea tot atât de rău ca şi lui şi nu-mi dădeam seama de ce nu mă dusesem la Abruzzi. Voisem doar să mă duc şi încercai să-i explic cum se întâmplase ca un lucru să ceară un altul şi in cele din urmă îşi dădu seama şi înţelese că într-adevăr voisem să mă duc şi totul fu din nou aproape in regulă. […] şi-i explicam cu glasul îngălat cum nu facem lucrurile pe care le vrem, cum niciodată nu facem aceste lucruri. […] El ştia din totdeauna ceea ce eu nu ştiam şi ceea ce, când învăţasem să ştiu, eram in stare să uit oricând.
Mă simţeam întotdeauna încurcat când auzeam cuvinte ca sfânt, glorios, sacrificiu sau expresia in zadar. Le auzisem stând uneori in ploaie, când nu ne ajungeau la ureche, şi nu înţelegeam decât cuvintele strigate şi le citisem in proclamaţiile afişate de multă vreme peste alte proclamaţii. Şi nu văzusem nimic sfânt şi lucrurile declarate glorioase erau lipsite de glorie, iar sacrificiile nu se deosebeau de abatoarele din Chicago, numai că nu se făcea nimic altceva cu carnea decât că era îngropată… Cuvintele abstracte ca: glorie, onoare, curaj sau sfinţenie erau de-a dreptul indecente, comparate cu numele concrete ale satelor, cu numele şoselelor, cu numele râurilor, cu indicativele regimentelor şi datelor calendaristice.
(fragmente din romanul Adio, arme, de Ernest Hemingway, Editura Vivaldi, Bucureşti, 1992; traducerea şi prefaţa de Radu Lupan)
₪₪₪
Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.
₪₪₪
Ernest Miller Hemingway (n. 21.07.1899, Oak Park, suburbie a oraşului Chicago, Illinois, - d. 2.07.1961, Ketchum, Idaho) a fost romancier, nuvelist, prozator, reporter de război (primul război mondial, al doilea război mondial, războiul civil spaniol), laureat al Premiului Pulitzer în 1953, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1954 (pentru măiestria artei narative, foarte recent demonstrată în “Bătrânul şi marea” şi pentru influenţa pe care a exercitat-o asupra stilului contemporan).
A supravieţuit antraxului, malariei, pneumoniei, hepatitei, cancerului de piele, diabetului, accidentelor de avion, rupturii de splină, fracturii de craniu şi de vertebre… si-a ales sa isi puna singur capat zilelor, impuscandu-se cu pusca preferata.
Se poate spune că Hemingway a fost un soi de excentric. Îi plăcea să prindă peşti-spadă - in anul 1938 a doborât un record mondial: a capturat şapte peşti-spadă într-o zi (pentru a ţine rechinii departe de prada lui favorită folosea o armă).
Din vara anului 1942 şi până la sfărşitul anului 1943 şi-a petrecut timpul pe o barcă de pescuit din lemn, plimbându-se in zona de nord a Cubei, vânând submarinele naziste cu echipamente de identificare a direcţiei, cu arma folosită pentru a alunga rechinii şi cu grenade de mână.
Edgar Hoover (primul director al F.B.I.) l-ar fi pus sub urmărire pe motiv că s-ar fi aflat pe lista agenţilor KGB din S.U.A., fiind recrutat, se arată in documentele ruseşti, in anul 1941, primind porecla “Argo”, dar nu le-ar fi fost de ajutor pentru că nu le-a oferit informaţii - in anul 1950 “Argo” nu mai era activ (cei mai mulţi sunt de părere că escapadele scriitorului ca spion KGB a fost mai degrabă pretext pentru inspiraţia artistică).
A iubit foarte mult pisicile, mai ales pe cele polidactile (cu şase pernuţe) - la casa din Key West, Florida (devenită muzeu), unde a locuit şapte ani, avea circa 60 de pisici, dintre care jumătate sufereau de această malformaţie congenitală. A devenit cel mai mare iubitor al felinelor polidactile când un căpitan de vas i-a oferit prima pisică cu şase pernuţe. In prezent, casa din Florida găzduieşte urmaşii pisicilor lui Hemingway - cele mai multe sunt polidactile.


Jungla de afară. Provocarea muzicală

Cântecul It’s a Jungle Out There, interpretat de Randy Newman, l-am ascultat prima dată in serialul american Monk (2002-2009), serial care mi-a plăcut foarte mult. Serialul e încadrat la genul comedie-dramă. Totul se învârte in jurul fostului detectiv la secţia “Omoruri” din cadrul poliţiei San Francisco (devenit consultant), Adrian Monk, obsesiv-compulsiv. Omul are cel puţin o sută de fobii dar e genial in ceea ce face.
Tony Shalhoub (Anthony Marcus Shalhoub născut in 9.10.1953 in Green Bay, Wisconsin) a primiit mai multe premii pentru acest rol, între care câteva Globul de Aur şi Emmy. Joacă extraordinar actorul - părerea mea. 
Randy Newman (Randall Stuart Newman născut in 28.11.1943 in Los Angeles, California) este cantautor, aranjor, compozitor, pianist. A devenit cunoscut prin cântece pop şi rock despre slăbiciunile firii omeneşti, multe dintre ele cu o notă cinică sau satirică, şi prin muzica de film, inclusiv filme pentru copii. A câştigat o mulţime de premii de-a lungul timpului, inclusiv Oscar, Emmy şi Grammy, fiind nominalizat de nenumărate ori pentru diverse premii. Pentru It’s a Jungle Out There, ca temă muzicală in serialul Monk a primit, in 2004, premiul Emmy (serialul Monk este primul care a primit două premii Emmy, in ani consecutivi, pentru două teme muzicale). In anul 2010, pentru tema muzicală din ultimul episod al serialului, "When I'm Gone" (Randy Newman), s-a  mai ales cu un premiu Emmy.
Versurile: It's a jungle out there / Disorder and confusion everywhere / No one seems to care / Well I do / Hey, who's in charge here? / It's a jungle out there / Poison in the very air we breathe / Do you know what's in the water that you drink? / Well I do, and it's amazing / People think I'm crazy, 'cause I worry all the time / If you paid attention, you'd be worried too / You better pay attention / Or this world we love so much might just kill you / I could be wrong now, but I don't think so! / 'Cause there's a jungle out there. / It's a jungle out there.
         Iulisa, Meloman pentru o zi, şi Carmen, cu Provocarea muzicală, ne invită in fiecare vineri (in general) să ne întâlnim la Iulisa, aducând cu noi melodii preferate.
Amănunte pe blogul Între vis şi realitate, înscriere pe blogul Iulisa.

26 iul. 2018

Munca in zadar. Cercul vicios al muncii in România

Satele României sunt populate, in cea mai mare parte, de oameni care au lucrat in diverse cooperative agricole sau ferme - închise încă din anii 1990. Cooperatorii erau, in majoritate, oameni fără o calificare într-o meserie - nu-ţi trebuie mare calificare să semeni, să culegi recolta, să mulgi vitele sau să le duci la păscut. Acei oameni de atunci sunt azi pensionari săraci şi foarte săraci.
Satele României mai sunt populate şi de oamenii care au muncit cândva in fabricile care au dispărut rând pe rând. Unii au găsit ceva de muncă in apropierea oraşului, alţii au ales calea pribegiei şi au plecat din ţară pentru a-şi putea întreţine familiile - unii au reuşit, alţii nu.
Mulţi dintre cei amintiţi mai sus (nu am acoperit toate situaţiile) aveau vârste cuprinse între 20-65 de ani). Tinerii au reuşit, un timp, să se angajeze undeva, au întemeiat familii şi au ajuns in şomaj când copii lor erau încă mici. Indemnizaţia de şomaj s-a dus (nu e pe viaţă) iar ei nu mai erau chiar aşa de tineri, meseria multora nu mai era căutată şi ei au facut cerere pentru ajutor social. Copiii lor au crescut in sărăcie şi au făcut, la rândul lor, copii - nu se poate interzice întemeierea familiei pe motiv că părinţii sunt săraci. Şi tot aşa mai departe.
Când oamenii munceau in fabrici, şi făceau naveta, le era asigurat transportul, in sensul că erau curse regulate de autobuze şi / sau trenuri. Pe măsură ce oamenii nu mai mergeau la muncă, pentru că fabricile s-au desfiinţat, cursele acestor autobuze şi trenuri au fost desfiinţate pentru că nu mai erau rentabile.
Neavând ce pune pe masă, oamenii au cam încetat să aducă pe lume copii. Fiind copii tot mai puţini, şcolile de prin comune (şi sate) au fost desfiinţate. La fel au fost desfiinţate dispensarele şi multe spitale.
Oamenii din sate mai aveau bucăţele de pământ dar nu aveau bani să le lucreze - subvenţiile de la guvern se dau numai celor care au o anumită suprafaţă de teren (nu ştiu acum cât, dar câţiva ari nu intră pentru subvenţii). Oamenii nu aveau cum să pornească. Vorbesc despre majoritate, nu despre excepţiile care au reuşit. Cei mai mulţi au vândut terenurile. Unii şi-au găsit loc de muncă pe la fermele şi cooperativele agricole nou înfiinţate - dar nu toţi! Angajatorii nu aveau nevoie de 100 de oameni, ci doar de zece. Ceilalţi 90 rămâneau tot in grija statului. Şi nu e suficient să însămânţezi un teren; trebuie să aperi cultura de dăunatori, trebuie să ai unde să vinzi produsele obţinute - şi aceste produse trebuie să respecte un anumit standard calitativ; pentru toate aceastea (şi multe altele) e nevoie de bani. Ajutorul social sau indemnizaţia pentru copii nu sunt suficiente; împrumuturile la bancă nu doar că sunt riscante dar nici nu sunt oferite oricui are o căsuţă sărăcăcioasă, o bucăţică de pământ, puterea şi dorinţa de a munci - valoarea bunurilor nu ar depăşi şi sau ar fi mai mică decât valoarea împrumutului. Băncile vor profit, nu sunt organizaţii de ajutorare.
Cea mai apropiată agenţie de ocupare a forţei de muncă este, de regulă, in reşedinţele de judeţ - sunt oameni care nu au bani să ajungă acolo. Unii şi-au depus dosarele de “şomeri fără plată” şi aşteaptă să fie anunţaţi că s-a găsit şi pentru ei ceva. Există cursuri pentru “reconversie profesională” sau pentru diverse calificări. Oamenii le-ar urma, doar că… oameni despre care scriu aici nu au nici suma de bani  necesară pentru a face naveta la aceste cursuri! Colac peste pupază! Pentru cele mai multe locuri de muncă e nevoie de “experienţă in domeniu” (între câteva luni şi câţiva ani, in funcţie de domeniu).
In România nu e suficient să-ţi doreşti să munceşti pentru a trăi decent… Să munceşti pe brânci şi să fii tot sărac seamănă a sclavie.
Exerciţiu de imaginaţie
Un om de la sat, cu doi copii minori in întreţinere, îşi găseşte un amărât de loc de muncă pentru salariul minim pe economie (1900 de lei din ianuarie 2018, adică vreo 249 de euro la cursul actual). El trebuie să facă naveta (nu toţi angajatorii decontează transportul şi asta îl costă pe angajat vreo sută de lei, şi nu toţi angajatorii oferă “bonuri de masă”). Un astfel de angajat (care munceşte zilnic 10-12 ore, plus cele petrecute pe drum) ar primi, efectiv, circa 1194 de lei (dacă nu are persoane in întreţinere va câştiga 1162 de lei). Cum îşi imaginează cineva că patru persoane (doi adulţi şi doi copii minori) pot trăi decent cu această sumă? Adaug alocaţia pentru cei doi copii: 168 de lei; total: 1362 de lei.  E nevoie să îşi plătească şi utilităţile: apă, canal, energie electrică, gaz, gunoi; e nevoie să plătească alimentele, rechizitele, hainele. Haine nu cumperi in fiecare zi, dar copiii cresc repede. Acest om, care face zilnic naveta, pe orice fel de vreme, se sacrifică pentru a oferi copiilor un viitor mai bun. Pe măsură ce copiii cresc nevoile lor sunt mai mari - liceul la care ar trebui să meargă pentru clasele obligatorii a noua şi a zecea nu e aproape de domiciliu, uneori e atât de departe încât copiii ar trebui să stea la internat. Câte licee au internat şi cum arată acele puţine internate care mai există? Dar chiar şi aşa, locuind cu ploşniţele in cameră, tot le trebuie bani pentru alimente, pentru cele necesare la şcoală. Să mai urmeze cursurile şi in următorii doi ani? Slabe şanse. Şi partea cea mai rea este că nici nu găsesc unde să se angajeze după terminarea celor zece clase - .şi ciclul se repetă: copiii cresc, întemeiază familii ş.a.m.d..
Cum poate fi rupt acest cerc vicios?

25 iul. 2018

Trandafirul. Fleur and Color on Wednesday

Trandafirul este, probabil, cea mai populară floare din lume şi, se pare, există de mii de ani, fosile de trandafir fiind descoperite inclusiv in mormintele unor faraoni.
Trandafirul apare in legende şi mituri la mai toate popoarele. In zona asiatică, in cele mai vechi lucrări religioase şi spirituale din Zend (Avesta - culegere de texte mitologice şi religioase persane, devenită cartea sfântă în Mazdeism, atribuită profetului iranian legendar Zarathustra.), in învăţăturile Persiei antice, in literatura Indiei antice, trandafirul are întotdeauna un rol in simbolismul creării lumii şi a oamenilor. Vishnu, de exemplu, şi-a creat soţia, pe Lakshmi, din 108 petale mari de trandafir şi 1008 petale mici, trandafirul devenind astfel simbol al frumuseţii.
Într-o legendă romană, Flora, zeiţa primăverii şi a florilor, într-o zi o găseşte moartă pe cea mai iubită nimfa a ei. Sfâşiată de durere, i-a rugat pe toţi zeii să îi vină in ajutor şi să transforme corpul inert al frumoasei nimfe într-o floare care să fie regina florilor. Apollo, zeul artelor, i-a dat suflarea vieţii, Bacchus, zeul viţei-de-vie, a scăldat-o in nectar, Vertumnus, zeul anotimpurilor, i-a dat parfum, Pomona, zeiţa abundenţei fructelor, i-a dat forma unui fruct şi Flora însăşi i-a oferit o diademă din petale catifelate. Şi aşa a luat naştere trandafirul, Regina Florilor.
Ella e-n vacanţă, dar păstrez tradiţia Fleur and Color. Până revine Ella tabelul pentru înscrierea postărilor este la Rux, pe blogul Copilărim.
₪₪₪
Poveşti cu trandafiri

Chemarea. Jocul cuvintelor

Luna strălucea pe cerul catifelat al nopţii ca o monedă uriaşă din argint, aruncând sclipiri jucăuşe in apa neagră de beznă care clipocea la marginea digului pustiu. Se auzea glasul mării acompaniat de câteva acorduri de jazz ce ajungeau la el întretăiate, dintr-un local aflat in apropiere, mai sus, dincolo de plajă; un loc unde, seara, se adunau localnicii, marinarii şi turiştii, uitând de griji, de drumuri, de familie, împărtăşind vicii şi depănând poveşti cu iz de legendă.
Nisipul fin era ridicat de un vânt zglobiu şi răsucit ca in dansul mistic al dervişilor rotitori, dans care simbolizează crearea universului. In ritmul muzicii inimii care cânta de iubire, îmbătat de parfumul nopţii cu lună plină, se legăna şi el, încetişor, cu privirea fixată la valurile cu guler alb de dantelă.
Era îndrăgostitul clasic: iubea iubirea, şi nimic nu-i vindeca aceasta dependenţă. Uneori se simţea vinovat pentru aceste rătăciri ale inimii nestatornice aflată veşnic in căutarea focului din fiecare început.
Un sunet ciudat, dar plăcut, i-a reverberat in fiinţă. Nu era marea şi nu era vântul, nu era glas de om dar era melodios, chemându-l, parcă, in apa întunecată, pat cu aşternut de mătase neagră, argintată. Doar câţiva paşi îl despărţeau de îmbrăţişarea eternă....
Jocul celor 12 cuvinte, găzduit de Eddi. Pe blogul Cartim se află tabelul pentru înscriere.
Cele 12 cuvinte sunt: jazz, dans, familie, seara, clasic, dependenta, iubire, povesti, sunet, rataciri, vicii, luna.

La plimbare seara. Miercurea fără cuvinte!

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  Jocul pornit de Carmen, continuat de Călin Hera şi preluat de Carmen, din nou. Sunt invitaţi în joc toţi cei care doresc. Tema ediţiei: Plimbarea de seară.
Sursa primelor două poze: Braşov, oraşul sufletuluimeu.
HAPPY WW!

24 iul. 2018

Un ocultist la Curtea Franţei - Cosimo Ruggieri

Cosimo Ruggieri nu a fost un mistic. A fost, probabil, iniţiat in câteva ştiinţe oculte, aceste “tehnici vrăjitoreşti” la fel de vechi ca şi umanitatea, care mai sunt practicate şi azi de populaţia Bambara sau cei din tribul Dogonii din Africa, ca exemple, dar astrologi, ocultişti, parapsihologi etc. întâlnim şi azi - unii dau consultaţii chiar şi la telefon, in ziare şi reviste, la televizor…
Data naşterii lui Cosimo Ruggieri (numit in Franţa Côme Ruggieri sau Cosme de Rogier) nu este cunoscută dar se ştie că s-a născut in Florenţa (fiul unui medic care practica şi astrologia la curtea ducelui de Urbino, Lorenzo al II-lea de Medici, tatăl Caterinei) şi se presupune că e din generaţia Caterinei de Medici (n. 13.04.1519, Florența - d. 05.01.1589, Blois), viitoarea regină a Franţei, soţia lui Henric al II-lea, pentru că ea l-ar fi adus la Curtea Franţei cu ocazia căsătoriei, in 1533, ca spion şi consilier personal (unii afirmă ca tatăl lui Cosimo ar fi urmat-o pe Caterina in Franţa). Alte surse susţin că Ruggieri a ajuns in Franţa alături de ambasadorul toscan, Petrucci, şi reputaţia lui ca om de ştiinţă şi de cultură i-a adus postul de profesor de limba italiană pentru Elisabeta de Austria, soţia viitorului rege Carol al IX-lea (Charles-Maximilien, numele la naştere). Ceea ce pare a fi sigur este că Ruggieri a fost semnalat prima dată in Franţa in anul 1571. Dintr-o scrisoare a ambasadorului Alamanni, datată 26 aprilie 1574, se ştie despre Ruggieri că “meseria lui e de astrolog şi e capabil să prevadă viitorul, câştigând deplina încrede a Reginei Mamă, şi cunoscând atât de multe lucruri a fost ales să predea limba toscană pentru fiul reginei, Francisc, duce d’Alençon, având şi rolul de a-l supraveghea in relaţiile sale cu hughenoţii”.
Cosimo Ruggieri e cunoscut ca astrolog, alchimist, ocultist dar şi ca necromant. Legendă sau ba, el ar fi fost cel care prepara pentru Caterina “poţiunile” care o ajutau pe aceasta să scape de duşmani. Ruggieri era interesat de intrigile politice şi se bucura de încrederea reginei. El ar fi fost in spatele denuţului făcut împotriva reginei Margot (Margareta de Valois, soţia lui Henric de Navara, viitorul rege Henric al IV-lea) şi a altor doamne de la curte care aveau amanţi şi despre care s-a spus că ar fi uneltit împotriva regelui Carol al IX-lea pentru a-l aduce pe tron pe fratele acestuia, ducele d’Alençon (fiul cel mai mic al regelui Henric II şi al Caterinei de Medici). Complotul a fost dejucat de ducele de Montmorency şi, se pare, de Ruggieri, care ar fi informat-o pe Caterina. Tinerii cavaleri acuzaţi de complot au fost arestaţi, torturaţi şi decapitaţi.
In casa cavalerului La Môle (iubitul Margaretei de Valois) a fost descoperită atunci o figurină de ceară străpunsă de ace şi care părea să-l reprezinte pe rege, rege care avea o stare de sănătate precară la acel moment şi s-a declarat că boala i se trage de la magia neagră. Statueta şi magia au fost puse in seama lui Ruggieri, pentru care s-a emis, in 22 aprilie 1574, un ordin de arestare. Ocultistul a aflat despre ordin, a fugit şi s-a adăpostit in casa ambasadorului Toscanei, lângă Paris. La scurt timp, însă, a fost arestat in pădurea Saint-Germain, deghizat in ţăran.
Cavalerii acuzaţi de trădare au fost decapitaţi in 30 aprilie 1574, iar Ruggieri a fost condamnat la galere, dar a beneficiat de un regim preferenţial şi şi-a petrecut timpul in cabina căpitanului unde “preda” matematică şi astrologie. Mai târziu, Ruggieri reapare la curte şi, in 1585, primeşte conducerea mănăstirii Saint-Mathieu, in Bretania, ca recompensă pentru serviciile sale de spion pe lânga ducele de Alençon.
Despre Caterina de Medici se spune că din fragedă tinereţe căutase ajutorul vrăjitorilor şi al ghicitorilor (deşi era o catolică ferventă) şi, uneori, viitorul i-a fost prezis cu precizie înfricoşătoare. Nostradamus i-a ghicit reginei, in 1555, moartea regelui Henric al II-lea, moarte care a avut loc patru ani mai târziu, cu toate detaliile prezise, dar magicianul ei preferat rămâne Cosimo Ruggieri. Acesta specula credinţa reginei in puterile oculte şi nu ezita să recurgă la mari înscenări, punând uneori in joc o întreagă trupă de complici.
Ruggieri i-a prezis Caterinei că va deveni regina Franţei (susţinând şi continuând profeţia colegului său) şi va avea zece copii (a avut zece - trei au murit de timpuriu, trei dintre băieţi au fost regi şi două dintre fete au fost regine). După căsătoria cu Henric al II-lea, timp de unsprezece ani nu râmâne însărcinată (poate pentru că soţul ei era mai ocupat cu Diane de Poitiers) şi se teme de repudiere, dar in 1544 dă naştere primului copil: Francisc (al II-lea).
In 1560, in castelul Chaumont, Ruggieri a prezis, într-o oglindă de oţel, destinul dinastiei Valois şi viitorul Franţei. Cum-necum, predicţiile lui s-au adeverit: dinastia Valois a pierdut tronul Franţei când Henric al IV-lea e încoronat in 1594 (el a fost primul din Casa de Bourbon). In acea zi “de predicţii”, ocultistul, cu o voce cavernoasă, cu un gest amplu şi cu ochii fixaţi spre cer, a făcut o ultimă profeţie: “Feriţi-vă de Saint-Germain, va aduce moartea!” (din Magicieni, de Gerard Majax)
Un alt scenariu (magicianul deţinea o bogată recuzită, executată de el sau după indicaţiile lui, şi perfecţionase multe trucuri): a prezentat pentru regină in aşa-numitul “Turn al diavolului” din castelul Vincennes, tăierea capului unui copil, dar, in fapt, el nu tăiase capul copilului, ci prin tehnici de el ştiute, dar cu ajutorul unui complice, a făcut in aşa fel încât, din cufărul utilizat, să scoată un cap de ceară in care ascunsese o băşică plină cu sânge de animal, in timp ce copilul dispărea in spatele unei draperii (mai târziu, copilul a fost ucis de complice, pentru păstrarea secretului). Capul ar fi răspuns la orice întrebare pusă de muribundul rege Carol, dar acesta era mut de spaimă; capul se răsuceşte spre el şi-i spune: “Moartea vine să te vindece… Caterina va salva Franţa”. Dus la palat (in secret, cum a şi plecat), regele mai trăieşte, agonizând, cinci zile. Caterina devine regentă.
Crezându-l pe Ruggieri, Caterina de Medici nu se apropia de biserica Saint-Germain-l’Auxerrois; a părăsit castelul Saint-Germain de lângă Paris şi, spre sfârşitul vieţii, a crezut că a reuşit să dezmintă acea ultimă profetie a astrologului. In 1589, la Blois, fiind foarte bolnavă, a trimis după preotul care-i era duhovnic, dar acesta nu a fost găsit şi un altul a venit in locul lui. După ce o ascultă, preotul îi dă împărtăşania. Ea îl întreabă cine este:
- Sunt abatele de Chablis…
- Dar cum vă numiţi?
- Julien de Saint-Germain…
Caterina scoase un suspin prelung şi, cu o voce liniştită, murmură: - Atunci sunt pierdută…
Câteva ore mai târziu îşi dădea ultima suflare.
(din cartea Magicienii, de Gerard Majax, ed. RAO, Bucureşti, 1993 - o carte in care autorul explică modul in care unii magicieni îşi execută “numerele”).
Cosimo Ruggieri si-a continuat meseria de astrolog, avand sustinatori puternici.
In 1598, la Nantes, a fost suspectat de participare la atacul asupra lui Henric al IV-lea deoarece in casa lui s-a găsit o figurină de ceară care îl reprezenta pe rege şi care avea un cui înfipt in inimă. A fost arestat şi s-a apărat arătând că in fatidica noapte a Sfântului Bartolomeu (noaptea dintre 23 şi 24 august 1572) când mii de hughenoţi (calvinişti francezi) au fost masacraţi el a salvat viaţa regelui (Henric al IV-lea a fost protestant înainte de a se converti la catolicism). Din ordinul lui Henric al IV-lea, care era sceptic cu privire la aceste presupuse arte oculte, a fost eliberat.
Cosimo Ruggieri, spre deosebire de celebrul său contemporan Nostradamus, a lăsat doar câteva lucrări scrise - spre sfârşitul vieţii va scrie câteva almanahuri (calendare in broşură), dintre care unul, publicat in 1601 e păstrat la Biblioteca Naţională a Franţei - pentru fiecare lună a anului a scris un catren. Tot pe atunci, căzut in dizgraţia “mărimilor vremii” prezicea viitorul pentru cine era interesat, sub numele de Jean Querberus.
Se spune că, pe patul morţii, l-ar fi alungat pe preotul care venise să-l împărtăşească şi a refuzat să se mărturisească. Moare in 28 martie 1615, la Paris. Noaptea, vecinii l-ar fi auzit scoţând strigăte groaznice - dimineaţă l-au găsit mort; au zis că fusese sugrumat de diavol. In timpul înmormântării, din cauza reputaţiei sale de ateu, au avut loc incidente pe străzile Parisului.
Informaţiile despre moartea şi înmormântarea lui Cosimo Ruggieri au, totuşi, caracter de legendă, presupunându-se că un iezuit, François Garasse (1585-1631), ar fi urmărit doar să discrediteze o personalitate controversată.
₪₪₪
Regina Caterina de Medici, susţin unii istorici, nu ar fi fost atât de crudă şi de intrigantă cum este descrisă cel mai des, inclusiv de romancieri. Ea ar fi fost, între altele, o susţinătoare a artelor. Când a rămas văduvă era doar o femeie singură cu cinci copii minori şi două familii puternice (Bourbon si Guise) care voiau să-i ia coroana. Henric al IV-lea (zis şi cel Bun) ar fi zis că ceea ce Caterina a făcut a fost pentru a asigura tronul pentru fiii ei. Politica ei a apelat uneori la măsuri disperate pentru a menţine familia Valois la putere. Fără ea nici unul dintre fii ei nu ar fi reuşit să rămână la putere. Anii în care a condus au fost numiţi “anii Caterinei de Medici”, conform biografului ei, Mark Strage. Politica sa a fost mereu în interesul ţării adoptive (wiki).
Nu trebuie să fie de mirare că, in secolul XVI, o regină, femeie puternică, intuitivă, inteligentă, credea in “forţele oculte” pe care unii susţineau că le stăpânesc. In evul mediu, din timpul Renaşterii (perioada secolelor XIV-XVI) şi până la sfârşitul secolului XIX, oamenii din civilizaţiile occidentale au practicat, între altele, şi cristalomanţia; prin anul 1850 spiritismul devenise o modă…
Ca mai toţi florentinii din epoca ei, Caterina de Medici credea in vrăjitorie, in puterea talismanelor, in harul astrologilor...

23 iul. 2018

Prohibiţia. Citate favorite

John F. Kramer, abia numit înalt comisar pentru prohibiţie, a declarat pompos: Legea aceasta va fi respectată in oraşele mari şi mici şi in state, iar acolo unde nu va fi respectată, ea va fi impusă! Legea spune că este interzisă fabricarea alcoolului pentru consum. Vom veghea pentru a nu fi fabricat, nici vândut, nici dăruit, nici încărcat pe vreun mijloc de transport, pe pământ, sub pământ sau in aer.
Rareori s-a întâmplat ca o profeţie să arate atât de necugetat de falsă.
**
Prohibiţia nu s-a abătut pe neaşteptate asupra publicului american la 17 ianuarie 1920. […] Se considera, in general, că era gândirii limpezi şi a vieţii curate, cum a fost salutată cu entuziasm prohibiţia de către Liga împotriva cârciumilor in zorii acelei zile din ianuarie 1920, a fost cea mai alcoolică perioadă din istoria Statelor Unite. […] Noua lege a făcut ca milioane de cetăţeni, până atunci destul de neinteresaţi de băuturile tari, să devină cheflii rebeli, producători de alcool la domiciliu şi purtători  clandestini de sticle plate. […]
Cruciada antialcoolică începuse prin 1840 - cruciadă care după opt zeci de ani avea să descopere cu melancolie că cotitura ei victorioasă se transformase in sursa unui viciu prodigios, a unei fantastice bogăţii pentru gangsteri şi a multor morţi  datorate puştilor mitralieră şi otrăvirilor cu băuturi aloolice falsificate. […]
Pentru a purifica izvorul învăţăturii lor, prohibiţioniştii interveneau şi in textul Bibliei. Dr. Charles Foster Kent, profesor de istorie a Bibliei la Yale, a primit misiunea de a expurga scripturile de orice fel de referire la alcool. De pildă, versetul din Cartea a doua a lui Samuel, 6:19: Şi a împărţit la tot poporul, la toată mulţimea lui Israel, şi la bărbaţi şi la femei, la fiecare câte o pâine, câte o bucată de carne şi câte o cană cu vin, a devenit: Şi a împărţit întregii mulţimi adunate câte o chiflă, o porţie de carne şi o turtă cu struguri.
Din momentul interzicerii spirtoaselor, 105 milioane de americani renăscuţi urmau să aibă ochi strălucitori, răsuflarea plăcut mirositoare şi ficat sănătos. Cel puţin in teorie. Când vom obţine prohibiţia - făgăduia Billy Sunday, înfocat evanghelist - problema folosirii surplusului produs de ferme va fi rezolvată într-o clipită. Copiii beţivilor vor consuma acest surplus sub formă de clătite la micul dejun. Clătitele nu erau singurul lucru care avea să prisosească. […]
In oraşul Chicago, in 1930, agenţii federali au identificat existenţa a zece mii de baruri clandestine, iar fiecare dintre ele cumpăra săptămânal şase butoaie de bere de câte 55 de dolari bucata, ceea ce le aducea bandelor încasări săptămânale de 3,5 milioane de dolari. Se adăugau celelalte băuturi alcoolice…
Legea a fost abrogată in 1933, dar gangsterii au rămas; chiar şi azi se menţine ca model sistemul de “teritorii sub mandat”, făurit cu trudă de Al Capone in anul 1919. […] Gangsterul din era prohibiţiei aparţinea, aproape in mod invariabil, celei de a doua generaţii de americani. Stăpânitorii bogaţi, reticenţi, misterioşi ai cartelurilor de astăzi sunt delincvenţii din mahalalele rău famate de ieri. […]
Într-un anumit sens, anii prohibiţiei au fost o perioada de tranziţie: faza experimentală a marilor afaceri negociate de bande.
(din Chicago sub teroare - The Bootleggers (1961) - de Kenneth Allsop, Ed. Politică, Bucureşti, 1978; traducător: Eugen B. Marian).
₪₪₪
Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.
₪₪₪
Britanicul Kenneth Allsop (19.01.1920-23.05.1973) a fost prezentator de televiziune, autor, naturalist, reporter BBC (unde avea şi o emisiune), rector al Universităţii din Edinburgh (1968-1971). Cariera de jurnalist a început-o in anul 1938.
Se presupune că a murit in urma unei supradoze de barbiturice.
Cartea Chicago sub teroare se referă la anii Prohibiţiei americane, perioadă in care violenţa şi corupţia au atins cote maxime. In acei ani Chicago se afla sub teroarea bandelor de gansteri foarte violenţi care nu se sfiau să se ucidă in public fără a le păsa că gloanetelor le cădeau victimă şi oameni care nu aveau vreo legătură cu neînţelegerilre lor. Autorităţile nu le puteau face faţă şi niciodată nu descopereau autorul vreunui omor săvârşit de mebrii bandelor.
La acea vreme Al Capone deţinea cea mai mare putere şi cea mai mare bogăţie. Era violent, fără scrupule şi - dacă îi credem pe unii autori - cam sărit de pe fix. Alţi contrabandişti violenţi, imorali şi fără teamă de lege pe care i-a ridicat prohibiţia şi care îşi împărţeau oraşul Chicago: Johnny Torio, Dion O'Banion şi Big Jim Colosimo.
Cartea nu se referă numai la acea latură senzaţională pe care o constituie istoria gansterilor americani, ci cuprinde şi latura socio-politică şi culturala a erei in care cei ca Al Capone şi-au creat o faimă devenită mai apoi legendară.
          Al Capone (Alphonse Gabriel Capone, n. 17.01.1899-d. 25.01.1947) a fost unul dintre cei mai faimoşi (şi violenţi) gansteri americani din anii 1920-1930. A dominat lumea interlopă din Chicago, ajungând conducătorul unei mari reţele de crimă organizata (Lucky Luciano, alt gangster, este cel care a “organizat”, de fapt, crima). De numele lui Capone e legată noţiunea “spălare de bani” - el îşi camufla resursele încasărilor prin unele afaceri aparent legale: spălătorii, vânzare de mobilă veche şi antichităţi etc.. Şi-a obţinut veniturile din afaceri cu jocuri de noroc, reţele de bordeluri, extorcare de bani sub forma taxelor de protecţie şi a devenit foarte puternic (şi foarte bogat) in anii regimului Prohibiţiei, din traficul ilegal de băuturi alcoolice. Autorităţile nu au reuşit să îl condamne pentru omoruri sau alte infracţiuni foarte grave, dar au reuşit să îl închidă pentru evaziune fiscală. 

21 iul. 2018

Pentru zâmbit

Un inspector la raionul de peşte:
- Ave
ți documente pentru peștele ăsta?
- Da' ce vă trebuie? Certificatu' de deces?
*
- Pe dumneata te-am văzut foarte des! zice judecătorul acuzatului. De câte ori ai mai fost condamnat?
- Niciodată, domnule judecător! Eu sunt portarul de la bordel...
*
Planurile de viitor care nu corespund posibilităţilor tale financiare, intelectuale sau fizice, se numesc visuri.
*
Principala problemă a medicinei cu plată este transformarea unei boli acute într-o boală cronică.
*
Nu-mi plac oamenii care n-au gust! (zice canibalul)

20 iul. 2018

Ce spune vulpea? Meloman pentru o zi

Fără ocazia aceasta a provocării muzicale, ca meloman pentru o zi, n-aş fi avut idee că Ylvis sunt un duo norvegian de comedie format din fraţii Vegard şi Bård Ylvisåker. Cei doi au debutat in anul 2000 şi au susţinut multe spectacole de comedie, in mai multe ţări. Au susţinut şi concerte, au apărut in spectacole de televiziune, emisiuni de radio, videoclipuri muzicale. Sunt gazde ale talk-show-ului I kveld med Ylvis (in Seara asta cu Ylvis), emisiune pentru care au scris cântecul şi au filmat videoclipul muzical The Fox (What Does The Fox Say?) - Vulpea (Ce Spune Vulprea?). In anul 2013 videoclipul a devenit viral pe Internet; la ora actuală are sute de milioane de vizualizări.
Îmi place foarte mult şi… asta este! L-am plasat aici. E vesel cântecul, ca o poveste pentru copii.
Cei doi fraţi şi-au petrecut copilaria in Angola si Mozambic, unde tatăl lor a fost inginer, in timpul războaielor civile. După câţiva ani familia a revenit in Norvegia şi băieţii au primit educaţie muzicală, instruiţi fiind pentru instrumente clasice (Vegard a cântat la violă şi Bård la vioară); au renunţat la aceste instrumente, Vegard concentrându-se în schimb pe chitară, voce, pian, contrabas şi comedie, şi Bård pe chitară, voce, comedie şi acrobaţii.
₪₪₪
Iulisa, Meloman pentru o zi, şi Carmen, cu Provocarea muzicală, ne invită in fiecare vineri să ne întâlnim la Iulisa, aducând cu noi melodii preferate.
Amănunte pe blogul Între vis şi realitate, înscriere pe blogul Iulisa.
Să ne revedem cu bine la Friendship Friday!

Pe terasă. Fleur and Color

Pe terasă doar cu gândul!
M-am străduit să fotografiez cât mai bine un tablou-puzzle montat cu ani in urmă şi care, având flori şi culori, se potriveşte ca idee temei jocului. Am făcut vreo zece poze pâna m-am hotărât la cea postata… Nu-mi iese, şi pace bună!
Îmi place să montez piese de puzzle şi pentru că funcţionează butonul de oprire a fluxului de gânduri nedefinite, pentru că mă pot gândi numai şi numai la piese, căutând-o pe cea potrivită - şi aşa se ordonează şi gândurile.
Piesele de puzzle formează un tablou al artistului Sung Sam Park: Castello di Verrazzano (in vale), Toscana (intre Florenta şi Siena).
Sam Park (pictorul despre existenţa căruia am aflat numai datorită acestui puzzle) s-a născut la Seul (Coreea de Sud) şi a studiat pictura la o şcoală locală. După ce a terminat cursurile Universităţii Jung Ang a călătorit in Franţa unde, alături de alţi artişti tineri, a studiat pictura la Paris. A expus in multe galerii de arta din lume. Stilul său de zi reflectă inspiratţa artiştilor impresionişti francezi şi tablourile sale au devenit foarte căutate. In 1994 s-a stabilit in Statele Unite ala Americii, in California.
Moşia Verrazzano are graniţele neschimbate de 1000 de ani şi suprafaţa e de 230 de acri, din care 52 de hectare sunt cultivate cu viţă de vie, la altitudini intre 260 şi 420 de metri deasupra nivelului mării, într-un sol pietros, bogat in calcar - e una dintre cele mai cunoscute şi apreciate podgorii din Toscana, unde se cultivă mai multe soiuri de struguri. Construcţia este mai mult etruscă decât romană, fiind atestată din 1150. Ştiu acestea pntru că tocmai am citit pe net - dacă tot am postat fotografia acestui puzzle.
Giovanni da Verrazzano, exploratorul care a descoperit Golful New York (şi o mare parte din coasta de est a Americii), s-a născut in acest loc in anul 1485. Celebrul pod din New York, între Brooklyn şi Staten Island,  a fost numit după el, in anul 1964.
Familia Verrazzano era de origine lombardă şi a preluat numele zonei unde s-a stabilit cândva in secolul al şaptelea. Ultimul descendent Verrazzano s-a stins in 1819. In anii 1920 castelul a ajuns in proprietatea familiei florentine Ridolfi - Luigi Ridolfi a fondat echipa de fotbal Fiorentino, in 1926. In 1958, familia florentină Cappellini a preluat castelul aproape in ruină şi i-a readus gloria din trecut prin restaurarea vilei şi reconstruirea terenului agricol şi podgoriilor respectând caracteristicile istorice şi arhitectonice ale zonei Chianti.
Ella e-n vacanţă, dar păstrez tradiţia Fleur and Color. Până revine Ella tabelul pentru înscrierea postărilor este la Rux, pe blogul Copilărim.

19 iul. 2018

Tabelele. Ce chestii minunate!

Tabelele sunt acele chestii minunate ale căror spaţii trebuie să le tot umpli cu cifre sau litere. Tabelele cuprind informaţii - fel şi fel de informaţii: date despre bolile tale, despre câtă apă ai consumat într-o lună, despre datele tale personale, despre cum stai cu finanţele, despre ce ai cumpărat ş.a.m.d.. Cine reuşeste să adune toate tabelele despre tine află foarte multe despre cum îţi duci viaţa, ce-ţi place sau ce suferinţe ai.
Tot in tabele - statistice - sunt cuprinse şi o mulţime de minciunele sau de exagerări menite să te sperie. De exemplu: la fiecare cinci minute un om moare din cauza de (şi sunt zeci de cauze şi adunânâd sutele de mii de morţi într-o lună te întrebi - firesc - cum de sunt tot mai mulţi oameni pe Terra dacă mor in fiecare an cu milioanele, conform tabelelor statistice, desigur.
Tabelele pot contribui, indirect, la distrugerea sistemului imunitar. In tabele sunt repartizate vaccinurile de care un om trebuie, obligatoriu, să aibă parte din prima zi de viaţă şi până in ultima. In tabele sunt trecute numele tuturor celor care refuză prea multe vaccinuri. Sunt bune vaccinurile, nimic de zis dar… sistemul imunitar n-ar trebui lăsat să se dezvolte? Aşa cum sunt prezentate vaccinurile pare că toţi cei vaccinaţi nu se vor mai îmbolnăvi (prea des) şi vor trăi, sănătoşi, până la adânci bătrâneţi - fapt care ar putea enerva tabelele in care sunt trecute numele celor care au acceptat sterilizarea pentru a nu se mai inmulţi populaţia Terrei. Deh! Asta-i treaba cu tabelele: te ajută să te încurci in date contradictorii, pe sistemul: dacă nu-i poţi convinge, zăpăceşte-i.
Tabelele te ajută să îţi ţii ordine inclusiv in viaţă! In tabele îţi poţi nota, cronologic, întâlnirile la care trebuie să ajungi, activităţile zilnice, produsele pe care trebuie să le cumperi şi multe altele. Tabele pretutindeni! Tabele mici şi mari! Ce chestie minunată!
In tabele e cuprinsă viaţa omului! Cu tabelele e mai uşor de răspuns la o întrebare de genul: Cum arată viaţa ta? Viaţa mea e un tabel foarte lung, cu vreo sută de coloane şi mii de rânduri; capul de tabel este scris cu aldine roşii şi chenarul principal este albastru; liniile care delimitează coloanele sunt verzi…
Postare pentru Tema Jocului celor 12 cuvinte - tabelul (desigur, tot un tabel) :) e găzduit tot pe blogul CartimTemele săptămânii: Jurnal şi Tabele

Solitudine. Jocul cuvintelor

Pe stânca înaltă, separată de munte cine ştie când şi cine ştie cum, ascunsă vederii între brazii cu tulpini groase, se ghicea o căbănuţă modestă din lemn neşlefuit, ridicată de mâini nepricepute. O primise demontată, într-un pachet mare legat cu panglică, după comanda făcută direct la producător. A cărat-o şi a montat-o singur pe vârf de piatră, aproape de stele.
Îl atrăgea grafica - şi-a luat cu el multe culori, să deseneze apusul, răsăritul, luna şi stelele, norii alergându-se pe cer, stânca, pădurea, ploaia şi fulgerele. Se simţea acolo, aproape de cer, ca trezit dintr-o lungă comă. Fiecare zi era o sărbătoare. Noapte de noapte, o buhă monologa undeva aproape şi, din când in când, un lup - dulău nocturn al pădurilor - se apropia să caute mâncare, şi mereu găsea ceva. Poate că şi lupul singuratic ajunsese acolo sătul fiind de haită.
Jocul celor 12 cuvinte, găzduit de Eddi. Pe blogul lui se află tabelul pentru înscriere.
Cele 12 cuvinte sunt: grafica, stanca, panglica, sarbatoare, pachet , comanda, coma, stele, culori, dulau, nocturn, buha.

18 iul. 2018

Dor de ducă in vacanţă. Miercurea fără cuvinte

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  Jocul pornit de Carmen, continuat de Călin Hera şi preluat de Carmen, din nou. Sunt invitaţi în joc toţi cei care doresc.
HAPPY WW!

17 iul. 2018

Liberul arbitru. Citate favorite

Viaţa este ca un joc de cărţi. Cărţile pe care le-ai primit sunt determinismul, modul in care le joci e liberul arbitru. (Jawaharlal Nehru; n. 14.11.1889-d.27.05.1964, primul premier al Indiei de când aceasta a devenit stat independent). Altfel spus: eşti liber să alegi, dar nu eşti liber de consecinţele alegerii tale.
Sunt convins că majoritatea oamenilor nu știu ce cred, mai degrabă știu doar ce vor să creadă. Câți oameni dau vina pe Dumnezeu pentru atrocitățile omului, dar nici n-ar visa să închidă o mamă pentru crima fiului ei? (Criss Jami, născut Christopher James Gilbert, in 29.05.1987, autor, poet, filosof şi muzician american)
Dumnezeu nu este despre faptul că ţi se întâmplă lucruri bune sau rele, ci este despre alegerile personale - exercitându-ţi darul liberului arbitru. Dumnezeu doreşte să aveţi o viaţă bună şi lucruri frumoase dar nu vi le face cadou. Trebuie să alegeţi acţiunile care vă duc spre o astfel de viaţă. (Jim Butcher, n. 26.10.1971, autor american cunoscut mai ales pentru seria cărților de fantezie “Dosarele lui Dresden” - The Dresden Files).
Nimeni nu ne salveaza in afară de noi înşine. Nimeni nu poate şi nu e posibil. Noi înşine trebuie să parcurgem calea. (Gautama Buddha). Altfel spus: suntem in propriile mâini. Cum zicea Mark Helprin: Dacă nimic nu este întâmplător și totul este predeterminat, cum poate exista liberul arbitru? Răspunsul este simplu, nimic nu este predeterminat, nu este determinat, nu a fost determinat şi nu va fi determinat. Și Stephen Hawking adaugă: Am observat că și cei care pretind că totul este predeterminat și că nu putem face nimic pentru a schimba, se asigură înainte de a traversa strada.
Conflictul interior este adesea dovada că nu sunteți cu adevărat voi înșivă. (Eldon Taylor in cartea Gotcha! The Subordination of Free Will, 2015)
Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.

14 iul. 2018

Aştept. Meloman pentru o zi

Gortoz a ran (Aştept), este un cântec interpretat de Denez Prigent (n.17 februarie 1966, Bretania) şi Lisa Gerrard. Melodia a apărut pe albumul Irvi (2000, al treilea album al interpretului şi compozitorului breton); regizorul Ridley Scott a solicitat-o pentru coloana sonoră a filmului Black Hawk Down (Elicopter la pământ), un film (din 2001) a cărui acţiune e centrată pe un eveniment real petrecut in Somalia (1993), in timpul războiului civil. Melodia este interpretata in limba bretonă, limbă celtică din Bretania, vestul Franţei.
Iulisa, Meloman pentru o zi, şi Carmen, cu Provocarea muzicală, ne invită in fiecare vineri să ne întâlnim la Iulisa, aducând cu noi melodii preferate.
Amănunte pe blogul Între vis şi realitate, inscriere pe blogul Iulisa.

Să ne revedem cu bine la Friendship Friday!

13 iul. 2018

Grasul din bucătărie. Fleur and Color

De-a lungul timpului mama a tot plantat, in ghivece, in jardiniera balconului, fel şi fel de flori, fructe (roşii cherry şi clasice), legume, păioase. Am avut morcovi din producţie proprie (categoric, nu “pe săturate”), roşii mari (câteva tulpini foarte încărcate), ceapă verde, usturoi (a renunţat repede pentru că mirosea toată casa a usturoi), pătrunjel (pentru frunze), busuioc, orz, grâu, ardei iuţi şi… ardei graşi.
La vremea când aceste plante se dezvoltau excelent in balcon nici teiul, nici corcoduşul şi nici tuia nu erau aşa de înalte încât “să ia lumina”… Acum ar trebui “cosmetizaţi” copăceii pentru că nu mai sunt luminoase camerele dar vara sunt foarte buni: ţin umbră. In plus, între ramurile lor poposesc fel şi fel de zburătoare - vor poposi şi după ce le vor fi “tunse” coroanele.
Gata cu introducerea. Vi-l prezint pe grasul din bucătărie: ardeiul gras.
De la primele zile mai calde (ale primăverii) şi până la primele zile reci (ale toamnei) stătea in balcon şi se bucura de soare şi lumină. In zilele friguroase îşi avea locul in bucătarie - unde, in 2011, a şi fost fotografiat.
Din fotografia de mai jos zâmbesc - din trecut - nişte crini…
Ella e-n vacanţă, dar păstrez tradiţia Fleur and Color. Până revine Ella tabelul pentru înscrierea postărilor este la Rux, pe blogul Copilărim.