Îmi place Zorro. Miercurea fără cuvinte

HAPPY WW!

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  Un joc iniţiat de Carmen; găzduit şi de Călin Hera doi ani.

Sursa foto: Print screen din filmul Zorro (1975), cu Alain Delon.    

Frica ucide mintea. Citate favorite

Nu îmi va fi teamă. Frica este cea care ucide mintea. Frica este moartea măruntă care aduce distrugerea totală. Îmi voi infrunta frica. Îi voi da voie să treacă peste mine și prin mine.

Şi, după ce va fi trecut, îmi voi întoarce ochiul interior şi voi privi în urma ei. Pe unde a trecut frica, nu va mai rămâne nimic. Voi rămâne doar eu. (Frank Herbert in Dune, Editura Nemira, Bucuresti, 1992, traducator: Ion Doru Brana)

**

Toţi oamenii se tem. Toţi. Cel care nu se teme nu este normal… (Jean-Paul Sartre)

*

Nu alegem să ne fie frică, şi mai puţin să ne fie foarte frică. Dar putem alege, in schimb, să înţelegem mai bine frica. Pentru a ne pregăti să acţionăm mai bine in faţa ei. (Christophe André, in Psihologia fricii, Editura Meteor Publishing, Bucureşti, 2019, traducător: Daniel Voicea).

**

Prin demnul anteriu pe care-l port… ţi-e frică fără cauză şi fără motiv (François Rabelais, Cartea a patra).

*

Strămoşii îndepărtaţi şi-au transmis fricile speciei noastre. Ca toate moştenirile, aceste temeri sunt, in acelaşi timp, o şansă pentru supravieţuirea noastră, dar şi o povară pentru calitatea vieţii noastre. Încă din prima noastră zi, suntem “conectaţi la reţeaua fricii”. (Christophe André, Psihologia fricii).

**

Şi acum, nu v-am spus că luaţi drept nebunie ceea ce nu este decât o acuitate accentuată a simţurilor? (Edgar Allan Poe, Povestiri extraordinare).

*

Marile noastre frici rămân, pur şi simplu, pentru că ne supunem lor. Ne supunem lor in comportamentele noastre: fugind. Şi le ascultăm in gândurile noastre: văzând in jurul nostru numai pericole sau ameninţări. Teama ne pune astfel inteligenţa sub influenţa ei. (Christophe André)

**

La luptă! Trebuie să profit de viaţă, să găsesc bucuria, altfel sunt pierdut. Dar cum, cum? (Alexandre Jollien, Le Mètier d’Home)

*

Trebuie să le facem viaţa imposibilă fricilor noastre, in caz contrar, ele vor fi cele care ne vor face viaţa imposibilă. […] Nu-ţi poţi învinge frica fără să cobori in arenă. Pentru a-ţi domina fricile, trebuie să le înfrunţi - cât mai des şi mai constant. (Christophe André)

=======================================================================

Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.

=======================================================================

Frica funcţionează ca un sistem de alarmă a cărui funcţie, la fel ca toate semnalele de alarmă, este de a ne atrage atenţia asupra unui pericol, pentru a ne permite să-i facem faţă cât mai bine. Problema este că acest semnal de alarmă poate fi mai mult sau mai puţin bine reglat.

O frică normala este o alarmă eficient calibrată in activarea, precum şi in reglarea ei - alarma de frică se declanşează numai cu bună ştiinţă, in faţa unui adevărat pericol, şi nu la posibilitatea sau la amintirea unui pericol. […] O frică patologică se aseamănă unei alarme prost reglate, atât in activarea, cât şi in reglarea ei. Când activarea ei este anormală, frica se declanşează prea des pentru praguri de periculozitate prea joase. Sunteţi victima alertelor false frecvente, ca un animal hăituit, o gazelă la adăpat, care tresare şi o ia la fugă la cel mai mic zgomot sau mişcare a frunzelor. […] Atunci când reglarea ei este anormală, alarma de frică nu este modulată. Ea poate degenera foarte repede in panică incontrolabilă. (Christophe André)

Ploaie de mai. Jocul cuvintelor (tema 214)

De la fereastra casei privea parcul pustiu de peste drum. Ploua cu găleata; părea că o mână invizibilă haşurează natura cu linie punctată din apă. Era abia ora opt seara dar lumina zilei scăzuse, umbra norilor coborând mai repede întunericul asupra oraşului. Simţea impulsul de a ieşi, sperând că ploaia va reuşi să alunge durerea ce-o simţea in suflet. A luat o haină la întâmplare şi-a iesit. A traversat strada prin loc nemarcat, in claxoanele şoferilor grăbiţi. Până in parc, la doar cincizeci de metri distanţă, ploaia a udat-o până la piele. Simţea frig şi tremura uşor. Părul i se lipise de cap şi apa curgea şuvoaie. S-a aşezat pe o bancă ascunsă privirilor şi şi-a ridicat faţa spre cerul plumburiu de unde norii grei se scuturau de apă.

Se certase cu mama. In urmă cu un an s-a mutat in casa păritească. Divorţase. După zece ani de căsătorie, între care opt au fost o luptă continuă pentru salvarea unei uniuni care a început din dragoste, a ales să plece. Se săturase de certurile zilnice, din orice fleac. Unde îşi putea găsi adăpost dacă nu in cuibul pe care îl părăsise cu mulţi ani in urmă? Mama a primit-o nu foarte entuziasmată, pentru că făcea parte din generaţia celor care au obiceiul să tragă la un jug chiar şi atunci când îşi dau seama că ară un teren pietros. Acum, mama era cea care căuta zilnic sămânţă de ceartă. Imediat cum intra in casa, obosită după zece ore de muncă, începeau discuţiile despre “ce zice lumea că şi-a lăsat bărbatul”.

Şedea pe banca udă şi plângea. Nu ştia de cât timp plânge şi, poate, nu şi-ar fi dat seama dacă nu şi-ar fi simţit ochii umflaţi. Lacrimile fierbinţi curgeau şiroaie pe obrajii palizi, contopindu-se cu stropii de ploaie reci. Nu făcea nici un efort să-şi reţină lacrimile. Erau lacrimi eliberatoare. Fără a realiza cum, in mintea ei s-a formulat o întrebare: “Când m-a îmbrăţişat mama ultima dată?” Încerca să străpungă cu gândul zidul amintirilor. Îi trebuia prea mult timp pentru a-şi aminti un răspuns care ar fi trebuit să se formuleze instantaneu. Ochii îi alergau pe iarba udă, spre crengile arborilor, spre norii cenuşii - ca şi cum ar fi putut primi răspunsul de acolo. Hohotele de plâns s-au înteţit. Plângea cu sughiţuri, cum nu-şi amintea să mai fi plâns vreodată, căutând răspunsul la o întrebare aparent banală! Frânturi de amintiri se conturau şi dispăreau ca un abur împrăştiat de vânt. Mama nu a îmbraţişat-o prea des; atunci când era mică şi cădea, atunci când era bebeluş şi trebuia să o schimbe, să-i facă baie, s-o scoată la plimbare sigur a luat-o in braţe, dar acele mişcări nu aveau valoare de îmbrăţisări. Mama o ducea şi o lua de la grădiniţă - o lăsa la poartă şi o lua de la poartă, mereu grăbită să ajungă la serviciu sau acasă, mereu ocupată cu ceva. Mama n-a condus-o la gară când a plecat la facultate şi n-o îmbrăţişa când venea acasă, in vacanţe. O aştepta cu mâncare, cu prăjiturile preferate, dar n-o îmbrăţişa. O strângea in braţe o secunda, apoi se elibera, grabită spre ceva. A derulat in minte câte amintiri au venit, şi nu şi-a găsit mama îmbrăţişând-o cu dragoste, strângând-o tare lângă inima ei.

O usturau ochii - poate de la ploaie, poate de la lacrimi. Întunericul serii de mai o învăluise. Singurul zgomot era ropotul picăturilor de ploaie care biciuiau frunzele arborilor. S-a ridicat de pe bancă zâmbind. Inima îi bătea liberă acum. A grăbit pasul spre casă. Ploaia de mai i-a spălat durerile sufletului, cel puţin pentru moment.

In casă, mama a întâmpinat-o îngrijorată, dar zâmbind, ca şi cum nimic nu se întâmplase cu două ore înainte

- Schimbă-te repede, să nu răceşti! Îţi fac un ceai, să-l bei fierbinte.

- Bine, mami. Mulţumesc.

Şi-a schimbat hainele ude, a aruncat câteva lucruri într-o geantă de voiaj şi a ieşit din cameră. Mama era in hol, venea spre ea cu o cană de ceai aburind.

- Unde pleci? a făcut ochii mari, văzând-o îmbrăcată, cu geanta pe umăr.

- Unde văd cu ochii!

Şi-a ieşit in ploaia de mai.

=======================================================================

Exerciţiu de imaginaţie bazat pe un fapt real de această dată - Jocul celor 12 cuvinte, găzduit de Edi. Tema: Ploaie de mai. 

=======================================================================

Viaţă pretutindeni. Miercurea fără cuvinte

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  Un joc iniţiat de Carmen; găzduit şi de Călin Hera doi ani.

Sursa foto:Adventure Travel Romania.   

HAPPY WW!                                 

Om de rând sau om obişnuit?

In mentalul colectiv pare fixată ideea omului de rând. Când aud / citesc “om de rând” (destul de rar in ultimul timp, dar expresia e folosită încă) mă gândesc automat la rândaş - om angajat pentru muncile obisnuite dintr-o gospodărie; servitor, slugă (scrie in dictionar). Evident, nu e ruşinos să fiu rândaş! “Om de rând” apare şi in definiţiile următoarelor cuvinte din DEX: mojic, plebeu, prostime.

La sfârşitul acestei luni se organizează alegeri pentru parlamentul european; deoarece merg să votez cercetez oferta…  Deja am auzit doi care ne solicită votul pentru că vor să fie mai bine pentru “oamenii de rând”. Dar ce înseamnă om de rând?! Am căutat explicaţii, am găsit câte ceva şi un lucru ştiu sigur: nu-mi place cum sună - şi cum se “traduce” - “om de rând”. Sunt un om obişnuit? Da. Sunt un om de rând? Nu (chiar dacă pentru unicul motiv că nu-mi place să stau in rând). “Om de rând” este diferit de “om obişnuit” deşi termenii se utilizeaza, in general, ca şi cum ar fi sinonimi.

“Om de rând” este cineva cu un statut social scăzut sau cineva considerat inutil pentru societate - este explicată sintagma in “urbandictionary”. Oameni de rând sunt numiţi cei din clasele sociale inferioare, de origine umilă. Clase sociale inferioare? Care ar fi aceste clase? Proletarii, burghezii?!

Ce scrie in dictionar despre proletar? “Om sărac din rândul cetăţenilor liberi ai Romei antice, ale cărui bunuri nu depăşeau o limită foarte scăzută” şi mai zice: “muncitor salariat exploatat, lipsit de mijloace de producţie şi nevoit să-şi vândă forţa de muncă pentru a putea trăi”. Oamenii din clasele sociale inferioare mai sunt caracterizati ca fiind şi gălăgioşi, abuzivi, imaturi - adică, lipsiţi de educaţie, de cultură, cu intelect slab dezvoltat.

Un guvern trebuie să funcţioneze pentru întreg poporul, nu doar pentru oamenii bogaţi.

In statele in care se mai folosesc titlurile nobiliare om de rând este acela care nu are un titlu nobiliar. Adică nu este nobil, aristocrat. Şi ce dacă nu au toţi titluri nobiliare? Suntem, cu toţii, egali inclusiv in faţa legii. (Haha!) Cercetătorul cu sau fără câteva descoperiri extraordinare la activ intră in categoria omului de rând? Dar un membru al vreunei Academii? Om de rând mai este numit şi acela care nu face parte din cleric.

Oamenii de rând formează ceea ce numim generic “masele”, oameni care nu au un statut social semnificativ.  Ce înseamnă, azi, “statut social”? Revenim in secolul al VI-lea i.e.n., in Roma, când societatea era divizată in patricieni (nobili) şi plebei? In Grecia, in cele mai multe cetăţi-state importanţa socială nu conferea drepturi politice sau legale speciale, diviziunea socială fiind simplă: greci liberi (cetăţeni), non-greci (non cetăţeni) şi sclavi. In Atena antică, in prima perioadă, anumite roluri sociale (magistraţi, trezorieri, de exemplu) le puteau avea numai cei mai bogaţi cetăţeni, mai târziu, poziţia socială putând fi schimbată odată cu acumularea de averi.

Prin secolul al IV-lea e.n., s-a schimbat viziunea asupra lumii şi a rămas cam la fel până azi. Sfântul Augustin, de exemplu, considera că diviziunea socială e rezultatul “căderii omului”. La acea vreme, existau trei diviziuni principale: clerul, nobilimea şi oamenii de rând - aceştia din urmă fiind şi ei divizaţi in ţărani, artizani etc.. In evul mediu un iobag nu putea accede in rândul nobilimii sau al clerului - deşi (am citit pe undeva dar nu-mi vine acum in minte) au fost unele excepţii, din voinţa clericilor şi sau nobililor şi, uneori, prin uniuni matrimoniale. In evul mediu s-a dezvoltat burghezia - o clasă intermediară, formată din muncitori, ţărani etc. îmbogăţiti - o clasă care nu avea întotdeauna interesele aliniate cu cele ale muncitorilor, de exemplu, pentru că cei îmbogăţiti doreau să devina şi mai bogaţi şi mai puternici.

Revenind in mileniul trei. La o primă vedere, şi azi ajung in poziţii sociale înalte cei care au avere, in sensul de bogăţie, dar - ca şi in antichitatea greacă - pot accede la poziţii aşa-numite superioare şi cei care nu au o prea mare avere. Cei care azi sunt săraci şi foarte săraci nu pot atinge poziţii sociale înalte, şi nu doar pentru că nu şi-au permis studiul, ci pentru că le e calea barată de cei care sunt deja acolo. Faptul că sunt săraci îi face “oameni de rând”? Sunt ei, slugile celor cu poziţii sociale înalte? Slugi nu sunt, dar la cheremul celor cu putere politică, mai ales, sunt. Sunt oamenii săraci (şi nu doar ei!) “masă de manevră” pentru politicieni? Sunt, dar asta nu-i face oameni de rând.

Şi azi, ca şi atunci, un om obişnuit ajunge rar in rândurile “aristocraţiei”, deşi se observă o tendinţă majoră: capetele nobiliare nu mai caută alinaţe matrimoniale, in mod obligatoriu, cu alte capete nobiliare. Se tinde - la prima vedere - spre desfiinţarea claselor sociale şi altfel decât la nivel teoretic.

Atunci când diviziunea socială este accentuată cei care deţin puterea tind să abuzeze de aceasta, in ideea - falsă - că biserica şi/sau statul şi/sau statutul social sunt mai presus de moralitate. Chiar şi azi, in unele state, puterea politică este controlată de cei care deţin titluri nobiliare sau de cei care sunt foarte bogaţi.

Cred că nu se poate discuta despre “egalitate pentru toţi” cât timp există diviziunea socială. Mulţi vorbesc despre a nu face diferenţe între oameni şi, pe de altă parte, folosesc sintagme gen “om simplu” sau “om de rând”. Gândind (şi simţind) in aceşti termeni nu se poate atinge idealul nediscriminării, al egalităţii. A nu se înţelege că prin “eliminarea” diviziunilor sociale mă refer la… comunism!!! Socialismul nu e prea departe de comunism – nici la acesta nu mă refer. Mă refer la democraţie - cea mai puţin rea formă de guvernământ dintre toate.

Dacă sunt muncitor necalificat sunt om de rând? Nu. Sunt cetăţean fără o calificare. Dacă sunt preot sau medic fac parte dintr-o clasă privilegiată? Nu; sunt un cetăţean preot sau medic. Dacă sunt academician sunt mai cu moţ? Nu, sunt un cetăţean cu studii înalte. Toţi suntem cetăţeni, dar avem ascendenţă diferită, studii diferite, venituri diferite - aceste diferenţe, insă, nu ne fac mai puţin oameni. M-am cam plicisit de prostiile gen “să facem ceva pentru clasa de mijloc”, sau pentru “clasa muncitoare”, sau pentru “clasa de jos”…

Oricine poate numi, oricând, pe oricine “om de rând”, “om simplu” şi mai ştiu eu cum. Dreptul lor. Important este ca cei numiţi astfel să nu creadă că şi sunt cum îi numesc aceia care vor să se remarce printr-un statut diferit, accentuând, indirect, că ei fac parte dintr-o elită privilegiată. 

Din ideile lui John Stuart Mill. Citate favorite

Orice zdrobeşte individualitatea este despotism, fie că susţine a aplica voia lui Dumnezeu sau hotărârile oamenilor.

*

Am învăţat să-mi caut fericirea prin limitarea dorinţelor, nu prin încercarea de a le satisface.

*

In Despre libertate Mill deplânge faptul că opiniile cele mai originale niciodată nu aruncă lumina până departe şi pe o rază mare, ci mocnesc in cercurile înguste ale persoanelor studioase şi meditative in rândurile cărora s-au născut, fără a lumina vreodată treburile generale ale omenirii cu o flacără fie adevărată, fie înşelătoare. […]

Singura libertate care merită acest nume este aceea de a ne urmări propriul nostru bine in felul nostru propriu, atâta vreme cât nu încercăm să-i privăm pe alţii de drepturile lor sau să le stânjenim eforturile de a le obţine.

*

In Aservirea femeilor, Mill argumentează cu elocvenţă că femeile şi-au dezvoltat un anumit comportament pentru că au fost supuse dominaţiei bărbaţilor, şi nu pentru că ar fi înclinate in mod firesc către el. […] Este greşit din punct de vedere moral ca un bărbat şi o femeie să intre într-o relaţie in care doar unul dintre ei se bucură de libertatea de alegere. […] Mill nu va incerca să descrie căsătoria posibilă… in cazul a două persoane cu facultăţi cultivate, cu opinii şi ţeluri identice, între care există cel mai bun tip de egalitate, o asemănare a puterilor şi a capacităţilor de superioritate reciprocă - aşa încât fiecare să se poată bucura de luxul de a-l privi pe celălalt cu respect şi de-a avea plăcerea  de a conduce şi de a fi condus in alternanţă cu celălalt pe drumul dezvoltării… […] Pentru cei care o pot concepe, nu există necesitate; pentru cei care n-o pot concepe, apare ca visul unui entuziast.

=======================================================================

Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.

=======================================================================

Filosoful bitanic John Stuart Mill s-a născut in 20 mai 1806, la Pentonville, Londra, şi a decedat in 8 mai 1873, la Avignon, Franţa. Este unul dintre cei mai influenţi gânditori liberali ai secolului XIX, care a adus importante contribuţii la dezvoltarea utilitarismului. A fost un adept al reformelor sociale, susţinător al libertăţii personale şi politice şi logician de mare valoare. 

Principalele lui lucrări ar fi: System of Logic: Ratiocinative and Inductive (Sistem de logică inductivă şi deductivă, 1843); The Principles of Political Economy (Principii de economie politică, 1848); On Liberty (Despre libertate, 1859); Utilitarianism (Utilitarismul, 1861); Auguste Comte and Positivism (Auguste Comte şi pozitivismul, 1865); The Subjection of Women (Aservirea femeilor, 1869).

Lucrarea ”Despre libertate” este unul dintre textele de referinţă ale doctrinei liberale, un adevărat tratat despre libertate. Cartea explorează natura şi limitele puterii care poate fi exercitată în mod legitim de către societate asupra individului. Mill dezvoltă un principiu fundamental conform căruia fiecare are dreptul de a acţiona precum doreşte, în condiţiile în care faptele sale nu îi afectează pe ceilalţi.

Încă nu este recunoscut faptul că a aduce pe lume un copil fără a-i oferi o pregătire corectă pentru a fi capabil nu numai să-şi procure hrana pentru trup, ci şi instruirea şi pregătirea intelectuală, este o crimă morală, atât împotriva urmaşilor cât şi împotriva societăţii; atunci când părinţii nu îşi îndeplinesc această obligaţie statul ar trebui să-şi asume, pe cât posibil, sarcina părinţilor. (in Despre libertate)

*

Punctul de plecare al filosofiei lui Mill e in opera lui Jeremy Bentham, reformatorul radical care a răspândit primul ideea “fericirii maxime a unui număr maxim de oameni” ca principiu etic. Acesta a ajuns să fie cunoscut sub numele de principiul utilităţii. Termenul de “utilitarism”, folosit cândva cu referire la întreaga gamă a ideilor reformatoare ale lui Bentham, se foloseşte azi doar in privinţa teoriei sale etice pe care John Stuart Mill a revăzut-o şi a rafinat-o in lucrarea sa Utilitarismul.

In Utilitarismul, Mill dezvoltă principiul utilităţii prefăcându-l într-o teorie care ne călăuzeşte in privinţa felului cum putem duce o viaţă virtuoasă. Crezul utilităţii, spune el, susţine că acţiunile sunt corecte dacă tind să promoveze fericirea şi incorecte dacă tind să promoveze reversul fericirii. El subliniază că principiul nu e susceptibil de dovezi raţionale, dar pot apărea consideraţii menite să determine intelectul… şi acesta este echivalentul dovezilor. […] Fericirea este dezirabilă şi dovada o găsim in faptul că oamenii o doresc; binele fiecărei persoane este o fericire pentru ea şi, ca atare, fericirea generală reprezintă binele tuturor persoanelor luate laolaltă (acest argument, bazat pe premise psihologice, a devenit ţinta unor critici ample şi amănunţite

(referinţă: Mic dicţionar al filozofiei occidentale, de Diane Collinson, Editura Nemira, Bucureşti, 1995, traducere de Andrei Bantaş)

Flori din plastic. Provocări verzi

Am ajuns la tema cu numărul unu: in grădină. Am grădină in balcon - un fel de a spune.

Pentru Provocări verzi - mai 2019 am lipit de zor romburi colorate pe tije decolorate (adică alburii); tijele sunt bride (nu citiţi in engleză) ☺ cărora le-am tăiat “gaica” sau fasete le mai spune, sau coliere, sau benzi zimţate din plastic (n-am idee care e denumirea lor dar sunt folosite pentru prindere una alta: cabluri, de exemplu).

Am confecţionat trei floricele înalte de circa 20 de cm - înălţimea totală este de circa 25 cm, dar 5 cm sunt înfipţi in pămant şi nu-i iau in calcul pentru că nu se văd. Floricelele au rezistenţă - nu se îndoaie (la vânt mai puternic nu ştiu cum se comportă - dacă nu sunt smulse.

Romburile ar fi trebuit să devină cercei, coliere, brăţări, dar n-a mai fost să fie. Pentru că s-au cam plictisit in cutia lor le-am folosit la floricelele decorative pentru grădină (balcon). Le-am lipit şi pe o parte şi pe cealaltă a colierului din plastic, să arate frumos floricelele, din orice unghi ar fi privite.

Am aşezat câte una in ghivece. O floare este mov:

Alta este albă:

A treia este portocalie:

Fază de comentat: una dintre persoanele care le-a vazut s-a oferit sa le cumpere… cu 10 lei bucata. Evident ca nu le-am vandut, dar… m-am oferit sa ii fac altele. 

Hip hop cu Pocăiţii. Provocare muzicală

Cântecul pe care l-am ales s-ar putea să pară unora o ciudăţenie - mie aşa mi-a părut, deşi am mai auzit cântce creştine, dar nu in ritm de hip-hop; nici n-am ştiut, până anul trecut, că există stilul muzical “hip hop creştin” (sau “hip hop spiritual”). Genul hip hop nu-mi place, dar nici nu-mi displace total (doar că nu pot asculta prea multe melodii - una după cealaltă). Acest cântec mi-a plăcut, de aceea îl postez aici. Nu e pamflet. Îmi place că sunt versuri, nu câteva cuvinte şi o sută de onomatopee care se repetă până la plictiseală, cum au cele mai multe cântece româneşti “de ultimă oră”.

Pocăiţii - Hristos este in control (vizualizare pe YT)

https://www.youtube.com/watch?v=gbKTWkypL3Q

======================================================================

Friendship Friday! 

Provocarea muzicală lansată de Carmen pe blogul ei, Între vis şi realitate.

======================================================================

Câteva versuri:

[…] Unii-s robii viciilor / Heeey / Orbiţi de păcat sau dedat deşărtăciunii

Heeey / Dar noi ne-am pus nădejdea în Domnul / Şi nu mă simt manipulat, dirijat, îndocrinat / Mă simt, mă simt din ce in ce mai liber cu fiecare zi! / Cel mai măreţ şi glorios / Nume să răsune Iisus Hristos, Iisus Hristos / Iisus Hristos, Iisus Hristos/ Glorie […]

**

Prea multe despre membrii trupei nu ştiu, dar scriu din auzite. Nu ştiu dacă mai cântă in aceeaşi formaţie, nu ştiu dacă mai cântă şi punct, dar am înţeles că au avut succes la începutul anilor 2000 (eu am auzit de ei abia in anul 2018). Trupa a fost formată in anul 2002 de trei tineri din Bucureşti.

Anul trecut am mai ascultat alte două melodii ale trupei, dar nu mi-au plăcut in mod deosebit aşa că alte cântece de-ale lor nu am mai căutat de atunci.

**

Iniţial, genul acesta de muzică s-a numit gospel rap - un gen de muzică cu versuri ce au mesaj creştin, spiritual, exprimând credinţa compozitorului in divinitate. Primele cântece de succes ale acestui gen îi sunt atribuite americanului Stephen Wiley (1985), dar gospel rap există de prin anul 1982. In anii 1990 genul a început să se numească “hip hop creştin”, fiind un subgen al muzicii hip hop. (wikipedia.en)

Medicamente, medicamente!

Am auzit discutându-se că medicamentele pe care nu le (mai) foloseşte cineva sunt duse la medicul de familie pentru ca acesta să le ofere celor care nu au bani să le obţină.

De ce n-aş înghiţi medicamente care au fost la alţii in casă? Din multe motive! Povestind motivele unora şi altora, unii au zis că am pitici pe creier, că doar medicul n-o să-mi dea ceva expirat şi niciun om sănătos la cap nu va duce la medic - să fie date altora - medicamente expirate. Cred că medicul e bună credinţă, poate şi cel care le duce, dar…  De unde ştiu că e cutia originală, unde scrie termenul de valabilitate? In general, termenul de valabilitate e scris şi pe blistere (unde e cazul de blistere) - in unele cazuri blisterele sunt tăiate la un capăt pentru că nu erau complete, şi nu mai apare un termen de valabilitate.

Să zicem că se vede termenul de valabilitate. Cum ştiu că medicamentele respective au fost ţinute in condiţii corespunzătoare? Unii îşi ţin medicamentele in plin soare, lângă caloriferul fierbinte, alţii in frigider… Cu medicamentele nu-i de joacă.

De regulă, medicamente iau numai in cazuri de excepţie - ceea ce se întâmplă foarte rar - şi aş lua ceea ce îmi dau alţii dacă şi numai dacă ştiu cum păstrează medicamentele persoanele respective. Aşa că, aş zice că nu am pitici pe creier. Şi-mi dă replica cineva: “de unde ştii că de la farmacie nu-ţi vinde medicamente aduse de alţii?” Nu ştiu, e drept, dar aş evita să le iau atunci când ştiu. Altul zice: “dacă nu ai avea bani sau le-ai găsi foarte greu şi ai avea nevoie urgentă de ele, le-ai lua?!” Probabil că le-aş lua, pentru că aş risca şi dacă le iau şi dacă nu le iau.

Un fel de concluzie: dacă chiar se întâmplă (la nivel de medici), şi e legal, cred că e o aiureală chestia aceasta cu medicamente “refolosite”. Poate greşesc… pentru că văd lucrurile unilateral. Oricum, scriu şi vorbesc numai in numele meu.

Peşti din frunze. Provocări verzi

Timpul se scurge neauzit şi nevazut, temele se adună, cărţile necitite se adună, filmele “de văzut” se adună… Numai timpul la discreţie nu se adună! Printre picături (habar n-am ce fac toată ziua de am senzaţia că o zi are vreo două ore!), mai moşmondesc una-alta, mai citesc câteva rânduri dintr-o carte pe care o citesc pentru că vreau, nu pentru că trebuie; cu filmele e mai greu, dar le-o veni şi lor rândul.

**

Tema cu numărul doi la Provocările primăverii - mai 2019 este “să conservăm natura”. Primul meu gând a fugit la ierbar - cred că îl mai am pe cel din şcoala generală. Bineînţeles că ierbarul iese din schemă. Şi-am tot învârtit idei in minte - inspirate din ceea ce am văzut publicat in tabelele Provocări verzi din anii trecuţi (inclusiv un portret realizat din frunze) - până când, sâmbătă seara (parcă) m-a lovit inspiraţia! Mi-a făcut cucui la neuron, aşa de tare m-a lovit. Am pigulit câteva frunzuliţe uscate ale plantelor din bucătarie şi… aveau formă de peştişori, unele (in mintea mea, desigur) Aşa că… peştişori sunt - peştişori in acvariu. Plantele din acvariu sunt câteva fire de mărar şi două-trei frunzuliţe de pătrunjel (nu prea se văd in poză, dar mai bine nu m-am priceput să fotografiez.

Am pictat apa, stânca şi pietricelele (ce vedeţi alb la baza plantelor e, de fapt, auriu şi eu le-am imaginat pietre subacvatice).

Frunza din stânga e de dafin, cea maroniu-verzuie (1) şi cea bej cu galben (2) sunt de la două plante a căror denumire n-o ştiu. Am completat frunzele cu vopsea, să pară ce-mi imaginez că sunt.

Tabloul e făcut pe o coală de bloc de desen (41/29 cm); “rama” e doar vopsea albastră şi chenarul care arată gri (între “ramă” şi desen) este bronz auriu, şi ţine loc de passepartout. In realitate arată mai bine tabloul (albastrul e mai senin; auriul înviorează desenul).

Pentru a avea rezistenţă am lipit desenul pe un carton de la un calendar de perete - agăţătoarea e din fir auriu răsucit, de la oul gigant de ciocolată. 

Miau la fereastră. Miercurea fără cuvinte

HAPPY WW!

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  Un joc iniţiat de Carmen; găzduit şi de Călin Hera doi ani.

Sursa foto: Braşov, oraşul sufletului meu.                                 

Despre vrăjitorie şi vrăjitoare. Citate favorite

Cele mai multe cărţi despre vrăjitorie vă vor spune că vrăjitoarele lucrează goale. Acest lucru se datorează faptului că majoritatea cărţilor despre vrăjitorie au fost scrise de bărbaţi. (Neil Gaiman)

*                                                                    

Pentru că omul nu poate trăi fără miracole îşi va produce propriile miracole. El va crede in vrăji şi vrăjitoare chiar dacă altfel poate fi un eretic, un ateu sau un rebel. (F. Dostoievski)

*

Aceasta a fost o discuţie periculoasă - în aceste vremuri luminate (n.b. secolul 16), o femeie înţeleaptă şi-ar ascunde inteligenţa. Acuzaţia de vrăjitorie a scăpat multi bărbaţi de o soţie urâtă şi încă mai multe femei de o rivală atrăgătoare. (Joss Alexander, in Tainted Innocence)

*

Vrăjitoarele ascultă secretele Pământului, lucrează în armonie cu puterile Lunii şi înţeleg dorinţele sufletului omenesc. (Dacha Avelin)

*

Vrăjitoria face parte din reţeaua vie a speciilor şi interconexiunilor, o lume pe care am uitat să o observăm, să o înţelegem sau să o locuim. Mulţi oameni care citesc acest paragraf nu vor şti nici măcar faza actuală a Lunii şi, dacă sunt întrebaţi, nu vor căuta instinctiv să privească cerul, ci vor căuta pe computerele lor. Nu vor fi capabili nici să numească plantele, păsările sau animalele pe o rază de un kilometru sau un metru de uşa lor. Printre primele lucruri de care avem nevoie pentru magie este prezenţa. (Peter Grey, in Apocalyptic Witchcraft)

*

Un bătrân alchimist i-a consolat astfel pe ucenicii săi: “Indiferent cât de izolaţi sunteţi şi cât de singuri vă simţiţi, dacă lucraţi cu adevărat şi conştiincios prieteni necunoscuţi vor veni şi vă vor căuta". (Carl Jung)

=======================================================================

Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.

=======================================================================

[Dan] Brown afirmă că Buserica a ucis cinci milioane de femei ca vrăjitoare. De fapt, cercetările moderne au arătat că vânătoarea de vrăjitoare a început în secolul al XVI-lea în Europa şi că între treizeci de mii şi cincizeci de mii de femei şi bărbaţi au fost arşi pe rug pentru infracţiunea de vrăjitorie. Cu toate acestea, 90% dintre aceste procese au avut loc în faţa tribunalelor seculare din ţări precum Germania şi Franţa, unde, până în anii 1500, Biserica şi-a pierdut mare parte a influenţei în materie judiciară. Într-adevăr, tocmai în ţări precum Spania şi Italia, unde Biserica Catolică avea încă influenţă, aproape că nu au existat procese împotriva vrăjitoarelor. (Michael Coren, in Why Catholics are Right)

*

Credeţi în voi şi veţi descoperi că sunteţi înconjuraţi de o reală magie. Acceptaţi cine sunteţi cu adevărat şi veţi descoperi magia în forma cea mai pură. Acceptaţi energia interioară şi radiaţi forţa spirituală. Fiţi liberi, pentru că sunteţi cel mai puternic instrument din viaţa voastră. Sunteţi magia! (Natasha Helvin)

Fragment din trezire. Jocul cuvintelor (212)

Din când in când, in memorie revenea câte o amintire rece din vremea când trăia ca într-un turn de fildeş, izolată absolut de sentimente puternice şi de problemele pe care le aveau cei din jurul ei, cu inima ferecată ca-ntr-o cetate dintr-o realitate atemporală când viaţa i-a aparţinut numai ei. Avea un rost bine definit şi pace in suflet, aşa credea.

Dintr-o dată, ca la un îndemn primit cine ştie când şi cum, a deschis ochii asupra pomului vieţii, legătura între cer şi pământ. Conştientizarea acestui arbore simbol a fost ca un balsam pentru mintea, pentru viaţa ei, pentru că trăise până atunci fără a şti ce pierde departe de oameni, departe de sentimente. Cum s-a petrecut aceasta înfăptuire nu îşi putea explica, şi nici nu căuta explicaţii, se bucura să cunoască, să iubească, să râdă şi să plângă - să trăiască intens fiecare clipă..

======================================================================

Exerciţiu de imaginaţie - Jocul celor 12 cuvinte, găzduit de Edi.

Cele 12 cuvinte: arbore, cetate, inima, pace, rost, apartinut, absolut, amintire, atemporala, indemn, infaptuire, balsam.

======================================================================

Cum s-a brodit nu ştiu, dar la această ediţie a Jocului cuvintelor, Carmen a scris despre tabloul lui Klimt: Copacul vieţii şi eu am făcut referire la pomul vieţii. După ce am citit rândurile ei am ezitat să mai public, apoi mi-am imaginat un fel de continuare a textului ei, din altă perspectivă. ☺

Un mod de a depozita mărunţişuri. Provocări verzi

De-a lungul timpului am tot descoperit pe internet fel şi fel de idei pentru depozitarea mărunţişurilor - să nu le mai avem împrăştiate pe cine ştie unde. Între acestea am descoperit şi un suport realizat din funduri de pet-uri înşirate pe o tijă. Pentru că Provocările primăverii - mai 2019 au una dintre teme “transformarea pet-urilor” şi pentru că la “curăţenia de Paşti” am găsit o tijă utilizată cândva pentru altceva, m-am gândit să fac şi eu unul. Deocamdată nu ştiu ce aş putea să pun in acest suport deoarece am tot amenajat locuri de depozitare - îmi place să am lucrurile la îndemână, să nu scotocesc după ele (că uit prin ce cutiuţă, raft, sertar etc. am pus unele lucruri este altă poveste).

Celelalte teme ale editiei din mai a Provocărilor verzi sunt: 1. in grădina; 2. să conservăm natura. Am început cu tema numărul trei deoarece mi s-a părut cea mai simplă.

Am tăiat patru pet-uri: două mari (de un litru) şi două mici (0,5 l), le-am tăiat franjuri la gură, am îndoit partea franjurată şi le-am dat cu auriu (franjurile) - pe cele mari am trasat şi o dungă cu auriu, să nu fie chiar numai verzi, dar am renunţat la alte adaosuri pentru că nu s-ar mai potrivi prea bine in restul decorului (deşi încă nu ştiu care va fi locul lui). Am găurit cupele şi le-am înşirat la distanţe între 10 - 15 cm (tija e lungă de 50 de cm); pentru a nu aluneca le-am fixat cu silicon.

Suportul întreg arată cam aşa:

Am făcut şi o fotografie mai in detaliu:

A mers rapid, totul, pentru că la tăiat şi vopsit pet-uri am dexteritate. ☺

Bune maniere pretutindeni

Doar de oameni politicoşi, bine educaţi, avem parte pe orinde am fi: casierul la magazin bombăne, ospătarul ne ignoră, şeful ne face preş, vecinul de sus îşi scutură preşurile in balconul nostru, vecinul de lângă ascultă muzica la volum maxim, taximetristul ne ia la mişto că distanţa-i prea mică, pe trotuar, copilul dă cu bicicleta peste trecători, cetăţenii îşi aruncă gunoaiele lângă coş, pietonii merg pe banda trasată pentru biciclişti chiar şi când e loc şi pentru ei pe trotuar, şoferii se claxoneaza reciproc şi-i claxonează pe pietonii care nu se mişcă destul de repede pe trecere de pietoni, pietonii traversează fără să se asigure, cu nasul in telefonul mobil, la masă, unii vorbesc cu gura plină şi/sau gesticulează cu tacâmurile, in autobuze, unii îşi urcă picioarele pe banchete sau ocupă locurile cu sacoşe şi tot aşa. N-ai cum să te plictiseşti cu atâţia oameni manieraţi, cu atâta seriozitate!

Fără bune maniere oamenii se ceartă, se înjură, se lovesc şi, in cazuri extreme, ajung la războaie de stradă şi chiar la războaie între state atunci când sunt încălcate anumite protocoale oficiale internaţionale.

E drept, bunele maniere pot diferi de la o cultură la alta; când cunoaştem regulile de politeţe ale altora politicos ar fi să le respectam - şi să îi încurajăm pe aceştia să le înveţe şi să le respecte pe cele care fac parte din cultura noastră.

Bunele maniere înseamnă politeţe. Respectul pentru ceilalţi este baza bunelor maniere. In DEX 2009 scrie: maniera / maniere = (la plural) Fel de a se purta în societate; comportare, ţinută. * Codul manierelor elegante = ansamblu de reguli privitoare la buna purtare în societate. * (la singular) Politeţe, amabilitate; bună-cuviinţă.

Bunele maniere sunt diferite de etichetă. Manierele ţin de personalitate, de caracter şi sunt modul in care cineva se comportă in societate (“manifestarea caracterului”). Eticheta se referă atât la maniere cât şi la etică. In dicţionarul explicativ al limbii române scrie: eticheta = reguli convenţionale de comportare (politicoasă) întrebuinţată in relaţiile dintre membrii unei clase, societăţi etc.

Eticheta e o regula particulară şi arbitrară, buna maniera este principiu.

Cine are bune maniere nu îi respectă doar pe ceilalţi, ci şi pe sine.

Politeţea se învaţă din copilărie, şi printre primele maniere pe care le învăţăm sunt salutul (la început, când salută părinţii), “te rog” - când cerem ceva - şi “mulţumesc” - când primim. De bune maniere nu suntem scutiţi nici in viaţa privată, in familie, între prieteni, pe reţele de socializare etc.. Bunele maniere nu le dovedim numai in public, deşi mulţi sunt total diferiţi - din punct de vedere al manierelor - când se manifestă in particular şi când se manifestă in public. Unii obişnuiesc să nu îşi anunţe prietenii sau rudele când ştiu că sunt pe cale de a întârzia la întâlnire, de exemplu.

Nu există om perfect; toţi facem greşeli, ne grăbim, suntem neatenţi in goana noastră zilnică; poate trecem pe lângă un cunoscut şi nu-l salutăm pentru că, efectiv, nu-l vedem, ne grăbim să intrăm undeva şi trecem înaintea cuiva care aştepta să intre… Astfel de lucruri se întâmplă, dar nu este un comportament obişnuit. I-aţi văzut pe şoferii care gonesc pe câte in bulevard, depăşind claxonând, şi la următorul semafor maşinile voastre sunt una lângă alta? Sau pe aceia care se grăbesc să treacă prin faţa pietonilor angajaţi in traversare prin locuri special amenajate? Chiar au vreo urgenţă? Există şi cazuri urgente, se ştie, dar prea se întâmplă des pentru a pune toate acestea in cârca urgenţelor.

De bune maniere ţine şi îndeplinirea promisiunilor. Când ajungi să promiţi ceva ar trebui să faci totul pentru a te ţine de promisiune. Când alegem să facem o promisiune trebuie să ştim că putem s-o onorăm, pentru că este vorba de onoarea proprie. Sigur, unele promisiuni nu pot fi ţinute din cauze independente de voinţa noastră - de aceea e bine să nu promitem că facem sau nu facem un lucru sau altul. In ceea ce mă priveşte, am învăţat pe propria-mi piele să am grijă ce promit.

Oaspeţii surpriză pot pica, uneori, in cele mai nepotrivite momente! Încă mai am parte de astfel de vizite… Mă bucur să-i văd pe majoritatea celor care sună direct la uşă, dar de cele mai multe ori mă surprind in momente in care nu mă pot ocupa de musafiri… Sunt pusă într-o situaţie penibilă: mă dedic musafirilor surpriză şi sunt nepoliticoasă cu cei care mă aşteaptă sau… îi “împing” afară pe cei veniţi fără să se anunţe? Când e vorba doar de muncit mai treacă meargă, dar nici atunci nu-mi cade bine pentru că mă gîndesc la ale mele - nu pentru că vreau, ci pentru că nu-mi ies din minte. Desigur, cu totul altfel stau lucrurile când e ceva urgent sau o chestiune ce ţine de familie / prieteni, chiar mai puţin urgentă.

In situaţii asemănătoare sunt convinsă că sunt mulţi alţii. Politicos ar fi ca fiecare să îşi anunţe vizita.

Indiferent unde ne aflăm, bunele maniere trebuie să le avem cu noi. Nu sunt o maniacă a politeţii, dar n-o să renunţ la a spune “te rog”, “mulţumesc”, “scuze” (când e cazul). Bunele maniere sunt mai mult decât acordarea locului in autobuz unei persoane in vârstă. A avea bune maniere înseamnă a ne gândi la cum se simt ceilalţi când ne întâlnesc. Fiind manieraţi arătăm celorlalţi că ne pasă şi de ei.

Nu vreau să închei aceste rânduri înainte de a recunoaşte că am făcut multe gafe “de protocol” in anumite situaţii şi am încălcat flagrant regulile - in deplină cunoştinţă de cauză - in alte situaţii. Pentru gafe îmi fac autocritica, pentru încălcarea protocolului cu intenţie îmi fac autocritica numai in câteva cazuri - nu mă laud cu sinceritatea; vreau să se ştie că sunt politicoasă dar faptul că îmi place să fiu politicoasă nu înseamnă că nu ştiu să fiu necioplită cu cei care ignoră exagerat bunele maniere.

Printre crengi. Miercurea fără cuvinte

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  Un joc iniţiat de Carmen; găzduit şi de Călin Hera doi ani. Sursa foto: Braşov, oraşul sufletului meu.  (clic pe foto pentru mărire)   

HAPPY WW!                            

Omul simplu de pe stradă

Omul simplu de pe stradă ce-o să creadă? Să vorbim astfel încât să înţeleagă şi omul simplu de pe stradă. Când aud astfel de fraze rostite, la TV sau pe aiurea, de câte un “intelectual”, se zvârcolesc in mintea mea zeci de întrebări, pentru că răzbate cinismul din cuvintele lor. Sunt exprimările unor ”jurnalişti”, politicieni, “patroni” cărora le place să se audă vorbind (moderatorii de “talk show”, cei care nu-şi lasă invitaţii să vorbească, sunt jurnalişti sau intră in categoria “one man show”?) Revin. Omul simplu de pe stradă nu e deloc simplu şi nu e de pe stradă. Sunt şi oameni fără adăpost, desigur, dar nu la ei se referă titraţii, pentru că cei fără adăpost nu sunt luaţi in seamă când se calculează “rating-ul” unei emisiuni sau totalul buletinelor de vot. Oricum, chiar şi fără adăpost fiind, săraci, flămânzi, murdari, bolnavi şi cum or mai fi, simpli tot nu sunt, pentru că omul, prin natura lui, nu e simplu. Ce simple ar fi relaţiile între oameni dacă omul ar fi simplu! Dacă, dacă, dacă… Dacă şi cu parcă se plimbau in barcă; dacă a căzut şi parcă a murit… ☺

Omul simplu de pe stradă la care se referă unii este, de fapt, cetăţean - dar de unde să ştie asta “intelectualii” la care mă refer?  Faptul că un om nu înţelege fizica cuantică sau limbajul de lemn caracteristic unor profesii, de exemplu, nu îl face “om simplu de pe stradă”. "Să înţeleagă toată lumea / pe înţelesul tuturor" ce-or avea de nu le vine unora la îndegură să le folosească? 

Când aud un politician cu funcţie înaltă (şi pensie specială), patron de presă sau mai ştiu ce altceva de gen că se autointitulează “simpli cetăţeni” mi se face lehamite…

Despre armonie. Citate favorite

[…] cu ochiul liniştit de puterea

Armoniei, şi-adânca putere a bucuriei,

Vedem în viaţa lucrurilor.

(William Wordsworth)

*

Armonia este ceva ce trebuie să avem cu ceilalţi, dar trebuie să începem mai întâi cu noi.

(David DeNotaris)

*

Cea mai înaltă educaţie este cea care nu ne oferă doar informaţii, ci aduce viaţa noastră în armonie cu toată existenţa. (Rabindranath Tagore)

*

Cele opuse se acordă şi din cele discordante rezultă cea mai frumoasă armonie. Ceea ce se contrazice este in armonie cu sine însuşi. Armonia invizibilă este mai bună decât cea vizibilă. (Heraclit)

*

Fericirea nu e o chestiune de intensitate, ci de echilibru, ordine, ritm şi armonie.

(Orison Swett Marden)

=======================================================================

Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.

=======================================================================

În mod logic, armonia trebuie să vină din inimă. Armonia se bazează într-o mare măsură pe încredere. De îndată ce este folosită forţa, aceasta creează teamă. Teama şi încrederea nu se pot împăca una cu cealaltă. (Dalai Lama)

Dansând şi luptând: capoeira. Provocare muzicală

Un fel de dansând luptând sau luptând dansând aş “traduce” capoeira: arte marţiale pe muzică. Cântecele sunt “stilul tribal” - cu mai multe sau mai puţine cuvinte, sau fără cuvinte. Luptătorii-dansatori trebuie să menţina un anumit ritm; când ritmul se schimbă brusc, automat, se produce un fel de blocaj, o ezitare - creierul îşi pierde concentrarea asupra ritmului şi trebuie să îl reia cât se poate de repede pentru ca dansatorul-luptător să nu greşească. Regula este ca ritmul (lovitul palmelor sau lovitul in diferite obiecte, nu neapărat instrumente muzicale) să nu fie schimbat (in concursuri), dar schimbarea ritmului este şi un exerciţiu de concentrare.

Cine nu luptă poate dansa pe aceeaşi melodie. ☺

Am ales pentru această ediţie a Provocării muzicale un videoclip (două cântece) cu secvenţe dintr-un film care mi-a plăcut: Only the Strong (1993), cu Mark Dacascos in rolul principal. Ce este capoeira vă puteţi face o idee din primele minute.

Paranauê & Zoom-Zoom-Zoom (Serapis Bey) (vizualizare pe YT)

https://www.youtube.com/watch?v=WkZPiZ59lME

======================================================================

Friendship Friday! 

Provocarea muzicală lansată de Carmen pe blogul ei, Între vis şi realitate.

======================================================================

Capoeira îşi are originea prin secolul al XVI-lea, pe vremea coloniştilor portughezi, fiind dezvoltat in Brazilia de sclavii africani. Este artă marţială africană (un dans de luptă din regiunea africană NiGolo) care combină dansul, acrobaţia şi muzica - mişcări complexe (in cerc) centrate pe forţă, flexibilitate, viteză, lovituri de picior; caracteristic îi mai este şi efectul de pârghie, pe lângă lovituri, rotiri şi alte tehnici. Nu lipseşte trucul - de exemplu, gesturi prietenoase menite să inducă in eroare adversarul. Azi, in capoeira se folosesc şi arme (săbii scurte, cuţite, macete ş.a.), ceea ce-i conferă natura luptelor de stradă. De-a lungul timpului, moştenirea africană a fost influenţată de alte stiluri de luptă, iar din anii 1970 este prezentată şi învăţată in ţări de pe toate continentele, maeştrii înfiinţându-şi propriile şcoli de luptă (fără arme, majoritatea). Capoeira atrage, anual, mii de studenţi şi turişiti in Brazilia.

Din 26 noiembrie 2014, capoeira a primit (conform U.N.E.S.C.O.) statut oficial de “patrimoniu cultural intangibil” al Braziliei (info wikipedia). 

Ziua Mondială a Libertăţii Presei

Presa liberă nu înseamnă (şi) jurnalism de calitate.

Presa poate fi liberă numai atunci când jurnaliştii (şi deţinătorii de presă) sunt oneşti, se dedică informării publicului cu onestitate, cercetând temeinic anumite informaţii, protejându-şi sursele de informaţii (când e cazul), formulându-şi opiniile in termeni civilizaţi fără a depăşi limitele in goana după ştiri. Jurnaliştii trebuie să respecte codul deontologic.

Libertatea presei (sau libertatea mass media) este acel principiu conform căruia comunicarea şi exprimarea prin diferite mijloace trebuie să fie neîngrădite de intervenţia (exagerată a) statului (prin instituţiile sale), de diferite organizaţii, persoane fizice ş.a.m.d.. Principiul derivă din dreptul la libera exprimare. Libera exprimare, însă, nu înseamnă vulgarităţi, jigniri, calomnii, dezinformări, manipulări şi altele asemenea. Există informaţii considerate sensibile şi pot fi considerate clasificate (interzise publicului larg). Astfel de materiale sunt, in general (nu exclusiv), cele care privesc securitatea naţională. Secretul chestiunilor publice sau particulare nu poate fi opus ziaristului decât in mod excepţional şi pentru motive clar exprimate.

Libertatea presei înseamnă şi refuzul de a publica ceva, din orice motiv; această libertate o au şi proprietarii de media, editorii şi chiar tipografii. Dreptul de a publica şi dreptul de a refuza publicarea depinde de legislaţia fiecărui stat, la fel ca şi in cazul limitelor de acces la informaţii de interes public.

Libertatea presei derivă şi din drepturile şi îndatoririle jurnaliştilor. Între drepturi sunt: publicarea ştirilor (adevărate) şi opiniilor; editarea de ziare; liberul acces la toate sursele de informare şi dreptul de a ancheta liber orice fapte care condiţionează viaţa publică; colectarea şi sintetizarea informaţiilor de orice fel; refuzul publicării unor articole, participarea la adunările publice; transmiterea către public a mai multor opinii alternative; transmiterea corectă, completă şi obiectivă a informaţiei (care este şi o obligaţie); refuzul exprimării părerilor care sunt contrare convingerii şi constiinţei sale ş.a.. Între obligaţii sunt: respectarea adevărului, apărarea libertăţii informaţiei, a comentariilor şi a criticilor; publicarea informaţiilor a căror origine este cunoscută (in caz contrar să menţioneze rezervele care se impun), să nu elimine informaţii esenţiale, să nu deformeze conţinutul unor texte şi documente; să nu se folosească de metode necinstite pentru a obţine informaţii; să respecte viaţa particulară a persoanelor; să rectifice orice informaţie publicată care s-a dovedit inexactă ş.a.. (pentru amănunte a se vedea codul deontologic al jurnalistului).

Dreptul la informaţie, la libera exprimare şi la critică sunt libertăţile fundamentale ale fiecărei fiinţe umane. Pentru un jurnalist, dreptul la informaţie, la libera exprimare, la critică fac parte din misiunea de informare a publicului. Răspunderea jurnaliştilor are întâietate faţă de orice altă răspundere (inclusiv faţă de patronii lor şi/sau de autorităţile de stat). Respectarea îndatoririlor jurnaliştilor in exercitarea profesiunii poate fi realizată numai in condiţii de independenţă şi demnitate profesională.

Ziua Mondială a Libertăţii Presei, proclamată de Adunarea Generală a O.N.U. in anul 1993, in urma unei recomandări adoptate in cadrul celei de a XXVI-a sesiuni a Conferinţei Generale a U.N.E.S.C.O. din anul 1991, e marcată in fiecare an in ziua de 3 mai. Această zi a fost instituită pentru a atrage atenţia asupra importanţei respectării libertăţii de exprimare, conform Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului (art. 19): Orice om are dreptul la libertatea opiniilor şi exprimării; acest drept include libertatea de a avea opinii fără imixtiune din afară, precum şi libertatea de a căuta, de a primi şi de a răspândi informaţii şi idei prin orice mijloace şi independent de frontierele de stat.

Tot cu ouă

Multe tehnici penru colorat ouă sunt, şi unele mi s-au părut simple, aşa că am încercat.

După ce am îmbrăcat trei ouă, am reuşit să colorez două, sâmbătă, înainte de prima zi de Paşti, după metoda aflată într-un video postat de Suzana la o ediţie MFC. Ouăle pe care le-a vopsit ea folosind metoda pot fi văzute pe Floare de colţ. A avut răbdare pentru mai multe; eu răbdare am avut numai pentru două in şerveţel, şi unul roşu prin metoda clasică. Pentru a se usca şerveţelul repede am pus ouăle in cuptor vreo cinci minute (nu s-a uscat total, dar culoarea s-a imprimat pe coajă) Am folosit doar trei culori: roşu, verde şi violet - ouăle au ieşit super! Îmi plac tare mult.

Le-am fotografiat din mai multe unghiuri, de aceea par foarte diferite (metalizate nu sunt, in realitate, dar in poza a doua aşa par).

Cel mai mult îmi place următorul:

Şi mă laud cu ce mi-a adus Iepuraşul: un ou de ciocolată înalt de vreo 30 de centimetri, cu talie de aproape 50 de centimetri.

Oul de ciocolată a venit cu surpriză. Un joc pe care eu îl ştiu ca “ics şi zero” (tabla e lungă de 11 cm şi lată de 6 cm).

(Colecţionez şi jucăriile-surpriză din ouăle kinder mici si mari, cele din nutella, cele din pungile cu pufuleţi etc..)

Îndrăgostiţi. Miercurea fără cuvinte

Fotografie pentru Miercurea fără cuvinte!  Un joc iniţiat de Carmen; găzduit şi de Călin Hera doi ani.

Sursa foto: Braşov, oraşul sufletului meu. 

HAPPY WW!