marți, 16 august 2022

Ipocrizie pe piața muncii

Pare că „ipocrizie” este cuvântul anului. Oriunde privești, de ipocrizie dai.

Cică e inflație din cauză de... una-alta (nici ei, politicienii, nu prea știu cauza). Ce trebuie să facă ei în „vreme de inflație”? Să mărească taxe și impozite! Greșiiit! Dar ei o fac.

Auzi la ei, politicienii: contractele de muncă de 2 ore, de 4 ore etc. (nu-s de opt ore, cum ar veni) vor fi impozitate ca pentru „normă întreagă”. Altfel spus: lucrezi 2 ore și încasezi un salariu de 500 de lei (exemplu la întâmplare) va trebui să plătești contribuții către stat (adică, angajatorul va trebui să aibă sumele) ca pentru salariul minim pe economie (2550 lei brut – 1524 lei net) – angajatul plătește statului 1025 lei, angajatorul plătește către stat 57 de lei (ceea ce face ca salariul complet să fie 2607). Aceste contribuții către stat trebuie, evident, să se „regăsească” în salariu, deci banii trebuie să-i aibă angajatorul, pentru că angajatul trebuie să primească „netul”.

Ce-i asta, taxă de solidaritate mascată?

Pe scurt: în condițiile date, angajatorul trebuie să plătească dublul salariului pentru două ore, către stat (sau îi dă omului salariul întreg pentru numai două ore). Care angajator va face asta?

Vrăjeala aceasta a mai fost la un moment dat, tot cu socialiștii la „cârmă”, dar n-a ținut mult. Oh! Acum e „coaliție” de guvernare: socialiști și democrat-liberali liberali!

Unde-i ipocrizia politicienilor

Protejează angajații, zic ei. Cică, se gândesc la angajați, pentru că aceștia lucrează, de fapt, normă întreagă și sunt plătiți la juma sau sfert de normă.

Replica unei „politicience” către un angajator care zicea că-și plătește femeia de serviciu cu 400 lei, pentru două ore: vreți să cred că femeia aceea poate trăi din 400 de lei?

Cum se vor descurca locatarii săraci cu plata femeii de serviciu?! În unele cazuri este nevoie de ea doar câteva ore pe săptămână. Exemplu: din 30 de apartamente în 25 locuiesc pensionari cu pensii mici și foarte mici, abia reușind să achite cheltuielile comune, utilitățile personale, medicamentele și ceva hrană. Vor fi obligați să „facă rost” de cel puțin 30 de lei în plus, lunar, pentru salariul femeii de serviciu. Nu pot renunța la ea chiar dacă numai pentru că trebuie adunat gunoiul în tomberoane de două ori pe săptămână.

Sunt oameni care au muncit și patruzeci de ani și au pensie de mizerie, de abia trăiesc de pe o zi pe alta și ăștia se gândesc la siguranța pensiei unuia care are azi 18 ani! Dacă asta nu e ipocrizie... nu știu ce e! Bătaie de joc o fi?!


Fractura de logică

Indivizii aceștia habar n-au pe ce lume trăiesc și habar n-au ce fac! Dacă au habar și-o fac se numește altfel...

1. Cu ce-l ajută pe angajatul care primește tot 400 de lei, dacă statul încasează dublu de pe urma muncii lui? Va putea trăi din 400 lei pentru că angajatorul dă statului mai mulți bani?! Nici din 1524 de lei nu se poate spune că cineva "trăiește"...

Îl obligă pe angajator să țină la muncă timp de opt ore un om de care are nevoie zilnic sau săptămânal doar câteva ore? Îl obligă pe angajator să ofere salariul minim pe economie pentru numai două ore? În mod sigur, angajatorul se va lipsi total de acel om.

2. Cine lucrează mai puțin de 8 ore poate avea motive temeinice: vreo afecțiune care nu-i permite să muncească mai mult, de exemplu.

De ce acest aspect ar trebui să oblige angajatorii să plătească dublu către stat dacă nu au nevoie de cineva decât pentru două ore, sau pentru cineva care are dreptul și/sau recomandarea medicală de a lucra mai puține ore?! Unii angajatori și-ar putea permite, dar unii nu. Și chiar dacă-și permit: de ce să o facă? Nu-i cinstit! Prin Constituție statul e obligat să „aibă grijă de cetățeni”, nu angajatorii.

3. Politicienii „oferă” – prin lege – un ajutor social de circa 149 de lei pentru o persoană fără venituri sau cu venituri foarte-foarte mici (versus de la 5000 de euro în sus salarii pentru unii șefi de pe la stat)... Această persoană poate trăi decent cu suma de 149 de lei?! Nu, evident, dar ce mirare în caz de 400 de lei! Nicio mirare în caz de pensii de mizerie după zeci de ani de muncă.

4. La stat au fost angajate vreo două mii de persoane lunile trecute, și s-au programat majorări salariale pentru unele categorii de funcționari publici (în sensul: plătiți de la bugetul de stat); majorări de 15, 25 și 50 la sută – pe motiv de „muncă_complexă”.

Vor primi majorări profesorii sau polițiștii? Nuuuu! Ce, aceștia au „muncă_complexă”?!

De unde să adune administratorii statului bani pentru aceste majorări salariale la bugetari? Din redevențe și investiții de stat? Hă?! Ce-i aia?! Nu! Din taxarea celor care-și mai permit să aibă angajați.

Ce reușește politicianul român să facă astfel?! 

Să „trimită” în șomaj o mulțime de oameni.
Unii vor ajunge, probabil, să solicite statului cei circa 149 de lei, dacă nu au lucrat cel puțin un an. În ambele cazuri, banii vor fi dați tot de la bugetul de stat.

Studenții, e posibil, să nu mai fie ținuți la muncă. Cei care au unele afecțiuni e posibil să nu mai fie ținuți la muncă, cei care au în îngrijire copii minori sau cu dizabilități, la fel s.a.m.d.

Administratorii statului, în loc să-și trimită la verificări pe cei plătiți pentru astfel de controale presupun că toți angajatorii sunt necinstiți și angajează oameni cu un contract de două ore, îi țin la muncă 8-12 ore și diferența le-o plătesc „la negru”. Or fi și din aceștia, dar de ce prezumă administratorii statului că toți fac asta?! În fapt, politicienii nu prezumă nimic, dar au nevoie de bani pentru bugetul de stat și nu sunt chiar așa de haini încât să taie din indemnizațiile lor de politicieni, din indemnizațiile celor adăpostiți prin fel și fel de consilii de administrație sau agenții de stat.

luni, 15 august 2022

Pepenele roșu. Activități de vară

La mulți de Sfânta Maria! Și de Ziua Marinei Române!

În grupul din care face Lulu parte nu e nimeni cu nume de sfânt, și nici marinari nu sunt, așa că organizatorii au fost nevoiți să se gândească la alte activități în această zi, nu omagierea sărbătoriților zilei. Le-au sugerat mai multe variante. Cei mai mulți au ales să coboare în sala de sport; câțiva au ales să iasă la plimbare.

diorama cu papusa sezand pe o minge si mancand o felie de pepene langa un butoias pe care e un pepene din carton, taiat
Lulu a ignorat toate variantele și-a ales să meargă în „grădina” hotelului, să mănânce pepene. Văzuse de dimineață că pe un butoi acolo era un pepene mare și pofta i s-a deschis imediat. Și-a tăiat - cu chiu, cu vai - o felie de pepene, dar pentru că nu erau pe aproape o bancă sau un scaun, ceva pe care să șadă, s-a așezat pe o minge pentru gimnastică – putea spune cineva că nu-i place să facă sport? Nu-i tocmai ușor să mănânci pepene în poziția aleasă de ea.

Pepenele pentru jocul Activități de vară este confecționat (mai mult sau mai puțin) după modelul prezentat în videoclipul aflat la adresa de mai jos:

https://www.youtube.com/watch?v=j2tY7dO0VWU
etape confectionare pepene rosu din hartie si carton

pepene rosu din hartie si carton si o felie detasata din acest pepene

Postarea este înscrisă în
tabelul care face parte din Calendarul ReCreativ.

vineri, 12 august 2022

Ipocrizie la supermarket X franciza

Când citești pe site-ul acestui supermarket X despre grija pe care o au pentru mediu și comunitatea în care-și desfășoară activitatea reprezentanții acestuia (și angajații, implicit - bănuiesc) ai tendința să-i lauzi cu voce tare, dar apoi „mergi pe teren” și constați că teoria și practica sunt diferite. În mod sigur, având în vedere comportamentul unora, n-au auzit de poluarea fonică.

Ei – cei de la supermarket X – selectează deșeurile, ba mai organizează și campanii gen „plastic contra produse” (campanii diverse pe termen mai lung sau mai scurt).

Altfel... instalațiile de aer condiționat, frigiderele etc. zumzăie zi și noapte de nu mai știi cum te numești dacă nu verifici actul de identitate.

Zgomotul pare că nu înseamnă poluare – zgomotul platformei dubei, zgomotul căruciorului de marfă, zgomotul mărfurilor trântite, zgomotul motoarelor pornite - ale dubelor care aduc marfa; nici mirosul puternic de detergent nu înseamnă poluare – chiar dacă intră în apartamentele oamenilor; nici aerul fierbinte al aparatelor nu înseamnă poluare, chiar dacă usucă la greu plantele din imediata apropiere (v. foto); nici praful ridicat în apartamente, de pe pământul pe care-l usucă ventilatorul de la instalația lor și nu știi de ce te ia tusea din senin; nici zgomotul ventilatorului (24 de ore din 24, șapte zile pe săptămână) nu e poluare. Nu! Gunoiul neselectat e poluare!

Zgomotul mașinilor din care se descarcă marfă și se încarcă ambalaje grele nu e poluare; nici muzica urlând (uneori în zori de zi) în mașinile șoferilor care aduc marfă nu e poluare fonică; nici discuțiile aprinse ale angajaților când ies la o țigară sub ferestrele locatarilor... Nu! Doar aruncarea la întâmplare a bateriilor ceasurilor de mână e poluare, aruncarea la întâmplare a chiștoacelor angajaților fumători nu e poluare.

Acum... ce să zic? În general, supermarketul își construiește halele pe la margini de oraș, la distanță de imobilele locuite; dar francizele acestui supermarket X par a fi permise oriunde e un spațiu liber. 

O fi sănătos să fie amenajate la parterul imobilelor de locuit pentru ca locatarii să nu aibă liniște de pe la ora 6:30 dimineața (legea permite zgomot de la ora 8 dimineața) și până pe la orele 16 -17, șapte zile pe săptămână?! 

O fi sănătos ca locatarii să suporte zgomotul aparatelor de aer condiționat și frigiderelor 24 de ore pe zi, șapte zile pe săptămână?! 

O fi sănătos și de bun gust, pentru o firmă care pretinde că respectă și se respectă, ca angajații (francizei) cărora li se atrage atenția că fumează sub ferestrele oamenilor, fac prea multă gălăgie sau că ocupă întreg spațiul pe trotuar și nu se poate trece de ei, platforma dubei și căruciorul lor, decât ocolind circa o sută de metri și vârstnicilor le e greu, să-i trimită pe aceștia la „Belu” (cimitirul)?

Apa cu detergent folosită pentru a spăla rafturi sau tăvi în zona (fostă) verde o fi poluare?

Resturile de beton rămase după ce au spart o „alee” pe care tot ei o făcuseră, dar era prea înaltă, se depozitează la rădăcină de brad conform legii?

Mă întreb, și întreb... Dacă îi întreb pe ei îmi vor răspunde cotit că „vor lua măsuri” – măsuri la ce?! Atâtea măsuri se mai iau și nimic nu se schimbă în bine. Se măsoară stofă și se taie bare...

Actualizare

Ziua de Sfânta Maria, 15 august 2022 – zi liberă legală (posibil liberă, nu obligatoriu liberă) Angajații magazinului își văd de ale lor: încarcă paleții pe care i-au stivuit – cu zgomot, desigur – ieri; motorul dubei e pornit; e ora 13:05 circa și ceva, și zgomotul e constant până la 13:25 circa și ceva. Duba deja pleca atunci când mi-a venit ideea s-o fotografiez. Gălăgia zilnică a început de la ora 8:45 am.

Parte din duba in care tocmai s-au incarcat, cu zgomot, paleti din lemn

În Legea nr. 61 din 1991 (republicat
ă) la art. 2, pct. 26) scrie: tulburarea liniștii locatarilor între orele 22,00-8,00 și 13,00-14,00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuințele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinația de locuințe ori situat în imediata vecinătate a acestora;

Mai au un obicei idiot angajații magazinului: pentru a împiedica pe alții să-și parcheze mașinile unde vin dubele cu marfă (și parchează angajații magazinului – n-am idee dacă ei plătesc pentru a parca acolo) plasează câte o ladă goală (din plastic sau șipci din lemn) în zonă; prea adesea, aceasta ladă goală o pun pe trotuar – înainte de a parca - și acolo rămâne. Poza e făcută în ziua de 1 august.

lada goala plasata pe trotuar, unde se impiedica in ea trecatorii

De două ori m-am împiedicat în ea ieșind din scară seara; peste zi (înjurături am auzit și în noapte) s-au împiedicat și alții. Lada e plasată astfel încât n-o observi când iei curba la ieșirea de pe aleea din fața ușii de intrare în bloc (gardul viu o ascunde). Oricum ar fi, lada nu are ca c
ăuta pe trotuar!

O dimineață liniștită de vară

Imaginile de mai jos sunt din dimineața zilei de 23 iulie 2022. În poză nu se aud motoarele și nici claxonatul șoferilor nervoși care iau curba în sens contrar – corect se încadra cel cu duba din plan îndepărtat (foto3).

aglomerare de bube si soferi nervosi intr-o dimineata de iulie

Nu stau să fac poze zilnic, dar așa e
mereu, de dimineață și până după-amiază. 

De lege ferenda (zic și io):

Să fie interzisă amplasarea magazinelor alimentare mari la parterul imobilelor de locuit. Prin „mare” înțeleg acele magazine care necesită sute de kilograme și litri de produse ca aprovizionare aproape zilnică și care au zeci de ambalaje grele de transportat mai apoi: lăzi, paleți etc.

joi, 11 august 2022

Albina regina. Activități de vară

Pe o pășune nepresărată cu flori, Lulu se plimba agale, privind în toate direcțiile, doar-doar va întâlni ceva – sau pe cineva - interesant. Alte flori care să vorbească sau poate un animal, ceva; și c-o insectă ar sta de vorba – de ce nu?

A zărit în depărtare vegetație înaltă și s-a îndreptat într-acolo – orice ar fi, ar putea fi, oricum, mai interesant decât o pășune fără flori.

A mai văzut și ceva ce semăna a stup. Sufletul i s-a înseninat! Era prima dată când vedea un stup de albine sălbatice (habar n-avea că albinele sălbatice își construiesc stupul în crăpăturile arborilor, să fie cât mai protejate). 

S-a apropiat încetișor, să nu sperie zburătoarele – dacă stupul e locuit. Pe măsură ce se apropia auzea un zumzet difuz. Sigur era locuit stupul! S-a oprit la câțiva pași și s-a sprijinit de crengile unui copac căzut, privind cu ochii mari de uimire la stupul situat la doi pași de ea. Câteva albinuțe își făceau de lucru pe acolo și nu păreau nici impresionate și nici îngrijorate de prezența ei.

- Ce faci aici?! a auzit un glas duios, dar fiind luată prin surprindere s-a speriat.

- Mă uit la stup! a răspuns repede, dar nu știa cui.

diorama cu trei albine lucratoare din margele, matca din pompoane galbene si stup din plastic infasurat cu sfoara si decorat cu floricele

O vietate mare, galbenă cu dungi negre, urca încet pe un ram. Lulu s-a tras un pic în spate, dar n-a luat-o la fugă. Știa că nu trebuie să se agite în preajma albinelor – nu doar că ar fi înțepat-o dar albinuțele ar fi murit în câteva ore, pentru că acul lor cu venin ar rămâne înfipt în pielea ei. Nu voia nici una, nici alta! Înțepând alte viețuitoare albina își poate retrage acul, dar în pielea elastică a omului acul rămâne prins.

- Ce-i așa de interesant la stup? se interesă albina, sprijinindu-se pe creangă, cu ochii la Lulu.

- Pentru mine, totul! E prima dată când văd un astfel de stup! Cutiile din lemn pe care le au oamenii pe ici-colo le cunosc... E foarte neobișnuit ceea ce văd. Stai liniștită, nu fac niciun rău.

- Poate faci fără să știi?!

- Cum?! Nu! Ce fac?! sare ca arsă Lulu, și albina râde.

- Am glumit! îi spune. Mă distrează să văd oamenii speriați, dar n-am ocazia prea des.

- Pentru că mori dacă înțepi?!

- Nu mor, și nu înțep oameni. Sunt matcă, înțep numai mătci – ieșite din ou sau nu.

- Ești regina stupului! se entuziasmează. În viața mea n-am văzut o matcă!

- De parcă ai putea face diferența! Matca e mai mare, dar îți dai seama când ne vezi lângă alte albine, ceea ce se întâmplă destul de rar. Acum sunt afară pentru împerechere. Acestea – arătă spre albinele care se opriseră din zbor în apropiere – sunt paznicii mei. Sper să vină destui trântori, să adun suficient material pentru multe generații de albine. Ne întâlnim în zbor, apoi voi zăcea în stup, depunând zilnic câteva mii de ouă, hrănită cu mâncare digerată de albinele lucrătoare; ele fac și curățenie în jurul meu și dacă e timpul vreunei roiri mă pun din timp la dietă, să pot zbura spre locul unei noi colonii – altfel sunt greoaie, nu pot zbura!

- Mă bucur să te cunosc, regină a albinelor! îi zâmbește.

- Regina albinelor din acest roi, dacă tot insiști să-mi spui regină.

- Tu ești cea care comanzi celorlalte albine; așa știu eu.

- Nu știu de unde știi, dar nu comand mai nimic. Toate albinele ajung în lume știind exact ce au de făcut: lucrătoarele adună nectar și polen, produc miere, au grijă de puiet și de mine, de stup și altele, trântorii sunt cu perpetuarea speciei.

- Ziceau unii că vor să facă ceva asemănător și în cazul oamenilor, prin educație: fiecare va fi pregătit de mic pentru a face ceva anume.

- Oamenii! Habar n-au pe ce lume trăiesc și fac numai prostii... Insistă să-și taie craca de sub ei și în nebunia lor ne ucid și pe noi. Oricum nu trăim prea mult, în comparație cu oamenii. Eu trăiesc câțiva ani dacă sunt sănătoasă și pot depune ouă suficiente; celelalte au un ciclu de viață de câteva săptămâni sau de câteva luni, depinde când eclozează; la fel și în cazul trântorilor: unii trăiesc mai mult, alții mai puțin.

- Oh, îmi pare rău!

- De ce să-ți pară rău?! Asta-i viața! Facem ceea ce avem de făcut și gata. 

Aș mai sta cu tine, dar trebuie să plec, să-mi împlinesc destinul. Înainte să plec, un sfat: nu te mai parfuma, mai ales când te plimbi prin vegetație – te confundă albinele cu vreo floare și se dau la tine, tu te sperii, dai din mâini ca disperata, ele cred că vrei să le faci rău, se apără și te înțeapă, apoi... ele mor. Poate mori și tu, dacă ești alergică și nu primești imediat ajutor.

- Mulțumesc... zice Lulu, dar albina era deja departe, cu trântorii după ea.


Lulu era ușor dezamăgită. Avea atâtea întrebări de adresat albinei!

Și-a propus, cu prima ocazie, să meșterească niște albinuțe. Nu prea era sigură cum arată, în amănunt, dar poze avea unde să găsească. Își imagina „procesul de fabricație” pentru albinele lucrătoare, pentru matcă și pentru stup.

Din mărgele putea asambla, pe o sârmă, albina lucrătoare – mărgea mare, galbenă, pentru corp, o mărgea neagră pentru cap, mărgeluțe de nisip pentru piciorușe și folie din plastic pentru aripioare, dungile din bandă adezivă neagră, iar pentru ochi avea o „colecție”, de diferite mărimi și culori:

etapele confectionarii albinelor lucratoare din margele, cu ripi din folie de plastic transparent

Matca
o va confecționa din pompoane galbene, dungile le va tăia din catifea, aripile din folie de plastic, dublate cu mătase, să difere de celelalte cât mai mult, antene din sârmă cu mărgele de nisip și ochi din „colecție” (și o trompă mică îi va face, din bandă adezivă rulată fin):

etape confectionare matca din pompoane galbene, cu dungi din catifea, picioare si antene din sarma, aripi din plastic cu matase

Cu stupul va avea nevoie de mai multă răbdare, pentru că și-l imagina din partea de sus a unui pet („sticlă” de plastic) înfășurat cu sfoară. De n-ar uita să-l facă oval, nu precum o c
ăsuță pentru păsări! Și-l va decora cu floricele făcute din spumă și cu unele desprinse din mărțișoare.

etapele confectionarii stupului din plastic si sfoara, decorat cu floricele

Așa
Activități de vară să tot aibă! Va avea cu ce să completeze o mulțime de tabele din jocul "Calendar Recreativ"!

vineri, 5 august 2022

Dictatura în numele Binelui

Dictatura instituțiilor de forță se instaurează folosind frica de moarte / de pierderi etc. ca amenințare și binele comun ca pretext.
Războiul împotriva terorismului a servit (și mai servește) ca justificare pentru suspendarea unor libertăți civile – aproape totul este sub supravegherea (electronică) „organelor competente” tocmite de state s.a.m.d.
Promisiunea democrației și libertății a fost perorată la nivel mondial ca justificare pentru invadarea Irakului și Afganistanului (între altele).

Dictatura militară se instaurează folosind expansiunea armată a unor state ca amenințare și binele comun ca pretext.

De exemplu, șefii de stat și acoliții lor trag tare să aloce tot mai mulți bani pentru înarmare și mai puțini pentru orice altceva, iar cetățenii trebuie să înțeleagă că asta este pentru binele lor (binele comun, altfel spus) pe termen lung.

Dictatura medicală se instaurează folosind frica de moarte / de boală ca amenințare și binele comun ca pretext.

Dictatura economică se instaurează folosind frica de-a rămâne dependent cu gazul de alt stat ca amenințare și binele comun ca pretext.

În Olanda, de exemplu, se extrag la greu gaze (nu cumva să se ajungă la criză), iar locuințele cetățenilor dintr-un oraș se prăbușesc din cauza zecilor de cutremure mai slabe sau mai puternice care au loc ca urmare a extragerii gazului. Pare că s-a ajuns la concluzia că sumele pentru despăgubirile ce trebuie plătite cetățenilor afectați sunt mai mici decât sumele de bani ce vor fi câștigate de pe urma exploatării gazului din acea zonă – cetățenii să-și ia despăgubirile și să plece sau să-și consolideze imobilele (ar fi concluzia).

Dictatura ecologică se instaurează folosind încălzirea globală ca amenințare și binele comun ca pretext.

De exemplu, creșterea vitelor / pășunatul trebuie interzise pentru că balega de vacă dăunează mediului prin emisii de dioxid de carbon, dioxid care conduce (pe lângă multe altele) la încălzirea globală. Mașinile electrice sunt mai „prietenoase” cu mediul decât cele cu benzină sau motorină – supersonicele (avioanele de linie sau de război) pot folosi combustibil fosil în continuare, la fel și rachetele prin care sunt lansați în spațiu mii și mii de sateliți comerciali, militari etc.. Pentru a avea câmpuri de eoliene e nevoie să împingă animalele de pe pășuni.
Și tot așa...

Toate cele de mai sus – și altele – au loc în state considerate democratice (democrație liberală sau occidentală).

Democrația totalitară

Termenul „democrație totalitară” (un fel de dictatură) a fost popularizat de istoricul Jacob Leib Talmon în cartea sa „Origins of Totalitarian Democracy” (ediția din 1952) – expresia au folosit-o și alții înainte, și după. Talmon se referă la transformarea unui stat în care valorile tradiționale și credința modelează rolul guvernului astfel încât utilitatea socială să aibă prioritate absolută (orice pentru „binele comun”, altfel spus; „binele comun” fiind hotărât de guvern, cu sprijinul majorității).

În democrația totalitară sistemul de guvernare e alcătuit tot din reprezentanți aleși – cetățenii au drept de vot, dar participarea lor e slabă sau lipsește cu desăvârșire în ceea ce privește luarea deciziilor care le afectează viața.

Caracteristici ale democrației totalitare

1. În democrația totalitară „suveranitatea teritorială exclusivă” este un drept al „conducătorilor”. Guvernul are puterea deplină de expropiere și pe cea de impunere – dreptul de control asupra a tot și asupra tuturor.

Fără sprijinul cetățenilor menținerea unei astfel de puteri absolute necesită suprimarea în forță a oricărui element disident; e permis numai ceea ce vor guvernanții. În statul democratic totalitar formarea voinței politice se face prin constrângere, spre deosebire de statele cu democrații liberare unde voința politică e formată prin convingere.

2. În statul cu democrație totalitară guvernanții își maximizează controlul asupra vieții cetățenilor utilizând rațiunea duală a voinței generale („binele public”, adică). „Elita” politică, economică, militară este cea care interpretează voința generală pentru a se potrivi propriilor interese. Se urmărește ca fiecare cetățean să contribuie la „binele comun” prin ceea ce știe să facă cel mai bine (agricultorul nu conduce trupele, generalul nu conduce plugul).

3. Cetățenii unui stat democratic totalitar, chiar dacă sunt conștienți de neputința lor, își pot susține – în majoritate – guvernul care promite ceea ce ei își doresc, indiferent câte minorități au de suferit.

4. Talmon scrie că în democrația totalitară libertatea este ceva realizabil doar pe termen lung și numai prin efort colectiv – scopul politic pentru ordine supremă și armonie supremă conduce la libertatea supremă.

Abordând fiecare aspect al vieții cetățenilor săi, guvernanții din statul democratic totalitar au puterea de a se asigura că toate nevoile materiale ale acestora sunt satisfăcute din prima zi de viață și până în ultima, cetățeanului cerându-i-se să-și îndeplinească rolul său (oricare ar fi acesta) în măsura posibilităților personale.

În democrația liberală, libertatea este ceva ce poate și ar trebui să fie realizată de individ pe termen scurt, chiar și în detrimentul unor lucruri precum bunăstarea materială sau sănătatea; individul nu vrea să fie „ghidat” și „controlat” de guvern în toate aspectele vieții, ci vrea să facă ceea ce își dorește, ceea ce poate, ceea ce crede că e bine pentru el – în limitele legii. În democrațiile liberale individul nu-și dorește susținerea financiară de la stat, ci vrea libertatea de a-și realiza singur veniturile, fără toate constrângerile unui guvern totalitar.

5. Talmon consideră că în democrația totalitară se urmărește un adevăr politic absolut, perfect, către care sunt conduși toți indivizii rezonabili. Se susține nu doar că niciun individ nu poate ajunge în mod independent la acest adevăr politic absolut, ci și că este de datoria și responsabilitatea lui să-și ajute compatrioții să-l realizeze. Orice activitate publică sau privată care nu se îndreaptă spre acest scop nu e utilă, e pierdere de timp și bani deci trebuie eliminată („afaceri neesențiale”, altfel spus) – în acest sens, eforturile economice și sociale care tind să consolideze colectivul sunt considerate valoroase, în timp ce educația și religia – care tind să dezvolte individul – sunt văzute a fi contraproductive. Nu poți fi în același timp cetățean și creștin, scria Talmon.

Mao Shoulong, profesor de politici publice la o universitate din China, numește democrația totalitară „democrație orientată spre egalitate” și este de părere că drepturile și libertățile oamenilor nu trebuie să fie îngrădite de tradiții și aranjamente sociale. Mao consideră că susținătorii democrației liberale („democrația occidentală”) au o atitudine negativă față de termenul „totalitarism” și cred că forța nu e un mod adecvat de a atinge un scop, indiferent de valoarea acestui scop. Altfel spus: constrângerea e permisă (și de dorit) pentru obținerea „binelui comun”.

Acest profesor mai susține că „democrația orientată spre egalitate” recunoaște valoarea libertății dar că libertatea nu poate fi atinsă prin eforturi individuale, ci prin eforturi colective. În „democrația orientată spre egalitate”, susține Mao, este accentuată valoarea egalității față de libertățile individuale; în „democrația orientată spre libertate” se ajunge să se renunțe la egalitate.

Unii critici ai ideilor lui Mao susțin că egalitatea și drepturile individuale sunt inseparabile – nu pot există unele fără altele; alții susțin că egalitatea poate fi asigurată doar printr-o constrângere continuă.

Într-o „democrație liberală” statul nu este o instituție absolută, iar între alegerile electorale indivizii sunt liberi să-și trăiască viața în căutarea propriei fericirii – în limita legilor elaborate de aleșii lor, aleși care sunt supuși unor forme de presiune socială: protestul public, petiția, referendumul, inițiativa legislativă etc. și, în final, înfrângerea electorală dacă nu reușesc să țină seama de opiniile celor pe care îi reprezintă.

În democrațiile totalitare statul este absolut, guvernanții sunt cei care știu ce este mai bine pentru cetățeni; individul nu este cu adevărat liber pentru că nu participă constant la guvernare, ci doar votează, el neputând să pună presiune pe reprezentanții săi atunci când observă că aceștia nu îi slujesc interesele.

De la democrația totalitară la oligarhie („puterea celor puțini”) e doar un pas.

În unele zone ale lumii câștigă teren o combinație a statului cu alte forme de putere: organizațiile religioase, dar mai ales se observă încurajarea unei relații simbiotice între guvernarea tradițională și sistemul de guvernare „privat”, reprezentat de corporații ("oameni de afaceri") – altfel spus, crește puterea politică a corporațiilor.

Pe ici-colo se observă creșterea masivă a cheltuielilor militare și a celor pentru supraveghere, privatizarea universităților, privatizarea asigurărilor sociale, controlul mass-media s.a.m.d.

Continuând astfel e posibil să se ajungă la transformarea unor societăți relativ libere în variante ale regimurilor extreme din secolul trecut (e de părere – în mai multe cuvinte - Sheldon S. Wolin).

Pe scurt:

Democrația totalitară se instaurează prin manipulare. E instaurată prin votul popular entuziast al majorității care se lasă amăgită de promisiuni și gargarisme cu privire la siguranța personală, securitate națională, bunăstare generală, armonie socială și altele de gen. Cetățenii cedează administratorilor statului, de bună-voie, propriile libertăți.

Cei care-și cedează mai toate drepturile pentru morala supremă, justiția socială, binele colectiv e clar că nu sunt interesați de o democrație liberală, ci vor „libertate, egalitate, fraternitate” (de ghilotină uită mai mereu).

vineri, 29 iulie 2022

Căutarea Binelui în Rău

A căuta Binele în Rău și Frumusețea în Urâțenie – și de a le exprima - înseamnă a obține un efect binefăcător în Lumea Dorinței, în Lumea Iluziei, în Lumea în care trăim. E indicat să căutam binele în toate lucrurile fiindcă are o mare putere în lupta împotriva răului. Folosind/acceptând afirmații false sau negând răul îl accentuăm și îl perpetuăm. Căutând binele și creând o formă puternică a acestuia, reînnoind-o adesea, poate avea ca efect dezintegrarea răului și înlocuirea lui prin bine.
Binele și răul, frumosul și urâtul sunt noțiuni relative – dar numai în Lumea Iluziei, nu și în plan spiritual.

De secole, în special pe cale orală, circulă multe povești despre viața lui Isus, și nu doar în rândul creștinilor ci și în rândul musulmanilor și altora. Una dintre aceste povești e cea pe care am scris-o mai jos.

imaginea unor nori albi, pufosi, pe un cer senin ziua, si stele
Într-o zi, Isus și discipolii săi se plimbau prin orașul vechi care avea străzi foarte înguste. La un moment dat au dat peste un câine mort, al cărui trup intrase în putrefacție; câinele murise de mult timp și duhoarea umplea toată strada.

Discipolii care îl întovărășeau pe Isus și-au acoperit nasul, și-au ferit poalele hainelor și unii s-au întors cu dezgust.

Oh! Ce duhoare!” a exclamat unul. „Numai să-l văd îmi face rău!” exclamă un altul. Unul câte unul și-au făcut loc pe lângă creatura moartă. Unii dintre locuitorii orașului se adunaseră în jurul cadavrului și observau urâțenia a cea ce cândva a fost un câine.

Isus s-a oprit lângă câinele mort, a îngenuncheat și a privit câinele cu dragoste. După o pauză destul de lungă a spus:

- Lăudat să fie Dumnezeu! Nici chiar perlele nu sunt mai albe decât dinții lui.

El a fost hotărât să găsească Frumosul.

Într-o altă versiune Isus ar fi spus: „Această făptură îi aparține lui Dumnezeu”.

Ce doresc înțelepții să ne învețe cu astfel de pilde?! Nu să contemplăm cadavre de animale moarte (dar nici să le batjocorim).

Astfel de pilde sunt spuse pentru ca fiecare să găsească în inima lui pe Isus (pe Mohamed sau Buddha sau oricare altul). În momentele în care aude sau vede urâțenia sau răul fiecare om să caute frumosul sau binele. Nimeni nu ar trebui să aibă îndrăzneala să afirme că urmează pe Isus, pe Mohamed, pe Buddha sau alții dacă nu se comportă ca aceștia.

Atunci când întâlnim bigoți putem fi siguri că spiritul plin de compasiune al lui Isus, Mahomed, Buddha sau alții nu a pătruns încă în sufletul lor și nu l-a transformat.

Religia nu este o simplă chestiune de credință într-o dogmă sau într-o altă viață și de mântuire în viața de apoi, ci este o chestiune de transformare a inimii, a sufletului, Aici și Acum.

Cel care găsește Frumosul în Urât, Binele în Rău nu va readuce câinele la viață, nu va transforma hoțul în om cinstit, nu va face ca omul care spumegă de furie împotriva religiei, opiniei / gustului altuia s.a.m.d. să devină un om modelat divin, dar va fi transformat el.

A face rău pentru a obține bine nu e o formă viguroasă de bine. A răspunde cu jignire la jignire nu are un rezultat benefic niciodată. A îndrepta o nedreptate cu altă nedreptate nu e deloc o formă de bine.

Privind la persoana care manifestă (prin vorbă, fapte) orice urâțenie (minciună, jigniri, furie, hoție, violență etc.) ar trebui ca omul să își amintească prezența divină din interiorul său și să se străduiască să o descopere în cealaltă ființă. Ființa nu e una și aceeași cu vorbele sale, cu faptele. Înseamnă asta să tolerăm violența fără a o pedepsi (legal), să nu lovim dacă trebuie să ne apăram și nu putem fugi s.a.m.d.? Din punctul meu de vedere, nu! Greșesc? Cine nu greșește? Toți oamenii sunt „lumină și întuneric”, au în ei o parte putredă și una superbă. Care parte va deveni mai puternică...? Depinde de fiecare om în parte, ca în povestea cu cei doi lupi.

Cum bine a zis Rumi, poet persan sufit din secolul al XIII-lea: Fiecare dintre noi este un idiot, cu aripi de îngeri atașate.

Oamenii au capacitatea de a se schimba, de a evolua...

***

Postarea este pentru Citate favorite, joc preluat de Suzana de la Zina, pornit în colaborare cu Ella.