duminică, 16 decembrie 2012

Parfumul dimineții de Crăciun – Poveste Parfumată

În anul când am scris povestea – pentru un concurs: “Scrisori către Moș Crăciun”, organizat de un cotidian cu acoperire națională – foloseam  apă de parfum Perceive, de la Avon, care se încadrează în categoria “orientale”. Esența principală este de frezii. Frezia, în limbajul floral, înseamna “dăruiește-mi iubirea ta”. Esența de frezii e accentuată de atingerea ușoară a piperului alb, învăluind floarea de ylang ylang aflată lângă prune, pere coapte și cuișoare, pe o bază liniștitoare dată de vanilie, senzuală și caldă datorită moscului și lemnului de santal…

În Martie 2000 a murit cățelușa rasa boxer, Bonny, după ce ne-a oferit nouă ani minunați, și îmi doream cu ardoare altă cățelușă – dar cum să aduc un alt căine, la bloc? Bonny a ajuns la noi pentru că cineva ne-a rugat, când Bonny avea vreo trei luni de viață, să o ținem vreo trei săptămâni. Și s-au făcut nouă ani! Nu am găsit cui să o dăm, s-a obișnuit la bloc și… asta a fost – dar nu era ceva premeditat! De aceea, dorința de a avea o nouă cățelușă rasa boxer rămânea arzătoare dar nu o duceam la îndeplinire din motive obiective: viața la bloc nu e tocmai potrivită pentru un câine boxer care are nevoie de multă mișcare, de spațiu pentru că e un câine care nu stă locului o clipă!
Bobi
Am citit despre concurs și mi-am zis că e ocazia potrivită de a face publică dorința fără, însă, a ști ceilalți cine, ce, visează! Am scris povestea și am trimis-o. Era ziua de 22 Noiembrie 2004. În Decembrie s-au anunțat câștigătorii dar nu se regăsea acolo scrisoarea trimisă de mine. În 24 Decembrie 2004, în scara blocului rătăcea bezmetic un câine boxer: slab, plin de cicatrici, cu urechile franjuri – la propriu, de la luptele date, probabil, pentru hrană sau teritoriu. Doua vecine au crezut că e al nostru! Și au sunat la ușă! Cine poate rezista acelor ochi mari, rotunzi, căprui și blânzi? A rămas la noi, să îi căutăm stăpânul. Am căutat timp de șase luni, apoi l-am dus (din nou) la veterinar, ni s-a spus că are vârsta de 2-3 ani și i-am fâcut carnet de sănătate: se numea Boby (numele la care a reacționat) și era al nostru!
Mare diferența între femela rasa boxer și masculul rasa boxer dar… în povestea-scrisoare am scris câine, uitând vorba aceea înțeleaptă: ai grijă ce-ți dorești pentru că s-ar putea să primești.

În dimineața de Crăciun Boby a primit și el un cadou, făcut în seara precedentă – îl vedeți în poză. L-am desfăcut puțin din hârtia în care era împachetat și i-am arătat un colțișor de jucărie. Restul a făcut singur, cu frenezie – spre distracția celor prezenți – și a alergat cu jucăria prin toată casa… A rămas jucăria lui preferată.

Pe scurt: dimineața de Crăciun pe care mi-o amintesc aici avea parfum de frezie și mosc, de șampon pentru căței, de brad argintiu, de cozonaci și de friptură – pentru că se afla în cuptor carnea pentru masa de prânz.
Crăciunul are același parfum în fiecare an și, totuși, are mereu alt parfum.

Povestea scrisorii și a lui Boby este o poveste adevărată: am trimis povestea la un ziar și în Ajun de Crăciun l-am întâlnit pe Bobi, de care ne-am bucurat până în martie anul acesta.
Cine are timp și dispoziție poate citi povestea pe care în anul 2004 am trimis-o la redacția unui ziar în speranța că voi primi ce doresc – așa cum scria în regulament. Am primit! Fie ca toți să primească ceea ce își doresc! Dar dacă nu le-o plăcea mai târziu să nu dea vina pe Moș Crăciun, pentru că Moș Crăciun oferă (și el) tuturor după sufletul lor! Asta știe toată lumea! Sau ar trebui să știe!
Am povestit povestea, deci nu trebuie să citiți... cum am ajuns să primesc un cățeluș, de Crăciun! :)

Vă doresc ca dorințele să se îndeplinească. 
Sărbători Fericite!
La mulți-mulți ani cu bucurii alături de cei care vă sunt dragi!
Bomboane pentru toți cei care doresc!
Rânduri scrise pentru Clubul Povestii Parfumate gazduit de Mirela. Tema a fost aleasa de OchiiVerzi.

Happy Weekend! (39) - Pro sau contra fumători?

Elvețienii își apără dreptul la fumat
23 Septembrie 2012
Deși Geneva a votat în favoarea interdicției, rezultatele din celelalte 25 de cantoane au arătat că majoritatea respinge initiațiva de a interzice total fumatul în locurile publice, transmite BBC.
Hotelurile, restaurantele și barurile au în continuare dreptul de a ține încăperi destinate fumătorilor, însa criticii spun că angajații își riscă sănătatea și ar fi trebuit interzise cu totul [...]

El: Fumezi?
Ea: Da.
El: Câte pachete pe zi?
Ea: 3 pachete.
El: Cât costă un pachet?
Ea: 10 lei.
El: De cât timp fumezi?
Ea: 15 ani.
El: Deci, dacă un pachet costă 10 lei, tu fumezi 3 pe zi, înseamnă că cheltui 900 lei, lunar. Într-un an se fac 10.800 lei, corect?
Ea: Corect, probabil.
El: Așadar, dacă pe an cheltui 10.800, nemaipunând la socoteală inflația, în ultimii 15 ani ai cheltuit 162.000 lei, corect?
Ea: Corect.
El: Știai că, dacă nu ai fi fumat și ai fi strâns banii ăștia într-un cont de economii, adunând și dobânzile aferente celor 15 ani, ți-ai fi putut cumpăra un Ferrari?
Ea: ... Fumezi?
El: Nu.
Ea: Atunci unde naiba ți-e Ferrari??!!
*
A amenaja o zonă pentru fumat într-un restaurant este ca și cum ai amenaja o zonă pentru pipi într-o piscină.
*
De ce nu se ramolesc fumătorii?
Pentru că nu mai apucă.
*
Care e diferența între anii 2000 și anii ’60?
În anii 2000 un tip intră în magazin și strigă: “Dă-mi o cutie cu prezervative!” … și apoi șoptește vânzătorului: “Oh, strecoară-mi, te rog, și un pachet cu țigări”
Happy Weekend! Editia 39

luni, 10 decembrie 2012

Parfum de îngeri: Namaste! – Poveste Parfumată

Învățații antici spuneau că în vremuri mai spiritualizate oamenii se puteau înălța până la contemplarea efectivă a Enigmei, dar spiritul închis acum în materie nu mai poate face aceasta decât dacă omul se lasă condus de intuiție, învățând să își lase spiritul să circule liber. Sfinxul trăiește azi în oameni și le adresează întrebări pe care le lasă fără răspuns. De aceea, îngerii au primit sarcina de a călăuzi oamenii încă dinainte de a se naște și până dincolo de viața fizică.

Tunetele se rostogolesc, fulgerele brăzdează cerul vinețiu și lacrimi mari picură Pământul. Oamenii aleargă să se adăpostească de ploaie și de fulgere și nu se gândesc că îngerii din cer se luptă,  pentru sufletul lor, cu îngerii căzuți.

Simțea dureros singurătatea care o copleșea în ultimul timp. Trăia cu senzația că ceilalți se îndepărtau și nu le înțelegea motivul. Rău nu făcuse - nu cu știință, cel puțin.
Singurătatea - se spune - e un cadou valoros în viața omului. Semnele de durere fizică arată că în corp ceva are nevoie de atenție sporită. Durerea emoțională manifestată prin sentimentul de singurătate atrage atenția că e momentul să cerceteze relațiile în care este prinsă, drumul pe care îl parcurge.

Îngerii sunt prezenți, îi oferă timp să analizeze viața pe care o trăiește, oamenii pe care i-a lăsat să se apropie. În profunzimea singurătății pe care o simțea, îngerii îi spun că e momentul să caute relații spirituale pentru că și-a neglijat sufletul de prea mult timp. Sufletul e parte din Întreg și trebuie să participe la acțiunile Întregului pentru că are voință proprie – poate fi legea și, în același timp, poate îndeplini scopul universal.
În acele clipe de singurătate profundă îngerii îi vorbeau. Îngerii o iubesc necondiționat și îi cunosc gândurile cele mai ascunse. În singurătate poate fi sinceră cu ea și poate da glas oricărui gând pentru că îngerii nu judecă faptele omului și nu râd de visurile lui. Singurătatea profundă înseamnă, de fapt, că îngerii sunt acolo, așteptând să fie invitați să ajute. Ei pot aduce vindecarea sufletului și a trupului, pot ajuta la rezolvarea unor probleme dificile și o pot ajuta să acționeze. Îngerii pot interfera și cu legile fizice ale Universului dar nu pot interfera cu liberul arbitru: îngerii trebuie să fie invitați să ajute și fac numai ceea ce le cere omul. Ei servesc, dar nu sunt servitori.

Un suav parfum de iasomie, ambră și trandafir ajungea până la ea, adus, probabil, de adierea pe care o simțea pe obraji, strecurându-se prin păr, învăluind-o ca și cum aripi diafane o acopereau și apărau…
Universul exista numai pentru ea.
Se simțea eliberată. Liberă să spună ce gândește și ce simte, liberă să aleagă ce să facă, unde și când. A primit darul spiritual de a trăi plenitudinea libertății. 
Particula divină e ca dragostea: o simți dar nu o vezi niciodată.
Namaste – se auzi o șoaptă ușoară…

Idole d’Armani a fost lansat în anul 2009, fiind dezvoltat de parfumierul Bruno Jovanovic. E o întâlnire între Orient și eleganța italiană, un parfum magnific și senzual. Un parfum ca un tribut adus feminității.
Notele de vârf conțin portocale și ghimbir, cele de mijloc iasomie, trandafir, și la bază sunt patchouli, iarbă parfumată și ambră – esențe perfect armonizate cu pielea femeii pe care o îmbrățișează într-o strălucire de Soare.

Poveste scrisă pentru Clubul Poveștii Parfumate găzduit de Mirela.
Tema a fost aleasă de karmapolice.

Happy Weekend la început de săptămână! Fidelitate

Aflând că soția îi înșeală, 90 % dintre bărbați își strâng bagajele și pleacă la amantă.

Soţul vine - neanunţat - acasă, după o lungă deplasare. Intră în casă, caută sub pat, în şifonier, în baie. Nimeni. Şi-i zice, resemnat, nevestei, în bucătărie :
- Ai îmbătrânit, femeie!

La un spital de psihiatrie, telefonul sună în timpul nopţii. O voce de bărbat întreabă:
- Spuneţi-mi, vă rog, n-a scăpat ieri un nebun din ospiciu?
- Nu. Dar de ce întrebaţi?
- Cineva a fugit astă noapte cu nevastă-mea.

HAPPY WEEKEND! Editia 38

vineri, 7 decembrie 2012

Leapșa și arta - sau arta în leapșă?

De la Rudolph la Vladen trecând pe la Vienela a ajuns la mine… Mulțumesc, Vienela.
pandhoraa s-a jucat și ea!
Sunt șase întrebări la care se va răspunde cu numele, de preferat și cu imaginea, unei picturicolaj, desensculpturăbasoreliefmozaic, obiect ceramic sau de sticlătapiserie, sau fotografie larg cunoscută și expusă vreodată într-o galerie de artă sau muzeu adevărat, alături de numele artistului care a creat acea operă. E voie să se includă și sculpturi de tip instalație mișcătoare, dacă sunt fixate de un stativ sau panou sau agățate de un tavan. Se acceptă și secvențe de film.
1. Cu cine/ce te poţi compara pe tine câte o dată?
Naufragiul, 1772, la National Gallery of Art, Washington D.C., artist: Claude-Joseph Vernet (14.08.1714-03.12.1789)
2. Ce te pasionează în legătură cu viaţa ta de zi cu zi?
Tânără citind; Artist: Claude Monet; The Walters Art Museum, Baltimore, Maryland, SUA
3. Cum arată sentimentul tău de bucurie sau fericire de azi sau din zilele acestei săptămâni încă relativ recente?
Love Letter, Jan Vermeer, Rijksmuseum Amsterdam
4. Dacă ai fi obligat să devii profesor al unei materii oarecare/domeniu oarecare al cunoaşterii umane, care ar fi acea materie/domeniu de cunoaştere?

Omul vitruvian, Leonardo da Vinci, la Galleria dell' Accademia, Veneția
5. Cum ar putea arăta o felicitare pentru Anul Nou pentru o persoană foarte-foarte importantă pentru tine?
Catedrala, de Auguste Rodin, Muzeul Rodin, Paris
6. Cum ar putea arăta o felicitare pentru Anul Nou pentru întreaga ta familie?
Trei pisici cântărețe, Louis Wain, în colecția Guttmann-Maclay
Cine dorește să răspundă provocării e invitat să preia leapșa imaginată de Rudolph.

Reflexii in oglinda - Vedere din tren


La SoriN au început Reflexiile în Oglindă și acolo se fac înscrierile :)

luni, 3 decembrie 2012

Poveste Parfumata – Parfum de cozonac magic

Se grăbea să ajungă la destinație. Mai avea de distribuit un singur transport de cozonaci. Erau făcuți în mica lor făbricuță. Chiar dacă aluatul era frământat de roboți insensibili ingredientele erau amestecate cu dragoste de soția lui, de sora lui și de cumnat. Era o afacere de familie, abia începută, dar aveau succes deoarece nu făceau rabat la calitate și puneau mult suflet. Voiau ca oamenii să se bucure atunci când gustau din cozonacii făcuți de ei.
Mai aveau de plătit rate numai pentru camionul folosit pentru transport și totul ar fi fost bine, profitul s-ar fi mărit simțitor. Vindeau mulți cozonaci nu doar în perioada diverselor sărbători, ci în tot timpul anului. Oamenii veneau cu drag în micul lor magazin de desfacere. Fiecare era primit cu bucurie, ca și cum ar fi fost un membru al familiei.

Conducând pe șoseaua îngustă, cu vizibilitatea diminuată de fulgii albi de nea care pluteau lin spre șarpele de asfalt, se gândea la copilașul lor care se îmbolnăvise subit și medicii nu știau diagnosticul exact – își tot dădeau cu părerea și le scriau rețete cu medicamente scumpe care nici nu se găseau în orășelul lor. Îl înfiaseră pe micuț în urmă cu cinci ani – a fost abandonat în spital, la naștere, de mama lui adolescentă. Știau cine e mama și aceasta a fost foarte bucuroasă că micuțul ei va fi crescut de oameni buni.
Era obosit tare… Ar fi vrut să oprească pe marginea drumului dar comanda trebuia onorată. O căprioară – așa i s-a părut – a țâșnit din pădurea care străjuia șoseaua… A frânat brusc – din reflex – și a tras dreapta de volan – nu prea tare dar din cauza fulgilor care formaseră pe asfalt o pătura udă a ajuns între copacii din laterala șoselei. A apucat doar să își dea seama că se repede în beznă. Auzea, ca prin vis, niște șoapte și se gândea că cineva a văzut accidentul și a chemat ajutoare.
- Ia uite la ăla cum doarme acolo în colț! se auzi un chicotit, și se gândea că la el se referă.
- La câte semințe de mac are în el ce-ai vrea să facă, măi, coloratule!?
- Ești invidios pe bucățelele dulci și colorate care încântă ochii celor care savurează felii din trupul meu?
- Nu! Cei mai mulți oameni apreciază simplitatea! Și eu sunt simplu, pufos și nu așa dulce ca tine și nu mă lipesc de dinți!
- Ia, măi, gura – intervine o voce mai gravă. Nucile sunt preferate în aluat; e o tradiție pe care oamenii țin să o păstreze.
- Că stafidele nu-s tot de tradiție! intervine un glas uscat.
- Sigur, deshidratatule! mormăie, calm, cel plin cu semințe de mac. În loc să vă certați haideți să vedem cum îl scoatem pe omul acesta din impas! A trudit cu drag să ne facă buni, să fim vedete și foarte apreciați! Toți suntem la fel de buni, indiferent cu ce suntem umpluți!

Șoferul încerca să deschidă ochii, să afle ce se întâmplă. A reușit. În jurul lui era doar bezna, accentuată de farurile aprinse ale camionului. Le-a stins, să nu se consume bateria, în caz că nu va primi curând ajutor. A scos telefonul mobil, dar nu avea semnal. Lacrimi grele îi alunecau pe obraji. Trebuia să își anunțe soția că a avut un accident ușor și va întărzia, sperând că nu va lipsi și măine, în ziua de Ajun…
Greu, pentru că toate oasele îl dureau, a deschis portiera și a coborât. La un clipit distanță a văzut câțiva oameni îmbrăcați sărăcăcios, dar foarte curat, și care îl priveau zâmbind. Mai în spate se vedeau câteva căsuțe rotunde, văruite, acoperite cu zăpadă. Văzându-i pe oameni așa subțire îmbrăcați a uitat de necazul lui și s-a gândit că ar trebui să le ofere măcar ceva de mâncare, pentru că păreau și înfometați. A deschis ușile camionului și un val de parfum de patiserie l-a năucit. Niciodată cozonacii nu au avut așa parfum puternic după ce i-a ambalat și i-a urcat în camion. Miroseau așa frumos numai când erau calzi. A luat o pungă și și-a dat seama ca e cald cozonacul. Asta era prea de tot! A mai atins unul și era la fel de cald! S-a gândit că în accident se defectase cine știe ce și de aceea se încălziseră cozonacii. Dar știa că nu se puteau altera în timp așa scurt și a început să împartă cozonacii oamenilor care se adunaseră în jurul lui. Se simțea cuprins de o veselie inexplicabilă, ca și cum cozonacii râdeau în palmele lui atunci când îi oferea. Și îi oferea cu tot sufletul, gândindu-se că astfel se vor bucura și sărmanii în această seară, așa cum se bucurase și el, de atătea ori în viață. Accidentul devenise, dintr-o dată, o întâmplare fericită: putea să facă un bine. Era mai mult decât să onoreze o comandă.
Când în camion n-a mai rămas nici un cozonac în zare a văzut farurile a ceea ce părea să fie o mașina. A făcut semn și mașina a oprit. Se simțea foarte înghețat, nu putea vorbi dar se simțea luat pe brațe și transportat într-un loc cald. Și-a sunat soția imediat ce a devenit conștient și aceasta i-a dat cea mai frumoasă veste pe care ar fi putut să o primească cineva în Ajun de Crăciun: băiețelul lor s-a ridicat din pat și a cerut să mănânce cozonac. Era copilul lor drag, așa cum era înainte de a fi copleșit de boala misterioasă. A plâns cum niciodată până atunci n-a mai plâns de bucurie! A sunat și pe cel la care trebuia să ducă transportul de cozonaci, să îi spună că nu mai avea ce să-i ofere dar că se va revanșa… Încă nu știa unde erau cozonacii – oamenii care l-au salvat din zăpadă au spus că nu există în apropiere vreun sat. Bărbatul de la capătul firului i-a spus că nu a mai trimis comanda – o anulase în ultima clipă și voia să își ceară scuze pentru aceasta, dar a constatat că nu ar fi avut bani să platească pentru acei cozonaci…
Total nedumerit, dar foarte fericit, șoferul s-a întins pe patul de spital. Prin fața ochilor păreau să plutească niște cozonaci care zâmbesc și dansează. Și-a zis că mai suferă, încă, de pe urma loviturii la cap și s-a lăsat în voia somnului… Conta mai puțin ce se întâmplase cu acei cozonaci, dar el era convins că niște oameni s-au bucurat să îi savureze.


Parfumul la care m-am oprit din căutarea pe net este "Calèche" de Hermès, un parfum creat în 1961 și  remodelat în 1992 - acum aroma sa începe cu note de cimbru, continuă cu note picante florale amestecate cu miros de piele, mosc, nuci și lemn.
Poate am ales acest parfum nu doar pentru că scrie că ar conține și ceva esență de nuci, ci și pentru că am citit despre Casa Hermes că nu a fost niciodată în rând cu tendințele, preferând clasicul.



Povestea este scrisa pentru Clubul Povestii Parfumate gazduit de Mirela. Tema a fost aleasa de Vienela.

sâmbătă, 1 decembrie 2012

Happy Weekend! - Cântec pentru Lya

A Song for Lya, George R. R. Martin - Premiul Hugo, 1974
O poveste despre iubire, pe fond science-fiction. Ajunși la o anumită vârstă, membrii comunității skeene aleg Reunirea, ritual în urma căruia sunt parazitați de greeshka, un organism care îi devorează. Departe de a fi îngroziți de această perspectivă, skheenii o așteaptă cu nerăbdare și, odată parazitați de greeshka, intră într-o stare de pace sufletească și comuniune cu toți cei care se Reuniseră anterior. Chemată pentru a investiga acest mister, Lya - o femeie înzestrată cu capacități psihice dezvoltate - sondează creierele shkeenilor înainte și după ritual. Ea descoperă astfel un nivel de comuniune nemaiîntâlnit, similar accepțiunii de Dumnezeu.
Era însoțită în misiune de iubitul ei, Robb.  La finalul misiunii ea a ales Reunirea iar el a plecat spre lumea din care venise.
**
- Vei muri cu mine, Robb? Și atunci vom fi împreună? îl întreabă la un moment dat Lya pe Robb.
[…]
- Totuşi, spui că sunt perfectă şi că mă iubeşti. Sunt exact ceea ce-ţi trebuie. Dar sunt oare? Robb, eu îţi citesc gândurile. Ştiu când vrei să fiu sexy, aşa că sunt sexy. Văd ce te frământă şi te pot ajuta. Ştiu când vrei să fiu serioasă şi când să glumesc. Ştiu ce glume să fac. Niciodată ironii, nu-ţi place să răneşti oamenii, sau să-i vezi răniţi. Tu râzi cu oamenii, nu râzi de ei, iar eu râd cu tine şi te iubesc pentru gusturile tale. Ştiu când vrei să vorbesc şi când să tac. Ştiu când vrei să fiu tigroaica ta cea mândră, telepata ta extraordinară şi când doreşti să fiu o fetiţă neajutorată care-şi caută adăpost în braţele tale. Şi sunt toate astea, Robb, pentru că tu vrei aşa, pentru că te iubesc, pentru că simt bucuria din mintea ta la fiecare lucru pe care-l fac aşa cum doreşti tu. Nu plănuiesc niciodată să fac aşa, dar se-ntâmplă. Nu-mi păsa şi nu-mi pasă. În majoritatea timpului, nu eram nici măcar conştientă. Şi tu faci acelaşi lucru. Te-am citit. Nu poţi însă citi ca mine, aşa încât, uneori, ghicești greşit - eşti spiritual atunci când aş dori o înţelegere tăcută, sau te joci de-a masculul feroce când eu am vrut un băieţel pe care să-l alint. Totuşi de cele mai multe ori ghiceşti corect. Şi, în plus, încerci, încerci în permanenţă. Eşti însă tu, într-adevăr? Sunt eu, într-adevăr? Ce s-ar fi întâmplat dacă nu eram perfectă, dacă eram eu însămi, cu toate greşelile mele şi cu lucrurile care ţie nu ţi-ar plăcea să le fac? Atunci, m-ai fi iubit? Nu ştiu. 
[…]
Lya pe care o puteam încă avea. Pe care aş fi avut-o şi acum. Ar fi fost uşor, atât de usor… O plimbare într-o peşteră întunecată, un somn scurt. Apoi, Lya cu mine pentru vecie, în mine, împărţindu-mă, ea fiind eu şi eu fiind ea. Iubindu-ne şi cunoscându-ne mai mult decât o pot face oamenii. Reunirea şi fericirea, fără nici o beznă, niciodată. Dumnezeu... Dacă credeam în cele spuse lui Valcarenghi, atunci de ce o refuzasem pe Lya?
Poate pentru că nu sunt sigur. Poate că sper încă la ceva mai măreţ şi mai iubitor decât Reunirea - la Dumnezeul de care mi s-a spus de când eram copil. Poate că risc, pentru că o parte din mine continuă să creadă. Dacă greşesc însă, atunci... bezna şi câmpia...

Postarea participă la Happy Weekend! 

luni, 26 noiembrie 2012

Parfum de mere și lămâi – Poveste parfumată

În fiecare seară de Vineri venea în local împrăștiind o urmă parfumată de lămâie proaspăt tăiata: L’Elixir de la Nina Ricci - lămâia și moscul fiind baza pe care este combinat parfumul. Se așeza pe scaunul înalt, rotund, și comanda mere coapte și un pahar cu cidru. Mânca alene merele, savura cidrul, fuma o țigară, mulțumea, plătea și pleca. Schimba câteva vorbe cu barmanul doar pentru că erau necesare dar nu părea să îi facă o plăcere deosebită. Respingea politicos pe oricine încerca să înceapă o conversație cu ea și nu se așeza niciodată la vreuna dintre mese. Cândva i-a spus că preferă acel local “de familie” pentru că e singurul loc din oraș unde merele coapte sunt savuroase și unde poate bea în liniște cidru de calitate, făcut cu atenție, din mere acrișoare dar coapte, zemoase și sănătoase, fermentate exact cât e necesar și păstrate la rece, în sticle bine închise, în pivnița localului. Obișnuia să pună în cidru câteva picături de zeamă dintr-o felie de lămâie, după care restul de zeamă din felie ajungea peste jumătățile de mere coapte, umplute în prealabil cu stafide și miere, presărate cu praf de scorțișoară. Zicea ea că astfel echilibrează aromele: merele coapte foarte dulci cu picăturile de lămâie acrișoare. Când zdrobea feliile de lămâie parfumul se împrăștia în local, împrospătând aerul.
De când clienta cea tăcută comanda mere coapte și alții au început să solicite, tentați de mirosul parfumat care învăluia salonul.
În această seară de Vineri comanda ei l-a surprins: l-a rugat să îi ofere băutura care crede el că i se potrivește. A privit lung în ochii verzi ai necunoscutei cu părul de foc și i-a spus: “Apple Car” iar ea a zâmbit, susținându-i privirea.
Având la bază calvados - cidru de mere dublu distilat făcut dintr-un amestec de soiuri cu mai multe gusturi: dulce pentru zahăr și fermentare, amărui pentru taninurile care îi conferă aroma, dulce-amar și acru pentru prospețime, cocktailul avea mai multe grade decât părea că poate suporta necunoscuta, dar a fost de acord.
A pus în shaker câteva cuburi de gheață, peste care a turnat calvados, apoi un lichior puternic, dulce și incolor, cu aromă extrasă din coaja uscată a portocalelor care cresc pe insula Curacao din Caraibe - pe scurt: triplu sec - apoi a completat cu suc de lămâie atunci stors din fructele acre. A strecurat compoziția, împărțind-o în două pahare, a decorat cu o cireașă și una dintre băuturi a oferit-o clientei. Ea i-a cuprins cu degetele-i lungi încheietura mâinii și l-a privit cu ochii ei verzi, șoptind cuvintele:
- Mulțumesc, Allure. Și un pahar cu cidru lângă, te rog… pentru că - zicea lord Byron: Licoare galbenă, de eu mă las / plăcerilor lumești ce fac / din pântec lupanar / și gura-mi fac o oarbă, / tu fă-mă demn și palid ca altădată.

Postare pentru Clubul Poveștii Parfumate găzduit de Mirela.
Tema a fost propusă de Tury: https://arthurelu.wordpress.com/ (link invalid in febr 2021) 

Happy Weekend! – Mai puțină minte?

Cercetătorii de la Stanford susţin că mozaicul complex de gene care ne conferă capacităţile intelectuale este deosebit de vulnerabil la mutaţii, iar aceste mutaţii nu mai sunt eliminate acum prin selecţie naturală, deoarece, în societatea modernă, nu mai avem atâta nevoie de inteligenţă pentru a ne asigura supravieţuirea.
Reducerea inteligenţei va fi suplinită de dezvoltarea  tehnologiei, cred specialiştii.
[...] inteligenţa era esenţială pentru supravieţuire şi asupra genelor necesare dezvoltării intelectuale acţiona o enormă presiune a selecţiei naturale, fenomen care a dus inteligenţa umană spre maximul ei.
Dar, apoi, această presiune a scăzut treptat şi a început un declin lent al inteligenţei, spun autorii studiului. [...]
Sursa: descopera.ro 
***
Un bărbat trecut de prima tinerețe, dar cu potofelul gras, agață la bar o tânără frumoasă. După ceva timp ajung în apartamentul ei. Până ce tânăra “se pregătește” domnul vrea să pună un CD… pentru atmosferă. Pe raft: Brahms, Verdi, Ceaikowski…
- Vai, dragă, asemenea muzică asculți tu?!
- Ah, da, am absolvit Conservatorul.
Domnul se lasă păgubaș cu muzica, dar vede cărțile din bibliotecă: Eliade, Goethe, Pușkin…
- Vai, dragă, asemenea cărți citești tu?!
- Ah, da, am terminat și Filologia.
- Păi, bine, fato, da' prostituată cum ai ajuns?!
- Ah, printr-un mare noroc!

Din cugetările unui macho:
Înainte aveam o viaţă foarte activă: jucam tenis, fotbal, biliard, şah... participam la raliuri... aveam parte de partide amoroase în fiecare zi, primeam o mulțime de laude... Totul s-a terminat, brusc, când mi-a căzut Windows-ul.

În perioada examenului de bacalaureat:
Una dintre profesoare întreabă o elevă:
- Cât ai luat la româna, oral?
- Opt, doamnă profesoară.
- Știi ce-i aia oximoron?
- Doamnă, nu mă întrebați din chimie, că nu știu! Eu dau la drept mai departe!
(hanuancutei.com)

Postare pentru jocul Happy Weekend! (36) 

vineri, 23 noiembrie 2012

Reflexii în Oglindă – Întuneric de ape

Gent – oraș universitar din Flandra de Est, Belgia. Situat la nord vest de Bruxelles, la confluența râurilor Escaut și Lys.


La SoriN au început Reflexiile.

luni, 19 noiembrie 2012

Parfumul primilor fulgi de nea – Poveste Parfumată

- Zăpada se formează în straturile înalte ale atmosferei atunci când sunt îndeplinite trei condiții: vapori de apă, temperaturi foarte scăzute și particule străine: cenușă, praf, nisip și altele de gen… Vaporii de apă conținuți în aer se condensează direct în cristale de gheață în jurul particulelor străine în suspensie…

Tânăra visa cu ochii deschiși, privind perdeaua de nea care învăluia Natura pentru prima dată în acel an și răspundea, în gând, profesorului care se lua foarte în serios:
- Profesore, așa o fi! Da-n lumea ta rece și bicoloră, nu-n lumea mea multicoloră.
Fulgii de nea, profesore, sunt emoțiile iubirii; fulgul de nea e fluturele albastru pe care îl simt vibrând în mine.
Ce parfum au fulgii de nea? 1 Million, parfumul lui Paco Rabanne te-ar lămuri! Aromele lui îmbină notele condimentate cu cele proaspete. Te vei simți într-un univers al mentei și al portocalei roșii, al trandafirului din Damasc și al scorțișoarei și te vor învălui esențe de lemn alb, ambră, patchouli și câteva note misterioase și senzuale. Acesta este, pentru mine, parfumul primilor fulgi de zăpadă!

Era primul meu an în țara în care ninge. Nu văzusem zăpada niciodată și m-am speriat văzând căzând din cer acei fulgi de cenușă albă! Mă temeam de ce-i mai rău și nu voiam să ies din cameră. Un coleg m-a convins să mă îmbrac gros și să ies cu el pe covorul alb care se așternuse peste noapte. Mână în mână ne-am ascuns în pădurea de arbori veșnic verzi, într-o poieniță unde ne-am întins în puful rece, cu fața spre cer. Clipeam și râdeam de câte ori un fulg de nea îmi atingea fața. Era frig și totuși era cald. Se lăsa seara și totuși era lumină. Și frenezia fulgilor de nea mă cuprindea și pe mine. Eram veselă, voiam să fiu veselă și voiam să iubesc. Veneam dintr-o țară unde sentimentele trebuie ascunse, controlate, stăpânite și eram aici, în vârtejul liniștitor al fulgilor de nea și mă copleșea sentimentul de libertate și dorința de a fi ceea ce simțeam că sunt!
Am dansat până la sfârșitul dragostei! A fost mai mult decât vor avea mulți vreodată!
Sunt un frumos și unic fulg de nea și am dansat cu un unic și frumos fulg de nea în vasta sală a cerului nopții de iarnă, înlănțuindu-ne și plutind amețitor, contopindu-ne cu marea masă a celorlați fulgi de nea! Ceea ce oamenii văd privindu-ne nu e ceea ce noi suntem! Suntem asemănatori dar nu identici. Deosebirea între noi și fulgii de zăpadă? Noi nu suntem perfecți!
Uneori, din păcate, fulgul de nea oprit pe gene se transformă în lacrimă dulce…

Rânduri scrise pentru Clubul Poveștii Parfumate găzduit de Mirela

Happy Weekend! - Culmea!

Culmea eternității: patru blonde, în patru mașini, într-o intersecție nesemaforizată.

Culmea gripei: să strănuți și să virusezi computerul.

Culmea întunericului: să nu vezi să mesteci.

Culmea dispariției: să dispari fiindcă te-a mâncat nasul.

Culmea politeții: să-i spui medicului că n-ai scaun și să ți-l ofere pe al lui.

Culmea tinichigeriei: să învelești acoperișul cu tabla înmulțirii.

Culmea geometriei: să așezi pe cineva la colț într-o cameră rotundă.

Culmea auzului: să auzi cum îți suflă vântul prin buzunare.

Culmea dărniciei: să dai colțul.

Ediția 35 Happy Weekend! 
Sursa foto: e-mail. Rog persoana care știe autorul/sursa inițială să mă informeze. Mulțumesc.

Miercurea fără cuvinte - Geometrie incompletă

Da, știu: azi e Luni, dar nu vreau să lipsesc (total) de la jocuri care îmi plac!
Amintiți-vă paradoxul gemenilor:
Un geamăn devine astronaut și pleacă în cosmos, pentru numai câteva minute, cu o navetă care zboară aproape de viteza luminii. Când revine pe Terra astronautul e neschimbat dupa cele câteva minute de zbor cosmic dar își găsește fratele bătrân și lumea schimbată: în nava lui trecea un minut dar pe Pământ treceau ani!
Concluzia: azi poate e Luni, dar poate nu! :)
Deci:
Postare întârziată pentru Wordless Wednesday! (46) jocul inițiat de Carmen (Între vis și realitate)
Versailles
Cele bune să se adune, cele rele să se spele!

Un compliment de la Anastasia

Iți mulțumesc, Anastasia ,pentru apreciere și cu plăcere [și mândrie – ups? :) ] am postat aici darul de la tine.
Și îl ofer celor care se regăsesc în blogroll.

Viață fericită tuturor!

marți, 13 noiembrie 2012

I love your blog

Este premiul primit de la Minnie
Mulțumesc, Minnie!

Avem ocazia să oferim premiul celor ale căror bloguri ne plac! Lăsăm un comentariu pe blogul lor, să știe că ne-am gândit la ei! :)
Întrebarea care însoțește premiul este scurtă: De ce ți-ai făcut blog? și voi încerca să ofer un răspuns scurt…

M-a întrebat cineva De ce nu îți faci un blog? Și de-aș vrea, nu știu să fac - am răspuns. S-a oferit să îl facă și am blog! Îi mulțumesc și cu această ocazie!
Acum îmi place să mă joc pe aici - deși nu am întotdeauna timp și nici nu prea mă pricep la ce și cum să fac.

Ofer Premiul următorilor:
http://minnieme22.blogspot.ro/ De ce nu?! :) Îmi place blogul tău!
http://dina-sanatate-frumusete.blogspot.ro/
http://gramofon-gramofon.blogspot.ro/
http://ancavrinceanu.blogspot.ro/
http://noulapullum.blogspot.ro/
http://ciprian-enciu.blogspot.ro/
http://sarabesleaga.blogspot.ro/
http://g1b2i3.wordpress.com/
http://lolitamyinnerthoughts.blogspot.ro/
http://gandulmeupefoaie.blogspot.ro/
http://alyzcuz.wordpress.com/

Ordinea este aleatorie. Da, știu, nu sunt 15... dar oricare dintre cei care sunt înscriși in blogroll pot prelua premiul!  :)

Leapșa bicoloră

Minnie a preluat “Leapșa bicoloră” de la Rudolph Aspirant și am preluat-o de la ea.

Zodia: Balanța și Cal de Foc
Aș vrea: să știu ce vreau
Păstrez: amintirea celor care nu mai sunt   
Mi-aș fi dorit: ca la momentul când aveam vârsta de 13 ani să fie înscrise la karting și fetele  
Nu-mi place: bârfa  
Mă tem: de teama celorlalți
Aud: cum gândurile îmi aleargă-n cap 
Îmi pare rău: că există “situașii de viață” care au rămas nelămurite…
Îmi place: cel mai mult și cel mai mult să mă uit la filme de desene animate
Nu sunt: dispusă să fac unele compromisuri
Dansez: ori de câte ori am ocazia și chiar mai mult
Păr (pilozitatea nu aparenta): blond “închis”, pentru că am îmbătrânit 
Plâng: din când în când spre foarte rar
Nu sunt întotdeauna: sociabilă 
Nu-mi place la mine: că nu sunt întotdeauna sociabilă
Mă enervează: computerele care funcționează aiurea, greu, deloc…
Sunt confuz/ă: în situații echivoce, când nu înțeleg ce așteaptă unii oameni de la mine   
Mă simt în siguranță: alături de persoanele care îmi sunt dragi 
Am nevoie: ca oamenii să spună exact ce vor, să nu se dea pe după pom   
Ar trebui: să fiu mai atentă la cei de lângă mine

One Lovely Blog Award


De la pandhoraa am primit premiul One Lovely Blog Award!

Mulțumesc pentru nominalizare! Vreau să știi că îmi place să merg în vizită la tine – chiar daca nu las întotdeauna un semn al trecerii pe acolo.
Îmi place pandhora și pentru ca iubește pisicile! Îmi place pentru ca și ei îi place “goticul”. Sunt mai multe motive pentru care îmi place să citesc ce scrie!

Să scriu despre mine șapte secrete? Nu le-aș numi secrete, dar mă gândesc la:

duminică, 11 noiembrie 2012

Parfumul florii de Noiembrie - Povestea parfumata a unei flori târzii

Dimineața aceasta este cea a zilei în care se va căsători. Amânase mult momentul dar a simțit că îl va pierde insistând să spună “nu” – și îl îndrăgea: un om bun, mereu gata să îi ajute și pe alții; un om blând, care i-a suportat aproape cinci ani mofturile și a răsfățat-o mereu; un om atent, care nu uita niciodată data zilei ei de naștere și reușea să facă din fiecare zi o sărbătoare.

Se anunța o dimineață mai altfel, dar în primul rând trebuia să meargă să întâmpine o prietenă care sosea din alt oraș și avea camera rezervată la un hotel. Avea timp până la ora când era programată cununia.

Ar mai fi rămas la căldurică, sub pătură, dar trebuia să folosească fiecare minut. Pe jumătate adormită s-a dus și a deschis fereastra. Motanul care a bântuit toată noaptea a sărit pe pervaz și ea l-a luat în brațe. Îi plăcea răcoarea plăcută a blăniței lui fine. I-a pus în vasul lui ceva de mâncare. Cu motanul, în camera încălzită au pătruns parfumurile dimineții cu brumă și aerul rece care pare să se lipească de piele, ca un fluid. Se gândește că oamenii sunt ca frunzele: întâi verzi, în mijlocul a mii de alte frunze, dar solitare, iar când vine timpul, și se desprind, plutesc singure spre pământul din care au crescut pe ramurile arborilor, pe tulpinile florilor. Vântul rece al toamnei amorțește Natura așa cum indiferența amorțește inima oamenilor. Ploaia care cade înveselește aerul așa cum o melodie sună minunat în urechea omului. Tuturor ar trebui să le placă toamna pentru că este în fiecare.



S-a pregatit de plecare, pentru a nu-și face prietena să aștepte în gară. A pulverizat deasupra hainelor Chergui de Serge Lutens, imaginându-și că prin aromele calde, care amintesc de vântul fierbinte al deșertului, e cel mai potrivit parfum pentru a face față toamnei reci. Un parfum elegant și cald, cu note de miere, de mosc, de santal și de tutun, în principal, care se potrivește ocaziei.

Prietena era în fața gării. S-au îmbrățișat și au pornit spre hotel, undeva aproape. Râdeau și depănau, în grabă, frânturi de amintiri. La intrarea în hotel s-a oprit brusc, amuțită. Prietena i-a observat paloarea și îi spunea ceva, dar sunetele nu ajungeau la creierul ei. Privea țintă la bărbatul care tocmai ieșea și care, ca și ea, a rămas parcă împietrit. Se recunoscuseră: dansaseră o vară împreună și ar fi dorit să danseze o viață, doar că soarta avea altceva pregătit pentru ei și fiecare a plecat pe un alt drum. A crezut că l-a uitat cu adevărat abia după trei ani dar întâlnirea de acum a dovedit intensitatea sentimentelor pe care, de fapt, doar le-a înăbușit. Prietena l-a recunoscut, și ea, intenționând să o întoarcă din drum, dar a fost refuzată. S-au apropiat și și-au zâmbit. S-au îmbrățișat și el le-a invitat la o cafea, în barul hotelului. Prietena s-a scuzat, pentru că trebuia să își ia în primire camera, și a plecat. El a comandat cafea și după ce le-a fost adusă a plecat, pentru câteva minute. “Totul în viață e amestecat ca bilele de la loto și niciodată nu știi când ies numerele norocoase” – s-a găndit ea, zâmbind. Zile și nopți lungi sperase reîntâlnirea. Și acum speranța s-a împlinit. Nu înțelegea nimic din ceea ce i se întâmplă, nu știa ce trebuie să înțeleagă din această reîntâlnire care nu era decât îndeplinirea unei dorințe care aproape a secat-o, cândva, de energia vieții. El i-a rupt firul gândurilor când a revenit la masă cu un buchet mare de crizanteme - regina florilor din Noiembrie - și i le-a oferit urându-i viață fericită și exprimându-și bucuria infinită pentru reîntâlnire. Au discutat cu înflăcărare, ținându-se de mână peste tăblia rece a mesei, dar nu i-a spus că peste câteva ore se va căsători. Ar fi discutat toată ziua și noaptea dacă n-ar fi revenit prietena, trezind-o la realitate. Aștepta ca el să îi solicite o întâlnire, dar nu a făcut-o. S-au îmbrățișat strâns câteva minute, la despărțire, și ele s-au îndreptat spre ieșire. În prag a întors capul, după o șoaptă de frunză călcată. Să fi așteptat el ca ea să spună ceva?!

Brumarul mare, voinicul alb ca fulgul de ninsoare, călare, a căzut în ziua mare, a luat parfumul de la flori și alergând peste câmpuri și dealuri, ca o ploaie cu vânt, le va veșteji și ucide.
Aromele de toamnă îi aminteau gândurile vechi pierdute în amintiri și care acum se zbuciumau ca frunzele toamnei în vârtejul vântului. O ploaie măruntă și rece a început să cadă peste ea și peste oraș și – se temea – peste nunta ei… Ploaia care cădea cuprindea și îi lua cu ea lacrimile grele. Și-a rugat prietena să facă un ocol, pe la marginea pădurii de la capătul orașului: atunci când se temea se concentra asupra frumuseții Naturii, simțind că aceasta o poate învăța, cu tăcerea sa, cu parfumurile și culorile sale și chiar cu violența ei, mai mult decât ar putea să o învețe oricare muritor.
Poate vântul, sau poate ploaia, au adus în preajma ei parfum de mere, de tutun și patchouli, notele de bază ale Only The Brave Tattoo de Diesel, parfum pe care viitorul ei soț îl folosește. Și-a ascuns fața în buchetul de crizanteme, sorbind cu nesaț notele parfumate de salvie și piper care se simțeau doar în mintea și sufletul ei. Nota parfumată, misterioasă, care o înfiora plăcut când era aproape de el. Și va păstra buchetul de crizanteme pânâ când se va usca atât de tare încât o singura atingere ar preface florile in praf - în praf de dragoste trecută. A ridicat privirea spre prietena ei și i-a zâmbit. A luat-o de mână și au alergat spre mașină, pentru că mai erau multe de pus la punct.
Și-a lăsat dorințele, și întrebările nerostite, să pătrundă între culorile curcubeului, podul care leagă întreaga lume într-un moment de liniște. Va trăi o nouă zi plină de lumină și va lăsa acele gânduri cufundate în apusurile Soarelui de toamnă.

Poveste pentru Clubul Poveștii Parfumate găzduit de Mirela

sâmbătă, 10 noiembrie 2012

Happy Weekend! (34) - Și cu atei

trei pui de pisica intre care un pui miauna tare

Isus și satana se tot certau care e mai bun în utilizarea computerului. Sătul să tot medieze certurile dintre ei Dumnezeu le-a spus că le dă un test care va dura două ore și la final va judeca cine s-a descurcat mai bine.
Cei doi s-au așezat în fața monitoarelor, la tastatură, și au scris rapoarte, și foi de calcul, au făcut pagini web, au pregătit faxuri, au scris e-mail-uri, au întocmit arbori genealogici, au completat carduri, au publicat toate locurile de muncă disponibile în lume… și multe altele. Cu zece minute înainte de a se termina timpul acordat pentru test, brusc și din senin, un fulger luminos străbate cerul, tunetele bubuie, ploaia toarnă din genuni și, evident, “se ia curentul” și computerele se închid. Diavolul privește furios la ecranul negru și toate înjurăturile inventate în mii de ani și toate blestemele îi zboară din gură. Isus doar a oftat. În sfârșit, energia electrică revine și computerele repornesc. Satana caută cu disperare tot ceea ce a lucrat și urla ca disperatul:
- S-a dus! Tot ce am muncit a dispărut! Am pierdut toate informațiile când a căzut curentul!
Între timp, Isus începuse listarea fișierelor la care a lucrat în ultimele două ore. Satana observă și se enervează mai tare.
- Stai! strigă. A trișat! Se adresează lui Dumnezeu. Cum a făcut?!
Dumnezeu ridica din umeri și zice:
- Isus salvează!
un rabin discuta cu un credincios



Un rabin stătea liniștit și un bărbat se apropie de el și-i spune cu aroganță:
- Sunt ateu și liber cugetător.
La care rabinul, calm:
- Oy vey! Crezi că lui Dumnezeu îi pasă?!
pui de pisica alb care face semn cu ochiul smechereste
Cum își exprimă un ateu extazul în timpul actului sexual?
- Oooh, știiiiiiință minunaaaată!

Sfantul Petru:
- Doamne, un grup de atei a venit la Tine
Dumnezeu:
- Spune-le ca nu exist!
**
Un ateu se plimba prin padure minunandu-se de frumusetile naturii: Ce copaci impresionanti! Ce rauri cristaline! Ce animale frumoase!
La un moment dat, in timp ce se relaxa, omul aude in spatele lui zgomote ciudate. Cand se intoarce vede un urs ca-n povesti: mare, frumos, sanatos si cu pofta de mancare. Ingrozit, ateul o ia la fuga, insa ursul avea conditie fizica asa ca il urmeaza constiincios... Tipul era atat de ingrozit incat la un moment dat se impiedica si cade.
Ursul il apucase deja de un picior asa ca omul, paralizat de frica, racneste:
- Doamneeee!!!
In secunda urmatoare, timpul se opri, ursul ingheta in pozitia in care se afla, padurea ramase neclintita si o lumina se revarsa din cer. Tipul, socat, auzi o voce:
- Mi-ai negat existenta toata viata, le-ai explicat si altora ca sunt un mit, ai pus toata creatia Mea pe seama intamplarii cosmice... Vrei acum sa te salvez? Pot eu sa te consider credincios cu adevarat?
Ateul se uita fix in lumina si raspunse:
- As fi ipocrit sa Iti cer brusc sa ma consideri credincios, dar poate ai reusi intr-un fel sa devina ursul crestin?
- Foarte bine - raspunse vocea.
Lumina disparu, zgomotul padurii reveni. Ursul il elibera din ghearele sale, isi impreuna labele din față si spuse:
- Doamne, binecuvinteaza aceste bucate. Amin!

Ediția 34! Happy Weekend!

marți, 6 noiembrie 2012

Visurile se anulează…

pentru cei care aleg calea "morții albe"

Raluca, împreună cu trei colegi și-au propus să înceapă o campanie antidrog în care să promoveze activități de petrecere a timpului liber pentru ca tinerii să nu ajungă în calea traficanților de droguri și își doresc să informeze cu privire la riscurile majore la care se expun consumând, chiar și numai din curiozitate. Unele dintre aceste activități vor fi realizate în parteneriat cu Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog și Direcția de Sănătate Publică.
La Raluca aflați mai multe despre inițiativa lor.

Printr-un articol, Vienela (Iubesc viața) s-a alăturat campaniei “Nu-ţi vinde sufletul drogurilor”, pe care o demarează acești tineri.
Acum, de când se tot vehiculează ideea dezincriminării consumului de droguri lupta ar putea fi și mai dificilă, în sensul puterii de a convinge tinerii că nu e deloc în regulă să consume…
Dezincriminarea nu face legal consumul, doar că se elimină pedeapsa cu închisoarea, cu amenda sau alte sancțiuni… Personal nu cred că e bine, pentru ca s-ar încuraja – indirect – consumul, deși se cunosc posibile efecte dezastruoase.
Grecia, se pare, a optat pentru dezincriminarea consumului…

Radu Nastasă - Strategii de prevenție a consumului de droguri la adolescenți. Rolul mass-media – își începe astfel un articol:
În cazul in care folosește cuiva, eventual celor care vor să se implice în acțiunile anti-drog…
Strategiile despre care a scris în anul 2008 pot fi valabile și azi.
*
Dependența de alcool și abuzul de droguri la adolescenți (10 August 2009)
Citez din articol:
Educarea corectă a copilului
Sunt recomandate următoarele:
- evaluarea factorilor de risc. Părinții trebuie să discute cu copii despre eventualele riscuri care pot duce la dependența de substanțe toxice (adictie). Trebuie să se discute și despre istoricul familial pozitiv pentru un eventual abuz și despre consecințele acestuia;
- analiza consecințelor persoanle. Orice părinte trebuie să-i explice copilului că anumite decizii pot să le afecteze negativ întreaga viața. De exemplu, […] consumul ocazional de toxice, poate duce la abuz și dependență, care au un impact negativ asupra vieții în general; 
- explicarea consecințelor legale este de asemenea importantă, deoarece incidentele care apar secundar acestui comportament pot avea, de asemenea, un impact negativ asupra vieții;
- educația legată de comportametul în societate. Parinții trebuie să-și educe copii în așa fel încât aceștia să știe să se comporte cu ocazia anumitor evenimente sociale sau familiale. Adolescenților trebuie să li se explice că un consum de toxice (tutun, alcool sau droguri) nu crește popularitatea și nu rezolvă anumite probleme legate de scoală familie sau anturaj. Este foarte important ca adolescenții să știe să se ferească și de ocaziile care implică un eventual consum accidental de droguri (drogurile dizolvate în băuturi, destul de frecvent întâlnite în barurile de noapte).
*
De ce se consumă droguri?
Consumă droguri şi cei cu probleme familiale şi cei fără astfel de probleme, şi cei care au bani, şi cei fără posibilităţi financiare, şi cei cu studii, şi cei fără studii.
Între cauzele consumului de droguri:
- curiozitatea: dorinţa de a încerca ceva nou - nu alegeţi o activitate care poate duce chiar la pierderea vieții; 
- plictiseala – deși există o mulțime de activități la care se poate opri cineva care se plictisește unii aleg consumul de droguri; 
- teribilismul: consumul de droguri poate fi considerat provocator, tocmai pentru riscurile pe care le implică, dar n-are sens ca cineva să își asume un astfel de risc!
- presiunea grupului de “prieteni”; fiecare dorește să fie apreciat în grup, să fie lider… Ar fi bine să nu se aleagă o cale de pe care e greu să se întoarcă sau să schimbe direcția... Nu e prieten cel care ne îndeamnă la rău! 
- probleme (în familie, şcoală, prieteni): unii tineri sunt tentaţi de droguri pentru a scăpa/uita de problemele existente (divorţul părinţilor, abuzuri, rezultate şcolare slabe, probleme în plan sentimental etc). Însă drogurile nu rezolvă problemele, dimpotrivă, le agravează! 
- neintegrarea în colectivitate şi societate: unii consideră consumul de droguri un răspuns la singurătate, la probleme privind integrarea în colectivitate. Dar drogurile nu fac decât să te îndepărteze de familie, de colegi, de adevăraţii prieteni - te vor ajuta doar să fii şi mai singur! Este important să ai prieteni cu care să vă susţineţi în momentele dificile, să treceţi peste probleme fără să recurgeţi la droguri.

 Cum te fereşti?
- Să te informezi: ce sunt drogurile, cum acţionează, care sunt consecinţele. Informaţia te face mai puternic, te ajută să iei decizii mai bune! Nu lua în calcul doar prezentarea pozitivă pe care o fac cei ce vând droguri, nu fi o pradă uşoară în capcanele lor! 
- Să te cunoşti mai bine şi să ai încredere în tine! 
- Să-ţi alegi cu mare atenţie prietenii! Nu te înconjura de persoane cu reputaţie proastă, ai curaj să spui  „NU”! Dacă faci parte dintr-un grup în care se consumă droguri e timpul să-ţi cauţi alţi prieteni!  
- Să comunici mai bine cu cei din jur! Este foarte bine să ai o persoană cu care să poţi discuta despre ceea ce te interesează, o persoană adultă, de preferinţă cineva din familie, care cu siguranţă îţi vrea doar binele. 

- Să ştii cui să te adresezi pentru ajutor (părinţi, profesori, medici, Centrului Judeţean de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog) 
- Să spui şi prietenilor ceea ce ştii despre droguri şi efectele lor, să-i îndrumi şi să-i sprijini la nevoie De asemenea, dacă ştii sau bănuieşti că cineva ia droguri, îl ajuţi mult dacă spui cuiva apropiat acelei persoane, cineva care crezi că l-ar putea ajuta. Poate se va supăra pe tine, dar cu siguranţă îţi va mulţumi mai târziu. 
- Să vorbeşti cu părinţii dacă ţi s-a propus să consumi droguri sau ai fost martor la un asemenea act.
Am citat de pe saitul Poliția Română - Mureș 
Actualizare:
“Câteva aspecte legate de reglementarea folosirii drogurilor în Uniunea Europeana și Statele Unite ale Americii” 
Citez câteva rânduri din articol:
Prin “posesie de droguri” se are în vedere posesia sau detenția ilegală a unui drog precum și achziționarea unui asemenea drog declarat ca ilegal.
În UE există o tendință din ce în ce mai mare către a se face diferența între infracțiunile ce sunt săvârșite de persoane în vederea consumului propriu, fie ca nevoie patologică, fie ca nevoie pseudo-recreativă, precum și acelea asociate aprovizionării cu droguri. Posesiei de droguri i se răspunde mai degrabă cu măsuri medicale sau sociale decât cu pedepsirea.
În 11 state membre ale UE, acuzarea pentru posesie de droguri în cantități mici ține cont după cum substanța este pentru consum personal sau nu. Adevărat, motivul pentru care infractorul a săvârșit fapta este un element fundamental în a defini și aplica sancțiunea. Cantitatea și natura drogurilor implicate sunt ceilalți doi factori importanți luați în considerare de autorități.
În practică, totuși, o persoană acuzată de posesie de droguri nu va fi în mod necesar condamnată. În general, puterea discreționară a instanțelor este mai degrabă largă și depinde de specificul național, circumstanțele individuale (dacă este dependent sau nu), locul unde infracțiunea a fost comisă (mediul rural sau urban), cantitatea de droguri deținută, natura drogului în discutie, ceea ce face să pară imposibilă adoptarea unor reguli comune, chiar și in cazul unei singure țări. 

Note 
- articolul trebuie completat cu multe alte informații;
- sursa foto: latoro.com

duminică, 4 noiembrie 2012

Parfumul pâinii - Poveste parfumată despre dragoste și adevăr

Pâinea este fața lui Cristos – se zice. Coacerea pâinii este una dintre cele mai importante ocupații ale omului – din cele mai vechi timpuri. Pâinea are parfum de credință, prietenie, stabilitate, iubire, cinste.
O legendă creștină ne spune cum într-o zi un înger s-a înfățișat ca un cerșetor bătrân la ușa unei femei, care tocmai terminase de pregătit aluatul pentru pâine, și i-a cerut o bucată. Femeia a pus o bucată de aluat în cuptor și a așteptat să se coacă dar văzând cât de mare și bună a ieșit a mințit pe cerșetor că nu coace cuptorul bine și pâinea nu s-a făcut. A pus o bucățică și mai mică de aluat și când acesta s-a copt pâinea era chiar mai mare decât prima. Uimită și fericită în necinstea ei, femeia a mințit că nici de data aceasta n-a fost cu noroc. I-a dat cerșetorului un bănuț și i-a cerut să plece, spunându-i că nu are ce să-i dea de mâncare. Imediat ce bătrânul a părăsit casa pâinea cea frumos coaptă s-a transformat în țărână.
**
Grupul lor de amici s-a mărit, cu vreo câteva săptămâni în urmă, cu un bărbat singur, cult, distins și, mai ales, întreprinzător – după cum arătau hainele lui, accesoriile vestimentare și automobilul. Pe scurt: avea câteva sute de mii de calități și fugise vorba în târg că își dorea o “partenera de viață”.
Fetele roiau în jurul lui ca albinele în jurul florilor și încercau să îi atragă atenția prin ceea ce fiecare putea etala mai repede. Care mai de care discuta - între alte mărunțișuri - despre cât de bine gătește și cât de mult le place să gătească – în ideea că “dragostea trece prin stomac”.
Le asculta cum se declară – toate – întruchiparea adevărului și se prefăcea că le crede.
- Ceea ce am constatat este că foarte puține femei știu azi să coacă pâine – le surprinde într-o seară. Mi-ar plăcea să întâlnesc pe cineva care știe – le învălui cu privirea ochilor aproape negri, zâmbind larg.
I-a ridicat ei mingea la fileu! Tocmai citise într-o revista “pentru femei” o rețetă de pâine – și zâmbise atunci, întrebându-se cine-i zăpăcita care mai stă azi să coacă pâine?! Era momentul ei și a intervenit în discuție, explicând cum se face pâinea… Interesul lui s-a restrâns, subit, numai la ea iar celelalte au înțeles mesajul și s-au retras. Discuția a evoluat – a dospit precum aluatul bine frământat și lăsat la odihnă înainte de a fi așezat în cuptor. S-au mai întâlnit și a doua zi, și următoarea, și privirea lui devenea din ce în ce mai blândă, gesturile din ce în ce mai protectoare. Și a venit propunerea: să coacă o pâine împreună. Ea s-a oferit să o facă singură, pentru că nu avea nici cea mai vagă idee cum se prepară aluatul, cum se frământă, cât trebuie lăsat la dospit… Trecuse ceva timp de când citise rețeta aceea și nu se gândise că el va reveni la pâine.

A rugat o mătușă pricepută să coacă o pâine, pentru seara când l-a invitat la ea. Și mama ei știa să facă pâine, dar nu ar fi susținut-o în minciună și nici ea n-ar fi putut să își mintă mama. Își amintea cu ce dragoste frământa aluatul și dădea cu el de covată apoi îl lăsa la dospit, îl cresta, în formă de cruce, cu un cuțit ascuțit – să iasă diavolul, zicea ea. Ce frumos mirosea bucătăria în fiecare zi când mama ei făcea pâine. Ce frumoasă era mama, plină pe mâini de făină – și pe față și în păr avea uneori urme de făină și cât de îmbujorați îi erau obrajii, de la efort și de la căldura cuptorului – radia de fericire întreaga ei ființă atunci când pregătea pâine pentru ființele care îi erau cele mai dragi. Și cât de îndrăgostit era tatăl ei… Dar cine mai stă azi să coacă pâine? Își tot repeta întrebarea. Cei mai mulți aproape că au scos-o din alimentație…
Pâinea era caldă când a adus-o de la mătușă. A lăsat-o învelită în ștergar și a mai aranjat câteva detalii. Felurile de mâncare – pregătite de sora ei – așteptau în bucătărie. A pus o felie de pâine în prăjitor, pentru ca în locuință să miroasă – mai mult sau mai puțin – a pâine proaspăt coaptă. A pulverizat apă de colonie Rye Bread de la Demeter prin toată casa, dar mai ales în bucătărie. Nu mirosea tocmai a pâine de secară (mătușa oricum nu făcuse pâine din făină de secară) dar parcă-parcă avea ceva savoare de făină. A insistat să pulverizeze în șervețele din pânză, în draperia colorată, să persiste cât mai mult timp. Apoi a îmbrăcat o rochie nu prea extravagantă prin croială și a folosit parfum Bois Farine, pentru a accentua mirosul de pâine coaptă, de făină, pe care îl dădea floarea roșie a unui copac alb care crește în insule aflate în Oceanul Indian. Parfumul creat de Jean-Claude Ellena este cald și luminos dar nu dulceag, începând cu note fine de brutărie și semințe de fenicul, trecând printr-un amestec de pulberi de iris alb pe o bază minunată de mosc, de santal și cedru.
Achiziționase aceste parfumuri tocmai pentru a-l sensibiliza mai mult, păstrând în păr, mai ales, mirosul de pâine proaspătă.
În momentul în care i-a deschis, privirea lui a spus tot ceea ce ea dorea să știe: dorință, apreciere, admirație. I-a oferit un buchet de trandafiri și s-a aplecat să îi sărute obrazul, remarcând cu voce tare că mirosul de pâine abia scoasă din cuptor mai persistă în casă.
La masă, discuția aluneca natural către subiecte diverse și amuzante. Viitorul ei iubit o făcea să râdă în hohote. I-a lăudat priceperea la gătit, gustul la cum a aranjat camera, i-a admirat rochia și a fost singurul care a remarcat broderia fină și sofisticată, abia vizibilă, din jurul decolteului nu prea adânc. Era o rochie extrem de scumpă și el a știut.
Urma desertul – el se gândise la șampanie și, previzibil, căpșuni.
- Te ajut să duci vasele în bucătărie – s-a oferit și imediat s-a ridicat, adunând farfuriile.
Fericită, ea a luat tacâmurile și a mers în urma lui. L-a găsit în mijlocul bucătăriei, privind nedumerit în jur, cu o expresie de cruntă dezamăgire care aproape că i-a smuls inima pentru că totul fusese cât se poate de frumos, așa cum sperase, așa cum încercase să regizeze.
- Ce s-a întâmplat? s-a încruntat ușor și căuta, cu privirea, ce ar fi putut să îl demoralizeze atât de tare.
- Nu ai cuptor? A privit-o fix în ochi, până în adâncul sufletului.
- A…ă… păi… am copt la o mătușă pâinea și am adus-o aici și… ca să nu…
Căuta o explicație dar oricare ar fi fost nu l-ar fi mulțumit: mirosul de pâine proaspătă pe care el a crezut că îl simte când a intrat în casă devenea explicit dovada unei înscenări gândită în detaliu deoarece i-a spus - zâmbind a scuză - că nu se aerisise încă. Mințise privindu-l în ochi.
- Nu-i mare lucru să învăț să coc pâine! A izbucnit în lacrimi, căutându-i privirea dar bucățile de gheață care păreau că s-au format instantaneu în ochii care o priviseră aproape cu dragoste au înghețat-o iar cuvintele lui au dus-o în pragul disperării:
- Minciuna nu face parte din menu-ul meu…

Postare înscrisă la Clubul Poveștii Parfumate.