Noaptea Sfântului Andrei

Un poem de Vasile Alecsandri, în care e descrisă această înfricoșătoare noapte:

Iată-l, iată Satan vine

Răzbătând prin verzi lumine,

Pe-un fulger strălucitor.

Umbre, stafii despletite,

Cucuveici, Iele zburlite,

Și Rusaliile pocite

Îl urmează ca un nor.

Voi cu suflete curate

Cu credinți nestrămutate,

Oameni buni, femei, copii,

Voi creștinelor popoare,

Faceți cruci mântuitoare,

Căci e noaptea-ngrozitoare,

Noaptea Sfântului Andrei...

Strigă-atunci un glas ceresc.

Și pe loc cad în morminte

Păcătoasele-oseminte.

Iar pe zidurile sfinte

Trece-un foc dumnezeiesc!

(poem copiat de aici: https://azm.gov.ro/datini-tradițîi-și-obiceiuri-românești-în-luna-noiembrie/)

LA MULȚI ANI, DE SFÂNTUL ANDREI!

Numele Andrei este de origine grecească: Andreas, în legătură cu andreia - bărbăție, îndrăzneală (de la aner, andros - bărbat).

Scrierile bisericești arată că Andrei (unul dintre apostolii lui Isus și frate cu Sfântul Petru) este denumit „Cel întâi chemat” care s-a alăturat Mântuitorului, după ce l-a părăsit pe Ioan Botezătorul. Sfântul Apostol Andrei a fost martirizat la Patras, în Grecia. Nu se cunoaște cu exactitate anul morții sale, se presupune că ar fi fost în timpul uneia dintre persecuțiile lui Nero (54-68) sau Domițian (81-96). Potrivit tradiției, a fost răstignit pe o cruce în formă de "X".

Legendele spun că Sfântul Andrei a fost trimis să propovăduiască pe „tărâmurile lupilor” și, pe tot parcursul înspre sanctuarele dacice, a fost însoțit și călăuzit de Marele Lup Alb. Nu se știe când a ajuns Apostolul Andrei în teritoriile de la Dunăre, dar se sugerează că a intrat în Scythia Minor la un început de iarnă, pentru că sărbătoarea numelui său e înscrisă în calendar în ultima zi a lunii noiembrie iar luna decembrie se numește și Undrea.

Pentru că trecerea de la toamnă la iarnă pare a fi sezonul favorit al lupilor, Sfântul Andrei a devenit și patronul acestora. În noaptea de 30 noiembrie, lupii se adună iar Sfântul Andrei împarte fiecăruia prada pentru iarna care tocmai începe.

In tradiția populară, ziua se mai numește ”Gădinețul Șchiop” sau ”Ziua Lupului” - trebuia respectată prin odihnă, căci celui care lucra ”îi stricau lupii vitele și mai ales oile și caprele”.

Această zi, se spune, e singura zi din an în care lupul își vede coada - își poate răsuci gâtul, care de obicei e țeapăn, iar la vânătoare este foarte agil.

Ajunul Sfântului Andrei (Andreiu’ cap de iarnă, cum îl numesc bucovinenii) este considerat unul dintre acele momente în care bariera dintre văzut și nevăzut se ridică, este cumpăna anotimpurilor, când se crede că hotarul dintre lumea viilor și a morților este foarte penetrabil, iar strămoșii mitici se reîntorc pe Pământ, sub forma diferiților strigoi sau a unor animale totemice. Andreiu' cap de iarnă permite interferența planurilor malefice cu cele benefice, lucrurile importante din existența oamenilor putând fi întoarse de la matca lor firească. Se crede că în această noapte "umblă strigoii" să fure "mana vacilor", "mințile oamenilor" și "rodul livezilor".

Toate cele de mai sus erau primejdii pentru oameni și foloseau pentru apărare agheasmă, smirnă, tămâie, leuștean și mai ales usturoi; usturoiul pune pe fugă toate ființele malefice. Ușile și ferestrele caselor, grajdurilor, cotețelor erau unse cu usturoi pisat pentru a feri oamenii și animalele de a fi posedate de duhurile rele. Tot în ajun, noaptea, se desfășoară „păzitul usturoiului” - fete și flăcăi veghează și petrec pentru a înzestra usturoiul cu puterile necesare îndepărtării primejdiilor.

Imagine de Comfreak de la Pixabay

Despre eliberarea tiganilor

La 31 Ianuarie 1844, Mihai Sturdza (1834-1849), domnul regulamentar al Moldovei, decreteaza dezrobirea tiganilor statului si manastirilor.

Pe o adresa redactata si scrisa de mana lui Mihail Kogalniceanu, el si colegii de opinii: Costache Negri, Alexandru Mavrocordat, Vasile Alecsandri s.a., felicita pe domnitor si pe membrii Sfatului legiuitor.

S-a statornicit ca toti robii manastirilor atat pamantesti, cat si straine, sa fie slobozi pentru totodeauna si sa se bucure de aceleasi drituiri ce sunt inchizasluite si celorlalti moldoveni de potriva lor, adica a cei asezati pe mosii, care se indeletnicesc cu lucrarea pamantului..., iar acei cu mestesuguri de prin targuri, sa se aseze intre negustorii patentari. M. Kogalniceanu arata: acum patria noastra, dezrobindu-si tiganii, sfinteste principiul ca toti oamenii se nasc si sunt slobozi.

Primele atestari ale prezentei tiganilor in Moldova (1428) si Muntenia (1385) sunt documente in care ei sunt listati ca bunuri ale unor manastiri. In functie de stapan, existau trei categorii de sclavi: domnesti (ai printului sau statului), boieresti (ai boierilor) si manastiresti (ai manastirilor). La inceput, toti sclavii erau domnesti. Ei ajung in posesia manastirilor si boierilor prin donatii sau vanzare.

Intr-un document din 1388, cand Tara Fagarasului era condusa de Mircea cel Batran, se specifica faptul ca boierul Costea stapanea satele Vistea de Jos, Vistea de Sus si jumatate din Arpasul de Jos, precum si 17 tigani de cort. Aceasta este prima atestare documentara a tiganilor din Transilvania, o etnie cu origini misteriose si controversate, cu un mod de viata caracterizat de unii drept boem, un popor care pe teritoriul Romaniei a stat sute de ani in robie.

In Transilvania (aflata in Regatul Ungariei), cu exceptia partilor ajunse temporar sub stapanirea voievozilor munteni sau moldoveni, statutul tiganilor era prin comparatie deosebit de bun.

Ei devin iobagi ai coroanei in anii 1400, si acest statut este in general mentinut si dupa ce Transilvania devine principat autonom sub stapanirea otomana. Au dreptul de a umbla prin tara si de a poposi pe pamanturile coroanei, autonomia interna a cetelor de tigani, toleranta coroanei fața de ne-apartenenta la religia crestina, absenta obligatiilor militare.

Totusi, rutele pe care sclavii domnesti aveau voie sa calatoreasca erau strict controlate de autoritati. Pentru a pastra controlul asupra lor, mai multe cete de tigani erau puse de catre stat sub controlul unui bulibasa, si el tigan. Tiganii trebuiau sa plateasca o suma coroanei, mai mica insa decat populatia sedentara. In Brasovul medieval din randurile tiganilor erau alesi calaii.

Procesul dezrobirii tiganilor va dura vreo trei decenii (1830-1860); a inceput odata cu adoptarea in Tara Romaneasca a Regulamentului pentru imbunatatirea soartei tiganilor statului (1831), iar in Moldova a Regulamentului pentru statornicirea tiganilor.

In perioada 1843-1856, in Principatele Romane sunt adoptate legi ce elibereaza din robie tiganii apartinand bisericilor si manastirilor.

In Tara Romaneasca eliberarea robilor bisericii si manastirilor incepe in anul 1847, la propunerea domnitorului Gheorghe Bibescu, aceasta facandu-se fara nicio despagubire. Desrobirea tiganilor figura ca un punct important in programul revendicărilor revolutionarilor pasoptisti. In Tara Romaneasca, printr-un decret al guvernului provizoriu instituit in timpul revolutiei, ia fiinta o Comisie pentru liberarea robilor, toti tiganii fiind declarati liberi.

Povestea scrisa de Vasile Alecsandri despre Vasile Porojan, prietenul tigan din copilaria sa, rememoreaza trista istorie a dezrobirii tiganilor de pe mosia parinteasca.

Frumoasa zi a fost aceea cand, din balconul casei de la Mircesti, am declarat tiganilor adunati ca sunt liberi! (…) Surprinderea lor s-a manifestat prin o exclamare salbatica si bucuria lor prin o mie de sarituri desantate, ca oameni muscati de tarantela. Vreo trei batrani insa au inceput a plange si a-mi zice: – Stapane, stapane, ce ti-am gresit ca sa ne urgisesti astfel, pacatosii de noi?!… Ne faci slobozi?… Cine o sa ne poarte de grija de azi inainte?… Cine o sa ne hraneasca, cine sa ne imbrace, cine sa ne cunune, cine sa ne ingroape?… Stapane, nu te indura de noi si nu ne departa de mila Mariei Tale!

Odiseea libertatii a inceput cu birtul satului.

Laia se opri la cea întâi crâşmă, povesteste Alecsandri, pentru ca să celebreze noua lor poziţie socială, apoi se opri la a doua crâşmă, pentru ca să cinstească în sănătatea cuconaşului, apoi se opri la a treia, pentru ca să boteze cu vin libertuşca, apoi la a patra, pentru ca să guste dacă rachiul liber e mai bun decât celălalt etc., etc., şi astfel au dus-o întruna până ce, bându-şi până şi căciulile şi apucându-se de furturi, au ajuns în închisorile de la Roman, de la Piatra şi de la Bacău.

Dupa vreo sase saptamani de la eliberare, tiganii au revenit la Mircesti. Insusi prietenul copilariei sale, care invatase mestesugul de pitar, s-a intors acasa spre batranete. Primit si tratat generos de poet, a disparut insa dupa doua zile, furand si un cal.

Pe cât e de neomenos faptul de a lipsi pe un om de libertate, pe atât e de necumpătat faptul de a libera deodată pe un sclav fără a-l pregăti la fericirea ce-l aşteaptă şi a-l feri de neajunsurile unei libertăţi pripite, concluziona Alecsandri in reflectiile asupra fostilor robi tigani.

Nota: nu am pretentia ca articolul este complet.

Surse de inspiratie: tiganii.ro; verticalonline.ro; bjvvbuzau.ro; E.Pons, Tiganii din Romania – o minoritate in tranzitie, ed. 1999 s.a.

Vezi si:
Alt troc politic, de Ziua Internationala a Rromilor 

https://diana-kundalini.blogspot.com/2014/04/alt-troc-politic-de-ziua-internationala.html

Tiganii si societatea

https://diana-kundalini.blogspot.com/2013/03/tiganii-si-societatea.html