Zaharia Bârsan (n. 11 ianuarie 1878,
Sânpetru, Braşov – d. 13 decembrie 1948, Cluj) a fost dramaturg,
poet, eseist, prozator, actor, regizor, fondatorul Teatrului Național
din Cluj și primul său director (în 1945 este declarat director
onorific al Teatrului Național din Cluj învestire singulară în
istoria teatrului românesc). A fost implicat în acțiunile
reîntregirii naționale, luptând pentru drepturile românilor
transilvăneni.
Tatăl
lui a fost Zaharia Bârsan, mic proprietar agricol și mama se numea Maria
(născută Vlădăreanu).
Se
căsătorește cu actrița Olimpia Brașoveanu. Cei doi soți sunt
înmormântați în cimitirul „Sfânta Vineri” din București.
*
Cursurile
școlii primare le urmează în satul natal, Sânpetru; din 1889
urmează cursurile Gimnaziului superior greco-ortodox român din
Brașov; între colegii și prietenii lui se numără Ion
Scurtu (critic și istoric
literar), Sextil
Pușcariu (filolog,
lingvist, istoric literar, pedagog, cronicar muzical și teatral,
publicist),
Ioan
Lupaș (istoric, doctor în
filosofie, profesor universitar),
Horia
Petra Popescu (poet);
învață
la Liceul grăniceresc din Năsăud, la Institutul Clinciu-Popa din
București; examenul de bacalaureat îl susține la Liceul „Gheorghe
Lazăr” din București. În 1901 absolvă Conservatorul de Artă
Teatrală București, clasa de declamație condusă de C.I.Nottara
(distribuit, încă de pe băncile Conservatorului, în diferite
roluri); audiază cursurile Facultații
de Litere și Filosofie a Universității din București.
Debutează
cu versuri în „Convorbiri literare” (Iași) (1897). Debutează
editorial cu volumul de versuri "Visuri de noroc" (1903).
Colaborează
la revistele „Viața literară și artistică” (București),
„Luceafărul” (Sibiu), „Falanga literară și artistică”
(București), „Floare-albastră” (Iași), „GazetaTransilvaniei” (Brașov).
*
Așa
cum spunea Onisifor Ghibu (profesor de pedagogie, membru corespondent al Academiei Române, politician,
luptător pentru drepturile și unitatea poporului român): în vreme ce numărul
altarelor românești descreștea de la o zi la alta, Zaharia Bârsan
ridica în fiecare oraș, orășel și sat românesc mai mare, câte
un altar neprihănit cultului limbii naționale și frumosului
artistic. Toate aceste altare vor contribui puțin câte puțin la
cultivarea spiritului național și la luminarea maselor prin
cultură. După Marea Unire Zaharia Bârsan va pune bazele Teatrului
Național din Cluj, școală superioară de idealism și promotor al culturii române.
Alături
de Zaharia Bârsan a stat Olimpia Bârsan „entuziastă
propagandistă culturală, care a încântat publicul cu frumusețea
limbei curgătoare și a jocului ei natural”, care a știut să
acopere o gamă variată de roluri de la comedie la tragedie, iar în
viața de zi cu zi să rabde cu stoicism neajunsurile vieții de
artist.
*
Cea
mai importantă lucrare a lui Zaharia Bârsan se consideră a fi
poemul dramatic în trei acte, în versuri, „Trandafirii roșii”
(1915)
(https://www.voci.ro/trandafirii-rosii-poem-dramatic-in-versuri/)
*
Am
ales să copiez aici una dintre poeziile pe care le-am citit și care
mi-a plăcut mult:
O
să viu…
Tremur
moale de perdele / M’a cutremurat de-odată… / În lumina
dimineței / Mi-ai venit la geamuri, tată…
Blând
ca’n vremurile bune, / Cu făptura ta cuminte / Când aveam și eu
un suflet / Să mă ierte… să m’alinte...
Ce-ai
rămas așa?… Ci vino! / Iar îmi stai pornit pe ducă?… / Parcă
nu m-ai mai cunoaște… / Am îmbătrânit tătucă, / Uită-te mi-e
fruntea arsă / Gândurile rău mă sapă; / Sunt o salcie uitată /
La o margine de apă…
M-ai
lăsat în lume singur… / Câte drumuri… câtă jale… / N’a
mai fost să mă’nsenine / Raza sfaturilor tale… / N-am mai
întâlnit un zâmbet / Decând m’ai lăsat așa / N’a mai fost
pe lume suflet/ Bun și cald ca Dumneata!
Cum
te-ai dus… eram departe… / Și
era ‘ntr’o dimineață, / M-ai chemat încet pe nume / Și
cu ochii numai ceață / M-ai cătat prin toată casa… / – M’ai
văzut într’o oglindă… / Și-ai
întins zadarnic brațe… / N-au avut ce să cuprindă!…
Joacă
lacrima pe geană / Și
mustrarea rău mă seacă… / N-ai avut măcar norocul / Să mă
vezi… așa… o leacă… / Și
m-ai așteptat într-una / Tremurând de dor… de frică / Pe sub
streșinile casei, / Lângă-un cuib de rândunică…
N’am
venit… mi-a fost durere / Curtea să ți-o văd pustie, / Plugurile
răsturnate / Și
uitate… pe vecie! / Și
ceaslovul de sub grindă / Și
pe mama supărată / Să-ți văd câinele prin curte / Toată ziua
cum te cată!… / N’am venit… crezui că-i bine / Să te las să
dormi în pace… / Câtă liniște-i acolo / Printre crucile sărace…
/ Candelele ard sfioase / Par’c’ai fi’ntr’un cer cu stele /
Și
de ce să-ți stric odihna / Cu amarurile mele?…
Tată
drag!… și-acum mă iartă… / Și
mai vino câte-odată… / Du-te și te odihnește / Nu-mi purta de
grijă tată… / N’o să treacă multă vreme / Și-o
să viu și eu la tine… / Dar… mai am ceva de lucru… /Și…
mi-e bine tată… bine!…
(https://www.voci.ro/o-sa-viu-poezie-de-zaharia-barsan/)
Text
pentru
Citate
favorite,
joc găzduit
de
Suzana.
Mai
multe informații despre Zaharia Bârsan:
https://www.facebook.com/zahariabarsan/
https://www.voci.ro/
sursa
foto (domeniu public):
https://ro.wikipedia.org/wiki/Zaharia_B%C3%A2rsan
