joi, 31 mai 2012

Invata sa te regenerezi. Forta Naturii


Cu inceputul fiecarei primaveri, pe planeta noastra isi reincepe actiunea forta, care porneste si iradiaza de la soare. Ea patrunde in tot ceea ce este organic si in primul rand in om – cel mai inalt, cel mai complex si totodata cel mai susceptibil organism intelectual. […] La ivirea primaverii se produce si in noi un fel de “naparlire”! Atunci eliminam vechea substanta care nu mai poate fi asimilata acum si intuim o alta noua, in cazul in care, se intelege, acordam fortei regeneratoare posibilitatea de a actiona binefacator asupra noastra. In acest timp e bine ca trupul nostru sa inceteze a mai lucra, asa cum inceteaza la animale, pentru ca tot ce e viu are nevoie si de odihna.

Dar cum sa faca omul modern asa ceva? Cum sa-si neglijeze indeletnicirile, sa se priveze de painea cea de toate zilele pentru a se da pe sine “reparatiei primaverii”? Hotararile omenesti nu sunt intotdeauna cele mai firesti. Atunci cand natura ordona “la odihna”, omul raspunde “la munca”, aruncandu-se singur in oceanul suferintelor.

Nu exista granita intre spirit si materie! Materia este expresia gandului accesibil simturilor noastre externe.

Nu trebuie sa fim mereu “in plina uniforma de parada”; cateodata, ba chiar adeseori, trebuie sa ne luam libertatea de a lasa sa se mai odihneasca bunele noastre maniere, ale corectitudinii si ale cerebralului si a spune tot ce ne trece prin cap, prostii, trivialitati chiar, fara sa ne fie teama ca vom fi supusi unei critici oarecare, unei atitudini dispretuitoare.

Trebuie sa vrem sa ne pastram nepasarea inerenta tineretii, tinuta, vioiciunea, gratia si puterea trupului nostru.
(In zarea nemuririi, Prentice Mulford, Ed Lotus, Bucuresti 1992; traducere de Alexandru E. Russu)

Invata sa te regenerezi! :)

miercuri, 30 mai 2012

Miercurea fara cuvinte


Scuze! Nu stiu ce am facut, dar nu mai apare fotografia cu Marea Piramida, noaptea. :(
Va doresc multe zile frumoase cu trairi si intamplari minunate!

Un fel de istorie a sarutului


Istoriceste discutand, se pare ca sarutul nu dateaza de cand este omenirea, fiind "inventat" in urma cu "numai" cateva mii de ani cand, de la caz la caz, a simbolizat fie o dovada de respect fie o dovada de prietenie. Cert este ca nu se stie exact cand a aparut primul "sarut de iubire".
Pentru antici sarutul era un semn de prietenie, in timp ce englezii, cu 500 de ani mai tarziu, chiar daca se cunosteau sau nu se sarutau pe obraz. Secolul al XVII-lea si marea ciuma aveau sa inlocuiasca obiceiul sarutului cu ridicarea respectuosa a palariei. Intr-un dictionar din secolul al XVIII-lea apare o definitie nostima a sarutului: "sarutare (sau lins pe bot, sau plescait de buze) fiind o izbire sau unire inflacarata provenita din iubire in care gura unuia apasa atat de tare pe gura celuilalt incat la dezlipirea buzelor se aude un zgomot de placere".
In evul mediu o sotie care ar fi sarutat alt barbat decat sotul ar fi fost supusa oprobiului public, desi se cunosc multe cazuri din secolul al XIII-lea in care atunci cand un barbat pleca in calatorie femeia nu-l saruta la despartire numai pe sotul ei ci si pe insotitorul acestuia. Fapt divers: un tribunal englez din secolul al XVI-lea a condamnat un sot care-si batea nevasta la a o… saruta de doua ori pe zi; in caz de nerspectare a sentintei respectivul urma sa execute o pedeapsa intr-o tabara de munca. Ghiciti? Barbatul a ales munca!

marți, 29 mai 2012

Amorul e mai tanar decat umanitatea


Amorul nu s-a nascut odata cu umanitatea, ca foamea, setea sau placerea carnala. In caverna primitiva masculul era supus dorintei elementare, satisfacuta de posesiunea femelei care era supusa si nu suferea de pe urma acestei sclavii fiindca omul – la fel ca si celelalte animale – nu-si maltrata femela, cu exceptia violentei de ritual cand o rapea. Masculul proteja femela insarcinata. A fost necesar – fara indoiala – un grad mai avansat de civilizatie pentru ca femeia sa fie batuta de barbatul ei – cand se spune ca ne "intoarcem la natura". Dar tigrul nu e brutal cu tigroaica, nici leul cu leoaica, iar pisica indragostita e cea care zgarie motanul pe nas. Cata vreme stramosii nostri din caverne au ramas brute relatiile dintre sexe erau simple: urmarire, impreunare, gestatie, nastere. Tatal proteja copii si mama – sau mamele (aceste femei erau un fel de cireada sacra de vite, viitorul clanului, al tribului depindea de ele). S-ar putea crede ca "sotul" lor le iubea ca pe niste bunuri de pret, jinduite de vecini. Calatorii pretind ca gorila africana e remarcabila prin virtutile sale de bun sot si bun tata. El construieste "cuibul" intre crengile cele mai inalte, unde isi adaposteste familia, in vreme ce el insusi vegheaza jos, la radacina pomului. Stramosul nostru ar fi putut avea aceeasi solicitudine. Dar nefiind gorila ii era interzisa fericirea simplicitatii – el reflecta, rationa, schimba, degusta lucrurile, dorea mai mult decat avea, fara sa stie prea bine de ce. Nenorocitul era prea inteligent pentru a fi intr-adevar un intelept. El visa sa cunoasca atat cauzele prime cat si telurile ultime, ridica altare pentru zeii sai, inventa artele, scobind lemnul. Si tot el a inventat amorul.

duminică, 27 mai 2012

Lucian Blaga - cateva date biografice


La 9 Mai 1895 se naste Lucian Blaga, la Lancrăm (comitatul Sibiu), un sat asezat intre orasele Sebes-Alba si Cetatea Bălgradului (Alba-Iulia).
Tatal sau, Izidor Blaga, fiu de preot, a fost un reprezentant al intelectualilor din Ardeal. Format la scoala germana, il citea pe Fr. Schiller, I. Kant, A. Schopenhauer, D. Strauss si era preocupat sa le dea copiilor sai o educatie aleasa (Lucian era cel de-al noualea copil al lui).
Mama, Ana, nascuta Moga, descendenta a unei “familii care a dat neamului multi preoti si un episcop…”

Abia la varsta de 5 ani, dupa multe insistente ale mamei, incepe sa vorbeasca, dar de la inceput in propozitii inchegate si intr-o inlantuire logica, in graiul satului natal.

La 11 ani, in 1906, e inscris la Liceul Andrei Saguna din Brasov (a urmat cursurile din 1906 in 1914; acolo era profesor ruda sa Iosif Blaga, autorul primului tratat romanesc de teoria dramei).

Noile fructe (1935) - Andre Gide


Nascut ca sa vada
Insarcinat sa priveasca
(Goethe, Faust)

Gide nu face filosofie si nu urmareste coerenta sistematica, el isi noteaza pareri si impresii; deci nu se incapataneaza sa nu vada ce e uneori vadit. Continuitatea dintre “a sti” si “a simti”, chiar atunci cand drumul pleaca dinspre “a simti”, i se pare si lui cateodata iluzorie, mai ales in Noile fructe […] Indoiala apare cand Gide e atent la cuvinte: Ah! cine imi va elibera spiritul de grelele lanturi ale logicii? Cea mai sincera emotie a mea, de indata ce o exprim, e falsificata. Poate fi data vina pe logica? Vorbirea nu e logica si nici visul de eliberare a lui Gide nu are consistenta: Visez armonii noi. O arta a cuvintelor, mai subtila si mai sincera, fara retorica; si care nu cauta sa dovedeasca nimic.
(Toma Pavel)

(fragment din Noile fructe)

“Desigur, toata firea ne-o dovedeste, ca omul s-a nascut pentru fericire
[…]
Nu prea stiu cine m-a adus pe lume. Mi s-a spus ca Dumnezeu; si daca nu El, atunci cine?
E adevarat ca simt o bucurie atat de vie ca exist, incat uneori ma indoiesc daca nu incepusem sa doresc a exista, inca de pe cand nu existam.

Un om si cainele lui - poveste cu morala

Un om isi plimba linistit cainele. Brusc, un scrasnet de fiare. Priveste omul in jur dar nu vede nimic si isi continua drumul. Iarba parea mai verde, cerul mai albastru si mergeau pe un drum poleit cu aur, pe langa un gard din marmura - pe care nu isi amintea sa-l fi vazut pana acum. Au ajuns la o poarta minunat lucrata, incrustata cu perle si pietre pretioase care straluceau sub razele de soare. Un om sedea in fata portii.
- Te rog, spune-mi: unde ne aflam?
- La poarta Raiului - raspunde cel din fata portii.
- Putem primi putina apa?
- Bineinteles, intra si vei primi.
Omul incearca sa paseasca, urmat de caine.
- Scuze, dar animalelor nu le este permis accesul.
- Dar e prietenul meu; de ce nu poate intra?
- Pentru ca animalelor le este interzis accesul.
Omul decide sa renunte la apa. Isi ia cainele si porneste mai departe. Tot mergand, pe un drum care arata altfel acum, ajung langa o poarta modesta, din lemn, fara gard. Langa aceasta era rezemat un om care citea dintr-o carte.
- Putem primi putina apa? intreaba omul care plimba cainele.
- Bineinteles, cu placere. Intrati si beti pe saturate.
Cei doi au intrat si au baut apa rece de la fantana pana si-au potolit setea; cainele a baut din castronul asezat langa fantana.
- Multumesc - spune omul care plimba cainele. Unde ne aflam?
- In Rai - le raspunde portarul.
- Am mai trecut pe langa o poarta si am mai vorbit cu un portar si el mi-a spus ca la poarta lui e intrarea in Rai...
- Te referi la strada aurita si la poarta cu perle? Acolo e intrarea in iad.
- Si nu va deranjeaza ca se folosesc de numele vostru?
- Nu - raspunde portarul, zambind. Noi suntem bucurosi ca ei pastreaza pe toti aceia care sunt gata sa-si paraseasca prietenii, sa ii lase afara.

sâmbătă, 26 mai 2012

Boierul si Pacala


Odata Pacala statea la marginea unei paduri si se gandea ce sa mai faca. Si cand se uita pe drum, vede o trasura venind spre el. Repede se ridica, ia un trunchi mare de copac si-l ridica drept. In trasura era boierul, cucoana si vizitiul, care mana caii. Boierul, vazand pe Pacala, spuse vizitiului sa opreasca trasura si zice:
- Buna ziua!
Pacala le raspunse: 
- Multamim!
- Dar ce faci aici?
- D-apoi, cucoane, ia, am pus si eu lemnul ista sa odihneasca olecuta, ca apoi il duc acasa. Da’ dumneavoastra unde va duceti?
- Eu am auzit de unul Pacala, care pacaleste oamenii, si ma duc sa-l gasesc, sa ma pacaleasca si pe mine.
Pacala zice boierului:

Timpul si masura lui



Exista trei dimensiuni ale timpului: timpul stiintific al lui Galilei (cel masurat cu ceasornic); timpul trait (despre care vorbeste Bergson) si timpul hermetismului, despre catharii spuneau ca ”nu este de pe lumea aceasta”. E un mod de a spune ca timpul hermetismului ramane in afara timpului concret, tot astfel cum se considera ca izvorul unui fluviu se afla in afara fluviului (tasnirea neinsemnand curgere). A spune despre timp ca se afla in afara timpului inseamna a spune ca nebuloasa-timp devine univers numai facand sa coincida trecutul (originea) cu viitorul, adica transformarea originilor in ceva absolut in care originarul poate (si trebuie) sa fie actualizat. Actualizarea originarului presupune readucerea in prezent a intregii sale straluciri, imbibata cu poezie. Fara acest ocol lumea n-ar fi decat un haos. Dupa efectuarea ocolului se cuvine sa ne debarasam de visurile proprii lui si sa intelegem ca existentialul nu reprezinta decat o licarire efemera. Aceasta ”epoca de aur” ritul o identifica la intersectia trecutului cu viitorul. (1)

Thomas Carlyle a formulat unele definiții ciudate, strânse în Nuttall Encyclopedia. Printre ele:
Present Time (Timpul prezent) - definit de Carlyle ca ”cel mai mic copil al eternității, copil și moștenitor al timpurilor trecute, cu binele și răul lor, și părinte al întregului viitor, cu noi întrebări și semnificații”, de a cărui înțelegere corectă sau eronată depind chestiunile de viață și de moarte pentru toată lumea, ghicitoarea sfinxului adresată nouă tuturor, ca să răspundem ca și cum am trăi și nu am muri
The Conflux of Eternities (Confluarea eternităților) - o fraza expresivă privind timpul, deoarece în fiecare moment al său există un centru în care, toate forțele provenind din și îndreptându-se spre eternitate, se întâlnesc și se unesc, astfel încât nici în trecut, nici în viitor nu putem ajunge mai aproape de Eternitate decât suntem deja; Timpul Prezent, cel mai recent născut al Eternității, fiind copilul Trecutului, cu tot binele și răul său, și părinte al întregului viitor, spre a cărui realizare (v. Mat. xvi.27) este prima și cea mai sacră datorie a tuturor epocilor să contribuie, și în special a liderilor din fiecare epocă, este singura modalitate prin care se stabilește o legătură cu Eternitatea. (2)

joi, 24 mai 2012

Menuetul, de G.M.Vladescu


(fragment)

Gandurile unui profesor catre elevul sau


- Da, baiete, sa te duci sa inveti muzica, si ceea ce dansa iti va da, sa daruiesti la randul tau lumii acesteia. Geniul care nu ti se poate tagadui, pune-l in serviciul umanitatii. Vezi si tu ca in viata totul canta! Uita-te la manzul care paste colo…! Cand se’ntoarce cu capul spre rasarit, are ochii plini de soare! Si desigur ca sufletul i se infioara de un cantec!... Iar pasarea aceea care se leagana pe creanga, o auzi? Canta! Auzi si brotaceii? Dar gandaceii acestia cu aripioarele aurite, ii auzi cum canta? Si albina de colo, si furnica de dincolo, si firisorul acela de iarba care se trudeste sa rasfranga universul in bobul de roua ce-i atarna de geana… Toate isi trimit spre cer spuma valurilor aurii ce le scalda sufletele. Intelege-le graiul, copilul meu, si fa-te interpretul lor! Cugeta ca omul este singura fiinta care le pricepe si care totusi plange mai mult ca orice fiinta!... 

Lingusirea sau Era sa aveti o scama



La Bruyere, in Caracterele, a definit lingusirea si a descris aproape total lingusitorul incat altii aproape ca nu mai au ce sa adauge. Poate doar psihologii sa mai scormoneasca in mintea omului sa afle ce declanseaza in acesta dorinta de a fi pe placul celor de la care pot obtine ceva - dincolo de explicatia care e la indemana tuturor.
Asadar, il citez pe La Bruyere:

Lingusirea ar putea fi definita ca o comportare lipsita de demnitate, de pe urma careia, insa, lingusitorul are partea lui de folos. Mergand pe drum alaturi de un altul, lingusitorul e capabil sa-i spuna: “Bagi de seama cu cata admiratie se uita lumea la tine?” […] Si in timp ce lingusitorul rosteste astfel de cuvinte, se face ca scutura o scama de pe haina celui lingusit, iar daca vantul i-a suflat un pai in par, se grabeste sa-l ia si-i spune razand: “Ai vazut? N-au trecut bine nici macar doua zile de cand te-am vazut, si barba ti s-a si umplut de fire albe! La drept vorbind, altii de aceeasi varsta cu tine n-au atatea fire negre!”
Cand cel lingusit vorbeste, lingusitorul porunceste celorlalti sa taca; atunci cand canta ii aduce laude, iar atunci cand a incetat, il aplauda, strigand “Bravo!” […]
Ii mai spune ca are o locuinta cladita dupa un plan minunat, ca are o gradina ingrijita si ca portretul ii seamana leit.
Intr-un cuvant, lingusitorul spune si pune la cale numai lucruri prin care banuieste, urmareste si spera ca poate fi cuiva pe plac.

(Jean de la Bruyere, Caracterele, traducere Aurel Tita, Editura pentru Literatura, Bucuresti 1968)

marți, 22 mai 2012

Ce folos iti aduce faptul ca esti cel mai bun?

Martin Eden, de Jack London (rezumat)


Azi, unii se plang ca traim intr-o societate care si-a pierdut valorile, o societate in care spiritul de turma conteaza iar nonconformismul, cunoasterea nu au valoare. Sa fim obiectivi! Toti marii autori ai lumii au scris in romanele lor acelasi lucru, folosind - poate - cuvinte diferite si / sau limbi diferite: Traim intr-o societate corupta si profund ipocrita in care pentru a fi acceptat trebuie sa gandesti si sa actionezi in spiritul de turma, orice altceva fiind interzis.
Ar trebui sa-i credem pe marii scriitori mai mult decat ii credem pe istorici. Istoricii au consemnat mai mult ceea ce li s-a spus, pe cand scriitorii au trait cele mai multe experiente despre care povestesc in romanele lor; scriitorii au fost in mijlocul oamenior, in centrul evenimentelor.

luni, 21 mai 2012

Fila zburatacita din jurnalul unui brotacel



Ma intreaba cate unul ce fac de dimineata pana seara! Avand in vedere ca o jumatate din mine si-a pierdut interesul pentru cealalta jumatate din mine, ma suport - vorba lui Cioran. Aflictiune curata, ce mai! Si cand chiar nu ma mai suport imi iau alpenstocul si plec in munti, sa ma ascund de lume, cautand catacombe ramase de pe vremea razboiului, in speranta ca dau de vreun arcosolium si ma pun pe cercetat serios. Ma pun sau ma depun, poate e o diferenta - dar n-o sa va tin o alocutiune acum, ca nu sunteti atenti si-o sa credeti ca am logoree. In plus, am luat si o gura de curacit - acu’, de m-ar auzi iubita ar sari ca-njur, dar e treaba ei sa puna mana pe dictionar si sa se cultive, ca dormind pe aratura ramane necultivata. Asa e iubita mea! O intreb daca vrea sa ne despartim si-mi spune “nu”. O intreb daca vrea sa ne iubim si-mi spune “da”. Si-i zic ca din silabele acestea reiese “nuda”, iar ea se gandeste la “goala pusca” si-i explic ca, de fapt, ma refer la “pura”, asemenea monadei, ideea pura a filosofiei. Si ea ma priveste cu ochi goi, apoi clatina din cap. Pentru ochi e o placere, pentru creier... Am vazut-o ca s-a aprins si am sperat ca se si prinde - si s-a prins, ca laptele acru.

marți, 15 mai 2012

Poate va intereseaza



Contracte civile - definite in Codul civil in vigoare din 1 Octombrie 2011

Clasificarea contractelor

Contractul de know-how (legatura externa)

Norma juridica - notiuni generale

Infractiunea  - prezentarea, pe scurt, a unitatii de infractiune, a pluralitatii de infractiuni, a pluralitatii de infractori


* Violenta domestica - Legea 217/2003 privind prevenirea si combaterea violentei in familie

Karl Gjellerup - Pelerinul Kamanita


Karl Adolph Gjellerup (n. 2 Iunie 1857, Roholte – d. 11 Octombrie 1919, Klotzsche, langa Dresda)
Scriitor danez, laureat al Premiului Nobel pentru Literatura in 1917 – pentru poetica sa variata si bogata, inspirata din idealuri inalte (Almanahul Contemporanul, 1983)
In anul 1892 se stabileste in Germania, prin casatorie si, sub influenta lui Schopenhauer, publica romanele Minna si Moara (Moara fiind considerat capodopera sa).
Cativa ani mai tarziu se adanceste in studiul religiilor hinduse. Experienta buddhismului se observa, intre altele, in romanul Pelerinul Kamanita (1906)
Ultimele sale romane marcheaza o revenire spre crestinism.

*
Pelerinul Kamanita e un roman al experientelor umane fundamentale, un itinerar in cautarea sensurilor superioare ale existentei sub semnul intelepciunii; autorul captiveaza cititorul mai ales prin fascinanta impletire dintre realitate si vis, istorie si legenda intr-un décor rafinat de exotism.
E o ilustrare a conceptului filozofic buddhist conform caruia lumea piere si renaste ciclic, sufletele oamenilor renascand si ele.

*
Povestea unei vieti posibile, foarte pe scurt

Se spune ca inainte de a incepe sa iubesti trebuie sa inveti sa calci pe zapada fara a lasa urme…

luni, 14 mai 2012

Sotul nehotarat


A fost odata ca niciodata, ca de n-ar fi fost nu s-ar mai povesti, un barbat care nu-si mai aprecia sotia. Aceasta era mereu ocupata cu treburile casei, cu spalatul si calcatul hainelor pentru sot si pentru copii. Femeia nu avea timp sa mearga la intalnire cu prietenele, la salonul de coafura si cosmetica si isi astepta sotul sa vina de la intalnirile cu prietenii. Sotia nu mai avea timp sa se preocupe de frumusete pentru ca avea copii de crescut si sot de ingrijit. Era o sotie devotata trup si suflet familiei.

Sotul, stiind ca acasa il asteapta mereu mancare calda si intelegere, mergea la lucru si apoi mergea cu prietenii. Stia ca sunt in siguranta copiii si bine ingrijiti. In timp, a observat ca prietenii lui au cate o ibovnica. Si-a spus ca nici el nu e mai prejos si a facut in asa fel incat sa aiba si el pe cineva: o tanara draguta, cocheta, care alta treaba nu avea decat sa cheltuiasca bani si sa stea in fatza oglinzii. Mereu vesela si fara griji il incanta pe sotul care devenea din ce in ce mai nemultumit de faptul ca sotia lui nu e dichisita si mereu vesela. Azi asa, maine asa... pana s-a hotarat si ajuns acasa i-a spus sotiei sa-si faca bagajul si sa plece pentru ca el a intalnit o femeie mai frumoasa si vrea s-o aduca acasa.

Sotia - mereu receptiva la dorintele sotului - si-a abtinut lacrimile si a inceput sa-si adune lucrurile: prea multe nu avea, pentru ca preocuparea ei principala erau copii si sotul... Dupa ce bagajul a fost facut a imbracat cea mai buna rochie, si-a desfacut parul si apoi l-a aranjat, si-a conturat ochii si si-a colorat obrajii, si-a pus bijuteriile pe care le avea si pe care le folosea cu ocazii deosebite - ocazii ce nu se mai ivisera de ceva timp. A terminat, a luat valiza si a coborat in salon, sa-si ia ramas bun de la sot... Acesta a privit-o lung, oarecum mirat.

- Unde te duci? o intreaba.
- Ai zis sa plec si plec, pentru a putea fi fericit langa o femeie mai frumoasa si mai tanara.
- Dar nu poti iesi pe usa din fatza, sa nu intalnestii copiii care trebuie sa vina de la scoala.
Sotia porneste spre usa care da spre curte...
- Nici pe acolo nu poti sa iesi! Vecina e in curte si daca te vede va da frau liber barfelor!
Sotia, nedumerita, se aseaza pe o sofa, cu valiza langa ea.
- Si, atunci, cum sa plec?
Sotul nehotarat, care incerca sa-si ascunda surpinderea la vederea sotiei care era atat de frumoasa in acele momente, si care nu voia sa recunoasca faptul ca s-a pripit alungandu-si sotia, ii zice:
- Poate ca ar fi bine sa mai ramai un timp...


(din colectia Povesti nemuritoare - nu e titlul original deoarece pe acela nu mi-l amintesc)

Andre Gide - Paludes


(numele complet fiind Andre Paul Guillaume Gide) s-a nascut in 22 noiembrie 1869, Paris si s-a stins din viata in 19 februarie 1951, la Paris.

Scriitor, eseist, umanist francez, laureat cu premiul Nobel pentru literatura in 1947, pentru scrierile sale pline de intelegere si semnificative din punct de vedere artistic, in care problemele si conditia omului au fost infatisate cu o cutezatoare dragoste de adevar si o subtila intuitie psihologica (Almanah "Contemporanul", 1983)

Parem atat de convinsi de faptul ca tot ce se numeste inovatie caracterizeaza in mod exclusiv epoca noastra incat - in ciuda dezabuzatului “nimic nou sub soare”, de care ne amintim cand si cand - descoperim cu stupefactie ca strabunicii pot face figura de contemporani.
Motto pentru Paludes este “Spune de ce asta” (Dic cur hic, in latina) si a mentionat in dedicatie ca a scris o “satira referitoare la ce?”si a cerut in introducere ca “altii” sa-i explice propria lui scriere.
Satira a fost cel mai bine inteleasa de scriitorii din cercul lui Gide, Paul Valery scriindu-i astfel: “Poate ca m-ai prins atat de bine incat nici nu m-am recunoscut”, iar Pierre Louys crezand ca fusese portretizat in “bunul prieten Hubert”. Paul Claudel a precizat ca “Paludes e cel mai complet document pe care-l avem asupra atmosferei speciale de inabusire si stagnare pe care am respirat-o din 1885 pana in 1890”.
In Paludes povestitorului i se arunca in fata ca ar fi devenit “revolutionar”. “Dar de loc, domnilor, nu sunt revolutionar! protesteaza el indata, cam speriat. “Nu ma lasati sa termin… zic ca nu ne revoltam… pe dinauntru. Nu de repartitie ma plang, ci de moravuri…” Iar mai apoi, meditand la cele intamplate: “Poate ca sunt revolutionar, la urma urmei, din prea multa ura fata de contrariu” (conformismul, ipocrizia, meschinaria burgheza) De acest citat trebuie apropiata o declaratie din 1933: “…dar imensa majoritate a oamenilor se impaca foarte bine cu mizeria lor, nu sufera din pricina ei si nici n-o mai baga in seama. Cel care a incercat sa-i zgaltaie si sa-i faca sa se dezguste de ticaloasa lor apatie risca sa joace rolul van al agitatorului agitat din Paludes.


joi, 3 mai 2012

Scriitori care s-au sinucis

Albert Camus scrie, in Absurdul si sinuciderea:
O sinucidere are multe cauze si, in general, cele mai aparente nu sunt si cele mai eficace. Foarte putini oameni se sinucid (ipoteza nu e insa exclusa) fiindca asa au hotarat. Criza este aproape intotdeauna declansata de ceva incontrolabil. Jurnalele vorbesc adesea de “necazuri intime” sau de o “boala incurabila”. Sunt explicatii valabile. Dar ar trebui sa stim daca, in acea zi chiar, un prieten nu i-a vorbit pe un ton indiferent acelui deznadajduit. Vinovatul este, in acest caz, prietenul. Pentru ca indiferenta lui poate fi deajuns spre a precipita tot dezgustul si toate resentimentele aflate pana atunci in suspensie (traducerea: Irina Mavrodin)

Stefan Zweig este unul dintre marii scriitori ai lumii, citit, iubit si pretuit pe toate meridianele lumii pentru creatia sa literara, profunda prin continut si diversa ca genuri (poezie, proza, dramaturgie, eseistica, memorialistica).
Destinul sau - prin drama sa - ar putea constitui un subiect de roman. Destinul si fizionomia sa morala au fost determinate de o epoca zbuciumata de razboaie si de ideologii extremiste. Stefan Zweig, cu modestia creatorului constient de valoarea sa, ilustreaza incarcatura de destin a generatiei sale si recunoaste ca toate convulsiile sociale la care a fost prezent l-au afectat.
A scris, la un moment dat: toti armasarii dezlantuiti ai apocalipsului au trecut ca o vijelie prin viata mea. Poate de aceea si-a gasit refugiul - probabil singurul posibil - in scris. Ce ar fi putut face cand - scrie el - marile ideologii de masa au crescut si s-au extins sub ochii mei, fascismul in Italia, nationalism-socialismul in Germania, bolsevismul in Rusia si, inainte de toate, ciuma aceea blestemata, sovinismul, care a otravit tot ce avea mai bun cultura noastra europeana?
In Petropolis, un sat de munte de langa Rio de Janeiro (Brazilia), isi scrie ultimele lucrari, intre care si “Lumea de ieri” - care ar putea fi considerata cantecul sau de lebada; e unica sa carte de memorii, scrisa dupa despartirea de Europa si sub influenta ingrozitorului razboi mondial care transfigura batranul continent si in care erau implicati, fara voie, rude, prieteni sau simple cunostinte (Stefam Zwig suferea pentru acestia, pentru ca avea un cult al prieteniei).
La doua saptamani de la terminarea manuscrisului si expedierea lui la editura, Stefan Zweig se va sinucide, la 23 Februarie 1942, impreuna cu sotia sa. Scrisorile sale de adio explica gestul sau disperat: De bunavoie si cu constiinta clara ma despart de aceasta lume, dupa ce lumea propriei mele limbi a apus pentru mine, iar patria mea spirituala, Europa, se autodistruge […] Graitoare pentru starea sa psihica din acea vreme este si urmatoarea insemnare: N-a existat nici o tara in care sa ne putem refugia, nici o liniste pe care sa o putem cumpara, totdeauna si peste tot ne prindea mana destinului si ne tragea inapoi in jocul sau nesatios.
(Tudor Nedelcea)

Din aceste motive consider ca Stefan Zweig este unul dintre acei putini sinucigasi care isi iau viata “fiindca asa au hotarat” - cum scrie Albert Camus. Iar cei care au pornit razboiul sunt vinovati pentru moartea lui fizica.

Si alti scriitori, filosofi, poeti etc. au ales sinuciderea.
Intre ei:
Lucius Annaeus Seneca (n. cca. 4 i.H. - d. 65)
- filosof stoic roman, preceptor al imparatului Nero; manifesta omenie fata de sclavi si fata de gladiatori; in intelepciunea sa aveau incredere - si il consultau - filosofii, clericii, moralistii crestini.
- a fost obligat sa isi taie venele si a facut-o fara ezitare; sinuciderea sa a oferit un model celebru de stoicism in actiune;
Arbiter Gaius Petronius, pe numele sau real Titus Petronius Niger (cca. 27 - 66)
- om politic si scriitor latin, autor al romanului Satyricon - descrierea societatii romane din primul secol al erei noastre; Nero l-a numit “arbitrul elegantei”
- si el a fost obligat sa-si taie venele
Se poate spune despre acestia ca au fost condamnati la moarte, practic - au ales sinuciderea pentru a evita o moarte mai grea. Acest motiv pentru sinucidere poate fi inteles, as zice. Cat de teribil trebuie sa fie sa ajungi in situatia de a-ti alege modul in care vrei sa mori?
Ati vazut filmul “Frosen”? Nu e cine stie, dar imaginatia fiecaruia poate completa… lacunele.
Gerard de Nerval, pe numele sau adevarat Gerard Labrunie (n. 22 Mai 1808, Paris - d. 26 Ian 1855, Paris)
- poet si dramaturg francez;
- s-a spanzurat de un felinar pe o straduta parisiana
Pantazi Ghica (n. 15 Martie 1831, Bucuresti - 17 Iulie 1882, Bucuresti)
- gazetar, prozator si autor dramatic; fratele lui Ion Ghica
A fost indragostit de Wanda, prima femeie din viata lui si cand a pierdut-o a urmat o viata de desfrau. Apoi s-a indragostit de Ilinca Arnoteanu - care semana cu Wanda; o cere in casatorie dar aceasta moare de scarlatina. La 51 de ani, Pantazi, atins de depresie, moare inghitand un pumn de pastile.
Alexandru Odobescu (n. 23 Ian 1834, Bucuresti - d. 10 Nov 1895, Bucuresti)
- scriitor, arheolog, om politic
- a crezut, la 60 de ani, ca si-a intalnit sufletul pereche: o profesoara de geografie mai tanara decat el cu 30 de ani (Hortensia Racovita). Ii destainuie sotiei ca iubeste o alta femeie si aceasta, Alexandra, induiosata de suferintele sotului ii permite sa traiasca ultimele clipe de viata alaturi de Hortensia – doar ca profesoara il paraseste si, distrus sufkleteste, ia o supradoza de morfina.
Se sinucide in urma unor tragice evenimente de ordin familial si public.
Veronica Micle (n 22 Aprilie 1850, Nasaud - d. 4 Aug 1889, Varatec) 
- poet, nuvelist, traducator
- a avut o relatie tumultoasa cu Mihai Eminescu;
- a baut arsenic (in noaptea de 3 spre 4 august) si a murit – se zice – la 50 de zile de la moartea lui Eminescu; se spune ca a fost un accident: fiind depresiva a luat medicamente in exces. Dar intr-o scrisoare data 1 August roaga o amica sa ii procure prin fratele ei, medic, inca o sticluta cu picaturi de arsenic pentru tratamentul anemiei fiicei ei mai mici.
Jack London (cu numele real John Griffith Chaney), n.12.01.1876, San Francisco-d. 22.11.1916, Glen Ellen, California;
- scriitor si jurnalist american, autor al unor romane precum ”Chemarea strabunilor” sau ”Colt alb”, Jack London era un personaj bizar, energic, intesat cu idei socialiste. Cand mama sa era insarcinata, a incercat sa se sinucida cu o supradoza de laudanum si tragandu-si un glont in cap, care insa a deviat. London ajunge sa fie un pirat, un cautator de comori si un revolutionar, nu rareori sustinand asasinatul politic sau genocidul, in functie de moment. Se crede ca era bipolar, iar deseori exagera cu alcoolul. Fiind dependent de morfina unii cred ca este posibil sa se fi omorat cu o supradoza de morfina.
A fost activist pentru bunastarea animalelor, aducand la cunostinta publicului cruzimea faţa de animale in cadrul circurilor. 
Stefan Zweig (n 28 Nov 1881, Viena, Austria - d. 24 Febr. 1942, Petropolis, Brazilia
- romancier, dramaturg, jurnalist și biograf austriac
- s-a sinucis impreuna cu sotia sa Lotte.
Zweig scria: Trecut de saizeci de ani, aş fi avut nevoie de energii noi, pentru a reîncepe cu totul viaţa mea. Şi puterile mele, în urma lungilor peregrinări de om fără patrie, au secătuit. Socot deci, că e mai bine să închei la timp, şi în picioare o viaţă pentru care truda spirituală era cea mai mare bucurie, iar libertatea personală era cel mai mare dintre bunuri pe acest pămînt....Spun adio tuturor prietenilor mei. Să le fie dat a vedea aurora după noaptea interminabilă. Eu, mai nerăbdător o iau înainte...
(citat din Marturii despre ieri si azi, Eugen Relgis, ed Hasefer, 2011)
Virginia Woolf, numele real fiind Adeline Virginia Stephen (n. 25 Ian 1882, Londra - d. 28 Martie 1941)
- scriitor englez, eseist, editor
După terminarea manuscrisului ultimului ei roman (publicat postmortum) Between the Acts, Woolf a cazut victimă depresiei asemănătoare cu cea pe care o mai avusese. Inceputul celui de-al doilea razboi mondial, distrugerea casei ei din Londra în timpul atacului prin surprindere, și primirea rece a biografiei sale de către un prieten - Roger Fly, au agravat starea ei într-atît încît nu a mai putut să lucreze.
Pe data de 28 martie 1941, Woolf s-a sinucis. Ea și-a îmbrăcat paltonul, i-a umplut buzunarele cu pietre și a intrat în rîul Ouse din apropierea casei sale, unde s-a înnecat
(wikipedia)
Serghei Alexandrovici Esenin (n. 03 Oct 1895, regiunea Riazan, Rusia - d. 27 Dec 1925, Sankt Petersburg, Rusia)
- poet rus;
- cea de a 5-a sotie (o nepoata a scriitorului Lev Tolstoi) a incercat sa il ajute dar pentru ca a suferit o criza mentala a fost spitalizat o luna - cu doua zile inainte de externarea si-a taiat venele si a scris un poem de adio cu propriul snage iar mai apoi s-a spanzurat de tevile de incalzire aflate pe tavanul unei camere din hotelul “Anglia”, Sankt Petersburg.
Ernest Miller Hemingway (n. 21 Iulie 1899Illinois, SUA - d. 02 Iulie 1961, Idaho, SUA)
Adevaratii curajosi nu lupta in duel. Cu asta se ocupa fricosii, ca sa-si dea importanta.
- a fost romancier, nuvelist, prozator, reporter de razboi (in cele doua razboaie mondiale si in razboiul civil spaniol);
- laureat al Premiului Pulitzer in 1953 si laureat al Premiului Nobel pentru literatura, 1954 (Batranul si marea)
Suferea de probleme fizice (afectiuni ale ficatului cauzate de abuzul de alcool, arteroscleroza, afectiuni oculare), dar si de depresie si usoara paranoia.
Mary, sotia lui, a declarat presei ca Ernest a murit in timp ce isi curata pusca, iar aceasta s-a descarcat accidental. In final a recunoscut adevarul. (dar chiar putem fi siguri? Si despre Liviu Rebreanu se presupune ca s-ar fi sinucis)
Ilarie Voronca - pe numele sau adevarat Eduard Marcus (n. 31 Dec 1903, Braila - d. 8 Aprilie 1946, Paris)
- poet roman de origine evreiasca naturalizat francez in 1938;
- s-a sinucis din cauza unei actrite cunoscute la Paris.  Iubirea neimpartasita l-a impins sa-si puna streangul de gat
A murit in perioada cand scria despre fericire: Manualul perfect al fericirii.
Luca Gherasim, pe numele sau adevarat Salman Locker (n. 23 Iulie 1913, Bucuresti - d. 9 Febr 1994, Paris)
-  teoretician al suprarealismului si poet roman de origine evreiasca;
- a locuit in Franta timp de 40 de ani, fara acte; in 1994 a fost evacuat din apartament pe motiv de “curatenie generala” si a ales sa moara, la varsta de 80 de ani, aruncandu-se in Sena; in biletul de adio a scris: In aceasta lume, poetii n-au ce cauta!
Paul Celan (pseudonimul lui Paul Peisah Antschel) (n. 23 Nov 1920, Cernauti, Bucovina - d. 20 Aprilie 1970, Paris)
- poet, eseist de limba germana, traducator - a tradus din limba germana in limba romana povestirile lui Franz Kafka) (evreu originar din Romania, din 1955 cetatean francez)
- s-a aruncat in Sena.
Hunter Thompson (18.07.1933, Louisville, Kentucky - d. 20.02.2005), fondatorul jurnalismului Gonzo, gen de jurnalism in reporterii se implica in publicatiile lor pana ce devin personaje centrale ale acestora. Si-a caştigat faima datorita cartii ”Fear and Loathing in Las Vegas”, a avut o viata personala tumultoasa, consuma alcool in exces, dar si LSD, mescalina si cocaina, avea o deosebita pasiune pentru arme si o antipatie deosebita pentru guvern. Nesabuinta il aduce in pragul mortii, mai ales prin aventurile sale cu Hell’s Angels (un club de motociclisti), dar acestia, cand isi dau seama de intentiile sale sinucigase, il indeparteaza. Ultimii ani si-i petrece la o ferma din Colorado, iar moartea survine in urma unei rani provocate cu o arma de foc in 2005. Nota sa de adio suna astfel: Gata cu jocurile. Gata cu bombele. Gata cu plimbarea. Gata cu distractia. Gata cu inotul. 67. Adica cu 17 peste 50. Cu 17 ani mai mult decat mi-as fi dorit. Plictiseala. Sunt mereu ţâfnos. Nu mai sunt amuzant pentru nimeni. Incepi sa devii lacom. Poarta-te ca la varsta ta. Relaxeaza-te - nu te va durea.
Sylvia Plath (n. 27.10.1933, Boston - d. 11.02.1963, Londra) - a scris poezii, romane, povestiri scurte; prima poezie i-a fost publicata la varsta de 8 ani. Suferea de o depresie teribila, in timpul facultatiila varsta de 21 de ani,la mormantul tatalui sau (care a murit cand ea avea 8 ani) a inghiti 50 de pastile de somnifer, dar a fost salvata; un psihiatru reuseste sa o scoata din starea de depresie profunda si isi poate termina studiile. Multe dintre aceste experiente le-a transformat in arta prin redactarea romanului semi-autobiografic ”The Bell Jar” (publicat sub pseudonimul Victoria Lucas, care nara despre experienta unui coleg care s-a sinucis). Are o noua tentativa de sinucidere, provocandu-si un accident de masinal isi paraseste sotul, pe care l-a prins inseland-o si locuia, impreuna cu cei doi copii macinati de boala intr-un apartament neincalzit. In zorii zilei de 11.02.1963 s-a sinucis dand drumul la gazele dela masina de gatit, in timp ce copiii dormeau in camera alaturata.
In anul 1981 a aparut volumul ”Collected Poems” si in 1982 i se acorda pentru acest volum Premiul Pulitzer.
John Kennedy Toole (17.12.1937 - 26.03.1969, New Orleans, Louisiana). Toata opera lui Toole este postuma. Profesor la Universitatea din Tulane, incearca sa-si publice romanul, ”A Confederacy of Dunces” (Conjuratia imbecililor) prin intermediul editurii Simon & Schuster. In ciuda promisiunii, subiectul manuscrisului nu este considerat suficient de interesant incat sa vada lumina tiparului. Respingerea are un efect devastator asupra scriitorului, care se ingrasa vazand cu ochii si isi pierde simtul umorului. Dupã o cearta cu mama sa, intreprinde o calatorie care culmineaza cu sinuciderea. In Blioxi, Mississippi, leaga un furtun de teava de eaapament a masinii si il trece prin fereastra, asfixiindu-se. Mult timp dupa aceea, mama sa il convinge pe romancierul Walker Percy sa citeasca ”A Confederacy of Dunces”. Percy este placut impresionat de imensul potential al manuscrisului si se foloseste de relatiile sale pentru a-l publica. Cartea, o capodopera a comicului, castiga Premiul Pulitzer pentru literatura in 1981.
Gabriela Negreanu (născută Vasilache; 06.07.1947 - 22.10.1995), poetă, eseistă, redactor.
David Foster Wallace (21.02.1962, Ithaca, New York - 12.09.2008, Claremont, California). Wallace se remarca prin romanul ”Infinite Jest”, un magnum opus masiv, de aproape jumatate de milion de cuvinte, incluzand detalii stufoase in notele de subsol. Profesorul universitar este adorat si de studenti, si de cititori, datorita modestiei si empatiei deosebite de care dadea dovada. Nu elaboreaza o opera foarte accesibila, dar perceptia sa acuta si intelegerea profunda au darul de a-i face pe cititori sa se simta mai putin singuri. Wallace a suferit de depresie toata viata, si a tinut-o in frau cu ajutorul medicamentelor. Dupa ce resimte efectele secundare ale antidepresivelor doreste sa renunte la medicamente, dar depresia ii revine si, in ciuda terapiei, nu mai poate suporta durerea. Se spanzura la 12 septembrie 2008. Romanul la care lucrase de ani buni, “The Pale King”, a fost publicat in anul 2011.

Fiecare carte scrisa este ca o sinucidere amanata, spunea Emil Cioran.
O, suflet al meu, nu nazui la viata nemuritoare, ci epuizeaza domeniul posibilului (Pindar, Pythica a III-a)

miercuri, 2 mai 2012

A sasea porunca: Sa nu ucizi

 Viata este cel mai bun si mai frumos lucru pe care omul il are.
Multi oameni, cand se gandesc la a sasea porunca: Sa nu ucizi, isi inchipuie ca este in discutie omorul in sens strict - asa cum se defineste termenul.
“Sa nu ucizi” se refera si la altele: sa nu faci nimic din ceea ce ar putea scurta sau neferici viata unui om: ii poti ucide increderea in el sau in oameni, ii poti ucide unui om sufletul numai cu un cuvant. Puterea cuvantului e foarte mare - mai mare decat si-o pot inchipui cei mai multi dintre noi. Uciderea sufletului poate insemna si exemplul rau pe care il dam celorlalti. Invidia, barfa, mania, ura impotriva semenilor inseamna tot ucidere sufleteasca.
Incalca a sasea porunca si aceia care, bolnavi fiind - contagiosi - nu se tin departe de cei sanatosi… O simpla raceala ar putea duce la moarte - sau la boala grava - un om sensibil trupeste.

Putem spune ca exista ucigasi ai trupului si ucigasi ai sufletului. Rai sunt cei din ambele categorii dar, poate, ucigasii sufletului sunt ceva mai rai: a ucide sufletul unui om poate fi mai grav decat a ucide trupul acestuia.

Uciderea trupului - scurtarea vietii omului - are mai multe intelesuri: e ucis cu arma, e ucis prin infometare, e ucis prin exploatare, e ranit grav - toate acestea pot duce la moarte mai devreme decat i-ar fi fost sortit dar stim, oare, care ar fi fost destinul lui? Poate ca tocmai acesta, dar nu privind prin prisma iubirii lui Dumnezeu pentru oameni.
Uciderea - directa sau indirecta - ar putea insemna si o lectie pentru cel care ucide? Asupra raspunsului pot numai sa speculez.
Uciderea poate fi fizica, poate fi psihologica si poate fi sociala. Uciderea fizica e usor de inteles, uciderea sociala poate fi realizata cel mai simplu prin barfa, prin denigrarea unei fiinte pe care cineva o considera un concurent sau, pur si simplu, nu o place dintr-un motiv sau altul. Uciderea psihologica, insa, e cea mai parsiva, pentru ca e lenta si distruge pe tacute un suflet sensibil, o fiinta increzatoare si docila, o fiinta naiva si buna. Santajul sentimental, seductia, declaratiile false - mai ales in iubire - ucid incet dar sigur sufletul fiintei. Pentru ca, ce motiv avem sa nu credem cand cineva ne declara iubirea? Putem noi banui ca cineva doar se joaca de-a iubirea pentru a obtine o satisfactie fizica de moment?

Uciderea in razboi, pentru apararea dreptatii, se considera a fi permisa, dar razboaiele se mai poarta azi pentru dreptate numai la nivel teoretic. Probabil ca de cand e lumea lume razboaiele s-au purtat numai pentru foloase materiale si prea putin - sau deloc - pentru dreptate.
Azi, asa-zis-ul “razboi impotriva terorismului” are urmari dintre cele mai neplacute: totul e permis si, in multe state, drepturile fundamentale ale omului - pentru care multi oameni au platit cu sange - sunt restranse. Cine e banuit de terorism poate fi arestat fara a mai avea dreptul la aparare, ba chiar - vorbeste lumea - poate fi ucis fara somatie pentru a se preveni un eventual atentat.

Se spune ca  “Dumnezeule, ce-am facut ?” sunt primele cuvinte pe care le-a rostit Robert Lewis, copilotul bombardierului Enola Gay, dupa lansarea primei bombe atomice asupra Hiroshimei, in 6 August 1945.
Cand au vazut ciuperca atomica pilotii au inteles ce au facut.

Dupa tragedia celui de al doilea razboi mondial pare a fi destul de greu sa intelegem cum mai poate supravietui iubirea in sufletul oamenilor. Cat de puternici trebuie sa fie acesti oameni care pot alege calea desavarsirii prin iubire? Si, totusi, oamenii sunt puternici. Se spune ca daca unul poate ceva toti pot!

Nu trebuie ca cineva sa legifereze eugenia si sa inchida oamenii in lagare de concentrare, precum Hitler, sau sa ucida oameni din motive politicie, este suficient sa se incrunte atunci cand intalneste un semen de care nu-i place, sau sa ii spuna “nebun” sau “prost” si poate fi considerat ca a incalcat a sasea porunca.

E usor sa distrugi sufletul sau viata unui om si regretele tale nu-l mai ajuta pe cel distrus.

Nu voi intelege cum un om poate fi rau cu un alt om. Cineva spunea ca exista numai doua categorii de oameni: buni si rai - in rest nu exista vreo diferenta. Toti am fost copii, toti avem pe cineva care ne iubeste mai presus de viata proprie, uneori. Cum sa distrugi un om pe care cineva il iubeste atat de mult si s-a straduit - dupa puteri - sa ii ofere o viata buna, sa ii insufle dragoste pentru semeni? Cum pot, unii, sa dea dovada de atata rautate si sa distruga fara mila ceea ce nu le apartine? Cum pot, unii, sa distruga un suflet mintind ca iubesc? Cum pot, unii, sa ucida pentru bani?
Distrugerea intentionata - pentru mine - este imposibil de inteles.

Sinuciderea trebuie sa fie considerata tot ucidere: omul nu are dreptul sa aleaga auto-uciderea. Da, omul e liber sa dispuna de viata lui, de trupul lui dar pana la sinucidere.
Sinuciderea a devenit un fenomen in societatea de azi. Oamenii se sinucid din motive slabe - dar slab sau nu pentru sinucidere nu exista motive. Intotdeuna exista o speranta. Dupa ploaie urmeaza soarele - uneori si curcubeul. Sa aleaga moartea in locul vietii este cea mai gresita alegere pe care un om o poate face.
Psihologic vorbind, cei care aleg sa se ucida nu sunt in deplinatatea facultatilor mintale in acel moment, dar ajung la acel punct pentru ca, in timp, acumuleaza dureri, neimpliniri. Gandul nostru prim ar trebui sa fie la bucuria vietii. Numai traind putem schimba ceva care nu ne place. Sufletul nostru ar trebui sa fie plin de iubire: iubire pentru semeni, iubire pentru toate fiintele, iubire pentru natura, iubire pentru propria persoana. A te iubi pe tine insuti nu este vanitate este dragoste de viata, respect pentru fiinta, pentru ceea ce esti, pentru ceea ce poti deveni.

Cand aud - sau citesc - despre sinuciderea unei persoane raman intepenita in acele stiri. Atunci cand sinucigasul are copii mici imi este si mai greu sa inteleg nu doar asemenea gesturi, ci nici chiar ca se poate gandi la acest gest. Se vehiculeaza ideea ca o mama nu poate sa se gandeasca la sinucidere… ca nu are “dreptul” de a se gandi la sinucidere… N-am ideea cum s-a ajuns la aceasta absurda concluzie…

Din “experienta” pe care o am despre sinucigasi am constatat ca aceia care “striga” sus si tare ca vor sa se sinucida vor reusi numai din… greseala. Un exemplu in acest sens este sotul unei femei. Mereu a santajat-o cu sinuciderea; o urmarea cand e in apropierea casei si isi punea streangul de gat - femeia ajungea in timp util si il salva. Intr-o zi s-a intamplat ca sotia sa intarzie cu o vecina si a ramas vaduva. Poate ca in ziua aceea ingerul pazitor al barbatului a avut o discutie serioasa cu ingerul pazitor al femeii.

Cand aveam 20 de ani s-a sinucis o amica… O fata superba, orfana de mama de pe la 12 ani (nu mai stiu exact), dezamagita in dragoste… A ramas gravida si tatal copilului nu dorea sa auda despre acest copil… Tipul era insurat… Ea s-a “umplut” cu votca si s-a dus pe calea ferata… Un muncitor de la calea ferata a vazut-o si a luat-o de acolo – pentru ca venea trenul… A ramas sa discute cu ea, incercand sa o convinga ca nu e bine ce face – voia sa o duca acasa… Cand a trecut urmatorul tren s-a aruncat inaintea acestuia – a fost facuta zob sub ochii barbatului care a incercat sa ii salveze viata.
Nu a spus nimanui ca are de gand sa moara – nu l-a “amenintat” nici pe tatal copilului… Toti credeam ca va face avort si va trece mai departe… Radea, mergea in continuare la petreceri, vorbea in termeni nu prea magulitori despre “iubit”, dar nu plangea… Oare faptul ca nu plangea sa fi fost “semnul”? Ar fi putut sa o ajute cineva?

Un tanar - in varsta de 23 ani - s-a aruncat in faţa trenului, dar n-a murit… A ramas imobilizat in caruciorul cu rotile (unde este si azi)… A incercat sa moara pentru ca l-a parasit iubita… N-a spus nimanui ca ar avea de gand sa moara… Pur si simplu: ea i-a zis adio – pentru altul – el a plecat spre casa si s-a oprit in fatza trenului… Pana azi – spun cunoscutii – nu s-a mai gandit la sinucidere si regreta profund acel gest…

Sotul unei colege, mereu cu zambetul pe buze, mereu cu o gluma pentru fiecare, a ales sa isi incheie socotelile cu aceasta lume. Nici acesta nu “dadea semne” ca si-ar uri viata… Si cand s-a sinucis nu s-a gandit o clipa ca il va gasi fiica lui…

Unii spun ca “sinuciderea” poate fi controlata sau ca putem observa “semnele” la cei care au intentii autodistrugatoare. Nu sunt prea convinsa ca putem “vedea semnele” si sunt convinsa ca momentul in care un om hotaraste sa se sinucida este crucial si de necontrolat – depaseste ratiunea… Si am mai constatat ceva: cei care s-au sinucis nu au spus ca vor sa se sinucida… Desi, mai apoi, cautand sa aflu mai multe, am auzit si despre oameni care “amenintau” in stanga si in dreapta cu sinuciderea - ba chiar aveau tentative - dar niciodata nu faceau gestul pana la capat ci numai pana la limita sigurantei… pentru a atrage atentia asupra lor… Si, in final, reuseau… dar cred ca… din greseala… Reuseau pentru ca isi faceau un “calcul gresit”…

Dincolo de toate cele scrise: stiu ca asemenea momente nu pot fi controlate… Ma intreb uneori  daca as avea curaj sa imi iau viata singura. Raspunsul este nu, dar este un raspuns rational, bazat pe dorinta de a trai - chiar si numai din curiozitatea de a afla unde ma va duce firul vietii… Dar chiar as sti ca nu am acest curaj (sau lasitate)? Pentru ca a existat un moment de bezna totala… A existat o perioada in care cautam moartea – dar nu in cutii cu medicamente sau la capatul unei funii - ci in… sporturi extreme… Am scapat de fiecare data, uneori fiind foarte aproape… Si, incet, m-am indepartat de moarte… ajungand la concluzia ca dintr-o “gaura neagra” se poate iesi… Un lucru e cert: nu cred in sinucidere… si sper sa nu mi se intunece niciodata mintea atat de tare incat sa nu stiu ce fac…
Cate minunate momente de viata as fi ratat daca - ani in urma - moartea s-ar fi lasat gasita… Cineva spunea ca cei care practica sporturi extreme  sunt… sinucigasi in stare latenta… O fi asa? Nu prea cred… Amatorii de sporturi extreme sunt dependenti de adrenalina, este cert… dar nu sunt sinucigasi… Oricum, azi nu as mai avea curaj sa “ma dau” cu motoreta pe “zidul mortii”… Mi-am pierdut antrenamentul… si nci nu mai cunosc pe cineva care azi ar mai face acele nebunii! Sa fie o dovada care contrazice ideea ca amatorii de sporturi extreme sunt “sinucigasi in stare latenta”?

Intrebarile din acest text sunt - mai mult sau mai putin - retorice…
Ma gandesc, uneori, ca ceea ce am trait m-a condus spre un anume echilibru la care nu ma gandisem vreodata. Au “contribuit” la aceasta si experientele proprii dar si experientele celorlalti…

Daca, vreodata, imi va da prin minte sa ma sinucid ma voi gandi la o… sinucidere sociala! Nu ar fi prima data ca m-as sinucide social… devenind “paria”. Pe vremuri mi-a placut sa “sochez” oamenii – azi nu ma mai tenteaza; nu mai are acelasi farmec… dar mai am cate o “scapare”, asa, de amuzament. Sinuciderea sociala e trecatoare.

Dar ce este eutanasia: omor, sinucidere, dreptul la o moarte decenta si / sau fara chinuri?

Altele:
Oameni de cultura care s-au sinucis.