duminică, 31 martie 2013

Intarziere de sezon



Postarea participa la Happy Weekend! Editia a 13-a, la Elly, Blind Love.
Hristos a înviat! 
Tuturor, viața minunată să vă fie!

Surse foto - Facebook: unudoitrei 

marți, 26 martie 2013

Publicitate pe blogg

Publicitatea o putem defini ca fiind orice formă plătită de prezentare și promovare impersonală a ideilor, bunurilor sau serviciilor prin mijloace de informare în masă (ziare, reviste, programe de radio, programe de televiziune și Internet) de către un sponsor bine precizat. Scopul direct ale acestor mesaje este stimularea dorințelor clienților potențiali, și formarea asociațiilor pozitive în legătură cu produsul sau compania promovată, scop care este atins prin folosința metodelor de manipulare psihologică mai mult sau mai puțin subtile.
În anul 1990 Tim Berners-Lee a inventat World Wide Web (www) dar publicitatea on line își face apariția într-un mod semnificativ în anul 1995 și cele mai multe dintre standardele, normele și politicile acestei industrii au fost stabilite deja, dar încă se mai lucreaza. Internetul a devenit principalul mod de a comunica și de a încheia contracte.

Azi, cei care doresc să se implice în publicitatea on line o pot face, si Vienela descrie una dintre metode.
Citez din articolul Vienelei:
Câţi dintre administratorii de site-uri nu s-au întrebat: pe care dintre cei 70 000 de bloggeri din România să îi aleagă pentru scrierea unui advertorial? Câte companii s-au gândit oare că ar fi bună promovarea site-ului, dar nu au ştiut încotro să îşi îndrepte paşii? Câţi bloggeri nu s-au gândit că ar fi bun un bănuţ câştigat prin scrierea de articole? Şi câţi nu s-au întrebat unde ar putea găsi sponsorii dispuşi să plătească o reclamă făcută pe blog?

Răspunsul la întrebările de mai sus îl ofera tot Vienela, aducând în discuție e-advertising.co, - o echipă de oameni tineri care, văzând că “blogosfera românească nu este unită într-o reţea de advertising adevărată”, a luat acum doi ani decizia de a înfiinţa o societate care să ajute în egală măsură bloggerii şi companiile care vor advertoriale, optimizare SEO sau webdesign şi s-au dovedit a fi eficienţi. 
Prin advertorialele scrise de bloggeri, cititorii află despre existenţa site-ului, a companiei, despre produsele şi serviciile pe care aceasta le oferă, site-ul creşte în clasamentul google, iar bloggerul primeşte bani făcând ceea ce îi place mai mult: să scrie.

Am scris acest articol pentru acei bloggeri care s-au încumetat deja în aceasta initiațivă dar mai ales pentru cei care ar dori să o facă și astfel să câștige și bani - mai mult sau mai puțin - făcând ceea ce le place.

Mi se pare corect să menționez și motivele pentru care nu mă angajez în astfel de întreprinderi.
În primul rând pentru că bloggul este pentru mine un mod de relaxare iar a fi un element într-un plan de acest gen înseamnă să nu mai fiu stăpână pe timpul meu nici măcar atâta cât sunt acum. În al doilea rând pentru că nu mă simt în stare să scriu despre firme și mărci pe care nu le cunosc și despre produse pe care nu le-am încercat și nu știu pe alții care să le fi încercat. În al treilea rând pentru că nu sunt adepta unei societăți de consum - uneori se creeaza artificial necesități. În al patrulea rând, nu mă pricep - mă pierd în amănunte tehnice.

Diverse:
Marketingul este știința eficienței economice înglobând totalitatea tehnicilor și metodelor moderne cu privire la orientarea și adaptarea producției față de cererile perioadelor prezente și viitoare ale consumatorilor. (Dicționarul economiei de piață, Gheorghe Gorincu, Ed. Danubius, Braila, 1999). Prin marketing producătorilor li se asigură avantajul vânzării mărfurilor cu aspect de continuitate, iar consumatorilor avantajul aprovizionării cu mărfuri la prețuri și caracteristici constante. (lucrarea citată, p. 87)
Din punct de vedere istoric se presupune că forme de publicitate au existat și între anii 3000 - 500 î.e.n. Una dintre primele forme de publicitate, era de obicei un semn, pictat foarte atrăgător pe peretele unei clădiri. Cele mai vechi semne au fost descoperite în ruinele Babilonului, Romei Antice și ale orașului Pompei. Mai tărziu, din anul 1453 - când Johann Gutenberg a inventat presa tipografică - tipografii, și mai târziu comercianții, încep să utilizeze mici "fluturași" pentru a-și promova produsele. Această formă de publicitate a fost folosită foarte mult timp, până în epoca modernă și s-a caracterizat printr-o flexibilitate deosebită, afișele putând fi purtate cu ușurință dintr-o zonă în alta.
Se poate spune că publicitatea e de trei feluri: de informare - crearea unei cereri primare; de convingere - produsul meu e mai bun ca al concurenței; de reamintire - produsul e deja foarte cunoscut și bine vândut dar se dorește menținerea lui în atenția tuturor (pepsi-cola, de exemplu).
Mai multe despre publicitate pe wikipedia (ca sursa online)

Tiganii si societatea

Sigur că țiganii (dar nu doar ei) fac nația de râs furând sau mai rău. Cei mai mulți cerșesc. E destul de  simplu să mai diminuăm fenomenul: nimeni să nu le mai dea bani când îi întâlnește pe străzi; cei care văd adulții cerșind folosindu-se de copii să sune la poliție sau la autoritatea tutelară și să semnalizeze cazul. Dar sesizarea nu e suficientă, polițiștii trebuie să răspundă prompt - și nu prea o fac în toate cazurile, motivând cu diverse. Cei de la autoritatea tutelară au program fix, seara nu mai găsești angajații. Trebuie pus la punct un sistem clar de protecție a copiilor sau de diminuare a numarului de cerșetori copii. Se poate observa, totuși, că nu mai sunt așa mulți copii la cerșit.
Cerșesc și, uneori, sunt agresivi. Aici voi povesti doar ceea ce am cunoscut direct, despre agresivi. Dau năvală cu “dă și mie un ban”. Râd cu poftă! Și să vreau, n-am de unde să le dau. Le spun: “pe controlate și pe luate! Mă controlezi în geantă și în buzunare și iei toți banii pe care îi găsești. Apoi te controlez eu și iau ce găsesc!” Fără excepție, toți au renunțat, râzând. Sau le spun: “îmi pare rău, dar chiar nu vă pot ajuta” - cu politețe, chiar dacă m-au luat cu “tu”.
Sunt agresivi vara, în jurul teraselor, în special. Trebuie să vină cineva și să le spună: “vino să-ți dau ceva de lucru și te plătesc, să poți merge mai repede acasă; dacă nu, chem polițiștii, pentru că cerșetoria e interzisă și voi fi pedepsit și eu dacă îți dau bani și mă pârăște cineva”. Garantat dispar din peisaj și nu mai revin - vestea circulă și terasa în cauză va fi evitată. Dă cu pietre după ei și cu pietre te vei alege.

Foarte mulți fură. În momentul cănd cineva mi-a furat bunurile - în piață sau aiurea - trebuie să sun/să merg la poliție, chiar dacă aceasta înseamnă că voi pierde timp cu declarații și “all inclusive”, adică chiar citat la judecatorie în cazul în care se ajunge la proces. Puține victime ale furtului sunt dispuse să facă aceasta pentru că e posibil, și probabil, să se expună unor riscuri. Dar vrem sau nu să stopăm fenomenul? Fără să spargem ouă nu putem face omletă.
Un alt minus pentru societatea care se dorește una sigură: polițiștii nu prea se agită - invocând motive diverse, inclusiv “prejudiciul prea mic”, fără a înțelege (sau fără a vrea să înțeleagă) că e vorba despre principiu, nu despre valoarea prejudiciului.
Uneori, pentru a fi educați cetățenii, reprezentanții statului trebuie să intervină cu forța legii, pentru că statul deține forța coercitivă.

Un (alt) minus enorm - din punctul meu de vedere - pentru societatea în care trăim: proprietarii de terase, baruri, restaurante, magazine etc. nu au dreptul să angajeze fără a încheia contracte - ceea ce este un fapt foarte corect și de dorit. Acum, de bine de rău, există o lege cu privire la zilieri dar care tot nu se potrivește tuturor cetățenilor apți de muncă, chiar dacă aceștia ar dori să muncească. Cei mai multi dintre ei își au domiciliul/reședința în localitățile adiacente marilor orașe și urcă dimineața în tren/autobuz (fără a plăti bilet) și merg în orașe, să cerșească, să caute prin gunoaie, să adune fier vechi, hărtie, cutii din aluminiu și peturi etc. pe care mai apoi le vând la centrele de colectare. Că s-a interzis accesul căruțelor pe arterele orașelor este un lucru bun - incontestabil - dar li s-a mai laut o șansă de a putea face ceva fără a fura: cât pot căra pe brațe sau în cărucioare trase cu brațele? Revenind la “munca ocazională”. Proprietarii amintiți mai sus (dar și alții, care au firme cu alt specific) nu își asumă riscul de a plăti, ocazional, pe unul-altul care să curețe halele, ca exemple, să adune șpanul și să îl ducă - în baza unui mandat - la centrele de reciclare, care să taie lemnele necesare pentru încălzire, să vopsească una-alta etc. Pentru cei care au acte se poate întocmi urgent un astfel de contract de zilier, dar numai pentru câteva ore e mai mare daraua decât ocaua! Cei mai mulți nu au acte, deci e imposibil să îi ajute vreun angajator fără a risca amenzi de zeci de milioane. Angajatorul trebuie să își justifice, în contabilitate, toate cheltuielile. Chiar dacă ar da din banii personali, un inspector zelos de la vreun institut teritorial de muncă l-ar acuza de practici ilegale și l-ar amenda cu plăcere.
Știți că există acum așa-numitele “zile ale curățeniei” când (între altele) edilii se dau în spectacol organizând ridicarea vechiturilor la care cetățenii vor să renunțe. Ceva asemănător făceau țiganii, transportând vechiturile cu ajutorul căruțelor. Vechiturile acestea sunt valorificate iar banii ajung la anumite firme, nu mai ajung la țigani. Dar, da, suntem mai civilizați și nu ne mai aruncăm vechiturile pe lângă containerele care dau pe afară de gunoi menajer. E un lucru bun (și nu e ironie - poate doar a sorții), prin care țiganii au fost privați (mai mult sau mai puțin) de o sursă de venit, dar sunt invitați să se angajeze pentru sortarea vechiturilor.

În SUA - dacă imi amintesc corect - chiar a fost promulgata o lege (un Act), la un moment dat, care se referă la obligativitatea firmelor cu N angajați de a angaja un cetățean afroamerican la X angajați. Ar trebui o reglementare asemănătoare și în România, pentru ca cetățenii să observe, nemijlocit, că și țiganii se pot integra și muncesc bine atunci când li se oferă ocazia? Vor fi tratați ca și ceilalți angajați: corespund locului de muncă, vor rămâne, nu corespund, mai caut. Există o astfel de reglementare în România? Se vor declara, oare, românii rromi pentru a ocupa aceste locuri de muncă, așa cum au făcut în cazul locurile rezervate pentru rromi în școli?

Cum iî putem ajuta personal? Exemle pe care le cunosc: sunt persoane care au negociat cu unii-alții să le aducă fructe de pădure, urzici și altele direct la poartă. Femeia vine mereu și ceilați cumpără cât le trebuie sau cât își pot permite la momentul respectiv. Mulți cumpără lingurile din lemn lucrate de tigani - se vede care sunt lucrate manual si care sunt lucrate industrial; mulți cumpărau alambicurile pentru țuică - de exemplu - de la meșterii țigani dar pentru că legislația în materia producerii și comercializării de alcool a făcut ca cei mai mulți cetățeni să nu mai poată produce țuica în gospodăriile proprii, și aceasta sursă de venit pentru țigani a fost distrusă și amatorii pot consuma alcoolul găsit în comerț.
Mai sunt (prea puțini, din păcate) meșteri argintari din ale căror mâini ies (și) bijuterii fantastic de frumoase. Se încearcă - cel puțin la nivel teoretic - cooptarea acestor meșteri într-o asociație.

Se dorește integrarea, dar nu se alege și un mijloc de a le proteja identitatea culturală. Sunt o populație nomadă, de mii de ani! Sunt evitați cei care își poartă costumele tradiționale - dacă bărbaților le este mai ușor să se adapteze la o ținută “acceptată” de societate pentru femei e mai greu: fustele lungi pe care le poartă au o semificație ancestrală - nici bărbații nu sunt de acord ca ele să aleagă stilul “modern”. Când văd fuste lungi, colorate, cei mai mulți cetățeni au tendința de a se feri, de a se distanța. Urcă țiganii în autobuz cu mic cu mare, cu zeci de sarsanele și deranjează călătorii vorbind tare. Dar de câte ori nu am fost în autobuze - și în alte mijloace de transport în comun - și am fost deranjată de “oameni civilizați” încărcați cu bagaje și lovind în stânga și în dreapta pentru a-și face loc. De câte ori n-am fost obligată să ascult cotcodacelile tinerilor care se așezau crăcănați inclusiv pe scaunele rezervate anumitor categorii de persoane și cotcodăcind la un nivel înalt al decibelilor? De câte ori nu m-a deranjat câte un “cetățean bine îmbrăcat” care înjura politicienii - cu voce foarte tare - doar pentru că șoferul conducea ca și cum ar fi transportat cartofi? Și căte duhori de axile și halene a trebuit să îndur - mai ales în anotimpul cald, de la cetățeni, altfel cu pretenții?

Sunt oameni care, uneori, ne fac silă cănd îi vedem îmbrăcați sărăcăcios și murdari. Uităm, poate - sau unii nici nu știu - că există oameni săraci “lipiți pământului” și murdari, așa cum erau și cei mai multi dintre cei aduși (cu forța) să muncească în marile întreprinderi care se dezvoltau în orașe la inceputul erei comuniste: erau jerpeliți și murdari și au fost cazați în barăci fără apă curentă. Au fost luați țiganii cu forța, de prin bordeiele lor, și obligați să locuiască în blocuri tocmai pentru că erau recalcitranți în spații închise și astfel ceilalți locatari erau ocupați cu aceste familii și nu mai aveau timp de chestiuni care ar fi trebuit să le stârnească indignarea! Cât de idiot - sau de rău - poate fi acela care gândește că obligând țiganii să locuiască în bloc rezolvă “problema țiganilor”? Numai acei țigani care vor “la bloc” se vor adapta, nu cei obișnuiți să doarmă în cort sau în bordei sau “în casă pe pământ”. Țiganul e legat de pământ, nu-l putem urca în blocuri!
Modul în care se încearcă “integrarea țiganilor” cred că este, oarecum greșit. Se alocă locuri speciale pentru ei, în școli, licee, facultăți (poate au renunțat la aceasta idee, acum; nu știuș poate e ceva de bine, nu știu). Personal, m-aș simți jignită dacă aș păți așa ceva, pentru că e ca și cum mi s-ar spune, indirect: “ești altfel decât ceilalți; nu te duce mintea ca pe ceilalți și de aceea încercăm să te ajutăm”.
Pentru a-i ajuta să fie curați - și să nu mai auzim copii spunând că nu vor să meargă la școală pentru că sunt batjocoriți nu doar de ceilalți elevi, ci și de dascăli - poate că nu ar fi rău să se construiască “băi publice”. Nu e deloc rușinos să meargă cineva la o baie publică dacă nu are puterea economică de a avea acasă apă curentă. Dacă ne lăudăm că suntem mai buni decât alții poate că ar trebui să ne gândim serios (toți) la a acorda o șansă tuturor acelora care nu se pot ajuta singuri - și nu mă refer numai la etnia rromă. De ce facem așa ceva numai cu ocazia marilor sărbători religioase?

E foarte mult de scris pe temă și nu vreau să scriu o teză de doctorat dar un lucru cred cu tărie: nu toți țiganii sunt la fel dar cetățenii îi tratează pe toți la fel. Faptul că majoritatea nu le acordă incredere - motive există suficiente, e adevărat! - nu e un pas înainte.

Să nu se înțeleagă că sunt utopică! Nunu! Fenomenul este unul complex și o rezolvare favorabilă pentru toate pățtile e greu de pus în practică deoarece există mentalități diferite și prejudecăți adânc înrădăcinate în mentalul social. Ceea ce vreau a se înțelege este că și doar un singur suflet dacă este salvat merită tot efortul și toată indignarea cu privire la ce se întâmpla și la ce s-ar putea face și nu se face.

Există unele întrebări greșite, cred. Mulți întreabă, de exemplu: “de ce să plătesc eu pentru ei?” “de ce să îi ajut eu?” Aceste întrebări se refera la toate persoanele care nu se pot ajuta singure. Gândim în mod egoist și dacă tot suntem egoiști hai să ne imaginăm că ne ajutăm, în primul rând pe noi și pe copiii noștri pentru că stopând infracțiunile (nu de pe o zi pe alta) vom reuși să avem o societate mai bună, mai civilizată, cu mai puține infracțiuni mărunte, cel puțin, dar care ne pot bulversa.
Și mă întreb: ce diferență este în faptul că plătesc trimiterea infractorilor (indiferent cine sunt aceștia) la închisoare și îi susțin financiar - indirect - la închisoare sau plătesc - indirect - pentru a fi trimiși în localitățile de reședință (de unde mereu revin) și faptul că plătesc pentru ca aceștia să aibă șansa de a nu deveni infractori? Întreb despre diferență referindu-mă exclusiv la bani, pentru că, altfel, diferența îmi e clară.

Vezi si:
Alt troc politic, de Ziua Internationala a Rromilor 
Despre eliberarea tiganilor 

duminică, 24 martie 2013

Parfumul primei intalniri - poveste parfumata


Sufletele pereche sunt acele suflete menite să se întâlnească de mai multe ori de-a lungul eternității vieții. Sufletele pereche sunt acelea care au trăit cândva o mare și puternică iubire. Două suflete pereche nu se întâlnesc mereu ca iubiți, pentru că sufletul pereche poate fi un prieten, o rudă, un coleg și așa mai departe. Se întâlnesc pentru a se ajuta unul pe celalalt, pentru a completa ceea ce unuia îi lipsește în viață. Aceste întâlniri le numim “dragoste la prima vedere” iar alteori simțim complexitatea relației și o numim “iubire pentru rudă, prieten etc.” și împreună sufletele pereche pot depăși obstacole, pot învăța să ierte și să se lase iertate; certurile sunt ca o furtună într-un pahar cu apă și dorința de a fi împreună nu poate fi învinsă.
Două suflete pereche simt cum plutesc, ușor, spre înălțimi și nimic din ceea ce le înconjoară nu le poate distruge armonia - sunt oameni care își sunt suficienți unul altuia și nu pot fi influențați din exterior de ceilalți oameni sau de evenimente. Relația între sufletele pereche nu trebuie să fie perfectă, lipsită de greutăți, cum își imaginează cei mai mulți.
Legatura între sufletele pereche este atăt de puternică încât la moartea unuia celălalt ar putea muri de “inimă frântă”.

De-ale indragostitilor - bancuri


- Iubitule, sunt însărcinată! Ce ai dori să fie?
- Întâi Aprilie! 


Un om de afaceri, renumit prin averea sa, se confesează unui prieten: 
- Dragul meu, m-am îndrăgostit. Problema e că ea are 20 de ani, iar eu 65. Crezi că șansele mele de a intra în grațiile ei vor spori dacă îi voi spune că am doar 50? 
- Șansele tale vor spori dacă îi vei spune că ai 80!




Tânărul Popescu se îndrăgostește lulea de o fată frumoasă. Atât de mult insistă pe lângă ea până ce, în cele din urmă, aceasta se lasă urcată într-un taxi, apartament nefiind la dispozitie.
Pornesc ei spre ieșirea din oraș. Tânărul o cuprinde cu brațele pe femeie și-i spune, cu jumătate de gură, șoferului: 
- Să conduci încet!
La care taximetristul spune: 
- Știu, obișnuiesc s-o duc pe domnișoara.





Două picături de lapte îndrăgostite gânguresc. Întreabă ea: 
- Dragul meu, ce-ai zice să ne căsătorim și să avem mulți copii împreună? 
La care el, oftând: 
- Din păcate, asta cu copiii nu merge la mine. Știi, eu sunt pasteurizat...

Duminica minunată să vă fie și săptămâna ce urmează și mai și!

Postarea participa la Happy Weekend! Editia a 12-a, aniversara, la Elly, Blind Love.

vineri, 22 martie 2013

Biblioteci ale antichitatii: Ninive si Alexandria


Ninive e oraș în fosta Mesopotamia, o regiune din Orientul Apropiat, care în prezent ține parțial de Irak, parțial de Siria de est și parțial de Turcia de sud. Din punct de vedere istoric se pare că nu ar fi existat o entitate politică având această denumire și nici granițe bine definite pentru Mesopotamia, numele fiind unul convențional, ales de istoricii greci pentru a se referi la teritoriul dintre râurile Tigru și Eufrat.
Ninive e în apropiere de oraşul Mosul (Irak) de azi, unde Assurbanipal, regele Asiriei hotărăște în anul anul 650 î.e.n. să înființeze o bibliotecă - cea mai mare parte a informațiilor despre Mesopotamia antică provin din această bibliotecă.
Biblioteca din Ninive cuprinde texte despre obiceiurile religioase ale popoarelor aflate sub dominaţia asiriană (şi nu numai), despre viaţa lor socială şi culturală. Tăbliţele de argilă (dreptunghiulare, de 8 cm lăţime şi 10 cm lungime) sunt transportate în vase de lut. Scribii bibliotecii aşterneau textul cuneiform pe tăbliţele din argilă proaspătă folosindu-se de stilete din os. Tăbliţele sunt apoi puse într-un cuptor încins pentru a deveni mai rezistente la distrugere şi sunt păstrate în vase depozitate pe rafturi, în încăperi speciale. La intrarea în fiecare cameră a bibliotecii există plăcuţe care indică subiectul documentelor din încăperea respectivă. Cele peste 20 de mii de tăblițe aflate în bibliotecă au informaţii despre tranzacţii, obiceiuri religioase, legi, istorie, medicină şi fiziologie umană şi animală, alcătuind o adevărată enciclopedie. Este considerată cea mai mare bibliotecă din antichitate. Abia după 350 de ani o altă bibliotecă îi ia locul: cea din Alexandria, care a fost cea mai renumită bibliotecă a antichității.

În anul 288 î.e.n., Ptolemeu I Soter, unul dintre generalii lui Alexandru cel Mare, ridică un muzeu (Templul Muzelor, musaeum), care cuprindea o universitate, o academie și o bibliotecă în oraşul-port Alexandria, întemeiat de Alexandru în jurul anului 330 î.e.n. Ideea bibliotecii - afirmă unele surse - i-ar fi fost dată lui Ptolemeu I de un învățat și orator exilat din Atena, Demetrios din Phaler. Structura avea ca model școala lui Aristotel din Atena, un centru pentru prelegeri filosofice și dezbateri intelectuale.
Bibliotecarii s-au străduit să adune copii ale cât mai multor scrieri din întreaga lume. Potrivit tradiţiei, aici au început să lucreze cca. 70 de învăţaţi la traducerea în limba greacă a Scripturilor ebraice care existau la vremea aceea. Această traducere a fost numită ulterior Septuaginta şi a fost folosită din plin de către primii creştini. La început, numarul de volume (papirusuri) era de 400 de mii, pentru ca în vremea lui Cezar să ajunga la 700 de mii de exemplare.
Cauza distrugerii parțiale a acestei biblioteci nu e certă, dar istoricii se opresc cel mai adesea la două variante: războiul civil de la sfărșitul sec. III e.n. și la varianta că a fost distrusă de creștini în anul 391 e.n., în urma edictului dat în acel an, de către împăratul Theodosius, prin care religiile păgâne erau scoase în afara legii.
Noua Bibliotecă din Alexandria (Bibliotheca Alexandrina) are ca deziderat renașterea spiritului savant al deschiderii specifice celei originale. 

Resurse online pentru Alexandria

marți, 19 martie 2013

Brasoveni pe bicicleta

Tocmai am scris despre initiativa lui John, de a parcurge traseul Ploiesti - Brasov pe jos pentru a trage un semnal de alarma cu privire la pericolul sedentarismului asupra sanatatii si aflu ca in 17 Martie a fost organizata o cursa scurta, de 31 de km pe asfalt, fara urcari si coborari periculoase sau dificile, pe traseul Brasov-Sanpetru-Harman-Bod-Colonia Bod-Brasov. Frigul care ne-a zgribulit Duminica nu i-a impiedicat pe cei 20 de biciclisti sa pedaleze aproape fara oprire.

"Brasovul pedaleaza" este o asociatie care se straduieste sa dezvolte cultura mersului pe bicicleta.

Fosile scrie ceva super! (in opinia mea). Citez din comentariu: “Prin statiile mijloacelor de transport (in Cluj) a aparut un afis de la Fabrica de medicamente Terapia, in care scrie: <<Ia autobusul din statia cealalta. Asa vei face putina miscare pentru inima ta.>>”
Pandhoraa scrie ca e pacat sa nu fie mediatizate initiative precum cea a lui John - si sunt de acord cu ea, desi nu (mai) merg nici pe bicicleta. Mergeam, candva, pana cand mi-am dat seama cati idioti sunt (si) in orasul de la poalele Tampei: aruncau cu bețe spre roti, sa intre intre spite. Cand primul idiot a reusit sa ma arunce aproape in cap am renuntat la a mai merge pe bicicleta. Sa mai amintesc de soferii care ii inghesuie intentionat pe biciclisti intre autovehicul si bordura trotuarului?
Lasand la o parte neplacerile de acest gen, continui si scriu despre o alta initiativa de gen:
in 29 Martie, incepand cu ora 18:00, se organizeaza la Brasov o prima plimbare - in acest an - cu bicicletele.
Prin evenimentul numit "Masa Critica" se urmareste (intre altele) a se convinge populatia ca locul biciclistilor este pe carosabil, nu pe trotuar. Punctul de intalnire, in 29 Martie, este Primaria (la statuia Lupoaicei), de unde se va pleca pe traseul: str. Nicolae Iorga, Casa Armatei, giratoriul Livada Postei, bd. Eroilor, bd. 15 Noiembrie, Calea Bucuresti, giratoriul Poenelor, bd Saturn, bd. Alexandru Vlahuta, bd. Garii, giratoriul Faget, str. Aurel Vlaicu, giratoriu Plevnei, bd. Grivitei, str. 13 Decembrie, Aula Universitatii, bd. Iuliu Maniu, Primarie. Traseul are 13,3 km si cuprinde o mare parte din oras - excluzand Centrul Vechi.
Masa Critica organizeaza plimbari cu bicicleta in fiecare ultima zi de Vineri din fiecare luna - ceea ce inseamna ca si soferii si pietonii s-au cam obisnuit deja cu biciclistii.

Sunt invitati sa participe toti cei care au bicicleta. Nu se percepe taxa de participare si nu exista lista de inscriere. Sunt, insa, unele cerinte de bun simt dar si de siguranta: minorii care nu au implinit varsta de 14 ani trebuie sa fie insotiti de un adult care sa aiba grija de ei; desi nu e obligatorie prin lege, se recomanda purtarea castii de protectie - pentru a fi un exemplu pentru ceilalti; evitarea “acrobatiilor”; respectarea regulilor de circulatie si de politete in trafic; circularea pe carosabil si nu pe trotuar.

de pe brasovulpedaleaza.ro
Cum e cu pistele pentru biciclisti in Brasov? Probabil asa cum e in toate localitatile tarii: sunt plasate pe trotuare, cele mai multe - in unele cazuri pe trotuare nu mai late de doi metri, ceea ce ar face imposibil traficul daca ar fi multi biciclisti pentru ca pietonii, daca au “ghinionul” sa impinga un carucior pentru copil, nu mai au pe unde circula si nici biciclistii nu au loc unul pe langa celalalt fara a intra in cei 50 de cm ramasi pentru pietoni. Pe un trotuar sunt, pe urmatorul - dupa vreo intersectie - nu mai sunt. Sunt (erau) frumos desenate: doua dungi galbene paralele si, intre, vopsea in culoarea caramizii, adica portocaliu murdar, si din loc in loc, cu galben, desenata cate o bicicleta, sa stie tot neamul pentru ce e dunga portocaliu-murdar. Dar minuni se pot intampla: avem piste pentru biciclete trasate pe carosabil, acolo unde le este locul. Pe langa trecerile de pietoni sunt marcate si trecerile pentru biciclete - e un plus, chiar daca pistele sunt destul de putine si pe distante destul de scurte (deocamdata).

Fapt divers: sa nu va mirati cate giratorii sunt pe acest traseu! Avem cel putin 37 in oras, si edilul sef mai vrea, dar circula si zvonul ca le vor desfiinta pentru a face... intersectii semaforizate! Exact ce a fost inainte de giratorii - in multe intersectii! Ameteala totala!
Mai jos am copiat regulile pe care, conform legii, trebuie sa le respecte biciclistii atunci cand circula pe drumurile publice.
Extras din Ordonanța de Urgență nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice modificată și completată prin O.U.G. nr 63/2006 și Legea nr.203 / 2012.
Art. 41. – (1) Vehiculele, atunci când circulă pe drumurile publice pe care le este permis accesul, trebuie conduse pe partea din dreapta drumului public, în sensul de circulație, cât mai aproape de marginea părții carosabile, cu respectarea semnificației semnalizării rutiere și a regulilor de circulație.
(3) Dacă un drum este prevăzut cu o pistă specială destinată circulației bicicletelor acestea vor fi conduse numai pe pista respectivă.
Art. 70 – (2) Pentru a conduce o bicicletă pe drumurile publice, conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puțin 14 ani.
(3) Bicicletele care circulă pe drumurile publice trebuie să fie echipate cu mijloace de iluminare și dispozitive reflectorizant-fluorescente. Este interzisă circulația acestora pe timp de noapte fără aceste mijloace și dispozitive în stare de funcționare.
Art 74 – (1) Pe autostrăzi este interzisă circulația […] bicicletelor […]
Art. 98 – (2) Un punct amendă reprezintă valoric 10% din salariul minim pe economie, stabilit prin hotărâre a Guvernului.
(4) Clasele de sancțiuni sunt următoarele:
a) clasa I – 2 sau 3 puncte-amendă;
b) clasa a II-a – 4 sau 5 puncte-amendă;
c) clasa a III-a – de la 6 la 8 puncte-amendă;
d) clasa a IV-a – de la 9 la 20 puncte-amendă;
e) clasa a V-a – de la 21 la 100 puncte-amendă.
Art. 99. – (1) Constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa I de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de către persoane fizice:
2. nerespectarea obligației de semnalizare a manevrei de schimbare a direcției de mers.
13. lăsarea liberă în timpul conducerii a ghidonului.
Art. 101. – (1) Constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de persoane fizice:
8. nerespectarea normelor privind circulația bicicletelor;
17. conducerea pe drumurile publice a vehiculelor cu două roți, fără a se asigura contactul cu partea carosabilă pe ambele roți.
Extras din Regulamentul de aplicare a Codului Rutier, cu privire la circulația bicicletelor.
Condițiile tehnice minime pe care trebuie să le îndeplinească bicicletele.
Art. 14. – În circulația pe drumurile publice bicicleta trebuie să fie:
a) prevăzută cu dispozitiv de frânare eficace;
b) prevăzută cu sistem adecvat, funcțional, de direcție;
c) dotată cu sistem de avertizare sonoră; se interzic echiparea și folosirea sistemelor de avertizare sonoră specifice autovehiculelor;
d) echipată în față cu lumină de culoare albă sau galbenă, iar în spate cu lumină de culoare roșie și cel puțin un dispozitiv fluorescent-reflectorizant, vizibil, de aceeași culoare;
e) echipată cu elemente sau dispozitive care, în mișcare, formează un cerc continuu, fluorescent-reflectorizante de culoare portocalie fixate pe spițele roților.
Art. 15. – Remorca atașată unei biciclete trebuie să fie echipată, în partea din spate, cu un dispozitiv fluorescent-reflectorizant de culoare roșie, iar dacă lumina din spate a bicicletei este obturată de remorcă, aceasta trebuie să fie echipată și cu o lumină de culoare roșie.
Art. 100. – Vehiculele trebuie conduse numai pe drumurile, părțile carosabile, benzile sau pistele stabilite pentru categoria din care fac parte. În cazul în care pe drumurile publice nu sunt amenajate benzi sau piste speciale pentru biciclete și celelalte vehicule fără motor, acestea pot fi conduse și pe acostament în sensul de mers, dacă circulația se poate face fără pericol.
Art. 142. – Se interzice oprirea voluntară a vehiculelor pe pistele obligatorii pentru pietoni și/sau bicicliști ori pe benzile rezervate unor anumite categorii de vehicule, semnalizate ca atare.
Art. 160. – (1) Bicicletele, atunci când circulă pe drumul public , trebuie conduse numai pe un singur rând;
(3) Dacă pe direcția de deplasare există o pistă pentru biciclete, semnalizată ca atare, conducătorii vehiculelor prevăzute la alin (1) sunt obligați să circule numai pe această pistă. Se interzice circulația altor participanți la trafic pe piste de biciclete.
(4) Se recomandă ca, în circulația pe drumurile publice, biciclistul să poarte casca de protecție omologată.
Art. 161. – (1) Se interzice conducătorilor de biciclete:
a) să circule pe sectoarele de drum semnalizate cu indicatorul având semnificația “Accesul interzis bicicletelor”;
b) să învețe să conducă biciclete pe drumurile intens circulate;
c) să circule pe trotuare, cu excepția cazului când pe acestea sunt amenajate piste speciale destinate lor;
d) să circule fără a ține cel puțin o mână pe ghidon și ambele picioare pe pedale;
e) să circule în paralel, cu excepția situațiilor când participă la competiții sportive organizate;
f) să circul în timp ce se află sub influența alcoolului, a produselor ori substanțelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora;
g) să se țină de un vehicul aflat în mers ori să fie remorcat de un alt vehicul sau împins ori tras de o persoană aflată într-un vehicul;
h) să transporte o altă persoană, cu excepția copilului până la 7 ani, numai dacă vehiculul are montat în față un suport special, precum și a situației când vehiculul este construit și/sau echipat special pentru transportul altor persoane;
i) să circule pe partea carosabilă în aceeași direcție de mers, dacă există o cale laterală, o potecă sau un acostament practicabil, ce poate fi folosit;
j) să transporte sau să tragă orice fel de obiecte care, prin volumul ori greutatea lor, stânjenesc sau periclitează conducerea vehicolului ori circulația celorlalți participanți la trafic;
k) să circule pe aleile din parcuri sau din grădini publice, cu excepția cazurilor când nu stânjenesc circulația pietonilor;
l) să circule pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă, fără să îndeplinească condițiile prevăzute la art. 14;
m) să circule atunci când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheață sau zăpadă;
n) să circule cu defecțiuni tehnice la sistemele de frânare sau cu un vehicul care nu este prevăzut cu avertizor sonor;
o) să traverseze drumurile publice, pe trecerile destinate pietonilor, în timp ce se deplasează pe bicicletă;
p) să circule pe alte benzi decât cea de lângă bordură sau acostament, cu excepția cazurilor în care, înainte de intersecție, trebuie să se încadreze regulamentar pentru efectuarea virajului la stânga;
r) să circule fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante, de la lăsarea serii până în zorii zilei sau atunci când vizibilitatea este redusă;
s) să conducă vehiculul fără a menține contactul roților cu solul.
(2) Pe timpul circulației pe drumurile publice, conducătorii de biciclete sunt obligați să aibă asupra lor actul de identitate.

La pas, din Ploiesti la Brasov, 100 de km

Da, acest gest vor sa il faca zece temerari din Ploiesti, intre care si John, initiatorul!
Vor pleca din Ploiesti, de la Metro, in 23 Martie, la ora 6:20, vor parcurge traseul pe jos, si vor sa ajunga la Brasov in 24 Martie, seara. Si n-o fac doar asa, pentru a castiga experienta, ci pentru a atrage atentia asupra faptului ca sedentarismul dauneaza sanatatii.
Trebuie sa recunoastem: e o experienta unica, ce nu poate fi traita chiar de oricine! Personal nu m-as incumeta, desi stiu ca nu sunt sedentara - dar nu mai am antrenament pentru “curse lungi”.
Le doresc succes!

Proiectul se numeste “100 de km impotriva sedentarismului” si se doreste un semnal de alarma pentru oamenii care fac tot mai putina miscare si care consuma alimente gata pregatite prin diverse localuri (generic: fast food).
Mesajul acestei initiative este SEDENTARISM = OBEZITATE = CANCER!
Trebuie remarcat faptul ca din ce in ce mai multi copii sunt afectati de obezitate si nu sunt incurajati sa practice un sport sau macar sa se joace mai mult pe afara. Parintii ar putea organiza - la sfarsit de saptamana - cate o excursie de cateva ore (benefica atat pentru copii cat si pentru parinti) sau doar o iesire in parc.
Treizeci de minute de miscare, zilnic, ii poate redirectiona pe sedentari catre un stil de viata sanatos. Si pot spune ca, plimband caini din anii ’90 fac mai mult de 30 de minute miscare zilnic, pentru ca o plimbare dureaza mai mult de atata, si e efectuata de cel putin 3 ori pe zi! Sigur, nu chiar fiecare tura de plimbare trebuie sa dureze 30 de minute si nu chiar de fiecare data il plimb eu! Asadar, si plimbarea unui caine e un mod de a “scapa” de sedentarism.

Vienela sustine acest proiect (de la ea am aflat) si il sustin, la randul meu - desi am aflat abia acum cateva ore. Pe blogul lui John puteti afla mai multe si puteti sa il sustineti.

Daca va place initiativa, daca doriti sa il sustineti, puteti scrie pe blogurile voastre, cu trimitere spre articolul lui John sau puteti distribui articolul scris de el pe Facebook si pe Twitter.

luni, 18 martie 2013

Regele intelept, de Kahlil Gibran


Domnea odată în îndepărtata cetate Wirani un rege care era pe cât de puternic pe-atât de înţelept. Şi era temut pentru puterea sa şi iubit pentru înţelepciune.
Pe vremea aceea, în inima cetăţii se afla o fântână cu apă rece şi cristalină, din care beau până şi regele şi curtenii săi, căci nu mai era alta la fel. Într-o noapte, pe când dormeau cu toţii, veni o vrăjitoare şi turnă în fântână câteva picături dintr-o licoare fermecată, zicând: ”De-acum înainte, cine va bea din apa aceasta va înnebuni”.
În dimineaţa următoare toţi locuitorii cetăţii, mai puţin regele şi ministrul său, băură din fântână şi îşi pierdură minţile, întocmai cum spusese vrăjitoarea. În ziua aceea, oamenii adunaţi pe străzile înguste şi prin pieţe şuşoteau:
Regele e nebun. Regele şi ministrul său au înnebunit. Nu ne putem lăsa cârmuiţi de un rege care şi-a pierdut minţile. Trebuie să-l dăm jos de pe tron.
Spre seară, regele ceru să i se aducă apă din fântână într-o cupă de aur. Şi când i se aduse, bău cu însetare şi îi dădu şi ministrului să bea din ea. Şi mare fu bucuria norodului, în îndepărtata cetate Wirani, căci regele şi ministrul său îşi recăpătaseră judecata.
(Kahlil Gibran - ”Nebunul”)

Nebunul este o colectie de parabole publicata in anul 1918, prima lui carte scrisa in limba engleza si publicata de editorul Alfred Knopf din New York, care l-a sfatuit sa isi schimbe numele din Khalil in Kahlil pentru a fi corect pronuntat in limba engleza.
Khalil Gibran - Jubran Khalil Jubran, Djubran Khalil Djubran (n. 6 Decembrie 1883 la Bsharri, Liban – d.10 Aprilie 1931, New York City, S.U.A.) a fost pictor, sculptor, poet, filozof, prozator si eseist libanez, unul dintre romanticii tarzii ai literaturii arabe.
Khalil se considera mai mult pictor si mai putin scriitor dar succesul si-l datoreaza in cea mai mare masura scrierilor sale. Poate ca nu a fost nici pictor, nici scriitor, ci pur si simplu a fost un spirit liber si curios care a sondat adancul sufletului omenesc.
In anul 1901 calatoreste prin Europa, cu un scurt popas la Paris, unde incepe sa lucreze la culegerea de proza "Spiritele rebele". Este excomunicat din cadrul comunitatii crestine maronite din care facea parte deoarece avea convingeri religioase prea flexibile si avea o pozitie impaciuitoare cu privire la religiile crestina si musulmana. A fost permanent preocupat de idealul dezrobirii tarii sale de sub asuprirea otomana.
Ramasitele sale pamantesti sunt trimise la Beirut, in 21 August 1931, si inmormantate in satul Bisharri, unde s-a nascut.
Opera sa poetica a fost tradusa in peste douazeci de limbi, iar picturile si desenele sale se afla expuse in galerii celebre din lume.

Altele:
Despre iubire, din volumul Profetul

sâmbătă, 16 martie 2013

Vreau sa ma marit! (hw11)


I-am împărtășit bunului meu prieten gândul despre măritiș și el mi-a zis ce-a scris Shakespeare că Hamlet i-a zis Ofeliei: […] Mărită-te c-un nătărău; fiindcă bărbații înțelepți știu prea bine ce monștri faceți voi din ei.
N-o să-l ascult, mai caut. 
Am descoperit un anunț, și cred că mă încadrez în recerințele domnului: sunt și frumoapsă și cultă (copil fiind dormeam pe arătură, între culturi diverse; s-or fi prins de mine și altceva decât paiele și scaieții); viața nu mi-o fi chiar fără pată dar nu sunt sofistricată, și nici satisfăcutră; știu să învârt lingura în foc! Și cum încă! Roșie se face! O țin în foc până se topește! Am învățat să fierb apa, deci n-o fi așa greu să învârt lingura-n foc! Cu pianul e mai greu! Căsnesc eu pianul, dar mai mult de-un etaj nu-l pot urca! Cred că se încadrează la “cât de puțin”.

Pentru că vrea să-mi vadă fațada (de parcă frumusețea fizică ar sta la baza înțelegerii într-o uniune matrimonială; ha!!!) o să-i trimit poza aceasta (n-o să-și dea seama că în foto sunt cu un an mai tânără):

Mai citesc câteva anunțuri, în caz că nu ajunge scrisoarea la domnul cela gospodar la țară. Oferta e variată, dar nu prea mi se potrivește!
Un anunț sună așa: Sunt un tânăr de 40 de ani, stare materială bună, fără vicii, vreau să cunosc o

vineri, 15 martie 2013

Ce mai fura romanii

Specialistii in distrugere din Iasi s-au gandit la cateva busturi din bronz aflate in Parcul Copou.
La mai putin de 50 de metri de Teiul lui Eminescu se aflau busturile lui Ciprian Porumbescu si Nicolae Gane, iar pe o alee, spre intrarea in parc dinspre strada Aurora, se afla bustul din bronz al lui Barbu Stefenescu Delavrancea si pentru ca agentii de politie sunt in numar prea mic in urma restructurarilor parcul era ca un sat fara caini si busturile au fost insusite intr-o noapte de Martie, in perioada cand romanii erau cu gandul si fapta indreptate catre femeile de langa ei. Busturile au fost smulse de pe socluri. Gura targului zice ca erau pe acolo si ceva camere de supraveghere, dar numai pentru impresie artistica, asa ca nimeni nu a fost imortalizat.
S-au gasit resturi din busturi intr-un centru de colectare fier vechi si s-a stabilit - se pare - ca sunt din busturile furate si faramate pentru ca trei tineri sa faca rost de bani pentru bautura, tigari si jocuri de noroc (parca era “pentru bautura si femei” dar jocurile de noroc au devenit mai incitante pentru cei care beau prea mult, in special).
Reconstituirea ar arata cam asa: trei indivizi, cu un carucior, merg noaptea in parc, se muncesc cu busturile care sunt acolo de 93 de ani si, fiecare, cantaraste cca 100 de kg, le incarca in carucior si… apoi intr-un taxi si pleaca spre casa altuia, intr-un cartier marginas, unde le fac bucati apoi le vand la centre de fier vechi pentru suma de 3000 de lei, cand valoarea lor era de 200000 lei. Chuck Norris ar fi invidios pe forta acestor tineri romani care vor sa redecoreze parcurile cu arta din domeniul absurdului.
Cei trei care au ramas fara busturile expuse in parcul din Iasi sunt:
Nicolae Gane, scriitor si om politic roman (ales de 5 ori primar al orasului Iasi), ales membru titular al Academiei Romane (1908), nascut la 01.02.1838, Falticeni, decedat la 16.04.1916, Iasi.
Ciprian Porumbescu, compozitor roman (Crai Nou), nascut Ciprian Golembiovski, la 14.10.1853 la Sipotele Sucevei, Bucovina, decedat in 6.06.1883 la Stupca (azi Ciprian Porumbescu), judetul Suceava.
Barbu Stefanescu Delavrancea (n. 11.04.1858, Bucuresti – d. 29.04.1918, Iasi) – scriitor (basmul Neghinita, intre altele), orator si avocat roman, membru al Academiei Romane si primar al Capitalei (Iunie 1899 - Februarie 1901). E tatal pianistei si scriitoarei Cella Delavrancea (a cantat, adesea, in concerte cu George Enescu) si al arhitectei Henrieta (Riri) Delavrancea, una dintre primele femei-arhitect din Romania.

Vor fi acesti critici fundamentalisti de arta pedepsiti exemplar pentru distrugerea patrimoniului? Probabil vor primi amenda penala, pe care nu au din ce sa o plateasca si nici urmarita silit nu poate fi pentru ca e foarte probabil ca specialistii sa nu aiba bunuri, ca loc de munca aproape sigur nu au. Vor fi amendati proprietarii centrelor de colectare fier vechi? Poate da, poate ba - in functie de cine conduce afacerea, in actele de la Registrul Comertului, sau dincolo de aceste acte. Pot fi trasi la raspundere angajatii de la centre pentru ca au primit bucatile de bronz? Pot ei sa-si dea seama ce li se aduce spre cumparare? Taximetristul care a carat busturile nu s-a intrebat nimic? Si cate curse a facut?
Ar fi usor - cred - sa scada numarul faptelor de acest gen daca s-ar aplica legea si, eventual, s-ar modifica pe ici-colo pentru ca cei de la colectare de fier vechi sa nu primeasca una-alta (numite prin lege) de la persoane fizice, ci numai de la institutiile in posesiunea carora se presupune ca trebuie sa fie. Ca exemplu: bucati din sinele de tren numai de la CFR, de la persoana care are mandat pentru a aduna resturile si a le valorifica si capacele de canal de la regiile de apa-canal, in aceleasi conditii etc. Oare nu se doreste scaderea numarului in cazul acestui gen de furturi? Nu exista lege sau nu se aplica (si) pentru ca muritorii de foame - cei care culeg (= smulg din instalatii functionale) firele din cupru, ca exemplu - sa nu ajunga a cere - si obtine - ajutor social de la primariile unde isi au resedinta? Poate ca raspunsul e chiar mai simplu: indiferenta.

Caini la bordel? Manipulare, minciuna sfruntata sau adevar crancen?

Îmi spune cineva că au zis la TV cum că maidanezii din România - pe care îi adoptă alte state - sunt, de fapt, folosiți în bordeluri specializate pentru zoofili! Alți câini adoptați din România ar fi utilizați pentru antrenarea câinilor de luptă, pentru testarea diferitelor medicamente și pentru experimente.
Citez:
În ţări cum ar fi Danemarca, Norvegia, Olanda şi Germania, zoofilia este permisă, existând chiar şi bordeluri de profil. De exemplu, potrivit unui site de ştiri din Islanda, în Danemarca şi Norvegia, costurile sexului cu un câine ajung la 150 de euro. Este plină presa europeană de articole despre bordeluri de animale în ţările unde sunt legalizate şi de declaraţii ale proprietarilor de câini (din Germania, de exemplu) care îşi abuzau câinii. Cei din Olanda care au văzut câinii noştri au spus că nu este posibil să fie comunitari, că sunt de rasă şi noi îi păcălim că sunt maidanezi. Au rămas uimiţi de frumuseţea lor. În general, vor câini cu blană, blana aceea mare, frumoasă, şi căţei - a mai precizat Mircea Şerbănoiu. Acesta spune că din România pleacă anual, la export, 500.000 de câini spre Statele Unite, Europa, iar din Europa, spre ţările asiatice.
Un străin plăteşte peste 1.500 de euro să adopte un câine din România, dar institutele de cercetări şi cele de vivisecţie plătesc pentru un câine 10.000 de euro - ar fi declarat Mircea Şerbănoiu, preşedintele Federaţiei pentru Protecţia Animalelor şi Mediului
Mie îmi sună (apa-n cap!) a manipulare… Dar care o fi scopul?
Mi-e foarte greu să cred așa ceva! Zoofilia e legală cât timp animalul… nu suferă?! Ce fac oamenii (?!?) aceștia cu animalele de nu le produc suferință?! În logica firii organul genital uman e mai mare - mult mai mare! (sau ar trebui să fie) - decât organul genital al canidelor!
Și parcă aud vocile unora: să le facă orice, doar să-i ia de pe străzile țării! Dar fără a înțelege că, de fapt, pe mine mă îngrozește ideea că sunt umanoizi care pot face așa ceva! Cărora le place!
Chiar e posibil să fie așa mulți mutanți printre oameni?! Dacă și zoofilia e permisă înseamnă că se va ajunge și la legalizarea necrofiliei?! Să nu mai amintesc de pedofilie - pentru care se militeaza serios, în special pentru a se micșora vârsta de la care un copil poate consimți liber la a face sex cu adulți. Pedofilii s-au gândit la vârsta de 12 ani…

Informația despre zoofilii care ne cumpără maidanezii vreau să o înțeleg ca fiind un mod de a abate atenția populației - la nivel mondial - de la generatorul de particule din Geneva, sau de la orice altceva! Sau, vreau să cred că e o manipulare grosolană pentru a nu se mai milita împotriva eutanasierii câinilor fără stăpân! Pentru că orice real iubitor de animale ar alege eutanasierea lor decât riscul de a-i expune la suferințe. Astfel, se va rezolva problema adăposturilor pentru câini întreținute din banii contribuabililor - nu doar în România, ci în toată lumea.
Și eu, care consideram că am mintea deschisă! Am păstrat decența în exprimare pentru că nu vreau să citească porcării vreun copil.

O fi bordel pentru caini! Stabilimente unde proprietarii de câini își duc patrupedele pentru a le elibera de tensiunea sexuală dacă nu sunt castrate/sterilizate, și au înțeles unii greșit?

Surse:
Jurnalul unui caine cu handicap din Romania (la ora actuala pe blog au acces numai cei invitati)
Ring

Actualizare 14 mai 2014
Postul România TV, în data de 07.04.2014, în cadrul emisiunii România de la ora 18.00, a difuzat o știre intitulată Câini adoptați pentru zoofilie, acuzație șoc. Afirmația a mai fost vehiculată și cu alte ocazii, dar măcar acum s-a trezit cineva să ceară dovezi - amenda nu se va aplica dacă cel care a făcut afirmația o poate susține cu probe și sau martori. Se pare că Răzvan Băncescu, coordonator ASPA (Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor), n-a avut dovezi (dar poate face rost)  pentru afirmații de genul:
O parte ajung la adoptatori, este o adopţie reuşită, o parte ajung în adăposturi temporare de unde sunt distribuiţi în funcţie de necesităţi fie pentru teste clinice, fie pentru alte adopţii, nu ştim dacă se întâmplă cu adevărat, fie pentru zoofilie.

Șeful ASPA a mai declarat că unele ONG care se ocupă de adopţia câinilor comunitari transportă ilegal maidanezii din România către alte ţări acolo unde animalele sunt folosite la zoofilie. În spatele acestei practici s-ar afla, potrivit directorului ASPA, nu mai puţin de 20 de organizaţii care în loc să apere câinii profită de pe urma lor.

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, în şedinţa de marţi, 13.05.2014, să amendeze România TV cu 10.000 de lei din cauza a patru ştiri care au încălcat legislaţia audiovizualului, între care şi un material potrivit căruia câini din România au fost adoptaţi de străini pentru zoofilie.

Unii dintre membrii CNA au fost uimiţi de faptul că reporterul care îi lua declaraţii lui Răzvan Băncescu nu l-a pus pe acesta să facă dovada acestei afirmaţii și nici nu s-a cerut un punct de vedere al reprezentanților acelor ONG pe care șeful ASPA le-a (ne)numit unele.

Amenda a fost aplicată pentru încălcarea articolului 66, alineatul 1 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual:
(1) În programele de ştiri şi dezbateri informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială sau culturală, trebuie să respecte următoarele principii: a) asigurarea imparţialităţii, echilibrului şi favorizarea liberei formări a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică;
(2) Prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie se asigură, de regulă, în cadrul aceleiaşi emisiuni, iar în mod excepţional, în emisiunile următoare; în cazul în care cei solicitaţi refuză să participe sau să îşi precizeze punctul de vedere, acest fapt trebuie menţionat pe post; absenţa punctului de vedere al uneia dintre părţi nu exonerează realizatorul/ moderatorul de asigurarea imparţialităţii.

Sursa: mediafax.ro (unde puteți citi și despre celelalte trei știri pentru care s-a dat amenda).
http://www.mediafax.ro/cultura-media/romania-tv-amendata-de-cna-pentru-patru-stiri-care-au-incalcat-legislatia-audiovizualului-12623595

Cârcoteli: Se pare că îi apucă o dată pe an, primăvara.

Cine sunt iezuitii?

Carmen a scris, Anastasia a scris și Elly a scris, și ne întreabă: “Ce știți despre Ordinul Iezuit?”

Cine sunt iezuiții pot deduce, dar nu știu. Ce știu despre Ordinul Iezuit? Ceea ce am citit pe blogurile menționate, și altele. Știu, știu dar ce să cred? Când nu știu ce să cred nu cred nici una nici alta, doar constat ce se scrie, ce se zice.

Ordinul Iezuitilor
Bazele ordinului au fost puse la data de 15 August 1534 de către un grup de studenți ai Universității din Paris, în frunte cu Ignacio de Loyola și a fost aprobat la 27 Septembrie 1540 de Papa Paul al III-lea, prin bula Regimini militantis Ecclesiae.
În scopul combaterii Reformei şi a întăririi puterii Vaticanului, călugărul spaniol Don Ignacio de Loyola creează în 1534 Compania lui Isus - un ordin rigorist. De atunci, numele Sfintei Inchiziții se confundă cu acela al iezuiților. Instrumentul Inchiziției a fost creat în sec. XII cu prilejul campaniilor anticathare și care se aflase, tradițional, în mâinile fraților predicatori (dominicani și franciscani). A fost fondată de papa Inocenţiu III (1198-1216) şi exercitată de călugării cerşetori ai ordinului dominican şi de o parte dintre călugării franciscani. După anul 1543 (nu e dată certă - n.m.) a fost exercitată şi de iezuiți, cu cel mai mare zel. A fost lichidată în sec. XVIII-XIX.
Diversiunea, provocarea, spionarea şi şantajul, alături de inchiziție, figurau printre mijloacele de acţiune ale ordinului iezuit. Ordinul a devenit din ce în ce mai secularizat, mai liberal în teologie, mai puţin loial papei și a fost desfiinţat formal în 1773, dar reînfiinţat în anul 1814. Cuvântul iezuit a ajuns sinonim cu viclean / perfid.
Acest Ordin a fost serviciul secret al Vaticanului. O mare parte a averii Vaticanului e administrată prin băncile Rothschild.
Surse: p. 268, Eros și magie în Renaștere, I.P.Culianu; p. 162, Organizații secrete - nu mai știu autorul, pentru că nu l-am notat la momentul respectiv.

Iezuiţii s-au caracterizat printr-o preocupare pentru educaţie, pentru disciplină strictă şi pentru înţelegerea culturilor locale în care misionau. Sistemul de învăţământ al iezuiţilor era atât de bun, încât şcolile lor au ajuns să se impună pe plan mondial. Mulţi savanţi şi gânditori de renume (Georges Lemaître, Voltaire, Teillhard de Chardin, Nicolas Zucchi) au studiat la şcoli iezuite. Inclusiv Adam Weishaupt, 28 de ani, student de drept canonic care dorea reforma socială și care a întemeiat, la 1 mai 1776, Ordinul Iluminaților (numit inițial Perfecţioniştii) din Bavaria a fost elev la iezuiți.

Iezuitii pe teritoriul românesc
Spațiul transilvan a fost teatrul unor confruntări semnificative sub unghi religios, îndeosebi în secolele XVI-XVIII, spre deosebire de zona exterioară lanțului carpatin, unde efectele Reformei erau mult mai slabe. Iezuiții au venit aici în plină ofensivă a Reformei, ca reacție la asiduitățile protestante. Spre deosebire de alte ordine călugărești, ei au excelat în activități educative, legându-și numele indisolubil de cultura locului în care s-au așezat. Devotamentul, disciplina, spiritul de jertfă, erudiția le-au fost apreciate mai totdeauna. Meritul de a fi readus într-o masura oarecare la viata catolicismul din Transilvania a fost al acestui ordin, care fu adus aici de principele Báthory si sustinut cu multa solicitudine, spunea un analist al fenomenului, Onisifor Ghibu, atent mai cu seama la creatia didactica a iezuiților.
Sursa: Alexandru Zub - din textul citit la Simpozionul Internațional Iezuiții în tradiție și actualitate, 3 Dec. 2005 (Convorbiri literare Nr. 12 / 2005).

Acţiunile iezuiţilor şi influenţa acestora asupra ierarhilor greco-catolici din Ardeal
După moartea mitropolitului ortodox Teofil al Ardealului (+1697), scaunul mitropolitan a rămas vacant o perioadă scurtă. Iezuiţii maghiari au profitat de aceasta încercând să atragă la “unire cu Biserica Romei” cât mai mulţi preoţi şi credincioşi din cuprinsul Mitropoliei căutând să profite de nemulţumirile românilor împotriva calvinilor care desfăşuraseră o propagandă intensă printre ortodocşi de aproape un veac şi jumătate. Pe lângă acestea au încercat să profite şi de situaţia grea a preoţilor români supuşi unei întreite opresiuni: naţională, socială şi religioasă.
Iezuitul Paul Ladislau Baranyi  a cerut Curţii de la Viena prin numeroase memorii ca preoţii români ce doresc să treacă la religiile favorizate de împărat să beneficieze de drepturile acelei religii la care au trecut. În urma demersurilor lui Paul Baranyi, împăratul a emis o diplomă în care menţiona cele cerute, subliniind în mod expres că preoţii care vor trece sub ascultarea papei vor beneficia de toate privilegiile preoţilor catolici acceptând astfel doar primatul papal. La cererea cardinalului Leopold Kollonich (arhiepiscop de Esztergom) împăratul a mai adăugat şi cele patru puncte dogmatice, ereziile: filioque, azima, purgatoriul şi primatul.
Pentru a putea realiza unirea cu Roma, iezuiţii aveau nevoie de un document semnat de noul mitropolit Atanasie Anghel care (cu sprijinul împăratului Leopold I) ocupase scaunul lui Teofil. Datorită revoltelor protestante, Atanasie îşi mută sediul de la Alba Iulia rămânând sub controlul total al iezuiţilor. Mustrat de conştiinţă, în 1711, a încercat revenirea la ortodoxie împreună cu protopopii săi dar iezuiţii de lângă el au reacţionat prompt şi Atanasie a cedat ameninţărilor autorităţilor de atunci şi temerii că îşi va pierde scaunul. A murit doi ani mai târziu şi, la înmormântarea sa au ţinut cuvânt doar doi iezuiţi, unul în latină şi altul în maghiară.
La câteva zile după rehirotonirea lui Atanasie, împăratul Leopold I a emis  actul prin care declara în mod oficial înfiinţarea Episcopiei Greco-Catolice de Alba Iulia, în locul mitropoliei ortodoxe.

Una dintre mărturiile timpului, venită tocmai din rândul greco-catolicilor - se observă nemulţumirea legată de controlul şi atitudinea iezuiţilor faţă de înaltele feţe bisericeşti unite:
Într-un memoriu din 14 septembrie 1741, episcopul unit de Făgăraş, Inochentie Micu Klein se plânge că: 
Teologii iezuiţi nu apără clerul de maltratările ce i le fac conaţionalii lor eretici şi în loc să-i lumineze pe aceştia şi să-i aducă la calea adevărului, umblă să convertească, sau mai bine zicând să înstrăineze pe români de la adevăr. Ei nu sunt conduşi de zel apostolic, căci atunci ar avea câmp destul de larg în sânul naţiunii maghiare, ci de pofta de a rupe şi micşora fundaţiunea destul de mică a episcopului unit. Ei s-ar putea mulţumi cu colegiul lor din Cluj şi cu reşedinţele lor bogate din Sibiu, Alba Iulia, Braşov şi Odorhei, de unde pot trimite propagatori ai credinţei catolice câţi le place. Dar nu au acest gând, ci caută odihnă în loc de muncă, nu vreau să se facă apostoli, ci să poruncească episcopului şi clerului şi să-şi împroprieze o parte din cei 3000 de florini destinată pentru episcop, fără a lua în socotinţă că clerul unit nu are nici cu ce să hrăni şi îmbrăca. Din contră, ei vreau să aducă şi pe episcop la această soartă tristă şi în faptă l-au şi adus, căci episcopul nu are pentru sine quartir (locuinţă –n.n.) corespunzător, trebuie să se îngrijească de quartir pentru teolog şi să-i procure legume, fân, ovăz şi altele trebuincioase pentru casa şi caii lui şi prin aceasta să se facă provisorul teologului. Iată unde a ajuns demnitatea episcopească! Iată soarta noastră miserabilă ne mai pomenită poate nicăieri în Europa
(reprodus după traducerea lui Augustin Bunea, ”Episcopul Inocenţiu Klein”, Blaj, 1900, p. 149-150, Mircea Păcurariu, ”Uniaţia în Transilvania în trecut şi astăzi”, Oradea, 2006.)

Sursa online

joi, 14 martie 2013

Raliul Brasovului sau “Micul Monte Carlo”


Raliul Brașovului este cursa care deschide, în mod tradițional, sezonul competițional în materie, din România. Este întrecerea cea mai longevivă și cea mai apreciată, victoria aici fiind în mod deosebit dorită de cei care se aliniază la start.

Raliul Brașovului este spectaculos pentru fani și provocator pentru piloți deoarece traseul este sinuos, sunt diferențe de altitudine dar și vremea este foarte capricioasă - pleci din oraș pe timp de vara și în Poiana dai de vânt și ploaie - cele mai spectaculoase și consacrate fiind traseele Babarunca și Poiana. Vicecampionul mondial de raliuri, Francois Delecour, a declarat la raliul din anul 2012, la sfarsitul primei probe, dupa ce a iesit in décor, că Raliul Brașovului se află la nivelul unei etape din Mondialul de Raliuri, din punct de vedere al dificultății probelor.

Între favoriţii competiţiei sunt Francois Delecour, campion en-titre, Vali Porcişteanu, Gergo Szabo, braşoveanul Dan Gîrtofan. La etapa de la Braşov va participa şi David Botka, unul din cei mai rapizi piloţi de la Raliul Aradului de anul trecut.
======================
Actualizare din 25 Martie 2013
Raliul Brașovului a fost câștigat de echipajul Francois Delecour - Dominique Savignoni care au participat cu Peugeot 207 S2000, urmați de echipajul David Botka - Pater Mihalik cu Mitsubishi Lancer EVO6 IX R4 și de Gergo Szabo - Karoly Borbely cu Mitsubishi Lancer EVO6 X.
Pilotul francez a câştigat întrecerea în ultima probă în care Vali Porcişteanu, cel care se lupta pentru victorie şi care deţinea un avans de patru secunde la start, a ieşit în decor.
Primii trei în clasament
1. Francois Delecour - Dominique Savignoni - Peugeot 207 S2000, 1:21:39.9
2. David Botka - Peter Mihalik - Mitsubishi Lancer Evo IX R4 +1:28.7
3. Gergo Szabo - Karoly Borbely - Mitsubishi Lancer Evo X +1:44.1
Între cei care au abandonat sunt și Dan Gîrtofan - Adrian Berghea, cu Skoda Fabia S2000.

Raliul va rămâne în memoria celor implicați ca fiind unul dintre cele mai dramatice din ultimii ani, aceasta având în vedere și clima, care a fost de-a dreptul capricioasă, pentru ca ba a plouat, ba a nins și s-a așternut un strat de zăpadă destul de mare și pe un astfel de teren piloții au avut nevoie de toată îndemânarea lor. Dar, așa cum spun profesioniștii, în cazul unora dintre raliuri e nevoie și de mult noroc, nu doar de îndemânare.
=======================
Cursa din acest an se va desfășura între 21 și 23 Martie, pe un traseu mai lung de 140 km, sub titulatura Tess Rally Dunlop.
Etapa de asfalt de la Braşov, faimoasă pentru încercările diverse la care îi supune pe participanţi, va avea startul primei probe speciale la Pârâul Rece și va include și specialele “Poiana Mărului” și “Șinca Nouă”, care revin în Campionatul Național de Raliuri al României după o pauză de 3 ani.
Superspeciala “Poiana”, în lungime de 10,34 km, va avea startul pe Șirul Livezii, la Biblioteca “George Barițiu” și sosirea în parcarea Poiana Mică. Această probă are loc pe traseul care leagă Livada Poștei de stațiunea Poiana Brașov (altitudine 1020 m) și va fi și o cursă “de noapte” - Vineri, 22 Martie, începând de la ora 20:00, piloții vor demara de la linia de start la interval de un minut. Va fi o noapte a “cuțitelor lungi” - așa scânteiază în noapte fazele farurilor autovehiculelor.
Păstrând proporțiile, cursa e comparată cu raliul Monte Carlo, numărul spectatorilor care vor să vadă această clasică probă specială, indiferent de sensul de parcurgere, este comparabil cu numărul spectatorilor care se înghesuie la “Col de Turini” - o etapă a acestui raliu, un drum strâmt cu numeroase curbe periculoase care străbate o porțiune a Munților Alpi, la o altitudine de 1607 metri.
Raliul se încheie cu ”Poiana la vale”, un alt test pentru curajul şi priceperea piloților.

Din istoria curselor auto brașovene (foarte pe scurt)
Din iniţiativa Clubului Sportiv Steagul Roşu, s-a desfăşurat în ziua de 28 noiembrie a.c. prima competiţie turistică de automobile (Rallyu) deschisă tuturor conducătorilor auto din Regiunea Braşov, nota publicaţia Steagul Roşu în numărul său de Miercuri, 15 decembrie 1965.
A fost, în fapt, “Cupa Steagul Roşu” la automobilism, iar raliul a avut următorul traseu: Braşov - Sfântul Gheorghe - Miercurea Ciuc - Sfântul Gheorghe - Braşov. Acest raliu a avut loc şi în următorii ani, până la înfiinţarea Raliului României.

Prima ediţie a competiţiei organizată de braşoveni a fost înscrisă în chiar ediţia inaugurală a campionatului naţional, cea din 1969. Competiția s-a numit inițial “Raliul Narciselor”, după numele florilor din poiana cu narcise de lângă Făgăraș, de unde s-a și dat startul - de la cabana Sâmbăta. Întrecerea se întindea pe 525 km și traseul trecea prin localitățile Șinca Nouă, Râșnov, Pârâul Rece, Predeal, Onești, Comănești, Bacău, Măgura, Oituz, cu sosirea la Brașov.
În 1970 raliul lipsește din calendarul competițional dar revine în 1971 ca singura cursă ce are loc pe timp de iarnă. Această caracteristică a dus şi la adoptarea unui nume care să se potrivească cu tonul cursei: Raliul Zăpezii. Din anul 1972, timp de trei ani, nu s-au mai organizat campionate în specialitatea raliuri.

Portiune din traseul din 1934
Jean Calcianu, născut în anul 1893 în Dobrogea, ajuns la București în 1909, să învețe mecanică este cel care în anul 1934 organizează, împreună cu cei de la fabrica de avioane IAR Brașov, prima cursă pe circuit închis din țară: Marele Premiu al Brașovului - azi "Drumul Vechi" spre Poiana Brașov, cu startul la Pietrele lui Solomon.
Este cel care, in anul 1930 aduce in România primul autoturism Bugatti. În anul 1931 stabilește recordul București-Paris, parcurgând distanța în 50 de ore pe un Buick.
Până la începutul celui de-al doilea razboi mondial, Calcianu câștigă majoritatea curselor naționale.
Din anul 1973 se acorda Cupa Jean Calcianu, însă trofeul dispare odată cu desfășurarea curselor din București. Jean Calcianu a fost automobilist de performanță, cunoscut ca atare în spațiul european, foarte apreciat ca pilot și - mai ales - ca mecanic de către proprietarul firmei Bugatti, care l-a angajat pentru a îmbunătați performanțele mărcii produse de el. Bugatti, deci, se poate spune că e ceea ce este azi și datorită unui inginer român.

La capitolul “Campioni” brașovenii sunt cei care au obținut cele mai multe trofee în materie de automobilism sportiv românesc.

De-a lungul anilor, în județ au fost organizate diverse acțiuni între care pot fi remarcate:
- Etape în Campionatul Național de Raliuri: Raliul Zăpezii (1971-1989), Raliul Brașovului (1990- 2003).
- Etape în Campionatul Național de Viteză pe Traseu Montan: Pietrele lui Solomon (1935), Poiana Brașov, Râșnov, Pârâul Rece (1974-2003).
- Concursuri pentru amatori: Raliul Steagul Roșu (1967), Raliul Narciselor (1969), Raliul Economiei (1983-1990), Raliul Polițiștilor (2001-2003), Raliul Frumuseții (1967-2003).
- Etapa în Campionatul European de Raliuri: Raliul României (2000-2003).
- Etapa în Campionatul Național de Viteză pe Circuit la Karting: Brașov (1975).
- Turism internațional în ”Caravane ACR“ (era și un mod, pentru unii - în perioada regimului comunist - de a vedea alte state - n.m.)

Surse online: AutoturismACR Brasov 
Vezi si:
Raliul Brasovului 2014

Din "intelepciunea populara"

Autobuzul 35, pe traseul Noua-Gară, adică vreo 16 stații, circa 10 kilometri. Puțini călători la ora aceea așa că ocup un loc. O doamnă încruntată și bine îmbrăcată, la vreo 60 de ani - poate mai mult, poate mai puțin - e așezată astfel încât să ocupe două scaune tapițate deși fundul i-ar încăpea și numai pe unul. A urcat tot la capătul de linie.
La a treia stație urcă și controlorii; își scot legitimațiile - de parcă ar ști cineva cu certitudine dacă legitimațiile sunt pe bune sau ba - și încep cu “biletul dumneavoastră, vă rog”. Călătorii arată biletele, dar doamna încruntată nu are ce să le arate. Unul dintre bărbații controlori o roagă, politicos, să coboare la prima stație. Indignată, doamna coboară. În secundele următoare toți călătorii râd cu poftă! Doamna a coborât pe ușa de la mijloc și fuga-fuga a urcat pe ușa din spate, chiar înainte ca ușile să se închidă. Condiție fizică de invidiat! La stația următoare controlorii au rugat-o din nou să coboare! De data aceasta n-a mai urcat - o fi ajuns la destinație!

marți, 12 martie 2013

Gazeta de Transilvania – 175 de ani


Gazeta de Transilvania a aparţinut familiei Mureşianu între 1850 şi 1911, dar a fost de fapt primul ziar politic şi informativ al românilor din Transilvania, întemeiat de George Bariţiu, la Braşov, pe 12 martie 1838. Aurel Mureşianu, fiul primului proprietar, Iacob Mureşianu, este considerat de Valer Rus, doctor în istorie şi muzeologie, primul ziarist profesionist din Transilvania.

Întemeiat de George Barițiu, la 12 martie 1838, apare la Brașov, săptămânal (12 martie 1838 - 30 decembrie 1842; 2 iulie 1858 - 30 decembrie 1860; 13 octombrie 1818 - 1 ianuarie 1945), bisăptămânal (4 ianuarie 1843 - 17 martie 1849; 1 decembrie 1849 - iulie 1858; 7 ianuarie 1861 - 30 decembrie 1879) de trei ori pe săptămâna (1 ianuarie 1880 - 1 aprilie 1884), zilnic (4 aprilie 1884 - 26 septembrie 1917, 1938-1945; 1989).
Redactori: George Barițiu (1838-1849); Iacob Mureșianu (1850-1877); Aureliu Mureșianu (1878-1910); Gregoriu Maior (1890-1900); Traian H. Pop (1901-1907); Victor Braniște (1907-1937); Ion Brotea (1938-1939); Gavril Pop (1940-1941); Ioan Colan și Lucian Valea (1941-1945).