miercuri, 26 decembrie 2018

Am plecat cu capra

E aşa de mohorâtă vremea că-mi vine să fug de-acasă până-n… pâna-n… Australia, să privesc cum ţopăie cangurii! Dar e prea departe, aşa că plec cu capra doar in spaţiul virtual! Ţopăie şi capra. Până de Anul Nou, inclusiv, o să fiu, deci, ocupată, cu capra! Cu sorcova o să plec, la propriu, mai târziu - la figurat (vorbeşte lumea) am plecat de ceva timp.
Revenind la capră. Mi-am amintit de colindă pentru că am auzit-o dimineaţă, in plimbarea regulată la care mă îndeamnă Miki, căţeluşa - cică face bine la sănătate.
Da, da, Capra!
Vine capra de la munte
Cu steluţă albă-n frunte
Are-n coarne ramuri multe
Şi mai mari şi mai mărunte!

Pe munte ca florile
Pasc ciobanii caprele.
Bine-i şade caprei mele
Cu hurmuz şi cu mărgele
Frumoasă-i căpriţa mea
Cu covor şi cu basma

Ţa, ţa, ţa, căpriţă, ţa
A trecut cerbul Carpaţii
Ca să joace la toţi fraţii
Cu covor împestriţat
Cu luceferi înstelat.

Pe câmpul cu floricele
Pe ape cu pietricele
Din copite scânteia
Cărările deschidea
Lumea-ntreagă bucura
Ţa, ţa, ţa, căpriţă, ţa.

Cu covor şi cu basma
Pentru anul care vine
S-auzim numai de bine
La anul şi la mulţi ani!

Vine capra de la munte
Cu steluţe albe-n frunte.
Asta-i capra-adevărată.
Ţa, ţa, ţa, căpriţă, ţa!
Gazdele să-ţi dea paraua
Şi să-ţi umple teşchereaua!
Hai căpriţă să jucăm,
Ţa, ţa, ţa, căpriţă, ţa! Mai!

Câte şindrile pe casă, atâţia galbeni pe masă!
Câte pene pe cocoşi, atâţia copii frumoşi!
Câte flori sunt in livadă, atâţia galbeni in ladă!
Câţi cărbuni sunt in cuptor, atâtea vite-n obor!
Zi, măi! Da’ mai zi, măi!

Gazdele să-ţi dea paraua
Şi să-ţi umple teşchereaua!
Hai căpriţă să plecăm!
Ţa, căpriţă, ţa! 
LA MULŢI ANI!
Ne vom vedea cu bine şi in anul care vine!

Ce-am făcut de Crăciun. Miercurea fără cuvinte

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  Un jocul iniţiat de Carmen; găzduit şi de Călin Hera doi ani. Tema propusă, deloc obligatorie: Prima zi de Crăciun. Sursa foto colaj: pixabay. 
HAPPY WW!
SĂRBĂTORI  FERICITE!

marți, 25 decembrie 2018

Globuri mov pentru Robert Cadar

Crăciunul este despre iubire şi dăruire necondiţionată - a scris Dana in articolul ei intitulat
“Craciunul e despre…” Şi este acolo o rugăminte, o rugăminte care pare să fi trecut din om in om, o rugăminte in amintirea celui care a fost Robert Cadar, rugăminte lansată in eter de psi: cei care îl poartă in suflet să atârne un globuleţ mov in brad, aşa cum şi-a dorit, aşa cum a avut la ultimul său Crăciun pe Pământ.
Am scris că l-am cunoscut numai după nume şi renume şi i-am admirat puterea, dăruirea de sine. Am două globuleţe mov, care şi-au (re)găsit locul in brad anul acesta.
M-am gândit şi la Robert zilele acestea, pentru că m-am gândit la toţi cei dragi pe care noi nu îi mai avem in jurul mesei de Crăciun şi, inevitabil, mi-au venit in minte oameni pe care i-am cunoscut sau nu in mod direct, oameni care mi-au plăcut şi pe care i-am admirat şi care vor lipsi de la masa de Crăciun a celor pe care i-au iubit, a celor care i-au iubit… Cât timp ne amintim de cei plecaţi ei vor continua să trăiască. 

luni, 24 decembrie 2018

Crăciunul verde. Provocări verzi-decembrie

Mai e un pic şi se termină anul 2018. Pentru mine, începând din Săptămâna Mare totul a luat-o la vale şi a cam trebuit să fac ceea ce trebuia făcut şi mai puţin ceea ce voiam să fac. Dar ceea ce voiam să fac am strecurat - cât s-a putut - între “obligatorii” şi aşa am reuşit să mă joc şi la Provocări verzi.
Tema trei din luna decembrie la Provocări verzi este Crăciunul verde. Rux a realizat şi un flmuleţ cu idei pentru decoraţiuni. Din filmuleţ am copiat cerbul, cu foaie de calc, apoi cu indigo pe carton tăiat dintr-o cutie de grăunţe pentru pisici şi apoi pe… nu ştiu ce material - ceva între spumă poliuretanică moale (ca aspect) şi fetru (la atingere). 
E un cerb portocaliu (12 cm înălţime, cu coarne cu tot), cu umbre de maro făcute de mine - urme care nu se văd in poze, din păcate; cerbul prezentat de Rux mi-a plăcut tare mult - acela e altfel decât ce am reuşit eu, dar şi al meu îmi place mult.
Şi-am făcut şi doi brăduţi (12 cm inalţime) - cel verde închis are marginile franjurate (in poză nu se vede, dar pare a avea ace, ca brazii) şi e decorat cu năsturei in mijlocul cărora am lipit mărgeluţe albastre - mai sunt şi câteva paiete din loc in loc. Bradul vernil e decorat cu paiete (roz şi rosii), dar are, spre vârf, trei “pietricele” (două roz şi una verde) de la nişte cercei care n-au mai rezistat şi-au vrut să-şi schimbe viaţa, devenind decoraţiuni ţntr-un brad confecţionat din materialul descris mai sus. 

Brădutii şi cerbul i-am legat între ei pe fir de lamé auriu. Le-am prins zale aurii şi am legat decoratiunile astfel încât cerbul să fie in prim-plan, pentru a nu se vedea că e cât brazii. ☺ Aici i-am plasat pe o creangă de brad, alături de alte decoraţiuni pe care le-am făcut anul acesta cu ocazia Provocărilor verzi, dar le găsesc locul in holul de la intrarea in casă, lânga bradul din aţă
Am adus creanga de brad in discuţie pentru că am găsit-o la picioarele unui brad argintiu de pe lângă bloc. In seara zilei de 18 decembrie a nins serios; când am plimbat-o pe Miki, căţeluşa, am trecut pe lângă mai mulţi brazi, între care şi unul care avea o creangă aplecată de zăpadă până aproape de pământ - am curăţat-o, să nu se rupă. A doua zi, noaptea, creanga zăcea la rădăcina bradului, in zăpadă. Arăta ca un braduţ superb, argintiu (din păcate, nu se vede in poză cât de frumoase sunt nunaţele de verde). Am luat-o acasă, i-am făcut un duş şi am montat-o in suportul pentru brad. Avem un brad mititel, din plastic, de anul trecut şi creanga aceasta pare trimisă de Moş Crăciun - e cam cât bradul din plastic la înălţime (cu suport cu tot) şi chiar dacă nu e la fel de “bogată” argintiul care se distinge in vârful fiecărei crengi e superb.
Miki s-a trezit in timp ce-i făceam fotografia
Pufitică e mereu pe fază - nu-i place deloc să fie fotografiat


Înainte de brazi şi cerb (fără legătura cu Provocările verzi, dar… instigată de Provocări verzi), am confecţionat un semiglob din satin şi material din lamé auriu rămas de la o rochie, decorat cu mărgeluşe (zăpada, fulgii de nea) şi sclipici (stelele), o căsuţă făcută din paie de stuf (tăiate şi călcate) şi brad dintr-o crenguţă. 





Diametrul cartonului învelit in satin negru, pe care am lucrat, este de 7,5 cm. Umplutura este din iarbă de mare. De unde am avut iarbă de mare? Dintr-o saltea hăcuită de motanul Pufitică.







Cred că mai voiam să scriu ceva dar… bine că am uitat - am scris destul!



Crăciun fericit!  

duminică, 23 decembrie 2018

A cădea, a călca pe bec

Este o expresie care se folosește pentru a descrie o situație fără ieșire, o opoziție puternică, o problemă insurmontabilă, un obstacol neprevăzut, o greșeală, o situație delicată.

Expresia ar putea avea originea undeva în Franța secolului al XIX-lea, când iluminatul stradal era realizat cu ajutorul lămpilor alimentate cu gaz și arzătoarele din lămpi se numeau becuri.
Când au fost montate, oamenii neatenți sau / şi bețivii se loveau, se împiedicau de ele și unii cădeau, pentru că nu se așteptau să fie acolo niște stălpi.

Într-o altă variantă se explică despre faptul că lămpile inițiale imitau forma stilizată a unui jandarm și luminau colțurile întunecate ale unor alei. Asemănarea - în lumina difuză -  cu un jandarm a intrat în argoul* răufăcătorilor: jandarmii care asigurau liniştea cetăţenilor noaptea erau porecliţi bec de gaz și celor care erau prinși în flagrant li se spunea ai căzut pe becai picat peste un felinar cu sensul ai dat peste caraliu.
======================================================================
*Argoul este un limbaj convențional folosit în mod conștient de către vorbitorii unui grup social sau profesional pentru a nu fi înțeleși de ceilalți. După Ion Pachia Tatomirescu, argoul este un mod de exprimare nonliterar, specific anumitor grupuri sociale „certate cu legea“ și cu „codul manierelor elegante“ - grupuri alcătuite din vagabonzi, delincvenți, dar și din elevi, studenți, militari ș. a. – care și-au format un „vocabular special“, cuprinzând cuvinte "cu sensuri deturnate“, din limba comună, ori din sfera regionalismelor, neologismelor etc., după un „cod propriu-încriptat“, cu „înțelesuri“ fără vreo legătură cu sfera lor propriu-zisă, încât să fie „de nebănuit“ îndeosebi celor ce reprezintă autoritățile, ori celor ce au legături cu autoritățile. (wikipedia)

(text, din 27.06.2013, preluat de pe un blog pe care il voi sterge)

sâmbătă, 22 decembrie 2018

Banii n-au miros

Este o expresie prin care sunt ridiculizați oamenii care folosesc mijloace necinstite pentru a câstiga bani sau pentru a parveni. Altfel spus: nu contează pe ce cale sunt obtinuți banii cât timp sunt obținuți.
Expresia vrea să arate că valoarea banului nu este diminuată de modul prin care este obținut.
Se afirmă că aceste cuvinte au fost rostite de împăratul Titus Flavius Vespasianus (69-79), urmaș al lui Nero, care, găsind visteria goală, a introdus taxe noi, printre care și taxa asupra toaletelor publice. Comentariile nefavorabile făcute în public la adresa acestei măsuri l-au făcut pe fiul său, viitorul împărat Titus, să-l avertizeze că poporul bârfeşte. Vespasian a replicat, arătând o monedă: n-are miros (non olet! De unde expresia: pecunia non olet!)
=====================================================================
Toaletele publice din Roma erau legate la sistemul de canalizare al orașului, sistem numit Cloaca Maxima, dar urina era colectată în vespasiene, nu ajungea în canalizare.
Vespasiana (latrina, pisoarul) era o urnă din argilă și urina colectată era vândută. Amoniacul conținut de urină era un ingredient folosit de tăbăcari dar se folosea și pentru albirea togilor din lână.
Cumpărătorii de urină erau cei care plăteau această taxă.
Unii afirmă că moneda (amintitî mai sus) ar fi fost de la primul impozit pe urina colectată. Canalizarea Romei antice este unul din cele mai vechi sisteme de canalizare din lume. Canalizarea nu servea doar pentru evacuarea reziduurilor, ci avea mai multe funcțiuni, printre care tranzitarea apelor pluviale care se scurgeau de pe colinele din oraș prin diferite cursuri de apă mici, evacuarea apelor de infiltrație provenind din sistemele de alimentare cu apă, evacuarea apelor uzate de la băile publice și drenarea zonelor joase, mlăștinoase din lunca râului Tibru.
Sistemul Cloaca Maxima, cel mai mare sistem de canalizare al Romei antice, drena partea centrală a orașului, în particular văile dintre dealurile Esquilina, Viminal și Quirinal. El este și sistemul cel mai bine cunoscut, la aceasta contribuind atât faptul că a fost amintit în repetate rânduri de diferiți scriitori din antichitate. Din acest sistem s-au păstat până azi mai multe porțiuni ale canalului, care au făcut obiectul unor studii arheologice. (v. wikipedia)

(text din 25.06.2015 preluat de pe un blog care îl voi şterge)

vineri, 21 decembrie 2018

Provocare muzicală

Cântecul l-am ales pentru că m-a amuzat de când am văzut videoclipul prima dată. M-am gândit mereu că e o “comedie” - poate pentru modul in care interpretează cântăreţul. Abia ieri, când am căutat melodia, am citit comentariile care apar la videoclip şi am înţeles (am verificat între timp) că e o parodie. Cântăreţul face haz de “top modele”, de acea industrie a sex-appeal-ului in care aproape săptămânal apare un model deosebit care devine super model şi tot aşa...
E cântecul de debut al acestui grup britanic (1991).
Friendship Friday! Provocarea muzicală lansată de Carmen pe blogul ei, Între vis şi realitate.
Right Said Fred - I`m Too Sexy
Clubul e deschis, muzica răsună!

Libertatea din decembrie

Haide, foloseşte-te de libertatea din decembrie.
Age, libertate Decembri […] utere (in limba latina; Horațiu, Satirae, II, 7, 4-5)

Expresia este un îndemn la folosirea unei libertăţi temporare de acțiune și ilustra în Roma antică dreptul acordat sclavilor romani, în timpul sarbătorii Saturnalia din luna decembrie, de a-și critica și ridiculiza stăpânii, de a spune tot ce vor să zică și chiar de a fi serviți de aceștia.

Cele două cărți cu Satire (Satirae), numite de Horațiu Sermones ("Convorbiri"), cuprind 18 poeme scrise în hexametre dactilice, inspirate din operele satiricului Gaius Lucillius.
Sub forma unui dialog, sunt tratate teme etice, criticându-se, pe baza unor exemple, ambiția nemăsurată, prostia, avariția, defecte și vicii care îi fac pe oameni nefericiți, într-un mod tolerant și cu umor, fără asprimea predecesorului său. Uneori se referă la slăbiciunile propriei sale persoane. Dialogul dintre poet și interlocutorul său ia sfârșit prin postularea principiului epicurian, al cărui adept a fost Horațiu, bazat pe preconizarea ataraxiei, a echilibrului interior și armoniei: "Est modus in rebus, sunt certi denique fines, Quos ultra citraque nequit consistere rectum" "E o măsură-n toate: tu, drumul drept îl ține Și nu călca hotarul pus între rău și bine" (Sermones, I,1: trad. de Al. Hodoș și Th. Măinescu) (wikipedia)

Saturnalia - o sărbătoare închinată zeului Saturn și soției sale Ops, care personifică rodnicia pământului. Zeul era sărbătorit zgomotos și sălbatic, prin dansuri mai mult sau mai puțin obscene. Erau zile de dezmăț și de descătușare totală.
La Saturnalia, orice respect față de lege și moralitate dispărea complet. Petrecerile de carnaval se țineau lanț, iar stăpânii serveau la masă pe sclavi. În întregul imperiu roman ordinea era răsturnată. Tot atunci se sacrificau porci, iar capetele lor se puneau pe altarul zeului Saturn.

(text din 29.06.2013 preluat de pe un blog care îl voi şterge)

joi, 20 decembrie 2018

Peştele de la cap se împute

Peștele de la cap se împute - e un proverb care apare în folclorul multor state și se referă la corupția dintr-o comunitate / societate, corupție care începe de la nivel înalt. Proverbul face referire la conducători dar și la obediența celor conduși.
Când un stat, o societate etc. eșuează, rădăcina cauzei trebuie căutată la lideri.
Prospețimea unui pește mort poate fi judecată dupa starea capului. Când capul e stricat peștele nu mai e bun pentru consum pentru că tot corpul e alterat. Astfel, atunci când partea responsabilă (cum ar fi liderul unei țări, etc) este putredă, restul vor urma în curând și, de la coada sau din altă parte, degeaba mai zic unii că se curăță… ce-i stricat, sticat rămâne, în cazul peștelui împuțit - trebuie aruncat.
Proverbul își are originea în vremuri îndepărtate și e dificil a se stabili cu exactitate unde și cine l-a rostit prima dată. Multe state pretind că aparține folclorului lor (China, Rusia, România, Franța, Polonia, Marea Britanie, Grecia etc.) dar nu există dovezi clare în favoarea vreunui stat. Undeva se afirmă că a fost scris într-un text grecesc al lui Erasmus, care a murit in 1546 - poate așa o fi.
Sir James Porter, în Observații cu privire la religia, dreptul, guvernul și obiceiurile turcilor, scrisă în anul 1768, scrie: Turcii au un proverb pentru astfel de ocazii; ei spun: “peștele de la cap se împute”, însemnâd că, dacă un servitor este neglijent este pentru că stăpânul lui este la fel.
Porter e recunoscut ca fiind autoritate în obiceiurile turcilor, fiind și ambasador britanic la Sublima Poarta a Imperiului Otoman timp de 15 ani, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, ceea ce ar putea plasa Turcia ca fiind locul de origine al acestui proverb.
*
Le poisson pourrit toujours par la tête - francezii afirmă că e un proverb breton.
The fish always stinks from the head. (engleză)

(text din 29.06.2015 preluat de pe un blog care îl voi şterge)

miercuri, 19 decembrie 2018

Un pisoi şi copăcei. Miercurea fără cuvinte

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  Un jocul iniţiat de Carmen; găzduit şi de Călin Hera doi ani. Tema propusă, deloc obligatorie: Copăceii de azi, pădurea de mâine.
HAPPY WW!

marți, 18 decembrie 2018

Călcâiul lui Ahile

Călcâiul lui Ahile e o expresie utilizată spre a semnala locul vulnerabil, punctul nevralgic al unei persoane. Dar se poate utiliza şi în alte situaţii: atunci când se descoperă partea defectuoasă din argumentaţia cuiva, ca exemplu - atunci se spune că i-ai găsit “călcâiul lui Achile".
Ahile era fiul zeiţei marine (nereida) Thetis şi al muritorului Peleu, regele mirmidonilor din Phthia (sud-estul Tesaliei, devenit mai tarziu Fthiotis sau Fthia) și nepotul lui Zeus. Mama lui, dorind să îl apere de orice primejdie, l-a cufundat în apa Styxului, râu din Infern (împărăţia zeului Hades), a cărui apă îi făcea invulnerabili şi pe muritori. Zeiţa, când l-a scăldat în apă, l-a prins de câlcâi aşa încât Achile a devenit invulnerabil, cu excepţia călcâiului de care l-a ţinut Thetis.
Astfel, în ciuda puterii sale imense, călcâiul, o zonă aparent neimportantă, reprezenta pentru el cea mai mare slăbiciune.
Iliada lui Homer este cea mai cunoscută relatare a faptelor lui Ahile din timpul războiului troian. Epopeea homerică acoperă doar câteva săptămâni din cadrul războiului și nu prezintă moartea lui Ahile.
La chemarea lui Odysseus (Ulise), Achile s-a alăturat armatelor elene în războiul contra Troiei. A săvârsit minuni de vitejie pe câmpul de luptă, semănând panica între adversari. Printre alții, l-a ucis și pe Hector, unul dintre fiii regelui troian Priamus, fratele lui Paris. În cele din urmă, Achile a fost ucis de o săgeată otravită, cu care Paris l-a nimerit în călcâiul vulnerabil.
O variantă spune că zeul Apollo a îndreptat săgeata lui Paris către călcâiul lui Ahile, unicul său punct vulnerabil, în timp ce eroul aheu se afla pe câmpul de luptă. O altă variantă susține că Ahile a fost ucis cu un cuțit în spate de Paris în timp ce se afla cu prințesa troiană Polixena, iubita sa, în templul lui Apollo.
Medicină:
Tendonul lui Ahile face legatura între călcâi și mușchii gambei. Este cel mai mare tendon din corpul uman și permite mișcarea degetelor necesară în timpul mersului sau alergatului. E un tendon care asigură inserția mușchiului triceps sural (mușchiul puternic al gambei) pe calcaneu (osul călcăiului). Tendonul lui Ahile, cel mai voluminos tendon din organism, permite flexia plantară a piciorului. Foarte rezistent, acest tendon poate suporta o greutate de 400 de kilograme.
Accidente ale acestui tendon apar în general la sportivii adulți, din cauza degenerscenței generale. Sunt foarte puțini oamenii care au suferit un astfel de accident dacă nu practică un sport care să solicite zona, tendonul lui Ahile fiind unul foarte putrnic. 

(text din 30.06.2013 preluat de pe un blog care îl voi şterge; ce repede merge să copiez de pe un blog pe altul!)

Acarul Păun sau ţapul ispăşitor

Este o expresie - un clișeu, mai corect - care desemnează țapul ispășitor**, adică asupra lui se aruncă vina. Respectivul trage ponoasele pentru ceilalți, uneori în mod dramatic.
Expresia își are originea într-o poveste adevarată, povestea lui Ion Păun, acarul staţiei Vintileanca (astăzi Săhăteni) de pe linia Ploieşti-Buzău. În urma unui tragic accident feroviar (în iulie 1923), pentru a nu-i demasca pe adevăraţii vinovaţi, el a fost cel care a îndurat pedeapsă, în ciuda nevinovăţiei.
A fost una dintre catastrofele din istoria Căilor Ferate Române, din cauza unui lanț de erori umane dar și a stării proaste a infrastructurii feroviare din acei ani, pe care presa o semnala, presă care a explodat, efectiv, când acarul a fost găsit unicul vinovat și condamnat iar impiegatul de mișcare și șeful gării au fost doar destituiți.
Faptul e foarte displăcut pentru dl. general Moşoiu care ar fi putut stabili mai comod vinovăţia acarului în absenţa lui. Totuşi, e bine că s-a găsit ţapul ispăşitor, se scria prin ziarele vremii.
Ministrul era subiectul caricaturilor şi pamfletelor:
N-am eu, dragă, nicio vină,
Conştiinţa mi-e senină,
Şi-mi mîngîi, discret, amarul.
Anchetînd, am rezultatul
Că acolo, vinovatul,
E ori acul, ori acarul.
Nici Tancred Constantinescu, directorul CFR, nu a scăpat de batjocura ziarelor: Trăim sub regimul celei mai detestabile administraţiuni de cale ferată şi accidentele de tot felul se succed cu o uimitoare regularitate. Sînt vinovaţi care trebuie pedepsiţi pentru toate aceste culpabile asasinate. Averea statului este păgubită cu sume fabuloase şi nu se mai poate îngădui muşamalizarea atîtor nenorociri. (monitorulexpres.ro)
** Țap ispășitor
Expresie larg raspândită, preluată din Vechiul Testament.
În religia mozaică țapul și vițelul au reprezentat animalele cele mai des sacrificate la ofrande, spre spălarea păcatelor.
Țapul ispășitor era acel țap alungat din cetate, în cadrul sărbătorii din "Ziua Ispășirii" (Yom Kipur), spre a muri în pustie, după ce arhiereul Legii Vechi își punea măinile peste el și marturisea asupra lui toate păcatele poporului. De la funcția îndeplinită de acest țap, până astăzi, "țap ispășitor" sunt numiți toți cei nevinovați care sunt trași la răspundere pentru greșelile altora.
Țapul ispășitor, nevinovat fiind, primea moartea pentru păcatele oamenilor, în afara cetății. (crestinortodox.ro)

(text din 29.06.2013 preluat de pe un blog care îl voi şterge

luni, 17 decembrie 2018

Un fel de bilanţ la sfârşit de an. Citate favorite

Mi-am pierdut minţile; am, însă, lungi şi îngrozitoare episoade de sănătate mintală. (Edgar Allan Poe)
Tot mai mulţi conducători de popoare par recrutaţi direct din azilurile de glumeţi. (Vasile Ghica)
O naţiune sau o civilizaţie care continuă să producă oameni slabi la minte îşi cumpără astfel propria sa moarte spirituală, în rate. (Martin Luther King)
Salvarea umanităţii stă în mânile celor creativi şi neintegraţi. (Martin Luther King)
Pregăteşte-te pentru ce e mai bine, dar nu te teme de ce e mai rău. (proverb japonex)
Speră la ce-i mai bun şi pregăteşte-te la ce-i mai rău. (Lee Child in cartea Night School)
=======================================================================
Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.
=======================================================================
Există un proverb foarte răspândit, după care un singur om poate valora cât o mie, în timp ce o mie nu pot valora cât unul singur. Această diferenţă depinde de felurita iscusinţă a minţii, lucru pe care eu îl reduc la a fi sau a nu fi filosof, pentru că filosofia, ca o hrană proprie celor care se nutresc cu ea, îi deosebeşte de mulţimea obişnuită, mai mult sau mai puţin, după cum este şi felul hranei. (Galileo Galilei)

duminică, 16 decembrie 2018

Visătorul, vrăjitoarea, vânătorul şi Iarna. Poveste parfumată de Crăciun

In pădurea deasă de brazi, cedri şi stejari seculari, curioşii care se aventurau până departe ar fi descoperit o cabană din lemn de brad, cu ferestre mici care aveau in loc de geam hârtie albă cerată; acoperişul uşor ţuguiat arăta de departe ca şapca purtată de un ştrengar.
Tânăra femeie care locuia aici îşi creştea singură băieţelul de când soţul a murit strivit de un brad pe care îl tăia împreună cu echipa de tăietori de lemne; oraşul care se întindea de la marginea pădurii era in plină expansiune şi era o cerere foarte mare de lemn pentru construcţii. Singura sursă de venit a micii familii venea acum din vânzarea leacurilor din plante pe care femeia le vindea spiţerului din oraş.
Localnicii o numeau vrăjitoarea pe tânăra care era mereu văzută in compania unui băieţel in vârstă de vreo zece ani, cu ochi mari, rotunzi, visători. O numeau aşa nu doar pentru că era foarte frumoasă şi atrăgea privirile tuturor bărbaţilor, tineri sau bătrâni, ci şi pentru că pe unde trecea lăsa in urmă un amestec de arome care stimulau simţurile. Parfumul de iasomie, regina nopţii, trandafir, mentă şi multe alte arome păreau că fac parte din fiinţa ei. O numeau vrăjitoare şi pentru că ştia să combine plantele pentru a trata diferite afecţiuni uşoare şi cunoaştea denumirile şi proprietăţile curative ale tuturor ierburilor care creşteau in pădurea unde îşi avea locuinţa. Unii o bârfeau - mai ales cei cărora le refuzase avansurile amoroase - şi nu pierdeau ocazia să o ironizeze atunci când o întâlneau. Ea îi ignora fără să plece capul. Un vânător, însă, părea că are mai multă trecere la vrăjitoare. Era un bărbat voinic, cu ochi ce priveau tăios - devenind blanzi doar când priveau spre vrăjitoare şi copilul ei. Sub protecţia lui - necerută şi neştiută - bârfele şi ironiile au încetat..
Vânătorul îi cunoscuse pe cei doi întâmplător, când a dat de cabana lor in pădure şi a vrut să le vândă nişte iepuri abia ucişi. Nu va uita niciodată lacrimile care s-au adunat in frumoşii ochi ai femeii care îi refuza oferta, politicos. Băieţelul, însă, când şi-a văzut mama cu ochii in lacrimi, a încercat să îl alunge, lovindu-l cu pumnii lui mici. S-au împăcat, însă, vânătorul trecând des pe la casa lor, ajutând la tăiatul lemnelor, la adunatul şi la uscatul plantelor. Băieţelul era fericit că mama lui râdea din nou şi el avea acum mai mult timp pentru a-şi ingriji grădina secretă pe care o avea într-un luminiş foarte mic ascuns in adâncul pădurii dar unde aproape toată ziua razele soarelui mângâiau pământul şi plantele copilului: lavandă, muşcate, rozmarin şi garofiţe. Acolo îi plăcea să stea, să viseze cu ochii deschişi, să inventeze poveşti pe care le spunea copacilor şi norilor. Colegii de şcoală îl porecliseră “visătorul” pentru că mai mereu părea pierdut într-o lume ideală in care alţii nu aveau acces.
Într-o zi, vănătorul a venit cu o propunere de negoţ pe care i-o transmitea spiţerul încântat de parfumul pe care îl simţise in hainele lui la ultima livrare a comenzii de leacuri din plante: o licoare aromată pe care să o vândă ca parfum. I-a trimis şi câteva sticluţe etichetate, pe care scria, stângaci, “Vânătorul. Apă de parfum pentru bărbaţi”. Tânăra femeie a zâmbit şi s-a apucat de lucru, combinând in ulei prelucrat la cald ace de brad cu ace de cedru, lemn de santal, rozmarin şi tuberoze. Parfumul s-a vândut mai bine decât băuturile spirtoase, aşa că spiţerul nu doar că a mărit comanda dar a solicitat şi un parfum pentru doamnele care se simţeau nedreptăţite. Aşa s-a născut Vrăjitoarea bună, o esenţă naturală pe bază de ulei, cu arome de vanilie, o tentă de citrice, iasomie pentru vindecarea inimi, esenţă de trandafir roz pentru protecţie şi regina nopţii pentru trezirea compasiunii. Licoarea parfumată era turnată in sticluţe mici, roşii ca sângele, culoarea rubinului, piatra menită pentru frumuseţe, dragoste şi conexiune. Vrăjitoarea gândise parfumul pentru a trezi empatia in sufletul tuturor celor care îi vor simţi aromele.
Visătorul a avut cel mai mare succes. Vrăjitoarea combinase cu mare dragoste lavandă, mandarină, salvie, ca note de vârf; garoafă, tutun (adus de vânător de la mare distanţă), trandafir şi muşcată ca note de mijloc, pe o bază de brad, boabe de tonka, vetiver şi cedru. Deşi îl combinase pentru bărbaţi tineri era foarte căutat şi de femei.
Prosperitatea îşi găsise drum spre căbănuţa din pădurea deasă, dar ocupanţii ei trăiau la fel de modest şi tot in armonie cu natura. Aveau in plus un acoperiş mai solid şi printre bârnele cabanei nu mai şuiera vântul; ferestrele erau mai mari, aveau geam şi erau acoperite cu perdeluţe din mătase; uleiul lampant acum nu doar că aducea lumină in casă, ci şi parfuma aerul.
Visătorul, vrăjitoarea şi vânătorul şedeau in jurul unei mese bogate pe care străluceau lumânări parfumate care învăluiau camera intr-o lumină caldă. Doar băieţelul era trist, pentru că era in Ajun de Crăciun şi cerul nu dădea semene că va ninge. Şi-a rugat mama să facă pentru Zâna Iernii un parfum care să o atragă şi să vină in pădure scuturându-şi de zăpadă faldurile albe ale pelerinei de catifea. Ajutată de cei doi ucenici femeia a pregătit toate ingredientele pentru un parfum despre care sperau că îi va plăcea Iernii şi va veni să-l ia, lăsând in schimb zăpadă, ca dar de Crăciun, nu ca plată. A combinat Vrăjitoarea bergamot, angelică, iris, puţină miere, păducel, garoafă şi caramel. A numit lichidul Apă de Iarnă şi l-a turnat într-o sticluţă de cristal pe care a aşezat-o, fără dop, in dreptul unei ferestre lăsate uşor deschisă - să simtă Iarna parfumul şi să vină.
Când s-a trezit, băieţelul visător s-a dus direct la fereastră şi-a început să chiuie de bucurie la vederea omătului care acoperise pădurea cât vedea cu ochii, strălucind in lumina rece a dimineţii.
================================================================
Pentru Clubul Poveştii Parfumate găzduit de Mirela. Poveste de Crăciun sau Vis de iarnă.
================================================================
Parfumurile la care m-am gândit:
The Dreamer, apă de toaletă pentru bărbaţi, lansată de Versace in anul 1996.
Un parfum aromatic, condimentat, dulce, proaspăt.
Notele de vârf sunt: lavanda, mandarina, salvia;
Notele de mijloc: garoafă, tutun, trandafir, muşcată;
Notele de bază: brad, boabe de tonka, vetiver, cedru.
Hunter Men de Armaf, apă de colonie pentru bărbaţi, un parfum lemnos, aromatic.
Note de vârf: cardamon, ace de cedru, rozmarin şi grapefruit;
Note de mijloc: ylang-ylang, tuberoza, olibanum;
Note de baza: cedru, lemn de santal, vetiver.
The Good Witch, de la Olivine Atelier, parfum de toamnă, pentru femei.
Este un amestec de uleiuri esenţiale naturale obţinut din vanilie, citrice şi iasomie, cu un miros puternic dar nu prea dulce, care nu persistă mult decât dacă e dat pe păr sau pe haine.
L'Eau d'Hiver, de la Hermes, creat de Jean-Claude Ellena; unisex.
Un parfum potrivit pentru iarnă. Notele acestui parfum sunt  bergamot, angelică, iris, păducel, iasomie, miere, garoafă, heliotrop, caramel şi mosc.
Cunosc parfumurile numai după descrieri; le-am ales pentru că s-au potrivit personajelor - sau invers. 

sâmbătă, 15 decembrie 2018

Argumentele irelevante

Tăcerea este unul dintre argumentele cel mai greu de combătut. (Josh Billings)
Argumentele irelevante sau sofistice trebuie să fie respinse pentru a se asigura obiectivitatea disputei.
Exemple:
Argumentum ad hominem (argument la persoană). Reprezintă o încercare de argumentare prin referire la calitățile persoanei, la caracterul sau la faptele sale anterioare. Argumentul ad hominem e folosit și pentru discreditarea martorilor părții adverse atunci când se susține că ei nu spun adevărul din cauză că sunt inculți, au avut antecedente penale sau sunt imorali în viața personală.
Argumentum ad auctoritate (argumentul autorității). Se face apel la competența sau poziția oficială a unei persoane, la modul cutare are dreptate deoarece e specialist în materie.
Mod de argumentare prin care se invocă în favoarea unei afirmaţii faptul că e afirmaţia unei persoane cu autoritate şi prestigiu în opinia comună şi implicit în cea a oponentului.
Argumentum ad verecudiam - argumentul prin apelul la modestie. E înrudit cu argumentul autorității. Se încearcă impunerea ideii că nu putem contrazice o autoritate în materie sau o idee acceptată un timp îndelungat și trebuie să fim modești în raport cu aceasta.
Argumentum ad popolum - argumentul prin apelul la opinia poporului. E un apel demagocic la pasiunile, prejudecățile sau sentimentele poporului. Se consideră că o idee este adevărată pentru că majoritatea oamenilor o acceptă. În acest caz adevărul e determinat de adeziunea unui număr de oameni, este adevărul majorității.
Argumentul ad misericordiam - argumentul prin apelul la milă. E folosit cănd vina inculpatului e evidentă și nimic nu se mai poate face. Apelul la clemență e motivat de faptul că inculpatul are o familie numeroasă pe care trebuie să o întrețină sau că judecătorul trebuie să fie îngăduitor pentru că respectivul ar fi într-o situație specială.
Argumentum ad ignorantiam - argument relativ la ignoranță. Se încearcă acreditarea ideii că o afirmație e falsă pentru că nu poate fi dovedită de către cel care o susține.
Mod de argumentare constând în a cere de la adversar fie să accepte dovada propusă, fie să aducă una mai bună (Loch).
Argumentum ad vanitatem - argumentul prin flatarea vanității. E încercarea de-a obține adeziunea prin flatarea interlocutorului, a judecătorului sau martorului advers. Exemplu: Dumneavoastra, care sunteți un om deosebit de cult și de inteligent, trebuie să fiți de acord că…
Argumentum ad baculum - argumentul bastonului. E încercarea de a impune o idee prin amenințări. Exemplu: dacă nu recunoști că… vei suporta următoarele consecințe.
Argumentum ad invidia - argumentul urii; falsă demonstraţie menită, sub pretextul apărării adevărului, să stârnească ura activă împotriva părerilor altora sau să îi compromită pe nedrept (Wolff).

(text din 01.07.2013 preluat de pe un blog care îl voi şterge)

vineri, 14 decembrie 2018

Victorie a la Pirus

Victorie a la Pirus înseamnă o victorie obţinută cu un uriaş cost pentru învingător. Deşi provine din domeniul militar termenul e folosit şi în alte domenii: afaceri, juridic, sportiv, politic etc. şi descrie o victorie ruinătoare pentru învingător.
Pirus a fost rege al moloşilor, populaţie greacă din regiunea Epir (306 - 302 și 297 - 272 î.Hr.) şi al Macedoniei (288 - 284, 273 - 272 î.Hr.). Mama lui era o verișoară a lui Alexandru Macedon.
S-a remarcat ca un mare general, cunoscute fiind mai ales luptele sale din sudul Italiei împotriva statului roman. Chemat de oraşul-stat Tarent în ajutor împotriva expansiunii romanilor a obţinut două victorii în luptele cu aceştia: la Heracleia şi Ausculum.
Pierderile mari în rândul armatei sale din bătălia de la Ausculum l-ar fi făcut pe rege să exclame:
Încă o victorie ca aceasta şi suntem pierduţi! (ne spune Plutarh că ar fi fost reacția lui Pirus la felicitările primite din partea supuşilor).
Pirus moare în anul 272 î.Hr. în luptele de stradă din orașul Argos, în timp ce ducea un război împotriva Spartei şi Messenei, aliatele rivalului său la tronul Macedoniei, Antigonus al II-lea Gonatas.
**
Pyrrhus din Epir, se scrie si Pyrrhos sau Pirus.

(text din 16.09.2013 preluat de pe un blog care îl voi şterge)

joi, 13 decembrie 2018

Prieten mi-e Platon dar mai prieten mi-e adevărul

Amicus Plato sed magis amica veritas.
O afirmaţie a lui Aristotel, din "Etica Nicomahică", reprodusă de Ammonius Saccas în lucrarea sa "Viaţa lui Aristotel".
Sensul ar fi că nu e suficient ca o părere să fie susținută de o autoritate, ci trebuie să fie și adevărată. Unii înțeleg că adevărul este mai presus de prietenie - dar în acest ultim caz se poate deschide o largă discuție.
Note 
Platon (n. cca. 427 î.Hr. - d. cca. 347 î.Hr.) a fost un filozof al Greciei antice, discipol al lui Socrate și învățător al lui Aristotel. Împreună cu aceștia, Platon a pus bazele filozofice ale culturii occidentale. Platon a fost interesat de matematică, a scris dialoguri filozofice și a pus bazele Academiei din Atena, prima instituție de învățământ superior din lumea occidentală.
Aristotel (n. 384 î.Hr. - d. 7 martie 322 î.Hr.) a fost unul din cei mai importanți filosofi ai Greciei Antice, clasic al filosofiei universale, spirit enciclopedic, fondator al școlii peripatetice, discipol al lui Platon.
Etica nicomahică este o scriere ce aparține lui Aristotel și apare ca fiind scrisă în jurul anului 350 î.Hr. Lucrarea este structurată pe 10 cărți, având ca subiect virtutea. Numele de Etica Nicomahică, provine de la numele fiului lui Aristotel, Nicomahus, despre care se consideră că ar fi editat cartea, având în vedere că aceasta fusese concepută de Aristotel drept curs pentru discipolii săi.
Ammonius Sacca, a pus bazele neoplatonismului - denumirea dată fazei finale a tradiției platoniciene, inaugurată de gândirea lui Plotin, durând până în secolul VI d.Hr. când ultimul bastion platonician, Școala din Atena, a fost desființată de împăratul bizantin Iustinian.
Ammonius s-a născut în Alexandria, Egipt, prin anul 175 d.H. (alte surse dau ca dată anul 160 d.H.) și a murit in anul 242 d.H. (alte surse se referă la data de 254), în cetatea feniciană Tyr.

(text preluat de pe un blog pe care il “desfiintez”)

Sânge albastru-posibile origini ale expresiei

Expresia ar proveni din Spania evului mediu, când marii aristocraţi susţineau că in venele lor curge sânge pur albastru, spre deosebire de nobilii de „categorie inferioară”, care s-au amestecat, mai ales cu maurii.
S-a optat pentru culoarea albastră deoarece, in general, blazoanele, costumele şi mai ales cordoanele, panglicile decoraţiilor erau azurii, albastrul fiind culoarea preferată şi reprezentativă a membrilor înaltei aristocraţii. Ei doreau să se deosebească atât de tagma prelaţilor care adoptaseră veşminte de culoare roşie (de unde expresia „roşu cardinal”) cât şi de „vestoanele verzi” (culoarea verde fiind considerată vulgară). Probabil că ideea „sângelui albastru” a urmat după eliberarea de sub dominaţia maură (Reconquista).
(sursa: I. Berg, Dicţionar de cuvinte, expresii, citate celebre, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1969)
Pe câmpul de bătălie nobilii îşi demonstrau rădăcinile aristocrate ţinând braţul cu spada ridicat, pentru a-şi arăta venele albastre sub pielea palidă.
Cu timpul, expresia care desemnează originea nobilă a primit o tentă ironică.
Varianta „înjurăturii”.
In evul mediu, in Franţa, omul de rând auzit că înjură risca să-şi piardă capul; nobilii aveau dreptul să înjure, dar când clerul a devenit foarte puternic şi nu doar anatema / excomunicarea îi ameninţa si pe nobili aceştia au fost nevoiţi să renunţe la obiceiul de a înjura de divinitate şi, ca exemplu, „Par le sang de Dieu” (Pe sângele Domunului) a ajuns „Par le sang bleu”.(pe sângele albastru).. Oamenii de rând au înţeles ce fac nobilii şi, in timp, s-a creat legătura directă, zeflemistă: „c’est un sang bleu” (e un sânge albastru) - aşa a ajuns o înjurătură să fie asimilată cu titlul nobiliar: „e de sânge albastru”.
Altă opoinie. Denumirea provine probabil de la faptul că venele oamenilor cu piele albă apar de culoare albăstruie. Expresia „sânge albastru” provine din epoca nobilimii franceze când oamenii din clasele superioare nu se expuneau soarelui pentru a se bronza (bronzaţi erau numai oamenii din clasele inferioare, cei care munceau pământul ş.a.). Având pielea foarte albă venele, de culoare albastră, ieşeau in evidenţă.
Se mai spune că, in vremea regilor, după moartea deţinătorului tronului ajungeau la domnie rude mai apropiate sau mai îndepărtate ale acestuia; nobilii de rang înalt (conducătorii de state şi familiile lor) se temeau de otrăvirea cu cianură (otrava cel mai des utilizată) şi ingerau zilnic mici cantităţi de cianură pentru a deveni imuni. Cuvântul cianură, se spune, ar proveni dintr-un termen grecesc tradus prin „albastru”, nume datorat acidului cianhidric care a fost sintetizat prin tratarea albastrului prusic cu acid. Din acest motiv, sângele nobililor de rang înalt amintiţi mai sus era „albastru”, diferit de cel al oamenilor de rând.
*
Extratereştrii nu puteau fi excluşi din originea expresiei „sânge albastru”. Unii sunt convinşi că la începutul Timpului nişte zei misterioşi au oferit oamenilor informaţiile pe care le deţineau pentru a-i ajuta să supravieţuiască, să se dezvolte. Încă din cele mai vechi timpuri zeii au ales pe cei mai inteligenţi oameni ca să trăiască printre ei şi să asimileze cunoştinţele pe care le deţineau. Apoi, fiinţele venite de undeva din Univers s-au împerecheat cu pământenii şi a rezultat un tip hibrid de fiinţe care s-au numit „oameni cu sânge albastru” şi pe care Platon, Pitagora sau Homer îi descriau ca fiind oameni foarte puternici, inteligenţi, care dovedeau o spiritualitate ieşită din comun, o mare dragoste pentru toate fiinţele, afirmându-se că toţi oamenii cu Rh negativ ar avea origine extraterestră, iar cei cu Rh pozitiv ar avea origine terestră.

(text preluat de pe un blog pe care îl “lichidez”).

miercuri, 12 decembrie 2018

Dulce-amărui. Miercurea fără cuvinte

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  Un jocul iniţiat şi găzduit de Carmen; joc găzduit şi de Călin Hera doi ani. Tema propusă, deloc obligatorie: Dulce-amărui.
HAPPY WW!

marți, 11 decembrie 2018

Brad verde de trimis in plic. Provocări verzi-decembrie

Pentru tema numărul unu la Provocări verzi a fost Crăciunul tradiţional şi pentru că am descoperit un brăduţ confecţionat din aţă m-am grăbit, in loc să-l las pentru tema numărul doi: Bradul verdeCa de obicei, Rux a făcut un filmuleţ (I) cu idei de brad verdeVedeţi şi Bradul verde (II) - cocor origami.
Să mai fac un brad din aţă stil con n-avea farmec aşa că am bântuit pe net şi am ales o felicitare cu brăduţ cusut pentru Provocări verzi-decembrie 2018.
Am făcut un tipar pentru brad, pe hârtie dictando, să ştiu unde să fac găurelele pentru “crengile” bradului şi am copiat tiparul pe un carton lucios (îndoit la jumătate) de la ambalajul unor ciorapi de damă. Am punctat fiecare loc pe unde am trecut acul şi am pornit la ţesut cu fir de tipul celui folosit la brăduţul pentru tema unu. Pe fiecare fir am înşirat (şi) mărgeluţe, dar mai mult bucăţele tăiate din paie colorate (pentru că nu mai am mărgeluţe!). Steluţa din vârf e decupată din staniol. Pe marginile cartonului am dat cu argintiu pentru că mi s-a părut cam sărăcăcioasă felicitarea. Iar scrisul… nu mi-a dat prin minte să scriu înainte de a coase mărgeluţele şi a fost cam incomod apoi.
Să aveţi un Moş Crăciun bogat! Mai e timp să-i scrieţi!

luni, 10 decembrie 2018

Citate despre animale. Citate favorite

Medicul uman salvează omul, pe când medicul veterinar salvează omenirea.
[Louis Pasteur)
Este tipic pentru vanitatea şi impertinenţa omului de a numi animalele proaste, deoarece astfel apar simţurilor lui plictisitoare.
(Mark Twain)
=======================================================================
Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.
=======================================================================
Cât timp sacrifică animale oamenii se vor ucide reciproc pentru că cel ce seamănă crima şi durerea nu poate culege bucurie şi dragoste.
Animalele nu cunosc nici îndoiala, nici lăcomia ... Uneori, chiar şi oamenii ajung la acel punct de "puritate" specific animalelor.
(Buddha)
Şi animalele sunt creaturi ale lui Dumnezeu, le înconjoară cu grija lui excepţională. Prin existenţa lor simplă ele îl binecuvântează şi îi aduc slavă. Şi oamenii trebuie să fie buni cu animalele. Unii îşi vor aminti cu câtă bunătate sfinţi precum Sf. Francisc de Assisi sau Sf. Filip Neri, au tratat animalele.
(Catehismul Bisericii Catolice)
Animalele sunt cea mai mică parte a creaţiei divine, dar într-o zi le vom regăsi în misterul lui Hristos.
(Papa Paul al VI-lea)
Nu numai omul, ci şi animalele au suflul divin al lui Dumnezeu
(Papa Ioan Paul al II-lea)
Animalul are mai presus de toate sentimentul.
(Georg Wilhelm Friedrich Hegel)
Câte animale se lasă supuse pentru că nu-şi cunosc forţa!
(François de La Rochefoucauld)
E necesar să privim orice animal fără dezgust deoarece in fiecare există ceva natural şi frumos.
(Aristotel)
Presupunerea că animalele sunt fără drepturi și iluzia că tratamentul nostru asupra lor nu are nici o semnificație morală este un exemplu clar scandalos al cruzimii și barbariei occidentale. Compasiunea universală este singura garanție a moralității.
(Arthur Schopenhauer, Bazele moralei)
Pe aceeaşi temă: Darwin despre animale.

vineri, 7 decembrie 2018

Crăciunul tradiţional. Provocări verzi in decembrie

Crăciunul tradiţional este cu brad împodobit şi daruri. Ei, bine! Tradiţional in sensul strict al termenului se referă (şi) la podoabele pe care strămoşii noştri le agăţau de crenguţele verzi: mere, nuci învelite (sau nu) in staniol, prăjiturele, turtă dulce, covrigei şi altele asemenea, decoraţiuni lucrate din lemn etc.. N-am atâta îndemânare pentru a migăli decoraţiuni sub forma de fructe sau covrigei, aşa că mă rezum la ce mă pricep: darurile pe care Moş Crăciun le lasă sub brad. Ca de obicei, Rux a pregătit şi un filmulet, cu idei.
Tema numărul unu pentru Provocări verzi - decembrie 2018 este Crăciun tradiţional.

Am învelit in staniol un pachet (gol!) de ţigări (argintiu), o cutie de chibrituri (auriu) şi un carton îndoit (roşu). Le-am legat cu fire de nailon de pe la buchetele de flori, le-am lipit pe cele mici de cel mare şi… bântuind prin tabelele de pe Provocări verzi din anii trecuţi am descoperit un brăduţ din aţă, pe blogul Printre nori. N-am stat mult pe gânduri, am urmat instrucţiunile - mai mult sau mai puţin - şi am completat decoraţiunea mea cu un brăduţ din aţă verde pe care l-am împodobit cu năsturei (indicaţiile pentru confecţionarea brăduţului sunt pe blogul amintit). Am adaugăt şi o pereche de opincuţe făcute din piele - nu e tocmai modelul descris de Rux, dar arată ca nişte opincuţe, pentru o păpuşă care are la picior mărimea 3 cm (atât are tiparul alb care se vede in foto). Să zicem că cineva şi-a dorit in ultima clipă nişte opinci şi Moş Crăciun n-a mai avut timp să aştepte ca spiriduşii să împacheteze darul.




Exceptând opincuţele, ansamblul brad-cadouri e lipit pe un carton auriu de prăjituri şi se potriveşte in holul de la intrarea in casă.

Ziua dinainte să vii. Provocare muzicală

Un cântec marca Abba care îmi place foarte mult şi interpretat de Blancmange:
The Day Before You Came
Friendship Friday! Provocarea muzicală lansată de Carmen pe blogul ei, Între vis şi realitate.

miercuri, 5 decembrie 2018

Moş Nicolae e pe drum

Pe calul său de un alb strălucitor, Moş Nicolae a plecat în călătoria sa anuală de împărţit daruri pentru cei care au fost cuminţi peste an. Trece pe la ferestre şi priveşte la copiii care dorm, cuminţi.
Când eram copil, acesta era momentul in care începea să se simtă aroma de portocale in casă (am prins momentele când, încă, se mai găseau portocale), mirosul de cozonaci, de nucă, de scorţisoară şi alte arome care parfumau nu doar casa, ci şi aerul de afară, parfumul cozonacilor împletindu-se armonios cu parfumul iernilor in care era zăpadă.
In seara zile de 5 Decembrie copiii - mici şi mari - îşi pregătesc ghetele pentru Moş Nicolae care - el ştie cum - se strecoară şi lasă daruri (dulciuri, fructe, jucării). Pentru copiii care nu au fost ascutători lasă câte o nuieluşă - dar asta se întâmplă rar, pentru că toţi copiii sunt cuminiţi. Ce, nu sunt? Sunt! Mai fac ei boroboaţe, dar aşa sunt copiii!
Spre deosebire de Moş Crăciun, Moş Nicolae nu se lasă văzut. Totuşi, se spune că in nopţile sfinte de sărbători când, nu mai mult de o secundă, se deschid cerurile, Moş Nicolae poate fi văzut stând de-a dreapta lui Dumnezeu. O legendă spune că Sfântul Nicolae a fost trimis de Dumnezeu să afle cum poate răscumpăra de la aghiuţă contractul prin care hotărâse cândva că cei vii sunt ai lui Dumnezeu şi cei morţi ai necuratului. Treizeci de ani a stat sfântul la poarta iadului pâna a reuşit să afle de la cornorat cum poate fi răscumpărat contractul. Şi i-a zis acela că numai cel ce se va naşte din Duh Sfânt va putea să-l ia. Aşa s-a născut Hristos care, când a împlinit vârsta de treizeci de ani, a mers şi a luat contractul; de atunci a rămas ca oamenii să fie judecaţi după faptele lor.
Fie că purtaţi numele sfântului (sau derivatele), fie că nu, căutaţi in ghete, veţi găsi acolo un gând bun de la mine! Sănătate vă doresc! de celelalte aveţi voi grijă! Eu va ţin pumnii să reuşiţi!