luni, 31 martie 2014

De ce câinii și pisicile nu mai sunt prieteni. Bună dimineața Soare!



Un cuplu avea un minunat inel de aur. Nu știau oamenii că inelul este unul fermecat și l-au vândut într-o zi, pentru foarte puțini bani. Din momentul în care au vândut inelul au început să căștige tot mai puțin, devenind din ce în ce mai săraci - atât de săraci încât nu mai aveau cu ce-și hrâni câinele și pisica.

Lacul Noua din Brașov

Lacul natural Noua a fost reamenajat acum câțiva ani. E situat în cartierul Noua, la ieșirea din oraș, spre București, în partea de sud-est. Scăldatul e interzis și din cauza faptului că fundul lacului nu a fost nivelat și există gropi adânci și până la 2 metri.
Zona Lacului Noua este una dintre cele mai frumoase și mai căutate zone de agrement din Brașov, zonă unde a fost amenajat și un loc special pentru picnic.

Din cartierul Noua pornesc mai multe trasee montane, către Piatra Mare, Bunloc, Dâmbul Morii, Poiana Brașov, Timișu de Jos, Tâmpa, canionul Șapte Scări, ca exemple. În pădurile din jurul cartierului pot fi întâlniți lupi, urși, jderi, mistreți și căprioare. Tot în acest cartier sunt izvoarele Honterus și Fântana Hoților, două dintre izvoarele care aprovizionează cu apă localnicii.
Lacul Noua este amenajat cu un ponton de unde se pot închiria bărci pentru plimbări de agrement și este înconjurat de o alee de unde, pe un podeț, se ajunge la o mică insulă. Recent inauguratul Parc Noua dispune de un lac pentru plimbări cu barca și hidrobicicleta precum și de o pistă de jur împrejurul lacului perfectă pentru plimbări cu bicicleta și rolele. Sunt amenajate două zone de joacă pentru copii, de o parte și de cealaltă a lacului, cu balansoare, învârtitori, tobogane și bănci.
De pe dealul mic din apropiere pornește tiroliana de la Parc Aventura până pe insulă. Parcul Aventura e cel mai mare parc de aventură și distracție în aer liber din România. Tot în zona Lacului Noua, în locul fostului ștrand Noua, este Aqua Park, un parc acvatic intins pe o suprafață de 4 ha de piscine, cu cele mai inalte tobogane și multipiste din țară - șapte topogane, două piscine, teren de fotbal, teren de tenis, restaurant, terase, baruri.
Sursa fotografii: Brasov, orasul sufletului meu, albumul "Lacul Noua".  
***
Dacă doresti sa participi, publică într-un articol pe blogul tău, o imagine sau un clip, pe care tocmai le-ai "vazut in oglinda ta", (poate fi si cea retrovizoare) si inscrie articolul la "Reflexii in oglinda", la SoriN.

miercuri, 26 martie 2014

Lacătul şi cheia



Când n-ai subiect de discuție - sau când nu-ți funcționează computerul, și-ți tună și fulgeră! - spui / scrii bancuri, chiar dacă numai pentru atâta ai nevoie de o oră!
Să rămân datoare nu vreau, dar când tehnica îmi e împotrivă prea multe nu pot face - îmi antrenez răbdarea! Ce bombăn nu vă dezvălui! :)


O femeie se duce la Confucius:
- Mărite înţelept, am şi eu o întrebare. De ce o femeie care face dragoste cu 10 bărbaţi este considerată desfrânată, în timp ce un bărbat care se bucură de 10 femei este considerat un bărbat adevărat?
Înţeleptul îi răspunse:
- Vezi tu, copila mea, un lacăt care este deschis de 10 chei nu e un lacăt bun, în timp ce o cheie care deschide 10 lacăte, ce mai cheie este...!


O excelentă completare a adus Zina într-un comentariu:
Boccaccio avea o altă părere: el zicea că lacătul care se deschide numai cu o cheie ruginește până la urmă!
 

Miercurea fără cuvinte. In Africa



Fotografii pentru Wordless Wednesday! (13), la CARMEN, unde este tabelul pentru înscriere.


luni, 24 martie 2014

Raliul Dakar 2014: Argentina, Bolivia, Chile



Cunoscut cândva ca Raliul Paris-Dakar, cursa este o competiție automobilistică și de motociclism off-road care se desfășoară în cele mai grele condiții în care s-ar putea desfășura o cursă de tip rally-raid - practic e mai mult off-road decât raliu, având în vedere terenul accidentat pe care se desfășoară cât și vehiculele pregătite special pentru această competiție.

Anul acesta la Raliul Dakar s-au înscris 431 de vehicule, 712 concurenţi, repartizaţi la clasele moto (174), ATV (40), auto (147) şi camioane (70).
La start au fost prezente şi două modele Duster, care au concurat sub sigla Renault și - pentru prima dată - au participat și americanii de la Ford, prezenţi cu două maşini Ford Racing Ranger T1.

O provocare pentru concurenți, un vis pentru cei care sunt în spatele lor - așa a descris Thierry Sabine, fondatorul cursei Dakar, raliul cel mai dificil din lume. Din anul 1978 șoferii curajoși, pe motociclete, ATV-uri, automobile și camioane revin mereu pentru a-și testa îndemânarea - și limitele - pe un traseu dintre cele mai puțin ospitaliere. De ce o fac? De la membrii echipei din fabrică, a mecanicilor, dar mai ales a pasionaților, răspunsul e mereu același: Nimic nu se compară cu raliul Dakar. Trebuie să faci față unor mari provocări ce-ți pun la incercare limitele; trebuie să înfrunți vântul și praful care se strecoară în vehicul, între componentele acestuia, în combinezon și în cască, trebuie să îți forțezi privirea și ochii se înroșesc și de efort, trebuie să înfrunți temperaturi de 50 de grade Celsius, uneori, să conduci prin nisip si pe macadam, prin ploaie și noroi și toate acestea stăpânind bolizii. Numai un pasionat adevărat poate face aceasta și poate reveni an de an dorind să câștige trofeul la una dintre categorii.

Pink Mondays!



Pink Mondays la karmapolice.


Săptămâna minunat să o petreceți!

Bună dimineața Soare! Fata care s-a îndrăgostit de un păstrăv





Cândva, pe lângă Marile Lacuri își avea satul un trib mic de indieni. În acest trib se născuse o fată cam prostuță și leneșă. Și era fata nu doar prostuță și leneșă dar și urâtă, că tinerii războinici o ocoleau la distanță mare, ce s-o mai dorească de soție? Avea ochii foarte rotunzi, fața prelungă, nasul mare și coroiat, bărbie ascuțită, dinții strâmbi și urechile aproape la fel de mari ca ale unui cerb și oriunde mergea reușea numai să stârnească hohote de râs. Singura ei calitate era glasul. Cânta atât de frumos încât animalele uitau să fie sălbatice și păsările se opreau din zbor pentru a-i asculta cântecul. Numai un glas din țara spiritelor ar fi putut egala vocea ei.

Locul ei preferat - departe de oameni - era o colină mică de pe malul lacului; acolo stătea vara, cântând sub arbori, încântând vietățile cu glasul ei. Păsările se adunau în copaci, fiarele făceau pace și toate vietățile din apă se apropiau de mal s-o asculte. Dintre toate ființele care veneau să o asculte cel mai fericit și încântat era regele păstrăvilor, dar condiția lui nu-i permitea să trăiască pe uscat și pentru a fi cât mai aproape de fata cu glas divin a început să sape în mal noapte de noapte, pentru a fi cât mai aproape, reușind să sape un canal cam cât lungimea zborului unei săgeți și a ajuns astfel aproape de ea. În fiecare seară era acolo pentru că fata și cântecul ei deveniseră indispensabile pentru fericirea lui. Într-o seară a început să-i vorbească despre marea bucurie pe care i-o produce cântul ei și îi vorbea atât de frumos, cu atâta dragoste încât fata n-a mai cântat, ascultând vocea regelui păstrăvilor. Îi spunea cât de mult o iubește și cât ar dori să poată fi împreună, iar fata vibra de plăcere ascultând cuvinte pe care nicio ființă nu i le-a mai spus până atunci. Dar faptul că nu puteau fi împreună le umbrea fericirea.
Într-o noapte, un trecator le-a auzit tristețea. S-a apropiat și le-a spus că este spiritul peștilor și poate transforma în pește orice om sau animal. Fata a fost de acord imediat și spiritul i-a cerut să-l urmeze în apă; a luat apă în căușul palmelor și a turnat-o pe creștetul fetei în timp ce îngâna niște cuvinte. În scurt timp fata a început să simtă cum se transformă și în câteva minute devenise păstrav, putând înota împreună cu iubitul ei. Erau acum fericiți dar fata nu-și uitase tribul și în fiecare vară, la data când a dispărut, revenea și membrii tribului puteau vedea doi păstrăvi uriași care se jucau aproape de mal. Și au tot venit până când fețele palide au ajuns în țară și au arătat o deosebită lipsă de respect pentru tradițiile triburilor și pentru viață în general. Atunci păstrăvii le-au spus oamenilor adio pentru totdeauna.
(după o legendă amerindiană)

Text scris pentru Buna dimineata Soare! jocul inițiat de Iulisa, la care găsiți tabelul pentru înscriere.

La o cană cu ceai



- Sensei, de ce trebuie să fac ceai? Nici măcar nu-mi place ceaiul...
- Nu-l faci să-l bei, îl faci să înveți răbdarea, să înveți să-ți disciplinezi sufletul. Trebuie să lași afară toate necazurile și grijile vieții atunci când începi prepararea ceaiului, pentru că ceaiul trebuie preparat și băut într-o atmosfera calmă. Atmosfera trebuie să fie una de căldură sufletească, de liniște, o detașare de cotidian cu păstrarea realității imediate.
Crearea armoniei între persoane, între obiecte, între persoane și obiecte, respectul față de reguli, față de persoane, față de sine, și curățenia - interioara și exterioară - sunt căile care conduc spre o viață senină, liniștită.

miercuri, 19 martie 2014

Miercurea fără cuvinte. Armonie



Fotografii Wordless Wednesday! (12), la CARMEN, unde este tabelul pentru înscriere.


Raliu în Brașov: Tess Rally Romtelecom



Brașovul a făcut parte din lumea raliurilor de la prima ediție a Campionatului Național, în 1969, când se organiza o competiție numită Raliul Narciselor, cu startul la Făgăraș și sosirea la Brașov. Din anul 1971 competiția avea să se impună ca una de prestigiu în campionat și datorită faptului că la începutul sezonului vremea oferă surprize meteorologice de tot felul. Cea mai nevricoasă vreme din lume! cum s-a exprimat scriitorul Meschendorfer descriind vremea de la poalele Tâmpei.

Raliul din martie e prima etapă din Campionatul Național de Raliuri Dunlop 2014 (a 43-a ediție) și se va desfășura între 20 și 22 martie, prezentarea oficială, având loc joi, 20 martie, de la ora 19:30, în Piața Sfatului.
Această primă etapă din Campionat se va desfășura numai pe asfalt, pe un total de 480,41 km.

marți, 18 martie 2014

Fraieră, cu I mare de la amețită



Am citit la Elly articolul ZeList - un fel de Zero cu ifose și ce mă gândesc?! [Da, din când în când gândesc - dar la ce mi-a folosit?!] Să caut pe Google “Mai multe feluri de a pierde timpul” - titlul unei postări anterioare, un text al lui Mircea Eliade. Am ales textul pentru ziua de 13 martie, ziua în care s-a născut autorul. Dar n-am putut posta în chiar acea zi deoarece computerul are… ifose! Am postat a doua zi… Am “dactilografiat” de zor. Pentru că textul era lung am ales numai ceea ce mi-a plăcut mai mult. De-aș fi avut timp suficient aș fi scris tot textul.

Deh, curioasă, și eu, ca pisica, am vrut să aflu cum apare blogul pe motoarele de căutare. Am pus pe blog pagerank și la un moment dat s-a transformat într-un dreptunghi gri, fără cifre. Ups! L-o fi trecut Google în carantină, m-am gândit și am căutat info - am găsit și n-am înțeles nimic. Dar a constatat altcineva că apare blog.com însă nu și blog.ro. De ce? Habar n-am, dar nici că-mi pasă altfel decât din dorința de a avea un răspuns.

luni, 17 martie 2014

Bună dimineața Soare! Leul și șoricelul



Într-o zi, leul doarme la umbra unui copac, sprijinindu-și capul pe labe. Un șoricel mititel a dat peste el și în graba lui de a scăpa a fugit peste botul leului. Regele animalelor s-a trezit din somn și a prins sub laba lui mare micuța creatură, intenționând s-o omoare.
- Iartă-mă, leule! imploră șoricelul. Te rog lasă-mă să plec și într-o zi sigur te voi răsplăti.
Amuzat de ideea șoricelului care-și imagina că ar putea ajuta tocmai pe regele animalelor, leul a eliberat micuța vietate.
Câteva săptămânai mai târziu niște braconieri au prins leul într-o capcană cu plasă. Dorind să transporte leul viu l-au legat bine, până să găsească un vagon pentru a-l transporta. S-a făcut ca tocmai atunci șoricelul să treacă pe acolo și văzând tristețea de pe chipul leului, profitând că-i mititel și nimeni nu-l observă, s-a dus l-a el și a început să roadă cu spor frânghiile care-l țineau legat, până l-a eliberat.
- Tu m-ai ajutat - îi spune șoricelul - acum ți-am întors favoarea. Chiar și un șoricel poate ajuta un leu - a mai spus micuțul.
(după fabula lui Esop)

Nimeni nu e prea neînsemnat pentru a fi de ajutor.

Text scris pentru Buna dimineata, Soare! jocul inițiat de Iulisa, la care găsiți tabelul pentru înscriere.

vineri, 14 martie 2014

Mai multe feluri de a pierde timpul

[…] Niciodată n-a fost în lume mai mult timp liber decât în veacul acesta. De aceea n-au fost mai multe distracții automate - cum e sportul, cinematograful, flirtul sau lectura ușoară - care încearcă să umple acest timp liber, să-l integreze într-o pseudo-activitate; cu alte cuvinte să-l prefacă din timp pierdut în timp plăcut consumat. E o înspăimântătoare sete de umplere, de consumare, de petrecere - adică de uitare nebăgată în seamă - în toate manifestările vieții moderne.
Așa îmi explic eu incomprehensibilitatea epocii noastre față de anumite adevăruri simple; adevăruri care nu pot fi pătrunse decât de unul care știe să-și întrebuințeze timpul, dar știe tot atât de bine să și-l piardă. […]

Pierderea timpului implică un prea plin, o suspensie provizorie a certitudinilor prezente - dar păstrează atenția și luciditatea. Dimpotrivă, distracțiile contemporane îți creează și îți impun o atenție exterioară.
Toate aceste distracții nu-ți dau timpul - ci ți-l fură. În sensul că toate sunt astfel automatizate, tipizate, încât știi precis că ai să fii prizonierul unei regii pentru două trei ceasuri, dar asta nu înseamnă a pierde timpul, ci a-l omorî, a-l uita. E o dureroasă tendință a spiritului modern de a uniformiza totul, de-a automatiza până și manifestările cele mai spontane. […]

Rareori trăiești mai surprinzător, mai fertil ca atunci când îți pierzi timpul. De fapt, numai atunci poți asculta cu adevărat; altădată asculți numai ca să dai replica, sau ca să completezi o informație. Spuneam că dacă anumite adevăruri simple nu circulă și nu nutresc viața contemporană, aceasta se datorește în bună parte faptului ca nimeni nu te ascultă, nimeni nu își pierde timpul, ci toți vin pregătiți pentru răspuns, toți îți interpretează spusele cum vor ei, toți știu mai dinainte ce se află în tine și cum gândești tu. Oamenii nu știu să se asculte unii pe alții și de aceea se cunosc atât de puțin. Ar trebui să avem, cel puțin câteva clipe, o mare îndoială în fața oricărui om; poate acel om ascunde o tragedie sau poate trăiește un miracol; cine știe? Dar acel care nu știe să-și piardă timpul, activează întotdeauna automat; îi stimulezi cutare sentiment, capeți o formulă; îi redeștepți cutare asociație de idei, capeți altă formulă. Dar miracolul tău, viața ta - unde este? Oamenilor aceștia grăbiți, care știu întotdeauna mai înainte și mai mult decât tine, le scapă tocmai esențialul; trăirea ta automată, creația ta. Ei nu știu să-și piardă timpul, nu pot lăsa viața să curgă prin ei, cu toate revelațiile și miracolele sale. […]

Când îți pierzi cu adevărat timpul, când te abandonezi întâmplărilor sau oamenilor, nefăcând altceva nimic decât să asculți și să privești realitatea în față - atunci ți se descoperă lucruri pe care în niciun chip nu le puteai afla altminteri. […]

Am văzut odată într-o mare bibliotecă, un om care sta la masă cu o foaie de hârtie și un creion dinainte, fără să facă nimic. În jurul lui se aflau zeci de oameni ocupați, cu maldăre de cărți pe masă, cu fișe, notițe, caiete și coli scrise. […] Numai omul meu nu făcea nimic. Nu făcea nimic - dar nici nu visa. Se juca cu creionul pe hârtie, desena din când în când un cerc, un portret - apoi își lăsa privirile să plutească deasupra sălii. […] Își pierdea pur și simplu timpul, atent totuși la oamenii din jurul lui, atent la viața care curgea lângă el. […] Omul lăsa ca toate acele figuri, ticuri, gesturi și cuvinte din jurul lui să se apropie, să intre firesc în sfera conștiinței lui. Primea totul fără să încerce vreo clasificare, vreo vămuire, nu respingea nimic. Renunșase - pentru acele ceasuri de timp pierdut - la toate certitudinile lui, la toate rigorile lui mentale. Își pierdea timpul - nu observa. De aceea ajunsese să cunoască atât de uimitor oamenii. De aceea ajunsese atât de înțelept. Înțelepciunea lui și-a clădit-o lăsând pe oameni să vorbească, să lucreze, să sufere în jurul lui - fără ca el să emită vreo judecata asupra lor. Cred că taina aceasta simplă stă la temelia înțelepciunii. Dacă e adevărat că cei mai multi și mai autentici înțelepți i-a dat Asia, apoi lucrul acesta se explică și prin extraordinara artă pe care o arată bunăoară chinezii, de a-și pierde timpul. Pierzându-și timpul, nu omorându-l în distracții, ei transced și legile timpului și se apropie de eternitate. […] Dar astăzi, pentru moderni, eternitatea este o problemă fără înțeles și fără interes. Asta explică multe ciudățenii ale omului modern. Explică, mai ales, drama omului modern - care nu poate ieși din timp decât prin distracții, prin somn sau prin narcotice artificiale.
(Mircea Eliade, conferința din 29 septembrie 1935)
***
Mircea Eliade s-a născut în 13 martie 1907, la București și a murit la Chicago, în 22 aprilie 1986.
Filozof și istoric al religiilor, a fost profesor la Universitatea din Chicago din 1957, titular al catedrei de istoria religiilor Sewell L. Avery din 1962, naturalizat cetățean american în 1966, onorat cu titlul de Distinguished Service Professor. Autor a 30 de volume științifice, opere literare și eseuri filozofice traduse în 18 limbi și a circa 1200 de articole și recenzii cu o tematică extrem de variată, foarte bine documentate. Opera completă a lui Mircea Eliade ar ocupa peste 80 de volume, fără a lua în calcul jurnalele sale intime și manuscrisele inedite.

Vezi și:

joi, 13 martie 2014

La plimbare cu Lady



Admirând la Cristi câini din rasa Ciobănesc de Berna scriam că îmi plac câinii de talie mare pentru că celor mititei ar trebui să le pun clopoțel, să nu fie călcați în casă... Și mi-am amintit de pățania cu Lady (așa era trecută în acte, dar toți îi spuneam Miți), o cățelușă care a murit în anul 2009, la vârsta de 16 ani. O cățelușă extraordinar de inteligentă și de educată, metis, adoptată de pe stradă când era mică-mică, și a fost hrănită cu biberonul aproape o lună.
Așa micuță - ca talie - cum era când avea vreo 7-8 ani a pus la punct o cireadă de vite care o luaseră de nebune pe un câmp, speriate de un tâmpit care a intrat pe ”drumul de țară” cu viteza mare, ridicând praful de nu se mai vedea om cu vită și scrâșnind din toate încheieturile ditamai cabina cu remorcă de 20 de tone, goală. A alergat Miți în jurul vitelor - dus-întors - cu o viteză pe care nu i-o bănuise nimeni până atunci, și le-a adunat la un loc.

sâmbătă, 8 martie 2014

8 MARTIE



La mulți ani!
Fete și băieți, femei și bărbați, vă urez să vă distrați!


Dacă știam să instalez muzică (fără video) pe blog o făceam, dar pentru că nu știu… :)
Distracție la superlativ vă doresc!

Pirații din Caraibe: Anne Bonney și Mary Read



Cercetătorii au estimat că între începutul secolului al XVI-lea și sfârșitul secolului al XVIII-lea, nu mai puțin de un milion și jumătate de europeni au fost capturați și vânduți ca sclavi în nordul Africii de către pirați. Pirații nu erau romanticii care apar prin filmele de la Hollywood, ci erau oameni cruzi, orientați spre câștigul cu orice preț. Momentele lor romantice nu se transformau în milă pentru cei care le cădeau victime, dar nu toți pirații își mutilau și ucideau victimele cu sănge rece iar unii se îndrăgosteau.

Pirateria era o activitate rezervată aproape exclusiv bărbaților, dar au existat și femei care au demonstrat că se puteau descurca la fel de bine cu viața tumultoasă şi înțesată de pericole.
Cele mai feroce şi înfricoşătoare exemple de femei pirat au trăit în secolul al XVIII-lea, în spaţiul Caraibelor: Anne Bonney şi Mary Read, ale căror activități piratereşti s-au ridicat la nivelul marilor raiduri întreprinse de mult mai faimoşii lor omologi bărbați. Cele două au fost poreclite pisicile infernului.

vineri, 7 martie 2014

Reflexii în oglindă






Dacă doresti sa participi, publică într-un articol pe blogul tău, o imagine sau un clip, pe care tocmai le-ai "vazut in oglinda ta", (poate fi si cea retrovizoare) si inscrie articolul la "Reflexii in oglinda", la SoriN.
 

joi, 6 martie 2014

Un timp sub cerul liber



Bătrânul, gârbovit de muncă și de ani, gospodărea fericit pe lângă casă, descurcându-se cu pensia mică de câteva sute de lei, după 40 de ani de muncă în agricultură, ca tractorist. Sătenii îl stimau pentru hărnicia lui, pentru puterea de a zâmbi deși viața a fost crudă cu el.

Soția i-a murit când fetița lor avea vârsta de 8 ani. A crescut-o singur și a dat-o la școală, muncind și pentru alții după ce termina lucrul zilnic doar pentru că dorea o viață mai bună pentru copilul lui, așa cum plănuise cu draga lui soție. Chiar și după atâția ani, lăcrima când se gândea la ea. Nu se mai căsătorise, dedicându-și viața copilei pe care a reușit să o educe bine și să îi insufle dragostea de învățătură și de oameni. Când a venit pe lume nepoata a fost cel mai fericit bunic! În fiecare vară se bucura de micuța care îi amintea de soție și de fiică.

miercuri, 5 martie 2014

Miercurea fără cuvinte. Autostradă prin deșert



Fotografii Wordless Wednesday! (10), la CARMEN, unde este tabelul pentru înscriere.


Nicolae Titulescu. Ce om uimitor!

Ieri s-au împlinit 132 de ani de la nașterea lui Nicolae Titulescu…
Edouard Herriot, prim ministru al Franței în acele timpuri, a spus despre Nicolae Titulescu:
Acest ministru al unei țări mici face o politică în stil mare. Ce om uimitor!

Nicolae Titulescu s-a născut în 4 martie 1882, la Craiova, în familia unui avocat. Copilaria și-a petrecut-o pe moșia tatălui său, Ion Titulescu, în Titulești, Olt.
Între anii 1893-1900 urmează cursurile Liceului Carol I din Craiova și pentru că are rezultate excelente la bacalaureat primește o bursă la Paris unde, timp de 5 ani, va urma cursurile Facultății de Drept.
La Paris își obține doctoratul cu teza Essai sur une théorie des droits éventuels (Eseu asupra teoriei drepturilor conditionale). În această perioadă este inițiat în francmasonerie într-o lojă masonică din capitala Franței.
Nicolae Titulescu a fost profesor de drept civil in cadrul Universității din Iași (începând cu anul 1905) și apoi în cadrul Universității București (începând din 1909, an în care îți începe și cariera politică).
S-a impus întregii lumi prin elocința, calitatea discursului și diplomația sa. Ministru de externe al României între anii 1927-1928 și 1932-1936, Ministru al finanțelor între 1917 și 1921, președinte al Ligii Națiunilor în doi ani - 1930 și 1931 (fapt singular în istoria acestui organism internațional), activitatea lui Nicolae Titulescu a adus în egală măsură beneficii imense României, dar și Europei, ca promotor al păcii.

Încă din perioda neutralității, Nicolae Titulescu susține ideea Unirii Transilvaniei cu România, într-un discurs rostit la Ploiești și intitulat Inima României, el declara: România nu poate fi întreagă fără Ardeal… Ardealul e leagănul care i-a ocrotit copilăria, e școala care i-a făurit neamul, e farmecul care i-a susținut viața… Ardealul nu e numai inima României politice, priviți harta: Ardealul e inima României geografice.
Ca președinte al Ligii Națiunilor a militat contra revizionismului din Europa, pentru păstrarea frontierelor stabilite prin tratatele de pace, pentru raporturi de bună vecinătate între statele mari și mici, pentru respectarea suveranității și egalității tuturor statelor în relațiile internaționale, pentru securitate colectivă și prevenirea agresiunii. Contemporanii i-au reproșat apropierea nepotrivită de ministrul de externe al URSS, Maxim Litvinov, ca și prea marea încredere arătată liderilor bolșevici. Simpatia deschisă pentru acțiunile stângii politice europene, cu precădere în Războiul Civil din Spania, a fost, de asemenea, negativ văzută de clasa politică românească a vremii.
După instaurarea nazismului în Germania, dându-și seama de pericolul pe care-l reprezenta acesta pentru România (ca și pentru alte state europene), Titulescu a depus o vie activitate în direcția întăririi colaborării internaționale, în interesul păcii și securității europene.
Nemulţumite de politica externă preconizată de Titulescu, cercurile politice profasciste şi guvernele Germaniei şi Italiei au făcut presiuni pentru înlăturarea lui. În 1936, regele Carol al II-lea, aliniindu-se presiunilor cercurilor de dreapta (pro-naziste) legionare dar și externe, îl îndepărtează din toate funcțiile oficiale și îl obligă să se exileze. Stabilit la început în Elveția, apoi în Franța, Nicolae Titulescu a propagat chiar și în exil, prin conferințe și articole de ziare, ideea prezervării păcii, anticipând pericolul unui nou război.
Nicolae Titulescu moare la Cannes (sau Souvrettes, Elveția, după Petre Pandrea), după o lungă suferință, la data de 17 martie 1941. În 1992 rămășițele sale au fost aduse în țară și înhumate în curtea Bisericii Sfântul Nicolae din Șcheii Brașovului.
**
Deşi s-a născut în Oltenia, prin testamentul scris în anul 1940, cerea să fie înmormântat la poalele Tâmpei, pe o alee între brazi, undeva mai deoparte. Prietenii mei de la Braşov îmi vor găsi locul. Take Ionescu la poalele Bucegilor, eu la picioarele lui, la poalele Tâmpei... Aparţin Bisericii Ortodoxe Române, scria Nicolae Titulescu în testament. În ciuda dorinţei exprese de a fi înmormântat la Braşov, timp de cinci decenii, corpul său neînsufleţit a rămas în Franţa, de unde a fost adus la Braşov, abia în anul 1992. Ulterior, de la Marsilia au fost aduse şi osemintele soţiei,  Ecaterina Titulescu, fiind depuse în acelaşi mormânt din Șchei.

marți, 4 martie 2014

O speranță: inserție socio-profesională

Cine a lucrat, lucrează sau a fost voluntar pentru “serviciile sociale” știe că cei mai mulți oameni ai străzii - în proporție covârșitoare aș spune - sunt ruine ambulante. Mulți sunt aurolaci sau alcoolici și mulți nu mai au cărți de identitate valabile iar pentru că nu au locuință pot obține, eventual, cărți de identitate provizorii, iar pentru angajare este necesar un act de identitate valabil.

Oamenii fără adăpost trăiesc de pe o zi pe alta căutând în coșurile de gunoi, dormind în parcuri, în canale, în scările de bloc. Motivele pentru care au ajuns să trăiască pe străzi sunt diverse: unii s-au îmbolnăvit și au plecat aiurea pe străzi, deși au familii și, destui, sunt oameni cu studii; alții au ajuns pe drumuri în urma unui divorț, a pierderii locuinței din imposibilitatea de a plăti întreținerea sau chiria ca urmare a pierderii locului de muncă, cel mai adesea; pierderea locuinței ca urmare a vreunui contract dezastruos și mai sunt tinerii care au fugit de acasă de când erau copii, cei care au crescut în orfelinate și la vârsta de 18 ani au fost nevoiți să se avânte singuri în lume și multe altele… între care și viciile - alcoolul în exces, în principal, dar și din cauza jocurilor de noroc.

Statisticile arată că cei mai mulți oameni care ajung pe stradă sunt bărbați. Cei care ajung în stradă după ce - de bine de rău - au avut o locuință, un loc de muncă, un sens în viață, se șochează, se simt neajutorați, neputincioși. Ajunși în stradă, singurul lor refugiu devine băutura, chiar dacă nu acesta a fost motivul care i-a adus acolo. Alcoolul le ține de cald și le ține de foame și - mai devreme sau mai târziu - le distruge creierul și mai toate organele interne, mai ales în combinație cu frigul, cu umezeala.
Între aceștia, mulți sunt apți de muncă și sunt destui cei care doresc să muncească, doar că nu se prea descurcă și nu știu unde să se adreseze și nici nu sunt prea mulți dispuși să îi angajeze, fie și doar ca zilieri. Și din aceste motive, unii s-au gândit și la ei, oferindu-le o șansă de reintegrare socială.

Cei de la Direcția pentru Protecția Copilului Bihor au obținut 430.000 de euro din fonduri europene pentru a școli gratuit persoanele cu nevoi speciale, dar pe şi cele fără locuință pentru a învăța una din meseriile aflate pe lista Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă. O inițiativă laudabilă, cam greu de pus în practică pentru oamenii fără adăpost, dar cu șanse de reușită.
Un proiect asemănator, Atelierul de Inserție Socio-Profesională - numai pentru oamenii străzii adulți - a fost demarat în luna ianuarie 2009 în București. Proiectul a fost inițiat de două organizații: Ateliere fără frontiere și Samusocial din România, organizaţie neguvernamentală din Bucureşti care oferă ajutor medical, asistenţă socială, consiliere psihologică persoanelor adulte fără adăpost de pe raza Capitalei.

În Franța - probabil și în alte state - există Asociația de integrare profesionala - un șantier de inserție profesională – finanțată din Fondul Social European, care consiliază persoanele fără un loc de muncă, încearcă să îi angajeze și îi monitorizeaza o perioadă pentru a le urmări activitatea. Beneficiari sunt în special cei care nu au avut un loc de munca de cel puțin doi ani și sunt în căutarea unuia. În Franța sunt cel puțin 12 astfel de șantiere profesionale. În Franța, procedura este stabilită prin Codul Muncii, dar nu statul acționează, ci asociațiile sunt cele care dezvoltă structura. Persoanele care beneficiază de ajutorul șantierelor de inserție sunt trimise de către Consiliul General, de Serviciul de Ocupare, de Misiunea Locală (se ocupă de tineri între 16-26 ani). Pentru fiecare persoană, șantierul de inserție face o convenție cu statul, astfel încât fiecare persoană să beneficieze de un ajutor de stat, respectiv o parte din salariu este plătit de stat și de asociația intermediară. O persoană poate să stea 24 de luni într-un astfel de șantier de inserție (mai mult AICI). Mecanismul acesta de inserție profesională există încă din 1980 și constă în a integra oamenii în economia reală şi a-i obişnui cu un program de muncă normal.

Cu voință, dedicație și înțelegere multe pot fi posibile.

luni, 3 martie 2014

Selectia pentru Eurovision 2014 la Teatrul “Sică Alexandrescu”



Dintr-un comentariu lasat de Elly aflu si eu ca selectia melodiei pentru Eurovision 2014 va avea loc (a avut loc) in Brasov. Si daca tot am aflat mi-am zis ca trebuie sa amintesc evenimentul - nu in fiecare an are loc spectacolul la Brasov, iar de cand nu mai e Cerbul de Aur macar sa mai fie ceva.

Sambata, 1 martie, Brasov a gazduit selectia pentru Eurovision 2014 si TVR a marcat si 46 de ani de la prima editie a Festivalului International Cerbul de Aur, care a avut loc intre 5 - 10  martie 1968 (fiind lansat la data de 1 Martie), in aceeasi sala, trofeul fiind castigat de Jaques Hustin, din Belgia.

Prima ediție Eurovision (Concursul Muzical Eurovision) s-a ținut în orașul Lugano din Elveția, pe 24 mai 1956. Au participat sapte țări (Belgia, Elvetia, Franta, Germania, Italia, Luxemburg, Tarile de Jos), fiecare trimițând câte 2 cântece. Aceasta a fost singura dată când țările au fost reprezentate de mai mult de un cântec; începând din 1957, fiecare țară participantă a avut un singur cântec reprezentant. Această ediție a fost câștigată de țara-gazdă, Elveția, prin Lys Assia.

Îngerul din Baylovo. Bună dimineața Soare!



Mai multe foto la sursa

Îngerul din Baylovo, sau Sfântul din Baylovo, este numit Dobri Dimitrov Dobrev, născut în 20 iulie 1914 în Baylovo, localitate situată la câteva zeci de kilometri de Sofia, capitala Bulgariei. Tatăl său a murit în primul război mondial și a fost crescut numai de mamă. Într-unul dintre bombardamentele asupra Sofiei, în timpul celui de-al doilea război mondial, și-a pierdut aproape în întregime auzul.
De-a lungul timpului, s-a detașat de aspectele materiale ale vieții și s-a dedicat lumii spirituale. În jurul anului 2000 și-a donat bisericii toate bunurile și locuiește într-o mică anexă care aparține de biserica Sfinții Chiril și Metodius din Baylovo. Și-a propus ca misiune personală să adune bani pentru restaurarea bisericilor și mănăstirlor din Bulgaria. Din banii pe care îi obține din cerșit nu oprește nimic pentru el - descurcându-se dintr-o pensie mică de circa 80 de euro - ci donează pentru orfelinate, biserici și mănăstiri, dorindu-și și pentru copiii părăsiți de părinți o viață mai bună, afirmând că iubește foarte mult copiii.

duminică, 2 martie 2014

Ce cred unii despre sacrificiu

Cu ocazia omagierii lui Liviu Cornel Babeș care, în 2 martie 1989, și-a dat foc pe pârtia de schi Bradul din Poiana Brașov în semn de protest împotriva regimului comunist, au fost întrebați și unii cetățeni ce cred despre acest gest… Ce-a zis un cetățean din Brașov, cetățean care poate fi considerat modelul cetățeanului român, din păcate?! A zis așa: Un nebun! De parcă acum trăim mai bine! Nu-și dă seama omu’ ‘cela că fără gesturi precum cel al lui Liviu Babeș el n-ar fi avut curaj să spună că azi nu trăiește mai bine și nici n-ar fi avut curaj să se plângă public de neajunsurile sale. Altul a zis: Unul care și-a dat foc… Numele străzii nu trebuia să fie schimbat… se referă acesta la faptul că blocul în care a primit locuința de la întreprindere - și pe care a cumpărat-o pe mai nimic și în rate după 1990 - nu mai e pe strada Rândunicii, ci pe str. L.C.Babeș, pentru că e strada unde a locuit Liviu la momentul sacrificiului. Dar cel care a zis asta nu s-a prins - și e probabil ca nici copiii copiilor lui să nu înțeleagă - că fără cei precum Liviu Babeș el n-ar fi devenit proprietar și copiii lui n-ar fi putut pleca să muncească în străinătate și n-ar fi putut urma cursuri universitare la forma învățământ la distanță. Fără cei precum Liviu Babeș mulți ar fi rămas fără casele ridicate de bunicii lor și ar fi fost mutați în cămări  reci din beton care iarna păreau cavouri.

Asta înțeleg unii din sacrificiile altora! Nebunii, le zic ei! Dar el, cetățeanul care spune despre alții că-s nebuni când se revoltă, ce-a făcut? Ce face?! Se plânge pe la colțuri și se ascunde. Cei care atrag atenția, cei care se sacrifică nu pot face, prin gestul lor, magie! Nu e ca și cum ar bate din palme și totul s-ar schimba în bine! Nu. Ei îndeamnă pe oameni la acțiune! Cui nu-i place ce viață trăiește trebuie să acționeze pentru schimbare în bine! Toți cei nemulțumiți trebuie să acționeze, nu doar unii, și atunci, poate, nimeni nu va mai trebui să se sacrifice pentru a încerca să trezească masele din inerție! Când vrei o viață mai bună te sacrifici! Dacă aștepți să o facă alții pentru tine - pentru că tu ai familie și copii mici - aștepți degeaba și copiii tăi vor aștepta degeaba.
Să iei în zeflemea sacrificiul unui om este scârbos! Și sunt scârboși cei care fac asta! De-aș fi vecină cu acei oameni nu i-aș mai saluta (și nu le-aș răspunde la salut), n-aș mai vrea să fiu în aceeași încăpere cu ei, și le-aș spune de ce îi evit. Când nu ești capabil să înțelegi un gest de sacrificiu măcar rămâi sub piatra ta și taci!

Există voci care susțin că, oricum, libertatea ar fi năvălit și peste români, cu sau fără sacrificiile unora și altora, fără rezistența anticomunistă din anii 40 și de-a lungul întregii ere comuniste. Celor care deschid gura să zică astfel le sugerez să arunce o privire spre vecinii teritoriali (și nu numai) și să-și pună mintea la contribuție, să fie sinceri cu ei și să-și spună dacă ar fi fost cum zic ei…

Notă
Sacrifíciu = 1. Renunțare voluntară la ceva (prețios sau considerat ca atare) pentru binele sau în folosul cuiva sau a ceva; jertfă * Jertfire de sine (din devotament, din abnegație) […] v. DEX

sâmbătă, 1 martie 2014

1 Martie. Mărțișorul



La originile Mărțișorului a stat o monedă de aur sau de argint la care se atașa o sfoară făcută din două fire răsucite, una roșie și alta albă (sau alb și negru), ce semnificau lupta vieții asupra morții, a sănătății împotriva bolii și care era purtată în general de persoanele sensibile (copii și fetele tinere). Exista credința că această amuletă aducea noroc și fericire.
Alții au alte opinii:
- Șnurul era alcătuit din două fire de lână răsucite, colorate în alb și roșu sau în alb și negru. Culorile reprezintă unitatea contrastelor: vară-iarnă, caldură-frig, lumină-întuneric. Cu trecerea timpului, tradiția s-a schimbat și șnurului i-a fost adăugată o monedă de argint, asociată soarelui, un cerc protector care, în anumite epoci, se punea chiar la cornul vitelor sau la tâmpla porții.
- Cele două fire răsucite, alb și roșu, simbolizează iarna și vara și reprezintă funia anului, care împletea zilele celor două anotimpuri. Mărțișorul este o secvență a unui scenariu ritual de înnoire a timpului și anului primăvara, la nașterea și moartea simbolică a Dochiei. După unele tradiții, firul mărțișorului - funie de 365 sau 366 zile - ar fi fost tors de Baba Dochia în timp ce urca oile la munte.