Necuvântătorul, de Khalil Gibran. Citate favorite

Khalil Gibran (06.01.1883 - 10.04.1931)

Khalil Gibran (Jubran Khalil Jubran, Djubran Khalil Djubran) a fost (este!) prozator, poet şi eseist libanez. S-a născut la 6 ianuarie 1883 după unii biografi (cum ar fi Barbara Young) sau 6 decembrie (cum zice Mikhayl Nu’ayme) in localitatea Bisharri, Liban. A fost descendentul unei vechi familii creştine maronite.

Am ales, pentru prima ediţie a jocului Citate favorite găzduit de Zinaida,  “Necuvântătorul”, de Khalil Gibran, din culegerea O lacrimă şi un zâmbet, apărută in anul 1914.

Jocul are sloganul Click & Comment Monday! ☺ Aflaţi pe blogul Zinei despre ce e vorba.

Odată, pe-nserat, cu mintea tulburată de valul atâtor searbede gânduri ce nu le putusem domoli ziua-ntreagă, am pornit agale pe străzi, fără ţintă, ajungând la marginea oraşului […] Am zărit un câine ghemuit in ţărâna de culoarea cenuşii, cu trupul slab plin de răni, aproape un schelet mistuit de boală. Deodată s-a ridicat, clătinându-se pe picioarele-i subţiri, aţintind in zarea înroşită la apus ochii lui mari şi trişti, in care se cuibărise disperarea. […] M-am apropiat încet de el, gândindu-mă cât de mult aş fi vrut să-i vorbesc in limba lui, să-i spun ceva, orice, care să-l îmbărbăteze şi să-i aline durerea. Dar el s-a speriat şi s-a tras înapoi, tremurând pe picioarele-i slabe, aproape paralizate de boală, înclinându-şi gâtul ca un fir de aţă. S-a uitat la mine, cerşindu-mi mila şi poate chiar un strop de duioşie; o privire care aproape vorbea, mai pătrunzătoare ca orice rostire omenească […] Când mi-am aninat ochii in ochii lui jalnici, m-am cutremurat din toată fiinţa, de parcă un prieten mi-ar fi spus cele mai tulburătoare cuvinte, la ceas de restrişte. Le auzeam aievea:

S-a sfărşit, prietene, tot ce-am îndurat din partea oamenilor şi-am suferit, ros de chinurile bolii. Du-te şi lasă-mă-n pace, să sorb cele de pe urmă raze ale soarelui, căci am scăpat de ticăloşia semenilor tăi, de cruzimea lor nemăsurată. Ţărâna in care mă întorc e mai primitoare decât inima lor. […] Pleacă de lângă mine! Nu eşti altceva decât o fiinţă care nu cunoaşte dreapta judecată şi înţelepciunea. Eu sunt un animal prost, dar l-am slujit pe fiul lui Adam, păzindu-l cu credinţă şi dragoste. Am fost tovarăşul lui la bucurie şi la necaz; mă intristam când se îndepărta de mine şi zburdam vesel când se întorcea. M-am mulţumit întotdeauna cu resturile de la masa lui, cu oasele albe pe care mi le arunca pe jos. Şi totuşi, când am îmbătrânit, iar bolile şi-au înfipt colţii in carnea mea, m-a lovit şi m-a alungat de la casa pe care-am păzit-o, aruncându-mă-n drum ca pe o jucărie pentru copiii răutăcioşi din uliţă.

Sunt un biet animal slab, dar am găsit o asemănare între mine şi fraţii tăi care ajung şi ei într-o stare jalnică, atunci când îi lasă puterile şi le seacă averile. Eu sunt ca şi soldaţii care apără ţara la tinereţe, iar când îmbătrânesc cultivă pământul, până soseşte iarna vieţii, când sunt îndepărtaţi şi uitaţi de cei mai tineri. Mă asemăn cu o femeie frumoasă ce bucură inimile când e in floarea vieţii, ce-şi petrece nopţile veghind, când devine mamă şi se ofileşte de-atâta amar, când îmbătrâneşte, transformându-se într-un obiect dispreţuit de toţi… Ah, cât de ticăloşi şi de cruzi sunteţi voi, oamenii!...

Privirile lui vorbeau, trezind ecouri prelungi in sufletul meu, încovoiat sub povara milei pentru necuvântător. Când a închis ochii m-am îndepărtat in tăcere, să nu-l tulbur.

(din cartea “Aripile frânte”, Ed Minerva, Bucureşti 1989)

Ambiţie

sursa

Trei oameni la o masă, într-o tavernă. Unul era ţesător, altul tâmplar, al treilea plugar.

Spuse ţesătorul:

- Azi am vândut un giulgiu fin pe care am primit două bucăţi de aur. Să bem vin!

- Iar eu, zise tâmplarul, am vândut astăzi cel mai bun sicriu pe care l-am făcut. Vom mânca şi o friptură bună lângă vin.

- Eu am săpat doar un mormânt, zise plugarul, însă stăpânul meu m-a plătit dublu. Să mâncăm şi turte cu miere!

Toată seara vânzarea a mers bine căci ei comandară în multe rânduri vin, carne şi turte; şi toţi se veseliră.

Hangiul îşi freca mâinile de bucurie şi zâmbea nevestei lui, căci oaspeţii aveau dare de mână.

Când plecară luna se înălţase deja şi ei merseră pe drum cântând şi chiuind. Hangiul şi hangiţa rămaseră în pragul uşi, privind în urma lor.

- Ah, spuse hangiţa, ce oameni! Atât de generoşi şi de veseli! Numai de ne-ar putea aduce norocul asta în fiecare zi! Atunci fiul nostru n-ar mai fi nevoit să se spetească muncind în fiecre zi în tavernă. I-am putea oferi o bună educaţie, ca să devină preot!

(Kahlil Gibran, “Nebunul”)

Regele intelept, de Kahlil Gibran

Domnea odată în îndepărtata cetate Wirani un rege care era pe cât de puternic pe-atât de înţelept. Şi era temut pentru puterea sa şi iubit pentru înţelepciune.

Pe vremea aceea, în inima cetăţii se afla o fântână cu apă rece şi cristalină, din care beau până şi regele şi curtenii săi, căci nu mai era alta la fel. Într-o noapte, pe când dormeau cu toţii, veni o vrăjitoare şi turnă în fântână câteva picături dintr-o licoare fermecată, zicând: ”De-acum înainte, cine va bea din apa aceasta va înnebuni”.

În dimineaţa următoare toţi locuitorii cetăţii, mai puţin regele şi ministrul său, băură din fântână şi îşi pierdură minţile, întocmai cum spusese vrăjitoarea. În ziua aceea, oamenii adunaţi pe străzile înguste şi prin pieţe şuşoteau:

"Regele e nebun. Regele şi ministrul său au înnebunit. Nu ne putem lăsa cârmuiţi de un rege care şi-a pierdut minţile. Trebuie să-l dăm jos de pe tron".

Spre seară, regele ceru să i se aducă apă din fântână într-o cupă de aur. Şi când i se aduse, bău cu însetare şi îi dădu şi ministrului să bea din ea. Şi mare fu bucuria norodului, în îndepărtata cetate Wirani, căci regele şi ministrul său îşi recăpătaseră judecata.

(Kahlil Gibran - ”Nebunul”)

"Nebunul" este o colectie de parabole publicata in anul 1918, prima lui carte scrisa in limba engleza si publicata de editorul Alfred Knopf din New York, care l-a sfatuit sa isi schimbe numele din Khalil in Kahlil pentru a fi corect pronuntat in limba engleza.

Khalil Gibran - Jubran Khalil Jubran, Djubran Khalil Djubran (n. 6 Decembrie 1883 la Bsharri, Liban – d.10 Aprilie 1931, New York City, S.U.A.) a fost pictor, sculptor, poet, filozof, prozator si eseist libanez, unul dintre romanticii tarzii ai literaturii arabe.

Khalil se considera mai mult pictor si mai putin scriitor dar succesul si-l datoreaza in cea mai mare masura scrierilor sale. Poate ca nu a fost nici pictor, nici scriitor, ci pur si simplu a fost un spirit liber si curios care a sondat adancul sufletului omenesc.

In anul 1901 calatoreste prin Europa, cu un scurt popas la Paris, unde incepe sa lucreze la culegerea de proza "Spiritele rebele". Este excomunicat din cadrul comunitatii crestine maronite din care facea parte deoarece avea convingeri religioase prea flexibile si avea o pozitie impaciuitoare cu privire la religiile crestina si musulmana. A fost permanent preocupat de idealul dezrobirii tarii sale de sub asuprirea otomana.

Ramasitele sale pamantesti sunt trimise la Beirut, in 21 August 1931, si inmormantate in satul Bisharri, unde s-a nascut.

Opera sa poetica a fost tradusa in peste douazeci de limbi, iar picturile si desenele sale se afla expuse in galerii celebre din lume.

Altele:
Despre iubire, din volumul Profetul

Despre iubire, de Kahlil Gibran (din Profetul)

Almitra apoi a spus: Vorbeste-ne despre dragoste.

El isi inalta capul, invaluind cu privirea multimea, si o tacere adanca se lasa. Si cu glasul lui formidabil a spus: 

Cand dragostea va cheama, urmati-o,

Desi caile ei sunt abrupte si sinuoase.

Si cand aripile ei va invaluie, supuneti-va,

Chiar daca sabia-i ascunsa intre pene v-ar putea rani.

Atunci cand va vorbeste dati-i crezare,

Chiar daca vocea-i v-ar spulbera himerele,

Asemenea vantului de miazanoapte care pustieste gradinile.

Asa cum iubirea va poate incorona, ea poate sa va si crucifice.

Si asa cum va face sa cresteti, trebuie sa si reteze uscaciunile

Precum se ridica in voi, alintandu-va ramurile cele mai fragile care freamata in lumina soarelui

tot la fel va razbate pana in profunzimea radacinilor voastre, zdruncinand inclestarea lor cu pamantul.

Asemenea snopilor de grau, va aduna si va imbratiseaza.

Va treiera pentru a va descoji.

Va vantura spre a va curata de pleava.

Va macina pana la albirea fainii care sunteti.

Ca apoi sa va harazeasca focului sacru

Sa puteti deveni painea sfanta a nemuririi la ospatul divin.

Iata tot ce va da cu prisosinta iubirea, astfel incat sa va puteti cunoaste tainele inimii si sa deveniti astfel o

parte din inima Vietii.

Dar daca, stapaniti de indoiala, veti cauta doar tihna si placerea dragostei,

Atunci e mai bine sa va acoperiti goliciunea si sa iesiti din aria pulsatiei iubirii,

Spre a va intoarce in lumea fara anotimpuri,

Unde puteti rade, dar fara intreaga voastra bucurie

Si unde puteti plange, dar fara a va elibera vreodata amaraciunea prin lacrimi.

Iubirea se daruie si se ia doar pe sine.

Iubirea nu poseda si nu poate fi posedata;

Fiindca dragostei ii este suficient a iubi.

Cand iubesti, nu spune Dumnezeu este in inima mea, ci mai degraba, Eu sunt in inima lui Dumnezeu. 

Si sa nu credeti ca puteti croi singuri drum iubirii, fiindca iubirea, daca sunteti demni, ea insasi va ghida inima voastra.

Dragostea nu are alta dorinta decat sa se implineasca.

Dar daca iubiti si aveti dorinte, atunci acestea sa fie:

Sa va transformati in izvor ce-si canta melodia-n noapte;

Sa cunoasteti durerea prea marii duiosii;

Sa fiti raniti de propria perceptie a iubirii;

Sa va lasati raniti de bunavoie si cu bucurie;

Sa va treziti in zori cu inima inaripata

Si sa multumiti lui Dumnezeu pentru aceasta noua zi de iubire;

Sa va odihniti la amiaza si sa meditati la extazul din Iubire;

Sa reveniti la ora amurgului, impacati, acasa, multumind cerului

Apoi sa adormiti cu o rugaciune pentru cei dragi din inima voastra
si cu un cantec de lauda pe buze la adresa Lui.

Sursa: Sur l'Amour - unde sunt, in limba franceza, toate poemele din Profetul

(Nu dati cu pietre in traducator, va rog; orice ajutor e binevenit. Multumesc)

Profetul, publicata in anul 1923, este cartea care i-a adus lui K. Gibran notorietate internationala. Volumul a devenit foarte apreciat si cautat in anii ‘60  si generatii intregi de cititori au considerat-o (si poate o) vor considera cartea cea mai plina de iubire din cate s-au scris vreodata.