luni, 30 noiembrie 2015

As vrea sa va spun, si alte ticuri

sursa 
“As vrea sa va spun ca vremea se va incalzi usor in majoritatea zonelor tarii…”
“As vrea sa va spun ca femeia care si-a ucis pruncul mai avea trei acasa…” (trei ce mai avea acasa?)
“As vrea sa va spun” - asa isi incep recitarea mai toti jurnalistii de teren “profesionisti”. Oare nu-si dau seama ca tocmai ne spun, nu doar “ar vrea sa ne spuna”?

“Trebuie sa va spun ca barbatul care si-a ucis vecinul…” “Trebuie sa va mai spun…”
“Trebuie sa va spun” este un alt tic verbal al “profesionistilor”. De ce trebuie sa ne spuna? Poate ca nu vrem sa auzim despre oameni care ucid alti oameni si poate ca nu vrem sa auzim nici barfe despre unele persoane publice.
“Batranul” in varsta de 50 de ani si “batrana” in varsta de 53 de ani au facut sau au patit… Copii in varsta de 20 si un pic de ani, cu microfonul strans bine la piept, au impresia ca oamenii care au implinit varsta de 40 de ani sunt deja batrani. Daca ei ii spun tatalui “batrane” nu inseamna ca oamenii care au peste varsta de 40 de ani sunt batrani…
Din fericire, astfel de “ticuri” sunt din ce in ce mai rare in comparatie cu anii trecuti.

“Ce ati simtit?” e intrebat cate un om care scapa intreg dintr-un grav accident. Sau: “V-ati speriat?” intreaba cate unul pe cel care scapa intreg din vreun alt accident… “De ce vrei sa stii?” este singurul lucru ce-mi vine-n minte ca raspuns la astfel de intrebari.

Ii mai intalnim si pe aceia - putini, e drept - care au ca tic… repetitia pe baza de sinonime: “DN 7, adica drumul national 7, care e drumul national ce leaga capitala de orasul Nadlac este blocat”.

Unii au defectul logoreei: “barbatul, dupa ce a consumat alcool, alcool cumparat de la carciuma din sat, a baut acest alcool cu un bun prieten al lui care ii era si vecin, cei doi sarbatorind ziua unuia dintre ei, mai precis a barbatului gazda care a fost ucis nu cu una, nu cu doua, ci cu trei lovituri de cutit date de musafirul care a venit sa-l sarbatoreasca, infigand acest cutit in spatele barbatului sarbatorit, in casa din spatele meu, unde puteti vedea la lucru persoanele venite sa cerceteze, specialistii care s-au deplasat la faţa locului chemati de politistii alertati de vecina care a auzit scandalul si strigatele de cumplita durere ale celui care a murit in ziua in care ar fi implinit x ani, ucis fiind de cel pe care il credea bun prieten, dar care s-a dovedit a fi cel mai mare dusman”. (am improvizat in stilul unora) Observatie: omu' poate fi ucis cu o singura lovitura de cutit - celelalte nu-l ucid pe decedat, doar il gauresc.

“Oameni simpli”, “simpli cetateni”, “omul de pe strada”…
Poate mi se pare doar mie, dar tare fara sens este sintagma “oameni simpli”. Politicieni si oameni simpli, ingineri si oameni simpli, economisti si oameni simpli, consilieri si oameni simpli, ong-isti si oameni simpli, sefi de sindicat si oameni simpli… ca si cum primii ar fi cine stie ce elite in comparatie cu cei care au alte profesii, alte calitati… “Omului de pe strada” prefer sa nu-i comentez intelesurile…

Cel mai cel tic verbal al jurnalistilor “profesionisti” este minunatul: “atat deocamdata, va vom tine la curent”. Dar nu ne tin nici la curent, nici in curent pentru ca nu-i intereseaza, intotdeauna, ce se mai intampla intr-un caz sau altul.

De dragoste - de Sfantul Andrei

Sunt mai multe superstitii legate de noaptea Sfantului Andrei, dar m-am oprit doar la  cateva dintre cele legate de dragoste…
Se zice ca in noaptea de Sfantul Andrei fetele nemaritate ar putea sa-si vada ursitul - in vis, in oglinda, in apa…

O superstitie spune ca fata care, in noaptea de Sfantul Andrei (29 spre 30), sta goala intre doua oglinzi si cu o lumanare aprinsa si-ar vedea ursitul…
Acum… ce sa zic? Or exista fete care fac asa ceva? Adica, au nevoie de doua oglinzi mari, as zice… Fiecare o avea in casa doua oglinzi mari, dar cum le aduce impreuna, mai ales daca sunt pe usa de la sifonier sau prinse pe suporturi mari? Oglinzile de pudriera cred ca nu-s valabile…

duminică, 29 noiembrie 2015

Clubul cinefililor: Qu'est-ce qu'on a fait au Bon Dieu?

Intalnirea de la Clubul cinefililor pe pagina la Carmen in fiecare sfarsit de saptamana.

sursa
Un alt film vazut la recomandarea facuta de Carmen:
Qu'est-ce qu'on a fait au Bon Dieu? (2014), in traducere: Cu ce ti-am gresit noi, Doamne?
O comedie drama frantuzeasca in regia lui Philippe de Chauveron. Comedie?! E mult mai mult decat comedie; e ironie, si autoironie, dar si satira a vremurilor. Filmul reprezinta si o imagine a societatii franceze actuale care e posibil sa nu fie inteleasa foarte bine de cetatenii altor state, pentru ca nu e usor sa inveti sa traiesti cu multiculturalitatea - insa nu e mai putin amuzant.

Imaginati-va o masa de Craciun intr-o familie cu patru fete dintre care trei sunt casatorite: una cu un evreu, una cu un arab, a treia cu un chinez. familia Culorile unite ale Benetton - cum ii numeste un concitadin. Parintii fetelor sunt putin xenofobi si putin rasisti, dar nu s-au opus fericirii fiicelor. A patra fiica - inca nemaritata - e speranta lor de parinti catolici ferventi. Cand aceasta fiica le spune ca se va casatori cu un catolic bucuria care-i cuprinde aproape ca-i arunca… in depresie!

Familia Verneuil este una bine situata, cu oameni educati, catolici traditionalisti. Marie (Chantal Lauby) si Claude (Christian Clavier) isi iubesc fiicele foarte mult si le-au educat in spiritul tolerantei, al multiculturalismului, dar sotul ii mai reproseaza sotiei - referindu-se la gineri: “Iubiti-va unii pe altii!” Iata rezultatul!

Fiica ce urmeaza a se casatori alege sa le prezinte viitorul sot la masa intr-un restaurant. Cine-i asta, baiatul care parcheaza masinile? face tatal ochii mari. Iar mama, ii povestea mai apoi psihologului - la care a rugat-o preotul, insistent, sa mearga: Nu mi-ar fi rusine sa-mi plimb nepotii in parc, mi-ar fi rusine ca oamenii ar putea sa creada ca sunt servitoarea ambasadorului Gabonului.

Fiecare minut din film e amuzant, fiecare replica are spirit. Te distrezi de la inceput pana la sfarsit in compania familiei Verneuil. Cand primele trei surori si sotii lor afla ca si cea de-a patra se casatoreste toti se gandesc la acelasi lucru: Asta e ca Fukushima pentru parinti.

Cei trei gineri se inteleg bine, dar ii mai apuca si pe ei contrele cand se intalnesc, mai ales in prezenta socrului care face ce face si mai scapa cate o observatie rasista. Reunirea acestei familii e mai mult o intalnire antirasism, nu un pranz in familie.

E un film “politic incorect” - poate ca acest aspect il face atat de amuzant! Un film adorabil!

sâmbătă, 28 noiembrie 2015

M-am saturat de cei travestiti in politicieni

Constitutia, in anumite conditii, permite oricarui cetatean român sa aleaga si sa fie ales:
Art. 37 - Dreptul de a fi ales: (1) Au dreptul de a fi aleşi cetăţenii cu drept de vot care îndeplinesc condiţiile prevăzute în articolul 16 alineatul (3), dacă nu le este interzisă asocierea în partide politice, potrivit articolului 40 alineatul (3).
(2) Candidaţii trebuie să fi împlinit, până în ziua alegerilor inclusiv, vârsta de cel puţin 23 de ani pentru a fi aleşi în Camera Deputaţilor sau în organele administraţiei publice locale, vârsta de cel puţin 33 de ani pentru a fi aleşi în Senat şi vârsta de cel puţin 35 de ani pentru a fi aleşi în funcţia de Preşedinte al României.
sursa
Daca impotriva celor care aleg nu am prea multe de comentat am ceva de comentat atunci cand e vorba despre oamenii dintre care trebuie sa alegem nu pentru ca vrem sa alegem dintre ei, ci pentru ca trebuie sa o facem pentru ca ei ne sunt propusi. De ce sunt propusi?! Poate pentru ca au bani si sustin partidul care-i propulseaza? Poate pentru ca sunt oameni de paie?! Poate pentru ca sunt saraci - la propriu si la figurat - dar lacomi si obedienti? N-am idee… Cert este ca ceva ar trebui sa se schimbe in privinta celor dintre care trebuie sa alegem. Sa aiba macar bacalaureatul, nu sa-l obtina la varsta de 36 de ani dupa ce au obtinut diverse functii politice, si sa “urmeze” mai apoi cursurile a cate doua facultati, facand cate doi ani in unul (pentru ca e posibil si permis) si obtinand diplome de licenta si apoi de master in numai cativa ani cand ei nu au fost capabili sa obtina o diploma de bacalureat in anii cand prea multe - in afara de a invata - nu aveau de facut.
Desigur, exista multi oameni isteti care nu au obtinut o diploma de bacalaureat pentru ca nu pot invata pe de rost cantitati enorme de informatii, dar acestia vorbesc corect limba romana, ba mai stiu, corect, si macar cate o limba straina si nu vor spune in loc de “ejectat” “ejaculat”, nici “branconier” in loc de braconier. Ghinionul lor si, poate, al nostru, al celorlalti, dar fara (macar) diploma de bacalaureat n-ar mai trebui sa fie permise candidaturile.

Unii, ajungand la inchisoare, au scris carti… stiintifice, desi in realitate nu au dovedit ca au citit macar o carte cu poze. I-a lovit pe toti inspiratia, desigur. Inspiratie au multi alti cetateni români care publica pe rupte fel si fel de truisme, compilatii de prin diverse carti si/sau bloguri, traduceri de pe blogurile straine si românii care citesc doar cartile acestor scribareti dau pe spate, neputand recunoaste plagiatul si gratuland pe toti cei care critica o astfel de “opera” ca fiind invidiosi pe succesul “scriitorului”, dar cu acestia este alta poveste (legatura externa).

Cetatenii care vor sa fie alesi in functii politice ar trebui sa-si publice curriculum vitae si declaratia de avere inainte de a se inscrie pe liste sau imediat dupa ce s-au inscris, pentru a sti si noi cui oferim votul. Cei care se inscriu pentru anumite posturi sau functii trebuie sa aiba hartiile necesare pentru a fi eligibili inainte de a se inscrie sa candideze, nu sa le obtina in timp ce exercita o functie sau ocupa un post.

Poate ca de s-ar schimba legea electorala si nu s-ar mai permite candidaturara tuturor incultilor s-ar schimba ceva in bine si pe aici. Problema nu e ca unii n-au idee de limba româna, problema este ca acesti oameni - mai ales cei foarte tineri - nu stiu cum sa conduca o natiune. Ce poate face un copil in varsta de 23 de ani care ocupa un post de deputat? Nu e vorba ca ar fi prost, ci doar nepregatit pentru a raspunde de destinele unei natii. Desigur ca exista exceptii si un copil in varsta de 23 de ani ar putea da lectii unora care au trecut prin viata degeaba si au ajuns la varsta de 60 de ani sau mai mult, dar acestia nu prea aleg sa candideze la astfel de varste pentru ca au nevoie de mai mult timp pentru a-si contura cariera profesionala, pentru a se hotari ce doresc sa faca in viata pentru ei si pentru altii.

Unii ar spune ca ar insemna ingradirea unor drepturi ale cetateanului: dreptul de a fi ales. Nu e adevarat. Dreptul de a fi ales ramane, doar ca se schimba conditiile de eligibilitate. Poate ca ar fi si mai putini politicieni acuzati ulterior de plagierea lucrarilor de licenta, dar mai ales a lucrarilor de doctorat. E penibil sa vezi un agramat cu diploma de doctor. Adica… cine crede ca si-a luat pe bune diplomele? Nu si-ar fi obtinut nici diploma de bacalaureat, pentru ca nu ar fi putut promova la limba si literatura româna.

Nu avem nevoie nici de indivizi care au impresia ca sunt diferiti de “cetatenii simpli” si au nevoi mai mari si nici de cei care nu stiu care sunt statele membre U.E. sau care sunt puterile in stat. Poate ca la intalnirile cetatenilor cu cei care vor sa fie alesi ar trebui sa li se adreseze intrebari tehnice, de genul “care sunt atributiile presedintelui?” “care este rolul parlamentului, cate camere are si care sunt acestea?” Iar daca vin cu promisiuni sforaitoare ar trebui intrebati cum cred ei ca vor reusi sa-si indeplineasca promisiunea avand in vedere o opozitie politica puternica.

Si ar trebui sa se interzica “migratia” de la un partid la altul. E de inteles ca exista situatii in care cineva nu se mai simte compatibil cu gruparea pe care a ales-o, dar daca renunta sa aiba dreptul de a se inregimenta in alta grupare abia in urmatorul ciclu electoral.

Din intelepciunea unor politicieini:
Daniel Funeriu, fost ministru la Educatie, fara diplome echivalate in RO, asa cum orice alt cetatean e obligat sa faca daca doreste sa-i fie luate in considerare studiile din strainatate: Aşa cum scrie în DEX, cuvântul “coleg” este neutru, nu este de fel feminin.
Theodor Paleologu, fost ministru la Cultura: Motivul pentru care am intrat în politică e mânia, dar nu aia a lui Ahile din Iliada.
Marian Vanghelie: De cele mai multe ori, cei mai buni lideri sunt ăia care când deschideau frigiderul nu aveau nimic în frigider. As zice ca ar fi bine daca am reusi sa ne ferim, deocamdata, de acest gen de “lideri” - nu de alta, dar cei mai multi au dovedit ca ajunsi in functii vor sa-si umple frigiderul astfel incat sa le ajunga o mie de ani, desi nu reusesc sa formuleze corect o propozitie formata din subiect si predicat. Dupa spusele fiicei unui fost presedinte ales unii stiu sa formuleze fraze - dar chiar si asa, nu se dovedesc mai inteligenti decat altii.
Monica Macovei, fosta ministra la Justitie si multe altele mai apoi, acum europarlamentar: M-am gândit că, în multe feluri, eu semăn cu Nelson Mandela.
Ioana Petrescu, fosta ministra la Finante (o tanara speranta): E îmbucurător că oamenii mănâncă pâine şi foarte mulţi oameni săraci consumă acest aliment.
Gabriel Oprea, fost vicepremier si multe altele: Avem, în momentul de faţă, un număr de aproximativ două victime care au fost înecate.
Victor Ponta, fost prim-ministru si fost doctor in ceva, dupa o vizita in Afganistan: Dacă i-am convins si pe talibani să tragă cu racheta si pe americani să tragă alarma înseamnă că sunt foarte bun
De acord cu fostul presedinte de pana in 2014, dar ar trebui sa-si extinda afirmatia si la foarte multi dintre ceilalti politicieni: Eu nu sunt nici intelectual, nici altceva.

Nu stiu cum e in cazul altor cetateni, dar eu m-am saturat de indivizi travestiti in politicieni, fomisti care vor sa fie alesi numai pentru a se imbogati peste noapte din banii publici, prin ordonante de urgenta date in folos propriu si sub scutul imunitatii parlamentare.
Pe scurt: m-am saturat de parveniti si politruci.

miercuri, 25 noiembrie 2015

Manifestatii impotriva starii de urgenta

sursa
Din fericire, francezii au facut ce ma asteptam sa faca: s-au impotrivit, mai mult sau mai putin direct, instaurarii starii de urgenta.

Duminica, 22 noiembrie 2015, zeci de francezi au iesit sa isi manifeste (la Paris) nemultumirea cu privire la instituirea starii de urgenta. Sunt nemultumiti ca sunt permise meciurile si concertele, dar nu si manifestatiile. Au scandat pe strazi: “So-so-solidaritate cu refugiatii” - deoarece s-a vehiculat ideea ca unii dintre atentatori veneau din randul acestora. Au scandat si “Starea de urgenta, stat politienesc!” pentru ca in astfel de situatii multe dintre drepturile fundamentale ale omului sunt… suspendate.

Mitingul in discutie era anuntat inainte de atentate, fiind initiat pentru dreptul la adapost al refugiatilor - a declarat un manifestant, aratandu-se ingrijorat si cu privire la faptul ca Franta isi inchide frontierele, dar si cu privire la amalgamul facut intre teroristi si refugiati.
Un barbat in varsta de 75 de ani, manifestant si el, s-a declarat multumit ca tinerii nu se lasa in faţa starii de urgenta; “nu trebuie sa impiedice manifestatiile, numai in dictaturi se poate vedea asta” - a mai spus acesta. 

Miercurea fara cuvinte! Rece!

Fotografii pentru Miercurea fara cuvinte! (48) la Carmen, unde sunt invitati sa participe toti cei care doresc.
sursa fotografii: Brasov, orasul sufletului meu
HAPPY WW!

luni, 23 noiembrie 2015

Ambiţie

sursa
Trei oameni la o masă, într-o tavernă. Unul era ţesător, altul tâmplar, al treilea plugar.
Spuse ţesătorul:
- Azi am vândut un giulgiu fin pe care am primit două bucăţi de aur. Să bem vin!
- Iar eu, zise tâmplarul, am vândut astăzi cel mai bun sicriu pe care l-am făcut. Vom mânca şi o friptură bună lângă vin.
- Eu am săpat doar un mormânt, zise plugarul, însă stăpânul meu m-a plătit dublu. Să mâncăm şi turte cu miere!
Toată seara vânzarea a mers bine căci ei comandară în multe rânduri vin, carne şi turte; şi toţi se veseliră.
Hangiul îşi freca mâinile de bucurie şi zâmbea nevestei lui, căci oaspeţii aveau dare de mână.
Când plecară luna se înălţase deja şi ei merseră pe drum cântând şi chiuind. Hangiul şi hangiţa rămaseră în pragul uşi, privind în urma lor.
- Ah, spuse hangiţa, ce oameni! Atât de generoşi şi de veseli! Numai de ne-ar putea aduce norocul asta în fiecare zi! Atunci fiul nostru n-ar mai fi nevoit să se spetească muncind în fiecre zi în tavernă. I-am putea oferi o bună educaţie, ca să devină preot!

(Kahlil Gibran, “Nebunul”)

duminică, 22 noiembrie 2015

Clubul cinefililor: Hot Pursuit

Intalnirea de la Clubul cinefililor pe pagina la Carmen in fiecare sfarsit de saptamana.

Pana la acest film, recomandat de Carmen, nu auzisem de actrita Sofia Vergara si la vreo saptamana dupa ce am vazut filmul, azi, am vazut o stire la TV: actrita s-a casatorit noaptea trecuta, cu un nu-stiu-ce actor. Sofia o intruchipeaza pe Daniella Riva (fosta Miss Pătlagină), sotia unui interlop care urma sa depuna marturie impotriva unui alt mafiot, Cortez. Reese Witherspoon e Cooper, o politista incepatoare care facea totul “dupa manual”, fiica de politist, crescuta, practic, pe bancheta din spate a masinii de patrulare, trimisa cu un serif federal sa escorteze cuplul Riva la tribunal, pentru marturie.

Hot Pursuit (2015), cu titlul romanesc “Urmarire periculoasa”, e o comedie regizata de Anne Fletcher si are toate ingredientele necesare unui film de actiune comedie - as zice ca e si un fel de satira la adresa multor filme de actiune care desi nu se vor comedii pot fi considerate astfel prin ridicolul sau stupiditatea unor actiuni. E si ceva romantism dar se râde cu pofta.

Daniella Riva si politista Cooper trebuie sa se descurce in situatii care par fara iesire si trebuie sa se si suporte una pe cealalta.

Sunt multe scene marunte - sa le zic astfel - care te iau prin surprindere cu umorul si daca te prinzi mai tarziu râzi cu intarziere, ca-n bancul cu ardeleanul: ardeleanului sa nu-i spui bancuri joia, ca râde duminica in biserica.

E un film relaxant, amuzant, care-ti cere atentia, pentru ca nu stii de unde sare poanta, cu intorsaturi de situatii. Replicile, dar si nazbatiile politistei incepatoare, sunt hazlii tare. Un politist rigid nu poate decat sa amuze la un momnet dat, chiar si in realitate, deoarece in realitate faptele nu se deruleaza ca-n manual, dupa reguli stricte si teorii emise de diversi.

Tehnocratia - pe scurt

Politologul William Henry Smith, inginer din Berkeley (California) este cel care, la inceputul perioadei interbelice (1919, in lucrarea “Managementul industrial”), a introdus tehnocratia, ca teorie si denumire, printre ideile politice, iar J. Burnham a transformat-o in doctrina politica in 1940.

Tehnocratia preconizeza o organizare si o conducere a societatii pe baze rationale, stiintifice, cu accent pe ramurile productive. Teoria tehnocratiei sustine ca puterea sa apartina oamenilor de stiinta, organizatorilor si nu factorilor politici (parlament, guvern etc.), iar reprezentantii tehnocratiei sustin ideea statului tehnic (care s-ar numi tehnat), format din specialisti, care sa functioneze cu randament maxim si care sa inlature orice fel de dominatie politica. Intr-un tehnat orasele s-ar numi urbanate, si ar urma sa fie restructurate din temelii pentru a fi organizate ca “minicentre”: mai mult complexe de locuinte, fiecare cu scoala sa, magazinele sale etc., unde utilizarea automobilului n-ar mai fi atat de necesara, legate intre ele prin artere pentru trenuri de mare viteza, mijloace de transport in comun, limitandu-se astfel risipa de combustibil, poluarea mediului, altele, crescand productivitatea.

Calin Popescu Tariceanu a declarat, cu ocazia investirii noilor ministri ai României: “tehnocratia ucide democratia” si multi au sarit la beregata lui. Tehnocratia are toate sansele sa ucida democratia, mai ales intr-un stat precum România unde multi dintre cei care au bani si putere sunt foarte lacomi, foarte orientati spre sine. Puterea doctrinei tehnocratica nu se bazeaza pe un mandat din partea cetatenilor (tehnica legitimandu-se prin sine, zice J. Ellul), ci constituie emanatia unor competente strict profesionale ale unor specialisti care nu mai dau socoteala in faţa nimanui, in numele productivitatii maxime, deschizandu-se astfel calea spre regimuri dictatoriale.

Guvernarea tehnocratica e limitata la un grup restrans de specialisti care exercita functii de conducere nu pe baza de optiuni democratice, ci ca urmare a unor decizii pe care acesti specialisti le considera relevante pentru binele majoritatii. Acest fapt poate ajunge sa serveasca doar interesele unei minoritati.
Politicienii, in masura in care se mentin la putere, pot juca doar un rol nesemnificativ in procesul de adoptare a deciziilor deoarece acestea sunt legitimate de competentele specialistilor.

Intr-un stat tehnocrat deciziile politice sunt luate in virtutea unor “motivatii tehnice” deoarece “tehnica pura reprezinta interesele generale”. Noua “tehnica politica” rezerva atributii diferite de cele clasice, eliminand doctrinele numite de dreapta, de stanga etc. Statul invadat de tehnici moderne isi intemeiaza conceptia de guvernare pe exigentele acestor tehnici iar doctrinele politice nu pot decat sa justifice anumite actiuni si decizii, sa le prezinte ca fiind conforme cu idealurile sociale. Astfel, cetateanul apare ca neputincios in faţa acestei evolutii, dandu-si seama ca nu mai poate participa la conducerea statului. “In realitate” – spune J. Ellul – “cetateanul nu poate influenta cu nimic decizia administrativa. Se poate spune: cu cat creste importanta statului, cu atat se diminueaza cea a cetateanului” (Despre tehnocratie).

In opinia tehnocratilor institutiile statului trebuie concepute in functie de nevoile obiective stabilite de stiinta si care urmeaza a fi realizate in conformitate cu cerintele progresului istoric. In acest mod statul nu va avea functii politice, ci doar functii tehnico-organizatorice, ceea ce ar deveni la un moment dat o varianta a elitismului.
J. Burnham e intemeietorul “revolutiei manageriale” care va pune bazele managementului. Teza de la care porneste acesta e aceea a separatiei proprietatii si controlului, neimpartasind distinctia dintre proprietate si control, acestea neputand fi separate pentru ca “proprietatea fara control este o fictiune”. Clasa dominanta si conducatoare in societate, afirma el, detinand proprietatea detine doua drepturi fundamentale: de a controla accesul la principalele instrumente de productie si dreptul de distribuire a produselor rezultate. Managerii nu vor intra in posesia proprietatii propriu-zise. “Controlul asupra instrumentelor de productie e exercitat cumva indirect, pentru ca specialistii pun stapanire asupra statului, care e principalul proprietar, si vor controla principalele instrumente de productie. Statul va fi proprietatea managerilor si aceasta va fi suficient pentru a ocupa pozitia de clasa dominanta”.

Productivitatea sporita pe care o urmaresc tehnocratii duce, prin tehnologizare, la cresterea somajului, masinile inlocuind, treptat, munca omului, companiile nemaiavand nevoie de multi angajati, ceea ce le va aduce profituri mai mari deoarece scad cheltuielile cu salariile, in principal. Cu cat se va putea produce mai mult prin utilizarea tehnologiilor din ce in ce mai avansate, cu atat se vor accentua diferentele intre clasele sociale, asistand la o scadere a conditiilor de viata pentru marea majoritate a populatiei. E un paradox pe care tehnocratii il explica prin existenta sistemului economic al preturilor.
Productivitatea este data si de organismele modificate genetic…

Transformarea statului politic in unul tehnocrat nu presupune o revolutie sociala sau politica, ci numai o aplicare a tehnicilor stiintifice, in mod treptat, la toate nivelele de conducere sociala.

Stiinta si puterea politica ar trebui sa se afle nu in relatii de subordonare sau de excludere, ci in raporturi de conlucrare, de sprijinire si intelegere. N-ar trebui inlaturat factorul politic din conducerea societatii deoarece acesta constituie, teoretic cel putin, o emanatie a vointei cetatenilor, ci ar trebui sa existe o conlucrare intre politic si stiintific.
Doctrina tehnocratica face abstractie de factorul politic dar are si un caracter utopic.
Doctrina tehnocratica marcheaza un element de progres in gandirea politica dar aplicarea acesteia in practica poate fi benefica numai in masura in care nu se face abstractie de principiile politice ale democratiei, ale statului de drept.
 ***
Pentru mai multe info: Paul Dobrescu (“Tehnocratie si putere politica”, 1981), Marinescu Theodor (“Dezbateri ideologice”, 1973), Jacques Ellul (“The Technological Society”, 1964) s.a.
Sau pe net: wikipedia.org, rasfoiesc.com, politicaromaneasca.ro s.a.

joi, 19 noiembrie 2015

Cine sunt mercenarii si cine ii finanteaza?

Despre gruparea de descreierati care vrea (sa zicem) sa arunce lumea in bezna evului mediu intunecat se tot scrie de vreun an ca e formata din mercenari platiti de diferite state pentru a ocupa, in special campurile de petrol din anumite zone (ceea ce au si facut prin Siria si Irak) si mai apoi sa vanda acest petrol. De ce e cumparat? Pentru ca e necesar si statelor impotriva care s-au dispus anumite sanctiuni economice. In fine…

Circula o ironie, la un moment dat, cu privire la un individ mascat care aparea intr-o fotografie de grup si care avea un tatuaj specific armatei americane: “sterge-ti tatuajul armatei americane ca sa te cred ca esti cine zici ca esti”. Personal, nu cred ca un astfel de tatuaj poate constitui o proba, pentru ca ar fi putut fi lasat la vedere voluntar, sa induca in eroare oamenii. Dar la fel de bine ar putea fi adevarat.

Unele voci afirma ca acesti mercenari s-au desprins dintr-o alta grupare, una condusa de unul care a fost prins de americani, considerandu-l capul atentatelor din SUA in 2001, si - zic ei - trupul i-a fost aruncat din avion in ocean. Altii afirma ca gruparea a fost constituita de serviciile secrete israeliene…
O multime de pareri, dar pentru niciuna nu exista dovezi concludente - la nivelul meu, desigur - deci as fi irationala sa sustin o varianta sau alta… 

De cateva zile tot dau de articole prin presa in care scrie ca presedintele rus declara (la summit-ul G 20 din acest an, in Antalya, Turcia) ca sunt 40 de state care finanteaza gruparea de mercenari si intre aceste state sunt si unele din G 20. Ok… sa fie vorbe; dar de ce nu precizeaza care sunt aceste state?! Fara a le numi e doar barfa menita sa semene suspiciuni… Le-o fi numit pe undeva si n-am gasit articolul respectiv? Daca le-a numit si nu stiu, greseala mea - imi voi face autocritica.

Mai zice presedintele rus ca unele state finanteaza “civilii” de prin zonele aflate in ruina pentru a lupta impotriva mercenarilor, dar acesti civili trec de partea gruparii pentru ca li se ofera mai multi bani. Aici tind sa ii dau dreptate… Nu stiu daca chiar sunt finantati civilii (desi e credibil) dar sunt sigura ca pentru bani multi unii si-ar vinde nu doar mama…

Dovezi concludente - la nivelul meu, desigur - ca x sau y finanteaza gruparea nu exista; cel care pretinde ca stie cine finanteaza nu da nume… Atunci, de ce mai face afirmatii? Sa nu arunce lumea-n aer? Lumea e oricum… in aer. Sa schimbe unele aliante si sa strice altele? Franta a trimis soldati in Siria inainte de atentate iar acum a bombardat la greu zona, alaturi de Rusia. Franta a evitat mult timp implicarea armata in zona fierbinte…

G20 inseamna Grupul celor 20 de ministri ai finantelor si ai guvernatorilor bancilor centrale (Group of Twenty Finance Ministers and Central Bank Governors). Este un forum creat in anul 1999, dupa crizele din Asia si Rusia, pentru a reuni economiile dezvoltate si marile economii emergente*. Din acest forum fac parte: Marea Britanie, Germania, Franta, Italia, SUA, Canada, Japonia, Rusia (statele care compun zona dezvoltata a economiei mondiale) si Argentina, Brazilia, Mexic, China, India, Australia, Indonezia, Arabia Saudita, Africa de Sud, Coreea de Sud, Turcia (statele care compun zona emergenta a economiei mondiale); din forum mai fac parte reprezentanti ai Uniunii Europene, ai Fondului Monetar International si ai Bancii Mondiale. Pe scurt: un grup de ministri de finante si guvernatori ai bancilor centrale din 20 de economii: 19 ale celor mai mari economii nationale plus Uniunea Europeana plus reprezentantii FMI si ai BM.

Fostul presedinte american, George W. Bush a propus pentru prima data, in 2008, o intalnire a grupului la nivel de sefi de stat si de guvern, pe agenda de atunci fiind subiectul crizei financiare mondiale care se prefigura. Se stie cum (n-)au gestionat prea bine criza si de atunci G 20 a devenit mai mult decat o adunare de ministri…

La cine zboara gandul imediat?! La Arabia Saudita, desigur, despre care s-a mai afirmat ca face si drege plus ca e un stat religios fundamentalist. Dar gandul ar putea zbura si la China, despre care se spune ca ar fi facut un pas in spate in relatia cu Rusia. Dar si la Germania, al carei sef de guvern e aratat cu degetul in ultimele zile mai ales… Dar ar putea fi si Turcia… Sau, poate, e doar o perdea de fum menita sa agite spiritele, avand in vedere ca pe la inceputul lunii octombrie NATO a anuntat ca e pregatita sa trimita trupe in Turcia pentru a-si apara aliatul, dupa recentele violari ale spatiului aerian de avioanele rusesti care au bombardat Siria (scria Reuters). Marea Britanie a anuntat si ea ca Londra va trimite militari in Polonia, Letonia, Lituania si Estonia ca urmare a cresterii tensiunilor dintre Vest si Rusia, tot in urma atacurilor aeriene ale Moscovei in Siria (scria The Guardian).

Ar trebui sa mai retinem ceva:
1) Siria, in ceea ce priveste zacamintele, se afla intre primii 15 mari producatori de energie, iar descoperirile recente de petrol si gaze naturale fac din acest stat un jucator si mai important decat era;
2) Rusia are o baza militara in portul sirian Tartus, care-i e utila in a controla acea zona a marii Mediterane.

In concluzie: o fi cineva care stie cine sunt acesti mercenari si cum isi finanteaza actiunile, dar nu ni se va spune si noua… pentru ca noi suntem “masa de manevra”. Daca ni se va spune ceva, totusi, de unde stim ca e adevarat? Ii credem pe cuvant?
Multi vorbesc despre razboi… Cine impotriva cui lupta, de fapt?!
**
Nota. *Economie emergenta = economie nationala aflata la inceputurile dezvoltarii sale capitaliste. 

miercuri, 18 noiembrie 2015

marți, 17 noiembrie 2015

Acuzatii nemeritate

Cat de goi sufleteste trebuie sa fie oamenii care critica pe aceia care inteleg sa arate un semn de minima consideratie pentru durerea altora? Nu simti sa faci un gest nu-l fă! Dar nu critica pe cei care fac un gest (oricat de marunt) in care pun suflet...

Pentru ca unii au ales sa afiseze drapelul Frantei la poza de profil pe retelele de socializare altii i-au etichetat ca ipocriti si altii au aplaudat pe cei care afirmau asta. Ei au inteles ca-i ipocrizie. Asa sa fie. Pe langa faptul ca e un semn de solidaritate pentru victimele terorismului e si un semn de solidaritate in lupta impotriva terorismului… terorism care nu are nationalitate, nu are religie…

“Ei n-au facut-o pentru noi; noi de ce sa o facem pentru ei?” e una dintre bazaconiile care circula pe net. Interesanta opinie, care se poate traduce: daca a murit capra mea de ce sa nu moara si cea a vecinului? Din punctul meu de vedere, o fapta buna, un gest nobil nu se fac in schimbul a ceva, in asteptarea a ceva, ci se fac pur si simplu. Dar ce stiu eu despre ce-i vorba in morala, in filosofia crestina? Ochi pentru ochi, si lumea va deveni oarba, zicea Gandhi.

Clubul cinefililor: Man Up

Intalnirea de la Clubul cinefililor pe pagina la Carmen in fiecare sfarsit de saptamana.

Dati-mi o comedie! Dati-mi o comedie! E tot ce reuseam sa articulez zilele acestea - cand simt ca ma copleseste tristetea caut filme de comedie sau de actiune sau citesc bancuri.
Aia nu, aia nu, aia vazut, aia nu… Si, in final, cineva m-a convins sa vad o comedie romantica! Comedie romantica?! A fost cea mai faina comedie romantica pe care am vazut-o vreodata! E drept, nu prea am inclinatie pentru filmele romantice in general, dar cateva comedii romantice bune am vazut - dintre toate, aceasta mi-a placut cel mai mult.

sursa
Man Up (2015), e un film britanic in regia lui Ben Palmer. Nu stiu ce sa scriu despre film…
Un el: Jack (Simon Pegg) si o ea: Nancy (Lake Bell); un el si o ea, ca in orice film romantic… El in varsta de 40 de ani, parasit de sotia care-l inselase si dupa care inca plangea, desi trecuse mai mult de un an - sau, poate, deplangea sentimentul pe care l-a cunoscut cand si-a intalnit sotia… Ea, o zapacita in varsta de 34 de ani, cinica, dezamagita dupa o relatie de sase ani si o pauza de relatii de patru ani.

Un el, o ea si o "intalnire oarba" sub ceasul din gara Waterloo, cu o carte anume ca semn de recunoastere.
Cand “astrele se aliniaza” in favoarea cuiva nimic nu le mai sta in cale celor pentru care “astrele lucreaza”. Ce frumos; nu? Se mai intampla. Jack intalneste "alta fata" si are cea mai amuzanta si nebuneasca zi din viata lui.

luni, 16 noiembrie 2015

Hm! din Franta

sursa
Ura a cauzat multe probleme in lume, dar n-a rezolvat vreuna (Maya Angelou)

Ce urmeaza acum?! E destul de simplu de banuit: noi "reguli de societate”- perchezitii domiciliare si corporale ori de cate ori exista o suspiciune/reclamatie cu privire la unele persoane, cetatenii fiind incurajati sa reclame la autoritati orice activitate care li se pare suspecta; supravegherea convorbirilor, a corespondentei electronice (chestiuni care se intamplau si in Franta, dar n-au avut efectul scontat pentru ca ucigasii au gasit alte metode de a pastra legatura si de a coordona atacurile).

Presupun ca supravegherea in masa va fi posibila pentru ca cetatenii nu vor mai avea dreptul sa se impotriveasca deoarece se va invoca obligatia de a veghea la siguranta cetatenilor. Cine se impotriveste va fi arestat si condamnat - la inchisoare sau amenda, in functie de “gravitatea” faptei.

In SUA, conform Patriot Act, lege data dupa septembrie 2001, intre altele, cetatenii retinuti/arestati sub suspiciunea de terorism nu au dreptul la avocat… Multe abuzuri au avut loc in anii imediat urmatori dupa 2001…

Presupun ca, un timp, intrunirile, adunarile vor fi interzise? Franta a activat o lege din 1955: starea de urgenta - cetatenii nu au voie sa-si paraseasca locuintele dupa lasarea serii pana cand se lumineaza. Or fi interzise si concertele, competitiile sportive, adunarile la rugaciune si altele de gen?

Unele voci franceze anunta dorinta expulzarii imamilor. Vor interzice curand orice manifestare religioasa, indiferent de religie?! Desigur… dar nu imediat si nu prea abrupt. Vor sustine ca piedica in calea adevaratei fericiri este religia - oricare ar fi aceasta. N-a sesizat nimeni agresivitatea unora impotriva religiei, in ultimul timp? Dogma si credinta sunt chestiuni diferite...

Apoi, din Franta, masurile se vor extinde - cu titlu de obligatie - asupra tuturor statelor membre U.E.

Celelalte state membre U.E. nu vor mai avea dreptul sa negocieze cati emigranti vor primi… “Amenintarile” au fost deja lansate.

Legile Big Brother instituite in Franta dupa atacul de la inceputul anului, la redactia Charlie Hebdo s-au dovedit inutile, asa cum s-au dovedit cele din Marea Britanie, in iulie 2005 - vor fi inasprite? Paza de la stadion - unde era prezent si presedintele republicii - n-a reusit prea bine sa tina departe un atentator - numarul agentilor va creste si, eventual, soldatii vor defila prin marile orase mai ceva ca in zona aeroportului din Cairo. Probabil ca si stagiul militar va redeveni obligatoriu in statele unde nu mai este…

Se intareste alianta Franta-Rusia in lupta impotriva terorismului (in Siria) si toate statele membre NATO vor fi obligate, din nou, sa trimita soldati in “zona de conflict”, pentru ca presedintele Republicii Franceze a declarat atentatele ca fiind “acte de razboi”. In 2001 a mai facut-o un presedinte: Bush, si mare bine a facut omenirii declansand razboaie cam peste tot in Orientul Mijlociu. Acum, ca statele au inceput sa cam refuze implicarea armata in zona… se intampla din nou sa fie obligate.

Industria muzicala pregateste noi reguli: vor fi mai multi politisti, pentru siguranta cetatenilor - erau destui si la stadionul unde se desfasura meciul Franta-Germania si unde era chiar presedintele republicii prezent - si un ucigas a reusit sa se arunce in aer si sa ucida oameni…

In Elvetia, musulmanii nu mai au voie sa construiasca minarete…

Mass media din intreaga lume prezinta, din nou, scene cu atrocitatile facute de “musulmani”, fara a se preciza ca respectivii criminali sunt un procent foarte mic in comparatie cu intreaga populatie musulmana de pe glob si prea multi cetateni au ideea (fixa) ca toti musulmanii sunt teroristi - de-ar fi asa n-ar mai fi decat musulmani, pentru ca sunt mai mult de un miliard, asa ca le-ar fi usor sa schimbe lumea daca ar fi toti teroristi… Se mai spune ca toti musulmanii vor Sharia - e gresit, voit, pentru ca nu e real, ba chiar destui musulmani nu cred in “lumea lui Dumnezeu”. Si chiar de ar fi toti de acord sa traiasca sub Sharia aceasta nu inseamna violenta.

Categoric ca e nevoie de securitate, dar chiar cu orice pret? Chiar cu pretul incendierii taberelor de refugiati, cu incendierea locuintelor musulmanilor care-si vad de viata lor?

Presupun ca toate atrocitatile care au loc in lume sunt, de fapt, pentru bani si/sau putere, insa scopul e bine disimulat in “chestiuni religioase”… si zgandarind populatiile se poate obtine rezultatul urmarit.

sâmbătă, 14 noiembrie 2015

O lacrimă…

şi o altă lacrimă, şi multe lacrimi… care nu reuşesc să ducă tristeţea cu ele.
Pentru Bucureşti, Cairo, Beirut, Paris, Londra, Madrid, New York, pentru…

Lacrimile sunt cuvintele pe care inima nu le poate rosti…

În ziua când cineva moare inima celor care l-au iubit se fărâmă, într-o clipă, în mii de bucăţele, bucăţele pentru care e nevoie de ani să fie adunate, şi nu întotdeauna le mai găsim pe toate… Uneori nu avem nici timpul necesar adunării bucăţelelor, pentru că iar se întâmplă ceva şi rănile se deschid înainte de a avea timp cicatricile să se vindece. O altă bucăţică de inima se pierde…

Viaţa i-a lovit crunt, (şi) în ultimele săptămâni, pe mulţi dintre semeni… Pe mulţi ne-au speriat aceste lovituri dar suferinţa celor direct implicaţi n-o vom putea înţelege, nu putem şti ce simt ei, cei care au pierdut fiinţe dragi sau au în suferinţă fiinţe dragi; nu putem şti ce simt ei, dar atât cei răniţi, cât şi oamenii care au pierdut pe cineva drag, nu ar trebui numiţi supravieţuitori, ci războinici, pentru că ei luptă acum cu durerea şi, poate, cu furia neputincioasă… Şi le doresc din tot sufletul să fie învingători.

Clubul cinefililor: The Legend of Omar Khayyam

Intalnirea saptamanala la Clubul cinefililor gazduit de Carmen, unde vin cu un film recomandat de karmapolice aici: http://cybershamans.blogspot.ro/2015/10/filmul-de-weekend-legend-of-omar-khayyam.html
Am intarziat sa il vad pentru ca aveam nevoie de o seara linistita, in care sa-l savurez, pentru ca Omar Khayyam e numai unul; dupa ce l-am vazut nu am stiut sa il cuprind in cuvintele pe care le am in vocabular… :)

sursa 
The Keeper. The Legend of Omar Khayyam (2005), in regia lui Kayvan Mashayekh, ilustreaza o particica din viata aventuroasa a astronomului, matematicianului, filosofului si poetului persan Omar Khayyam. E o legenda in care sunt impletite fapte istorice - cat e legenda si cat e istorie nu sunt in masura sa afirm pentru ca izvoarele cu privire la viata poetului se contrazic (nici chiar anul nasterii nu e cert, ci stabilit cu aproximatie).

Povestitorul ii informeaza pe spectatori ca in fiecare familie musulmana este desemnat un reprezentant care sa invete si sa transmita urmasilor traditia, pentru a nu se pierde, oriunde membrii familiei ar ajunge sa traiasca.

Un puşti in varsta de 12 ani, Kamran (interpretat de Adam Echahly) afla ca unul dintre stramosii sai a fost Omar Khayyam (interpretat in film de Bruno Lastra) si vrea sa afle povestea, sa o poata transmite mai departe. Dorinta de a afla sfarsitul povestii il impinge sa utilizeze un pasaport care nu e al lui, sa falsifice semnatura mamei pe acordul de a face singur calatoria din America spre Marea Britanie pentru a citi o carte cu poeziile lui Khayyam pe care o aristocrata (interpretata de Vanessa Redgrave) o avea in familie din mosi stramosi. Apoi calatoreste in Iran, sa afle sfarsitul povestii de la bunicul sau foarte batran si bolnav.

miercuri, 11 noiembrie 2015

vineri, 6 noiembrie 2015

Neintelegeri, subintelegeri, gresite intelegeri

E greu de crezut ce aud, vad si citesc zilele acestea. Unii au inteles ca tragedia din 30 octombrie s-a intamplat din cauza ca unii canta rock si altii asculta! Mai putin se vorbeste in anumite cercuri despre indiferenta, lacomie, neglijenta si toate celelalte. O singura cauza: muzica rock. Ar fi de râs daca nu ar fi de plâns.

Imi place muzica rock si ascult cu placere. Nu-mi plac toate genurile de rock - death rock, de exemplu, nu-mi place sa ascult, pentru ca nu imi place cum sunt interpretate cantecele. Nu-mi plac unele manifestari ale unor interpreti de rock - sunt exagerati multi dintre cei tineri pentru ca au de “luptat” cu titanii genului, cu trupe precum Deep Purple, Pink Floyd, Black Sabbath, Queen, Metallica, Manowar si multe altele. Nu-mi place orice trupa si nu-mi place orice melodie chiar daca e cantata de cantareti favoriti… Unele balade rock sunt, din punctul meu de vedere, arta. Sunt cativa chitaristi din trupe rock a caror performante ating fiinta… si nimic nu e intunecat in interpretarea lor…
David Gilmour, Roger Waters, “Comfortably Numb”
https://www.youtube.com/watch?v=G_MXLI5hyEc
Inca de la aparitie, rock-ul e considerat o forma de manifestare dedicata diavolului doar pentru ca, probabil, in cantecele rock nu auzi despre obedienta, despre capete plecate pentru ca sabia sa nu le taie, ci auzi despre libertatea spiritului, despre descatusarea fiintei de prejudecati, despre libertate si autodeterminare, despre dorinta si puterea de a lupta pentru a realiza ceea ce iti doresti. Ca orice fiinta umana, cantaretii de rock sunt raspunzatori pentru ceea ce spun, dar nu raspund pentru ceea ce cred unii ca au inteles. Iar despre membrii trupei care a sustinut concertul in seara cand a avut loc tragedia nici nu se poate afirma ca ar avea versuri care sa-i indemne pe oameni la “rele”, dar cei care vorbesc nu au ascultat - sau macar sa fi citit - versurile cantecelor.

Comunistilor le-a fost teama de mesajul cantecelor rock: trupele nu aveau ce cauta sa concerteze in România si nici la radio nu se auzeau altfel decat rar si numai anumiti interpreti, si anumite texte; dar multi parinti aveau discuri de vinil cu melodiile unor trupe rock, benzi de magnetofon si mai tarziu casete. Rockerii autentici nu se supun autoritatilor doar pentru sunt autoritati; ei vor ca autoritatile sa lucreze in favoarea cetatenilor; sunt oameni cu principii si valori puternice si greu de ingenuncheat. Intr-un fel, rockerii sunt “rezistenta” impotriva sistemelor corupte, a prejudecatilor etc. pe care daca nu le pot schimba, inlatura, le critica asa cum stiu ei: cantand.

Manowar - Heart of Steel, de exemplu, nu indeamna la rau, ci indeamna la lupta cu sine si pentru a-ti indeplini idealurile, la speranta ca mereu exista o a doua sansa cat timp nu renunti; sa nu te temi de moarte, sa nu regreti trecutul... sa mergi inainte, pentru ca esti nascut cu o inima de fier. Textele melodiilor rock sunt, in general, metafore (uneori hiperbole)... Fiecare intelege ce poate, ce vrea, ce simte ca i se potriveste.

Ce-mi imaginez eu ca fac interpretii de rock si muzica lor, in general?! Ilustreaza iadul in care suntem, uneori, pe Pamant, dar si cum ar putea fi cel pe care il amintesc unii clerici; ilustreaza iadul din sufletul omului, alteori… In cantecele lor, rockerii striga durerea, neputinta uneori, frustrarea… De cate ori n-ai fi vrut sa spui, rastit, tot ce-ti trece prin minte? De cate ori n-ai fi vrut sa-ti urli durerea sufletului?! N-o facem, pentru ca suntem constransi de anumite reguli sociale - rock-ul ofera ocazia de a elibera aceste sentimente negative. In cantecele si manifestarile lor ilustreaza cuşca in care traim toti, uneori, lanturile impuse de societate…

Sa zicem - de amorul discutiei! - ca cei care carora le palce muzica rock sunt satanisti. Absurd, dar sa zicem… Multi sunt tineri si foarte tineri, deci au prins si vremea cand religia era obligatorie in scoli. Oare nu inseamna aceasta ca cei despre care se presupune ca trebuie sa ii ghideze si sa ii ajute sa pastreze calea dreapta au dat gres in misiunea pe care si-au asumat-o?! Cine e vinovat ca nu a stiut sa semene, adanc, samanta credintei?!

Un lucru e cert: nu se razboieste cineva cu credinciosii sau cu Biserica, ci cu aroganta si autosuficienta unora, cu vulgaritatea si intoleranta.

Declara parintele Ioan Florin, ca o critica la adresa unora dintre reprezentantii Bisericii:
[...] “Am fost trimisi de Mântuitorul sa scoatem demonii din oameni, dar ajungem adesea sa-i starnim noi insine in ei prin purtarile noastre. Cand nu se suie ceva pâna la nasul nostru, am gasit explicatia: sunt obraznici, nu stiu cum sta treaba cu teologia. Noi suntem subtili, mistici, insusi Dumnezeu ne da like pe feisbuc, ei sunt prosti, manipulati, nu inteleg nimic, nu stiu ce e un trafalete, nu stiu cum ar trebui sa arate ora de religie, nu stiu unde sa se roage si cum se fac pomenirile pentru morti, nu stiu cata milostenie face Biserica”. [...]

Poate ca sunt necesari mai multi preoti cu har si mai putini cu masini de lux; mai multi preoti alaturi de oameni nu doar cu vorba, in drum spre parcare...

Imi place muzica rock si n-o sa-mi cer scuze pentru asta. :)

joi, 5 noiembrie 2015

Calitate de angajator

Calitatea nu este niciodată un accident, este intotdeauna rezultatul unui efort de inteligenta. (John Ruskin)

Prin România, prea adesea, cand e vorba despre chestiuni serioase, unii, cand spun “angajator” se gandesc la “dusman” si, uneori, chiar asa pare… Probabil ca prin alte multe state e la fel, dar ma intereseaza ce e la mine in ţară, nu la altii.

In 30 octombrie 2015, trei angajati ai Oracle si-au pierdut viata si alti sapte au fost raniti, fiind spitalizati - sustin angajatii corporatiei. Seful Oracle România a transmis un mesaj de condoleante familiilor celor decedati si si-a afirmat suportul atat pentru aceste familii cat si pentru familiile celor raniti.

Safra Catz, director general al companiei (CEO) din septembrie 2014, a sosit in weekend la Bucuresti sa fie alaturi de familiile indoliate si de victimele tragediei de la club. Conform publicatiei Fortune, Safra Catz (n. 1.12.1961) se afla pe locul 12 in topul celor mai puternice femei din lume.

Pentru aproape patru decenii Oracle Corporation, o companie multinationala americana, a fost lider de piata in domeniul IT, fiind specializata in conceperea si comercializarea de componente hardware si de solutii pentru companii si organizatii. Din punct de vedere al veniturilor, Oracle se afla pe locul 3 in topul companiilor de software la nivel global, dupa Microsoft si IBM. Compania este prezenta si in Romania, din anul 1995.

Ca toate marile companii care se respecta, e implicata si in viata sociala din S.U.A. si din lume; de exemplu, prin donatii caritabile si activitatile fundatiei Oracle Education Foundation, compania a depus eforturi mari pentru a extinde accesul la educatie si la tehnologie pentru studentii din India si nu numai. Prin programele sale educationale (Oracle Academy si Oracle Education Foundation) pregateste studentii pentru succes in viata si in cariera profesionala; se implica in protejarea mediului si in viata sociala lucrand pentru a imbunatati calitatea vietii in comunitatile unde isi desfasoara activitatea prin granturi (finantari nerambursabile), sponsorizari si voluntariat. Anual, compania doneaza milioane de dolari organizatiilor non-profit din intreaga lume.

miercuri, 4 noiembrie 2015

marți, 3 noiembrie 2015

Propaganda electorala

Aurelian Pavelescu, presedinte al Partidului National Taranesc Crestin Democrat, afirma pe contul sau de pe o retea de socializare ca doliul national nu se justifica pentru cei care au murit cazand victime indiferentei multora cu atributii in a veghea la siguranta cetatenilor.

El zice ca doliul national decretat a fost o decizie politica. Eu zic: o fi fost, dar e un gest care ar putea consola - chiar daca infim si mai mult la nivel subconstient - familiile, prietenii celor care au murit.

Acelasi mai afirma: acest tip de manifestari sunt inacceptabile, pentru ca au decazut in promiscuitate. O afacere mizera, de fapt - insa nu-mi dau seama la ce se refera: la sarbatoarea de Halloween sau la spectacolele rock?
Si nu se lasa: Ar trebui decretat un doliu pentru ca exista doliu national, ca este posibil asa ceva... Poate, pentru starea prin care trece o mare parte din tinerimea română, care, cand ţara trece prin cea mai mare criza din istorie, se afunda in promiscuitate: o generatie, a câta, pierduta.

Domnul acesta la care ma refer n-a avut - in mod sigur - curiozitatea sa citeasca versurile melodiilor daca nu ii place stilul muzical! Dar scrie despre promiscuitate si despre generatie pierduta - reprezentanti din aceasta “generatie pierduta” au dovedit ca stiu si pot fi solidari cu cei aflati in necaz, au dovedit ca stiu sa articuleze fraze si nu se incurca rostind o propozitie formata numai din subiect si predicat, cum se intampla multora dintre “alesii poporului”. Avand in vedere ca majoritatea hotaraste “alesii”… 

Promiscuitatea, desigur: majoritatea celor prezenti acolo sunt absolventi de liceu cu bacalaureat, absolventi de studii superioare, unii cu specializari peste hotare; tot acolo a fost ranit un medaliat cu aur la olimpiada internationala de matematica din acest an…
Familiile din care provin tinerii care fac (sau faceau, din pacate) parte din formatia care a sustinut concertul (dar si ceilalti interpreti de muzica rock ce se aflau pe acolo) provin din familii organizate, unde regula e iubirea, nu bataia “rupta din Rai”… Arhitecti, erau acolo, si ingineri, si artisti din mai multe domenii…
Oamenii care au fost prezenti in acel club sunt oameni care contribuie (au contribuit) la bunul mers al societatii pentru ca mai toti munceau si plateau taxe - si chiar de n-ar fi asa, tot n-ar merita sa fie improscati cu noroi pentru ca iubesc muzica rock si / sau vor sa se distreze de Halloween.

Multi dintre cei care arunca acum cu piatra sunt dintre cei care l-au votat candva pe Iliescu in procent de 80% si care ovationau: “Cand Iliescu apare, soarele rasare!”? Sunt dintre cei care strigau: “Noi nu gandim, noi muncim!”? Sunt dintre cei care strigau: “Moarte intelectualilor!” si ii ovationau pe minerii chemati sa bata tot ce le iesea in cale? Cei care arunca azi piatra ar putea fi si urmasi ai celor descrisi mai sus, educati in acelasi spirit al intolerantei? Cei care arunca primii piatra sunt cei care nu suporta pe aceia care gandesc independent de majoritate, pe aceia care sunt diferiti de ei si care poarta pantaloni stramti sau fuste scurte, au parul lung si barba mare si mai multe tatuaje…

Domnul acesta care a ajuns sa conduca un partid fantoma cred ca a urmarit prin declaratie sa-si alature aruncatorii de pietre; s-a pronuntat din interes pur politic nu in interesul adevarului, cum pretinde… pentru ca legea nu are doar litera are si spirit, iar dumnealui ar fi trebuit sa stie foarte bine asta.
* * *
Si in timp ce acest român vorbea de rău gestul guvernului nostru, guvernul bulgar a declarat 3 zile de doliu naţional din solidaritate cu poporul român. Presedintele Republicii Moldova, insa, nu a stiut sa raspunda la intrebarea jurnalistilor: de ce nu a fost instituita o zi de doliu national din solidaritate cu "fratii de peste Prut"...?

Actualizare: Intre timp, politicianul a sters postarea.

Clubul cinefililor: The 100-Year-Old Man Who Climbed Out the Window and Disappeared

O noua intalnire la Clubul cinefililor unde membrii - prezenti si viitori - se intalnesc pe pagina la Carmen la fiecare sfarsit de saptamana.

Allan: Toata lumea a ţipat la mine, de la feroviari la dictatori. Chiar si mama a ţipat - nu-mi mai amintesc ce, dar a ţipat. Si eu am ţipat, cred, pentru ca asta faci cand te nasti si privesti in jur.

sursa
The 100-Year-Old Man Who Climbed Out The Window And Disappeared (2013), in regia lui Felix Herngren, adaptat dupa romanul de debut al lui Jonas Jonasson, publicat in anul 2009, devenit cel mai bine vandut roman din Suedia in 2010 si best sellers international in 2012, este o comedie exploziva, o fabula super faina, la care nu ma asteptam cand am accesat acest film, dar poantele au inceput in primele 20 de minute asa ca n-am renuntat sa il vad, si tare bine mi-a facut filmul.

Allan Karlsson (interpretat de Robert Gustafsson) este un batran care a avut o viata aventuroasa, ajungand sa danseze cu Stalin, sa-l ajute pe Oppenheimer la bomba, sa stea la masa cu vicepresedintele Harry S.Truman, sa evadeze din gulag impreuna cu fratele lui Einstein, ajungand spion dublu pentru rusi si americani, prietenul generalului Franco si multe altele.