sâmbătă, 28 februarie 2015

Pisica in expresii. Zicale cu pisici

Originea unor expresii


A trai sub piciorul pisicii inseamna a permite cuiva sa te controleze. Expresia isi are, probabil, originea in jocul pisicii cu soarecele, inainte de a-l ucide.

Curiozitatea a omorat pisica – poate deveni primejdios daca investighezi prea departe. Oricine a vazut o pisica incercand sa treaca pe partea cealalta a unui drum foarte circulat intelege sensul expresiei.
Pisica e unul dintre animalele foarte curioase si care pare ca vrea sa experimenteze totul. Expresia se utilizeaza atunci cand vrem sa atentionam pe cineva sa fie atent cand se aventureaza prea departe.
Se spune ca initial expresia a fost grija a omorat pisica si isi are originea in sec. XVI – a-ti face prea multe griji poate duce la boala si chiar la moarte timpurie. Ideea era ca despre pisica se stie ca este foarte atenta si precauta. Mai apoi, “grija” s-a transformat in “curiozitate”.
Mai multe amanunte despre originea expresiei veti descoperi pe blogul Zinei:

Pisica moarta. Sintagma se refera la situatii in care ceva nu pare in regula. Expresia ar putea sa-si aiba originea in pescuitul de somn (peste), unde plasele se verificau zilnic iar daca se intampla sa existe un peste (somn) mort insemna ca ceva nu e in regula. Termenul se mai utiliza si pe la mijlocul anilor ’70, in cazul ascultarii telefoanelor – atunci cand erau ascultate se auzea un declic usor iar unul dintre vorbitori il avertiza pe celalalt ca exista o pisica moarta pe fir, ceea ce insemna ca discutiile confidentiale trebuiau evitate.
A arunca pisica moarta in curtea altuia inseamna a arunca vina pe altul sau a pasa altuia o problema dificila, o chestiune spinoasa.

Sunt mai multe moduri de a jupui o pisica, adica exista mai multe moduri in care poate fi realizata o sarcina, rezolvata o problema.
Originea expresiei pare sa fie legata tot de pescuitul de somn – pestele trebuie jupuit de piele inainte de a fi gatit pentru ca are pielea tare.

Pisica cu noua cozi e (si) un bici; de fapt, un dispozitiv cu noua curele grupate cate trei si care se utiliza in special pentru pedepsirea marinarilor. Expresia provine de prin 1700, iar pedeapsa a fost abolita in randurile marinei in 1881. Se presupune ca legenda celor noua vieti pe care le-ar avea pisica ar veni de la faptul ca cineva care supravietuia unei asemenea pedepse avea noua vieti. Curelele acestui dispozitiv, se zice ca ar fi fost la inceput din piele de pisica.
Unele franghii folosite pe nave erau numite “pisicile” si erau alcatuite (rasucite) din trei, sase sau noua fire; cand o astfel de franghie se desprindea si atingea vreun marinar acesta spunea ca a fost zgariat de “pisica navei”.

A trage mâţa de coada inseamna a munci din greu, a o duce greu. Expresia e folosita adesea la adresa celor care lenevesc, pierd vremea, nu au nimic de facut dar, de fapt, sensul corect este de a munci din greu. Probabil ca originea expresiei are la baza reactia pisicii cand e trasa de coada: se intoarce brusc si musca sau zgarie, ceea ce e foarte dureros, sau in aceea ca pisica se agata cu ghearele si pace buna de a reusi sa o tragi de acolo sau, poate, se spune astfel pentru ca e greu sa determini o pisica sa te urmeze.
Expresia mi-a amintit-o shakuka.

Mâţa blânda zgârie rău se spune despre oamenii in aparenta buni, cu infatisare inofensiva, dar cu fire plina de venin. Mâţă blânda se spune omului fatarnic, deoarece se stie ca pisicile, desi traiesc in imediata apropiere a oamenilor, pot reactiona salbatic atunci cand sunt in pericol, in special, sau in perioadele de imperechere.

A se uita ca mâţa in calendar inseamna a nu pricepe nimic, a fi cu totul strain de o problema, de un subiect.

Ca o mâţă plouata se spune cuiva abatut, descurajat, fara chef; rusinat, umilit, deoarece pisicilor nu le place apa, in general, desi stiu sa inoate (rare sunt cele carora le place in apa). Atunci cand ploua pisicile stau, de regula, ascunse.

Faci o pisica sa râda. Expresia se refera la ceva foarte ridicol, prostesc: pisica nu râde.

Traiesti o viata ca a cainelui cu pisica – te certi tot timpul. Fraza a fost inventata de Thomas Carlyle, in opera epica despre viata lui Frederic cel Mare.
Multi oameni contrazic aceasta expresie deoarece detin caini si pisici care traiesc in deplina armonie.

A se stupi ca pisicile inseamna a fi in relatii foarte proaste cu cineva; a se certa, a se insulta. Pisicile sunt extrem de violente atunci cand isi apara teritoriul sau lupta pentru suprematie in perioada imperecherii: se musca, se zgarie, se scuipa. Cand se spune despre pisici ca se stupesc inseamna ca isi incordeaza (arcuiesc) corpul intr-un gest de aparare sau de atac, insotit de un pufait specific.

Uite ce-a adus pisica! O expresie usor peiorativa cu privire la sosirea cuiva. Expresia face trimitere la tendinta pisicii de a-si aduce acasa prada “zdrentuita” dupa joaca dinaintea gestului final.

Morala unei pisici vagaboande si scrupule de sarpe – se spune despre oameni imorali si fara scrupule.

Cu mâţa-n sac (te-am prins cu mâţa-n sac) – expresia isi are originea in Anglia medievala cand negustorii vindeau purcelusi in piata si pentru a le fi cumparatorilor usor sa-i transporte ii puneau intr-un sac. Dar negustorii necinstiti inlocuiau adesea purcelusul cu o pisica mare. Cumparatorul vedea ca misca ceva in sac dar nu vedea ce, insa, uneori, ii simtea ghearele prin sac. Expresia originala, englezeasca, se refera la “saritura pisicii din sac” – atunci cand cumparatorul desfacea sfoara pisica sarea la propriu din sac.
Explicatia este: te-am prins cu minciuna!
Din aceasta “istorioara” porneste si sfatul de a nu cumpara un porc pana nu-i vedem râtul.
Si tot de aici deriva si expresiile a cumpara/a lua mâţa in sac, adica a nu sti ce cumperi/iei; se spune despre un lucru pe care nu-l cunosti pana nu intri in posesia lui.

Pe intuneric toate pisicile sunt gri – Benjamin Franklin a intocmit o lista cu motivele pentru care poti iubi o femeie in varsta; aceasta fraza se regaseste acolo. Azi, expresia e utilizata cand se doreste  accentuarea faptului ca nu exista nicio diferenta.

A se invârti ca pisica in jurul oalei cu smantana inseamna a da tarcoale unui lucru sau unei fiinte care ii place. A se uita ca mâţa la peşte, adica a privi cu lacomie (desi ideea ca pisicilor le place foarte mult sa manance pesti nu e tocmai corecta; pisicile sunt mai tentate sa se joace cu pestii si mai putin sa-i transforme in hrana). A călca in urme de pisica stearpa, adica a fi indragosti; se stie ca pisicile fata, in medie, cinci pui la o gestatie.

A fi invatat ca mâţa la lapte, adica a fi rau invatat, a avea un obicei prost. 
A se invârti ca mâţa pe langa blidul cu păsat s-ar traduce prin a evita rostirea adevarului.

Umbla ca mâţa pe langa laptele fierbinte se spune atunci cand cineva doreste ceva de care, totusi, se teme.  
A trăi ca mâţa pe rogojină inseamna a o duce rău – pisicilor le plac locurile la inaltime, calde si moi. 
A nu avea nici mâţa la casa inseamna a fi foarte sarac.
A păţi cinstea mâţei la oala cu smantana, inseamna a fi batut; gospodinele arunca dupa pisica pe care o gasesc la oala cu smantana.
A rupe pisica-n doua inseamna a fi voinic, energic, hotarat, curajos, dar si a te invoi la pret cu cineva.
A-i oua si mâţa inseamna a fi un om foarte norocos.

Sursa foto: Brasov, orasul sufletului meu, albumul “Animale. De pe la noi”.
Surse de inspiratie:
https://user.xmission.com/~emailbox/phrases.htm
http://www.knowyourcat.info/lib/catinenglish.htm

vineri, 27 februarie 2015

Salar de Uyuni, deşertul de sare

Salar de Uyuni este cel mai mare  deşert de sare si cel mai plat loc din lume. Se afla in sud-vestul Boliviei, aproape de hotarul cu Chile, in mijlocul celui mai inalt platou din Muntii Anzii Cordilieri: Altiplano.
Desertul, extrem de intins, reflecta razele soarelui astfel incat formeaza iluzia unei oglinzi in care se reflecta cerul.

Stratul de sare, cu o grosime care variaza intre 2 si 20 de metri, face ca suprafata sa fie uimitor de plana: dupa ce apele din sezonul ploios se topesc partea superficiala a depozitului de sare se transforma intr-un enorm lac, cu adancime foarte mica. Procesul, repetat de mii de ori de-a lungul timpului, a dus la aplatizarea perfecta a saraturii.
Suprafata extinsa, cerul senin si planitatea exceptionala a suprafetei fac din acest deşert de sare locul ideal pentru calibrarea altimetrelor satelitilor de observare a Pamantului

joi, 26 februarie 2015

Tu, mamaie si tu, tataie

Nu-mi pot imagina de ce exista in mentalitatea unora ideea ca oamenii varstnici pot fi numiti mamaie sau tataie de oameni care nu-i cunosc. Si le vorbesc la per tu, de parca s-au jucat in aceeasi goapa cu nisip.

De ce bisnitarul care vinde fructe exotice in piata ii indeamna pe varstnici sa cumepere adresandu-li-se cu mamaie sau tataie? Oamenii aceia nu sunt bunicii lui! Pe bunici ii iubesti, iti sunt aproape de suflet… Poate ca de ar fi fost bunicii lui el nu s-ar fi adresat necunoscutilor astfel. Mai fac asta unii medici, unele asistente medicale, unele vanzatoare si lista poate continua… Poate mamaie sau tataie au vreo 40 de ani dar greutatile vietii le-au brazdat adanc chipurile, inainte de vreme…

De ce purtatorii de microfon se adreseaza varstnicilor cu mamaie, tataie?! Doar nu-s bunicii lor si au dreptul la respect asa cum au bunicii lor (ah, poate n-au bunici). - Zi, mamaie, cum a fost? se adreseaza unii unor varstnici care au fost martori la cine stie ce. - Apoi, mucosule, eu n-am sa-ti spun tie! ar trebui sa li se raspunda.
Astfel de adresari spun ceva si despre conducatorii respectivelor institutii media…

E adevarat, lipsa formulei majestatii nu inseamna, neaparat, lipsa de respect, dar atunci cand te prezinti ca fiind jurnalist ar trebui sa urmezi o anumita linie de conduita pentru ca te vad prea multi ţopârlani care nu stiu mare lucru despre politete si te imita prosteste. Sa te adresezi cu mamaie si tataie necunoscutilor varstnici e lipsa de respect, cred.

Cititorii de prompter, pe langa purtatorii de microfon, le au pe ale lor: un batran in varsta de 59 de ani; o batrana in varsta de 63 de ani… Astfel de exprimari spun ceva si despre cei care scriu informatiile pe care le citesc altii…
De ce n-or spune simplu: o femeie in varsta de…; un barbat in varsta de… De unde stiu ei ca acei oameni sunt batrani?! Care e criteriul batranetii?! Poate psihic – si nu numai – acei oameni sunt mai tineri decat multi care au varste cuprinse intre 20-40 de ani.
Oameni in varsta de 80 de ani care urca Postavarul or avea multi ani in spate dar nu-s batrani si, categoric, nu-s tataie pentru orice nespalat pe dinti (chiar daca sunt dinti de portelan)!
In statele cu traditie in educatie si bun simt oamenii cu varsta de 50 de ani, de exemplu, sunt considerati in floarea varstei; in România sunt considerati batrani si tratati ca atare.

Modul unora de a se adresa varstnicilor denota o mentalitate de om sarac spiritual, de inconştient care crede ca va ramane vesnic tanar; denota modul in care unii stiu sa isi trateze varstnicii, semenii in general. Acestea sunt tare educationale, reminiscente ale unui regim in care cand sunai la “ambulanta” erai intrebat de varsta pacientului doar pentru a sti dispecerul daca chiar trebuie sa trimita o ambulanta. Oamenii varstnici in acea vreme – mai ales in ultimii ani ai regimului – erau considerati o povara a sistemului: moartea lor insemna mai multi bani in bugetul statului-partid, pentru ca se plateau mai putine pensii si mai putini bani pentru sanatatea unei categorii neproductive de oameni – uitandu-se (sau necontand) faptul ca acei oameni au produs ceva in viata lor, au crescut o noua generatie… pe care altii sa o poata exploata.
In statele cu traditie in educatie si bun simt oamenii cu varsta de peste 90 de ani sunt operati pe cord deschis, de exemplu, iar aici li se spune ca… medicul nu vrea sa riste…

Prea multi dintre cei de azi sunt intre cei crescuti cu o astfel de mentalitate. Cum au dobandit-o?! De la parintii lor, probabil, parinti care vor fi batrani la un moment dat si vor fi tratati cum trateaza ei azi oamenii varstnici. Le pasa, oare?! Nu, pentru ca ei nu pot gandi mai departe de ziua de salariu.

Cu ce mentalitate au unii nu ar trebui sa ma mir ca sistemul de integrare sociala nu functioneaza pentru varstnici si varstnicii românilor se tem sa ajunga pensionari pentru ca vor fi tratati ca fiind cantitati neglijabile, fiind mai valorosi morti decat vii. Trist gand…

“Sfintii parinti” si animalele

Citind comentariile de la postarea Miercurea fara cuvinte! cineva mi-a trimis un link. Dupa ce am citit nu m-am putut abtine si am tastat cu cea mai mare viteza de care sunt capabila. N-am stat prea mult sa reeditez vreo fraza sau propozitie, ci am scris  cu patima pe care o blameaza unii de-si zic sfinti parinti, si acolitii lor.

Un fel de replica adresata celui care a postat acel text scris de… un sfant si a celor care cred la fel ca aceia. In text sunt si unele observatii de bun simt, dar prea multe mi se par exagerate, mi se par ipocrizii.
In textul urmator ma refer la unii sfinti parinti, nu la toti – sunt preoti (e diferit de “sfinti parinti”) care au botezat caini (si aici e o exagerare insa am amintit faptul pentru a se intelege ca exagerarile nu-mi plac in general, nu doar in materie de religie). 

Textul integral e la adresa:
http://www.laurentiudumitru.ro/dragostea-pentru-animale.php
Acel text poate fi (cred ca este) interpretat gresit de prea multi oameni si pare sa aiba menirea (nefasta) de a imparti oamenii in tabere adverse.
*
Citez: Mai rau si vrednic de plans este sa vedem omul, cununa creatiei, menit sa fie slujit de animale, slujind el celor fara de constiinta morala, el facandu-se cu voie rob acestora. Extremele se intalnesc. Ridicol si caraghios este peisajul doamnelor si domnilor (altfel de respectat) executand corvoada de a "scoate in lesa" sau chiar purtat in brate un animal impapusit ca sa-si faca programul de miscare" sau cele naturale. De fapt, animalele in cauza sunt numai obiectul patimii (zoolatrie) al carui subiect este omul si care slujeste in fond acestui viciu starnit si intretinut de sarpele cazut.

I-auzi! Omul care iubeste animalele e sclavul acestora! Hm… Păi, pentru ca unii sfinti parinti (parintii cui, de fapt?!) sa aiba cu ce se ghiftui cineva trebuie sa aiba grija de dobitoace; nu?! Trebuie sa le hraneasca, sa le spele, sa le duca la pasune (adica sa le plimbe) si se poate face asta cu pasiune. Ca pe unii sfinti parinti ii da afara din biserica aceasta constiinta morala de care fac atata parada! Ei sunt bine multumesc, serviti de enoriasi…
Ridicol si caraghios e cel care “scoate in lesa” un animal. Trebuie sa fie ridicol tare sa ai un scop cand te plimbi – medicii recomanda plimbari zilnice de circa 30 de minute, pentru o buna conditie fizica; un animalut e indicat pentru oamenii singuri... Si de ce ar fi corvoada?! Ah! Desigur, unii sfinti parinti ar vrea ca toti acestia sa se plimbe zilnic la biserica si sa faca genoflexiuni, sa dea din maini lasand bani in cutia milei, sa treaca pe sub masa, sa umble in coate in jurul bisericii (o multime de chestiuni care nu-s amintite in Biblie). N-am vazut vreun popa sa mearga in patru labe impreuna cu enoriasii (daca n-am vazut nu inseamna, totusi, ca nu exista), dar am vazut o multime de popi grasi acoperiti de straie lungi si care dadeau senzatia ca de-i impungi cu degetul isi iau zborul ca un balon intepat cu un varf de ac. Adevarati asceti, ce mai!

In cinstea si curatenia sufletului si mintii lor nu-s capabili unii sa foloseasca notiunea “oameni” in loc de “domni si doamne”, parca accentuand o diferenta care se perpetueaza din mosi-stramosi.

Citez: Sufletul (sublinierea imi apartine) animal detine numai ceea ce Sfintii Parinti au numit putere pasiva in care, pe langa puterea vitala (in baza careia sufletul isi zamisleste trupul si il intretine viu) intra doar dorinta si pofta. Dintr-un astfel de suflet lipsesc puterile care il fac pe om ipostas al unei constiinte de sine statatoare, o persoana: puterea duhovniceasca, puterea contemplativa, puterea rationala. Orientand dragostea noastra spre oameni, o orientam spre Dumnezeu in mod direct decat canalizand-o spre restul creatiei, caci numai in fiintele umane Il putem gasi salasluit pe Hristos.

Luand ad litteram ce scrie mai sus inteleg de ce doar catorva le pasa ca se defriseaza in draci, ca se vaneaza in draci, ca se multe alea in draci in dauna Creatiei pe care, cica, o respecta si-o iubesc.
Nu-mi amintesc ca in Noul Testament sa scrie ceva despre… sfintii parinti care fac “legea” dandu-si cu parerea despre ce-a vrut Dumnezeu. Imi amintesc chiar cum Isus voia sa darame Templul, pentru ca devenise casa de negustori – ceea ce sunt azi bisericile: pelerinaje ortodoxe, lumanari, fel si fel de fotografii, padurile pe care le taie pentru profit s.a.m.d.
Sa-mi fie cu iertare, dar nu ma intereseaza ce spun sfintii parinti. Cine a zis ca-s sfinti?! Sunt declarati sfinti pentru ca au facut o scoala de profil?! Sunt sfinti parinti pentru ca sunt serviti de oameni pe care ii numesc enoriasi?! Sunt sfinti parinti pentru ca ei sunt imbuibati si mii de oameni mor de foame?!

Citez: Ne referim la cei care, traind intre oameni aflati in nevoi, intorc spatele acestora si isi focalizeaza dragostea in mod generos catre animale ce le satisfac placerea egoista. Daca ar ajuta constant un copil orfan sau un batran neputincios, nu si-ar satisface o placere si ar implini faptele milei trupesti si sufletesti. Dar, ce poate fi mai neplacut pentru omul robit decat sa implineasca poruncile divine? Ar fi de apreciat, cel putin apelarea la solutia ajutorului indicat (prin sprijin financiar acordat unei institutii de caritate), din banii care prisosesc sau sunt cheltuiti pentru scopuri zoolatre.

Scopuri zoolatre! Cu cata ipocrizie dulceaga critica unii pe cei care iubesc animalele… Pai daca n-ar fi acesti oameni iubitori de animale probabil ca Terra ar fi azi populata numai cu oameni si sfinti parinti.
Sunt criticati iubitorii de animale ca nu ajuta financiar un batran neputincios, un orfan… Poate ca omul acela nu are banii necesari pentru a ajuta orfanii si batranii neputinciosi. Un animal il poti hrani chiar si numai cu resturile ce raman de la masa ta si il poti lasa sa doarma pe un preş, nu trebuie dus la scoala etc. – nevoile unui orfan sau ale unui neputincios sunt mult mai mari si e probabil ca nu-si permite, financiar, orice iubitor de animale sa ajute, dar tot se intereseaza si de oameni. Sunt multi iubitori de animale care nu-si neglijeaza vecinii oropsiti de soarta ci ii ajuta dupa posibilitati, pe cand un popa caruia i se cere ajutorul spune ca nu poate face nimic…
Iubitorului de animale ii spune un sfant parinte sa dea banii, ajutorul, dragostea, catre cei neajutorati. Dar ei, sfintii parinti, n-ar putea da neajutoratilor banii pe care-i cheltuiesc pe straie aurite si odoare care zac prin cladiri imense, pe picturi care acopera ziduri, pe masini de lux care consuma la 100 de km parcursi cat consuma intr-o luna un microbuz care duce niste copii la scoala s.a.m.d.? Ei chiar ar face diferenta in comparatie cu un amarat care n-are dupa ce bea apa dar gaseste cateva resturi si pentru un caine costeliv care-i tine de urat si de cald in zilele si noptile petrecute sub cerul liber. Unii sfinti parinti stiu sa dea sfaturi altora dar ei nu se apleaca asupra celor nevoiasi nici chiar atunci cand acestia plang ca nu au bani sa-si ingroape mortul.
Scarbosi sunt ipocritii! Scuzati-mi expresia ortodoxa.

De unde atatia sfinti parinti cand in Biblia pe care o interpreteaza care mai de care dupa interese scrie clar, in Epistola Intaia catre Timotei a Apostolului Pavel: Căci unul este Dumnezeu, unul este si Mijlocitorul intre Dumnezeu si oameni: omul Hristos Iisus (1 Timotei 2:5)?! (aici ar fi mai multe de lamurit, dar nu e locul).

Din punctul meu de vedere credinta e una, religia (dogma) e alta si ipocrizia n-are loc nici in credinta nici in religie. 

marți, 24 februarie 2015

Bolnav de dragoste

Zicea Platon, filosof grec care a trait (aproximativ) intre anii 427 i.e.n. – 347 i.e.n., ca dragostea este o grava boala mintala. Dar ce stia Platon, din cauza caruia ne-am procopsit in vocabular cu sintagma dragoste platonica?! Poate ca stia, totusi, ceva, doar era filosof. Filosof fiind, probabil ca cei care se credeau “oameni de stiinta” – desi stiinta la vremea lui era cam legata de zei – il ironizau ca-i filosof si nu stie mersul exact al Lumii.

Oamenii de stiinta de azi ironizeaza si ei filosofii si cu toate acestea au ajuns la concluzia – stiintifica, desigur – ca dragostea e o boala psihica si au trecut-o in nomenclatorul bolilor. Asta au facut cei de la Organizatia Mondiala a Sanatatii, prin anul 2012! Codul acestei boli, in nomenclatorul international este F 63.9. si se numeste Tulburarea obiceiurilor si atractiilor, nespecificata. Asa au incadrat-o stiintificii, dar nimic nu aminteste despre dragoste in descrierea maladiei din nomenclator, ci doar se refera la anumite tulburari comportamentale care nu se regasesc clasificate in alte rubrici.
Oare gigantii farmaceutici sunt chiar asa de disperati dupa bani si nu stiu ce stiintifici sa mai plateasca pentru a inventa niste boli si ei sa lucreze la medicamentele aferente?!

Expertii in sanatate afirma ca dragostea este o tulburare mentala si provoaca dependenta la fel ca drogurile, alcoolul sau jocul de carti. Ca sa vezi! Ar fi putut sa se refere la instinctul omului de a se “imperechea”, daca tot croncane despre stramosul comun al omului si maimutei.

luni, 23 februarie 2015

Animale domestice salbatice

Animalele au sensibilitate

Cei care fac parte din Consiliul Europei incep sa-si dea in petec din ce in ce mai rau… Sau, poate, doar mi se pare mie. Ultima lor gaselnita este un proiect legislativ (cica privind sanatatea animalelor!) prin care animalele domestice fara stapan sa fie declarate / considerate animale salbatice. Aici intra, in special, cainii si pisicile, dar ar putea fi si ceva oi ratacite, ceva capre, ceva cai s.a.m.d. Fiind animale salbatice se poate intelege (si se va intelege) ca aceste animale pot fi vanate. Dar cum stie un vanator ca un caine sau o pisica au sau ba stapan?! Dar cum ar putea un vanator sa traga cu arma in plina strada, de exemplu? Adica, poate trage, dar cat e de legal? Caini si pisici in fondul cinegetic?!

Discutia pe tema s-a purtat in data de 5 februarie anul curent si habar nu am care e concluzia (nu gasesc nimic pe tema). Poate ca vor sa stopeze, prin aceasta, transportul de-a lungul si de-a latul Europei a cainilor si pisicilor fara stapan deoarece se stie: multe animalute ajung dintr-un stat in celalalt, fiind adoptate de cei care isi permit sa le ingrijeasca si sa plateasca taxele aferente – dar ideea tot cretina ramane. Asta ar mai lipsi, ca aceasta categorie de animale sa ajunga pe fonduri de vanatoare si luate la ochi de bipezi inarmati cu pusti! Si tocmai citisem pe undeva ca tot C.E. vrea sa interzica si comercializarea cu piei de caini si pisici – nu mi-ar parea rau, evident, doar ca o dispozitie pare sa o excluda pe cealalta. Daca sunt animale salbatice si e permisa vanarea n-ar mai fi permisa comercializarea pieilor, a… trofeelor?!

Ar trebui sa inventeze ceva si impotriva unora dintre cei care, chipurile, au adaposturi pentru caini si aduna de zor animalele de pe strazi, le duc in adapost, isi iau banii apoi elibereaza animalele in alta localitate si le strang din nou si iar iau banii… iar daca nu mai au ce aduna de pe strazi intra prin curtile intreprinderilor (si chiar ale oamenilor) si iau animalele… Pe toti astia amintiti mai sus ii vezi ce fac dar nu-i poti dovedi – nici daca ai fotografii cu ei, pentru ca nu-si arata mutrele.

Cainii si pisicile, fiind in apropierea omului de mii de ani, au ajuns sa traiasca emotional, ceea ce animalele din padure nu fac, acestea pastrandu-si nealterate instinctele.

Tendinta pare a fi ca animalele sa nu mai fie considerate pur si simplu bunuri. Inclusiv in codul civil român a fost modificata dispozitia care se refera la animale, in sensul ca se face o mai clara distinctie intre prejudiciile cauzate de lucruri si cele cauzate de animale (art. 1375 si 1376).

Parlamentul francez a recunoscut animalelor calitatea de fiinte dotate cu sensibilitate, inlocuind astfel si in codul civil francez notiunea de bunuri mobile, asa cum codurile penal si rural deja stipulau.

Inca din antichitate Pitagora stia ca animalele impart cu noi privilegiul de a avea suflet, iar in vremea lui Toma D’Aquino unii teologi considerau animalele responsabile moralmente de faptele lor si, uneori, chiar au fost judecate in instantele evului mediu.

La sfarsitul anului 2014 un tribunal din Argentina a dispus eliberarea unui urangutan din gradina zoologica si transferarea intr-o rezervatie, motivand ca a fost privat ilegal de libertate, considerandu-l persoana non-umana (dar nu stiu daca reprezentantii gradinii zoologice au facut apel si hotararea a fost alta).
Multi cercetatori in materie sunt de acord ca unele specii de primate sunt capabile sa invete, si sa utilizeze pentru a comunica, limbajul semnelor pe care il folosesc surdo-mutii. Iar daca unii afirma ca maimuta si omul au un stramos comun nu prea inteleg de ce se arata revoltati ca un urangutan e considerat persoana non-umana.

Animalele nu sunt facute sa stea in gradini zoologice, la circ si asa mai departe si asta nu are deloc legatura cu faptul ca ele inteleg sau nu notiunea de libertate, ci are legatura cu faptul ca animalele nu trebuie tinute in custi pentru ca e o forma de tratament daunator.

Gregory Berns, autorul cartii How Dogs Love Us: A Neuroscientist and His Adopted Dog Decode the Canine Brain a dezvaluit intr-un articol publicat in New York Times descoperirile sale. Citez:
Mi-am petrecut ultimii doi ani alaturi de colegii mei pentru a antrena cainii sa intre intr-un scanner RMN, complet treji si fara sa fie tinuti cu forta. Scopul nostru era sa stabilim cum functioneaza creierul cainilor si, mai important, ce gandesc ei despre noi, oamenii.
Acum, in baza studiilor mele si dupa ce am scanat o duzina de caini, am ajuns la o concluzie de neevitat: cainii sunt persoane.

Iar acum, unii s-au gandit sa declare ca animalele domestice fara stapan sunt animale salbatice. Poate e si altceva in mintea lor dar, inca, nu-mi dau seama.
Acest aspect nu ar schimba faptul ca sunt fiinte dotate cu sensibilitate dar ar largi (poate) fondul de vanatoare pentru cei carora le place sa ucida din placere – si numesc asta sport. 

duminică, 22 februarie 2015

Extraterestrii si homo sapiens

In cautarea altor civilizatii sau homo cosmicus?


Stephen Hawking, despre care se spune ca are o inteligenta iesita din comun (nu stiu, nu-l cunosc) a zis pe undeva (alaturi de altii) ca e periculos pentru umanoizi sa contacteze extraterestrii. Astrofizicianul britanic considera ca astfel de transmisiuni sunt "iresponsabile"; a subliniat ca istoria umana ofera numeroase exemple de intalniri tragice pentru civilizatiile mai putin avansate, precum intalnirea dintre incasi si conchistadorii spanioli…

De curand (12 februarie a.c.), cercetatorii americani (cei care consuma miliarde de dolari pentru diferite studii, inclusiv acela de cum sa spulberi Terra) il contrazic, afirmand ca nu e periculoasa o astfel de intalnire si de aceea au pregatit un program special pentru eventualii extraterestri dispusi sa intalneasca homo sapiens.

Mi-ar placea sa-mi spuna – marii inteligenti ai lumii – si unde sunt acesti extraterestri, unde pot fi intalniti. Intr-o revista, cu multi-multi ani in urma, citeam ca extraterestrii sunt printre noi, au infatisare umana dar ii putem deosebi usor de populatia terestra pentru ca: sunt inalti, au piele foarte alba, sunt blonzi, au ochi albastri si… poarta tenisi sau bascheti la costum (pe bune, asa scria in acea revista numita a fenomenelor paranormale – si cum as fi putut uita asa ceva?!). E simplu; nu?!

sâmbătă, 21 februarie 2015

Schimbarea clasei politice

A visa nu-i interzis! :)

De cand cu schimbarea regimului politic in România multi cetateni striga, an de an (tot anul) ca doresc schimbarea clasei politice. In ultimii ani strigatele sunt, parca, tot mai disperate. Pe mai toti ii aud discutand cine ce a zis la TV iar cei de la TV stau ore in sir si se intreaba unii pe altii “de ce a zis / facut cutare ce a zis / facut? Adica se barfeste la greu…

Fiecare vrea schimbarea clasei politice si unii intreaba: - Cu cine sa schimbam politicienii de azi? - Cu oameni cinstiti si inteligenti! vine raspunsul, halucinant.
Oameni cinstiti si inteligenti  sunt multi dar au nevoie de bani pentru a accede in ierarhia politica, au nevoie de sustinere politica nu doar populara. Si, ce-i mai important, trebuie sa-si doreasca o cariera politica. Dar aici vorbim numai despre cei pe care ii putem alege… nominal. Alegem nominal pe X si ne trezim ca “algoritmul” votului nominal ne procopseste cu Y…

Putem alege oameni inteligenti si cinstiti! striga unii. Desigur ca putem, daca sunt trecuti pe listele partidelor sau daca – independenti fiind – au suficienti bani pentru a se face cunoscuti la nivel local daca nu chiar la nivel national.

Alegem numai din ceea ce avem la oferta… si adesea nu cunoastem personajele respective si nici nu gasim informatii despre cine sunt, ce au facut pana vin sa ne faca promisiuni… pe care ei stiu ca nu le pot onora. Culmea e ca cei mai multi stim ca ei nu pot onora promisiunile si, totusi, votam.

Pentru a avea o clasa politica de calitate trebuie ca oferta electorala sa fie de calitate dar, de regula, par a se nominaliza pentru a fi alesi oameni despre care se stie (in cercurile de interese) ca sunt oameni de paie si vor executa ordinele primite de la sefii de partid s.a.m.d.

Alegem pentru parlament tot in functie de oferta… Vai de capul nostru! Cand le vad figurile unora imi dau seama ca sunt plini de inteligenta si spiritualitate si ne-o si dovedesc, atunci cand reusesc sa articuleze, fara greseala, o propozitie formata numai din subiect si predicat.

Membrii din guvern, insa, sunt numiti; la fel si consilierii de pe langa nu stiu cine, la fel si secretarii de stat, sefii agentiilor de stat sunt numiti etc. s.a.m.d. Deci prea mari sanse de a schimba clasa politica nu avem.

Sa zicem ca reusim sa trimitem in parlament (sau pe aiurea) unul care chiar e inteligent, cinstit, hotarat sa ajute comunitatea… Ce ar putea face singur intre toti cei care au interese personale (sau de grup) contrare interesului general…? Nimic. Ce-o sa faca atunci omul? Isi va depune mandatul? Asta doar daca demnitatea inseamna ceva pentru el. Teoretic, demnitatea pentru multi inseamna multe dar practic, cand unii dau de bani… isi spun: daca tot sunt aici urlu cu lupii si cand expira mandatul nu mai candidez.

Poate ar trebui sa se schimbe conditiile in care un individ poate candida pentru primar, consilier, parlamentar (sa se ridice standardele macar la nivelul celui general european). Unii zic ca diploma de bacalaureat ar fi suficienta (dar sunt zone in care doar cativa au diploma de bacalaureat si nu vor sa candideze pentru vreun post politic). As zice ca diploma de licenta ar cerne bine de tot specimenele de care ne crucim azi. Si ar mai trebui crescuta limita de varsta la care un individ ar putea candida pentru o functie politica. Unul cu caş la gura nu stie ce-i de capul lui in general dar sa conduca destinele unei natiuni! (categoric ca sunt exceptii si majoritatea ar vota aceste exceptii, doar ca nu sunt la vedere, n-au dorinte de “implinire politica”).
Ridicarea standardelor ar putea fi un impuls pentru cei care, tineri fiind, se gandesc sa acceada in politica: ar avea un motiv in plus sa se pregateasca din timp si temeinic. Atunci multi ar sti ca fara bacalaureat nu mai au sansa de a fi consilier local sau secretar in primarie nici macar intr-un loc uitat de lume.

Exista vointa politica pentru astfel de schimbari? Nu, pentru ca toti cei unsi cu multe alifii stiu ca pot fi manipulati numai cei cu nivel scazut de inteligenta si / sau lacomi, dornici de a avea putere si de a avea ce neam de neamul lor nu a avut.

Pentru a avea o clasa politica de calitate si alegatorii trebuie sa fie informati si sa nu mai puna botul la promisiuni de genul “vom crea noi locuri de munca”. Toti aspirantii la functii politice care dau asa ceva pe gura ar trebui intrebati cum s-au gandit ei ca e posibil asta; sa ceara informatii detailate, nu texte golite de sens.

Atunci cand un politician zice ca va mari salariul minim pe economie fiecare trebuie sa inteleaga ca exista riscul pierderii unor locuri de munca deoarece nu toti angajatorii isi permit sa plateasca salarii marite, de guvernanti, din condei. Avand in vedere contributiile si impozitele, pentru ca un angajat sa aiba salariul brut 900 de lei, pe angajator il costa 1.153 lei (in care intra salariul net + taxele) iar angajatul se va alege cu 672 lei dupa ce i se retin contributiile. Salariile sunt ingrozitor de impovarate de taxe.
Cresterea fortata, practic, a salariilor, obliga pe cei mai multi angajatori sa creasca pretul produselor si serviciilor pentru a-si pastra profitul estimat sau dorit dar si pentru a-si pastra angajatii.
Neacceptarea salariilor de mizerie (fara a interveni statul in politica salariala din ramura privata a economiei) ar fi un pas inainte, dar unii angajatori le spun celor cu pretentii: nu-ti convine, pleaca; o suta de fomişti stau la coada. Si asa este dar daca acesti o suta de fomisti (e expresia unor angajatori, nu a mea) ar refuza si ei, angajatorii ar fi obligati sa accepte cresterea salariului daca vor sa mai aiba profit. Dar, desigur, oamenii zic (si au dreptate): am familie, nu pot risca. Si ii intreb: dar cu 672 de lei abia te tarasti de pe o zi pe alta si muncesti intre 10 si 12 ore…
Cred ca putini stiu ca nu poti face omleta fara sa spargi oua. Iar cei care asteapta sa se sacrifice altii vor astepta degeaba si isi vor trai viata la limita saraciei. Cat timp angajatii nu-si vor impune pretentiile angajatorii vor merge inainte fluierand.

Un guvern care-si doreste bunastarea cetatenilor ar despovara fiscal populatia, ar permite micilor mestesugari, agricultori sa se dezvolte, ar permite artizanilor sa se dezvolte etc.. Unii ar zice ca toti acestia n-ar plati taxe la stat. Poate ca n-ar plati (toti) taxe la stat dar si-ar intretine familiile, ar sustine indirect bugetul de stat, prin cumparaturile pe care le fac (produse purtatoare de TVA) si ar plati – pentru ca nu au de ales – impozite pentru case si terenuri, si-ar plati benevol asigurari de sanatate, chiar daca private pentru ca o parte din bani tot in sistem ajung.

Toata lumea vrea schimbarea clasei politice dar cand chemi pe cineva sa se mobilizeze pentru una-alta care mai de care incepe: nu pot, am familie si nu am timp; nu pot, am familie si nu pot sa risc. Altfel spus: multi vor marea cu sarea dar putini trec la actiune iar cei care actioneaza, fiind putini, n-au sanse de reusita prea mari. Cand vor fi mai putini cei care vor sa scoata castanele din foc cu mâna altora atunci se va schimba si clasa politica din RO.

vineri, 20 februarie 2015

Teoria conspiratiei si legenda urbana

Intre teoria conspiratiei si legenda urbana exista unele asemanari, cea mai importanta fiind aceea ca ambele se nasc din lipsa informatiilor. Dar exista si multe deosebiri, intre care cea mai importanta mi se pare aceea ca legenda urbana este bazata foarte rar pe fapte reale. Teoria conspiratiei, in schimb, e formata (cel mai adesea) din adevaruri – datele si faptele prezentate sunt (cel mai adesea) cat se poate de reale dar sunt scoase dintr-un context initial si potrivite astfel incat rezultatul sa corespunda scopului pe care si-l propune autorul acesteia. S-ar putea ca un autor de gen sa creada (si de regula se intampla) despre adevarurile scrise de el (chiar si sub acuzatia scoaterii din contex) ca n-a facut decat sa puna cap la cap anumite informatii si astfel a descoperit un adevar pe care il prezinta publicului larg. Un autor istet – pentru a mari gradul de credibilitate sau doar misterul - ar mai scrie in prefata vreunui volum pe care-l semneaza ca isi ascunde identitatea pentru a nu fi gasit de cei ale caror secrete le divulga – ca si cum acele “forţe ascunse” pe care le demasca si care au puterea de a “conduce lumea” nu au capacitatea de a-l descoperi.

Termenul teorie ar trebui inlocuit cu ipoteza (zic unii si sunt de acord), pentru ca asa se prezinta pana la dovedirea ca adevarata; ipoteza e greu de verificat, cel mai adesea, dar unele teorii/ipoteze s-au dovedit adevarate.

Si teoria conspiratiei si legenda urbana influenteaza individul la nivel psihologic, ambele avand o mare putere de persuasiune: prima prin puternica aparenta de adevar, cealalta prin fascinatie. Daca o legenda urbana o poti demonta relativ usor (desi e putin probabil sa ajungi la sursa originala), cu teoria conspiratiei e mai greu deoarece trebuie sa analizezi fiecare sursa pe care un autor ar mentiona-o (si poti ajunge la sursa originala a fiecarei date si fapte prezentate, citindu-le in contextul initial) – cand autorul nu mentioneaza sursele care l-au condus spre o anumita concluzie demontarea nu va avea succesul scontat dar acest fapt nu face teoria adevarata, nefiind verificabile afirmatiile (sau negatiile).

Intr-o democratie se presupune ca mecanismele interne care fac sa functioneze un stat sunt transparente. In realitate nu este asa decat pana la un punct, din motive diverse (intre care unul ar fi siguranta nationala).
De-a lungul timpului, in istorie, au avut loc numeroase evenimente care au aparut ca suspecte, fapte mai mult sau putin intelese (si de aceea parand dubioase), de la revolutii, asasinate rasunatoare, sinucideri, descoperiri si inventii etc. si care nu au fost niciodata explicate pana la punctul inlaturarii oricarui dubiu, ceea ce da nastere teoriilor conspiratiilor. Unul dintre motivele nasterii unor legende urbane este acelasi: lipsa explicatiilor publice, trunchierea adevarului despre care se spune ca marea masa populara nu l-ar putea intelege sau l-ar intelege gresit.
Si prin teorii ale conspiratiei si prin legende urbane masele incearca sa suplineasca informatiile lipsa si sa produca un raspuns moral, adevarat (adica unul pe care il pot intelege si accepta), pentru situatii pe care cei care au informatia sau ar trebui sa o aiba o trec sub tacere sau ii diminueaza importanta. A se vedea in acest sens, ca exemple, evenimentele din decembrie 1989 din România, evenimentele din septembrie 2001 din S.U.A.

In lucrarea Belief in Conspiracy Theories (1994), psihologul american Ted Goertzel scria: daca o persoana ajunge sa creada intr-o singura teorie a conspiratiei atunci acea persoana este inclinata sa creada si in multe dintre celelalte.

Pentru multi – zic unii - e greu de crezut ca exista extraterestri. Nici asta nu-i greu de crezut – in ditamai Universul e posibil sa existe si alte forme de viata si chiar civilizatii - doar ca nu am cunostinta decat de marturii ale unora si altora care ar fi fost rapiti de acestia si ca exista marturii despre carcase de animale gasite pe campuri in diferite zone ale lumii, despre modelele din mijlocul unor campuri etc..

Pentru unii – zic altii - e greu de crezut ca uraganul Katrina si tsunami din sud estul Asiei au fost generate de arme geologice secrete sau ca virusul HIV e inventat in laborator. Toate acestea pot fi reale – si despre cutremurele ciclice din Ohio, S.U.A., se spune ca ar fi din cauza fracturarii hidraulice (legatura externa) si poate fi adevarata teoria, doar ca mi-e imposibil sa afirm categoric ca e sau nu, asa ca nu pot face decat sa trec prin filtrul gandirii informatiile si sa-mi fac o idee despre adevar dar aceasta nu inseamna ca am credinta intr-o teorie sau alta – iau totul doar ca informatie. Adevarul meu se limiteaza la nivelul de cunostinte pe care il am.

As zice ca nu e neaparat greu de crezut, cat ca nu au ajuns sa fie dovedite (convingator) publicului astfel de afirmatii iar daca, totusi, unii spun ca au dovezi acestea nu pot fi verificate de oricine, in orice conditii, si trebuie sa-i cred pe cuvant pe cei care fac afirmatiile – asa cum trebuie sa-i cred pe cuvant pe cei care afirma ca giganticul accelerator de particule nu produce daune Terrei.
Din aceste motive aleg sa nu ma pronunt, ci sa urmaresc, uneori cu amuzament, controversele (controversele sunt o metoda sigura de a ascunde adevarul). Iar daca as avea cunostinte avansate de fizica (si nu numai) poate as intelege si rostul acceleratorului de particule - stiu ce face dar nu-i inteleg rostul..

Dincolo de toate acestea, ma intreb: la ce mi-ar folosi daca as sti ca HIV a fost preparat in laborator (sau ca a fost reactia adversa al vreunui vaccin experimental sau obligatoriu) sau daca as sti ca exista extraterestri, sau ca acceleratorul de particule chiar dauneaza Terrei, ca exemple? As putea opri ceva, as putea schimba ceva? Doar as sti. E important sa stiu adevarul [sa ma pot pregati sufleteste pentru o eventuala intalnire de gradul 3 :))) ] dar n-as ajunge sa ma contrazic, obsesiv, cu cineva care are alt adevar… pentru ca n-as face decat sa-mi distrag atentia de la ceea ce se intampla in imediata mea apropiere.

Prin teoretizarea de mai sus nu vreau sa subliniez ca in istoria omenirii nu au existat si nu exista conspiratii. Acestea exista iar daca e sa aflam despre ele se va intampla (cel mai probabil) atunci cand, in cel mai bun caz, vom mai putea doar sa discutam pe tema.
In functie de subiect, de contextul social, politic, economic, de interesele individului, realitatea poate fi decriptata si reinterpretata in nenumarate feluri dar asta nu va conduce la un adevar absolut.

In 1936, eseistul Henry Louis Menken (12.09.1880-29.01.1956), care ironiza de zor jurnalismul american si stilul de viata conturat in jurul “Visului American”, scria: Credinta de baza a oricarui idiot este aceea ca este victima unei misterioase conspiratii indreptate impotriva drepturilor, libertatilor si idealurilor sale. Toate esecurile si ratarile de a ajunge cineva, intreaga incapacitate congenitala si prostia de a se afirma sunt puse de idiot pe seama masinatiunilor varcolacilor care se aduna pe Wall Street sau in alt asemenea barlog al infamiei. Cu alte cuvinte, intre altele, ratarea personala, necazurile, necesitatea (falsa) de afirmare nu trebuie motivate prin teorii ale conspiratiei, iar legendele urbane trebuie sa ramana ceea ce sunt: povesti, si nici unele nici altele n-ar trebui sa ne marcheze viata prin frica ce ar putea s-o inspire pentru ca fiecare stim (ar trebui sa stim) care ne sunt nevoile reale si ce este mai bine pentru noi.

Alimentele, legenda urbana si teoria conspiratiei

Despre unele alimente s-a spus de rau inca de pe la inceputul secolului XX cand a inceput sa se dezvolte puternic industria alimentara si incepusera sa circule informatii (fiind citati specialistii) despre cat de daunatoare ar putea fi anumite produse care ne hranesc, fiind infestate cu fel de fel. Se teseau povesti despre oameni care au murit in chinuri sau au ramas cu sechele severe dupa ce au consumat cine stie ce produs animal sau vegetal. Se incerca inlocuirea alimentelor naturale, produse “acasa”, cu cele fabricate de marii producatorii si vandute prin magazine specializate sau “universale” si care ofereau mai multa siguranta in ceea ce priveste sanatatea consumatorului. Taranilor care aveau gospodarii li se cereau din ce in ce mai multe autorizatii si instalatii pentru a ramane “pe piata” si nu mai aveau voie sa vanda nici chiar vecinilor produse proaspete precum carne, oua, lapte si produse din lapte, legume si fructe etc.. Motivul invocat: “siguranta publica”. Este, totusi, mai usor sa verifici conditiile in care vecinul de la care cumperi lapte isi creste animalele decat sa verifici de unde iau fabricile lapte (atunci cand il folosesc, totusi).
S-a inventat mai apoi pasteurizarea si a aparut pe piata “lichidul cu gust de lapte” care nu se strica repede si asa s-a intamplat cu multe produse: bomboane cu gust de alune, gem cu gust de capsuni… Despre iaurturile cu fructe aflate in comert unii spun ca nu-s sanatoase deoarece fructele fermenteaza in iaurt – suntem sfatuiti sa cumparam iaurt simplu si sa amestecam fructele la momentul consumului. As zice ca nu-i o mare problema fermentatul: iaurturile cu gust de… nu mai fermenteaza de fel… Iaurtul de azi e defect de la inceput pentru ca animalele sunt crescute in ferme industrializate, hranite cu furaje “imbunatatite”, apoi laptele trece prin procesul “tehnologic” de pasteurizare, omogenizare, degresare iar la final, golit de toate substantele nutritive, este amestecat cu chimicale menite sa-i dea gust si sa-l faca dulce (scrie pe ambalaje ce contine). Se vinde iaurt care combate balonarea si ajuta pentru buna functionare a colonul, care ajuta digestia etc.… Iaurtul acela simplu, fara aditivi si care lasa multa apa (zer) la suprafata e bun la toate cele pentru care acum exista si se recomanda “iaurturi specializate”. Practic, azi iaurtul e produs dupa aceeasi reteta chimica de toti producatorii dar sunt diferite ambalajele si chimicalele (unele fiind ceva mai scumpe).
Vrei sa scazi vanzarile unui producator, lansezi zvonuri de genul: iaurtul cutare contine un compus utilizat in industria detergentilor sau cine stie ce bacterii care n-ar avea ce cauta acolo… Castravetii de nu stiu unde sunt contaminati cu nu stiu ce, bananele care n-au lungimea standard de x centimetri si sunt curbate n-au ce cauta la vanzare etc.
Ai mai multa incredere sa cumperi produse lactate, carne, fructe, legume, vin, tuica, sirop, compot, gem, paine etc. de la micii producatori pe care ii cunosti decat din magazine.
Sarea fara iod produce dezechilibre chimice in organism – si s-a introdus obligativitatea sarii iodate excluzandu-se din start ideea ca unii nu au voie sa consume iod si altii, poate, au iodul aproape de limita maxima admisa in organism pentru o buna functionare. Amintesc si sfatul medical: fara sare! Organismul uman nu-si poate procura necesarul de sare din alimentele (care ar trebui sa fie naturale) si poate intra in dezechilibru – cercetati ce se intampla cand organismul e lipsit total de sare, nu ma credeti pe cuvant. O legenda urbana zice ca s-a impus sarea iodata pentru a echilibra, oarecum, dezechilibrele care au loc din cauza aditivilor, colorantilor etc. alimentari si a tuturor medicamentelor “naturiste” recomandate de medicii care au contract cu marile companii farmaceutice.
Gripa aviara care a dus aproape de faliment o multime de mici producatori sau vanzatori dar si simpli gospodari. Pretutindeni, voci autorizate, scandau despre oamenii care se imbolnaveau si mureau pe capete; in unele state cetatenii erau filmati cu masti la nas si gura – ce-ar fi facut americanii din statele unde esti amendat daca porti masca inlocuri publice? Gospodariile oamenilor au fost golite de pasari si pasarile ucise “la faţa locului”, traumatizand adulti si copii deopotriva, totul in numele sigurantei publice. Carnea de pasare de prin magazine, fast-food-uri etc. era confiscata pe motiv de “siguranta” si se discuta peste tot despre faptul ca trebuie bine fripta sau fiarta carnea de pui si atunci nu e pericol pentru om. Si atunci de ce mama naibii distrugi carnea puilor deja taiati si congelati?
Multi au trecut la uciderea porumbeilor, pe motiv ca sunt purtatori de salmonela si de gripa aviara… N-a avut succes dorinta autoritatilor de a ucide porumbeii de prin orase si n-a avut succes nici inchiderea tuturor podurilor cladirilor asa ca au trecut la nivelul urmator: sperierea cetatenilor cu boli care se transmit la om si le pun viata in pericol. Prin hrana si frica masele pot fi usor manipulate.
Produsele alimentare modificate genetic. Propaganda pentru astfel de culturi e chiar agresiva si se sustine ca productiile vor fi mai mari – pentru ca plantele nu vor fi atacate de daunatori – si oamenii mai sanatosi. Atunci cand despre un proiect nu prea se mai aude cel mai adesea inseamna ca e in derulare, pe muteste. Vorba aia: cainii latra caravana trece.
Faina bio alba cu agent de crestere contine grau, agenti de crestere (fosfat monocalciu, bicarbonat de sodiu). Monocalciu fosfat este folosit pentru o multime de animale de ferma si pasari de curte pentru a preveni boli cauzate de lipsa mineralelor (fosfor si calciu) in dieta animalelor. Asigura buna functionare a sistemului imunitar. In primul rand se folosesc pentru animale ierbivore – scrie pe un plic de monocalciu fosfat furajer (pe pungile de faina nu scrie asta). Cu faina minune orice gospodina e zâna: daca nu iese gogoasa iese clatita.
Fast-food. La aparitie au fost ceva exceptional si reclamele agresau neuronii tuturor. Au existat multime de povesti (si filme) in care se pomovau: mancai bine, rapid si ieftin, sa te poti intoarce repede la activitati productive sau la distractie. Azi se trage tare spre ele ca produsele sunt daunatoare sanatatii si obezitatea oamenilor (prin dezechilibre hormonale) porneste de la produsele fast-food.
Mezeluri roz. In era comunista, mai ales, circula legenda urbana despre parizerul facut cu hartie igienica roz. Dintre cei care “lucrau” la fabrica spuneau ce vedeau… Poate era asa (desi e putin probabil) sau, poate, se urmarea ca oamenii sa nu fie foarte nemultumiti ca mai dispare un aliment de pe piata (fiind in perioada cand alimentele incepusera sa nu se mai gaseasca prin magazine).
De curand, in 2013, un angajat al unei fabrici de mezeluri a reclamat ca in fabrica unde a lucrat a vazut o muncitoare care a rasturnat in malaxor un bax de hartie igienica roz. Se vehiculeaza ideea ca se foloseste hartia igienica deoarece este mai ieftina decat celuloza alimentara.
Si despre crenvursti se tot spune ca au in continut si o cantitate de hartie igienica roz (intre altele). Sunt si retete “de groaza” care au fost date publicitatii cu privire la ceea ce se pune in anumite produse de carmangerie. Pai nu-i mai bine sa cumparam astfel de produse de la cei care le fac “in casa” si despre care stim ca respect reteta?! Sau… tocmai aceasta este si ideea propagandei agresive impotriva marilor producatori?!

Legende urbane in toata splendoarea lor, pentru ca fiecare dintre aceste “note” are in jurul ei o multime de povesti spuse de cineva care se pricepe, de cineva care a vazut pe cineva care…, de cineva care a aflat de la cineva care stie si, nu in ultimul rand: e adevarat pentru ca scrie in ziar, pentru ca a zis la TV…! Folosirea in exces a aditivilor, agentilor de tot felul, colorantilor etc. cred ca e daunatoare in alimentatia zilnica si chiar poate duce la cresterea numarului de oameni care ajung sa sufere o anumita forma de cancer – dar si cancerul… multe legende urbane circula pe seama bolii, una dintre ele referindu-se la dorinta gigantilor farmaceutici de a vinde cat mai multe medicamente (si cat mai scumpe) iar pentru cercetari guvernele aloca munti de bani…
Sau, poate sunt teorii ale conspiratiei…

Se poate broda pe tema pana la terminarea paginilor de Internet.

joi, 19 februarie 2015

Brasov, premiere… Oameni si recorduri

In cursul noptii de 8 ianuarie 2015 Brasov si-a depasit propriul record de frig: minus 33,3 grade, record care fusese de minus 32,3 grade, in 14 ianuarie 1985 si minus 30,2 in 25 ianuarie 2010. In 1942, in Bod, temperatura a fost de minus 38,5 grade Celsius – minima absoluta pentru România.

Brasov ar fi primul smart city din Romania, adica impanzit de camere video de supraveghere si butoane de panica – aproape ca la Londra - pentru siguranta cetatenilor si a bunurilor.

Brasov e pe primul loc in RO in ceea ce priveste numarul de sensuri giratorii (giratorii si giratii), pentru fluidizarea traficului si cheltuirea cu folos a banilor publici si pe floricele, apa de udat floricelele (stau unii cu cisterna si lasa apa sa curga de zor pe unde-s flori multe in Brasov), pe sirul dublu de borduri care tine pamantul (pentru flori) sa n-o ia la vale; pentru spoturile luminoase plasate la baza giratoriului pentru a fi vizibil noaptea (de parca mormanul de pamant nu s-ar vedea bine in lumina becurilor din varful noilor stalpi de aluminiu. Deh… obrazul subtire cu cheltuiala se tine.

Biserica Neagra din Brasov este cel mai vizitat obiectiv turistic din Romania, are o orga unica in Europa de Est si un clopot de peste sase tone; este cel mai inalt edificiu construit in stil gotic din sud-estul Europei.
(in 2014 au fost vandute 258.000 de bilete turistilor care au vrut sa admire combinatia dintre stilurile gotic, la exterior, si baroc, la interior)

In martie 2013 Andrei Rosu (n. 30.06.1976) devine primul roman care a reusit sa termine un ultratriatlon si in noiembrie 2013 devine campion mondial in Mexic. In anul 2012 a ajuns in Cartea Recordurilor dupa ce a alergat 7 maratoane si 7 ultramaratoane pe 7 continente in 582 de zile, faţa de 730 cate cerusera cei de la “cartea recordurilor”. In 2011 a stabilit un nou record national la alergarea pe sosea pe distanta de 100 de mile. Andrei a inceput sa alerge doar din anul 2010.

Cea mai lunga scrisoare adresata lui Mos Craciun. In 8 decembrie 2008, la Initiativa Postei Romane prin Directia Regionala Brasov, in colaborare cu Inspectoratul Judetean Brasov, 2110 elevi (cu varste intre 8 si 14 ani) si-au asternut pe hartie cererile catre Mos Craciun: dorinta lor ca Mosul sa salveze padurile si planeta. Scopul scrisorii a fost tragerea unui semnal de alarma privind distrugerea planetei prin taierile masive de copaci. Scrisoarea, de peste 413 m lungime si 37 m latime a ajuns la oficiul postal din satul Rovaniemi, Laponia. La 18 decembrie 2008, dupa ce reprezentantul World Records Academy a facut masuratorile a certificat recordul si a inmanat reprezentantului Postei Romane diploma Worlds Longest Letter to Santa Claus. Cred ca Mos Craciun n-a reusit sa indeplineasca dorinta copiilor… Poate pentru ca el aduce daruri, nu indeplineste dorinte…

Marius Duţă (din Brasov, in echipaj cu doi bucuresteni), in 25.03.2006 a depasit recordul mondial la saritura cu parapanta, in localitatea Sanpetru, Brasov. In decembrie 2005, in aceeasi formula, au depasit recordul national (detinut tot de ei) la ridicarea in balon.

Laura Nicoleta Riteş s-a nascut la Brasov in 21.11.1975; in anul 2001 a fost prima femeie din lume care a sarit cu parasuta (singura, nu in tandem) de la inaltimea se 1.100 de metri, fiind insarcinata in trei luni si suferise o operatie pe cord. Performanta a fost omologata de World Records Academy, Laura fiind desemnata "Cea mai curajoasă femeie din lume".

In 7 martie 1892 a fost inaugurata prima cale ferata suburbana din Romania. A fost construită cu capital privat, in 2 ani, de Societatea Cailor Ferate Vicinale Brasov-Trei Scaune si avea o lungime de 17 km. Trenul avea doar 2 sau 3 vagoane, de clasa a III-a, construite din lemn decorat cu basoreliefuri interioare si pe dinafara. Locomotiva, pe baza de aburi, avea putere mica si era alimenta cu lemne. Din 1947, a trecut pe carbuni. Ulterior locomotiva va fi inlocuita cu una pe motorina. Localnicii il numeau trenul galben datorita culorii primelor vagoane de calatori.

Elena Muresianu, primul administrator femeie din spatiul jurnalistic s-a nascut la Brasov in 13 septembrie 1862.

Gazeta de Transilvania, primul ziar politic si informativ al românilor din Transilvania apare la Brasov in 12 martie 1838, prin grija familiei Muresianu.

La Brasov, in timpul vietii lui Johannes Honterus (1498-23.01.1549), este infiintat primul gimnaziu umanist din Europa de sud-est, are loc prima reprezentatie teatrala din regiune in cadrul scolii, este elaborat primul regulament scolar si infiintata prima organizatie de elevi; functioneaza prima biblioteca a Brasovului; e infiintata prima manufactura de hartie din regiune.
In 1544, la Brasov, sunt tiparite primele carti religioase in limba romana.

In Şcheii Brasovului a fost infiintata prima scoala romaneasca (1495), in curtea si sub protectia bisericii Sfantul Nicolae.

Din zona metropolitana Brasov
Rasnov: Crina Coco Popescu, alpinista, nascuta la 3 decembrie 1994, doboara mai multe recorduri la categoria ei de varsta dar si la general. E prima alpinista din lume care a terminat circuitul Seven Volcanoes; a facut parte din prima echipa care a urcat Muntele Sidley – cel mai inalt vulcan din Antarctica – fiind prima alpinista din lume care a atins varful, la 24.01.2011, record omologat de World Records Academy. Sora ei, Dor Geta Popescu, in august 2013, la varsta de 10 ani, a devenit cea mai tanara alpinista care a atins Varful Ararat (5.137 m) din Turcia – record pe care il detinuse sora ei, in 2007, la varsta de 12 ani si 6 luni.

Bod. In 1942, in satul Bod, a fost inregistrata minima absoluta din România: minus 38,5 grade Celsius. Atunci, in toata luna ianuarie, temperaturile au fost glaciare, cea mai ridicata fiind de minus 20 de grade Celsius. Timp de o saptamana Brasovul a devenit un oras pustiu: trenurile au fost blocate zile in sir, scolile,magazinele, fabricile au fost inchise, strazile erau pustii.

Recorduri negative: in 2012 un consilier judetean zicea ca trimite o scrisoare catre Cartea Recordurilor propunand sa fie inregistrat municipiul Brasov pentru ca numai aici un cos de gunoi (banal, adaug eu) costa 1400 de lei si un patinoar 14 milioane de euro.

Fapt divers. E prin Brasov un om de afaceri controversat (nu-i doar el, dar numai el se evidentiaza prin de-astea), cu pitici preocupati de recorduri. E si avocat si revolutionar cu patalama si profesor universitar pasionat (obsedat) de cultura dacica, autor de carti istorice, patron de spatii comerciale (ceea ce ma face sa cred ca nu e avocat sau firmele sunt pe numele nevestei sau ale unei rude pentru ca altfel ar fi in incompatibilitate) si e vanator de recorduri: in 24.01. 2005 a vrut cea mai mare oala cu vin fiert (peste 1000 de litri) – n-a fost sa intre in Cartea Recordurilor (a repetat incercarea in 2006 si in 2007); in 2006, la Orastie, cu ocazia comemorarii a 1.900 de ani de la moartea regelui dac Decebal, a comandat din banii lui cea mai mare coliva (3.363 de kilograme, noua metri lungime, patru metri latime si zece centimetri inaltime) – au apreciat-o doar localnicii si turistii; in 2007 avea in minte cea mai mare tocanita de cartofi si cea mai mare clatita – dar n-am idee cum s-a terminat; pare obsedat de daci. Azi nu stiu ce-o mai face… Probabil ca bine.

In Brasov prin giratorii

In data de 16 februarie 1968 Brasov a devenit municipiu si se tot dezvolta de atunci. Pe la 1900 Brasov era mai mult un targ cu sate izolate dar in perioada interbelica s-a dezvoltat, tinzand azi la statutul de zona metropolitana, formata impreuna cu alte 16 comunitati.

Intre 1928 ai 1938 s-au construit in oras cele mai multe cladiri, majoritatea existand si astazi. Numarul populatiei crestea, deci trebuia dezvoltata si reteaua de strazi dar si transportul trebuia sa se bucure de o mare atentie mai ales ca zona a fost un punct de atractie turistica inca din secolul XIX., fiind prezente in Poiana Brasov numeroase personalitati ale epocii.

La 7 martie 1892 a fost inaugurata prima cale ferata suburbana din Romania (prin 1960 au mai ramas doar urme ale sinelor pe care a circulat trenul care lega orasul de comunitatile din apropiere). In 1987 se introducea la Brasov tramvaiul electric (unul singur, linia 101), care facea legatura intre cele mai mari cartiere muncitoresti si uzinele unde lucrau muncitorii (in 2006 a fost desfiintat: nu mai erau uzine, cei mai multi locuitori aveau masina sau nu aveau locuri de munca la care sa ajunga).

La recensamantul din anul 2011 a reiesit ca in municipiul Brasov sunt 253.200 de oameni, populatia ajungand la circa 406 mii de oameni adunand si pe cei din cele 16 comunitati alaturi de care municipiul formeaza zona metropolitana Brasov. Cei mai multi au masina, mijloacele de transport in comun circula la intervale de circa 10-15 minute (cele cu traseu special sau mai putin aglomerat mai rar) si nu doar pentru turisti trebuia sa se asigure fluiditatea traficului rutier si sa se evite ambuteiajele.

Din anii ‘990 s-au tot cumparat semafoare pentru a fi inlocuite cele vechi si pentru a semaforiza alte intersectii (erau semafoare pe unde te asteptai si pe unde nu); s-au cumparat apoi altele, performante, si mai apoi s-a nascut ideea sensurilor giratorii. Brasov are cele mai multe sensuri giratorii din Romania. Unii zic 43, altii zic 41; nu le-am numarat dar sunt multe (e o lista pe wikipedia) si s-au dat pentru ele o gramada de bani si ne-au intins nervii la max pana le-au construit. Unele sunt bine plasate, altele par a fi asezate strategic pentru a oferi acces direct spre anumite supermarket-uri si diferite alte societati. Unele sunt impopotonate cu flori, spoturi si altele… Cel din faţa garii a fost la inceput atat de inalt incat nu vedeai masina aflata de partea cealalta a giratoriului, asa ca l-au refacut: alti bani, alta distractie. Intretinerea costa destul de mult, avand in vedere si faptul ca sunt tot mereu plantate floricele in cercurile giratoriilor (si unora nu ne place cui apartine “firma” care are contract cu primaria pentru floricele)…

Sensul giratoriu este, poate, cel mai eficient mod de a intersecta doua sau mai multe strazi. Se asigura fluiditatea traficului auto dar pietonii sunt cam neglijati in astfel de situatii. In Brasov, cel putin, soferii nu acorda intotdeauna prioritate pietonilor iar unele strazi sunt atat de late incat ia ceva timp sa le traversezi daca nu esti tanar si vioi.

Bulevardele lungi, drepte, sunt azi ondulate. Nu iesi dintr-un giratoriu si dai in altul – mergi mai repede, dar in unele te mai si blochezi, in orele de varf (cel dublu, de la “Gemenii” – blocuri gemene, giratorii gemene!). Te mai blochezi si in cel de la intersectia Toamnei, Zizinului, Calea Bucuresti… La orele de varf nu scapi de blocaj nici la intersectia Livada Postei, Lunga, Muresenilor, Eroilor sau Bd. Garii cu Bd. Victoriei.

Dar unde-s trecerile de pietoni!? Sunt, unele,… la circa 100-200-300 m de intersectie. Pieton fiind ocolesti 100 de metri, astepti sa li se faca soferilor mila de tine si sa te lase sa treci, ajungi pe trotuarul celalalt si mergi inapoi 100 de metri pentru a ajunge in directia pe care vrei s-o urmezi. La urmatorul giratoriu faci la fel si tot asa, mergi in zig-zag, pana ajungi la destinatie. Uneori, insa, trebuie sa mergi si peste 500 de metri sa  dai de o trecere de pietoni sau de o trecere subterana!

Unele treceri de pietoni sunt plasate prea aproape de iesirea din giratoriu si nici bine nu iesi din giratoriu ca dai de trecerea de pietoni si trebuie sa acorzi prioritate pietonilor si cand e trafic intens “coada de masini” ajunge in giratoriu. Asta daca nu dai de trecerea de pietoni si de statia de autobuz plasata imediat dupa trecerea de pietoni pe care, uneori, opresc autobuzele ajunse in statie la ora scrisa in schema de traseu.

In giratorii, se zice, sunt mai putine accidente decat in intersectiile nesemaforizate (si chiar semaforizate, uneori) deoarece soferii trebuie sa incetineasca din timp la intrarea in giratoriu. N-ar fi de acord cu asta pietonii accidentati mai ales in zona “Gemenii” – cu mult mai multi decat atunci cand era semafor (asa zic oamenii, dar n-am gasit o statistica oficiala pe tema dar in logica lucrurilor ar putea avea dreptate). Si pietonii, cica, ar fi protejati, avand insule inaltate intre sensuri si unde se pot refugia cand taverseaza. Insule inaltate nu-s prea multe in Brasov dar de giratorii sigur nu ducem lipsa.

Una peste alta, ca sofer e bine prin Brasov dar ca pieton ceva mai dificil, uneori chiar enervant cand trebuie sa parcurgi sute de metri doar pentru a traversa o amarata de strada.

Fapt divers: cica primarul vrea sa inlocuiasca sensurile giratorii cu… intersectii semaforizate. Zvonul acesta a inceput sa circule pe la inceputul anului 2012 (an in care au avut loc si alegeri locale) ;) si nimeni nu stia daca-i adevarat dar cei mai multi se revoltau si… aveau subiect de discutie… electorala.


miercuri, 18 februarie 2015

Miercurea fara cuvinte! Spectrul

Fotografie pentru Miercurea fara cuvinte! (8), la Carmen.
Sursa foto: Turism de Aventura 
HAPPY WW!

De ce se tem bărbaţii cel mai mult?

Habar n-am de ce se tem bărbaţii cel mai mult aşa că îi cred pe cuvânt - sau poate nu - pe cei care afirmă ca au publicat studii îndelung… studiate. Părerea mea: a nu se citi ce scriu pisălogii psihologii prin reviste - ca indicaţii pentru cititori - pentru că generalizează nepermis de mult pentru un psiholog.

Cică, cel mai mult bărbaţii se tem de medic. La un congres european al medicilor a fost prezentat un studiu pe tema comportamentului bărbaţilor in sălile de aşteptare ale cabinetelor medicale. Ei sunt mai nervoşi decât femeile - nu-şi găsesc locul, se plimbă, tuşesc, îşi strâng degetele. Un medic francez, pe numele lui Pierre Joue, zice că bărbaţii au această stare pentru că nu îşi cunosc propriul corp.

Zic şi eu: cred că azi, după ore şi ore petrecute in saloane de înfrumuseţare, la solar, in sala de sport, la coafor (oh! Scuze: la hair stilist) au ajuns să-şi cunoască şi corpul, dar tot sunt agitaţi in sala de aşteptare şi nu neapărat pentru că le e teamă, ci pentru că răbdarea lor are limite mai mici decât a femeilor - nu?! De la Natură femeile sunt îndeluuuung răbdătoare! Sunt nişte bărbate! (hhhm… poate din acest motiv bărbaţii sunt tot mai efeminaţi: să echilibreze balanţa). Dar sunt mulţi care se tem când văd un ac de seringă… îi vezi cum devin brusc palizi.

Apoi, bărbaţii se tem de concurenţă. Automobilistul Ayrton Senna (21.03.1960-01.05.1994) a declarat după câştigarea unei curse: Mi-a fost teribil de frică de adversari, dar fără acest sentiment nu aş fi putut câştiga! Ei, zic eu (deşi n-am habar dacă pilotul meu favorit a zis ce se zice că a zis), dacă pe circuitul de Formula Unu e valabil, pentru bărbatul care vrea performanţe in pat e posibil ca filosofia aceasta să-l distrugă, pentru că - zic cercetătorii - duşmanul cel mai de temut al unui bărbat este fostul iubit al partenerei deoarece el îşi imaginează că trebuie să demonstreze că e mai bun decât predecesorul (poate de aceea visează destui bărbaţii la virgine). Ceea ce e o prostie, dar cum să le-o scoţi unora din cap? Un bărbat sigur de sexualitatea lui n-are asemenea complexe - dar unul sigur de el e bărbat 100% nu un efeminat cu muşchi la ceafă.

Se mai tem bărbaţii de eşec. Dar mulţi oameni se tem de eşec, deci nu-i apanajul bărbaţilor. Cei mai mulţi doresc să fie mai presus decât femeile, să câştige mai mult decât ele, să fie întreţinătorii familiei - de câştigat câştigă mai mult decât femeile care au exact acelaşi fel de post  job cu ei şi prestează acelaşi tip de activitate, acelaşi numâr de ore… In mintea lor (asta cu mintea e de la mine) ei trebuie să fie, in viaţa socială, un succes de răsunet.

Bărbaţii se tem de lacrimi! Ei plâng rar, convinşi că lacrimile le trădează slăbiciunea, suferinţa, neliniştea (când sunt beţi nu se mai tem de lacrimi!). Dacă se întâmplă să plângă devin nervoşi, convinşi că numai femeile, firi mai slabe, au permisiunea de a plânge (poate de aceea bat unii femeile: le vine să plângă de neputinţă şi devin nervoşi).
Când o femeie plânge şi-l imploră să mai stea când el tocmai a aflat că a fost înlocuit ocazional, el se înduplecă şi mai stă. Atât de tare se tem unii bărbaţi de lacrimi încât decât să vadă o femeie plângând că el n-o vrea de nevastă o duce la starea civilă.
Textele motivaţionale ne arată că bărbaţii puternici au curaj să plângă. Aşa ar trebui să fie doar că… durerile mari nu au lacrimi iar oamenilor puternici nu prea le vine să plângă. Da’ ce ştiu eu?!

Se tem şi de calviţie. Îşi consideră podoaba capilară un plus al bărbăţiei - de aceea pare că a dat calviţia in toţi şi se rad pe scăfârlie (poate imaginându-şi că fac parte din trupele SEAL). Sau îşi lasă barba să crească, in compensaţie. Zău! Nu cred că bărbaţii se tem ce calviţie - poate că nu le place, e firesc, dar să se teamă?!

Frica de apropiere. Bărbaţii ar fi cuprinşi de o timiditate inexplicabilă atunci când se apropie prea mult de o femeie, de parcă in calea lor ar apărea un zid invizibil. Psihologii explică această teamă prin relaţia prea puternică dintre mamă şi fiu. Adică… îşi iubesc / respectă mama atât de mult încât au sentimentul că sunt pe cale de a comite incest? Nefiind psiholog nu prea înţeleg ce vor să zică psihologii dar mă gândesc la acei bărbaţi care abordează femeia ca un urs… Acelora le-ar trebui un zid real între ei şi femei.

Frica de impotenţă. Abia aici încep să cred că tocilarii au ceva mai multă dreptate. Zic ei că bărbaţilor le place să-şi manifeste calităţile extraordinare in pat. Şi cam fiecare începe prin a face comparaţii între el şi fostul ei, între el şi vreun prieten care se laudă de zor (şi care, poate, e încă virgin); se demoralizează total dacă ratează la prima întâlnire pe orizontală c’nd dorinţa e prea mare - şi mai sunt tute care nu găsesc altceva de făcut decât să râdă. Dacă nu reuşeşte să-şi satisfacă partenera - de parcă şi-ar şi da seama dacă ea nu vrea ca el să-şi dea seama - se va simţi frustrat şi va dori să încerce din nou şi din nou, să fie bine să fie amândoi pe aceeaşi aripă de avion… Dar, vorba lui Pascal Bruckner: femeile sunt ca avioanele şi bărbaţii ca paraşutiştii; femeile continuă să zboare in timp ce paraşutiştii sunt in cădere liberă (citat aproximativ). Puţini sunt bărbaţii care pot diferenţia un orgasm mimat de unul real şi puţine sunt femeile care pot face acelaşi lucru in cazul bărbaţilor (dar şi mai puţini sunt bărbaţii care ştiu să mimeze un orgasm).
Impotenţa e dură şi se ştie azi despre aceasta mai mult ca la începutul secolului XX dar tot sunt multe necunoscute… Da, da… nu există bărbat impotent ci numai femei nepricepute (valabilă şi reciproca: nu există frigide ci numai bărbaţi nepricepuţi). Categoric astea-s legende urbane deoarece s-a dovedit că există o legătură între tulburările instinctului sexual şi hipertensiunea arterială, bolile de inimă, diabetul şi folosirea unor medicamente. Tutunul nu-i ajută şi nici alcoolul: alcoolul măreţte dorinţa şi scade potenţa (şi-i poate apuca plânsul şi dacă-i apucă plânsul devin nervoşi şi dacă devin nervoşi mai iau şi femeia la bătaie ‘că deh! ea e cu pricina).
Dacă vă uitaţi la unul care arată ca de pe planşa de la cursul de anatomie, capitolul muşchi, puteţi avea surpriza ca cel mai important muşchi să fie… cel mai puţin dezvoltat.
Impotenţa erectilă poate fi însoţită de tulburări de libido, de dereglări ale ejaculării sau de lipsa de orgasm - un necaz nu vine niciodată singur.

Se mai tem bărbaţii că le vor cădea dinţii, se tem că se îngraşă şi unii se tem de clovni... Sunt şi ei, bărbaţii, oameni, deci au temeri. Nimeni nu-i perfect.

(text preluat de pe un blog pe care îl voi şterge)