Death to 2021 si Death to 2020

A trecut ceva timp de când n-am mai râs cu așa poftă la un film. Ultima comedie neagră la care m-am distrat a fost Look Who’s Back!

Anii 2020 și 2021 mi-au pus nervii și răbdarea la grea încercare. Anul 2022 pare să fie la fel ca ultimii doi, ba chiar mai rău! Totuși, dacă mă pot distra la un film ca Death to 2021 e semn – cred! - că mi-a rămas mintea întreagă. Sau nu?!

Ar putea părea crudă banalizarea, ironizarea durerii, a bolii, a dezastrelor naturale și chiar a morții, a prostiei umane, dar filmul este - într-un mod ciudat, aș zice – terapeutic; umorul poate ajuta, într-o anumită (mică) măsură, la eliberarea de frică, îngrijorare sau stres - după caz.

Death to 2021 urmează după Death to 2020, despre care abia zilele acestea am auzit, deci nu l-am văzut, dar pune în discuție (ia la mișto, să o zic pe șleau) evenimente importante petrecute în anul 2020. Probabil că Death to 2021 nu este foarte amuzant pentru cei care au văzut Death to 2020, dar cum eu nu l-am văzut pe acela l-am savurat pe acesta.

Producătorii Death to 2021 sunt, cei ai Death to 2020, Charlie Brooker și Annabel Jones.

În Death to 2021 se întâmplă același lucru: sunt ironizate fapte și caractere. Filmul e un amestec de informații și satiră. Apar în film personaje inventate (care pot fi, la fel de bine, reale), care discută despre evenimente sub formă de interviuri. Există și un narator. Durează numai o oră filmul și se derulează repede.

E un film care nu poate fi povestit pentru că e un mixaj de întâmplări reale și comentarii ironice spre caustice.

Hugh Grant, cu un accent exagerat britanic (mi se pare mie) este Tennyson Foss, un istoric de dreapta care ignoră total „corectitudinea politică”. Despre Prințul Philip a spus că nu era rasist; doar avea un simț al umorului rasist. Despre referirea la inutilul bogătaș Jeff Bezos și racheta lui sub formă de falus nu vă dau amănunte, dar face mișto de el.

Lucy Liu este Snook Austin, o jurnalistă care declară că „a fost acolo...” - indiferent unde, indiferent de epoca istorică.

Samson Kayo este Pyrex Flask, un om de știință care cercetează virusul la modă de doi ani, și care lucrează la unul nou.

Tracey Ullman este Madison Madison, o prezentatoare de știri de extremă dreaptă, adeptă a teoriilor conspirației, care doar pune întrebări, nu insinuează nimic, nu poate fi acuzată de nimic.

Cristin Milioti este Kathy Flowers, o mamă care îl susține pe Donald Trump și crede în teoriile conspirației. A fost în Capitoliu, dar n-a fost arestată, doar poartă o brățară electronică la gleznă, să știe polițiștii când iese din casă.

William Jackson Harper este Zero Fournire, CEO al unei companii de „social media”.

Joe Keery e Duke Goolies, un „influencer” pe rețelele de socializare, care are ideea grozavă că poate n-ar fi rău să sece oceanele nu să crească apele (din cauza încălzirii globale) și atunci am putea lărgi aria pentru turism, ne-am duce cu mașina să vedem vaporul „Titanic” – cu o mașină electrică, desigur, că doar el iubește mediul înconjurător!

Stockard Channing e Penn Parker, o jurnalistă ironică spre cinică.

Diane Morgan este Gemma Nerrick, un om din public, dependentă de telefonul mobil, care-și descrie, între altele, întâlnirile amoroase din timpul carantinei totale.

Distribuția am cules-o de pe wikipedia – numai pe Hugh Grant și Lucy Liu i-am recunoscut și le știu numele fără a le căuta special.

Din punctul meu de vedere este un film care merită văzut. Aș zice că umorul – în mare parte - este sec. Cum mie îmi plac bancurile seci... ce-aș putea spune: că nu mi-a plăcut filmul? Mi-a plăcut.

E primul film pe care-l văd inainte de a citi despre pe blogul lui Jo!

Actualizare 9 ianuarie

Am văzut și Death to 2020. La Death 2021 am râs mai cu poftă, dar și acesta are replici cinice. Propaganda e mai clară în acest film.

Din film

Reporterul către Personajul jurnalist (Samuel L. Jackson): A fost un an greu anul 2020, dar am învățat multe...

Personajul jurnalist: Oh, daaa...

R: Ce ați învățat în acest an?

P.j.: Ce am învățat...? Am învățat... Am învățat câți pași sunt de la canapea la frigider.

Aceeași întrebare adresată personajului „mamă” și „omului de știință”.

Personajul „mamă”: (...) Am învățat cum se pronunță corect „Sieg Heil!”

Personajul „om de știință”: Am învățat secvența completă a genomului noului coronavirus.

*

Știau că va urma un episod doi; cred că știau și cei care au văzut primul „episod” (știam și noi, cei care n-am văzut filmul atunci). A început episodul trei. Sper sa aibă doar un sezon serialul și cel mult trei episoade.

Don’t Look Up! Nu privi în sus! Film

Don’t Look Up! Este un film din 2021, în regia lui Adam McKay, având în rolurile principale pe Leonardo DiCaprio (Dr. Randall Mindy) și Jennifer Lawrence (Kate Dibiasky). Mai apar în film Cate Blanchett (Brie Evantee, o co-prezentatoare într-o emisiune de doi lei dar cu priză la public), Meryl Streep (Janie Orlean, președinte SUA), Johan Hill (Jason Orlean, fiul președintei și șeful ei de cabinet), Rob Morgan (Dr. Teddy Oglethorpe, șeful Biroului de Coordonare al Apărarii Planetare al NASA ), Mark Rylance (Peter Isherwell, sponsor principal al președintei și mare mahăr în IT, cu multe idei crețe, care rezolvă totul „consultând” algoritmii) și mulți alții.

Poate părea că am povestit filmul, dar nu e chiar așa. Am „ascuns” câte ceva.

E o comedie neagră, o satiră, o alegorie despre schimbarea climei, dar ironizează și preocupările jurnaliștilor și politicienilor cu privire la criza privind clima. Acest film e un fel de „teatru absurd”, o satiră despre cum se dezinformează, o satiră despre ipocrizie.

Mi-a plăcut filmul, dar mă așteptam la ceva mai mult; nu știu exact la ce... Actorii sunt super naturali în pielea personajelor... Mi s-a părut „făcut în grabă”, cumva. Ca satiră, mi-a plăcut mult. Ca personaj, cel mai mult mi-a plăcut Yule, deși apare spre sfârșit, deci pentru scurt timp, dar înțelegi imediat ce fel de om este.

Doctoranda Kate Dibiasky descoperă o cometă de mărimea muntelui Everest care se îndreaptă spre Pământ și dacă nimeni nu va face ceva lumea va fi distrusă. Îi spune profesorului ei, Mindy – un tip anxios din cale afară - și acesta trimite datele „mai sus”. Li s-a spus să nu se panicheze. Mulți cercetători din lume au zis că e groasă, dar nimeni nu se agită să rezolve.

Janie Orlean, o superficială în Biroul Oval, a fost de acord să-i primească pe astonomi; au discutat, le-a spus să plece liniștiți că se va discuta chestiunea în Senat.

Și Mindy și Dibiasky sunt astronomi de nivel mic, așa că nu prea sunt luați în serios până nu intervine Dr. Oglethorpe, dar nici acesta nu are prea mult succes pentru că șefa lui la NASA – fostă anestezistă (parcă) – era prietenă cu președinta.

Cei doi astronomi, văzând că nimeni nu vrea să ia vreo măsură, apelează la mass media. Ajung la emisiunea matinală The Daily Rip găzduită de Brie Evantee și Jack Bremmer (Tyler Perry) - un show unde totul este tratat într-un mod optimist (adică frivol) – și Kate spune pe șleau că o cometă va distruge Pământul în circa șase luni. Și nimănui nu pare să-i pese.

Președinta, când își dă seama că riscă să piardă alegerile care urmau, apelează la ajutorul lui Mindy și ține un discurs despre cum va salva ea pe americani și lumea întreagă, cu ajutorul lui Peter Isherwell. Între altele, acest „om de știință” îi spune președintei că algoritmii spun că ea va muri mâncată de un brontoroc. „Ce-i aia?” întreabă ea. „Nu știu”, zice el zâmbind mânzește.

Apare și un general, Benedict Drask (Ron Perlman), care declară că va conduce racheta care va lovi cometa. Misiunea începe, dar e oprită brusc pentru că miliardarul Isherwell anunță că vrea să devieze cometa în ocean, de unde bucățile să fie recuperate de armată mai apoi, pentru că analizele arată un conținut de minereuri în valoare de trilioane de dolari. Schema prin care vor să facă asta nu este evaluată științific, dar lor le pasă numai de bani. 

Rușii, indienii și chinezii încearcă să distrugă ei cometa – când află că americanii i-au omis din acordul de exploatare al cometei - dar le reușește doar o explozie nucleară, cometa văzându-și de orbita ei, direct spre Terra.

Între timp, Randall Mindy se complace în postura de răsfățat media, Kate pleacă acasă, dezamăgită. Ea striga că această cometă va distruge omenirea, dar oamenii voiau locuri de muncă. Kate se încăpățâna să nu înțeleagă beneficiile cometei! Se angajează vânzătoare într-un magazin, și-l cunoaște pe Yule (Timothée Chalamet), un tip care trăia mai mult pe stradă. Se înțeleg bine și petrec timpul împreună. Erau pe un acoperiș când cometa a intrat în atmosfera Pământului și putea fi văzută cu ochiul liber. I-au admirat frumusețea.

Opinia publică mondială este împărțită: unii vor distrugerea cometei, unii condamnă alarmismul, alții vor să fie exploatată cometa – pentru a fi mai multe locuri de muncă – și alții neagă existența cometei. Sunt două tabere principale: Look Up! și Don’t Look Up! (a doua e tabăra politicienilor aflați la putere, în special, cu președinta în frunte). Evident că au început să se certe între ei – oamenii din cele două tabere - și când s-a anunțat că n-a putut fi distrusă cometa și nici deviată în ocean... Asta e! O parte dintre bogătași au urcat pe o navă specială, unde aveau recipiente pentru criogenare, și s-au lansat în cosmos, în căutarea unei planete asemănătoare cu Pământul. Mulțimea... Fiecare după posibilități și caracter.

Cine dorește să afle ce e acela un brontoroc trebuie să aibă răbdare să vizioneze genericul. Cine dorește să constate că uneori e bine să rămâi unde ești în momentul când lovește urgia, să urmărească următoarea parte a genericului. Ironia maximă a filmului mi se pare că e tocmai în aceste scene intercalate în generic. 

Filmul nu se termină imediat când apare genericul. 😊

Și acest film l-aș fi văzut cine știe când dacă nu vizitam FilmSerial:

https://filmserial.home.blog/2021/12/24/nu-priviti-in-sus-satira-despre-incalzirea-globala/

Imagine de A Owen de la Pixabay

Editare ulterioară

Super fain scris despre film (o altă "abordare"):

https://fumurescu.com/2022/01/08/murim-cu-steaua-sau-cu-cometa/

Dacă nu aș fi văzut filmul l-aș fi căutat.

Un film sinistru: Look Who’s Back

Look who’s Back (2015, Iata cine s-a intors) e o comedie / satira germana, in regia lui David Wnendt, dupa romanul lui Timur Vermes care are titlul pe care il are si cartea pe care Hitler o va scrie in film: “Er Ist Wieder Da” si care s-a vandut si in realitate cu 19,33 euro, reprezentand anul in care Hitler a ajuns la putere. 

E un film care a ajuns urgent pe primele locuri in topurile germane. Germanii ar trebui sa poata sa râdă de Hitler, mai degraba decat sa il vada ca pe un monstru, pentru ca ii scuteste de responsabilitatea pentru faptele acestuia si distrage atentia de la vina pentru Holocaust, declara regizorul pentru The Guardian. “Dar ar trebui sa fie acel gen de râs care-ti ramane in gât si ar trebui sa-ti fie aproape rusine cand iti dai seama ce faci.

Hitler apare in Berlinul de azi, fara amintiri despre evenimentele care au avut loc dupa anul 1945, si ajunge sa aiba propria-i emisiune la o televiziune (standup comedian). Desi e luat drept un mare comediant el dovedeste ca nu si-a schimbat deloc convingerile si se straduieste sa le implementeze din nou in mintea si sufletul cetatenilor (sau doar sa redestepte propriile convingeri ale unora).

In rolul lui Hitler este actorul Oliver Masucci.

Filmul evidentiaza si pericolul repetarii acelei pagini de istorie.

Vorbind serios – privitorii (si ascultatorii) il iau in gluma si se distreaza – Hitler presteaza in emisiuni de divertisment cu maxima audienta, vorbind despre anumite “pericole”, fiind serios – dar luat in gluma – cand nu e “corect politic” in declaratii.. Se plimba prin oras (apoi prin tara) discutand cu oamenii, convingandu-i sa ii imparteseasca propriile convingeri, sa il sustina in dorinta lui de a “reda Germania germanilor”. Ajunge sa isi organizeze “trupe de tineri soldati” gata sa moara pentru el, pentru cauza comuna. Asculta nemultumirile bastinasilor si ii incurajeaza sa se opuna multiculturalismului, dreptului unora de a-si alege modul de viata, locul unde sa traiasca si chiar sexul…

Cel care-si da seama ca Hitler care amuza si pe care tot mai multi cetateni par sa-l iubeasca este chiar Hitler ucigasul incearca, fara succes, sa-l opreasca, sa-i convinga pe ceilalti ca istoria se repeta. Nu e luat in seama pentru ca producatorii TV vor bani, oamenii vor un lider care sa le legitimeze gandurile si dorintele extreme…

Vrei sa stii de ce oamenii ma iubesc? il intreaba la un moment dat Hitler pe cel care l-a descoperit si care l-a “lansat” la TV in dorinta de a-si pastra locul si beneficiile? Pentru ca in adancul sufletului lor sunt exact ca mine. Jurnalistul independent isi da seama ce mare greseala a facut dar e prea tarziu pentru a o repara: nu reuseste sa convinga pe cineva ca acel comediant de succes este Hitler cel adevarat..

Unii il detesta cu pasiune, dar cei mai multi il aclama. Finalul e de “speriat”. Hitler defileaza in aplauzele celor mai multi…

Cartea - primul roman al lui Timur Vermes - a ramas timp de 20 de saptamani numarul unu in topul celor mai bine vandute carti, in Der Spiegel, si a devenit, oarecum, “cartoful fierbinte” al Europei in foarte multe discutii. A fost tradusa in 41 de limbi. In librariile din România a aparut la editura RAO, in 2014.

Timus Vermes, de profesie jurnalist, declara pentru The Sunday Times despre personajul imaginat: Suntem obisnuiti cu Hitler care zbiara tot timpul despre Holocaust. E un fel de “Hitler instant”, ca bauturile cu arome artificiale pe care le cumperi la cutie. Nu este suficient ca sa te faca sa intelegi sau sa impiedice repetarea istoriei, pentru ca nimeni nu ar vota un om ca el. Dar Hitler a fost ales. Nu a existat nicio revolutie, niciun puci.

Urmarind acest film aproape ca nu esti sigur daca esti la film sau e un serviciu de streaming in apropierea ta…

Nu trebuia sa vad acest film pentru a intelege cat de usor se lasa unii oameni manipulati, cuceriti de idei care coincid cu ale lor, cat de adanci sunt, in unii, radacinile rasismului, xenofobiei s.a…. Oh, da! Are unele faze extrem de amuzante, dar e un film pur si simplu sinistru din punctul meu de vedere…

Mi-a placut foarte mult filmul.

Vorba nu-stiu-cui: nu ma sperie ca vad la televizor, ci ma sperie ceea ce e in spatele a ceea ce vad…

**
Clubul cinefililor (Carmen)

<><><><><> 

Sursa foto: https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Er_ist_wieder_da.jpg

Clubul cinefililor: Carnage

sursa 

Carnage (2011) e un film recomandat de Carmen in randurile scrise la o postare; e un film, in regia lui Roman Polanski, despre parinti care considera ca pot rezolva ei aparentul conflict dintre baietii lor.

Actorii care interpreteaza rolurile celor patru parinti sunt: Jodie Foster (Penelope Longstreet), John C. Reilly (Michael Longstreet), Kate Winslet (Nancy Cowan) si Christophe Waltz (Alan Cowan) – toti sunt stralucitori in interpretare, iar filmul prezinta o chestiune interesanta (cele 80 de minute trec fara sa-ti dai seama).

Filmul e incadrat ca drama-comedie neagra si prezinta doua cupluri care se intalnesc in apartamentul familiei Longstreet pentru a discuta despre faptele fiilor lor in varsta de 11 ani.

Penelope si Michael Longstreet, parintii lui Ethan, si cuplul Nancy si Alan Cowan, parintii lui Zachary, sunt patru parinti care ajung sa se comporte copilaros, sa se critice unii pe ceilalti, sa se ironizeze si, din cand in cand, sa se solidarizeze cu “partea adversa”. Cand mai si beau ceva alcool caracterele lor incep sa se dezvaluie si aproape ca uita motivul intalnirii, ei oricum nestiind exact de ce au ajuns la conflict copiii lor. Intalnirea, care s-a dorit una cordiala, degenereaza in haos.

Penelope e un fel de activista, intre prioritatile ei in viata fiind incluse drepturile omului si justitia si care considera ca toti oamenii trebuie sa fie “interesati colectiv”; ideea de dreptate pare sa o macine atat de mult incat incearca sa aplice oriunde si oricum concilierea, discutiile despre anumite probleme – in film fiind vorba despre faptul ca Zachary l-a lovit cu un par pe fiul ei Ethan, si i-a spart doi dinti.

La final de film am ramas cu senzatia ca multe nu s-au spus… Dar se poate spune ca e un final deschis, in ceea ce priveste discutia  celor patru; in ceea ce ii priveste pe copii totul devine clar in ultimele cadre.

*

Invitatie la film de la Carmen, in Clubul cinefililor – Impresii de sfarsit de saptamana - unde sunt invitati sa participe toti cei care au placerea de a scrie despre un film sau un serial vazut recent.