Se afișează postările cu eticheta film_serial. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta film_serial. Afișați toate postările

2022-03-27

Germania. Deutschland. Serial

Deutschland este un serial (cu distribuție internațională) pe care l-am văzut relativ de curând. Mi-am amintit de serial datorită unor scenarii care par să se repete (și) în prezent. Desigur, a trebuit să-mi reîmprospătez memoria, deși în linii generale voi mai ști ceva timp despre ce e vorba în serial. E genul de film care-mi place (și) pentru că pe măsură ce trece timpul se mai „desecretizează” unele dosare, apar informații noi despre una-alta și se mai fac și filme cu ceva în plus față de cele pe care deja le-am văzut și care se referă, în general, la „războiul rece”.

Primul sezon a fost difuzat în anul 2015: Deutschland 83, când a (re)început "nebunia obsesiei" armelor nucleare și ideea dezarmării. În 1983, Serviciul Secret al Germaniei de Est este preocupat de planurile militare americane în Germania de Vest. Angajata de la Serviciul Secret German de Est, Lenora Rauch (actrița Maria Schrader), își trimite nepotul – pe Martin Rauch (Jonas Nay) în Germania de Vest pentru a acționa ca spion.
Titlurile episoadelor din acest sezon sunt inspirate de exercițiile militare ale NATO din 1983 (scrie pe wikipedia).

Deutschland 83 a fost apreciat de critici și a primit multe premii naționale și internaționale, inclusiv un premiu Emmy; unii critici l-au comparat cu serialul „The Americans” (serial american despre spioni ruși „adormiți” – infiltrați în societatea americană cu mulți ani înainte de a li se ordona să-și slujească țara).

Sezonul 2: Deutschland 86 (difuzat în 2018) - între altele, este despre implicarea comuniștilor în lupta anti Apartheid din Africa de Sud. Se arată și implicarea Germaniei de Est, în goana după valută forte, în comerțul cu armament, vânzând arme ambelor părți în conflictul Iran – Irak, de exemplu, dar au vândut și sânge peste hotare (în special în Germania de Vest, fără a-l testa pentru HIV, deși boala era relativ recent descoperită și se știa că e mortală). E amintită și explozia de la Cernobîl, din aprilie 1986.

The Guardian a descris serialul ca fiind „fascinant din punct de vedere geopolitic”.

Sezonul 3: Deutschland 89 (difuzat în 2020) – acțiunea se petrece un pic înainte de a cădea Zidul Berlinului, și după.

Pe măsură ce Zidul Berlinului cade, agenții STASI încearcă să se protejeze de consecințe. Personajul Martin Rauch lucrează pentru o companie de stat din domeniul tehnologiei dar e forțat să-și reia activitatea de spion și va acționa ca agent dublul. I se spune simplu: „Nu-ți imagina că vei putea trăi o viață simplă. Ai trei opțiuni: fie ești ucis, fie ajungi la tribunal, fie lucrezi din nou într-un serviciu secret”. Pentru că tinde să refuze să lucreze din nou ca spion este amenințat că fiul lui va fi trimis la Moscova. Misiunea este de a ucide liderul est-german dacă va promulga o lege a călătoriei în străinătate pentru oricine, fără condițiile impuse până atunci.
Acest ultim sezon al serialului a primit critici mixte, cei mai mulți observând că „a scăzut ritmul”. Într-adevăr, aceste ultime episoade nu mai au intensitatea din primele sezoane.

E un film cu spioni, în general, cu spioni est-germani în special. E ficțiune istorică, dar ca oricare ficțiune istorică are împletite fapte care s-au întâmplat la un moment dat.

Primul episod din sezonul unu, începe cu un discurs al președintelui Ronald Reagan, difuzat la TV: „Cel mai mare rău nu are loc acum, ci e comandat și pus la cale în birouri curate, decorate cu covoare, încălzite și bine luminate, de oameni liniștiți cu gulere albe și unghii îngrijite și obraji bine bărbieriți. Ei sunt focarul răului în lumea modernă. Da, să ne rugăm pentru mântuirea celor care trăiesc în întunericul totalitar. (...) Unii ar vrea să-i credem pe cuvânt și să ne obișnuim cu pornirile lor agresive. Dar dacă istoria ne învață ceva, lecția e aceasta: concilierea naivă sau închipuirile deșarte despre adversarii noștri sunt o nebunie. (...) Deci în discuțiile noastre despre stoparea cursei nucleare trebuie să ne eliberăm de ispita mândriei, de ispita de a ne declara deasupra tuturor, de a ignora adevărurile istoriei și impulsurile agresive ale unui imperiu al răului, trebuie să discernem între ce e drept și ce e greșit, între bine și rău.”

Ascultând discursul, coroborând cu alte informații obținute, spionii est-germani și cei ruși (aflați în Germania de Est) au ajuns la concluzia că americanii îi vor ataca - pe ei și/sau pe ruși - pentru că urma să fie plasat armament și aduși soldați pe teritoriul Republicii Federale Germania. Și-atunci își trimit un spion la cartierul general al armatei federale. Spionul află că nu e nici gând să fie atacată Germania Democrată dar șefii lui trimit mai sus – pe linie ierarhică – ceea ce vor ei, astfel încât să coincidă cu ceea ce "intuiesc" ei, ignorând intențiile reale ale „capitaliștilor asupritori”.

O altă fază reținută din film este despre un ofițer de la grăniceri care a prins doi tineri studenți cu două cărți cu operele lui Shakespeare, care le spunea acestora că „cel mai mare atu al socialismului este libertatea: eliberarea de lăcomie, lăcomie care va împins pe voi să încălcați legea pentru a vă fi numai vouă mai bine. Trudim laolaltă să ne meargă bine tuturor.” Modul cum s-a comportat mai apoi, împreună cu colegii săi grăniceri, dă de înțeles că nu prea credea ce spunea. Acest ofițer de la poliția de frontieră va deveni (în film) unul dintre spionii cei mai importanți ai Germaniei Democrate: Martin Rauch.

Soția acestui super-spion devine o comunistă înfocată ce-i capabilă să-și vândă și neamul pentru „triumful comunismului”. Împreună, cei doi au un băiețel. În ansamblu, familia spionului este foarte interesantă.

N-aș zice că e un serial spectaculos, dar ilustrează lucrurile destul de aproape de cum s-au petrecut – în linii generale, desigur. Mi-a plăcut și ironia cu care au tratat anumite aspecte, din toate taberele.

Republica Democrată Germană (RDG) - din anul 1949 - nu a fost recunoscută ca stat nici de Republica Federală Germană (RFG) și nici de (alte) state capitaliste (sau nu). Se poate spune că RDG a fost un experiment eșuat de dictatură.

Creatorii serialului, și producători executivi, sunt soții Anna și Jörg Winger (scrie pe IMDb).

Sursa foto (fair use): https://en.wikipedia.org/wiki/File:Deutschland83-Title-Card.jpg 

2019-10-13

Un erou: Comisarul Rex. Provocare muzicală

"Comisarul Rex" este un serial polițist austriac, comedie-dramă, derulat intre 1994-2004, reluat din 2008 pȃnă in 2015, in coproducție austro-italiană. Personajul central este un cȃine ciobănesc german: Rex.
Holding out for a hero - Bonnie Tyler (vizualizare pe YT)
In videoclip sunt secvențe cu Rex din serialul original.
La Provocarea muzicală poate participa oricine inscrie o postare pe blog la Carmen, Ȋntre vis si realitate
Friendship Friday!
In 1996-1997, o serie televizată (Stockinger) s-a concentrat pe unul dintre membri diviziei “Omucideri” din serialul original, dar sunt și alte francize: Comisarul Alex (Polonia, 2012), Reȋntoarcerea lui Muhtar (Rusia, 2004-2015), Rex (Slovacia, din 2017), Hudson și Rex (Canada, din 2019).
BJ in rolul lui Rex. sursa foto
Rolul lui Rex a fost interpretat de mai mulți cȃini actori. Originalul a fost ȋnregistrat ca “Reginald von Ravenhorst”. BJ este primul cȃine care a jucat rolul lui Rex (1994-1999) și a fost antrenat de Teresa Ann Miller; s-a născut la 1 iunie 1991 in Ingolstadt, Bavaria, Germania, și a murit in 2003. Deși a fost dresat in limba engleză n-a avut probleme cu limba germană.
In serialul canadian (Hudson & Rex), cȃinele este Diesel vom Burgimwald, dresat de proprietara sa, Sherri Davis, care lucrează in industria filmului de 25 de ani, ca dresoare de animale. Diesel provine din crescătoria de ciobănești germani Burgimwald (Castelul din pădure), unde cȃinii sunt și dresați. Este la primul său rol, și inițial a fost antrenat pentru a ȋnsoți persoane cu anumite dizabilități.

2017-08-19

Hatufim serial despre prizonieri de razboi

V-a plăcut serialul Homeland? Poate e cazul să vedeţi serialul care l-a inspirat: Hatufim (Prisoners of War: 2009-2012), producţie israeliană.

afisul filmului Hatufim

După ce am văzut trei seriale israliene: Kfulim - False Flag (Steag Fals*), Fauda (Haos, in arabă) şi Hatufim - Prisoners of War (Prizonieri de Război, regizat de Gideon Raff) mă declar fan al filmelor de gen produse de israelieni. Toate cele trei seriale amintite sunt genul “thriller, dramă”, şi fiecare se referă la lupta dintre israelieni şi arabi.

E drept, filmele americane sunt mai strălucitoare, mai spectaculoase dar şi mai… propagandistice in prea multe puncte. Homeland – un serial care mi-a plăcut foarte mult – e bun, dar “modelul” care l-a inspirat e şi mai bun – din punctul meu de vedere. Americanii au făcut un serial bun, dar nu au putut scăpa de obsesia lor cu “lupta împotriva terorismului” (spre sfârşit, parcă-parcă, au lăsat-o mai moale).

Hatufim e mai echilibrat in prezentarea "taberelor", mai sofisticat, mai profund. Este un film (şi) despre drama unor familii de soldaţi: trei soldaţi israelieni (Nimrode Klein, Uri Zach şi Amiel Ben Horin) au fost prizonieri timp de 17 ani şi au îndurat torturi fizice şi psihice greu de imaginat. In urma unor lungi negocieri soldaţii sunt eliberaţi – unii dintre cetăţenii israelieni vor considera că preţul plătit pentru eliberarea lor a fost prea mare…

Acasă, însă, ajung numai Nimrode şi Uri, pe picioarele lor; trupul lui Amiel vine in sicriu şi sora lui îl vede mereu (halucinează) şi discută cu el şi nu crede că e mort deşi trupul a fost examinat pentru identificare şi ingropat.

Cei doi supravieţuitori au nervii la pământ şi încearcă să facă faţă acestei întoarceri la viaţa pe care au părăsit-o forţat in urmă cu 17 ani. Cel mai bine – mai in siguranţă – se simt când sunt împreună, pentru că împreună au suferit, au plâns, au sperat ani la rând şi chiar şi aşa nici între ei nu pot discuta ororile pe care le-au îndurat.

Un psihiatru militar îi ia in primire pentru a-i interoga, să fie sigur că nu reprezintă un pericol pentru siguranţa statului, in sensul să nu fi fost îndoctrinaţi şi să fi trecut “de partea cealaltă”. El sesizează unele discrepanţe in declaraţiile celor doi, dar nu poate fi sigur dacă sunt minciuni sau tortura mentală şi fizică la care au fost supuşi e cauza pentru aceste discrepanţe şi incoerenţe in declaraţiile foştilor prizonieri.

Deşi nu sunt împuşcături şi urmăriri spectaculoase filmul e intens. E atât de bine realizat încât stai cu sufletul la gură să afli ce urmează in legatură cu soldaţii şi agenţiile serviciilor secrete, cu evoluţia vieţii amoroase a personajelor, cu reintegrarea prizonierilor de război in societate după o perioadă de captivitate de 17 ani.

Evenimentele se derulează lin, deşi scene din trecut se împletesc cu cele din prezent – pentru a explica, pe măsură ce se desfăşoară filmul – firul întămplărilor. Spectatorul poate deduce ceea ce nu se spune, poate deduce firul întâmplărilor următoare pentru că îi sunt date multe indicii, ceea ce rar (spre deloc) se întâmplă in acest gen de filme, accentul fiind pe acţiune.

Tema prizonierilor de război israelieni se poate spune că este una nu prea exploatată şi poate de aceea filmul este foarte interesant (in opinia mea). 

Atunci când un soldat israelian este luat prizonier de vreo organizaţie teroristă cetăţenii pun presiune pe guvern să plătească răscumpărarea, oricât de mare ar fi aceasta, şi să-l aducă acasă. Unii ajung acasă, alţii nu; unii ajung mai devreme, alţii mai târziu iar după ce trece valul de bucurie al reîntâlnirii televiziunile şi ziarele nu mai scriu despre ei, drama familiilor in care revin aceşti soldaţi nu este pe larg cunoscută, dar când ceva se întâmplă unui soldat aproape toţi cetăţenii israelieni simt ca şi cum lor li s-a întâmplat ceva. 

Totuşi, oricât de bogată le-ar fi imaginaţia, oricât de empatici ar fi, cei care nu au trecut prin aşa ceva nu pot înţelege, nu-şi dau seama ce înseamna; In plus, după ce aceşti “dispăruţi in misiune” sunt aduşi acasă sunt repede uitaţi… Revenirea dintr-un prizonierat in care sunt torturaţi înseamnă abia primul pas pe calea grea ce va urma. (afirmaţiile, cu alte cuvinte, aparţin regizorului).

Mi-au plăcut mult şi Kfulim şi Fauda, dar Hatufim m-a impresionat mai mult decât primele două.

* Steag fals = operaţiune sub acoperire conceputa pentru a induce în eroare publicul / adversarul, astfel încât operaţiunea pare ca şi cum ar fi efectuată de alte entităţi; operaţiunile de gen nu sunt limitate la operaţiuni de război şi contra-insurgenţă ci au fost (şi sunt) utilizate şi pe timp de pace.
Un exemplu de operaţiune “steag fals” e prezentată in filmul-satiră Wag the Dog (Înscenarea, 1997)

2017-01-21

Kfulim – un super serial israelian

Kfulim – sau “False Flag” (steag fals) – e, din punctul meu de vedere, un super serial pentru amatorii genului “spionaj”. Iubitorii genului, când aud “Shin Bet” (serviciul de securitate israelian) şi “Mossad” (pe scurt: agenţie israeliana de operaţiuni speciale) nu mai stau mult pe gânduri şi pornesc filmul (sau deschid cartea).

afis film Kfulim

Kfulim m-a captivat din primele minunte. Cumva, oarecum, seamăna cu Homeland al americanilor; aşa… o “atingere” (a fost primul meu gând după al doilea episod – mai apoi mi s-a confirmat impresia).

Serialul începe cu răpirea ministrului de interne iranian aflat in vizita la ruşi. Serviciile secrete ruseşti au “pe tavă” derularea răpirii, răpitorii fiind filmaţi de diferite camere de supraveghere – imediat sunt publicate chipurile celor cinci răpitori implicaţi, cu datele de identificare din paşapoarte. Cinci cetăţeni israelieni obişnuiţi se trezesc într-o dimineaţă şi află că sunt implicaţi într-o răpire internaţională. Clar! Toată lumea e convinsă: “Mossad a făcut asta”. Sau nu… Şi începe distracţia: ancheta e începută de agenţii serviciului de securitate, arestările sunt făcute de poliţişti; agenţii Mossad nu par a dori să se implice. Suspecţii de serviciu au, fiecare, secretele lor şi greu reuşeşti să înţelegi care e implicat şi care nu; dacă e vreunul implicat in răpire sau nu.

Povestea e bine ţesută, logică, deloc forţată pentru spectaculozitate (cum se întâmplă, de exemplu, in cazul serialului “24” şi continuarea) iar actorii îşi interpretează rolurile excelent, fară scheme de vedetism!

În opt episoade o singură scenă mi s-a părut forţată: o urmărire. Agenţii ar fi putut pregăti respectiva acţiune mai bine (doar pentru inteligenţă şi viteză de reacţie au ajuns in acel serviciu - dar greşeala-i omenească!) iar maşinile puternice ar fi putut ajunge din urmă un vehicul gen ATV pe un drum “de ţară” (să zicem că nu am apreciat eu distanţele, că “ATV-ul” era, de fapt, o motocicletă cu motor puternic) .

De remarcat este şi faptul că nu există scene de violenţă excesivă şi - cum se întâmpla in multe filme – total nejustificată (in context, nu in general, pentru că violenţa n-ar trebui să aibă justificare).

Pe scurt: filmul e acţiune pură, intrigă… O super poveste de spionaj internaţional care are ca model (vag) un caz adevărat: asasinarea (la data de 19.01.2010), in Dubai, a unui înalt oficial Hamas, co-fondator al aripii militare a grupării islamiste palestiniene Hamas. Derularea filmului nu-ţi lasă o clipă de plictiseală. Am văzut primul sezon, 8 episoade, in două zile. Când s-a terminat mi-am dat seama că mai vreau! Finalul primului sezon arată că va mai urma şi am vrut să ştiu când. N-am găsit această informaţie dar am descoperit că serialul s-a bucurat de un succes nebun încă de la premieră. A fost premiat (premiul pentru audienţă) la Festivalul International de Film de la Berlin (a fost apreciat la mai multe festivaluri de film).

Fox International Channels a obţinut licenţa de a difuza seria la nivel global – serialul este difuzat in 127 de ţări.

Actorii sunt: Ishai Golan (îl interpretează pe Ben “Benny” Rephael, un chimist căsătorit, a doua cetăţenie greacă), Maggie Azarzar (Natalia Alfassia, o contabilă care urma să se mărite cu un procuror, a doua cetăţenie franceză), Ania Bukstein (Asia Brindich, educatoare, a doua cetăţenie rusă), Angel Bonanni (Sean Tilson, un tânăr “don-juan” care tocmai revenea dintr-o vacanţă petrecută in India, a doua cetăţenie germană), Oma Salinger (profesoară particulară de engleză, cetăţean britanic, de curând cetăţean israelian). Îl mai amintesc pe Mickey Leon (Eithan Kopel, şeful echipei de investigaţii Shin Bet).

Regia: Oded Ruskin. Scenarişti: Amit Cohen şi Maria Feldman. Producator: Rule of Thirds Production.

Notă. Operaţiunile cu steag fals sunt operaţiuni sub acoperire concepute pentru a induce în eroare publicul / adversarul, astfel încât operaţiunile par ca şi cum ar fi efectuate de alte entităţi; nu sunt limitate la operaţiuni de război şi contra-insurgenţă ci au fost utilizate şi pe timp de pace.


Sursa foto: https://www.facebook.com/Tender-Productions-179251228829768/

Mi-e dor de Clubul cinefililor pe care l-a initiat Carmen.

2015-12-13

Clubul cinefililor - intalnire la sfarsit de saptamana

Intalnirea de la Clubul cinefililor - impresii de sfarsit de saptamana pe pagina la Carmen.

Scriu despre serial pentru a va recomanda sa nu va pierdeti timpul cu vizionarea, daca dati de el.
Serialul Sense8 (2015) e unul care se doreste S.F. - de fapt, este, doar ca e unul care nu-mi place, desi ideea filmului e faina: oameni care sunt interconectati emotional si mental, care pot vedea, simti si chiar interveni in viata celor ce sunt in legatura cu ei. Sunt 8 tineri, toti nascuti in data de 8 august si avand aceeasi varsta: Will (Brian J. Smith), Riley (Tuppence Middleton), Capheus (Aml Ameen), Sun (Doona Bae), Lito (Miguel Angel Silvestre), Kala (Tina Desai), Wolfgang (Max Riemelt) si Nomi (Jamie Clayton) - provenind din culturi diferite si traind in diferite parti ale lumii.

De ce am ales sa urmaresc intreg sezonul 1, singurul de pana acum? Pentru ca m-a pacalit prezentarea, si tot speram sa inceapa, sa aiba si ceva sens... Poate ca sensul este propaganda pentru multiculturalism, toleranta, intelegerea unor chestiuni si altele de gen. Daca acesta e scopul serialului… prefer ceva mai subtil. Bine, de fapt, l-am urmarit integral pentru ca nu mi-a placut primul episod si, in speranta ca al doilea va fi interesant, l-am lasat sa se deruleze in timp ce faceam si altceva - un fel de “fond sonor”. Poate din acest motiv n-am priceput mare lucru, dar nu cred.

Protagonistii isi vad de viata lor si, din cand in cand, vad sau simt pe unul dintre ceilalti, fiecare avand un talent anume pe care il “imprumuta” celorlalti, in functie de necesitati.

Mi-au epuizat unicul si dragul meu neuron cu relatiile amoroase a doua cupluri: un cuplu de lesbiene, intre care una este un transexual, un barbat care a ales sa devina femeie pentru a se iubi… cu o femeie; si un cuplu de homosexuali: unul care joaca rolul unui actor celebru (Lito) din filme de aventura si cu succes la femei si care nu-si recunoaste homosexualitatea si sufera pe tema aceasta si iubitul il paraseste la un moment dat, cand o prietena a lor (“faţada” cuplului) ajunge sa fie batuta de un fost iubit care o vrea inapoi si ea accepta relatia cu acel om violent pentru ca acesta obtinuse telefonul ei, unde avea filmulete cu cei doi facand dragoste - de ce i-a filmat nu ma intrebati, dar daca nu-i filma scenaristii nu puteau forta situatiile pentru a prelungi filmul. Lito e si el “senzorial” dar inca nu mi-am dat seama ce alte calitati deosebite are - fiind actor (si in serial) poate ca e specialist in minciuni.
Care e scopul accentuarii numai acestor doua relatii amoroase n-am reusit sa inteleg pentru ca nu vad legatura cu tema serialului.

Poate altora le place filmul. Poate nu-mi place pentru ca n-am fost in stare sa inteleg ce ar trebui sa se intample sau de ce se intampla. Am avut senzatia ca vedeam un film in care regizorul, scenaristii si implicit actorii n-au idee ce urmeaza mai departe si pierd timpul, doar-doar le vine o idee.

Va sfatuiesc sa nu pierdeti timpul cu acest serial, dar faceti cum vreti. Daca il vedeti si intelegeti despre ce-i vorba va rog sa-mi spuneti si mie.
Ce mi se pare surprinzator pentru un film cu actiune si punere in scena atat de stupide este ca actorii isi interpreteaza bine rolurile stupide si replicile seci. Cascadoriile, zonele in care se filmeaza (sau pare ca se filmeaza), efectele speciale sunt o.k. Dialogurile sunt seci! Pur si simplu par a fi desprinse din vreun alt film sau din vreo carte, compilate si repartizat fiecarui actor o parte care i se potriveste, pentru a sustine un dialog.

2015-09-05

Clubul cinefililor: Lie to Me

Invitatie la film, de la Carmen, in Clubul cinefililor – Impresii de sfarsit de saptamana - unde sunt invitati sa participe toti cei care au placerea de a scrie despre un film sau un serial vazut recent.

sursa
Lie to Me este un serial de televiziune cu numai trei sezoane (2009-2011 – 48 de episoade difuzate in mai mult de 60 de tari din toata lumea) si este bazat pe activitatea celui mai cunoscut cercetator al “limbajului trupului”, Paul Ekman, care a si fost consultantul de specialitate al creatorului si regizorului acestui serial, Samuel Baum.
In rolurile principale sunt:
Tim Roth, care-l interpreteaza pe dr. Cal Lightman, expert in descoperirea - prin analizarea expresiilor micro-faciale, a vocii si a limbajului corpului in general - celor care ascund adevarul sau spun minciuni. Abilitatile lui sunt, uneori, prezentate exagerat si, desigur, unii il pot minti si nu se prinde (fiica lui adolescenta, de exemplu – ceea ce ar putea insemna ca cei dragi ne pot minti mai usor decat o fac strainii). Rolul este de asa natura incat doctorul ii cam enerveaza pe cei din jur – intre altele, starea de iritabilitate ii impiedica pe oameni sa fie foarte concentrati pe minciunile rostite sau pe adevarurile ascunse si pot fi cititi mai usor.

Kelli Williams (dr. Gillian Foster) este partenera de afaceri a lui Cal Lightman – ea pare a fi “punctul de echilibru” al lui Lightman.
Brendan Hines (Eli Loker) se ocupa mai mult de partea tehnica si pretinde ca spune adevarul in orice situatie.
Monica Raymund (Ria Torres) e o fosta politista pe care dr. Lightman a convins-o sa lucreze cu echipa lui deoarece a constatat ca are o aptitudine innascuta de a detecta mincinosii, fapt care, uneori, creaza tensiuni intre ei (poate pentru ca el a muncit o viata sa invete cum sa descifreze limbajul trupului si ea s-a nascut cu aceasta abilitate, stiind din instinct, altfel spus, cand cineva minte sau ascunde ceva).

Echipa din Grupul Lightman are o stransa colaborare cu agentiile guvernamentale, cu politia, dar ofera servicii si corporatiilor, politicienilor si persoanele particulare.

Abilitatea pe care o are Lightman este o binecuvantare si un blestem, in aceeasi masura, mai ales in viata personala, cand constata ca e mintit sau ca prietenii se mint intre ei.

Serviciile oferite de Grupul Lightman sunt utile pentru decodificarea expresiilor micro-faciale ale perosoanelor de interes, decodificare care sa duca la rezolvarea anumitor cazuri dar si pentru a stabili motivul pentru care cineva alege sa minta, pentru ca vor sa afle nu doar cine minte, ci si de ce minte sau ascunde ceva.

Este un serial interesant, din punctul meu de vedere, si destul de alert – sunt putine scenele plictisitoare. Oarecum, dupa ce am urmarit toate episoadele, incepusem sa cred ca… toata lumea minte. Culmea! Chiar e adevarat: toata lumea minte, sau ascunde ceva… Nimic nou sub soare, doar ca unii pot mirosi minciuna si altii nu. 

2015-08-15

Clubul cinefililor: Person of Interest

Invitatie la film, de la Carmen, in Clubul cinefililor – Impresii de sfarsit de saptamana - unde sunt invitati sa participe toti cei care au placerea de a scrie despre un film sau un serial vazut recent.
sursa 
Person of Interest (2011- …) este un serial american S.F., care exploreaza domeniul inteligentei artificiale, un sistem capabil sa invete, cu sau fara ajutor exterior, cu scopul de a se imbunatati permanent. John McCarthy, in 1955,  a definit inteligenta artificiala ca fiind o masina care se comporta intr-un mod ce poate fi considerat inteligent daca ar fi vorba despre un om.

...victim or perpetrator, if your number's up, we'll find you. (H. Finch)

Un miliardar, geniu in computere, Harold Finch (interpretat de Michael Emerson), inventeaza pentru guvern o Masina capabila sa detecteze actele de terorism inainte ca acestea sa se intample, dar masinaria detecteaza toate infractiunile. Masinaria e conectata la toate camerele de filmat din oras, la toate bazele de date existente s.a.m.d. si cine are programul are controlul total asupra a fiecarui aspect din viata oricarui cetatean. Harold isi da seama ca cei din guvern vor folosi masinaria pentru a controla populatia si o dezmembreaza dar, intr-un fel, ramane conectat la aceasta. Masinaria ii ofera, din cand in cand, niste coduri si el, descifrandu-le, afla care persoana se afla intr-un pericol iminent.
Alaturi de echipa lui incearca sa salveze pe toti acesti oameni aflati in pericol si pe care guvernul i-ar ignora, ca fiind neimportanti. Pe langa aceasta, trebuie sa lupte si impotriva unei grupari care vrea sa obtina aceasta masinarie pentru a o folosi in interesul unui grup restrans.

In alte roluri: Jim Caviezel (John Reese, fost soldat in trupele speciale), Kevin Chapman (Lionel Fusco), Amy Acker (Root, un hacker genial), Sarah Shahi (Sameen Shaw, initial medic, apoi soldat in trupele speciale), John Nolan (John Greer), Camryn Manheim (Control) s.a. Sa nu uit de cainele, rasa ciobanesc belgian, Bear. Cainele a primit numele dupa ce a mancat un milion de dolari in obligatiuni la purtator (bearer bonds) furate de un infractor.

Sezonul 5 ar urma sa apara la sfarsitul acestui an si s-ar putea sa fie ultimul..

Alan Turing (23.06.1912-07.06.1954), geniul care a avut o contributie esentiala in decriptarea cifrurilor germane in cel de-al doilea razboi mondial, a prezis in anul 1950 ca pana in anul 2000 vor exista masini (computere) cu 109 bytes (1 GB) de memorie care vor putea "pacali" 30% din juriile umane intr-un test de 5 minute. Tehnologia a depasit previziunile lui Turing, dar inteligenta artificiala este inca departe de a fi realizata. Dar filmul e interesant si nu are prea multe secvente plictisitoare.

2013-12-05

Alegeri extreme

Puțini sunt cei care își imaginează ce-ar face de-ar ajunge într-o situație în care ar trebui să facă o alegere extremă. De ce să ne gândim la așa ceva știind că nu ni se va întâmpla? Dar oare chiar știm? Sau... câți pot face alegerea în beneficiul majorității sau pentru salvarea unei singure vieți cu prețul distrugerii propriei vieți? În situații excepționale se arată adevărații eroi, iar eu îmi dau seama - cu oarecare tristețe - că nu m-aș număra între aceștia. Putem face daruri de Crăciun celor mai puțin norocoși, putem ajuta pe cei care nu se pot ajuta singuri, putem încerca să salvăm Planeta - și, implicit, oamenii - dar ce preț suntem dispuși să plătim în situații de excepție?

Se spune că era o dată un bărbat care lucra ca operator de pod, într-un mic orășel. Peste acel pod trecea o linie de cale ferată, iar slujba operatorului era aceea de a ține podul ridicat, astfel încât vapoarele să poată trece. Când se apropia vreun tren el trebuia să dea semnalul și să coboare podul.
Într-o sâmbătă însorită, omul și-a adus cu el băiețelul în vârstă de 7 ani, ca să stea împreună. Băiatul avea voie să meargă pe lângă râu, să se joace în apă, să arunce pietre în apă, să prindă fluturi sau să prindă pește.
Pe la prânz urma să treacă un tren. Omul a început pregătirile de coborâre a podului pentru ca trenul să poată circula în siguranță peste râu. Privind spre pod a zărit un copil cățărat pe pilonul de sub pod. Se juca exact pe locul unde podul urma să coboare. Privind mai atent a realizat îngrozit că acel copil era chiar fiul său. Disperat, a strigat la el, dar sunetul trenului care se apropia îi acoperea vocea. Știa că trebuie să ia o decizie rapidă. Dacă lăsa podul fiul său va muri. Dacă nu îl cobora, atunci toți oamenii din tren vor muri pentru că trenul va cădea în râu. Era o chestiune, deja, de câteva secunde.
Urlând în agonie, omul a împins maneta de coborâre a podului chiar în momentul în care trenul a ajuns în dreptul său. Fiul său a murit pe loc.
În timp ce trenul trecea, oamenii zâmbeau pe la geamuri și îi făceau cu mâna omului de la pupitrul de comandă și nu înțelegeau de ce acesta stătea cu capul plecat, împietrit. (Ilustrații fierbinți, Wayne Rice)
**
Black Mirror este un mini serial creat de Charlie Brooker în anul 2011. Fiecare episod descrie o realitate, arată modul în care trăim în acest moment și cum s-ar putea schimba viața noastră dacă suntem neatenți - zice C. Brooker.
The National Anthem este primul episod. În zori de zi echipa primului ministru britanic primește o filmare: prințesa S. a fost răpită. Filmul fusese deja răspândit pe net, deși au reușit să îl scoată în timp record. În filmare, prințesa, plângând și rugându-se să nu fie ucisă, citește revendicările teroriștilor. Pe scurt: teroriștii doreau doar ca primul ministru, la ora 16, să fie filmat întreținând relații sexuale cu un porc și imaginile să fie difuzate în direct pe toate canalele, cablu și satelit. Erau și instrucțiuni tehnice despre cum ar fi trebuit să se filmeze pentru a nu se putea recurge la efecte speciale.
Am râs aproape cu lacrimi imaginându-mi un prim-ministru (oricare ar fi el) în această postură; râdeau cu poftă și cetățenii britanici și toți cereau politicianului - căsătorit, având un copil abia venit în lume - să nu facă aceasta. Apoi, m-a șocat o astfel de perspectivă! Nu era nimic de râs! Soția îl ruga să nu o facă, dar regina l-a sunat personal și și-a exprimat convingerea că el va face tot ce poate pentru a salva viața copilei. Se făceau pariuri: o face / n-o face. Care mai de care dădea sfaturi ministrului despre cum să procedeze în caz că… dar toți înclinau balanța spre să n-o facă. Teroristul a trimis pachet un deget al prințesei… În acel moment majoritatea covârșitoare a cerut s-o facă; soția îl implora să nu o facă, indiferent de riscuri. La ora 16 toată suflarea țării era adunată în fața televizoarelor.
În timp ce primul ministrul se pregătea pentru actul cu porcul, în pustietatea orașului o fată se târa, singură și rănită…