joi, 19 decembrie 2013

La revedere în 2014!



Deoarece în zilele ce vor urma nu voi mai fi prezentă online, pentru a fi sigură că nu pierd ocazia de a vă dori La mulți ani! și toate cele bune, am ales să scriu chiar de azi. Afară se aud colindătorii care au venit cu Capra - deci s-a deschis sezonul la Sărbători! :)

Sărbători cu bucurie și un An Nou minunat să aveți! Să fiți sănătoși și să vă puteți bucura din plin de rodul muncii voastre! Cei dragi mereu alături să vă fie și multe împliniri să aveți! Viață armonioasă alături de cei dragi!

Profit de ocazie și vă mulțumesc tuturor celor care ați trecut pe aici de-a lungul anului și ați lăsat - sau nu - un semn al trecerii voastre.

Să ne revedem cu bine! Crăciun fericit! La mulți ani!

Zile fericite vă doresc! Cu drag!

luni, 16 decembrie 2013

Mithra ca zeu Soare. Bună dimineața, Soare!



sursa

Nașterea zeului persan Mithra, "Soarele Dreptății", era sărbătorită pe 25 decembrie, actuala sărbătoare a Crăciunului. În grotele Mithraice era întotdeauna sculptat în stânca un basorelief reprezentându-l pe zeu sacrificând un taur. Zeul era cunoscut și pe teritoriul tracilor.
Frăția lui Mithra (Frația cavalerilor geto-daci ai lui Mithra) era o societate secretă care practica misterii, asemănătoare celor din cultul lui Dionis. Candidații erau admiși prin ceremonii secrete, oficiate de inițiați.

De duminică la povești



Duminica, la povești alături de Anastasia și de cei care au mai participat.
Să aveți o săptămână frumoasă!

La bucate nu mă pricep! Știu doar ce-mi place dar nu știu să și prepar. Singurul fel de mâncare ce-mi iese perfect și fără prea multă străduință este clătita. Clătitele, însă, nu sunt mâncare tradițională de Crăciun, așa că aleg să scriu despre altceva și nu despre bucate. Dacă vreți cafea… sunt expertă și în prepararea acesteia.

Îmi amintesc acei ani în care, la această dată, era mare agitație în cartier: unii dintre adulți băteau covoare pe zăpadă și pete mari, cenușii, rămâneau pe minunatul pat de omăt alb. Cât de rău ne părea nouă, copiilor, că adulții “ne” murdăresc zăpada în care urma să ne tăvălim și din care urma să ridicăm oameni de zăpadă sau ziduri pentru “cazemată”.

sâmbătă, 14 decembrie 2013

Armaghedon. Happy Weekend!




Întrebați despre efectele pe care le va avea apocalipsa asupra vieții lor, țăranii dintr-o comună românească au declarat: om trece noi și peste apocalipsa asta, că doar n-o fi sfârșitul lumii.

Gheorghe Mărmureanu avertizează populația să nu fugă pe casa scărilor în caz de sfârșit al lumii.

Pentru ca tot românul să se bucure de un weekend prelungit, ar fi de preferat ca sfârșitul lumii să pice într-o zi de luni.

Apocalipsa veșnic amânată



Actualizare: 22 februarie 2014
Într-o legendă nordică se dă ca dată a sfârșitului lumii aceasta zi din februarie: sâmăbată, 22.
La ora locală 16:00 încă nu s-a întâmplat ceva din ceea ce se presupune că ar trebui să se întâmple azi: pământul se va deschide și forțele răului vor ieși și vor amenința Pământul. Erorii Walhalei vor interveni pentru salvarea oamenilor.
Legenda spune că numai doi oameni vor supravietui - cei pe care nu i-a cuprins vrajba, ura și lăcomia. Un nou Soare va răsări și va da lumină, căldură și bunătate - această ultimă proprietate nu o are Soarele azi.
**
Cred că sfârșitul Lumii a fost trâmbițat și datat exact cam pentru fiecare an de la începutul omenirii. Câteva dintre aceste date:

Lumea, așa cum o știm, s-ar putea sfârși în 26 august 2032, anunță niște ucrainieni - vom fi loviți cu puterea a 2500 de bombe nucleare, rezultat al impactului între un asteroid (2013 TV135) - cu diametrul de 396 m - și Pământ. În prezent, asteroidul 2007 VK184 este considerat corpul ceresc care prezintă cel mai mare risc de impact cu Terra. Acest asteroid cu un diametru de 128 de metri are o probabilitate de 1 la 2.700 de a se ciocni cu planeta noastră în anul 2048. El a fost primul asteroid care a primit nota 1 pe Scara Torino.

vineri, 13 decembrie 2013

În obiectiv. Reflexii în oglindă







Dacă doresti sa participi, publică într-un articol pe blogul tău, o imagine sau un clip, pe care tocmai le-ai "vazut in oglinda ta", (poate fi si cea retrovizoare) si inscrie articolul la
"Reflexii in oglinda", la SoriN.

Spiridușii și renii lui Moș Crăciun



Spiridușii
Ideea de spiriduși de Crăciun vine din credința străveche că gnomii păzeau casa omului de spiritele rele. Gnomii sunt elementali ai pământului; trăiesc în subteran și păzesc comorile pământului; sunt buni lucrători în metale, pe care le modelează în special sub forma săbiilor și armurilor. În epoca în care existau Asociațiile Breslelor micii gnomi lucrau, invizibili, în atelier, ajutând meșterii. Nu le place munca forțată, ci le place munca mai mult sub formă de joc, de distracție, lăsându-i pe copii să-i vadă, și mai rar pe adulți. Gnomii, cu urechile lor cu vârf ascuțit, se deplasează cu o viteză fantastică, ajungând instantaneu acolo unde își propun.
Pepper Minstix, unul dintre spiriduși, este paznicul credincios al satului lui Moș Crăciun

joi, 12 decembrie 2013

Cetățuia Brașov - trecut, prezent și viitor




2013
Cunoscută generic ca fiind Cetatea Brașovului, Cetățuia este un simbol pentru arhitectura secolelor al XIV-lea și al XV-lea, fiind un ansamblu format din trei elemente: cetățuia, bastioanele din incintă și garnizoana - este un obiectiv inclus pe Lista Monumentelor Istorice de importanță națională.

Situată pe vârful unui deal ce pare a se afla, geografic, în centrul orașului, se ajunge acolo fie urcând treptele situate în spatele liceului de artă (traseul e ceva mai anevoios, mai ales la al doilea șir de trepte: înguste și abrupte, urmând apoi de urcat câteva alei șerpuite), fie cu mașina (sau pe jos), pe strada Dealul Cetății, strada fiind bine întreținută. Aleile din zonă sunt pavate și luminate cu felinare.

Drumul e străjuit de arbori - între care nu lipsesc stejarii. Nu știu, exact, în ce an au defrișat dealul pe care se află cetatea și acum poate fi vazută și din oraș, din zona centrală, în special. Seara, cetățuia e luminată și apare ca o “horă de lumini” când o privești din oraș. Iar de sus, vezi bine centrul orașului, Biserica Neagră - pe de o parte - și orașul industrializat, pe cealaltă parte. Practic, de la cetate se oferă o priveliște circulară asupra întregului oraș (fosta Cetate Brașov).

Cetățuia de pe Straja sau dealul Schlossberg (azi Dealul Cetății) a fost un punct important de apărare, aflat în afara cetății (fortificațiilor) Brașovului. Era menită pentru supravegherea drumului comercial care venea de la Bran și intra în cetate pe Poarta Vămii*. Cetatea Brașovului (nu cetățuia, dar și datorită acesteia) a fost factor de stabilitate într-o zonă măcinată de războaie, la trecerea dintre Țara Românească și Transilvania, între Orient și Occident.
Documentele vremii arată că pentru construcția inițială au fost necesari 650 de florini.

În turnurile de apărare și în Fortificațiile Brașovului erau oameni care aveau în grijă, strict, cheia porții de la intrare - responsabiliatea acestora era foarte mare.


Între secolele  XV şi XVI, Cetatea Braşovului devenise ţinta unor asedii cu arme de foc amplasate pe înălţimile din apropiere, fapt ce a impus extinderea fortificaţiilor. Și astfel s-a ajuns la ceea ce este azi. La începutul secolului al XV-lea a fost doar un turn de veghe, care a fost completat în anul 1524, când a fost clădit din piatră şi cărămidă turnul în formă de potcoavă care-i constituie şi azi nucleul. În anul 1529, în timpul luptelor dintre regele Ferdinand şi János I pentru tronul Ungariei, cetatea este ocupată și distrusă de armata lui Petru Rareș (n. 1483 - d. 1546, domn al Moldovei). Nucleul fortificației de azi a fost ridicat din piatră prin anul 1550, de trupele habsburgice. În 1551 regele Ungariei, Ferdinand I de Habsburg, şi-a extins influenţa şi asupra Transilvaniei fapt materializat prin instaurarea unui regim militar în teritoriul controlat de trupele imperiale conduse de generalul Giovanni Battista Castaldo. Contele de Arco, subaltern al lui Castaldo, a ordonat extinderea fortăreţei braşovene între 1552-1554. În 1611 este amenajat un şanţ cu apă şi un val de pământ pentru apărarea ansamblului.
Marele incendiu din anul 1689 a distrus și unul dintre turnurile cetățuii, dar a fost restaurat repede.
Puțul din interior (adânc de 81 metri) a fost săpată în anul 1627 (alții spun că în 1625).
În anul 1630 sunt ridicate cele patru bastioane de la colțuri. Fortificaţia patrulateră cu bastioane italieneşti în colţuri, deasupra cărora au fost construite turnuri de apărare, a avut o singură intrare, asigurată printr-un pod mobil.
În 1688 aici s-a refugiat din faţa habsburgilor o parte dintre braşoveni.
Cheltuielile mari de întreținere au determinat orașul să dăruiască cetatea Mariei Tereza (împărăteasă a Austriei între anii 1740 și 1780) . În 1690 armatele imperiale s-au stabilit în cetate şi mulţi ani la rând au asuprit oraşul; au fost defrișate viile din jurul cetații pentru a asigura observarea nemijlocită a pantelor dealului.
Cetatea s-a dovedit a fi un adăpost sigur mai ales pe timpul răscoalelor din perioada principelui Rakoczi (1676-1735). În 1773 Iosif al II-lea (unul dintre fiii Mariei Tereza de Austria, pe care ea l-a asociat la putere în anul 1765) a ordonat refacerea cetăţii, iar după nouă ani a oferit-o oraşului spre cumpărare. Oraşul nu a cumpărat-o și o perioadă a funcţionat ca închisoare pentru prizonierii turci şi francezi, iar în timpul epidemiei de ciumă aici era o secţie pentru cei cu simptomele bolii. În 1817 cetatea a fost vizitată de împărăteasa Carolina Augusta (n. 08.02.1792 - d. 09.02.1873, soția lui Francisc I al Austriei), în 1848 a fost ocupată de oştile lui Josef Bem (n. 14.03.1795 - d. 10.12.1850, general polonez, comandantul armatei revoluționare maghiare în timpul Revoluției de la 1848), iar în 1894 de oştile ţarului.
Prin secolul al XVII-lea cetățuia și-a pierdut din importanță și a fost folosită ca depozit, apoi a servit drept cazarma plăieșilor (grăniceri) - în acea vreme dealul s-a numit Dealul Plăieșilor. În timpul revoluţiei din 1848 a adăpostit revoluţionari maghiari care s-au predat în vara lui 1849, după un asalt al trupelor ruseşti.
Din secolul XVIII, de prin anul 1850, și până în anul 1954 a fost închisoare militară, deși, în anii ‘40, a fost restaurată, dar a stat nefolosită, până când a fost folosită, din nou, ca închisoare.
În secolul al XIX-lea cetatea şi-a pierdut rolul militar - ultimele tunuri din dotare au fost transportate la Alba Iulia, în 1824.
Cu ocazia unor reparaţii mai ample în anul 1854 a fost amenajată cisterna în sistem veneţian din curtea cetăţii - azi, turiștii cred că de aruncă o monedă în fântână și se gândesc la ceva dorința se va îndeplini.
Primăria a încercat să scape de clădire și a oferit-o, în anul 1932, lui Carol al II-lea (n. 15.10.1893 - d. 04.04.1953), pentru suma de un leu, dar oferta n-a fost acceptată (alte surse nu menționează decât că a fost oferită în dar). Din 1954 până în anul 1975, a fost depozit pentru Arhivele Statului Brașov. Abia din anul 1981 a devenit obiectiv turistic cu specific medieval și pot fi văzute acolo tunuri, arme diverse, armuri de cavaleri. În era comunistă acolo se afla și stația de bruiaj care împiedica cetățenii să asculte posturi de radio “interzise” (poate a fost așa, poate nu, pentru că informația e mai mult un zvon, serviciile secrete - securitatea, altfel spus - nu știu să fi recunoscut, oficial, ceva în acest sens).
În anii ’80, pe terasă, vara, se organiza discotecă iar restaurantele, crama și cofetaria erau mereu aglomerate. Azi nu mai e discotecă, dar e restaurant cu terasă, care oferă oaspeților o priveliște unică asupra centrului istoric al orașului Brașov.
Grupurile organizate de turiști sunt întâmpinate cu dans și voie bună de trubaduri, cavaleri și domnițe care poartă costume medievale.
În restaurantul medieval se organizează - la cerere - spectacole cu orchestră, dansuri ș.a., sala putând fi închiriată și pentru diverse serbări.
Intrarea în Cetățuie este, azi, liberă.

Azi, obiectivul istoric, proprietatea Aro Palace Group (cum or fi ajuns proprietari nu știu), este de vânzare, municipalitatea având drept de preemțiune dar neavând bani. Proprietarul vrea să vânda (deoarece clădirea face parte din activele neperformante) Primăriei, prin acționarul majoritar SIF Transilvania (care administrează obiectivul), pentru suma de cinci milioane și ceva de euro (s-ar putea, zic ei, ajunge și la altfel de înțelegere) - în iulie 2013 încă nu se încheiase vreun contract în acest sens (nu știu care e situația la acest moment). Oricum, mi-ar plăcea ca acest obiectiv să nu ajungă tot la străini sau la vreunul care-i pune tâmplărie și geamuri termopan - cum au făcut la alte cetăți din țară.

Actualizare mai 2015
Consilierii locali au revocat hotararea adoptata la inceputul anului trecut, prin care municipalitatea isi exercita dreptul de preemtiune pentru cumpararea Cetatuii Brasovului, considerand ca cetatea apartine, de drept, orasului si obiectivul ar trebui preluat cu valoare zero. Urmeaza un demers in instanta pentru a revendica imobilul ca fiind un bun al municipiului. Fiind monument istoric cetatuia ar trebui sa aiba un regim special. De-a lungul timpului imobilul a fost intretinut cu banii contribuabililor, in principal. In ce baza a ordonat ministrul culturii, la inceputul anilor ‘990, ca cetatea sa intre in patrimoniul firmei “Aro Palace” nu e prea clar – poate s-a mers pe ideea (vorba sa fie!) ca erau acolo cateva restaurante care apartineau respectivei societati… 

Actualizare 8.02.2014
Proprietarul Cetățuiei a scăzut prețul de la 5,2 de milioane euro la 3,8 milioane de euro (mai apoi la 3,3 milioane euro) și Primăria e dispusă să o cumpere. Pentru terenul și construcția de 5052 mp se poartă, încă, negocieri. Se discută și despre un schimb: Aro Palace să dea la schimb Cetățuia pentru parcările de lângă Aro, care sunt proprietatea Primăriei (sursa bzb.ro)
sec. XIX

Nota
*) Poarta Vămii sau a Mănăstirii, a fost prima poarta de acces dintre cele trei porți ale Cetății Brașovului, situată la capătul străzii Mureșenilor de astăzi (pe atunci strada Vămii) - locul unde s-a aflat e marcat acum cu dale albe.
Pe aceasta poartă a intrat în oraș, la 1 martie 1600, Mihai Viteazul. Tot pe aceasta poartă domnitorul a părăsit orașul la 1 iulie 1600, dupa încheierea victorioasă a campaniei din Moldova.
Poarta a fost puternic afectată de cutremurul din 1738, practic prăbușindu-se. A fost dărâmată definitiv abia în 1836. In 1838 se construiește alta, după modelul porții Brandenburg din Berlin, fiind însă “mai mică și fără valoare artistică” (după cum scrie Sextil Pușcariu în Brașovul de altădată). Odată cu înființarea liniei de tramvai pe ulița vămii (1891) se impune demolarea acesteia întrucât tramvaiul nu încăpea pe sub arcade. Poarta este dărâmată fără ca alta să mai fie construită în locul ei.

Cadourile de Crăciun



Cadouri erau schimbate în timpul ceremoniilor romane de Saturnalii, sărbătorile solstițiului, originea sărbătorilor noastre de Crăciun. Așa cum se menționează în Istoria Crăciunului, în timpul secolelor trecute, Crăciunul era o chestiune solemnă. Puritanii religioși aminteau creștinilor că Magii făceau cadouri numai lui Isus, și nu Familiei lui sau unul altuia. Era, deci, blasfemie să faci daruri de Crăciun.
Magii au sosit și i-au făcut cadouri copilului Isus. Noul Testament nu spune câți magi au fost. Se presupune că ar fi fost trei pentru că sunt menționate trei tipuri de cadouri: aur, tămâie și mir. Tradițiile estice menționează doisprezece.
 Înțelepții, Magii, erau astrologi și veneau probabil din Persia sau Arabia. Se presupune că aveau legături cu sacerdoții zoroastrieni, care practicau astrologia. Istoricul Herodot (secolul V î.e.n.) atestă puterea astrologică a preoților Persiei.

marți, 10 decembrie 2013

Împodobirea Pomului de Crăciun



Obiceiul împodobirii bradului de Crăciun își trage originile de la popoarele germanice. Tradiția s-a răspândit în restul Europei și apoi în toată lumea după Primul Război Mondial. Între podoabele bradului bomboanele de pom, globurile și ghirlandele au devenit clasice.

În alte opinii, obiceiul bradului  împodobit  îşi are originea în Orient, în Iudeea antică, unde un cedru era împodobit cu fructe și alimente pentru săraci şi năpăstuiţi şi cu cioburi de oglindă sau aramă pe care erau scrise faptele bune.

Frumusețe pe cer. Fenomene naturale




Aurora polară. Este un fenomen optic ce constă într-o strălucire intensă observată pe cerul nocturn în regiunile din proximitatea zonelor polare, ca rezultat al impactului particulelor de vânt solar în câmpul magnetic terestru. Când apare în emisfera nordică, fenomenul e cunoscut sub numele de aurora boreală, termen folosit iniţial de Galileo Galilei, cu referire la zeiţa romană a zorilor, Aurora, şi la titanul care reprezenta vânturile, Boreas.
Fenomenul nu este exclusiv terestru, fiind observat şi pe alte planete din sistemul solar, precum Jupiter, Saturn, Marte şi Venus. Totodată, fenomenul este de origine naturală, deşi poate fi reprodus artificial prin explozii nucleare sau în laborator.

luni, 9 decembrie 2013

Tsohanoai, Purtătorul Soarelui. Bună dimineața, Soare!



Tsohanoai sau Purtătorul Soarelui este spiritul astrului zilei la indienii Navajo din America de Nord. Este considerat creatorul tuturor animalelor. În unele mituri e reprezentat ca un om care duce Soarele în spate; în altele e descris ca un războinic călare pe un cal albastru ca cerul, cu un scut strălucitor ca Soarele și care se plimbă și peste Curcubeu. Tsohanoai este fiul zeului Lunii, Tklehonoai și are doi fii gemeni: Nayanazgeni, zeul războiului (ucigașul dușmanilor) și Tobadzistsini, zeul apelor și al pescarilor, și un fiu mai mare, Yeitso.
Yeitso era un gigant cu trupul acoperit cu solzi și care a devastat omenirea la începuturile ei. Gemenii Nayanazgeni si Tobadzistsini au cerut ajutor Zeului Soare pentru a-l învinge pe dușmanul oamenilor. Zeul le-a dat săgețile magice ale curcubeului, razele Soarelui și fulgerele legate în mănunchi. Cei doi s-au întors pe Pământ și au reușit să învingă gigantul.

Pink Mondays. Păuni



Păunii sunt celebri pentru coada extravagantă a masculului, folosită în procesul de curtare a femelei, dar și numai pentru a se mândri. Femela este de culoare maro cu tonuri gri, puii fiind gălbui spre maro cu pete întunecate. Din cauza penajului bogat masculul poate zbura cu greutate, doar distanțe scurte, din calea prădătorilor refugiindu-se în copaci.

duminică, 8 decembrie 2013

Prima actrita profesionista pe scena teatrului britanic




Margaret Hughes (n.1645 - d. 1 octombrie 1719), cunoscuta si ca Peg Hughes sau Margaret Hewes, a devenit actrita intr-o perioada de mari schimbari in dramaturgia britanica, perioada in care puritanii din Parlament au interzis categoric femeilor - in anul 1642 - sa urce pe scena, rolurile feminine fiind interpretate de barbati.
Cand Charles al II-lea a devenit rege lucrurile au inceput sa se schimbe. Era un mare amator de arta, de teatru si momentul decisiv de a lua hotararea ca numai femeile sa joace in roluri de femei a fost acela in care se astepta replica unui personaj feminin dar acesta nu era pe scena. Cand regele a trimis servitorii sa afle care-i problema s-a constatat ca actrita inca se barbierea. Un alt motiv pentru care a decretat, in anul 1662, ca rolurile de sex feminin sa fie interpretate numai de actrite femei a fost si ideea de a nu incuraja relatiile nefiresti.

Istorie de tristă amintire




Lagărele de exterminare au fost un tip de complexe construite de Germania nazistă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial cu scopul uciderii sistematice a milioane de oameni în ceea ce a devenit cunoscut sub numele de Holocaust. În timpul celui de-al Doilea Război mondial lagărele de exterminare au fost construite într-una din fazele finale ale programului de anihilare. Cadavrele victimelor erau de regulă incinerate sau îngropate în gropi comune. Grupurile de naziști au încercat să extermine în aceste lagăre în primul rând evreii din Europa și romii.

Kulmhof (nume oficial complet SS Sonderkommando Kulmhof, Vernichtungslager Kulmhof, Kulmhof an der Nehr) a fost un lagăr de exterminare înființat de Germania nazistă situat la 60 de kilometri depărtare de Łódź, lângă un mic sat numit Chełmno nad Nerem (în germană Kulmhof an der Neihr). Acesta se afla într-o porțiune a Poloniei anexată de Germania sub numele de Reichsgau Wartheland în 1939.

Duminica la povești despre bradul de Crăciun



Despre bradul de Crăciun, Duminica, la povești, alături de Anastasia și de cei care au mai participat.
Să aveți o săptămână frumoasă!

Pomul de Crăciun este, afirmă unii, o reminescență  a cultului arborilor, întâlnit la europenii păgâni și care a supravieţuit prin obiceiul împodobirii caselor şi a şoproanelor cu plante veşnic verzi cu ocazia Anului Nou, pentru a alunga spiritele rele şi de pregătire a unui pom pentru păsări în perioada Crăciunului. (The New Encyclopedia Britannica).

Se zice ca tradiţia bradului de Crăciun a fost instaurată pentru prima dată în Germania, cu aproape 1.000 de ani în urmă, când Sfântul Bonifaciu, care a convertit germanii la creştinism, a trecut pe lângă un grup de păgâni care venerau un stejar. Supărat de gestul acestora, Sf. Boniface a tăiat stejarul, iar în locul acestuia s-a înălţat un brăduţ. Uimit, Sfântul a luat micul pom ca un semn de credinţă în puterea lui Dumnezeu.
O altă legendă plasează originea bradului de Crăciun înaintea erei creştine, când copaci sau numai ramurile acestora erau folosite în ceremonii. Egiptenii, de exemplu, îşi aduceau în casă ramuri de palmier, pentru a sărbători solstiţiul de iarnă, considerat cea mai scurtă zi din an, văzându-le drept simbol al triumfului vieţii asupra morţii. Se spune că primii locuitori ai Peninsulei Scandinave obişnuiau de asemenea să omagieze bradul, în timp ce druizii aveau în casele lor ramuri de plante perene, considerate sfinte şi care simbolizau viaţa eternă. Se atârnau ramuri de plante deasupra uşilor, în scopul de a le proteja casele de vrăjitoare, fantome sau spirite rele.

sâmbătă, 7 decembrie 2013

Colindele de Crăciun



Inițial, colindele aveau o funcțiune rituală, anume aceea de urare pentru fertilitate, rodire și belșug. Acest obicei era legat fie de începutul anului agrar (venirea primăverii), fie de sfârșitul său (toamna, la culegerea recoltei). Pe de altă parte, un scop des întâlnit al colindelor era acela de alungare a spiritelor rele și de reîntâlnire cu cei plecați pe tărâmul celălalt. În acest sens, ele moștenesc funcțiunea sărbătorilor păgâne ale Saturnaliilor, Calendelor lui Ianuarie și a Dies natalia Solis Invicti.
În vremurile precreștine, ritualul era zgomotos, dura mai multe zile, iar festivitățile cuprindeau ofrande vegetale și animaliere, mese comune, dansuri și reprezentații dramatice. Toate acestea se desfășurau primăvara sau toamna. După mutarea Anului Nou la 1 ianuarie, în vecinătatea Crăciunului, aceste ritualuri au fost serbate numai în vremea acestor două sărbători creștine.
Peste timp, din semnificația inițială a colindelor s-a păstrat doar atmosfera sărbătorească, de ceremonie, petreceri și urări.
Peste unele colinde s-a suprapus și elementul creștin, observat mai ales la refren, însă acest fapt s-a petrecut abia în Evul Mediu, sub influența Bisericii. Acestea conțin o sumedenie de scene apocrife, suprapuse peste elemente mai vechi.

Tradiții și superstiții de Crăciun




În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, tradiţia împodobirii bradului la sfârşit de an pătrunde dinspre nord şi pe teritoriul actual al României, obiceiul suprapunându-se peste cel al butucului de Crăciun. Ritual astăzi dispărut, dar atestat încă de la romani, butucul de Crăciun, un trunchi de brad tăiat (jertfit) şi ars pe vatră în noaptea de 24 spre 25 decembrie, simboliza moartea şi renaşterea divinităţii, a zeului autohton Crăciun.
Tradiția buşteanului aprins în cămin şi destinat să ardă vreme de trei zile, exprimă mai multe credinţe, conjugând simbolul copacului cu cel al focului. De cele mai multe ori, acest buştean trebuia să provină de la un copac fructifer şi să fie aprins, în mod ritual, de cel mai tânăr membru al familiei, cu o sursă de lumină nouă, deseori udată cu apă sfinţită, vin sau ulei. Trosnetul acestor flăcări era un mijloc de divinaţie. În plus, cărbunii şi tăciunii lui aveau calităţi protectoare: îndepărtau de casă şi ogor animalele dăunătoare şi te fereau de farmecele vrăjitoarelor; un cărbune mic pus în sicriul unui defunct facilita călătoria spre lumea de dincolo.

Friptură cu salată verde. Happy Weekend!



- E liber? Pot să mă așez și eu?...
- Vă rog…
- Poftă bună! Cum e tocănița? Am vrut să iau și eu dar am renunțat…
- Mulțumesc asemenea… Merge…
- Veniți des pe aici? Eu sunt pentru prima oară… Sunt curios de felul meu… Am văzut snack-bar hop și eu… Văd că au mâncare bună… Sunteți de-al casei?
- N-aș putea zice…
- Aha, înțeleg… Doar uneori… Și eu la fel, nevastă-mea gătește bine… Dar v-am spus, sunt un om curios… Se pare că nu e prea multă lume… Probabil prețurile… Nu credeți ca mâncați prea sărat? Ar putea să vă cauzeze… Am citit un articol despre asta…
- S-ar putea…

vineri, 6 decembrie 2013

Simboluri de Crăciun




Copacii veşnic verzi au fost văzuţi ca un simbol al vieţii, ca un semn cert că lumina soarelui şi primăvara vor reveni curând si de aceea oamenii au început să venereze copacii veșnic verzi. În China, de exemplu, pinul veşnic verde a ajuns să fie socotit un simbol al longevităţii şi nemuririi.

Obiceiurile de Crăciun diferă, în parte, de la popor la popor. Împodobirea bradului este un obicei comun dar podoabele pot fi diferite, toate simbolizând câte ceva: noroc, viață lungă, belșug, sănătate etc.
Pomul care se alege poate fi orice varietate de brad, pin sau molid. În încercarea de a diminua distrugerea pădurilor s-a ajuns la ideea ca fiecare familie care împodobește Pomul să planteze unul în fiecare an, ca o compensare pentru tăierile ocazionate de sărbătoarea Crăciunului, dar pentru că oamenii nu prea au înțeles că e bine să facă acest gest s-au inventat brazii artificiali care pot fi folosiți an de an și depozitați pe te miri unde până vine timpul lor.

În dar de Moș Nicolae. Reflexii în oglindă









Dacă doresti sa participi, publică într-un articol pe blogul tău, o imagine sau un clip, pe care tocmai le-ai "vazut in oglinda ta", (poate fi si cea retrovizoare) si inscrie articolul la "Reflexii in oglinda", la SoriN.











Sănătate, armonie și belșug doresc tuturor celor care au prenumele Nicolae - sau derivatele acestuia - și tuturor celor care nu au prenumele sau derivatele acestuia.
La mulți ani!

joi, 5 decembrie 2013

Alegeri extreme




Puțini sunt cei care își imaginează ce-ar face de-ar ajunge într-o situație în care ar trebui să facă o alegere extremă. De ce să ne gândim la așa ceva știind că nu ni se va întâmpla? Dar oare chiar știm? Sau... câți pot face alegerea în beneficiul majorității sau pentru salvarea unei singure vieți cu prețul distrugerii propriei vieți? În situații excepționale se arată adevărații eroi, iar eu îmi dau seama - cu oarecare tristețe - că nu m-aș număra între aceștia. Putem face daruri de Crăciun celor mai puțin norocoși, putem ajuta pe cei care nu se pot ajuta singuri, putem încerca să salvăm Planeta - și, implicit, oamenii - dar ce preț suntem dispuși să plătim în situații de excepție?

Povești despre Sfântul Nicolae




Se spune că Moș Nicolae a existat cu adevărat în persoana episcopului din Myra - Lichia (pe meleagurile Turciei de astăzi), persoană cu frică și cu credință nețărmuită în Dumnezeu, care a trăit în secolul al IV-lea. Lui Nicolae din Myra îi sunt atribuite numeroase fapte bune față de cei săraci și năpăstuiți, dar și miracole. Provenind dintr-o familie înstărită, la moartea părinților a hotărât să își folosească averea pentru a-i ajuta pe cei nevoiași. El este cel care a întemeiat mănăstirea Sionului, unde a și fost înmormântat. Din mormânt - se spune - a început să curgă mir tămăduitor. Timp de sute de ani, mulţi pelerini au venit să se închine sfintelor moaşte şi mulţi bolnavi şi-au găsit vindecarea aici!
Multe întâmplări miraculoase sunt povestite în legătură cu Sfântul Nicolae, între care:

Magia cascadei sau Parfumul cascadelor



Obosit de trăiri, supărat pe el, pe Lume, pe oameni, pe ce se vede și pe ce nu se vede, s-a hotărât să plece pentru un timp în munți, în locurile pe care le iubește atât de mult, între stânci și copaci, între capre de munte, sub zborul de vulturi, la intersecție de vânturi și brazde de fulger pe cer.
Parfumul de vară eternă se insinua în toată ființa lui. Urca fără a fi atent pe unde merge pentru că nu era prima dată pe acel traseu și era unul dintre cele mai accesibile. Necazurile veniseră în cascadă în viața lui liniștită, echilibrată: șeful îl concediase - reduceri de buget; iubita îl părăsise - pentru că nu-i mai putea oferi același stil de viață; soră-sa umbla cu un scandalagiu care a pălmuit-o, el a sărit la ăla, ăla a reclamat la poliție… și apoi s-au împăcat.
Ploaia! Era tot ce-i lipsea! Plecase când Soarele dogorea deasupra lui și acum asculta cum picăturile de apă își cântau muzica pe frunzele copacilor care alcătuiau o boltă verde deasupra cărării. Și-a tras bine pe frunte gluga hanoracului și a continuat să urce, ignorând răpăiala de vară. Bocancii alunecau pe pietre și noroi, pe frunzele arămii ale anotimpurilor trecute și urcușul părea tot mai anevoios. Stropii reci învăluiau totul într-o rețea fină de perle translucide. Când ploaia s-a oprit și-a eliberat capul de glugă. De la prima privire aruncată în jur și-a data seama că s-a rătăcit! Continua să meargă printre ferigi uriașe, cu ochii după eventuale semne trasate pe copaci. Inspira cu plăcere aerul înmiresmat cu arome de mentă sălbatică, laur de munte și un vag parfum de iasomie amestecate toate cu mirosul pămantului ud acoperit cu frunze aproape mucegăite, al plantelor pe care stropii de ploaie se evaporau încetișor sub razele de soare care reușeau să se strecoare prin frunzișul arborilor.

marți, 3 decembrie 2013

Frumuseți de gheață. Fenomene naturale



sursa




Cercurile de gheață. Sunt fenomene rare, întâlnite de obicei în ţări cu vreme foarte rece. Oamenii de ştiinţă acceptă teoria potrivit căreia cercurile de gheață se formează când apa îngheaţă mai întâi în centru, nu la mal cum se întâmplă de obicei. Cercurile de gheaţă se formează în dreptul vârtejurilor din râurile care curg încet și au uneori diametre impresionante; se pot întâlni şi grupate.



photo: Arvaki
Penitentes. Denumirea provine din limba spaniolă şi se referă la anumite formaţiuni din zăpadă care se formează la altitudini înalte. Arată ca nişte lame înalte şi subţiri. Au primit acest nume datorită asemănării cu vestimentația călugărilor din Ordinul Penitenţilor.
Au dimensiuni variate: de la câţiva centimetri până la 5 m înălţime; sunt foarte periculoşi pentru alpinişti.

luni, 2 decembrie 2013

Salamandra, regele focului. Buna dimineata, Soare!



Autorii antici au atribuit caracteristici fantastice acestei creaturi. Egiptenii o reprezentau cu semnul pentru un “om mort de frig”. Unii explica asocierea salamandrei cu focul din cauza faptului ca-si umezeste corpul constant si produce un lichid laptos atunci cand simte pericol, si care i-ar fi de ajutor si in caz de foc; altii cred ca asocierea cu focul a fost facuta deoarece se credea ca salamandrele traiesc in vulcani.

Photo: Scott Camazine
In folclorul popoarelor salamandra e un simbol al apei (intuitie si miscare), al focului si chiar al Soarelui. Amfibienii au o “viata dubla”: se nasc in apa, se metamorfozeaza si traiesc foarte bine pe uscat.
Desi salamandra e in primul rand o creatura de apa, in traditiile magice se refera la elementul Foc, considerat un agent de transformare: Focul intareste metalul de calitate si distruge pe cel impur.
Salamandra, se spune, reprezinta pe cei care nu sunt atinsi de focul pasiunii, pe cei care trec prin viata fara pacat. E, de aceea, si simbol al loialitatii, castitatii, impartialitatii, curajului. Dar simbolizeaza si flacarile focului pe care trebuie sa-l infrunte, simbolizand astfel dorinta arzatoare, ispita. Cloquet* considera salamandra si un simbol al lui Hristos: a trecut prin flacarile iadului la crucificare dar acestea nu au lasat urme si, de asemenea, e simbol al lui Hristos care va boteza lumea cu flacarile Duhului Sfant.

Tradiții de Sfântul Nicolae. De Duminica la povesti




La români, Moș Nicolae s-a instalat mai întâi la oraşe şi foarte târziu la sate şi nu s-a suprapus peste ceilalţi doi moşi: Moş Ajun şi Moş Crăciun.

În mod tradițional, în noaptea de 5 spre 6 decembrie, copiii își lustruiesc ghetele și le așează lângă ușă - sau undeva în apropierea ferestrei - pentru ca Moș Nicolae să le lase în ele daruri: bomboane, prăjituri, mere, portocale, nuci, covrigi şi colăcei cu miere. În unele zone, Moşul aduce şi crenguţe argintii, vopsite cu bronz, pentru copiii neascultători. Potrivit tradiţiei creştine, Sfântul Nicolae pedepsea pe cei care se abăteau de la dreapta credinţă, lovindu-i cu nuiaua peste mâini. Tradiția spune că nuielușa pentru cel neascultător trebuie să fie de măr, iar dacă aceasta, pusă în apă, va înflori până la Nașterea Domnului (Crăciun), înseamnă că sfântul "a mijlocit" iertarea celui care a greșit.
Înainte, copiii din mănăstiri agăţau la uşă şosete în care puneau scrisorile către Sfânt, lăudându-se cât de cuminți au fost.

sâmbătă, 30 noiembrie 2013

Insulte la "case mari". Happy Weekend!



Publicația Daily Mail a realizat un top al insultelor pe care ei le numesc… amuzante. Clasamentul a fost realizat pe baza unui sondaj la care au participat peste 2.000 de britanici.
Iată care este topul celor de la Daily Mail:
1. Replica dată de premierul britanic Winston Churchill unui parlamentar socialist, după ce acesta l-a acuzat că a apărut beat în public. Draga mea, eşti urâtă. Mâine, eu voi fi treaz, dar tu tot urâtă vei fi - i-ar fi răspuns Churchill femeii politician.

2. Replica rostită de Barack Obama după ce Sarah Palin a încercat să facă o glumă spunând că singura diferenţă dintre un pitbull şi o mamă al cărei fiu joacă fotbal european este rujul de buze. În replică, preşedintele american a spus: Poţi să pui ruj de buze pe un porc. Dar el rămâne un porc.

3. Replica pianistului Liberace, ca răspuns la o cronică negativă făcută de un critic muzical: Vă mulţumesc pentru cronica dumneavoastră foarte amuzantă. După ce am citit-o, am râs tot drumul către bancă.

4. Noel Gallagher, vorbind despre Robbie Williams: Te referi la acel dansator gras din Take That?

Sfântul Andrei - 30 noiembrie




Sărbătoarea s-a suprapus pe o sărbătoare precreștina, Sântandreiu, preluând ritualurile și păstrând superstițiile. Divinitatea geto-dacă Sântandreiu prefigura lupul, animale care trăiesc în haite și care la vremea aceea erau numeroși și răspândiți.
Sfântul Andrei este cunoscut, mai ales în Transilvania, și cu numele de Sântandrei sau Sânedru.

Credincioșii creștini, ortodocși, romano-catolici, lutherani și anglicani sărbătoresc ziua acestui sfânt în data de 30 noiembrie. Sfântul Andrei e fratele lui Simon Petru (alături de care a fost discipol al lui Isus) și fiul lui Iona din Betsaida, localitate situată pe malul Lacului Genezaret. Cei doi frați, Andrei și Petru, aveau o casă în Capernaum și erau pescari. Până să îl urmeze pe Isus Andrei a fost ucenic al lui Ioan Botezătorul.

vineri, 29 noiembrie 2013

In vitrina cu cristale. Reflexii in oglinda








Dacă doresti sa participi, publică într-un articol pe blogul tău, o imagine sau un clip, pe care tocmai le-ai "vazut in oglinda ta", (poate fi si cea retrovizoare) si inscrie articolul la
"Reflexii in oglinda", la SoriN.

Câinele roșcat



Când mă simt copleșită de fapte, de oameni, aleg să mă retrag un timp departe de zonele aglomerate, să încarc bateriile. Eram cazata la Gaiser, un hotel din Timișul de Sus, în anul 1990. La câteva sute de metri de hotel era (este) un sanatoriu și acolo un parculeț neîngrijit dar cu bănci în stare destul de bună. Îmi plăcea să stau acolo și să citesc. Acolo se aduna și haita din zonă - erau unsprezece câini (știu pentru că i-am numărat). Într-o zi, un câine roșcat (numărul 12), cu pete sure, cu alură de lup (nu câine lup) s-a tolănit lângă o bancă, la soare. N-a trecut mult și au venit cei 11 câini și l-au luat la bătaie pe cel care ședea liniștit - și care încercase să fugă, dar n-a mai apucat. Se băteau în fața mea, la nici doi metri. L-ar fi umplut de sânge pe sărmanul căine roșcat. Privesc in jur: nimeni - tocmai de aceea alesesem locul, pentru că era lipsit de prezența umană. Am lasat cartea pe bancă și m-am ridicat. Mi-e imposibil să asist la așa ceva. M-am apropiat de haita care mă ignora. Unul dintre câini mă vede și mă latră. Apoi altul. Le strig: Sssst! și ei se

Lupul din cartier





Prin anii 1980, în cartierul unde locuiam nu erau foarte mulți câini - prin comparație cu ultimii ani - dar erau destui pentru că unu din trei dintre cei care aveau curte aveau și un câine - în special câini lup.
La vremea aceea umblam mult - cunoșteam bine tot orașul, cu atât mai mult cartierul (deși în labirintul de străduțe din imediata apropiere mă rătăcesc și azi și încurc numele străduțelor). Cum-necum, într-o zi am ajuns la o petrecere într-o casă din labirint. Gazda deschide poarta, intrăm și eu… văd un patruped și mă reped să-l mângăi. Proprietarul țipă “NU!” însă nu știam că mi se adresează mie, să nu mă apropii de câine. Vine repede, bodogănind ceva de genu’ cum naiba a ieșit din cușcă?! Mi-am dat seama că se referă la câinele pe care deja aproape că-l țineam în brațe - și animalul se lăsa mângâiat, dând din coadă. Era un câine metis de lup, cu părul gălbui spre brun, înspicat cu gri și aspru. La lumina slabă care venea de la stâlpul de iluminat din stradă nu vedeam mare lucru dar câinele îmi plăcea, pentru că era mare și dădea din coadă de bucurie că îl mângâiam.

joi, 28 noiembrie 2013

Sărbătorile Lupilor la români




Lupul, animal-devorator al Soarelui si al Lunii, datorita faptului ca vede noaptea, este adesea asociat cu simbolurile luminii. In mediul pastoral, lupul  nu este vazut doar ca distrugator al turmei, ci si ca singurul animal ce poate vedea dracii, alunga bolile copiilor mici si calauzeste sufletul mortului. Se mai spune ca lupii au fost cainii lui Sanpetru pe cand acesta era cioban si ca obisnuia sa plece cu ei in cautarea cailor furati si a dracilor.

În trecut, pe teritoriul României, existau 35 de sărbători (18 cu data fixă) dedicate lupului (I. A. Candrea afirma în cartea Iarba fiarelor).

Legenda Marelui Lup Alb



Legenda spune că, în vremuri acum uitate, un preot al lui Zamolxis cutreiera fără răgaz pământurile Daciei pentru a-i ajuta pe cei care aveau nevoie, transmițând geto-dacilor că Marele Zeu veghea asupra lor. Era un bărbat în floarea vârstei, dar cu părul alb ca omătul și lung. Credința, curajul și dârzenia sa erau cunoscute nu numai de oameni ci și de Zalmoxis și de fiarele sălbatice. Menirea lui era aceea de a-i convinge pe oameni de adevărata credință, de puterea și bunătatea marelui Zamolxis.
Preumblările sale între hotarele țării au durat până când Zeul a aflat că are în el un slujitor puternic și demn de încredere, așa că l-a chemat în munți, mai aproape de el. Acum, preotul cu părul alb ca neaua nu mai era nevoit să ceară în fiecare noapte adăpost și hrană de la țărani. Avea propria sa colibă la intrarea într-o peșteră. Fructele pădurii erau hrana sa, iar un izvor din apropiere îi dădea cea mai dulce apă din câtă fusese vreodată pe pământ.

miercuri, 27 noiembrie 2013

Solitudine. Miercurea fara cuvinte




Fotografii Wordless Wednesday! (48), la CARMEN, unde este tabelul pentru inscriere.


Prima Cruciadă, inițiată în 27 noiembrie 1095

Cruciadele au fost expediții militare ale feudalilor apuseni cu scopul de a cuceri și coloniza regiuni din Orientul Apropiat, îndeosebi Palestina și Ierusalimul. Au apărut într o societate aflată în plină expansiune politică și militară și sunt o întregire a procesului de colonizare petrecut în Europa și au participat toate clasele și păturile sociale. Expedițiile au fost însoțite, la început, de o ideologie creștină. Proclamate ca războaie sfinte au fost organizate în numele eliberării așa numitelor locuri sfinte (locurile unde s-a născut, a trăit, a murit și a reînviat Cristos), în principal Ierusalimul și împrejurimile sale, de sub dominația musulmană. Caracterul religios al cruciadelor explică de ce conducerea lor a revenit papalității al cărei rol, pe plan internațional, se afirmă în secolul al XI-lea.
Prima Cruciadă (1096-1099) e considerată a fi expediția sărăcimii, condusă de Petre Pustnicul și Walter cel Sărac, și expediția cavalerilor grupați în patru corpuri principale de oaste, conduse de: Godefroy de Bouillon, ales mai târziu comandant suprem al armatei; Hugo de Vermandois, fratele regelui Filip I și Robert Courtheuse, fiul lui Wilhelm Cuceritorul; Robert al II-lea de Flandra; Bohemund de Taranto și Tancred de Sicilia.
Cunoscută azi ca fiind Prima Cruciadă - deși abia în secolul XIII a apărut termenul cruciadă, la 100 de ani de la cucerirea Ierusalimului - aceasta a fost primul război în care creștinii au plecat să ucidă în numele lui Dumnezeu.
În 27 noiembrie 1095, la Conciliul de la Clermont, papa Urban al II-lea a declanșat această cruciadă, declarând război sfânt împotriva musulmanilor care ocupaseră Țara Sfântă, dorind să recâștige controlul asupra zonei. Urban al II-lea a fost primul papă care a propus în mod public ideea unei Cruciade pentru recucerirea Țării Sfinte, cu celebrele: Deus vult! (Dumnezeu o dorește!). Ceea ce a urmat a rămas în istorie drept o perioadă sângeroasă de confruntări sub văl religios sintetizată prin termenul de cruciade.
Papa a cerut nobilimii și clericului francez să preia controlul Ierusalimului din mâinile musulmanilor. Franța, a afirmat el, era suprapopulată, iar în ținutul Canaanului curgeau laptele și mierea. A vorbit despre violența și desfrâul nobililor și a afirmat că soluția pentru rezolvarea unor probleme de ordin social era de a întoarce săbiile în serviciul Domnului: Fie ca hoții să devină cavaleri - ar fi zis el. A vorbit despre răsplată, atât pe Pământ cât și în Cer, unde iertarea păcatelor era oferită oricui ar fi putut muri în lupta pentru creștinism. Mulțimea a fost cuprinsă de entuziasm frenetic, strigând Deus vult!
Ceea ce a început ca un apel făcut cavalerilor francezi s-a transformat repede într-o migrație pe scară largă și într-o cucerire de teritorii aflate în afara Europei. Majoritatea celor care au răspuns apelului nu erau cavaleri, ci țărani, săraci și fără pregătire militară, însă cărora această expediție le oferea o evadare de la greutățile zilnice și o descătușare a pietății personale, neîngradită de autoritățile ecleziastice și laice. Au plecat în expediție (deși papa Urban a încerca să interzică) femei, copii, bolnavi, călugări. Relatările despre abuzurile musulmanilor asupra pelerinilor creștini care se îndreptau spre Ierusalim și alte locuri sfinte din Orientul Mijlociu au întărit zelul cruciaților. Nu doar cavalerii, dar și țăranii și nobilii din diverse țări ale Europei Occidentale, fără a avea o conducere centralizată efectivă au plecat, pe uscat și pe mare - în august 1096 - spre Ierusalim și au ocupat orașul în iulie 1099, înființând Regatul Ierusalimului și celelalte state cruciate*.
Prima cruciadă a dat semnalul începerii unei lungi perioadă de violențe împotriva evreilor în cadrul Culturii europene. Deși antisemitismul exista în Europa de secole, Prima cruciadă reprezintă primul caz de violență în masă îndreptată împotriva comunităților evreiești. Predicile din timpul cruciadei au dus la creșterea sentimentului antisemit. Unii predicatori îi considerau pe evrei și musulmani ca dușmani ai lui Cristos, oameni cu care trebuia luptat și care trebuiau convertiți la creștinism. Mulți oameni nu considerau necesar să călătorească mii de kilometri pentru a se lupta cu necredincioșii, când necredincioșii erau atât de aproape de casă. La începutul verii anului 1096, o armată germană de aproximativ 10.000 de soldați condusă de Gottschalk, Volkmar, și Emicho, s-a îndreptat către nord prin valea Rinului, în direcția opusă Ierusalimului, și a început o serie de pogromuri, pe care unii istorici le numesc primul Holocaust.
**********
Celelate cruciade: Cruciada a II-a (1147-1148); Cruciada a III-a (1189-1192); Cruciada a IV-a (1202-1204); Cruciada a V-a (1217-1221); Cruciada a VI-a (1228-1229); Cruciada a VII-a (1248-1250); Cruciada a VIII-a (1270).
Dintre cele opt cruciade două sunt considerate mai importante: prima, în care a fost recucerit Ierusalimul (care nu mai fusese sub conducerea creștinilor de 461 de ani) și a patra, în care a fost cucerit Constantinopol de la Bizantini.
***********
Nota:
*) Statele cruciate au fost o serie de entități feudale create de cruciații occidentali în Asia Mică și în Țara Sfântă (Israelul și Palestina antice și moderne). Primele patru state cruciate au fost create în Levant imediat dupa succesul primei cruciade:
1. Comitatul de Edessa, fondat în anul 1098, care a rezistat până în anul 1144;
2. Principatul de Antiohia, fondat în anul 1098, care a rezistat până în anul 1268;
3. Comitatul de Tripoli, fondat în anul 1104, care a rezistat până în anul 1288 (în 1109 a fost cucerit de musulmani);
4. Regatul Ierusalimului, fondat în anul 1099, care a rezistat până în anul 1291, când ultima sa capitală - Acra - a fost cucerită. Regatul Ierusalimului avea mai multe state vasale, cele patru mari seigneuries fiind: Principatul din Galileea; Comitatul de Jaffa și Ascalon; Senioria Transiordaniei; Senioria Sidonului. Calicia Armeneasca exista cu mult timp înainte de organizarea primei cruciade, dar a primit statutul de regat de la Papa Inocențiu al III-lea (n. 1160 sau 1161 - d. 16.07.1216).

luni, 25 noiembrie 2013

Pasărea Phoenix. Bună dimineața, Soare!



Legenda acestei păsări mitice este cunoscută din antichitate și circulă în mai multe variante în cultura multor popoare.
Pasărea Phoenix (sau Phoinix) este o creatură care trăiește cel puțin 500 de ani (în alte variante trăiește 1000 de ani sau chiar 97.200 de ani). Penele ei sunt descrise, în general, ca fiind roșii, purpurii, aurii și se hrănește cu rășini și semințe de plante aromatice. Potrivit legendelor grecești, Phoenix trăiește în Arabia, într-un loc răcoros unde, în fiecare dimineața în zori, chiar și zeul Soare își oprește carul său de foc și ascultă cântecul minunat al păsării Phoenix.
Este un simbol universal al soarelui, renașterii, învierii și nemuririi, un simbol al vieții după moarte. Despre această pasăre legendară se credea că moare periodic în flăcările produse chiar de ea, pentru a renaște apoi din propria cenușă. A fost legată și de venerarea unui soare necruțător sau de zeități ale soarelui precum zeul mexican Quetzalcoatl.

duminică, 24 noiembrie 2013

Mili tare



Ramses al II-lea câștigă o mare bătălie. Își cheamă scribul pentru a imortaliza momentul și începe să dicteze:
- Eu, Ramses al II-lea...
Scribul începe și el să picteze hieroglife.
- Cel mai mare dintre conducători...
Scribul notează.
- Și cel mai viteaz...
Scribul desenează și el.
- Și cel mai viril...
Scribul stă un moment nedumerit, apoi întreabă:
- Prea-Mărite, cum se scrie viril, cu două falusuri sau cu trei?

În armată, soldații sunt scoși la program administrativ în grădina unității.
Caporalul, cu un aer satisfăcut, zice:
- Așa, toată lumea ia câte o lopată și treceți la săpat!
- Înainte de asta... E vreunul printre voi care se pricepe la algebră?
- Eu, să trăiți... Sunt student la mate-fizică, dom' caporal.
- Bravo, mă. Atunci aruncă lopata aia, că nu-i de tine.
Soldatul, ușurat, aruncă lopata cu o mină veselă. Caporalul continuă:
- Și pune mâna pe hârleț. Tu vei extrage rădăcinile!

Soldații la raport, afară. Vine comandantul și spune:
- Mai mișcă cineva?
O voce din spate răspunde:
- Pământul, domnule comandant.
Comandantul:
- Cine a spus asta?
Răspunde din nou vocea:
- Galileo Galilei.
Comandantul:
- Galileo Galilei, un pas în față!

Postarea participa la jocul Happy Weekend! Editia 46 - tabel de înscriere la Elly W. (Blind Love)

Duminca, la povești



Pentru că deja magazinele au pus în vânzare decorațiuni pentru Crăciun și au început să-și orneze vitrinele - deși nu la fel de spectaculos ca în alți ani - m-am gândit să mai cumpăr câteva globuri și decorațiuni, dacă o fi ceva care să-mi placă. Plus că trebuie să mă orientez și pentru ceva cadouri.
Zis și făcut: am dat o tură printr-un supermarket, aproape de ora închiderii pentru că detest aglomerația. Mai apoi am întâlnit un grup de amici. Din vorba în vorbă s-a ajuns la discuția despre comercializarea Sărbătorii. Sigur că (pare a) se pune accentul mai mult pe consum decât pe semnificația sărbătorii dar… numai de oameni (cumpărători) depinde cât vor caștiga unii în astfel de perioade, pentru că nimeni nu ne bagă mâna în buzunar să ne ia banii. Cineva a spus, la un moment dat, că prezența bradului împodobit îi face pe aceia care nu sărbătoresc Crăciunul să se simtă… nesiguri. Mi-am amintit că am citit cândva ceva de genu’, dar nu mai știam exact ce și de ce dar ajunsă acasă am căutat articolul (am găsit ceva). Oricum, mi se pare aiuristic să facă cineva astfel de afirmații. E ca și cum ar spune că un om s-ar putea simți nesigur dacă intra într-o casă pe ai cărei pereți există - sau nu există - icoane! Părerea mea.

vineri, 22 noiembrie 2013

Reflexii în oglindă



Botic de pluș, un bot de fier și ceva umbre la cafea.




Dacă doresti sa participi, publică într-un articol pe blogul tău, o imagine sau un clip, pe care tocmai le-ai "vazut in oglinda ta", (poate fi si cea retrovizoare) si inscrie articolul la
"Reflexii in oglinda", la SoriN.

miercuri, 20 noiembrie 2013

Nori de praf. Miercurea fara cuvinte




Fotografii Wordless Wednesday! (47), la CARMEN, unde este tabelul pentru inscriere.

Ziua Internațională a Drepturilor Copilului



Scopul sărbătoririi acestei zile este sensibilizarea opiniei publice la aceste drepturi fundamentale, de multe ori nerecunoscute.

Astăzi, 20 noiembrie, în întreaga lume se marchează, la iniţiativa Organizaţiei Naţiunilor Unite, Ziua Internaţională a Drepturilor Copilului. În această zi, în anul 1959, Adunarea Generală a adoptat Declaraţia pentru drepturile copilului, iar în 1989 Convenţia cu privire la drepturile copilului.
Experţii menţionează că în fiecare ţară copiii au problemele lor. Dacă în ţările dezvoltate este vorba de urmările negative ale dependenţei de televizor şi computer, în ţările din Africa şi Asia copiii sunt ameninţaţii de foamete, SIDA, analfabetism şi conflictele armate. În medie, copiii reprezintă 20-25% din populaţia planetei.