vineri, 29 iulie 2022

Căutarea Binelui în Rău

A căuta Binele în Rău și Frumusețea în Urâțenie – și de a le exprima - înseamnă a obține un efect binefăcător în Lumea Dorinței, în Lumea Iluziei, în Lumea în care trăim. E indicat să căutam binele în toate lucrurile fiindcă are o mare putere în lupta împotriva răului. Folosind/acceptând afirmații false sau negând răul îl accentuăm și îl perpetuăm. Căutând binele și creând o formă puternică a acestuia, reînnoind-o adesea, poate avea ca efect dezintegrarea răului și înlocuirea lui prin bine.
Binele și răul, frumosul și urâtul sunt noțiuni relative – dar numai în Lumea Iluziei, nu și în plan spiritual.

De secole, în special pe cale orală, circulă multe povești despre viața lui Isus, și nu doar în rândul creștinilor ci și în rândul musulmanilor și altora. Una dintre aceste povești e cea pe care am scris-o mai jos.

imaginea unor nori albi, pufosi, pe un cer senin ziua, si stele
Într-o zi, Isus și discipolii săi se plimbau prin orașul vechi care avea străzi foarte înguste. La un moment dat au dat peste un câine mort, al cărui trup intrase în putrefacție; câinele murise de mult timp și duhoarea umplea toată strada.

Discipolii care îl întovărășeau pe Isus și-au acoperit nasul, și-au ferit poalele hainelor și unii s-au întors cu dezgust.

Oh! Ce duhoare!” a exclamat unul. „Numai să-l văd îmi face rău!” exclamă un altul. Unul câte unul și-au făcut loc pe lângă creatura moartă. Unii dintre locuitorii orașului se adunaseră în jurul cadavrului și observau urâțenia a cea ce cândva a fost un câine.

Isus s-a oprit lângă câinele mort, a îngenuncheat și a privit câinele cu dragoste. După o pauză destul de lungă a spus:

- Lăudat să fie Dumnezeu! Nici chiar perlele nu sunt mai albe decât dinții lui.

El a fost hotărât să găsească Frumosul.

Într-o altă versiune Isus ar fi spus: „Această făptură îi aparține lui Dumnezeu”.

Ce doresc înțelepții să ne învețe cu astfel de pilde?! Nu să contemplăm cadavre de animale moarte (dar nici să le batjocorim).

Astfel de pilde sunt spuse pentru ca fiecare să găsească în inima lui pe Isus (pe Mohamed sau Buddha sau oricare altul). În momentele în care aude sau vede urâțenia sau răul fiecare om să caute frumosul sau binele. Nimeni nu ar trebui să aibă îndrăzneala să afirme că urmează pe Isus, pe Mohamed, pe Buddha sau alții dacă nu se comportă ca aceștia.

Atunci când întâlnim bigoți putem fi siguri că spiritul plin de compasiune al lui Isus, Mahomed, Buddha sau alții nu a pătruns încă în sufletul lor și nu l-a transformat.

Religia nu este o simplă chestiune de credință într-o dogmă sau într-o altă viață și de mântuire în viața de apoi, ci este o chestiune de transformare a inimii, a sufletului, Aici și Acum.

Cel care găsește Frumosul în Urât, Binele în Rău nu va readuce câinele la viață, nu va transforma hoțul în om cinstit, nu va face ca omul care spumegă de furie împotriva religiei, opiniei / gustului altuia s.a.m.d. să devină un om modelat divin, dar va fi transformat el.

A face rău pentru a obține bine nu e o formă viguroasă de bine. A răspunde cu jignire la jignire nu are un rezultat benefic niciodată. A îndrepta o nedreptate cu altă nedreptate nu e deloc o formă de bine.

Privind la persoana care manifestă (prin vorbă, fapte) orice urâțenie (minciună, jigniri, furie, hoție, violență etc.) ar trebui ca omul să își amintească prezența divină din interiorul său și să se străduiască să o descopere în cealaltă ființă. Ființa nu e una și aceeași cu vorbele sale, cu faptele. Înseamnă asta să tolerăm violența fără a o pedepsi (legal), să nu lovim dacă trebuie să ne apăram și nu putem fugi s.a.m.d.? Din punctul meu de vedere, nu! Greșesc? Cine nu greșește? Toți oamenii sunt „lumină și întuneric”, au în ei o parte putredă și una superbă. Care parte va deveni mai puternică...? Depinde de fiecare om în parte, ca în povestea cu cei doi lupi.

Cum bine a zis Rumi, poet persan sufit din secolul al XIII-lea: Fiecare dintre noi este un idiot, cu aripi de îngeri atașate.

Oamenii au capacitatea de a se schimba, de a evolua...

***

Postarea este pentru Citate favorite, joc preluat de Suzana de la Zina, pornit în colaborare cu Ella.

luni, 25 iulie 2022

De vorba cu floarea soarelui

După acel moment din orele dimineții, când a zărit acel curcubeu deosebit, Lulu a ajuns la concluzia că excursia pe care o câștigase mâncând înghețată era una deosebită, pe care fiecare participant o trăia „în modul său”. Poate după sufletul lui, fiecare, poate după alte considerente. N-o interesa prea mult, era doar curioasă ce-i este rezervat pentru ziua care tocmai începuse.

Micul dejun l-au luat împreună, toți membrii grupului, dar de data aceasta Lulu nu i-a mai așteptat și-a ieșit singură, pornind la întâmplare pe una dintre multele cărări care se deschideau în zona hotelului. Urca agale pe-o potecă tăiată într-un deal mititel. Voia să afle ce e dincolo – altceva tot n-avea ce face.

- Uite-o! Uite-o!
S-a oprit și-a ciulit urechile. I se păruse că aude cuvinte șoptite. Poate era doar vântul – s-a gândit, și a pornit mai departe.
- O să cadă! Se aud iar șoapte. N-o atenționăm?
- Nu. Are nevoie de vibrații pozitive. Își dorește în viață fericire, optimism, cinste, pace, admirație, loialitate. Toate acestea le simbolizăm noi. Degeaba, credeți, a ajuns aici? E mult timp de când n-a mai ajuns cineva aici, semn că nu foarte mulți își doresc acestea din tot sufletul.

diorama: papusa sezand langa trei floarea-soarelui din hartie si carton
Lulu pășea hotărâtă, privind mai mult spre cer, zâmbind larg, fiind sigură că urechile îi țiuie de la atâta liniște și are halucinații auditive. Când să termine un gând... a simțit cum calcă-n gol și poc! S-a trezit în fund, la poale de deal. N-a avut timp să se sperie, dar a cam durut-o aterizarea. Era semiobscuritate, habar nu avea unde se află. Își rotea gâtul, să cerceteze zona, cât putea vedea. Hopa, în dreapta a dat cu ochii de-o tulpină verde, așa-i părea a fi. Încetișor, a ridicat privirea. Trei fire de floarea soarelui! Una părea că privește fix spre ea! Știa că e o nebunie – prefera să fie vis! - dar a îndrăznit să întrebe, cu voce șoptită, ezitând.

- Floare a Soarelui, știi cum aș putea ajunge unde eram când... am căzut?
Floarea de mărime mijlocie – pe care Lulu, în gând, o numise „Mijlocia”, privi spre cea mai înaltă, ca și cum ar fi așteptat încuviințarea unui răspuns.
- Mai întâi, plecăm de aici – a spus „Înăltuța”.

Au pornit legănându-se, și Lulu le-a urmat împiedicându-se aproape la fiecare pas, pentru că vederea ei în semiîntuneric nu era așa de bună ca a lor. Parcă ghicindu-i problema, corolele galbene ale florilor au început să lumineze – nu mult, doar cât să vadă vizitatoarea pe unde merge.

Înăltuța mergea repede, și vorbea. Lulu se străduia să țină pasul, intuind că pentru ea vorbește...

- ... și ne întoarcem corolele spre Soare – o auzi pe Înăltuță – să amintim oamenilor că trebuie să caute o înțelegere spirituală mai profundă și – de ce nu? - iluminare. Încercăm să-i învățăm să fie devotați unii altora, animalelor, păsărilor, Naturii în general, să se respecte și să respecte tot ceea ce Natura a creat... Dar, ce fac oamenii?! Se bucură de uleiul nostru, de calciul din semințe, ne folosesc în alimentație, cosmetică – ba chiar să absorbim izotopii radioactivi din pământul pe care ei îl impregnează... și își văd de ale lor. Vorbesc frumos, visează la pace și armonie, la înțelegere între oameni făcând tot ceea ce n-ar trebui să facă pentru a obține ceea ce pretind că vor.

diorama: papusa in picioare, sprijinita de bustean confectionat din scoarta de copac, si trei floarea-soarelui din hartie si carton
Lulu asculta cu multă atenție, gâfâind de efort, pentru că florile soarelui erau rapide, nu glumă. La un moment s-au oprit lângă un buștean culcat în iarbă. Ceva mai departe se vedea silueta hotelului.

- Aici e granița dintre lumea ta și lumea noastră. Nu putem merge mai departe.
- Primește această mică floarea-soarelui – vorbește pentru prima dată cea mai scundă dintre flori, numită de Lulu „Micuța”. Poart-o asupra ta, arătând celorlați că ești loială celor pe care îi iubești, devotată profesiei și credinței tale, și crezi că pacea este la îndemâna oricui o dorește cu adevărat.
Cu ochii închiși de emoție, dar și de efortul depus, Lulu le-a mulțumit florilor-soarelui care au călăuzit-o înapoi la hotel.

- Lulu! Hei, Lulu!
A deschis ochii larg. Simțea pământul rece sub ea, și firele de iarbă îi gâdilau obrazul. Lângă ea erau două fete din grupul cu care venise în excursie.
- Hai, că ne-ai speriat! Ai stat prea mult în soare și ai leșinat... Cred că delirai! Vorbeai despre un joc Activități de vară, despre trei fire de floarea soarelui pe care trebuie să le înscrii în tabel imediat ce ajungi la hotel...

Lulu s-a ridicat, ajutată de celelalte. Își amintea că ascultase discursul unei floarea-soarelui deci clar delirase, dar nu-și amintea să fi simțit că leșină... Când a realizat că ține strâns în pumn tija unei micuțe floarea-soarelui n-a mai fost sigură de ceea ce i s-a întâmplat, dar a tăcut – avea timp să se gândească la asta.

trei floarea-soarelui din hartie si carton in vaza de portelan
Florile de floarea-soarelui sunt lucrate (mai mult sau mai puțin) după indicațiile de aici:
https://www.youtube.com/watch?v=e2x2gClkB-s
asamblarea corolelor florilor-soarelui din carton galben si mijloc negru
N-am rezistat tentației și am postat și o fotografie preluată de pe pagina de FB
Brașov, orașul sufletului meu, cu floarea-soarelui din apropierea orașului.
floarea-soarelui naturala, pe un camp din apropierea municipiului Brasov

vineri, 22 iulie 2022

Plagiatul ocrotit de stat

Între atâtea „faze apocaliptice” gen „valul șase”, „război”, „foamete”, „secetă extremă”, „cupolă de foc” care trece de pe o țară pe alta, incendii monstruoase de vegetație și nici nu-mi mai amintesc ce, cine stă să mai sară-n sus că cercetătorii – doctoranzii/doctorii (diplome de doctorat) – sunt tratați cu suspiciune în străinătate pentru că ne-a mers buhul că suntem plagiatori? De fapt, nu suntem! Ei sunt; ei, plagiatorii.

Pretutindeni există plagiatori, dar aici pare că e regulă nu excepție, și acest lucru dăunează grav celor cinstiți care publică în reviste științifice și altele de gen (sau vor să publice). „Doctorii” mărunți, care-s angajați pe te miri unde, probabil că nici nu-s verificați la lucrări în mod serios. Poate că măcar angajatorii străini vor cere lucrările lor de doctorat și le vor „purica” – pentru că în Ro se pare că nu avem șansa să scăpăm de plagiatori care au locuri de muncă unde sunt bine plătiți pentru că au știut să „fure”: „hoțul neprins e negustor cinstit”.

În România, plagiatul e protejat de stat. A se vedea ultimul scandal, legat de lucrarea de doctorat a celui care se numește prim-ministru. Detalii aici:

https://beta.dela0.ro/totul-pentru-ciuca/
și aici:
https://www.g4media.ro/motivarea-judecatorului-care-a-anulat-sesizarile-de-plagiat-din-doctoratul-premierului-ciuca-analiza-emiliei-sercan-este-o-simpla-apreciere-generala-in-abstract-partiala-iesita-din-contex.html

Au ajuns universitarii străini să adreseze scrisori rectorilor marilor universități din România și spre Ministerul Educației, în care-și exprimă îngrijorarea pentru „fenomenul plagiatului”.

Citez:
Ca profesori și cercetători la universități și institute de specialitate din America de Nord și Europa Occidentală alături de colegi din România, urmărim cu maximă îngrijorare și crescândă dezamăgire atât imixtiunea agresivă a politicului în etica academică prin recenta protecție legală a plagiatului și plagiatorilor, cât și, cu notabile excepții, absența unor reacții din partea celor direct afectați – Ministerul Educației și universitățile românești. Fenomenul este periculos pentru că afectează întregul sistem educațional și, implicit, întreaga societate românească.

Pe termen scurt, victimele din prima linie sunt universitarii români cinstiți care încearcă să își publice lucrările în revistele academice și editurile științifice recunoscute internațional. (...) Chiar dacă momentan universitățile românești nu pot anula doctoratele plagiate, protejate prin lege (!), ele pot în continuare penaliza toate cazurile de plagiat din revistele științifice, cărți, sau capitole de carte, refuzând sau anulând publicarea lucrărilor plagiate, mergând până la desfacerea contractului de muncă a celor prinși în flagrant delict. (...)

Credem că doar presiunea crescândă venită din partea opiniei publice îi poate convinge pe politicieni să renunțe la acest sistem profund corupt, adoptând o nouă legislație, atât de necesară pentru însănătoșirea vieții universitare dar și a întregii societăți românești.

Mai mult aici:

Pe bune! Nu-i cinstit ca cei care plagiază să fie plătiți – și respectați - la fel ca cei care muncesc pe brânci pentru lucrările lor și/sau să nu-și găsească un loc de muncă potrivit din cauza celor care își obțin diplomele copiind munca altora.

Poate mă înșel, dar cred că în România sunt, dacă nu cei mai mulți „doctori” din lume, cei mai mulți politicieni „doctori în ceva” din lume!

Editare in 24 iulie 2022

În articolul de la adresa de mai jos scrie (și) despre motivul refuzului unor universitari de a semna scrisoarea:

https://fumurescu.com/2022/07/22/melcii-romani/


joi, 21 iulie 2022

Mini incendiu de vegetație

"Vine apocalipsa! Ard pădurile, de la soare!” strigă unii, la TV, cu disperare parcă. Ard și cioturile uscate din fața blocului, noaptea, tot de la soare, desigur.

Ieri pe la ora 21 și ceva ies din casă să merg la cineva care locuiește la o altă scară. Îmi miroase a fum, dar nu mă sinchisesc – atâtea duhori suport de la magazinul aflat la parter încât nu mai bag seama la aproape nimic puturos ce se simte în apropiere. Când revin acasă – după mai puțin de-o juma de oră – mirosul de fum nu se mai simte. Ce-a fost a trecut (cu bine!) Haha! Râdea un ciot uscat în sinea lui. 

Pe la ora 23 se simte iar miros de fum. Mă, nu-i ok. Ăștia de la magazinul aflat la parter or fi dat iar foc blocului (o făcuseră cu ceva ani în urmă – și a fost jale). Deschid larg o fereastră și văd că se ridică fum gros din apropierea ferestrelor unde-și au ăia de la magazin ventilatorul. Mă „enervez”, și cobor. Când ajung în „grădinița” de sub balcoanele blocului să-nțepenesc! În bezna din tufe strălucea un con format din licurici! Mă apropii și văd cum se transformă-n jar ciotul uscat aflat acolo de ani și ani. 

Era ciotul unui dud care fusese tăiat imediat după anul 1989 pentru că dudele murdăreau trotuarul! (luna asta a fost mult despre duzi și dude! dar las povestea pentru altă ocazie.) 

Mă apropii, analizez situația, îmi dau seama că nu trebuie să chem pompierii, și urc să iau apă să sting jarul. Umplu cu apă un bidon de zece litri – economisiți apă!!! (ne spun responsabilii cu bau-bau). Ok. Atunci, să nu sting jarul? Cobor pe scări – liftul e oprit de luni; schimbă cabina, „să fie frumos”. 

Beznă totală în colțul acela de zonă „verde” (de când cu ventilatorul de la magazin e praf și sunt multe "veștejeli"). Doar ciotul strălucea, accentuând bezna, și nu prea știam pe unde pășesc. Îmi dă prin cap să fotografiez conul format din „licurici”? Nu! Ultimul gând care-mi dă prin cap – în general, legat de orice – e să fac poze. 

Torn apă, având grijă să stropesc peste tot jarul aprins. S-a făcut întuneric total. Fac spre scara blocului câțiva pași și privesc în urmă, așa, de control. Din beznă-mi zâmbea ciotul, cu dinți de jar. Măi să fie! Atunci îmi dă prin minte și fac o poză, folosind blițul (știu, e jalnică poza). 

un ciot uscat arzand in noapte
Ceea ce se vede.... nu se vede în poza prezentată, dar ceea ce-i „albicios” e jar aprins după ce am udat. Urc în casă, umplu un bidon, cobor pe scări, ud ciotul... Îmi dă prin minte că telefonul luminează (n-are lanternă). Lângă ciot era o gaură, ca și cum cineva săpase, și pe acolo ieșea fum (părea că arde din interior). Am turnat apă până s-a făcut noroi. Ciotul n-a mai zâmbit arătându-mi colți de jar.

Bun. Adică, nimic bun în jarul din „grădină”, bun că am terminat povestea. De la ce a luat foc? Intenție sau neglijență?

Intenția cuiva care vrea să întărească ideea că e jale cu incendiile din cauza încălzirii globale - variantă pe care o scriu doar pentru că se vehiculează la nivel (aproape) mondial - sau intenția cuiva care a vrut să facă rău.

Neglijența vine din partea fumătorilor, sunt aproape sigură

Știu că la scara vecină (sub șirul „lor” de balcoane ardea ciotul) cineva fumează și aruncă pe fereastră chiștoacele. 

La început de mai, câțiva vecini, am săpat zona, am curățat-o de uscături, am plantat niște floricele și atunci am descoperit zeci de chiștoace. O vecină și-a dat cu părerea că par țigări scumpe. „Da, sunt scumpe, și cine le fumează nu mai are bani și de scrumieră” – am comentat, adăugând că se scutură în draci și se aruncă diverse și de la ferestre, așa că nu-i de mirare jegul din zonă. Apoi, fiecare și-a dat cu părerea despre cei care fac de-astea. Vorbeam tare, să fim auziți – băteam șeaua să priceapă iapa, altfel spus. Un timp n-au mai fost chiștoace acolo (nu m-am gândit să verific „pe loc” dacă ieri noapte erau). 

Sau a fost neglijența unui trecător fumător care a vrut să arunce chiștocul în coșul de gunoi din apropiere și a nimerit în „iarbă” sau l-a aruncat direct în "iarbă".

Tind să cred că de la o țigară a luat foc ciotul. De la un chiștoc de țigară aruncat peste balcon a luat foc în balconul unui vecini de la etajul unu – cu ani în urmă, noaptea – de la un chiștoc de țigară a luat foc un coș de gunoi de pe bulevard, de la un chiștoc de țigară aruncat de un zugrav a luat foc și coșul nostru de gunoi (zugravii au plecat și noi nu știam de unde-i fum!)... De la un chiștoc de țigară au luat multe foc!

Nu mai aruncați la întâmplare chiștoacele! Să le stingeți înainte de a le arunca, indiferent unde le aruncați.

marți, 19 iulie 2022

De ce merge Buhuhu la mare

Actualizare 26 iulie 2022
Insul în cauză și-a cerut scuze public. De ce abia acum (și după atâtea abureli) e important, dar... poate că nu mai contează.

Am aflat, și eu, că există un tip (nu-i scriu numele pentru că nu-l vreau asociat direct cu acest blog) care se laudă cu nevasta care arată ca o minoră... Ca o minoră! Nu spune că are „aspect adolescentin” sau ceva de gen, ci „minoră”. O fi, omul, cu gândul la minore... Nu-i nici tocmai moral și sigur e ilegal (dar el s-o gândi la minore care au împlinit vârsta de 15 ani și, conform legii din Ro, masculul e liber să dea atacul). Totuși, nu-l „bănuiesc” de pedofilie – dar tot cu „p” începe și chestia la care mă gândesc. Sau e doar arogant.

Nevastă-sa arată (așa de) „minoră” – zice el – pentru că „se îngrijește! Dâng, dâng! O fi și îngrijire, dar e... genetică! Așa-i ea, de felul ei, de la „mama natură” (dacă nu-i de la bisturiu și botox). De-asta e cu ea, pentru că are aspect tineresc?!

Îi spune unui reporter: Eu am noroc că am o nevastă care arată ca o minoră. Uită-te la ea! Câți ani îi dai?

Ups! Dacă nu arăta „așa”, la vârsta ei de 41 de ani, ce făcea omu’, divorța? Căuta alta, care să arate ca o minoră? Oricum, nu-i un compliment când spui cuiva „ce bine arăți la vârsta ta”.

Zice el (după ceva cuvinte de umplutură): Venim la mare ca să vedem piele, aș vrea ca pielea aia să n-aibă vergeturi. (...) Dacă vrei să vii la mare, îmi arăți piele și sigur vrei să ne împrietenim, ar trebui să mă convingi și cu altceva decât cu decolteul. Putem fi de acord că e normal să ne uităm la țâțe și la buci? Aia vreau să văd la mare!

1. Nu specifică: la care „noi” („venim la mare”) se referă? La el și la nevasta lui? La el și la toți bărbații care au depășit vârsta de 40 de ani? Ceilalți bărbați ce-or zice? Tot pentru piele, țâțe și buci merg la mare? A jignit, probabil, o mulțime de bărbați ale căror iubite n-or fi perfecte, ca a lui, după standardele lui.

2. „Ei” – care or fi ei! - merg la mare să vadă țâțe și buci?! Sunt chiar așa de disperați să vadă? Înseamnă că n-au văzut de ceva timp...

3. Cine vrea la mare tre’ să arate bine?! La mare nu merg oamenii doar pentru "țâțe și buci", mai merg pentru aerosoli, pentru vitamina D, pentru odihnă și multe altele.

4. Omu’ e, săracu’, prost de tot (informat). În capul lui, celulita „se duce” dacă faci sport. În capul lui (nu întrebați care cap!) celulită au doar femeile cu strat mai mare de țesut adipos...

5. În capul lui, o femeie tânără care a născut ar trebui să nu mai meargă la mare, pe plajă, dacă are vergeturi pe abdomen... 'că le vede el și-și strică ziua?

6. De ce are el impresia (e plin de impresii!) că cele care merg la mare vor să-i arate lui piele și vor să se împrietenească? Sigur, nu neapărat cu el, e om însurat, serios și nu discriminează... Din ce puț al gândirii a extras această generalizare?

7. De ce crede el că tinerele abia așteaptă să le privească sânii și fundul bărbații de vârsta lui?

8. Individul își dă seama că și-a jignit nevasta? N-o fi dat pe gură în numele lui (ceea ce-i și mai rău), dar a dat. El merge la mare să vadă ce nu are acasă? Vrea ceva nou, ceva „proaspăt”?!

Am văzut poze cu Buhuhu... Probabil că nu e fotogenic. Ce-ar fi să i se interzică să meargă la mare, să nu sperie minorele?!

Sau... omu’ făcea reclamă mascată cabinetelor unde femeile pot fi „scăpate” de celulită și alte imperfecțiuni?! Hm. Se poartă reclama mascată.

Insul se „apără” dând cu bățul în baltă și mai rău.

Citez: Am criticat public expunerea obezității și celulitei. Nu sunt primul care spune că avem o epidemie de obezitate. O spun medicii și o vedem cu toții.

Cum scriam mai sus: tipul e foarte, foarte prost (informat). Celulită poate avea și o femeie slabă. Apoi, sunt destui care nu văd „epidemie de obezitate”. Când chiar numai unul n-o vede înseamnă că „toți” nu sunt toți – generalizare stupidă, de om fără argumente (dacă mulți au zis... dacă zice la TV, dacă scrie în ziar... așa e!)

Citez: Cei care încă mai avem curajul să vorbim deschis și să deranjăm corectitudinea politică exagerată trebuie să o spunem deschis. Obezitatea este o problemă națională. 

Ce mare curaj îți trebuie să dai în femei care nu-s perfecte fizic!

El nu „deranjează” corectitudinea politică exagerată, el jignește, la grămadă, femeile (tinere sau mai puțin tinere). Afirmând că vrea să vadă la mare „țâțe și buci” (că poate se împrietenesc) se referea la obezitate... Sigur că da!

Citez: Da, am spus că fetele ar trebui să mai treacă pe la sală.

Și scapă de vergeturi și de celulită? Cât de prost (informat) trebuie să fie pentru a se „apără” în acest fel?! Poate-i spune antrenorul personal (habar n-am dacă are!) cum e treaba cu celulita și vergeturile...

Din câte am aflat ieri, omu’ „prezintă” la TV o emisiune de umor. O fi pe bune angajat la o astfel de emisiune?! Cei care-l plătesc sunt siguri că vor ca femeile cu celulită, cu vergeturi, cele care nu merg „la sală” și toți prietenii și rudele acestora să nu mai urmărească emisiunea?

Erată”: Nu prezintă emisiunea, a fost invitat la emisiune, alături de alți invitați. Mulțumesc, Potecuță.

În urmă cu mai mulți ani, un alt specimen „dădea în femei” – ăla e (era?) regizor și nu mai știu ce, și i se urcase succesul la cap, probabil, și-a zis că cel mai bine e să „bată” ceva femei. Singura diferență între cei care dau cu pumnul în femei și cei care dau cu vorba este că ultimii nu lasă urme fizice. Altfel... o apă și-un pământ și unii și ceilalți. Părerea mea.

Cei care fac astfel de afirmații sunt ca cineva care ar închide ochii și-ar trage în mulțime cu pistolul: nu vor ști pe cine nimeresc și vor ucide. Pentru că vorbele chiar pot ucide... sau pot schilodi psihic pe unii mai sensibili.

Sursa foto: http://platonicsense.tumblr.com/post/1157393298/coisas-da-vida

luni, 18 iulie 2022

Curcubeul din carton. Activități de vară

După micul dejun au fost anunțați că vor merge într-o plimbare scurtă prin împrejurimi, să asculte liniștea, să-și audă gândurile. Nu prea înțelegea Lulu cum e cu ascultatul liniștii și auzitul gândurilor dar se bucura să iasă din hotel și era foarte curioasă să cerceteze împrejurimile.

Papusa Lulu, imbracata in verde, sta pe o piatra si admira curcubeul confectionat din arce din carton colorat

A ieșit printre primii și-a pornit în pas vioi spre un grup de trei pietroaie a căror existență acolo nu și-o putea explica. Brusc, a apărut pe cer un arc multicolor. Entuziasmată, a strigat: „Vedeți cât de aproape este curcubeul?” Când a privit spre ceilalți a constatat că e singură. A ridicat din umeri și s-a așezat pe-o piatră, minunându-se de una singură cât de arcuit e curcubeul, cât de aproape și cât de intens se văd culorile. Văzuse multe curcubeie, dar acesta era neobișnuit. Din ce știa ea, acest arc minunat apare, în general, după ploaie, când cerul se înseninează rapid – nu plouase deloc, era sigură.

Trebuie să fie un curcubeu deosebit – mai deosebit decât orice curcubeu văzuse până atunci. De ce a rămas singură nu-și putea explica, dar părea că așa se va întâmpla pe toată durata acestui sejur neobișnuit. Poate că ceilalți „dispăruseră” deoarece curcubeul avea să-i dezvăluie vreun secret menit numai ei. Îi va spune cum găsește comoara de la capătul lui? Era ochi și urechi!

Bine că nu și-a invitat prietena – aceasta s-ar fi plictisit și-ar fi bombănit că ea vrea să se distreze, să vadă clădiri, nu să asculte liniștea și să-și audă gândurile. Și ea tot cam așa era, dar acum simțea ceva deosebit; nu putea explica. Se simțea bine departe de furnicarul și vuietul orașului, departe de mulțimea gălăgioasă și parcă mereu grăbită. Avea sentimentul că poate discuta... cu propriul eu. A zâmbit ideii dar, în fond, de ce nu?! Nu era ca și cum a fi vorbit singură; sau da?!

Capitolul patru din volumul Activități de vară (18-24 iulie) este despre un curcubeu din carton colorat, cu norișori din vată, și va fi înscris în tabel. (AV4)

Paginile din
Calendarul Recreativ continuă să zboare!
(prin fotografiere cu telefonul culorile curcubeului par a nu fi cele potrivite, dar sunt: nu e roz arcul interior, e violet)

marți, 12 iulie 2022

Frontul de est. Ciocnirea civilizațiilor

În lumea posterioară Războiului Rece, cultura este o forță ce deopotrivă divide și unifică. Popoare separate de ideologie însă unite prin cultură se unesc, așa cum două Corei și diferitele Chine încep să o facă. Societăți unite de ideologie sau de circumstanțe istorice, însă sunt divizate de civilizație se separă, așa cum s-a întâmplat în Uniunea Sovietică, Iugoslavia și Bosnia, sau sunt supuse la o încordare imensă, așa cum este cazul cu Ucraina, Nigeria, Sudan, India, Sri Lanka și multe altele. (...) 

imaginea cartii "Ciocnirea civilizatiilor" alaturi de harta globului pamantesc

Timp de patruzeci și cinci de ani Cortina de Fier a fost principala diviziune în Europa. Această linie s-a mișcat câteva sute de kilometri mai la est. Ea e acum linia ce separă popoarele creștinătății occidentale, pe de o parte, de popoarele musulmane și ortodoxe, pe de altă parte. (...) Revitalizarea religiei aproape peste tot în lume întărește aceste diferențe culturale. Evenimentele din societățile post-comuniste din Estul Europei și din fosta Uniune Sovietică sunt modelate de identitățile lor civilizaționale. Cele care au o moștenire creștin-occidentală fac progrese în direcția dezvoltării economice și a politicii democrate; șansele pentru dezvoltarea economică și politică sunt incerte în țările ortodoxe; șansele în republicile musulmane sunt palide. (...)

Pe scurt, lumea posterioară Războiului Rece este o lume a șapte sau opt mari civilizații. Punctele comune culturale și diferențele configurează interesele, antagonismele și asocierile între state. Cele mai importante țări din lume provin, într-o majoritate zdrobitoare, din civilizații diferite. Conflictele locale care, cel mai probabil, devin războaie generalizate, sunt cele între grupuri și state provenind din civilizații diferite. (...)

În această lume nouă, politica locală e politica etnicității, iar politica globală este politica civilizațiilor. Rivalitatea dintre superputeri este înlocuită cu ciocnirea civilizațiilor. (p. 35-37)

Capacitățile militare globale

Pretutindeni, anii de după Războiul Rece au fost dominați de cinci mari curente în ceea ce privește evoluția capacităților militare globale.

În primul rând, forțele armate ale Uniunii Sovietice au încetat să mai existe imediat după ce Uniunea Sovietică a încetat să mai existe. În afara Rusiei, doar Ucraina a moștenit capacități militare semnificative. (...)

În al doilea rând, abrupta reducere a capacităților militare a stimulat un declin lent dar semnificativ în cheltuielile, forțele și capacitățile militare occidentale. (...)

În al treilea rând, tendințele din Estul Asiei diferă semnificativ de cele din Rusia și din Occident. Cheltuielile militare crescute și perfecționările forțelor armate erau la ordinea zilei; China conducea plutonul. (...) Alte națiuni est-asiatice se modernizează și își extind capacitățile militare: Japonia, Taiwan, Coreea de Sud, Thailanda, Malaezia, Singapore, Indonezia. (...)

În al patrulea rând, capacitățile militare, incluzând arme de distrugere în masă, se răspândesc generalizat în jurul lumii.

În fine, toate aceste evenimente fac din regionalizare principala tendință a puterii și strategiei militare în lumea posterioară a Războiului Rece.

Regionalizarea procură rațiunea fundamentală pentru reducerea forțelor militare ruse și occidentale și pentru creșterile forțelor militare ale altor state. (...) Pretutindeni în lume, securitatea militară depinde din ce în ce mai mult nu de distribuția globală a puterii sau de acțiunile superputerilor, ci de distribuția puterii în interiorul fiecărei regiuni a lumii și de acțiunile statelor de nucleu ale civilizațiilor. (p. 126-129) (...)

Diferențele etnice, rasiale și religioase

Aproape toate țările sunt eterogene, deoarece includ două sau mai multe grupări etnice, rasiale și religioase. (...) Divizările adânci în interiorul unei țări pot duce la violență în masă sau amenință chiar existența acelei țări. (...) Dacă geografia și cultura nu coincid, ele ar putea fi făcute să coincidă prin intermediul genocidului sau al migrării forțate. (...)

Ucraina este divizată între greco-catolicii ucrainieni naționaliști din vest și ortodocșii ruși din est. (p. 198, 200). (...)

Relații posibile între Rusia și Ucraina

O paradigmă statistă l-a condus pe John Mearsheimer1 să prezică faptul că „situația între Ucraina și Rusia este de natură de a face posibilă izbucnirea competiției de securitate între ele. Marile puteri ce au o lungă și neprotejata frontieră comună, ca aceea dintre Rusia și Ucraina, se lasă deseori în voia unei competiții condusă de temeri de securitate. Rusia și Ucraina puteau să depășească această dinamică și să învețe să trăiască împreună în armonie, însă ar fi fost neobișnuit dacă ar fi făcut-o.” 

Pe de altă parte, o perspectivă civilizațională accentuează apropiatele legături culturale, personale și istorice dintre Rusia și Ucraina, amestecul rușilor și ucrainienilor din ambele țări și se concentrează în schimb pe linia de falie civilizațională care divide ortodocșii din estul Ucrainei de uniații2 din vestul acestei țări, un fapt istoric de primă importanță și de mare vechime pe care Mearsheimer îl ignoră. 

În timp ce o perspectivă statistă pune în evidență posibilitatea unui război ruso-ucrainian, o perspectiva civilizațională minimalizează această posibilitate și evidențiază în schimb o alta, cea a Ucrainei scindată în două jumătăți, o separație care – factorii culturali ar fi condus la o atare presupunere – putea fi mai violentă decât cea din Cehoslovacia, însă mult mai puțin sângeroasă decât cea din Iugoslavia. Aceste predicții diferite dau naștere la diferite priorități politice. 

Predicția statistă a lui Mearsheimer asupra posibilului război și a cuceririi Ucrainei de către ruși l-a dus pe acesta la susținerea ideii ca Ucraina să aibă arme nucleare. O perspectivă civilizațională ar fi încurajat cooperarea dintre Rusia și Ucraina, ar fi îndemnat Ucraina să renunțe la armele sale nucleare, ar fi promovat o substanțială asistență economică și alte măsuri menite să ajute menținerea unității și independenței ucrainiene și ar fi garantat evenimentele neprevăzute planificate pentru posibila scindare a Ucrainei. (p. 51, 52)

În afară de Rusia, cea mai populată și cea mai importantă republică fostă sovietică este Ucraina. (...) Din punct de vedere istoric, cei din vestul Ucrainei vorbeau limba ucrainiană și au fost puternic naționaliști; cei din Ucraina de est au fost majoritari ortodocși și au vorbit, în mare parte, limba rusă. (...) Diferențele între estul și vestul Ucrainei se manifestă în atitudinile locuitorilor lor. (...) Fisura est-vest a fost pregnant evidențiată cu ocazia alegerilor prezidențiale din iulie 1994. (...)

Ca o consecință a acestei divizări, relațiile dintre Ucraina și Rusia ar putea să se dezvolte într-una din trei modalități. La începutul anilor ‘90, existau probleme critic importante între cele două țări în legătură cu armele nucleare, Crimeea, drepturile rușilor din Ucraina, flota Mării Negre și relațiile economice. (...) În pofida chestiunilor extrem de contencioase și a presiunii naționaliștilor extremiști din ambele părți, conducătorii ambelor țări au lucrat din greu și, în general, cu succes pentru a modera aceste dispute. (...)

O a două posibilitate ar fi ca Ucraina să se despartă, de-a lungul liniei sale de falie, în două entități separate, cea estică fiind absorbită de Rusia. (...) Așa cum sublinia un general rus, „Ucraina sau mai degrabă estul Ucrainei va reveni în 5-10 ani. Ucraina vestică poate să se ducă în iad”. Un asemenea rest de Ucraina greco-catolică și orientată occidental ar fi viabilă dacă ar avea un sprijin occidental puternic și efectiv. Un asemenea sprijin este, la rândul său, posibil să apară doar dacă relațiile între Occident și Rusia se vor deteriora serios și vor începe să semene cu cele din timpul Războiului Rece.

Un al treilea scenariu, mult mai probabil, este acela potrivit căruia Ucraina va rămâne unită, sfâșiată, independentă și va coopera în general strâns cu Rusia. O dată cu problemele tranziției în legătură cu armele nucleare și forțele militare vor fi rezolvate, problemele cele mai serioase pe termen lung vor fi cele economice, a căror rezolvare va fi facilitată de o cultură împărtășită parțial și de legăturile personale strânse. (p. 240 – 246)

Postarea este înscrisă la Citate favorite.

Fragmentele de mai sus sunt copiate din cartea „Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale” (Ed. Antet, 1998), publicată de Samuel P. Huntington în anul 1996.

Am ales, în principal, referirile la Ucraina și Rusia.
Împărțirea în „subcapitole” îmi aparține.

Note

1. John J. Mearsheimer (n.14.12.1947), politolog american, expert în relații internaționale.

2. uniat - care ține de biserica creștină orientală unită cu biserica catolică, păstrând o anumită autonomie față de papă.

(colaj foto realizat în editorul online pixlr.com)