marți, 30 august 2016

Despre viaţă şi moarte (Seneca, “Scrisori”)

Spre sfârşitul vieţii sale, filosoful Seneca i-a scris prietenului său Lucilius 124 de scrisori în care îi oferă acestuia o multe sfaturi valoroase. Epistolele lui Seneca vorbesc despre viaţă cu claritate, curaj, sinceritate.

Aceste 124 de scrisori au fost adunate în colecţia numită Epistulae morales ad Lucilium şi fiecare scrisoare începe cu Seneca suo Lucilio salutem (Seneca îl salută pe Lucilius al său) şi se termină cu vale (rămâi cu bine).

În una dintre aceste scrisori filosoful îi scrie prietenului său:

Dezvoltati industria! cere U.E.

Expresia ‘ceea indecenta: “Dezbraca-te ca te f@%, imbraca-te ca nu te mai f@%" se potriveste mănuşă “marilor realizari” ale primelor guverne “democratice” din România.

Faptul e consumat acum, dar in vremea anilor 1990 unii aproape ca ne rugam de oameni sa nu voteze ce-au votat. N-am avut cu cine sa ne intelegem si se observa exact ce s-a intamplat: industria e la pamant, la fel agricultura, viticultura etc. etc. s.a.m.d.

Pe diferite motive au fost rase marile intreprinderi pe care le avea RO. Adevarat: cele mai multe produceau stocuri, nu aveau masini-unelte performante s.a.m.d. Pentru a fi convinsi sa renunte la locurile de munca oamenii au fost momiţi cu zeci de salarii compensatorii. Au luat banii, i-au cheltuit si, multi, au ajuns azi asistati social, si striga ca vor locuri de munca.
Era necesara aceasta etapa – ziceau trepadusii – pentru relansare economica. Strainii au venit si au inceput sa ridice fabricute in care produc pentru export, care de fapt nu e tocmai export, avand in vedere ca cei mai multi sunt din state membre U.E. – exportul aduce bani mai multi pentru PIB; ce se vinde in U.E. nu se numeste export. Salariile mici si foarte mici i-au incurajat pe producatori sa vina – crescand salariile producatorii ar putea gasi alte state in care sa-si mute fabricile si unde cheltuielile salariale sa fie foarte mici, marindu-si astfel profiturile.

luni, 29 august 2016

Fantomaticii câini negri (black dogs / hellhound)

Legendele despre cainii negri care apar in diferite situatii de exceptie sunt comune intregii lumi, dar par a fi mai multe in Marea Britanie, Irlanda, Scotia. Nu lipsesc din Franta, Italia, Germania, Austria. Mituri despre cainii negri sunt intalnite si in Siberia, America de nord, Asia. In mitologia greaca (si nu numai) apare cainele cerber cu trei capete, cel care supravegheaza intrarea in lumea subterana, cea a mortilor in mitologia greaca.
Folcloristii cred ca sunt atat de multe si cam oriunde si datorita faptului ca aceste animale si oamenii au trait aproape unii de altii timp de mii de ani, cainii fiind utilizati la paza casei, a turmelor, la vanatoare etc. sau doar companioni.

Aceste creaturi mitice mai sunt cunoscute si sub denumirea de “cainii iadului”, fiinte supranaturale extrem de puternice. Sunt fantomatici, uneori sunt insoti de un miros specific, alteori (rar) au capacitatea de a vorbi.

In unele legende europene se spune ca cine priveste, de trei ori sau mai mult, in ochii unui caine negru va muri. In unele mituri e suficient sa fie privit o singura data pentru ca blestemul sa aiba efect si victima sa fie ucisa. Alte surse afirma ca e suficient doar ca cineva sa vada un caine negru si moare. Exista si varianta ca cine il intalneste o singura data va avea noroc.

Descrierea si clasificarea câinilor negri (câinii iadului)

Clasificarea câinilor fantomatici
Folclorista Khaterine Mary Briggs (08.11.1898 – 15.10.1980) a impartit cainii fantomatici in caini demon, fantome ale fiintelor umane si fantome ale cainilor insisi.
Folcloristul Theo Brown (1914-1993) a impartit aceste fenomene “caini negri” in trei tipuri distincte: 1). Un caine demon care isi schimba forma; 2). un caine negru de marimea unui vitel, cu blana lăţoasă; 3). Un caine care aparea in timpul unor sarbatori antice din anumite zone ale ţării.

Cainii negri nu sunt numai rauvoitori, ci si binevoitori, ajutand oamenii in anumite cazuri sau ferindu-i de vreo nenorocire, avertizandu-i sau ghidandu-i sa iasa din zone cu ceata foarte deasa. Dar la fel de bine pot fi, pur si simplu, fara a “interveni”.
Daca sunt lasati in pace cainii negri nu sunt interesati de oameni, dar daca cineva incearca sa le faca rău consecintele sunt cumplite; pot provoca rani grave, fatale. Atacurile sunt rare; un caine negru mai degraba terorizeaza oamenii prin misterul pe care il reprezinta, decat sa le faca rau.
Se spune ca sunt foarte loiali celor care le spun pe nume sau ii invoca si sunt foarte vigilenti in ceea ce-i priveste pe acestia.

duminică, 28 august 2016

Sindromul cainelui negru

Sindromul cainelui negru e un fel de… sindromul pisicii negre, adica sunt oameni care se feresc de ei din superstitie. Multi cred ca si cainii negri aduc ghinion.

Cei care se ocupa cu adaposturile pentru caini (nicidecum cei din RO), dar si organizatiile de profil, au constatat ca numarul de adoptii in cazul cainilor negri (mai ales al celor de talie mare si foarte mare) este scazut in comparatie cu cei care au blana deschisa la culoare.

Fenomenul a fost adus in atentie, pe la mijlocul anilor 2000, de Tamara Delaney, o activista impotriva “sindromului cainelui negru”, care a realizat, in 2004, un site dedicat adoptiei cainilor negri.

Pentru ca cei mai multi caini negri raman in adaposturi ajung sa fie eutanasiati, in statele unde uciderea cainilor fara stapan se practica pe scara larga.

vineri, 26 august 2016

Poza unui pui de lup

Cainii si oamenii convietuiesc de cel puţin 10.000 de ani; omul a dresat cainele astfel incat sa fie dependent de el si l-a invatat sa-i fie de folos lui, omului. Lupul, in schimb, traieste liber de tot atatia ani. Desi oarecum asemanatori (lupul fiind stramosul cainelui) comportamentul difera foarte mult.

Cand sunt pui, lupii si cainii seamana bine. Exista chiar si caini (husky si malamut in special) incrucisati cu lupi, rezultand un exemplar greu de deosebit de un caine-caine, ca aspect fizic, dar comportamentul poate oferi unele indicii.

Contrar credintei generale, si lupii pot fi “imblanziti” intr-o anumita masura, dar “sangele apa nu se face”.
Puii de lup, chiar luati de mici de langa parintii lor, isi pastreaza trasaturile fizice si personalitatea. Sunt jucausi, se bucura dand din coada, sunt adorabili. Crescand, devin mai violenti; de exemplu, muscandu-se intre ei, de faţă / de bot, lupii se “saluta”, isi arata afectiunea; la fel fac si in cazul in care “prietenul” lor este un om – gest care poate fi periculos mai ales pentru copii. Necunoscatorii vor lua acest gest ca semn de agresivitate.
La maturitatea sexuala lupii devin teritoriali si ajung sa terorizeze alte animale aflate in preajma. 
Un lup sau un lup corcit aflat in captivitate are nevoie de spatiu mult mai mare decat are nevoie un caine, de plimbari mai lungi si de mai multa alergare, plus ca instinctul de vanator nu si-l pierde, chiar daca e diminuat, avand in vedere ca omul este cel care ii asigura hrana.

Un lup captiv e un lup care nu are o viata fericita daca cel care il are nu ii cunoaste nevoile, personalitatea.

Sursa foto: http://weheartit.com/entry/111152397

Dacă doresti să participi ,publică într-un articol pe blogul tău, o imagine sau un clip ,pe care tocmai le-ai "vazut in oglinda ta ",(poate fi si cea retrovizoare) si inscrie articolul la

marți, 23 august 2016

Cele zece porunci buddhiste

sursa: Turism de Aventura
Sila, la buddhişti, se referă la moralitate, la un bun comportament, şi cuprinde trei etape: vorba dreaptă, fapta dreaptă şi traiul corect.
Moralitatea buddhistă e codificată sub forma a zece percepte, numite dasa-sila, prin care se cere credincioşilor să se abţină de la:
1. A lua viaţa oricărei creaturi.
2. A lua ceva care nu este dat.
3. A face abateri sexuale (adică orice mai puţin decât castitate pentru călugări şi comportament socialmente acceptabil pentru restul indivizilor).
4. A se deda la discurs mincinos, la vorbe mincinoase.
5. A consuma băuturi alcoolice şi medicamente care diminuează atenţia.
6. A mânca după-amiază.
7. A lua parte la distracţiile lumeşti: dansuri, cântece, muzică.
8. A se împodobi sau parfuma.
9. A dormi în pat luxos.
10. A accepta să primească aur sau argint.

Cei care nu sunt călugări trebuie să respecte permanent primele cinci precepte (panca-sila). Cei care practica meditaţia trebuie să respecte primele opt percepte, călugării şi călugăriţele trebuie să le respecte pe toate, permanent, pe lângă mult altele.

luni, 22 august 2016

Diagnostic: durere

Nu afirm ca e exact asa cum scrie in newsbv.ro, dar tind sa cred ca e, avand in vedere cate cazuri asemanatoare au fost date publicitatii numai in ultimul timp – mi-e groaza sa ma gandesc la numarul cazurilor care nu au ajuns la cunostinta publicului… Incep sa cred ca multi medici au incheiat contracte avantajoase cu firmele de pompe funebre.

In iulie, o femeie din Fagaras a ajuns la spital acuzand dureri abdominale puternice; a fost internata si s-au facut “investigatii”, inclusiv un test care a indicat ca nu are sangerari in sistemul digestiv. Chirurgul care o preluase i-a administrat calmante cat timp a fost in spital (4 zile) si cand femeia (68 de ani) s-a simtit mai bine a fost externata, fara alte investigatii (i s-ar fi recomandat sa faca analize pentru coloana si rinichi).

Mie asta mi se pare că e ca si cum merg la medic si-i zic ca ma doare capul, el imi da un calmant si ma trimite la plimbare desi durerea de cap e simptom pentru foarte multe afectiuni, intre care unele grave. Vorba ‘ceea: bei aici si mori acasa. Dar, de ce m-oi mira?! Era in cartier o fata care s-a inscris la facultatea de medicina si-si lua examenele copiind, zicand ca ar vrea sa se specializeze in cardiologie. Norocul eventualilor ei pacienti e ca s-a maritat cu un spaniol si a ales sa se califice casnica.

duminică, 21 august 2016

Ce vrei? E copil!

Pe sistemul “Ce vrei? E copil!” se intampla multe accidente in care sunt implicati copiii mici.

Probabil ca cei mai multi observa cum multi copii sunt lasati sa faca ce vor inclusiv pe strada chiar daca in joaca lor incurca circulatia celorlalti. E un obicei prost, pentru ca adesea se lasa cu accidentari.

Miercuri, ma grabeam sa ajunga acasa - de fapt, nu ma grabeam, dar de regula merg ca si cum m-as grabi undeva si nu vad oamenii pe langa care trec – de fapt, vad forme si culori, nu ma lovesc de ei, dar nu le vad chipurile, n-am idee cum sunt imbracati, daca sunt cunoscuti sau nu… In graba mea, la distanta, vad o femeie cu doi copilasi – copiii intotdeauna imi atrag atentia. Ea avea bagaje, tinea fetita de mana si striga la baietel sa stea cuminte langa ea. Baietelul alerga in toate directiile, neatent si amuzat de numai el stie ce. Am vrut sa-i ocolesc, sa nu-mi sara copilul in fata, dar tot m-am trezit cu el la picioare, in timp ce “ocoleam”. M-am oprit brusc, dezechilibrandu-ma usor, si copilul privea in sus, oarecum rusinat. “Te loveste lumea, mai copile!” ii zice femeia. Baietelul fuge la ea si prinde manerul unei sacose.

Joi, pe strada Republicii - una dintre cele mai aglomerate “pietonale” din Brasov – o fetita (avand varsta de cel mult patru ani)  pe tricicleta din plastic goneste haotic pe dalele cubice, printre picioarele trecatorilor, lovind, usor, pe cate unii. Pe strada aceea, mai mult decat in alte locuri, oamenii butoneaza telefoanele in mers, fotografiaza cladiri si sunt mai putin atenti la ce se intampla la picioarele lor. Nu-mi place ca acel copil e lasat sa faca asta pe acea strada, dar n-am cui sa-i comentez si nici n-as avea de gand, tocmai pentru ca, de regula, sunt luata la suturi si injuraturi daca le fac observatie celor care-si lasa copiii sa zburde in multime ca si cum ar fi pe tarlaua proprie. Stiu, pentru ca am patit-o. Problema mea, daca-mi pasa de copiii altora.

Trecem de fetita cu tricicleta, ne vedem de ale noastre, ni se fac foame si ne apropiem de un chisoc unde se vand covrigi calzi. La rand… tricicleta galbena, din plastic. Fetita zburda printre trecatori, tricicleta ei incurca locul, fiind lasata aiurea, in drum. Tanara care insotea copila era la rand si nu-i pasa ca fata alearga printre picioarele trecatorilor. Vine randul domnului dinaintea ei – si a noastra. Isi ia covrigii, se rasuceste sa plece spre prietenul lui aflat la cativa metri distanta. Copila a ajuns exact la picioarele lui, in fractiuni de secunda. Am apucat doar sa strig: “Grija!” si sa trag omul spre inapoi, dar nu suficient. I-a sarit un covrig din punga si era sa cada peste copil, dar a sarit prietenul lui si l-a sustinut. Copila a cazut cu fata pe dale, pentru ca de evitat total era imposibil in circumstantel date. S-a ales cu o julitura pe frunte si cu spaima – urla cu disperare. Femeia s-a repezit sa o ridice, dar nu reusea s-o opreasca din plans. Barbatii au plecat in ale lor – ce ar fi putut face? O femeie a inceput s-o faca albie de porci pe tanara mama (sau ingrijitoare). Am rugat-o sa inceteze, pentru ca nu mai era cazul, mai ales ca fetita plangea din ce in ce mai tare auzind si tonul ridicat al celei care, de fapt, avea dreptate reprosandu-i neatentia, lipsa de interes, stilul “mi se rupe, e copil, face ce fac toti copiii”. Tanara tacea, incercand sa linisteasca fetita…

In acelasi stil “mi se rupe, e copil”, un baietel a fost lovit pe pista pentru biciclisti marcata pe trotuarul Bulevardului Eroilor. Acelei femei i-am atras atentia sa nu-l mai lease pe pista pentru biciclisti pentru ca ar putea fi accidentat. N-as fi zis nimic daca nu s-ar fi izbit copilul de mine, in alergarea lui haotica pe acel trotuar, printre oameni neatenti si grabiti. M-a facut in toate felurile. Nici bine n-am trecut ca am auzit tipete, plansete, injuraturi. Un biciclist lovise copilul si era culcat pe asfalt, langa bicicleta. Am dat fuga inapoi, la biciclistul pe care toti il ignorau, atenti la copilul care a fost ridicat si care plangea. “Mi-a sarit in fata” – imi zice omul, ridicandu-se ajutat de mine. “Am incercat sa-l evit dar tot l-am atins”. Femeia care era cu cel mic era gura mare pe biciclist, iar altii ii tineau isonul. I-am zis femeii ca am avertizat-o si i-am spus sa aiba grija de cel mic si ca pista aceea nu e marcata degeaba dar a gasit de cuviinta sa ma injure. Ea i-a dat inainte, dar “spectatorii” au incetat si s-au imprastiat destul de repede, mai ales ca nimeni nu era grav ranit, chiar daca bicilistului ii curgea sange din nas.

Ambele intamplari s-au desfasurat in fractiuni de secunda, si din acest motiv ma irita tare cei care nu au grija sa-si tina copiii din scurt, atent supravegheati, cand sunt in locuri publice. Oamenii nu-i lovesc cu intentie, dar nu-i pot evita cand le sar in fata pe neasteptate. Mi-e greu sa inteleg de ce cred unii ca au dreptul sa faca ce vor, unde vor, copiii lor. Sunt copii, debordeaza de energie, dar chiar sa fie lasati sa faca ce vor doar pentru ca sunt copii si “trebuie sa-si consume energia”? Inconstienta unora este de speriat! Travereseaza pe culoarea rosie a semaforului tinand de mana copii mici; traverseaza prin locuri nemarcate, ii lasa pe cei mici sa alerge printre picioarele trecatorilor… De ce unii parinti nu permit toate acestea si altii da? Sunt mai prosti cei care ii educa in spirit civic sau doar ii tin departe de primejdii (atat cat e omeneste posibil)?! Oamenii sunt neatenti, sunt grabiti, au gandurile lor, nu prea reusesc sa-i vada pe cei mici si, uneori, ii accidenteaza – nu se gandesc, toti, ca un copil lasat de capul lui risca sa ajunga in calea lor cand se asteapta mai putin…

Una dintre prietene - care nici ea nu se prea deranja sa-si tina fetele in frau (o facea tatal lor, cand era prezent) - mi-a spus ca sunt eu exagerata. Oare chiar sunt?! Am vazut prea multe astfel de accidente pentru a crede ca sunt exagerata. Tocmai pentru ca am vazut atatea cazuri cred ca am dezvlotat un reflex: observ copiii imediat si ma comport ca un sofer care se deplaseaza in apropierea unitatilor de invatamant: cu grija sporita. Sunt exagerata? Asa sa fie. Prefer sa exagerez decat sa stiu ca am lovit un copil.

(text preluat de pe un blog pe care îl voi şterge)

Lupul, de Octavian Goga

Te-am auzit cum hăuleai departe,
Înfiorând pădurea-nzăpezită,
Bătrâne lup, cu gura istovită,
Etern pribeag al câmpurilor moarte,
Te-am auzit cum hăuleai departe.

Te-am auzit, şi-n ceasurile grele
Ce mă gonesc cu vifore turbate,
Am priceput chemarea ta de frate,
Şi-am priceput că-n noaptea fără stele
Tu eşti tovarăş visurilor mele...

Tu, numai tu, neîmblânzită fiară,
Ce-ţi strigi pustiei patima flămândă,
Şi-n prigonirea câinilor la pândă,
Îţi plimbi prin codri ura solitară -
Tu înţelegi un suflet fără ţară...

♥ ♥ ♥

sâmbătă, 20 august 2016

Dimineţii…

Salutare ţie, sfântă dimineaţă,
Ce frumoasă-i lumea la venirea ta!
Fumegă pământul de cereasca-ţi faţă,
Soarele-ţi oferă vesel faţa sa.

Poţi închide ochii, dar nu poţi stinge soarele.

(de la Nicolae Iorga citire)

Sursa foto: http://galeriegothik.centerblog.net/rub-Girls-et-Paysages-26.html

joi, 18 august 2016

Nu vă place bătrâneţea?

Cu mulţi ani înainte, pe un bulevard, doi puştani destul de gălagioşi, se grăbeau spre ei ştiu unde. Unul dintre ei a lăsat să-i cadă un ambalaj pe asfalt. Un domn in vârsta l-a atenţionat că i-a “căzut” ceva. Puştanii, jmecheri ca mulţi puştani, au început să-l ia la mişto, spunându-i, între altele “boşorogule”.
- Ce-i, copii, nu vă place bătrâneţea? îi întreabă calm (şi parcă-i ghiceam zâmbetul).
- Nuuu! răspund puştanii râzând, puternici, siguri că tinereţea lor e veşnică şi ei sunt nemuritori.
- Atunci, vă doresc să nu aveţi parte de ea.
Puştanii au continuat să râdă. Poate a ajuns şi la creierul lor sensul cuvintelor – poate atunci, poate mai târziu.

marți, 16 august 2016

Calea Lupului

Cu mult timp in urma, la vremea cand viata lui pe Pamant se apropia de sfarsit, un lup batran s-a infatisat semenilor sai si le-a spus: “Fratii mei, voi veti putea urma pasii mei atunci cand va veni timpul sa va alaturati mie in Cer”; apoi a parasit Pamantul urcand spre cer, mai sus si tot mai sus, si in urma fiecarui pas pe care il facea cerul se umplea de stele pentru a evidentia Calea.
De atunci lupii, spirite puternice, urca pe dealuri, ridica spre cer capetele si canta spre acel drum de stele, si cantecul lor creste in intensitate, devenind tot mai puternic pe masura ce tot mai multe voci se alatura. (de J. Bruchac si J. London)
Conform mitului creatiei al tribului Pawnee, lupul a fost prima creatura care a cunoscut moartea. Se spune ca Steaua Lupului (Sirius) s-a suparat atat de tare pentru ca nu a fost invitata sa participe la consiliul unde se discuta despre organizarea vietii pe Terra incat a trimis un lup sa fure vartejul Vantului de Vest care purta in el primii oameni. Cand au fost eliberati din vartej oamenii au ucis lupul, aducand astfel moartea in Lume.
Steaua Sirius e o reprezentare a lupului care urca si coboara pe Calea Lactee sau Calea Lupului.

In mitologia nativilor americani exista doi lupi: unul bun (alb) si celalalt rău (negru), care traiesc in fiecare om si se lupta pentru suprematie.
♫ ♫ ♫
Sunt nopţi când lupii sunt tăcuţi şi numai Luna urlă
(George Carlin)
♫ ♫ ♫
Sursa foto: https://www.facebook.com/XxloveofwolvesxX/

luni, 15 august 2016

Regulile de viaţă ale lui Paracelsus

Acolo unde sufera spiritul, sufera si trupul, credea Paracelsus.

Portret de Quentin Matsys 
Numele sau era Teofrast, Philippus Aureolus Theophrastus Bombastus von Hohenheim si s-a nascut intr-un sat de langa Zurich, Elvetia, in anul 1493. Orgolios si plin de sine, si-a ales numele de Paracelsus pentru a se arata la acelasi nivel cu Aulus Cornelius Celsus (n.c.25 i.Hr.- d.c. 50 d.Hr., medic enciclopedist roman, supranumit Hippocrate al latinilor si Cicero al medicinei) – in limba greaca “para” inseamna “langa”, “aproape de”. Era atat de plin de sine incat se autointitula “Isus al medicinei”.

A fost medic (primele notiuni de chirurgie si medicina le-a primit de la tatal sau), alchimist, fizician, astrolog, teolog, filosof, botanist, ocultist, contemporan cu Leonardo da Vinci (1452-1519), Martin Luther (1483-1546), Nicolaus Copernic (1473-1543), Nostradamus (1503-1566).
A fost considerat si sarlatan, creator al faimosului homunculus, desi el nu a avut pretentia ca ar fi fabricat un om artificial, un precursor al Golemului.

duminică, 14 august 2016

Taxiul, blana şi blănurile

Cei care au animale de companie - in special caini - stiu ca e destul de greu (in unele orase) sa aiba parte de taximetristi dispusi sa ii transporte impreuna cu prietenii lor blanosi. Motivele sunt diverse: incepand de la alergia soferului si pana la parul lasat de caine in masina, pe tapiserie. E dreptul lor sa refuze, nimic de zis, dar cum din ce in ce mai multi oameni par sa aleaga sa aiba un caine as zice ca ar trebui sa-si schimbe si ei “viziunea”.

Unii taximetristi accepta cainii mici, purtati in brate sau in cusca de transport – acestia sunt mai multi decat cei care accepta si transportarea cainilor de talie medie, mare si foarte mare, dar - in cazul comenzilor - toti prefera sa fie anuntati prin statie despre existenta prietenului blanos care urmeaza sa se plimbe cu ei. Cei mai multi proprietari de caini care sunt acceptati in taxi cu prietenii lor blanosi lasa un bacsis mai generos decat multi dintre clientii obisnuiti. :)

sâmbătă, 13 august 2016

Iubesc ploaia! Reflexii in oglinda

Iubesc ploaia nebună ce vrea
Să cadă, să doară, să fie doar ea,
La masa aceluiași hol ruginit,
Când nimeni nu cere răspunsul primit,
S-o vreau ca să stea !


E obsesivă chemarea ce-mparte nevoi
Deasupra la toate să ploaie pe noi,
Când stropii cei grei se dau rătăcind
De-a valma în cer, și cad împietrind
Bezmetici și goi !



E ploaia pe geamuri ce cade strident,
Stau singur la geam și totuși absent
Când nimeni nu cere privirii reper,
Nu zic la nimeni, nici mie, că sper
Un soare prezent !


Mari picuri de nuntă stropesc apăsat
Cămașa de mire, Pământu-mpărat
Stă singur la masă, nuntași-s plecați,
Tomnatici și grei, de vânturi luați
Săruturi răzbat !


De-i ploaie aceia, ce-alunecă fin
Cu picurii reci mă cheamă să vin,
Trecând peste toate, să-mi spună ce vrea
Iubesc ploaia nebună așa cum e ea,
De crede-n destin !

(Iubesc ploaia!, Nichita Stănescu)       

Poatare pentru Reflexii in oglinda.

luni, 8 august 2016

Călăuza spirituală in cultura nativ americană

Indienii americani (dar nu numai ei) considera ca toate lucrurile Creatiei au energie spirituala, ca toate sunt in legatura si toate trebuie respectate. Omul, ca fiinta superioara ce se crede, trebuie sa caute si sa mentina echilibrul si armonia in ceea ce indienii americani numesc “Marele Cerc al Vietii”. Pe masura ce ne miscam in interiorul acestui Cerc putem constata ca totul are viata, totul are un scop, totul e conectat si totul trebuie respectat.

Toate cele ce exista pe “Pamantul Mama” si toate cele ce exista in Univers pot deveni “Calauze Spirituale” pentru ca Spiritul Creatorului este in tot ceea ce exista pe Pamant.

Religile organizate depind in totalitate de dogma scrisa de oameni, de doctrina care asigura supravietuirea religiei respective si credinta oamenilor. Aceasta “inregimentare” indienii americani o numesc “Cutiile Gandirii Spirituale” pentru ca in limitele dogmelor (de control) nu exista posibilitatea (sau e foarte mica) unei revelatii divine individuale.

sâmbătă, 6 august 2016

Reflexii in oglinda

Autor: Hector Herrera
Ciobanul alungă lupul de lângă oaie şi oaia îl consideră eliberator. Pentru aceeaşi faptă lupul îl acuză de îngrădirea libertăţii. Lupul şi oaia nu au aceeaşi definiţie pentru libertate.
(Abraham Lincoln)

Preţul pentru a fi oaie e plictiseala. Preţul pentru a fi lup este singurătatea. Alege una sau alta cu mare grijă.
(Hugh MacLeod)
&
Sursa foto: https://www.flickr.com/photos/hectorherrera/https
Postare pentru Reflexii in oglindă.

miercuri, 3 august 2016

Cărţile de la fereastră. Miercurea fără cuvinte

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte! Jocul pornit de Carmen şi continuat de Călin. Sunt invitaţi în joc toţi cei care doresc. “Regulamentul” e scris pe blogul lui Călin.
Fotografiile sunt de pe pagina FB Braşov, oraşul sufletului meu.
Autor: Aurora M.
HAPPY WW!

luni, 1 august 2016

Cu cine am onoarea?

Există un cântecel din care mai ştiu doar atât: fata care e urâtă îşi dă cu făină multă / bate vântul şi i-o suflă şi rămâne tot urâtă! Trec în sfera zicătorilor şi scriu: Frumuseţea stă în ochii privitorului dar trebuie să punctez şi faptul că machiajul sofisticat, zi de zi (însoţit prea adesea de lipsa demachierii seara), in timp distruge tenul de numa’-numa’.

O postare a Monei, despre aparenţe (intr-o anumită măsura) mi-a amintit povestea a două familii bune prietene.

Bărbaţii sunt prieteni din anii adolescenţei, din primul an de liceu, in timpul stagiului militar obligatoriu apoi in anii de facultate şi după. S-au căsătorit cam in aceeaşi perioadă şi au rămas la fel de buni prieteni, vizitându-se cât de des posibil mai ales după ce familia X s-a mutat in alt oraş.