marți, 30 august 2016

Despre viaţă şi moarte (Seneca, “Scrisori”)

Spre sfârşitul vieţii sale, filosoful Seneca i-a scris prietenului său Lucilius 124 de scrisori în care îi oferă acestuia o multe sfaturi valoroase. Epistolele lui Seneca vorbesc despre viaţă cu claritate, curaj, sinceritate.

Aceste 124 de scrisori au fost adunate în colecţia numită Epistulae morales ad Lucilium şi fiecare scrisoare începe cu Seneca suo Lucilio salutem (Seneca îl salută pe Lucilius al său) şi se termină cu vale (rămâi cu bine).

În una dintre aceste scrisori filosoful îi scrie prietenului său:
Seneca îl salută pe Lucilius al său
Epicur îi mustră pe cei ce-şi doresc moartea la fel de mult ca pe cei ce se tem de ea; şi spune: „Este ridicol să alergi spre moarte din scârbă de viaţă, de vreme ce chiar felul în care îţi duci viaţa te împinge să alergi spre moarte.”
Şi tot aşa, într-alt loc, spune: „Ce poate fi mai ridicol decât să te îndrepţi spre moarte când tocmai din pricina spaimei de moarte ţi-ai făcut viaţa insuportabilă?”
Adaugă la acestea o altă formulare asemănătoare: atât de mare e neghiobia oamenilor, ba chiar sminteala lor, încât unii ajung să fie împinşi la moarte de frica morţii.

Cugetă la oricare dintre vorbele acestea: îţi vei întări sufletul ca să îndure ori moartea, ori viaţa; avem nevoie să fim sfătuiţi şi încurajaţi fie să nu iubim viaţa prea mult, fie să nu o urâm prea mult. Chiar dacă raţiunea ne împinge să punem capăt vieţii, să nu luăm hotărâri necugetate şi dominate de un impuls. Omul puternic şi înţelept trebuie să se ferească de o stare de spirit ce a pus stăpânire pe mulţi – pofta de moarte. Dragul meu Prieten, ca şi pentru alte lucruri, şi când e vorba de moarte există o înclinaţie ce scapă raţiunii; uneori îi cuprinde pe cei generoşi şi netemători, uneori pe cei netrebnici şi delăsători: unii dispreţuiesc viaţa, alţii sunt apăsaţi de ea.

În unii oameni se strecoară plictisul de a face şi de a vedea mereu aceleaşi lucruri, se strecoară nu atât ura, cât scârba de viaţă. Este o pantă pe care alunecăm împinşi chiar de filozofie şi ne întrebăm: „Până când tot aceleaşi şi aceleaşi? Mă trezesc, mă culc, mănânc, mi-e foame, mi-e frig, mi-e cald. Nimic nu ajunge la capăt, toate sunt prinse într-un cerc închis, fug şi se urmăresc. Noaptea alungă ziua, ziua alungă noaptea, vara sfârşeşte în toamnă, iarna ia locul toamnei, care se opreşte în primăvară; toate trec ca să se întoarcă. Nu făptuiesc nimic nou, nu văd nimic nou: vine într-o bună zi plictisul.” Sunt mulţi cei pentru care viaţa nu este grea, ci fără rost.
Rămîi cu bine.
Seneca

Dezvoltati industria! cere U.E.

Expresia ‘ceea indecenta: “Dezbraca-te ca te f@%, imbraca-te ca nu te mai f@%" se potriveste mănuşă “marilor realizari” ale primelor guverne “democratice” din România.

Faptul e consumat acum, dar in vremea anilor 1990 unii aproape ca ne rugam de oameni sa nu voteze ce-au votat. N-am avut cu cine sa ne intelegem si se observa exact ce s-a intamplat: industria e la pamant, la fel agricultura, viticultura etc. etc. s.a.m.d.

Pe diferite motive au fost rase marile intreprinderi pe care le avea RO. Adevarat: cele mai multe produceau stocuri, nu aveau masini-unelte performante s.a.m.d. Pentru a fi convinsi sa renunte la locurile de munca oamenii au fost momiţi cu zeci de salarii compensatorii. Au luat banii, i-au cheltuit si, multi, au ajuns azi asistati social, si striga ca vor locuri de munca.
Era necesara aceasta etapa – ziceau trepadusii – pentru relansare economica. Strainii au venit si au inceput sa ridice fabricute in care produc pentru export, care de fapt nu e tocmai export, avand in vedere ca cei mai multi sunt din state membre U.E. – exportul aduce bani mai multi pentru PIB; ce se vinde in U.E. nu se numeste export. Salariile mici si foarte mici i-au incurajat pe producatori sa vina – crescand salariile producatorii ar putea gasi alte state in care sa-si mute fabricile si unde cheltuielile salariale sa fie foarte mici, marindu-si astfel profiturile.

Imobilele (terenuri si cladiri) au inceput a fi retrocedate – se stia cat de incurcate sunt documentele in cazul celor mai multe imobile, dar acesta era scopul – cu cat mai greu de deslusit actele cu atat mai multe ocazii pentru “tunuri”. Unii s-au imbogatit urgent, altii se lupta si azi prin tribunale sa-si castige mostenirile.

Sămânţa zâzaniei a fost semănată, şmecherii au cules curând roadele.

Asta a fost “dezbraca-te”. Desigur, la vremea “marilor schimbari” nu se stia ce va urma. Nu-s prea sigura.

Prin anul 2014, Comisia Europeana a lansat un apel la statele membre sa-si dezvolte industria! Dar nu oricum, evident, ci tinand cont de schimbarile climatice – noul cadru prevede reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera sub tintele asumate pana acum. Pe langa aceste “recomandari” de reducere a gazelor cu efect de sera C.E. se adreseaza statelor: “Recunoasteti importanta industriei, cresteti productia”. Prin acest apel se cere statelor membre “sa-si dezvolte industria si sa creasca ponderea productiei in PIB-ul UE de la 15,1% la 20% pana in anul 2020”.
Si RO, unde au fost distruse toate marile fabrici… o ia de la capat. Nu, n-o ia de la capat pentru ca nu mai are aceasta capacitate. Ruinele unor fabrici (care ar fi putut fi modernizate) se mai vad inca, dar cel mai bine se observa mall-urile si hipermarketurile ridicate pe locul unor uzine sau pe terenuri agricole care au fost urgent scoase din circuitul agricol si trecute in intravilan pentru a se putea construi.

"In plus, obiectivul modernizarii industriale trebuie urmarit prin investitii in inovare, utilizarea eficienta a resurselor, tehnologii noi, competente si acces la finantare, accelerate de utilizarea fondurilor UE dedicate acestor scopuri", se arata in comunicatul CE. 
Zic si eu: pentru a moderniza industria trebuie sa existe una. Iar pentru ca fondurile europene sa ajunga la destinatie e nevoie de functionari care sa-si exercite atributiile corect si cinstit.

Potrivit CE, rolul industriei in Europa depaseste cu mult sectorul productiei, incluzand aspecte diverse, de la materii prime si energie pana la servicii pentru intreprinderi (de exemplu servicii logistice), servicii pentru consumatori (de exemplu servicii postvanzare pentru bunuri de folosinta indelungata) sau turism.

In industrie se regasesc aproape o patrime din locurile de munca din sectorul privat, fiind vorba de multe ori de lucratori foarte calificati, iar fiecare loc de munca suplimentar din sectorul de productie creeaza intre 0,5 si 2 posturi in alte sectoare. (fie vorba: nu inteleg ce inseamna 0,5 posturi, dar nu trebuie sa inteleg eu statistica).

Poate gresesc, dar in RO cei mai multi angajati par a fi dintre cei “abonati la sistemul bugetar” – chiar daca nu toti acesti angajati sunt din categoria functionarilor publici. Exista o adevarata industrie de agentii de stat si altele asemenea unde salariile sunt asigurate – in cea mai mare parte – din bani de la bugetul de stat sau local, dupa caz.

Printre prioritatile expuse de C.E. sunt si urmatoarele:
1). Maximizarea potentialului pietei interne prin dezvoltarea infrastructurilor necesare, prin oferirea unui cadru de reglementare stabil, simplificat si previzibil, favorabil spiritului antreprenorial si inovarii, prin integrarea pietelor de capital, prin ameliorarea posibilitatilor in materie de formare si de mobilitate pentru cetateni si prin finalizarea pietei interne a serviciilor, "care reprezinta un factor cu contributie majora la competitivitatea industriala".

Cadrul de reglementare e tare stabil, atat de stabil incat doar ca nu se schimba de la o zi la alta. In plus, cred ca sistemul impovarator de taxe si impozite nu se incadreaza in categoria “cadru favorabil antreprenoriatului”.

2). Facilitarea integrarii progresive a firmelor din UE, in particular a IMM-urilor, in lantul mondial al crearii de valoare economica pentru a ameliora competitivitatea acestora si pentru a asigura accesul la piete internationale in conditii concurentiale mai favorabile.

Banuiesc ca “firmele de casa” ale diversilor politicieni nu vor intampina probleme si firmele lor, avand, probabil, sedii in “paradisurile fiscale” nu vor intampina probleme cu impozitarea profiturilor.

Asta a fost “imbraca-te” – dupa ce ti s-a recomandat sa distrugi ti se recomanda sa construiesti. Mall-uri, desigur, deoarece (si) prin magazinele din mall se vinde productia unora si altora (care, de regula – in cea mai mare parte - nu au fabrici pe teritoriul RO, unde apar mall-uri ca ciupercile dupa ploaie). Comertul si serviciile sunt ramuri ale industriei si pentru ca o populatie sa nu se poata dezvolta autonom e preferabil sa fie incurajat consumul si mai puţin incurajata productia.

Sa nu creada cineva ca regret vreo clipa “epoca de aur”. Aşa rău cum pare-acum e mai bine ca-nainte.

Sursa foto: http://ddees.com/index.php/2015/09/11/gallery-two/

luni, 29 august 2016

Fantomaticii câini negri (black dogs / hellhound)

Legendele despre cainii negri care apar in diferite situatii de exceptie sunt comune intregii lumi, dar par a fi mai multe in Marea Britanie, Irlanda, Scotia. Nu lipsesc din Franta, Italia, Germania, Austria. Mituri despre cainii negri sunt intalnite si in Siberia, America de nord, Asia. In mitologia greaca (si nu numai) apare cainele cerber cu trei capete, cel care supravegheaza intrarea in lumea subterana, cea a mortilor in mitologia greaca.
Folcloristii cred ca sunt atat de multe si cam oriunde si datorita faptului ca aceste animale si oamenii au trait aproape unii de altii timp de mii de ani, cainii fiind utilizati la paza casei, a turmelor, la vanatoare etc. sau doar companioni.

Aceste creaturi mitice mai sunt cunoscute si sub denumirea de “cainii iadului”, fiinte supranaturale extrem de puternice. Sunt fantomatici, uneori sunt insoti de un miros specific, alteori (rar) au capacitatea de a vorbi.

In unele legende europene se spune ca cine priveste, de trei ori sau mai mult, in ochii unui caine negru va muri. In unele mituri e suficient sa fie privit o singura data pentru ca blestemul sa aiba efect si victima sa fie ucisa. Alte surse afirma ca e suficient doar ca cineva sa vada un caine negru si moare. Exista si varianta ca cine il intalneste o singura data va avea noroc.

Cainii negri – se zice - continua sa fie zariti si in prezent, dar oamenii se feresc sa faca astfel de declaratii de teama ridicolului. Cele mai recente aparitii se zice ca au avut loc in Connecticut (in padurile alpine din regiunea Hanging Hills), Kentucky, Louisiana, Ohio si Vilseck, Germania, in sau langa cimitire.

Originea legendei câinilor negri
Originea legendei despre cainii negri s-au pierdut in negura timpului, dar in Marea Britanie cercetatorii o plaseaza in vremea saxonilor sau vikingilor. In mitologia nordica, zeul suprem Odin, avea doi lupi teribili, Geri si Freki (ambele nume insemnand “cel lihnit de foame” sau “cel lacom”) – se presupune ca nordicii au adus povestile si credintele lor in Anglia.

In colectia de poeme anonime, Poetic Edda, apare si Baldrs draumar (Visul lui Baldr), poem (datat prin secolul al X-lea) in care este amintit si un “caine venit din iad”. Poemul descrie moartea zeului Baldr intr-un mod asemanator mortii regelui Gylfi (“rege al unui tinut numit azi Suedia”) care a fost pacalit de o zeita si care incepuse sa se intrebe daca nu cumva zeii se folosesc de magie si trucuri pentru a-si impune vointa. Baldr* are cosmaruri si Odin coboara in infern sa cerceteze despre ce e vorba. L-a incalecat pe Sleipnir (un cal mitic, cu opt picioare) si in timp ce cobora spre Nifhel (cel mai jos nivel al iadului) a intalnit un caine “iesit din iad’.
In iad, Odin descopera mormantul unei volva (femeie saman) si o readuce la viata pentru a-i pune intrebari despre soarta lui Baldr. In final, Odin ii pune o intrebare care-i dezvaluie identitatea iar volva il trimite acasa fara a-i mai oferi raspunsuri.

Estul Angliei, Norfolk, Suffolk, Cambridgeshire si Bedfordshire au fiecare povestea sa cu unii caini fantomatici care apar intr-o strafulgerare si dispar in ceata sau intr-un nor. Black Shuck (varianta din est), de exemplu, e cunoscut si ca “temutul caine al mlastinilor”. Originea numelui Shuck pare sa fie in timpul anglo-saxonilor si provine din “succa”, ceea ce inseamna “demon” in limba straveche.
Padfoot si Bogey Beast sunt variante care apar in povestile din Yorkshire.

Desi cei mai multi ii considera personaje de folclor si legenda, sunt oameni care au povestit despre aparitia lor si in timpurile moderne. De altfel, multe legende si povesti isi au originea in unele intamplari adevarate, iar azi au fost elaborate unele teorii care incearca sa explice fenomenul de aparitie a acestor caini negri.

Exista si aparitii ale unor caini de vantoare, insotiti de spectrul vanatoruli, dar aceste aparitii sunt de rău augur. Cainii de vanatoare se deplaseaza repede si in liniste, mereu la distanta apreciabila de observatorii care descriu apoi o coplesitoare senzatie de groaza si incapacitatea de a-si muta privirea.
In alte situatii cainii nu pot fi vazuti dar pot fi auziti. In Tara Galilor, de exemplu, acest gen de vanatoare e numita Cwn Annwn – cainii isi fac simtita prezenta doar printr-un latrat ce se transforma in scheunat sfasietor care se stinge pa masura ce haita se apropie, in final auzindu-se gafaitul unui singur caine. Pe masura ce haita se departeaza volumul latraturilor creste pana la un nivel insuportabil si apoi dispare brusc. Aceste vanatori, se zice, fie ca sunt vazute sau doar auzite, prevestesc moartea.

Originea câinilor negri in întâmplări adevărate
Cea mai veche aparitie pare a fi cea mentionata in anul 1577 cand, in 4 august, o furtuna teribila a lovit o zona din Suffolk, unde se afla castelul Bungay, ridicat pe la 1100 de Roger Bigod Norfolk. Fiul său, Hugh Bigod, s-a nascut in 1095 si a murit intr-o cruciada, in 1177, si era cunoscut ca un om caruia ii placea sa faca rău. In primii ani de domnie ai lui Henric al II-lea loialitatea lui a fost pusa la indoiala – regele i-a confiscat castelul intr-un final.
Cronicile timpurii consemneaza furtuna care s-a abatut asupra Bisericii din Bungay – turnul a fost lovit de fulger si deteriorat iar ceasul bisericii a fost distrus. Inregistrarile vremii nu amintesc ca ar fi fost cineva ranit dar s-a transmis istoria ca doi barbati aflati in clopotnita au fost ucisi. Oamenii fiind foarte superstitiosi au considerat ca ‘vina” o are cainele negru care ar fi fost fantoma lui Hugh Bigod, dar explicatia logica de azi este ca bisericile au fost lovite de fulger si nu e implicata vreo forta demonica.
Pentru o lunga perioada, insa, oamenii au crezut ca bantuie zona cainele negru al diavolului. Era usor, pe atunci, sa creada ca aceasta fiara a provocat dezastrul.
(povestea apare, desigur, si in alte variante).

In traditiile locale cainii negri sunt vazuti ca aducatori de moarte si distrugere, in special cei observati in cimitire antice unde se presupune ca aveau loc sacrificii. Se spune ca un caine negru bantuie castelul Peel (vikingii au inceput constructia in secolul al XI-lea) de pe Insula Sf. Patrick - Insula Man - si cimitirul din apropiere.

Alte aparitii in sudul Angliei au fost legate de morti subite si alte coincidente cu nenorociri. Exista si doua aparitii legate de decesul real al unui caine care a trait in urma cu cca. 400 de ani – aceste din urma fenomene sunt considerate de unii cercetatori ca fiind rezultatul unor fulgere globulare.

Notă:
* In mitologia nordica Baldr (Balder sau Baldur) e un zeu important, desi rolul sau precis este inca dezbatut. E interpretat ca fiind zeu al iubirii, pacii, dreptatii, puritatii, iertarii, dar nu s-au gasit dovezi care sa ateste cert aceste atributii.

Surse:
http://www.bungay-suffolk.co.uk/bungay/black-dog-legend.asp
http://www.mysteriousbritain.co.uk/folklore/phantom-black-dogs.html (si sursa foto)
https://en.wikipedia.org/wiki/Black_dog_(ghost)

Vezi si:

Descrierea si clasificarea câinilor negri (câinii iadului)

Clasificarea câinilor fantomatici
Folclorista Khaterine Mary Briggs (08.11.1898 – 15.10.1980) a impartit cainii fantomatici in caini demon, fantome ale fiintelor umane si fantome ale cainilor insisi.
Folcloristul Theo Brown (1914-1993) a impartit aceste fenomene “caini negri” in trei tipuri distincte: 1). Un caine demon care isi schimba forma; 2). un caine negru de marimea unui vitel, cu blana lăţoasă; 3). Un caine care aparea in timpul unor sarbatori antice din anumite zone ale ţării.

Cainii negri nu sunt numai rauvoitori, ci si binevoitori, ajutand oamenii in anumite cazuri sau ferindu-i de vreo nenorocire, avertizandu-i sau ghidandu-i sa iasa din zone cu ceata foarte deasa. Dar la fel de bine pot fi, pur si simplu, fara a “interveni”.
Daca sunt lasati in pace cainii negri nu sunt interesati de oameni, dar daca cineva incearca sa le faca rău consecintele sunt cumplite; pot provoca rani grave, fatale. Atacurile sunt rare; un caine negru mai degraba terorizeaza oamenii prin misterul pe care il reprezinta, decat sa le faca rau.
Se spune ca sunt foarte loiali celor care le spun pe nume sau ii invoca si sunt foarte vigilenti in ceea ce-i priveste pe acestia.

duminică, 28 august 2016

Sindromul cainelui negru

Sindromul cainelui negru e un fel de… sindromul pisicii negre, adica sunt oameni care se feresc de ei din superstitie. Multi cred ca si cainii negri aduc ghinion.

Cei care se ocupa cu adaposturile pentru caini (nicidecum cei din RO), dar si organizatiile de profil, au constatat ca numarul de adoptii in cazul cainilor negri (mai ales al celor de talie mare si foarte mare) este scazut in comparatie cu cei care au blana deschisa la culoare.

Fenomenul a fost adus in atentie, pe la mijlocul anilor 2000, de Tamara Delaney, o activista impotriva “sindromului cainelui negru”, care a realizat, in 2004, un site dedicat adoptiei cainilor negri.

Pentru ca cei mai multi caini negri raman in adaposturi ajung sa fie eutanasiati, in statele unde uciderea cainilor fara stapan se practica pe scara larga.

Motivele pentru care cainii negri (mai ales cei de talie mare si foarte mare) sunt mai greu adoptati nu sunt certe, dar exista unele teorii:
Superstitiile. Cainii negri au o legenda a lor, si nu se bucura de o reputatie foarte buna. In vremuri indepartate (dar chiar si azi) cainii negri fantomatici apareau in diverse locuri si oamenii considerau ca prevestesc / aduc moarte sau dezastru, desi aceste fiinte fantomatice nu se luau de oameni daca erau lasate in pace, ba se zice ca au fost multi caini negri care au ajutat oamenii sa gaseasca drumul bun sau sa iasa cu bine din zone cu ceaţă deasa.

In crestinismul timpuriu cainii negri prevesteau moartea, frecventau cimitirele sau apareau la fereastra unui muribund; in evul mediu, cainii negri erau considerati vampiri in unele zone; in zona Americii sunt considerati “cainii iadului”, la fel si prin unele zone ale Europei.
Prea multi asociaza blana neagra cu răul.

Industria cinematografica. Pentru ca albul, in general, e considerata culoarea binelui, eroului, puritatii si negru a raului, in filme raufacatorul apare cel mai des purtand negru – si asa a ajuns sa fie si in cazul cainilor: cei fiorosi, agresivi, periculosi sunt intotdeauna negri. Aceasta industrie inoculeaza in subconstientul colectiv nu doar ideea ca toti cainii negri sunt agresivi, ci si ideea ca exemplarele din anume rase sunt  – fara exceptie – periculoase.

Fotografierea. Azi, toti cei care au caini vor sa-i fotografieze, sa se mandreasca sau sa se laude cu ei – un caine negru fotografiat nu isi arata adevarata splendoare. Cainii negri apar in fotografii cu trasaturile sterse si nu doar in realitate par a nu avea trasaturi bine definite (in fotografie, mai ales, cainii negri s-ar putea sa nu arate cat de dragalasi sunt in realitate).
Cainii negri ar trebui fotografiati pe un fundal colorat, in zile fara soare puternic sau la umbra, pentru ca negrul absoarbe lumina, iar in lumina puternica forma si expresia cainelui sunt estompate.

In fotografie sau in realitate, atunci cand un caine negru e alaturi de unul colorat sau alb privirile vor fi atrase de cel deschis la culoare – ce credeti ca ar alege cineva intre un Labrador negru si un Saint Bernard popularizat prin filmul Beethoven, in special, un Dalmatian (101 Dalmatieni) sau Collie (Lassie)?
Oamenii nu aleg prea des, de pe site-urile de adoptie, caini negri. Din acelasi motiv nu sunt nici foarte des utilizati in reclame.

De luat in considerare
  • Cainii negri sunt la fel de loiali, jucausi si iubitori ca oricare alt catel. La fel ca oricare alt catel asteapta sa fie adoptati, sa fie iubiti.
  • In loc sa fie vazuti ca rai, agresivi, ar trebui considerati misteriosi. Si daca tot sunt considerati astfel de ce oamenii sa nu profite si sa ii aleaga pentru a le fi companioni si caini de paza?
  • Negrul se considera a fi cel mai potrivit pentru o tinuta eleganta, de seara. Cainele negru e mereu elegant. In plus, arata superb pe zapada! Fotografiile vor fi reusite si la fel de reusite vor fi cele ale cainilor negri fotografiati la apusul unei zile cu cer acoperit partial de nori.
  • Avand balna inchisa la culoare e si mai usor de intretinut, iar murdaria – in zilele ploioase mai ales – nu se vede asa bine ca pe cei cu blana deschisa la culoare si care arata ca niste purcelusi dupa ce alearga prin iarba. Cand noroiul se usuca pe blana neagra se vede exact unde trebuie sa insisti cu spalatul.
  • Se stie ca negrul absoarbe nu doar lumina, ci si caldura – nu le va fi foarte bine in zilele toride dar iarna, caldura lor va emana cand ajung in casa – vor fi ca o sobita in zilele friguroase.
  • Nu in ultimul rand: daca toti prefera cainii cu blana deschisa la culoare de ce sa nu iesi in evidenta cu un caine negru, misterios, puternic?
Diverse
In Statele Unite ale Americii, ziua de 1 octombrie este Ziua Nationala a Cainelui Negru.

In mai 2012, intr-un ziar local din estul Londrei, s-a scris despre “Fiara din Mlastinile Hackney”. O studenta a fotografiat un caine negru urias, in parcul Lee Valley, si a trimis fotografiile la ziar, ingrijorata, probabil, de bestia aflata in libertate, sustinand ca “a reusit sa scape” de creatura, “pe jumatate moarta de frica”.
De fapt, femeia fotografiase cainele Terra Nova (Newfoundland) care apartine unei familii din apropiere si care il plimba regulat in acea zona. Desi stapanii cainelui i-au prezentat uriasul negru (pe Willow), studenta nu e convinsa ca acesta e adevarul, afirmand ca ceea ce a fotografiat ea nu e la fel de dragalas cum e cainele.
(alte info + fotografii la sursa: http://www.dailymail.co.uk/news/article-2149370/Beast-Hackney-Marshes-revealed-huge-Newfoundland-dog-owned-drummer-90s-band-Kula-Shaker.html)

Sursa foto:
http://www.petguide.com/blog/dog/logans-law-will-mandate-animal-abusers-registry-tougher-penalties/
sursa info: https://en.wikipedia.org/wiki/Black_dog_syndrome

Vezi si:

vineri, 26 august 2016

Poza unui pui de lup

Cainii si oamenii convietuiesc de cel puţin 10.000 de ani; omul a dresat cainele astfel incat sa fie dependent de el si l-a invatat sa-i fie de folos lui, omului. Lupul, in schimb, traieste liber de tot atatia ani. Desi oarecum asemanatori (lupul fiind stramosul cainelui) comportamentul difera foarte mult.

Cand sunt pui, lupii si cainii seamana bine. Exista chiar si caini (husky si malamut in special) incrucisati cu lupi, rezultand un exemplar greu de deosebit de un caine-caine, ca aspect fizic, dar comportamentul poate oferi unele indicii.

Contrar credintei generale, si lupii pot fi “imblanziti” intr-o anumita masura, dar “sangele apa nu se face”.
Puii de lup, chiar luati de mici de langa parintii lor, isi pastreaza trasaturile fizice si personalitatea. Sunt jucausi, se bucura dand din coada, sunt adorabili. Crescand, devin mai violenti; de exemplu, muscandu-se intre ei, de faţă / de bot, lupii se “saluta”, isi arata afectiunea; la fel fac si in cazul in care “prietenul” lor este un om – gest care poate fi periculos mai ales pentru copii. Necunoscatorii vor lua acest gest ca semn de agresivitate.
La maturitatea sexuala lupii devin teritoriali si ajung sa terorizeze alte animale aflate in preajma. 
Un lup sau un lup corcit aflat in captivitate are nevoie de spatiu mult mai mare decat are nevoie un caine, de plimbari mai lungi si de mai multa alergare, plus ca instinctul de vanator nu si-l pierde, chiar daca e diminuat, avand in vedere ca omul este cel care ii asigura hrana.

Un lup captiv e un lup care nu are o viata fericita daca cel care il are nu ii cunoaste nevoile, personalitatea.

Sursa foto: http://weheartit.com/entry/111152397

Dacă doresti să participi ,publică într-un articol pe blogul tău, o imagine sau un clip ,pe care tocmai le-ai "vazut in oglinda ta ",(poate fi si cea retrovizoare) si inscrie articolul la

marți, 23 august 2016

Cele zece porunci buddhiste

sursa: Turism de Aventura
Sila, la buddhişti, se referă la moralitate, la un bun comportament, şi cuprinde trei etape: vorba dreaptă, fapta dreaptă şi traiul corect.
Moralitatea buddhistă e codificată sub forma a zece percepte, numite dasa-sila, prin care se cere credincioşilor să se abţină de la:
1. A lua viaţa oricărei creaturi.
2. A lua ceva care nu este dat.
3. A face abateri sexuale (adică orice mai puţin decât castitate pentru călugări şi comportament socialmente acceptabil pentru restul indivizilor).
4. A se deda la discurs mincinos, la vorbe mincinoase.
5. A consuma băuturi alcoolice şi medicamente care diminuează atenţia.
6. A mânca după-amiază.
7. A lua parte la distracţiile lumeşti: dansuri, cântece, muzică.
8. A se împodobi sau parfuma.
9. A dormi în pat luxos.
10. A accepta să primească aur sau argint.

Cei care nu sunt călugări trebuie să respecte permanent primele cinci precepte (panca-sila). Cei care practica meditaţia trebuie să respecte primele opt percepte, călugării şi călugăriţele trebuie să le respecte pe toate, permanent, pe lângă mult altele.

luni, 22 august 2016

Diagnostic: durere

Nu afirm ca e exact asa cum scrie in newsbv.ro, dar tind sa cred ca e, avand in vedere cate cazuri asemanatoare au fost date publicitatii numai in ultimul timp – mi-e groaza sa ma gandesc la numarul cazurilor care nu au ajuns la cunostinta publicului… Incep sa cred ca multi medici au incheiat contracte avantajoase cu firmele de pompe funebre.

In iulie, o femeie din Fagaras a ajuns la spital acuzand dureri abdominale puternice; a fost internata si s-au facut “investigatii”, inclusiv un test care a indicat ca nu are sangerari in sistemul digestiv. Chirurgul care o preluase i-a administrat calmante cat timp a fost in spital (4 zile) si cand femeia (68 de ani) s-a simtit mai bine a fost externata, fara alte investigatii (i s-ar fi recomandat sa faca analize pentru coloana si rinichi).

Mie asta mi se pare că e ca si cum merg la medic si-i zic ca ma doare capul, el imi da un calmant si ma trimite la plimbare desi durerea de cap e simptom pentru foarte multe afectiuni, intre care unele grave. Vorba ‘ceea: bei aici si mori acasa. Dar, de ce m-oi mira?! Era in cartier o fata care s-a inscris la facultatea de medicina si-si lua examenele copiind, zicand ca ar vrea sa se specializeze in cardiologie. Norocul eventualilor ei pacienti e ca s-a maritat cu un spaniol si a ales sa se califice casnica.

Pe biletul de externare al femeii din Fagaras scria, la diagnostic, “durere”. Măi sa fie! Dupa atatia ani de scoala, dupa ani de practica, medicul n-a gasit un diagnostic mai exact. De fapt, e chiar exact, e ceea ce, probabil, ar fi scris barbierii la vremea cand ţineau si loc de medic. Ar fi de râs daca n-ar fi de plâns.

Acasa, pacienta s-a mai chinuit sase zile, dupa care a fost chemata o ambulanta care a dus-o la Brasov, unde medicii si-au dat seama ca starea e grava, dar nu au reusit sa o salveze – au pierdut-o dupa doua saptamani. Cauza mortii: ulcer perforat.

Unii medici (si cei din conducerea spitalului) il apara pe cel din Fagaras, afirmand ca boala ar fi debutat brusc dupa externare. Desigur, cu un diagnostic “durere” femeia putea avea orice. Oare nu medicul este cel care trebuie sa descopere cauza durerii si sa o trateze, sa amelioreze starea pacientilor? Calmante putea lua si singura. Ceva de genul au afirmat ce-i care-l apara pe “chirurg”: ”Probabil ca simptomatologia clinica, investigatiile de laborator, testele specifice nu au dus spre o afectiune de acest fel. Fiind sase zile probabil cu automedicatie acasa, perioada de sase zile este necunoscuta pentru noi”.

Alti medici spun ca pentru diagnosticarea corecta ulcerul nu poate fi exclus doar pe baza testului Adler si ca pacientei ar fi trebuit sa i se faca mai multe investigatii. Nu ma pricep, dar am informatiile necesare pentru a-mi da seama ca acestia din urma au dreptate.

Oamenii, in general, se tem de medici, in sensul ca se tem sa fie bolnavi. In România, oamenilor le este frica de medici, in adevaratul sens al teremenului, pentru ca le e frica de ceea ce ar putea acestia sa le faca si daca nu ar avea vreo afectiune prea grava. Le e teama ca merg la medic pentru o durere de cap si pleaca lobotomizati…
Am tot citit pe ici-colo ca românii nu merg la medic decat atunci cand simt ca nu mai au de ales… Cum sa aiba românii curaj sa mearga la medic dupa ce vad ceea ce vad, aud ceea ce aud? Si nu toti vad doar la TV ce se intampla in spitale… Sper ca, in continuare, sa nu am nevoie de medici, iar daca totusi voi avea, sa dau de unul care stie ce face si care n-a ales aceasta profesie doar pentru ca-i place cum suna “Săru’mâna domnu’ doctor”. Pentru unii, salutul ar trebui usor modificat: “Să-ţi rup mâna, domnu’ doctor”. Oare de ce numim “doctor” si pe medicul care nu are doctorat?

N-o sa uit curand ce a zis (intre altele) mama unei rezidente, cu ani in urma, cand se discuta despre salariile mici: “Fiica mea nu s-a facut medic pentru a castiga cat o femeie de serviciu”. Si eu, care ma gandeam ca “s-a facut” medic din dragoste de oameni… Cata naivitate poate incapea in mine. Nu neg ca merita cel puţin triplu decat au, dar ce folos? Multi ar face acelasi lucru, dar pe sume mai mari: ar trimite oamenii pe ultimul drum, intr-o lume mai buna. Ups!

S-ar putea crede ca medicina este o stiinta exacta. Nu prea este. Nu exista boli, ci numai bolnavi, scria Mircea Eliade in "Fragmentariu" si, dupa cum am mai scris, a spus si Paracelsus ceva:
Sarlatanul studiaza maladiile in organele bolnave unde nu gaseste altceva decat efectele, ramanand ignorant in ceea ce priveste cauzele. Adevaratul medic studiaza cauzele bolilor studiind universul uman.

duminică, 21 august 2016

Ce vrei? E copil!

Pe sistemul “Ce vrei? E copil!” se intampla multe accidente in care sunt implicati copiii mici.

Probabil ca cei mai multi observa cum multi copii sunt lasati sa faca ce vor inclusiv pe strada chiar daca in joaca lor incurca circulatia celorlalti. E un obicei prost, pentru ca adesea se lasa cu accidentari.

Miercuri, ma grabeam sa ajunga acasa - de fapt, nu ma grabeam, dar de regula merg ca si cum m-as grabi undeva si nu vad oamenii pe langa care trec – de fapt, vad forme si culori, nu ma lovesc de ei, dar nu le vad chipurile, n-am idee cum sunt imbracati, daca sunt cunoscuti sau nu… In graba mea, la distanta, vad o femeie cu doi copilasi – copiii intotdeauna imi atrag atentia. Ea avea bagaje, tinea fetita de mana si striga la baietel sa stea cuminte langa ea. Baietelul alerga in toate directiile, neatent si amuzat de numai el stie ce. Am vrut sa-i ocolesc, sa nu-mi sara copilul in fata, dar tot m-am trezit cu el la picioare, in timp ce “ocoleam”. M-am oprit brusc, dezechilibrandu-ma usor, si copilul privea in sus, oarecum rusinat. “Te loveste lumea, mai copile!” ii zice femeia. Baietelul fuge la ea si prinde manerul unei sacose.

Joi, pe strada Republicii - una dintre cele mai aglomerate “pietonale” din Brasov – o fetita (avand varsta de cel mult patru ani)  pe tricicleta din plastic goneste haotic pe dalele cubice, printre picioarele trecatorilor, lovind, usor, pe cate unii. Pe strada aceea, mai mult decat in alte locuri, oamenii butoneaza telefoanele in mers, fotografiaza cladiri si sunt mai putin atenti la ce se intampla la picioarele lor. Nu-mi place ca acel copil e lasat sa faca asta pe acea strada, dar n-am cui sa-i comentez si nici n-as avea de gand, tocmai pentru ca, de regula, sunt luata la suturi si injuraturi daca le fac observatie celor care-si lasa copiii sa zburde in multime ca si cum ar fi pe tarlaua proprie. Stiu, pentru ca am patit-o. Problema mea, daca-mi pasa de copiii altora.

Trecem de fetita cu tricicleta, ne vedem de ale noastre, ni se fac foame si ne apropiem de un chisoc unde se vand covrigi calzi. La rand… tricicleta galbena, din plastic. Fetita zburda printre trecatori, tricicleta ei incurca locul, fiind lasata aiurea, in drum. Tanara care insotea copila era la rand si nu-i pasa ca fata alearga printre picioarele trecatorilor. Vine randul domnului dinaintea ei – si a noastra. Isi ia covrigii, se rasuceste sa plece spre prietenul lui aflat la cativa metri distanta. Copila a ajuns exact la picioarele lui, in fractiuni de secunda. Am apucat doar sa strig: “Grija!” si sa trag omul spre inapoi, dar nu suficient. I-a sarit un covrig din punga si era sa cada peste copil, dar a sarit prietenul lui si l-a sustinut. Copila a cazut cu fata pe dale, pentru ca de evitat total era imposibil in circumstantel date. S-a ales cu o julitura pe frunte si cu spaima – urla cu disperare. Femeia s-a repezit sa o ridice, dar nu reusea s-o opreasca din plans. Barbatii au plecat in ale lor – ce ar fi putut face? O femeie a inceput s-o faca albie de porci pe tanara mama (sau ingrijitoare). Am rugat-o sa inceteze, pentru ca nu mai era cazul, mai ales ca fetita plangea din ce in ce mai tare auzind si tonul ridicat al celei care, de fapt, avea dreptate reprosandu-i neatentia, lipsa de interes, stilul “mi se rupe, e copil, face ce fac toti copiii”. Tanara tacea, incercand sa linisteasca fetita…

In acelasi stil “mi se rupe, e copil”, un baietel a fost lovit pe pista pentru biciclisti marcata pe trotuarul Bulevardului Eroilor. Acelei femei i-am atras atentia sa nu-l mai lease pe pista pentru biciclisti pentru ca ar putea fi accidentat. N-as fi zis nimic daca nu s-ar fi izbit copilul de mine, in alergarea lui haotica pe acel trotuar, printre oameni neatenti si grabiti. M-a facut in toate felurile. Nici bine n-am trecut ca am auzit tipete, plansete, injuraturi. Un biciclist lovise copilul si era culcat pe asfalt, langa bicicleta. Am dat fuga inapoi, la biciclistul pe care toti il ignorau, atenti la copilul care a fost ridicat si care plangea. “Mi-a sarit in fata” – imi zice omul, ridicandu-se ajutat de mine. “Am incercat sa-l evit dar tot l-am atins”. Femeia care era cu cel mic era gura mare pe biciclist, iar altii ii tineau isonul. I-am zis femeii ca am avertizat-o si i-am spus sa aiba grija de cel mic si ca pista aceea nu e marcata degeaba dar a gasit de cuviinta sa ma injure. Ea i-a dat inainte, dar “spectatorii” au incetat si s-au imprastiat destul de repede, mai ales ca nimeni nu era grav ranit, chiar daca bicilistului ii curgea sange din nas.

Ambele intamplari s-au desfasurat in fractiuni de secunda, si din acest motiv ma irita tare cei care nu au grija sa-si tina copiii din scurt, atent supravegheati, cand sunt in locuri publice. Oamenii nu-i lovesc cu intentie, dar nu-i pot evita cand le sar in fata pe neasteptate. Mi-e greu sa inteleg de ce cred unii ca au dreptul sa faca ce vor, unde vor, copiii lor. Sunt copii, debordeaza de energie, dar chiar sa fie lasati sa faca ce vor doar pentru ca sunt copii si “trebuie sa-si consume energia”? Inconstienta unora este de speriat! Travereseaza pe culoarea rosie a semaforului tinand de mana copii mici; traverseaza prin locuri nemarcate, ii lasa pe cei mici sa alerge printre picioarele trecatorilor… De ce unii parinti nu permit toate acestea si altii da? Sunt mai prosti cei care ii educa in spirit civic sau doar ii tin departe de primejdii (atat cat e omeneste posibil)?! Oamenii sunt neatenti, sunt grabiti, au gandurile lor, nu prea reusesc sa-i vada pe cei mici si, uneori, ii accidenteaza – nu se gandesc, toti, ca un copil lasat de capul lui risca sa ajunga in calea lor cand se asteapta mai putin…

Una dintre prietene - care nici ea nu se prea deranja sa-si tina fetele in frau (o facea tatal lor, cand era prezent) - mi-a spus ca sunt eu exagerata. Oare chiar sunt?! Am vazut prea multe astfel de accidente pentru a crede ca sunt exagerata. Tocmai pentru ca am vazut atatea cazuri cred ca am dezvlotat un reflex: observ copiii imediat si ma comport ca un sofer care se deplaseaza in apropierea unitatilor de invatamant: cu grija sporita. Sunt exagerata? Asa sa fie. Prefer sa exagerez decat sa stiu ca am lovit un copil.

(text preluat de pe un blog pe care îl voi şterge)

Lupul, de Octavian Goga

Te-am auzit cum hăuleai departe,
Înfiorând pădurea-nzăpezită,
Bătrâne lup, cu gura istovită,
Etern pribeag al câmpurilor moarte,
Te-am auzit cum hăuleai departe.

Te-am auzit, şi-n ceasurile grele
Ce mă gonesc cu vifore turbate,
Am priceput chemarea ta de frate,
Şi-am priceput că-n noaptea fără stele
Tu eşti tovarăş visurilor mele...

Tu, numai tu, neîmblânzită fiară,
Ce-ţi strigi pustiei patima flămândă,
Şi-n prigonirea câinilor la pândă,
Îţi plimbi prin codri ura solitară -
Tu înţelegi un suflet fără ţară...

♥ ♥ ♥

sâmbătă, 20 august 2016

Dimineţii…

Salutare ţie, sfântă dimineaţă,
Ce frumoasă-i lumea la venirea ta!
Fumegă pământul de cereasca-ţi faţă,
Soarele-ţi oferă vesel faţa sa.

Poţi închide ochii, dar nu poţi stinge soarele.

(de la Nicolae Iorga citire)

Sursa foto: http://galeriegothik.centerblog.net/rub-Girls-et-Paysages-26.html

joi, 18 august 2016

Nu vă place bătrâneţea?

Cu mulţi ani înainte, pe un bulevard, doi puştani destul de gălagioşi, se grăbeau spre ei ştiu unde. Unul dintre ei a lăsat să-i cadă un ambalaj pe asfalt. Un domn in vârsta l-a atenţionat că i-a “căzut” ceva. Puştanii, jmecheri ca mulţi puştani, au început să-l ia la mişto, spunându-i, între altele “boşorogule”.
- Ce-i, copii, nu vă place bătrâneţea? îi întreabă calm (şi parcă-i ghiceam zâmbetul).
- Nuuu! răspund puştanii râzând, puternici, siguri că tinereţea lor e veşnică şi ei sunt nemuritori.
- Atunci, vă doresc să nu aveţi parte de ea.
Puştanii au continuat să râdă. Poate a ajuns şi la creierul lor sensul cuvintelor – poate atunci, poate mai târziu.

Replica a fost una – ar zice unii – răutăcioasă, dar mie mi-a mers la suflet şi aş “da-o” oricui face mişto de bătrâni. Nu ştiu, poate doar mi se pare, dar cei mai mulţi tineri şi foarte tineri batjocoresc bătrânii – parcă mai mult decât înainte, ca şi cum n-ar mai avea loc de ei…
Aud ţopârlani la volan care strigă la câte un bătrân aflat pe trecerea pentru pietoni: “Mişcă, moşule, că te-ajunge moartea pe drum” sau strigă la câte vreo bătrână: “Babo, asta calcă, nu f&t@!” Oare ăştia n-au părinţi? I-o fi adus barza. Sunt atăt de imaturi încât nu realizează că va veni şi rândul lor? Poate-şi spun că ei vor fi mereu in putere, înalţi şi drepţi ca bradul (dar proşti ca gardul). Cei care se amuză la astfel de glume strigate-n public sunt la fel de imaturi.
Aşa cum grasului nu trebuie să-i spui că-i gras şi şchiopului să-i spui că-i şchiop – pentru că ştiu şi ei – nici bătrânului nu trebuie să-i spui că-i bătrân – pentru că e foarte conştient de vârsta lui (o simte in fiecare clipă).

Au fost momente când m-am “enervat” că la ore de vârf, când avem de alergat prin oraş cu mijloacele de transport in comun, ei aglomerau autobuzele (pentru că a fost o perioadă de transport gratuit pentru vârstnici).
Sunt mulţi vârstnici extraordinar de nepoliticoşi (chiar nesimţiţi) şi acestora le spun “boşorogi” - in gând sau in discuţiile cu alţii, nu lor, personal; personal le spun că cine vrea respect ar trebui să respecte. Îi numesc boşorogi pentru că sunt bârfitori, se iau de oameni pe stradă, urât, din te miri ce motiv… După ce îi las să-mi strice momentul mă întreb dacă n-o fi vorba despre “defecţiunile” bătrâneţii. Apoi îmi amintesc de unii pe care-i cunosc de când erau tineri şi răi şi care au devenit bătrâni şi răi…

Se zice că la bătrâneţe cad măştile şi oameni se arată exact aşa cum sunt pentru că nu mai au capacitatea (puterea) de a juca teatru – pentru a părea ceea ce nu e cred ca omul consumă o mare “cantitate de energie”.

Îmi sunt tare dragi bătrânii (chiar şi cei răi, care mă “enervează” uneori). Îi observ mereu, pe unii cum merg gârboviţi, cum merg ţinându-se de mână, cu paşi mărunţi, tremurători, îmbrăcaţi frumos – elegant deşi “demodat”, unii – alţii, ca şi singuri pe lume, sprijinindu-se in baston, într-un echilibru precar… Şi mereu încerc să-mi imaginez cum se trezec dimineaţa şi se pregătesc pentru o nouă zi, neştiind dacă vor vedea apusul soarelui (nu ştiu nici tinerii, cum ar şti ei?). Îmi imaginez căsuţele lor, unde au adunat şi o mulţime de amintiri, valoroase doar pentru ei… Şi încerc să-mi imaginez cum au fost in tinereţe.

Bătrâneţea e singura certitudine că trăim mult (nu mai ştiu cine-a zis-o), aşa că îmi doresc să îmbătrânesc – dacă rămân “in putere” e foarte bine.

Şi închei: cui nu-i place bătrâneţea… Şi nu e nimic răutăcios in “urare” pentru că fiecare e liber să facă ce vrea cu viaţa lui, s-o traiasca din plin sau nu.

Puţini oameni ştiu să fie bătrâni.
(François de la Rochefoucauld)

marți, 16 august 2016

Calea Lupului

Cu mult timp in urma, la vremea cand viata lui pe Pamant se apropia de sfarsit, un lup batran s-a infatisat semenilor sai si le-a spus: “Fratii mei, voi veti putea urma pasii mei atunci cand va veni timpul sa va alaturati mie in Cer”; apoi a parasit Pamantul urcand spre cer, mai sus si tot mai sus, si in urma fiecarui pas pe care il facea cerul se umplea de stele pentru a evidentia Calea.
De atunci lupii, spirite puternice, urca pe dealuri, ridica spre cer capetele si canta spre acel drum de stele, si cantecul lor creste in intensitate, devenind tot mai puternic pe masura ce tot mai multe voci se alatura. (de J. Bruchac si J. London)
Conform mitului creatiei al tribului Pawnee, lupul a fost prima creatura care a cunoscut moartea. Se spune ca Steaua Lupului (Sirius) s-a suparat atat de tare pentru ca nu a fost invitata sa participe la consiliul unde se discuta despre organizarea vietii pe Terra incat a trimis un lup sa fure vartejul Vantului de Vest care purta in el primii oameni. Cand au fost eliberati din vartej oamenii au ucis lupul, aducand astfel moartea in Lume.
Steaua Sirius e o reprezentare a lupului care urca si coboara pe Calea Lactee sau Calea Lupului.

In mitologia nativilor americani exista doi lupi: unul bun (alb) si celalalt rău (negru), care traiesc in fiecare om si se lupta pentru suprematie.
♫ ♫ ♫
Sunt nopţi când lupii sunt tăcuţi şi numai Luna urlă
(George Carlin)
♫ ♫ ♫
Sursa foto: https://www.facebook.com/XxloveofwolvesxX/

luni, 15 august 2016

Regulile de viaţă ale lui Paracelsus

Acolo unde sufera spiritul, sufera si trupul, credea Paracelsus.

Portret de Quentin Matsys 
Numele sau era Teofrast, Philippus Aureolus Theophrastus Bombastus von Hohenheim si s-a nascut intr-un sat de langa Zurich, Elvetia, in anul 1493. Orgolios si plin de sine, si-a ales numele de Paracelsus pentru a se arata la acelasi nivel cu Aulus Cornelius Celsus (n.c.25 i.Hr.- d.c. 50 d.Hr., medic enciclopedist roman, supranumit Hippocrate al latinilor si Cicero al medicinei) – in limba greaca “para” inseamna “langa”, “aproape de”. Era atat de plin de sine incat se autointitula “Isus al medicinei”.

A fost medic (primele notiuni de chirurgie si medicina le-a primit de la tatal sau), alchimist, fizician, astrolog, teolog, filosof, botanist, ocultist, contemporan cu Leonardo da Vinci (1452-1519), Martin Luther (1483-1546), Nicolaus Copernic (1473-1543), Nostradamus (1503-1566).
A fost considerat si sarlatan, creator al faimosului homunculus, desi el nu a avut pretentia ca ar fi fabricat un om artificial, un precursor al Golemului.

duminică, 14 august 2016

Taxiul, blana şi blănurile

Cei care au animale de companie - in special caini - stiu ca e destul de greu (in unele orase) sa aiba parte de taximetristi dispusi sa ii transporte impreuna cu prietenii lor blanosi. Motivele sunt diverse: incepand de la alergia soferului si pana la parul lasat de caine in masina, pe tapiserie. E dreptul lor sa refuze, nimic de zis, dar cum din ce in ce mai multi oameni par sa aleaga sa aiba un caine as zice ca ar trebui sa-si schimbe si ei “viziunea”.

Unii taximetristi accepta cainii mici, purtati in brate sau in cusca de transport – acestia sunt mai multi decat cei care accepta si transportarea cainilor de talie medie, mare si foarte mare, dar - in cazul comenzilor - toti prefera sa fie anuntati prin statie despre existenta prietenului blanos care urmeaza sa se plimbe cu ei. Cei mai multi proprietari de caini care sunt acceptati in taxi cu prietenii lor blanosi lasa un bacsis mai generos decat multi dintre clientii obisnuiti. :)

sâmbătă, 13 august 2016

Iubesc ploaia! Reflexii in oglinda

Iubesc ploaia nebună ce vrea
Să cadă, să doară, să fie doar ea,
La masa aceluiași hol ruginit,
Când nimeni nu cere răspunsul primit,
S-o vreau ca să stea !


E obsesivă chemarea ce-mparte nevoi
Deasupra la toate să ploaie pe noi,
Când stropii cei grei se dau rătăcind
De-a valma în cer, și cad împietrind
Bezmetici și goi !



E ploaia pe geamuri ce cade strident,
Stau singur la geam și totuși absent
Când nimeni nu cere privirii reper,
Nu zic la nimeni, nici mie, că sper
Un soare prezent !


Mari picuri de nuntă stropesc apăsat
Cămașa de mire, Pământu-mpărat
Stă singur la masă, nuntași-s plecați,
Tomnatici și grei, de vânturi luați
Săruturi răzbat !


De-i ploaie aceia, ce-alunecă fin
Cu picurii reci mă cheamă să vin,
Trecând peste toate, să-mi spună ce vrea
Iubesc ploaia nebună așa cum e ea,
De crede-n destin !

(Iubesc ploaia!, Nichita Stănescu)       

Poatare pentru Reflexii in oglinda.

luni, 8 august 2016

Călăuza spirituală in cultura nativ americană

Indienii americani (dar nu numai ei) considera ca toate lucrurile Creatiei au energie spirituala, ca toate sunt in legatura si toate trebuie respectate. Omul, ca fiinta superioara ce se crede, trebuie sa caute si sa mentina echilibrul si armonia in ceea ce indienii americani numesc “Marele Cerc al Vietii”. Pe masura ce ne miscam in interiorul acestui Cerc putem constata ca totul are viata, totul are un scop, totul e conectat si totul trebuie respectat.

Toate cele ce exista pe “Pamantul Mama” si toate cele ce exista in Univers pot deveni “Calauze Spirituale” pentru ca Spiritul Creatorului este in tot ceea ce exista pe Pamant.

Religile organizate depind in totalitate de dogma scrisa de oameni, de doctrina care asigura supravietuirea religiei respective si credinta oamenilor. Aceasta “inregimentare” indienii americani o numesc “Cutiile Gandirii Spirituale” pentru ca in limitele dogmelor (de control) nu exista posibilitatea (sau e foarte mica) unei revelatii divine individuale.
Credintele indienilor americani permit sensuri si interpretari infinite, numite “Libertate Spirituala” – pentru ca fiecare lucru din Creatie este diferit de toate celelalte si la fel este si in cazul credintelor lor spirituale – se pot referi la orice din natura, fara ca aceasta sa insemne minimalizarea restului Creatiei. Astfel, in cazul nativilor americani, mesajele Naturii pot ajunge numai la un individ anume, in mod particular, cel mai adesea diferit de cum ajunge la altul, prin intermediul Creatorului.
Cand religiile au devenit organizate omul s-a situat pe sine deasupra intregii Creatii, stapan al animalelor si peste toate lucrurile – in acel moment omul a pierdut capacitatea de a mai intelege animalele. (Unele legende spun ca omul a putut vorbi candva cu animalele).

Multi oameni considera ca animalele nu au spirit sau suflet, ca sunt mai puţin inteligente decat omul, ca sunt salbatice, fara constiinta si deloc sociabile, dar o privire mai atenta asupra comportamentului animalelor ar arata multora ca lucrurile nu stau chiar asa. E drept, intelectul animalului e diferit de cel al omului; animalele gandesc diferit si comunica diferit dar pentru ca inteligenta e definita numai in raport cu omul animalul apare ca fiind lipsit de intelgenta (multe studii au aratat, in timp, ca animalele nu sunt lipsite de inteligenta). Daca, insa, testul ar fi inversat, omul nu s-ar putea ridica la inteligenta animalelor.

Animalele si pasarile, stiu exact cand e timpul migratiei, stiu locul unde trebuie sa ajunga si nu au nevoie pentru asta de harti, busole sau sa ghideze dupa stele si soare – cum trebuie sa faca omul daca nu vrea sa rataceasca drumul. Animalele se descurca foarte bine fara unelte sau arme – omul e neajutorat. Animalele se simt bine in mediul lor – omul mai puţin. Animalele stiu modul de a trai cu limitarile si abilitatile date de natura, fara ranchiuna - omul e cam departe de asa ceva.
Daca omul este atat de inteligent cum de nu poate invata “limbajul” animalelor si pasarilor? Animalele invata ce vor oamenii de la ele (a se vedea nu doar cainii), dar omul greu invata ce vrea animalul de la el. Animalele, ca si oamenii, comunica si prin atingere, miros, miscarea trupului si prin sunet, dar la animale mai exista si alte doua forme de comunicare: telepatic si spiritual.

Animalele constientizeaza instinctual personalitatile umane, starea de spirit a oamenilor. Se spune ca animalele “miros frica” – stiintific nu e demonstrat dar toti cei care au lucrat intens cu animalele, timp indelungat, stiu ca axioma este corecta. Animalele nu doar ca “miros” frica, dar disting un spectru larg de emotii si personalitati. In credinta nativilor americani animalele nu “miros” emotiile omului, dar poseda capacitatea unei forme de telepatie care nu e inteleasa de omul modern; animalele pot comunica receptand si emitand mesaje mentale, si pastreaza aceasta capacitate pana mor.

Aceasta idee a capacitatii telepatice a animalelor a condus la credinta existentei animalelor ca ghizi spirituali. Comunicarea cu un animal calauza spirituala nu este deloc usoara pentru ca animalele au o constiinta diferita de cea a omului, ceea ce face ca mesajele sa fie confuze si chiar imposibil de inteles fara practica indelungata si rabdare.

In traditia nativilor americani se considera ca fiecare individ este conectat de-a lungul vietii cu noua animale diferite, numite calauze spirituale, care vin si pleaca in functie de directia in care se indreapta omul respectiv si sarcinile pe care le are de indeplinit, greutatile pe care le are de infruntat. Intre aceste noua animale unul este animal totem, animalul spirit care insoteste omul intreaga lui viata si care actioneaza si ca un spirit gardian (un inger pazitor, altfel spus). Cu animalul totem omul are o conexiune particulara, individuala, fie prin interesul sau faţă de animalul respectiv (ceea ce nu inseamna, neaparat, sa-si petreaca timpul cu acest animal mai mult decat pana isi invata lectiile), fie prin anumite trasaturi comune, prin vise sau altfel. Acest animal calauza confera putere si intelepciune cand comunica.
O calauza spirituala nu e neaparat un animal, ci poate fi orice din natura si care poate comunica in vreun mod: vibratii, semne, simboluri, cuvinte, prin vise, aparenta fizica etc..
“Totemul zilei de nastere” combina credinta nativilor americani cu astrologia, dar asa ceva nu exista in credinta lor; o calauza spirituala nu e “data la nastere”, nu o are omul inca din ziua in care se naste, ci ajunge sa o aiba – de regula, ghidul spiritual alege omul si nu invers, nu e o alegere personala, individuala si nici nu poate fi atribuit unei persoane de catre alta. Nu poti zice: “tigrul e puternic, e frumos, e animalul meu totem”, pentru ca nu functioneaza; nu poate fi ales un ghid spiritual asa cum alegem o culoare. Pentru a avea o astfel de calauza omul trebuie sa aiba ochii, mintea si sufletul deschise, sa priveasca atent in jurul sau, sa observe semnele – e un proces de cunoastere launtrica si intelegere spirituala.

Ce faci daca doresti din tot sufletul un anume animal ca ghid spiritual? Meditezi. Daca vine, vine, daca nu, multumeste-te cu ceea ce se intampla sau nu se intampla. Totusi, calauza spirituala poate fi si acel animal pe care il desenezi din reflex, care-ti vine in minte mai des sau cel pe care o serie de coincidente il aduc des in viata ta; se poate revela si la nivelul subconstientului in timpul somnului, nu doar prin meditatie.

Indienii americani considera calauzele spirituale sau totemurile ca fiind aparatori puternici ai Pamantului sau spirite ale animalelor vii. Unii psihologi considera ca o viziune a unui ghid spiritual sau un mesaj de la acesta ca fiind o revenire a mintii umane stravechi, pre-constiente. De exemplu, pestii care traiesc in mare sunt asociati cu subconstientul si simbolizeaza o gandire profunda. Alte exemple: meditand asupra diferitelor calitati ale reptilelor si asocierilor mitice, ar putea fi posibil accesul la aspectele reptiliene ale mintii, care corespund sistemului limbic si care se ocupa cu emotiile senzoriale, placerea si durerea; meditand la diferite mamifere se poate deschide o cale catre capacitatile talamusului si hipotalamusului, asociate cu emotiile, cu sentimentul de apartenenta si intelepciunea instinctiva.

Puterea animalelor ghid poate aduce imbunatatiri vietii omului si chiar intregii Creatii. Indienii americani numesc acest proces de conectare cu un animal calauza sau cu alte parti din Creatie ca fiind “Una cu Natura”. Omul conectat cu un ghid spiritual poate deveni mai bun, mai sanatos fizic, psihic, emotional si spiritual si poate vedea lumea si toate care sunt mult mai clar si le poate intelege mai bine.

Animalele sunt minunate creaturi fericite, cu emotii echilibrate, care se apara unele pe celelalte in cadrul aceleeasi specii; simt durerea si tristetea dar niciodata nu a existat razboi intre diferitele specii, pentru ca animalele stiu sa traiasca in armonie, ucid doar cat le trebuie sa se hraneasca si nu cunosc nimic despre lacomie, invidie si ura – doar animalele care traiesc in imediata apropiere a omului (cum ar fi cainii si pisicile) manifesta, uneori, gelozie.

Poate ca nu degeaba Creatorul a pus oameni si animale pe aceeasi planeta; poate ca a vrut sa invatam unii de la ceilalti… Oamenii ar putea invata multe de la necuvantatoare – multe le-au si invatat, daca aruncam o privire in domeniul ingineriei, medicinei (si nu numai). Animalele reamintesc omului ca nu este decat o mica parte din Creatie si ca fiecare aceasta parte are un scop bine determinat, propria-i pricepere si intelepciune.
Religiile organizate nu il invata asa pe om, din contra, il invata ca e “superior”, ca e stapan peste tot ce exista si totul exista pentru el. Credinta nativilor americani spune: “Pamantul nu ne apartine noua, noi apartinem Pamantului”.
▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒▒
Resurse:
http://www.legendsofamerica.com/na-totems.html
http://www.warpaths2peacepipes.com/native-american-culture/
sursa foto: https://www.facebook.com/native.encyclopedia/

sâmbătă, 6 august 2016

Reflexii in oglinda

Autor: Hector Herrera
Ciobanul alungă lupul de lângă oaie şi oaia îl consideră eliberator. Pentru aceeaşi faptă lupul îl acuză de îngrădirea libertăţii. Lupul şi oaia nu au aceeaşi definiţie pentru libertate.
(Abraham Lincoln)

Preţul pentru a fi oaie e plictiseala. Preţul pentru a fi lup este singurătatea. Alege una sau alta cu mare grijă.
(Hugh MacLeod)
&
Sursa foto: https://www.flickr.com/photos/hectorherrera/https
Postare pentru Reflexii in oglindă.

miercuri, 3 august 2016

Cărţile de la fereastră. Miercurea fără cuvinte

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte! Jocul pornit de Carmen şi continuat de Călin. Sunt invitaţi în joc toţi cei care doresc. “Regulamentul” e scris pe blogul lui Călin.
Fotografiile sunt de pe pagina FB Braşov, oraşul sufletului meu.
Autor: Aurora M.
HAPPY WW!

luni, 1 august 2016

Cu cine am onoarea?

Există un cântecel din care mai ştiu doar atât: fata care e urâtă îşi dă cu făină multă / bate vântul şi i-o suflă şi rămâne tot urâtă! Trec în sfera zicătorilor şi scriu: Frumuseţea stă în ochii privitorului dar trebuie să punctez şi faptul că machiajul sofisticat, zi de zi (însoţit prea adesea de lipsa demachierii seara), in timp distruge tenul de numa’-numa’.

O postare a Monei, despre aparenţe (intr-o anumită măsura) mi-a amintit povestea a două familii bune prietene.

Bărbaţii sunt prieteni din anii adolescenţei, din primul an de liceu, in timpul stagiului militar obligatoriu apoi in anii de facultate şi după. S-au căsătorit cam in aceeaşi perioadă şi au rămas la fel de buni prieteni, vizitându-se cât de des posibil mai ales după ce familia X s-a mutat in alt oraş.